Ion – Liviu Rebreanu - Caracterizarea personajului literar “Ion”

Perioada literara interbelica schimba mentalitatea epocii datorita viziunii textelor poetice si in proza
dezvoltate pe tendinte moderniste, realiste si traditionaliste. Liviu Rebreanu ramane in literatura ca un
nuvelist si romancier a carui opera se afla la granita dintre realism si modernism.

Opera literara Ion de Liviu Rebreanu apartine genului epic, ca specie literara este un roman social,
obiectiv, apartinand realismului.

Romanul este specia literara a genului epic in proza de mare intindere, cu personaje numeroase,
complexe si amplu caracterizate, cu o intriga complicata si actiune ampla. Romanul social este roman ce
dezbate ca tema viata citadina a unei comunitati.

Realismul este curentul literar aparut in context european la mijlocul sec. al XIX-lea a carui estetica se
baza pe reflectarea veridica a realitatii in arta.Operele surprind o realitate neinfrumusetata, veridica, dar
valorificata artistic. Se realizeaza o fresca sociala prin ilustrarea categoriilor sociale in evolutie.
Personajul este reflectat in mediul existential care isi pune amprenta asupra evolutiei lui. Tipologiile
umane reflecta in special apartenenta la o clasa sociala, distingandu-se astfel intelectualul sau taranul.
Tema de inspiratie este surprinsa prin viata sociala fie in mediul citadin, al orasului, fie al satului
traditional. Se realizeaza o succinta analiza psihologica prin intermediul monologului interior sau
reflectarea framantarii personajului de catre narator. Printre alte teme si motive literare se reflecta
mostenirea si banul, inavutirea sau confruntarea intre grupuri sociale. Limbajul este artistic deoarece
imbina mai multe registre stilistice cu scopul reflectarii veridice a spatiului si timpului plasarii actiunilor.
Reperele spatio-temporale sunt bine ilustrate.

Tipologizare

Personajul literar “Ion” este personajul principal al romanului cu acelasi titlu, surprins in evolutie datorita
ascultarii glasului pamantului si al iubirii. El apartine clasei taranilor saraci, categorie pe care o considera
injositoare, motiv pentru care doreste sa scape de aceasta eticheta si sa ajunga bogat. El este conditionat
cu mediul sau social si recurge la o ironie instinctiva in incercarea de a dobandi avere prin casatorie,
seducand-o pe Ana. Lacomia pentru pamant este scuzabila datorita saraciei, dar brutalitatea de care
demonstreaza il face un personaj memorabil.

El este caracterizat direct de catre narator si alte personaje, avand si o autocaracterizare, dar si indirect
prin limbaj, comportament.

Caracterizarea directa facuta de narator sugereaza prezentarea personajului Ion, la inceput, in scena
horei “Avea ceva straniu in privire, parca nedumerire si un viclesug neprefacut”, anticipandu-se
astfel comportamentul ulterior. Stiind totul despre el, naratorul ii subliniaza calitatile “Era iute si harnic,
ca ma-sa. Unde punea el mana, punea si Dumnezeu mila. iar pamantul ii era drag ca o ibovnica”.
Se mai precizeaza “iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil”. Comparatia este sugestiva in
sublinierea sentimentului de dragoste pentru pamantul ce i-ar fi adus o pozitie onorabila in ierarhia sociala
si respectul satenilor intr-o comunitate rurala in care el considera averea, o mare cinste. Compară
pamantul cu mama, femeia ce joaca rol esential in viata fiecarui barbat, astfel pentru el, pamantul i-ar
aduce un sentiment de ocrotire si siguranta.
Caracterizarea directa de alte personaje demonstreaza ca este firesc ca personajul sa fie vazut in mod
diferit de catre acestea, fiecare apreciere sau sanctionare, ducand la intregirea chipului celui care se afirma
si ca personaj exponential, diferit de toti ceilalti tarani din literatura romana. Pentru Vasile Baciu, Ion este
“hotul”, “sarantocul” si “talharul”, pentru Ana este “Ionica, norocul meu”. Preotul Belciug il numeste
“stricat si-un baraus, s-un om de nimic”, “un obraznic” ce trebuie sa primeasca “o lectie”, dar dupa ce Ion
lasa pamanturile bisericii, este numit “mandru crestin”. Lipsa de respect ii aduce adjectivul
“becisnic”.Pentru Titu Herdelea este “o canalie”. Pana si mama sa il crede “proclet si sălhui”. Asadar, se
contureaza chipul unui barbat dur, violent, egoist si furios pe toata lumea fiindca nu are pamant.

Autocaracterizarea arata ca atunci cand incearca sa se lamureasca in legatura cu ceea ce isi doreste si
simte, Ion oscileaza intre a se considera prost, in alte situatii destept. Astfel, vorbind cu sine, rosteste “As
fi o natafleata sa dau cu piciorul norocului”, acuzandu-se pentru momentele de slabiciune cand, vazand
frumusetea Floricai, ar fi vrut sa fuga cu ea in lume, renuntand la Ana.

Caracterizarea indirecta prin fapte este foarte sugestiva avand in vedere ceea ce face personajul. Sarac
fiind, umilit si batjocorit de cei bogati, realizeaza ca nu poate scapa de sarăcie pentru ca nu avea cum sa
mosteneasca de la tatal sau averea si nici nu avea bani sa cumpere pamant, cum faceau altii, Ion isi
fixeaza un tel al existentei sale obtinerea de pamanturi si singurul glas pe care il aude si il asculta este cel
al pamantului. Glasul pamantului patrundea in sufletul sau ca o chemare launtrica. Faptele savarsite de
taranul obsedat de ideea stapanirii a cat mai mult pamant il face un om ticalos deoarece o batjocoreste pe
Ana si o face de ras. Isi bate nevasta , vrea sa-si loveasca mama si isi injura tatal.

Caracterizarea indirecta prin comportament arata degradarea umana a personajului, dispretul si ura fata
de Ana, supusa si umila pe care o considera vinovata de nefericirea lui. Isi varsa mania, o face sa-l
iubeasca dandu-i de inteles ca o place, alintand-o.

Caracterizarea lui Ion prin gesturi si atitudini – exista un limbaj gestual care poate fi, uneori, mai
expresiv decat cuvintele, comunicand despre individ mai mult decat acestea. Gesturile de tandrete in
prezenta Floricai surprind un Ion umanizat, capabil sa pastreze in suflet si glasul iubirii, dar invins de
glasul pamantului. Atitudinea in fata pamantului este aceea a unui barbat indragostit ce isi exteriorizeaza
patima prin gesturi fierbinti. Scena in care saruta pamanturile lui Vasile Baciu, depaseste limitele
omenescului in dragostea nutrita pentru pamant. Dupa ce o batjocoreste pe Ana, ea se sinucide, dar Ion
ramane nepasator si indiferent, linistit, merge dupa glasul iubirii si incearca sa o recapete pe Florica,
considerand ca nu este fericit daca nu o are alaturi.

Concluzie

Avand in vedere aceste caracteristici, caracterizarea lui Ion demonstreaza ca in acest personaj se regaseste
o dorinta arzatoare de a-si schimba statutul social, dar in acelasi timp vrea sa aiba si femeia iubita alături.
Daca le-ar fi avut pe amandoua, ar fi fost fericit si poate viata lui ar fi decurs firesc. Dar Ion se gaseste
intr-o situatie limită, trebuie sa aleaga si opteaza pentru pamant, iar la final isi da seama ca nu-l face pe
deplin fericit.