Sunteți pe pagina 1din 14

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ “DUMITRU


STĂNILOAE”

LUCRARE DE SEMINAR
LA DISCIPLINA FORMARE DUHOVNICEASCĂ

ÎNVĂȚĂTURI DUHOVNICEȘTI LA
SFÂNTUL ISAAC SIRUL

ÎNDRUMĂTOR:
Preot Profesor Adrian Dinu
STUDENT:
Grigoraș Alexandru
Anul I, Grupa a IV-a

IAȘI
2011
CUPRINS

1. Cuprins....................................................................................2
2. Introducere..............................................................................3
3. Viața și scrierile Sfântului Isaac Sirul.....................................5
 Viața.................................................................................................5
 Scurt istoric asupra scrierilor Sfântului Isaac Sirul..........................6
4. Cuvinte duhovnicești la Sfântul Isaac Sirul............................8
 Despre credință................................................................................8
 Despre rugăciune și dragoste...........................................................9
 Despre abisul smereniei.................................................................11
 Despre har și libertate....................................................................12
5. Bibliografie.........................................................................................14

2
I. Introducere
Motto:
Cel ce stăpânește cu temere de Dumnezeu...

Vocația omului este chemarea lui Dumnezeu spre îndumnezeire,


chemarea prin care Dumnezeu îi oferă omului șansa de a-și împlini scopul
său pe pământ, în măsura pământească, iar după așa zisa moarte, veșnicia,
adică fericita împărăție împreună cu Dumnezeu în vecii vecilor.
Harul sfințitor reprezintă cordonul ombilical ce leagă ființa noastră
spirituală de Împărăția lui Dumnezeu, iar prin acesta sămânța duhovnicească
este hrănită și se dezvoltă în pântecele Bisericii, omul nou zămislit și născut
prin Duhul Sfânt. Prin lucrarea Duhului Sfânt devine evidentă prezența
sfinților din vechime și până astăzi în viața noastră și ni se revelează
demnitatea fundamentală a omului și lumina nesfârșită a Împărăției pentru
care am fost creați. Astfel se arată că în Biserică, care este Trupul lui Hristos
Cel înviat, Care le face pe toate noi (Apoc. 21,5), nu mai există diferență
între vechi și nou.
Un tânăr monah scria despre un părinte duhovnicesc de odinioară:
Citesc pe sfântul Isaac Sirul. Găsesc în el ceva adevărat, unic,
duhovnicesc; ceva ce transcende în spațiu și timp. Simt că aici, pentru prima
dată, e o voce ce răsună în cele mai adânci straturi ale ființei mele, până
atunci închise și necunoscute mie. Deși e atât de departe mie în timp și
spațiu, el a venit drept în casa sufletului meu. Într-un moment de liniște a
vorbit către mine, s-a așezat alături de mine. Deși am citit atât de multe alte
lucruri, deși am întâlnit atât de multi oameni și deși astăzi există alții trăind
în jurul meu, nimeni altul nu a fost atât de pătrunzător. Nimănui nu i-am
deschis în acest fel ușa sufletului meu. Sau, mai bine zis, nimeni altul nu mi-
a arătat într-un mod atât de frățesc și prietenesc că înlăuntrul meu, în firea
omenească există o astfel de ușă, o ușă ce dă spre un spațiu deschis și
nemărginit. Nimeni altul nu mi-a spus acest adevăr neașteptat și negrăit că
întreagă această lume interioară aparține omului. Pentru prima dată am
simțit o sfântă mândrie în firea noastră omenească - sau mai degrabă
divino-umană - o uimire în fața ei. Prezența unui sfânt separat de lume și de
întinăciunea păcatului, mi-a dat această dumnezeiască binecuvântare. El
aparține naturii noastre umane. Mă bucur de aceasta. Mă bucur de
foloasele binecuvântării sale. Fiind de aceeași natura cu mine însumi, eș își
comunică cu adevărat, ca într-o transfuzie, sângele său de viață dătător mie.

3
Îmi arată persoana umană așa cum este ea cu adevărat. Prin prezența sa
imi spune că suntem împreună și simt că este așa. Acest lucru nu e ceva
străin de mine. El însuși este sinea mea cea mai adevărată, e floare pură a
naturii noastre umane.1
Unul din marii trăitori ai Bisericii noastre, unul din marii învățători ai
celei mai desăvârșite lupte duhovnicești, care duce în ultimă instanță la
câștigarea cetății celei luminoase a Împărăției Cerești, este Sfântul Isaac
Sirul.
Cine ar putea aprecia cu graiul omenesc așa cum trebuie pe acest
sfânt, din moment ce el a fost cinstit de Dumnezeu? Când Dumnezeu
apreciază și evidențiază pe cineva, trebuie neapărat să fii la măsura aceea ca
să poți să spui ceva despre omul lui Dumnezeu și prieten adevărat al Său.
Lucrarea și scrierea Sfântului Isaac nu sunt ale lui, ci sunt ale Duhului Sfânt,
săvârșite prin El. Pentru a înțelege mai bine de ce este atât de mare
duhovnicește și atât de aproape de Dumnezeu, Biserica îl cântă ca pe un
organ al Duhului celui Sfânt înduplecând pe toți a căuta mărgăritarul cel bun
și a cugeta mai presus de cele trecătoare2. Dumnezeu atât de frumos a suflat
prin tubul inimii lui, iar aceasta atât de curat s-a sensibilizat, atât de fină s-a
făcut, încât a scos sunet de cântare dumnezeiască, iar cântarea lui Dumnezeu
a fost și este prin el revărsată întregii lumi.
Cuvântul lui duhovnicesc întrece atât de mult înțelegerea obișnuită că
și inima rugătoare nu îndrăznește să predice cuvântul pe care l-a spus în
scrierile lui. Putem spune că acest cuvânt al său respiră și ne trimite aerul cel
mai curat al Sfintei Evanghelii.
Astăzi, însă, oamenii încearcă să reducă cuvântul duhovnicesc al
sfinților la propriile dimensiuni, coborând aceste cuvinte la nivelul unei
învățături moraliste. Însă Hristos a declarat: Cerul și pământul vor trece, dar
cuvintele Mele nu vor trece. (Mc.13,31; Lc.21,33).
Sfântul Isaac Sirul ne este model pentru că noi nu ne putem ghida
după lume, ci ne ghidăm după cei puțini ai lumii, care au ajuns la Dumnezeu
și pe care Biserica îi numește ca sfinți și ca mari luminători duhovnicești.
Dacă ne vom uita cum a trăit el, ce mod de viață a dus, majoritatea dintre noi
ne vom descuraja sau chiar speria, zicând că este aproape imposibil de dus
acele nevoințe. Să ne ridicăm prin această mană dumnezeiască și nectar
nematerialnic3 din lumea prea mult îngroșată de existența trupească și
insensibilă la realitatea dumnezeiască la care acest Sfânt ne cheamă să trăim

1
Vasilios Gondikanis, Frumusețe și isihie, ed. Epifania, Alba Iulia, 2008, pg. 73
2
Slujba Sfântului Isaac Sirul, Vecenia Mare, La Litie
3
Ibidem

4
și să ne sensibilizăm inima ca să ascultăm cântarea pe care Dumnezeu a
cântat-o prin acest cântăreț al vieții singuratice4.

II. Viața și scrierile Sfântului Isaac

 Viața Sfântului Isaac Sirul

Sfântul Isaac Sirul concentrează și exprimă cel mai fidel spiritualitatea


ortodoxă siriacă. Despre viața lui se cunosc puține lucruri. Nu se știe precis
anul nașterii și al morții sale. Din cercetările recente5 aflăm că a trăit în a
doua jumătate a secolului al VII-lea de la Hristos, în Imperiul Persan al
Sassanizilor (devenit apoi musulman, în același veac, odată cu cucerirea sa
de către arabi).
Sfântul Isaac s-a născut în Qatar (Beit Qatraye), ținut de pe coasta
apuseană a Golfului Persic, mai jos de India. După ce a ajuns iscusit în
scrierile Bisericii și în tâlcuiri s-a făcut călugăr și dascăl în ținutul său, adică
în Qatar. Dregătoria de dascăl era un rang însemnat în Biserica Persiei, care
păstra un excelent sistem de școli bisericești cu un regim strict, semi-
monahal. Petrece apoi câțiva ani între monahii dintr-un alt ținut al Persiei
(probabil Beit Husaye, unde se va retrage în ultima parte a vieții) după care
se reîntoarce în Qatar. În jurul anului 676 este luat din ținutul său natal de
către catholicosul Mar Giwargis (Gheorghie) și hirotonit episcop al cetății
Ninive din Mesopotamia6. Deși, după cum bine se știe, Sfântul a părăsit
repede scaunul Ninivei, adevăratul motiv pentru care a făcut-o rămâne
subiect pentru multe speculații. Acesta a stat pe scaunul episcopal doar cinci
luni, apoi se retrage în muntele Matout din Beit Husaye (Huzistanul de
astăzi), trăind ca pusnic mai mulți ani, răstimp în care a alcătuit scrieri
ascetice pentru ucenicii săi. În ultimii ani de viață se mută în mănăstirea
Rabban Shabur din apropiere, unde și moare la adânci bătrâneți, în jurul
anului 700.

4
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici partea a II-a, ed. Deisis, Sibiu, 2007, pg. 72
5
Datele despre viața Sfântului Isaac Sirul citate se datorează autorului ortodox american Dan Miller (vezi
Introducerea la cartea Sfântului Isaac Sirul Cuvinte pentru nevoință, acum din nou tălmăcite, ed.
Reîntregirea, Alba-Iulia, 2010)
6
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte și învățături, (vezi Notă asupra ediției), Ed. Predania, București, 2010

5
 Scurt istoric asupra scrierilor Sfântului Isaac Sirul

Întrucât Sfântul Isaac prețuia atât de mult liniștea desăvârșită, ne-am


putea întreba de ce a mai scris. Răspunsul se poate găsi în înseși cuvintele
sale: întâi pentru fierbintea sa dragoste de oameni: Iubiților, pentru că m-am
făcut nebun, nu sufăr a păzi taina întru tăcere, ci mă fac fără de minte
pentru folosul fraților. Căci dragostea cea adevărată nu poate zăbovi întru
vreo taină de cei iubiți ai săi7.
Cuviosul Paisie Aghioritul obișnuia să spună că scrierile Avvei Isaac
Sirul valorează cât toată patristica8. Faptul e demonstrat de imensa
circulație a manuscriselor cuvintelor sale, atât în Răsăritul cât și în
Occidentul creștin fiind traduse în toate limbile de circulație ale creștinătății
(greacă, arabă, georgiană, etiopiană, slavonă, latină, italiană, portugheză,
casiliană, română, engleză, franceză și chiar japoneză).
Extrem de populare în mediile monahale de orientare contemplativă,
scrierile duhovnicești ale Sfântului Isaac își datorează punerea în circulație și
larga difuziune manuscrisă în spațiul ortodox mai cu seamă revirimentelor
spirituale înregistrate aici în mai multe rânduri. Mai întâi în secolul al XI-lea
prin Sfântul Simeon Noul Teolog și Pavel Everghetinos și în secolele XIII -
XV prin promotorii isihasmului bizantin și rus, Sfinții Grigorie Sinaitul și
arhim. Sorski, ambii mari admiratori ai scrierilor Sfântului Isaac. Ulterior, în
timpul mişcării filocalice din secolele XVIII - XIX, când apar şi primele
ediţii, vechea traducere greacă e editată de Ieromonahul Nichifor Theotokis
la Leipzig în 1770, vechea traducere slavonă revizuită în 1786 - 1787 de
stareţul Paisie Velicikovski (1792) e publicată la Neamţ în 1812, iar
traducerea românească a paisienilor români Macarie, Isaac şi Iosif tipărită tot
aici în 1819. Prin ajutorul stareţului Paisie, manuscrisul scrierilor Sfântului
Isaac s-a făcut cunoscut şi în Rusia, mai întâi în faimoasa sihăstrie Optina,
apoi prin retipărirea din Moscova în 1854 a avut o iradiere şi în cercurile
întelectulale slavofile. Importanţa manuscrisului scrierilor Sfântului Isaac în
mănăstirea Optina este reliefată de arhim. Leonid Kavelin în cartea sa despre
Stareţul Macarie, scrisă în jurul anului 18609.
Unul dintre cele mai preţioase manuscrise originale care aparţinuseră
stareţului Paisie înşuşi, de care s+a bucurat mănăstirea Optina, a fost
manuscrisul Cuvintelor Sfântului Isaac Sirul, marele povăţuitor al vieţii de
nevoinţă duhovnicească. Povestea cu acest manuscris este cu totul deosebită.
Stareţul Paisie l-a trimis Înalt Preasfinţitului Mitropolit Gavriil, scriind cu
7
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Ed. Bunavestire, 2001, pg. 186
8
Ieromonahul Isaac, Viața Cuviosului Paisie Aghioritul, Ed. Evanghelismos, București, 2005, pg. 231-232
9
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte...., pg. 5

6
mâna sa în introducere: Tălmăcită de Arhimandritul Paisie Velicikovski al
Mănăstirilor moldo-vlahe Neamţ şi Secu, originar din Poltava. A fost scris
în scriere uncială pe hârtie lucioasă. Mai mult de jumătate a fost scrisă de
mâna ucenicului apropiat al stareţului, schimonahul Nicolae, prietenul şi
însoţitorul său din mănăstirile româneşti şi ruseşti. Acest manuscris, după ce
a fost trimis mitropolitului Gavriil, din motive necunoscute a căzut după
moartea mitropolitului, în mâini străine. În cele din urmă a fost adus la
mănăstirea Valaam şi scos la vânzare, deoarece proprietarul auzind zvonuri
despre stareţii cu viaţă duhovnicească din partea locului s-a gândit că aceştia
vor aprecia un astfel de lucru preţios. Se poate lesne închipui bucuria şi
surpriza schimonahului Teodor când a găsit manuscrisul, pe care nădăjduia
măcar să-l vadă, nicicum să-l aibă. Acestea s-au petrecut între anii 1811-
1817. Părintele Teodor preţuia nespus această comoară descoperită în chip
cu totul neaşteptat. Trebuie să mai amintim că el iubea scrierile Sfântului
Isaac atât de mult încât atunci când tot felul de necazuri se abăteau asupra
lui, fiind de multe ori silit să meargă dintr-o mănăstire într-alta din pricina
pizmuitorilor, lua cu el doar această carte a Sfântului Isaac. După sfârşitul
fericit al părintelui Teodor în 1821 această carte a ajuns în mâinile întâiului
său ucenic şi frate al vieţii de suferinţă Ieroschimonahul Leonid. Părintele
Leonid a dăruit-o în timpul vieţii ucenicului său, schimonahul Antiohie.
După moartea acestuia a trecut la un alt ucenic al Părintelui Leonid, părintele
Ioanichie (ca schivnic Leonid) care vieţuia în Lavra Sfântul Alexandru
Nevski. Apoi ajunge la părintele Efrem în 1849, iar acesta l-a dăruit fiului
său duhovnicesc, monahul Avraam. Acesta, plecând la Sfântul Munte Athos
în 1858, a dăruit manuscrisul răposatului stareţ Ieroschimonahul Macarie.
Părintele Macarie, pe patul de moarte m-a binecuvântat pe mine (autorul)
un mare păcătos, cu o icoană a Sfântului Isaac Sirul, dăruindu+mi şi
manuscrisul. În martie 1854, părintele Macarie a ajutat la publicarea
acestui manuscris10.
În aprilie 1983 profesorul Sebastian Brock a avut însă bucuria de a
descoperi în Biblioteca Bodliană din Oxford un alt manuscris, întegral
necunoscut al părţii a II-a, achiziţionat în 1898 din regiunea Urwia, de
reverendul Yarro M. Neesan din personalul misiunii anglicane din zonă.
Apariţia părţii a doua sub titlul Cuvinte către singuratici a dat un nou impuls
studiilor isaachiene. Această carte a II-a a Sfântului Isaac e formată din 76
de cuvinte, unele reproducând integral alte cuvinte din Partea I a scrierilor:
Cuvinte despre nevoinţă.

10
Arhim. Leonid Kavelin, Stareţul Macarie de la Optina, Ed. Bunavestire, Bacău, 1999, pg. 152

7
Există însă şi o Parte a III-a, care e transmisă de un singur manuscris
de dată foarte recentă păstrat în biblioteca răposatului arhiepiscop siro-
caldean din Teheran, monseniorul Yahannan Samaan Issayi, manuscris care
poartă sigla Issayi 5. Cuvintele sunt introduse de indicţia Partea a III-a
(palyuta da-tlat) a Sfântului Isaac. Autenticitatea isaachiană a Părţii a III-a
cred că poate fi afirmată cu certitudine pentru toate cuvintele din cauza
temelor tratate care ni se par în perfectă armonie cu celelalte două colecţii;
apoi din pricina consonaţei în stil şi termonologie cu acestea.11 Din punct de
vedere al conţinutului ea cuprinde 17 cuvinte şi e mai limitată faţă de cele
două părţi în ce priveşte varietatea temelor tratate. Tema ce revine cu cea
mai mare fregvenţă e desigur cea a rugăciunii, apoi tema păcatului şi a
mântuirii.

III. Cuvinte duhovniceşti la Sfântul Isaac Sirul

 Despre credinţă

Doar prin asceza credinţei se poate începe tratamentul unui suflet


bolnav de patimi. Odată ce credinţa începe să se sălăşluiască într-un om,
patimile încep să fie deezrădăcinate din sufletul său. Dar până când sufletul
nu se îmbată de credinţa în Dumnnezeu, până ce nu simte forţa credinţei nu
se poate vindeca nici de patimi şi nici nu poate birui lumea materială12.
Eliberarea din robia materiei este esenţială pentru propăşirea în viaţa
duhovnicească. Începutul căii vieţii este pururea a ne îndeletnici mintea
întru cuvintele lui Dumnezeu şi întru sărăcie a petrece; adică a te adăpa din
cugetarea cuvintelor lui Dumnezeu îţi ajută spre isprava sărăciei, iar
isprăvirea neagonisirii îţi dă răgaz spre a dobândi pururea cugetarea
cuvintelor lui Dumnezeu. Iar prin ajutorul cel dat prin amândouă degrab se
înalţă toată zidirea virtuţilor13.
Cu ajutorul credinţei, mintea este eliberată din temniţa acestei lumi,
unde a fost înăbuşită de păcat şi intră într-o nouă lume, unde respiră într-o
minunată atmosferă. Sfântul Isaac numeşte ca moarte periculoasă somnul
minţii, şi de aceea el îndeamnă la o trezire a intelectului prin credinţă la

11
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Partea a III-a, recent regăsită, ediţia a II-a, Ed. Deisis,
Sibiu, 2007, pg. 12-14
12
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre..., cuv. I, pg. 26
13
Ibidem pg. 84

8
lucrarea duhovnicească. Sfântul, astfel ne întreabă în Cuvintele sale: pentru
ce dar, omule, aşa fără de socoteală ocârmuieşti cele ale tale?14
În asceza credinţei, omului i se cere să acţioneze conform unui
paradox care neagă înţelegerea: Fii mort în viaţa ta, şi vei trăi după
moarte.15 Prin credinţă mintea este vindecată şi dobândeşte înţelepciune.
Sufletul devine înţelept atunci când încetează a se întovărăşi fără de ruşine
cu gândurile întinate16. Dragostea de trup este semn al necredinţei.17
Credinţa eliberează mintea de influenţa simţurilor şi o linişte cu
ajutorul postului, cugetării la Dumnezeu şi prin privegheri18. Necumpătarea
şi îmbuibarea înceţoşează mintea19.
Sfântul ne reaminteşte parcă mereu de influenţa ce o au gândurile şi
dorinţele trupeşti asupra minţii iubitoare de Dumezeu, ceea ce produce
asupra omului iubitor de plăcere şi de lume o stare de nervozitate. Asupra
omului însetat de cunoaşterea lui Dumnezeu are înfluenţa de a-i cufunda
mintea, trimiţându-l în oceanul tainelor Sfintei Scripturi. De aici ni se face
invitaţia atât de frumos creionată într-o temelie solidă asupra respectării
numai poruncilor Domnului, minte care trebuie să fie gata să pătimească
suferinţă şi durere. Dacă citim cuvintele XXXI, VI şi XVIII ni se transmite
mesajul atât de clar asupra faptului că sufletul îşi reface sănătatea prin
tăcere.
Prin urmare, este necesar să-ţi impui tăcerea; şi aceasta este o nevoinţă
care aduce dulceaţa inimii20. Doar prin tăcere ajunge omul la pacea
gândurilor. Putem astfel spune că virtutea credinţei în viziunea Sfântului
Isaac Sirul este cea dintâi şi principala armă în lupta cu patimele, pentru că
ea poartă în sine însăşi nu numai propriul principiu şi substanţă, dar şi
principiul şi substanţa tuturor celorlalte virtuţi, desfăşurându-se una din
cealaltă şi încercuindu-se una pe cealaltă precum inelele unui copac21.

 Despre rugăciune şi dragoste

Rugăciunea. Sfântul Isaac, acest giuvaer nepreţuit22 aşa cum este


numit de Fotios Kontoglu în capitolul Lauda Sfântului Avva Isaac Sirul, a
14
Ibidem, pg. 208
15
Ibidem, pg. 209
16
Ibidem, pg. 27
17
Ibidem, pg. 130
18
Ibidem, pg. 143
19
Ibidem, pg. 170
20
Ibidem, pg. 173
21
Sfântul Iustin Popovici, Credinţa ortodoxă şi viaţa în Hristos, cap. Teoria cunoaşterii la Sfântul Isaac
Sirul, pg. 56
22
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către...., pg 386

9
scris în limbajul credinţei, limbaj pe care îl putem numi rugăciunea. Toate
cărţile Sfântului sunt poleite de îndemnuri la rugăciune. Doamne, învaţă-mă
cunoaşterea desăvârşită care se află în inima sfinţilor care au lăsat lumea.
El ne face cunoscut mai ales în Partea a II-a, formele exterioare ale
rugăciunii şi despre creşterea omului dinăuntru prin apropierea de gustarea
rugăciunii adevărate. El ne învaţă de ce mari rele ne scapă citirea psalmilor,
când ne învrednicim de darul curăţiei rugăciunii şi de vederea gândirii care o
însoţeşte şi care stă în înţelegeri duhovniceşti despre nenorocirile care vin ca
urmare a părăsirii de Dumnezeu, şi despre frica şi evlavia care trebuie arătate
la rugăciune, temă aprofundată în cuvântul 14 al Părţii a II-a.
În Cuvinte despre nevoinţă, cuvântul LIX prezintă multele schimbări
care urmează în minte şi se lămuresc prin rugăciune. Căci cine doreşte
binele are acest obicei: prin rugăciune neîncetată, lucrează asupra puterii
socotitoare a minţii şi primeşte tot prin rugăciune, puterea de a lucra şi
înţelepciunea care desparte adevărul de lumină. Căci gândurile trufiei
opresc de la noi ajutorul lui Dumnezeu, dar le putem surpa prin
rugăciune23.
Sfântul ne învaţă atât de clar că întreaga omenire este chemată la acest
strălucitor ospăţ al rugăciunii fără de care nu am putea primi darurile pe care
Domnul le-a pregătit să ni le dăruiască. Dăruitorul ne deşteaptă pe noi ca
să-I cerem să ne dea dumnezeieştile Sale daruri! Şi, deşi tot El orânduieşte
toate câte ne sunt de folos, precum ştie El, totuşi aceste cuvinte ale Lui
foarte mult ne îndeamnă să acem îndrăzneală şi nădejde. Şi de aceea ne-a
îndemnat să ne nevoim cu sârguinţă către rugăciunea cea neîncetată. Şi
Domnul nu ne-ar fi îndemnat pe noi să ne nevoim prin rugăciune dar a făcut
acest lucru prin purtarea Sa de grijă24.
Rugăciunea este cerere, grijă şi dorinţă a ceva; fie izbăvirea de relele
de aici sau de cele viitoare, fie dorinţa celor făgăduite sau cererea a ceva
prin care omul să fie ajutat să se apropie de Dumnezeu25.
Neîncetata perseverenţă în rugăciune este un semn adevărat al
desăvârşirii, iar plânsul, închinăciunile, implorările şi cererile inimii,
lacrimile dulci sunt forme ce duc la rugăciunea curată.
Rugăciunea duhovnicească, în concepţia Sfântului este în afară de
mişcare şi rugăciune26, căci nu mulţi s-au învrednicit de rugăciunea curată,
ci doar puţini; dar când este vorba de cealaltă taină, care mult mai mare

23
Ibidem, pg. 274
24
Ibidem, pg. 234
25
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Partea a III-a, pg. 172
26
Ibidem

10
decât ea şi dincolo de ea, abia se găseşte unul în fiecare generaţie care să se
fi apropiat de cunoaşterea ei prin harul lui Dumnezeu27.

Dragostea. Dragostea se naşte din rugăciune, la fel precum


rugăciunea se naşte din credinţă, şi rugăciunea o facem, ca să câştigăm
dragostea de Dumnezeu, fiindcă în rugăciune găsim pricinile ca să-L iubim
pe Dumnezeu. Deci dragostea de Dumnezeu se naşte din vorbirea cu El28.
Dragostea pentru Dumnezeu este un semn că noua realitate în care
omul este condus prin credinţă şi rugăciune este mult mai mare decât cea
care a fost mai înainte. Dragostea pentru Dumnezeu şi om este lucrarea
rugăciunii şi a credinţei: o dragoste adevărată pentru o este, de fapt,
imposibilă fără credinţă şi rugăciune.
Prin credinţă, omul schimbă lucrurile: el se mişcă de la lumea cea
mărginită la cea nemărginită, acolo unde el nu mai trăieşte după legile
simţurilor, ci după simţurile rugăciunii şi iubirii. Sfântul Isaac pune mare
accent pe convingerea la care a ajuns în urma experienţei sale ascetice:
faptul că dragostea pentru Dumnezeu vine prin rugăciune29.
Sfântul Isaac Sirul mai subliniază faptul că dragostea de Dumnezeu se
află în lepădarea de sine a sufletului şi în dragostea de fratele: să nu dai
dragostea de fratele tău în schimb pentru dragostea de vreun lucru, căci
fratele tău are ascuns înlăuntrul său pe Cel mai cinstit decât toate30.
Raiul este dragostea lui Dumnezeu căci în ea se află desfătarea
tuturor fericirilor. Pomul vieții este iubirea lui Dumnezeu din care a căzut
Adam, pierindu-i in ceasul acela toată bucuria. Căci așa i s-a poruncit
primului om după căderea în păcat: să lucreze și să se nevoiască în pământ
spinos. Și după ce am ajuns la dragoste ne hrănim cu pâine cerească,
izbăvindu-ne fără de muncă și de osteneală. Însă pâinea cerească este
Hristos. Dragostea este Împărăția, despre care a vestit Domnul Apostolilor,
că vor mânca în Împărăția Sa31.
Cuvintele Sfântului Isaac Sirul despre dragoste nu sunt simple vorbe
ca oricare altele, ci sunt izvoarele cele reci și răcoroase întru care ne
îndeamnă Psalmistul a alerga pentru a ne liniști arșița stârpiciunii noastre.

 Despre abisul smereniei

27
Ibidem, pg. 171
28
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre…., pg. 178-179
29
Sfântul Iustin Popovici, p. cit. pg. 57
30
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre…., pg. 317
31
Ibidem, pg. 317-318

11
Părintele profesor Dumitru Stăniloe îl numește pe Sfântul Isaac Sirul
cel mai mare maestru în descrierea importanței smereniei.
Vreau să-mi deschid gura, fraților, ca să vorbesc despre un subiect
foarte înalt, smerenia; și sunt cuprins de spaimă ca unul ce știe că va vorbi
de Dumnezeu, așa cum îi îngăduie cuvântul său. Fiincă smerenia este o
haină a Dumnezeirii. Căci cu ea s-a îmbrăcat și Cuvântul când s-a făcut om,
și prin ea ne-a vorbit nouă, purtând trupul nostru. De aceea, oricine s-ar
îmbrăca în haina prin care văzut S-a făcut Ziditorul îmbrăcându-Se în trup,
acela s-a îmbrăcat în Hristos32.
Smerenia este forța dumnezeiască. tainică, dăruită numai sfinților,
celor ce sunt desăvârșiți în virtuți, fiind dăruită prin Har.
Sfântul Isaac spune omului că rugăciunea și smerenia sunt echilibrate
mereu în mod egal, iar înaintarea în rugăciune înseamnă înaintarea în
smerenie și invers.
Un om smerit se micșorează pe sine dinaintea tuturor celorlalți
oameni, dar Dumnezeu tocmai de aceea îl slăvește fiindcă acolo unde
înflorește smerenia, acolo slava lui Dumnezeu crește din belșug, iar planta
sufletului rodește o floare nepieritoare. Cel ce n-are smerenia, n-o are
pentru că nu a cerut-o și nici nu și-a silit sufletul spre ea33.
Sfântul Isaac ne descoperă calea ce duce la rai, prin chiar drumul
smereniei, căci el strigă atât de clar că raiul este abis de smerenie.

 Despre Har și libertate

Împărăția lui Dumnezeu este patria libertății, unde se aude glasul


Liturghiei duhurilor, săvârșind Taina tăcerii contemplative a veacului
viitor, călătoria înțelepciunii întru această libertate neavând sfârșit. Cel ce
urmărește se înalță până se unește cu Dumnezeu, înțelegerea înțelepciunii,
deci, este fără margini, pentru că aceasta este Însuși Dumnezeu34.
Persoana lui Hristos definește calea vieții creștine ca fiind cea mai
desăvârșită împlinire a unirii mistice a lui Dumnezeu cu omul în vreme ce,
în același timp, El descoperă atât lucrarea lui Dumnezeu în om, cât și a
omului în Dumnezeu.
Dumnezeu și omul care conlucrează reprezintă latura fundamentală a
activității creștine în lume. Pentru creștini nici un gând, nici un sentiment,
nici o acțiune nu poate răsări în chip evanghelic fără ajutorul Harului Divin.
32
Ibidem, pg. 97-98
33
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către..., pg. 337
34
Pr. Dr. Nacu Stoenescu, Viața creștină după Sfântul Isaac Sirul, în Studii Teologice, an 1985, nr. IX-X,
București, pg. 689

12
Omul, în ceea ce-l privește, vine cu dorința, dar Dumnezeu dăruiește Harul
și doar din această lucrare reciprocă se naște personalitatea creștină. Omul
nu-și poate impropria nici măcar o singură virtute evanghelică fără ajutorul
și suportul Harului lui Dumnezeu. Sfântul Isaac pune accentul mai des pe
lucrarea comună a voii omului și a Harului lui Dumnezeu în întreaga viață
creștină. Harul deschide ochii omului spre a discerne binele de rău. El
întărește simțirea lui Dumnezeu înlăuntrul său, îi deschide viitorul și îl
umple de lumină mistică35.
Cu cât mai mult Har îi dăruiește Dumnezeu credinciosului cu atât mai
mult îi descoperă prăpăstiile răului din lume și din om. Sfântul Isaac ne
îndeamnă a ne lupta pentru a ne însuși gândul permanent de a ne vedea
nimicnicia pentru că cel ce se cunoaște pe sine cunoaște totul.
Prin împreună lucrarea Harului lui Dumnezeu și a propriei sale voințe,
omul crește prin credință la o statură desăvârșită, fiindcă Harul întră în suflet
încetul cu încetul, fiind dăruit în primul rând celor smeriți.
Omul, care ajunge să cunoască măsura neputinței sale, a ajuns la
desăvârșirea smereniei. Cine călăuzește spre om harurile lui Dumnezeu,
acela pururea se bucură în inima sa. Înaintea harului aleargă smerenia36.
Cei smeriți știu de ce suferă omul, fiindcă Harul le descoperă sensul
suferinței. Toate gândurile cele bune vin în inimă de la Harul cel
dumnezeiesc37.
La Sfântul Isaac Sirul întâlnim ideea privirii Harului lui Dumnezeu la
o anumită distanță față de cel ce petrece întru rugăciune, iar Acesta în
momentul cu un gând al smereniei desăvârșit întâlnit în acel om, se apropie
cu mii de ajutoare. Ajutorul dat în ceasul rugăciunii este mai mare decât cel
care ne vine în orice alt moment în care ne ostenim. Fără un dar din partea
Lui, omul nu poate înălța lui Dumnezeu nici măcar o singură slavă spusă
dulce din inimă38.
Întru libertatea pe care Sfântul Isaac atât de iscusit ne învață a o avea
către Dumnezeu Tatăl, putem încheia ansamblul frumoaselor sale cuvinte
duhovnicești cu însăși o scurtă rugăciune pe care chiar el ne învață a o face:
Hristoase, care ești Țelul căii sfinților, arată-mi calea Adevărului care
trece prin inima mea și prin dulceața gândirii la Tine fă-mă să umblu și să
merg pe ea spre Tine până voi vedea fața Ta39.
Amin.

35
Sfântul Iustin Popovici, op. cit. pg. 60
36
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre…., pg. 319
37
Ibidem
38
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către..., pg. 173
39
Ibidem, pg 345

13
Bibliografie

1. Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Ed. Bunavestire, Bacău,


2001
2. Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Partea a II-a, Ed.
Deisis, Sibiu, 2007
3. Sfântul Isaac Sirul. Cuvinte către singuratici, Partea a III-a recent
descoperită, Ed. Deisis, Sibiu, 2007
4. Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte și învățături, Ed. Predania, București,
2010
5. Vasilios Gondikanis, Frumusețe și isihie, ed. Epifania, Alba Iulia,
2008
6. Ieromonahul Isaac, Viața Cuviosului Paisie Aghioritul, Ed.
Evanghelismos, București, 2005
7. Arhim. Leonid Kavelin, Stareţul Macarie de la Optina, Ed.
Bunavestire, Bacău, 1999
8. Sfântul Iustin Popovici, Credinţa ortodoxă şi viaţa în Hristos, cap.
Teoria cunoaşterii la Sfântul Isaac Sirul
9. Pr. Dr. Nacu Stoenescu, Viața creștină după Sfântul Isaac Sirul, în
Studii Teologice, an 1985, nr. IX-X, București
10. Slujba Sfântului Isaac Sirul

14