Sunteți pe pagina 1din 71

Cuprins

I.CONCEPTE SI TEORII ASUPRA FENOMENULUI VIOLENTEI FAMILIALE ….………. 2

1.1.Violenta domestica si violenta conjugala……………………....…………………………………….. 2

1.2.Teorii explicative ale violentei domestice………....…………....………………………………….. 5


a.Teorii sociolegice…………………………....................……………………………………................. 5
b.Teorii psihologice………………………………..…….…….................………………………………... 7
c.Teorii feministe…………………………………….……….................………………………………… 7
1.3. Victime si autori ai violentei familiale………......……………………………………………………. 8
1.4. Formele manifestarii violentei familiale……..………………………………………………........... 10
a.Violenta fizica…………………………………..………….................……………………………........ 10
b. Abuzul sexual………………………………..…………….................………………………… …….. 12
c. Violenta afectiva…………………………….…………….................……….................................... 13
d. Violenta economica………………………….....………....................……………………………...... 16
e.Violenta relationala…………………………….……………….................………………………….... 17
f.Violenta morala………………………………….………………….................………........................ 18
1.5 Factori favorizanti ai violentei familiale…….…………………………………………………….… 18

II.DINAMICA VIOLENTEI FAMILALE.CAUZE SI CONSECINTE………………......……......21

2.1 Abuzul:Definitie.Tipuri.Caracteristici……………………………………………………………….21
2.2 Factori specifici ai violentei domestice…………………………………………….......................23
2.3 Efectele violentei domestice………………………………………………………………………...24
a.Impactul violentei asupra copiilor….……………………………………..........................24
b.Consecintele violentei familiale asupra femeilor…………………………………………25
c.Particularitati ale violentei asupra batranilor………………………………………………28
d.Specificul violentei intre frati………………………………………………………………..30
e.Cazul violentei asupra barbatilor…………………………………………………………...31

III.CERCETAREA SOCEIOLOGICA A FENOMENULUI……………...............................32

3.1 Tehnici si metode de cercetare……………………………………………………………………....35


a.Cosilierea…………………….…………………………………………..............................39
b.Planul de securitate ………………………………………………………………………...41
c.Incurajarea si linistea clientului…………………………………………………………..…42
d.Inversarea rolurilor …………………..………………………………………………….…..43
e.Redefinirea…………………………………………………………………………………....43
f.Scolptura familiei………………………………………………………………………………44
g.Fisa procesului decisional…………………………………………………………………...45
h.Mapa coercitiei………………………………………………………………………………..45
3.3 Legislatia in vigoare privind violenta omestica……………………………………………………...46

CONCLUZII……………………………………………………………………………………...53

1
CAPITOLUL I
CONCEPTE SI TEORII ASUPRA FENOMENULUI VIOLENŢEI FAMILIALE

Conceptul de violenta poate fi definit ca reprezantand un comportament agresiv acut,


caracterizat prin „folosirea fortei fizice si prin limitarea, in timp, cu angajare si realizarea
rapida” ( Redmishd, 1989 )

Formele de manifestare a violentei difera de la o societate la alta , in functie de legile


si traditiile existente, fapt care creeaza dificultati in incercarea de a le compara si de a stabili
legitati. Similitudinile de interpretare ,in diferite culturi si societati, apar numai in privinta
formeleor de violenta majora.

Violenta domestica a fost considerata mult timp o modalitate de manifestare


obisnuita in familiile dezorganizate si grupurile marginale, defavorizate social, da s-au
observat insa comportamentele similare si in cazul familiilor cu un grad social mai ridicat,
care nu sunt dispuse sa le recunoasca, creand o imagine falsa asupra amplorii acestui
fenomen.

1.1 Violenţa domestică si violenta conjugala

Termenii de violenţă în familie şi violenţă între rude sunt folosiţi pentru a se referi la
orice act care este săvârşit cu intenţia de a răni sau de a face rău din punct de vedere fizic
individului cu care persoana se înrudeşte din punct de vedere legal ori este rudă de sânge
( Gelles şi Ştraus, 1988)» Hartman (1981) menţionează că familia este " locul în care
convieţuiesc oamenii care au activităţi şi interese diferite şi care , în acest proces , intră
adesea în conflict". Alţi specialişti definesc violenţa domestică ca "orice act violent comis
de o persoană de pe poziţia unui rol marital, sexual, parental sau de ocrotire asupra altor
persoane cu roluri reciproce" ( Stith şi Williams, 1990). Atacul fizic poate fi însoţit de
intimidări sau de abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care aparţin victimei, izolarea de
prieteni de familie sau de alte potenţiale surse de sprijin, ameninţări la adresa altor persoane
importante pentru victimă, inclusiv a copiilor, flirturi, control asupra banilor sau lucrurilor
personale ale victimei, alimentelor, deplasărilor, telefonului şi al altor surse de îngrijire şi
protecţie.

2
Ca arie de cuprindere, violenţa domestică se referă la:
-violenţa intre fraţi;
- abuzul şi violenţa asupra părinţilor sau ai altor membri ai familiei;
- abuzul copiilor din familie;
- violenţa în cadrul cuplului (violenţa maritală).
De-a lungul timpului s-au semnalat o serie de opinii diferite cu privire la legitimarea
sau ilegitimarea folosirii violenţei în familie, motiv pentru care nu există statistici clare în
acest domeniu, întrucât autorităţile ezită să intervină. Din această perspectivă Ştraus,
Gellessî Steinmetz, (1980) au propus separarea conceptului de violenţa în două noţiuni:
violenţa normala şi violenţa abuzivă; ambele forme însă sunt nocive pentru efectele pe care
le au asupra vicimelor şi prin faptul că duc la perturbarea violenţei, întrucât violenţa naşte
violenţă, fie ca reacţie de răspuns fie ca formă de apărare.
In funcţie de comportamentul agresorilor, se pot remarca două tipuri de violenţe
(Correctional Service Canada, 1988, după Rădulescu 2001) :
-violenţă expresivă - se caracterizează prin comportamente explozive în situaţii conflictuale
din partea agresorilor, acestora lipsindu-le resursele necesare pentru a se controla; agresorul
expresiv seamănă cu un " isteric înghesuit într-un colţ":
-violenţă instrumentală - persoana în cauză nu are un caracter impulsiv, el exercitându-
şi violenţa în mod deliberat, conştient, în vederea obţinerii unui scop.
Ambele forme de violenţă nu se pot exprima şi exercită dacă nu beneficiază de un context
socializator, care permite învăţarea şi perpetuarea comportamentelor violente. Violenţa
intra-familială este un act sau un ansamblu de acte la săvârşirea cărora se foloseşte un
anumit grad de forţă fizică, realizat în cadrul unui grup care îndeplineşte funcţiile familiale (
Ana Munteanu şi colab., 2001).
Violenţa intrafamilială cuprinde mai multe tipuri de violenţă ( Graţiela Văduvă şi
Marina Roman, 2003):
-violenţa fizică activă - prin care provoacă celuilalt membru de familie o serie de vătămări;
-violenţa -fizică pasivă — care impune victimei izolarea, inclusiv refuzul de a-şi vizita
copiii;
-violenţa psihologică activă - reprezentată de agresiunile verbale periodice şi susţinute la
adresa victimei , inclusiv poreclirea acesteia;

3
-violenţa psihologică pasivă - constă în întreruperea sau insuficienţa relaţiilor sociale şi
sexuale, oprirea accesului la bani sau la alte mijloace economice;

- violenţa sexuală - forţarea la activitate sexuală nedorită, realizarea unor acte cu conotaţii
sexuale, atingerea fizică a numitor părţi ale corpului.
Alte concepte folosite pentru a defini o agresiunea, atacurile asupra persoanei, abuzul
şi maltratarea. Agresiunea este în general orice act de atac asupra unei personae, care nu este
provocat de către aceasta.
Din persepctiva psihologică, agresiunea este determinata de două variabile
principale :
intensitatea senzaţiei de furie determinată de o frustrare;
tendinţa de a exprima în mod deschis această senzaţie.
Maltratarea poate fi produsă prin omisiunea unor nevoi ale persoanei (neglijare) sau
prin comiterea cu intenţie a unor acte agresive. Din acest punct de vedere, abuzul nu se
referă numai la o sancţiune fizică, ci la orice act care are ca scop agresiunea îndreptată
asupra unui adult (insultă, viol şi chiar violul marital)

Violenţa conjugală, comparativ cu violenţa domestică în care este inclusă şi care are
o arie de cuprindere mai mare (abuz asupra copilului în familie, violenţa la nivel de cuplu,
violenţa între fraţi, abuzul şi violenţa asupra părinţilor sau membrilor mai vârstnici) se
limitează numai la agresiunea în cadrul cuplului.
Abuzul împotriva soţiei, ca şi violenţa familială, au fost recunoscute oficial ca problemă
socială la începutul anulor '70 ai secolului trecut. Deşi violenţa împotriva femeilor a devenit
o problemă oficială, ea a fost trecută cu vederea, iar victimele violenţei domestic au fost
chiar blamate pentru propria lor victimizare. Dacă abuzul împotriva copiilor dobândeşte tot
mai multă atenţie publică, deorece copiii, mai ales cei mici, sunt priviţi ca neajutoraţi,
femeile bătute sunt privite cu suspiciune şi dispreţ.
Cauzele care au determinat scăderea abuzului împotriva soţiei sunt:
- climatul economic care este favorabil reducerii factorilor de risc pentru abuzul împotriva
soţiilor;
- mariajele la vârste mai înaintate, care au favorizat apariţia familiilor cu un număr mai
mic de copii, existând şi posibilitatea evitării copiilor nedoriţi (Thomton şi colab.)

4
- disponibilitatea unui număr mai mare de tratamente şi servicii oferite soţiilor abuzate şi
abuzatorilor;
- apariţia unui cadru legal care să asigure protecţia victimelor.
Cu toate acestea există o serie de riscuri pentru femeile abuzate majoritatea fiind
generate de agresor, pe care femeile bătute le identifică: rănirea fizică, probleme
psihologice, riscuri ce implică pe copii, riscuri ce implică familia şi prietenii, distrugerea
relaţiei maritale şi riscuri ce determină arestul sau afectează statutul legal.
Femeile bătute care au în vedere părăsirea relaţiei abuzive evaluează modul în care
va determina creşterea sau scăderea violenţei fizice sau sexuale (care determină posibilitatea
infestării cu HIV sau alte boli cu transmitere sexuală). Unii agresori precizează clar
partenerelor că dacă vor pleca, ei le vor găsi şi abia atunci le vor face rău sau vor încerca să
le omoare.
Pentru unele femei, unele ameninţări au fost testate, ceea ce reprezintă un factor
foarte important, atunci când analizează posibilitatea părăsirii relaţiei abuzive. încercarea de
a pune capăt relaţiei nu înseamnă neapărat şi încetarea violenţelor. Un risc impotant, luat în
calcul de femeile abuzate, este cel care implică şi copiii. Efectele negative includ agresarea
copiilor de către partener sau modul în care aceştia sunt afectaţi, astfel o femeie agresată,
când vrea să părăsească relaţia abuzivă, estimează anumiţi factori de risc, printre care şi a
posibilităţii creşterii copiilor pe cont propriu. în afara riscurilor fizice, este necesar să fie
menţionate şi riscurile psihologice, care au ca efect sublimarea autonomiei şi încrederii în
sine a partenerei.
Atacurile psihologice pot implica o serie intreaga de insulte, ameninţări acuze pentru
tot ce nu merge bine, punânduli-se la îndoială inteligenţa, capacitatea de a soluţiona o
problemă, abilitaţile fizice şi cele profesionale. Cercetările efectuate în acest sens, arată că
majoritatea femeilor care au fost agresate de partenerii lor, fizic său psihologic, sunt afectate
emoţional de acest comportament. Unele studii au amplificat efectele emoţionale,
comparându-le cu cele ale victimelor dezastrelor, precizând că femeile au experimentat
efecte postraumatice grave, incluzând şocul, dezorientarea, retragerea din diverse activităţi,
consumul de alcool şi tentative de suicid.
Există, de asemena efecte negative şi în rândul copiilor care sunt martorii violenţei
domestice. Ei au mărturisit că au sentimente de teamă pentru ei şi pentru mamele lor,
precum şi pentru schimbările necontraloabile din viaţa lor. în funcţie de severitatea şi
frecvenţa violenţei la care asistă, de vârstă ,sexul, de relaţia lor cu adulţii şi de alţi factori, s-

5
a constatat că la aceşti copiii se pot semnala efecte negative în ceeea ce priveşte
manifestarea comportamentală emoţională, socială şi cognitivă. Astfel de efecte se
înregistrează în performanţele şcolare şi în modul de relaţionare cu celelalte persoane,
terminând creşterea ratelor de delicventă juvenilă.
Situaţia financiară a femeiii divorţate constituie un alt risc foarte important. Pentru
unele femei agresate, siguranţa financiară ar putea însemna doar satisfacerea nevoior de
bază cum sunt : hrană, adăpost, haine şi îngrijire medicală. Pentru femeile sărace, asta
înseamnă să trăiască unde îşi pot permite, chiar dacă situaţia înseamnă îndeplinirea unor
condiţii standard, mâncare şi haine obţinute prin donaţii şi apelare la servicii de urgenţă ori
de câte ori ele sau copiii lor au nevoie de asistenţă medicală. Pentru altă categorie de femei,
siguranţa financiară ar putea însemna îngrijire de calitate superioară, locuinţă într-un cartier
sigur, acces la şcoli bune pentru copiii lor, un serviciu cu un salariu bun şi împlinire
profesională.
Cercetările au demostrat că serviciul este un factor extrem de important pentru femei.
S-au semnalat deosebiri şi între grupurile de femei care părăseau relaţia abuzivă fară să
revină, dar şi cele care, după o perioadă de timp, se întorceau la soţul lor;s-a constat astfel,
că unii factori, cum ar fi venitul femeiii, serviciul, severitatea abuzului erau cei care
împărţeau femeile din cele două grupuri.
Indiferent dacă femeile părăsesc sau rămân într-o relaţie abuzivă, exisă riscul că ele
să piardă suportul familiei şi a prietenilor. Partenerul abuziv s-ar putea să-i interzică
partenerei să aibă contact cu aceştia sau s-ar putea să-i influenţeze în mod negativ. In mod
obişnuit însă, agresorii îşi ţin partenerele izolate de familie sau prieteni, tocmai pentru a
împiedica diferite forme de suport care ar putea să le fie acordate Kelly (1996, după Davies,
1998) menţionează că " supravegherea geloasă " din partea partenerilor poate duce la
distrugerea relaţiilor. Ameninţarea familiei şi a prietenilor care îi ajută soţia, poate constitui
forma de intimidare care, uneori poate da rezultate. Dacă partenera se ascunde cu scopul de
a părăsi o relaţie agresivă, cei amenţaţi de agresor sunt, în mod obişnuit, familia şi prietenii.
In mod obişnuit, agresorii îşi ţin partenerele izolate de prieteni şi familie pentru a impiedica
diferitele forme de ajutor pe care aceştia ar putea să le acorde femeilor agresate.
Ameninţarea familiei şi prietenilor femeiii agresate, poate constitui o formă de intimidare
care de multe ori poate dă rezultate.
Violenţa domestică este una dintre principalele cauze care determină pierderea relaţiei,
intenatrea divorţului.

6
Un agresor poate să-şi oblige soţia să participle la acţiuni care contravin legislaţiei în
vigoare şi să o ameninţe apoi, că dacă îl va părăsi, o va denunţa. în această situaţie, privarea
de libertate şi statutul de cetăţean pot constitui riscuri care trebuie analizate la latura deciziei
de părăsire a partenerului.

1.2. Teorii explicative ale violenţei domestice


In legătură cu violenţa domestică au fost emise unele teorii sociologice, psihologice
şi feministe, care încearcă să explice cauzele apariţiei unul comportament. Cercetările
violenţei domestice consideră că pe un " caz special " violenţa care necesită propriul suport
teoretic, pentru a fi explicate ( Gellessî Staus, 1979) . Astfel, teoriile existente asupra
agresiunii, cum ar fi teoria agresiunii - frustrării ( Berkowitz, 1962; Dollard şi colab., 1939;
Miller, 1941), teoria atitudinii individuale ( Kaplan, 1967) sau teoria culturii violente
( Wolfgang şi Ferracuti, 1967) nu au fost direct aplicate în studiul violenţei familiei.
Singurul model teoretic din studiul general al violenţei, care este frecvent aplicat în cazul
violenţei familiei, este teoria învăţării sociale (Bandura şi colab., 1961).

a.Teorii sociologice
Discrepanţele de vârsta, sex , de activităţi şi de interese, disonanţa şi inflexibilitatea
rolului, rigiditatea graniţelor sistemului familial, sunt variabile care cresc tensiunea,
favorizând violenţa ( Ellen Janosik,1994).
O cauză importantă o constituie şi violenţa în societate, care contaminează toate
canalele informaţionale din mass- media, furnizând modele care sunt preluate la nivelul
microstructurilor sociale, creând un cerc vicios al violenţei, în care se evidenţiază un patern
circular. Violenţa generată în familie conduce la o societate violentă şi invers, o societate
care accceptă violenţă în sferele vieţii publice accentuiază tendinţele violente în cadrul
familie. Faptul că violenţele în famielie nu sunt sancţionate, neexistând norme şi legi care să
le interzică iar recompensele imediate fiind mult mai mari decât sancţiunile determină
perpetuarea acestor forme de manifestare.
Cercetătorii au demonstrat că o cauză importantă a violenţei din mediul familial o
constituie stresul vieţii cotidiene, bărbaţii fiind mai predispuşi în a-şi maltrata soţiile, în
cazul în care familia nu este foarte importantă pentru ei, iar rolul lor de " cap de familie"
este incomparabil, fiind caracterizat prin nereuşita profesională (Ellen Jonosik, 1994).

7
Teoriile asupra violenţei familiale au evoluat în trei direcţii:
1. cele care explică abuzurile împotriva copiilor;
2. cele care explică abuzurile împotriva soţiei/soţului;
3. cele care explică abuzurile în general.
Explicaţia violenţei în familie s-a bazat şi pe modelul economic şi pe cel socio-
cultural, care au constituit fundamentaul teoretic al elaborării următoarelor teorii (Gelles,
1987):

* Teoria resurselor (Goode, 1971) - este prima abordare teoretică aplicată violenţei
domestice şi consideră că violenţa familială poate fi explicată prin faptul că toate sistemele
sociale se bazează pe forţă, într-un oarecare grad, sau pe ameninţarea cu forţa . Folsirea
violenţei depinde de resursele pe care un participant sau membru al sistemului familial le
poasedă. Cu cât sunt mai multe resurse, cu atât forţa folosită va creşte . în realitate, cei cu
resurse mai puţine tind să folosească mai mult violenţa.Soţii tind să folosească violenţa
atunci când nu au resurse tradiţionale asociate rolului dominator de cap de familie.

* Teoria sistemelor generale (Ştraus, 1973) - foloseşte abordarea sistemelor sociale


pentru explicarea violenţei în familie.Astfel, violenţa este privită ca un produs al unor
interacţiuni şi nu ca un rezultat al patologiei individului. Interacţiunile care au loc în sistem
pot păstra sau pot reduce nivelul de violenţă.

* Teoria schimbului (Gelles,1983) - consideră că violenţa familială poate fi explicată prin


prisma costurilor şi recompenselor. Natura privată a familiei şi refuzul instituţiilor abilitate
de a interveni, reduc costurile violenţei. In acelaşi timp, abordarea socială a violenţei, din
punct de vedere instrumental, ridică recompensele potenţiale.

*Perspectiva ecologică (Garbarino, 1977) - oferă exlicaţii cu privire la maltratarea


copiilor. Modelul se bazează pe trei nivele de analiză: relaţiile dintre organism şi mediul
înconjurător, sistemele interactive care se suprapun contribuind la dezvoltarea umană şi
calitatea mediului înconjurător. Autorul consideră drept cauză stărilor conflictuale,
neconcordanţa dintre familie şi mediu, respectiv cu cartierul sau comunitatea în care se află.

8
* Patriarhatul (Dobash şi Dodash, 1979) - consideră abuzul împotriva femeilor ca pe un
fenomen unic, cauzat de procese sociale şi economice, care sprijină în mod direct ordinea
socială şi structura familiei tradiţionale. Patriarhatul duce la dominarea femeii de către
bărbat şi explică structurile istorice ale viloenţei sistematice împotriva acesteia.

* Modelul socio-biologic (Gelles, 1987) - este unul dintre cele mai noi modele teoretice şi
sugerează că violenţa împortiva copiilor, observată şi la maimuţele umaniode, este rezultatul
patriarhatului şi al succesului reproductiv, care determină investiţia făcută de către părinţi în
copii. Teoria susţine că părinţii nu investesc în copiii care au un potenţial reproductive
scăzut. Astfel, copiii care nu sunt legaţi genetic de părinţi sau cei cu potenţial reproductiv
scăzut prezintă un risc mai mare de abandon sau infanticid.

* Explicaţia economica (Gelles, 1987) - consideră că în manifestarea violenţei şi abuzului


stresul joacă un rol important. Astfel, factorii de stres ca: veniturile mici, şomajul, boala, cu
distribuţie inegală în structurile sociale, pot favoriza abuzul. Atunci când violenţa este un
răspuns acceptat ca o formă de adaptare la stres, putem considera că stresul este cauza
principală a unor forme de violenta (Coser, 1967).

*Explicaţia socio-culturală (Gelles, 1987) - societăţile culturale care aprobă şi folosesc


violenţa, au de regulă, ratele cele mai ridicate de violenţa familială.

b.Teorii psihologice
Freud ( 1959) vede comportamentul masochist ca fiind autodistructiv şi ca rezultat al
efectului de rezolvare a complexului oedipian. Copilul de sex feminin concurează cu mama,
dar se teme de pierderea iubirii acesteia. Pentru a renunţa la tată, fata, în mod conştient
provoacă agresiunea acestuia, comportamentul agresiv din partea tatălui determină părăsirea
bărbatului, temperând dorinţele timpurii pentru tată prin asocierea vinei. Ideea care stă la
baza teoriei lui Freud este că femeia se subordonează din credinţa inconştientă că trebuie să
sufere.
De obicei, femeile masochiste sunt, adesea, atrase de acest tip de bărbat. Se poate
trage concluzia că masochismul poate fi influenţat de evenimentele culturale şi de modul de
evoluţie a individului, nefiind determinat numai de instinct, care se subordonează forţelor
primare (libidoului).

9
De-a lungul vieţii, femeile masochiste au experimentat şi au asimilat, în subconştientul lor,
comportamente violente din partea unor personae importante pentru ele (tată, frate, profesor,
etc.), aceasta constituind asa zisa teorie asa numitei legaturi traumatice, propusa de Dutton
si Painter(dupa Redulescu,2001).
Teoria frustratiei considera ca agresivitatea este rezultatul blocarii cauzata de factori
externi sau impiedicarea pulsiunii vitale sa-si realizeze scopul. Printre factorii externi care
sunt perceputi ca fiind frustranti si generatori de stres se numara: statutul socio-economic
scazut, somajul, lipsa locuintei, aglomerarea, izolarea si conditiile de viata alienate.

c.Teorii feministe

Din perspective feminste, maltratarea sotiei trebuie studiata in contextul societatii,


care se bazeaza pe o forma de organizare patriarhala, normele si legile patriarhale
consolidand pozitia de subordonare a femeilor si subliniind autoritatea barbatului.
Accentuarea, din partea societatii, a acestei subordonari, permite, indirect, barbatului
superior sa si maltrateze sotia, sa maltrateze sau sa foloseasca alte practice similare.
Persecutarea femeilor este o problema importanta, tinand cont de dependenta lor
economica si sociala fata de partenerul de cuplu. O femeie maltratata, care incearca sa
paraseasca, impreuna cu copiii, arena violentei domestice, ramane, de fapt, fara locuinta. In
cazul femeilor care reusesc sa-si asigure o independenta economica, persecutia partenerului
se extinde, de multe ori, in afara caminuli.
Se considera ca barbatii isi abuzeaza sotiile pentru ca nimeni nu-i opreste, femeile fiind
maltratate si conditionate sa devina dependente. In acesta situatie „casatoria este o institutie
in care femeile sunt prinse in rolul de victima. Ele sunt invatate de la nastere, ca mariajul si
maternitatea reprezinta implinirea lor si pentru atingerea acestor deziderate, femeile trebuie
sa fie feminine, ingaduitoare, supuse, ascunzandu-si inclinatiile de a fi libere si categorice”.
Structura patriarhala a familiei legitimeaza inegelitatea intre sexe. Daca femeile se afirma,
ele sunt sanctionate pentru temeritate, iar daca sunt pasive, provoaca de asemenea
nemultumire pentru nepriceperea lor.

1.3.Victime si autori ai violentei familiale


10
Cercetatorii au schitat unele caracteristici ale barbatilor violenti care si au maltratat
sotiile sau partenerile intime. Diferite tipuri de barbati care si-au abuzat femeile, pot fi
clasificati astfel:
- tipul controlorului-este cel care mentine permanent controlul. Acest tip de barbat isi
utilizeaza partenera ca pe un obiect, pe care il controleaza, iar pentru a obtine ceea ce isi
doreste utilizeaza forta sau amenintarea. Devine violent atunci cand pierde controlul si nu se
simte in stare sa-si domine sotia, pe care o precepe ca pe o posesie. A-i acorda putina
autonomie sotiei, inseamna a-i premite controlul asupra lui;
- tipul protectorului-reprezinta tipul de barbat care amesteca dragostea cu ura,
depinzand de partenera, care trebuie sa-l accepte si sa-l ierte. Nu ii este frica sa fie controlat
ci doar sa nu ii fie ranite sentimentele. Se simte puternic numai daca partenera este
dependenta de el.
Devine violent atunci cand anticipeaza ca partenera ar putea sa-l pedepseasca, sa-l priveze
de anumite privilegii si foloseste toate posibilitatile pentru a-i mari vulnerabilitatea
- tipul care doreste sa fie aprobat-este barbatul supus complexelor, care cauta
aprobarea si calea de a se afirma, pentru a-si intari imaginea de sine. Deoarece respectul de
sine este scazut, el se asteapta sa fie respins si se comporta intr-un mod care incita
respingerea celorlalti. Perspectiva pierderii partenerei este foarte amenintatoare, deoarece
aceasta pierdere i-ar confirma lipsa respectului de sine.
- tipul posesiv-nu vede nici o demarcatie intre el si pertenera lui, i-si vede partenera ca
pe o extensie a sa si este disperat, deoarece nu se poate percepe pe sine ca persoana intreaga
fara a-si include partenera.
Abuzatorul dominator are mai multe trasaturi antisocial si este mult mai violent.
Saunders(1992)
a inclus in aceasta categorie de abuzatori dominatori trei subtipuri:
- abuzatorul numai in familie-manifesta un nivel scazut de furie, iar violenta lui este
legata de alcool; acesta accepta si raspunde la tratament; de obicei i-si exprima emotiile in
mod verbal.
- abuzatorul in general, in familie si in afara familiei-multi dintre acestia au suferit
abuzuri in familie si isi exprima un nivel scazut de furie si depresie, manifestand consum de
alcool si violenta; odata ce va fi facut sa recunoasca ceea ce simte, poate incepe si munca cu

11
problema propriu-zisa de comunicare si control a impulsurilor; acesta necesita o interventie
pe termen lung.
- abuzatorul timid sau slab emotional-este putin violent comparativ cu celelalte
tipuri, dar pratica frecvent abuzuri psihologice, fiind putin satisfacut de relatia maritala.
Foloseste mai putin alcool decat celelalte tipuri, este putin depresiv si accepta tratamentul
medical.
Pesonalitatea agresorului se poate caracteriza prin cateva trasaturi definitorii:
• neîncrederea în sine;
• inabilitatea de a-şi identifica sentimentele;
• atracţia pentru arme;
• schimbări de atitudine;
• imaturitate emoţionala;
• temperament violent;
• spirit ironic;
• spirit critic;
• schimbarea partenerelor;
• acuzarea altora pentru eşecurile proprii;
• încercarea de a domina în conversaţii;
• tip gelos/posesiv;
• nu consideră că partenera este egalul lui;
• abilităţi scăzute în viata intimă;
• certitudinea că puterea şi controlul pot fi obţinute prin violenţă;
• încrederea în sine din ce în ce mai scăzută;
• concepţii tradiţionaliste şi rigide privind rolul bărbaţilor şi al femeii;
• consideră partenera ca pe o mamă;
• foloseşte sexul ca pe un act agresiv,de supunere a partenerei;
• atitudine negative faţă de femei.

12
Portretul victimei
In cazul victimei, trăsăturile psihlogice sunt influenţate de durata relaţiei şi
vulnerabilitatea emoţional a persoanei în cauză.
Victima este caracterizată prin următoarele trăsături:
• pierderea încrederii în sine ,a valorii de sine şi a sentimentului de control;
• senzaţia de pierdere a faculatatilor mintale;
• neglijenţa personala (igienă şi malnutriţie);
• stress ridicat şi teama, care pot provoca boli psihosomatice ( ulcer,migrene etc.) sau
pot agrava unele boli comice (astm, boli coronariene etc.)
• creşterea consumului de droguri şi alcool;
• posibilitatea apariţiei unui comportament de deplasare a furiei asura copiilor
determinând manifestări violente asupra acestora;
• tendinţa de suicid.
Pentru realizarea unor scheme de tratament şi pentru aplicarea unor terapii este importantă
cunosterea tipului de abuzatori şi a personalităţii acestora, precum şi precizarea trăsăturilor
caracteristice ale victimelor care ajută la identificarea abuzatori lor.

1.4 Formele manifestării violenţei familiale

In funcţie de caracteristicile modului de agresiune şi ale abuzurilor exercitate asupra femeii,


Conferinţă Femeilor U.S.A.I.D. (1999) a clasificat aceste manifestări în şase categorii:
- violenta fizică;
- violenta sexual;
- violenta psiho-emotionala sau afectivă;
- violenta economică;
- violenta relaţionala;
- violenta morală.

a. Violenţa fizică
13
Violenţa fizică este indicatorul cel mai evident care apare în toate cazurile luate în
studio. Abuzul fizic constă în reacţii violente îndreptate împotriva unei persoane care, în
cazul abuzului domestic, poate fi: soţia, copiii sau alt membru al familiei.
In general, abuzul fizic, poate îmbrăca mai multe forme, care pornesc de la a împinge, a
trânti, a trage de păr, a bate, a lovi, a da cu pumnii sau cu piciorul, a arde, a strangula, a
muşca, a înţepa, a mutila genital, a tortura, a omorî etc.
In funcţie de consecinţele în plan medical şl social asupra victimei , unii cercetători ,
printre care şi Iolanda Mitrofan (1996) au menţionat două forme în care se poate manifestă
agresivitatea : violenţa familială cronică şl violenta familiala explozivă.
Violenta familiala cronică în registru moderat, disimulată, este rezultatul atitudinilor
tradiţionale şi educaţionale. Conform patternurilor care funcţionează, există mentalitatea ca
victimizarea femeii trebuie trecută cu vederea. Femeile sunt socializate, în special în sensul
suportării acesor trauma, în unele zone funcţionând chiar anumite dogme, norme care dau
dreptul bărbatului de "a-şi ostoi soţia, ca semn al masculinităţii şi al autorităţii sale".
In familia tradiţionala, mistificarea relaţiilor femeie - bărbat are ca efect sacrificarea
normalităţii interpersolale şi blocarea personalităţii femeii.
Pe lângă aceste cutume sociale şi a masochismului feminine, de a suporta violenţe
fizice, o contribuţie însemnată o are şi nivelul educaţional al bărbatului. Registrul de
manifestare afectivă a bărbatului fiind limitat, singurele forme ale autorităţii sale sunt
violente. La acestea se adaugă comunicarea cu soţia numai în probleme formale sau de
consum de alcool, mainifestare survenită din familia de origine sau din mediul de
provenienţa . Cu alte cuvinte, are loc preluarea unui model conflictual, care va duce la
fragilizarea relaţiei maritale. Graţiela Văduvă şi Marina Roman ( 2000) au adoptat o
clasificare diferită a violenţei domestice:
- violenta fizică activa - prin care se provoacă celuilalt membru de familie o serie de
vătămări ( împingere, lovire cu pumnul sau cu piciorul, plesnire, sugrumare, înhăţare, bătaie,
răsucire a braţelor);
- violenta fizică pasivă, care presupune izolarea victimei, inclusiv refuzul dreptului de a-şi
vizita copiii.
Abuzul fizic poate fi de diferite intensităţi: de la palme uşoare până la ameninţarea cu
moartea, iar armele folosite de abuzator în timpul atacului pot fi unele obiecte contondente,
cuţite sau chiar arme de foc .

14
Semnele care arată că o femeie este în relaţie abuzivă cu partenerul ei sunt
următoarele:
- este retrasă, nu are prieteni apropiaţi, rareori invită pe cineva în vizită, mai ales atunci când
partenerul este acasă. Când invită totuşi pe cineva, oaspeţii primesc indicaţii subtile că
trebuie să plece inainte de întoarcerea partenerului;
- chiar dacă a fost o dată o participant dinamica în activităţi sociale,nu mai este active şi este
rareori văzută în public;
- pare agitată mai ales când partenerul este în preajmă şi nu acceptă niciodată o invitaţie sau
o responsabilitate fară aprobarea lui;
- rareori are bani şi îşi "uită" adesea portofelul acasă;
- are foarte mult machiaj sau ochelari de soare, nu numai în situaţii adecvate;
- are multe accidente, uneori suspecte şi ilogice;
- prezintă vânătăi, semne şi zagraieturi inexplicabile, de asemenea nu este foarte clară în
modul în care şi-a făcut aceste semne;
- rareori are contact visual cu alte persoane şi pare detaşată şi absenţa;
Literatura de specialitate vorbeşte de aşa numitul "sindrom al femeilor batute (SFB)
prezentat adesea că un caz particular al sindromului de stres posttraumatic (SSPT) care a fost
descris prima dată în DSM III, (1980). în cazul SFB-lui apar mecanisme special de adaptare
pentru a face faţă acestor sentimente de nesuportat, cum ar fi flashback-urile.
Abuzul fizic, ca element de comportament al violentei domestice ,are multiple implicaţii
negative, fizice şi psihice, asupra victimei, pe care societatea le condamnă, dar le tolerează,
măsurile de intervenţie nefiind bine precizate şi având, ca urmare, o eficienţă scăzută.

b. Abuzul sexual

Ca aspect, această problemă abia începe să fie investigata. Soţul care impune relaţii
sexuale forţate este, rareori, privit ca violator de către soţie care se poate auto-blama pentru
incidental respectiv. Faptul că femeile se învinovăţesc ori invata să accepte ralatiile sexual
impuse de către cineva cunoscut si pe care l-au iubit poate fi cauza pentru care s-a acordat
atât de puţină atenţie asupra problemei. Violul produs de un străin este singurul considerat a
fi prototipul violului. Este foarte posibil ca acest act să fie produs de un prieten şi relaţiile

15
sexual forţate din cadrul mariajului să fie considerate forma cea mai comună de viol
(Pagelow, 1988).
In mod simplu, poate fi definit ca sexul forţat, fară consimţământul individului în
cauză. Definiţiile legate presupun trei facori separati: relaţii sexuale care includ penetrare
vaginală, anală ori orală; folosirea forţei sau amenitarea cu forţa şi lipsa consimţământului
victimei. Multe persoane au o noţiune greşită despre viol, victime ale violului şi violenta.
Din această cauză, miturile referitoare la viol sunt răspândite şi crezute. Prezentăm în
continuare câteva mituri, după Warshaw( 1988):
O femeie care este violata o merită, mai ales dacă a acceptat să meargă cu maşina
unui bărbat sau să meargă în casa lui; uneori femeilor le place violul;
- nu a fost viol, ci doar ”sex dur ’’ - femeilor aşa le place.
- femeile spun " nu " când de fapt vor să spună " da";
- femeile îi provoacă pe bărbati-prin felul în care se îmbracă, vorbesc, merg şi se comportă,
deci merită ceea ce li se întâmplă;
- dacă o femeie este virgină, ea nu poate fi violata;
- dacă un bărbat nu a a avut armă sau cuţit, atunci femeia nu a fost violata;
- femeile cer să fie violate dacă ies singure noaptea .
După cum se poate observa, cea mai mare parte a miturilor acuză victima.
Invinovăţirea victimei este un mit comun al violului, care consideră ca, aproape toate femeile
îşi doresc, în secret, să fie violate. Conform acestei credinţe, victimele violului au acţionat,
în general, intr-u mod prin care au invitat la viol, de exemplu erau ademenitoare, aveau un
zâmbet provocator, se plimbau în oraş seara târziu, erau prietenoase sau imbracate
provocator. Adevărul este că femeile se tem de viol, de fapt se tem de această formă de abuz,
mai mult decât de orice fel de formă de abuz. Cele mai multe femei exprimă cam aceeaşi
părere faţă de viol.
Efectele violului marital nu sunt mai puţin înspăimântătoare decât cele ale violului
comis de un străin. Unii cercetători vorbesc despre asocierea mai apropiată între victima şi
violator cum că ar mări violenţa violului (RuselL 1982). In general, femeile care sunt violate
de proprii lor parteneri suferă o traumă mai mare şi de lungă durata fata de femeile victime
ale violului. Ele încetează a mai avea încredere în alte persoane aceasta ducând la anxietate
sau la teama de lungă durată. Astfel, efectele se regăsesc în sfera sănătăţii publice, având
următoarele dimensiuni: apariţia unor sarcini numeroase sau înregistrarea unor avorturi
multiple ceea ce afectează sănătatea reproducerii şi starea psiho-emotionala a victimei.

16
In majoritatea cazurilor, alcoolul are un rol important în producerea violului asupra
soţiei. Multe femei batute sunt refractare la recunoaşterea publică a abuzului săvârşit
împotriva lor, iar cele supuse violului marital sunt şi mai refractare.
Bowker (1983), recapitulând studiile asupra violului marital, a subliniat câteva aspecte:
-violul conjugal poate fi mai obişnuit decât toate celelalte tipuri de viol la un loc;
- este obişnuit în rândul femeilor bătute;
- factori care motivează acest tip de viol include: furia, nevoia de dominare si ocazional,
obsesia sexuala;
- soţii care-şi violează soţiile par a avea predispoziţie pentru alcool, disfuncţii grave în felul
de orientare al familiei şi dorinţa de a-şi domina partenera.
Analiza violului conjugal menţionează că legătura între sex şi violenţa este mijlocul
pe care soţul îl poate folosi pentru a intimida soţia fară a se teme de o intervenţie externă.
In final se subliniază necesitatea existenţei unui cadru legal care să asigure femeilor
protecţia şi în aceste cazuri. Apar două inconveniente: numărul mare de cazuri ar invada
tribunalele, iar al doilea factor at fi ca un sistem juridic nu ar putea şterge suferinţa pe care o
implică existent acestor situaţii.

c. Violenţă afectivă

Violenţa afectivă este mai greu de definit comparativ cu cea fizică, deorece nu poate
fi cuantificată, precum palmele sau loviturile. De asemenea, efectele rezultate nu pot fi
discutate în termeni referitori la gradul de gravitate ori la permanenţa lor.
In descrierile făcute, femeile nu au vrut să se identifice pe ele însele ca fiind
"vătămate permanent". Din cauza acestor probleme complexe, abuzul afectiv este dificil de
identificat, deorece nu poate fi încadrat în tipare uşor observabile (NiCarthy, 1986, după
Catherine Kirkood, 1992). Totuşi există componente ale experienţelor subiective ale
femeilor, care sunt comune. S-a constatat că violenta fizică, forţarea sexuala sau atacurile
verbale au un impact la un nivel afectiv pe care femeile îl percep ca fiind destul de grav.
Cercetările au identificat două forme ale abuzului afectiv, manifestate prin influenţa
violenţei fizice şi sexual asupra stării afectivea femeii şi prin efectele la nivel pur psihologic,
cum ar fi insultele verbale şi privarea afectivă. Ambele aspect ale acestui tip de violent sunt
calitativ similar, potrivit impactului pe care îl determină asupra femeii. In acest sens, a fost
identificate şase component majore ale abuzului afectiv extrase din menţiunile femeilor

17
abuzate (Catherine Kirkood, 1992), care permit o caracterizare de ansamblu a violentei
afective.

Componentele violenţei afective sunt:


-degradarea - este primul stadiu de decădere în care apare perceperea ca, în calitate de fiinţă
umană, individual în cauză este mai puţin apreciat decât altul. Degradarea produce
sentimente puternice de îndurerare şi de ruşine maladivă legată de sine.
Ex-. Sex feminine, n.1968, funcţionară: "...în timp, când am auzit cât de proastă eram şi ca
nimeni nu are nevoie de mine, mi-am pierdut identitatea. Am început sa cred că faptul că el
bea, se duce la alte femei, mă lovea, erau din vina mea..."
Comportamentele care determină un model de degradare pot varia, dar stadiile sau
mecanismele degradării sunt aceleaşi. Un prim stadiu de degradare este critica repetată sau
sublinierea unor aspect nesemnificative ale comprtamentului victimei. Constanţa unui astfel
de act dă naştere unui proces, în care femeile sunt incapabile să-şi păstreze sentimentul
propriei lor valori, deoarece atitudinea denigratoare a atacatorului este continuă.
Ex.-Sex fem., n.1968, operator -".. .mă făcea în tot felul, îmi găsea defecte în înfăţişare sau
mă critică că am obiceilul să miros hainele să văd dacă sunt curate... lucruri minore, care
uneori trec neobservate, dar care subliniate zilnic, iau amploare..."
Un alt stadiu al degradării include impunerea valorilor atacatorului în faţa partenerei;un al
treilea stadiu ,cel mai puternic şi mai semnificativ se manifesta atunci când femeile nu au
nici o şansă de a-şi defini propria valoare, acesta fiind dat de comportamentul abuzatorului.
Ultima formă de degradare este caracteristică femeilor abuzate sexual de partenerul lor:
Ex-Sex fem. , n.1970, casnică:...el şi-a găsit o amantă... şi voia sex în trei, eu, el şi amanta,
lucrul acesta era îngrozitor. De câteva ori am acceptat, dar m-am simţit înjosită... însă dacă
nu acceptăm, mă bătea."
- frica - este a doua componenta a abuzului afectiv. Femeile care suferă violenţe trăiesc
sentimente de anxietate, legate de siguranţa lor emoţional şi fizică, având sentimentul că atât
sufletul cât şi trupul lor, sunt în primejdie de a fi vătămate sau distruse. Anularea încrederii
în sine, care apare ca urmare a primului atac, impredictibilitatea şi imposibilitatea prevenirii
altor atacuri creează o atmosferă de continuă primejdie şi prin urmare, de permanentă teamă,
nelinişte şi frică într-o oarecare măsură.

18
Ex.- Sex fem, n. 1972, casieră:....la şase luni dupa ce l-am născut pe fiul nostru, am fost
lovită prima dată. El a venit acasă şi a comentat ceva în legătură cu mâncarea. O ceartă a
pornit şi la furie el m-a lovit. Am fost şocată...bătăile au început să se repete...
nu erau regulate, dar nu puteam prevedea cand aveau să se întâmple... stăteam cu frica pentru
ca ştiam că se vor repetat..."
Elementul fundamental al acestei temeri era determinate de incapacitatea victimei de
a putea anticipa când pot avea loc alte incidente, gradul de violenţă precum şi motivul
declanşator. In general femeile îşi dau seama când partenerul este furios sau încordat ,iar
experienţa anterioară le previne ca un atac fizică este iminent. Chiar şi în cazul femeilor
neexpuse la violenţa fizică, au existat menţionări ca furia partenerului le dădea sentimentul
unui atac fizic potenţial. In asteptarea acestui atac se întrebau despre intensitatea lui, căutând
în experienţa o resursă,o metodă de a micşora tensiunea, de a elimina pericolul potenţialei
violenţe.
- Depersonalizarea - reprezintă transformarea de către atacator, a femeii în obiect, fără nici o
energie interioară, fară resurse, fără nevoi sau dorinţe.
Ex.,Sex fem., n.1963, ingineră - "...nu-mi dădea voie să port culoarea roşie, spunea că numai
anumite femei o poartă... să merg la coafor sau să mă rujez. Spunea: femeile sunt frumoase
aşa, natural, un săpun bun şi atât! Trebuia să port fuste suficient de lungi şi fără şliţ, că să nu
mi se vadă picioarele. Când îmi cumpăram câte o haină, el trebuia să vadă şi sa fie deacord
cu culoarea ,altfel nu puteam cumpăra."
- privarea - este un sentiment care izvorăşte din experienţa femeilor şi constă într-un conflict
între nevoile umane de bază şi incapacitatea de a le îndeplini prin resursele disponibile. Este
percepută ca un sentiment dureros al neîmplinirii şi se manifestă atat sub forma economică,
socială dar şi afectivă. In cazul privării economice,atacatorii îşi rezervau dreptul de a folosi
şi aloca veniturile care intră în casă potrivit dorinţelor lor. Femeile nu pot să cumpere
alimente necesare şi adesea, rămâneau flămânde, pentru a hrăni copiii.
Ex.,sex fem.,n. 1970,impegat - "El nu lucrează nicăieri, singura sursă de venit fiind salariul
meu.Dar şi pe banii aceştia avea pretenţii şi nu îmi dădea să cumpăr de mâncare. Sunt zile în
care nu am ce să mănânc nici eu nici copiii, dar chiar şi aşa el toarnă în laptele copiilor
ţuică".
Privarea sociala si economica porneste tot din sentimentul posesiunii , al proprietatii.
Atacatorii nu numai ca observa si controleaza comportamentulpartenerei, dar si contactele

19
sale sociale. Lupta de a pastra o legatura sociala cu o persoana este uneori pierduta in fata
acestor posesivi, rezultatul privarii sale fiind izolarea.
- supraincarcarea cu responsabilitati-este o componenta a abuzului efectiv mai subtila
si mai dficil de identificat pentru femeile care o traiesc. Supraimpovarea este simtita de
femei ca o cheltuiala enorma de energie, in efortul de a pastra afectiv si practic relatia
maritalasi unitatea familiala. Unele femei prezinta aceasta componenta a abuzului ca pe un
proces de infantilizare a partenerului, nemaiexistand in cadrul cuplului o relatie reciproca de
„daruieste si primeste”.
Ex.Ses.fem, n. 1958, profesoara-„atentia trebuia indreptata spre el, sa fie recompensat tot
timpul. Avem un copil, dar chiar si decizia de a avea un copil tot eu a trebuit sa o iau. Eu
trebuia sa am grija de copil si de el…il percepeam ca pe un copil mare.”
- deformarea si distorsionarea relatiei-presupune inocularea constanta a indoielii in
peceptia proprie, despre sine a femeilor. Dinamica relatiilor si chiar informarea legata de
experienta lor sunt derutante, formand o realitate subiectiva, Neconcordanta dintre ceea ce
percepeau femeile si ceea ce simteau sotii lor, le-a adus, in cele din urma, sa puna la indoiala
validitatea propriilor comportamente.
Ex.Sex.fem.,n. 1965, functionara: „eu credeam ca am un comportament decent,
corespunzator dar el imi reprosa tot timpul ca ma comport intrun fel… ca si alte pesoane au
spus…asa ca, dupa un timpam inceput sa ma gandesc ca au dreptate. Cefac eu oare? Numai
ca fac ceva rau…incat el ma considera infidela”.
Comportarea abuziva creeaza distantare, separare de lumea exterioara, obiectiva, o izolare cu
propria existenta, care ameninta sanatatea afectiva si psihica a femeilor abuzate, avand drept
consecinta incapacitatea de evaluarea realitatii in mod corect.

d.Violenta economica

Aceasta forma de violenta consta in controlul nechitabilasupra resurselor comune si


se poate realiza prin: controlul resurselor destinate menajului, lipsa de participare la
intretinerea familiei, impiedicarea partenerului la obtinerea unui serviciu si vinderea
lucrurilor comune sau pesrsonale, de catre partener.
In acest sens adaugam urmatoarele situatii:
„... am cinci copii si pana in august 2004 am locuit cu totii. Dupa divortul de sotul meu
locuiesc intr-o camera de camin. Am parasit locuinta din cauza batailor; e era foarte violent.

20
Nu lucreaza si bea alocatia copiilor. Doi dintre copii sunt bolnavi, Roxana sufera se
deficienta mintala usoara iar Alina T.B.C si anemie. Barbatul meu este impotriva
tratamentului copiilor, ii bate pe toti chiar si pe cea mica...”
Sex.fem.,n.1970, casnica

„Sotul meu luand salariul pe patru luni si fiind un om fara responsabilitati, a baut toti
banii si a venit peste trei zile. Cand a sosit acasa i-am cerut socoteala unde a stat si ce a facut
cu banii iar el m-a luat la palme. Nu mi–am luat concediu medical pentru ca imi era rusine.
Am avut echimoze tot corpul, buza crapata. In urma bataii am ramas cu semne si ma temeam
de alte violente... Ma temeam sa nu sufere si copilul”.
Sex.fem.,n. 1959, coafeza

„...Sotul meu este violent si mereu creeaza o atmosfera tensionata in casa. In urma bataii mi-
a rupt hainele. Nu ma lasa sa lucrez, imi spune sa satu acasa”.
Sex.fem.,n. 1968, confectionera

„...sotul meu este foarte violent si pe fondul consumului de alcool... deseori ma bate, arde
hainele mele si ale copilor...mai recent a inceput sa vanda lucruri de valoare din casa si o
ameninta pe fetita mea de 15 ani ca va trimite anumit persoane sa o violeze in prezenta
lui...”.
Sex.fem.,n.1976, muncitoare

Exemplele mentionate arata lipsa implicarii partenerului in realizarea bugetului de


familie. Puterea paterna este impusa cel mai adesea dupa cum reiese din toate relatarile, orin
violenta si frica, nu este legitimata prin nevoile vietii cotidiene. Cresterea copiilor este
transferata integral mamelor. In aceasta situatie tatal se simte eliberat de orice
responsabiliatate, refuzand pana si aportul financiar al intretinerii familiei. Structura
triunghiulara a familieiisi pierde dinamicaprin fixare rigida in pozitia de out-sider al tatalui
sau.
In familiile care functioneaza normal la nivelul ideologiilorsi practicilor,
masculinitatea este asociata cu munca, avand semnificatia identitara. Lipsa acestui atribut
esential constituie o privare a copilului de la ceea ce reprezintă "scoală muncii" în termenii
în care pedagogii înţeleg educaţia prin muncă şi pentru muncă.

21
Implicaţiile negative ale violenţei economice pledează şi argumentează importanţa şi
necesitatea depistării timpurii a manifestării acestor aspect nedorite cu scopul prevenirii şi
eredicarii lor întrucât este mai uşor să previi decât să combaţi.

e. Violenţa relaţională

Ca formă de manifestare, violenţa relaţională este strâns legată de violenţa economică


şi conţine obstacole invizibile şi intangibile care se opun la realizarea oportunităţii oferite
femeilor şi la exercitarea drepturilor lor fundamentale. Obstacolele care apar la scară
macrosocială,ca elemente constitutive ale societăţii, se reproduce şi la scară microscopic, în
mediul familial, favorizând structura de putere, care legitimează apariţia inegalităţii între
sexe.
Formele de violenţă relaţionala pe care le menţionăm sunt: Izolarea de prieteni,
sechestrarea sau invadarea spaţiului intim.
In acest sens aducem ca exemplu următoarele situaţii:
".. .tata îi interzicea mamei să părăsească locuinţa, o păzea mereu. Nici tata, nici mama nu
lucrează, sunt şomeri. Mama a încercat să divorţeze, dar tatăl meu este foarte violent faţă
de ea şi de noi, copiii. A distrus bunurile din casă cu toporul: geamuri, dulapuri, uşi."
Sex fem., 1994, elev
"...în octombrie, anul trecut, am fost bătută bestial şi sechestrată într-o cameră. După trei
zile am reuşit să fug cu greu... sunt decisă... vreau să divorţez"
Sex fem, n.1979, confecţioneră
"Sunt chelneriţă la un han iar soţul meu vine la serviciu şi mă controlează, mă agresează. O
dată m-a bătut în fata hanului, în fata colegilor de serviciu, după care m-a tras într-un colt
unde m-a lovit cu cuţitul peste fată în regiunea ochiului drept. Când m-am prezentat la
secţia de poliţie pentru a reclama agresiunea, ofiţerul de serviciu a refuzat inregistarea
declaraţiei pentru lipsa certificatului medico-legal."
Sex fem., n.1976, chelenerita
Acest tip de abuz duce la izolarea victimei, la scăderea stimei de sine şi la
imposibilitatea evaluării dintr-o perspective obiectivă a situaţiei în care se află precum şi la
lipsa unui suport emoţional în acest sens.

22
f. Violenţa morală

Acest tip de violenţă presupune comportamente care subminează sau distrug credinţele
culturale sau religioase ale femeilor. Menţionăm că forma de violenţă morală : aderarea la un
sistem de valori morale diferite şi impunerea unui alt sistem religios.

Exemple de situaţii:
... mă bătea frecvent şi mă trimitea la cerşit împreună cu copiii sau să mă prostituez. Când
veneam, imi lua toţi banii pe care îi aduceam si dacă nu erau suficienţi, mă bătea."
Sex fem, n.1970, casnică
... era pocăit, un ţigan din Slobozia... m-a obligat si pe mine si pe copii să ne pocăim să
mergem la Casa de Rugăciune, că ce-s popii zicea ... dacă nu mergeam ne bătea, făcea
scandal."
Sex fem, n. 1974, casnică
Pentru abuzatorul prezentat în fragmentul de mai sus, noţiunea de44 creştin", la care aderă,
era doar o formă actualizată pentru a-i apăra "faţa" public deoarece individual se simte
singur şi nesigur. Violenţă la care recurge pentru impunerea propriului sistem religios
demonstrează că valorile religioase nu au o semnificaţie profundă ci una de forma ritualistă.

1.5. Factorii favorizanti ai violentei familiale

Dacă abuzul, violenţa sunt atât de nocive si de blamate, întrebarea care se ridică este
de ce rămân femeile în relaţii abuzive? Intrebarea reflectă şi lipsa de informative în legătură
cu femeile abuzate. Mitul că femeilor le place bătaia funcţionează în mediile destul de largi,
deoarece predomină tendinţa de a găsi defectele victimelor şi nu înclinaţia de a analiza
factorii sociali şi economici care favorizează apariţia fenomenului.
Pentru a testa abilităţile partenerilor, cercetătorii au realizat testul prezentat în
continuare, la care aceştia trebuie să răspundă cu "da" sau "nu", după care este necesară
discutarea reacţiilor avute,
1. Puteţi admite că sunteţi furios /furioasă atunci când vă chestionează partenerul
dumneavoastră ?
2. Sunteţi înclinat să fiţi foarte critic cu partenerul dumneavoastră?
3. Vă simţiţi în stare să-1 faceţi conştient pe partener că sunteţi furios/furioasă?

23
4. Sunteţi foarte supărat când partenerul nu este deacord cu dumneavoastră?
5. Sunteţi satisfăcut de felul în care vă rezolvaţi conflictele sau părerile diferite?
6. Chiar dacă sunteţi conştient că partenerul dumneavoastră se paote supăra, vă simţiţi în
stare să nu fiţi de acord?
7. Vă simţiţi vinovat când vă enervaţi pe partener/parteneră?
8. Atunci când partenerul/partenera este supărat pe dumneavoastră Răspundeţi automat
la fel? Ripostaţi?
9. Atunci cand partenerul vă jigneşte, vă simţiţi în stare să cedaţi teren în faţa lui/ei?
10. Vă certaţi des cu partenerul?
11. Vă puteţi exprima furia faţă de ea /el fără să " explodaţi"?
12. Aveţi tendinţa să vă loviţi partenerul/parteneracand sunteţi supărat?
13. Aveţi tendinţa să vă răzbunaţi ,să vă vărsaţi furia pe alcineva ,când de fapt sunteţi
supărat pe partenerul/partenera dvs?

Cercetătorii au găsit câteva cauze pentru care femeile continuă să rămână în relaţii violente
şi le-au grupat astfel:

* Factori socio-culturali - Includ educaţia femeilor de a fi subordinate soţilor, dependenta


lor economică, religia precum şi armonia şi unitatea familiei.
" ..soţul meu spunea că în casă el este legea,are drept de viaţă şi de moarte asupra mea .Din
toată nimica ne bate pe mine şi pe copil. Am vrut sa ii părăsesc, dar familia m-a detrminat
să nu fac acest pas."
Sex fem. n.l970, profesor
" Nu am unde să merg, nu am un ban al meu. Ce să fac cu copilul? Dacă aş avea un serviciu
să pot să mă întreţin, da... că nu mai pot să îl suport, dar fără un ban nu pot face nimic, sunt
legată de el."
Sex fem.,n.l985,casnică
"Eu sunt o femeie de la ţară cu frica lui Dumnezeu şi faptul că sunt căsătorită cu bărbatul
meu aşa cum este beţiv... este tot vrerea lui Dumnezeu. Nu am vrut să mă despart că am
considerat că datoria mea este să-1 urmez... dar am decis că nu mai pot suporta bătăile
zilnice."
Sex fem,n. 1961 ,casnică

24
* Factori personali - care contribuie la permanentizarea unor mariaje, în care se manifestă
violenţa ,sunt teama în faţă situaţiei ,pe care o consideră irezolvabilă, şantajul din partea
partenerului, sentimental de vinovăţie, teama de singurătate, mila, subestimarea, dragostea.
Cercetările au arătat ca menţinerea unor relaţii abuzive au drept cauză mai mulţi factori
personali, dintre care cel mai important este teamă. De multe ori femeile nu operează nici o
schimbare în modul lor de viaţa, deoarece cred că situaţia este fără ieşire.
"Sunt ani de zile de când se poartă foarte urât cu mine soţul meu.Are o atitudine cum şi-ar
bate joc,îmi băga degetele în gât,mă ciupeşte ,îmi spune că mă aruncă în faţa trenului,că mă
arunca în gârlă.Am ajuns să-mi fie groaznic de frica el."
Sex fem.,nl 976,casnică
Era beat şi m-a dat afară din locuinţa M-a bătut pe mine si pe copii,în special pe fetiţa pe
care o umilea şi o trimitea seara târziu "să o caute pe mama", o lovea cu palmele ,o jignea în
repeate rânduri. Uneori duceam băiatul la părinţi , îmi era frică să nu devină mai rău."
Sex fem,n. 1976, funcţionară

*Teama de singurătate - se anifesta frecvent, deoarece femeile aflate în astfel de relaţii nu


au alte contacte importante în afara căsătoriei partenerul ar fi putut să o izoleze,
întrerupându-l legaturile cu persoanele care ar putea constitui un suport. Neavând alte
persoane spre care să se îndrepte şi cărora să le solicite ajutorul femeile rămân isoiatc cu
abuzatorii lor.
"Nu am unde să mă duc, cui să mă plâng.Mama mi-a spus să nu-1 iau, că nu-i bun,dar eu
am crezut că se va schimba .Alţi prieteni nu am , nu ştiu încotro să mă îndrept.
Sex fem,n. 1980,studentă
"cred că nu poate să se abţină, când bea nu mai ştie ce face ,dar în rest se poartă bine. Mă
gândesc că el, în sinea lui, ţine la noi,la mine şi la copil... dar nu stie sa se comporte, este
nervos..."
Sex fem.,n.!972,învăţătoare
Un motiv comun pentru femeile care îşi păstrează partenerul violent este
dragostea.De multe ori femeile vor ca violenţa să înceteze,dar nu şi relaţia lor. Convieţuirea
poate avea părţi positive pe care victimele consideră că ar trebui să lupte pentru a le salva.
Bowker a făcut un studiu asupra femeilor care nu şi-au părăsit relaţia violenta rămânând cu
soţii lor,pentru a-i determina să intrerupa şirul violenţelor.Studiul a fost făcut pe o perioada

25
de nouă luni cu femeile care rămăseseră cu partenerii lor şi a afirmat că modalităţile folosite
de femei pentru a-i determina pe soţi să înceteze violenţele se împărţeau în trei categorii:
Strategii personale, ce presupuneau discuţii, promisiuni, ameninţări, apărare pasivă şi
evitare;
Folosirea resurselor neoficiale de ajutor,incluzând membrii familiei sau rude prin
alianţă, vecini, prieteni;
Surse de ajutor oficiale, respectiv poliţia, agenţi de asistenţă socială.
S-a constatat că cea mai obişnuită strategie neoficială includea prietenii, iar dintre
ajutoarele oficiale cele mai solicitate erau serviciile sociale.
Prezenţa violenţei atrage atenţia asupra efectului sau devastator privind familia şi
viaţa indivizilor care o constituie, însă se observă prea puţine persoane instruite în acest sens,
al ajutării competent a femeilor şi copiilor abuzaţi.

II. DINAMICA VIOLENŢEI FAMILIALE: CAUZE SI CONSECINTE

26
2.1 Abuzul: definiţie, tipuri, caracteristici
Unii autori definesc abuzul ca o formă de agresiune din punct de vedere social, în
urma căreia rezultă rănirea unei persoane sau distragerea unei proprietăţi ce aparţine unei
persoane. Alţi cercetători definesc abuzul ca fiind orice formă de rănire fizică, produsă
asupra persoanei, prin alte mijloace decât cele accidentale. In legislaţia din diferite ţări,
abuzul este definit ca: vătămare fizică sau mentală, sexuală, tratament neglijent sau
maltratare. Dicţionarul de sociologie (1996) defineşte conceptul de abuz ca fiind excesul de
folosire a unui lucru sau a încălcării legii, exemplificat prin abuzul de autoritate, abuzul de
încredere, abuzul de slăbiciune asupra unei persoane sau abuzul de semnătura, care este o
varietate a falsului.
Literatura de specialitate precizează, existenţa a trei forme ale abuzului: abuzul fizic,
abuzul sexual şi abuzul psihic.
Abuzul fizic, ca formă de violentă, necesită o atentă investigare a persoanei, pentru
obţinerea informaţiilor legate de starea fizică, importanta în toate cazurile. în situaţia în care
copilul este mic, trebuie să ne bazăm, pentru obţinerea informaţiei, mai mult pe limbajul
nonverbal. Informaţiile vor fi completate, ulterior, de radiografii sau alte date medicale,
pentru depistarea eventualelor leziuni. In această etapă foarte importantă este esenţială
obţinerea de informaţii şi documente de la medic care să confere o imagine cât mai clara
asupra urmărilor fizice ale actului de violenţă.
Atenţia se va concentra asupra interviului luat copilului şi asupra procesului
intervievării.
Dacă există un examen prealabil de laborator, acesta, împreună cu radiografiile,
trebuie consultate cu atenţie, înaintea realizării interviului. După ce abuzul s-a consumat,
există semne evidenţe ale interacţiunii dintre copil şi abuzator, chiar în cazul unui părinte
natural sau al unui părinte vitreg. Copilul, în această situaţie, poate să aibă o atitudine
timorată, fiind panicat, iar alteori poate să plângă în momentul în care părintele abuzator se
apropie de el.
Comportamentul dezvoltat de copil denotă că îi lipseşte încrederea. Aceşti copii
trăiesc un sentiment din care lipseşte dragostea şi sprijinul celorlalţi. Comportamentul este
motivat de faptul că părintele 1-a respins în mod sistematic, atunci când el a încercat să
obţină confort şi protecţie. Situaţia este relevată de comportamentul nonverbal al copilului
mic, care nu căuta un contact de apropiere cu mama sa, cu care se întâlneşte din nou, după o

27
perioadă lungă de despărţire. Cercetările au demonstrat că acest copil, chiar în perioada de
stres puternic, pare a fi mult mai fericit în absenţa mamei, decât în prezenţa ei.
In cazul copiilor mici, care nu se pot exprima verbal, conţinutul jocului lor poate fi
relevant pentru asistentul social Aceşti copii trebuie invitaţi să se joace cu figuri,
reprezentând familia, în special cu păpuşi, şi este indicat să folosească modelul propriei lor
case. Copiilor li se dă'sansa să joace rolurile celor'din casă. Se poate, astfel, observa, din
comportamentul lor, că păpuşa care este în rolul copilului va fi ameninţată şi lovită frecvent.
O atmosferă de violenţa va domina interacţiunea papusi-parinti şi papusi-copii. Când există
o nemulţumire, putem observa că păpuşa copil plânge sau se roagă mereu de un membru al
familiei.
In cazul unui copil aflat la o vârstă la care poate transpune în cuvinte experienţele
trăite, posibilitatea unui abuz fizic poate fi explorată în toate sensurile. Subiectul nu este mal
puţin sensibil nici în acest caz astfel încât trebuie acordată atenţie deosebită stabilirii unui
raport bazat pe încredere. Aceşti copii ştiu că dacă mărturisesc adevărul cel suspectat că a
comis abuzul poate avea necazuri, motiv pentru care vor ascunde realitatea. La vârsta lor, îşi
pot da seama că declaraţia poate provoca o ruptura în familie sau o dificultate financiară,
dacă unul din părinţi va fi rupt de familie.
Abuzul sexual este un termen care a suferit câteva schimbări importante în timp, şi
este asociat fie cu comportamente patologice fie cu moşteniri trangenerationale. Ceea ce nu
s-a schimbat este faptul că cei care suportă consecinţele acestui abuz sunt de cele mai multe
ori copii neajutoraţi şi neinformaţi, iar cei responsabili de îngrijirea lor le exploatează
neajutorarea şi ignoranţa.
Originile abuzului sexual asupra copiilor sunt obscure, dar se presupune că sistemele
familiale deficitare, destrămate sau cu părinţi vitregi, par a fi cadre favorizante. Abuzul
sexual nu este legat de clasa socială. Cei mai frecvent, cei care comit abuzul sunt bărbaţii
care nu sunt retardaţi mintal şi nu sunt în evidenţele psihologilor sau în conflict cu justiţia.
Abuzul sexual în familie este destul de rar însoţit de abuzul fizic.
Dintre factorii de risc în mediile familiale ar putea fi taţii vitregi care locuiesc cu
fiicele lor, combinaţia dintre deficitul psihosocial al tatălui şi lipsa lui de implicare în primii
ani de viaţa ai fiicei şi insatisfacţiile sexuale ale bărbatului într-o relaţie sexuală matură. Spre
deosebire de abuzul fizic, abuzul sexual provoacă reacţii de repulsie din partea societăţii.
Copiii abuzaţi sexual consideră, în majoritatea cazurilor, că vina este a lor. Sentimentul de
vină care apare este la fel ca şi în cazul abuzului fizic, dar intensitatea şi frecvenţă sunt mai

28
mari în cazul abuzului sexual. Sentimentul ruşinii şi lipsei de stimă îi împiedica pe copii să
declare abuzul, situaţia complicându-se şi mai mult atunci când abuzatorul este propriul
părinte.
Abuzul psihic sau emoţional este asociat, de cele mai multe ori, cu abuzul fizic, fiind
greu de definit şi de identificat. In general, copiii abuzaţi emoţional sunt cei a căror
dezvoltare a fost afectată într-o măsură serioasă, prin atitudinile şi comportamenrul
părinţilor. Deşi cazurile extreme sunt destul de evidente, este dificilă separarea abuzului
emoţional de lipsa de îngrijire din partea părinţilor.

Abuzul emoţional se deosebeşte de celelalte forme de abuz şi afectează, predominant,


copiii mici. Principalul sau efect este diminuarea sentimentelor copilului şi a valorilor
proprii, concomitent cu întârzierea dezvoltării intelectuale, emoţionale şi sociale ale acestuia.
în timp, aceste trăsături indezirabile pot fi restructurate, dar este necesară multă atenţie când
se lucrează cu aceşti copii, pentru a le înţelege comportamentul. Copiii abuzaţi sunt
inconştienţi potenţialul personal pe care îl au, deoarece persoanele care au abuzat de ei au
fost perseverente în accentuarea aspectelor negative ale personalităţii şi ale
comportamentului, aspectele pozitive fiind complet ignorate.
Abuzul emoţional este frecvent în familiile disfuncţionale, dar poate apărea şi în
instituţiile educative.

2.2 Factori specifici ai violenţei domestice

In explicarea şi înţelegerea cauzalităţii violenţei în familie au fost avansate mai multe


teorii. Dintre acestea, unele consideră că principalul factor determinat este persoana,
caracteristicile personale ale individului în strânsă legătură cu comportamentul deviant
psihopatologic şi consumul regulat sau ocazional de alcool sau droguri. Alte teorii sunt de
natură socială, psihologică ori chiar economică şi consideră că violenţa este provocată de
resursele materiale scăzute care permit doar un trai la limita subzistenţei, de legăturile
sociale asimetrice, de stările conflictuale şi de gradul de instruire al individului.
Din perspectiva numeroaselor teorii enumerate mai sus, unii autori au identificat cinci
factori majori care pot determina o rta crescuta a violentei familiale:

29
1. Conflictele domestice aparute intre membrii familiei. Aceleasi elemente care
asigura legaturile de afectiune din cadrul familiei se pot dovedisi generatoare de
stari conflictuale;
2. Caracterul dominant al barbatului la nivelul familiei si al societatii. Sotul este
capul familiei si reprezinta un elelment dominator in familie si in societate, iar
mijlocul prin care sunt rezolvate diferitele situatii aparute este forta;
3. Gradul de instruire si comportamentele mostenite. Convingerea is abisnuita
(comportamente repetititve uneori mostenite) ca parintii pot lovi copii pentru a-i
indrepta sa pentru ‚a-i aduce pe calea cea buna”. Convingerea ca violenta ca
masura punitiva este cea mai buna metoda;
4. Violenta familiala, un firesc cotidian. Repetarea comportamentelor violente atat
parinti-parinti cat si parinti-copii pot duce la insusirea acestor comportamente pe
post de modelsi repetarea lor la momentul in care minorii vor intemeia o familie
si vor juca la randul lor rolul de parinti;
5. Violenta fenomen acceptat de societate. „Distribuit” in special pe canale media
acest fenomen poate la randul lui fi preluat la nivel familial si acceptat ca model.
Violenta ca fenomen venit pe aceste canale si apoi insusit de indivizi se poate
transforma intrun model trans-generational. Violenta acceptatasi prezentata de
canalele media poate duce la o famile care experimenteaza des violenta, de unde si
o societate violenta in ansamblul ei. Din aest punct de vedere fenomenul violentei
poste fi privit ca o reactie in lant.

Pe langa factorii enumerati mai sus deseori intra i joc si probleme individuale(gelozie,
probleme de temperament, personalitate, educatie, boli psihice,consumul sau dependenta de
diferite substante-alcool,droguri etc.) care constitue cauze determinante sau, in multe cazuri,
favorizante ale violentei domestice.

O teorie care explica aparitia crizelor intrafamiliale, cu episoade violente, este teoria
stresului a lui Hill (1958). Evenimentele stresante determina situatii pentru care familia nu
este pregatita si in fata carora nu are mecanisme eficiente de aparare. Ele variaza ca
intensitate si sunt insotite de unele dificultati. Aceste complicatii sunt factori care precipita
criza si necesita competente din partea familiei, care nu pot fi sau nu disponibile pentru
moment.

30
La noi in tara, cauzele violentei familiale sunt multiple si deteminate de mai multi
factori,dintre care, cei care ies cel mai mult in evidenta sunt:

- rolul secundar al femeii in societatea romaneasca, atat in viata publica, cat si in cea
privata. Aceata stare de fapt da dreptul barbatilor de a-si controla partenerele nu numai prin
violenta, dar si prin subordonare economica, amenintari, izolare si alti factori de control;
- multitudinea problemelor socio-economice ce care se confrunta societatea
romaneasca in perioada de tranzitie. Criza de economie a crea tensiunini familie, care au
generat cazuri de violenta, unele extrem de grave care a mers chiar si pana la suicid sau
omorl
- lipsa locuintelor in Romania constitue o cauza care favorizeaza violenta; femeile fiind
obligate sa suporte relatiile violente, datorita faptului ca nu au unde sa si gaseasca alta
locuinta;
- rata mare a somajului determina disfunctii economice in cadrul familiei in perioada
de tranzitie si constituie un factor favorizant al violentei domestice;
- imaturitatea partenerilor la casatorie reprezinta , de asemenea, un factor de risc al
violentei domestice;
- sistemul legislativ deficitar si neincrederea in acest sistem ori necunoasterea
drepturilor;
- gradul scazut de instruire al partenerilor ( in special in mediu rural) si preluarea
comportamentelor care favorizeaza actiuni violente pe baze cutumiare (mostenirea de
credinte si convingeri gen bataia este rupta din rai )

2.3 Efectele violentei domestice


a. Impactul violenţei asupra copiilor

Studiile arată cât se poate de clar faptul că în mediile familiale, în care se manifestă în
mod frecvent violenţa, nevoile de bază ale copiilor: de siguranţă, de afecţiune, de încredere,
viaa ordonată nu sunt respectate şi asigurate în mod constant. In familiile în care se
manifestă violenţa, funcţia parentală nu mai poate fi îndeplinită corespunzător. Uneori,
această funcţie este preluată total de un singur părinte, de obicei de mama, alteori unul din
fraţii mai mari dar când şl aceştia sunt victime ale violenţei, nu mai pot fi capabili să asigure
îngrijirea de bază necesară copilului sau să-1 protejeze de violenţa celuilalt părinte.
31
în relaţiile cu copiii, părinţii din astfel de medii îşi pierd autoritatea în faţa acestora, ei nu se
mai bucură de calitatea de educatori pe care trebuie să o exercite în familie. Dragostea
părintească se manifestă printr-un amestec bizar de tandreţe şi violenţă, care întreţine o
continuă incertitudine, ce va conduce la dezvoltarea unui mechanism de apărare din partea
minorului (izolare socială, negare, neîncredere în adulţi etc). Copilul va învăţa că relaţiile
sociale se bazează pe raporturi de forţă, de supunere a celui slab, devenind foarte sensibil la
aceste forme de manifestare şi va fi mereu preocupat de găsirea diferitelor mijloace de a
scăpa, de a se sustrage din situaţii cu potenţial factor de risc. Minorul va fi în prezenţa
timorat şi se va aştepta oricând la izbucniri violente din partea părinţilor chiar dacă nimic nu
prevesteşte izbucnirea mm conflict sau a unei stări conflictuale.
De cele mai multe ori lucrurile nu se opresc aici, violenţa familială influenţând
randamentul şcolar al copilului şl chiar gradul de Inteligenţă al acestuia, performanţele lor
fiind mult diminuate. Agresivitatea tinde să influenfeze şiş a implementeze modelele de
comportament ulterioare, copiii şi tinerii fiind înclinaţi să Imite şiş a-şi însuşească ulterior
aceste comportamente. Se crede că tatăl oferă un model violent pentru fii, în timp ce mamele
oferă un model nepotrivit pentru fete - viitoare mame.
Violenţa domestică poate fi rezultatul unui model comportamental, pe care copilul 1-a
văzut în familia de origine şi care constituie o manieră, o metodă de rezolvare a diferitelor
situaţii apărute în viaţa de zi cu zi a familiei sau poate fi un model preluat de pe canalele
mass-media ori din mediul sau de viaţă, satul, oraşul, cartierul în care locuieşte şi în care
aceste modele comportamentale sunt răspândite, acceptate sau chiar încurajate.
„ nu vreau să merg acasă pentru că tata bea şi este foarte rău cu mine, mă bate , mă
înjură..."
(G.P. elev 16 ani)
"...de la vârsta de doi ani, mama ne-a părăsit, pe mine şi pe fratele meu. A plecat pur şi
simplu şi noi am rămas cu tata. în scurt timp, mama s-a căsătorit. Mi-adue aminte că încă
de mic am fost pus la munci grele, de când aveam şase ani şi mai luăm şi bătaie că nu
munceam destul. Umblu bătut şi acum de tata. Este un om rău şi bea mult. Ne pune să
muncim şi pe la oameni prin sat, munci grele şi apoi ne bate şi ne ia banii. De aceea nu mai
merg acasă în vacanţă, stau aici în cămin. în vacanţa asta am căutat-o pe mama şi am găsit-
o. Ea ne-a explicat, mie şi lui frate-miu, de ce ne-a abandonat Ne-a spus că tata era foarte
rău şi o bătea mereu, aşa cum este şi cu mine şi cu fratele meu. Când nu a mai putut, a
plecat de acasă. Noi am ajuns aici în cămin."

32
(R.D. elev 15 ani)

„Soţul meu este foarte violent, întreţine o stare de conflict permanenet. Din cauză situaţiei
de permanent scandal şi bătaie, unul din copii a fost condamnat penal pentru tâlhărie... eu
cred că situaţia noastră din casă a dus la asta."
(P.B. casnică 54 ani)

b.Consecintele violentei familiale asupra femeilor

In plan social, familiile în care se manifestă violenţa devin mai puţin transparente şi
mai puţin deschise mediului social. Ele suferă o relativă izolare faţă de celelalte familii,
căpătând un sentiment de stigmatizare şi de culpă, care le face să aibă o slabă comunicare.
Soţul violent caută să aibă un control absolut asupra relaţiilor sociale ale soţiei, pentru
a preveni astfel posibilitatea confesării din partea femeii sau a obţinerii unui eventual ajutor.
Aceasta constituie şi o barieră în calea depistării familiilor în care se manifestă
violenţa. Femeia suferă din cauza acestor izolări, fiind Incapabilă de a coopera şi a comunica
cu ceilalţi. Tentativele de suicid, depresia, reacţiile post traumatice, atacurile de panică
însoţesc adesea comportamentul femeilor aflate în aceste situaţii. Manifestarea anxietăţii faţă
de necunoscut, nereuşită, o face să devină neajutorată şi pasivă la situaţia ei.
În cele mai multe cazuri, se simt obosite, epuizate şi indiferente din punct de vedere
emoţional. Se constată o pierdere a interesului pentru activităţi sau persoane şi o incapacitate
de relaxare. Starea de anxietate este dominantă, combinată cu o anumită Incapacitate de a se
concentra, ceea ce îngreunează găsirea unei soluţii. Ele consideră că toate acestea se
întâmplă din vina lor ceea ce le face să se perceapă ca Incapabile de a face o schimbare în
viaţa lor. La nivel psihic este prezenta nu doar teama unui alt atac, dar şi o luptă continuă
pentru a-şl înfrâna impulsurile agresive.
Pasivitatea şi negarea par să fie ultimul refugiu împotriva furiei induse şi a
Impulsurilor de sinucidere. Cercetările au menţionat faptul că femeile maltratate nu caută
ajutor, deoarece se tem de răzbunarea soţului. Răzbunarea poate să apară la diferite intervale
de timp, dar studiile relevă faptul că femeile ar fi mai puţin victimizate dacă ar căuta
ajutorul. Tot cercetări recente au arătat că s-au înregistrat rate mai ridicate ale consumului de
alcool şl droguri la femeile investigate în perioadele în care a crescut şi incidenţa violenţelor
în familie. Consumul acestor substanţe în cazul femeilor bătute, poate constitui o formă de

33
rezistenţa în a învinge durerea fizică şi emoţională a abuzului constatându-se că doar un
număr restrâns de femei folosesc alcoolul şi drogurile din alte cause.
Tendinţa de sinucidere este o modalitate prin care se încearcă o întrerupere a şirului
violenţelor anormale. Studiile au Indicat faptul că într-un procent impresionant femeile
battue au menţionat că au avut cel puţin o tentativă în acest sens. Uneori sinuciderea pare
singura soluţie pentru că întreruperea şirului de violenţe pe cale legală este costisitoare,
anevoioasă şi descurajantă pentru o femeie aflată în situaţie de abuz. Costul certificatelor
medicale sau a celor necesare pentru judecată (spitalizări, costuri de judecată, costuri
implicate de aplicarea unor sentinţe) sunt greu de suportat pentru victimă, care este astfel
obstrucţionată în a întrerupe şirul violenţelor şi se trezste într-un cerc vicios.
Traumatismele fizice şi psihice afectează uneori chiar cu consecinţe grave starea de
sănătate a femeii. Abuzurile frecvente la care sunt supuse femeile, în timpul violenţelor
domestice, sunt cauza îmbolnăvirilor şi a scăderii imunităţii la boala. La acestea se adăugă
lipsa de protecţie contraceptivă, care determina un număr ridicat de avorturi.
La un alt nivel, abuzurile repetate pot dezvolta în victimă răspunsuri violente,
mecanisme de apărare extreme care transformă victimă în agresor şi în unele cazuri aceste
situaţii tragice ajung chiar să se soldeze cu crime.
Discriminările împotriva femeilor şi practicile violente sunt obstacole serioase în
calea afirmării drepturilor acestora. Violenţa împotriva femeii implică direct dreptul la viaţă,
la integritate fizică şi psihică, la libertate individuală şi la siguranţa proprie a femeii şi se
reflectă puternic asupra copiilor. Organismele naţionale şi internaţionale sunt preocupate de
definirea şi analiza fenomenului, precum şi de elaborarea unor planuri de acţiune pentru
combaterea violenţei care se manifests în familie.
"Când bea, soţul eu devine om violent şi mă bate şi pe mine şi pe copii. Băiatul cel
mare este eel mai adesea subiectul actelor violente ale tatălui. Chiar a sărit cu cuţitul la
băiat şi am fost nevoită să-1 reclam la poliţie. Anul trecut, fiica mea cea mică a fost stansa
de gât de tatăl ei şi am. reuşit cu chiu cu vai să o scot din mâinile lui. Băiatul este afectat
psihic, pentru el a fost necesară consilierea psihologică. Eu nici nu mai spun câte problem
medicale am din cauza lui"
(M.M. lucrător comercial 44 ani)
„Niciodată nu puteam să-i fac pe plac. Să-1 mulţumesc. Cu trecerea anilor, după ce-am
auzit cât de proastă eram şi bună de nimic, mi-am pierdut identitatea. Am început să cred că
era din vina mea faptul că el bea deseori, se duce la alte femei, mă bate."

34
(D.N. îngrijitoare 46 ani)

„ ...Nu beau eu mult, dar uneori mai beau câte un pahar că nu mai ştiu ce să fac şi ca să uit
de necazuri şi de bătăile pe care le iau zilnic. M-am şi săturat... doar înainte nu beam deloc,
dar dacă tot zilnic vine beat şi mă bate am început să beau şi eu câte un pahar... dar nu pot
să spun că beau... îmi dau seama că nu fac bine dar parcă altfel nu mai pot..."
(S.B. vânzătoare 54 ani)
„Fumez mult, câte două trei pachete de tigari pe zi... nu fumam înainte, dar acum sunt
nervoasă când îl văd cum vine băut şi ştiu că iar încep scandalul, bătăile..."
(T.F. casnică 48 ani)
„Sunt bolnavă, mai ales capul mă doare aproape tot timpul şi apoi sufăr şi cu nervii, am
stat mult internată şi iau şi acum iau tratament... de atâta bătaie am ajuns cu nervii la
pământ. Acum mă bate mai puţin, dar ce folos dacă sunt aşa bolnavă."
(P.L. confecţioneră 44)

c.Particularitati ale violenţei asupra bătrânilor

Incepând cu anul 1980, în literatura de specialitate a fost introdus termenul de „elder


abuse", care se referă la o formă aparte de violenţă exercitată asupra batrdnilor în cadrul
familiei, de copii ori de rude apropiate. Estimările făcute în acest sens au arătat că
maltratarea persoanelor în vârstă înregistrează o raţă la fel de mare cu cea a maltratării
copiilor, dar nu se cunosc cifre exacte, deoarece ele nu ajung la cunoştinţa publicului sau a
autorităţilor.
Violenţa asupra bătrânilor se consideră ca o prelungire a celorlalte forme de violenţa
familială, fiind o parte components a unui model cultural perpetuat de la o generaţie la alta,
modelul violenţei familiale transmiţându-se intergenerational sau pe celelalte căi cunoscute.
Reacţiile de agresivitate pot cuprinde o multitudine de forme: de la violenţa fizică, la
neglijarea necesităţilor materiale şi spirituale, la administrarea unor calmante sau alcool
pentru a fi mai uşor de manipulate.
Formele cele mai răspândite de violenţă asupra bătrânilor au fost precizate de mai
mulţi cercetători, şi în general au clasificat violenţa asupra bătrânilor astfel:
• neglijarea pasivă, constând în ignorarea vârstnicului, neacordarea ajutorului material şi
afectiv atunci când este necesar;

35
• abuz verbal sau emoţional, respectiv insulte, jigniri, supunere la umilinţe, tratarea ca
fiinţe infantile, care nu au dreptul la demnitate personală;
• neglijarea activă, implicând izolarea deliberate a vasmicilor, refuzul de a le mai da
medicamente, alimente sau internarea lor forţată în case de bătrâni;
• abuz fizic, constând în maltratarea propriu-zisă, în bătăi şi loviri cu consecinţe din
cele mai grave, uneori fatale;
• abuzul de medicamente care presupune administrarea medicamentelor în doze mari, şi
atunci când nu este cazul, în scopul manipulării mai uşoare a persoanelor vârstnice;
• violarea unor drepturi;
• forţarea bătrânilor să se interneze în aziluri sau case de bătrâni;
• exploatarea - furtul sau deposedarea de bani sau proprietăţi, aparţinând unei persoane
în
folosul altei persoane;
• abuzul medical - reţinerea administrării medicamentelor necesare sau a tratamentului
prescris, protezelor etc.
Cauzele principale ale violenţei împotriva vârstnicilor sunt de natură economică,
costurile emoţionale, afective, fizice §i financiare necesare îngrijirii unui bătrân putând fi
uneori enorme. Cheltuielile de întreţinere sunt mari în cazul bătrânilor, cunoscut fiind faptul
că spitalizările sau alte îngrijiri madicale sunt scumpe, iar bătrânii sunt predispuŞi
îmbolnăvirilor. La acestea se adăugă costul alimentelor şi al întreţinerii. Povara financiară
poate fi dificilă, mai ales când coincide cu cheltuielile mari pentru proprii copii care merg la
şcoală.
Responsabilitatea îngrijirii bătrânilor revine, în cele mai multe cazuri, soţiei, căreia
poate să-î displacă prezenţa bătrânilor din cauza muncii în plus, a intruziunii în intimitatea
ei, a cerinţelor excesive asupra timpului alocat.
Părinţii pot să-şi trateze descendenţii ca pe nişte copii, încercând sau preluând rolul de
a decide, ceea ce poate genera sentimente ostile.
Unele ostilităţi se intensifică dacă cel care îngrijeşte realizează că celelalte rude (fraţi)
nu împart această povară, cel puţin din punct de vedere financiar.
Procesul de instituţionalizare a bătrânilor, privaţi de resurse, a contribuit la segregarea
vârstnicilor de restul populaţiei. Vârstnicii sunt percepuţi ca un grup vulnerabil, care necesită
măsuri medicale şi sociale distincte, fiind împinşi, din acest punct de vedere, undeva la
periferia societăţii, în centrul preocupării acesteia situande-se copiii şi tinerii.

36
Vulnerabilitatea accentuată a acestei categorii de vârsta face ca respectivul grup social să fie
uşor de victimizat, neavând capacitatea de a riposta.

"Prima dată, după ce m-au dat afară din casă, m-am dus la blocul unde am stat eu înainte şi
am stat în hoi... şi toţi locatarii m-au chemat la ei... hai doamnă, cum ai să stai aici pe
ciment... hai la noi să dormi... Aşa am stat... şi nemâncată şi însetată şi murdară. Când am.
ieşit în stradă, am văzut o doamnă şi i-am zis: doamnă vă rog frumos daţi-mi şi mie un
ban... cad jos că n-am mâncat... sunt dată afară de fiica mea."
(P.M. pensionară 68 ani)
"Fiica mea vrea să-i mai dau bani, dar eu nu am de unde. Nu am nici un loc la cimitir, nu
am nimic cumpărat... trebuie să vie şi ziua aceea la mine... am ceva eu pentru
înmormântare, dar sunt pentru înmormântare. Am ajuns la 69 de ani s n-am nicio mulţumire
sufletească"
(M.N. pensionară 69 ani)
"După ce am rămas fără casă, am stat la fiica mea, dar nu s-a putut sta prea mult, se purta
foarte urât. Intr-o zi mi-a spus să eliberez camera că vrea să închirieze."
(L.M. pensionară 67 ani)

d. Specificul violenţei intre fraţi


Forma de violenţă cea mai acceptată şi cea mai frecventa în cadrul familiei apare între
fraţi. Cercetările au relevat faptul că 40% dintre copii au lovit o soră sau un frate cu un corp
contondent sau s-au angajat într-o formă de violenţă împotriva unui frate sau a unei surori.
Violenţa dintre fraţi este privită cu destulă toleranţă comparativ cu abuzurile
exercitate de alţi membrii ai familiei. S-a constatat chiar că majoritatea persoanelor, inclusiv
părinţii, nu iau în serios violenţa dintre fraţi.. Acte asemănătoare de violenţă între părinţi-
copii, sau sot-sotie pot determina sancţiuni ale organelor competenţe şi intervenţii ale
serviciilor de asistenţă socială, pe când cele dintre fraţi nu atrag astfel de sancţiuni.
Cercetările efectuate în acest sens au menţionat că perechile de fraţi sunt mai violente
decât perechile de surori, ei deţinând recordul la aruncatul obiectelor, împinsul, loviturile
reciproce, dar violenţele cele mai frecvente se înregistrează între perechile mixte, băieţi şi
fete.

37
Vârsta s-a considerat ca fiind un factor care influenţează agresiunea dintre fraţi.
Studenţii, care au fost întrebaţi cât de mult şi în ce perioadă a vieţii s-au bătut cu fraţii lor, au
menţionat că numărul de agresiuni a variat în funcţie de vârstă şi că, pe măsură ce au crescut,
violenţa s-a diminuat.
Motivul apariţiei agresiunii dintre fraţi este în mod frecvent gelozia sau rivalitatea. De
cele mai multe ori, un frate îl invidiază pe celălalt pentru deţinerea unui obiect, privilegiu sau
pentru atenţia acordată de părinţi.
Totuşi de cele mai multe ori, neînţelegerile dintre fraţi sunt centrate în jurul diviziunii
muncii, a responsabilităţilor ce revin fraţilor mai mari comparativ cu cei mici în familie.
Fraţii mai mari, în special fetele, au sarcina de a ajuta părinţii la creşterea fraţilor mai mici,
ceea ce le diminuează timpul afectat jocului, determinând conflicte între fraţi. Fraţii se iau de
obicei la întrecere pentru evitarea unor sarcini neplăcute, cum ar fi: spălatul vaselor,
curăţenia în camere, în curte şi altele. Diferenţa de vârstă poate agrava situaţia conflictuală,
dacă celor mici li se dau sarcini mai uşoare, mai puţine, într-un cuvânt sunt mai protejaţi de
părinţi.
In unele familii, ca urmare a naşterii celui de al doilea copil, pot să apară manifestări
de gelozie, cu atitudini nedorite la copilul mai mare, care îşi vede periclitată, poziţia. Uneori,
comportamentul acestor copii faţă de fraţii lor mai mici este foarte periculos, necesitând o
supraveghere atentă din partea părinţilor.
La maturitate, o cauză frecventă a apariţiei conflictelor o constituie împărţirea
moştenirii rămase de la părinţi. In această situaţie pot să apară violenţe fizice grave, care
necesită, intervenţia organelor de ordine, determinând uneori sancţiuni adecvate.
„ Am trei copii.Dupa ce am nascut primul copil la 18 luni de casatorie au inceput
bataile din senin. Apoi au venit si al doilea si al treilea copil si in casa era numai scandal,
bautura si batai. Copiii se mai bat si ei intre ei, desi le spun mereu ca nu-i frumos, dar daca
au vazut la noi se bat si ei intre ei. Fapt ce au vazut la parintii lor”.
(M.L. casnica,49 ani)

e. Cazul violentei asupra barbatilor


Specialistii afirma ca intre ratele actelor de violenta produse in randurile barbatilor si
femeilor nu exista diferente majore, dar in cazul femeilor se remarca faptul ca de cele mai
multe ori actele de violenta constitue de fapt autoaparare. Intrun studiu efectuat in anii ’80 pe
250 de femei batute, se arata ca 42 dintre aceste si au ucis sotul sau iubitul. Una din

38
concluziile importante ale studiului arata cat se poate de clar ca nu exista diferente intre
femeile batute, care au ucis, si cele aflate in aceeasi situatie, dar care nu si-au ucis partenerul.
Diferente s-au manifestat doar in structura abuzului si in intensitatea actiunii barbatului.

„ Sotul meu juca carti si pierdea banii la carti. Cand venea acasa si-i ceream banii,
ne batea si pe mne si pe baiatul cel mare. Eu mancam mereu bataie... Intr-o zi nu am mai
putut...era sa bag cutitul in el...am dat in el cu ce am apucat, am crezut ca il omor...si atunci
m-am hotarat sa divortez”.
(M.F.,confectionera,55 ani)
Violenta domestica a devenit un fenomen destul de extins la nivel societal, in acest
inceput de mileniu, prin transformarile, prin rasturnari de situatii si valori, somaj, saracie
care provoaca adevarate crize resimtite in special la nivel familial. Aceste realitati transfera
modele comportamentale anormale in registrul relatiilor conjugale si parentale.

III. CERCETARE SOCIOLOGICA A FENOMENULUI

3.1 Tehnici şi metode de cercetare

Orice intervenţie presupune obiective precise, conştiente, menţionate într-un plan de


intervenţie care să atingă toate laturile vietii victimei şi să determine recuperarea acesteia,
astfel încât să devină o resursa eficientă pentru comunitate. Obiectivele pe termen lung
vizează autonomia victimei, transformarea ei într-un individ cu competenţe şi abilitaţi care
să permită rezolvarea unor probleme şi capacitatea de a oferi un cadru normai dezvoltării
noii generaţii. Intervenţiile vizează mai multe domenii: sănătatea fizică şi psihică a
individului abuzat, creşterea încrederii în sine, întreruperea lanţului violenţei în familia în
care apare şi stoparea transmiterii acesteia de la o generaţie la alta.
Faptul că intervenţia vizează mai multe domenii presupune aportul mai multor
specialişti, care vor conlucra la rezolvarea cazului, elaborând planul de acţiune, în echipa
interdisciplinară. Lucrul în echipa presupune respectarea următoarelor principii (lonescu,
2001).
Etica profesională a relaţiei în echipă impune gestionarea informaţiei cu discreţie şi
face apel la profesionalismul şi competenţa celor care instrumentează cazul. Respectarea
valorilor morale şi a persoanelor implicate este importantă în această situaţie.

39
Confidenţialitatea are un rol important în rezolvarea cazurilor şi constituie o condiţie impusă
celor care lucrează în echipe interdisciplinare, realizându-se mediul favorabil încredinţării
informaţiilor de către client. In acest context, trebuie să i se explice clientului, rolul lucrului
în echipe interdisciplinare.

40
Luarea deciziei se realizează în consens de către toţi specialiştii care participă la
rezolvarea cazului, necesită respectarea părerii fiecăruia şi acordul clientului.
Este necesar să fie precizat faptul că lucrul în echipe interdisciplinare presupune şi
participarea clientului ca membru al echipei. Aprecierea se bazează pe nevoile şi
preferinţele
clientului, iar planificarea ţine cont de cerinţele fiecărei profesii, coordonate în vederea
obţinerii rezultatului dorit de client. Implementarea constă în intervenţii coordonate de
specialiştii şi membrii echipei. Evaluarea se realizează pe baza progresului înregistrat în
urma fiecărei intervenţii către scopurile comune stabilite de către echipă.
Pentru a înţelege modul în care asistentul social trebuie să interacţioneze cu victimele unor
abuzuri este necesară cunoaşterea unor elemente ale strategiilor de intervenţie. Altfel spus,
este necesar că asistentul social să cunoasca elementele necesare în procesul de intervenţie
şi modul de procurare a informaţiilor utile.
Adunarea informaţiilor de la fiecare victimă presupune apropierea, înţelegerea unui
individ cu probleme, cu realităţi, cu informaţii şi cu opţiuni şi menţinerea, în acelaşi timp, a
sensibilităţii la modul în care victima experimentează interacţiunea cu persoana abuzivă.
Există trei modalităţi de a aduna informaţiile: a aborda fiecare victim a unui abuz ca pe un
individ unic, a asculta eficient şi a înţelege că perspectiva individului se poate schimba.
Când asistentul social discută cu victima, trebuie să ţină cont că ea se află într-un
anumit punct a ciclului vieţii, are o anumită experienţă şi cu un anumit bagaj informaţional.
Se impune ca ascultarea eficienta să fie realizată în condiţii sigure, care să ofere
victimei abuzului confidenţialitate şi intimitate. Asistenţii sociali trebuie să dea dovadă de
capacitate empatică şi abilităţi deosebite în a înţelege şi a asculta relatările.
Este bine să se înceapă dialogul pornind de la grijile victimei, de la întrebările pe care
şi le pune. Tonul conversaţiei este dat de modul în care îşi spune povestea vieţii, deci se
continuă pe aceeaşi tonalitate pentru a da încredere şi a transmite respect. Victimele încep
adesea relatările cu cele mai mari preocupări/griji ale lor, nu pierd timpul cu relatări
irelevante. Experienţa a arătat faptul că a începe interviul cu perspectiva victimei, cu
întrebări deschise şi într-un mod simplu contribuie la economisirea timpului alocat obţinerii
informaţiilor. Exemple de astfel de întrebări pot fi: Cu ce te pot ajuta? Ce te-a iăcut să ridici
receptorul şi să ne suni? Ce te-a făcut să suni la poliţie noaptea trecută? Ce ai fi vrut să se
întâmple? Care sunt cele mai mari griji ale tale acum? Ce te îngrijorează? Cum se confruntă
copiii cu această situaţie?

41
Este recomandat ca de la început să se înceapă construirea încrederii victimei. In
acest sens este importantă validarea a ceea ce spune victima şi sublinierea importanţei
respectului pentru viaţă. Validarea ar putea include folosirea următoarelor fraze:

* Te confrunti cu multe.

* Te descurci bine.

* Ti ai facut multe planuri,ceea ce este bine.

* Chiar tii la copiii tai.

* Admir puterea de a te confrunta cu ce te confrunti. Inteleg de ce vrei sa...

* Ce incerci tu sa faci este foarte greu si ai facut deja foarte mult (apoi se mentioneaza
lucrurile pe care le-a facut) dar se poate realiza.

* Familia se pare ca tine mult la tine si te sprijina.

* Copiii sunt foarte legati de tine


Asistentul social este bine să facă adesea o clarificare asupra a ceea ce a înţeles. Pot
exista bariere de limbaj, mai ales când victima şi asistentul social provin din medii culturale
şi sociale diferite. De asemenea, folosirea limbajului de specialitate poate împiedica
procurarea sau oferirea de informaţii şi construirea încrederii. Asistenţii sociali au propriul
lor vocabular, precum adăpost, intervenţie în caz de criză, planuri de securitate, ciclu de
violenţă, agresor, victimă sau victime secundare. Ei lucrează adesea cu cadre sau cu sisteme
care folosesc un vocabular adiţional, cum ar fi termenii utilizaţi în sistemul judiciar, de
„cauză probabilă" „ordin de protecţie", „acuzaţii" şi „mandat". întrebuinţarea termenilor de
specialitate poate salva timp atunci când sunt folosiţi în relaţiile cu alte persoane care le
cunosc sensul Asistenţii sociali, care fac uz de termenii de specialitate când relaţionează cu
victimele, s-ar putea să comunice ineficient, pierzând timp şi direcţionând greşit victimele.
Asistenţii sociali trebuie să ştie când şi cum să folosească termenii de specialitate. Cu
femeile bătute trebuie să folosească un limbaj simplu şi să încerce întotdeauna să explice

42
ceea ce vor să spună. La fel limbajul trebuie adaptat şi în cazul în care victim este un copil
de doar câţiva ani.
În timpul procesului de intertactiune, asistentul social realizează o evaluare primară,
dar şi victimă evaluează interacţiunea şi pe cel care o realizează.
Faptul că perspectiva femeii se poate schimba trebuie pus în concordant cu ideea că
flecare victima are o perspectivă unică, propria analiză a riscurilor şi propriul plan de
securitate, care se pot modifica. Pe parcurs, ea încearcă noi strategii pentru îmbunătăţirea
situaţiei, ascunzând problema cu care
se confruntă. Adesea, speranţa că partenerul se va schimba apare atunci când intervine un
organism oficial, în special cel legal. În acest caz, victima îşi spune: „va merge în sfârşit să
primească ajutorul de care are nevoie" sau „cineva îl va pedepsi în sfârşit pentru ce mi-a
făcut". Totuşi, nu apar prea des aceste speranţe, iar balanţa se înclină din nou în favoarea
temerilor. Strategia femeii se schimbă. Analiza riscurilor şi planurile de securitate vor fi
redefinite pentru a include ceea ce a învăţat din noua experienţă. Aceste schimbări reflectă
adesea evaluările clare ale riscurilor şi ale opţiunilor ei. în mnctie de aceste modificări, are
loc şi intervenţia asistentului social. Acesta este bine să anticipeze următorii paşi ai
schimbării şi să rămână deschis la noi şi diferite informaţii, analize ale riscurilor sau planuri
de securitate. Informaţiile pe care le culege asistentul social au în vedere descoperirea zonei
de riscuri generate de agresor la care se gândeşte victim (copil, femeie etc) fară limitarea
întrebărilor despre violenţa fizică. Se pun întrebări ajutătoare de tipul: Ce lucruri vă
îngrijorează acum? Am vorbit despre...Mai există şi altele?

3.2 Tehnici si instrumente de interventie

Datorită ratelor ridicate care se înregistrează în ultimul timp, violenţa domestică poate fi
considerată un fenomen social care vizează diferite segmente sociale, având impact asupra
întregii comunităţi. în funcţie de gradul de extindere modelele de intervenţie pot fi
clasificate astfel:
* modelul lucrului pe caz;
* modelul intervenţiei în reţea;
* modelul campaniilor de sensibilizare la nivel comunitar şi politic

43
Modelul lucrului pe caz are ca subiect de intervenţie victima şi familia acesteia şi
presupune înţelegerea situaţiei în care se află aceasta. în acest context este necesară
intervenţia specialiştilor pentru reducerea traumei şi asigurarea protecţiei persoanei.
în cazul intervenţiei în reţea, se urmăreşte realizarea unor reţele funcţionale în jurul victimei,
alcătuite din servicii şi profesionişti implicaţi în intervenţie, precum şi din persoane
exterioare sistemului de servicii. Reţelele şi grupurile de suport social au un efect educativ şi
terapeutic incontestabil.
Campaniile de sensibilizare la nivel comunitar şi politic influenţează contextul socio-
cultural al intervenţiilor. Educaţia determină sensibilizarea şi disponibilitatea comunităţii de
a ajuta. Campaniile de advocacy pentru prevenirea violenţei domestice au ca scop (Ionescu,
2001):
* sensibilizarea comunităţii;
* iniţiative la nivel legislativ;
* multiplicarea serviciilor de intervenţie comunitară;
* crearea şi funcţionarea reţelelor de sprijin;
* apariţia voluntarilor;
* apariţia proiectelor de intervenţie comunitară.
Intervenţia în cazul violenţei domestice din perspectiva asistenţei sociale, se poate realiza:
- pe termen scurt, având ca obiectiv general depăşirea situaţiei de criză;
- pe termen lung, urmărindu-se reabilitarea victimei
Un model general de intervenţie, folosit în rezolvarea problemelor cu aspect social,
presupune parcurgerea a trei faze principale:
- faza contactului faza contractului faza de acţiune.

Model general de rezolvare a problemelor

Faza contactului
I. Identificarea problemei.
A. Problema aşa cum o vede clientul.
B. Problema definită de sisteme importante cu care sistemul clientului
interacţionează (familia, comunitatea, alţii etc).
C. Problema aşa cum o vede asistentul social
D. Problema care presupune lucrul împreună cu clientul.

44
II.Identificarea scopului
A.Cum vede clientul că trebuie să fie rezolvată problema:
* scopuri pe termen scurt;
* scopuri pe termen lung;
B. Ce crede sistemul clientului că este necesar pentru soluţionareabbproblemei?
C. Ce caută sau aşteaptă clientul de la agenţie ca metodă de rezolvare?
D. Care sunt scopurile propuse de asistentului social în rezolvarea acestei probleme?
E. Ce crede asistentul social că ar fi necesar să ofere sistemul de
servicii clientului, în vederea atingerii acestor scopuri?

III.Contactul preliminar
A. Clarificarea realităţilor şi evidenţierea interrrelatiilor existente intre
servicii.
B. Stabilirea naturii unei colaborări viitoare.
C. Urgenţa realizării contractului necesar continuării explorării şi evaluării
într-un mod care confirmă drepturile şi autonomia sistemului client şi asigură
dreptul profesionistului de a interveni;

IV. Explorare şi investigare


A. Motivaţie:
• disconfort;
• speranţă;
B. Oportunitate.
C. Capacitatea sistemului client.

Faza contractului

V. Evaluare
A. Analiza situaţiei pentru a indica factorii majori care operează.
B. Considerarea factorilor importanţi care contribuie la perpetuarea
nevoii, lipsei sau dificultăţilor.
C. Identificarea factorilor care par critici.

45
D. Identificarea resurselor, capacităţilor şi motivaţiilor disponibile.
E. Selecţia şi folosirea generalităţilor, principiilor şi conceptelor
adecvate din grupul de cunoştinţe al profesiei de asistenţă socială
VI. Formularea unui plan de actiune-un ghid de Intervenţie.
A. Consilierea şi stabilirea unul scop.
B. Considerarea unor posibile alternative.
C. Găsirea unor modalităţi adecvate de ajutor.
D. Concentrarea eforturilor asupra schimbării.
E. Rolul asistentului social.
F. Luarea în considerare a forţelor exterioare sistemului client care ar
putea împiedica desfăşurarea planului.
G. Estimarea forţelor, cunoştinţelor, aptitudinilor şi timpului necesar
realizării unul plan, cu activităţile asistentului social.
VII Prognoze - ce încredere are asistentul social în succesul planului Faza de acţiune
VIII. îndeplinirea planului - se specifică modul de intervenţie şi se împart obligaţiile:
resursele şi serviciile care trebuiesc folosite; metodele prin care pot fi folosite şi cine şi ce
trebuie să facă.
IX. Final
A. Evaluarea împreună cu clientul a îndeplinirii planului.
B. Acordul cu sfârşitul şi terminarea contractului
C. Menţionarea rezultatelor

X. Evaluarea finală
A. Proces continuu.
B. A fost îndeplinit planul.
D. Dacă metodele folosite au fost adecvate.
Tehnicile şi instrumentele de intervenţie sunt folosite de asistentul social în rezolvarea
problemelor complexe ale violenţei domestice» Dintre tehnicile şi instrumentele mai
importante, folosite de asistentul social în cazurile de violenţa domestică, menţionăm:
consilierea, planul de securitate, evaluarea iniţială a violenţei domestice, încurajarea şi
liniştirea clientului, inversarea rolului, redefmirea, sculptura familiei, fişa procesului
decisional şi mapa coerciţie.

46
a. Consilierea

In cazul în care tehnica aleasă de specialist este consilierea, asistentul social realizează
clarificarea gândurilor şi sentimentelor victimei cu privire la ceea ce o preocupă în prezent.
Pe baza celor relatate, consilierul face observaţii şi pune întrebări în legătură cu gândurile şi
sentimentele clientului, care se desprind din comportamentul verbal sau nonverbal al
acestuia. Consilierea practicată în asistenţa socială trebuie să se diferenţieze de cea practică
în psihoterapie, psihologie sau psihiatrie. Scopul consilierii psihoterapeutice este de a
surprinde, analiza şi înţelege substraturile de facture patologice ale actului de violenta
domestică. Consilierea utilizată în asistenţa socială are ca scop adaptarea clientului la
condiţiile de viaţă, dezvoltarea personalităţii, rezolvarea conflictelor interpersonale, deci
urmăreşte:

- reducerea stresului prin oferirea suportului emoţional;


- realizarea unui bun menagement al resurselor deţinute de pacient şi pregătirea
acestuia pentru acceptarea schimbărilor în propria viaţă.
In cazul în care problemele depăşesc competenţa asistentului social, clientul este
dirijat spre alte servicii de specialitate.
In consilierea unei femei abuzate, ghidul de explorare a situaţiei se poate baza pe
următoarele puncte de interes:
Care sunt resursele sociale şi financiare ale familiei? Ce elemente de stres afectează
în mod curent familia? Care este ocupaţia soţului?
Sunt folosite diferenţele religioase pentru justificarea bătăii? Copii au fost planificaţi sau
nu?
Există dovezi ale abuzului de alcool, ale dependenţei de jocuri de noroc sau legături
extraconjugale din parte unuia dintre parteneri?
Violenţa era dominantă în familiile de origine ale partenerilor?
Cum pot fi eludate aceste comportamente încorporate ?
Normele şi valorile pe care le au partenerii sunt importante?
In cadrul terapiei, când violenţa constituie o trăsătură înserată la soţ, problema care
apare este dacă trebuie direcţionată consilierea pe menţinerea relaţiei prin antrenarea
schimbării sau să fie centrată doar pe problemele soţiei. Pot răspunde la întrebare numai
persoanele afectate de violenţă, care trebuie să participe pentru început la şedinţele de

47
consiliere. In acest sens, trebuie avută în vedere fericirea copiilor, dacă aceştia există, şi
trebuie cercetat dacă nu cumva şi ei sunt victime ale violenţei.
Consilierul trebuie să acorde o atenţie sporită femeilor care s-au despărţit de soţ şi
încearcă să-şi facă o viaţă nouă pentru ele şl pentru copii. In funcţie de împrejurările şl de
motivaţiile celor implicaţi, poate fi abordată terapia de cuplu, de grup sau individuală, cu
ajutorul căreia să fie indentificata componenta nefuncţionala, precum şi interacţiunile
defectoase pentru a fi corectate.
Când lucrează cu femeile agresate de soţ de exemplu, consilierul este bine să evite să
le sfătuiască să rămână sau să părăsească relaţia abuzivă. Recomandările trebuie oferite într-
o anumită formă: „ Este ceea ce aş face eu..." "Este ceea ce alţii ar face de obicei". Trebuie
evitate recomandările pentru clientul care întreabă „cum. şi ce să fac" sau „Credeţi că ar fi
mai bine să divorţez?" Multe femei bătute continuă să stea ani de-a rândul cu partenerul
într-o relaţie violenta si nu s epot separa pana cand nu au incredere in propriile puteri.
Pentru majoritatea femeilor batute decizia de a pleca este un proces amanat, taraganat,
caracterizat de separari si impacarai repetate. Deoarece femeia batuta este ambivalenta si
nehoatrata se recomanda ca cei care realizeaza procesul de consiliere sa nu-l critice ori
ridiculizeze pe sot. Cel mai adesea, reactia femeii este de a-l apara pe atacator si de a se
autoinvinovati. In cauzl in care consilierul nu accepta aceasta ambivalenta si confuzie,
femeia se va simti neinteleasa si dispretuita. Dintre tehnicile utilizate frecvent se pot
mentiona:ascultarea activa, evocarea, verificarea sau clarificarea, parafrazarea, reflexia,
confruntarea sau sumarizarea. Exemplificam, in continuare catvea din aceste tehnici:
Ascultarea activa clarifica cele spuse de ambele persoane si se realizeaza prin
repetarea afirmatiilor de catre persoana care vorbeste, ca in exemplul urmator:
Client:- Probabil daca sotul meu ar inceta sa mai bea atata as putea avea mai multa grija de
gospodarie. Mi –ar si face mai multa placere.
Asistent social:- Deci credeti ca este vina dumneavoastra ca bea? Credeti ca motivul este ce
nu va ingrijiti cum trebuie de gospodarie?
Client:- Ei,nu chiar...,vreau sa spun ca eu muncesc si nu se vede. Plus ca nu ma ajuta nimeni
nici macar copiii.
Asistent social:- Deci credeti ca toata responsabilitatea gospodariei cade asupra
dumneavoastra..

48
Evocarea consta in a incuraja pe celalalt sa continuie:
Client:- Da.
Asistent social:-S-ar parea ca aveti foarte mult de facut de una singura. Ce parere aveti in
legatura cu aceasta. Cred ca este foarte greu sa muncesti tot timpul fara nici un fel de ajutor
din familie.

Verificarea celor intelese sau clarificarea este o intrebare folosita dupa un mesaj
ambiguu transmis de client:
Asistent social:- Pareti coplesita de toate acestea, nu-i asa?
Client:-Da, si sotul meu crede ca nici nu sunt buna de nimic.

Parafrazarea poate fi vazuta ca reactie la continut. Cand se parafrazeaza, se atrage


atentia clientului asupra coninutului mesajului.
Asistent social:-Vreti sa spuneti ca munciti si va ingrijiti de gospodarie si sotul
dumneavoastra tot nu este multumuit?
Client:-Da, cred ca intr-adevar asa stau lucrurile.

Confruntarea este o punere in evidenta a discrepantelor, a distorsiunilor sau a


jocurilor pe care le foloseste clientul pentru a ascunde nuste lucruri cat si pentru evitarea
unei schimbari de comportament constructiv. Deci unul dintre scopurile confruntarii este de
a arata discrepantele si de a-l ajuta pe client sa exploreze fiecare parte a mesajului.

b. Planul de securiatate

Cel mai imprtant lucru pe care trebuie sa-l faca o victima a violentei domestice este
sa-si alcatuiasca un plan de securitate pentru a se proteja de abuzator. Odata ce violenta a
aparut intro relatie este probabil sa se mai produca. Planul urmareste protejare victimei si a
copiilor. Un asistent social specializat poate sa ajute victima sa pregateasca planul.
Planul de securitate poate fi elaborat pentru orice situatie care ar putea pune un individ in
eventual pericol si tine seama de locatia in care se afla acesta (acasa, spatiu public, serviciu)
de tipul de agresiune care se produce(asupra copiilor,asupra sotiilor),prevede mijloacele
care ar putea minimaliza efectele actului de agrsiune(ascundera armelor, chemarea
vecinilor, politiei in ajutor ), contine un plan de urmat in cazul in care fuga de la domiciuliu
este inevitabila(lista de prieteni care ar putea oferi ajutor, lista refugiilor disponibile in zona
49
de resedinta e victimei), autoritatile ar putea sa se implice eficient in cazul de agresiune.
Recomandat este ca planul de actiune sa fie intocmit in scris si pastrat in siguranta de
individul care a mai fost victima violentei domestice si care se poate transforma oricand din
nou in victima.
Recomandări de care trebuie avute în vedere la proiectarea şi întocmirea planului de
securitate:
1. încearcă să eviţi o situaţie de abuz, părăsind locul.
2. Păstrează armele, de orice fel în locuri cât mai inaccesibile cu putinţă.
3. Deplasează-te în locuri unde nu sunt arme şi de unde poţi scăpa.
4. Dacă violenţa este inevitabilă, transformă-te într-o ţintă cât mai mică cu putinţă.
5. Dacă este posibil, să ai întotdeauna un telefon şi să cunoşti numerele la care poţi apelă
pentru ajutor.
6. Să nu-ţi fie frică să chemi poliţia.
7. Poţi să ieşi afară pentru ajutor. Vecinii vor auzi şi vor chema ei poliţia.
8.Să ştii cum ajungi la secţiile de poliţie, spitalele, secţiile de pompieri şi la magazinele
nonstop din zona ta.
9. Decide-te asupra traseului. Dacă trebuie să pleci în timpul nopţii, este necesar să cunoşti
traseul
10. Cel mai important lucru pentru copii este să fie în siguranţă.
11. Spune-le să nu intervină în mijlocul unei lupte, nici chiar pentru ajutor
12. Identifică un loc sigur pentru ei, cum ar fi casa unui prieten.
13. Invaţă-i că violenţa nu este niciodată justă, chiar dacă este vorba de o persoană
iubită.
14. Spune-le că nici tu, nici ei, nu sunt vinovaţi şi nu sunt cauza violenţei.
Dacă actul de agresiune s-a produs deja este foarte important să se păstreze orice dovadă a
violenţei, cum ar fi imaginile, certificatele medicale sau jurnalul în loc sigur şi accesibil

c. Incurajarea şi liniştirea clientului


Această tehnică îmbracă forma sprijinirii emoţionale a clientului, care conduce şi spre
consolidarea punctelor tări ale acestuia. Se recomandă utilizarea tehnicii menţionate numai
în condiţiile în care asistentul social manifestă încredere în abilităţile clientului (Hollis şi
Woods, 1981).
Calmarea se foloseşte atunci când clientul manifestă îndoială în capacităţile sale fizice şi

50
psihice. Asistentul social fără experienţa nu poate folosi această tehnică dacă se simte
stânjenit în relaţia cu clientul, existând riscul să fie perceput aşa cum se percepe pe sine.
Importantă şi în acest punct este empatia. Specialistul trebuie să fie alături de client iar
clientul trebuie să se simtă în deplină încredere, să simtă că este înţeles. Trebuie să vadă că
specialistul apreciază corect gravitatea situaţiei, că gestionează bine criza în acest mod
având puterea de a oferi linsite şi încredere.
Un exemplu elocvent de liniştire şi încurajare ar putea fi:
"Pe baza a ceea ce aţi făcut până acum, să ieşiţi din această situaţie, cred că sunteţi capabilă
să vă asumaţi responsabilităţile care vă revin şi aveit puterea să depăşiţi acest moment mal
dificil."

d. Inversarea rolurilor

Această tehnică are valoare terapeutică şi este folosită pentru a ajuta o persoană să
înţeleagă care sunt percepţiile şi sentimentele altor persoane referitoare la situaţia în care se
află.
Există două categorii de inversări: între subiect şl altă persoană care îl percepe şi
între client şi consilier. Asistentul social poate alege această tehnică atunci când două
persoane (în cazul nostru soţ-soţie) sunt în conflict şi fiecare persoană nu înţelege
sentimentele partenerului. După ce s-a identificat persoana supusă initerii acestei tehnici, se
trece la etapa în care asistentul social cere clienrului să prezinte ideile persoanei pe care o
substituie. Când conflictul este latent, persoana substituită este imaginară, iar când conflictul
este manifest, persoana este reală.
Asistentul social poate cere clienrului să-şi schimbe poziţia spaţială şi scaunul.
Astfel, clientul poate să experimenteze modul în care comportamentul său îl afectează pe
celălalt, realizând o descifrare a semnificaţiilor tensiunii deja existente.
Stăpânită bine şi mânuita corect această tehnică se dovedeşte extrem de utilă şi ajută
eficient la conştientizarea şi înţelegerea sentimentelor celuilalt. Asistentul social trebuie să
aleagă momentul oportun pentru aplicarea acestei tehnici, să fie un fin observator şi să
gestioneze bine momentul inversării rolurilor. La mijloc se află răbdarea şi disponibilitatea
clienţilor de a încerca această tehnică şl de a încerca să depăşească momentul de criză care a
generat intervenţia specialistului.
e. Redefinirea

51
Că tehnică, redefinirea este folosită de asistentul social pentru a modifica
semnificaţia pe care clientul o atribuie unui eveniment sau unui comportament. Tehnică este
utilizată în mod special în cazul persoanelor implicate în conflicte interpersonale. Este foarte
utilă pentru identificarea problemei clientului şi deschide drumul spre schimbare.
Incurajând clienţii să reexamineze definiţia dată de ei înşişi unor probleme, asistentul
social, prin tehnica redefinirii, promovează înţelegerea necesară interpretării diferenţiate,
nuanţate a relaţiilor interindividuale.
Redefinirea oferă alternative ale perceperii, stimulând capacitatea receptiva a
clientului şi abilitatea sa de a gândi tolerant în raport cu ceilalţi.

Exemplu:
Soţul: „Mă preocupă foarte mult izbucnirile Danei, soţia mea. Adesea izbucneşte în plâns,
este mânioasă pe mine, deşi nu am făcut nimic ca s-o supăr."
Asistent social: "Dana este mânioasă pentru că a avut un trecut tragic, încă îi este greu să
înţeleagă tot ce s-a întâmplat. Dar dintr-o altă perspectivă, Dana când se enervează în
prezenţa dumneavoastră, are încredere în dumneavoastră şi are certitudinea că nu o veţi răni
şi simte că este în siguranţă."

f. Sculptura familiei

Acesta tehnică ajută un client sau o familie să-şi înţeleagă nu numai propriile sentimente sau
comportamente, ci şi pe ale celorlalţi membri, prin traversarea unor evenimente importante
din familie (Sheafor şi colab., 1991).
Sculptura familiei este o tehnică menită să ajute un client să reproducă, şi astfel să
retrăiască, câteva aspecte importante ale comportamentului familiei. Este un instrument
utilizat pentru evaluare, dar şi pentru tratament. Termenul de sculptură reprezintă o
metaforă, trimiterea evident fiind la artă. Concret se descrie procedeul în care unul dintre
membrii familiei aranjeaza sau modelează familia într-un anume sens, aşa cum sculptorul
modelează un vas de lut de exemplu.
Ann Hartman (1984) oferă următoarele sfaturi, atunci când un membru al familiei şi-a
început sculptura:

52
Se poate sugera sculptorului să-şi imagineze familia acasă, seara. Unde va fi fiecare
persoană? Ce va face fiecare? Pot fi folosite scaune şi alte obiecte. Plasarea membrilor
include nu numai locul în care se află unii faţă de ceilalţi, ci şi unde se uită sau cum sunt
poziţionate corpurile fiecăruia.
Pe măsură ce sculptura se realizează, membrii familiei ar putea obiecta, deoarece ei se văd
într-un mod diferit în cadrul familiei. De exemplu, dacă un copil şl-a plasat tatăl în colţ, în
spatele unui ziar, acestuia s-ar putea să nu-i placă imaginea sau ceea ce comunică fiul sau
fiica sa prin această sculptură. Este important să permitem sculptorului să termine fară
întreruperi şi să-i asigurăm pe ceilalţi membrii ai familiei, dacă doresc, că vor putea să
sculpteze şi ei familia, mai târziu, în modul în care o văd.
Asistentul social ar trebui să-1 ajute şi să-1 sprijine pe sculptor, incurajandu-1 să folosească
cât timp are nevoie şi punându-i întrebări ajutătoare de genul: „Acesta este modul în care
vrei tu să fie? Sunt schimbări pe care ai vrea să le faci?"
După ce sculptorul şi-a terminat lucrarea aşa cum şi-a dorit, asistentul social îşi asumă rolul
de moderator şi, în timp ce actorii îşi menţin poziţiile, îi întreabă pe fiecare cum se simt în
locul lor din sculptura. Invitaţia de a-şi exprima părerea, poate arăta nemulţumirea din
partea membrilor de familie, în funcţie de cum o percep ei. Aceasta arată şi cum se simt ei
în legătură cu structura actuală a familiei şi poate dezvălui, totodată, puncte de stres.
Intr-o altă variantă a sculpturii familiei, sculptorul da posibilitatea fiecărei persoane să spună
ceva tipic referitor la relaţia lor, reflectând cum se vede sculptorul, pe sine, în cadrul
familiei.
Sculptura familiei este o tehnică flexibilă, iar instrucţiunile pot fi date de contextul
trecutului sau al viitorului familiei. Se remarcă, de asemenea, o variaţie de la vizualizarea
idealurilor la portretizarea celor mai temute circumstanţe. Tehnica poate fi folosită ca o
parte din şedinţa de terapie de grup. In acesta aplicaţie, sculptorul alege membrii grupului
pentru a juca rolurile membrilor familiei. Odată ce sculptura este realizată, asistentul social
cere clientului sa-şi preia rolul şi fiecare discută despre sentimentele şi percepţiile lor.

g. Fişa procesului decizional

53
Un asistent social poate sprijini clientul pentru a se decide asupra unor alternative, oferindu-
i o fisă care cuprinde diferite întrebări, structurate în funcţie de problemele şi specificul
clientului. Se consideră că fişa reprezintă un document scris cu dublă utilitate. Pe de o parte,
furnizează informaţii structurate care provoacă clientul la analiza propriei situaţii, pe de altă
parte poate 11 folosit ca „temă pentru acasă", utilizată în şedinţele de întâlnire.
Exemplu de fişă a procesului decizional, utilizat în cazul unei adolescente însărcinate aflate
într-o relaţie violenta:

1. Intrebări referitoare la relaţia mea cu tatăl copilului.


Pot să mă bazez pe sprijinul lui financiar?
Pot să mii bazez pe sprijinul lui emotinal?
Relaţia mea cu el s-a schimbat de când sunt însărcinată?

2. Intrebări referitoatre la relaţia cu părinţii


Ce vor părinţii mei să fac de acum încolo, să păstrez mariajul sau nu?
Mă vor ajuta să cresc copilul dacă voi divorţa?
Cum se va schimba relaţia cu ei dacă voi păstra mariajul?

3.Intrebări referitoare la viaţa mea după naşterea copilului.


Cum va fi influenţată căsătoria mea de naşterea copilului?
Ce voi face dacă violenţele continuă?
Ce se va întâmpla cu mine dacă voi divorţa?

h. Mapa coercitiei

Elaborată de Biterman (1973), mapa coerciţiei prezintă succint metodele folosite de


abuzator în vederea exercitării puterii şi asociaţia dintre efectele violenţei şi scopurile avute
de persoană violentă pentru obţinerea unor efecte care să favorizeze dependenţa de el. Acest
instrument de lucru realizează prezentarea situaţiei în care se află clientul şl furnizează
informaţii sintetizate pentru asistentul social
Metodele generale, efectele şi scopurile întocmirii unei mape de coerciţie sunt redate în
continuare.

54
Metode generale Efecte şi scopuri
Izolare Privează orice victimă de sprijin
Dezvoltă îngrijorarea de sine
Creează dependenţa victimei de agresor
Monopolizarea percepţiei Creează frustrări
Elimină stimulii care ar putea intra în
competiţie cu cei controlaţi de agreso
Provocarea epuizării şi dezechilibrului Slăbeşte abilitatea fizică şi mentală a
victimei de a face faţă agresiunii
Teamă Cultivă anxietatea şi disperarea
Inteligenţă ocazională Oferă motive pozitive pentru acord sau
compromis
Demonstrarea supraputerii Sugerarea inutilităţii rezistenţei
Degradarea Costurile rezistenţei apăr mai
primejdioase pentru stima de sine decât
capitulare
Acceptarea cerinţelor trivial Dezvoltarea obiceiului de a accepta
complicitatea

3.3 Legislaţia în vigoare referitoare la violenţa domestică

Violenţa domestică a apărut, probabil, odată cu constituirea familiei, dar a fost considerată
un timp îndelungat, ca o situaţie normală de manifestare a violenţei celui mai puternic şi în
aceeaşi măsură de supunere necondiţionată a celui mai slab, respectiv al femeii şi a copiilor
şi bătrânilor.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (1948) prevede drepturi egale pentru femei şi
bărbaţi, excluzând orice posibilitate de discriminare după sex.
Documente internaţionale au legiferat drepturile femeiii, militând pentru egalitatea între
sexe pe plan politic, economic, social, cultural. Amintim în acest sens următoarele
documente: Convenţia cu privire la reprimarea traficului de finite umane şi a exploatării
prostituţiei semenilor (1951); Convenţia cu privire la egalitatea remunerării mâinii de
lucru masculine şi a mâinii de lucru feminine pentru o muncă de valoare egală(l 953);
Convenţia cu privire la drepturile politice ale femeii(1954); Declaraţia cu privire la

55
eliminarea tuturor formelor de discriminare pentru femei(1980); Declaraţia privind
eliminarea violenţei îmoptriva femeilor (1993);
În România, Codul Penal(1997), Codul Familei (1953, modificat în 1956),Codul
Civil(promulgat în 1964, pus în aplicare în 1965) şi Constituţia Romniei (1991) stabilesc
principalele drepturi ale femeii şi egalitatea acestora cu bărbaţii.
O scurtă analiză a demersului legislativ actual arată lipsa de specificitate a legii cu
privire la incriminarea violenţei domestice. Abordarea violenţei domestice se realizează în
baza unor articole din Constituţie, care garantează dreptul la protecţie şi libertate fizică şi
morală al oricărui cetăţean al ţării, indiferent de rasă, etnie, sex sau religie. Este necesar să
precizăm că atunci când este vorba despre intervenţia poliţiei, se fac referiri numai la
aspectul care fac obiectul Codului Penal, care ating securitatea familiei şi a indivizilor care o
compun.
Instanţele judecătoreşti intervin în cazuri de violentă domestică în următoarele
situaţii: în momentul în care victima violenţei domestice optează pentru întreruperea relaţiei,
prin divorţ; în situaţii în care violenţa atinge cote maxime de agresivitate, determinând
vătămarea corporală gravă sau chiar moartea victimei; în situaţii în care victima răspunde la
violenţă ( pentru a se apăra sau pentru a-şi proteja copiii), determinând moartea celui care a
abuzat-o.
De multe ori desfacerea relaţiei prin intentarea procesului de divorţ este evitata,
întrucât victima se teme de agravarea violenţei partenerului său aceasta evaluează
dificultăţile materiale care ar apărea după divorţ ori există riscul pierderii locuinţei sau
necesitatea plătirii unei sume mari de bani pentru a compensa partea partenerului din
proprietatea comună. Acestor factori li se adaugă şi alţii cu caracter psihologic şi social în
influenţarea hotărârii de a divorţa:
• victimele violenţei domestice văd divorţul ca pe o consemnare definitiavă a
eşecului lor şi că pe o incriminare în ochii celorlalţi;
• problema custodiei copiilor este un factor inhibitor, mamele fiind ameninţate
cu pierderea copiilor în urma divorţului;
• rudele intervin, de cele mai multe ori, descurajând decizia de divorţ,
considerând-o un stigmat social;in afara familiei, apartenenţa la anumite religii intervine ca
un factor important;
La cele prezentate mai sus intervin şi costurile ridicate ale procesului de divorţ, care
influenţează negativ decizia.

56
In afara deciziei de divorţ, instanţa judecătorească mai intervine şi în situaţii în care
violenţa capătă forme mai grave, cum ar fi vătămarea corporală sau moartea, în vederea
sancţionării vinovatului. Intervenţia acestei instituţii este destul de limitată, luând în
considerare fapta penală. Multe cazuri de vătămare corporală,lovire sau alte forme de
violenţă nu sunt luate în considerare de pârâtul justiţiei, deorece acţiunea penală se
declanşează prin plângere prealabilă. Plângerea nu este depusă în toate situaţiile de violenţă
domestică, tăinuirea fiind o strategie de supravieţuire. Impăcarea survine ca urmare firească
a presiunii sau ameninţării agresorului, îndreptată asupa victimei sau membrilor familiei
victimei. Atunci când violenţa domestică se finalizează cu moartea agresorului, ca uramare
a violenţelor repetate ale acestuia, ideea legitimei apărări, este doar o soluţie de excepţie.
Parlamentul Roamniei a adoptat Legea nr. 217 din 22 mai 2003, pubicată în
Monitorul Oficial nr.367,din 29 mai 2003, prin care se redefineşte din punct de vedere legal
violenţa in familie, ce se înţelege prin membru de familie şi se asigură structurile teritoriale
şi personalul corespunzător care vor instrumenta cazurile de violenţă identificate. Se
înfiinţează astfel Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, se specifică atribuţiile
asistenţilor familiali şi se stabileşte cadrul de funcţionare a adăposturilor.

Prezentăm în continuare conţinutul legii nr. 217 din 22 mai 2003:

CAPITOLUL I Dispoziţii generale

Art.1- (1) Ocrotirea si sprijinirea familiei, dezvoltarea si consolidarea solidaritatii familiale,


bazată pe prietenie, afecţiune şi întrajutorare morală şi materială a membrilor familiei,
constituie un obiectiv de interes naţional.
(2) Statul acţionează pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, potrivit
dispoziţiilor ari 175, 176, 179183, 189-191, 193, 194, 197, 198, 202, 205, 206, 211, 305-
307, 309, 314-316, 318 şi altele asemenea din Codul penal, ale Legii nr. 705/2001 privind
sistemul naţional de asistenţă socială şl alte prevederi legale în aceeaşi materie, precum şi
prevederilor prezentei legi.
Art. 2. - (1) în sensul prezentei legi, violenţa în familie reprezintă orice acţiune fizică sau
verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru al
aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu
material.

57
(2) Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita
drepturile şi libertăţile fundamentale. Ari 1. - (1) Ocrotirea şi sprijinirea familiei,
dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii familiale,
Art. 3. - în sensul prezentei legi, prin membru de familie se înţelege:
a) soţul;
b) rudă apropiată, astfel cum este definită la art. 149 din Codul penal.
Art. 4. - De efectele prezentei legi beneficiază şi persoanele care au stabilit relaţii
asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copil, dovedite pe baza anchetei
sociale.
Art. 5. - Ministerele şi celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice,
prin structurile lor teritoriale, vor desemna personalul specializat să instrumenteze cu
celeritate cazurile de violenţă în familie.
Art. 6. - (1) Autorităţile prevăzute la art. 5 vor asigura pregătirea şi perfecţionarea continuă
a persoanelor desemnate pentru identificarea formelor de abuz şi pentru instrumentarea
cazurilor de violenţă în familie.
(2) Serviciul de reintegrare socială şi supraveghere a infractorilor va pregăti personal
specializat - asistenţi sociali şi psihologi -, capabil să desfăşoare programe de terapie şi
consiliere a agresorilor. Rezultatele aplicării acestor programe se vor prezenta instanţelor, în
condiţiile legii.
Art. 7. - (1) Comunităţile locale, prin reprezentanţi legali, precum şi autorităţile
administraţiei publice locale asigură condiţii pentru consolidarea familiei, pentru prevenirea
conflictelor şi a violenţelor în familie.
(2) în cazul declanşării unor violenţe, comunităţile locale, prin reprezentanţi legali,
precum şi autorităţile administraţiei publice vor acorda sprijinul logistic, informaţional şi
material Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei.
(3) Primării şi consiliile locale vor conlucra cu organizaţiile de cult, organizaţiile
neguvernamentale, precum şi cu oricare alte persoane juridice şi fizice implicate în acţiuni
caritabile, acordându-le sprijinul necesar în vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la
alin. (1) şi (2).
(4) Organizaţiile neguvernamentale, precum şi oricare alte persoane juridice implicate în
acţiuni caritabile, care fac dovada că desfăşoară programe de asistenţă pentru victimele
violenţei în familie, vor putea beneficia de subvenţii de la bugetul de stat sau, după caz, de
la bugetele

58
locale, în condiţiile legii.

CAPITOLUL II
Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei

Art. 8. - (1) Se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, denumită în


continuare agenţie, ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
(2) Obiectivele agenţiei sunt:

59
a) promovarea valorilor familiale, a înţelegerii şi întrajutorării în familie, prevenirea şi
combaterea violenţei în relaţiile dintre membri;
b) sprijinirea membrilor de familie aflaţi în dificultate ca urmare a actelor de violenţă în
familie;
c) sprijinirea victimelor prin programe de recuperare a sănătăţii şi de reinserţie socială;
d) asistarea agresorilor prin tratamente de dezalcoolizare, dezintoxicare, psihologice şi
psihiatrice;
e) protejarea victimelor şi, în special, a minorilor, prin măsuri de păstrare a confidenţialităţi
identităţii lor, precum şi prin măsuri de protecţie psihologică a acestora, în timpul
instrumentării cazului;
f) iniţierea şi coordonarea parteneriatelor sociale, în scopul prevenirii şi combaterii violenţei
în familie.
(3)Sediul agenţiei, organizarea, funcţionarea şi finanţarea acesteia se stabilesc prin
hotărâre a Guvernului.
(4) La nivelul fiecărui judeţ şi al sectoarelor municipiului Bucureşti se constituie, prin
hotărâre a Guvernului, structuri în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei.
Art. 9. - (1) Pentru realizarea obiectivelor în domeniul îngrijirii şi protecţiei victimelor
violenţei în familie, agenţia are următoarele atribuţii:
a) elaborarea, fundamentarea şl aplicarea strategiei şl a programelor în domeniul îngrijirii şi
protecţiei victimelor violenţei în familie;
b) controlarea aplicării reglementărilor din domeniul propriu, precum şi al activităţii
unităţilor care îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea sa;
c) finanţarea sau, după caz, cofinanţarea programelor specifice în domeniul apărării şi
consolidării familiei, precum şi a îngrijirii şi protecţiei victimelor violenţei în familie;
d) înfiinţarea de adăposturi şi de linii telefonice de urgenţă pentru victimele violenţei în
familie;
e) instruirea, autorizarea şi coordonarea activităţii profesionale a asistenţilor familiali;
f) organizarea de cursuri de cunoaştere a formelor de violenţă în familie;
g) efectuarea de studii şi cercetări, elaborarea de strategii, prognoze, realizarea şi publicarea
de materiale ştiinţifice şi promoţionale specifice;
h)realizarea bazei de date pentru gestionarea situaţiilor de violenţă în familie;
i) implicarea si sprijinirea initiativelor parteneilor sociali in rezolvarea problemei violentei
in familie;

60
j)infiintarea de centre de recuperare pentru victimele violentei in familie;
k)infiintarea de centre de asistenta destinate agresorilor.
(2) Agentia deconteaza cheltuielile legate de adaposturi, consiliere juridica si
psihosociala, servicii medicale de urgenta, telefoane de urgenta si de eliberare a
certificatelor medico-legale pentru victimele violentei in famile
Art. 10.- (1) Agentia stabileste procedurile si criteriile de evaluare a nevoilor sociale in
domeniul violentei in famile si reglementeaza metodologia de actiune in cazurile care
necesita interventia asistentilor familiali.
(2) Agentia elaboreaza standardelel de calitatate a serviciilor sociale din domeniul
protectiei victimelor violentei in famile si normele metodologice corespunzatoare, care se
aproba prin hotarare a Guvernului.
(3) Ministrul sanatatii si familiei prezinta anual Guvernului un raport privind
aplicarea standardelor si a metodologiei prevazute la alin.(2).
Art. 11.- (1) Agentia este condusa de un director, cu rang de secretar de stat, care este numit
prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului sanatatii si familiei, cu avizul
ministrului muncii si solidaritatii sociale.
(2) Ppe langa director functioneaza un consiliu de coordonare, cu rol consultativ, numit de
ministrul sanatatii si familiei.

CAPITOLUL III
Asistenti familiali

Art. 12. – (1) Asistentii familiali sunt asistenti sociali autorizati de agentie pentru asigurarea
asistentei specifice relatiilor familiale.
(2) Instruirea asistentilor familiali si coordonarea activitatilor lor se realizeaza de catre
agentie.

61
(3) Agentia stabileste criterii de varsta, pregatire profesionala, sanantate fizica si mentala,
precum si moraliltate pentru ocuparea functiei de asistent familial.
Art.13.- (1) In activitatea lor asistentii familiali au urmatoarele atributii:
a). identifica si tin evidenta familiilor in care apar conflite ce pot cauza violente;
b). urmaresc desfasuarea activitatii de prevenire a violentei in familie ;
c). identifica solutii neviolente prin legatura cu persoanele in cauza;
d). solicita sprijinul unor persoane fizice sau juridice pentru rezolvarea situatiilor care
genereaza violenta in familie;
e). monitorizeaza respectarea drepturilor persoaneleor nevoite sa recurga la serviciile
adaposturilor.
(2) In cazul in care constata acte de violenta in familie impotriva minorilor, asistentii
familiali sunt obligati sa acorde de indatat asistenta necesara si sa sesizeze Autoritatea
Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptia,respectiv serviciul public specializat de la
nivel local.
Art.14.- Asistentii familiali instrumenteaza cazul impreuna cu pesoana desemnata de
Ministru de Interne, in conditiile prevazute la art.5.
Art.15.- Ministrul de Interne si agentia vor stabili impreuna procedura de conlucrare
a persoanelor desemnate si asistentilor familiali in prevenirea si monitorizarea cazurilor de
violenta in familie.

CAPITOLUL IV
Masuri de prevenire si combatere a violentei in familie

Art.16.- (1)Persoanele desemnate de autoritatile publice pentru instrumentarea


cazurilor de violenta in familie vor avea urmatoarele atributii principale:
a) monitorizarea cazurilor de violenta in familie din sectorul sau unitatea teritoriala
deserviat; culegerea informatiilor asupra acestora; intocmirea unei evidente separate;

62
asigurarea accesului la informatii la cererea organelor judiciare si a partilor sau
reprezentantilor acestora;
b) informarea si sprijinirea lucratorilor politiei care in cadrul activitatilor lor specifice
intalnesc situatii de violenta in familie;
c) identificarea situatiilor de risc pentru partile implicate in conflict si indrumarea acestora
spre servicii de specialitate;
d) colaborarea cu institutii locale de protectie a copilului si raportarea cazuriloe, in
conformitate cu legislatia in vigoare;
e) indrumarea partilor aflate in conflict in vederea medierii;
f) solicitarea de informatii cu privire la rezultatul medierii;
g) instrumentarea cazului impreuna cu asistentul familial.
(2) In caul comiterii actelor de violenta in familie , organele de politie intervin la
sesizare victimei, a altui membru de familie sau a aunei autoritati.
(3) Lucratorul de politie va anunta imediat autoritatea compententa la nivel local, in
legatura cu situatia victimei.
Art. 17.- Ministerul Sanatatii si Familiei impreuna cu Ministerul de Interne
elaboreaza si dufuzeaza materiale documentare privind cauzle si consecintele violentei in
familie.
Art. 18. – Ministerul Educatiei si Cercetarii realizeaza, cu sprijinul celorlalte
ministere implicate si in colaborare cu organizatiile neguvernamentale cu activitate in
domeniu, programe educative pentru parinti si copii in vederea prevenirii violentei in
familie.

CAPITOLUL V
Medierea in cazurile de violenta in familie

Art.19. – Cazurile de violenta in familie pot fi supuse medierii la cererea partilor.


Persoanele cu atributii in instrumentarea unui caz de violenta in familie vor indruma partile
in acest sens.
Art.20.- (1) Prevenirea situatiilor conflinctuale si medierea intre membrii familiei se
realizeaza prin intermediul consiliului de familie sau de catre mediatori autorizati.
63
(2) Medierea nu împiedică desfăşurarea procesului penal sau aplicarea dispoziţiilor
prezentei legi.
Art. 21. - (1) Consiliul de familie este asociaţia fară personalitate juridică şi fară scop
patrimonial, formată din membrii familiei care au capacitate deplină de exerciţiu, conform
legii.
(2) Nu pot exercita calitatea de membru al consiliului de familie cei care, potrivit legii,
sunt în executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate ori care, pentru a participa
la lucrările consiliului de familie, ar trebui să încalce interdicţia de a părăsi localitatea.
(3) în consiliul de familie participă şi tutorii, pentru membrul de familie pe care îl
reprezintă.
Art. 22. - întrunirea consiliului de familie se poate face la propunerea unuia dintre membrii
acestuia sau a asistentului familial.

CAPITOLUL VI
Centrele pentru adăpostirea victimelor violenţei în familie

Art. 23. - (1) Centrele pentru adăpostirea victimelor violenţei în familie, denumite în
continaure adăposturi, sunt unităţi de asistenţă socială, de regulă fară personalitate juridică,
care asigură protecţie, găzduire, îngrijire şi consiliere victimelor violenţei în familie, nevoite
să recurgă la acest serviciu de asistenţă socială.

64
(2) Primirea victimelor în adăpost se face numai în caz de urgenţă sau cu aprobarea
scrisă a asistentului familial, atunci când izolarea victimei de agresor se impune ca măsură
de protecţie. Persoanelor care au comis actul de agresiune le este Interzis accesul în incinta
adăpostului unde se găsesc victimele.
(3) Izolarea de agresori a victimelor se face cu consimţământul acestora sau, după caz.
al reprezentantului legal.
(4) Organizarea şi funcţionarea adăposturilor publice se stabilesc prin hotărâre a
consiliilor locale, cu avizul agenţiei şi cu respectarea standardelor de calitate a serviciilor
sociale în domeniu şi a normelor metodologice prevăzute la art. 10 alin. (2).
(5) Adăposturile pot fi publice sau private, în finicţie de natura finanţării. înfiinţarea
adăposturilor publice revine consiliilor judeţene, respectiv Consiliului General al
Municipiului Bucureşti, şi consiliilor locale, cu avizul agenţiei.
(6) în cazul acordării de subvenţii adăposturilor private, instituţia care a acordat
subvenţia participă la administrarea acestora sau, după caz, controlează folosirea fondurilor
astfel alocate.
(7) Adăposturile publice constituie domeniul privat al comunităţii. Prevederile alin. (6)
se aplică şi pentru aceste adăposturi.
(8) Adăposturile publice trebuie să asigure gratuit următoarele servicii sociale, cu
respectarea standardelor de calitate, atât victimei, cât şi minorilor aflaţi în îngrijirea acesteia:
protecţie împotriva agresorului, îngrijire medicală, hrană, cazare, asistenţă psihologică şi
consiliere juridică, pe o perioadă determinată, până la rezolvarea situaţiei familiale. în cazul
persoanelor care nu îşi pot asigura singure cazarea şi hrană, acestea vor avea drept de şedere
în adăpost până la rezolvarea acestor deziderate de către stat sau de către organizaţiile
neguvernamentale, prin cursuri de calificare profesională, internarea minorilor în aşezăminte
sociale etc.
Art. 24 - (1) Corpurile gardienilor publici înfiinţate pe lângă consiliile judeţene şi Consiliul
General al Municipiului Bucureşti asigură paza adăposturilor publice din zona de
competenţă.
(2) La primirea în adăpost se aduc la cunoştinţă victimei mijloacele juridice prin care să-
şi protejeze bunurile rămase la agresor, cum ar fi: notificarea prin executor judecătoresc a
înlăturării acordului tacit pentru înstrăinarea bunurilor comune sau asigurarea de dovadă,
prin expertiză judiciară. Consultanţa juridică este gratuită, Iar primarul poate asigură
suportarea, cel puţin în parte, a cheltuielilor corespunzătoare.

65
(3) Prevederile alin. (2) se aplică şi pentru obţinerea certificatelor medico-legale.
(4) Toate adăposturile trebuie arondate la un spital sau altă unitate sanitară, care să
asigure îngrijirea medicală şl psihiatrică. Arondarea se face de către consiliul local sau, după
caz, de către consiliul judeţean, cu acordul Ministerului Sănătăţii şl Familiei şi al
proprietarului adăpostului Arondarea este o condiţie fără de care nu se poate acorda avizul
de funcţionare a adăpostului, prevăzut la art. 23 alin. (4).
(5) Ministerul de Interne, prin unităţile de poliţie, va sprijini corpurile gardienilor publici
pentru exercitarea atribuţiilor ce le revin, în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 25. - Internarea victimelor sau a agresorilor în centre de tratament şi reabilitare se face
numai cu acordul acestora. Pentru minori acordul este dat de părinţi sau de tutorele legal.

CAPITOLUL VII
Măsuri de protejare a victimelor violenţei în familie

Art. 26. - (1) în cursul urmăririi penale sau al judecăţii instanţa de judecată, ia cererea
victimei sau din oficiu, ori de câte ori există probe sau indicii temeinice că un membru de
familie a săvârşit un act de violenţă cauzator de suferinţe fizice sau psihice asupra unui alt
membra, poate dispune, în mod provizoriu, una dintre măsurile prevăzute la art. 113 şi 114
din Codul penal, precum şi măsura interzicerii de a reveni în locuinţa familiei.

66
(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) încetează la dispariţia stării de pericol care a determinat
luarea acestora.
Art. 27. - (1) Măsurile prevăzute la art. 26 se dispun de instanţa de judecată prin încheiere
motivată.
(2) Câte un exemplar al încheierii se înmânează pârtilor, Iar în cazul lipsei unei părţi,
încheierea se afişează la uşa locuinţei
(3) încheierea instanţei poate fi atacată separat cu recurs, în termen de 3 zile de la pronunţare
pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Recursul nu este suspensiv de
executare.
Art. 28. - Persoana cu privire la care s-a luat una dintre măsurile prevăzute la art. 26 poate
cere oricând, în cursul procesului penal, instanţei competente să judece fondul cauzei
revocarea măsurii când temeiurile care au impus luarea acesteia au încetat.

CAPITOLUL VIII
Sancţiuni

Art. 29. - (1) Constituie contravenţii, dacă, potrivit legii penale, nu constituie Infracţiuni, şi
se sancţionează cu amendă între 10.000.000 lei şi 50.000.000 lei următoarele fapte:
a) refuzul primirii în adăpost ori refuzul de a acorda, la solicitarea motivată a asistentului
familial, îngrijire medicală gratuită celui aflat în suferinţă vizibilă, pentru Măturarea
consecinţelor violenţelor;

67
b) nesesizarea de către asistentul familial, în condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (2), a
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, respectiv a serviciului public
specializat de la nivel local;
c) schimbarea destinaţiei adăpostului.
(2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 5.000.000 lei şi
10.000.000 lei refuzul părăsirii adăpostului, indiferent de motiv, în momentul în care
condiţiile care au determinat internarea au dispărut.
(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 5.000.000 lei şi
10.000.000 lei încercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a pătrunde în Incinta
adăpostului în care se află sau crede că se află victima.
(4) Contravenţiile se constată şi sancţiunile se aplică, conform legii, de către asistenţii
familiali, primar sau împuterniciţii acestuia.
(5) Contravenţiilor le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, cu excepţia art. 28 şi 29.
Art. 30. - Agenţia poate aplica, atunci când constată încălcarea de către asistenţii familiali a
obligaţiilor ce le revin sau nerespectarea normelor de organizare şi funcţionare a
adăposturilor, următoarele sancţiuni:
a) avertisment;
b) suspendarea autorizării asistentului familial sau a funcţionării adăpostului pe termen de 1
-3 luni;
c) anularea autorizării asistentului familial sau închiderea adăpostului.

CAPITOLUL IX
Dispoziţii finale

Art. 31. - (1) In termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va
aproba, prin hotărâre, la propunerea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, standardele şi
normele metodologice prevăzute la art. 10 alin. (2).
(2) Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al
României, Partea I.

68
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 24 aprilie 2003, cu respectarea
prevederilor ari. 74 alin. (2) din Constituţia României

Nu sunt specificate sancţiuni exercitate asupra abuzatorului, prin care să fie constrâns să
renunţe la comportamente violente. Violenţa domestică prezintă un cadru legislativ în
formare. Astfel, lipsa coerenţei legislaţiei şi a unor prevederi constituie carenţe inerente unui
început.

69
CONCLUZII

Violenta conjugală, intrafamilială a fost considerată ca un capitol aparte sau „un caz
special", cum îl numea Gelles (1987), în cadrul domeniului mai vast al violenţei. In prezenta
lucrare am încercat o vedere de ansamblu asupra violenţei intrafamiliale şi în acelaşi timp
am încercat să surprindem în amănunt factorii favorizanţii ai acetui tip de violent dar şi
efectele ei nefaste pentru individ şi pentru societate în ansamblu.
In ţara noastră, problema violenţei domestice a început să fie dezbătută în ultimul timp, în
anii recenţii şi tocmai de asta literatura de specialitate din limba română, în acest domeniu,
este destul de redusă. Constientizarea violenţei familiale, ca problema socială în România, s-
a realizat la presiunea organismelor internaţionale. In ţara noastră singurele instituţii care
supraveghează acest fenomen sunt fundaţiile de profil, care oferă, în limita finanţărilor
exterioare, diverse servicii victimelor violenţei familiale.
Furnizarea de informaţii corecte asupra violenţei în familie, dar mai ales asupra
modalităţilor de recunoaştere a existenţei acesteia, sunt importante pentru medici, pentru
asistenţi sociali şi pentru cei implicaţi în prevenirea sau căutarea de remedii în astfel de
situaţii.
Indiferent de teoriile care încearcă să explice şi să înţeleagă fenomenul violenţei
intrafamiliale (teorii sociologice, teorii pshihologice, teorii economice, teorii feministe,
teoria cauzelor transgenrationale etc) cert este că violenţa conjugală apare tot mai frecvent
în societatea româneasca şl tulbura grav funcţionarea familiei văzută ca microsistem social
şi chiar pune în pericol existenţa ei.
în cuprinsul lucrării de fată s-au evidenţiat mai multe forme de agresiune (fizică, sexuală,
emoţional, psihologică, afectivă, economică, relaţionala, morală) şi s-au propus mai multe
modele şi tehnici de intervenţie în funcţie de specificul cazului şi particularităţile clientului.
Din toate situaţiile enumerate mai sus violenţa fizică constituie indicatorul cel mai evident
care apare în toate cazurile luate în studiu. In această lucrare au fost evidenţiate următoarele
forme de manifestare a violenţei fizice: abuzul (cu grade diferite de intensitate) asupra
partenerei de viaţă, abuzul asupra soţiei şi a copiilor în special, dar am avut în vedere şi
abuzurile produse asupra fraţilor, bătrânilor şi chiar asupra bărbaţilor toate aceste tipuri de
abuz făcând parte din spectrul violenţei intrafamiliale.
Intr-o formă specifică, violenţa intrafamilială presupune mai multe comportamente care
subminează sau distrug credinţele culturale sau religioase în special ale femeilor, forţându-le

70
să adere la sisteme de valori diferite. Acest tip de violenţă care uneori nu presupune abuz
fizic are deasemena implicaţii grave, soldându-se cu schimbarea comportamentului celuilalt
în sens negativ sau cu schimbarea valorilor sale de referinţă.
Altă concluzie care se desprinde din lucrarea de faţă arată destul de clar faptul că vârsta,
mediul de provenienţă, gradul de instruire, existenţa unei locuinţe sau a unui venit stabil,
prezenţa sau absenţa copiilor sunt factori care influenţează, într-o anumită măsură, apariţia
violenţei şi menţinerea ei, nefiind însă factori determinanţi ai violenţei, ci doar atribute
specific sau particulare.
Mass-media constituie o cale prin care se propagă agresivitatea si care contribuie la
menţinerea unei anumite percepţii a comunităţii asupra fenomenului de violenţa domestică.
Se impune necesitatea obiectivă că opinia publică să devină ostilă faţă de violenţă împotriva
femeilor şi a copiilor, să contribuie la prevenirea şi la eliminarea practicilor şi atitudinilor
culturale negative, mass-media deţinând un rol important în acest sens. Violenţa manifestată
mediul social se transferă sl în mediul familial, determinând un cerc vicios.
Dintre factorii declanşatori ai violenţei, iese în evidenţă în special consumul exagerat de
alcool, urmat de cauze de natură financiară şi de agresivitatea nativă a partenerului.
Ca o concluzie generală, se poate preciza că violenţa intrafamilială este un domeniu distict
al violenţei, care posedă propriul specific teoretic şi propriul sistem de intervenţie, fiind un
proces extins, care include toate categoriile sociale, cu pondere diferită, necesitând măsuri
specifice de prevenţie şi intervenţie, pe termen scurt şi pe termen lung.

71