PLUMB,

de George Bacovia

(particularități ale unui text poetic studiat; apartenenţa la SIMBOLISM)

Poezia ,,Plumb” (1916) este cea care va da şi titlul primului volum bacovian, ea înscriindu-se în
lirica simbolistă prin folosirea simbolurilor şi a cromaticii pentru a reliefa sentimente şi stări, prin tehnica
repetiţiilor şi prin dramatismul trăirilor eului liric. Nu lipsesc corespondenţele tipic simboliste între planul
exterior şi cel interior, pe de-o parte, şi între spirit şi materie, pe de altă parte.
Sentimentele şi ideile sunt transmise cititorului prin intermediul sugestiei, aflate în legătură directă
cu sinesteziile şi corespondenţele.
Ca orice poezie simbolistă, ,,Plumb” cultivă simbolurile, multe dintre cele prezente în text fiind
recurente în opera bacoviană: plumbul, cavoul, sicriul, zborul invers.
Plumbul este un cuvânt-simbol, care sugerează apăsarea, angoasa, greutatea sufocantă, cenuşiul
existenţial, universul monoton, închiderea definitivă a spaţiului existenţial, fără soluţii de ieşire.
Plumb este o artă poetică, întrucât autorul îşi exprimă, prin intermediul eului liric, viziunea
despre lume, despre viaţă, despre rolul poetului într-o lume care nu-l înţelege, despre menirea artei sale,
într-un limbaj artistic care-l particularizează.
Tema poeziei constituie, de asemenea, un argument pentru încadrarea ei în curentul simbolist. În
poezia Plumb, este prezentată condiţia poetului într-o societate lipsită de aspiraţii şi artificială. Lumea
ostilă şi stranie, conturată de câteva pete de culoare este proiecţia universului interior, de un tragism
asumat cu luciditate.
Viziunea despre lume
În Plumb, viziunea este fără ieşire, întrucât textul hiperbolizează starea de singurătate, obsesia
deplinei izolări şi presimţirea morţii, a mineralizării, a neantului. O mărturisire a lui G. Bacovia dezvăluie
semnificaţiile pe care le dă cuvântului plumb (intenţia autorului), galbenul potenţând spleenul (stare
accentuată de dezgust, plictiseală etc.): ,,În plumb văd culoarea galbenă. Compuşii lui dau precipitat
galben. Temperamentului meu îi convine această culoare... Sufletul ars este galben. Galbenul este
culoarea sufletului meu.’’
Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivităţii : verbele de
persoana I („stam”, „am început”) şi a adjectivului posesiv „(amorul) meu”.
La nivel formal, textul poeziei Plumb este structurat în două catrene constituite pe baza
lexemului plumb, care este reluat în şase dintre cele opt versuri ale poeziei. Cele două strofe/ secvenţe
poetice corespund celor două planuri ale realităţii : realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir
şi de cavou şi realitatea interioară, subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii, a cărui invocare se face
cu disperare, fiind şi el condiţionat de natura mediului.
Strofa întâi surprinde elemente ale cadrului spaţial închis, apăsător, sufocant, în care eul poetic se
simte claustrat : un cavou, simbolizând universul interior, şi în care mediul înconjurător a căpătat
greutatea apăsătoare a plumbului. Elementele decorului funerar sunt : „sicriele de plumb”, „vestmântul
funerar”, „flori de plumb”, „coroanele de plumb”. Repetatrea epitetului metaforic „de plumb” are
multiple sugestii, insistând asupra existenţei mohorâte, anoste. Lumea obiectuală, în manifestările ei de
gingăşie şi frumuseţe – florile, este marcată de împietrire. Vântul este singurul element care sugerează
mişcarea, însă produce efecte reci, ale morţii : „Şi scâţâiau coroanele de plumb”.
Strofa a doua debutează sub semnul tragicului existenţial, generat de dispariţia/ moartea
afectivităţii : „Dormea întors amorul meu de plumb”. Cuvântul „întors” constituie misterul poeziei. Eul
liric îşi priveşte sentimentul ca un spectator. „Aripile de plumb” presupun un zbor în jos, căderea surdă şi
grea, moartea. Încercarea de salvare este iluzorie : „Şi-am început să-l strig”. Starea de solitudine a eului
liric este sugerată de repetarea sintagmei „stam singur”, care alături de celelalte simboluri accentuează
starea de pustietate sufletească.
În ceea ce priveşte expresivitatea în poezia bacoviană, aceasta se regăseşte la toate nivelurile
textului. Din punct de vedere fonetic, cuvântul plumb cuprinde o vocală închisă de câte două consoane
„grele”, ceea ce sugerează o închidere a spaţiului.
 De asemenea, frecvenţa vocalelor a, o, u sugerează plânsul universal, tristeţea metafizică. La nivel
morfologic, se remarcă prezenţa verbelor la imperfect:
„dormeau”, „stam”, „era”, „scârţâiau”, „dormea”. La nivel lexical, sunt folosiţi termeni din sfera
semantică a morţii („sicriu”, „cavou”, „funerar”, „coroane”).
Prin atmosferă, folosirea simbolurilor şi a sugestiilor, a corespondenţelor, prin zugrăvirea stărilor
sufleteşti nedefinite, lirica bacoviană se încadrează în estetica simbolistă.