Sunteți pe pagina 1din 2

Capitolul 3.

Relieful terestru
3.1. Scoarța terestră ca suport al reliefului: structură și alcătuire petrografică
- Schița lecției –

A. Structura internă a Pământului


- Cuprinde:
1. Nucleul;
2. Mantaua;
3. Scoarța terestră;
Observație: Trecerea de la nucleu la manta se face prin discontinuitatea GUTENBERG –
WIECHERT, iar trecerea de la manta la scoarța terestră se face prin discontinuitatea MOHOROVIÈICI
(MOHO).
Discontinuitatea este suprafața de contact între două învelișuri interne ale Pământului cu alcătuire
și proprietăți diferite;
1. Nucleul („miezul” Pământului): - temperaturi de 3000 - 10000°C;
- 2 părți: nucleu intern (solid) și nucleu extern (lichid);
2. Mantaua îmbracă nucleul (de unde și denumirea) și se-mparte în: - mantaua inferioară (solidă);
- mantaua superioară (lichidă)
= astenosfera – temperaturi de 1000°C;
3. Scoarța Pământului (învelișul exterior, preponderent solid) = 2 tipuri:
a. scoarța oceanică (5 – 10 km grosime), alcătuită din roci magmatice și roci sedimentare;
b. scoarța continentală (20 – 80 km grosime), alcătuită din roci magmatice, metamorfice și
sedimentare a rezultat din căderea de meteoriți și din consolidarea materiei;

B. Alcătuirea scoarței terestre


= formată din: minerale și roci;
1. Mineralele sunt compuși de natură anorganică sau organică, în stare solidă, cristalizată sau
amorfă și cu proprietăți fizice și chimice constante.
Exemple: minerale moi (gipsul), dure (diamantul), transparente (cuarțul), opace (pirita), prețioase
(aurul, argintul, platina).
2. Rocile sunt asociații de minerale rezultate prin procese naturale.
Rocile se-mpart în: - roci magmatice (granitul, bazaltul, andezitul);
- roci metamorfice (șisturile cristaline, gnaise, marmure, ardezii, cuarțite etc.);
- roci sedimentare (pietriș, nisip, argilă), cărbunele (din resturi vegetale),
calcarul din resturi cochilifere și schelet, petrolul din grăsimi animale etc.

C. Plăcile tectonice și deplasarea lor


Plăcile tectonice se prezintă sub formă de blocuri cu masă și volum de mari dimensiuni,
înconjurate de fracturi (crăpături) ale scoarței terestre.
Plăcile tectonice se deplasează cu o viteză de câțiva centimetri pe an.
Plăcile tectonice se-mpart în 3 categorii:
I. Plăci majore (macroplăci): 6 la număr: 1. Placa Euroasiatică;
2. Placa Australo – Indiană;
3. Placa Antarctică;
4. Placa Americană;
5. Placa Africană;
6. Placa Pacifică.
II. Mezoplăci: Placa Cocos, Placa Antilelor, Placa Caraibelor, Placa Arabiei, Placa Iraniană,
Placa Filipinelor, Placa Somaleză etc.
III. Microplăci au rezultat din fragmentarea plăcilor majore și a mezoplăcilor.
Contacte de tip rift sunt definite ca fiind fracturi profunde pe toata lungimea scoarței terestre și la
baza producerii acestora stau cutremurele de pământ și erupțiile vulcanice.
Contactele de tip subducție au loc la coliziunea plăcilor tectonice, când o placă grea pătrunde sub o
placă ușoară. La baza acestuia stă vulcanismul, care are ca și rezultat formarea de insule (Cercul de Foc
al Pacificului).
Asemănări și deosebiri între zonele de contact rift și subducție:
1. În zonele de rift se produc nașterea și creșterea plăcilor;
2. În zonele de subducție are loc consumarea plăcilor grele;
3. În ambele zone rezultă, prin consolidarea lavei, forme de relief de dimensiuni mari;
4. La baza întregii dinamici stau curenții de convecție din atmosferă.