EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

LUCIAN BLAGA

Poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” apare în volumul ,,Poemele luminii” din
1919 și este o artă poetică ce definește viziunea blagiană asupra poeziei ca act de cunoaștere și ca
formă de potențare a misterului prin limbajul metaforic, ambiguitate și sugestie.
Poezia reflectă dihotomia (antiteza) dintre paradisiac și luciferic, ca modalități distincte
de abordare a misterului universal; paradisiacul reprezintă cunoașterea de tip ștințific ce reduce
tainele lumii la nivelul noțiunilor și al conceptelor, epuizând, astfel, farmecul misterului, în timp
ce lucifericul este asociat actului de creație ce urmărește încifrarea tainelor universului cu
ajutorul metaforei revelatorii.
Modernismul textului este susținut, în primul rând, formal prin structura compactă a
versurilor lipsite de rimă sau ritm, iar tehnica ingambamentului permite fluvizarea ideilor
poetice. Apartenența la curent este dată și de subiectivitatea discursului poetic centrat pe sine și
pe experiența originală de cunoaștere, de limbajul metaforic și de tematica operei.
Opera este structurată pe două planuri aflate în opoziție care corespund celor două tipuri
de cunoaștere blagiană. Metafora ,,lumina mea” este echivalentul lucifericului, al creativității, în
timp ce ,,lumina altora” corespunde paradisiacului, epuizării misterului universal. Antiteza este
ilustrată și prin verbele la prezentul etern cu conotații metaforice, precum: ,,nu strivesc”, ,,nu
ucid”, ,,sporesc”, respectiv ,,sugrumă”. În plan gramatical, opoziția este conturată de conjuncția
adversativă ,,dar”.
Simetria se realizează cu ajutorul unei ample enumerații ce include elemente-simbol ale
misterului universal, semnficațiile lor fiind legate de valorile filosofice. Cele patru elemente sunt
aspecte ale realității care trec în ficțiune și ilustrează frumusețea lumii. Diferența dintre repetarea
de două ori a enumerației constă în modul de coordonare al termenilor. La început, se remarcă
juxtapnerea, căci poetul vede diversitatea existenței prin elemente distincte, iar la final acestea
sunt reunite prin conjuncția ,,și” care definește lumea ca pe un întreg: ,,și flori și ochi și buze și
morminte”.
Florile sunt un motiv literar asociat efemerității lumii, sensibilității, fragilității existenței,
în timp ce ochiul trimite spre o dublă deschidere – spre univers, ca act de cunoaștere, dar și spre
sine ca introspecție, ca o căutare a identității.
Buzele reprezintă miracolul iubirii, dar și puterea de a exprima sentimentele sau
gândurile prin cuvinte, în timp ce mormintele pot reprezenta taina morții, cultul strămoșilor și
nostalgia întoarcerii la origini.
 Titlul este analitic și reprezintă o definiție metaforică a actului de cunoaștere luciferice.
Metafora ,,corola de minuni” reprezintă totalitatea misterelor universului pe care poetul încearcă
să le transpună în planul creației cu ajutorul sugestiei. Procesul de transfigurare artistică dă un
nou sens planului real și promovează o viziune originală. Minunile lumii sunt ascunse prin
metafore și astfel, se adâncesc într-o bogăție de sensuri: ,,tot ce-i neîețeles/ se schimbă în
neînțelesuri și mai mari”.
O trăsătură a modernismului este centrarea discursului poetic pe sine, lumea fiind o
proiectare a aspirațiilor autorului. Cunoașterea devine, astfel, o experiență autentică, originală, o
formă a reflexivității. Confesiunea din final a poetului evidențiază iubirea față de univers, lume
în ansamblul ei, Blaga simțind bucuria de a trăi, de a cunoaște și de a se exprima prin cuvinte:
,,căci eu iubesc/ și flori și ochi și buze și morminte”.
Cunoașterea este tema principală asociată filosofiei și deschiderii spre lume a poetului
care își exprimă fascinația pentru complexitatea miracolului universal. Actul de cunoaștere este
unul personal, individual, lumea fiind înțeleasă ca o corolă de mistere pe care poetul le amplifică
prin creație. Se îmbină cu iubirea pentru lume în ansamblul său, tainele fiind ascunse în cuvinte.
Creația este concepută ca un proces dificil de trasformare a realității, viziunea filosofică
asupra lucifericului și a paradisiacului fiind conservată în întreg volumul.
Misterul universal este reprezentat, în plan stilistic, printr-o serie de metafore revelatorii
care amplifică farmecul actului de cunoaștere: ,,vraja nepătrânsului ascuns”, ,,adâncimi de
întuneric”. Cu cât tainele universului devin mai innaccesibile, cu atât dorința poetului de a le
ascunde devine mai puternică. Îndepărtarea prin operă de realitate provoacă emoție, devenind o
condiție absolută necesară a actului de creație înșăși.
Imaginea tactilă ,,largi fiori de sfânt mister” creează o legătură între sacru și profan,
divinitatea ascunzându-se dincolo de cuvinte. Poetul caută apropierea de Dumnezeu, dar Marele
Anonim rămâne ascuns de percepția omului.
Una dintre intențiile moderniștilor este aceea de a se raporta polemic la tradiție,
reinterpretarea valorii fiind facută într-un mod autentic. Astfel, Blaga aduce în prim-plan motivul
romantic al lunii, care la Eminescu avea valențe multiple, fiind în egală măsură un factor
protector al iubirii, un element de meditație, de contemplație și de reeverie. În poezia dată, luna
este parte a unei ample comparații care pune în relație lucifericul și astrul nopții, având în comun
farmecul lucrurilor ascunse ,,și-n tocmai cum razele ei albe luna/ nu micșorează, ci tremurătoare/
mărește și mai tare taina nopții/ așa îmbogățesc și eu întunecata zare/ cu largi fiori de sfânt
mister”. Se creează o corespondență între natură, ale cărei elemente sunt ascunse de lumina
palidă a creației și sensurile operei ascunse de poet prin sugestie și ambiguitate, chiar în esența
lumii imaginare pe care Blaga o propune cititorilor săi sub forma contemplației.
În concluzie, o trăsătură a moderniștilor este nevoia de afirmare a originalității cu ajutorul
operei, a artei poetice. Astfel, în timp ce Arghezi vede opera ca armonia dintre inspirație - ,,slova
de foc” și meșteșug - ,,slova făurită”, dar și ca o transpunere a esteticii urâtului în versuri. Blaga
aduce filosofia aproape de sensibilitatea poetică prin luciferic și prin metafore, în timp ce pentru
Ion Barbu o poezie trebuie să se apropie de perfecțiunea geometriei prin abstract și ermetism.
Opera lui Blaga devine și o ilustrare a modernismului românesc prin subiectivitatea profundă,
metafora sugestivă și reflexivitatea, dar păstrează și nuanțe ale expresionismului prin cultul
strămoșilor.