Aforismele lui Brancusi

La inceputul secolului trecut, in 1904, tanarul Brancusi, nascut la Hobita in Gorj, pleca pe jos
spre Franta, trecand prin Budapesta, Viena, München, Zürich. Desi absolvise scoala de Arte
Frumoase din Bucuresti si i se propusese sa ramana profesor acolo, Brancusi dorea sa se inscrie
la scoala de Arte Frumoase de la Paris. Neobtinand bursa pe care o ceruse, hotaraste sa plece in
Franta "pe socoteala lui". Pe drum, si-a castigat traiul muncind, iar dupa ce a ajuns la Paris, a
dus-o foarte greu la inceput, dormind nu o data in padurea Boulogne si muncind, pentru a se
intretine, ca spalator de vase intr-un restaurant. Cu perseverenta si vointa neabatuta, reuseste sa
intre prin concurs la scoala de Arte Frumoase din Paris si primeste ulterior o bursa de la
Ministerul Cultelor si Instructiei Publice din Romania.

Dupa o scurta perioada de lucru in atelierul lui Rodin, Brancusi il paraseste, declarand ca "la
umbra arborilor falnici nu creste nimic", in sensul ca "salahoreala" pentru gigantul Rodin i-ar fi
inabusit propria vocatie. Treptat si muncind din greu, adesea flamanzind, ajunge sa-i fie admise
lucrarile la cateva expozitii (cum ar fi "Salonul de toamna") si isi croieste propriul drum in arta.
Atelierul sau devine un adevarat templu, iar el un autentic sihastru al sculpturii, mijlocind pentru
fiecare vizitator intelegerea si trairea frumosului, astfel ca toti sa plece imbogatiti si fortificati
launtric. Invitand o anume persoana in atelierul sau, el i-a spus: "Intra. Aici e liniste. Domneste
neasteptatul. Sa n-aud de intalniri pregatite… Acum, drumurile noastre se intalnesc. Sa stam de
taina o clipa. Apoi tu vei urma drumul tau, iar eu pe al meu." Unul dintre exegetii cei mai
retinuti ai artistului, Carola Giedion Welcker, declara dupa vizitarea atelierului ca se simtea
ridicata deasupra propriei fiinte, transformata, "avand sentimentul de a fi zabovit o clipa in sanul
marii Naturi, la izvoarele Creatiei, unde aceeasi atmosfera cuprinde originea si sfarsitul
lucrurilor." La randul lui, americanul Ezra Pound scria, schitand atat atmosfera creata de
Brancusi in atelier, cat si pe cea a mediilor intelectuale si artistice de inceput de secol 20:
"Brancusi a creat un univers, un cer platonician, plin de forme pure, esentiale, si un atelier-
chilie, care este, in sensul cel mai antic, un templu de pace, de calm, un refugiu impotriva
zgomotului… si publicitatii zilei" sau "…dupa razboi, exista un singur templu al linistii. Exista
un refugiu de calm vesnic, fara pereche in religia crestina. Exista un loc unde iti puteai aduce
sufletul ca sa-l botezi in multa apa vie… Exista aceasta mare si alba lumina solara, la doar cinci
franci de mers cu taxiul de usa ta. In strada Impasse Ronsin. Alba imobilitate a marmurei.
Eternitatea bruta a trunchiurilor de copac. Fara mofturi mistice, fara spirite, fara vreun nume
de zeu al crepusculului celtic, fara Freud, fara complexe vieneze, fara incercari de a vindeca
raul secolului prin flecareli. Si fara numele vreunui zeu al esteticii, asa cum se aude [in cercurile
artistice de] la Bloomsburry si in alte cloace de acelasi fel. Da, da, fara nici o obsesie cloacala".

Ultimul poem, neterminat, al aceluiasi Ezra Pound evoca plin de sensibilitate

"O intreaga zi frumoasa, in care era liniste.

In scorburile trunchiurilor de pin."

Pasarica, 1929. Marmura colorata.

Brancusi a remarcat o data, cu zambetul lui inocent si cu vorba sa plina de intelesuri adanci, dupa
plecarea unor vizitatori: "Ati vazut oare acei fluturi? Toti au plecat patati pe haine de polenul
pietrelor mele". Viziunea lui transfigurata si empatica ii permitea sa resimta trairea vibranta a
emotiei estetice de catre vizitatorii sai, atinsi de aripa diafana a frumosului, intrupat in sculpturile
sale. Samanta frumosului se incuiba in sufletele tuturor vizitatorilor care-i contemplau
sculpturile.

Geniul brancusian ajunge sa revolutioneze conceptia lumii despre arta si frumos. Constient de
menirea sa, el spunea: "Ceea ce fac eu astazi, mi-a fost dat ca sa fac! Caci am venit pe lume cu o
menire!" si "De cate ori am inceput o lucrare, eu am avut sentimentul ca un absolut se exprima
prin mine - si atunci nu mai contam ca individualitate, intr-atat eram de transfigurat si de
contopit cu Totul universal. Aceasta ar trebui sa fie relatia fiecarui artist fata de Lume".
Brancusi readucea intr-un mod neasteptat in atentia estetilor vremii, prin vibratia pura si inalta a
artei sale inspirate, conceptele vii ale Binelui, Frumosului si Adevarului dumnezeiesc. Adesea
considerat, dintr-o profunda eroare, intemeietorul artei moderne, abstracte, el a pus lucrurile la
punct: "Nebuni sunt toti
aceia care considera sculpturile mele drept abstracte. Ceea ce cred ei ca este abstract, este tot
ce poate fi mai realist, caci realul nu inseamna forma exterioara a lucrurilor, ci ideea si esenta
fenomenelor. Eu nu sunt nici suprarealist, nici baroc, nici cubist si nici altceva de soiul acesta;
eu, cu noul meu, vin din ceva care este stravechi...".

Modest si retras, Brancusi traia intr-o simplitate greu de inteles pentru firile iubitoare de glorie
ale artistilor contemporani cu el, evita valva creatoare de renume si se autocaracteriza ca "print-
taran", revendicandu-se de la intelepciunea stramosilor sai din Carpati, atunci cand spunea: "Eu
mi-am iubit si nu mi-am parasit nici o clipa stramosii si filosofia lor milenara, a naturalitatii. Nu
sunt oare strabunii stalpii destinului nostru? Sunt eu mai intelept cu ceva decat tatal meu,
Nicolae Brancusi, sau era Venizelos mai intelept decat Platon?" Brancusi stia foarte bine ca
Romania este situata intr-un spatiu spiritual deosebit, caci s-a consemnat vorba sa: "Aici, la
hotarul dintre cele doua lumi, Orientul si Occidentul, unde traim, noi romanii avem un mare
destin!". El considera ca se inscrie in continuitatea unei intelepciuni milenare, transmisa din tata
in fiu, sub forma bunului simt ancestral, al vorbei de duh si al datinei stramosesti, dar si al
contemplatiei si rugaciunii profunde. Iata trei dintre rostirile sale pe aceasta tema:

"Taranii romani stiu de la mic si pana la mare ceea ce este bine si ceea ce este rau. Tablele lor
de valori sunt cuprinse in proverbele, in datinile si in doctrina strabunilor - precum si in
filosofia naturalitatii."

"Se poate ca poezia pura este o rugaciune, insa eu stiu ca rugaciunea batranilor nostri olteni
era o forma a meditatiei - adica o... tehnica filosofica."

"Impacarea de sine se salasluieste in sufletul tau, atunci cand te vezi ca o veriga din lantul
nesfarsit al inaintasilor si cand nu calci nici macar cu o iota prescriptiile naturalitatii eterne."

Stilul sau de viata linistit, ca si calitatile sale spirituale: omenie, cinste, sinceritate, curaj,
bunatate, simtul umorului, contrastau cu viata mondena si agitata a confratilor intru arta pana
intr-atat, incat Brancusi a fost silit sa remarce, cu luciditate si tristete decadenta unei arte tot mai
instrainate de valorile spirituale si de insasi sursa ei superioara: frumusetea spiritului: "[asa-zisa]
arta si intelepciune contemporana sunt create tot mai des de catre nevropati, alcoolici si
criminaloizi. Va puteti inchipui o nenorocire mai mare?". De altfel, din punctul lui de vedere
"Intre viata publica si viata privata exista tainice si organice legaturi. Biografia lumineaza toate
operele si ideile si oricare creatie. Estetii fug de biografie, fiindca ei insisi duc o viata dezmatata
ori chiar criminala." El exprima astfel ideea ca trairea autentic estetica este intim legata de o
viata pura si ca frumosul poate fi trait si exprimat in intreaga sa profunzime doar de aceia care
tind si aspira prin intreaga lor viata la armonie si frumusete.
Profitand din plin de libertatea din capitala artelor europene, Paris, dar fara sa fie catusi de putin
tulburat de confuzia estetica a epocii sale, acest om simplu numit Constantin Brancusi a reusit sa
redescopere "frumusetea cea dintai", atat in traire, cat si in exprimarea ei cu mijloace artistice. El
afirma: "Ne regasim cu totii la sfarsitul unei mari epoci si este necesar sa ne reintoarcem la
inceputul tuturor lucrurilor, pentru a regasi ceea ce s-a pierdut."

In mod paradoxal, a fost nevoie de acest exil autoimpus, de aceasta separare de matca
spiritualitatii sale romanesti originare, pentru a putea decanta din fondul ei arhaic, cu cea mai
mare claritate, esentele simbolice cu valente universale. Traditia folclorica a mediului rural din
Romania, desi era poate cea mai bogata din Europa, avand un mare tezaur spiritual de imagini si
gesturi simbolice, mostenit din timpurile imemoriale ale spiritualitatii dacice, incepuse totusi sa-i
piarda sensul si spiritul, in favoarea aspectelor ornamentale si formale. Originar dintr-un sat
oltenesc de munte (pastrator de traditii stravechi) si inzestrat cu o intuitie plina de forta,
sculptorul roman a avut marele curaj de a cauta si a regasi sensul primordial al motivelor
stravechi pastrate de mestesugarii lemnari si pietrari ai zonei. Brancusi a redat astfel, printr-un
efort singular, simbolismul pierdut al artei romanesti arhaice.

Aforismele maestrului de la Hobita dau masura geniului sau, dar si a maturitatii spirituale pe care
a atins-o. Majoritatea aspectelor vietii au fost cuprinse, transfigurate si intelese de sufletul sau
luminos. Arta era la el pe deplin integrata in traire si viata. Fara sa teoretizeze conceptul de
emotie estetica, Brancusi se refera la el cat se poate de clar, atunci cand spune: "Ceea ce va
daruiesc eu este bucurie curata".

Insemnare olografa (Lucrarile de arta sint oglinda in care fiecare vede ceea ce ii seamana).

Rostirile despre Arta care urmeaza sunt foarte graitoare, prin simplitatea lor se adreseaza in mod
direct sufletului.

Masura si Numarul de Aur te vor apropia de Absolut.

Inaltimea in sine a unei lucrari de arta nu spune nimic, dupa cum nici lungimea propriu-zisa
a unei bucati muzicale nu spune mare lucru. Proportiile interioare ale obiectului sunt acelea
care spun totul.
 Exista in toate lucrurile o masura, un adevar ultim.

Proportia interioara este adevarul ultim, inerent in toate lucrurile.

Forma si proportiile sale echilibrate sunt marele DA; prin ele, noi ajungem sa ne cunoastem
pe noi insine.

Trebuie sa pretuim simplitatea formei, echilibrul ei precis si matematic si arhitectura tot atat
de mult cat pretuim materialele.

Arta trebuie sa odihneasca si sa vindece contrarietatile interioare ale omului. Ea are aceasta
misiune terapeutica: sa ne amintim de Catharsisul aristotelic.

O sculptura desavarsita trebuie sa aiba darul de a-l vindeca pe cel care o priveste.

Arta trebuie sa apropie, nu sa indeparteze; sa umple, iar nu sa sape prapastii in bietele

noastre suflete, si asa destul de rascolite de intrebari.

In Arta nu exista straini.

Astazi, arta deschide toate intrarile, spre a se putea contempla principiile creatoare si
frumosul absolut al legii universale.

Cei ce au pastrat in suflet armonia ce salasluieste in toate, in esenta lucrurilor, vor intelege
usor arta autentica, pentru ca vor vibra pe coardele acelorasi legi ca si natura.

Misiunea Artei este sa creeze bucurie; si nu se poate crea artistic decat in echilibru si in pace
sufleteasca… iar pacea se obtine prin renuntare. Bucuria si pacea, pacea si bucuria, iata [ce
este de dobandit]!

Sapand necontenit fantani interioare, eu am dat de izvorul tineretii fara batranete. Asa este
Arta: tinerete fara batranete si viata fara de moarte.

Arta nu este intamplare.

Lucrarea de arta este precum o oglinda, in care fiecare vede ceea ce ii seamana.

Arta nu este nici moderna si nici veche, este pur si simplu Arta. Doar ca timpul perfectioneaza
spiritul omenesc, iar spiritul cere el insusi aceasta.

Arta ramane o taina si o credinta, iar cand se face dupa vreo teorie este falsa.

Arta poate cea mai desavarsita a fost creata in timpul copilariei umanitatii. Caci omul
inceputurilor uita de grijile casei si lucra cu multa voiosie. Copiii au aceasta bucurie
primordiala. Eu as vrea sa retrezesc aceasta stare prin sculpturile mele.
 Arta nu s-a dezvoltat decat in marile epoci religioase.

Arta trebuie sa fie realitatea insasi. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare in
realitate cea mai adevarata, poate in singura realitate autentica.

Prin arta, te vei detasa de tine insuti.

Astazi, arta deschide toate intrarile, spre a se putea contempla principiile creatoare si
frumosul absolut al legii universale.

Sa redai senzatia realitatii asa cum o face natura fara a reproduce sau imita este astazi cea
mai vasta problema a Artei. A crea un obiect care reda prin infatisarea si prezenta sa ceea ce
natura face prin miracolul ei perpetuu este ceea ce Arta isi doreste. Iar a realiza aceasta
inseamna a patrunde in spiritul universal al lucrurilor si a nu te limita la imitarea imaginii lor.
O opera de arta astfel conceputa va tinde catre echilibrul absolut, care este expresia perfecta a
frumosului.

Nu stim inca sa apreciem destul de bine calitatile sculpturale ale naturii; frumosul din natura
ramane inaccesibil cunoasterii noastre limitate. Singura Arta ne mai poate procura, in aceste
vremuri, cheia intelegerii Frumosului.

Eu as vrea sa creez asa cum respir.

Lucrurile nu sunt greu de facut. Ceea ce este cu adevarat greu este sa ajungem sa fim in stare
sa le facem.

Trebuie sa ne detasam de noi insine si de toata partinirea omeneasca, numai astfel vom izbuti
sa redescoperim frumosul.

De la formele Microcosmosului catre cele ale Macrocosmosului, varietatea naturii, in

conceptie sculpturala, ne pare a fi fara margini. Insa chiar si in indefinitatea formelor ei, Natura
se ghideaza dupa o lege constanta si invariabila. Caci fiecare dintre aceste forme si volume
ramane o creatie vie, un individ cu o viata independenta si cu un caracter inevitabil individual.

Sa unesti toate formele intr-una singura si sa o faci vie!

Cand creezi, trebuie sa te contopesti cu Universul si cu Elementele. Si pentru a realiza ceva,

trebuie doar sa fii tu insuti, iar nu sa te reprimi si sa distrugi.

Sculptorul se lupta cu materialele, piatra, bronz, marmura sau altele si urmareste sa imbine
toate formele intr-o unitate perfecta si sa le insufle viata… Iar daca nu formam o singura fiinta
cu opera noastra, este mai bine sa ne apucam de altceva, decat sa fim sculptori.

Colaborarea intima dintre artist si materialul folosit, precum si pasiune ce uneste bucuria
meseriasului cu elanul vizionarului il duc, pe rand, la esentializare, la formele care reprezinta
ideile in sine.
 Tot ce se creeaza prin filozofie (vazuta ca iubire de intelepciune), devine bucurie, pace, lumina
si libertate.

Eu niciodata nu mi-am propus sa uimesc lumea printr-o traznaie! Am judecat simplu, asa cum
vedeti, si am ajuns la ceva tot simplu, teribil de simplu: la o sinteza care sa sugereze ceea ce
voiesc sa reprezint. Am ajuns sa scot din bronz, din lemn si din marmura acel diamant ascuns,
esentialul.

Ingradirea naturaletii duce la sterilitate pe toate planurile.

Urmariti sa va eliberati de precepte teoretice si sa traiti numai prin voi insiva: in acest mod,
nu veti mai intalni aici, in atelier, nimic obscur.

Sculpturile mele sunt chiar si pentru cei orbi.

Cand nu mai suntem copii, suntem deja morti.

Sculpturile mele nu trebuie respectate, ci trebuie iubite, sa iti vina sa te joci cu ele. Vreau sa
sculptez forme care sa dea bucurie oamenilor.

Ceea ce are intr-adevar rost in arta este bucuria. Nu ai neaparata nevoie sa intelegi teoretic.
Te face fericit ceea ce vezi? Asta e totul!

Cand o societate cade in ignoranta, sau amesteca binele si raul, ea se afla deja pe povarnisul
pierzaniei.

Zavoiul m-a invatat sa inteleg graiul lemnului si pietrei. Sculptorii mai tineri ar trebui sa stie
ca este bine sa treaca si ei cateodata, vara, prin zavoi, ca sa-i asculte fosnetul…

Eu nu dau niciodata prima lovitura pana cand piatra nu mi-a spus ce trebuie sa ii fac. Astept
pana imaginea interioara s-a format bine in mintea mea. Cateodata dureaza saptamani intregi
pana cand piatra imi vorbeste. Trebuie sa privesc foarte atent inauntrul ei. Nu ma las influentat
de vreo aparenta si transform ceea ce pare accidental pana cand reusesc sa scot la iveala ceea
ce este conform legilor universale.

Sculptorul trebuie sa-si puna sufletul in armonie cu sufletul materialului. Gandeste-te ca

stejarul din fata ta este un bunic intelept si sfatos. Vorba daltei tale trebuie sa fie respectuoasa si
iubitoare: numai astfel ii poti multumi.

In vremurile noastre inca se mai petrece ca un sculptor sa inteleaga ceva din graiul arborilor.

Povestea vietii pietrelor si a metalelor este mai domoala, mai simpla, pe cand lemnul are o
viata mai scurta, cum e flacara lui, si ia parte la tot ce il inconjoara. Pentru un sculptor, lemnul
are trei vieti: cea dintai de copac viu, care-si trage seva din pamant, catre frunze si flori, temator
fata de animale si oameni, ale caror ganduri bune sau rele nu-i raman ascunse. A doua viata a
lemnului incepe dupa ce a fost taiat si pus la uscat, cand sculptorul il prinde in mainile lui si
incepe sa-i vorbeasca, rugandu-l sa exprime impreuna cu el vreo minune de idee. Iar a treia
viata incepe dupa ce a fost cioplit si scobit de unealta, cand, uscandu-se, crapa, trosneste, se
indoaie, respira, desavarsind opera artistului. Un bun sculptor trebuie sa prevada crapaturile si
fisurile prietenului sau, lemnul. Daca te vei duce la Paris, ai sa poti vedea cativa dintre stalpii
mei, mereu mai crapati, dar parca si mai graitori decat au fost vreodata. Portretul lui Socrate -
sau al meu - cum spune odata sugubatul acela de Satie, a inceput sa se incovoaie. Craniul i s-a
uscat si cred ca intr-o zi se va deschide si-n el o crapatura. Abia o astept si ii multumesc
dinainte pentru ea batranului nuc din care l-am taiat. Macar el m-a inteles atat de bine!

Materialul trebuie sa isi urmeze viata si dupa ce a fost cioplit de mana sculptorului. Trebuie
ca sculptorul sa descopere si sa mentina in viata intelesul plastic pe care materia il poseda in
mod natural. A da materiei un alt inteles decat acela pe care natura i l-a dat inseamna sa o
omori.

Un monument depinde de locul pe care i-l alegi, de modul in care va rasari si apune Soarele
deasupra lui, de mediul inconjurator. Abia avand aceste date alegi materialul si studiezi formele
care se integreaza perfect in mediul natural, determinandu-i astfel monumentalitatea.

Eu am facut piatra sa cante pentru Omenire.

Aceasta sculptura (opera de o viata intreaga) va apartine tuturor timpurilor, din pricina ca
am despuiat forma esentiala de toate trasaturile care ar putea sa va povesteasca despre vreo
anumita epoca, sau despre vreo perioada de ani.

Functia artistului ramane aceea de a descifra semnele ascunse ale naturii si de a interpreta
misterele universului.

Semne se afla peste tot. Numai sa stii sa le vezi.

Da. Pretutindeni dai de semne. Nu-i nevoie sa cautam formule obscure sau taine de
nepatruns. Cand ti-e draga viata, iti ies in cale semnele si-i destul sa le privesti cum trebuie, ca
sa le patrunzi talcul… Cei cu inima curata, copiii mai ales, le zaresc cei dintai.

Priviti lucrarile pana cand le vedeti. Cei aproape de Dumnezeu le-au vazut.

Naturaletea, in Arta, consta in gandirea alegorica, simbol si sacralitate, sau in cautarea

esentelor ascunse in material, iar nu in reproducerea fotografica a aparentelor exterioare.
Sculptorul este un ganditor, iar nu un fotograf al unor aparente derizorii, multiforme si
contradictorii.

Sa pui in lucrare foc divin inseamna sa te contopesti cu ea, sa te aprinzi tu insuti inlauntrul ei.
 Coloana Infinitului, 1938.

Natura zamisleste o vegetatie vanjoasa care creste drept in sus, de la pamant spre ceruri. Iata,
"Coloana mea fara sfarsit" traieste intr-o gradina frumoasa din Romania... De jos si pana sus,
ea are aceeasi forma si nu ii trebuie nici un piedestal si nici soclu ca sa se sprijine; iar vantul nu
o va dezradacina niciodata, caci ea va rezista pe propriile-i puteri...

"Coloana infinitului" va fi una din minunile lumii...

Du-te!... Imbratiseaza "Columna infinitului" cu palmele mainilor deschise. Apoi, inaltandu-ti

ochii, priveste-o - si vei cunoaste, astfel, intru adevar, sinele Cerului...

Elementele Coloanelor mele infinite nu sunt altceva decat insasi respiratia omului, propriul
lor ritm...

Hai sa-i zicem scara la cer!

"Coloana infinitului" se aseamana si cu o planta exotica - la care vor sa viseze (vesnic)

adolescentii. Sau cu insusi pendulul timpului, rasturnat.

"Coloana infinitului" este negarea Labirintului.

O sculptura nu se sfarseste niciodata in postamentul sau, ci se continua in cer, in piedestal si

in pamant.

L-am fotografiat din toate unghiurile, mai ales intr-o zi frumoasa cu cerul strabatut de nori
calatori, ca o turma de miei. Mi s-a parut cea mai reusita fotografie: nu i se vedea nici capatul,
nici inceputul. Era un trunchi ce parca plutea in cer…

Stalpul de sprijin este semnul marii treceri a fiecarui om, asa cum samanta cade din spic
pentru a incolti in pamant.

Acesta este mesajul Stalpului meu, strajuit de Masa si de Poarta… Sa arzi ca o flacara, sa te
prefaci in fulger care leaga cerul si pamantul.

Un prieten mi-a marturisit ca si-a dat seama de frumusetea gradinii datorita stalpului de lemn
cioplit cu barda. Tocmai asta-i rostul acestui stalp, i-am spus eu. Prin el, sa descoperi
Frumusetea lumii.

Rege sau cersetor - este tot una, in fata Eternitatii!

Viata este ca o moneda: trebuie sa stii cum sa o folosesti.

Nenorocirea umanitatii este faptul ca fiecare individ traieste doar in planul constiintei sale
individuale. Stim cu totii acest mod de existenta: prozaica roata a unei vieti traite in nimicnicie.

Din plenitudinea tinutului meu insorit eu mi-am faurit o rezerva de bucurie pentru toata viata
si numai asa am putut rezista.

Capacitatea de indragostire si de daruire permanenta nu o au decat spiritele cu totul

superioare, dublate de naturi puternice, glandulare, vitale. Prin dragostea angelica si carnala te
vindeci de multe toxine si de majoritatea bolilor sufletului. Soarele este marele tamaduitor, insa
soarele iubirii il intrece.

Iubirea cheama iubire si ea. Nu este atat de important ca sa fii iubit, cat sa iubesti tu - cu
putere si cu toata fiinta.

Sentimentul de plenitudine, de bucurie, intregeste omul. El este rezultatul starii de gratie pe

care ne-o da bucuria.

Naturaletea in iubire este tendinta fascinanta de a ajunge la Absolut, prin amalgamarea

eurilor tinere, fruste si dornice de puritate.

Viata se aseamana cu o spirala. Nu stim in care directie este tinta ei. Insa trebuie sa mergem
in directia pe care noi o socotim cea justa.

Nu vom fi, niciodata, indeajuns de recunoscatori fata de pamantul care ne-a dat totul.

Sa creezi ca un Demiurg, sa poruncesti ca un Rege, sa muncesti ca un Sclav!...

 Pasare in spatiu

Eu am voit sa inalt totul dincolo de pamant.

In timpul copilariei - am dormit in pat. In timpul adolescentei - am asteptat la usa. In timpul

maturitatii - am zburat inspre ceruri! Am facut si eu pasi pe nisipul Eternitatii!...

Calatoria are loc, in realitate, in noi.

Viata mea a fost o succesiune de miracole.

Am fost si eu trimis de mic copil, la pricopseala prin lume. Nu mi-am pierdut legatura si nici
nu mi-am scos radacinile - pentru a umbla ca un nauc, pe tot globul. A profitat, pe urma, si Arta
mea; si m-am salvat ca OM!...

In fond, foarte putini oameni isi dau seama ca mai exista si alte forme ale cunoasterii decat
cele obisnuite. In jurul nostru actioneaza alte sfere ale existentei, cu care suntem uniti prin fire
invizibile. Cati dintre noi le percep? Curentele polare ale energiei curg prin fiinta noastra la fel
cum curg prin univers. Fortele noastre psihice ne pot otravi sau elibera. Curentul fortelor
psihice se propaga prin respiratie, vase de sange si nervi. Daca forta psihica este destul de
mare, ea nu mai are nevoie de mijlocitori in indefinitatea spatiilor.

Ma simt in India ca la mine acasa. Ceea ce imi place in India este vitalitatea enorma,
vitalitatea coplesitoare, obisnuita poate numai negrilor si asiaticilor. (...) in India, am (re)gasit
intelepciunea mea milenara, pastrata sub ploile Occidentului si a tuturor stupiditatilor; am gasit
"la paix et la joie"!... Am gasit demnitate fara trufie si amabilitate fara slugarnicie.

Trupul omenesc este frumos in masura in care oglindeste sufletul.

 Trupul omenesc are aceeasi structura ca si Universul.

Cine nu iese din sine, n-atinge Absolutul si nu descifreaza nici viata.

Daca ma voi putea perfectiona ca ascet, sunt convins ca voi putea obtine o maiestrie asupra
formelor naturale, pe care stiinta occidentala nu a reusit inca sa o descopere.

Sarutul, 1916.

Un intelept face din veninul sau interior, remediu pentru sine; sau precept de tamaduire
pentru semeni (...) insa cine nu se lupta impotriva Raului s-a si predat deja potrivnicului.

Elibereaza-te de pasiuni, elibereaza-te de pofte, elibereaza-te de greseli, - acestea sunt trei

precepte, zale si scut, pentru orice Spirit. Purtand aceasta armura, esti puternic impotriva
raului, - devii invulnerabil.

Toate dilemele se rezolva prin unificarea contrariilor.

Trebuie sa urmaresti necontenit sa urci foarte sus, daca vrei sa poti sa vezi foarte departe... Si
merita sa faci totul, in speranta ca vei putea odata sa intri in imparatia sferelor celor inalte.

Dumnezeirea este pretutindeni, si simti asta cand uiti cu desavarsire de tine insuti, cand te
simti umil si cand te daruiesti.

Eu ma aflu, acum foarte aproape de bunul Dumnezeu: si nu imi mai trebuie decat sa intind o
mana inspre El, ca sa il pipai!... Il voi astepta pe bunul Dumnezeu in Atelierul meu.

NU MAI SUNT DEMULT AL ACESTEI LUMI: SUNT DEPARTE DE MINE INSUMI,

DESPRINS DE PROPRIUL MEU TRUP - MA AFLU PRINTRE LUCRURILE ESENTIALE.