IPOTEZA

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga este un basm cult (publicat in

Convorbiri literare, 1877).

FORMULAREA ARGUMENTELOR
Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje
purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiune implicand fabulosul/
supranaturalul şi supusa unor stereotipii/ actiuni con-ventionale, care
infatiţeaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou. Conflictul dintre
bine şi rau se incheie prin victoria forţelor binelui. Personajele indeplinesc,
prin raportare la erou, o serie de functii (antagonistul, ajutoarele, donatorii),
ca in basmul popular, dar sunt individualizate prin atributele exterioare şi
prin limbaj. Reperele temporale şi spatiale sunt vagi, nedeterminate. Sunt
prezente clişeele compozitionale, numerele şi obiectele magice. In
basmul cult, stilul este elaborat, se imbina naratiunea cu dialogul şi cu
descrierea.

DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR
Naratiunea la persoana a III-a este realizata de un narator omniscient, dar
nu şi obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii sau reflectii.
Spre deosebire de basmul popular, unde predomina naratiunea, basmul
cult presupune imbinarea naratiunii cu dialogul şi cu descrierea. „Creangă
nu da naratiunii sale simpla forma a expunerii epice, ci topeşte povestirea
in dialog, reface evenimentele din convorbiri sau introduce in povestirea
faptelor dialogul personajelor" (Tudor Vianu). Naraţiunea este dramatizata
prin dialog, are ritm rapid, realizat prin reducerea digresiunilor şi a
descrierilor, iar individualizarea actiunilor şi a personajelor se realizeaza
prin amanunte (limbaj, gesturi, detalii de portret fizic). Dialogul are o dubla
funcţie, ca in teatru: sustine evolutia actiunii şi caracterizarea
personajelor. Prezenta dialogului sustine realizarea scenica a secventelor
narative, „spectatori" ai maturizarii feciorului de crai fiind atat celelalte
personaje, cat şi cititorii.
Tema basmului este triumful binelui asupra raului. Motivele narative
specifice sunt: superioritatea mezinului, calatoria, supunerea prin vicleşug,
muncile, demascarea raufacatorului (Spanul), pedeapsa, casatoria.
Acţiunea se desfaşoara linear; succesiunea secventelor narative/ a
episoadelor este redata prin inlanţuire. Coordonatele actiunii sunt vagi, prin
atemporalitatea şi aspatialitatea conventiei: „Amu cică era odată intr-o tară
un crai care avea trei feciori.

Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat intr-o altă ţară,
mai depărtată. [...] Ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la
o margine a pământului, şi crăiia istuilalt la altă margine”. Fuziunea dintre
real şi fabulos se realizează încă din incipit. Reperele spaţiale sugerează
dificultatea aventurii eroului, care trebuie sa ajunga de la un capat la celalalt
al lumii (in plan simbolic: de la imaturitate la maturitate). El paraseşte lumea
aceasta, cunoscuta, şi trece dincolo, in lumea necunoscuta.

Formulele tipice
În basm, sunt prezente clişeele compozitionale/ formule tipice. Formula
iniţială: „Amu cică era odată!” Şi formula finală: „Şi a ţinut veselia ani
întregi, şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo be şi mănâncă, Iar pe la
noi? cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă." sunt
convenţii care marcheaza intrarea şi ieşirea din fabulos. Însă naratorul
inovează formula iniţiala, punând povestea pe seama spuselor altcuiva:
cică, adică se spune, fără a nega ca în basmul popular (a fast odată ca
niciodată), iar formula finală include o reflecţie asupra realităţii sociale, alta
decât în lumea basmului.
Formulele mediane, „Şi merg ei o zi, şi merg două, şi merg patruzeci şi
nouă", „şi mai merge el cât mai merge", „Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul
din poveste, înainte mult mai este", realizează trecerea de la o secvenţă
narativă la alta şi întreţin suspansul/ curiozitatea cititorului.

CONSTRUCŢIA SUBIECTULUI – MOMENTELE SUBIECTULUI

Parcurgerea drumului maturizarii de catre erou presupune un lanţ de acţiuni

convenţionale/ momentele subiectului (modelul structural al basmului): o
situaţie iniţială de echilibru (expoziţiunea), o parte pregătitoare, un
eveniment care dereglează echilibrul iniţial (intriga), apariţia donatorilor şi a
ajutoarelor, acţiunea reparatorie/ trecerea probelor, refacerea echilibrului şi
răsplata eroului (dezno-dământul).
Autorul porneşte de la modelul popular, reactualizeaza teme de circulaţie
universale, dar le organizează conform propriei viziuni, într-un text narativ
mai complex decat al basmelor populare. Cele trei ipostaze ale
protagonistului corespund, in plan compozitional, unor parti narative,
etape ale drumului initiatic: etapa initiala, de pregatire pentru drum, la
curtea craiului - „fiul craiului, „mezinul (naivul), parcurgerea drumului initiatic
- Harap-Alb (novicele/ cel supus iniţierii), rasplata - impăratul (initiatul).
Caracterul de bildungsroman al basmului presupune parcurgerea unui
traseu al devenirii spirituale (concretizat in trecerea probelor) şi modificarea
statutului social al protagonistului.
Eroul nu are de trecut doar trei probe, ca in basmul popular, ci mai multe
serii de probe, potrivit avertismentului dat de tata: „să te fereşti de omul roş,
iar mai ales de omul spân, cât îi putea, să n-ai de-a face cu dânşii că sunt
foarte şugubeţi, Raul nu este întruchipat de fapturi himerice, ci de omul
însemnat, de o inteligenţă vicleană, cu două ipostaze: Spânul şi omul roş/
Împăratul Roşu. Nici protagonistul nu este un Fat-Frumos curajos, voinic,
luptator priceput, iar calitatile dobandite in situatii-limita apartin planului
psiho-moral.
„Cartea" primită de la Împăratul Verde, care neavând decat fete, are
nevoie de un moştenitor la tron (motivul imparatului fara urmaşi), este
factorul perturbator al situatiei initiale şi determina parcurgerea drumului
(iniţiatic) de cel mai bun dintre fiii craiului (motivul superioritaţii mezinului).
Destoinicia fiilor este probata mai intai de crai, deghizat în ursul de la pod.
Aceasta este o proba a barbatiei/ a calitatilor razboinice, conditie initiate,
obligatorie pentru eel care aspira la tronul imparatesc. Podul simbolizeaza
trecerea la alta etapa a vietii si se face intr-un singur sens: trecerea
primejdioasă de la un mod de existentă la altul: [...] de la imaturitate la
maturitate”(Mircea Eliade). Mezinul trece aceasta proba cu ajutorul calului
nazdravan, care „dă năvală asupra ursului.
Trecerea podului urmează unei etape de pregatiri. Drept rasplata pentru
milostenia arătată Sfintei Duminici, deghizata în cerşetoare (îi daruieşte
un ban), mezinul primeste sfaturi de la aceasta sa ia „calul, armele şi
hainele" cu care tatal sau a fost mire pentru a izbândi. Se sugerează astfel
că tânărul va repeta iniţierea tatalui, în aceleaşi condiţii, ceea ce motivează
„nemulţumirea" lui („Craiul, auzind aceasta, parcă nu i-a prea venit la
socoteală") şi sfaturile date din dorinţa de a-l proteja de pericolele pe care şi
el le-a traversat candva. Calul, descoperit cu tava de jăratec după trei
încercari, va deveni tovarăşul şi sfătuitorul tânărului, dar are şi puteri
supranaturale: vorbeşte şi poate zbura. Întâmplările cu cerşetoarea şi calul
pun în evidenţă naivitatea, nepriceperea tânărului în a distinge realitatea de
aparenţă. Urmările lipsei de maturitate nu sunt grave la curtea craiului: calul
îl sperie când îşi arată puterile, purtându-1 în zbor pe fecior până la nouri,
luna şi soare. În schimb, dincolo de spaţiul protector al casei părinteşti,
lipsa de maturitate este sanctionata prin pierderea insemnelor originii si a
dreptului de a deveni imparat: „Spânul pune mâna pe cartea, pe banii şi pe
armele fiului de crai'.
Trecerea podului este urmată de ratacirea in padurea-labirint, simbol
ambivalent, loc al morţii şi al regenerarii, caci pentru tânăr se va încheia o
etapa şi alta va incepe: „de la un loc i se inchide calea şi încep a i se
incurca cărările". Cum are nevoie de un iniţiator, cele trei apariţii ale
Spânului îl determină să încalce sfatul părintesc şi, crezând că se află în
„ţara spânilor", îl tocmeşte ca slugă. Încă naiv, „boboc în felul sau la trebi de
aieste", îi mărturiseşte ce 1-a sfătuit tatăl şi coboară în fântână, fără a se
gândi la urmări.
Coborârea în fântână are, in plan simbolic, semnificatia grotei (Jean
Chevalier, Alin Gheerbrant, Dicţionar de simboluri), spatiu al naşterii şi al
regenerării. Schimbarea numelui/ a identităţii reprezintă începutul iniţierii
spirituale, unde va fi condus de Spân. Personajul intră în fântână naiv fecior
de crai, pentru a deveni Harap-Alb, rob al Spânului (iniţiatorul). „Răutatea"
Spânului îl va pune în situaţii dificile, a căror traversare implica
demonstrarea unor calitati morale necesare atunci cand va fi „mare si tare".
Juramantul din fantana include si conditia eliberarii (sfarşitul initierii): ,Jură-
mi-te pe ascuţişul paloşului tău ca mi-i da ascultare întru toate [...]; şi atâta
vreme să ai a mă sluji, până când îi muri şi iar îi învie".
Ajunsi la curtea imparatului Verde, Spanul il supune la trei probe: aducerea
sălăţilor din Gradina Ursului, aducerea pielii cerbului, „cu cap cu tot, aşa
bătute cu pietre scumpe, cum se găsesc" şi a fetei Împăratului Roş pentru
căsătoria Spânului. Mijloacele prin care trece probele tin de miraculos, iar
ajutoarele au puteri supranaturale.
Primele doua probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, care il sfatuieşte
cum sa procedeze şi ii da obiecte magice: pentru urs o licoare cu
„somnoroasă", iar pentru cerb obrăzarul şi sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot.
Prima proba îi solicita curajul, iar a doua, mai complicata, pe langa curaj,
mânuirea sabiei, stăpânirea de sine şi respectarea juramântului, în pofida
ispitei de a se îmbogăţi.
A treia proba presupune o alta etapa a initierii, este mai complexa si
necesita mai multe ajutoare. Drumul spre imparatul Roş, om cu „inimă
haină", incepe cu trecerea altui pod. Simbolistica este aceea§i, trecerea
intr-o alta etapa a maturizarii, probata prin faptul ca Harap-Alb are acum
initiativa actelor sale. Cum pe pod tocmai trece o nunta de furnici, tânărul"
hotaraşte să protejeze viata acestora, punand-o in pericol pe a sa si pe a
calului, pentru ca alege sa treaca inot „o apă mare". Drept rasplata pentru
bunatatea sa, primeste in dar de la craiasa furnicilor o aripa. Aceeaşi
răsplata o primeşte de la craiasa albinelor pentru ca le face un stup. În plus,
cel care va deveni cândva împărat dovedeşte pricepere, curaj şi
înţelepciunea de a ajuta popoarele gazelor.
Ceata de monştri îi insoţeşte spre a-1 ajuta, pentru ca s-a aratat prietenos
şi comunicativ: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila şi Păsări-Lăţi-Lungilă.
Pentru a-i da fata, împăratul Roş îl supune pe Harap-Alb la o serie de
probe, trecute datorita puterilor supranaturale ale ajutoarelor (personaje
himerice şi animaliere): casa de aramă - cu ajutorul lui Gerila (proba
focului), ospăţul pantagruelic cu mancare şi vin din belşug: „12 harabale cu
pâne, 12 ialoviţe fripte şi 12 buţi pline cu vin" - cu ajutorul lui Flămânzilă şi
Setilă (proba pământului şi a apei), alegerea macului de nisip - cu ajutorul
fumicilor, straja nocturna la odaia fetei şi prinderea fetei, transformata in
pasare, „după lună - cu ajutorul lui Ochila şi al lui Păsări-Lăţi-Lungilă,
ghicitul fetei - cu ajutorul albinei (motivul dublului).
Fata imparatului Roş, „o farmazoană cumplită" (are puteri supranaturale),
impune o ultima proba: calul lui Harap-Alb şi turturica ei trebuie să aducă
„trei smicele de mar şi apă vie şi apă moartă de unde se bat munţii în
capete". Proba fiind trecută de cal (prin inşelăciune), fata il insoteşte pe
Harap-Alb la curtea împaratului Verde. Pentru erou drumul acesta este cea
mai dificila dintre probe, pentru ca se indragosteşte de fata, dar, credincios
juramântului facut, nu-i marturiseşte adevarata sa identitate.
Fata il demasca pe Span, care il acuza pe Harap-Alb ca a divulgat secretul
şi îi taie capul. În felul acesta il dezleaga de juramant, semn ca initierea
este incheiata, iar rolul Spanului ia sfarşit. Calul este acela care distruge
intruchiparea raului; „zboară cu dânsul in inaltul ceriului, şi apoi, dându-i
drumul de acolo, se face Spânul până jos praf şi pulbere".
Decapitarea eroului este ultima treapta şi finalul iniţierii, având
semnificaţia coborârii în Infern a morţii iniţiatice: »A coborî în Infern
însemnă a cunoaşte o moarte iniţiatică, o experienţă susceptibilă de a
întemeia un nou mod de existenţă" (Mircea Eliade). Învierea este realizata
de farmazoană, cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal. Eroul reintra in
posesia paloşului şi primeşte recompensa: pe fata împăratului Roş şi
imparatia. Nunta şi schimbarea statutului social (devine împărat) confirmă
maturizarea eroului. Deznodamântul consta in refacerea echilibrului şi
răsplata eroului.
În basm, sunt prezente numerele magice: 3, 12, 24, semne ale totalitatii.

PERSONAJELE
Personajele (oameni, dar şi fiinţe himerice cu comportament omenesc) sunt
purtatoare ale unor valori simbolice: binele şi răul în diversele lor ipostaze.
Conflictul dintre bine şi rau se incheie prin victoria fortelor binelui.
Harap-Alb nu are puteri supranaturale şi nici insuşiri exceptionale (vitejie,
dârzenie, isteţime), dar dobândeşte prin trecerea probelor o serie de calitati
psiho-morale/ valori etice (mila, bunatatea, generozitatea, prietenia,
respectarea juramantului, curajul) necesare unui imparat, in viziunea
autorului. Sensul didactic al basmului este exprimat de Sfanta Duminica:
„Cand vei ajunge şi tu odată mare şi tare,îi cauta să judeci lucrurile de-a fir-
a-păr şi vei crede celor asupriţi şi necăjiţi, pentru că ştii acum ce e necazul.
Numele personajului reflectă condiţia duală: rob, sluga (Harap) de origine
nobila (Alb), iar sugestia cromatica alb-negru, traversarea unei stari
intermediare (initierea), intre starea de inocenta/ naivitate (negru) şi
„invierea" spirituala a celui ce va deveni imparat (alb).
Spanul nu este doar o intruchipare a raului, ci are şi rolul initiatorului, este
„un rau necesar". De aceea calul nazdravan nu-1 ucide inainte ca initierea
eroului sa se fi incheiat: »şi unii ca aceştia sunt trebuitori pe lume
câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte...". Nu doar
naratorul, ci şi personajele par a avea cunoştinţă de scenariul iniţiatic pe
care trebuie să-1 traverseze protagonistul. Eroul (protagonistul) este sprijinit
de ajutoare şi donatori: fiinţe cu insuşiri supranaturale (Sfânta Duminică),
animale fabuloase (calul năzdrăvan, craiasa furnicilor şi a albinelor), fapturi
himerice (cei cinci tovarăşi) sau obiecte miraculoase (aripile crăieselor,
smicelele de mar, apa vie, apa moarta) şi se confrunta cu raufacatorul/
personajul antagonist (Spanul), care are şi functie de trimiţător. Personajul
căutat este fata de împărat.
Specific basmului cult este modul în care se individualizeaza personajele.
Cu exceptia eroului al carui caracter evolueaza pe parcurs, celelalte
personaje reprezinta tipologii umane reductibile la o trasatura dominanta.
Prin portretele fizice ale celor cinci tovaraşi ai eroului, se ironizeaza defecte
umane (frigurosul, mancaciosul etc.), dar aspectul lor grotesc ascunde
bunatatea şi prietenia. Imparatul Roş şi Spânul sunt răi şi vicleni. Sfânta
Duminică este înţeleaptă.
Personajele se individualizeaza prin limbaj. „Spânul trăieşte cu adevărat în
replici (actele sale sunt convenţionale). [...]Foarte vii sunt fabuloşii tovarăşi
de drum ai eroului şi câteva scene, cum ar fi aceea din casa de aramă, sunt
memorabile. [..] Personajele nu ies nici o clipă din schematismul lors insă,
retrăind în fiecare, Creangă umple schema de viată”.( N.Manolescu –
Recitind poveştile lui Creangă)
Modalităţile narării sunt povestirea şi reprezentarea. Povestirea faptelor
este uneori însţită de reflectiile/ comentariile naratorului şi este dublata de
un plan al semnificatiilor simbolice.
Registrele stilistice popular, oral şi regional confera originalitate limbajului,
care difera de al nara¬torului popular prin specificul integrarii termenilor, al
modului de exprimare. „Prin astfel de mijloace, Creangă restituie povestirea
funcţiunei ei estetice primitive, care este de a se adresa nu unor cititori, ci
unui auditor, capabil a fi cucerit prin toate elementele de sugestie ale
graiului viu". (Tudor Vianu – Arta prozatorilor români).
Limbajul cuprinde: termeni şi expresii populare, regionalisme fonetice sau
lexicale, ziceri tipice/ eruditia paremiologica (frecventa proverbelor, a
zicatorilor introduse in text prin expresia vorba ceea). Citatul paremiologic
are o serie de efecte artistice: da rapiditate povestirii, anuland alte explicatii,
produce haz, confera perspectiva umanismului popular asupra
intamplarilor. Economia de mijloace artistice consta în absenţa metaforei,
generalizarea comparaţiei (expresii consecrate din uz): “stăluceşte ca un
soare”. În schimb, fregvenţa epitetului de caracterizare confer
expresivitatea şi umorul.

UMORUL
Placerea zicerii, verva, jovialitatea se reflecta in mijloacele lingvistice de
realizare a umorului:
-     exprimarea mucalită: „sa trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri
-     ironia: „Doar unu-i Împăratul Roş, vestit prin meleagurile aceste pentru
bunătatea lui cea nepomenită şi milostivirea lui cea neauzită";
-     porecle şi apelative caricaturale: Buzilă, mangosiţi, farfasiţi;
-     diminutive cu valoare augumentativa: buzişoare, băuturică;
-     caracterizari pitoreşti (portretul lui Gerila, Ochila etc.);
-     scene cornice: cearta dintre Gerila şi ceilalţi, în casuta de arama;
-     expresii: „Dă-i cu cinstea, să peară ruşinea"

Oralitatea stilului (impresia de zicere a textului scris) se realizează prin:

-     expresii onomatopeice [„şi odată pornesc ei, teleap, teleap, teleap!"),
verbe imitative şi interjecţii („Măi Păsărilă, iacătă-o, ia! colo după luna, zise
Ochila...");
-     expresii narative tipice (şi atunci, şi apoi, în sfârşit, dupd aceea); şi
narativ;
-     exprimarea afectiva (implicarea subiectiva a nara¬torului): propoziţii
interogative (“Că altă, ce pot să zic?”) şi exclamative (“Mă  rog, foc de ger
era: ce să vă spun mai mult!”), dativul etic („şi odată mi ţi-l înşfăcă cu dinţii
de cap");
-     inserarea de fraze ritmate (portretul lui Ochila), versuri populare („De-ar
şti omul ce-ar păţii/ Dinainte s-ar păzi!”) sau versuri construite dupa model
popular („Lumea de pe lume s-a strâns de privea,/ Soarele şi luna din cer le
râdea");.
-     exprimarea locuţionala: locuţiuni şi proverbe/ expresii idiomatice („Până
l-am dat la brazdă, mi-am stupit sufletul cu dânsul. Numai eu îi vin de hac.
Vorba ceea: «Frica păzeşte bostănăria»").
Povestea lui Harap-Alb este un basm cult având ca particularităţi:
reflectarea conceptiei despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului,
individualizarea personajelor, umorul şi specificul limbajului. Insa, ca orice
basm, pune in evidenta idealul de dreptate, de adevar şi de cinste.