Spațiul românesc între diplomație și conflict în Evul Mediu și la începutul Modernitãții

-Contextul

-Secolul XIV:

 Basarab I(1310-1352)- Țara Româneascã;

X Posada(9-12 noiembrie 1330)
 Vladislav Vlaicu (1364-1377)- Țara Româneascã;
X Primele conflicte cu turcii
 Petru Mușat(1375-1391)-Moldova;
1387-Tratat cu Polonia(depune omagiul de vasalitate)
 Mircea cel Bãtrân(1386-1418)- Țara Româneascã;
1388-Anexarea Dobrogei
1389-Implicarea în bãtãlia de la Kossovopolje
1389-Tratatul de la Radom(cu Polonia ,împotriva Ungariei)
1394-1395-Bãtãlia de la Rovine
1395-Tratatul de la Brașov (cu Ungaria ,împotriva Imperiului Otoman)
1396-Bãtãlia de la Nicopole(cruciadã)

-Secolul XV:

 Iancu de Hunedoara(1441-1446-1453-1456)-Transilvania +Ungaria

1443-1444-Campania cea lungã (la sud de Dunãre)
1444-Pacea de la Seghedin
1444 noiembrie-Bãtãlia de la Varna(cruciadã)
1448-Kossovopolje
1456-Apãrarea Belgradului –cea mai glorioasã victorie militarã a lui Iancu
 Vlad Țepeș(1448;1456-1462;1476)- Țara Româneascã;
1459-Campania de la Dunãre
1462-Atacul de noapte de la Târgoviște
 Ștefan cel Mare (1457-1504-Moldova;
1459-Tratatul de la Overchelãuți
1467-Bãtãlia de la Baia(cu Ungaria)
 10 ian. 1475- Bãtãlia de la Vaslui
25 ian.1475-Tratatul antiotoman cu Ungaria
1476- Bãtãlia de la Valea Albã (Rãzboieni)
1484-pierde Chilia,cetatea alba
1487-încheie pace cu turcii
1497- Bãtãlia de la Codrii Cosminului (cu Polonia)
1499-Tratatul de la Hârlãu

-Secolul XVI:

 Mihai Viteazul(1593-1600);
noiembrie 1594-începe rãscoala antiotomanã
mai 1595-Tratatul de la Alba –Iulia
august 1595- Bãtãlia de la Cãlugãreni
octombrie 1595- Bãtãlia de la Giurgiu-cea mai mare victorie antiotomana a lui Mihai
1597-semneazã un Tratat de pace cu turcii
1598-Tratatul de la Mânãstirea Dealu(cu Rudolf al II-lea)
octombrie 1599- Bãtãlia de la Șelimbãr-cucerește Transilvania
mai 1600-cucerește Moldova
septembrie 1600- Bãtãlia de la Mirãslãu(pierde Transilvania)
octombrie 1600-pierde Țara Româneascã și Moldova ;se refugiazã la Praga unde cere
audientã împãratului Rudolf al II-lea

-Secolul XVII:

August 1601- Bãtãlia de la Garãslãu,Mihai recâștigã Transilvania.

-Începutul Modernitãții:

Debutul Problemei Orientale->1683 Asediul Vienei

 1678-1688- Șerban Cantacuzino

 1688-1714-Constantin Brâncoveanu
1709-Convenție secretã cu Rusia împotriva Imperiului Otoman
  Dimitrie Cantemir-1710-1711
Tratatul de la Luțk -1711;cu Rusia împotriva Imperiului Otoman
Bãtãlia de la Stãnilești-1711

Caracteristici generale

Încă de la constituirea lor, Țările Românești au fost înconjurate tot timpul, pe de-o parte de
mari puteri creștine (Ungaria, Polonia, mai târziu Rusia), care manifestau tendințe germanice,
cât și de Imperiul Otoman, a cărui expansiune a început în secolul XIVși care a devenit în
secolul XIV cea mai mare putere regională. În aceste condiții foarte grele, a fost meritul unor
mari domnitori români, pentru că au știut să apere autonomia și granițele statelor medievale
românești în contextul în care alte state mai puternice au fost desființate. Pentru a păstra ființa
statală, conducătorii români au îmbinat diplomația cu forța armelor. Mai amintim faptul că,
Țările Românești nu au fost transformate niciodată în pașalâcuri.

Mircea cel Bătrân (1386-1418)

El a urmărit pe parcursul domniei sale să contracareze tendințele hegemonice ale Ungariei și

Poloniei, precum și tentativele Imperiului Otoman de a cuceri Țara Românească. Pentru a se
pune la adăpost de un eventual atac al Ungariei Mircea a încheiat la 10 Decembrie 1989, la
Radom, un tratat de pe poziții de egalitate cu Polonia, condiționată de regel Vladislav Jagello.
Tratatul a fost ratificat la Lublin (20 Ianuarie 1390) și avea un caracter antiungar.

Întrucât, Mircea a anexat Dobrogea în 1388, și a trimis un corp de oaste împotriva Imperiului
Otoman pentru a-i ajuta pe sârbi (1389 Kossopolje). Țara Românească avea sa devine ținta
directă a Imperiului Otoman. După câteva atacuri mai mici (1391,1392), atacuri respinse de
Mircea, sultanul Baiazid a pregătit o importantă expediție la Nord de Dunăre. Creșterea
pericolului otoman l-a determinat pe Mircea să se împace cu regele Ungariei, semnând
împreună la 7 Martie 1395 la Brașov, un tratat care a reprezentat prima alianță antiotomană
din S-E Europei. Regele Sigismund de Luxemburg i-a recunoscut lui Mircea, stăpânirea
asupra Banatului de Severin, Amlașului și Făgărașului.
Baiazid, în fruntea unei mari armate otomane a pătruns în Țara Românească, lupta s-a dat la
Rovine (30 Noiembrie 1394 sau 17 mai 1395). Sultanul a fost înfrânt de oastea lui Mircea.
Victoria lui Mircea a determinat formarea unei coaliții antiotomane la care au participat
Ungaria, prec. și cavaleri din Apusul Europei. Bătălia s-a dat la 26 Septembrie 1396 la
Nicopole și a avut un rezultat defavorabil pentru creștini. Cu toate că, turcii au ieșit
învingători, Mircea a reușit să-și recapete tronul în urma acestei bătălii.

În anul 1402, a avut loc marea bătălie de la Ancara. Aici, căpetania mongolă Timur Lenk a
zdrobit armata otomană, capturându-l chiar și pe Baiazid. Constatam în perioada imediat
următoare, apogeul politicii externe a lui Mircea prin împlicarea în luptele pentru tronul
Imperiului Otoman susținându-l mai întâi pe Musa, apoi pe Mustafa. Ambii au fost însă
înfrânți de către Mohamed, al 3-lea fiu al lui Baiazid, sultan din 1413. Replica lui Mehmed
nu a întârziat să apară, acesta organizând o mare expediție sultanală împotriva Țării
Românești, în 1417. Fie acum, fie în 1420 Dobrogea a fost anexată de Imperiul Otoman, iar
Țara Românească a început să plătească tribut Porții, tribut înțeles inițial ca o taxă de
răscumpărare a păcii.

Mircea cel Bătrân a fost unul din marii domnitori români care a promovat politica blocului
românesc, fiind în relații bune cu domnitorii Moldovei, Petru Mușat și Alexandru cel Bun.

Iancu de Hunedoara (1441-1456)

-voievod al Transilvaniei, promovează o politică externă cu un pronunțat caracter ofensiv,

având drept obiect lupta antiotomană.

-participă la cruciadele târzii, organizând numeroase expediții militaresele teritoriul

Imperiului Otoman. Cele mai semnificative au fost Campania cea lungă de la Sudul Dunării
din 1443-1444, încheiată cu pacea de la Seghedin, favorabilă creștinilor, prim care turcii se
angajează să respecte pacea timp de 10 ani. Însă la inițiativa regatului papal, regele Ungariei,
Vladislav al III-lea nu respectă pacea și organizează o nouă cruciadă, soldată cu victoria
otomanilor la Varna (10 Noiembrie 1444). Regele maghiar moare în luptă, iar Iancu va
deveni guvernator al Ungariei.

Campania cea Lungă (1443-1444)

Formarea unei coaliții creștine europene în spiritul cruciadei târzii părea să asigure condiții
favorabile unei noi acțiuni europene comune pentru alungarea turcilor din Europa. În acest
context, Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei și guvernator al Regatului Maghiar,
adoptă o politică ofensivă declanșând, în toamna anului 1443, o amplă operațiune militară în
interiorul Peninsulei Balcanice, cunoscută sub numele de „Campania cea Lungă”. Va reuși
elibereze Niș și Sofia. În acest context, popoarele din Balcani încep să lupte de partea lui
Iancu de Hunedoara. Reușește să amenințe chiar centrul Imperiului Otoman, însă venirea
iernii îi oprește înaintarea spre Adeianopol și Constantinopol la începutul anului 1444
reușește să obțină o victorie decisivă.

Urmarea acestei campanii va fi încheierea unei păci semnată de regele Ungariei la Seghedin,
cu Imperiul Otoman pe o perioadă de 10 ani.

Fragilitatea aparentă a puterii otomane în Peninsula Balcanică după Campania cea Lungă a
încurajat, în ciuda păcii de la Seghedin, desfășurarea unei noi ofensive anti-otomane în 1444.

Iancu de Hunedoara nu a fost de acord cu ruperea păcii, dar a participat alături de regele
maghiar Vladislav Jagiello (care era și regele Poloniei) la cruciadă. Armata cruciată era
formată din trupe transilvănene, bosniace, croate și maghiare. Principala bătălie s-a dat la
Varna, în 1444. Prin tactica superioară de luptă, Iancu de Hunedoara a reușit să câștige câteva
poziții strategice, dar, în toiul luptei, regele maghiar Vladislav Jagiello va fi ucis, iar armata
creștină înfrântă.

Înfrângerea de la Varna a avut ca rezultat reafirmarea puterii otomane în Balcani și pregătirea

unor noi expediții militare otomane spre centrul Europei.

-în următorii ani va continua seria de cruciade împotriva Imperiului Otoman, dar fără succes
în 1448 organizează o nouă cruciadă la Kossovopolje (17-19 Octombrie 1448, care se
soldează cu victoria otomanilor, datorită trădării despotului sârb.

-în 1453, sultanul Mohamed al II-lea cucerește Constantinopolul, ceea ce provoacă un

adevărat șoc pentru Europa și plănuiește înaintarea înspre centrul Europei pe direcția
Belgrad-Viena.

Iancu de Hunedoara convoacă sub arme forțele creștine, iar la 4-21 Iulie 1456 are loc bătălia
de la Belgrad. Victoria va fi de partea creștinilor. Cea mai importantă consecință a acestei
bătălii a fost faptul că a fost oprită înaintarea turcilor spre centrul Europei, aceștia reușind sa
cucerească cetatea abia în 1521

Cruciada de la Belgrad (1456)

În contextul cuceririi Constantinopolului de către otomani în 1453, sultanul Mehmed al II-lea

declanșează o nouă ofensivă asupra Europei centrale, cu un prim obiectiv: cucerirea
Belgradului, una dintre cele mai bine fortificate cetăți din Balcani, considerată „cheia de
intrare în Europa”.

Ofensiva otomană a fost declanșată în anul 1456, iar Iancu de Hunedoara organizează
apărarea cetății Belgrad. Armata creștină, inferioară numeric celei otomane, era fără
experiență și mai slab echipată. Cu toate aceste, printr-un atac surpriză, Iancu de Hunedoara
reușește să îi alunge pe otomani. Însuși sultanul a fost rănit de o săgeată. După bătălie, în
cetate a izbucnit o epidemie de ciumă, Iancu de Hunedoara numărându-se printre victime.

În epocă, s-a considerat că bătălia a decis soarta creștinătății europene, oprind înaintarea
otomană, cu atât mai mult, în urmă cu doar trei ani, Constantinopolul a fost cucerit, devenind
capitala Imperiului Otoman.

-la 11 august 1456, Iancu moare în tabăra de la Zemun și este înmormântat în Catedrala din
Albă-Iulia.

Vlad Țepeș (1448, 1456-1462,1476)

-domn al Țării Românești, se afirmă în lupta anti-otomană în contextul în care papa Pius al II-
lea, în 1459, încearcă să relanseze ideea de cruciadă împotriva turcilor.

-Deși inițial ajunge domn cu ajutorul turcilor, abia în a doua sa domnie se va opune
Imperiului Otoman și va refuza plata tributului. Astfel că, după ce organizează o campanie la
Sudul Dunării, devastând cetăți turcești, în anul 1462, sultanul Mehmed al II-lea (însoțit de
Radu cel Frumos, fratele lui Vlad) pornește o campanie împotriva Țării Românești. În
noaptea de 16-17 Iunie 1462 are loc atacul de noapte de la Târgoviște organizat de către
Vlad, dar victoria obținută nu poate fi justificată, datorită trădării boierilor.

Atacul de noapte de la Târgoviște (1462)

În anul 1462, sultanul Mehmet al II-lea declanșează o campanie militară împotriva Țării
Românești ca reacție la o acțiune anterioară a domnitorului Vlad Țepeș, prin care acesta
atacase cetățile otomane de la Sud de Dunăre.

Pentru a face față invaziei armate otomane extrem de numeroasă, domnul român adoptă o
strategie militară defensivă, prin folosirea tacticii pământului pârjolit și otrăvirea fântânilor.
În același timp, prin atacuri rapide, hărțuiește oastea otomană la 16-17 Iunie 1462, Vlad
Țepeș, printr-un atac de noapte, va reuși să provoace o mare confuzie în tabăra otomană,
încercând să atace cortul sultanului. În ciuda acestui atac, Mehmed al II-lea își continuă
avansul spre Târgoviște, pe care a găsit-o pustie.

Campania otomană s-a soldat cu un eșec, sultanul nu și-a atins scopul: prinderea lui Vlad
Țepeș și trans. Țara Românească în pașalâc.

-din ordinul regelui Ungariei, Vlad nu va fi acuzat de trădare a cauzei creștinilor și va fi

închis în 1475, când este eliberat datorită intervenției lui Ștefan cel Mare.

-este pus din nou domn al Țării Românești în 1476, dar va domni doar o lună.

Ștefan cel Mare (1457-1504)

Moldova

A avut cea mai lungă domnie din Evul Mediu rom. Caracteristică de bază a politicii externe a
lui Ștefan a fost aceea de a nu avea doi dușmani deodată. Așadar, în momentul în care a
preluat domnia, Ștefan a continuat să plătească tribut Porții (Moldova a plătit primul trib în
1456, în timpul lui Petru Aron) și s-a apropiat de Polonia.

Astfel, în primăvara anului 1459, în urma unor negocieri s-a încheiat tratatul de la
Overchelăuți, prin care regele Poloniei recunoștea domnia lui Ștefan în Moldova. Tratatul
înscria și obligația celor două părți de a se sprijini militar în caz de nevoie. Pentru a da mai
multă autoritate actului, Ștefan a recunoscut suzeranitatea regelui Poloniei. Era o măsura
preventivă, având în vedere faptul că Ștefan nu-și consolidase încă poziția internă fată de
boieri.

Plătind tribut Imperiului Otoman și având relații bune cu Polonia, Ștefan și-a îndreptat atenția
înspre cetatea Chilia, important centru economic și strategic al vremii. Cetatea Chilia, făcuse
inițial parte din Muntenia, apoi din Moldova, iar din 1448 aparținea Ungariei. Ștefan a reușit
ca în 1465, să o alipească Moldovei. În consecință, interesele comerciale ale Ungariei au fost
grav afectate. Acest fapt a condus la declanșarea Campaniei regelui Ungariei, Matei Corvin,
împotriva Moldovei în anul 1467. Înainte de a ajunge la cetatea Suceava, armata lui Matei
Corvin a fost atacată de oastea română la Baia, unde regele se oprise pentru pregătirea
atacului final.

Trădat de unul dintre boieri, atacul lui Ștefan nu a reușit să nimicească oastea ungară. Lupta a
rămas nedecisă, însă Matei Corvin a părăsit teritoriul Moldovei fără a-și fi realizat obiectivul.
Bătălia de la Baia a reprezentat ultima încercare a Ungariei de a-și impune prin forță
dominația asupra Moldovei.

Fiind asigurat din partea Ungariei și a Poloniei, Ștefan a refuzat plata tributului către Imperiul
Otoman. Refuzul plății tributului a atras aproape imediat riposta otomană. Astfel, sultanul
Mehmed al II-lea i-a ordonat lui Soliman, Beglerbegul Rumeliei să pornească o expediție
militară împotriva Moldovei (1474). Fiind într-o mare inferioritate numerică, Ștefan a adoptat
o tactică militară defensivă prin pustiirea pământului, otrăvirea fântânilor, atacuri de hărțuire.
Bătălia principala a avut loc lângă Vaslui la 10 Ianuarie 1475, ea a reprezentat o importantă
victorie a rom. împotriva imperiului Otoman. Astfel, în ziua bătăliei, Ștefan a atras oastea
otomană pe Valea Bârladului într-o zonă mlăștinoasă, unde acesta nu se putea desfășura,
superioritatea numerică nemaiconstituind un avantaj. Doamnele român s-a folosit de ceața
densă din ziua respectivă pentru a ascunde număr real al oștirii sale. Otomanii au fost înfrânți,
suferind pierderi grele.

Bătălia de la Vaslui a fost o victorie strălucită care a adus faimă domnului în întreaga Europă
și a integrat Moldova în relațiile internaționale diplomatice de mare amploare.

La 25 Iunie 1475, Ștefan anunța principii creștini din Europa printr-o scrisoare, că a ieșit
învingători împotriva turcilor la Vaslui. Totodată, el le cerea ajutor, fiind conștient de
iminență unui nou atac otoman. Principii creștini l-au lăudat pe Ștefan, însă laudele nu s-au
concretizat în ajutoare. Totuși, regele Ungariei, M.Corvin, a încheiat în vara anului 1475 un
tratat anti-otoman cu Ștefan. Tratatul prevedea sprijin militar reciproc împotriva turcilor și
punea capăt unei stări tensionate dintre cei doi conducători, generat de bătălia de la Baia din
1467.
În luna Iunie 1476, însuși sultanul Mehmed al II-lea a condiționat o companie militară
împotriva Moldovei pentru a spăla umilința îndurată de tura la Vaslui în 1475. Pentru a-și
asigura victoria, sultanul a ordonat și un atac al tătarilor din Crimeea asupra Moldovei care a
fost însă respins de români.

Armata otomanilor, imensă pentru acele vremuri, (100 de mii de militari) a înaintat pe Valea
Siretului spre Suceava. Bătălia decisivă a avut loc lângă Războieni în 1476. Ștefan și-a
stabilit tabăra pe un platou înalt fortificat cu șanțuri și palisade. Soarta bătăliei a fost decisă
de atacul ienicerilor, corpul de elită al armatei otomane, condus chiar de sultan. Ștefan a fost
nevoit să se retragă pierzând bătălia. Sultanul nu a reușit, însă să fruct. vict., întrucât cetățile
mold. Au rezistat. Rămasă fără provizii și decimată de boli, armata otomanilor a fost nevoită
să se retragă în luna august, fără a reuși însă, să cucerească vreo cetate. Campania otomană
din 1476 s-a încheiat așadar cu un eșec pentru sultan, Ștefan rămânând domn, iar Moldova
nepierzând niciun teritoriu. La retragerea sultanului a contribuit în mod sigur și efectele în
plin politic ale tratatului cu M. Corvin.

În anul 1484, Imperiul Otoman a lansat o nouă ofensivă împotriva Moldovei, în urma căreia
Chilia și Cetatea Albă au fost cucerite. Pierderea Chiliei și a C.A în fav. Imperiului Otoman
înseamna o mare primejdie pentru sistemul defensiv al Moldovei. Domnitorul Ștefan cel
Mare nu putea aștepta ajutor de la regele Ungariei care semnase un tratat de pace cu turcii. În
ce privește Polonia, aceasta condiționase sprijinul împotriva turcilor de prestarea
jurământului de vascilitate. În aceste condiții, Ștefan în 1485, la Calomeea, în prezența
nobilimii poloneze și a boierilor săi a depus jurământ de vasal regelui Polon, Cazimir al IV-
lea. Tratatul nu s-a dovedit prea folositor, domnul mold. resping. în contin. pe turci cu forțe
proprii. În aceste condiții, Ștefan și-a reorientat politica din nou tribut.

Spre sfârșitul domniei, relația dintre Moldova și Polonia au devenit tot mai tensionate. În anul
1497, regele polonez, Ioan Albert a organizat o expediat militar al cărei scop oficial era
recuperarea Ch. și a C.A de la Imperiul Otoman. Ajunsă însă pe teritoriul Moldovei, armata
poloneză s-a îndreptat. Spre Suceava, capitala Moldovei întrucât asediul cetății ar fi durat
prea mult și existând riscul unei intervenții a Ungariei , regele Ioan Albert a decis sa se
retragă.

Pe drumul de întoarcere ,oastea polonezã a fost însã atacatã de armata moldoveanã a lui
Ștefan la Codrii Cosminului.Super. armatei poloneze a fost contracaratã de dificultatea
terenului deluros și împãduriți , Ștefan ieșind victorios.Dupã acest conflict ,relația dintre
Polonia și Moldova s-au îmbunãtãțit dovadã fiind ,Tratatul de la Hârlãu din 1499.Prin acest
tratat, Ștefan cel Mare și Ioan Albert își fãgãduiau ajutor reciproc în caz de rãzboi ,”liniște și
pace veșnicã între cele 2 țãrii.”

Ștefan a murit in 1504,lãsând urmașilor o țarã liberã si prosperã.

Mihai Viteazul (1593-1600)

În 1593,Mihai a preluat domnia Țãrii Românești prin metoda devenitã obișn. în acele
vremuri, și anume cumpãrarea domniei.De altfel,obligația Țarii Românești fațã de Înalta
Poartã atinseserã spre fin. secolului XVI un prim maxim istoric.

În anul 1594,Mihai a aderat din propria inițiativã la Liga Sfântã ,o alianțã antiotomanã din
care fãceau parte Austria,Spania ,Statul Papal,ducatele italiene,Mantova și
Ferrard,Transilvania și Moldova.La 13 noiembrie 1594,Mihai a declanșat la București
rãscoala antiotomanã ,lichidând creditorii levantini,prec. și mica armatã turceascã prez.
aici.Au urmat mai multe bãtãlii,Mihai învingându-i pe tãtari la Putineiu și Stãnești (14,15
IAN.1595) și pe turci la Șerpãtești(16 ian.1595).

Întrucât ,o mare campanie otomanã organizatã împotriva Țarii Românești devenise

iminentã,Mihai a Încheiat la20 mai 1595,la Alba-Iulia,un tratat de aliantã cu Sigismund
Bathory,principele Ardealului.Delegatia de boieri munteni trimiși la Alba-Iulia ,aflatã sub
conducerea mitropolitului Eftimie l-a trãdat însã pe Mihai ,textul tratatului fiindu-i de fapt
nefav. domnitorului muntean.Prin acest tratat, Țara Româneascã era supusã principelui
ardelean.Devenit „loctitor „al lui Sigismund,Mihai a trebuit sã accepte si tutela clasei politice
autohtone si a instit.politice de peste munti ,cãrora li se cedau toate prerogativele politicii
interne și externe ale statului.Singurul câștig era acela cã Biserica Ortodoxã Rom.,recunosc.
astfel comunitatea de credinte și de limbã a loc. de pe ambele versante ale Carpaților.Tratatul
a stârnit mânia lui Mihai ,însã nu avea ce face,deoarece avea nevoie de sprijinul militar al
principelui ardelean.

Trupele otomana au intrat Țara Româneascã și au început a pune în aplicare decretul

sultanului de transformare a Țãrii Românești în pașalâc.Trupele otomane au fost întâmpinate
de Mihai la Cãlugãreni la 13/28 august 1595.Aici,Mihai a reușit sã obtinã o victorie
importantã,aplicând tactica de luptã a atragerii inamicului în lacuri neprielnice desfașurãrii
luptei,în condițiiile unei disproporții militare uriașe.Astfel,se explicã alegerea fãcutã de
voievod pentru terenul de la sud de Cãlugãreni care era împãdurit ,mlãstinos,strãbãtut de râul
Neașlov ,în care deplasarea atacatorilor se putea face numai pe un singur drum cu un punct
obligatoriu de trecere peste podul îngust de peste râu.În acest spațiu,super. numericã a turcilor
nu a putut fi valor.Victorios la Cãlugãreni,Mihai a trebuit totuși sã se retragã în munti
,deoarece soseau noi trupe otomane.Sinan Pașa a înaintat ocupând Târgoviște și București și
org. Ț.R. în pașalâc.

În octombrie 1595,a sosit ajutor transilvãnean de aproximativ 23 de mii de ostași ,precum și

o micã oaste comandatã de Ștefan Rãzvan.Împreunã cu aceste armate,Mihai a eliberat
Târgoviște (6/8 octombrie 1595),București (12 oct.1595),apoi a continuat ofensiva,iar între
15 și 20 oct. 1595 a obtinut cea mai mare victorie antiotomanã a sa la Giurgiu.Unii cronicari
otomani ,cum ar fi Mustafa Naima au cons. cã bãtãlia de la Giurgiu a constit.cea mai gravã
înfrângere din istoria Imperiului Otoman .Cu toate cã ,Mihai a ieșit victorios în anul
1596,aramtele Legii Sfinte au suferit o grea înfrângere în Ungaria .În urma acestei
înfrângeri,Mihai a fost nevoit sã încheie pace cu Imperiul Otoman astfel în martie 1598avea
sã fie semnat tratatul de pace ,în conditiile foarte avantajoase pentru domnitorul muntean
,cãruia i se recun.domnia pe viatã ,iar tributul a fost redus la jumãtate.

Cu toate acestea,Mihai nu a abandonat politica antiotomnã ,astfel la30 mai 1598 la Târgoviște
,la Mânãstirea Dealu s-a încheiat tratatul de aliante dintre Imp.Habs. și domnul Ț.R. ,prin care
împãratul Rudolf al II-lea îi recunostea lui Mihai domnia ereditarã și îi promitea un ajutor
financiar pentru întretinerea a 5000 de mercenari.În schimb ,împ.dev.suzeranul Ț.R.,iar Mihai
trebuie sã-i opreascã pe turci la Dunãre si sã-i ajute pe ardeleni împotriva lor.Prin încheierea
acestui tratat, s-a anulat relația de vasalitate impusă lui Mihai V. de Principele Sigismund
Bathory în 1598.

Încă din 1598, contextul zonei se modificase. Astfel, în Transilvania, principe devenise
cardinalul Andrei Bathory, interpus polonez în vreme ce în Moldova era Ieremia Movilă, tot
interpus polonez (Polonia se afla în relații bune cu Imperiul Otoman). Cei doi l-au somat pe
Mihai printr-o scrisoare în mai 1599 să părăsească tronul Țării Românești, tron pregătit
pentru Simion Movilă (cu acordul împăratului Rudolf al II-lea, Mihai a pornit o companie
împotriva Transilvaniei.

La 18 Octombrie 1599, s-a desfășurat lupta de la Selimbăr între oastea Țării Românești
condusă de Mihai Viteazul și oastea Transilvaniei condusă de Andrei Bathory. Mihai a ieșit
victorios, în timp ce Andrei B. A încercat să se refugieze în Moldova, însă a fost prins și ucis
de secui.
Ca urmare a acestei victorii, la 1 Noiembrie 1599, Mihai Viteazul a intrat în cetatea Albă
Iulia, unde i-a fost recunoscută autoritatea asupra Transilvaniei.

În luna mai 1600, Mihai a lipit și Moldova, el intitulându-se la 27 mai 1600 într-un Hrisov
„DOMN AL CELOR 3 ȚARI ROMÂNEȘTI”.

Acest lucru, precum și măsurile luate de Mihai în Transilvania,în favoarea românilor au

nemultumit atât Imperiul Habsburgic cât și nobilimea maghiarã.

Astfel,la 18 sept.1600,Mihai a pierdut bãtãlia de la Mirãslãu în fata nobilimii maghiare și a

generalului imperial G.Basta.

Ca urmare a acestei înfrângeri ,Mihai a pierdut Transilvania concomitent,polonezii au pãtruns

cu armatele în Moldova unde l-au instalat ca domn pe Ieremia Movilã .și de aici au trecut în
Ț.R. unde au câștigat bãtãlia de la Nâeni-Ceptura și Bucov(oct.1600) și Argeș(noiembrie
1600).

Mihai s-a refugiat la Praga ,unde a cerut audiențã împãratului Imperiului Habsburgic.

În anul 1601,sit. Politicã din Ardeal s-a modificat din nou.Astfel,nobilimea maghiarã l-a
alungat pe generalul imperial Gheorghe Basta,readucându-l principe pe Sigismund Bathory
dorind sã recâștige Ardealul ,împãratul Rudolf al II-lea ,l-a primit în audiența pe Mihai cãruia
i-a încredintat comanda trupelor imperiale.

Bãtãlia s-a dat la 3 august 1600 la Gurãslãu .Sigismund Bathory a pierdut Transilvania,fiind
cuceritã de Mihai.

Astfel ,Transilvania a fost reintregratã în Frontul anti-otoman, inițiat de Împăratul Rudolf al

II-lea.

La scurt timp după bătălie, la 29 August 1601, Mihai Viteazul a fost asasinat din ordinul
împăratului Rudolf al II-lea.

Relații internaționale în secolul XVII-XVIII

-problema orientală
-Șerban Cantacuzino (1678-1688-Țara Românească)

-Constantin Brâncoveanu (1688-1714)-Țara Românească

-Dimitrie Cantemir-1710-1711-Moldova

Imperiul Otoman a atins apogeul în timpul domniei sultanului Soliman Magnificul (1520-
1566). Acesta a cucerit Ungaria în 1526 transformând centrul și estul acestuia în pașalâc
(Pașalâcul de la Buda). Transilvania devenea în același an 1541 principat autonom sub
suzeranitate otomană. Partea vestica a Ungariei a fost preluată de Împăratul Habsburgic,
imperiu care a reușit să respingă în 1529 primul asediu otoman asupra Vienei.

Marile lupte anti-otomane purtate de Liga Sfântă la Cumpăna dintre secolele XV-XVI nu au
modificat raportul de forțe din zonă. De altfel, în 1606 Imperiul Otoman și Habsburgic au
încheiat o „pace albă”.

În a doua jumătate a secolului XVII, turcii au reluat ofensiva. Astfel, în 1683 au asediat din
nou Viena. Asediul nu a reușit, mai mult decât atât, turcii au fost nevoiți să facă față unei
puternice ofensive din partea Imperiului Habsburgic. Refluxul otoman a fost rapid, turcii
pierzând în doar câțiva ani numeroase teritorii printre care și Transilvania cucerită de
austrieci între anii 1687-1688. Turcii au recunoscut această situație prin semnarea păcii de la
Karlowitz-1699. Astfel, sultanul se obliga să recunoască cultul Romano-Catolic pe cuprinsul
Imperiului Otoman, precum și pierderile teritoriale intrare acum în componența Imperiului
Habsburgic.

Unii istorici, cum ar fi Teopuille Lavalle, consideră că pacea de la Karlowitz a însemnat o

„proclamare a decadenței Imperiului Otoman”. Cu acest prilej, s-a pus problema menținerii
echilibrului european în condițiile decăderii Imperiului Otoman și ascensiunii Rusiei, fapt
cunoscut în istoria diplomației sub denumirea de „Problema Orientală”.

Politica hegemonă a Austriei și Rusiei s-a lovit de intenția clară a Imperiului Britanic de
apărare a integrității teritoriale a Turciei, de aceea Probl. Orient. avea să dureze mai mult de
două secole.

În timp ce turcii luptau cu Imperiul Habsburgic, domni ai Țării Românești erau Șerban
Cantemir, apoi Constantin Brâncoveanu. Observând slăbiciunea Imperiului Otoman, cei doi
au inițiat tratative secrete cu Austria și Rusia cu scopul ieșiri Țării Românești de sub
suzeranitatea otomană. Brâncoveanu a reușit să încheie cu Rusia o convenție secretă (1709)
pentru o acțiune împotriva Porții.

În urma acțiunii diplomatice active în defavoarea Imperiului Otoman în anul 1714.

Constantin Brâncoveanu a fost măzilit, fiind executat în același an.

În Moldova, Dimitrie Cantemir (1710-1711) a reușit să semneze în Aprilie 1711 Tratatul de

la Luțk cu țarul Petru cel Mare al Rusiei. Întreg textul tratatului a fost redactat de Dimitrie
Cantemir, țarul fiind de acord.

Prevederi:

-țarul ia „ sub oblăduire” pe domn și întreg poporul țării.

-după scuturarea stăpânirii otomane, Moldova va începe să plătească tribut și alte dări Porții

-se restabilească hotarele vechi ale Țări Moldovei de până la instaurarea dominației otomane.

-Moldova urma să treacă sub protectoratul Rusiei, care garanta integritatea teritoriului, a
Principatului și se obligă să nu se amestece în treburile lui interne.

-domnia ereditară în familia Cantemir

-în caz de ocupație, familia domnitorului va avea drept de azil în Rusia.

-granița dintre cele 2 state este stabilă pe Nistru, iar integritatea hotarelor Moldovei este
asigurată.

Prin semnul acestui tratat, Dimitrie Cantemir urm. obținerea independenței și a integrității
teritoriului, a Moldovei bazându-se pe Rusia. Interesele Rusiei vizau obținerea controlului și
liberului acces către strâmtorile Bosfor și Dardanele, care erau cele mai importante noduri
comerciale din epocă, iar comerțul pe mare dinspre Mediterana spre Marea Neagră și vice-
versa nu se putea realiza decât străbătând aceste strâmtori.

Consecința imediată a tratatului a fost Campania otomană din același an în urma căreia
Dimitrie Cantemir s-a dat la Stănilești pe Prut între armatele ruse și otomane. Cu toate că,
armatele ruse au fost ajutate și de trupele lui Dimitrie Cantemir a pierdut domnia Moldovei
refugiindu-se în Rusia.
Poziția geopolitică ocupată de principate, excepțională lor emancipare a ultimelor domni
pământeni, dar mai ales modificări rap. de forțe în plan internațional, toate acestea au
determinat Imperiul Otoman să recurgă la soluția domniilor fanariote, introduse în 1719 în
Moldova și în 1716 în Țara Românească. Prin instituirea regimului fanariot, era grav știrbită
autonomia principatelor, domnii fiind numiți direct de sultan din rândul înalților funcționari
ai Părții Recrutați din Fanar (un cartier al Constantinopolului)

Principatele nu mai aveau armată, nu mai puteau desfășura o politică externă proprie, iar
teritoriile lor erau construite ca făcând parte integrantă a Imperiului Otoman, motiv pentru
care puteau fi în străinătate (pierderi teritoriale) rom. Hotin-1713, Banat-1718, Oltenia-1718-
1739, Bucovina-1775, Basarabia-1812.

Suzeranitatea otomană a devenit tot mai apăsătoare, economia principatelor fiind subordonată
complet intereselor Părții. Situația s-a agravat mai ales după 1780, boierimea pământeană
fiind nevoită să asiste la grecizarea domniei și a tuturor instituțiilor. Boierimea română a
protestat întocmind numeroase memorii și proiecte de reformă pe care le-a prezentat marilor
puteri cu prilejul congreselor internaționale generate de razboaiele din secolele XVIII-XIX.