TV Phobia

Într-o noapte, târziu, butonând telecomanda, am ajuns la canalul erotic şi m-am oprit
ceva vreme acolo, nemaivrând să mai aud nici de programele politice, nici de
ravagiile făcute de noua variantă, mutaţie sau cum s-o mai fi numind a
coronavirusului.
”Numai în ultimele minute au fost doi aşi... ai sexului, în acţiune”, mi-am zis, notând,
totodată, că făcusem febră musculară de la atâta privit.
În cele din urmă, am adormit, pentru a mă trezi în jur de 2 noaptea din cauza unui
zgomot. Privind prin cameră în lumina beculeţului de întreţinere pe timpul nopţii, mi
s-a părut că văd figura şefului care mă anunţa că mi-a trimis un nou material care
trebuie pus pe site, ”urgent!”.
”Eh, ce mi-e o stafie, ce-mi sunt o mie”, mi-am zis şi m-am întors pe partea cealaltă.
A doua zi de dimineaţă, cum, ca orice bărbat, vreau să am tenul perfect, mi-am dat
jos barba pe care nu o mai răsesem de trei zile, gândindu-mă în acelaşi timp că există
riscul ca deviza ”cumperi două, pleci cu trei” să fie folosită şi de unele case de
toleranţă...
Apoi, în troleibuz, mi-am dat seama că am uitat să validez cardul exact când am
simţit o mână pe umăr şi mi s-a fluturat prin faţa ochilor o legitimaţie de controlor
RATB.
Am ştiut atunci că, probabil, bombardierul păzitor nu şi-a făcut în totalitate datoria.
Dar pupicul norocos tot l-am primit!
Coborât din troleibuz, am fost sunat de la serviciu ca să se asigure cei de acolo că nu
voi întârzia. Mi-am dat cuvântul, ca şi cei de la Zarea, deşi n-aveam absolut niciun
chef să-mi ţin promisiunea.
Puţin mai târziu, am fost luat la ţintă de nişte copii care m-au lovit cu mingea de
fotbal şi m-au rugat să le-o dau înapoi. ”Bine, dar voi de unde ştiţi că mă cheamă
Drăgulin?”, m-am trezit spunând.
”Noi... gio-che-re-mo”, mi-a răspuns unul dintre puşti.
În loc de serviciu, m-am dus până în Parcul Cişmigiu şi acolo am încălcat puţin legea
şi am tras o duşcă pentru a mă încălzi, după ce mâncasem doi covrigi.
”De oriunde vine mâncarea, Caii de la Letea se cheamă vinul”, i-am răspuns
agentului de poliţie care m-a amendat.
La întoarcere, în mijlocul de transport în comun, am fost călcat zdravăn pe picior de
un individ de două ori cât mine, care mirosea pronunţat a Stalinskaya. Dându-mi
seama că a fost un test ”pentru cei puternici”, n-am zis nimic şi m-am retras către uşa
din spate.
Ajuns din nou acasă, mi-am rememorat întreaga zi şi, mai ales, multitudinea de
cuvinte sau replici care îmi rămăseseră impregnate în memorie.
După o analiză succintă a situaţiei, am concluzionat că mă uit prea mult timp la tv şi
la reclame şi că trebuie să las totul deoparte cât mai repede şi să mă apuc serios de
citit.
Like a Bosch.