Bazele managementului financiar

Subiectul 4. Sursele de finanţare ale întreprinderii pe termen lung

4.1. Importanţa deciziilor de finanţare pentru întreprindere.

Aspectele finanţării prezintă importanţă crucială pentru supravieţuirea şi dezvoltarea
întreprinderii din următoarele considerente:

1) În primul rând, întreprinderea trebuie să dispună de lichidităţi pentru a face față

angajamentelor asumate;

2) În al doilea rând se pune problema lansării în investiţii de orice natură (tehnologice, sociale,
comerciale) care să facă să se dezvolte posibilităţile sale.

Finanţarea iniţială se realizează prin capitalul statutar (social), care este averea întreprinderii în
momentul constituirii sale. Mai apoi. averea acumulată dorită performanţei activităţii desfăşurate
generează şi alte posibilităţi de finanţare.

Ulterior, întreaga activitate se bazează pe continuitatea fluxurilor financiare de constituire,

utilizare şi recuperare a resurselor. Orice întrerupere a acestui flux conduce la un blocaj financiar.

Mediul financiar pune la dispoziţia agenţilor economici o gamă variată de mijloace de finanţare,
de aceea, managerii acestora se confruntă mereu în procesul de adoptare a deciziilor financiare de
alegerea surselor de finanţare, care pot provine din fonduri proprii şi prin îndatorare (împrumuturi).
Recurgerea la îndatorare presupune un grad de risc şi nu-i asigură autonomia financiară.

Deciziile de selectare a surselor de finanţare prezintă deci o importanţă vitală, pentru că

soluţionarea problemelor finanţării condiţionează supravieţuirea întreprinderii, perspectivele sale de
dezvoltare, performanţele sale prezente şi viitoare, autonomia acesteia.

4.2. Finanţarea din surse proprii

Finanţarea din sursele proprii prevede 4 metode:

1) autofinanţare;

2) creştere de capital prin aportare la capitalul propriu

3) încorporarea de rezerve;

4) conversiunea datoriilor.

1. Autofinanțarea este baza dezvoltării oricărei întreprinderi, este un procedeu foarte răspândit de
finanţare şi presupune ca întreprinderea să-şi asigure dezvoltarea cu forţe proprii folosind drept surse
de finanţare o parte din profitul obținut.

© Angela Șestacovscaia pagina 1

Bazele managementului financiar
2. Creșterea de capital prin aportare la capitalul propriu se face în numerar şi în natură. Acest procedeu
presupune emisiuni suplimentare de acţiuni.

Suplimentarea sau creşterea capitalului social prin emisiunea de noi acţiuni şi punerea lor în
vânzare antrenează un nou aport de capital, capitalul suplimentat fiind egal cu numărul de acţiuni emise
înmulţit cu preţul de emisiune. Creşterea de capital prin noi aporturi de numerar se poate realiza prin
două metode:

 Se procedează la creşterea valorii nominale a vechilor acţiuni, păstrându-se nemodificat

numărul acţiunilor;

 Se emit noi acţiuni cu aceeaşi valoare nominală ca şi a vechilor acţiuni.

3. Creşterea de capital prin încorporarea rezervelor. Conform legii cu privire la SA Nr. l134-XIII din
02.04.97 societăţile pe acţiuni formează un capital de rezervă, a cărui mărime va fi stabilită de statut şi
va constitui nu mai puţin de 15% din capitalul social al societăţii. Capitalul de rezervă se formează din
defalcări anuale din profitul net până la atingerea mărimii prevăzute de statutul societăţii. Volumul
defalcărilor se stabileşte de adunarea generală a acţionarilor şi va constitui nu mai puţin de 5% din
profitul net al societăţii. Capitalul de rezervă trebuie să fie plasat în active cu lichiditate înaltă, care ar
asigura folosirea lui în orice moment. Capitalul de rezervă se foloseşte numai în cazul insuficienţei de
profit, precum şi de mijloace ale fondurilor speciale ale societăţii, şi se repartizează pentru acoperirea
pierderilor societăţii şi/sau plata dobânzii sau a altor venituri aferente obligaţiunilor plasate de ea.

Creşterea de capital prin încorporarea rezervelor nu aduce resurse financiare noi pentru
întreprinderea. Practic, o parte a fondului de rezervă, poate fi transformă în capital social, in punct de
vedere contabil se diminuează soldului unui cont de pasiv majorându-se corespunzător soldului altui
cont de pasiv. La această operațiune se recurge în cazuri excepționale cînd este nevoie de a prezenta
entitatea mai reușite.

4.Creşterea de capital prin conversiunea datoriilor reprezintă o oportunitate de achitare a unor datorii
atunci când lipsesc lichidităţile. În contul datoriei agentul economic emite acţiuni în favoarea
creditorului. Operaţiunea de asemenea nu aduce fluxuri financiare pozitive ci, dimpotrivă stabileşte
obligaţii. Operațiunea aceasta financiară se efectuează în cazuri excepționale cu scopul ameliorării
situației și structurii financiare.

Sursele proprii de finanțare au următoarele avantaje:

 Nu vor fi retrase în cazul deteriorării situaţiei financiare;

 Nu este necesară expunerea detaliată a planului de afaceri în faţa unor parteneri externi;

 Există o flexibilitate în gestiunea resurselor proprii, o siguranţă şi independenţă.

© Angela Șestacovscaia pagina 2
Bazele managementului financiar
 Reprezintă o garanţie a motivaţiei întreprinzătorului pentru asigurarea succesului afacerii.

Sursele proprii de finanțare au următoarele dezavantaje:

 fondurile proprii sunt în general destul de limitate şi pot frâna dezvoltarea afacerii;

 în caz de nereuşită, pierderea va fi suportata în întregime de întreprinzător;

 firma va fi puţin cunoscută de instituţiile financiare şi va putea mai greu mobiliza surse de
finanţare în situaţii speciale.

4.3.Modalităţi tradiţionale de finanţare prin îndatorare.

Finanţarea tradiţională prin îndatorare reprezintă o posibilitate a agentului economic de
finanţare a operaţiunilor sale. Cele mai importante instrumente de finanţare prin îndatorare sunt:

 împrumuturile pe termen lung şi scurt de la bănci şi alte instituţii financiare;

 împrumuturi obligatare.

Împrumuturile sunt obţinute de la instituţii financiare şi trebuie rambursate la scadență, conform

condiţiilor stipulate în contract. La angajarea unui împrumut trebuie să se ia în calcul trei factori
principali:

- dobânda;

- garanţiile cerute de creditor;

- termenele de rambursare;

- perioada de graţie.

Avantajele surselor împrumutate sunt:

 stabilirea relaţiilor cu instituţiile financiare cunoscute, și respectiv accesul mai uşor la alte
servicii furnizate de către bancă;

 obţinerea unui credit poate funcţiona ca un semnal ce atestă viabilitatea afacerii în fata altor
investitori potenţiali;

 creditul bancare poate fi obţinut mai uşor decât emisiunea de valori mobiliare;

 este posibilitatea restructurării datoriei în procesul de rambursare a acestuia;

 în ţările cu economie dezvoltată, costul capitalului împrumutat este mai mic decât costul
capitalului acţionar.

Dezavantajele surselor împrumutate sunt:

© Angela Șestacovscaia pagina 3

Bazele managementului financiar

 riscul de a pierde garanţiile depuse sau chiar riscul de faliment în cazul nerambursării creditului;

 implicarea unui factor „extern” în managementul firmei, apariţia unor restricţii;

 expunerea la riscuri noi - de exemplu riscul ratei dobânzii;

 riscul întreruperii creditării în cazul unor evenimente nefavorabile pentru firmă.

În continuare vom prezenta unexemplu concret, care îl vom determina prin toate cele trei scheme.

Exemplu: O companie are nevoie de 1500 mii lei pentru 1,5 ani la o rată a dobînzii de 12%,
pentru realizarea unui proiect de investiții. Se prevede achitarea trimestrială a dobânzii (rata trimestrială
- 3% = 12% : 4 trimestre).

Se cunosc trei scheme de rambursare a împrumutului:

1. Schemă prevede rambursarea sumei de bază la finele perioadei cu achitarea regulată a

dobînzii la diferite intervale.

Tabelul 1. Rambursarea creditului bancare în sumă unică la finele termenului, cu plata trimestrială a
dobânzii, lei

Perioada Împrumut Dobânda Achitarea Suma plătită

nerambursabil creditului trimestrială
1 1500000 45000 - 45000
2 1500000 45000 - 45000
3 1500000 45000 - 45000
4 1500000 45000 - 45000
5 1500000 45000 - 45000
6 1500000 45000 1500000 1545000
Total x 270000 1500000 1770000

2. Schemă presupune rambursarea valorii de bază a creditului în rate constante şi calcularea

dobânzii la suma rămasă de rambursat.

Tabelul 2. Rambursarea creditului în rate constante trimestriale, lei

Perioada Împrumut Dobânda Achitarea Suma plătită

nerambursabil creditului trimestrială
1 1500000 45000 250000 295000
2 1250000 37500 250000 287500
3 1000000 30000 250000 280000

© Angela Șestacovscaia pagina 4

Bazele managementului financiar

4 750000 22500 250000 272500

5 500000 15000 250000 265000
6 250000 7500 1500000 257500
Total x 157500 1500000 1657500

3. Schemă presupune rambursarea creditului prin metodă de anuități. Se prevede achitarea

periodică a unei valori și stingerea creditului și dobînda.

Tabelul 3. Rambursarea creditului în anuităţi constante trimestriale, lei

Perioada Împrumut Dobânda Achitarea Suma plătită

nerambursabil creditului trimestrială
1 1500000 45000 231896 276896
2 1268104 38043 238853 276896
3 1029251 30878 246018 276896
4 783233 23497 253399 276896
5 529834 15895 261001 276896
6 268833 8065 268831 276896
Total x 161378 1499998 1661376

Din cele trei scheme de rambursare prezentate, băncile dau preferinţă schemei a II, deoarece
presupune un grad de risc mai mic, pe când pentru întreprinderi cea mai convenabilă este I schemă ,
urmată de a III-a.

Împrumuturile obligatare au la bază emisiunea de titluri pe termen scurt şi lung. Împrumutul

obligatar constituie o modalitate de atragere a surselor împrumutate a societăţilor pe acţiuni.

Principalele elemente tehnice ale împrumutului obligatar sunt:

 Suma împrumutată şi numărul obligaţiunilor emise, în funcţie de care se determină:

 Valoarea nominală a unei obligaţiuni - suma ce va fi rambursată la scadența deținătorului

obligațiunii;

 Prețul de emisiune - preţul de vânzare a obligaţiunilor la momentul emisiunii (poate fi egală sau
mai mică decât valoarea nominală, obligaţiuni cu cupon zero sau discount;

 Valoarea de piață (bursieră) - prețul la care obligațiunea se tranzacționează în mod curent pe

piață;

 Termenul de rambursare - durata de viață a obligațiunilor;

© Angela Șestacovscaia pagina 5

Bazele managementului financiar

 Costul emisiunii - costul operaţiilor de emitere şi plasament a obligațiunilor;

 Costul împrumutului - dobânda, rata cuponului.

Exemplu: Fie o societate pe acţiuni care emite 1000 obligaţiuni cu o valoare nominală de 100 lei.
Rambursarea se va efectua prin amortizări (rate) constante în decursul unei perioade de 5 ani. Rata de
rentabilitate cerută de investitori este de 10%.

Tabelul 4. Rambursarea creditului obligatar în rate constante anuale, lei

Anul Împrumut nerambursat Dobânda Amortizarea anuală Suma plătită anuală

1 100000 10000 20000 30000
2 80000 8000 20000 28000
3 60000 6000 20000 26000
4 40000 4000 20000 24000
5 20000 2000 20000 22000
Total X 30000 100000 130000

Tabloul de rambursare creditului obligatar în anuităţi constante anuale, lei

Anul Împrumut nerambursat Dobânda Amortizarea anuală Anuitatea

1 100000 10000 16380 26380
2 83620 8362 18018 26380
3 65602 6560 19820 26380
4 45782 4578 21802 26380
5 23980 2398 23982 26380
Total x 31898 100002 131900

4.4. Modalități netradiționale de finanțare pe termen lung.

Printre sursele netradiționale de finanțare putem menționa: acțiunile preferențiale, leasingul,
warant-urile, opțiunile etc.

Acţiunile preferenţiale sunt titluri de valoare hibride cu unele caracteristici ale obligaţiunilor şi
unele caracteristici ale acțiunilor. Pentru emitent principalele avantaje ale acţiunilor preferenţiale sunt:

1) acţiunile preferenţiale permit firmei să se eschiveze de la obligaţia de a plăti dividendele şi că

neplata acestora nu va falimenta firma;

© Angela Șestacovscaia pagina 6

Bazele managementului financiar
2) deţinătorii de acţiuni preferenţiale nu au dreptul la vot, astfel se evită împărţirea controlului asupra
companiei.

O formă de finanţare care se dezvoltă mai rapid începând cu anul 2006 în Republica Moldova este
finanţarea prin leasing. În literatura de specialitate există mai multe definiţii ale operaţiunii de leasing.
în sensul Legii cu privire la leasing nr.59-XVl din 28.04.2005, prin leasing se înţelege o totalitate a
raporturilor care iau naştere în scopul şi în cadrul realizării unui contract de leasing, în baza căruia o
parte (locator) se obligă la cererea unei alte părţi (locatar) să-i asigure posesiunea şi folosinţa temporară
a unui bun, achiziţionat sau produs de locator, contra unei plăţi periodice (rată de leasing), iar la
expirarea contractului să respecte dreptul de opţiune al locatarului de a cumpăra bunul, de a prelungi
contractul de leasing ori de a face să înceteze raporturile contractuale.

Leasingul poate fi:

a) Operaţional, prin care locatorul finanţează şi întreţine mijlocul fix;

b) Financiar sau de capital, prin care mijlocul fix este complet amortizat pe durata de viaţă a locaţiei.

c) Contracte de vânzare şi leaseback, prin care o firmă vinde celeilalte părţi contractante un mijloc fix
în locaţie pentru o perioadă specificată şi în condiţii specificate.

Warant este o opțiune emisă de o corporaţie care dă deţinătorului dreptul de a cumpăra un număr
de acţiuni ale companiei la un preţ specificat. În general, warantele sunt ataşate unei emisiuni de
obligaţiuni, acţiuni preferenţiale sau acţiuni comune, warantele sunt detaşabile de emisiunea titlurilor
de valoare şi sunt tranzacţionate separat. Warantele ataşate unei emisiuni de obligaţiuni corporative sau
acţiuni preferenţiale stimulează investitorii să cumpere titlurile de valoare asociate la o rată a dobânzii
mai mică, decât ar fi altfel necesar.

Obţinerea de warante împreună cu obligaţiunile sau acţiunile preferenţiale permite investitorilor să

participe la creșterea companiei. De aceea ei sunt dispuşi să accepte o rată mai mică a cuponului ia
obligaţiuni. Astfel, o obligaţiune cu warante are anumite caracteristici ale obligaţiunilor şi ale acţiunilor.
Ea este un titlu de valoare hibrid care oferă managerilor financiar oportunitatea de a extinde mixtul de
titluri de valoare ale firmei şi de a atrage un grup mai mare de investitori.

Probleme

1). O companie are nevoie de surse de finanţare în sumă de 200 mii dolari, care-i doreşte să-i atragă
printr-o nouă emisie de acţiuni. Se presupune că o nouă emisiune de acţiuni va duce la o reducere cu 5%
a valorii de piaţă a acţiunii, care astăzi constituie 112 lei. Pentru serviciile de emitere şi plasament, firma
va suporta un cost de circa 6% din preţul de vânzare al acţiunii.Câte acţiuni trebuie să pună în circulaţie
compania şi la ce preţ?

2). O companie doreşte să atragă 500 mii lei prin intermediul emiterii de obligaţiuni cu valoarea

© Angela Șestacovscaia pagina 7

Bazele managementului financiar
nominală de 100 lei cu cupon zero. Obligaţiunile trebuie rambursate la valoarea nominală peste 5 ani.

 La ce preț trebuie să se vîndă iniţial obligaţiunile, dacă rata de rentabilitate cerută de investitor
este de 9%?

 Ce număr de obligațiuni trebuie puse în circulaţie?

 Care este modalitatea de calculare a dobânzii la obligațiunile cu cupon zero?

3). O companie a contractat un credit bancar în mărime de 10 mln lei pe un termen de 6 luni la o rată
anuală a dobânzii de 18% (dobândă simplă). Calculaţi, ce sumă trebuie să achite compania.

Rezolvare. Se aplică procedeul de calculare a valorii viitoare a unei sume unice cu aplicarea procedeului
dobânzii simple: FV  VP  (1  n  r )

4). Când se aplică dobânda simplă?

© Angela Șestacovscaia pagina 8