Brașov 

(în germană Kronstadt, în maghiară Brassó, în latină Corona, Brassovia, în dialectul

săsesc Kruhnen) este municipiul de reședință al județului cu același nume, Transilvania, România,
format din localitățile componente Brașov (reședința) și Poiana Brașov. Potrivit recensământului
din 2011, are o populație de 253.200 locuitori[1]. Patron al orașului este considerată a fi Fecioara
Maria. Statuia acesteia se află pe unul dintre contraforturile Bisericii Negre, îndreptat spre Casa
Sfatului, având stema Brașovului sculptată dedesubt în relief.
Brașovul este cel mai important oraș din regiunea de dezvoltare Centru.

Cuprins

 1Istorie
o 1.1Calamități abătute asupra Brașovului
 2Numele și stema
o 2.1Etimologia toponimelor  Brașov și Corona
 2.1.1Ipoteza provenienței slavo-române
 2.1.2Ipoteza provenienței turco-bulgare
 2.1.3Termeni derivați
o 2.2Stema și steagul municipiului
 3Geografie
o 3.1Localizare
o 3.2Hidrografie
o 3.3Flora si Fauna
o 3.4Climă și precipitații
 4Demografie
o 4.1În trecut
 4.1.11850
 4.1.21890
 4.1.31930
o 4.22002
o 4.3Astăzi
 5Cultură și educație
o 5.1Istoric
o 5.2Instituții de cultură
o 5.3Arhitectură
o 5.4Festivalul Internațional „Cerbul de Aur”
o 5.5Junii Brașoveni
o 5.6Alte manifestări culturale
o 5.7Cinema și teatru
o 5.8Educație
 6Economie
o 6.1Turism
 6.1.1Obiective turistice
 6.1.2Hoteluri, pensiuni și restaurante
 7Transporturi
o 7.1Transportul public rutier
 7.1.1Transportul urban
 7.1.2Transportul metropolitan
 o 7.2Transportul feroviar
o 7.3Transportul rutier național și continental
o 7.4Transportul aerian
 8Politică și administrație
o 8.1Primarii orașului
o 8.2Cartiere
o 8.3Zona Metropolitană
 9Relații externe
 10Personalități
o 10.1Cetățeni de onoare
 11Presă
 12Sport
 13Note
 14Bibliografie
 15Legături externe

Istorie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria Brașovului.
Istoria apartenenței statale 
 România 1989–
 RS România 1965–1989
 Republica Populară Română 1947–1965
 Regatul României 1918–1947
 Republica Democrată Ungară 1918
 Austro-Ungaria 1867–1918
 Imperiul Austriac 1804–1867
 Imperiul Habsburgic 1711–1804
 Principatul Transilvaniei 1570–1711
Regatul Ungariei Răsăritene 1526–1570
 Regatul Ungariei 1000–1526

Brașov - stampă din 1689, dinainte de incendiu

Mărturiile dezgropate indică prezența unor mari culturi neolitice (celebra cultură Noua, Tei, Dealu-
Melcilor) pe teritoriul de azi al Brașovului, apoi au urmat descoperiri din epoca bronzului. Nu departe
de Brașov s-au găsit bare de aur, cu ștampila oficiului din Sirmium și monograma lui Crist, emise în
a doua jumătate a secolului al IV-lea.[3]
Mai târziu, descoperirile arheologice au atestat existența unor temple dacice în zona Pietrele lui
Solomon, a unor depozite de alimente în Piața Sfatului, a unor așezări și cetăți pe Dealu-Melcilor și
în cartierul Valea Cetății. Majoritatea acestora au fost deteriorate sau distruse de către
autoritățile comuniste, în cadrul programului de sistematizare.
Până spre secolul al XIII-lea al erei noastre, nici un document nu pomenește de Brașov. Totuși, se
remarcă o continuă locuire, mai ales în zona Șchei sau Brașovechi.
Inițial, Brașovul era format din Cetatea Brașovului și cele trei suburbii din afara zidurilor
„Cetății”: Șchei, locuit de români, Brașovechi, locuit în majoritate de țărani sași și Blumăna, locuit în
majoritate de maghiari.[4]
Tot aici exista, cu mult înainte de înființarea cetății Brașovului medieval, o veche așezare
românească cu numele "Cutun" sau "Cotun" de formă circulară, limitată de actualele străzi: Pe
Coastă, I. Barac, Valea Morilor și Coastei, ai căror locuitori din vechime erau apărătorii cetății de pe
Tâmpa. Această așezare a continuat să existe și după înființarea cetății Brașov, dar după înălțarea
zidurilor și a bastioanelor (1455) a rămas în afara incintei.[5] O altă explicație cu privire la vechea
așezare românească era că aceasta era locuita și de slavii bulgari (denumirea ei veche
fiind Bolgarszeg). Denumirea de "Cutun" este străină de limba română, fiind de fapt de origine
cumană (Kotony).[6]
Conform studiului lui Dragoș Moldovanu, numele orașului Brașov vine de la numele râului local
Bârsa (pronunțat și Bărsa), denumire care desemna piesa de lemn (lat. bercium) ce lega,
în plugurile de odinioară, cormana și plazul; preluată și transformată mai târziu de slavi în Baršov, a
evoluat în final în Brașov.[7]
1203: Tradiția și cronicile calendarelor brașovene îl consideră ca an „în care s-a început zidirea
Brașovului”. Totuși documentele și izvoarele sigure nu confirmă această dată.
1211: Printr-o diplomă a regelui maghiar Andrei al II-lea al Ungariei, Cavalerii Teutoni sunt așezați
în Țara Bârsei (Numele apare sub formele Borza în diplomă și Burszam în bula papală care a
aprobat-o) Se pare că au întărit Cetatea Brassovia de pe Tâmpa. Cavalerii teutoni construiesc cel
mai vechi edificiu din oraș, Biserica Sfântul Bartolomeu din cartierul Bartolomeu, o biserică
construită în secolul al XIII-lea (cca. 1260), cu modificări substanțiale în secolul al XV-lea. Întreaga
construcție este tributară bisericii mănăstirii cisterciene de la Cârța. Partea originală, rămasă
neatinsă, cuprinde corul și încăperile adiacente acestuia, inclusiv cele două capele pătrate cu care
se închid, spre răsărit, brațele transeptului. Planul bisericii este asemănător cu cel de la Cârța,
numai că acesta dispune de trei travee pătrate. La fațada vestică există două turnuri, din care doar
unul este în întregime executat. Turnul de astăzi este construit în 1842, în locul turnului vechi,
prăbușit la cutremurul din 1822.
1228: Se întemeiază la Brașov o mănăstire de surori ale ordinului călugăresc al premonstratensilor,
aflată lângă Biserica Neagră de mai târziu, având ca patroană pe Sf. Catharina.
1234 - Corona: Cercetătorul Norbert Backmund a editat așa-numitul „Catalogus Ninivensis”, care
conține o listă a tuturor mănăstirilor premonstratense din Ungaria și Transilvania. 1234 corespunde
cu anul în care abatele Fredericus cunoaște „Claustra Sororum «in Hungaria assignata est
paternitas» Dyocesis Cumanie Corona”[8].
Biserica românească din Brașov

Brașov, așa cum apare într-o gravură din 1750

Brașov - gravură de Ludwig Rohbock (1883)

1241: Invazie tătară, prilej cu care este cucerită cetatea Șprenghi, ale cărei începuturi nu se cunosc
(cel mai probabil pe locul unui vechi castru roman). După retragerea tătarilor se construiește la
poartă un turn hexagonal pentru apărare. Cetatea a fost distrusă două secole mai târziu, de către
invadatorii turci.
1252 - Barassu: În acest an, regele Bela al IV-lea donează „tera Zek”, comitelui Vincențiu, fiul lui
Akadas, proprietate așezată între pământurile românilor de Cârța, cele ale sașilor „de Barasu”[9] și
cele ale secuilor de Sebeș. Fr. Killyen, referindu-se la acest document, arată că numele „Barasu”
indică de fapt denumirea unui ținut întreg. După afimația sa, toate cele trei toponime la care face
referință documentul se referă la teritorii care înconjoară pământul donat și nu la vreun oraș. În acest
caz „Brașov” se referă la o zonă, iar „Corona” ar denumi localitatea.
1271 - Brasu: Acest toponim este atestat într-un document latin, aflat în Arhivele Statului
din Budapesta și în fotocopie la Institutul de Istorie Cluj, act prin care Ștefan, regele Ungariei, aproba
contractul dintre „Chyel comes, filius Erwin de Calnuk” și „Teel, filius Ebl de Brasu cognatus
eiusdem”. Într-un alt document emis de regele Ungariei, Venceslav, la 10 decembrie 1301, se
confirmă că Detricus, fiul lui Theel sau Tyl de Prejmer, este în posesiunea localităților Mikofalva și
Nyen (Teliu). Pe baza acestui document, precum și a altora, privind familia comiților din Prejmer, nu
este sigur dacă denumirea de „Barasu” se referă la localitatea Brașov sau la Țara Bârsei.
1288 - Braso: Este consemnat într-un document latin, aflat în Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia,
iar în copie la Institutul de Istorie din Cluj. Se dovedește a fi primul act păstrat care a fost emis în
Brașov, purtând mențiunea expresă: „Datum in Braso”, fiind emis de regele Ladislau al IV-lea.
Urmează menționarea tot mai frecventă a
municipiului: Brașov (1294), Brassov (1295), Brasso (1309), Brassou (1331), Korona (1336) etc.
1323: Se întemeiază mănăstirea dominicană în Braso.
1364: Brașovul primește privilegiul pentru târg anual, urmat de privilegiul de „etapă și depozit”
din 1369.

Brașov în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773

Districtul Brașovului - dangale pentru vite (1826)

1377: Se începe construcția bisericii Sf. Maria (sau Biserica Neagră, cum va fi numită după

incendiu) pe locul unei mai vechi bazilici.
1395: Mircea cel Bătrân și Sigismund de Luxemburg semnează un tratat de alianță împotriva
puterii otomane. Doi ani mai târziu, regele Ungariei eliberează un act care dă dreptul Brașovului de
a-și construi fortificații de piatră, urmărind îndeaproape ridicarea acestora.
1399: O bulă a papei Bonifaciu al IX-lea (1389 - 1404) vorbește despre biserica Sf. Nicolae din
Șchei și lasă să se întrevadă existența unui locaș de învățătură în jurul ei.
1421 și 1438: Invazie a turcilor. În urma acestor acțiuni militare, prin tratat, dobândesc cetatea de pe
Tâmpa.
1424: Blănarii brașoveni își alcătuiesc primul statut dintre bresle. În 1798 la Brașov ființau 43 de
bresle, deservite de 1.227 meșteri. Îi putem aminti aici pe fierari, blănari, postăvari, funari, curelari,
cizmari, cuțitari, cojocari (tăbăcari), măcelari, aurari, cositorari, arămari, franzelari, olari, lăcătuși,
țesători, armurieri, arcari, pălărieri, lânari, argintari.
1448 - 1453: Iancu de Hunedoara răscumpără și dă ordin de distrugere a cetății Brassovia de pe
șaua Tâmpei, piatra și materialele de construcție ale acesteia fiind folosite la întărirea cetății
medievale a Brașovului din vale, cu opt bastioane dispuse din 100 în 100 de metri, 4 (sau 5, în
lumina descoperirilor recente) porți fortificate și 32 turnuri de apărare (numite și „de pulbere”).
Cetatea avea două sau chiar trei rânduri de ziduri și era înconjurată de un șanț de apărare plin cu
apă.
Articol principal: Fortificațiile Brașovului.
1477: Este terminată Biserica Neagră. Din cauza lipsei fondurilor, cel de-al doilea turn al bisericii nu
va mai fi construit niciodată.