Finanţarea investiţiilor

Puskás Raymond-Tristan

Întreprinderile utilizează pentru finanţarea investiţiilor următoarele resurse:

- proprii, de împrumut, iar în unele situaţii de la bugetul public.
Resursele proprii cuprind:

 amortizarea activelor corporale şi necorporale;

 sumele obţinute din valorificarea de materiale, piese de schimb, sau active
ce sunt scoase din funcţiune (după deducerea cheltuielilor aferente
efectuării acestor operaţiuni);
 sumele repartizate din profitul net (şi cele reprezentând reducerea de
impozit pentru profitul reinvestit);
 sumele obţinute din emisiunea şi vânzarea de acţiuni.
Resursele de împrumut se sunt utilizate pentru finanţarea investiţiilor pot
proveni din:

 emisiunea de obligaţiuni;
 contractarea de credite bancare.
Resursele ce provin de la bugetul public sunt utilizate, de regulă, pentru
finanţarea investiţiilor aparţinând societăţilor comerciale cu capital de stat.
Utilizarea diferitelor resurse de finanţare a investiţiilor necesită a fi
precedată de analiza şi compararea costurilor corespunzătoare fiecărei modalităţi
de finanţare. În acest cadru, se optează pentru sursa ce presupune cel mai redus
cost de capital, urmărindu-se inclusiv protecţia împotriva riscurilor, cu deosebire a
celui financiar. În acelaşi context se impune păstrarea echilibrului financiar al
întreprinderii prin asigurarea corelaţiei între lichiditatea activelor corespunzătoare
investiţiilor şi exigibilitatea resurselor ce se utilizează pentru finanţarea acestora.
Previziunea cheltuielilor şi resurselor de finanţare pentru investiţii se
realizează în cadrul bugetului investiţiilor. Acest document reuneşte situaţia
echilibrării nevoilor de finanţare cu resursele de acoperire. Se are în vedere, mai
întâi, dimensiunea resurselor proprii posibil de alocat de întreprindere, din care se
deduc obligaţiile curente de plată privind rambursarea împrumuturilor anterior
contractate. În condiţiile în care rezultă un deficit de resurse, se procedează la
acoperirea acestuia până la nivelul sumei necesară investiţiei.
Nivelul cheltuielilor necesare realizării diferitelor obiective incluse în
bugetul investiţiilor corespunde proiectelor pentru care rata rentabilităţii
economice (sau, nivelul ratei interne de rentabilitate) este mai mare decât costul
capitalului. Se urmăreşte, astfel, ca din rezultatele economice ale investiţiei să se
poată onora obligaţiile de plată faţă de furnizorii de capitaluri (acţionari şi
creditori) corespunzătoare costului de capital şi obţinerea unui surplus monetar
necesar realizării de alte investiţii în viitor.
Decizia de finanţare este, în cea mai mare parte, un atribut al
managementului întreprinderii. în acest cadru, costul capitalurilor este rezultanta
deciziei de finanţare şi nivelului investiţiilor întreprinderii. Costul capitalurilor este
specific fiecărui proiect de investiţie, fiind determinat de tipurile şi volumul
resurselor la care firma apelează în vederea finanţării. În acelaşi timp, costul
capitalului privit ca rentabilitate solicitată de furnizorii de capitaluri se află în
relaţie directă cu riscul investiţiilor agreat de acţionari şi creditori.
În condiţiile în care întreprinderea păstrează aceeaşi structură de finanţare a
investiţiilor în proporţiile de capitaluri corespunzătoare structurii sale financiare
existente, se poate admite că investiţia comportă acelaşi cost de capital ca şi al
firmei. Ca urmare a aceluiaşi risc economic şi financiar, costul capitalului aferent
investiţiei este reprezentat de costurile surselor de finanţare în aceeaşi pondere a
structurii capitalurilor întreprinderii.
De cele mai multe ori, funcţionarea întreprinderii într-un mediu
concurenţial pune problema creşterii capitalurilor economice prin noi investiţii
într-un volum total al afacerii sporit faţă de cel existent. Dezvoltarea întreprinderii
prin investiţii ce urmăresc produse sau tehnologii noi de fabricaţie sau, extinderea
capacităţii de producţie reclamă, cel mai adesea, un volum sporit de capitaluri
peste nivelul resurselor interne de finanţare, devenind ca soluţie viabilă inclusiv
opţiunea pentru capitalurile de împrumut. Dacă structura financiară existentă a
întreprinderii necesită a fi modificată ca urmare a resurselor suplimentare de
finanţare a investiţiilor, este necesar să se identifice costul specific utilizării
fiecărei resurse care, în principiu, se majorează odată cu sporirea nevoii de
capitaluri. În acest cadru, urmărindu-se o structură financiară obiectiv, costul
capitalurilor (ponderat, total) se determină astfel:

 se estimează costul fiecărei resurse ce va fi utilizată pentru finanţarea

investiţiilor. Se are în vedere determinarea costului ultimei unităţi
monetare necesare întreprinderii. Firma trebuie să sporească nivelul
capitalurilor în raport cu structura financiară la care urmăreşte să ajungă,
folosind pentru început resursele cu cel mai redus cost. Când aceste resurse
se epuizează, trebuie să se ia în considerare următoarele cu un cost mai
ridicat. Nivelul total al resurselor, X, la care costul de capital rămâne
nemodificat poate fi determinat astfel:

Suma totală dintr-un anumit tip de capital disponibil de obţinut la un cost scăzut
X= _________________________________________________________________
Proporţia acestui tip de capital din total resurse de finanţare a investiţie

Utilizarea de resurse sporite pentru investiţii, peste nivelul acestui raport

determină majorarea costului ponderat al capitalului deoarece se apelează la
resurse cu un nivel al costului de capital mai mare decât cel anterior. În acest
context, X reprezintă primul prag de finanţare. Pe măsură ce întreprinderea are
nevoie de capitaluri în volum din ce în ce mai mare pentru investiţii se pot distinge
mai multe de praguri de finanţare cărora le corespund costuri de capital specifice.

 în funcţie de proporţiile capitalurilor ce vor fi utilizate pentru finanţarea

investiţiilor şi costurile corespunzătoare fiecărei resurse se dimensionează
costul ponderat al capitalului (pentru fiecare prag de finanţare). Se vor
accepta proiectele de investiţii pentru care ratele de rentabilitate sunt
superioare costului ponderat (total) al capitalului. Intersecţia graficului
costului ponderat al capitalului (pentru fiecare prag de finanţare) cu
schema oportunităţilor de investiţii (ce reflectă nivelul rentabilităţii
economice pentru fiecare obiectiv) permite dimensionarea nivelului total al
resurselor ce pot fi utilizate pentru finanţarea investiţiilor întreprinderii.