Eminescu

Floare albastra

Eminescu este poetul care a dat expresie romantismului romanesc fiind cel
mai mare, dintre poetii nostri romantici desi s a afirmat relativ tarziu , intr un
moment in care in Europa Occidentala se stingeau ecourile romantismului si se
prefigura aparitia altor curente : simbolismul , parnasianismul , etc .
Romantismul s a configurat pe plan european la sfarsitul secolului XVIII si
inceputul secolului al XIX ca reactie la constrangerile impuse de clasicism.
Romanticii cultiva libertatea in creatie fantezia, predispozitia catre fantastic,
aspiratia catre implinirea iubirii ideale, antiteza intre omul de geniu si omul
comun, sensibilitatea, expresivitatea , etc.
In creatia “Floare albastra” tema si viziunea despre lume sunt romantice.
Poezia a aparut la 1 aprilie 1973 in revista “Convorbiri literale “ avand ca titlu
motivul florii albastre romantic intalnit si la poetii : Novalis Leopardi la care
ilustra aspiratia catre infinit, proiectarea iubirii catre absolut. La Eminescu
motivul se imbogateste cu semnificatiile filozofice, ale antitezei dintre cei doi
termeni . Floarea semnifica lumea iubitei planul teluric , frumusetea iubirii dar si
fragilitatea conditiei umane. In timp ce epitetul cromatic configureaza lumea
geniului, planul cosmic al cunoasterii, infinitul, eternitatea.
La nivel tematic creeaza , dezvolta problematica geniului in relatie cu iubirea
si cunoasterea. Genul eminescian aspira catre implinirea iubirii ideale dar
pasiunea pentru cunoastere constituie un obstacol in calea fericirii. Protagonistii
apartin unor sfere diferite. De aceea iubirea o sa ramana un ideal neimplinit.
In plan ideatic soava chemare la iubire a fetei indragostite se adreseaza unui
tanar pierdut in reverie, situat intr o lume a gandirii, meditativ, ilustrand
imaginea geniului schopenhauerian. Isi asuma prin cuvinte un cosmos intreg :
“stele”, “nori” considerate metafore ale departelui, ale gandirii cosmogonigede
catre Edgar Papu.
 Mai apropiata de natura si de viata, fata deschide perspectiva iubirii, a
armoniei cu sine si cu lumea, avertizandu l ca il va rata daca se indeparteaza.