UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA FACULTATEA

DE ŞTINŢE ECONOMICE CATEDRA ECONOMIE ŞI TURISM

Proiect de an

Organizarea activității comerciale a

întreprinderii

A elaborat: Savca Pavel

Anul de studi 3
Grupa 203-BA

Coordonator ştiinţific:Lilia Șargu

dr. în ştiinţe economice , conf.USEM

Chișinău – 2020
 Cuprins
Introducere……..……..………………………………………………………………....3
1.Organizarea comertului…………………………………………………..………...….5
1.1 Procese tehnologice la nivel de magazine………………………………………10
1.2 Procese tehnologice la nivelul depozitului……………………………………....19
2.Amplasarea depozitelor de mărfuri………..………..………..………..……………...22
2.1 Funcţii ale depozitelor………..………..………..………..………..…………….24
2.2 Dotarea depozitului cu mobilier şi utilaje comerciale………..………..………..27
Concluzie………..………..………..………..………..………..………..………..….…35
Bibliografie………..………..………..………..………..………..………..………..…..38

2
 Introducere
Organizarea reprezinta un proces esential al activitatii intr-o intreprindere si depinde
de capacitatea intreprinzatorului de a asigura gruparea proceselor de munca pe formatii
de lucru, compartimente pentru simplificarea realizarii lor si cresterea eficientei.
De regula, prin organizare se intelege descompunerea unui fenomen, proces, obiect sau
activitate in partile sale elementare, analiza lor in scopul recompunerii intr-un efect de
sinteza ameliorat.
Organizarea unei intreprinderi consta in descompunerea ei in elemente componente ale
procesului de productie, analiza acestora in vederea recompunerii lor in raport cu anumite
criterii economice, tehnice si de personal in vederea realizarii obiectivelor stabilite in
conditi de eficienta sporita.
O deosebita importanta in organizarea unei firme revine organizarii ansamblului de
procese de munca ce se desfasoara in cadrul acesteia, cunoscuta sub denumirea de
organizare procesuala.In cadrul organizarii firmelor se pot delimita, in functie de sfera de
cuprindere, doua maniere diferite de abordare si anume:
-organizarea ansamblului activitatilor unei intreprinderi;
-organizarea diferitelor activitati componente (productie, desfacere, marketing,
aprovizionare etc.)
Pentru a putea să reuşească, întreprinderea trebuie să studieze în permanenţă piaţa,
consumatorul, în scopul cunoaşterii apte de a satisface nevoile care se manifestă.
Cu toate acestea, concepţia de marketing, care este o stare de spirit ce trebuie să
domnească în întreprindere, nu se manifestă întotdeauna printr-o atitudine de
subordonare. În raport cu piaţa ea nu poate semnifica fie acţiunea îndreptată asupra
nevoilor, crearea de nevoi noi, respectiv dominaţia asupra consumatorilor.
Motivul pentru care oamenii lucreaza in echipa este existenta unui scop comun pe
care cred ca il vor indeplini mai bine muncind impreuna mai degraba decat pe cont
propriu. Aceasta notiune de plan constituie elementul definitoriu pentru activitatea
grupului.
La nivelul unitatilor economice desfasurarea organizata a actiunilor prevazute si aplicarea
cu succes a strategiei economice adoptate necesita o anumita activitate de planificare.
Planificarea reprezinta o functiune de baza a managementului ce trebuie efectuata la un
nivel stiintific corespunzator, folosind metode si tehnici de lucru adecvate.
A planifica inseamna a concretiza in documente scrise cu caracter imperativ
prevederile strategiei si politicii adoptate pentru o anumita perioada, sub forma de:
 indicatori cantitativi si calitative;
 termenele de realizare;
 resursele ce trebuie alocate pentru indeplinirea lor;

3
  sarcinile concrete care revin executantilor la nivel de conducere si compartimente
functionale;
 modul de urmarire si control al felului cum sunt indeplinite prevederile pe toate
nivelele ierarhice.
 masurile ce trebuie aplicate pentru crearea conditiilor necesare;
Planificarea economica se concretizeaza intr-un ansamblu de planuri care devin
instrumente esentiale in activitatea de conducere si organizare.
În economia de piaţă, activitatea comercială are un rol determinant în ansamblul funcţiilor
întreprinderii.

4
 ORGANIZAREA COMERTULUI
Comerţul este o activitate inseparabilă a distribuţiei. Comerţul distribuie în modalităţi
diferite mărfurile: de la micul negustor la hipermagazin, de la vânzarea prin etalare la
forma modernă a merchandising -ului.
Activitatea consta în a cumpăra bunuri, servicii sau valori pentru a le vinde (după
transformare sau nu), pentru a le închiria sau ale ceda în folosinţă contra unui preţ.
TIPURI DE AGENTI ECONOMICI DIN DOMENIUL COMERŢULUI

I. După cantitatea de marfă comercializat

ANGROSIŞTI
Cumpără mărfuri in cantităţi foarte
mari
Vând mărfuri în cantităţi mari altor
comercianţi
Practică ambalarea de tip industrial
Preţul produselor comercializate este
mai mic decât preţul detailiştilor
DETAILIŞTI
Cumpără mărfuri in cantităţi mari şi în
sortiment diversificat
Vând mărfuri bucată cu bucată
consumatorului final
Practică ambalarea de tip individual
Preţul produselor este mai mare decât
preţul angrosiştilor.

Comerţul cu ridicata (comerţul de gros) reprezintă activitatea prin care se derulează

comercializarea produselor şi a serviciilor către firmele care le cumpără în scopul de a le
revinde sau a le utiliza într-o afacere. Grosistul sau angrosistul,aşa cum este denumit
omul de afaceri din domeniul comerţului cu ridicata, are o funcţie de interfaţă între
producători (fabricanţi) şi detailişti.
Angrosiştii reprezintă agenţii economici angajaţi, în primul rând, în activitatea de
comerţ cu ridicata, care cumpără în cantităţi mari şi revând în cantităţi mai mici, cu o
ofertă coordonată către clienţi reprezentând anumite instituţii şi întreprinderi, către
detailişti sau uneori chiar la alţi angrosişti mai mici.
Angrosiştii vând foarte rar direct la consumatorul final. În practică, comercianţii de
gros pot fi categorisiţi după mai multe criterii.
a. după criterial de reprezentare pe grupe de produse
-comercianţi de gros de produse alimentare, specializate (fructe, legume etc.) si/sau
produse alimentare generale;
- comerţul de gros non-alimentar (îmbrăcăminte, jucării, etc.)

5
- comerţul de gros industrial, specific comercializării de bunuri industriale pentru
diferite întreprinderi ( maşini, utilaje, piese de schimb etc.)

b. în funcţie de modul în care preiau mărfurile, de varietatea produselor şi

serviciilor pe care le comercializează: angrosişti independenţi, care pot fi cu servire
completă, sau angrosişti cu servire limitată.
Angrosiştii cu servire completă sunt cei care oferă o gamă completă de servicii, ca de
exemplu deţinerea de mărfuri în stoc, asigurarea de asistenţă tehnică şi consultanţă,
finanţarea achiziţiilor, livrarea de mărfuri la cumpărător etc.
Angrosiştii cu servire limitată sunt cei care oferă o anumită gamă de servicii pentru
furizorii şi/sau beneficiarii lor.
Comerţul cu amănuntul este un domeniu care include toate activităţile în vânzarea
bunurilor şi serviciilor direct către consumatorii finali, pentru a fi folosite în scop personal
şi nu în interes de afaceri, el reprezentând veriga intermediară cea mai importantă în
circuitul comercial al produselor.
Comerţul cu amănuntul acoperă toată gama produselor ce se comercializează şi se
realizează de foarte multe organizaţii – producători, angrosişti etc.- , dar ponderea
activităţii acestei forme de distribuţie este realizată de detailişti, care prin specificul
activităţii lor obţin profituri numai prin activitatea de comercializare a produselor şi
serviciilor către consumatorii finali.
Principalele formele de vânzare în comerţul cu amănuntul se realizează prin magazine,
în ultimii ani apărând şi alte forme de vânzare cu amănuntul, prin poştă, prin telefon, la
domiciliu, sau prin mijloace electronice de vânzare.

6
II. După natura mărfurilor comercializate

7
 Tabelul nmr. 1 Caracteristici tehnice și comerciale pe tipuri de magazin
SUPERMAGAZIN
- suprafaţa de vânzare între 400-2500
mp
- construcţia pe un singur nivel
- rotaţia rapidă a stocurilor
- o casă de marcat la 100 mp
suprafaţa de vânzare
- amplasarea, în principal, în noile
cartiere
MAGAZIN UNIVERSAL
- dimensiunea minimă a
suprafeţei comerciale de 250 mp
- numărul minim de 5 raioane de
vânzare a unor grupe diferite de
mărfuri
- efectivul personalului de peste
175 lucrători
- amenajarea magazinului pentru a
crea imaginea de spectacol
HIPERMAGAZIN
- suprafaţa de vânzare de peste 2500
mp
- construcţia pe un singur nivel
- prezenţa tuturor raioanelor, chiar şi
a celor care practică vânzare prin
vânzători
- o casă de marcat pentru 200 mp
suprafaţa de vânzare
MAGAZIN POPULAR
- suprafaţa de vânzare medie
de cea. 100 mp
- gama de preţuri joase
- gama de servicii reduse
- viteza de rotaţie rapidă a stocurilor
- vânzarea produselor
alimentare şi nealimentare
de cerere curentă
8
9
PROCESE TEHNOLOGICE LA NIVEL DE MAGAZIN
procese principale
- prezentarea si vanzarea marfurilor
- incasarea si eliberarea marfurilor
procese secundare
- receptia marfurilor
- depozitarea marfurilor
- pregatirea marfurilor pentru vanzare
circulatia ambalajelor goale
Structura funcţională a magazinului
Suprafaţa unui magazin se poate diviza în funcţie de mărimea şi profilul său,
vechimea clădirilor în care acestea îşi desfăşoară activitatea, modul de realizare a
construcţiei (cu unul sau mai multe niveluri), astfel :
a) sala de vânzare, în cadrul căreia are loc procesul de vânzare a mărfurilor;
b) depozitul de mărfuri, destinat păstrării mărfurilor şi continuităţii
procesuluide vânzare;
c) spaţial tehnic (vestiare, grupuri sanitare, instalaţii tehnice, birouri).
O importanţă deosebită pentru organizarea magazinului o are, printre altele,
forma şi mărimea sălii de vânzare. Experienţa demonstrează că există o mare
diversitate de forme ale sălii de vânzare. Sunt preferate formele pătrate şi
dreptunghiulare (cât mai apropiate de forma pătrată) datorită condiţiilor optime
de vizibilitate şi de orientare a cumpărătorilor în sala de vânzare, de amplasarea
mobilierului şi utilajelor, de stabilirea celor mai raţionale fluxuri ale mărfurilor,
personalului şi cumpărătorilor.
Sala de vânzare trebuie să aibă create condiţii de iluminare naturală care să
asigure, în timpul zilei, vizibilitate până în cele mai îndepărtate locuri, să
permită studierea amănunţită a mărfurilor expuse, precum şi distingerea fără
efort, a întregii palete coloristice a mărfurilor.

Sala de vînzare DEPOZIT

10
Tehnologia amenajării suprafeţei de vânzare
Organizarea interioară a suprafeţei de vânzare reprezintă, într-o anumită măsură,
modul de prezentare a magazinului, “argumentul” său, maniera sa de exprimare
în cadrul dialogului pe care-l stabileşte cu clientela
O asemenea viziune, presupune ca magazinul să fie proiectat din interior spre
exterior, începând de la punctul de vânzare (raionul).
Atât în proiectarea noilor magazine, cât şi în remodelarea celor existente, se
urmăreşte, în esenţă, crearea unei ambianţe care să promoveze în cel mai înalt
grad vânzările, realizarea unei legături optime între diferitele componente ale
sistemului pe care îl formează ansanblul suprafeţei de vânzare.

Dimensionarea raioanelor
Funcţionalitatea eficientă a magazinului este condiţionată de modul cum se va
soluţiona repartizarea suprafeţei de vânzare pe raioane, dimensionarea optimă a
acestora având consecinţe nemijlocite asupra cifrei de afaceri, ca şi asupra
nivelului de servire a clienţilor.
Suprafaţa de vânzare a unui raion depinde mai multi factori, printre care :
Volumul şi structura asortimentului de mărfuri comercializat;
Formele de expunere şi vânzare, în interdependenţă cu tipul şi
dimensiunile mobilierului utilizat;
Frecvenţa cererii de mărfuri a populaţiei, după sezon;
Obiceiurile de cumpărare a populaţiei;
Amplasarea magazinului şi particularităţile sale constructive.

Deşi, destul de dificil, se poate stabili o metodologie care să asigure alocarea

orientativă pe grupe de mărfuri, a suprafeţei de vânzare a unui magazin. O
asemenea metodologie presupune parcurgerea succesivă a următoarelor etape :
Determinarea unui număr teoretic de referinte, pornind de la un
asortiment-tip pentru fiecare raion ;
Determinarea stocului de etalare ;
Stabilirea unor norme de încărcare pe mp suprafată de etalare ;
Calcularea raportului dintre suprafaţa de etalare şi cea ocupată cu
mobilier ;
Determinarea lungimii alocate fiecărui raion.

a)Stocul de etalare din sala de vânzare

Stocul de etalare se impune a fi avut în vedere, în primul rând din necesitatea
asigurării suprafeţe minime pentru prezentarea asortimentului de mărfuri, ştiut
11
fiind faptul că există un raport între numărul de exponate dintr-un anumit reper şi
posibilitatea realizării unui volum optim al vânzării
Se admite, astfel, că sunt necesare minim 2 sau 3 bucăti din acelaşi articol pentru
ca acesta să aibă şansa de a opri privirea unui client. Astfel spus, se poate
presupune că unei creşteri a linearului unui raion îi corespunde o creştere a
volumului vânzărilor , însă această creştere este limitată prin existenţa a două
restricţii :
Un număr minim de bucăţi dintr-o anumită referinţă care dacă nu este
atins, nu permite realizarea unei vânzări corespunzătoare ;
Un prag de saturaţie, peste care, dacă se trece, nu se va obţine o sporire a
vânzărilor.

Linearul este “lungimea de expunere” a produselor într-un magazin.

b) Norma de încărcare pe mp suprafaţă de etalare trebuie să fie rezultatul
experimentărilor, luându-se în consideraţie tipul şi dimensiunile mobilierului
utilizat, caracteristicile de prezentare comercială a mărfurilor (gabarit, ambalaj
etc), formele de expunere pe mobilier.

Posibilităţile de încărcare cu mărfuri a mobilierului se află în relaţie directă cu

înălţimea, lăţimea şi adâncimea acestuia ( raft, stender etc.) cu distanţa dintre
poliţe (respectiv, bare) - elemente ce variază de la o grupă de mărfuri la alta.

c) Raportul dintre suprafaţa de etalare şi cea ocupată cu mobilier

Are în vedere înălţimea purtătorilor de mărfuri (rafturi, gondole, stendere, etc.),
numărul şi dimensiunea poliţelor, distanţele minime dintre acestea.
Se va urmări totodată :
Asigurarea unei lungimi optime a frontului de expunere (5-10 m) ;
Utilizarea la maximum a mobilierului de-a lungul pereţilor pe înălţimi
variind între 2 şi 2,20 m ;
Folosirea în general a unui mobilier cu 4-5 niveluri (poliţe) de expunere.

Implantarea raioanelor şi suprafaţa de vânzare a magazinului

Prin operaţiunea de implantare se urmăreşte amplasarea raioanelor, a mobilierului
şi a produselor astfel încât să se asigure prezentarea unui stoc de mărfuri echilibrat
în raport cu cerinţele clientelei, precum şi uşurarea alegerii de către cumpărători
a mărfurilor expuse
Fundamentarea implantării raioanelor implică elaborarea unui plan concret de
aranjare spaţială a suprafeţei de vânzare. Fiecare raion are importanţa şi un rol
bine definit în utilizarea cu maximum de eficienţă a suprafeţei de vânzare a
12
magazinului. În esenţă, la elaborarea acestui plan se are în vedere găsirea celor
mai adecvate soluţii de utilizare intensive a spaţiilor de vânzare, prin luarea în
considerare a mai mulţi factori :
Factori de influenţă :
Natura şi caracteristicile mărfurilor expuse ;
Formele de vânzare practicate ;
Dimensiunile şi forma suprafeţei de vânzare ;
Obiceiurile de cumpărare şi preferinţele consumatorilor ;
Condiţiile de aprovizionare de la furnizori
Normativele de stoc şi viteză de circulaţie a mărfurilor .

Obiective urmărite
Utilizarea raţională a întregii suprafeţe disponibile ;
Dirijarea circuitului clientului ;
Facilitatea cumpărătorilor ;
Reducerea circuitelor şi operaţiilor de manipulare a mărfurilor ;
Realizarea unui nivel minim al cheltuielilor de circulaţie .

În general, scopul compartimentării pe raioane , este de a se crea un raport optim

între suprafaţa raionului şi volumul vânzărilor respective. În practică, se
utilizează, în acest scop, regula care se bazează pe observaţiile curente asupra
fluxului cumpărătorilor în magazine, potrivit cărora aceştia se opresc, în cea mai
mare parte, în apropierea intrării în magazine, evitând drumul până în partea opusă
intrării. Pe baza acestor obsevaţii, regula cere ca suprafaţa magazinului să fie
împărţită în patru părţi egale : în prima pătrime din vecinătatea intrării urmează
să fie amplasate acele raioane care participă cu o cotă globală de 40% în volumul
vânzărilor, iar în celelate, în ordine, raioanele cu ponderi de 30%, 20% şi 10% .
Experienţa comercială din mai multe ţări demonstrează că anumite raioane
constituie punctele de atracţie cele mai puternice ale unui magazin : raionul de
fructe şi legume din supermagazine, al raioanelor cu articole pentru femei din
magazinele universale etc.
În ceea ce priveşte “ implantarea în detaliu ”, se va urmări să se găsească
amplasamente corespunzătoare diferitelor raioane, în funcţie de frecvenţa de
cumpărare a mărfurilor.
Un plan de implantare optim are ca scop localizarea produselor de cerere foarte
mare într-o asemenea variantă încât clienţii să fie atraşi de fiecare dintre ele,
traversând o întreagă sală de vânzare. Astfel., clienţii au posibilitatea de a
înmagazina vizual întregul linear de prezentare, de-a lungul căruia vor figura
produsele curente şi bineinţeles, cele de impuls
Acest mod de rezolvare presupune trei faze successive de abordare a implantării
raioanelor :
13
 Determinarea amplasamentelor raioanelor de foarte mare atracţie, susţinută
de produsele de apel (cazul legumelor şi fructelor sau a mezelurilor într-un
supermagazin ) ;
Determinarea amplasamentelor mărfurilor de cerere curentă ;
Determinarea amplasamentelor articolelor care fac obiectul
cumpărăturilor de impuls.

Aşadar, amplasarea mărfurilor de cerere foarte mare sau curentă va trebui să

conducă la un drum dirijat al clientelei, pe cât posibil pe fiecare culoar de
circulaţie, în timp ce produsele care fac obiectul cumpărăturilor de impuls se
amplasează în funcţie fie de o complementaritate în utilizare, fie de viteza lor lentă
de circulaţie, care poate fi accelerată printr-o aşezare în imediata vecinătate a unui
loc atractiv.
Echipamentul tehnice de prezentare şi vânzare a mărfurilor
Echipamentul tehnic pentru prezentare şi desfacere cuprinde: utilaje comerciale
şi alte materiale necesare desfăşurării activităţii comerciale
Echipamentul comercial îndeplineşte un rol important în activitatea unui magazin,
contribuind la folosirea optimă a suprafeţei de vânzare, la etalarea unei cantităţi
cât mai mari de mărfuri şi
la crearea condiţiilor favorabile de muncă pentru vânzători.
Raportat la cerinţele comerţului modern, se apreciază că durata de viaţă a
echipamentului comercial variază între 5 şi 10 ani, depinzând de calitatea
materialului şi de frecvenţa consumatorilor în magazin. Evident, deteriorarea
constituie primul criteriu de înlocuire a echipamentului unui magazin. Al doilea
criteriu vizează funcţionalitatea echipamentului. Este vorba de aşa-zisa “ uzură
morală”, sub impactul căreia diferitele tipuri de mobilier şi utilaj nu mai
corespund unei comercializări optime a mărfurilor şi nici normelor de
rentabilitate şi productivitate ale magazinului .

14
Tabelul nmr.2 Tipuri de utilaje comerciale
Dispunerea mobilierului în magazin trebuie să asigure folosirea intensive a
spaţiilor comerciale, pe orizontală şi verticală, în vederea obţinerii unui grad
optim de ocupare cu mobilier şi respectiv de încărcare a sălii de vânzare cu
mărfuri. Există o corelaţie certă între mărimea suprafeţei de vânzare şi
dimensiunile maxime ale mobilierului de prezentare.

Mobilierul dintr-un magazin trebuie să asigure:

cea mai bună expunere a

mărfurilor din punct de vedere
vizual;
punerea în valoare a mărfurilor expuse;
condiţii de păstrare
corespunzătoare pentru
mărfurile expuse;

accesibilitate pentru consumatori;

facilitatea servirii.
15
În cadrul sălii de vânzare mobilierul trebuie aşezat (dispus) respectându-se
următoarele criterii:
gradul de ocupare a sălii de vânzare cu mobilier să fie cuprins între 25-
30%;
aşezarea mobilierului să permită folosirea optimă a spaţiului comercial;
să se evite aglomerările;
să nu fie blocată circulaţia clienţilor în magazin;
să se evite zonele ascunse, necontrolabile;
înălţimea mobilierului din mijlocul sălii să
nu depăşească 1,65 m;
înălţimea mobilierului aşezat de-a lungul
pereţilor poate ajunge la 220-240cm;
lungimea rândurilor create să fie între 5-10 m
să asigure orientarea uşoară a clienţilor, prin
aranjarea în linie dreaptă, circulară sau semicirculară
a pieselor de mobilier;
să ţină seama de forma de vânzare practicată.

16
Fluxurile de circulatie intr-un magazin
FLUX CUMPARATORI
FLUX PERSONAL

FLUX MARFA

Fluxul clienţilor este conturat de modul cum se amplasează mobilierul comercial

(rafturile, gondolele, mesele etc.) . Mobilierul se amplaseză lângă pereţi sau în
centrul sălii de vânzare şi trebuie să delimiteze culoarele pentru circulaţie. Fluxul
trebuie să fie continuu, încât să conducă clienţii pe toate culoarele.

Este recomandat ca magazinul să aibă două uşi, ambele cu deschiderea spre stradă
; de preferat ca pentru intrare şi iesire să existe uşi distincte, deşi la magazinele
mici nu este posibil acest lucru. Lăţimea culoarelor este de circa 2m şi ea trebuie
păstrată constantă. Se prevăd spaţii de staţionare în dreptul caselor de marcat şi a
raioanelor mai solicitate.
Fluxul mărfurilor şi ambalajelor cuprinde toate circuitele conduse după anumite
reguli, precum şi staţionările dorite sau nedorite ale mărfurilor şi ambalajelor.
Raţionalizarea acestui flux presupune respectarea unor condiţii:
reducerea numărului de circuite ale fluxurilor de mărfuri;
ordonarea logică a diferitelor părţi componente ale fluxului;
evitarea intersectării fluxului de mărfuri şi ambalaje cu cel al
clienţilor.

17
Tbelul nmr.3 Tipul fluțului de circulație

18
 PROCESE TEHNOLOGICE LA NIVELUL DEPOZITULUI
Îndeplinirea funcţiei de gros de către un grosist tradiţional, de către o firmă de
comerţ integrat ori asociat, pretinde derularea în depozitul comercial a unui flux
tehnologic complet compus din următoarele procese: preluare (recepţie),
depozitare (stocare), livrare. Pentru orice suprafaţă comercială care întruneşte
atributele unui depozit, fluxul tehnologic se compune din: intrare - păstrare -
depozitare - stocare - vânzare - livrare.
Tipuri de depozite comerciale

Depozitele comerciale, în funcţie de diverse criterii, pot fi grupate în mai multe

categorii :
1. După caracterul activităţii principale pe care o îndeplinesc :

depozitele de colectare, care concentrează partizi relativ mici de mărfuri

primite de la diverşi furnizori, în vederea formării unor partizi mai mari,
pentru diferiţi beneficiari ;
depozite de repartizare, destinate acumulării mărfurilor în partizi mari,
pentru a le livra beneficiarilor în partizi mari ;
depozite de tranzit şi transbordare, amplasate de regulă în gări şi porturi,
servind pentru păstrarea temporară şi, uneori, pentru pregătirea mărfurilor
în vederea transportării ulterioare la depozitele principale sau la diverşi
beneficiari ;
depozite pentru păstrarea sezonieră sau de lungă durată, destinate
acumulării de mărfuri într-o perioadă scurtă pentru păstrarea sezonieră (de
exemplu: legume, fructe) sau pentru păstrarea mai îndelungată (de
exemplu: cartofi).

2. După gradul de specializare:

depozite strict specializate, în care se păstrează un singur fel de marfă a

cărei caracteristică este prezenţa celui mai simplu sortiment ;
depozite specializate, având ca obiect stocarea unei singure grupe de
mărfuri (confecţii, încălţăminte, cosmetice) ;
depozite combinate, care asigură păstrarea a două sau trei grupe de
mărfuri apropiate prin cererea de consum a populaţiei (textile -
încălţăminte, galanterie - cosmetice) ;
depozite generale, destinate fie sectorului alimentar, fie sectorului
nealimentar ;
depozite mixte, în care se păstrează mărfuri din ambele sectoare.

3. După particularităţile constructive:

19
Forma construcţiei. Depozitele având o singură incintă sau mai multe pot
fi :
- construcţii deschise (depozit liber), folosite pentru mărfurile
insensibile la acţiunea factorilor de climă, fundaţia şi suprafaţa depind
de mijloacele de transport intensiv şi comercial utilizate ;
- construcţii semideschise (depozite acoperite), destinate mărfurilor ce
trebuie protejate; suprafaţa utilizată va fi limitată de înălţime şi de
punctele de sprijin ;
- construcţii închise.

Sistemul de construire. Procedeele tehnologice folosite la construire

împart depozitele în :
- construcţii din prefabricate ;
- construcţii monolit ;
- construcţii în sistem combinat.
Materialul de construcţie. Natura materialelor folosite ca structură de bază
grupează depozitele în :
- construcţii din fier beton ;
- construcţii din cărămidă ;
- construcţii din oţel uşor ;
- construcţii din materiale metalice şi uşoare ;
- construcţii din lemn ;
- construcţii din alte materiale.
Înălţimea. Se disting :
- depozite întinse (platformă cu înălţime maximă de 3-4metri);

- depozite înalte (cu mai multe niveluri sau cu un singur nivel,dar cu o

înălţime de peste 4 metri).

Climatizarea. În funcţie de natura şi condiţiile necesare pentru păstrarea

mărfurilor, depozitele pot fi :
- neclimatizate ;
- parţial climatizate ;
- climatizate.

Poziţie faţă de nivelul solului. În funcţie de acest criteriu pot exista

depozite :
- deasupra pământului (pe sol) ;
- sub pământ.

20
Ştiind că particularităţile constructive reprezintă un element esenţial, care îşi
pune amprenta asupra întregului proces tehnologic, în proiectarea unui nou
depozit se recomandă :
construirea de clădiri pe un singur nivel, asigurându-se o mare facilitate
pentru operaţiile de manipulare şi de stocare ;
adoptarea formei rectangulare sau, ideal, pătrate, care permite cea mai
mare suprafaţă pentru un perimetru dat şi deci reduce costul construcţiei;
alegerea, din punct de vedere arhitectural, a construcţiei de tip hangar: o
construcţie metalică lejeră, repede amortizabilă, cu excelente posibilităţi de
extindere, la 10 sau 15 ani după construcţia clădirii, condiţiile de exploatare
pot fi schimbate mereu, iar prezenţa unei infrastructuri greoaie ar deveni o
frână în operaţiile de modernizare ;
reducerea numărului stâlpilor de susţinere, deoarece, prin aceasta se
favorizează stocarea pe înălţime, utilizarea eficientă a mijloacelor
mecanice de manipulare, exploatarea intensivă a spaţiului şi volumului
construcţiei.

21
Amplasarea depozitelor de mărfuri
Criteriul de bază în amplasarea geografică a unui depozit îl reprezintă organizarea
raţională a vehiculării produselor, care să conducă la circuite cât mai scurte ale
distribuţiei mărfurilor.
Asupra modalităţilor de vehiculare a mărfurilor acţionează un complex de factori
legaţi nemijlocit de participanţii la procesul de distribuţie a mărfurilor, respectiv:
producătorul, distribuitorii, transportorii, consumatorul (utilizatorul).
1.Repartizarea teritorială a producţiei bunurilor de consum influenţează, într-o
mare măsură, fluxurile de mărfuri, intensitatea şi direcţia acestora, distanţele
parcurse şi normele de utilizare a mişcării mărfurilor.
2. Repartizarea teritorială a consumului. Spre deosebire de producţie, care
înregistrează un anumit grad de concentrare teritorială, consumul se realizează în
absolut toate localităţile ţării. Însă localităţile diferă între ele prin mărime, profilul
economico-social, deci cererea de bunuri de consum manifestă deosebiri
semnificative în profil teritorial.
3. Dezvoltarea şi organizarea transporturilor. Laturile principale ale activităţii
de transport, formele şi condiţiile de realizare a vehiculării mărfurilor sunt :

Gradul de dezvoltare a reţelei de transport. O reţea de căi de comunicaţii

dezvoltată asigură deplasarea mărfurilor de la producător la consumator cu
cheltuieli de transport mai reduse ;
Gradul de dotare a staţiilor CF cu terminale pentru vehicularea
mecanizată a containerelor mici (1,5 t) şi a containerelor de mare
capacitate (transcontainere) ;
Mijloacele de transport utilizate (tipul, nivelul tehnic, starea de
funcţionare) influenţează, de asemenea, viteza de deplasare, condiţiile de
transport.

4. Organizarea activităţii comerciale, caracterizată prin nivelul de dezvoltare şi

de modernizare a bazei materiale, structurile organizatorice ale verigilor
comerciale şi sistemul de relaţii pe care comerţul le întreţine cu ceilalţi
participanţi la procesul de distribuţie a mărfurilor.

Acţiunea conjugată a acestor factori de influenţă condiţionează alegerea unui

canal de distribuţie sau altul şi, în cadrul acestuia găsirea amplasamentului optim
al viitorului depozit, ţinând seama de necesitatea minimizării costurilor de
depozitare, concomitent cu asigurarea următoarelor cerinţe principale :
utilizarea celor mai scurte şi mai rapide căi de vehiculare a mărfurilor;
respectarea principiului teritorial, prin stabilirea judicioasă a zonei de
aprovizionare;

22
 localizarea depozitului în zona special amenajată în perimetrul fiecărui oraş
(schiţele de sistematizare teritorială prevăd o zonă distinctă destinată
amplasamentelor de depozite, de obicei în vecinătatea platformelor
industriale de la periferia localităţilor, pentru a exista posibilitatea
racordării facile la arterele rutiere şi la calea ferată).

Dimensiunile depozitului
Pentru dimensionarea optimă a unui depozit de mărfuri se au în vedere următorii
factori de influenţă :
volumul, structura şi oscilaţiile sezoniere ale rulajului anual al mărfurilor
prin depozit ;
stocurile de mărfuri medii şi maxime, stabilite anual, pe grupe de mărfuri
;
sistemul de păstrare a mărfurilor în depozite (stive, stelaje, vrac) ;
nivelul de înzestrare tehnică ;
particularităţile constructive ale unui depozit.

1. Stabilirea mărimii suprafeţei utile a unui depozit se determină pe baza

numărului de palete convenţionale necesare păstrării mărfurilor, folosind
formula :

Smax
Np = q
în care :
Np - numărul de palete;
Smax - stocul maxim de păstrare în depozit;
q - încărcarea orientativă în paletă.
Smax=D × V/ Z × K
în care :
D - volumul anual al desfacerilor de mărfuri prin depozit; V - viteza de
circulaţie a mărfurilor, respectiv timpul mediu cât stă un lot de mărfuri în
depozit;

Z - numărul de zile pentru care se calculează stocul maxim (360 zile);

K - coeficientul de neuniformitate al intrărilor şi livrărilor de mărfuri
(K=1,2 - 1,4).

23
Numărul de palete convenţionale constituie un indicator sintetic de exprimare a
capacităţii depozitelor, el stând la baza tipizării acestora.

În condiţiile promovării pe scară largă a paletizării, specialiştii consideră că

numărul de palete convenţionale este indicatorul cel mai potrivit pentru
dimensionarea suprafeţei unui depozit.

2. Capacitatea globală a unui depozit, dimensionată prin prismaîndeplinirii

funcţiilor principale ale acestuia, este definită prin conjugarea atributelor a trei
capacităţi parţiale :

capacitatea de preluare a mărfurilor,

capacitatea de depozitare a mărfurilor,
capacitatea de livrare a mărfurilor.

Aceste capacităţi se măsoară prin cantitatea maximă de mărfuri ce pot fi preluate,

depozitate sau livrate într-o unitate de timp bine determinată (ore, zi) cu resursele
proprii de muncă; se exprimă în diferite unităţi de măsură: număr, m3, kg sau
unităţi monetare pe unitatea de timp aleasă.

Funcţii ale depozitelor

În proiectarea tehnologiei amenajării unui depozit trebuie să se aibă în vedere ca
diferitele operaţii şi procese de bază, necesare îndeplinirii scopului pentru care a
fost creat, să se deruleze într-o înlănţuire logică în spaţiu şi timp.
Depozitul comercial asigură înfăptuirea acestei cerinţe, prin îndeplinirea
următoarelor funcţii :
primirea produselor: descărcare, manipulare, recepţie cantitativă şi
tehnică,
depozitarea: păstrarea şi conservarea,
comisionarea (formarea noilor loturi comandate): necesită
fracţionarea, ambalarea şi etichetarea mărfurilor,
expediţia: încărcare, transport, gestiunea documentelor utilizate.
procese secundare:

o primirea, receptia, restituirea ambalajelor de transport

o primirea, receptia si restituirea ambalajelor de desfacere
recuperabile
o colectarea si reconditionarea containerelor si sacilor
container
24
Din perspectiva acestor cinci funcţii, un proces tehnologic complet, la nivelul
unui depozit, prezintă următoarele trăsături :
este un proces de producţie care a fost “împins” în sfera comerţului;
este caracterizat printr-un grad înalt de concentrare, care asigură
posibilităţi favorabile raţionalizării prin mecanizarea şi, eventual,
automatizarea activităţilor (operaţiilor) ;
presupune înzestrarea locurilor de muncă cu echipament tehnic adecvat
acelor operaţiuni care se apropie de unele procese industriale (ambalare,
sortare, instalaţii de frig).

Proiectarea tehnologiei amenajării depozitului trebuie să aibă, ca punct de

pornire, următoarele elemente de fundamentare :
tipul şi dimensiunile depozitului (suprafaţă, înălţime, volum) ;
tipul şi destinaţiile spaţiilor componente ale suprafeţei alocate depozitului
(depozitare, ambalare, uscare, coacere, frig) ;
relaţiile principale dintre diferitele suprafeţe, respectiv corespondenţa
dintre fluxurile de mărfuri, ambalaje, informaţii, mijloace de transport ;
ordonarea funcţională a depozitului ;
caracteristicile constructive ale depozitului şi, îndeosebi, relaţia dintre lungimea
şi lăţimea suprafeţelor.

25
Tabel nmr 4.Repartizarea depozitelor pe zone

26
Dotarea depozitului cu mobilier şi utilaje comerciale
Exploatarea raţională a volumului util al depozitelor, reducerea timpului necesar
formării comenzilor, uşurarea muncii salariaţilor presupune dotarea, pe de o
parte, cu tipuri de mobilier adecvat sistemelor de depozitare moderne, care au la
bază paletizarea şi containerizarea mărfurilor, iar pe de altă parte, cu tipuri de
utilaje comerciale care să asigure mecanizarea şi automatizarea proceselor de
muncă specifice diferitelor faze ale tehnologiei din depozite.
Tipuri de mobilier şi utilaje comerciale:
În funcţie de anumite caracteristici, dotările dintr-un depozit se clasifică în
diferite grupe :
1. După natura lor:

Un sistem intern de recipienţi, reprezentat de mijloace de depozitare cum

sunt: containere, rafturi, tancuri şi palete;
Mijloacele muncii tehnice, respectiv toate mecanismele şi utilajele
mecanizate şi automatizate: instalaţii de transport, de ambalare, de
sortare.

2. După funcţiile pe care le îndeplinesc şi apartenenţa lor la diferite procese

tehnologice :

Mijloace pentru depozitare: palete, recipienţi, tancuri, silozuri;

Mijloace pentru supravegherea şi păstrarea mărfurilor: aspiratoare
industriale, mijloace de ambalare, aparate de control;
Mijloace pentru porţionare şi condiţionare: echipamente pentru dozare,
maşini de măsurat, tăiat;
Mijloace pentru transport şi ambalare: aparate de ridicat, aparate pentru
servirea rafturilor, palete;
Mijloace pentru asigurarea unor servicii comerciale ca:
etichetare,împachetare.

3. După locul lor în fluxul tehnologic al depozitului :

Dotări tehnice principale: toate mijloacele de muncă ce îndeplinesc o

anumită funcţie a depozitului.
Dotări de completare, acele mijloace ale muncii care susţin sau
completează capacitatea de funcţionare a dotărilor tehnice principale:
mijloace de control, dispozitive care asigură depozitarea (rame de susţinere,
ghidare), mijloace care ajută la transportul intern.
4. După mobilitatea lor :

27
 Mijloace staţionare (fixe);
Mijloace mobile, care îşi schimbă locul.

5. După felul activităţii pe care o desfăşoară :

Mijloace manuale;
Mijloace de putere;
Mijloace acţionate prin motoare cu ardere (de benzină, Diesel);
Mijloace care utilizează energia furnizată de baterii electrice.

Tabelul nmr.5 Mijloace de depozitare

Mijloacele de transport
Mijloacele de transport sunt mijloace ale muncii cu ajutorul cărora bunurile sunt
deplasate dintr-un loc în altul.
28
Mijloacele de transport din interiorul unui depozit se grupează, după anumite
criterii, în următoarele categorii:
După modul de lucru :
cu activitate continuă,
- cu activitate întreruptă.

După direcţia de lucru :

- orizontal,
- vertical,
- combinaţia ambelor.
După felul funcţionării :
- prin putere (alunecare),
- acţionare manuală,
- acţionare electrică,
- acţionare diesel şi cu benzină.
1. Mijloacele de transport cu activitate întreruptă
În cadrul unui depozit, aceste mijloace se clasifică în :
a) Aparate conduse cu mâna :

fără instalaţie de ridicare (semiautomati-zate), cum sunt :

- lăzi,
-cărucioare
- trotinete,
- maşină platformă.
cu instalaţii de ridicare pe înălţimi mici.
b) Instalaţii propulsate prin motor, cu deplasare orizontală, fără şine :
fără instalaţii de ridicare (electrocar pentru cărat, electrocar cu platformă),
mecanizate în întregime;
cu ridicare pe înălţimi mici, în parte mecanizate;
cu ridicare (maşină de ridicat şi stivuitoare), mecanizate total.
c) Utilaje de ridicat :
pe înălţimi mici (mese de ridicat, mese telescopice),
macarale.
2. Mijloace de transport cu activitate continuă - sunt denumite transportoare şi
se clasifică, din punct de vedere funcţional în :
fixe (încorporate în construcţia depozitului),
mobile (pot fi mutate dintr-un loc de muncă în altul, deşi în timpul
funcţionării sunt fixe).

29
Din punct de vedere al caracteristicilor tehnice şi constructive, transportoarele se
împart în :
transportoare cu bandă, formate dintr-o bandă întinsă între doi tamburi
cilindrici, banda poate fi netedă, zimţată sau prevăzută cu racleţi;

30
 transportor cu bandă netedă, executat fix sau mobil, banda se
confecţionează din şipci de lemn sau metal, montate pe lanţ;
transportorul telescopic cu bandă, avînd banda din cauciuc sau din plăci,
cu sau fără traverse sau racleţi;
transportor cu placă turnantă, folosit în situaţiile în care de la un transportor
de bază mărfurile trebuie dirijate spre gestiuni, ceea ce impune schimbarea
direcţiei lor de deplasare, placa turnantă poate fi o bandă plană, cu role, cu
discuri sau cu bile;
transportorul cu role ori cu discuri, cu sau fără acţionare mecanică, cele
mai utilizate transportoare cu role sunt cele gravitaţionale;
macazul, un sector al transportorului, fixat la un capăt într-o articulaţie
verticală şi sprijinit pe celălalt capăt pe o placă, pe care pot deplasa
mărfurile într-o parte sau alta; macazul este destinat distribuirii sarcinilor
(colete, lăzi, navete) de pe un transportor cu role pe altul;
transportorul cu discuri, destinat în principiu transportului bunurilor de uz
îndelungat (frigidere, maşini de spălat, televizoare).
transportorul cu leagăn, folosit pentru transporturile de mărfuri între etaje fără a
necesita o transbordare a mărfurilor în punctele de legătură orizontale cu cele
verticale;
transportorul suspendat monoral, construit dintr-un lanţ pe care sunt fixate,
la distanţe egale, cârlige pentru cărucioare sau suporturi pentru mărfuri
(umeraşe confecţii); lanţul de tracţiune al acestui transportor este acţionat
de un motor electric şi poate fi suspendat de plafonul depozitului sau
îngropat în pardoseală, când tractează cărucioare.

Amenajarea interioară a depozitului

31
Sarcinile esenţiale ale unui depozit comercial sunt :
recepţia mărfurilor,
controlul şi stocajul lor,
pregătirea comenzilor, ambalarea mărfurilor şi livrarea acestora către
beneficiar.
Primele două, recepţia şi stocajul, corespund circuitului primar sau circuitului de
stocaj. A treia sarcină, livrarea mărfurilor, corespunde circuitului secundar sau
circuitului de sevice.
Organizarea depozitului trebuie făcută astfel încât cele două circuite să nu se
suprapună
În funcţie de amplasarea principalelor zone - recepţie, depozitare,expediere
există trei variante de flux al mărfurilor într-un depozit :
circulaţia mărfurilor în linie dreaptă, când zonele de recepţie şi expediţie sunt
paralele, fiind aşezate pe două laturi opuse ale depozitului;
circulaţia mărfurilor în arc de cerc de 900, când zonele de recepţie şi
expediţie sunt amplasate perpendicular pe două laturi alăturate ale
depozitului;
circulaţia mărfurilor în arc de cerc de 1800, când zonele de recepţie sunt
amplasate pe aceeaşi latură a depozitului.

La amenajarea interioară a depozitului trebuie cunoscute următoarele elemente :

sistemul constructiv al depozitelor: suprafaţa şi înălţime; numărul
nivelelor pe care se desfăşoară suprafaţa depozitului, dotarea cu rampe de
descărcare-încărcare;
condiţiile de depozitare determinate de specificul produselor: cerinţe
speciale de temperatură şi umiditate, necesitatea accesului pentru controlul
periodic şi efectuarea de operaţii de întreţinere a produselor în timpul
depozitării, asigurarea respectării ordinii “primul intrat - primul ieşit”;
modul de ambalare: natura, forma geometrică şi rezistenţa mecanică la
strivire a ambalajelor de transport;
tipul de palete folosite: simple, cu montanţi, ladă, speciale.

Modalităţile de depozitare sunt foarte largi, cu particularităţi de la un produs la

altul. Dintre diversele posibilităţi menţionăm :

32
 depozitarea pe rafturi (fără palete, dar în mici containere) folosite la unele
produse metalo-chimice, alimentare, medicamente, lenjerie;
depozitarea prin stivuirea directă a unităţilor de încărcătură aflate pe paletă,
întâlnită la păstrarea unor produse livrate în saci. Înălţimea stivei depinde
de: rezistenţa ambalajului (sacului) la forţa de apăsare rezultată prin
suprapunerea paletelor încărcate, de natura şi caracteristicile produsului;
depozitarea prin stivuirea paletelor cu montanţi sau a paletelor ladă, care
înlătură inconvenientele anterioare şi lărgeşte aria produselor apte unei
asemenea păstrări;
depozitarea pe palete simple, în rastele metalice, oferă avantajele
evidenţiate la procedeul precedent, se practică în cazul depozitării unei
cantităţii mari, într-o structură foarte diversificată;
depozitarea pe palete simple în stelaje, specifică mărfurilor de sortiment
variat, cu număr mare de sortotipodimensiuni. În acest mod se depozitează
şi alte mărfuri, precum: mărfurile care necesită acces independent la fiecare
paletă, mărfurile care nu permit utilizarea paletei datorită gabaritului, grad
redus de rezistenţă, fragilitate.
depozitarea pe sol - produsul depozitat va fi aşezat nemijlocit pe podea şi
dacă ambalajul prin capacitatea şi stabilitatea lui, permite suprapuneri,
acestea se fac până la o anumită înălţime, corespunzătoare condiţiilor
tehnice ale muncii:
- înălţimea maximă până la care pot fi preluate manual în condiţii
de siguranţă este de 1,60 m;
- înălţimea maximă de ridicare normală este de 1,40 m;
- înălţimea maximă atinsă cu o mână este de 2 m.

La formarea încărcăturii pe paletă se ţine seama de :

înscrierea în perimetrul paletei, depăşirea suprafeţei plane a paletei atrage
dificultăţi în manipularea paletei, în fluidizarea operaţiilor;
asigurarea stabilităţii coletelor, pachetelor, lăzilor, navetelor, sacilor care
compun unitatea de încărcătură. Ambalajul de transport se aşază, pe cât
posibil, cu latura cea mai mare paralelă cu suprafaţa plană a paletei. De
asemenea, se realizează aşa-numita ţesere-legare a ambalajului de
transport, ambalajului colectiv, amplasat pe paletă într-o anumită ordine,
relaţie de susţinere reciprocă. Fiecare unitate de ambalaj este, altfel,
susţinută de cel puţin alte două asemenea unităţi aflate în stratul inferior.
În alte cazuri, când o asemenea aşezare-ţesere nu este posibilă, se apelează,
în mod obligatoriu, la unul din sistemele de fixare recomandate (chingi,
benzi adezive, metalice sau din fibre plastice, folie contractabilă).

La implantarea detaliată a grupelor de mărfuri în halele de depozitare trebuie

să se aibă în vedere următoarele criterii :

33
- caracteristicile mărfurilor : frecvenţa de livrare, volumul, greutatea, gradul de
complementaritate a diferitelor articole;
- cerinţe tehnice : particularităţi de manipulare, de stivuire a ambalajelor
colective, de dotare cu anumite utilaje specifice.

Se evidenţiază necesitatea zonării pe orizontală a suprafeţei de depozitare, după

cum urmează
 ZONA I, situată în imediata vecinătate a căilor principale de acces, este
destinată produselor care se livrează cu frecvenţă mare, în cantităţi mari;
 ZONA a IIa, localizată de o parte şi de alta a primei zone sau în adâncime
faţă de aceasta, este destinată pentru păstrarea mărfurilor livrate cu o
frecvenţă şi în cantităţi medii;
 ZONA a IIIa, amplasată în părţile periferice ale depozitului, cele mai
îndepărtate de căile de acces, este afectată păstrării mărfurilor cu
circulaţie lentă sau din extrasezon.

Pentru stocurile de mărfuri din extrasezon se recomandă a se folosi, spaţiul de

păstrare ce se poate amenaja în partea superioară a secţiilor de recepţie şi
expediţie, ca urmare a posibilităţilor de valorificare a diferenţei ce se creează
între cele două secţii, pe de o parte, şi hala de păstrare, pe de altă parte.
Ambalarea
Toate produsele, în stare naturală sau manufacturate, trebuie să poată fi
transportate de la locul producerii lor până la locul utilizării, sau până la
consumatorul final, în condiţii de menţinere a calităţii şi integrităţii lor.
Ambalajul are mai multe definiţii dintre care enumerăm :
 Ambalajul este un accesoriu protector, indispensabil conservării,
manipulării şi transportului unui produs.
 Ambalajul este o artă, ştiinţă şi tehnologie în domeniul pregătirii
produselor pentru transport şi vânzare.
 Ambalajul este un sistem care însoţeşte produsul în toate fazele circulaţiei
sale, de la producător la consumator, sau numai în unele din aceste faze,
îndeplinind funcţii legate de manipularea, protejarea, conservarea şi
desfacerea produsului. Sistemul denumit ambalaj se compune în general
din învelitoarea, care delimitează întregul sistem de mediul ambiant şi
mediul de ambalare, în care produsul se găseşte introdus

Conform STAS 5845/1986, AMBALAJUL reprezinta un ”mijloc (sau

ansamblu de mijloace) destinat sa cuprinda sau sa înveleasca un produs sau
un ansamblu de produse, pentru a le asigura protectia temporara din punct
de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic în scopul mentinerii calitatii si
integritatii acestora în starea de livrare, în decursul manipularii.
34
 Concluzie

Motivul pentru care oamenii lucreaza in echipa este existenta unui

tel sau scop comun pe care cred ca il vor indeplini mai bine muncind
impreuna mai degraba decat pe cont propriu. Aceasta notiune de plan
constituie elementul definitoriu pentru activitatea grupului.
La nivelul unitatilor economice desfasurarea organizata a actiunilor
prevazute si aplicarea cu succes a strategiei economice adoptate necesita o
anumita activitate de planificare.

Planificarea reprezinta o functiune de baza a managementului ce trebuie

efectuata la un nivel stiintific corespunzator, folosind metode si tehnici de
lucru adecvate.
A planifica inseamna a concretiza in documente scrise cu caracter
imperativ prevederile strategiei si politicii adoptate pentru o anumita
perioada, sub forma de:
indicatori cantitativi si calitative;
termenele de realizare;
resursele ce trebuie alocate pentru indeplinirea lor;
sarcinile concrete care revin executantilor la nivel de conducere si
compartimente functionale;
modul de urmarire si control al felului cum sunt indeplinite
prevederile pe toate nivelele ierarhice.
masurile ce trebuie aplicate pentru crearea conditiilor necesare;

Planificarea economica se concretizeaza intr-un ansamblu de planuri care

devin instrumente esentiale in activitatea de conducere si organizare.

Aceasta are un caracter complex si se clasifica in functie de mai multe

criterii:
in raport cu gradul de institutionalizare si de formalizare:
-formala;
-informala.
dupa orizontul de timp la care se refera:
-pe termen lung sau de perspectiva;
-curenta (pe termen scurt sau foarte scurt).
in raport cu nivelul la care se refera:
-la nivel de organizatie superioara;
-la nivel de intreprindere.
in raport cu gradul de importanta a indicatorilor stabiliti si cu
orizontul de timp la care se refera:
-strategica se realizeaza de regula la nivelul conducerii de varf pe termen
lung;
-tactica concretizeaza actiunile si activitatile la nivelul unitatii economice.

35
 Prin plan se intelege documentul elaborat sub o anumita forma
scrisa pe baza unei metodologii bine precizate, prin care se concretizeaza
prevederile strategiei economice, luata in ansamblul ei sau pe 15 diferite
componente si se precizeaza sarcinile care revin compartimentelor de
productie si functionale pe anumite perioade de timp.

Acesta poate fi reprezentat sub unui copac al carui trunchi este misiunea,
iar ramurile reprezinta obiectivele, scopurile si strategiile de actiune.
Obiectivele sunt tinte, scopuri, teluri, nivelurile ale rezultatelor stabilite
pentru activitatile organizatiei economice.
Ele reprezinta nu numai finalitatea planificata a activitatilor organizatiei,
dar si scopul catre care se focalizeaza celelalte functii manageriale-
organizarea, conducerea si controlul.
Strategia de actiune reprezinta un program general de actiune, de
dimensionarea si alocare a resurselor necesare obtinerii obiectivelor.
Strategia contureaza modalitatea in care managementul organizatiei
planifica sa realizeze obictivele.
A planifica inseamna:
 a lista actiunile incluse intr-o activitate;
 a defini gradele de prioritate ale diferitelor sarcini;
 a defini rezultatul asteptat pentru fiecare dintre ele;
 a evalua duratele de realizare.

Dimensiunile planului:
 obiectivele planului trebuie enuntate cu claritate;
 obiectivele trebuie sa fie accesibile oricarei persoane care intra in contact
cu planul individual si colectiv;
 trebuie sa existe un grad mare de cooperativitate intre obiective;
 planul trebuie dezvoltat pe fiecare post in parte, daca este necesar.

Elementele planului:
 conformitate cu obiectivele organizationale;
 necesitatile clientului serviciilor;
 calitatea serviciilor, a produdelor sau a functionarii;
 natura reletiilor din echipa;
 valoarea pentru societate in ansamblu;
 satisfactia si perfectionarea membrilor;
 relatiile cu alte echipe si departamente din organizatie;
 relatiile cu alte echipe si indivizi apartinand altor organizatii.

Planul de activitate reprezinta intentiile legate de viitorul intreprinderii.

Aceste intentii vor fi realizate prin programe si activitati concrete. Planul
de activitate se intocmeste pentru o perioada de timp si reprezinta mijlocul

36
prin care vor fi atinse tintele strategice ale intreprinderii. Acesta este
organizat pe programe care, la randul lor, cuprind activitati concrete.

Nu este productiva multiplicarea activitatiilor. Un plan care cuprinde prea

multe activitati este greu de realizat si de evaluat.
Pentru fiecare activitate se satabilesc obiectivele, resursele, termenele,
responsabilitatile si indicatorii de realizare.
Elementele planului de activitate:
 Obiectivele stabilesc rezultatele asteptate in urma realizarii activitatii la
care se refera.
 Resursele alocate:
--resursele financiare si materiale sunt reprezentate de materialele,
echipamentele si, nu in ultimul rand, fondurile alocate pentru atingerea
obiectivelor respective;
--resursele umane necesare reprezinta totalitatea persoanelor care
realizeaza activitatea intreprinderii, alocarea acestora se face tinand cont
de expertiza necesara pentru ducerea la bun sfarsit a activitatilor respective;
--resursele de informatie constituie documentatia necesara;
--resursele de timp trebuie alocate, avand in vedere ca timpul este una
dintre cele mai pretioase resurse din cadrul intreprinderii;
--resursele de autoritate si putere sunt necesare daca este nevoie de aprobari
din partea unor foruri/institutii.
Orice resursa identificata si alocata diferitelor activitati trebuie, pana la
urma, transformata intr-un buget al activitatii respective.
 Responsabilitatile si termenele trebuie sa fie precise.
 Indicatorii de realizare reprezinta elemente observabile ale nivelului de
realizare a obiectivelor stabilite. Acesti indicatori sunt foarte utili in fazele
ulterioare, de realizare concreta si de evaluare a aplicarii planului. Pe baza
acestor indicatori, se stabileste daca rezultatele au fost obtinute sau in ce
masura aceste rezultate au fost realizate.

37
 Bibliografie

Cărți

E.Turcov,S.Petrovici,A.Petrovici TEHNOLOGIILE COMERCIALE ȘI

LOGISTICA . EDITURA A.S.E.M.
ŞARGU L. , Management, Chişinău, editura USEM, 2015.
Ovidiu Nicolescu, Ion Plumb, Mihai Pricop, Ion Vasilescu, Ion Verboncu
Abordări moderne în managementul și economia organizației.
Volumul 3 - Economia și managementul diferitelor tipuri de
organizații

Resurse web

Sistemul german de marcare ecologică

https://www.coursehero.com/file/p4gi6cf/Sistemul-german-de-
marcare-ecologică-a-fost-preluat-şi-de-alte-ţări-ca-Olanda/

Organizarea si tehnologia comertului

https://mecc.gov.md/sites/default/files/organizarea_si_tehnologia_comert
ului.pdf?attempt=1

38