Sunteți pe pagina 1din 44

CUPRINS

CAPITOLUL 1....................................................................................................................3
CONŢINUTUL, EVOLUŢIA ŞI IMPACTUL ASIGURĂRILOR ASUPRA VIEŢII
ECONOMICE ŞI SOCIALE...............................................................................................3
1.1. CONCEPTUL DE ASIGURARE.............................................................................3
1.2 EVOLUŢIA ASIGURĂRILOR ÎN ROMANIA.......................................................6
1.3 ROLUL SOCIAL ŞI ECONOMIC AL ASIGURĂRILOR.....................................14
CAPITOLUL 2..................................................................................................................17
ACTIVITATEA ŞI ORGANIZAREA SOCIETĂŢII DE ASIGURARE UNITA SA.....17
2.1. PREZENTAREA GENERALĂ A SC UNITA SA..............................................17
2.2. PREZENTAREA SUCURSALEI IAŞI A SC UNITA SA....................................21
CAPITOLUL 3..................................................................................................................23
LICHIDAREA DAUNELOR LA ASIGURĂRILE AUTO CASCO...............................23
3.1 TEHNICA LICHIDĂRII DAUNELOR LA ASIGURĂRILE DE AUTO CASCO
........................................................................................................................................23
3.1.1 Operaţiuni declanşate de producerea evenimentelor asigurate.........................24
3.1.2 Particularităţi ale lichidării daunelor la asigurările de transport practicate de
sucursala Iaşi a SC Unita SA.....................................................................................32
3.2 ANALIZA PLĂŢILOR DIN DESPĂGUBIRI LA ASIGURĂRILE DE
TRANSPORT................................................................................................................34
CAPITOLUL 4..................................................................................................................38
CONCLUZII ŞI PROPUNERI..........................................................................................38
BIBLIOGRAFIE................................................................................................................42

1
INTRODUCERE

“New York-ul nu este opera oamenilor, ci a asiguratorilor; fără asigurări n-ar


exista zgaraie-nori, deoarece nici un muncitor n-ar accepta să lucreze la o asemenea
înălţime, riscand să facă un plonjon mortal şi să-şi lase familia în mizerie; fără asigurări,
nici un capitalist n-ar investi milioane pentru a construi astfel de clădiri, pe care un singur
muc de ţigară le-ar putea transforma în scrum; fără asigurări nimeni n-ar circula cu
automobilul pe străzi.
Chiar cu un Ford, un şofer este conştient de faptul că în fiecare clipă riscă să dea
peste un pieton.”

Henri Ford

2
CAPITOLUL 1
CONŢINUTUL, EVOLUŢIA ŞI IMPACTUL ASIGURĂRILOR
ASUPRA VIEŢII ECONOMICE ŞI SOCIALE

1.1. CONCEPTUL DE ASIGURARE


În literatura de specialitate sunt prezentate puncte de vedere diferite în legătură cu
conceptul de asigurare. Asigurarea reprezintă un sistem de relaţii economico-sociale, un
proces obiectiv necesar al dezvoltării economice şi sociale izvorat din acţiunea legilor
economice obiective care constă în crearea în comun, de către persoanele fizice şi juridice
ameninţate de anumite riscuri, a unui fond din care se compensează daunele şi se satisfac
alte cerinţe economico-financiare probabile, imprevizibile1.
Caracteristicile exclusive ale asigurării sunt scopul şi metoda. Scopul reprezintă
compensarea pagubelor produse de calamităţi ale naturii şi accidente, precum şi
prevenirea pagubelor. Metoda e constituită din acoperirea unor riscuri, crearea unei
comunităţi de risc. Scopul şi metoda sunt materializate prin formarea şi utilizarea
fondului de asigurare2.
Alţi autori definesc conceptul de asigurare ca o operaţie prin care unei părţi,
asiguratul, i se permite în schimbul unei prime sau cotizaţii o prestaţie furnizată de către o
altă parte, asiguratorul, în cazul apariţiei unui eveniment.
Există formulări diferite ale conceptului de asigurare, fără a exista un consens şi
aceasta datorită unor dificultăţi de ordin economic, social şi juridic, dintre care cele mai
importante sunt:
 sfera vastă de acţiune a asigurărilor, precum şi practicile complexe folosite în
asigurări;

1
Bistriceanu, D., Bercea, Gh., Bercea, Fl., Macovei, E., “Lexicon de protectie sociala, asigurari si
reasigurari”, Editura Karat, 1998
2
Ghibu, O., “Cu privire la unele notiuni si probleme ale teoriei asigurarilor”, in Finante si credit, nr.
8/1972

3
 negarea de către jurişti a faptului că asigurarea este o categorie economică şi
prezentarea acesteia ca un raport juridic, punand semnul de egalitate între
asigurarea comercială şi o serie de practici şi condiţii care fac obiectul
contractului de asigurare;

Trăsăturile caracteristice ale asigurărilor

Aceste trăsături se desprind din definirea conceptului de asigurare şi sunt:


 acoperirea unor riscuri prin crearea unei comunităţi de risc şi suportarea
pagubelor după criteriul mutualităţii;
 evenimentul trebuie să fie întamplător şi realizarea lui să nu depindă de voinţa
asiguratului, fie din cauză că acest lucru este imposibil, fie că interesul
asiguratului sau legea îl împiedică să-l provoace;
 evenimentul să fie evaluabil, să se bazeze pe calcule statistico-matematice, atat în
privinţa frecvenţei lui, cat şi a proporţiilor valorice ale fiecărui caz în parte;
 persoanele fizice sau juridice să fie egal ameninţate, adică necesitatea de
desdăunare a grupului de persoane respectiv, trebuie să fie pricinuită de acelaşi fel
de eveniment cauzator de pagube;
Aceste elemente statistice redau în ultimă instanţă esenţa conceptului de asigurare, fiind
valabile pentru orice tip de societate.

Clasificarea asigurărilor

Clasificarea tradiţională, aşa cum aparea ea înainte de 1990 avea în vedere cinci criterii şi
anume:
1. domeniul sau ramura de asigurare:
 asigurări de bunuri;
 asigurări de persoane;
 asigurări de răspundere civilă;
2. forma juridică de realizare a asigurărilor:
 asigurări obligatorii, prin efectul legii;

4
 asigurări facultative;
3. riscurile cuprinse în asigurare:
 asigurări împotriva incendiului, trăsnetului, mişcărilor seismice;
 asigurări contra grindinii, furtunii, uraganului, ploilor torenţiale,
inundaţiilor, prăbuţirilor sau alunecărilor de teren;
 asigurări pentru boli sau accidente în cazul animalelor;
 asigurări contra avariilor şi altor riscuri specifice pentru mijloacele de
transport şi mărfurile transportate în traficul intern şi internaţional;
 asigurări împotriva unor evenimente ce apar în viaţa oamenilor;
 asigurări contra prejudiciilor cauzate terţelor persoane;
4. după sfera de cuprindere în plan teritorial:
 asigurări interne;
 asigurări externe;
5. după raporturile stabilite între asigurat şi asigurator:
 asigurări directe;
 asigurări indirecte;
După 1990, în literatura autohtonă s-a introdus şi un al şaselea criteriu, datorită
modificărilor din legislaţie. Prin Legea nr.47/1991 societăţile de asigurări din ţara noastră
puteau oferi zece categorii de asigurări. Au fost menţionate şi alte criterii de clasificare:
1.în funcţie de locul unde se produc riscurile asigurate:
 asigurări terestre;
 asigurări maritime;
 asigurări aeriene;
2.după volumul obiectului asigurării:
 asigurări individuale;
 asigurări colective;
 asigurări complete;
Pe baza teoriei şi practicii internaţionale a asigurărilor este oportună şi
introducerea altor criterii de clasificatie :
1.după modul de gestiune:

5
 asigurări de reparaţie: asigurări de bunuri şi răspundere de bunuri;
 asigurări cu capitalizare: asigurările de viaţă;
2.după obiectul lor şi după criterii tehnice:
 asigurări de daune: de bunuri şi răspundere civilă;
 asigurări de persoane: de viaţă şi asigurări de accidente şi boală;
3.după criteriul diferenţierilor în gestionarea contractelor, a fondului de asigurări şi a
rezervelor specifice de asigurări:
 asigurări non-viaţă;
 asigurări de viaţă;

1.2 EVOLUŢIA ASIGURĂRILOR ÎN ROMANIA


Istoria asigurărilor în Romania, a început să fie scrisă anterior anului 1871, prin
manifestări ale protecţiei pe baze mutuale, ce au apărut în Transilvania încă din secolul al
XIV-lea. În anul 1744 a apărut la Braşov, Casa de Incendiu, organizată prin fuzionarea
mai multor asociaţii mutuale. În anul 1848 ia fiinţă Institutul General de Pensii,
organizaţie ce îşi face apariţia tot la Braşov, ca asociaţie mutuală care asigură membrilor
o pensie anuală.
După tratatul de la Adrianopole din anul 1829, au apărut în Bucureşti, la Iaşi şi în
porturile Dunării, reprezentanţe ale unor companii străine din Austria, Italia, Anglia şi
Ungaria. Aceste reprezentanţe practicau asigurări de transport, de incendiu şi asigurări de
viaţă.
Dacia a fost prima societate romanească de asigurare autorizată prin Înaltul
Decret Domnesc nr. 699 din 13 martie 18713. În momentul înfiinţării, societatea dispunea
de un capital social de 3 milioane lei. Cu toate că, fondatorii şi membrii consiliului său de
administraţie erau personalităţi marcante ale vieţii politice, sociale şi economice din
perioada respectivă, societatea a întampinat numeroase dificultăţi.
În anul 1873 a fost creată a doua societate romanească de asigurări, Romania, cu
un capital social de 2 milioane lei. Această societate avea şi ea ca membri fondatori şi ca

3
Marinica, D., “Asigurari si reasigurari”, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2000

6
membri în consiliile sale de administraţie, personalităţi marcante ale scenei politice,
economice şi sociale din acea vreme. Această societate a avut parte de succes, iar
rezultatele pe care le-a înregistrat au determinat societăţile străine să-şi retragă
reprezentanţele din ţara noastră şi să cedeze portofoliul lor societăţii Romania.
În anul 1881 cele două societăţi romaneşti de asigurări au fuzionat şi au creat o
singură societate, Dacia-Romania, care a devenit o societate puternică. Un an mai tarziu,
s-a infiinţat, tot de mari personalităţi ale vieţii socio-politice şi economice, societatea
Naţionala, care avea un capital social de 3 milioane lei.
În anul 1897 a fost întemeiată la Brăila, societatea Generala, care era specializată
în asigurările pentru transporturi maritime. Compania italiana “Assicurazioni Generali”
din Trieste a participat la subscrierea capitalului societăţii Generala şi a ajutat-o pe
aceasta să obţină recunoaşterea poliţelor şi cedarea în reasigurare pe pieţele internaţionale
de asigurări. Ulterior societatea Generala şi-a mutat sediul la Bucureşti şi şi-a diversificat
portofoliul, inclusiv în domeniul asigurărilor de viaţă. În anul 1935, luand în considerare
volumul de prime încasate, Generala se situa în fruntea societăţilor de asigurare din
Romania.
În anul 1906 s-a înfiinţat societatea Agricola, care practică în principal asigurări
agricole dar şi alte tipuri de asigurări şi care a fuzionat în anul 1930 cu societatea
Fonciera din Cluj, formand societatea Agricola-Fonciera.
În anul 1911 s-a înfiinţat societatea Prima Ardeleană, iar în anul 1920 s-a creat
societatea Steua Romaniei care, în anul 1932 a fuzionat cu societatea Ancora. Compania
formată în urma acestei fuziuni, a preluat în 1936 portofoliul corespunzător participaţiei
romaneşti la societatea Phonix din Viena, care era în lichidare.
În anul 1923 a luat fiinţă societatea Asigurarea Romanească, cu un capital de 4
milioane lei şi care era specializată în asigurări de viaţă fără examinare medicală.
Rezultatele din primele de asigurare obţinute de societate, au plasat-o în anul 1937 pe
locul şase în cadrul societăţilor din acea perioadă.
Asigurările practicate de societăţile de asigurare pană la începutul Primului
Război Mondial, erau asigurări de incendiu şi asigurări de viaţă, asigurările de transport

7
limitandu-se numai la transporturile fluviale, iar asigurările împotriva grindinei s-au
practicat foarte puţin timp şi la o scară foarte restransă4.
După Primul Război Mondial au apărut încă 22 de societăţi de asigurare, dintre
care unele erau succesoare ale societăţilor străine de asigurare: Steua Romaniei care a
preluat portofoliul lui Munchener, Prima Ardeleană care a preluat portofoliul lui
Ersteungarische şi Adriatica, o societate italiană. După anul 1927 Guvernul a autorizat
înfiinţarea societăţilor străine în Romania printre care şi Norwich, Phoenix, Standard,
Sun.
În anii ’30 activitatea economică şi activitatea de asigurări au cunoscut cea mai
mare dezvoltare, dezvoltandu-se toate ramurile de asigurări care se practicau pe plan
internaţional, numărul societăţilor de asigurare variind între 20 şi 24.
Izbucnirea celui de al Doilea Razboi Mondial şi intrarea Romaniei în război a
condus la declinul activităţii de asigurări, astfel societăţile engleze Caledonian-Romană,
Norwich Union F.D. şi Sun Insurance LTD şi-au predat portofoliul societăţii Vatra
Dornei şi şi-au încetat activitatea.
După terminarea războiului, în anul 1945, mai funcţionau în Romania numai 13
societăţi romaneşti şi 5 reprezentanţe străine. Printre societăţile romaneşti se numărau şi
Generala, Dacia-Romania, Asigurare romanească, Steaua romanească. Societăţile
romaneşti colaborau cu societăţile cu capital străin, cu filiale sau reprezentanţele pentru
Romania ale societăţilor străine din Italia, Anglia, Germania.
În anul 1942 odată cu apariţia legii care reorganiza activitatea de asigurare, Casa
de Asigurări a Ministerului de Interne, aparută în anul 1915 şi reorganizată în anul 1936,
s-a transformat în regia Autonomă a Asigurărilor de Stat, R.A.A.S., practica toate
categoriile de asigurări şi deţinea monopolul asupra asigurării bunurilor de stat şi
comunale. Avand în vedere faptul că R.A.A.S. era în proprietatea statului, regia presta
numai servicii publice şi nu obţinea profit, astfel primele de asigurare erau sub nivelul
primelor practicate de societăţile private de asigurări. R.A.A.S. suporta cheltuielile de
regie şi despăgubirile din primele de asigurare încasate.
În aceeaşi perioadă au existat şi alte instituţii care primeau bunuri publice în
asigurare: Eforia Bisericii Ortodoxe, Casa Armatei – asigura caii pe care îi folosea armata

4
Constantinescu, D., Asigurari si reasigurari, Colectia Nationala, Bucuresti, 2000

8
şi care erau proprietatea statului şi Regia Monopolurilor Statului – R.M.S. asigura
culturile de tutun pentru riscul de grindină.
În perioada 1949-1990 în condiţiile unei economii centralizate, activitatea de
asigurare s-a caracterizat prin5 :
 monopolul statului a împiedicat dezvoltarea şi diversificarea asigurărilor.
Accentul se punea pe eficientizarea activităţii de asigurarea şi nu pe satisfacerea
cerinţelor asiguraţilor;
 asigurările prin efectul legii au deţinut o pondere semnificativă, 40-50% pană în
anii 1970. Ulterior, dezvoltarea asigurărilor facultative a determinat scăderea
ponderii asigurărilor obligatorii;
 sfera de cuprindere a asigurărilor era puţin diversificată. O serie de bunuri şi
riscuri asigurabile pe plan internaţional nu erau cuprinse în asigurare.
În anul 1949 Regia Autonomă a Asigurărilor de Stat s-a transformat în societatea
comercială de stat şi asigurări.
În urma naţionalizării, în anul 1948, societăţile de asigurare au trecut în
proprietatea statului cu toate activele şi pasivele lor, iar instituţiile publice de asigurări au
intrat de asemenea în noile stucturi ale economiei planificate.
În aceeaşi perioadă, capitalul sovietic şi-a făcut apariţia în diverse ramuri ale
economiei, în domeniul asigurărilor s-a creat societatea Sovram-Asigurare. În anul 1952
s-a creat cu capital integral romanesc, Administraţia Asigurărilor de Stat – ADAS,
instituţie specializată în activitatea de asigurare, de reasigurare şi de comisariat de avarie.
ADAS şi-a desfăşurat activitatea sub conducerea generală a Ministerului Finanţelor, pe
baza unor decrete emise special pentru aceasta. Ministerul Finanţelor aproba
regulamentele de funcţionare şi condiţiile generale şi speciale de asigurare, inclusiv
tarifele de prime şi sumele asigurate la asigurările facultative. Numai riscurile care erau
cedate în reasiguare, limitele reţinerilor proprii şi condiţiile reasigurărilor, erau stabilite
de ADAS. Asigurările prin efectul legii, practicate de ADAS erau asigurări pentru
bunurile care aparţineau cooperativelor agricole de producţie şi asociaţiilor
intercooperatiste, asigurări pentru bunurile care aparţineau persoanelor fizice, asigurări de

5
Ciurel, V., Asigurari si reasigurari. Abordari teoretice si practice internationale, Editura All Beck,
Bucuresti, 2000

9
călătorie pentru cazurile de accidente, asigurări de răspundere civilă pentru pagube
produse prin accidente de autovehicule.
Asigurările facultative încheiate de ADAS, în lei sau în valută, în completarea
celor prin efectul legii, erau asigurări de bunuri pentru riscurile de avarie, distrugere, furt
sau altele; asigurări de persoane pentru riscurile de invaliditate, deces, supravieţuire sau
altele; asigurări de răspundere civilă, pentru riscurile de vătămare corporală sau deces de
persoane, avarierea sau distrugerea unor bunuri şi alte pagube pentru care există
răspundere potrivit legilor în vigoare la acea dată.
Veniturile ADAS obţinute din primele de asiguare, pană în anii 1960 au fost
preponderant din asigurări prin efectul legii, iar în anii 1970 şi 1980, potofoliul ADAS s-a
modificat, încasările fiind obţinute în majoritate din asigurări facultative. În perioada
1955-1989 volumul primelor de asigurare încasate de ADAS a crescut de 14,4 ori, în
timp ce venitul naţional a crescut numai de 10,2 ori.
Fondurile obţinute de ADAS erau folosite pentru acoperirea pagubelor provocate
de calamităţi sau accidente, pentru plata sumelor asigurate pentru asigurările de persoane,
pentru acoperirea cheltuielilor în vederea formării şi administrării fondului de asigurare,
pentru constituirea fondurilor de rezervă şi a fondurilor speciale şi pentru dezvoltarea
societăţii.
După anul 1990 au apărut importante schimbări legislative care au condus la
înlăturarea monopolului statului, apariţia multor societăţi de asigurare şi la stabilirea
climatului concurenţial pe piaţa asigurărilor din Romania.
Prin Hotărarea de Guvern nr. 1279 din 8 decembrie 1990 privind înfiinţarea unor
societăţi comerciale pe acţiuni în domeniul asigurărilor, care prevedea ca începand cu
data de 1 ianuarie 1991, se pot crea societăţi de asigurare ca societăţi comerciale pe
acţiuni, ADAS şi-a încetat activitatea. Activul şi pasivul ADAS a fost preluat de către
societăţile de Asigurarea Romanească SA, Astra SA şi agenţia Carom SA înfiinţate prin
prevederile aceleaşi hotărari.
Societatea Asigurarea Romanească SA a preluat activele şi pasivele aferente :
asigurărilor facultative de viaţă, asigurărilor obligatorii, asigurărilor facultative de
autovehicule şi altor asigurări. Asigurarea Romanească SA a preluat de la ADAS şi
bunurile imobile care au fost incluse în capital.

10
Societatea Astra SA a preluat activele şi pasivele corespunzătoare: societăţilor
mixte din străinătate, asigurărilor şi operaţiunilor de reasigurare în relaţiile cu
străinătatea.
Agenţia Carom SA a preluat activitatea privind constatarea daunelor, stabilirea şi
plata despăgubirilor în cazul pagubelor produse în Romania, atunci cand răspunderea
revenea unor asiguraţi la societăţile de asigurare din străinătate şi în cazurile de pagube
produse în străinătate de automobiliştii romani asiguraţi la societăţile de asigurare din
Romania.
Aceste trei companii au fost create prin participarea statului 100%, această situaţie
schimbandu-se în anul 1991 cand 30% din capitalul social al entităţilor economice a fost
privatizat şi a trecut în administrarea Fondurilor Proprietăţii Private6.
În 1990 a fost înfiinţată Banca de Import-Export a Romaniei SA – EXIMBANK,
bancă cu capital integral de stat, dar care şi-a început activitatea în aprilie 1992. Prin
departamentul de asigurări-reasigurări, EXIMBANK practica asigurări pentru credite de
export împotriva riscului de neplată7.
În anul 1991 apare Legea nr. 47 din data de 16 iulie 1991 privind constituirea,
organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor. Prevederile
Legii stipulau faptul că în Romania, activitatea de asigurare se desfăşoară prin
intermediul societăţilor de asigurare, societăţilor de asigurare-reasiguare şi societăţilor de
reasigurare şi de asemenea prin intermediul societăţilor de intermediere. Legea
reglementa faptul că societăţile comerciale din domeniul asigurărilor, trebuie să se
constituie cu avizul prealabil al Oficiului de supraveghere a activităţii de asigurare şi
reasigurare din Ministerul Economiei şi Finanţelor. Conform Legii, companiile care
activau în domeniul asigurărilor, se puteau constitui ca societăţi pe acţiuni sau societăţi cu
răspundere limitată.
Se înfiinţează organismul de supraveghere al pieţei asigurărilor, ca Direcţie în
cadrul Ministerului Finanţelor8.
În luna septembrie 1990 a fost înfiinţată prima societate de asigurări cu capital
integral privat din Romania, SC UNITA SRL, cu sediul la Timişoara. Activitatea
6
Legea nr. 58 din data de 14 august 1991 privind privatizarea societatilor comerciale
7
Hotararea Guvernului Romaniei nr. 1356 din 28 decembrie 1990
8
Hotararea Guvernului Romaniei nr. 574 din data de 23 august 1991 privind atributiile Oficiului de
supraveghere a activitatii de asigurare si reasigurare

11
societăţii UNITA a debutat în luna ianuarie 1991 prin practicarea asigurărilor mixte de
viaţă cu acumulare de capital.
În anul 2000 pachetul majoritar al societăţii a fost cumpărat de compania Wienner
Staedtische din Austria, iar in portofoliul societăţii se regăsesc în prezent toate tipurile de
asigurări.
Ulterior, apar alte companii cu capital privat, romanesc sau /şi cu capital străin,
marea lor majoritate avand sediile în Bucureşti, astfel:
 în anul 1992 se înfiinţează societăţile Agras, Asigurări-reasigurări Ardaf,
Roumanie Assurance Internationale;
 în anul 1993 se înfiinţează societăţile Asigurarea Anglo-Romană, Generala
Asigurări;
 în anul 1994 se înfiinţează societăţile Asitrans, Asigurări Ion Ţiriac – ASIT, care
în anul 2000 şi-a schimbat numele în Allianz Ţiriac Asigurări, prin cumpărarea
pachetului majoritar de acţiuni de către compania Allianz din Germania, Arinco
Societate de Asigurări, ulterior îşi schimbă numele în Interamerican Romania
Asigurări, Sar Transilvania;
 în anul 1995 se înfiinţează societăţile Asigurarea Populară Romană, care în anul
2001 şi-a schimbat numele în Asigurare Reasigurarea AGI-Romania, prin
cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni de compania AGI din Germania,
OMNIASIG prin cumpărarea portofoliului societăţii Mondragon înfiinţată în
1992, Sara-Asig care în anul 1996 şi-a schimbat numele în Sara Merkur prin
cumpărarea pachetului majoritar de către compania Merkur Versicherung din
Austria.
Evoluţia pieţei asigurărilor şi reasigurărilor din Romania a urmat un curs
contradictoriu al economiei în ansamblul ei. Deşi, numărul societăţilor de asigurare este
mare, iar concurenţa este în creştere, societăţile nu dispun de cadre specializate în
domeniul asigurărilor şi reasigurărilor, dar în acelaşi timp piaţa este nesaturată9.
În această perioadă se observă lipsa unui suport financiar şi a educaţiei
potenţialilor asiguraţi în domeniul asigurărilor, a neînţelegerii necesităţii asigurării de
către agenţii economici şi populaţie. Cu toate că nu se afla într-o fază de maturitate, piaţa

9
Constantinescu, D., Nationala Asigurari si Reasigurari, Colectia Nationalam Bucuresti, 2000

12
romanească a asigurărilor este o piaţă competitivă. Se observă o creştere rapidă a
numărului societăţilor de asigurare: de la 15 în 1993 pană la 47 în 1996, numărul
societăţilor fiind în creştere.
În anul 1997 se înfiinţează societatea Naţionale Nederlaneden Asigurări de Viaţă
care în 1998 îşi schimbă numele în Nederlenden Asigurări de Viaţă, iar în anul 2001 îşi
schimbă numele în ING Nederlanden Asigurări de Viaţă.
În 1998 se înfiinţează societatea Omniasig Asigurări de Viaţă.
În anul 1999 ia fiinţă societatea Commercial Union Asigurări de Viaţă, în 2002 îşi
schimbă numele în AVIVA Asigurări de Viaţă.
În anul 1994 ia naştere la iniţiativa a treisprezece societăţi Uniunea Naţională a
Societăţilor de Asigurare şi Reasigurarea din Romania – UNSAR. În prezent UNSAR are
ca membri un număr de 21 de societăţi de asigurare-reasigurare.
După anul 1990, în piaţa romanească a asigurărilor, au apărut foarte multe
societăţi de intermediere în asigurări, în anul 2000 activand peste 800 societăţi, care jucau
rolul de agenţi dar şi de brokeri de asigurări. Prin apariţia Legii 32 /2000, se înfiinţează
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, organism independent, autonom, finanţat de
societăţile de asigurare, cu rol de reglementare, control şi supraveghere a pieţei
asigurărilor. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este condusă de Consiliul Comisiei
de Supraveghere a Asigurărilor format din cinci persoane, un preşedinte, un
vicepreşendinte şi trei membri.
Membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor sunt numiţi de
Parlamentul Romaniei, la propunerea comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci ale
Senatului şi Camerei Deputaţilor şi sunt aleşi cu un mandat de 5 ani pentru preşedinte, de
4 ani pentru vicepreşedinte, de 3,2 şi respectiv 1 an pentru membri. Primii membri ai
Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor au fost numiţi în luna iulie 2001.
Piaţa romanească a asigurărilor a cunoscut o evoluţie interesantă în perioada
acestui deceniu, urmand evoluţiile contradictorii pe care le-a suportat şi economia în
ansamblul ei10.

10
Dobrin, M., Asigurari si reasigurari, editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2000

13
În Romania piaţa asigurărilor este o piaţă competitivă cu toate că nu este pe deplin
matură. Pentru a se înţelege evoluţia unei pieţe de asigurări se analizează două
componente:
Oferta de asigurare
Concurenţa dintre societăţile de asigurări este în creştere dar nu poate fi vorba de
o participare echilibrată pe piaţă datorită concentrării pieţei în jurul unui număr relativ
restrans de societăţi. Sub aspect calitativ, se remarcă tendinţa de diversificare a ofertei, se
introduc pe piaţă produse noi, adaptate nevoilor clienţilor.

Cererea de asigurare
Cererea potenţială este ridicată datorită numărului mare de proprietăţi existente, a
populaţiei numeroase, precum şi datorită nevoilor reale de asigurare la nivelul economiei
şi al populaţiei.
Cererea efectivă este redusă datorită lipsei de bani şi de cunoaştere a tuturor
avantajelor oferite de asigurări. Cererea nu are un caracter uniform sub aspectul
categoriilor de asigurări solicitate, sub aspectul distribuţiei geografice, al nivelului de
dezvoltare a regiunii sau zonei respective şi al nivelului veniturilor 11. Cererea este
concentrată în zonele cu potenţial economic ridicat şi la grupele de populaţie cu varsta
peste medie.

1.3 ROLUL SOCIAL ŞI ECONOMIC AL ASIGURĂRILOR


Importanţa economico-socială a asigurărilor se manifestă pe mai multe direcţii.
Acoperirea pagubelor permite reconstituirea bunurilor distruse şi asigurarea continuităţii
procesului de producţie şi contribuie la păstrarea integrităţii avuţiei naţionale. Asigurarea
mărfurilor, a mijloacelor de transport, a creditelor prezintă o mare importanţă din punct
de vedere economic, financiar şi mai ales valutar. În acest fel se realizează şi o economie
de devize prin realizarea de încasări în valută pentru prestarea de servicii în asigurări.

11
Vacarel, I., Bercea, F., Asigurari si reasigurari, Editura Expert, Bucuresti, 1993

14
În prezent asigurarea a devent o ramură importantă a economiei naţionale.
Procentul de asigurare în PIB poate să ajungă pană la 15% şi este în general cu atat mai
ridicat cu cat ţara considerată a atins un nivel de dezvoltare economică mai mare.
În 1995 procentul de asigurări în PIB în Romania era foarte redus, atingea o cotă
de 0.40%12. Procentul cel mai mare de asigurări în PIB a fost atins de Africa de Sud
15.47%, ţară în care protecţia socială este de domeniul asigurării particulare, ceea ce a dat
un impuls excepţional asigurărilor de persoane. În toate ţările partea de asigurare în PIB
mondial este în medie de 7.8%, din care 4.5% pentru asigurarea de viaţă şi 3.3% pentru
cele de non-viaţă.
Prin rolul său social, asigurările au scopul să plătească indemnizarea asiguraţilor
care sunt victime ale unor evenimente nedorite.
Asigurările oferă mijloace pentru reconstruirea sau cumpărarea unei locuinţe
pentru persoanele care au avut de suferit de pe urma unui eveniment neplăcut ce a produs
distrugerea totală sau parţială a imobilului; varsă sume ce compensează pierderile
profesionale a unei persoane care din cauza unui accident a rămas cu imposibilitatea de a
munci; oferă mijloace financiare bolnavilor sau răniţilor pentru îngrijirea medicală pe
care o necesită pentru însănătoşirea cat mai rapidă.
Asigurările permit supravieţuirea întreprinderilor, victime ale unor evenimente
nedorite, asigurarea salvandu-i pe angajaţi, precum şi locurile lor de muncă, cu toate
implicaţiile şi contribuie la stabilirea relaţiilor sociale şi a celor de muncă13.
Asiguratorii resimt limitele intervenţiei lor ce constau în oferirea unei compensări
în bani pentru victime. O indemnizaţie în bani compensează convenabil un conducător de
întreprindere pentru distrugerile materiale suferite, însă nu va putea înlocui niciodată
integritatea corporală a unui rănit ce a rămas infirm în urma unui accident şi nici prezenţa
unui om.
Asiguratorii nu dorec simpli redistribuitori de mijloace financiare ci îşi dau silinţa
şi lupta împotriva consecinţelor evenimentelor nedorite. Ei au dezvoltat activităţi de
asistenţă care nu oferă doar despăgubiri în bani şi în special prestaţii în natură pentru a
uşura viaţa asiguraţilor.

12
Galiceanu, I., Galiceanu, M., Asigurari interne si internationale, Editura Spirit Romanesc, Craiova, 1999
13
Galiceanu, I., Galiceanu, M., Asigurari interne si internationale, Editura Spirit romanesc, Craiova, 1999

15
Societatea de asigurare este un motor esenţial al dezvoltării economice. Acest
lucru se poate afirma din cel puţin două motive:
 garanţia investiţiilor
Orice proiect modern de investiţie şi implicit de dezvoltare necesită participarea
asigurărilor, fără care garanţia cărora antreprenorul nu şi-ar risca sub nici o formă
capitalurile necesare pentru proiectul respectiv. Doar asigurările pot să ofere garanţii
datorită mecanismelor de asigurare deja existente. Societatea poate oferi garanţii pentru
orice investitor de la un zgarie-nori la cel mai modest comerţ de cartier.
 plasamentul primelor
Asiguratorul încasează prime înainte ca asiguraţii să fie supuşi riscului împotriva
căruia sunt asiguraţi. Acest lucru îi oferă asiguratorului o trezorerie excedentară pe care
trebuie să o gestioneze cat mai bine în interesul mutualităţii.
Asigurarea a devenit domeniul finanţiştilor, nu numai pentru că este nevoie de
experţi în finanţe pentru gestionarea capitalurilor acumulate pe cont propriu de către
asiguratori sau plasate pe contul clienţilor lor ci şi pentru că anumite ramuri necesită din
ce în ce mai mult cunoştinţe din domeniul finanţelor: asigurări pentru pierderi din
exploatarea sau asigurarea creditelor pentru întreprinderi, respectiv pentru persoane
fizice, asigurarea de capitalizare, de economisire.
S-au dezvoltat ramuri noi ceea ce demonstrează vitalitatea creativă a asigurărilor
şi dezvoltarea fără încetare a nevoilor de protecţie a persoanelor fizice şi juridice.
Asigurările de viaţă fac pe asiguratori să îşi ia angajamente pe termen lung ce
necesită constituirea de provizioane foarte importante. O primă unică pentru o garanţie de
viaţă unică trebuie să fie economisită pe toată durata de viaţă a asiguraţilor. Asigurările
de capitalizare şi de pensie presupun acumulări de provizioane pe toată durata
contractelor. Aceste tipuri tind să se dezvolte cel mai rapid în ţările cu economie modernă
şi acest fenomen măreşte constant rolul de gestionar financiar şi implicit de investitor al
asigurărilor.

16
CAPITOLUL 2
ACTIVITATEA ŞI ORGANIZAREA SOCIETĂŢII DE
ASIGURARE UNITA SA

2.1. PREZENTAREA GENERALĂ A SC UNITA SA


Unita SA este prima societate de asigurare cu capital integral privat constituită în
Romania după decembrie 1989, punand capăt unei jumătăţi de secol de monopol al
statului în domeniul asigurărilor. Înfiinţată în data de 3 septembrie 1990 în municipiul
Timişoara, Unita SA şi-a început activitatea în ianuarie 1991 cu asigurarea mixtă de viaţă
cu acumularea de capital, înregistrand succesul scontat. Evenimentul a marcat lansarea pe
piaţa romanească a primelor de asigurări de viaţă după standardele Europei Occidentale.
La începutul anului 1996 odată cu lansarea asigurării de incendiu şi a altor pagube
la bunuri, Unita SA pune baza asigurărilor non-viaţă, domeniu care va fi dezvoltat
sistematic, an după an, cu întreaga gamă de asigurări din acest vast domeniu. În anul
1997 Unita SA obţine autorizarea de a practica asigurarea obligatorie de răspundere civilă
auto, RCA şi Asigurarea facultativă tip Carte Verde.
Societatea de asigurare Unita SA este membru fondator al Uniunii Societăţilor de
Asigurare şi reasigurare din Romania, al Biroului Asigurărilor de Autovehicule din
Romania, Biroul Roman de Carte Verde şi a Institutului Roman pentru Asigurări.
La începutul anului 2001 Wiener Stadtische Wechselseitige Versicherungsanstalt
Vermogensverwaltung a devenit acţionar majoritar al societăţii de asigurare Unita SA
preluand 51% din acţiuni.
În momentul preluării pachetului majoritar, capitalul social a fost de 67,1 miliarde
lei, acestea crescand la 136,939 miliarde lei, majorarea făcandu-se prin aport în numerar
în valoare de 6 milioane DEM din partea societăţii Wiener Stadtische. La începutul
anului 2002 Grupul Wiener Stadtische devine acţionar unic al societăţii Unita SA.
Actualul capital social este de 168,289 miliarde lei. În octombrie 2002 Unita Grup
Wiener Stadtische preia pachetul majoritar al Societăţii de Asigurare Agras.
Grupul austriac de asigurări Wiener Stadtische care controleaza Unita va dezvolta
şi pe piaţa romanească parteneriatul cu Raiffeisen Bank, care are tot capital austriac.

17
“Acum, ca acţionari ai companiei Agras, vom putea să eleborăm multe produse
împreună, în sistem bancassurance. De altfel, am început deja din această vară să vindem
poliţe de asigurări de viaţă emise de Unita prin sucursalele Raiffeisen.”
Societatea de asigurare Wiener Stadtische a fost înfiinţată în 1824 la Viena şi este
astăzi una din cele mai mari şi mai puternice societăţi de asigurare din Austria, în acelaşi
timp fiind cotată drept una din cele mai solide societăţi de asigurare din Europa. Tradiţia,
experienţa şi bunul renume alcătuiesc cartea sa de vizită, recomandand-o ca un partener
serios al oricărei companii din lume. Intrarea sa pe piaţa asigurărilor din Romania se
înscrie într-o politică a investiţiilor bine determinate şi care are ca obiectiv caştigarea
unor importante cote de piaţă în ţările din Europa Centrală şi Sud-Est, avand certitudinea
că acest sector de activitate se va dezvolta în continuare.
Societatea Wiener Stadtische s-a implicat active în ţările vecine Austriei şi deţine
acţiuni directe sau indirecte, cat şi parteneri de cooperare în nouă ţări europene, mai exact
în Cehia, Slovacia, Ungaria, Germania, Italia, Polonia, Croaţia, Lichtenstein şi Romania.
Pană în anul 2005 jumătate din primele concernului se vor încasa din străinătate.
Din cei 10000 angajaţi ai concernului un număr de 4000 de persoane vor lucra în
străinătate. Incepand cu data de 24 ianuarie 2006, Grupul WIENER STAEDTISCHE a
devenit Vienna Insurance Group, intentia care a stat la baza deciziei de schimbare a
brand-ului fiind aceea de a sublinia forta financiara a companiei de asigurari Central –
Europene cu sediul la Viena si implicit, aceea de facilitare a asimilarii brand-ului de catre
populatia nevorbitoare de limba germana.
Vienna Insurance Group functioneaza in prezent in 17 tari. Peste 16.000 de
angajati au grija de siguranta clientilor. In afara de prezenta din Austria, mai exista
companii ale grupului, filiale sau investitii in Belarus, Bulgaria, Croatia, Republica Ceha,
Georgia, Germania, Ungaria, Italia, Liechtenstein, Polonia, Romania, Rusia, Serbia si
Muntenegru, Slovacia, Slovenia si Ucraina.
Vienna Insurance detine, prin subsidiarele sale, prima, respectiv a doua pozitie pe
piata de asigurari din Austria, Cehia, Slovacia si România. Grupul îsi mentine obiectivul
privind consemnarea unui profit de 290 milioane de dolari în acest an, potrivit unui
comunicat al Vienna Insurance.

18
Vienna Insurance a raportat un profit înainte de impozitare de 143,35 milioane de
euro în primele sase luni ale anului 2006, cu 14,4% peste valoarea din perioada similara a
anului 2005, iar nivelul primelor subscrise a depasit, pentru prima data într-un semestru,
trei miliarde de euro.
Valoarea primelor subscrise de Vienna Insurance a avansat cu 14,9% în perioada
ianuarie-iunie 2006, la 3,03 miliarde de euro. Veniturile obtinute din prime în Europa
Centrala si de Est au crescut la 1,06 miliarde de euro, cu 38,4% peste valoarea
consemnata în perioada ianuarie-iunie 2005. Primele totale subscrise în aceasta regiune
reprezinta aproximativ 35% din primele subscrise la nivelul grupului, respectiv 47% în
domenuil asigurarilor de proprietati si împotriva accidentelor.
Compania austriaca de asigurari Wiener Staedtische, membra a Vienna Insurance
Group, a investit 34 de milioane de euro pentru a controla direct 60% din actiunile
grupului TBIH Financial Services.
Compania austriaca de asigurari are în prezent 40% din titlurile Kardan Financial
Services, grup care controleaza TBIH Financial Services. La momentul tranzactiei,
valoarea TBIH se ridica la 270 milioane de euro. Potrivit acordului de preluare, TBIH se
va axa în viitor exclusiv asupra sectorului de asigurari si fonduri de pensii, având în
vedere investitiile din Europa Centrala si de Est.
" Prin majorarea participatiei la TBIH si prin concentrarea asupra activitatilor
noastre de baza, vom putea sa dezvoltam activitatile din Europa Centrala si de Est", a
declarat în comunicat Günter Geyer, director general al Wiener Staedtische, însarcinat cu
operatiunile de restructurare din cadrul companiei.
La finele anului 2005, societatea de asigurare Unita SA ocupă locul opt cu un
total de prime brute subscrise în valoare de 65.90 milioane EUR. Aceeasi pozitie a
ocupat-o si la sfarsitul anului 2006, dar cu un total de prime subscrise in valoare de 73.55
milioane EUR.
Tipuri de asigurări practicate:
 ASIGURARI DE PERSOANE, ALTELE DECAT CELE DE VIATA
o Asigurarea de accidente;
o Asigurarea de accidente pentru calatori in transportul urban/interurban

19
o Asigurarea de accidente pentru conducatorii auto si persoanele aflate în
interiorul autovehiculelor;
o Asigurarea medicala pentru calatorii în strainatate
o Asigurarea de asistenta medicala de urgenta pentru cetatenii straini pe
teritoriul României
 ASIGURARI GENERALE (NON-VIATA)
o Asigurarea de avarii si furt a autovehiculelor - CASCO;
o Asigurarea bunurilor pentru daune produse în timpul transportului maritim
si terestru - CARGO;
o Asigurarea Completa a Locuintei;
o Asigurarea cladirilor si a constructiilor;
o Asigurarea bunurilor mobile;
o Asigurarea bunurilor casabile;
o Asigurarea de avarii accidentale la masini, utilaje si instalatii;
o Asigurarea lucrarilor de constructii montaj si a raspunderii constructorului;
o Asigurarea obligatorie de raspundere civila auto - RCA;
o Asigurarea de raspundere civila auto cu valabilitate în afara teritoriului
României - CARTE VERDE;
o Asigurarea de raspundere a transportatorului auto în calitate de caraus
pentru marfurile transportate - CMR;
o Asigurarea de raspundere civila profesionala;
o Asigurarea de raspundere civila generala;
o Asigurarea facultativa de tip "BUCHET" pentru transportatorii in regim
international;
o Asigurarea privind rambursarea cheltuielilor de repatriere si/sau a sumelor
achitate de catre turist, în cazul insolvabilitatii sau falimentului agentiei de
turism;
o Asigurarea creditului în cazul cedarii în leasing a autovehiculelor.
Societatea de asigurare Unita SA este alcatuită din 44 sucursale, grupate în funcţie de
zonă şi grad.

20
Tabelul nr.1 Structura personalului pe sucursale

Personal / sucursală S0 S1 S2 S3 S4
Director 1 1 1 1 1
Director adjunct 1 1 1 - -
Inspector life şi non-life 12 6 4 4 2
Inspector daune 6 3 2 1 1
Administrator 2 1 1 1 1
Contabil 2 1 1 - -
Jurist 2 1 1 - -
Verificator- operator 4 2 2 1 1
Total 30 16 13 8 6

2.2. PREZENTAREA SUCURSALEI IAŞI A SC UNITA SA

Sucursala Iaşi a SC Unita SA – grup Wiener Stadtische este actualmente sucursală


de gradul II şi are în subordine următoarele agenţii în judeţul Iaşi: Harlău, Paşcani, Targu
Frumos. La sediul reşedinţă de sucursală îşi desfăşoară activitatea a patra agenţie
judeţeană – agenţia Iaşi. Personalul sucursalei Iaşi are următoarea componenţă:
 director general;
 director marketing – director adjunct;
 contabil sef;
 operator – verificator sucursală;
 insprector de daune;
 jurist;
O agenţie din cadrul sucursalei are în componenţă :
 director / şef serviciu asigurări;
 inspector asigurări;
 contabil agenţie;

21
 casier;

Directorul unei sucursale are următoarele atribuţii:


 aplică strategiile şi programele adoptate de conducerea societăţii în vederea
realizării obiectivelor strategice generale;
 organizează şi controlează activitatea de protecţie a daunelor, informaţiilor şi
documentelor cu caracter confidenţial;
 participă la recepţionarea lucrărilor de investiţii executate conform legii;
 propune repartiţia fondului de salarii pe fiecare angajat în parte, participarea
angajaţilor la cursuri de formare profesională;
 propune noi produse de asigurări sau modificarea celor existente, pe baza
potenţialului pieţei locale şi a studierii competiţiei locale.

22
CAPITOLUL 3
LICHIDAREA DAUNELOR LA ASIGURĂRILE AUTO
CASCO

3.1 TEHNICA LICHIDĂRII DAUNELOR LA ASIGURĂRILE DE


AUTO CASCO
Dauna reprezintă paguba cauzată bunurilor ca urmare a producerii riscurilor
asigurate prin poliţa de asigurare14.
 Daunele bunurilor se clasifică în funcţie de mai multe criterii. Cele mai utilizate
criterii sunt:
 după tipurile bunurilor afectate, se disting:
 bunuri imobile, adică, clădiri pentru birouri, fabrici, locuinţe, depozite, garaje;
 bunuri mobile, adică, materii prime, mărfuri în procesul de fabricaţie, în depozit,
custodie, utilaje, mobilier;
 după tipul pierderii, se disting două categorii:
 pierderi directe care apar atunci cand proprietatea este avariată sau distrusă sau
dispare datorită contactului cu un risc fizic sau social;
 pierderi indirecte sunt pierderile rezultate ca urmare a reducerii valorii datorită
daunei directe a unui bun, o pierdere care apare pentru ca bunul afectat este
distrus, avariat de alt risc special.
 după gradul de cuprindere, daunele pot fi:
 daune totale care au următoarele forme:
 distrugerea în întregime, fără resturi ce se mai pot întrebuinţa sau valorifica;
 distrugerea în aşa mod încat refacerea prin reparaţie nu mai este posibilă;
 costul reparaţiilor nu se justifică.
 daune parţiale care reprezintă avarierea, distrugerea sau deprecierea parţială a
bunurilor, astfel încat ele se pot reface prin reparaţii, recondiţionări, restaurări sau
pot fi valorificate ca depreciate.

14
Alexa, C., Ciurel, V., Sultan, N., Sebe, E., Transporturi si asigurari, Editura Metropol, Bucuresti, 1994

23
 după cauza care a produs dauna, există trei tipuri de cauze:
 fizice: incendiu, furtuni, uragane, explozii care distrug bunurile;
 sociale: deviaţii de la comportamentul normal adică furt, vandalism, greve,
revolte;
 economice: datorită unor forţe interne, cum ar fi, neglijenţa, erori de management,
sau datorită unor forţe externe, adică, situaţia economică de imposibilitate de
plată.
La asigurările casco evaluarea pagubelor se face prin mai multe metode, în funcţie de :
 preţul iniţial, respectiv suma de bani plătită pentru cumpărarea bunului. Această
metodă are următoarele dezavantaje: pe de o parte valoarea bunului depinde de
nivelul preţului şi puterea de negociere la momentul cumpărării, iar pe de alta
parte, costul iniţial nu ia în considerare deprecierea, ignorand şi posibile
schimbări ulterioare prin care creşte valoarea bunului;
 după preţul iniţial din care se scade deprecierea, conform reglementărilor
contabile. Dezavantajul acestei metode este că nu pot să apară neconcordanţe între
deprecierea contabilă şi cea fizică;
 după valoarea economică, evaluarea se face prin determinarea valorii prezente
prin veniturile pe care le produce;
 după valoarea de înlocuire, este necesară determinarea costului pentru înlocuirea
sau refacerea bunului existente. Această metodă are dezavantajul că se poate
ajunge la valori nerealiste.

3.1.1 Operaţiuni declanşate de producerea evenimentelor asigurate


Activitatea de lichidare a daunelor se realizează cu respectarea prevederilor
următoarelor documente:
 Legea privind asigurările şi reasigurările în Romania ( Legea 136/1995);
 Condiţiile generale pentru asigurarea bunurilor (CGAB 96);
 Condiţiile de asigurare a bunurilor pentru cazurile de daune produse în timpul
transportului (CARGO 97).

24
 Activitatea de lichidare a daunelor presupune realizarea unor lucrări şi
documente.
Un contract de asigurare reprezintă o promisiune de a face o plată către sau în
numele deţinătorului de poliţă, dacă şi cand se vor produce evenimente neprevăzute.
Funcţia de soluţionare a revendicărilor derivă din această promisiune. Departamentul care
are principala responsabilitate privind soluţionarea revendicărilor este denumit frecvent
departamentul de despăgubiri şi este reprezentat de persoane care au pregătirea şi
abilităţile necesare pentru a negocia sau, dacă este necesar, de a contesta soluţionarea
revendicărilor în favoarea sau împotriva deţinătorilor de poliţe. Scopul procesului de
ajustare a daunelor este de a acorda o despăgubire adecvată, nici prea mare, nici prea
mică. Despăgubirile prea mari cresc costul asigurării în timp ce despăgubirile prea mici
privează deţinătorii de poliţe de unele beneficii ale contractului de asigurare. Soluţionarea
necorespunzătoare a revendicărilor poate stanjeni eforturile de marketing ale
asiguratorului şi poate duce la acţionarea în judecată a societăţii15.

Anunţarea daunelor

Este necesar ca asiguratul, atunci cand este informat cu privire la orice eveniment
acoperit de această asigurare să înştiinţeze prompt, în scris, asiguratorii. Dreptul la
despăgubire depinde de îndeplinirea acestei obligaţii.
În cadrul unei operaţiuni de lichidare a daunelor, un rol important îl are
inspectorul de daune, care este responsabil pentru îndeplinirea promisiunilor societăţii de
asigurare. Inspectorii de daună se ocupă de rezolvarea întregii game de revendicări16.
Primul pas ce trebuie urmat după producerea evenimentului asigurat îl constiutuie
anunţarea daunelor. Cererea de despăgubire a asiguratului se întocmeşte în scris de către
asigurat sau reprezentanţii săi legali, într-un exemplar şi trebuie să conţină cel puţin
următoarele date:
 numele şi prenumele, denumirea asiguratului, numele, prenumele şi calitatea
reprezentantului asiguratului;

15
Alexa, C., Ciurel, V., Sultan, N., Sebe, E., Transporturi si asigurari, Editura Metropol, Bucuresti, 1994
16
Alexa, C., Ciurel, V., Sultan, N., Sebe, E., Transporturi si asigurari, Editura Metropol, Bucuresti, 1994

25
 adresa asiguratului, adresa perimetrului asigurat;
 numărul contractului de asigurare şi data intrării lui în vigoare;
 data şi ora producerii evenimentului cauzator de daune;
 descrierea daunelor produse şi valoarea estimată a despăgubirii solicitate;
 localitatea şi data depunerii solicitării de despăgubiri;
 semnatura asiguratului/ reprezentantului asiguratului;
Cererea de despăgubire a asiguratului se depune la filiala sau sucursala
menţionată în contractul de asigurare sau se predă inspectorului de daune, atunci cand
acesta face prima inspecţie la faţa locului după primirea anuntului telefonic cu privire la
producerea evenimentului cauzator de daune. Odată cu cererea de despăgubire a
asiguratului, acesta trebuie să prezinte poliţa de asigurare şi ultima chitanţă de plată a
primei de asigurare, pentru a putea verifica valabilitatea contractului. Acest lucru se
consemnează pe cererea de despăgubire, cele două documente înapoindu-se ulterior
asiguratului. Cererea de despăgubire a asiguratului se întocmeşte şi se depune în cel mult
trei zile de la producerea evenimentului cauzator de daune. Depăşirea acestui termen
impune ca asiguratului să i se aducă la cunoştinţă, în scris, posibilele consecinţe, adică,
obţinerea doar a unei părţi din despăgubire sau pierderea dreptului la despăgubire.
Cererea de despăgubire a asiguratului se înregistrează la filiala şi/sau la sucursala
societăţii în ziua primirii, comunicandu-se totodată asiguratului numărul de înregistrare.
În cazul în care cererea de despăgubire a asiguratului este justificată, adică contract de
asigurare în vigoare, eveniment produs – eveniment cauzator de daune, se continuă
lucrările de lichidare a daunelor. În cazul în care, cererea de despăgubire a asiguratului nu
este justificată, adică contract de asigurare expirat sau suspendat, eveniment produs-
eveniment neasigurat, activitatea de lichidare a daunelor nu se mai continuă, aceasta
situaţie comunicandu-se asiguratului în scris.
Un pas important în procesul de anunţare a daunelor îl constituie înştiinţarea de
daune către Direcţia Asigurări - Bunuri.
Înştiinţarea de daune către Direcţia Asigurări-Bunuri se întocmeşte la filiala /
sucursala societăţii unde s-a anunţat dauna, folosindu-se un formular tipizat. Această
înştiinţare se întocmeşte de catre inspectorul de daune în două exemplare imediat după
primirea cererii de despăgubire a asiguratului, după înregistrare, un exemplar se

26
expediază imediat Direcţiei Asigurări-Bunuri, iar celalat exemplar se ataşează la dosarul
de daune.
Înainte de a se deplasa la locul producerii evenimentului cauzator de daune,
inspectorul de daune analizează situaţia contractului de asigurare şi cererea de
despăgubire a asiguratului, ca urmare a anunţării producerii unui eveniment, precum şi
alte acte trimise de asigurat, pentru a constata dacă asigurarea era în vigoare la data
producerii evenimentului şi pentru a se documenta asupra problemelor ce ar putea să
apară în legatură cu rezolvarea cazului respectiv.

Constatarea daunelor

Se întocmeşte procesul verbal de constatare a daunelor de către inspectorul de


daune la locul producerii daunelor, cu participarea asiguratului sau a unui reprezentant al
său şi în prezenţa a cel puţin doi martori asistenţi, care să nu aibă vreun interes în legătură
cu bunurile afectate sau părţile din contractul de asigurare, respectiv cu reprezentantul
asiguratului. Toate persoanele care participă la întocmirea procesului verbal de constatare
a daunelor răspund, conform legii, pentru consemnarea cu bună ştiinţă a unor date false
sau nereale. În cazul daunelor mai importante sau dacă există greutăţi în constatarea şi
evaluarea daunelor, asiguratorul poate angaja specialişti în calitate de colaboratori
externi, dar numai cu acordul Direcţiei Asigurări-Bunuri.
Procesul verbal de constatare a daunelor se întocmeşte într-un singur exemplar,
utilizandu-se formularul tipizat şi trebuie să cuprindă:
 data şi locul întocmirii procesului verbal;
 numele, prenumele, actele de identitate şi calitatea persoanelor care participă la
întocmirea sa;
 numele , prenumele/ denumirea asiguratului;
 data naşterii / cod fiscal al asiguratului;
 actul de identitate / nr înmatriculare la O.R.C. al asiguratului;
 domiciliul/ adresa asiguratului;
 numărul şi data emiterii contractului de asigurare;

27
 data şi ora producerii evenimentului cauzator de daune, locul unde se aflau
bunurile în momentul producerii evenimentului cauzator de daune;
 descrierea cauzelor şi a împrejurărilor în care s-au produs daunele, persoanele din
culpa cărora s-au produs ori mărit daunele;
 măsuri luate de asigurat pentru limitarea daunelor şi efectelor acestor măsuri;
 descrierea daunelor produse;
 cercetările făcute de poliţie, pompieri sau alte organe competente şi documentele
întocmite;
 starea bunurilor afectate, înainte de producerea evenimentului cauzator de daune;
 bunurile deteriorate, distruse sau care au dispărut datorită producerii
evenimentului cauzator de daune, necuprinse în asigurare, dar pentru care
asiguratul solicită despăgubiri şi motivul pentru care aceste bunuri nu sunt
cuprinse în asigurare;
 semnăturile persoanelor participante la întocmirea sa;
Nu se admit modificări ulterioare în procesul verbal de constatare a daunelor, iar
modificările în lista bunurilor pentru care urmează să se acorde despăgubiri trebuie
certificate sub semnatura aceloraşi persoane care au semnat aceste acte.
Pentru stabilirea cat mai exacta a împrejurărilor în care s-au produs daunele,
inspectorul de daune poate solicita, atunci cand este cazul, în completare la procesul
verbal de constatare a daunelor, următoarelor documente suplimentare:
 declaraţia scrisă cuprinzand locul unde se aflau bunurile asigurate în momentul
producerii evenimentului cauzator de daune;
 enumerarea completă a bunurilor distruse, deteriorate sau care au dispărut cu
indicarea cantităţii şi valorii lor;
 actele deţinute de asigurat, care pot contribui la stabilirea despăgubirii cuvenite
( facturi, chitante fiscale, bonuri de mană);
 declaraţie privind reparaţiile şi modificările suferite de bunurile asigurate din
momentul încheierii asigurării pană în momentul producerii daunelor, precum şi
poziţia asiguratului faţă de acestea.

28
La procesul verbal de constatare a daunelor se adugă unele documente anexe, din
care trebuie să rezulte situaţia bunurilor asigurate înainte de producerea evenimentului
cauzator de daune şi situaţia bunurilor asigurate după producerea acestuia.
Se menţionează următoarele documente anexe:
 lista bunurilor asigurate existente la momentul producerii evenimentului cauzator
de daune- LBAE – se întocmeşte atunci cand s-au înregistrat daune la bunuri
mobile sau bunuri casabile, în baza ei analizandu-se existenţa sau absenţa
protecţiei prin asigurare, respectiv a subasigurării;
 lista bunurilor asigurate afectate de producerea evenimentului cauzator de daune-
LBAA- se întocmeşte atunci cand s-au înregistrat daune la bunuri mobile sau
bunuri casabile, se utilizează formularul tipizat.

Declaraţia martorilor

În procesul de lichidare a unei daune sunt foarte importante declaraţiile


martorilor. Declaraţia unui martor trebuie să cuprindă următoarele:
 numele, prenumele, actul de identitate, domiciliul;
 data şi ora producerii evenimentului cauzator de daune;
 prezentarea informaţiilor şi datelor cunoscute cu privire la împrejurările
producerii evenimentului cauzator de daune;
 numele şi prenumele persoanelor ce au legatura cu producerea daunelor;
 descrierea daunelor produse;
 măsurile care s-au luat pentru limitarea daunelor şi efectele acestor măsuri;
 starea bunurilor deteriorate, distruse sau care au dispărut înainte de producerea
evenimentului cauzator de daune;
 locul, data întocmirii şi semnătura;
Procesul verbal de constatare întocmit de organele competente Poliţie, Pompieri,
Organe ale administraţiei de Stat.
Prin acest document se certifică, de catre organele competente, că evenimentul
cauzator de daune a avut loc, cauzele şi împrejurările privind producerea evenimentului,

29
descrierea daunelor rezultate, persoanele răspunzătoare, în funcţie de natura
evenimentului produs. Prin urmare, rolul acestor documente este esenţial în stabilirea
existenţei dreptului la despăgubire, respectiv a mărimii acesteia, după producerea unui
eveniment cauzator de daune, precum şi în stabilirea celor răspunzători de producerea
daunelor, inclusiv pentru situaţia recuperării unor sume plătite drept despăgubire.
Declaraţia asiguratului privind mărimea sumei asigurate după producerea
evenimentului cauzator.
După întocmirea tuturor documentelor necesare în cazul unei constatări de daune
la faţa locului, se solicită asiguratului o declaraţie cu privire la suma asigurată ramasă.
“După producerea evenimentului cauzator de daune, suma asigurată se reduce pentru
restul duratei asigurării cu valoarea despăgubirii”. În acest caz, asiguratul poate opta
pentru una din următoarele variante:
 păstrarea sumei asigurate la nivelul rezultat după scăderea valorii despăgubirii;
 readucerea sumei asigurate la valoarea existentă înainte de producerea
evenimentului cauzator de daune, prima corespunzatoare urmand a se reţine din
despăgubirea cuvenită;
 majoritatea sumei asigurate la o mai mică / mare decat suma asigurată existenţa
înainte de producerea evenimentului cauzator de daune, prima corespunzătoare
urmand a se reţine din despăgubirea cuvenită.
Dacă asiguratul nu are nici o opţiune, se consideră ca valabilă varianta păstrării
sumei asigurate la nivelul rezultat după scăderea valorii despăgubirii.
Dacă, asiguratul, optează pentru modificarea sumei asigurate faţă de diferenţa
rezultată în urma plăţii despăgubirii, aceasta modificare se va considera ca fiind efectivă
din ziua producerii evenimentului cauzator de daune.

Evaluarea daunelor

30
Evaluarea daunelor se face pe baza documentelor întocmite cu ocazia efectuării
constatării daunelor. Pentru evaluarea daunelor trebuie stabilite: valoarea din nou a
bunurilor, valoarea asigurată a bunurilor din momentul producerii evenimentului cauzator
de daune, costul reparaţiilor, cheltuielile asigurate şi valoarea resturilor recuperabile,
valorificabile.
Modul de evaluare a daunelor este tratat separat, în funcţie de felul bunurilor.
Cheltuielile asigurate se stabilesc pe baza dovezilor prezentate de către asigurat şi se
cuprind în fişa de evaluare a daunelor

Stabilirea despăgubirilor

Despăgubirile plătite de către asigurator nu pot depăşi suma asigurată, nici


cuantumul daunelor şi nici valoare asigurată a bunurilor din momentul producerii
evenimentului cauzator de daune. Aceste despăgubiri se plătesc pentru toate bunurile
cuprinse în asigurare, care au existat la data producerii evenimentului cauzator de daune
şi au fost deteriorate, distruse sau au dispărut parţial sau integral datorită producerii unui
risc asigurat. În cazul daunelor parţiale, stabilirea despăgubirilor se face prin şi pe baza
fişei de calcul a despăgubirilor, în funcţie de valoare pagubei şi suma asigurată, iar dacă
este cazul se ţine cont de subasiguare. În cazul daunelor totale valoarea despăgubirii este
egală cu valoarea reală a bunurilor inaintea producerii evenimentului cauzator de daune,
dar nu poate depăşi suma asigurată. În această situaţie, nu se mai aplică regula
proporţionalităţii în cazul subasigurării. Valoarea totală a despăgubirilor rezultă din fişele
de calcul ale despăgubirilor.

Valoarea pagubei

La daune parţial, valoarea pagubei este dată de costul reparaţiei, recondiţionării


sau înlocuirii la bunurile afectate, rezultat din devize, facturi, chitanţe fiscale, pe baza
listei bunurilor asigurate afectate de producerea evenimentului cauzator de daune.
Această valoare corectandu-se cu cota de valoare ramasă dacă este cazul.
La dauna totală, valoarea pagubei este egală cu valoarea asigurată (Va), unde:

31
Va = VN x CVR, unde
Va – valoarea asigurată (valoare reală la momentul producerii evenimentului cauzator de
daune)
VN – valoarea din nou
CVR – cota de valoare rămasă.
Valoarea despăgubirii (VDBM)
a) pentru SA > Va ( supraasigurare): VDBM = VP
b) pentru SA < Va ( subasigurare) : VDBM = VP x SA / Va
La valoarea despagubirii VDBM se adaugă valoarea cheltuielilor asigurate şi a
expertizelor tehnice şi se scade valoarea resturilor recuperabile / valorificabile dacă este
cazul.

3.1.2 Particularităţi ale lichidării daunelor la asigurările de transport


practicate de sucursala Iaşi a SC Unita SA

Lichidarea daunelor la sucursala Iaşi a SC Unita SA este reglementată de


instrucţiunile Centralei Unita, Direcţia Daune.
În instrucţiunile de lichidare a daunelor se regăsesc reglementările:
 dacă suma asigurată este defalcată pe componente se adaugă despăgubiri şi pentru
cheltuielile făcute în legătură cu transportul şi taxele vamale, precum şi pentru
alte cheltuieli, cu respectarea condiţiilor de asigurare;
 pentru anunţarea daunelor se va folosi formularul tipizat. Completarea şi
expedierea înştiinţării la Direcţia Asigurări-Bunuri se va face cel mai tarziu în a
doua zi lucrătoare de la luarea la cunoştinţă de producerea de daune;
 dacă asigurarea s-a încheiat la o sumă asigurată mai mică decat valoarea reală se
consideră subasigurare;
Dosarul de daune va conţine următoarele documente:
 cererea de despăgubire a asiguratului, copia poliţei de asigurare şi celelalte
documente;
 lista bunurilor afectate de producerea evenimentului cauzator de daune;

32
Plata despăgubirilor la SC Unita SA se face ţinandu-se seama de următoarele
prevederi:
1. răspunderea asiguratorului este limitată la suma asigurată;
2. din orice despăgubire se scade franciza, partea din dauna care se suportă de către
asigurat, prevazută în poliţă;
3. dacă asigurarea a fost încheiată pentru o sumă mai mică decat suma reală, asiguratorul
despăgubeşte pierderile, avariile şi cheltuielile asigurate numai în proporţia dintre suma
asigurată şi suma reală;
4. dacă asigurarea a fost încheiată pentru o sumă mai mare decat suma reală,
despăgubirea nu va plăti pentru acea parte din suma asigurată care depăşeşte suma reală;
5. dacă, după plata despăgubirii, bunurile pierdute au fost găsite, asiguratul va restitui
despăgubirea primită;
6. despăgubirile se plătesc în lei, dacă prima de asigurarea s-a încasat în lei, se calculează
la acelaşi curs valutar la care s-a calculat şi prima de asigurare sau despăgubirile şi se
plătesc în valută dacă prima de asigurare s-a încasat în valută;
7. în limita despăgubirii plătite, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului
contra celor răspunzători de producerea daunei;
8. asiguratorul nu va exercita dreptul de regres împotriva asiguratului decat în cazul
comiterii cu intenţie a unor fapte penale;
9. dacă dreptul de regres nu se poate exercita din culpa asiguratului, asiguratorul este
eliberat, în măsura prejudiciului cauzat, de obligaţia plăţii despăgubirii, iar cand plata
despăgubirii s-a efectuat, asiguratul este obligat să restituie asiguratorului despăgubirea
primită;
10. dreptul de a ridica pretenţii faţă de asigurator privind achitarea despăgubirii se
stinge în termen de doi ani de la data producerii evenimentului asigurat care a provocat
dauna.
Pentru încasarea despăgubirii, potrivit asigurării, asiguratul, în momentul
producerii daunei, trebuie să aibă un interes în legătură cu bunul asigurat. Asiguratul va fi
îndreptăţit a recupera pierderile asigurate suferite în perioada acoperită de asigurare, în
afara pierderilor înregistrate înainte de încheierea contractului de asigurare, respectiv,
cand asiguratul a avut cunoştinţă de pierderea suferită, iar asiguratorul nu.

33
3.2 ANALIZA PLĂŢILOR DIN DESPĂGUBIRI LA ASIGURĂRILE
DE TRANSPORT

Din punct de vedere economic, asigurările reprezintă în esenţă o prestare de


servicii efectuată de o societate comercială din domeniul asigurărilor în favoarea
populaţiei sau a unor persoane juridice.

Tabelul nr.2. Valoarea despăgubirilor pentru asigurările de transport CASCO


RON
TIPUL ANUL
ASIGURĂRII
2004 2005 2006
CASCO 10758.60 14235.40 17258.30
Graficul nr. 1 Evolutia despagubirilor pentru asigurarile de transport CASCO

34
CHELTUIELI LICHIDARE DAUNE

180000

160000

140000

120000

100000

80000

60000

40000

20000

0
2004 2005 2006

T abelul nr.3. Valoarea primelor încasate la asigurările de transport CASCO


CHELTUIELI LICHIDARE DAUNE
RON
TIPUL ANUL
ASIGURĂRII
2004 2005 2006
CASCO 370055.00 410265.30 520102.80

Graficul nr. 2 Evoluţia veniturilor din prime la asigurările de auto CASCO

35
600000

500000

400000

300000

200000

100000

0
2004 2005 2006

VENITURI DIN PRIME

Din tabelul nr.3. – Valoarea primelor încasate la asigurările de transport CASCO se


poate observa că anul 2006 a fost cel mai prosper din punct de vedere al primelor încasate
pentru asigurarile auto casco , valoarea acestor prime ridicandu-se la 520102.80 RON. În
anul 2005 la acelaşi tip de asigurare s-a înregistrat o usoara crestere fata de anul 2004,
nivelul primelor încasate în anul 2005 fiind mai mare cu 40210.30RON fata de anul
anterior Cu toate că primele încasate pentru acest tip de asigurare nu sunt cele mai mari,
acest contract de asigurare auto casco este unul profitabil, avand în vedere faptul că
societatea de asigurări a efectuat în acesti ani plăţi pentru despăgubirea contractelor de
asigurare circa 30% din nivelul primelor incasate

36
Graficul nr. 3 Evoluţia veniturilor din prime si a cheltuielilor cu lichidarea daunelor la
asigurările de auto CASCO

600000

500000

400000

300000

200000

100000

0
2004 2005 2006

V ENITURI DIN PRIME CHELTUIELI CU LICHIDARE DAUNE

Pentru stabilirea şi aprecierea rezultatelor financiare obţinute de către SC Unita


SA sucursala Iaşi se va utiliza indicatorul rata daunei.
Rata daunei reprezintă raportul exprimat în procente, dintre plăţile pentru
despăgubiri sau sume asigurate şi încasările din prime de asigurare. Rata daunei este un
indicator important în aprecierea rezultatelor economice obţinute pe diferite categorii de
servicii prestate de către societăţile de asigurare.
Rata daunei se calculează după formula
Rd = ( D / It) x 100,
Rd = rata daunei;
D = totalul plăţilor pentru despăgubiri şi sume asigurate;
It = totalul încasărilor din prime de asigurare.
Cu ajutorul datelor din tabelul nr. - Valoarea despăgubirilor pentru asigurările de
transport Cargo şi din tabelul nr. – Valoarea primelor încasate la asigurările de transport,

37
se va evidenţia rata daunei la asigurările de transport, la sucursala Iaşi a SC Unita SA
pentru perioada 2004 – 2006.
Pentru anul 2004 :
D = 100758.60, It = 370055,00 în acest caz Rd = ( 100758.60/370055)x100 = 27.23%
Pentru anul 2005:
D = 140235.40 It = 410265.30, în acest caz Rd = ( 14235.40/410265.30) x 100 =34.20%
Pentru anul 2006:
D = 172058.30; It = 520102.8, în acest caz Rd = (17258.30/520102.8) x 100 =.33.08 %
Nivelul foarte scăzut a indicatorului ratei daunei semnifică o eficienţă crescută în acest
sector al asigurărilor.

CAPITOLUL 4
CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Pentru creşterea profitabilităţii pe client, un asigurator trebuie să se concentreze


asupra unor obiective ce trebuie îndeplinite. Un obiectiv important este acela de
menţinere a clientului. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv asiguratorul trebuie să
introducă conceptul de management al calităţii serviciilor, să utilizeze la maxim

38
oportunităţile de vanzare şi să îmbunătăţească semnificativ relaţia asigurator – asigurat.
Unul dintre obiectivele eforturilor de transformare a interacţiunii cu clienţii constă în
creşterea gradului de loialitate al acestora. A dobandi din partea unui client un plus de
loialitate solicită un consum de resurse care contribuie la profitul şi reputaţia organizaţiei.
Cu toate că societăţile de asigurări îşi doresc păstrarea clienţilor şi atragerea altora
majoritatea asiguraţilor manifestă nemulţumiri faţă de comportamentul asiguratorului.
Manifestările asiguraţilor se referă în special faţă procesul de lichidare a unei
daune:
 neîncrederea asiguratorului faţă de asigurat. În cazul unei daune, se pierde foarte
mult timp datorită acestei neîncrederi. Asiguratorul nu este convins că dauna este
reală, iar evenimentul cauzator s-a produs exact cum povesteşte asiguratul;
 inspectorul de daună ce trebuie să constate dauna, ajunge tarziu la locul
accidentului, iar în unele cazuri, nici nu ajunge, impunand deplasarea asiguratului
la societatea de asigurare. Pentru constatarea unei daune la un autovehicul, sunt
cazuri în care inspectorul nu se prezintă la locul accidentului invocand diverse
motive, iar asiguratul este nevoit să ducă maşina avariată la asigurator pentru a se
putea constata, înregistra şi evalua dauna;
 nu se evaluează dauna corecta la valoarea de piaţă întotdeauna. Societatea de
asigurare nu achită integral valoarea bunului ce urmnează a fi despăgubit;
 în general, dar mai ales iarna, timpul de constatare a unei daune este foarte mare.
Iarna acest lucru se produce în mare parte din cauza condiţiilor meteorologice,
care conduc la eventuale produceri de accidente, ceea ce duce la aglomerarea
departamentului Daune.
Nici societăţile de asigurare nu sunt pe deplin mulţumite de comportamentul
asiguraţilor, care nu îşi îndeplinesc obligaţiile dar sunt nemulţumiţi dacă acest lucru
conduce la reducerea obligaţiei asiguratorului, adică asiguratul îşi pierde din drepturi.
Pentru a evita nemulţumirile pot aduce modificări poliţei de asigurare oricand în
cursul valabilităţii acesteia, modificările respective intrand în vigoare de la data ce se va
conveni în scris.
Se poate aprecia că piaţă asigurărilor este într-o continuă dezvoltare şi că la
aceasta contribuie, in mod evident, şi tehnologiile utilizate.

39
Caracteristicile asigurărilor moderne şi factorii care le influenţează au determinat
companiile de asigurări să adopte noi tehnologii care au rolul de a reduce costurile şi de a
a creşte eficienţa.
Noile tehnologii deţin un rol major atat în vanzarea de asigurări cat şi în
activitatea de gestionare a daunelor. Aceste tehnologii sunt: internetul şi sistemele video.
Internetul deţine cel mai mare potenţial ca modalitate de a vinde asigurări. Cu
toate acestea, nu este folosit încă pe scară largă, avand în vedere aplicaţiile utilizate şi
accesul limitat şi destul de costisitor al populaţiei.
Există, însă, speranţa că internetul va deţine într-un viitor apropiat, cel mai
important loc, fiind folosit în continuare alături de celelalte forme tradiţionale de vanzare
a poliţelor de asigurare, prin filialele societăţilor de asigurare sau prin sistemul
bancassurance.
Sistemele video pot fi folosite pentru a evalua daunele. Un exemplu de eficacitate
îl poate constitui înregistrarea unui accident auto.
De exemplu, o cameră de vederi plasată într-un atelier auto poate ajuta specialiştii
unei companii de asigurări să evalueze din propriile birouri daunele. Acest fapt conduce
la scăderea costurilor de deplasare şi centralizează într-o oarecare măsură, activitatea de
evaluare a daunelor.
Toate mijloacele prezintă a serie de avantaje şi dezavantaje. Concluzia este că
societăţile de asigurare ar trebui să se intereseze şi să evalueze noile tehnologii, fără a
renunţa însă la cele tradiţionale. Se pare că varianta optimă constă în utilizarea combinată
a metodelor vechi cu tehnologiile moderne.
Societăţile de asigurare trebuie să le transmită oamenilor o atmosferă serioasă şi
profesională pentru a le caştiga încrederea, convingandu-i de faptul că asigurarea este în
beneficiul clientului.

40
41
BIBLIOGRAFIE
1. Violeta Ciurel, Asigurări şi Reasigurări . Abordări teroretice şi practice
internaţionale, Editura All Beck, Bucureşti, 2000
2. Iulian Văcărel, Florin Bercea, Asigurări şi reasigurări, Editura Expert, Bucureşti,
1993
3. Ion Găliceanu, Mihaela Găliceanu, Asigurări interne şi internaţionale, Editura
Spirit Romanesc, Craiova, 1999
4. Ana Butnaru, Transporturi şi asigurări internaţionale de mărfuri, Editura Fundaţiei
Romania de Maine, Bucureşti, 2002
5. Marinica Dobrin, Asigurări şi Reasigurări, Editura Fundaţiei Romania de Maine,
Bucureşti, 2000
6. Dan Anghel Constantinescu, Naţionala – Asigurări şi Reasigurări, Colecţia
Naţională, Bucureşti, 2000
7. Dan Anghel Constantinescu, Cadrul juridic şi Asigurările, Colecţia Naţională,
Bucureşti, 2002
8. Cristina Ciumaş, Asigurările internaţionale, Editura Intelcredo, Deva, 2001
9. C. Alexa, V. Ciurel, N. Sultan, E. Sebe, Transporturi şi asigurări, Editura
Metropol, Bucureşti, 1994
10. Constantin Alexa, Transporturi şi expediţii internaţionale, Editura All Beck,
Bucureşti, 1995
11. L. Cistelecan, R. Cistelecan, Asigurări comerciale, Editura Dimitrie Cantemir,
Targu Mureş, 1997
12. G. Bistriceanu, F. Bercea, E. Macovei, Lexicon de protecţie socială, asigurări şi
reasigurări, Editura Karat, Bucureşti, 1997
13. S.G. Bombos, Transportul intern de mărfuri, Editura Tribuna Economică,
Bucureşti, 1999
14. G. Caraiani, Tratat de Transporturi, editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001
15. Gheorghe Caraiani, Cornel Cazacu, Transporturi şi expediţii internaţionale,
Editura Economică, Bucureşti
16. C. Bennett, Dicţionar de Asigurări, Editura Trei 2002

42
17. D.A. Constantinescu, M. Dobrin, A. Simovici, Despăgubiri în asigurări, Colecţia
Naţionala, Bucureşti, 1998
18. D.A. Constantinescu, Managementul societăţii de asigurări, Colectia Naţională,
Bucureşti, 2001
19. D.A. Constantinescu, Tradiţie în Asigurări, Colecţia Naţională, Bucureşti, 2002
20. Bistriceanu D., Bercea Gh., Bercea Fl., Macovei E., Lexicon de protecţie socială,
asigurări şi reasigurări, Editura Karat, 1998
21. Ghibu O., Cu privire la unele noţiuni şi probleme ale teoriei asigurărilor, în
Finanţe şi credit, nr. 8 /1972
22. Condiţii generale pentru asigurările de transport la SC Unita SA
23. Regulamentul de organizare şi funcţionare al SC Unita SA
24. Norme privind lichidarea daunelor la SC Unita SA
Referinţe internet:
1. http://www. 1asig.ro;
2. http://www. unita.ro;
3. http://www. primm.ro;
4. http://www. unsar.ro .

43
44