Enigma Otiliei

de George Călinescu
- argumentare roman interbelic/realist/obiectiv de tip balzacian -
 
Opera literară Enigma Otiliei de George Călinescu a apărut în perioada interbelică (anul 1938) si
este primul nostru roman citadin modern, obiectiv, de tip clasic si balzacian.
 
Enigma Otiliei, este un roman realist de tip balzacian, cu elemente moderniste, apartinând prozei
interbelice. De asemenea, este un roman social si citadin.
Opera literară Enigma Otiliei este un roman, având o actiune amplă, desfăsurată pe mai multe
planuri, un conflict complex, numeroase personaje si este realizată o imagine amplă asupra vietii.
 
Enigma Otilieieste un roman realist balzacian prin prezentarea unor aspecte ale societătii
bucurestene de la începutul secolului XX, prin motivul mostenirii si al paternitătii, prin structura
simetrică, circulară, închisă, prin tehnica detaliului, importanta decorului, a vestimentatiei, a
mijloacelor de caracterizare, realizarea personajelor încadrabile în tipologii, veridicitatea, naratiunea la
persoana a III-a, cu focalizare 0 si viziunea ”dindărăt”, narator omniscient si omniprezent.
 
Tema romanului este prezentarea unor aspecte ale burgheziei bucurestene de la începutul secolului
XX, ceea ce determină caracterul citadin si social al operei. Romanul prezintă formarea/maturizarea
unui tânăr care, înainte de a-si face o carieră, trăieste experienta iubirii si a relatiilor de familie.
 
Titlul initial a fost ”Părintii Otiliei”, întrucât fiecare personaj se comportă oarecum patern cu aceasta,
determinându-i destinul.
 
Sunt prezente toate modurile de expunere, cu diverse trăsături si semnificatii: descrierea are
functie simbolică si de anticipare; naratiunea este obiectivă si are functia de reprezentare a realitătii
prin absenta mărcilor subiectivitătii iar dialogul sustine veridicitatea.
 
Romanul este alcătuit din 20 de capitole iar prin tehnica planurilor narative paralele este urmărit
destinul mai multor personaje: destinul Otiliei, destinul lui Felix cât si destinul clanului Tulea.
Secventele narative sunt prezentate prin alternantă, iar succesiunea evenimentelor este redată prin
înlăntuire.
 
Un plan urmăreste lupta membrilor familia Tulea pentru înlăturarea Otiliei si obtinerea averii lui
Costache.Cel de-al doilea plan prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas orfan, vine la
Bucuresti pentru a studia medicina, locuieste la tutorele său si trăieste iubirea adolescentină pentru
Otilia Mărculescu. Autorul acordă interes si planurilor secundare, pentru sustinerea imaginii ample a
societătii citadine.
 
Romanul este caracterizat de o simetrie între incipit si final datorită căruia romanul are o strucutră
circulară. Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul spatial si temporal al evenimentelor,
prezintă principalele personaje, sugerează conflictul si trasează principalele planuri
narative. Finalul este închis prin rezolvarea conflictului si prezintă, în mod simetric, acelasi cadru,
însă într-un alt moment temporal (după aproximativ zece ani: ”după război”).
 
Actiunea romanului începe cu venirea tânărului orfan Felix Sima, la Bucuresti, în casa unchiului si
tutorelui său, pentru a studia medicina. Costache Giurgiuveanu este un rentier avar, care o creste în
casa lui pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă, cu intentia de a o înfia. Aglae o consideră un pericol
pentru mostenirea fratelui ei.
 
În expozitiune, realizată în metoda realist - balzaciană, sunt prezentate, cu exectitate, principalele
personaje, timpul si spatiul, ceea ce conferă veridicitate romanului realist. Caracteristicile arhitectonice
ale străzii si ale casei lui mos Costache sunt surprinse de ”ochiul unui estet”, din perspectiva
naratorului specializat, desi observatia îi este atribuită personajului. Familarizarea cu mediul, prin
procedeul restângerii treptate a cadrului, este o modalitate de pătrundere a psihologiei personajelor
din acest spatiu, prin reconstruirea atmosferei. Strada si casa lui mos Costache sugerează, prin
detaliile surprinse, contrastul dintre pretentia de confort si bun gust a unor locatari bogati si realitate –
acestia sunt inculti, zgârciti, snobi si delăsători. Arhitectura sugerează imaginea unei lumi în declin,
care a avut cândva energia necesară pentru a se îmbogăti, dar nu si fondul cultural.
 
Ajuns în locuintă, Felix îl cunoaste pe unchiul său, pe verisoara Otilia si asistă la o scenă de familie:
jocul de table. Sunt realizate portretele fizice ale personajelor cu detalii vestimentare si fiziologice.
Atmosfera sugerată este neprimitoare, iar replicile Aglaei anticipează conflictul.
 
Intriga se dezvoltă pe două planuri care se întrepătrund: lupta membrilor clanului Tulea pentru
obtinerea moştenirii lui Costache Giurgiuveanu si destinul tânărului Felix Sima.
 
Competiţia pentru moştenirea bătrânului avar devine un prilej pentru observarea efectelor, în plan
moral, ale obsesiei banului. Bătrânul avar, bogat, din dorinta de a nu cheltui, nu asigură în nici un fel
viitorul Otiliei. Clanul Tulea urmăreşte succesiunea totală a averii lui, plan pus în pericol, ipotetic, de
înfierea Otiliei. Deşi are o afecţiune sinceră pentru fată, bătrânul amână înfierea ei, de dragul banilor
şi din teama de Aglae. Iniţial într-un plan secundar, Stănică Ratiu urmăreşte să parvină, vizează
averea clanului Tulea, dar smulge in final banii lui moş Costache. El susţine în fond intriga romanului,
până la rezolvarea din deznodământ.
 
Planul destinului tânărului Felix, a formării sale, urmăreşte experienţele trăite în casa unchiului său, în
special iubirea adolescentină pentru Otilia. Este gelos pe Pascalopol, dar nu ia nicio decizie, fiindcă
dorinţa de a-şi face o carieră primează. Otilia îl iubeşte pe Felix, dar după moartea lui moş Costache îi
lasă tânărului libertatea de a-şi împlini visul şi se căsătoreşte cu Pascalopol, bărbat matur, care îi
poate oferi înţelegere şi protecţie. În epilog, aflăm că Pascalopol i-a redat cu generozitate libertatea
de a-şi trăi tinereţea, iar Otilia a devenit soţia unui conte exotic; ea rămâne pentru Felix o imagine a
eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigmă. La final, simetric, Felix se întoarce pe strada Antim
si revede casa lui Mos Costache, lăsată în paragină, amintindu-si de replica bătrânului, acum
adevarată :"Aici nu stă nimeni".
 
Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre celor două familii înrudite, cea a lui Costache
Giurgiuveanu si cea surorii lui Costache, Aglae. Acestea sugerează universul social prin tipurile umane
realizate.
 
Istoria moştenirii determină conflicte succesorale iar rivalitatea dintre adolescentul Felix şi maturul
Pascalopol pentru mâna Otiliei iscă un conflict erotic.
 
Caracterul de frescă al romanului este dat de prezentarea diverselor aspecte ale societătii burgheze:
avaritia, lăcomia, parvenismul, cât si de prezentarea unor aspecte ale familiei burgheze: relatia dintre
părinti si copii, relatia dintre soti, căsătoria.
 
Construcţia personajelor este realizată prin tehnica balzaciană a descrierii mediului si fizionomiei
pentru deducerea trăsăturilor de caracter. Personajele reprezintă tipologii: mos Costache - avarul
sufletist, iubitor de copii; Otilia – cocheta; Felix – ambitiosul; Pascalopol – aristocratul rafinat, Aglae –
baba absolută si rea; Aurica – fata bătrână; Simion – dementul senil. Aceste tipuri realiste pornesc de
la caracterele clasice pe care realismul le preia. Tot un element clasic este si triunghiul amoros.
 
Tehnicile de caracterizare a personajelor utilizate sunt caracterizarea directă, realizată de
narator încă de la începutul romanului când ne dă lămuriri despre gradele de rudenie, starea civilă si
biografia personajelor reunite la jocul de table cât si de personaje si caracterizarea indirectă ce
rezultă din fapte, comportamente, limbaj, vestimentaţie, relaţii între personaje.
 
Felix Sima este unul dintre personajele principale al cărui destin este urmărit de-a lungul romanului.
Orfan, el este definit chiar de George Călinescu ca ”martor si actor” si cu el se deschide actiunea
romanului, care într-unul din planurile narative urmăreste formarea personalitătii acestui personaj.
 
Felix a mostenit o casă si un depozit în bani, pe care urma să le administreze tutorele său Costache
Giurgiuveanu.
 
Caracterizarea directă este realizată de către autorul încă de la început, din momentul sosirii lui Felix
în Bucuresti: ”un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean”. Portretul fizic
ilustrează, prin detaliile descrierii directe, trăsăturile morale ale tânărului, care rezultă în mod indirect:
”fata îi era juvenilă si prelungă, aproape feminină” sugerează delicatetea sufletească. Nasul ”de o
tăietură elenică” îi dă o ”notă voluntară”, iar îmbrăcămintea, desi o ”uniformă de licean”, îi dă un aer
bărbătesc si elegant.
 
Caracterizarea indirectă rezultă din comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele sale si denotă o fire
ratională, lucidă, cu o mare nevoie de certitudini, o fire analitică si un spirit de observatie foarte
dezvoltat.
 
Drama erotică a lui Felix provine din faptul că, desi vede în Otilia o fată admirabilă, superioară, el n-o
poate întelege în momentele sale de luciditate, când operează ratiunea si nu sentimentul.
 
Dacă pe plan sentimental el esuează, el se va realiza, în schimb, pe plan profesional, iar experienta
erotică îi este benefică, determinând o oarecare maturizare pe plan afectiv.
 
Otilia Mărculescu este personajul principal feminin al romanului si unul din cele mai complexe
personaje feminine din literatura română. Autorul spune despre ea că ”Otilia este eroina mea lirică,
proiectia sa în afară, o imagine lunară si feminină”.
 
Otilia este fiica vitregă a lui mos Costache, pe care acesta vrea să o înfieze.
Prin caracterizare directă este realizat portretul ei fizic, din perspectiva lui Felix, care sugerează
tineretea, delicatetea si distinctia: ”părea să aibă optsprezece-nouăsprezece ani”, ”Fata măslinie, cu
nasul mic si ochii foarte albastrii”, ”trupul subtiratic, cu oase delicate”.
 
Otilia este caracterizată si prin prisma celorlalte personaje – cheie ale romanului: Felix o vede ca pe o
femeie exceptională, cultă, atrăgatoare, idealul feminin; Pascalopol o vede ca ”o mare strengărită cu
un temperament de artistă”; mos Costache o numeste ”fetita mea” si o soarbe umilit din ochi, Stănică
o elogiază si crede că îi leagă nevoia de libertate si lipsa de prejudecăti, iar Aglae o consideră o
”stricat”, Otilia reprezentând pentru ea un pericol în calea obtinerii averii lui Costache.
 
Otilia însăsi se autocaracterizează astfel: ”Sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă!”, ”Eu am un
temperament nefericit: mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată”.
 
Caracterizarea indirectă este realizată printr-o serie de trăsături contradictorii: copilăroasă si matură,
expansivă si interiorizată, ratională si impulsivă. Comportamentul ei este derutant atât pentru Felix cât
si pentru Pascalopol. Otilia este fascinanta, dilematică prin comportament.
 
Rolul substantivului ”enigma” din titlul romanului este de a înfătisa enigma eternă a feminitătii,
receptată din perspectiva lui Felix. Fire complexă, plină de neprevăzut, ea are o influentă magică
asupra celorlalti.
 
Relatia dintre Felix si Otilia este cea mai interesantă relatie între personajele romanului. Ea este
constituită de povestea de dragoste dintre cei doi tineri. Acestia alcătuiesc un cuplu de personaje care
ilustrează tema iubirii, în acest roman realist.
 
Cocheta si ambitiosul, din tipologia clasică, fata exuberantă si tânărul rational, personaje ce pun în
evidentă antiteza romantică, dar si atractia contrariilor, au în comun conditia socială – adolescenti
orfani care au încă nevoie de protectori - si statutul intelectual superior.
 
Între cei doi se naste, încă de la început, o afectiune delicată. Impulsiv si încă imatur, Felix percepe
dragostea la modul romantic, transformând-o pe Otilia într-un ideal feminin. El are nevoie de
certitudini, iar comportamentul derutant al fetei îl descumpăneste.
 
Ultima întâlnire dintre Felix si Otilia, înaintea plecării ei din tară cu Pascalopol, este esentială pentru
întelegerea personalitătii celor doi tineri si a atitudinii lor fată de iubire. Felix este tânărul intelectual
ambitios, al cărui tel în viată este reusita în carieră si care consideră că femeia trebuie să-i fie un
sprijin în atingerea telului. Otilia, însă, este de părere că rostul femeii ”este să placă, în afară de asta
neputând exista fericire”. Felix este dispus să astepte oricât dacă la un moment dat se va căsătorii cu
Otilia, în timp ce tânăra concepe iubirea în felul aventuros al artistului, cu dăruire si libertate absolută.
Otilia, realizând aceasta diferentă, dar si faptul că ea ar putea reprezenta o piedică în calea realizării
profesionale a lui Felix, fata îl părăseste pe tânăr si alege siguranta căsătoriei cu Pascalopol.
 
Prin urmare, căile celor doi îndrăgostiti se despart. Câtiva ani mai târziu, Felix află de la Pascalopol că
acesta i-a redat libertatea Otiliei, aceasta devenind sotia unui conte exotic, undeva în Argentina. La
rândul său, Felix îsi realizează ambitiile profesionale, devenind un medic renumit si profesor
universitar si întemeindu-si o familie.
 
Naratorul obiectiv îsi lasă personajele să-si dezvăluie trăsăturile în momente de încordare,
consemnându-le gesturile, limbajul, prezentând relatiile dintre ele.
 
Se remarcă limbajul uniformizat, utilizarea frazei ample, preferinţa pentru epitetul neologic (faţa
juvenilă, aspect bizar) si a procedeelor artistice utilizate mai ales în descrieri. Precizia notaţiei are
uneori rolul didascaliilor şi susţine împreună cu dialogul sau monologul caracterul scenic al
secvenţelor.
 
Toate aceste trăsături – prezentarea unor aspecte ale societătii bucurestene de la începutul secolului
XX, motivul mostenirii si al paternitătii, structura simetrică, tehnica detaliului, importanta decorului si
a vestimentatiei, a mijloacelor de caracterizare si realizarea personajelor încadrabile în tipologii,
veridicitatea si naratiunea la persoana a III-a – conduc la concluzia că opera literară Enigma Otiliei de
George Călinescu este un roman realist balzacian, care se înscrie, prin valoarea sa, în seria
capodoperelor literaturii române.
 
Opinii:
- roman
În opinia mea, Enigma Otiliei de George Călinescu, este, datorită prezentării unor aspecte ale
societătii burgheze de la începutul secolului cât si prin realizarea personajelor încadrabile în tipologii, o
creaţie originală, un roman fundamental al literaturii române.
 
- caracterizare Otilia
În opinia mea, Otilia dă dovadă de maturitate, în parte dobândită de-a lungul romanului, atunci când,
dându-si seama că ea reprezintă o piedică în calea realizării profesionale a lui felix si că ea îsi doreste
o altă viată, pleacă, părăsindu-l pe Felix si căsătorindu-se cu Pascalopol.
 
- relatia Felix – Otilia
Consider că în relaţia Felix-Otilia, femeia este cea care dovedeşte că are puterea de a decide pentru
amândoi şi forţa de a face un sacrificiu din iubire, oferindu-i lui posibilitatea de a se împlini
profesional. Nici ei nu i s-ar fi potrivit viaţa modestă pe care ar fi fost obligată să o ducă alături de
studentul Felix. Moartea lui moş Costache şi pierderea moştenirii impune acest deznodământ.