Vâscozitatea sângelui

Legea lui Stokes

Legea Hagen-Poiseuille
Fenomene moleculare

Cursul V
Conf. univ. dr. Steluţa Gosav
 Vâscozitatea lichidelor
Vîscozitatea este o mărime care reflectă capacitatea unui lichid de a se opune
deformării, respectiv curgerii, şi este rezultatul frecărilor din interiorul lichiduui respectiv,
al interacţiilor moleculare generate de forţele de atracţie dintre molecule, forţe care se
opun curgerii.
 Vâscozitatea lichidelor
• Fluidele reale prezintă proprietatea de vâscozitate. Ea constă în apariţia
unor forţe de frecare interna între straturile unui lichid aflat în curgere.

- forta de frecare dintre doua

straturi de lichid in curgere
- viteze ale straturilor de lichid
S – aria suprafetei comune de contact
a doua straturi vecine

- gradientul de viteza transversal

• Antrenarea in miscare a straturilor este determinata de fortele de frecare
dintre straturile fluidului, forte ce sunt cauzate de coeziunea moleculara.
moleculara

Legea lui Newton (semnul “-” pentru ca forta F este in

sens opus vitezei de curgere)

sau
 Vâscozitatea lichidelor
Coeficientul de vascozitate dinamica (η) este numeric
egal cu forta de frecare dintre doua straturi vecine cu aria
suprafetei comune egala cu unitatea pentru un gradient de viteza
egal cu unitatea.

Lichidele reale care se supun legii lui Newton se Lichid newtonian

numesc lichide newtoniene

(lichide pur vascoase).

• Efortul unitar:
(tensiunea de forfecare) Ex: apa, uleiurile minerale, siropurile, solutiile
coloidale de concentratii mici, unele lichide
biologice (plasma sanguina, urina) etc.
 Vascozitatea
lichidelor scade
cu cresterea Dependenta de
temperaturii temperatura a vascozitatii
lichidelor si gazelor

Vascozitatea gazelor
creste cu temperatura
 Numărul lui Reynolds
• Curgere
laminara

• Dacă viteza unui fluid care curge într-o conductă depăşeşte o anumită
valoare critică (ce depinde de proprietăţile fluidului şi diametrul tubului) curgerea nu mai
este laminară.
• In interiorul fluidului se formează vârtejuri, care produc o mare rezistenţă la
curgere.
Curgere turbulenta

• Curgerea turbulenta precum si curgerea laminara printr-un vas (tub) poate fi

prezisa cu ajutorul numarului lui Reynolds:
Numărul lui Reynolds
 Vâscozitatea sangelui
• Sângele este un lichid nenewtonian (nu se
supune legii lui Newton) coeficientul de
vâscozitate luând valori diferite în funcţie de viteza
de curgere (el poate fie să crească, fie să scadă cu creşterea vitezei).
• La t = 37 0C vascozitatea sangelui este de 5 – 6 ori mai mare decat cea a apei.

Sangele este un sistem

dispers eterogen – o Trombocite
suspensie de elemente
figurate (celule) in plasma.
Leucocite
 Principalii constituenţi organici şi
anorganici din sânge şi concentraţiile lor
Valoare de Valoare de
Constituenţi anorganici Constituenţi organici
referinţă referinţă
Bicarbonaţi (mE/l) 10,9-11,5
Fosfor total (mg/l) 314-443 Amoniac (mg/l) 0,22-0,74
- anorganic 21-38 Aminoacizi liberi (mg/1) 48,4-73,6
- esterificat 186-286 Histamină (µg/l) 16-89
- lipidic 124-150 Serotonină (µg/1) 90-180
Sulf total (mg/1), Methemoglobină (% din
1221 0,0-1,1
hemoglobină)
Potasiu (mE/1) Carboxihemoglobină (% din
68-95 0-8.2
hemoglobină)
Sodiu (mE/l) 10-22 Acid uric (mg/1) 16,0-31
Magneziu (mE/l) 4,24-6,30 Proteine totale (g/1) 180-210
Fier (mg/l) Lipide totale (g/1) 4,08-6,12
- bărbat 440-560
- femeie 420-480
Cupru (mg/1) 0,72-1,10
Magneziu (µg/1) 8,6-16,5
Zinc (mg/1)
8,84-16,04
Seleniu (µg/kg) 20-220
 Vâscozitatea sângelui
Întrucât plasma sanguină este un lichid newtonian rezultă
ca elementele figurate sunt cele care determină caracterul nenewtonian al sangelui.
Vascozitatea sangelui va fi mai mare acolo unde concentratia de elemente figurate
va fi mai mare:

Raportul (exprimat uneori procentual) dintre volumul hematiilor si cel al probei de

sange reprezinta hematocritul (pentru omul sănătos 40%).

Vâscozitatea sângelui depinde de:

numărul şi volumul elementelor figurate

(vâscozitatea relativa a sângelui creşte cu
hematocritul)
vascozitatea plasmei
 Dependenta vâscozităţii sângelui
Vascozitatea sangelui depinde de: de diametrului vasului sanguin
varsta, sex (vascozitatea sangelui este
de 4,7 cPoise la barbat si de 4,4 cPoise la
femeie)
Diametrul tubului

Efectul Fahraeus-Lindgvist
– vâscozitatea sangelui scade
Explicatie: La viteze mici de curgere, orientarea odata cu scăderea diametrului
hematiilor este haotică, insa pe măsură ce viteza de tubului (pt vase sanguine cu
curgere creşte, discurile eritrocitare tind să se diametre < 0.5 mm)
alinieze în plane paralele între ele şi cu direcţia de
curgere (acumulare axiala a hematiilor), astfel curgerea Hematiile capata o miscare
fiind înlesnită. În plus, exista în apropierea peretelui de rotatie “de spin” care
vascular un strat de glisare, sărac in celule, care favorizeaza curgerea
uţureaza curgerea.
 Vâscozitatea sângelui
• Vâscozitatea sângelui depinde de:

Temperatura

Viteza de curgere

Vâscozitatea scade cu cresterea

gradientului de viteza din cauza
deformarii elementelor figurate

Modificarea vascozitatii sangelui poate indica prezenta unor boli

precum:
leucemie
diabet
anemie
ocluzie coronariana etc.
 Legea lui Stokes. Forţa
de rezistenţă

Forţele de rezistenţă iau naştere la deplasarea unui corp solid într-un lichid
vascos.
• Experimental s-a pus în evidenţă faptul că un corp care se mişcă într-un
fluid vâscos este supus unei forţe care se opune mişcării.
Forţa de rezistenţă (frecare) cu care acţionează fluidul asupra corpului:
 Forme aerodinamice
Forta de rezistenta mica
 Legea lui Stokes
• In cazul vitezelor mici, f(v)=v.
• Un caz particular, deosebit de interesant din punct de vedere practic,
este cel studiat de către Stokes (1851) şi anume deplasarea in regim
laminar de curgere a unei sfere omogene intr-un fluid vâscos.

• Exemplu:
Vom considera căderea unei macromolecule, pe care o vom considera
de formă sferică, într-un lichid biologic.
Conform princ. II al dinamicii:
(pp. v = const)
Legea lui Stokes

Liniile de curent ale lichidului

în jurul sferei în mişcare
 Legea lui Stokes Sedimentarea unor
particule sub
actiunea greutatii
• Viteza de sedimentare:

t=0 t = 1h
• Constanta de sedimentare:
VSH = 18mm/h

Unitatea de masura pentru constanta Hematii

de sedimentare este svedbergul (1 S = 1 · 10-13 s).
 Curgerea lichidelor reale
Considerăm o conductă orizontală, de secţiune circulară constantă, prin care se
deplasează un fluid real într-o curgere laminară.

Influenta vascozitatii asupra frontului de curgere

 Legea Hagen-Poiseuille
• Legea Hagen-Poiseuille se refera la volumul de lichid real aflat in curgere
laminara printr-un tub, indiferent orientat (orizontal, vertical sau oblic).

Dar

• Legea Hagen-Poiseuille arata ca debitul volumic a unui fluid in curgere

printr-un tub este proporţional cu diferenţa de presiune ∆p pe unitatea de
lungime a tubului şi cu puterea a patra a razei conductei.
Legea Hagen-Poiseuille
 Implicatii biomedicale ale legii lui Hagen-Poiseuille

Legea lui Poiseuille intervine si in cazul respectarii conditiilor de efectuarea

a unei injectii.

• Pentru a nu se produce accidente vasculare la introducerea lichidului in

anumite zone ale organismului este necesar ca raza r a acului sa fie aleasa
corespunzator astfel incat debitul Q sa fie adaptat zonei de administrare
(subcutanat, arterial etc).

• Ex: prin folosirea unui ac cu raza de 2 ori mai mare, debitul creste de 16 ori
.

In caz de ateroscleza daca raza unei artere scade de 2 ori atunci debitul
scade de 16 ori !!!!!!
 Rezistenţa vasculară
• Conform legii lui Hagen-Poiseuille se observa ca o crestere sau o micsorare a razei
vaselor de sange determina o modificare sensibilă a debitului de sânge.

• Rescriem aceasta lege astfel:

unde se numeste rezistență

ț hidrodinamică

Rezistenta hidrodinamica reprezinta rezistenta la curgere.

In clinica, marimea Rh se numeste rezistenta vasculara:
 Rezistenţa vasculară

In cazul unui organism sanatos, in repaus:

• În cazul unui organism sanatos, supus la efort, rezistenta vasculara scade:

• În cazul unui organism bolnav (hipertensiune) supus la efort, rezistenta

vasculara creste:

adica organismul este obligat la un efort cardiovascular mult mai mare.

De exemplu
Administrarea unor medicamente vasodilatatoare ( ) duce la scaderea
rezistenței patului sanguin și astfel, rezultă o îmbunatățire a circulației sângelui.
 FENOMENE
MOLECULARE
 Fenomene
moleculare

Fenomene Fenomene de
de suprafaţă transport
 Fenomene de suprafaţă

• Fenomenul de tensiune superficială

• Fenomene de contact între lichide si solide

• Presiunea suplimentară care apare la meniscurile lichidelor. Ecuaţia

Young-Laplace

• Fenomenul de capilaritate. Legea lui Jurin

 Fenomenul de tensiune superficiala
Fenomenele de suprafață (superficiale) sunt fenomenele
moleculare care au loc la suprafața de separație dintre două
faze (ex: lichid -aer, lichid-solid).
Fenomenele superficiale explică comportarea lichidelor aflate
în contact cu mediul înconjurător.

Fenomene Fenomene de
Tensiunea
de contact capilaritate
superficială
 Fenomenul de tensiune superficială
Sferă de acţiune moleculară - regiunea din jurul unei
molecule în care se manifestă forțe de interacțiune moleculară.
Raza acestei sfere se numește rază de acţiune moleculară ( ).

Stratul superficial – stratul de lichid mărginit de suprafața liberă a lichidului cu

grosimea egală cu raza de acțiune moleculară.

ț de atracție
Forțele ț moleculară dintre moleculele de lichid se numesc forțe de
coeziune (Fc).
Forțele
ț de interactiune moleculară între molecule de lichid si molecule de solid/gaz
se numesc forțe de adeziune (Fa).
Suprafata libera a
lichidului
 Fenomenul de tensiune superficiala
O moleculă aflată în interiorul lichidului (molecula A) suferă
din partea celorlalte molecule din sfera de acţiune moleculară
interacţiuni simetrice astfel încât forţa rezultantă care acţionează asupra ei este practic
nulă ( ).

• Întrucât interacțiunile gaz-lichid (Fa) sunt mai rare si mai putin

intense comparativ cu interacțiunile lichid-lichid (Fc ) Fc > Fa

Fiecare moleculă de lichid aflată la distanta d<r (molecula B) va fi supusa unei

forte rezultante orientată perpendicular pe suprafata libera a lichidului si
indreptata spre interiorul acestuia ( ).

Moleculele din stratul

superficial vor exercita o
presiune asupra restului de B
lichid numita presiune interna
(presiune moleculara, pm).
 Fenomenul de tensiune
superficiala
Presiunea moleculară face ca lichidul sa fie
comprimat de către propriului strat superficial
motiv pentru care lichidele sunt practic incompresibile.
• În cazul apei:
Forțele de tensiune superficială – forțe care acționează tangențial la
suprafata liberă a unui lichid şi perpendicular pe contur. Ele au rolul de a
micșora
ș aria stratului superficial.

F
unde σ = coeficientul de tensiune superficială
l = lungimea conturului stratului superficial
Pentru un volum de lichid dat, suprafața liberă a lichidului are o
arie minimă.
Sfera este corpul geometric ce are suprafaţa minimă
la volum dat. Acest fapt explică forma sferică pe care o au
picăturile de lichid.
 Fenomenul de tensiune superficială
Coeficientul de tensiune superficială este egal cu
forța ce acționează pe unitatea de lungime de contur:

Coeficientul de tensiune superficială se poate defini şi prin formula

(J/m2)
unde ∆S este variaţia suprafeţei libere a lichidului şi ∆Ep este variaţia energiei
potenţiale

Valoarea coeficientului de tensiune superficială este egală cu valoarea lucrului

mecanic consumat pentru mărirea suprafeţei libere a lichidului cu o unitate.
Dacă
Stabilitate
maxima

• Cu exceptia mercurului, apa este lichidul cu tensiunea superficială cea mai

mare ca urmare a formării unor punţi de hidrogen între moleculele de apă.
 Molecula de apă. Legătura de hidrogen Apa –
molecula polara
• Apa este o moleculă neutră din punct de vedere electric însă
sarcinile pozitive şi negative nu sunt distribuite uniform.
• Molecula de apă se comportă asemeni unui dipol electric cu
momentul de dipol, p, diferit de zero.

Intre moleculele de apă apar legaturi de hidrogen (O – H …. O)

Legatura de hidrogen este o legătura de atracţie stabilită prin intermediul unui atom
de hidrogen între doi atomi electronegativi (din două molecule diferite) dintre care
cel puţin un atom are o pereche de electroni neparticipanţi la legături chimice.
Legatura de hidrogen are lungimea:
Este o legătura electrostatica de 10
ori mai slaba decat legatura covalenta.
 Tensiunea superficială

• Tensiunea superficială a unei soluţii depinde

de natura solventului, de temperatură, de
natura şi concentraţia substanţei dizolvate, de
starea de agitaţie.

• Coeficientul de tensiune superficială scade odată cu creşterea temperaturii.

• Coeficientul de tensiune superficială scade
odată cu creşterea temperaturii

Explicaţie: Prin creşterea temperaturii se

intensifică agitaţia termică şi astfel intensitatea
interacţiunilor moleculare scade.
 Grupări hidrofobe. Grupări hidrofile
• Moleculele sau grupările atomice care nu pot forma
legături (punţi) de hidrogen se numesc molecule sau
grupări hidrofobe .

• În cazul în care o moleculă organică are un capăt

care formează uşor legături cu molecula de apă atunci
acest capăt, numit hidrofil, se orientează către apă,
în timp ce celălălt capăt al moleculei, numit hidrofob,
se orientează către exteriorul apei.
Lanţ
parafinic

• Gruparile polare (COOH, OH, NH2), încarcate electric

sunt hidrofile, în timp ce gruparile nepolare, neutre din
punct de vedere electric, sunt hidrofobe.
Trioleina

Capat
hidrofob

Capat
hidrofil
 Substanţe tensioactive
Substanţe tensioactive = substanţe care produc
scăderi însemnate ale tensiunii superficiale la
concentrații mici.
• Ex: alcooli, acizi grasi (cu lanţuri lungi de carbon), acizi biliari, săruri biliare.
Moleculele substanţelor tensioactive au proprietatea de a micşora forţele de coeziune
dintre moleculele solventului. Micelă
O substanţă este cu atât mai tensioactivă cu cât are mai multe
grupări hidrofobe.
La nivel tisular substanţele tensioactive au rol important în
procesul de digestie şi în procesul de dializă mărind
permeabilitatea membranelor.
Sărurile biliare (moleculă cu o componenta hidrofoba si una hidrofila) prin
acţiunea lor tensioactivă asigură emulsionarea grăsimilor aflate în bolul alimentar
determinând ca digestia să aibă loc în condiţii optime.
Substanţele tensioactive contribuie la creşterea permeabilităţii membranei intestinale
înlesnind transportul substanţelor necesare organismului.
 Tensiunea superficială în procesul de respiraţie
Schimbul de gaze are loc la nivelul alveolelor pulmonare. Pereţii alveolelor conţin o
reţea de tuburi capilare ai căror pereţi interni sunt acoperiţi cu un strat foarte subţire
de lichid numit surfactant pulmonar.
Surfactantul pulmonar este compus din lipide, proteine şi glucide. Principala
componentă chimică a surfactantului o reprezintă fosfolipidele, dintre care fracţia
cea mai tensioactivă este lecitina.

• Surfactantul pulmonar (substanţă tensioactivă) are rolul de a regla tensiunea

superficială a mucoasei alveolare la variaţia volumului alveolelor pulmonare.

Substantele tensioactive intervin in procesul de

absorbție al medicamentelor în scopul creşterii
vitezei de asimilare a unor ingrediente sau principii
active din preparatul farmaceutic respectiv.
Anestezicele sunt substanțe tensoactive care
determină o micșorare a tensiunii superficiale a
sângelui.
 Fenomene de contact între lichide şi
solide
Adeziunea este proprietatea ce rezultă din atracţia dintre moleculele unui lichid şi
cele ale suprafeţei corpului solid cu care vine în contact.
• Fenomenele de adeziune (udare) sunt fenomene care au loc la suprafaţa de contact
dintre lichide şi solide.
Cauza: aceste fenomene apar datorita actiunii atât a fortelor de coeziune (FC) cat si
a celor de adeziune (FA). În funcţie de intensitatea forţelor FC şi FA, suprafaţa liberă
a lichidului poate fi: plană (b), concavă (a) sau convexă (c).
Forma suprafeţei libere a lichidelor în vase cu secţiune mare

θ – unghi de
racordare
(udare)

Rezultanta forţelor FC şi FA, forţa R, este orientată perpendicular pe suprafaţa liberă

în acel punct.
 Fenomene de contact intre lichide si solide
Distingem cazurile:
1. Cazul ideal (b), când suprafaţa liberă este orizontală (θ = 90o ) şi rezultanta, R,
este orientată vertical, iar forţa FC formează 45o cu peretele vasului.
Triunghiul format de forţele FC, FA şi R este dreptunghic isoscel:

Teorema lui Pitagora:

2. Dacă , R este dirjată spre exterior şi, astfel suprafaţa liberă este
concavă (cazul a)
Lichidul aderă la suprafata solidului (ex: sticla-apa; fier-mercur)
Solidul este liofil (hidrofil cand lichidul este apa)
Fenomene de contact intre lichide si solide

Solid liofob Solid liofil

 Fenomene de contact între lichide şi solide. Aplicaţii
• Flotaţia este procesul de separare din amestecuri multifazice.
Proprietăţile lichidelor la contactul cu solidele îşi găsesc aplicaţii în cadrul flotatiei
– metodă folosită în industrie cât şi în laboratorul clinic (bacteriologie) cu scopul de
a separa unele componente solide (liofile sau liofobe) aflate în contact cu anumite
lichide.
• Această proprietate de flotaţie este folosită în stabilirea unor
diagnostice bacteriene.
Exemple
Prin flotaţie se pot pune în evidenţă prezenţa sărurilor
biliare (agenţi udanti) în urină (in caz de icter, leziuni hepatice).
Se presară floare de sulf (sulf sub formă de pulbere fină) pe suprafaţa unei probe de
urină. Dacă particulele de sulf rămân la suprafaţă, adică nu se umezesc, înseamnă că
urina nu conţine săruri biliare; dacă însă particulele de sulf cad la fundul vasului
atunci urina conţine cu siguranţă săruri biliare.
Prin flotaţie se poate depista bacilul Koch in urină.
În acest lichid biologic, bacilul Koch poate fi în cantitate mică şi nu se umezeşte.
Pornind de la aceasta proprietate, el poate fi concentrat într-o spumă de unde
poate fi pus în evidenţă cu uşurinţă.
 Ecuaţia Young-Laplace
Presiunea suplimentară care apare la meniscul lichidelor se poate calcula cu ajutorul
ecuaţiei Young-Laplace.

Diferenţa de presiune dintre

interior (sub menisc) şi exterior
Ecuaţia Young-
Laplace pentru
calotă sferică
Presiunea internă este egala cu suma dintre presiunea moleculară
şi presiunea suplimentara:
 Particularizări ale ecuaţiei lui Young-Laplace
Formula Young-Laplace, ps, are un rol important în înţelegerea comportării unor
structuri biologice (vase de sânge, inima) care prezintă curburi diferite.
Forma generală a expresiei
presiunii ps (ps = presiunea
transmurală)

În funcţie de forma suprafeţei, formula presiunii suplimentare se modifică astfel:

1. Pentru calota sferică:

2. Pentru cilindru (ex: vas de sânge):

3. Pentru balon pelicular (de ex: balon de săpun – peliculă dublă):

 Explicaţii necesare pentru a înţelege cum
surfactantul pulmonar îmbunătăţeşte respiraţia

(T este coeficientul de tensiune superficială σ)

 Expiratie

Inspiratie

Complianţa - variația volumului pulmonar corespunzătoare variaţiei cu o

unitate a presiunii.
 Funcţii ale surfactantului pulmonar

1. Menţine aproximativ aceeaşi presiune în alveole indiferent de

mărimea lor. Astfel, reduce riscul ca alveolele să colapseze
(atelectazie).
2. Realizează o mai bună distribuţie a ventilaţiei între alveole.
3. Îmbunătăţeşte complianţa pulmonară.

Atelectazia reprezintă una dintre cele mai grave afecţiuni pulmonare care
se caracterizează prin lipsa aerului din alveolele pulmonare.

Sindromul de detresă respiratorie la prematuri

Întrucât surfactantul pulmonar nu se produce până la aproximativ 34
săptămâni de gestaţie, prematurii au, de obicei, dificultăţi în respiraţie.
Astfel, se poate instala sindromul de detresă respiratorie.
Acest sindrom este foarte grav şi reprezintă principala cauză a mortalităţii
în rândul copiilor născuţi prematur.