Sunteți pe pagina 1din 25

Parteneriatul NATO-Rusia

Relaţia NATO-Rusia a debutat formal în 1991, odată cu sesiunea


inaugurală a Consiliului Cooperării Nord-Atlantice (ulterior denumit Consiliul
Parteneriatului Euro-Atlantic)
În luna decembrie 2000, miniştrii apărării şi de externe din ţările NATO sau întâlnit cu
omologii lor ruşi, Mareşalul Igor Sergeyev şi Ministrul Igor Ivanov, în cadrul unor
şedinţe ministeriale ale Consiliului Comun Permanent la sediul NATO. Aceştia au
salutat progresul înregistrat în discuţiile dintre Rusia şi NATO de la întrevederile
ministeriale din lunile Mai şi Iunie, care au fost primele întrevederi oficiale la nivel
ministerial ale Consiliului Comun Permanent de la campania aeriană a Aliaţilor şi au
marcat reînnoirea relaţiilor de lucru ale Rusiei cu NATO după o întrerupere de un an
datorată divergenţelor privind criza din Kosovo. Atât miniştrii apărării, cât şi cei de
externe şi-au reafirmat angajamentul de a ccrea un parteneriat stabil şi puternic prin
intermediul Consiliului Comun Permanent în vederea întăririi securităţii şi stabilităţii
în regiunea euro-atlantică, conform Actului de Constituire NATO-Rusia din 1997 (vezi
mai jos). Secretarul General al NATO, Lord Robertson, luând cuvântul în cadrul
şedinţei miniştrilor de externe, a subliniat faptul că “mesajul principal al acestui
document este la fel de relevant ca întotdeauna”, iar Consiliul Comun Permanent “este
unul dintre cele mai importante noi aranjamente instituţionale care au fost făcute în
urma Războiului Rece”.

Miniştrii apărării, care s-au întâlnit la data de 5 decembrie, s-au concentrat asupra
priorităţilor militare şi de apărare. Ei au convenit asupra unui program de lucru privind
căutarea şi salvarea pe mare şi au schimbat puncte de vedere asupra reformei apărării
şi restructurării forţelor armate, fiind de acord să continue discuţiile şi să analizeze
modalităţile de extindere a cooperării dintre ei în acest domeniu. Miniştrii au salutat
progresul continuu înregistrat în cadrul cooperării dintre ofiţerii militari din Rusia şi
NATO la SHAPE şi au fost de acord să se consulte asupra deschiderii unei Misiuni
Militare de Legătură NATO la Moscova. În cadrul întrevederii din data de 15
decembrie, miniştrii de externe au fost mulţumiţi să găsească o gamă largă de
probleme de interes comun pentru NATO şi Rusia care fuseseră abordate în cadrul
Consiliul Comun Permanent în ultimele şase luni. Dintre acestea făceau parte strategia
şi doctrina, controlul armelor, proliferarea, infrastructura militară, armele nucleare,
reinstruirea personalului militar demobilizat şi căutarea şi salvarea pe mare. Pentru a
continua aceste demersuri, miniştrii au aprobat un program de lucru constructiv
destinat consultării şi cooperării dintre Rusia şi NATO prin intermediul Consiliului
Comun Permanent în anul 2001. De asemenea, ei au convenit să deschidă un Birou de
Informare NATO la Moscova, iar în acest scop schimbul de scrisori între Secretarul
General al NATO şi ministrul de externe rus a facilitat deschiderea acestui birou la
data de 20 februarie.
Un angajament comun de menţinere a păcii în Balcani

Situaţia din fosta Iugoslavie a fost un subiect cheie de discuţie în cadrul întrevederilor
dintre miniştrii apărării şi cei de externe, care au salutat implicaţiile pozitive ale
schimbărilor democratice şi pacifiste care au avut loc în Republica Federală Iugoslavia
în luna octombrie a anului trecut. Miniştrii au remarcat excelenta cooperare dintre
trupele NATO şi cele ruseşti în Bosnia Herţegovina, Kosova şi în Balcani şi şi-au
afirmat hotărârea de a pune în aplicare în totalitate prevederile Acordului de Pace de la
Dayton şi ale Rezoluţiei Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite nr. 1244. În
prezent Rusia contribuie cu cca. 1.200 trupe în cadrul SFOR, care numără în total
aprox. 20.000 soldaţi, şi cca. 3.150 trupe în cadrul forţei puternice a KFOR de 42.500
soldaţi. În ciuda divergenţelor privind campania aeriană a Aliaţilor, cooperarea militară
dintre trupele NATO şi cele ruseşti a continuat fără întrerupere în Bosnia Herţegovina,
unde Forţa de Menţinere a Păcii (SFOR) condusă de NATO se străduieşte să pună
bazele durabile pentru pace şi stabilitate. La sfârşitul celei de 78 zi a campaniei
aeriene, Rusia a fost de acord să contribuie cu un număr important de soldaţi în cadrul
Forţei de Menţinere a Păcii în Kosovo (KFOR) conduse de NATO, care a fost
mandatată de Naţiunile Unite să împiedice o reluare a conflictului şi să creeze
condiţiile pentru pace.

Actul de Constituire NATO-Rusia

Baza cooperării dintre NATO şi Rusia a fost stabilită prin Actul de Constituire NATO-
Rusia cu privire la Relaţii, Cooperare şi Securitate Reciproce dintre NATO şi Federaţia
Rusă, semnat la Paris la 27 mai 1997.

Acesta a reflectat progresul înregistrat în dezvoltarea relaţiei NATO-Rusia, de când


Rusia s-a alăturat Consiliului de Cooperare Nord-atlantică în 1991 (urmat de Consiliul
Parteneriatului Nord-atlantic în 1997 ) şi Parteneriatul pentru Pace în 1994. Actul de
Constituire este expresia unui angajament durabil, asumat la cel mai înalt nivel politic,
de conlucrare în vederea asigurării păcii globale şi de durată. Consiliul Comun
Permanent a fost creat în baza Actului de Constituire ca forum de consultare şi
cooperare, permiţând NATO şi Federaţiei Ruse să lanseze un program substanţial de
cooperare cu privire la securitate şi apărare. El reprezintă un angajament reciproc de
sprijin în vederea menţinerii unui continent stabil, sigur şi nedivizat pe bază de
parteneriat şi interes comun.

Consiliul Comun Permanent NATO-Rusia

Consiliul Comun Permanent este o parte integrantă a cadrului de cooperare stabilit prin
Actul de Constituire. El s-a întrunit pentru prima dată la 18 iulie 1997 şi a constituit
punctul central al eforturilor de câştigare a încrederii, învingere a prejudecăţilor şi
dezvoltării unui model de cooperare şi consultare regulate. Rolul principal al CCP este
întărirea cooperării dintre NATO şi Rusia şi identificarea oportunităţilor pentru acţiuni
comune. Şedinţele regulate, de obicei lunare, ale acestui organism au dus rapid la
crearea unui nou model de dialog şi la un număr fără precedent de contacte la multe
nivele diferite. Şedinţele se desfăşoară pe baza înţelegerii că fiecare parte îşi rezervă
dreptul de a lua decizii independent de cealaltă. Ele au loc la diferite nivele ce implică
şefi de stat şi de guvern, miniştri ai apărării şi de interne sau ambasadori. Şefii
departamentelor de apărare şi reprezentanţii militari ai Rusiei şi NATO sau întâlnit şi
ei sub auspiciile Consiliului Comun Permanent. În afară de problemele legate de
situaţia din Balcani şi menţinerea păcii, sunt purtate discuţii pe marginea neproliferării
armelor de distrugere în masă, controlul armelor, reformele în apărare, căutare şi
salvare pe mare, planuri de acţiune civilă în caz de urgenţă, cooperare ştiinţifică şi
protecţia mediului, pentru a enumera doar câteva probleme.

NATO şi Rusia: Gânduri care trezesc la realitate şi sugestii practice

Marea Ionică, 15 februarie 2006: Distrugătorul


britanic HMS Nottingham şi crucişătorul rusesc Moscova, în timpul activităţilor
desfăşurate pentru a ajuta la pregătirea echipajelor Marinei Militare Ruse în
vederea participării la Operaţia Active Endeavour (© NATO)
Dmitri Trenin analizează obiectiv relaţiile NATO -Rusia la aniversarea a cinci
ani de la crearea Consiliului NATO-Rusia şi a zece ani de la semnarea Actului
Fondator privind Relaţiile Mutuale.
Timp de aproape un deceniu după apariţia Federaţiei Ruse, problemele legate
de NATO s-au aflat în centrul politicii externe a Moscovei. Alianţa reprezenta
atât un simbol al Războiului Rece, cât şi cel mai important club occidental.
Rusia a ezitat între a se alătura, fără prea mult entuziasm şi în anumite condiţii
speciale, Alianţei şi întreprinderea unor eforturi inutile de a-i împiedica pe
vecinii săi să adere la aceasta ca o garanţie de securitate împotriva Moscovei
însăşi.

În ultimul deceniu al secolului trecut, relaţiile au fost determinate de trei evoluţii


principale:
• Bosnia-Herţegovina, unde folosirea forţei de către NATO/SUA în 1995 a
condus la semnarea Acordului de Pace de la Dayton şi la operaţiile de
menţinere a păcii care au urmat ca o consecinţă, în cadrul cărora trupele
ruse au luat parte sub comanda NATO;
• invitaţia de aderare adresată în 1997 Republicii Cehe, Ungariei şi
Poloniei şi aderarea acestora în 1999, o pilulă amară înghiţită de
Moscova, prea puţin îndulcită de crearea Consiliului Permanent Întrunit
(PJC) – un mecanism consultativ între Rusia şi Alianţă;
• criza din Kosovo din 1999, care a culminat cu o campanie aeriană de 78
de zile a NATO împotriva Republicii Federale Iugoslavia, fără a ţine cont
de protestele extrem de vehemente ale Rusiei.

În pofida acestor probleme serioase, Rusia a continuat să participe la operaţiile


Forţei de Stabilizare (SFOR) din Bosnia-Herţegovina şi a solicitat să se alăture
Forţei Kosovo (KFOR) în iunie 1999, din nou sub comanda NATO. Totuşi, la
sfârşitul mandatului preşedintelui Elţin la Kremlin, relaţiile Rusia-NATO erau
îngheţate.

Un nou început?
La începutul primului mandat al preşedintelui Vladimir Putin, exista speranţa
unui nou început. Unii credeau că posibila aderare a Rusiei la NATO va servi
ca o soluţie reală de maximă eficacitate, care va înlătura pentru totdeauna
fosta adversitate şi va permite realizarea unei adevărate prietenii. Dar acest
lucru nu s-a întâmplat. Relaţiile au fost reluate şi perspectiva aderării a fost
explorată din nou, dar, încă odată, fără succes.

Totuşi, au existat unele beneficii neaşteptate. La câteva săptămâni după 11


septembrie, o campanie militară condusă de SUA a înlăturat cea mai serioasă
ameninţare externă post Război Rece la adresa securităţii Rusiei, regimul
taliban din Afganistan. În scurt timp după aceea, forţele NATO şi-au asumat
responsabilitatea misiunii de contribui la stabilizarea Afganistanului – prima
campanie militară majoră a Alianţei în afara ariei sale tradiţionale. Din
perspectiva Moscovei, o alianţă, care s-a confruntat timp de decenii cu
Uniunea Sovietică în Europa Centrală, se transformase într-o coaliţie vizând
securizarea căilor de acces către Asia Centrală, cel mai vulnerabil flanc al
Rusiei.
După un parcurs presărat cu obstacole în ultimul deceniu al secolului
trecut şi îmbunătăţirea consistentă a relaţiilor din timpul primilor ani ai
actualului deceniu, urmate de recenta înrăutăţire a acestora, este clar că
ambele părţi trebuie să facă eforturi semnificative
În 2002, relaţiile Alianţei cu Rusia au fost reconfigurate şi un nou Consiliu
NATO-Rusia (NRC) a fost înfiinţat. Spre deosebire de Consiliul Permanent
Întrunit, care era în esenţă o structură bilaterală, noul NRC se întrunea la
nivelul celor 27, astfel încât fiecare ţară participa în calitatea sa naţională şi la
nivel de egalitate cu celelalte state. De aceea, relaţiile Rusia-NATO au putut să
supravieţuiască şi să se dezvolte, chiar dacă politica externă a Moscovei de
după 2003 a devenit mai independentă şi încrezătoare în propriile forţe, iar
relaţiile Rusiei cu NATO au început să se înăsprească.

Consiliul NATO-Rusia se reuneşte în mod regulat – cel mai recent exemplu


fiind în iunie 2007, la St. Petersburg şi Moscova, pentru a aniversa cinci ani de
la înfiinţare. Rusia are o misiune la Cartierul General al NATO şi un oficiu
militar la Comandamentul Aliat pentru Operaţii (SHAPE), în timp ce NATO
menţine o misiune militară de legătură şi un oficiu de informare la Moscova.
Există o gamă de interese comune, de la lupta împotriva terorismului la ne-
proliferarea WMD.

Sub auspiciile NRC îşi desfăşoară activitatea 17 structuri subordonate pentru


domeniile cheie ale cooperării. În mod ocazional au loc exerciţii comune în
diferite domenii, cum ar fi răspunsul la urgenţe. Nave de luptă ruseşti au
început să participe la operaţia maritimă a NATO de combatere a terorismului
Active Endeavour din Marea Mediterană. Moscova a semnat un Acord al
Parteneriatului pentru Pace privind Statutul Forţelor (SOFA) cu NATO şi
permite Germaniei şi Franţei să folosească un coridor pe teritoriul său naţional
pentru accesul către Afganistan. Există o colaborare extinsă în ceea ce
priveşte reforma apărării, cooperarea între militarii armatelor (important de
remarcat, programul de interoperabilitate militară NATO-Rusia) şi operaţiile
maritime de căutare şi salvare, precum şi un proiect pilot comun pentru
instruirea în vederea combaterii drogurilor, destinat personalului din Asia
Centrală şi Afganistan.

Ruşii înţeleg desigur NATO mult mai bine astăzi decât în ultimul deceniu al
secolului trecut. Toate acestea oferă relaţiilor un anumit grad de stabilitate şi
predictibilitate, chiar dacă aşteptările reciproce au mai scăzut pe parcurs.

Ambivalenţa
Moscova manifestă o ambivalenţă fundamentală în privinţa situaţiei actuale.
Pentru NATO, Rusia reprezintă mai curând un „factor” geopolitic de
ameninţare decât un partener. Această ţară are acum o şansă în cazul NATO,
dar nu o fructifică încă. Rusia a ridicat obiecţii serioase faţă de ceea ce
consideră că reprezintă evoluţii negative:

• posibilitatea ca Alianţa să admită Georgia şi Ucraina ca noi membri;

utilizarea temporară de către Statele Unite, pe principiul rotaţiei, a


bazelor militare din România şi Bulgaria;

• în special, planul de a disloca în perspectivă elemente ale sistemului


SUA de apărare împotriva rachetelor balistice în Polonia şi Republica
Cehă.

Rusia mai este în plus îngrijorată de întârzierea ratificării Tratatului Adaptat


privind Forţele Convenţionale de către ţările NATO şi de reticenţa Alianţei de a
stabili relaţii formale cu Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO)
patronată de Rusia.

Unele dintre mai noile state membre ale NATO readuc în discuţie amintirea
dominaţiei sovietice. De aceea, Moscova accentuează acum relaţiile bilaterale
cu diferite ţări europene, concentrându-se asupra simpatiilor încă vii din
Europa Centrală şi sperând să realizeze mai mult în Vest.

Totuşi, este clar că, după cinci ani de la Declaraţia de la Roma privind Relaţiile
NATO-Rusia şi la zece ani de la Actul Fondator privind Relaţiile Mutuale,
Cooperarea şi Securitatea încheiat la Paris, relaţiile dintre Rusia şi NATO nu
se îndreaptă spre realizarea unei convergenţe majore. Cu toate acestea,
relaţiile continuă să fie importante. Lucrul de care acestea au cea mai mare
nevoie este o gestionare atentă în vederea obţinerii asigurării că rivalităţile
moştenite sunt minimalizate şi că, acolo unde este posibil, cooperarea este
maximalizată.

Extinderea
În ceea ce priveşte extinderea NATO, Moscova ar trebui să lase deciziile pe
seama ţărilor în cauză. Dacă ţările candidate aderă la Alianţă – şi când –
trebuie să depindă de acestea. Din perspectiva obiectivelor declarate ale
Moscovei, intervenţia Rusiei nu poate fi decât contra-productivă. Poziţia
oficială a Kremlinului privind abordarea aderării la Alianţă ca pe un drept
suveran al fiecărei ţări şi concentrarea asupra gestionării propriei securităţi a
Rusiei este logică.

Includerea Georgiei în Planul de Acţiune pentru Aderare în primăvara lui 2008


ar putea plasa această ţară pe traiectoria către aderarea în următorii ani.
Totuşi, în Ucraina, NATO trebuie să admită că tema aderării va fi în continuare
un motiv de divizare la nivel politic şi un factor cu potenţial destabilizator.
Gestionarea cu atenţie a acestor situaţii de către ambele părţi ar putea
contribui la întărirea stabilităţii şi securităţii în estul Europei.

Apărarea anti-rachetă
Deşi acest aspect nu cade în sarcina NATO, problema planurilor SUA de
apărare împotriva rachetelor balistice reprezintă atât un risc, cât şi o
oportunitate, pentru relaţiile NATO-Rusia. Riscul constă în faptul că, dacă
Statele Unite exclud Rusia, tendinţele anti-occidentale în cadrul politicii de
securitate şi apărare a Rusiei s-ar putea accentua, ceea ce nu este în mod cert
în interesul Washingtonului.

Oportunitatea este aceea că, dacă acest aspect ar fi utilizat pentru a revigora
cooperarea în domeniul WMD, încrederea reciprocă s-ar întări considerabil.
Acest lucru ar putea conduce la o inter-acţiune mai strânsă privind sursa
percepută ca generatoare de pericole – programul de dezvoltare a rachetelor
şi cel nuclear ale Iranului. Cooperarea în domeniul apărării împotriva
rachetelor balistice nu va fi uşoară, dar merită în mod cert să se încerce
realizarea acesteia. Într-adevăr, un sistem folosit în comun – care ar urma să
utilizeze bazele ruseşti de radare şi detecţie, precum şi locaţiile de schimb de
informaţii – a fost propus recent de preşedintele Putin ca o alternativă la
planurile curente ale SUA.
Relaţia dintre Rusia şi NATO a reuşit să supravieţuiască şi să se
dezvolte, deşi politica externă a Moscovei de după 2003 a devenit mai
independentă şi încrezătoare în propriile forţe

Actualele eforturi comune ale NATO şi Rusiei în domeniul apărării anti-rachetă


în teatre ar putea constitui un model pentru o posibilă cooperare în sfera
apărării anti-rachetă SUA-Rusia şi ar putea oferi baza pentru o abordare mai
integrată şi comprehensivă în privinţa arhitecturii de apărare anti-rachetă
pentru Europa.

Similar, tema forţelor nucleare cu rază medie de acţiune (INF), interzise de


tratatul INF din 1987, care este acum adusă din nou în discuţie de oficialii ruşi,
solicită consultări mai intense între Rusia şi NATO cu privire la sporirea
încrederii reciproce şi prevenirea unei curse destabilizatoare a înarmărilor.
Tratatul CFE
După semnarea sa în 1990, Tratatul CFE a constituit principala bază materială
a ordinii europene de securitate. Tratatul trebuie să continue să joace acest
rol. Îngrijorarea Moscovei în privinţa aderării ţărilor baltice la Tratatul CFE
Adaptat din 1999 şi a ratificării sale de către SUA şi alte state occidentale este
reală şi ar trebui să fie luată serios în considerare – retragerea Rusiei din
Tratatul CFE nu ar fi în interesul nimănui.

În acelaşi context, preocuparea ţărilor NATO referitoare la implementarea de


către Moscova a angajamentelor de la Istanbul privind trupele rămase în
Georgia şi Moldova necesită o acţiune comună – chiar dacă, în abordarea
Rusiei, nu există nicio legătură formală între aceste angajamente şi ratificarea
Tratatului Adaptat.

Declaraţia de la începutul acestui an a preşedintelui Putin referitoare la un


„moratoriu” în privinţa Tratatului a fost urmată de solicitarea Rusiei pentru
organizarea unei Conferinţe Extraordinare, care a avut loc la mijlocul lunii
iunie. Rusia începuse deja să întârzie inspecţiile CFE, dar după întâlnirea
preşedintelui Putin cu secretarul general NATO din timpul celebrării aniversării
NRC, regimul inspecţiilor a fost reluat. Preşedintele a mai făcut un pas
constructiv prin recomandarea ca aspectele legate de CFE să fie discutate în
cadrul NRC, iar această recomandare a fost primită cu receptivitate.

Menţinerea păcii
Conflictul îngheţat din Moldova privind Transnistria oferă o ocazie reală pentru
lansarea primei operaţii de menţinere a păcii în care Rusia şi NATO pot
participa ca parteneri egali. Se poate argumenta că acesta este cel mai puţin
complicat de rezolvat dintre punctele fierbinţi al perioadei post-sovietice.

Moldova şi-a reafirmat intenţia de a nu adera la NATO. Operaţia ar implica


doar un număr limitat de militari şi forţe de poliţie, probabil în jur de o sută.
Rusia este cu adevărat indispensabilă pentru orice soluţie în Moldova şi
trebuie să ne aşteptăm să acţioneze de pe o poziţie egală cu NATO.

Dacă se va bucura de succes, o astfel de operaţie ar putea pava drumul ţărilor


occidentale spre ratificarea Tratatului CFE Adaptat. Aceasta ar putea de
asemenea servi drept un model pentru alte misiuni comune de menţinere a
păcii – cel mai probabil în Caucazul de Sud – în situaţii care îndeplinesc ceea
ce s-ar putea numi „criteriul Moldova”, respectiv acele situaţii în care Rusia are
interesul să găsească o soluţie, este indispensabilă în cadrul acelei soluţii, dar
nu este capabilă să rezolve conflictul de una singură.

În timp ce unele dintre mai noile state membre ale NATO readuc în
discuţie amintirea dominaţiei sovietice, Moscova accentuează acum
relaţiile bilaterale cu diferite ţări europene
De câţiva ani, Rusia şi NATO au cooperat în vederea sporirii interoperabilităţii,
având în vedere angajarea în operaţii comune de menţinere a păcii. Este
probabil ca nici Orientul Mijlociu şi nici Africa să nu reprezinte regiunile în care
acest exerciţiu ar putea fi pus în practică. Pe de altă parte, anumite zone ale
fostei Uniuni Sovietice ar putea – şi, în viziunea mea, ar trebui – să constituie
locul ideal pentru testarea interoperabilităţii.

Afganistanul
Ruşii nu au nici un motiv să simtă vreun fel de schadenfreude ca urmare a
dificultăţilor întâmpinate de NATO şi Statele Unite în Afganistan. Dacă
eforturile internaţionale eşuează în încercarea de a stabiliza această ţară,
Moscova se va confrunta cu o ameninţare talibană renăscută la adresa
„pântecului moale” al Rusiei din Asia Centrală. De aceea, nevoia de consultări
mai strânse între Rusia şi Occident privind modalităţile de a întoarce situaţia
împotriva islamiştilor radicali este evidentă.

Sprijinirea moderaţilor pentru a menţine Kabulul şi provinciile afgane reprezintă


o alternativă de departe mai bună decât aceea de a începe reconstruirea
Alianţei Nordului în Taloqan.

NATO-CSTO
În schimb, acest lucru ridică problema legăturilor dintre NATO şi CSTO. Până
în prezent, Alianţa a fost foarte reticentă să formalizeze orice relaţie cu
această organizaţie, temându-se că un astfel de pas ar consfinţi dominaţia
Rusiei în Asia Centrală.

În realitate, nu există prea multe indicii ale unei astfel de dominaţii.


Kazakhstanul aplică în mod deschis o politică multi-vectorială, manevrând cu
succes între Moscova, Beijing şi Washington. Fidelitatea Uzbekistanului faţă
de Moscova este incertă şi, în cel mai bun caz, temporară, întrucât Taşkentul
refuză să fie ostatecul Rusiei. La doi ani după solicitarea Organizaţiei de
Cooperare de la Şanhai (SCO) privind retragerea SUA, Kirghistanul permite în
continuare existenţa unei baze americane în apropierea unei mici baze ruseşti.
Tadjikistanul a adoptat o politică externă tous azimuts, preşedintele său de-
rusificându-şi în mod simbolic numele de familie.
Prin cooperarea cu CSTO, NATO ar contribui la evoluţia acestei organizaţii
spre un aranjament regional de securitate mai modern. Aceasta ar reasigura
Moscova că Alianţa nu caută să îndepărteze Rusia din poziţia de actor major
în Asia Centrală, lucru care nu ar fi oricum în interesul Occidentului.

Acordul asupra unei legături între NATO şi CSTO ar putea deveni parte a unui
pachet în cadrul căruia SCO să acorde SUA statutul de observator. Pentru
statele membre NATO, Rusia şi China este lipsit de logică să continue un joc
trivial al rivalităţilor regionale, cu preţul de a permite adversarilor lor comuni să
îi atace pe rând.

Parteneriatul NATO-Rusia ar putea foarte bine să constituie un punct de


răscruce. După un parcurs presărat cu obstacole în ultimul deceniu al secolului
trecut şi îmbunătăţirea consistentă a relaţiilor din timpul primilor ani ai
actualului deceniu, urmate de recenta înrăutăţire a acestora, este clar că
ambele părţi trebuie să facă eforturi semnificative.

Rusia ar trebui să permită vecinilor săi să adere la NATO, dacă doresc acest
lucru. În acelaşi timp, NATO ar trebui să gândească strategic în privinţa ţărilor
cărora le oferă posibilitatea de a adera. În cadrul cooperării în domeniul
apărării anti-rachetă – excluzând în acest moment planurile controversate ale
SUA referitoare la un scut european împotriva rachetelor balistice – există cel
puţin unele tentative de cooperare, care stimulează astfel cooperarea în sfera
ne-proliferării WMD şi facilitează realizarea încrederii reciproce necesare
pentru consultările privind Tratatul INF. Dincolo de aceasta, ambele părţi
trebuie să întreprindă paşi pentru asigurarea ratificării Tratatului CFE Adaptat.
Interoperabilitatea NATO-Rusia poate şi trebuie să fie testată în operaţii
comune de menţinere a păcii în zone ale fostei Uniuni Sovietice, cum ar fi
Moldova. Rusia şi comunitatea internaţională ar fi de asemenea încurajate să
colaboreze pentru stabilizarea Afganistanului – şi pentru combaterea fluxului
de droguri din această ţară. În fine, NATO ar trebui să coopereze cu CSTO.

În opinia mea, aceste acţiuni ar urma aproape în mod cert să îmbunătăţească


parteneriatul NATO-Rusia.
Consiliul NATO-Rusia

Pentru a sublinia hotărârea de a imprima parteneriatului NATO-Rusia un nou


ritm şi o nouă substanţă, pe 27 mai 1997, la Paris, a fost încheiat Actul
Fondator privind relaţiile, cooperarea şi securitatea reciproce , care a oferit o
nouă bază politică pentru dezvoltarea relaţiilor NATO-Rusia.

Consiliul Permanent Comun, forumul de consultare şi cooperare creat în 1997


prin Actul Fondator, a fost înlocuit de către Consiliul NATO-Rusia, creat la 28
mai 2002, prin Declaraţia de la Roma a şefilor de state şi de guverne ai
membrilor NATO şi Rusiei şi a adus împreună statele aliate şi Rusia ca
parteneri egali. Consiliul NATO-Rusia serveşte ca for de dialog, cooperare şi
dezvoltare a relaţiei dintre NATO şi Rusia.

Declaraţia de la Roma precizează că Consiliul NATO-Rusia "va lucra pe baza


unui dialog politic continuu între membrii săi pe subiecte de securitate pentru a
identifica din timp probleme emergente, a determina abordările comune şi
întreprinderea de acţiuni comune optime, după caz". De atunci, au fost
realizate consultări politice constructive pe subiecte ca Afganistan, Balcani,
Darfur, Irak sau regiunea Orientului Mijlociu Extins.

Consiliul NATO-Rusia este prezidat de Secretarul general al NATO şi se


întruneşte periodic la nivel de ambasadori şi de reprezentanţi militari. De
asemenea, au loc anual reuniuni la nivel de miniştri de externe şi ai apărării şi
şefi ai statelor majore şi, ocazional, la nivel de şefi de stat şi de guivern (ultima
reuniune de acest fel a fost în marja Summit-ului NATO de la Bucureşti, la 4
aprilie 2008). Consiliul NATO-Rusia a creat mai multe grupuri de lucru şi
comitete care se întâlnesc în mod curent pentru a dezvolta cooperarea pe
aspecte specifice.

Cooperarea practică, direcţionată de Consiliul NATO-Rusia şi dezvoltată la


nivelul grupurilor de lucru, a generat rezultate concrete în anumite domenii
importante. Comitetele şi grupurile de lucru ale Consiliului NATO-Rusia au ca
domenii de activitate cooperarea în lupta împotriva terorismului, neproliferarea,
controlul armamentelor, apărarea antirachetă, cooperarea în procesul de
stabilizare a Afganistanului, cooperarea militară, cooperarea ştiinţifică şi
urgenţele civile. Un domeniu de cooperare cu rezultate pozitive sub egida
Consiliului NATO-Rusia este dezvoltarea Proiectului de pregătire a
personalului din Afganistan, stzatele Asiei Centrale şi Pakistan în combaterea
traficului de droguri

Odată cu aderarea la NATO în 2004, România a devenit şi membră a Consiliul


NATO-Rusia. România acordă o importanţă deosebită Consiliul NATO-Rusia
ca for dedicat dialogului politic deschis şi ca structură de promovare a
cooperării practice pe teme de securitate. România susţine dezvoltarea relaţiei
NATO – Rusia pe baze pragmatice şi cu respectarea, în acelaşi timp, a
obligaţiilor asumate în plan internaţional. Summit-ul NATO de la Bucureşti
(aprilie 2008) a ocazionat şi prima reuniune la nivel de şefi de state ai
Consiliului NATO-Rusia desfăşurată în marja unui Summit aliat.

Ca urmare a intervenţiei ruse din Georgia, în august 2008, NATO a luat decizia
suspendării dialogului şi cooperării sub egida Consiliului NATO – Rusia.
Reluarea progresivă a acestora a fost decisă de miniştrii de externe NATO în
decembrie 2008, iar la 27 iunie 2009 s-a desfăşurat, în Corfu, o reuniune a
Consiliului NATO-Rusia la nivel de miniştri de externe. Aceasta a decis
reluarea cooperării militare NATO-Rusia, în paralel cu restructurarea
structurilor de cooperare de sub egida Consiliului NATO-Rusia, în vederera
eficientizării activităţii. O nouă reuniune ministerială a Consiliului NATO-Rusia
a aveut locn decembrie 2009.

La 4 decembrie 2009, reuniunea formală a Consiliului NATO-Rusia,


desfăsurată la Bruxelles, a decis asupra lansării proiectului unei evaluări-
comune NATO-Rusia asupra provocărilor de securitate ale secolului XXI, pe
cinci domenii : Afganistan, combaterea terorismului, combaterea proliferării
armelor de distrugere în masă şi a mijloacelor de ducere a acestopra la ţinte,
combaterea pirateriei, răspunsul la dezastre.

Rezultatele evaluării comune au fost aprobate de şefii de state şi de guverne ai


Consiliului NATO Rusia reuniţi la Lisabona, în marja Summit-ului NATO (20
noiembrie 2010). Direcţiile de cooperare concretă identificate pe cele cinci
domenii de interes special constituie agenda de cooperare NATO-Rusia pe
termen mediu. La Lisabona s-a decis, totodată, realizarea unei analize comune
privind posibilităţile de cooperare NATO-Rusia în domeniul apărării antirachetă
teritoriale.

Analiză
Parteneriatul NATO-Rusia: Dincolo de aparenţe
28 mai 2002: O nouă pagină a relaţiilor NATO-Rusia, prima întâlnire a Consiliului NATO-Rusia, la Roma, Italia (© NATO)
Paul Fritch reflectează asupra evoluţiilor din ultimul deceniu în cadrul relaţiilor dintre foştii adversari din timpul Războiului
Rece.
Multe s-au schimbat în cei zece ani de când Rusia şi Alianţa Nord Atlantică au încercat pentru prima dată să realizeze un
parteneriat strategic. Zece noi state din Europa Centrală şi de Est au aderat la Alianţă. Extinderea Uniunii Europene (UE) a
transformat peisajul socio-economic al continentului. Am depăşit provocări majore în Balcani, dar ne confruntăm cu noile
ameninţări ale terorismului şi proliferării armelor de distrugere în masă. Multe s-au schimbat de asemenea în Rusia, unde
eforturile de a construi un stat democratic funcţional, o societate liberă şi o economie de piaţă prosperă s-au confruntat cu
provocări uriaşe.

Aceste schimbări ar fi trebuit să apropie mai mult NATO şi Rusia şi în multe cazuri au făcut-o. Totuşi, de prea multe ori,
atunci când relaţia NATO-Rusia face obiectul principalelor ştiri, acest lucru se datorează unor motive greşite. În Rusia şi în
Occident, unii jurnalişti şi politologi, precum şi prea mulţi politicieni de vârf îşi realizează obiectivele folosindu-se atât de
confruntările reale, cât şi de cele potenţiale. Nimic nu vinde mai bine ziarele decât declararea unui nou „Război Rece”.

A fost parteneriatul NATO-Rusia lipsit de controverse? Desigur că nu. Avem dezacorduri, uneori minore, alteori mai puţin
minore. Am fi putut să facem mai mult, de ambele părţi, pentru a construi un adevărat parteneriat durabil? Probabil că da.

Dar pentru a înţelege către ce ne îndreptăm, trebuie mai întâi să conştientizăm locul în care ne aflăm astăzi şi cum am
ajuns aici. Acest lucru este necesar, întrucât la baza tuturor speculaţiilor privind problemele relaţiei noastre se află prea
puţina cunoaştere a ceea ce Rusia şi statele membre NATO au realizat de fapt împreună.
În Rusia şi în Occident, unii jurnalişti şi politologi, precum şi prea mulţi politicieni de vârf îşi
realizează obiectivele folosindu-se de atât de confruntările reale, cât şi de cele potenţiale

Deseori privim în urmă la primii ani ai parteneriatului NATO-Rusia ca la o fază de tranziţie necesară dar neplăcută,
încheiată definitiv prin criza din Kosovo din 1999. Cu toate acestea, în aceşti ani dificili, am reuşit să gestionăm cele mai
presante crize de securitate ale Europei – şirul de războaie civile şi epurări etnice din fosta Iugoslavie – şi să facem acest
lucru împreună. Timp de peste şapte ani, Rusia a fost cel mai mare contributor cu trupe non-NATO la operaţiile militare
conduse de NATO.

Cea de a doua fază a parteneriatului NATO-Rusia a început odată cu înfiinţarea Consiliului NATO-Rusia (NRC) în 2002 şi
se intenţiona ca aceasta să reprezinte un pas mai hotărât în vederea depăşirii stereotipurilor caracteristice trecutului şi
realizării unei cooperări mai eficiente în confruntarea cu provocările viitoare. Când şefii de state şi guverne s-au întâlnit la
Roma în urmă cu cinci ani, amintirea atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 era încă proaspătă. Ei au decis că
ameninţările secolului XXI solicitau o abordare nouă şi mai interdependentă a securităţii şi că Rusia şi statele membre
NATO nu-şi mai permiteau blocajul generat de importanţa prea mare acordată stereotipurilor şi ostilităţilor din trecut.

Multe au fost realizate începând din acel moment. Pentru a spori capacitatea lor de a acţiona împreună împotriva
ameninţărilor de securitate comune, NATO şi Rusia şi-au intensificat preocuparea pentru dezvoltarea interoperabilităţii
forţelor militare şi a echipamentelor din dotarea acestora, echipelor de planificare a urgenţelor civile, sistemelor de apărare
împotriva rachetelor în teatre şi – nu în ultimul rând – a analizei ameninţărilor. În 2004, Consiliul NATO-Rusia a aprobat un
Plan de Acţiune împotriva Terorismului comprehensiv, care include iniţiative concrete pentru prevenirea, combaterea şi
gestionarea consecinţelor actelor teroriste. Rusia a devenit prima ţară non-NATO care a contribuit vreodată la o operaţie
de apărare colectivă tip Articol 5, atunci când în 2006, elemente ale Marinei Militare Ruse s-au alăturat patrulelor navale
anti-teroriste ale Alianţei din Marea Mediterană.

Transformarea relaţiilor NATO-Rusia nu s-a limitat la proiecte tehnice. Un dialog politic intensificat privind aspectele
securităţii contemporane a contribuit la identificarea de noi domenii în care NATO şi Rusia se confruntă cu aceleaşi
provocări fundamentale şi de noi modalităţi prin care Alianţa şi Rusia îşi pot conjuga eforturile în vederea întăririi securităţii
comune.
Consiliul NATO-Rusia a evoluat într-un forum de dialog real privind aspectele faţă de care avem
poziţii diferite

Nicăieri nu a fost această tendinţă mai evidentă decât în efortul internaţional de a instaura pacea, stabilitatea şi democraţia
în Afganistan. În 2005, miniştrii de externe ai NRC au recunoscut că traficul ilegal cu narcotice reprezintă o provocare
fundamentală la adresa acestui efort. Ei au lansat un program comun de instruire de pionierat destinat să realizeze
capabilităţile de combatere a narcoticelor în întreaga regiune. Spre sfârşitul acestui an, absolvenţii cursurilor acestui
program vor număra peste 350 de ofiţeri din Afganistan şi ţările central asiatice vecine.

În fine, NRC a evoluat într-un forum de dialog real privind aspectele faţă de care avem poziţii diferite. La începutul acestui
an, când Rusia şi-a exprimat îngrijorarea pentru implicaţiile planurilor SUA de a plasa un al treilea dispozitiv de apărare
anti-rachetă în Europa Centrală, Moscova şi Washingtonul au apelat la Consiliul NATO-Rusia, ca un forum potrivit în
vederea abordării acestui aspect cu încărcătură politică şi dificil din punct de vedere tehnic. Experţii au convenit extinderea
ariei programului anual de lucru al NRC, pentru a construi pe fundaţia oferită de tradiţia de cooperare în domeniul apărării
anti-rachetă dislocate în teatre şi a explora perspectivele unei cooperări mai largi în sfera apărării anti-rachetă. NRC a
convenit să organizeze o serie de întâlniri la nivel înalt întărite cu decidenţi politici din capitale, pentru a promova
transparenţa şi dialogul, în vederea realizării unei mai bune înţelegeri a planurilor SUA şi a îngrijorării Rusiei şi găsirii unei
căi cooperante de urmat în viitor.

Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (CFE) reprezintă un alt aspect contencios de pe agenda noastră.
În acest caz, există divergenţe persistente referitoare la problemele politice şi juridice complexe – din partea Rusiei, în cea
ce priveşte orarul ratificării şi intrării în vigoare a unui acord de adaptare a Tratatului la actualul mediu de securitate, iar din
partea Alianţei, în ceea ce priveşte respectarea de către Rusia a prevederilor Tratatului referitoare la consimţământul
statelor gazdă în Georgia şi Moldova. În aprilie, preşedintele Putin a declarat un „moratoriu” privind implementarea
Tratatului de către Rusia, iar Moscova a solicitat apoi organizarea unei conferinţe extraordinare a participanţilor la Tratat.

În mijlocul acestei controverse, este uşor să se uite de realizările obţinute împreună de ţările membre NATO şi Rusia în
cadrul CFE. Mai mult de 60.000 de piese de echipament militar greu au fost distruse, iar potenţialul pentru un atac militar
de amploare în Europa a fost practic eliminat. Echipamentul deţinut de NATO a fost redus atât de dramatic de limitele
impuse de Tratat, încât Alianţa de astăzi, care numără 26 de membri, este mai puţin înarmată decât Alianţa cu 16 membri
din 1990. Consiliul NATO-Rusia şi-a exprimat în mod repetat sprijinul pentru CFE ca pilon fundamental al securităţii
europene.

Pe măsură ce relaţia NATO-Rusia avansează, trebuie să continuăm dialogul privind aceste aspecte sau alte aspecte
dificile şi să sprijinim intensificarea cooperării practice în domeniile în care interesele converg în mod evident. În primii cinci
ani ai parteneriatului, acţionând în cadrul Consiliului Permanent Întrunit NATO-Rusia, accentul principal a fost pus pe
depăşirea moştenirii trecutului, prin promovarea transparenţei şi a încrederii reciproce. În al doilea stadiu, motivaţi de
ameninţările imediate ale terorismului şi proliferării, am orientat activitatea noului Consiliul NATO-Rusia aproape exclusiv
spre aspecte legate de viitor şi spre noi căi prin care ne putem folosi în comun forţele pentru a face faţă unor noi
ameninţări fără precedent. În următorii cinci ani, va trebui să urmărim atingerea simultană a acestor obiective, pentru a ne
asigura că aprofundarea cooperării se sprijină pe fundaţia solidă a încrederii reciproce. Nu putem renunţam la nimic din
toate acestea dacă vrem să facem faţă cu succes provocărilor de mâine.

Cooperarea NATO-Rusia în domeniul contra-terorismului

La scurt timp după exploziile bombelor în metroul londonez din luna iulie, preşedintele rus se
plângea de nivelul scăzut al cooperării internaţionale pentru combaterea terorismului în pofida
mărimii acestei ameninţări şi a atrocităţilor pe care le produce. Deşi au fost realizate progrese
în acest domeniu în perioada de după 11 septembrie, natura provocărilor ne obligă să învăţăm
în continuare modul în care să combatem terorismul la scară globală. Acesta este desigur
cazul în ceea ce priveşte Rusia şi cel mai probabil şi NATO, întrucât această puternică
organizaţie politico-militară nu a fost iniţial concepută pentru a combate terorismul.

În acelaşi timp, cooperarea internaţională prinde contur în cadrul câtorva forumuri, deoarece
flagelul terorismului poate fi eliminat doar dacă demonstrăm o hotărâre la nivel general şi dacă
ne combinăm numeroasele eforturi pe care le depunem. În acest fel, lupta internaţională
împotriva terorismului a fost, de exemplu, unul dintre principalele puncte de pe agenda
Adunării Generale a ONU cu ocazia celei de a şaizecia aniversări din septembrie anul acesta.
Mai mult chiar, aceasta reprezintă un domeniu prioritar al activităţii Consiliului NATO-Rusia, în
cadrul căruia încercăm, în primul rând, să maximizăm dimensiunea practică a colaborării
noastre.

Problema combaterii terorismului s-a aflat pe agenda dialogului nostru cu NATO încă dinaintea
semnării Actului Fondator NATO-Rusia în 1997. La mijlocul anilor 90 ai secolului trecut, NATO
începuse deja să invite ţări partenere să ia parte la întâlniri importante ale diferitelor comitete.
În acelaşi timp, Alianţa a început să organizeze întâlniri în format „NATO plus Rusia”, în cadrul
cărora puteau participa reprezentanţii diferitelor servicii ruse. Apoi, „anti-terorismul”, respectiv
măsurile defensive pentru reducerea vulnerabilităţii la terorism, a fost desemnat drept un
domeniu specific de consultări şi cooperare în Actul Fondator. Totuşi, în acel moment, nici
NATO şi nici Rusia nu aveau o înţelegere clară în privinţa modului în care urma să fie
dezvoltată cooperarea în această sferă şi în privinţa obiectivelor şi domeniilor asupra cărora
trebuiau să-şi concentreze atenţia. Discuţiile iniţiale s-au axat în principal asupra schimburilor
de asigurări reciproce privind importanţa unei astfel de cooperări şi a apelurilor de a o
dezvolta.

Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au reprezentat un moment de cotitură al relaţiilor


NATO-Rusia. Nevoia de a combina eforturile devenea acută. La 13 septembrie, la numai două
zile după producerea atacurilor, Consiliul Întrunit Permanent NATO-Rusia a adoptat o
declaraţie comună de condamnare a atacurilor, exprimând deschiderea pentru o acţiune
comună în vederea combaterii ameninţării teroriste. O lună mai târziu, se convenea un prim
plan de acţiune de cooperare, care sublinia nevoia pentru o cooperare NATO-Rusia sporită în
vederea abordării noilor provocări de securitate.

Evident, Rusia avea multe lucruri de oferit partenerilor săi în domeniul anti-terorismului.
Acestea includ capabilităţi de informaţii, influenţă politică în regiuni importante ale lumii şi
experienţa în privinţa prevenirii atacurilor teroriste şi a gestionării urmărilor acestora. La rândul
său, NATO oferă o gamă impresionantă de potenţiale răspunsuri politico-militare în cazul
situaţiilor de criză. În plus, spre deosebire de alte structuri inter-guvernamentale, Alianţa poate
asigura confidenţialitatea informaţiilor, care are o importanţă deosebită în lupta împotriva
terorismului.

Crearea Consiliului NATO-Rusia

Declaraţia de la Roma din mai 2002, Relaţiile NATO-Rusia: O Nouă Calitate , care a constituit
baza pentru înfiinţarea Consiliului NATO-Rusia, identifica lupta împotriva terorismului drept un
domeniu cheie de cooperare practică. Totodată, acest document a stabilit noi mecanisme şi
proceduri de cooperare care să contribuie la realizarea unei mai bune înţelegeri şi reapropieri
între aliaţi şi Rusia.

Semnificaţia politică a Consiliului NATO-Rusia a devenit evidentă pentru Moscova după


tragedia de la şcoala din Beslan din septembrie 2004, în care au fost ucişi 344 de civili, dintre
care 186 de copii. Consiliul NATO-Rusia a fost primul organism internaţional care a adoptat o
declaraţie hotărâtă şi ne-echivocă de condamnare a acestui eveniment drept o crimă şi o
ameninţare directă împotriva securităţii noastre comune, valorilor împărtăşite şi a drepturilor
fundamentale şi libertăţilor omului. De asemenea a confirmat hotărârea sa de a-şi intensifica
eforturile pentru combaterea terorismului. Totodată, am apreciat în mod deosebit solidaritatea
demonstrată de alţi membri NRC, precum şi declaraţiile de sprijin ale secretarului general
NATO.

Unul dintre noile mecanisme ale Consiliului NATO-Rusia este Grupul de Lucru ad-hoc pe
problematica terorismului, care ia în discuţie abordările conceptuale în vederea abordării
ameninţării terorismului şi urmăreşte să dezvolte cooperarea practică. Până în prezent, Grupul
a reuşit să elaboreze şi să adopte o serie de documente comune. Acestea includ evaluări ale
ameninţărilor şi provocărilor generate de al Qaida, ameninţărilor teroriste la adresa securităţii
forţelor de menţinere a păcii în Balcani, ameninţărilor teroriste în cazul aeronavelor civile,
inclusiv în privinţa ameninţărilor atacurilor cu aeronave civile împotriva elementelor de
infrastructură de importanţă deosebită, ameninţărilor la adresa membrilor NRC generate de
extremismul şi radicalismul islamic în Asia Centrală şi ale ameninţărilor teroriste prezente şi
viitoare împotriva mijloacelor de transport de marfă şi pasageri. De asemenea, în prezent
elaborăm un document privind ameninţările potenţiale la adresa sistemelor de informaţii ale
statelor membre NRC.

Cooperarea în vederea elaborării unei analize privind ameninţările teroriste a demonstrat că, în
pofida diferenţelor de abordare, NATO şi Rusia împărtăşesc multe puncte de vedere privind
natura ameninţărilor teroriste şi căile de a le aborda. Având în vederea existenţa acestei
provocări, activitatea NATO-Rusia în acest domeniu trebuie să fie atât variată, cât şi multi-
dimensională.

Un domeniu important de studiu este cel al cooperării între instituţiile militare. În vederea
discutării acestui aspect şi a formulării unor recomandări pentru acţiuni comune, s-au
desfăşurat trei conferinţe la nivel înalt privind rolul armatelor în lupta împotriva terorismului, la
Norfolk, în Virginia, Moscova şi Roma. Un alt domeniu este cel al utilizării armelor non-letale în
contracararea teroriştilor. Sub auspiciile Conferinţei Directorilor Naţionali pentru Armamente,
au fost organizate expoziţii şi prezentări de noi tehnologii dezvoltate de companiile ruseşti şi
occidentale, care ar putea fi folosite în operaţiile contra-teroriste. În plus, aspectele anti-
teroriste sunt studiate în cadrul Iniţiativei de Cooperare Aerospaţială, grupurilor de lucru ad-hoc
pentru apărarea teatrelor împotriva rachetelor şi proliferarea armelor de distrugere în masă şi
al grupurilor de experţi în domeniul nuclear.

O conferinţă internaţională pe tema învăţămintelor desprinse din atacurile teroriste recente s-a
desfăşurat sub auspiciile Consiliului NATO-Rusia la Ljubljana, Slovenia, între 27 iunie şi 1 iulie
2005. Aceasta a beneficiat de prezenţa reprezentanţilor instituţiilor şi serviciilor de menţinere a
ordinii, salvare şi sănătate din ţările membre NRC implicate în operaţiile de răspuns împotriva
terorismului, care le-a permis să facă un schimb de experienţă în privinţa prevenirii activităţii
teroriste, managementului consecinţelor acesteia şi gestionarea situaţiilor în care au fost luaţi
ostatici.

În timp ce discuţiile la nivelul experţilor sunt importante pentru dezvoltarea unor strategii anti-
teroriste reale, colaborarea în domeniul anti-terorist trebuie să depăşească analizele „pe
hârtie”. În acest fel, unele studii şi evaluări au fost testate în practică prin exerciţii comune.
Acestea includ Kaliningrad 2004, care a urmărit testarea procedurilor pentru realizarea unei
diviziuni ideale a responsabilităţilor în gestionarea consecinţelor unei catastrofe la scară mare,
şi Avaria 2004, vizând măsurile pentru asigurarea depozitării sigure a armelor nucleare.

Cooperarea împotriva terorismului în domeniul planificării urgenţelor civile progresează de


asemenea. De exemplu, o iniţiativă ungaro-rusă pentru crearea unei capabilităţi NRC care să
asigure un răspuns rapid în cazul producerii dezastrelor naturale, catastrofelor produse de
oameni şi, înainte de toate, a actelor teroriste implicând ameninţarea sau utilizarea armelor de
distrugere în masă, este dezvoltată în prezent. În acest scop, Rusia oferă unităţi specializate
pentru detectarea substanţelor periculoase şi gestionarea consecinţelor folosirii acestora.

Comitetul Ştiinţific al NRC şi-a reorientat în ultimii ani atenţia asupra promovării cercetării
ştiinţifice relevante pentru lupta împotriva terorismului. Astfel, a fost înfiinţat un grup de experţi
pentru consecinţe sociale şi psihologice generate de acte teroriste, care analizează recentele
atentate teroriste din Rusia, alte câteva ţări europene şi Statele Unite şi elaborează
recomandări colective pentru acţiuni în cazuri similare. În alte domenii, se desfăşoară de
asemenea o activitate în vederea detectării substanţelor explozibile, dispozitivelor explozive
artizanale şi a purtătorilor sinucigaşi de centuri cu explozivi. Mai mult decât atât, sunt în curs
de formare şi alte grupuri de experţi pentru infrastructura de transport vulnerabilă şi securitatea
cibernetică, precum şi pentru problemele de securitate ştiinţifică şi tehnică legate de folosirea
dispozitivelor nucleare, biologice şi chimice de către terorişti. Totodată, există planuri pentru
dezvoltarea cooperării în sfera contracarării „terorismului ecologic”.

Planul de Acţiune împotriva Terorismului

Elaborarea anuală a unui plan privind terorismul convenită la întâlnirea NRC de la Summit-ul
de la Istanbul din iunie 2004, a marcat un moment important în dezvoltarea cooperării NATO-
Rusia împotriva terorismului. Drept urmare, miniştrii de externe ai NRC au aprobat în
decembrie 2004 un Plan de Acţiune NATO-Rusia împotriva Terorismului comprehensiv, care
oferă o strategie coerentă pentru prevenirea terorismului, combaterea activităţilor teroriste şi
gestionarea consecinţelor actelor teroriste. Astfel, trecem acum de la declaraţii de intenţie şi
În pofida diferenţelor de abordare, NATO exerciţii la explorarea posibilităţilor
şi Rusia împărtăşesc multe puncte de de executare a unor acţiuni practice
vedere atât asupra naturii ameninţării comune, inclusiv acţiuni care
teroriste, cât şi asupra modului de a o implică utilizarea mijloacelor militare
pentru contracararea ameninţărilor
aborda teroriste.

La nivel operaţional, Rusia va


începe să participe la Active
Endeavour, operaţia contra-teroristă a NATO din Marea Mediterană, la începutul anului viitor.
În cadrul a ceea ce va fi prima operaţie comună NATO-Rusia după retragerea în 2003 a
contingentului militar rus din cadrul forţelor conduse de NATO în Balcani, nave ruseşti se vor
alătura navelor aliate pentru monitorizarea şi inspectarea vaselor comerciale suspecte de a fi
implicate în activităţi ilegale.

Un alt element important al parteneriatului împotriva terorii al NRC este cooperarea în


combaterea comerţului cu narcotice în Afganistan. Acesta este important deoarece de foarte
multe ori banii proveniţi din droguri contribuie la finanţarea grupurilor teroriste. Numeroase
întâlniri pe această temă ale experţilor au identificat următoarele domenii de cooperare:
schimbul de informaţii, inclusiv informaţiile clasificate; instruirea specialiştilor pentru unităţile
anti-narcotice; sprijinul practic pentru serviciile anti-drog în cazul Afganistanului şi al ţărilor de
tranzit din Asia Centrală. În prezent, se desfăşoară un proiect pilot care urmăreşte instruirea
specialiştilor pentru unităţile de contracarare a traficului cu narcotice din aceste ţări, utilizând
echipe de instruire în teren şi baze de instruire, cum ar fi Centrul Domodedovo din Rusia.

Indiferent de forum, Rusia caută în mod consecvent să dezvolte o strategie globală pentru a
combate noile ameninţări şi provocări de securitate. Cooperarea NATO-Rusia în domeniul
contra-terorismului va deveni mult mai reală dacă va complementa eforturile similare ale altor
organizaţii internaţionale. Drept urmare, Rusia sprijină de asemenea eforturile Alianţei de a
construi o cooperare mai strânsă cu ONU, UE şi alte structuri regionale. Totodată, Rusia crede
în dezvoltarea cooperării practice dintre NATO şi Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă
(CSTO), care cuprinde, printre altele, state din Caucaz şi Asia Centrală, precum şi Rusia.
Întrucât CSTO şi NATO au multe în comun, combinarea capabilităţilor şi experienţei celor două
organizaţii ar putea contribui la îmbunătăţirea răspunsului împotriva provocărilor terorismului şi
extremismului.

În ultimii ani, NATO şi Rusia au realizat progrese considerabile în dezvoltarea cooperării în


domeniul anti-terorismului. Totuşi, această cooperare se află încă la început şi trebuie întărită
în special dimensiunea sa practică. În pofida celor mai remarcabile eforturi internaţionale,
ameninţarea terorismului internaţional nu s-a diminuat. De aceea, obiectivul nostru trebuie să
fie acela de a facilita o cooperare adevărată în domeniul anti-terorismului sub forma unui
parteneriat strategic NATO-Rusia în întreaga regiune euro-atlantică.

Relaţia NATO-Rusia a debutat formal în 1991, la sesiunea inaugurală a


Consiliului Cooperării Nord-Atlantice (ulterior denumit Consiliul
Parteneriatului Euro-Atlantic)

Pentru a sublinia hotărârea de a imprima parteneriatului NATO-Rusia un


nou ritm şi o nouă substanţă, pe 27 mai 1997, la Paris, a fost încheiat
Actul Fondator privind relatiile, cooperarea si securitatea
reciproce, care a oferit o nouă bază formală a relaţiilor NATO-Rusia.

Consiliul Permanent Comun, forumul de consultare şi cooperare creat în


1997 prin Actul Fondator, a fost înlocuit de către Consiliul NATO-Rusia.
Consiliul NATO-Rusia a fost creat pe 28 mai 2002, prin Declaraţia de la
Roma a şefilor de state şi de guverne ai membrilor NATO şi al Rusiei
privind Relatia NATO-Rusia: O noua dimensiune şi a adus împreună
statele aliate şi Rusia ca parteneri egali. Consiliul NATO-Rusia este
principalul organism care serveşte ca for de dialog, cooperare şi
dezvoltare a relaţiei dintre NATO şi Rusia.

Consiliul NATO-Rusia este prezidat de Secretarul general al NATO şi


se întruneşte cel puţin lunar la nivel de ambasadori şi de
reprezentanţi militari. De asemenea, au loc de două ori pe an reuniuni la
nivel de miniştri de externe şi ai apărării şi şefi ai statelor majore şi,
ocazional, la nivel de summit. Consiliul NATO-Rusia a creat mai multe
grupuri de lucru şi comitete care se întâlnesc în mod curent pentru a
dezvolta cooperarea pe aspecte specifice.

Consiliul NATO-Rusia are ca scop realizarea unei păci durabile şi


cuprinzătoare în zona euro-atlantică pe baza principiilor democraţiei şi
securităţii comune. În cadrul Consiliul NATO-Rusia, Rusia şi statele
membre NATO dezvoltă un dialog politic continuu asupra aspectelor
curente de securitate şi dezvoltă, de asemenea, cooperarea practică
într-o multitudine de domenii de interes reciproc.

Declaraţia de la Roma precizează că Consiliul NATO-Rusia "va lucra pe


baza unui dialog politic continuu între membrii săi pe subiecte de
securitate pentru a identifica din timp probleme emergente, a
determina abordările comune şi întreprinderea de acţiuni comune
optime, după caz". De atunci, au fost realizate consultări politice
constructive pe subiecte ca Afganistan, Balcani, Darfur, Georgia, Irak,
regiunea Orientului Mijlociu Extins sau Ucraina.

Cooperarea practică, direcţionată de Consiliul NATO-Rusia şi


dezvoltată la nivelul grupurilor de lucru şi al comitetelor, deja
generează rezultate concrete în anumite domenii importante. Consiliul
NATO-Rusia lucrează pentru a spori cooperarea practică într-o serie de
domenii, cum ar fi lupta împotriva terorismului, gestionarea crizelor,
neproliferarea, controlul armamentelor, apărarea antirachetă în teatrul
de operaţiuni, căutarea şi salvarea pe mare, cooperarea militară (ex.
participarea navală a Rusiei în operaţiunea NATO de interdicţie
maritimă Active Endeavour) şi urgenţele civile. Consiliul NATO-Rusia şi-
a concentrat de curând eforturile asupra realizării Proiectului-pilot
privind antrenarea personalului afgan si din Asia Centrala in
combaterea traficului de droguri.

O dată cu aderarea la NATO în 2004, România a devenit şi membră a


Consiliul NATO-Rusia. România acordă o importanţă deosebită Consiliul
NATO-Rusia ca for dedicat dialogului politic deschis şi ca structură de
promovare a cooperării practice pe teme de securitate. Aprofundarea şi
extinderea relaţiei NATO-Rusia printr-un Consiliu NATO-Rusia matur,
eficient şi de succes sunt elemente cheie. Recent, angajamentul
României faţă de Consiliul NATO-Rusia a fost reconfirmat prin
contribuţia voluntară la Proiectul-pilot privind antrenarea personalului
afgan şi din Asia Centrală în combaterea traficului de droguri.
Apararea antiracheta, una dintre cele mai dificile probleme in relatiile Rusia-NATO, ar putea sa fie un punct cheie
in cooperarea dintre cele doua parti, dupa summit-ul NATO de la Lisabona.

"Va fi cu siguranta un summit care va marca un nou inceput in relatiile noastre", a declarat Secretarul General al NATO,
Angers Fogh Rasmussen.

"Sper ca NATO si Rusia sa avanseze in ceea ce priveste cooperarea in domeniul apararii antiracheta", a mai declarat
acesta, citat de Ria Novosti.

Si partea ruseasca este de acord, un lucru rar in istoria relatiilor dintre NATO si Rusia.

"Consider acest lucru a fi realist", a declarat oficialul rus Serghei Prikhodko, adaugand ca realizarea acestui sistem este
doar o problema de "vointa politica". Acesta a mai declarat si ca un sistem comun de aparare antiracheta ar putea fi posibil
"pe termen mediu, mai degraba decat pe termen lung".

Liderii NATO au convenit aseară, la Lisabona, asupra dezvoltării unui sistem de


apărare antirachetă capabil să protejeze atât statele europene din Alianţă, cât şi
SUA şi Canada. "Umbrela de securitate" va costa aproximativ 270 de milioane de
dolari în următorul deceniu, scrie "The Guardian".



1 /9.
Potrivit sursei citate, anunţul privind acordul a fost făcut de preşedintele Statelor Unite,
Barack Obama. "Oferă un rol tuturor aliaţilor noştri. Răspunde ameninţărilor vremurilor
noastre", a declarat liderul de la Casa Albă, referindu-se la sistemul antirachetă.

Barack Obama a mai spus că aliaţii aşteaptă cu nerăbdare ca, astăzi, să pună bazele
cooperării cu Rusia în acest domeniu, în condiţiile în care care ambele părţi se confruntă
cu acelaşi gen de ameninţări.

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a prezentat azi, la Consiliul NATO-Rusia, viziunea


Moscovei asupra unui sistem de apărare comun şi a dat asigurări că va coopera cu Alianţa.
El a ţinut să-i mulţumească premierului italian Silvio Berlusconi pentru că a jucat un „rol
constant, amical şi contructiv” în aproprierea dintre NATO şi Rusia.

Tot astăzi, Moscova a răspuns pozitiv ofertei făcute de NATO Rusiei de coopera în cadrul
proiectului antirachetă, a declarat secretarul general al Alianţei Anders Fogh Rasmussen,
care a subliniat că NATO nu reprezintă o ameninţare la adresa securităţii Rusiei.

Reuniţi la Feira Internacional de Lisboa, liderii Alianţei Nord- Atlantice au adoptat, aseară,
şi noul concept strategic al NATO pentru următorii 10 ani. Documentul subliniază
necesitatea ca statele membre să îşi modernizeze apărarea pentru a face faţă noilor
ameninţări, precum atacurile cu rachete balistice sau războiul cibernetic.

Astăzi, când în capitala Portugaliei soseşte preşedintele rus, pe agenda convorbirilor se va


afla inclusiv soarta Afganistanului. Mai întâi, va avea loc o reuniune la care vor lua
parte reprezentanţii celor 48 de state ce contribuie la Forţa Internaţională de Asistenţă
pentru Securitate (ISAF) plus Japonia, precum şi preşedintele afgan, Hamid Karzai. Ulterior
este programat Consiliul NATO-Rusia.

Obama şi revitalizarea Alianţei

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a fost printre primii lideri din cele 28 de state
membre NATO care au ajuns la Lisabona. "Suntem la Lisabona pentru a revitaliza NATO
pentru secolul al XXI-lea şi pentru a consolida parteneriatul dintre Uniunea Europeană şi
Statele Unite", a spus liderul de la Casa Albă după întrevederea avută cu omologul său
portughez, Anibal Cavaco Silva.

Obama s-a declarat pregătit ca, împreună cu partenerii din NATO şi ISAF, să avanseze spre
faza transferului de responsabilitate către autorităţile afgane. Aceasta ar urma să înceapă în
2011 şi să se încheie trei ani mai târziu.

Într-un editorial apărut în presa portugheză de ieri, preşedintele american a dat


asigurări că Afganistanul nu va fi abandonat după 2014. "Chiar dacă reducerea
trupelor şi tranziţia respectivă vor începe în luna iulie a anului viitor, NATO, ca şi SUA, vrea
să poată construi un parteneriat durabil cu Afganistanul, astfel încât să fie clar că atunci
când afganii vor prelua controlul operaţiunilor, ei nu vor fi abandonaţi", a subliniat Obama.

Citiţi AICI care sunt principalele subiecte de pe agenda summitului NATO

BĂSESCU, PREOCUPAT DE RELAŢIA CU MOSCOVA

Aliaţii să fie solidari "în mesajele adresate Rusiei"

Menţinerea solidarităţii în mesajele adresate Rusiei, reafirmarea angajamentului faţă de


Afganistan, asumarea apărării antirachetă ca misiune NATO şi continuarea procesului de
reformare a Alianţei sunt principalele obiective ale României "în interiorul summitului", a
declarat ieri, la plecarea spre Lisabona, preşedintele Traian Băsescu.

"Credem că este un element esenţial ca toate statele membre NATO să


vorbească pe acelaşi ton şi pe acelaşi conţinut în ceea ce priveşte perspectiva
cooperării cu Federaţia Rusă. Şi vă pot spune că România este deschisă unei bune
colaborări cu Federaţia Rusă pe tot palierul de probleme, inclusiv în cele legate de
securitate", a subliniat şeful statului.

În ceea ce priveşte asumarea apărării antirachetă ca misiune NATO, Băsescu a reamintit că


acest proces a fost iniţiat la Summitul NATO de la Bucureşti, din 2008.

"Din acest punct de vedere, putem spune că, prin angajamentul bilateral SUA-România,
România poate aduce o contribuţie importantă, deja în implementare, atunci când se pune
problema realizării unui sistem de apărare antirachetă, ca sistem global şi ca misiune a
statelor membre NATO", a dat asigurări Traian Băsescu, care se află la Bruxelles împreună
cu ministrul de externe, Teodor Baconschi, şi cu ministrul apărării, Gabriel Oprea.

Aseară, la summitul de la Lisabona, tensiunile dintre preşedintele României, Traian


Băsescu, şi omologul său francez, Nicolas Sarkozy, au răbufnit din nou.

Politica uşilor deschise pentru Balcanii de Vest

România este interesată ca toate statele din Balcanii de Vest să poată beneficia de
perspectiva aderării la NATO, a mai spus preşedintele.

El s-a referit şi la aspiraţiile Ucrainei şi Georgiei, a căror apropiere de Alianţă a tensionat


relaţiile cu Moscova înaintea summitului de la Bucureşti. Problematica Mării Negre a fost şi
ea evocată în declaraţia de presă a şefului statului.
"În intervenţiile de la Lisabona vom susţine necesitatea asigurării unei influenţe crescute a
NATO în estul Mării Negre, având în vedere riscurile de securitate care domină această
zonă, nu numai prin transferul activităţilor teroriste şi al traficului de droguri din Afganistan
către Asia Centrală, zona Caspică şi Europa, dar şi prin existenţa conflictelor îngheţate. De
asemenea, susţinem implicarea Alianţei în garantarea securităţii infrastructurilor energetice
critice", a conchis Traian Băsescu.