Sistematizarea este numele atribuit programului inițiat de Nicolae Ceaușescu în 1974, cu scopul de a

urbaniza, reorganiza și uniformiza localită țile urbane și rurale. Programul a constat în demolarea parțială
sau totală a satelor și orașelor în configurația lor de până la acea dată , și reconstruirea după principii
comuniste de "dezvoltare socială multilaterală " a României.
Nerespectând tradițiile rurale și nicio etică a urbanismului, sistematizarea a reprezentat un adevă rat
dezastru pentru patrie.Ceaușescu avea în plan ca până în anul 2000, întreaga națiune va locui în orașe
unde nu va mai fi ră mas aproape nimic din istoria ță rii și din civilizația ei tradițională . Orașele mari și mici
au fost deopotrivă atinse de valul demolă rilor, structura și aria clă dită a orașelor din România au fost
distruse în proporție de 85- 90%, fiind înlocuite cu blocuri de apartamente
Sistematizarea satelor este de fapt un proces complex, ce viza toate localitățile ță rii, începând cu capitala
și până la cel mai neînsemnat că tun din zonele îndepă rtate. . Demolarea ar fi inclus și bisericile vechi, dar
și cimitirele satelor. Va fi fost ca și cum acele sate nu ar fi existat niciodată , iar terenul astfel câștigat ar fi
fost redat agriculturii.

În perioada 1958-1962 s-a realizat   pă mântul ţă ranilor fiind trecut în proprietatea statului. Colectivizarea
forţată a început printr-o propagandă foarte agresivă fă cută de activiştii de partid (persoane însă rcinate cu
propaganda). Aceştia vizitau sistematic locuinţele ţă ranilor pentru a le prezenta avantajele muncii
pă mântului în comun, în proprietatea statului. Pentru că propaganda nu a avut mare succes s-a renunţat
repede la metodele paşnice şi s-a recurs la şantajul, tortura şi apoi la deportarea celor care nu doreau să
renunţe la proprietă ţile lor. În 1962 procesul de colectivizare a fost considerat ca încheiat: 90% din
suprafaţa agricolă a României a devenit proprietate de stat, cel mai mare procent dintre ţă rile care
trecuseră la comunism în 1945 în Europa de Est. Pă mântul preluat de stat a fost organizat în aşa-numitele
Cooperative Agricole de Producţie (C.A.P.-uri). Ţă ranii au fost obligaţi să predea şi vitele de muncă , ce au
fost folosite apoi în comun la C.A.P. Lucră torii agricoli erau angajaţi ai statului şi primeau o cotă parte din
produse. Deşi iniţial C.A.P.-urile au dus lipsă de utilaje, în timp acestea s-au mecanizat, iar exploatarea
pă mântului s-a fă cut mult mai eficient. Cifrele producţiei de cereale au fost însă tot timpul exagerate atât
de şefii C.A.P.-urilor cât şi de propaganda comunistă de la nivel local şi central, astfel că nimeni nu
cunoaşte exact care era producţia reală în perioada comunistă .
Dezvoltarea industriei a fost frânată în anii de început ai comunismului de controlul U.R.S.S. asupra
economiei româneşti. În perioada 1945-1956 au funcţionat nişte societă ţi mixte româno-sovietice
numite  care aveau ca scop transferul de materii prime şi produse industriale din România în U.R.S.S.
Acestea au secă tuit economia românească întrucât s-au sustras astfel din România de la cereale, petrol,
minereuri şi lemn până la fabrici întregi care au fost demontate şi duse în U.R.S.S.
Perioada în care la conducerea Partidului Comunist s-a aflat Gheorghe Gheorghiu Dej (1948-1965) s-a
caracterizat prin creşterea investiţiilor în industrie şi transformarea României într-o ţară industrială . În
1950 industria reprezenta 46,6% din producţie iar în 1967, depă şise agricultura, fiind egală cu un procent
de 57,3%. Dej a introdus în 1951 planurile cincinale. Industrializarea comunistă a fost catalogată drept
industrializare forţată deoarece ea nu ţinea cont de nevoile pieţei şi producea de multe ori pentru a atinge
standardele fixate de funcţionarii de partid care doreau să stabilească recorduri de producţie pe anumite
domenii. Din cauză că populaţia rurală a ră mas fă ră pă mânt, o parte importantă a migrat spre oraş şi s-a
angajat în noile fabrici.

Ceauşescu (1965-1989) a continuat planul de industrializare al ţă rii, fă când investiţii uriaşe. Accentul a
fost pus pe dezvoltarea industriei grele. Cele mai importante investiţii au fost în industria siderurgică
(Combinatele de la Reşiţa şi Galaţi), industria petrolieră (s-a mă rit capacitatea de rafinare a petrolului în
rafină riile de la Ploieşti), industria chimică industria şi constructoare de maşini. În această ultimă ramură s-
au realizat investiţii cu capital francez la fabricile Dacia Piteşti (1966), în colaborare cu Renault şi Oltcit
Craiova (1976), în colaborare cu Citroën. În anii '70 România a avut unul dintre cele mai mari ritmuri de
creştere economică din Europa.La începutul anilor '80 FMI a declarat România stat insolvabil, adică
incapabil să plă tească datoria externă .

În 1977 datoria externă a ţă rii fusese de 3,6 miliarde de dolari iar în 1983 ajunsese la 11 miliarde. Pentru a
plă ti datoria, singura mă sură luată de Ceauşescu a fost creşterea exporturilor şi reducerea importurilor.
Principalele produse de export au fost alimentele. Drept urmare, începând cu 1982, s-a introdus
raţionalizarea pâinii, fă inii, uleiului, zahă rului şi laptelui dar şi raţionalizare. În timp au urmat şi alte
produse. În 1981 se introdusese raţia la benzină (30 de litri pe lună ); au urmat restricţiile la electricitate
(energia electrică era întreruptă după o anumită oră , seara, pentru populaţie), limitarea alimentă rii cu apă
caldă şi că ldură (temperatura în birouri iarna era de maxim 14 grade). În 1989 întreaga datorie externă a
fost plă tită , dar restricţiile au continuat în acelaşi fel. Raţiile lunare ajunseseră în 1989 foarte mici (o
jumă tate de pâine pe zi de persoană , un kilogram de zahă r, unul de fă ină şi unul de ulei pe lună ) dar şi aşa
mici, nu se puteau cumpă ra din lipsă de produse în magazine