1.

Extensii HTML

Creat în anii 60, limbajul hypertext a evoluat încet pentru a se regăsi într-un prim
standard, HTML 1.0, la începutul anilor 90. O nouă aplicaţie, WWW-ul, devine noul
Killer App menit să "vulgarizeze" pentru masele largi Internetul - până atunci rezervat
instituţiilor academice şi militare. Misiunea a fost pe deplin reuşită: popularitatea Web-
ului a depăşit de departe cele mai optimiste previziuni: în decursul anului trecut numărul
utilizatorilor, al serverelor şi al documentelor s-a dublat la fiecare 4 luni, transformând
ideea comunicaţiilor electronice într-o adevărată industrie în plină expansiune. Odată cu
industria în general, asistăm la evoluţia extrem de rapidă a limbajului şi a standardelor
ce-l definesc, evoluţie impusă atât de cererea publicului (market pull) cât şi de
concurenta acerbă din industrie, ce "împinge" noi standarde şi tehnologii pe piaţă
(industry push). Bătrânul Mosaic cucereşte milioane de internauti însă nu reuşeşte să
satisfacă nevoia constantă pentru noi şi noi aplicaţii. Rapid apare HTML 2.0 şi HTML+
pentru a se ajunge azi la HTML 3.0. Cu toate acestea, standardizarea - amânată în
repetate rânduri de către instituţiile internaţionale de profil, datorită unei lipse cronice de
consens - nu vine destul de repede pentru a satisface uriaşul apetit al publicului, ce devine
din ce în ce mai experimentat, mai "umblat" prin acest păienjeniş de documente
electronice.
Presiunea asupra companiilor implicate în aceste activităţi pentru a inova şi a se
diferenţia astfel de concurentă, devine enormă. O serie de "extensii" apar astfel în afara
sau deasupra noilor standarde, extensii specifice fiecărui browser în particular.
Câteva dintre cele mai importante astfel de extensii ar fi: conceptul de frames, sau cadre
(Netscape), noile funcţionalităţi comunicaţionale browser-server client-pull şi server-
push (Netscape), Limbajele de Modelare pentru Realitatea Virtuala VMRL, interfaţa
comună client CCI (Mosaic), programarea orientată obiect prin limbajul Java (Sun
Microsystems).
Mai multe dintre aceste noi tehnologii de programare permit utilizatorilor Web-ului să
interacţioneze cu pagini mult mai dinamice decât cele construite utilizând standardele în
vigoare, împingând astfel mai departe limitele capacităţilor comunicaţionale ale
Internetului.
Pentru a acapara încă din start o cât mai mare parte din piată, companii ca Netscape (si de
curând Microsoft) au încercat şi încearcă în continuare să "deturneze" standardele
HTML prin implementarea de funcţionalităţi speciale, specifice browserelor produse de
aceste companii.
1.1 Marquee
Pentru a recupera imensul teren pierdut, Microsoft introduce propriul său browser, MS
Explorer, care pe lângă faptul că se dovedeşte un competitor serios - însă nu periculos -
pentru Netscape, utilizează câteva noi extensii. Astfel, de exemplu, MS Explorer acceptă
între altele primitiva <marquee> ce permite definirea unui text ce defilează în pagină.
Iată un exemplu de text ce defilează de la dreapta spre stânga:
<MARQUEE BEHAVIOUR=Slide DIRECTION= Left> Defilez de la dreapta spre
stânga</MARQUEE>
Pe de altă parte, Netscape introduce "cadrele" (frames) ce permit divizarea unei pagini în
mai multe secţiuni, fiecare secţiune conţinând o pagină HTML independentă de celelalte
cadre, prin care vizitatorul se poate plimba "răsfoind" paginile independent una de alta.
Această nouă funcţionalitate permite crearea de cadre "statice" - de exemplu o hartă a
sitului - ce oferă vizitatorului avantajul de a putea trece direct dintr-o zonă a sitului într-
alta, fără a reveni în mod secvenţial pe calea deja parcursă, ci făcând clic pe pointerii din
cadrul ce cuprinde conţinutul.
O altă noutate interesantă, menită să fie oarecum un substitut înaintea introducerii masive
a limbajului-miracol Java, este aparitia sistemelor client-pull şi server-push, prin care
browserul dialoghează automat cu serverul, fără intervenţia vizitatorului. Aceste două noi
facilităţi eliberează paginile Web de limitările reprezentării statice a datelor. Apar astfel
primele pagini animate, animaţie care depinde însă în foarte mare măsură de lărgimea de
bandă disponibilă precum şi de aglomerarea retelei la un moment dat.
1.2 Client-pull
Scopul principal constă în punerea la dispoziţia utilizatorilor a unor mijloace ce permit
trimiterea şi reîncărcarea automată a documentelor, sau încărcarea dinamică a unor
secţiuni din document. Astfel, client-pull permite browserului să ceară o retransmisie
periodică a unui document având o adresă URL dată, permiţând crearea de documente ce
se modifică de manieră dinamică în timpul conectării unui vizitator. Această
funcţionalitate este implementată utilizând un nou header în format MIME (Multipart
Internet Mail Extension) în fiecare răspuns trimis de server împreună cu documentul
corespunzător. Acest header conţine în general informaţii cum ar fi lungimea
documentului, tipul conţinutului, tipul serverului ce trimite informaţiile şi statutul
informaţiilor.
Implementarea este foarte simplă, prin adăugarea unei directive de reîmprospătare,
refresh, într-un tag META:
<META HTTP-EQUIV="Refresh" CONTENT="interval de timp [;adresă URL]">
De exemplu, pentru a cere serverului un nou document la fiecare 2 secunde, va fi utilizat
următorul tag:
<META HTTP-EQUIV="Refresh" CONTENT=2>
Browserul va încărca documentul initial, va astepta 2 secunde şi va cere o reîncărcare a
documentului de la adresa URL specificată. Dacă nici un URL nu este specificat, acelasi
document va fi reîncărcat.
1.3 Server-pull
Pentru a complement tehnologia client-pull, server-pull îsi propune să permită serverului,
şi nu browserului, să se ocupe de reactualizarea dinamică a conţinutului unui document.
Ca şi client-pull, server-push utilizează headere având formatul MIME, în particular
utilizând un tip specific de conţinut: "multipart/x-mixed-part". Astfel, tehnologia server-
push poate coda şi trimite mai multe tipuri de informaţie (GIF, text HTML, text ASCII,
etc) într-unul şi acelaşi document. Astfel, headerul dă instrucţiuni browserului pentru a
înlocui fiecare segment de document cu noul element ce a fost încărcat, trimis automat de
către server. Imaginile animate constituie una din cele mai utilizate aplicaţii ale acestei
tehnologii; animarea este realizată prin trimiterea unui document multipart ce constă într-
o secvenţă liniară de imagini GIF, fiecare dintre aceste imagini reprezentând un cadru de
animaţie. Browserul afişează aceste imagini serial, una după alta, producând astfel efectul
de mişcare.
Implementarea tehnologiei server-push este mai complicată decât cea de client-pull,
neexistând un tag specific, ci necesitând aplicaţii CGI specifice.
1.4 VRML şi CCI
Nu trebuie uitat nici VRML, o extensie HTML pentru aplicaţii de realitate virtuală. Deşi
limbajul nu e foarte complex, incompatibilităţi între diverse versiuni şi browsere ce îl
suportă (sau nu îl suportă) i-au încetinit substanţial răspândirea. Însă factorul esenţial al
amânării succesului acestui limbaj este crearea intrinsecă a imaginilor 3D, care în general
necesită rendering şi deci multă putere de calcul, iar apoi - odată realizate - utilizează
fără milă lărgimea de bandă.
Mosaic inovează cu CCI (ce nu trebuie confundat cu CGI - Common Gateway Interface)
ce se doreşte a fi o interfaţă programabilă pentru Mosaic 2.5 pentru sistemul de afişaj X
Windows. CCI oferă aplicaţiilor soft mijloace de a interacţiona cu browserele Mosaic.
Astfel, oferind unei aplicaţii CCI control asupra browserului utilizatorului, un astfel de
program poate utiliza browserul de la distantă, pentru efectuarea de căutări de documente
sau de verificări de link-uri. De exemplu, un utilizator poate căuta şi utiliza direct din
Excel date despre ultimele cotaţii bursiere, prin Web.
CCI utilizează protocolul TCP/IP pentru comunicaţia cu browserul Mosaic. Pentru a oferi
programului CCI controlul asupra browserului, este suficientă specificarea unui număr de
port pentru comunicaţia între cele două aplicaţii. Odată ce comunicaţia a fost stabilită,
aplicaţia CCI preia controlul asupra principalelor funcţionalităţi ale browserului. Astfel, o
aplicaţie CCI poate emula selectarea de către utilizator a principalelor butoane standard
(Find, View Source, Print, Save As, etc.) precum şi a setărilor. Aceasta permite de
exemplu aplicaţii de genul tururilor demonstrative virtuale sau a tutorialelor.
1.5 Java
Soluţia miracol (evident: Java) este Eldorado-ul programatorilor de reţea, fiind - odată
introdus şi acceptat de către o majoritate a internautilor - un prim prototip al primului
sistem distribuit la scară planetară, al limbajului universal ce rulează pe orice platformă.
Sun Microsystems introduce HotJava, un browser interesant pentru aşa numitele "alpha-
java-applets" (spre deosebire de beta-java-applets, compatibile de exemplu cu Netscape
2.0), însă la o mare distantă (în timp, calitate şi funcţionalităţi) în urma lui Netscape sau
MS Explorer. Deşi atât Microsoft cât şi Netscape au semnat licenţe pentru noul limbaj,
Netscape s-a evidenţiat din nou, inovând cu "JavaScript", un limbaj de scripting bazat pe
Java având marele avantaj că nu trebuie compilat, permiţând astfel utilizatorilor de pe
orice platformă să includă scripturi în paginile lor, independent de platforma serverului.
Sun nu a făcut disponibile compilatoare Java decât pentru platforme Windows 95/NT sau
Solaris, ceea ce împiedică o mare parte a utilizatorilor să adauge plug-n-play-applets în
paginile lor.
1.6 Probleme de compatibilitate
Tehnologia Web-ului a fost constant caracterizată de tranziţii rapide între diferite
standarde şi schimbări bruşte de browsere universal adoptate. Aceste schimbări au
împins tehnologia de programare la limitele ei actuale, prin introducerea diverselor
extensii. Aceasta însă a avut drept consecinţă o depărtare de linia standardelor şi deci a
compatibilităţii generale. Fiecare dintre aceste tehnologii este specifică aplicaţiilor
produse de companiile respective, nefiind portabile deci de la un browser la altul.