Sunteți pe pagina 1din 25

BIOCHIMIA CLINICĂ ÎN AFECȚIUNILE

CARDIOVASCULARE
Metabolismul miocardului
IMA – markeri de diagnostic

Caracteristicile unui biomarker ideal:


- să fie specific pentru țesutul miocardic;
- să aibă sensibilitate mare, permițând detecția unor leziuni cardiace minore;
- valorile sale să crească în sânge precoce după apariția leziunii miocardice și sa
rămână crescute o perioada lungă de timp;
- să permita urmărirea succesului reperfuziei după terapia trombolitică;
- să detecteze reinfarctizarea;
- valorile sale să poată fi corelate cu dimensiunile țesutului afectat;
- determinarea valorilor sale sa poată fi făcută prin metode rapide, puțin costisitoare.
Nu exista nici un marker care sa îndeplinească toate criteriile – se folosesc paneluri
de teste.
IMA - diagnostic

Criterii de diagnostic:
- markeri biochimici (troponine);
- simptomatologie;
- modificari ECG;
- ecocardiografie.
De regulă modificările ECG preced creşterea enzimelor.
Markerii cardiaci sunt utili:
- IMA fără semne clinice („IMA silenţios”);
- ECG neconcludent:
microinfarcte disemnate;
hipertrofie miocardică preexistentă;
sechele de IM anterior.
Creatin fosfokinaza
Lactat dehidrogenaza (LDH)
TGO (ASAT)

- enzima cu localizare citosolică și mitocondrială;

- în IMA valorile încep să crească la 6-10 ore, cu un maxim la 18-48 ore şi


normalizare la 3-6 zile;

- valorile cresc şi în infarctul pulmonar şi în bolile hepatice.


Mioglobina

- proteină citoplasmatică ce are rol in stocarea O2 la nivel muscular;


- nu este specifică miocardului, se găseşte și în muşchiul scheletic;
- creşte în IMA la 2- 4 ore de la debut, atinge un maxim la 6-12 ore, revine la normal în
urmatoarele 24 ore;
- ca marker al IMA, are valoare predictiv negativă – folosită pentru excluderea
diagnosticului.

Troponinele

- complex de proteine reglatorii, localizat pe filamentele de actina ale aparatului contractil


miocardic:
- Troponina C – leagă ionii de calciu;
-Troponina T – ancoreaza complexul de troponine la tropomiozina;
- Troponina I – inhiba interacțiunea dintre actina și miozina.
- muschiul cardiac prezinta izoforme specifice ale troponinelor – cTnI, cTnT;
- încep să crească în sânge la 4-8 ore după IMA, ating valori maxime la 12-24 de ore,
valorile rămân crescute pana la 14 zile
- determinarile seriate utile pentru urmărirea reperfuziei miocardice după inițierea
tratamentului trombolitic;
- cresteri moderate pot apărea și în afectiuni de natura non-ischemică.
Diagnostic IMA

Precoce (primele 6 ore):


Mioglobina
Izoformele CK-MB: CK-MB2

Intre 6-24 ore:


Troponinele cardiace
CK-MB

După 24 de ore:
Troponinele cardiace
LDH1, LDH2
H-FABP („heart – fatty acid binding protein”, proteina de legare a acizilor grași, fracția
cardiacă):
- proteinele de legare a acizilor reprezintă o familie de proteine care intervin în transportul
intracelular al acizilor graşi și sunt localizate în special în țesuturile ce metabolizează intens
acizii grași (intestin, ficat, cord)
- H-FABP se găsește în special în cardiomiocite și în cantități mici în alte țesuturi (creier,
rinichi, mușchi scheletic)
- marker de diagnostic precoce în IMA.

Glicogen fosforilaza BB (GP-BB)


- este o enzima din calea glicogenolitică;
- are trei izoenzime: MM (mușchi scheletic), LL (ficat), BB (creier și cord);
- Se activează rapid în situaţii de hipoxie, lizează glicogenul şi apoi este exportată rapid în
spaţiul extracelular, prin permeabilizarea membranei celulei miocardice secundar ischemiei
- Este considerată un bun marker de diagnostic precoce al IMA: valorile încep să crească la 2-4
ore după apariția leziunii miocardice si revin la normal în 36-72 de ore
Proteina C reactivă

Proteina de faza acuta, produsa de catre ficat sub actiunea IL6, dar si de CMN si macrofagele
din placa ateromatoasa. La subiectii nomali valoarea sa este aproape nedetectabila, dar in conditii
de IMA creste in primele 6-8 ore de la debut cu o valoare maxima la 48 de ore.
Rol în predicţia bolilor cardiovasculare: Valori crescute ale CRP-ului identifică pacienţi clinic
asimptomatici, cu risc cardiovascular crescut, cu valori ale CT şi LDL-C normale.
Exista două tipuri de teste CRP: unul cu domeniu măsurabil care include valorile obținute la
pacienții cu procese infecțioase sau inflamatorii (3-200 mg/L), iar celălalt care poate detecta
niveluri CRP mai mici - fractiunea hs-CRP („high sensitivity CRP”). Pentru cardiologie se
recomanda dozarea hs-CRP, utilă pentru evaluarea riscului global la subiecţii asimptomatici clinic,
dar mai ales la cei care prezintă şi alţi factori de risc clasici. Valorile hsCRP< 1mg/L indică un
risc scazut, iar valorile > 3mg/L indică un risc crescut de evenimente cardiovasculare.
Factorii peptidici natriuretici

ANP (factorul natriuretic atrial) si BNP (factorul natriuretic cerebral)

-sunt secretaţi de miocardul atrial respectiv ventricular în toate situaţiile în care


se produce dilatarea atrială respectiv ventriculară.
-acţionează la nivel renal inhibând reabsorbţia de Na şi în consecinţă este
stimulată eliminarea renală de Na, care se însoţeşte şi de o eliminare
suplimentară de apă ceea ce determină scăderea volemiei.
-sunt secretaţi sub forma unor precursori care ulterior se scindează într-un
fragment N-terminal (fără funcţie biologică) şi hormonul activ
- În plasmă sunt eliberate atât fragmentele N-terminale cât şi hormonii activi în
concentraţii echimoleculare. Fragmentele N-terminale au timp de înjumătăţire
mai mare decât hormonii activi şi de aceea pentru evaluarea funcţiei cardiace
se preferă dozarea fragmentelor N-terminale.
- nu sunt strict specifici pt insuficienţa cardiacă.
NT-proBNP – factor predictiv al insuficientei cardiace la pacienți cu IMA
BIOCHIMIA CLINICĂ ÎN AFECȚIUNILE RENALE
Rinichiul – funcții:
- excreție produși de catabolism, substanțe
exogene (medicamente)
- menține constante volumul și compoziția
lichidelor extracelulare
- endocrină (renină, eritropoietină, calcitriol)
- metabolică – catabolizarea unor hormoni
(insulină, glucagon), gluconeogeneză.

Testele biochimice pot releva o boală renală,


pot fi utilizate pentru urmărirea
progresiei/regresiei bolii, dar sunt mai puţin
utile pentru detecţia cauzei afecţiunii renale.
Teste pentru funcția glomerulară

Rata de filtrare glomerulară (RFG)


- marker al numărului de glomeruli
funcţionali
- se utilizează clearance-ul =U.V./P

Clearance-ul creatininei = 90-110 ml/min


Clearance-ul depinde de cooperarea
pacientului şi măsurarea corectă a
volumului urinar. Exista și formule de calcul
a clearance-ului estimat.
Creatinina serică
- rămâne constantă în cursul vieţii (clearance-ul creatininei scade cu vârsta)
- se corelează cu rata de filtrare glomerulară la fel de bine ca şi clearance-ul creatininei
- este la fel de eficientă în depistarea afecţiunilor renale, ca şi clearance-ul creatininei

Ureea
- ca test de specificitate este inferior creatininei
- este influențată de aportul de proteine și de catabolismul proteic
- scăderi : malabsorbție, afecțiuni hepatice (deficit de sinteză)
- creșteri:
a) prerenale: scăderea perfuziei renale, creșterea sintezei de uree
b) renale: IRA (insuficiența renală acută)/IRC (insuficiența renală cronică) – asociate
cu scăderea RFG
c) postrenală – obstrucţie pe calea de eliminare a urinei
Cistatin C
- este un polipeptid mic, produs de toate celulele nucleate.
- nivelul cistatinului C crește mai repede în IRA decât nivelul creatininei
- este eliminat din plasma prin filtrare glomerulara și astfel valorile sale plasmatice
reflectă mult mai bine funcția de filtrare a rinichiului decât ureea sau creatinina
sau clearance-ul de creatinină.

Teste pentru funcția tubulară

Cromatografia aminoacizilor urinari: aminoacizii plasmatici sunt filtrati


glomerular dar sunt ulterior reabsorbiti, astfel încât nu se elimină urinar. Prezența
lor in urină denotă fie o tubulopatie, fie un defect genetic pe calea de metabolizare
a acelui aminoacid.
Glicozuria - diabet zaharat
- scădere prag renal
Test de privare de fluide
Test cu DDAVP -desmopresina (analog de vasopresină)
III. Alte teste de evaluare a disfuncției renale

Acidul uric
- produs al degradării bazelor azotate purinice;
- concentrația sa sangvină crește pe măsură ce RFG scade;
- are valoare diagnostică redusă în afecțiunile renale;
- creșteri: gută, neoplaziile cu turnover celular crescut, chimioterapie.

Proteinuria
Detectie : stripuri de urina
Dozare cantitativă:
- urina din 24 h
- raport albumină/creatinină >30 mg/g - microalbuminurie
Sindromul nefritic:

- inflamație a parenchimului renal, cu atingere predominant glomerulară;


- mecanism imunologic;
- proteinurie < 3,5g/24h,
- sediment urinar: hematurie cu hematii dismorfe, cilindrii hematici;
- edeme, hipertensiune;
- scade RFG, cresc concentrațiile sangvine ale ureei și creatininei;
- anemie;
- markeri inflamatori: C3, C4, complexe imune circulante;
-markeri ai afectării autoimune: Ac anti-MBG (membrană bazală glomerulară) Ac
antinucleari, Ac anti ADN dublu catenar.
Sindromul nefrotic
-proteinurie masivă > 3,5g/24h, de tip
glomerular;
- hipoproteinemie cu hipoalbuminemie →
edeme;
- hiperlipemie – niveluri crescute de trigliceride și
colesterol;
- afectarea hemostazei : hipercoagulabilitate și
tendință la tromboze;
- ureea și creatinina plasmatice în limite
normale;
-SN impur: hipertensiune arterială, hematurie,
concentrații crescute de uree și creatinină.
IRA
- oligurie (< 400ml/24h);
- creșterea concentrației ureei și creatininei;
- tulburări ale echilibrului hidroelectrolitic și acido-bazic;
- proteinurie și hematurie în grade variate;
- poate evolua spre IRC sau poate fi urmată de restabilirea funcției renale.

IRC
- pierderea progresivă a funcției renale;
- uree, creatinină, acidul uric 
- scade sinteza calcitriolului (activitate redusă a cholecalciferol 1α hidroxilazei)
– scade calcemia (prin reducerea absorbției intestinale)
- hipocalcemia → hiperparatiroidism secundar;
- creşte compensator fosfataza alcalină;
- acidoză metabolică;
- scade catabolismul unor hormoni sau rinichiul devine insensibil la acţiunea acestora;
- scade sinteza de eritopoietină → anemia.
Bibliografie

Harvey RA, Ferrier DR. Lippincott’s Illustrated Reviews –Biochemistry. 5th edition,
Lippincot Williams & Wilkins, 2011.
Dobreanu M Biochimie clinică. Implicații practice. Ediția a III-a, Editura University Press,
Târgu-Mureș, 2015.
Kaplan LA, Pesce AJ. Clinical chemistry; theory, analysis, correlation, 5th ed. Elsevier
Mosby, 2010

Rae P, Crane M, Pattenden R. Clinical Biochemistry – Lecture Notes, 10th ed., Wiley
Blackwell, John Wiley & Sons Ltd. 2018.

Crook MA. Clinical Biochemistry and Metabolic Medicine. 8th edition. Hodder Arnold,
Hodder & Stoughton Ltd, 2012.