Proiect: Normalizare contabilă

Student: Cîrciumaru Alexandra-Ioana

Organizații în dificultate și continuitatea exploatării

(Principiul continuitatii activitatii)

Cadrul de definire al conceptului de întreprindere în dificultate

Până în prezent nu există o definiție clară în ceea ce privește ,,o entitate aflată în
dificultate”, având la dispoziție pentru acest lucru o serie de reguli generale stabilite de
știința economică.
Se consideră că o întreprindere se află în dificultate în cazul in care nu este capabilă, din
resurse proprii sau cu fonduri pe care le poate obține de la acționarii sau creditorii săi, să
oprească pierderile care, fără ajutor din partea autorităților publice, o vor condamna la
ieșirea din afaceri în termen scurt sau mediu.
În încercarea de a distinge etapele prin care trece o întreprindere aflată în dificultate de la
momentul începeri acestei stări,  Hervé Chapeau a structurat în trei faze viața unei entități
aflate în dificultate:
1. Faza de degradare

Aceasta este cauzată adesea de erorile de gestiune și are o durată cuprinsă între 2 și 4 ani,
iar măsurile luate sunt cele de restructurare a activității întreprinderii.
2. Faza de dificultate

În această fază se atinge un grad de vulnerabilitate sporit. Cauzele care au dus la

degradarea situației economico-financiare au generat efecte multiple care la rândul lor
au determinat noi efecte. Această fază are o durată cuprinsa între 2 și 6 luni, maximum
un an și sunt necesare măsuri de redresare, deoarece degradarea suferită este evidentă.
3. Faza de criză (colaps)

O entitate care se află în această fază se îndreapta spre faliment. Durata medie a fazei de
criză este de 3 saptămâni, timp în care sunt luate măsuri de salvare a situației în mod rapid,
pentru ca întreprinderea să nu ajungă din starea de insolvență în faliment, care determină
lichidarea totală a firmei, mai exact încetarea activității.
Dificultăţile entităților sunt semnalate de anumiţi indicatori, iar dacă aceştia nu sunt
identificaţi din timp starea de dificultate poate fi accentuată de reacţia tardivă şi lentă a
managerilor, care au un rol major atât în determinarea dificultăţilor cât şi în redresarea
situaţiilor nefavorabile.
Dificultăţile de ordin economic se pot defini prin pierderile structurale sau cronice. Adică
entitatea nu mai este rentabilă şi generează un excedent de cheltuieli faţă de venituri.
Modul cel mai facil de a detecta non-profitabilitatea unei activităţi îl constituie utilizarea
unui indicator care analizează exploatarea, şi anume "excedentul brut de exploatare" (EBE).
Indicatorul nu ţine seama de politicile financiare şi fiscale şi are la bază cuantumul valorii
adăugate obţinute de entitate în procesul de producţie calculându-se astfel:

E.B.E. = Valoare adăugată + Subvenţii - (Impozite şi taxe + Cheltuieli de personal)

Pe cale de consecință,caracteristicile uzuale ale întreprinderii aflate în dificultate, sunt

reprezentate de :
 pierderi și cifra de afaceri în scadere;
 stocuri prea mari sau supraproducție;
 datorii mari și activ net in scadere sau negativ, nereușind să se redreseze cu
resursele proprii sau cu fonduri furnizate de proprietari și /sau actionari ;
 pe termen scurt sau mediu este în pericol de a ieși din circuitul de afaceri, adică
de a dispărea ca întreprindere, cu tot cortegiul de consecințe nefavorabile asupra
stakeholder-ilor săi.
Capitalurile proprii negative (activ net negativ) ale unei entități arată un grad mare de
îndatorare a acesteia, înregistrarea unor pierderi contabile mari sau repetate, precum şi
imposibilitatea acesteia de a-şi acoperi datoriile din fonduri proprii, punându-se problema
continuității activității. Continuitatea activităţii este nesigură, aceasta este situaţia
frecventă, pentru întreprinderile aflate în dificultate.
Legea societăţilor comerciale nr.31/1990, prevede la art.153-24 coroborat cu art.69 ,faptul
că “dacă se constată o pierdere a activului net al societăţii, acesta diminuându-se la mai
puţin de jumătatea capitalului social, adunarea generală extraordinară va hotărâ dacă
societatea trebuie să fie dizolvată. Dacă adunarea generală extraordinară nu hotărăşte
dizolvarea societăţii, atunci societatea este obligată ca, cel tarziu pană la încheierea
exerciţiului financiar ulterior celui în care au fost constatate pierderile şi sub rezerva
dispoziţiilor art.10 din lege, să procedeze la reducerea capitalului social cu un cuantum cel
puţin egal cu cel al pierderilor care nu au putut fi acoperite din rezerve, dacă în acest
interval activul net al societăţii nu a fost reconstituit pană la nivelul unei valori cel puţin
egale cu jumătate din capitalul social. Problema care apare este aceea că orice terţ interesat
poate cere dizolvarea societăţii, în conformitate cu prevederile art.237 din lege. Pentru a
evita acest neajuns societatea trebuie să-şi majoreze capitalul social, pană ce activul net
ajunge la minim jumătate din acesta.

Conceptul de debitor în dificultate financiară

Debitorul aflat în dificultate nu trebuie confundat cu debitorul aflat in starea de insolvență.
Spre deosebire de debitorul aflat in insolvență, cel aflat in dificultate este capabil să execute
obligațiile exigibile, având un grad de lichiditate pe termen scurt redus şi un grad de
îndatorare ridicat pe termen lung. Este esențial ca atunci când un debitor se află în
dificultate financiară, să nu ramână în pasivitate și să acționeze pentru a preveni insolvența.
Este dovedit că, debitorii care folosesc sprijinul profesionaliștilor, în prevenția dificultăților
financiare abordate la timp, salvează atât business-ul, cât și locurile de munca ale
oamenilor, iar procentele sunt semnificativ mai ridicate decat in cazul companiilor salvate
prin proceduri de insolvență.
Debitorul aflat în starea de dificultate financiară poate recurge la procedura mandatului ad-
hoc sau la procedura concordatului.
Mandatul ad-hoc este o procedură confidenţială, declanşată la cererea debitorului, prin
care un mandatar ad-hoc, desemnat de instanţă, negociază cu creditorii debitorului, în
scopul realizării unei înţelegeri între unul sau mai mulţi dintre aceştia şi debitor în vederea
depăşirii stării de dificultate în care se află întreprinderea acestuia din urmă (art. 3, art. 7-12
din Legea nr. 381/2009).
Orice debitor poate introduce la tribunalul competent o cerere de deschidere a procedurii
de concordat preventiv. Prin cererea sa, debitorul propune un conciliator provizoriu, dintre
practicienii în insolvenţă, autorizaţi conform legii. Judecătorul-sindic numeşte conciliatorul
provizoriu prin încheiere irevocabilă. în termen de 30 de zile de la numirea sa, conciliatorul
elaborează, împreună cu debitorul, lista creditorilor şi oferta de concordat preventiv. Oferta
de concordat preventiv va cuprinde şi proiectul de concordat preventiv, la care se vor anexa
declaraţia debitorului privind starea de dificultate financiară în care se află, precum şi lista
creditorilor cunoscuţi, inclusiv cei ale căror creanţe sunt contestate integral sau parţial, cu
precizarea cuantumului şi a garanţiilor acceptate de debitor (art. 20 din Legea nr.
381/2009). Pentru a face opozabil concordatul preventiv creditorilor nesemnatari, inclusiv
creditorilor necunoscuţi sau contestaţi, conciliatorul poate cere judecătorului-sindic
omologarea concordatului. Pentru omologare, judecătorul-sindic verifica îndeplinirea
cumulativă a unor condiţii, printre care şi aceea ca întreprinderea debitorului să se afle în
stare de dificultate financiară [art. 28 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 381/2009].

Intervenția statului în crizele financiare ale societăților

Pentru a sprijini firmele aflate în dificultate, Comisia Europeană și-a revizuit normele
referitoare la acordarea anumitor sume, denumite ajutoare de stat (subvenții publice). Prin
acest demers se urmărea ca banii publici sunt folosiți acolo unde este necesar si că
proprietarii societăților iși achită partea cuvenită din costurile de restructurare.
Pentru a nu profita de aceste subvenții, astfel incât ajutoarele de stat sa fie folosite pentru a
avea un avantaj față de concurență, care nu poate beneficia de acest ajutor, dar și din cauza
dezavantajelor statului, precum încetinirea creșterii economice, devierea banilor
contribuabililor de la utilizări mult mai productive au fost stabilite o serie de condiții stricte
de eligibilitate.
Totodată, beneficiarii ajutoarelor trebuie să demonstreze că ajutorul acordat va aduce
rezultatele dorite, astfel trebuie să prezinte o comparație cu un scenariu alternativ credibil
care nu implică un ajutor de stat.
Ajutorul pentru salvare este oferit întreprinderilor care se confruntă cu o prabușire
iminentă pentru a putea să iși desfașoare în continuare activitatea până în momentul în
care să poată pregăti un plan de restructurare. Acest plan constă în existența unui aport
temporar de lichidități ( împrumuturi sau garanții) și nu trebuie să depaseasca 6 luni. După
trecerea perioadei de 6 luni, ajutorul trebuie rambursat sau planul de restructurare trebuie
prezentat Comisiei in vederea aprobarii ,,ajutorului de restructurare. “
De reținut este faptul că acest ajutor de stat este acordat o singură dată într-o perioadă de
10 ani, mergând pe principiul “prima si ultima dată”, de aceea planul de restructurare
trebuie să arate clar și concis că firma iși va putea restabili viabilitatea pe termen lung fără
ajutoare din partea statului.
Analiza informațiilor contabile și stabilirea stării entității
În mediul economic actual in care riscul și incertitudinea sunt intâlnite la tot pasul în diferite
grade de suportabilitate, cu certitudine trebuie să se acorde o mare importanță situațiilor
contabile.
Contabilitatea furnizează aproximativ 50% din totalul informațiilor economice, fiind urmată
de statistica și evidența operativă.
 Contabilitatea inregistrează, urmarește și controlează numai în baza documentelor,
fenomenelor și proceselor economice exprimate valoric.
De asemenea, contabilitatea are rolul de a informa investitorii, obligatarii, instituțiile
statului, salariații firmei și publicul larg despre performanțele firmei și, totodată face parte
din sistemul de control al activității. Pe baza datelor din contabilitate, utilizatorii informației
iau decizii privind activitatea viitoare.
Principalii utilizatori ai informaţiei contabile   sunt:
 Investitorii actuali şi potenţiali sunt interesaţi de câştigurile care pot fi obţinute din
investiţia într-o anumită întreprindere, împreună cu riscurile aferente;
 Conducerea întreprinderii  Managerii folosesc informaţiile contabile la întocmirea
sistemului de bugete, dar mai ales în faza de control a realizării planurilor şi
programelor;
 Salariaţii doresc informaţii privind stabilitatea locurilor de muncă, dar şi despre
gradul în care li se repartizează o fracţiune corectă din valoarea adăugată de
întreprindere;
 Creditorii financiari  sunt băncile şi alte instituţii similare interesate de lichiditatea şi
solvabilitatea pe termen lung a întreprinderii, de capacitatea ei de a rambursa la
termen creditele contractate, împreună cu dobânzile aferente;
 Creditorii comerciali  sunt furnizorii de bunuri şi servicii, a căror preocupare este
lichiditatea pe termen scurt a întreprinderii;
 Clienţii au în vedere continuitatea relaţiilor comerciale cu întreprinderea, în special
în situaţiile în care aceasta se află în situaţie de monopol sau oligopol pe piaţa
respectivă;
 Nevoile informaţionale ale guvernului se individualizează la nivelul instituţiilor sale;
 Publicul  se aşteaptă ca întreprinderile să furnizeze informaţii despre impactul
activităţii asupra comunităţilor locale, asupra mediului natural, iar organizaţiile
pentru protecţia consumatorilor sunt interesate de reflectarea în preţuri a calităţii
produselor şi serviciilor

De reținut este faptul că, informația contabilă trebuie să indeplinească o serie de

caracteristici pentru a fi utilă:
Informația trebuie să fie inteligibilă, adică să fie usor de ințeles de utilizatori. În acest scop
se consider că utilizatorii dispun de cunoștințe suficiente de desfăsurare a activităților
economice și de notiuni de contabilitate.
Relevanța informațiilor este și ea importantă. Ele trebuie să fie utile, informațiile fiind
relevante atunci când influențează deciziile economice ale utilizatorilor, ajutându-i pe
aceștia să analizeze evenimente trecute, prezente sau viitoare.
Credibilitatea informației derivă din lipsa erorilor semnificative și oferă încredere
utilizatorilor prin fidelitatea tranzacțiilor și altor evenimente reprezentate in mod rezonabil.
Comparabilitatea este ultima dintre caracteristicile pe care trebuie sa le îndeplinească
informația economică. Aceasta oferă utilizatorilor posibilitatea de a compara situațiile unei
entități în timp pentru a identifica poziția și situația sa financiară.
Din cauza condițiilor de piață actuale este necesară o analiză mult mai detaliată cu privire la
continuitatea activității decât in perioada de dinaintea apariției crizei financiare. În acest
caz, conducerea este nevoită să ia in considerare o gamă largă de factori care țin de
profitabilitatea curentă si așteptată, graficul de rambursare al datoriilor și sursele potențiale
de finanțare alternative pentru a asigura că principiul continuității este adecvat.
Conform cadrului conceptual IASB caracteristicile calitativ fundamentale ale informației
financiar-contabile rămân doar două, din cele prezentate mai sus, anume relevanța și
“reprezentarea fidelă”.
Principiul continuității activității – The going concern assumption
Principiul continuității activității presupune că entitatea își continuă în mod normal
funcționarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activității.
Principiul se aplica in stransa legatura cu principiile: prudentei, permanentei metodelor si a
independentei exercitiului. In cazul in care continuitatea activitatii devine putin probabila
sau conducerea intra in posesia unor informatii ce ar putea conduce la imposibilitatea
continuarii activitatii, aceste informatii vor fi mentionate si justificate in notele explicative,
nu se va mai tine cont nici de celelalte principii enumerate mai sus, iar elementele
patrimoniale vor fi evaluate la o valoare de lichidare. Evenimentele sau condițiile care
necesită prezentări de informații pot apărea și ulterior datei bilanțului.
Entitățile aflate în lichidare prezintă acest fapt în declarația care însoțește situațiile
financiare anuale. În scopul prezentării bilanțului, acestea procedează la reclasificarea
creanțelor pe termen lung în creanțe pe termen scurt, respectiv a datoriilor pe termen lung
în datorii pe termen scurt.
Dintre evenimentele majore care ar putea afecta într-un viitor previzibil activitatea unei
entități sau care ar putea modifica în mod semnificativ rezultatele activității și/sau metodele
contabile enumerăm:
 cotarea la bursă;
 intrarea în incapacitate de plată sau dizolvarea acesteia;
 divizarea (în două sau mai multe entități noi);
 fuziunea cu una sau mai multe entități (prin comasare sau prin absorbție);
 modificarea semnificativă a acționariatului, a obiectului de activitate sau a zonei
geografice de acțiune;
 schimbarea obiectului de activitate, extinderea sau reducerea acesteia;
 inițierea unui parteneriat strategic sau constituirea unui grup.
Modul în care vor arăta situațiile financiare depinde de evenimentul care va afecta
activitatea într-un viitor previzibil.
Pentru a intelege mai bine cum functioneaza principiul continuitatii activitatii, vom lua ca
exemplu societatea S.C Textile. S.R.L.

Concluzii
În urma studiului din literatura de specialitate, precum și din economia reglementărilor în
vigoare am ajuns la concluzia că noțiunea de “entitate în dificultate” este vastă, având
valențe economice, juridice și in deosebi financiare. Nerealizarea obiectivelor de
continuitate si lichiditate definește entitatea în dificultate. Dificultațile pot avea la bază
cauze interne sau externe, obiective cât și subiective, ce acționează în mod independent sau
in corelație cu alte cauze. Aceste dificultăți pot fi temporare sau permanente, cele din urmă
rezultând că entitățile să nu iși mai poată continua activitatea.
Am putut observa că informația contabilă reprezintă unul din principalele repere în
stabilirea de dificultate a entităților. În acest caz, situațiile financiare se elaborează ținând
cont de două concepte de bază: principiul informațiilor relevante și principiul continuității
activitații.
Principiul de continuitate a activității este principiul fundamental pentru întocmirea
situațiilor financiare, considerând că entitatea iși va desfașura activitatea în mod normal in
viitor, fără a întâmpina probleme, fapt în care se renunță la acest principiu și se aplică alte
măsuri specifice.
Așadar, pentru ca situațiile financiare să fie intocmite pe baza principiului continuității
activității, entitatea nu trebuie să întâmpine dificultăți și nici să nu dorească lichidarea
activității în viitorul previzibil.
Organismele internaționale de raportare financiară ca IASB si FASB iși redirecționează
eforturile în direcția reglementării principiului continuității activității.

Bibliografie:
https://www.bdo.ro/ro-ro/resurse/rethink-insights/este-momentul-pentru-preventie
https://legeaz.net/dictionar-juridic/stare-de-dificultate-financiara
https://biblioteca.regielive.ro/referate/drept-comercial/entitatile-in-dificultate-principiul-
continuitatii-activitatii-going-concern-assumption-374688.html#preview
https://www.bursa.ro/codul-insolventei -procedura-concordatului-nu-ofera-protectie-
debitorului-in-dificultate-financiara-07147245
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/114418
https://www.scritub.com/diverse/IAS-PREZENTAREA-SITUATIILOR-FI35114.php
https://www.inaa.org/whats-the-relationship-between-iasb-and-fasb/
https://www.ey.com/ro_ro/covid-19/ce-m_suri-economice-i-fiscale-au-inceput-s-ia-rile-pe-
perioada-c