Cătălina Baciu

Etape în cercetarea adolescenţei

În 1904, Stanley Hall lansează prima şi cea mai vastă lucrare despre această etapă de viaţă pe care o
intituleză Adolescenţa. Psihologia sa şi relaţiile sale cu psihiatria, antropologia, sociologia, sexologia,
crima, religia şi educaţia. Pornind de la acest moment de referinţă, pe parcursul ultimului secol vom
observa conturarea a trei etape principale în evoluţia cercetărilor despre adolescenţă (Steiner &
Lerner, 2004):

Primele 6-7 decenii ale secolului XX sunt marcate de dezvoltarea marilor modele teoretice ale
adolescenţei (Freud, Erikson, Hall). În această perioadă au fost realizate studii descriptive despre toate
faţetele dezvoltării adolescentului: ritmurile dezvoltării, adaptarea, relaţiile cu egalii şi părinţii etc.

Perioada care debutează cu anii ’70 şi până în prezent este marcată de preocupările de testare a
ipotezelor şi verificare a teoriilor anterioare prin cercetări empirice. În aceşti ani, interesul s-a
concentrat mai ales asupra găsirii unor explicaţii coerente pentru plasticitatea şi diversitatea
dezvoltării, precum şi aplicarea cunoştinţelor teoretice în rezolvarea unor probleme practice acute.

În prezent, cercetarea adolescenţei este considerată un capitol important al ştiinţei dezvoltări, iar
principalul său rol este acela de veni în sprijinul practicienilor din domenii diverse, al dezvoltării de
politici sociale sau educaţionale etc. astfel încât să ofere sprijinul necesar pentru asigurarea unui curs
pozitiv al dezvoltării individuale şi al societăţii în ansamblu.

Mirabela:

● Conceptul adolescenței în psihologia genetică a lui G. Stanley Hall

Tatăl fondator al cercetărilor științifice despre adolescență este Stanley Hall (1904). Potrivit acestuia,
aceasta este o fază turbulentă și problematică, totodată pozitivă, deoarece este legată de schimbările
biologice.

În adolescență, Hall a subliniat cu tărie că, copilul, atât de în vârstă din punct de vedere rasial, era tatăl
adolescentului și că, pentru a aduce adolescentul la maturitate, perioadele născute în fiecare etapă a
dezvoltării trebuie să fie îngrijite cu atenție.

Hall și-a articulat cu atenție convingerea că impulsurile recapitulatorii s-au slăbit în adolescență și că în
această perioadă tinerii erau deosebit de vulnerabili la presiunile de mediu, atât fizic, cât și emoțional:

„Tânărul pubescent, realizându-și creșterea în tărâmul calităților, dimensiunilor și funcțiilor

fundamentale, ajunge la dimensiunea adultului la optsprezece ani relativ slabi și inepți, ca o insectă care
tocmai și-a realizat ultima „piele/acoperire” și, prin urmare, are mult mai multă nevoie de protecție,
îngrijire fizică, orientare morală și intelectuală; . . . acest ultim mare val de creștere aruncă copilul pe
țărmul bărbăției sau al femeii relativ neputincios de la o a doua naștere.”
Hall a atribuit intelectului adolescentului un rol crucial în schema sa de a ridica omenirea la statutul de
superantropoid, dar a considerat stimularea mediului către creativitate și originalitate și alte moduri de
îmbogățire a experiențelor copiilor ca fiind dăunătoare.

„Privirea fixă, experimentarea senzației, surpriza, observarea activă, pasiunea de a atinge, de a mânui,
de a gusta totul” erau comportamente asociate cu „pofta de a ști”.

„Întrebarea maniei care poate deveni o nevroză cam la cea mai timpurie vârstă școlară, anxietatea de a
cunoaște originea vieții care este suprimată până la aproximativ aceeași vârstă când devine cu adevărat
mai intensă, neliniștind întrebările teologice, interesul pentru moarte și interesul teologic. întrebările, în
modul în care procesele mecanice care motivează adesea ceea ce pare distructiv, dorința de a călători,
cuceririle timidității prin curiozitate „duc la probleme precum absența și fugirea de acasă (1904, II, 450).
„Toate aceste expresii ale unei dorințe pure de cunoaștere sunt fenomene ale zorilor crepusculare care
precede răsăritul rațiunii în adolescență.

Adolescența începe cu noul val de vitalitate văzut în creștere. . . [împreună cu] noi interese, instincte și
tendințe; apetit crescut și curiozitate. . . Pasiunile și dorințele izvorăsc într-o viață viguroasă, dar odată
cu ele vine și evoluția puterilor superioare de control și inhibare.

Poate că principiul cel mai central în cadrul lui Hall este recunoașterea adolescenței ca perioadă unică de
dezvoltare. În cuvintele sale, reprezintă o nouă naștere

Cătălina Baciu

În această etapă de viaţă, adolescentul trebuie să realizeze o sarcină majoră: aceea de a îşi crea o
identitate stabilă şi de a deveni un adult matur, complet şi productiv (Perkins, Adolescence:
Developmental Tasks, 2001). Pe măsură ce îşi dezvoltă o conştiinţă de sine clară, experimentează
diferite roluri şi se adaptează la schimbările pe care le trăieşte, adolescentul realizează o serie de paşi în
această direcţie, paşi care reprezintă ei înșiși sarcini importante ale dezvoltării.

Dezvoltarea de noi relaţii sociale, în special cu ceilaţi băieţi şi fete care fac parte din aceeași generaţie,
relaţii mai mature, bazate pe intimitate, încredere şi respect faţă de alte persoane,. Adolescenţii învaţă
treptat, experimentând, să interacţioneze cu ceilalţi într-o manieră mai apropiată de cea adulţilor.

Dezvoltarea rolului social de bărbat, respectiv femeie. În această etapă adolescenţii dezvoltă o definiţie
proprie cu privire la ce înseamnă a fi „bărbat” sau „femeie”.

Acceptarea modului în care arată (înfăţişarea fizică). Pubertatea şi viteza schimbărilor fizice care au loc
în adolescenţă prezintă variaţii inter-individuale puternice.

Câştigarea independenţei emoţionale în relaţie cu părinţi şi a unui nou statut în cadrul familiei. În
cursul dezvoltării lor, copii internalizează valorile şi atitudinile părinţilor. Adolescentul este pus în situaţia
de a redefini toate acestea, dezvoltând treptat sentimentul încrederii în sine, în propriile valori, judecăţi
şi sentimente.

Pregătirea pentru căsătorie şi viaţa de familie. Maturizarea sexuală şi emoţională reprezintă un

element de bază pentru realizarea acestei sarcini de dezvoltare extrem de dificilă (aceasta cu atât mai
mult cu cât, adesea, adolescenţii confundă trăirile de natură sexuală cu intimitatea autentică) şi care, de
cele mai multe ori, continuă şi la vârsta adultă.
Pregătirea pentru cariera profesională. În societatea actuală, adolescentul este considerat adult atunci
când ea sau el devine independent şi din punct de vedere financiar. Cum astăzi, independenţa financiară
şi cariera profesională sunt interdependente, rezolvarea aceastei sarcini este în unele cazuri extrem de
dificilă.

Dezvoltarea simţului etic şi a unui sistem de valori propriu. Dezvoltarea unui sistem de credinţe şi
valori, a unei ideologii care să ghideze comportamentul în diferite contexte şi situaţii reprezintă unul
dintre cele mai importante aspecte ale dezvoltării adolescentului, cu determinări profunde pentru cursul
dezvoltării sale ulterioare.

Dorinţa de a dezvolta un comportament social responsabil. Familia reprezintă primul cadru în care
copiii se definesc pe ei şi lumea în care trăiesc. Definirea unui status şi a rolului social pe care îl ocupă în
cadrul comunităţii din care fac parte, dincolo de contextul familiei de origine, reprezintă o realizare
importantă pentru adolescenţi şi tineri. Consecutiv, capacitatea de autonomie emoţională, decizională şi
comportamentală în contextul unei lumi tot mai largi, care depăşeste cu mult cadrul familiei restrânse,
permite adolescentului să definească şi să se angajeze în noi roluri sociale.

Andreea: Mulți specialiști pot spune că în acest moment o persoană devine matură din
punct de vedere fizic, intelectual sau moral, dar niciodată din cel emoțional. Aceasta
înseamnă că există un risc mare ca un adolescent să se implice în anumite activități
periculoase, deoarece există o inadvertență între posibilitățile lui reale și dorințele sale. De
exemplu, unii adolescenți pot fi implicați în consumul abuziv de alcool / droguri, manifestă
comportament verbal sau fizic agresiv, prezintă dificultăți în comunicarea cu părinții sau cu
alți adulți, ajung la eșec sau chiar abandon școlar și așa mai departe
.Una dintre posibilele consecințe ale faptului că aceștia nu se maturizează din punct de
vedere emoțional ar putea fi aceea că unii adolescenți se pot angaja în diferite acțiuni
cărora le subapreciază gradul de dificultate și periculozitate în raport cu propriile posibilități.
Mirabela:
Dezvoltarea sănătoasă a adolescentului presupune echiparea acestuia cu o serie de
abilităţi non-cognitive care contribuie la dezvoltarea adaptabilităţii, flexibilităţii şi rezistenţei
adolescentului în faţa situaţiilor de viaţă, precum şi la creşterea stării de bine a acestuia.
Conform cercetătorului Kenneth Ginsberg, dezvoltarea pozitivă a adolescentului se
produce dacă adulţii din mediul acestuia îi oferă oportunităţile să-şi dezvolte competenţele
reziliente, în număr de şapte²³:
— Competenţă;
— Încredere;
— Conectare;
— Caracter;
— Contribuţie;
— Managementul situaţiilor problematice (coping);
— Control.
Un adolescent căruia i se vor oferi contexte sănătoase de dezvoltare va deveni un
adult rezilient.
Rezilienţa:
— este un proces de adaptare la situaţiile problematice (traume, experienţe stresante,
ameninţări etc.).
— este dependentă de trăsăturile individuale, de familie, dar şi de caracteristicile
comunităţii şi de specificul politicilor sociale, educaţionale, medicale.
— se poate schimba de-a lungul timpului în funcţie de experienţe, dar şi de staţiile de
dezvoltare (copilărie, adolescenţă etc.).

Mirabela:

● Lecția 209

Margaret Mead (1977), care a arătat că schimbările adolescenților sunt un „produs” cultural foarte
important.

În studiul populațiilor care locuiesc în insulele TAU și LUMA din arhipelagul Samoa, M. Mead pleacă de la
ipoteza că faza „chinurilor incertitudinii, consternării și rebeliunii” care caracterizează adolescența
popoarelor civilizate din Occident este un fapt real natural sau mai degrabă un fenomen istoric: efectul
unei formațiuni culturale specifice, a organizării și a atingerilor distinctive ale unei societăți specifice.

Ea a studiat tineretul din Insulele Samoa (Oceanul Pacific), „Adolescența într-o societate primitivă”:
samoanii primesc de la o vârstă fragedă o educație în sexualitate și relații sociale și de grup, ceea ce le
permite o tranziție nemarcată la viața adultă din conflicte și greutăți.

Concluzii:

- în Samoa nu există o criză a adolescenților: acest lucru se datorează faptului că societatea

lor este simplă și omogenă, locuitorii sunt puși în fața unor alegeri care subminează
apartenența la o ideologie familială sau la un grup social
- în Samoa, faptele vieții (naștere, moarte, avort ...) sunt făcute cunoscute imediat copiilor, li
se prezintă ca evenimente naturale și acest lucru dezvoltă în ele o forță emoțională și
psihologică mai mare (americanii au în schimb prea mult contact sărac cu această latură a
realității)
 - EDUCAȚI LA ALEGERE: modelul samoan nu poate fi exportat în Occident, deoarece ar duce la
modificarea unor aspecte ale societății noastre care nu pot fi manipulate direct: tensiunea
constă în civilizația noastră și nu în schimbările fizice prin care trec adolescenții. Samoa
cunoaște un singur mod de viață, noi în schimb, avem multe disponibile, așa că ar trebui să
putem lăsa copiii liberi să aleagă. Posibilitatea oferită de societatea noastră, adică multe
modele de viață, ar trebui exploatată din plin pentru a realiza o adaptare satisfăcătoare la
indivizii care au condiții diverse și eterogene. Gândiți-vă doar la ideea culturii ideale pentru
M. Mead, care a intenționat-o ca „spațiu pentru tot talentul uman”

Andreea: Unul dintre aspectele negative este în conexiune cu școala. Mai precis,
aceasta nu reușește să se adapteze pe profilul elevilor. Nu se simt stimulaţi să își
folosească aptitudinile personale și nici că pot alege materii care să îi intereseze cu
adevărat. De aici și rolul oarecum „formal” pe care școala riscă să îl aibă în viitoarea
carieră a adolescenţilor.
Cătălina Baciu

În vasta problematică a cunoaşterii de sine, conceptul de identitate apare ca o inovaţie

conceptuală şi terminologică atribuită lui Erik H. ERIKSON7 (1902-1994), autor al teoriei
psihosociale a evoluţiei individuale prin depăşirea unor crize de dezvoltare. Cartea sa -
„Adolescenţă şi criză: în căutarea identităţii” (1968) - este o sinteză a cercetărilor realizate
de Erikson între anii 1950 şi 1966 asupra noţiunii de identitate; în care autorul reflectează
asupra crizei individului şi a crizei societăţii de la sfârşitul anilor ′60.Erik Erikson - Stadiul 5 al
dezvoltării, Identitatea versus Confuzia de rol. În această etapă, adolescenții își explorează
independența și dezvoltă un sentiment al sinelui.

Potrivit lui Erikson, oamenii progresează printr-o serie de etape pe măsură ce cresc și se
schimbă pe tot parcursul vieții. În fiecare etapă, oamenii se confruntă cu un conflict de
dezvoltare care trebuie rezolvat pentru a dezvolta cu succes virtutea primară a acelei etape.
El a fost interesat de modul în care interacțiunea socială și relațiile afectează dezvoltarea și
creșterea.

Unul dintre elementele principale ale teoriei etapelor psihosociale a lui Erikson este
dezvoltarea identității ego-ului. Sentimentul conștient al sinelui este dezvoltat prin
interacțiunea socială, care se schimbă în mod constant datorită experiențelor noi și a
informațiilor pe care le dobândim în interacțiunile noastre zilnice cu alții. Întrebările la care
adolescenții se simt obligați să răspundă este: "Cine sunt eu?" și "Ce vreau să fac cu viața
mea?". Pe parcurs, marea majoritate a adolescenților experimentează cu mai multe feluri de
a fi pentru a vedea care li se potrivește mai bine, ei exploreză diferite roluri și idealuri, își
propun obiective și încearcă să-și descopere "sinele adult". Adolescenții care depășesc cu
succes acest stadiu au un puternic simț al identității și sunt capabili să rămână fideli
credințelor și valorilor lor atunci când se confruntă cu probleme sau cu perspectivele diferite
ale celor din jur. Adolescenții apatici, care nu își propun să caute în mod conștient o
identitate sau care sunt presați să se conformeze cu ideile părinților lor în ce privește
viitorul, riscă să dezvolte un slab simț al sinelui și să experimenteze confuzia de rol. Aceștia
vor fi nesiguri pe identitatea lor și confuzi cu privire la viitor. Tinerii care se străduiesc să
 adopte un rol pozitiv sunt cei care, cel mai probabil, mai târziu, ca adulți se vor strădui să se
"regăsească".

Finalizarea cu succes a acestei etape conduce la un sentiment puternic de sine care va

rămâne pe tot parcursul vieții.

Mirabela:

Adolescență: Kohlberg L. (1981)

●
● în pre-adolescență moralitatea atinge nivelul convențional, în care respectul pentru normele
aprobate social contează mai presus de toate și nu consecințele imediate ale acțiunii individului
● în adolescență, dar nu toată lumea reușește, se atinge nivelul postconvențional, în care legile
morale trebuie respectate, dar din moment ce sunt create de om pot fi modificate pentru a
garanta drepturile individuale și collective

-caracteristică adolescenței este interacțiunea cu noi cercuri sociale și intrarea în diferite anturaje, care
este însoțită de creșterea gradului de conformitate cu anturajul.
-din dorința de a face parte dintr-un grup, sau din frica de a fi respins, adolescentul își modifică anumite
comportamente, iar cel mai la îndemână exemplu este consumul de țigări sau alcool, dar nu puține sunt
cazurile de vandalism sau violență.
-într-un unui studiu longitudinal din cadrul Universității Yale au fost intervievați în jur de 250 de copii, în
clasele a 3 a, a 6 a, a 9 a, a 11 a și a 12 a, care au fost puși să reacționeze la situații ipotetice în care
anturajul îi îndeamnă să ia parte la comportamente prosociale, neutre și antisociale. rezultatele au
arătat că această conformitate la presiunea anturajului atinge cote maxime la vârsta de 14 ani, când
adolescenții s-au arătat cel mai dispuși să se angajeze în comportamente antisociale la încurajarea
prietenilor.
-una dintre cauzele delicvenței în rândul adolescenților este presiunea anturajului. (Carmen)

Mirabela:

Câteva aspect privind dezvoltarea psihosocială a adolescenților

Adolescența reprezintă una dintre cele mai importante și complexe perioade din viața ființei umane, în
care se face trecerea de la caracteristicile psihofizice și preocupările specifice copilăriei la maturitatea și
problemele specifice vârstei adulte. Altfel spus, adolescența este o etapă de tranzit, marcată de
numeroase inegalități și dezechilibre sub toate aspectele evoluției individului.

Totodată, se produce şi maturizarea tuturor proceselor cognitive, şcoala având un rol important în
formarea emoţiilor intelectuale. Aşa cum am subliniat, perioada se caracterizează prin incoerenţa vieţii
afective, momentele de exaltare alternând cu cele de opoziţie şi rebeliune. Pe fondul acestor stări
(apărute inclusiv ca urmare a creşterii forţei fizice, respectiv a modificării endocrine), se creează iluzia de
invincibilitate şi, coroborat cu nu posibil mediu nefavorabil, se pot instala o serie de comportamente
deviante precum furtul, fuga de acasă, vagabondajul, consumul de substanţe psihotrope (alcool, droguri,
tutun etc.), implicarea în experienţe sexuale patologice etc. Spre sfârşitul perioadei, riscul apariţiei unor
asemenea conduite se diminuează, apărând în schimb sentimente de dragoste adevărată şi
realizându-se integrarea socioprofesională a individului.

Andreea: În acelaşi sens, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Tample au studiat

modul în care adolescenţii evaluează riscurile. Într-un experiment în care s-a folosit
un joc care simula conducerea unei maşini, cercetătorii au observat disponibilitatea
adolescenţilor şi a adulţilor de a trece, la semafor, pe culoarea galbenă.
Toţi participanţii s-au dovedit a fi prudenţi atunci când se jucau singuri. În schimb,
atunci când jucau în prezenţa prietenilor, adolescenţii începeau să îşi asume mai
multe riscuri. În consecinţă, diferenţele de vârstă se observă în procesul decizional,
iar adolescenţii tind să ia decizii sub impact emoţional sau social şi în urma
provocărilor. Aşa se explică de ce, în general, adolescenţii sunt mai dispuşi să
recurgă la infracţiuni, dacă operează sub forma unui grup. Pe de altă parte,
cercetătorii s-au întrebat dacă nu cumva ariile din creier bogate în dopamină nu ar
putea să îi facă pe adolescenţi să devină vulnerabili în faţa efectelor dependente
induse de droguri şi alcool.
Cătălina Baciu

Căutarea riscului ca sarcină de dezvoltare în adolescență

Schimbările la nivel cognitiv, fizic, emoțional și social pregătesc adolescentul pentru a dezvolta sănătos și
pentru a deveni un adult funcțional și responsabil în societate. Aceste schimbări presupun o explorare a
mediului și o conturare a identității personale prin adoptarea unor comportamente noi, deseori privite
de către adulții din jur ca fiind o "rebeliune" a tinerilor asociate cu comportamente de asumare a
riscului. Este important să înțelegem că aceste comportamente fac parte din dezvoltarea normală, tipică
a tinerilor și nu presupun devieri de la normă.

Asumarea riscului în adolescență este o cale importantă prin care tinerii își conturează imaginea de sine
prin evaluări realiste ale abilităților lor, pentru ca ulterior să investească în dezvoltarea acestora (abilități
precum rezolvarea de probleme, evaluarea realistă a propriei persoane și a celor din jur) (Ponton, 1997).

De-a lungul timpului, experții din domeniul psihologiei au încercat să explice sub forma unor teorii
științifice această nevoie a tinerilor de a se angaja în comportamente de risc. Ca urmare au rezultat trei
teorii care încearcă să explice acest fenomen care îi preocupă atât de mult pe adulții din jurul tinerilor.

Pe de o parte, Jessor (1991) a fost interest de contextul în care au loc cel mai frecvent aceste
comportamente, descoperind că un rol important îl joacă covârstnicii, prin normele de popularitate în
cadrul grupului. Asumarea de risc, spre exemplu sub forma consumului de substanțe sau a condusului cu
viteză, în cadrul unui grup în care se valorizează aceste comportamente sunt asociate cu o anticipare
foarte mare a recompensei de la final (acceptarea și creșterea sau menținerea statului social țn grup)
susținută puternic de caracteristicile de dezvoltare cerebrală a tinerilor (Chein et al, 2011). Acest efect
are tendința să scadă în adolescența târzie și în perioada de adult tânăr.
Cu toate acestea, părinții continuă să fie importanți pentru tineri și o inabilitate a părintelui de a se
adapta la noul său rol și la noile cerințe poate avea consecințe negative asupra adolescenților. Părinții
pot avea un impact pozitiv semnificativ asupra consumului de substanțe dacă se adaptează la noile
solicitări ale rolului lor.

Cea de-a treia teorie subliniază rolul părinților prin comportamentul lor în afara relației cu tânărul.
Gibbons și Gerrard (1995) discută posibila dorință a tinerilor de a copia comportamentele adulților, care
din perspectiva lor pot părea "romanțate" (ex. părintele fumează, consumă alcool la furie etc.) și demne
de urmat ("mișto").

Adolescenții procesează informația diferit față de adulți. În timp ce adulți se folosesc, cel mai frecvent,
de lobul prefrontal pentru a răspunde la diferite situații, adolescenții răspund cel mai adesea prin
intermediul amigdalei; care este responsabilă de răspunsurile emoționale. Ceea ce înseamnă că
adolescenții sunt mult mai predispuși, în comparație cu adulții să răspundă emoțional la o situație.
-Diana

Cătălina Baciu

Din punct de vedere biologic, în timpul adolescenţei au loc două schimbări cerebrale majore:
"Tăierea" ("pruning") neuronilor și procesele de mielinizare.

„Tăierea” neuronilor (celulele de bază ale creierului) şi a conexiunilor lor (sinapse) implică
eliminarea conexiunilor stabilite în prealabil între neuroni şi chiar a unor neuroni, lăsând în urmă
circuitele neuronale de care are nevoie cel mai mult individul.
Această “tăiere” în timpul adolescenţei este foarte specifică, rezultând într-o pierdere de
aproximativ 50% din conexiunile sinaptice în unele regiuni şi mai puţin pronunţată în altele.
Sinapsele „exersate” prin experienţă supravieţuiesc şi sunt consolidate prin procesul numit
mielinizare care ajută la reconfigurarea creierului în forma adultă.

Comparativ cu adulții, datorită acestor două procese specifice vîrstei, adolescenții au șansa de a-și
forma cu succes comportamente și stiluri cognitive pozitive care le pot fi de folos pe tot parcusul
vieții. Mai mult decât atât, ei își pot permite să exploreze și chiar să greșească, având posibilitatea
de a se redresa de pe un drum mai puțin favorabil mult mai repede decât cei mai în vârstă și de a
învăța foarte repede din greșelile lor.

Majoritatea noilor descoperiri privind creierul adolescenţilor au fost dobândite folosind tehnicile de
neuroimagistică. De exemplu, ştim datorită neuroimagisticii, adolescenţilor cărora li se arată o
fotografie cu o faţă umană neutră li se activează o zonă majoră a regiunii limbice, amigdala, pe
când la adulţi, aceeaşi fotografie activează numai cortexul prefrontal, sediul raţiunii.

Funcţiile cognitive şi comportamentale ale cortexului prefrontal sunt următoarele: organizarea de

sarcini multiple; inhibarea impulsurilor; autocontrolul; stabilirea obiectivelor şi priorităţilor;
empatizarea cu alţii; iniţierea unui comportament adecvat; utilizarea de strategii; planificarea;
ajustarea comportamentului atunci când situaţia se schimbă; oprirea unei activităţi; insight-ul.

Mirabela:
Din punct de vedere intelectual, J.Piaget consideră că adolescenţei îi corespund stadiul operaţiilor
formale cuprinse. Gândirea tânărului devine formală, el fiind în stare să opereze nu doar cu realul, ci şi
cu posibilul, fiind capabil să stabilească relaţii cauzale reversibile (de tip cauză-efect, dar şi efect-
cauză), să elaboreze discursuri complexe şi să producă raţionamente ipotetice-deductive. Din
perspectiva dezvoltării sociale, E.Erikson apreciază că la această vârstă, trăind în preajma unor grupuri
de prieteni, individul îşi conturează propria identitate, formându-şi un simţ propriu al sinelui. Factorul
favorizant este reprezentat de ajutorul primit de tânăr din partea anturajului pentru a răspunde la
întrebarea legată de propria identitate: „cine sunt eu?”. Pe de altă parte, dacă mediul este incert,
individul poate ajunge la confuzie în ceea ce priveşte asumarea de roluri, formându-şi o serie de
conduite deviante. Din punctul de vedere al dezvoltării judecăţilor morale, L.Kohlberg consideră că între
10 şi 13 ani copilul poate parcurge stadiul moralităţii convenţionale, caracterizat prin respectarea
regulilor din dorinţa de a fi apreciat de către anturaj. Din contră, în stadiul moralităţii autonome (care
începe de la vârsta de 13 ani), după ce preia critic şi interiorizează valorile societăţii, tânărul le acordă
o semnificaţie şi le integrează în propriul său sistem de valori. În concluzie, importanţa deosebită pe
care o are perioada adolescenţei constă în faptul că individul se maturizează sub toate aspectele şi se
desăvârşeşte întreaga personalitate, creându-se premisele pentru inserţia sa socioprofesională.
Datorită însă labilităţii afective destul de pronunţate, există riscul ca adolescentul să dobândească o
serie de comportamente aberante care să-i compromită întreaga evoluţie. De aceea, toţi factorii
educativi au rolul de a preveni asemenea conduite şi de a ajuta tânărul să-şi formeze o identitate
pozitivă prin care să se integreze adecvat în comunitate.

Andreea: In perioada adolescentei certurile dintre copii si parinti se amplifica, iar

gradul de apropiere dintre acestia se reduce. Multi parinti accepta destul de greu
faptul ca adolescentii, in incercarea de a-si crea o identitate proprie, se indeparteaza
destul de mult de parinti. Totusi, in majoritatea familiilor perioada de conflicte de la
inceputul adolescentei este urmata de stabilirea unei noi relatii parinte-copil, bazata
mai mult pe egalitate.
Datorită însă labilităţii afective destul de pronunţate, există riscul ca adolescentul să dobândească o
serie de comportamente aberante care să-i compromită întreaga evoluţie. De aceea, toţi factorii
educativi au rolul de a preveni asemenea conduite şi de a ajuta tânărul să-şi formeze o identitate
pozitivă prin care să se integreze adecvat în comunitate.

Mirabela:

● Dezvoltarea creierului adolescentului: O perioadă de vulnerabilități și oportunități

● Până la adolescență, indivizii s-au maturizat dincolo de hotarele slăbiciunilor copilului, dar nu au
început încă niciunul dintre declinurile îmbătrânirii adulților. Comparativ cu tinerii copiii,
adolescenții sunt mai puternici, mai mari și mai rapizi și realizează îmbunătățiri semnificative ale
timpului de reacție, abilităților de raționament, funcției imune și rezistenței la frig, la căldură,
rănilor și stresului fizic. În aproape fiecare domeniu, aceasta este o perioadă de dezvoltare de
forță și rezistență
● Poate că până la 80% dintre tineri au puține sau deloc probleme majore în aceste perioade
„multumitoare”. Lucrarea lui Arnett, influențată de Steinberg și colab.(1999) din ultimul deceniu,
ne amintește să fim atenți să nu supra-generalizăm problemele dramatice la unii adolescenți.
 De fapt, majoritatea adolescenților se înțeleg destul de bine cu părinții și profesorii lor de cele
mai multe ori, reușesc la școală, au relații pozitive cu colegii, nu devin dependenți de droguri sau
alcool și devin adulți productivi și bogați.

● Creierul aflat în dezvoltare, la adolescenți, manifestă o vulnerabilitate crescută la stres, și în

situațiile cu un nivel crescut de emoționalitate adesea vor reacționa exagerat. Aceștia sunt
predispuși să testeze limitele și să încalce regulile. Se implică ușor în plâns sau comportamente
de furie fără un motiv anume. Odată cu maturarea creierului, adolescenții vor opera tot mai des
cu partea de cortex, acolo unde are loc rațiunea și judecata.

Mirabela:
● Tra normalità e rischio. Manuale di psicologia dello sviluppo e dell'adolescenza

● Pre-adolescență și adolescență (11-18 ani)

În această grupă de vârstă, sentimentul de autonomie și autoidentificare al adolescentului este mai
evident. Este o fază foarte delicată, în care au loc multe și importante transformări corporale,
care corespund unor schimbări psihoafective la fel de fundamentale. Căutarea propriei identități
îi determină pe băiat și pe fată să se confrunte și, uneori, să se ciocnească, cu modelele asimilate
până în acel moment în familie. Mai mult, în prietenii, care sunt fundamentale în această fază a
dezvoltării, există o continuă mișcare psihică între procesele de similitudine și diferențiere față de
celălalt, astfel încât modelele și experiențele altora pot fi repetate din propria voință sau la polul
opus, refuzate. Toate acestea caracterizează apariția propriei individuații și, în același timp,
constituie un posibil risc pentru dezvoltarea unor obiceiuri alimentare inadecvate.

-schimbările fizice datorate pubertății motivează un interes ridicat al adolescenților pentru imaginea lor
corporală, care se poate manifesta fie într-un mod pozitiv, stimulând îngrijirea personală, exprimarea
prin îmbrăcăminte etc, fie negativ, prin sentimente de jenă, de frustrare, de inferioritate. aceste emoții
au un impact semnificativ asupra stimei de sine ale adolescentului, și de aici pornește o reacție în lanț:
stima de sine scăzută scade sociabilitatea, din frica de respingere sau de la ideea că nimeni nu vrea să îl
aibă în jur, sociabilitatea scăzută duce la izolare iar în izolare apar simtomele depresiei. atât fetele cât și
băieții văd standardele de frumusețe ca un scop, iar pentru a-l atinge vor recurge la mijloace care pot fi
dăunătoare, cum sunt dietele extreme sau proteine pentru dezvoltarea musculaturii.
-un studiu pe tema dietelor arată faptul că aproape 60% din participanții de gen feminin și 26% din cei
de gen masculin au încercat să slăbească în ultima lună, iar 57% dintre fete și 24% dintre băieți au făcut
eforturi active pentru a-și controla greutatea. din studiu a mai rezultat și că deși un procent relativ mic
dintre subiecți țineau un regim strict controlat, peste 50% au folosit adjective negative pentru a-și
descrie înfățișarea și au ales ca figură ideală una cu o greutate mai mică decât cea pe care o aveau.
-pe plan psihologic dietele produc efecte negative asupra stimei de sine, iar pe plan fiziologic ele pot
duce la fluctuații mari ale greutății, tulburări de creștere și unele afecțiuni mai grave precum rezistența
la insulină.
-trebuie să menționăm, cu siguranță, tulburările de alimentație. aproximativ 1% dintre adolescente
suferă de anorexie, 2% de bulimie, și alte 3-4 procente de variații ale acestor tulburări, iar toate au
consecințe grave asupra sănătăți, care se manifestă pe întreg parcursul viețiii. (Carmen)

Mirabela:

● ADOLESCENŢA EXPLICATĂ

- Înţelegerea adolescenţei este extrem de importantă în contextul în care această perioadă de

dezvoltare este încă văzută de către mulţi adulţi ca o perioadă caracterizată de probleme
majore, în timp ce avem o vastă literatură de specialitate care ne spune că aceasta este
perioada cu cele mai complexe şi importante oportunităţi de dezvoltare. Cunoaşterea
caracteristicilor de dezvoltare şi a nevoilor adolescentului permite aşadar schimbarea
perspectivei şi construirea unei punţi de comunicare autentice între generaţii care să ne
dezvolte generaţii de tineri sănătoase şi reziliente, capabile să se adapteze lumii, dar, mai
ales să o inoveze

- . Maturizarea intensivă a creierului în perioada adolescenţei explică multe dintre

caracteristicile, comportamentele şi nevoile adolescenţei. Astfel, schimbările în ceea ce
priveşte structura creierului şi în ceea ce priveşte funcţionarea acestuia, au impact profund
asupra comportamentului şi abilităţilor adolescentului (Steinberg, 2011). Din punctul de
vedere al capacităţilor de învăţare putem afirma că în adolescenţă creierul este o maşină de
învăţare. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că vorbim despre plasticitate sinaptică
ridicată, adică despre o capacitate mare a sinapselor responsabile de învăţare de a fi
modificate prin experienţele prin care trece adolescentul. Dacă ne gândim că adolescenţa
constituie o perioadă cu oportunităţi crescute de învăţare, anii de liceu şi facultate, precum
şi interacţiunile cu adulţii, sunt foarte importante pentru dezvoltarea sănătoasă a creierului.
Eşafodajul oferit de adulţi şi experienţele din adolescenţă modelează dezvoltarea şi pot
facilita învăţarea prin experienţă.
- Factorii stresanţi generează transformări esenţiale în comportamentul adolescenţilor,
afectând performanţele şcolare, abilităţile de comunicare, modul de a fi, a gândi, a acţiona,
a percepe, impunând adolescenţilor trăiri afective declanşate de o serie de situaţii stresante,
faţă de care ei sunt mult mai sensibili şi mai vulnerabili. Aceasta îi face pe adolescenţi să se
simtă neliniştiţi, epuizaţi, revoltaţi, agresivi sau, dimpotrivă, frustraţi, anxioşi, închişi în sine
cu o stimă de sine scăzută. - Diana

Încercările psihicului de a elimina sentimentul de inferioritate vor contura întreaga viaţă a persoanei. Uneori,
încercările copilului de a compensa sentimentul de inferioritate se vor realiza în moduri exagerate. Se
ajunge astfel, fie la complexul de inferioritate fie la cel de superioritate . emulţumit de propria persoană,
simţindu- se inferior și incapabil să își atingă idealul de sine, copilul va alege între două căi de exprimare a
complexului de inferioritate. Pe de o parte este retragerea – copilul va fi ezitant și retras
și va evita pe cât posibil să se confrunte cu situaţiile pentru care se simte incapabil. Prin urmare, un mod de
manifestare a complexului de inferioritate este prin neputinţă, retragere, izolare, victimizare, de fapt, de a
atrage atenţia asupra sa.
Prin izolare, de exemplu, o persoană nu face pe nimeni să sufere, dar îi ţine la distanţă pe ceilalţi, refuză să
colaboreze, manifestând în acest mod un comportament inutil familiei și societăţii.

Complexul de superioritate. Spre deosebire de sentimentul de inferioritate, care este general, sentimentul
falsei superiorităţi este caracteristic doar unor persoane. El reprezintă fundamentul complexului de
superioritate la care se poate ajunge pe două căi. - Diana
Creierul aflat în dezvoltare, la adolescenți, manifestă o vulnerabilitate crescută la stres, și în
situațiile cu un nivel crescut de emoționalitate adesea vor reacționa exagerat. Aceștia sunt
predispuși să testeze limitele și să încalce regulile. Se implică ușor în plâns sau comportamente de
furie fără un motiv anume. Odată cu maturarea creierului, adolescenții vor opera tot mai des cu
partea de cortex, acolo unde are loc rațiunea și judecata. -Diana

Cătălina Baciu
Tipuri de conduite dezvoltate în adolescență

Jean Rousselet (1969) identifică mai multe tipuri de conduite dezvoltate în adolescenţă:
conduita revoltei
conduita închiderii în sine
conduita exaltării şi afirmării

Conduita revoltei conţine refuzul de a se supune, manifestări de protest, de răzvrătire.

Revolta este direcţionată iniţial împotriva familiei, apoi apare revolta împotriva şcolii prin
refuzul de a accepta o autoritate recunoscută până atunci, revolta împotriva moralei şi a
bunelor maniere în încercarea sa de a se elibera de constrângerile sociale suspectate de
încercarea de a anihila personalitatea în plină dezvoltare a adolescentului.

Conduita închiderii în sine este similară cu o perioadă de introspecţie. Introspecţia conduce

la un examen al propriilor posibilităţi şi aptitudini, iar adolescentul nu se sfieşte să-şi
accepte dovezile propriei slăbiciuni. Adolescenţii insistă asupra studierii defectelor lor, dar
această introspecţie pe lângă construirea unei imagini de sine conduce la reflecţii privind
locul lor ca indivizi în societate şi chiar mai mult apar întrebări şi reflecţii cu privire la locul şi
rolul omului în univers. Tendinţa către introspecţie şi înclinarea spre visare sunt
caracteristice adolescenţei.

Perioada de exaltare şi afirmare survine în momentul în care tânărul se simte capabil de a

valorifica resursele dobândite prin informare şi introspecţie. Această maturizare îşi are sursa
în maturizarea proceselor psihice.

Adolescenții sunt programați din punct de vedere biologic pentru căutarea experiențelor
noi și asumarea riscurilor, precum și pentru a-și descoperi identitatea.

Prima cale pornește de la discrepanţa mare între convingerea de sine și idealul de sine, ceea ce generează,
mai întâi, un sentiment de inferioritate exagerat, care se va exterioriza printr-un complex de inferioritate.
Neputând accepta acest sentiment, și beneficiind uneori de un context familial favorizant, ei ajung să se
autoamăgească că sunt superiori celorlalţi.

Mirabela:
Schimbările la nivel cognitiv, fizic, social şi emoţional pregătesc adolescentul pentru a se
dezvolta sănătos şi, implicit, pentru a se pregăti să devină un adult responsabil si funcţional
în societate. Aceste schimbări presupun o explorare a mediului şi o conturare a identităţii
personale prin adoptarea unor comportamente noi, deseori privite de către adulţii din jur
ca fiind o „rebeliune” a tinerilor asociată cu comportamente de asumare a riscului. Este
important să înţelegem că aceste comportamente fac parte din dezvoltarea normală, tipică
a tinerilor şi nu presupun devieri de la normă. Asumarea riscului în adolescenţă este o cale
importantă prin care tinerii îşi conturează imaginea de sine prin evaluări realiste ale
abilităţilor lor, pentru ca ulterior să investească în dezvoltarea acestora (n.a. abilităţi de
rezolvare de probleme, evaluarea realistă a propriei persoane, a celor din jur şi a lumii)
(Ponton, 1997).

Andreea: O puternică influenţă asupra minţilor tinere o are şi mass-media.

Cercetătoarea Marita Moll a arătat că, potrivit unui sondaj, adolescenţii din Statele
Unite petrec în medie 4 ore şi 48 de minute zilnic în faţa televizorului sau a
calculatorului.

Dar e acest lucru neapărat dăunător? Un articol publicat în revista Science spunea că
„şase mari instituţii din Statele Unite“, inclusiv American Medical Association, au
ajuns la concluzia că există o legătură strânsă între actele de violenţă prezentate în
mass-media şi „comportamentul agresiv al unor copii“. Revista Science comentează:
„În ciuda faptului că toţi specialiştii împărtăşesc acest punct de vedere, se pare că
oamenii nu înţeleg mesajul transmis de presă sau de programele de televiziune
potrivit căruia violenţa în mass-media duce la creşterea violenţei în societate“.

Mirabela:
Aspecte potenţial pozitive ale socializării în mediul on-line:
● Creşterea şi întărirea relaţiilor sociale, prin acceptarea şi validarea primită din partea
covârstnicilor - predictori importanţi ai stimei de sine şi ai bunăstării în perioada
adolescenţei (Harter, 1999; Greenfield şi Yan, 2006; Valkenburg, Peter şi Schouten,
2006);
● Mediul on-line poate oferi un context în care tinerii să înveţe şi să îşi rafineze unele
abilităţi socio-emoţionale: auto-controlul, toleranţa faţă de ceilalţi, acceptarea unor
perspective diferite, exprimarea propriilor sentimente (Pujazon-Zazik şi Park, 2010);
● Mediul on-line poate oferi un context în care tinerii să îşi dezvolte gândirea critică şi
luarea de decizii (Berson, Berson şi Ferron, 2002);
● Mediul on-line poate oferi un context în care tinerii introvertiţi sau cei care se simt
izolaţi din punct de vedere social, poate la şcoală sau acasă, să se exprime şi să
dezvolte relaţii sociale (Moreno, Parks, Zimmerman, Brito, & Christakis, 2009);
● Feedback-ul pozitiv primit în acest mediu on-line le poate creşte stima de sine şi
starea de bine a tinerilor (Valkenburg şi colab., 2006);
● Mediul on-line poate oferi un context în care tinerii să îşi dezvolte simţul civic prin
posibilitatea de a fi informaţi despre evenimentele politice şi culturale;
● Mediul on-line poate constitui un instrument pentru informare cu privire la
oportunităţi de dezvoltare socială şi emoţională (ex. voluntariat în ONG-uri);
● Mediul on-line poate contribui la dezvoltarea creativităţii prin bloguri, videouri, siteuri
de jocuri (O'Keffe şi Clarke-Pearson, 2011);
● Mediul on-line poate fi utilizat pentru a favoriza învăţarea şi relaţiile cu colegii (ex.
Facebook-ul le permite să se întrunească în afara clasei; Boyd, 2007);
● Tinerii se pot informa cu privire la diferite subiecte de interes, precum sănătatea,
educaţie sexuală, simptomele depresiei etc., fiind tot mai multe materiale informative
în mediul on-line adresate tinerilor (O'Keffe şi Clarke-Pearson, 2011);
● Adolescenţii cu boli cronice pot accesa site-uri on-line cu grupuri de suport pentru
persoane care au fost diagnosticate cu aceiaşi boală (Lenhart, Purcell, Smith &
Zickur, 2010).

-fenomenul de bullying este bine cunoscut, și la fel de bine cunoscut este faptul că efectele acestuia
asupra psihicului victimelor sunt cât se poate de grave. multe studii au concluzionat faptul că
adolescenții care s-au confruntat cu acest fenomen sunt mult mai predispuși să sufere de depresie și
anxietate, să se angajeze în comportamente precum fumatul și consumul de alcool, să aibă performanțe
școlare scăzute sau să devină ei la rândul lor bullies.
-de altfel, adolescenții care se angajează aceste comportamente de bullying au prezentat în unele studii
scoruri mai ridicate la depresie decât victimele lor. se pare, deci, că bullying-ul este o strategie de coping
pentru propriile lor probleme de natură emoțională.
-probabil cel mai dramatic efect al bullying-ului este unul întâlnit cu precădere în SUA, și anume atacurile
armate în școli, unde atacatorii, majoritatea băieți, au suferit cel puțin de o formă de respingere socială
sau bullying în mediul școlar. (Carmen)
-adolescența este perioada în care problemele de ordin afectiv din copilărie încep să aibă consecințe
serioase asupra comportamentului social și a sănătății mentale. indivizii care au fost expuși unor medii
disfuncționale în primii ani de viață, care au fost martori sau victime ale abuzului sunt mult mai
predispuși de a suferi de depresie și anxietate, și de a avea gânduri sinucigașe.
-un alt efect al mediilor familiale disfuncționale este reprezentat de problemele de atașament pe care le
dobândesc adolescenții, probleme care vor duce la relații sociale nesatisfăcătoare. adolescența fiind
momentul în care individul își lărgește sfera socială, el va întâmpina obstacole încercând să formeze
prietenii sau relații amoroase, chiar și raportul cu autoritatea va fi unul defectuos. (Carmen)