Sunteți pe pagina 1din 2

Adele Laurie Blue Adkins (născută pe 5 mai 1988, în Tottenham, Londra), cunoscută sub

numele de Adele, este o cântăreață, compozitoare și textieră britanică. Ea a fost primul beneficiar
al premiului „Critics' Choice” din cadrul BRIT Awards și a fost numită „Talentul anului 2008” în
urma sondajului efectuat de BBC, Sound of 2008. La Premiile Grammy din 2009, Adele a
câștigat premiile pentru „Cel mai bun artist debutant” și „Cea mai bună voce pop”.

Adele a semnat cu XL Recordings, după ce a atras atenția casei de discuri cu trei cântece demo
postate de către ea pe site-ul MySpace. De când și-a lansat albumul de debut, „19”, Adele a
reușit să primească recunoaștere, atât din punct de vedere comercial, cât și critic. Primul album a
fost un real succes, debutând pe primul loc și fiind răsplătit cu patru discuri de platină în Marea
Britanie. Cariera ei în Statele Unite ale Americii a fost stimulată de o audiență record la episodul
emisiunii Saturday Night Live, în cadrul căreia a apărut, la sfârșitul anului 2008. Adele a lansat
cel de-al doilea album, numit „21”, pe 24 ianuarie 2011 în Marea Britanie și pe 22 februarie în
Statele Unite ale Americii. Albumul a fost un succes din toate punctele de vedere, vânzându-se
în 208.000 de copii în prima săptămână în Marea Britanie și debutând pe primul loc în topurile
britanice, poziție în care s-a menținut pentru 16 săptămâni. În Marea Britanie, albumul „21”, a
primit opt discuri de platină, după ce s-a vândut în peste 2.4 milioane de copii. De asemenea,
acest album a debutat pe primul loc și în Billboard 200 în Statele Unite, având vânzări de
aproximativ 352.000 de copii în prima săptămână. „21” a fost lider în topurile din 17 țări
europene și Statele Unite.

După ce a cântat la BRIT Awards 2011, piesa Someone Like You a devenit numărul unu în Marea
Britanie. Someone Like You a rămas lider pentru patru săptămâni consecutive. Official Charts
Company, a declarat că Adele este prima artistă în viață care reușește să fie pe primul loc atât în
Official Singles Chart cât și în Official Album Chart simultan, de la The Beatles în 1964.
Albumul „21” a fost timp de 11 săptămâni lider în Marea Britanie, cea mai lungă perioadă din
istorie a unei soliste în UK Album Chart, depășind cele nouă săptămâni ale Madonnei din 1990,
cu compilația de hituri The Immaculate Collection. În Statele Unite, albumul a fost pe primul loc
timp de nouă săptămâni în Billboard 200. Totodată, acest album a dărâmat recordurile în ceea ce
privește cel mai descărcat material digital de pe Internet. În mai 2011, artista avea o avere
estimată la șase milioane de lire sterline, luptându-se pentru locul nouă, alături de Lily Allen și
Duffy, în topul celor mai bogate cântărețe britanice cu vârstă mai mică de 30 de ani.

În urma succesului pe care l-a avut cu albumele sale, “19” și “21”, Adele a primit multe premii
importante în industria muzicală. Dintr-un total de 102 nominalizări, artista britanică a triumfat
la 46 de categorii, printre cele mai importante distincții primite, numărându-se opt premii la
Grammy Awards, trei la American Music Awards, 11 la Billboard Awards, unul la Brit Awards
și cinci în cadrul galelor MTV Awards.

Anul 2012 a început cum nu se putea mai bine pentru Adele, care, în cadrul celei de-a 54-a gală
Grammy, a câștigat la toate cele șase categorii la care fusese nominalizată. Astfel, artista a plecat
acasă cu premiile pentru înregistrarea/single-ul anului (Rolling in the deep), albumul anului (21),
cântecul anului (Rolling in the deep), cea mai bună interpretare pop solo (Someone like you), cel
mai bun album pop (21) și cel mai bun videoclip (Rolling in the deep).

Măiestrie
Succesul lui Adele a fost comparat cu cel al altor cântărețe britanice. Presa de acolo, a comparat-
o cu Amy Winehouse. În același timp, artista a fost asociată cu en British Music Invasion
(Invazia britanică) în Statele Unite (care se referă la artiștii britanici care au avut un mare succes
în SUA). Adele a comentat acest lucru ca fiind ceva la care nu se aștepta, dar de care este
mândră. La începutul lui 2009, ascultătorii și criticii au descris-o pe Adele ca fiind unică.
AllMusic a scris că „Adele este pur și simplu prea magică pentru a fi comparată cu altcineva”.

S-ar putea să vă placă și