DEM RĂDULESCU

Motto: ”O zi în care n-ai râs e o zi pierdută. Omul are nevoie de râs, la nivelul
celulei. Buna dispoziţie, se ştie, dizolvă adrenalina pe care o provoacă durerea,
supărarea, enervarea. (…) Comedia e salvarea. Mi se pare un medicament
extraordinar pentru că omenirea e bolnavă. Şi câte situaţii de comedie
adevărată există în viaţă! Suntem clovni într-un mare circ” – Dem Rădulescu

Dumitru R. Rădulescu pe numele său real, s-a născut la 21 septembrie 1931, la

Râmnicu Vâlcea, într-o familie de negustori.

În anii copilăriei şi în perioada războiului a fost foarte sărac, în copilărie avea

voie să mănânce doar un borcan de vinete împănate şi o pâine, iar din cauza
vieţii grele, se spune, a învăţat să vorbească nemțeşte, în gară.

Încă din copilărie îi plăceau spectacolele de teatru, însă mama tânărului nu-i
dădea voie, spre exemplu, la spectacolele marelui Tănase, fiindcă era prea mic
pentru a avea voie să privească femeile dezbrăcate care apăreau pe scenă.

În anul 1943, a văzut primul spectacol din viaţa lui, “Gioconda iubeşte”, cu Maria
Tănase.

A absolvit liceul în oraşul natal, perioadă în care a primit porecla „Bibanul”.

Despre acest moment actorul avea să mărturisească: „Tata era negustor de
peşte, în piaţa din Vâlcea. Fratele meu mai mare a luat într-o zi un biban
frumos, l-a învelit într-un ziar şi l-a dus la şcoală, cu gândul să i-l dea
profesorului, ca să-l arate ca material didactic elevilor. Mai întâi lui i-au spus
copiii «Bibanu’». După aia mi-au zis «Fratele lu’ Bibanu’», pe urmă porecla s-a
prins de mine. Acolo am apărut pentru prima dată cu numele ăsta: Rădulescu-
Bibanu’. După ce am intrat la Teatru, m-am pomenit într-o zi că un student din
anul III, vâlcean de-al meu, striga după mine «Mă, Bibanule!». Şi «Bibanu’» am
rămas”. Însă se spune că Dem Rădulescu nu permitea chiar oricui să-l strige
”Bibanu”, fiind foarte selectiv cu cei din jur care avea acest „privilegiu”.

În tinereţe a fost boxer de performanţă, la categoria semi-mijlocie, obţinând

chiar o stea de aur, la un campionat de amatori, la Râmnicu Vâlcea.

La vârsta de 17 ani a debutat ca actor amator, la un bal organizat de fanfara

gării.
 A început să publice în reviste județene și s-a aflat tot mai des pe scenă,
acasă, la Râmnicu Vâlcea. La una dintre aceste reprezentațîi este urmărit de
actorul Aurel Rogalski, care îl sfătuiește să dea examen la Teatru.

A fost admis la Facultatea de Teatru, pe care o încheie, în anul 1954, ca

şef de promoţie – cu rol în spectacolul de absolvire “Cei din urmă”, jucând
alături de profesoara de la clasă, Irina Răchiţeanu-Şirianu – şi este repartizat
direct, aşa cum prevedea regulamentul din acele vremuri, la Teatrul Naţional din
Bucureşti.

Aici ajunge sub coordonarea marelui regizor Sică Alexandrescu, despre

care Dem avea să afirme, în 1998, că „a fost al doilea tată al meu. El m-a
construit“.

Piesa sa de debut a fost „Mielul turbat“, scrisă de Aurel Baranga şi, de aici,
începea cariera colosală a marelui actor.

În anul 1956, a câștigat premiul I pentru interpretare cu piesa “Steaguri pe

turnuri” (unde îl juca pe „banditul” Rijikov), la un concurs pentru tineri actori.

A fost prieten cu Ion Cojar și cu Liviu Ciulei, iar cu ultimul a colaborat

pentru personajul Farfuridi din „O scrisoare pierdută”, unde a avut colegi de
excepție: Rodica Tapalagă, Petre Gheorghiu, Ștefan Bănică, Mircea Diaconu,
Octavian Cotescu, Cioranu și Ciulei însuși, care avea să îl numească pe Dem
Rădulescu, „un actor de geniu”.

În teatru, s-a remarcat întruchipând personaje diverse în piese de I.L.Caragiale ,

Mihail Sebastian, Aurel Baranga, Maiakovski, Bernard Shaw, Shakespeare,
Haşeketc. Dem Rădulescu a jucat mai ales pe scena Teatrului Naţional din
Bucureşti, alături de mari actori și îndrumat de mari regizori, dar a mai avut
colaborări cu Teatrul Bulandra şi cu Teatrul de Comedie.

În anul 1959, Dem Rădulescu şi-a făcut debutul în cinematografie, în

„Telegrame”, o producţie de comedie românească regizată de Aurel Miheleș și
Gheorghe Naghi, nominalizată la Palme d’Or, Festivalul de la Cannes, în acelaşi
an.
A urmat “Secretul cifrului”, lansat în anul 1960, în regia lui Lucian Bratu.
După care urmează o întreagă pleiadă de capodopere cinematografice, ultimele
filme fiind, „A doua cădere a Constantinopolului” (1994), „Politică înaltă (1996) şi
„Atmosfera încărcată” (1996).
 Pe lângă activitatea din teatru, film şi televiziune, a fost profesor la
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din
București, la secţia actorie, formând generaţii întregi de actori remarcabili. Foştii
săi studenți au mărturisit că orele cu Dem Rădulescu erau fabuloase și că
plecau de la curs cu dureri de maxilare și de burtă, de râs, bine-nțeles dar şi cu
foarte multe lucruri pe care le-au învăţat. Printre cei care au beneficiat de
îndrumarea lui Dem Rădulescu se află actorii Geo Costiniu, Anca Sigartău, Maia
Morgestern, Dan Puric, Alexandru Bindea, Vasile Muraru.

Dem Rădulescu a fost căsătorit cu Paula Rădulescu, actriță și balerină la Teatrul

de Revistă Constantin Tănase, apoi, după separarea de aceasta, s-a recăsătorit
cu actrița Adriana Șchiopu, cu care are o fiică născută la 14 octombrie 1986,
Irina Rădulescu, aceasta călcând pe urmele părinților săi, fiind actriță la Teatrul
Mic din anul 2008.

Dem Rădulescu a decedat în urma unui infarct, la 17 septembrie 2000, și este

înmormântat la cimitirul Bellu.

A fost recompensat post-mortem cu titlul de cetățean de onoare al municipiului

Râmnicu Vâlcea, iar în 2016, de Ziua Mondială a Teatrului, a primit postum o
stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului și Placheta Orașului București, în
semn de recunoaștere și prețuire pentru întreaga sa activitate în domeniul
teatrului și filmului.