Sunteți pe pagina 1din 26

RELATIA DINTRE ETICA SI ADMINISTRATIE PUBLICA: CONCEPTUL

DE OBLIGATII ETICE CONCURENTE

Secolul XX poate fi greu luat in considerare din punct de vedere al


observatiei codurilor morale acceptate sau al concentrarii sale asupra
investigatiei etice. El poate fi luat in considerare tocmai prin o decadere a
cercetarii codurilor morale traditionale, un sentiment larg raspandit ca
moralitatea este”relativa”, daca nu cumva fara rost, si o dispozitie in a privi
cercetarea etica dintr-un unghi frivol, irelevant. Aceste carente ale gandului si
sentimentului au fost si sunt asociate cu o”retragere” din credinta religioasa si o
nastere concomitenta a “credintei” in stiinta si in aura sa filosofica (sau anti-
filosofica).

Dwight Waldo

Introducere

Ganditorii care s-au aflat la c 13513g617n onducerea administratiei publice


trecute au recunoscut ca problemele critice ale guvernului au implicat in ultima
instanta decizii morale. Deciziile politice definitive facute de oficiali publici au
adesea la baza probleme etice conflictuale cum ar fi: daca sa dea prioritate
interesului public sau cerintelor profesiei, departamentului, clientelei, oficialilor
din birouri. Pozitia ambivalenta in care se gasesc adesea oficialii publici
conduce spre opinia unor teoreticieni administratori sensibili-cum ar fi Chester
Barnard-care afirma ca principala calificare pe care trebuie sa o aiba un executiv
este abilitatea de a rezolva aceste coduri etice competitive - legal, tehnic,
organizatoric, personal, profesional.

In conceptia lui Barnard, puterea si calitatea unui administrator sta in


capacitatea lui de a se ocupa efectiv de complexitatile morale ale organizatiilor,
fara sa fie oprit de problemele alegerii: ”nici o persoana cu slaba
responsabilitate si nici cea cu capacitate limitata - scrie Barnard nu poate
suporta sau duce greutatea mai multor obligatii simultane de diferite tipuri”.
Daca sunt “supraincarcate, ”sau abilitatea sau responsabilitatea, sau moralitatea
sa, sau toate trei vor fi distruse. Invers, o conditie de moralitate complexa,
activitate bogata si inalta responsabilitate nu poate exista fara abilitate
comensurabila (potrivita).”1

Pentru Paul Appleby, un alt teoretician al administratiei, aranjamentele


institutionale din guvern alimenteaza garantiile cele mai puternice pentru
asigurarea comportamentului administrativ-etic. Appleby, in cartea sa
”Moralitate si Administratie in Guvernul Democratic”2 sustine, totusi, ca
aranjamentele (planurile) constitutionale traditionale, cum ar fi: controale,
bilanturi, federalism sau Codul Drepturilor nu asigura protectia impotriva
imoralitatii. Mai degraba, doua lucruri sunt cele mai bune garantii ale moralitatii
administrative: organizarea ierarhica si alegerile administrative. Cu ajutorul
alegerilor ,electoratul judeca direct reusita guvernului la intervale egale,
periodice. Prin ierarhie deciziile importante sunt trimise prin structura
administrativa unde pot fi recenzate, si pot primi aviz politic, mai putin tehnic.
Appleby pune semn de egalitate intre judecata politica, dezinteresata, libera si
administratia etica si responsabila.

Intr-o alta selectie: ”Etica si serviciul Public”, Stephen Bailey foloseste spusele
lui Appleby pentru a dezvolta idei psihologice pana la calitati esentiale ale
comportamentului moral in serviciul public. In miezul eseului lui Bailey este
accentul pe trei calitati morale in administratia publica: curaj, optimism, cinste
insotite de blandete. Optimismul, din punctul sau de vedere, este capacitatea
unui functionar public de a se ocupa de situatiile ambigue, pastrand secretul in
scop bine definit. Curajul este capacitatea de a decide si actiona in fata
situatiilor cand lipsa de actiune, indecizia sau acordul cu tendinta populara pot
genera solutia usoara. Justetea temperata de blandete permite mentinerea
standardelor justitiei in decizii ce afecteaza interesul public.3

Bailey subliniaza continutul etic indicat al celor mai importante probleme


pubice. El scoate in evidenta cum complexitati variate ale serviciului public
adauga enorme complicatii la comportamentul moral astfel ca rezolutia
problemelor publice nu poate fi alba sau neagra. ”Cea mai buna solutie – scrie
Bailey - rar este fara un pret al sau...si un semn al maturitatii morale exista in
aprecierea inevitabilitatii efectelor inaintate si adesea maligne ale alegerilor
morale benefice.

O unda de pesimism reiese din opera lui Bailey pentru ca observa ca politicile
publice rar conduc la o victorie totala pentru “bine” si o infrangere totala a
“raului”. Intr-adevar, solutiile politice ele insele creaza adesea noi probleme
politice.

Este conduita etica din serviciul public rezultatul teoriei lui Barnard cum ca
abilitatea creatoare a unui functionar rezolva “codurile etice competitive”? Sau
“garantiile institutionale”ale lui Appley? Sau “calitatile morale” esentiale?

In culegerea lui Dwight Waldo “Administratia Publica si Etica” autorul tinde sa


traseze terenul dificil si complicat al relatiei dintre administratia publica si etica.
Cum Waldo afirma ca la inceput “comportamentul moral sau etic din
administratia publica este o problema complicata, intr-adevar haotica.”

Pentru a elabora cauzele acestei complexitati curente el incepe prin a schita usor
fundamentul istoric in care s-a implicat distinctia dintre moralitatea “publica” si
“privata” si relatia dintre “stat si legea suprema”. Iata-ne plasati intr-o optica
concisa, de 2000 de ani, a unor teorii politice care ne-au adus la dilemele
sec.XX. El ne elaboreaza un fundal intelectual plin de judecata pentru
intelegerea scenei contemporane confuze. Waldo inainteaza astfel mai multe
perspective privind prezentul, numite ”o harta de sorturi” sau o linie de “surse si
tipuri de obligatii etice la care se asteapta sa raspunda functionarul public”.
Scoate in evidenta o duzina de obligatii etice osciland de la “Obligatii pentru
Constitutie” si “Spre Religie si Dumnezeu” pana la “Obligatii spre sine”, ”Spre
familie si Prieteni”. El isi apara acest proiect in capitolele urmatoare din
“Necesitatea planurilor” si “Necesitatea unor Instrumente de Navigatie” pentru
ca “daca vom vorbi despre etica din viata publica ar fi necesar de stiut despre ce
vorbim”.

In final Waldo nu ofera raspunsuri usoare si concluzioneaza cu 6(sase)


“observatii si reflectii” despre aceasta tema privind “unele dintre problemele
care ar merita mai mare atentie intr-un mod mai serios si mai sistematic.”

Despre D. Waldo (1913----) aceasta culegere de lucrari provine din unul din
cele 11 cursuri pe care le-a realizat inainte sa se retraga de la scoala Maxwell,
Universitatea Syracusa. Toate aceste lucrari au fost publicate impreuna cu
cartea: ”Spiritul intreprinzator al Administratiei Publice: O Prezentare sumara”,
in care Waldo a incercat sa adune cele patru decenii ale activitatii sale de
politician si profesor academic in acest domeniu. Waldo a lucrat in Biroul de
Buget in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, ca director al Institutului de
Studii Guvernamentale la Universitatea din California in anii 1950, ca editor sef
al Revistei de Administratie Publica pentru 12 ani si ca presedinte al Scolii
Nationale de Afaceri Publice si Administrative in anii 1970. A facut un ultim in
domeniul administratiei prin scrierile sale: ”Statul Administrativ”, ”Studiul
Administratiei Publice”, ”Perspective in Administratie” si multe altele. Studiile
lui Waldo au fost atat de importante in acest domeniu, incit Societatea
Americana de Administratie Publica a dat numele premiului sau anual acordat
pentru realizari academice dupa numele sau — the Dwight Waldo Award.

Cand ii citesti eseul, fara indoiala obtii informatii despre importanta scrierilor
lui Waldo. Putini altii scriu cu un stil atat de elevat, cu problematici atat de
profunde care insufla contextul istoric problemelor actuale din administratia
publica.

De ce ne spune Waldo ca avem nevoie de “harta” si ”instrumente de navigatie”


spre a ne ghida spre acest subiect? Ce vrea sa ne spuna prin acesti termeni si
daca ii impartasiti ideile?

Sunteti de acord cu lista celor 12 “obligatii etice” formulate de autor? Ati


adauga sau sterge ceva?
Dupa citirea lucrarilor lui Waldo, ce sfaturi practice considerati ca ofera eseul
functionarului public in iesirea din impasul dilemelor etice cu care se confrunta
el?

Administratia publica si etica: Prolog la prefata.

Dwight Waldo

“Nu s-a descoperit nici un proces prin care promovarea spre o pozitie cu
responsabilitate publica sa inlature interesul omului spre propria binefacere,
partialitate, rasa, prejudecati”.

J.H Robinson.

“Esti binevenit in casa mea; esti binevenit in inima mea....sentimentele


personale nu au nimic de a face cu prezentul caz......Ca George Washington as
face orice-mi sta in putere pentru tine, ca Presedinte, nu pot face nimic.”

George Washington catre un prieten

“Nu exista nici un viciu moral care sa nu se poata schimba prin context intr-un
bine relativ. Nu exista virtute morala care, in conditii specifice, sa nu aiba rele
periodice.”

Stephen Bailey

“Marea organizatie dezumanizeaza individul, schimbandu-l intr-un functionar.


Pentru a face asta, organizatia face tot posibilul sa creeze un alt tip de om, unul
care este moral nelegat de rolul sau de functionar. Etica sa este etica unui bun
soldat: primeste ordinul, fa-ti datoria in cel mai bun fel pe care-l stii, pentru ca
aceasta este onoarea ta, virtutea ta, mandria ta in munca”

F.W.Howton

“Pare ca e inevitabil ca lupta pentru mentinerea cooperarii intre oameni sa


distruga pe unii oameni din punct de vedere moral asa cum batalia ii distruge pe
unii fizic.”

C.Barnard

“Accentuarea relatiilor morale in orice discutie legata de aspecte ale


organizatiilor produce discomfort. Totusi, daca moralitatea trateaza ceea ce este
bine si rau, atunci comportamentul in unitatile organizationale este determinat
puternic de astfel de considerente”
David Bradley si Roy Wilkin

“Prima datorie a unui functionar public este sa acorde intreaga sa loialitate tarii,
tot timpul si in toate ocaziile in care tara apeleaza la serviciul sau.”

“Board of Inquiry”---United Kingdom—1928

Subtitlul acestei prezentari si a mai multor alineate diverse este indreptat spre
sublinierea temei centrale a acestei prezentari si anume ca, comportamentul
moral sau etic in administratia publica e o problema complicata, chiar haotica.
In timp ce anumite aspecte ale acestei probleme au fost tratate cu discernamant
si claritate, nici un tratat comprehensiv si sistematic nu exista - iar daca exista,
eu nu il cunosc. Ceea ce poate fi aratat este ca un tratat sistematic e imposibil,
avand in vedere scopul, complexitatea si caracterul dificil al materialului din
care va trebui sa se formeze si sa se dea motive care sa faca cu neputinta de
acceptat sau aparat fundamentele credintelor si parerilor pe care s-ar fi putut
baza el.

In aceasta discutie sper sa arat cateva din subiectele carora pot sa li se dea
atentie intr-un tratat sistematic. Apreciez ca pana si aceasta sansa poate fi privita
ca si un lucru dificil de realizat.

Moralitatea Publica si Moralitatea Privata

Un inceput potrivit ar fi prin a nota distinctia intre moralitatea publica si cea


privata si posibilitatea unor nepotriviri intre ele. Aceasta este o distinctie foarte
elementara, dar este si mai putin inteleasa. Dupa felul in care este prezentata in
mass-media, incluzand editorialele unor specialisti in domeniu, moralitatea in
domeniul public e o simpla problema de supunere in fata legilor, de a fi onest si
de a spune adevarul. Dar nu e asa.

Moralitatea publica implica luarea deciziilor si executarea actiunilor spre binele


unei colectivitati ce este vazuta, conceptualizata ca ”public” = o entitate sau
grup mai mare decat grupurile sociale imediat apropiate noua - familia sau
clanul. Conventional ”publicul” este echivalent cu “natiunea” sau “tara”. Astfel,
cand sunt luate decizii si savarsite actiuni vis-a-vis de alte natiuni sau tari se
presupune ca se are in vedere un interes public general. In mod similar, cand
deciziile si actiunile sunt indreptate spre afacerile natiunilor-state, un interes
public-general se presupune ca se ridica deasupra intereselor private sau de
grup. In oricare caz in parte o decizie sau actiune e justificata ca fiind morala
pentru ca este gandita sa fie in interesul publicului, poate sa fie imorala din
punctul de vedere al aproape tuturor interpretarilor comportamentului moral al
indivizilor. Cel mai cunoscut exemplu ce poate fi dat e crima. Cand e facuta de
o persoana in mod individual este socotita, de obicei, omucidere. Cand e facuta
in timp de razboi sau in apararea legii, devine un act de datorie si onoare -
presupunand ca s-au savarsit in circumstante “corecte.” Toate guvernele
importante au savarsit acte care, daca ar fi fost savarsite de indivizi, ar fi fost
considerate drept ”pacate”, iar daca ar fi fost facute de indivizi ca urmare a
propriilor lor legi - “crime”.

Aceia din guvern care decid si actioneaza in numele publicului, din cand in cand
vor minti, fura, insela, omori doar din necesitate - dupa parerea mea. Ceea ce
trebuie observat este ca toate actiunile si deciziile facute in interes public sunt
inevitabil complexe din punct de vedere moral, iar pretul oricarui lucru bun
atrage in mod caracterisic ceva rau. In mod obisnuit, raul nu este atat de simplu
si evident ca in termenii enumerati mai sus, dar cateodata el este si poate aparea
in interiorul nostru, in ciuda onestitatii si bunavointei noastre, fara ca noi sa ne
dam seama.

In mod ironic, conceptul de public este vazut, si eu cred ca in mod corect, ca un


lucru bun, chiar pretios. Este o mostenire de la antichitatea greco-romana.
Proiectele, elaborarile, educatia si discursurile sunt descrise ca fiind munca
filosofilor, ganditorilor, eruditilor, oamenilor politici virtuosi si a razboinicilor
bravi. Cum pot exista toate acestea, cand crimele si pacatele sunt comise in
nume public? Raspunsul este dublu. Mai intai, intrebarea mea favorita:
Comparat la ce? Presupunand ca guvernamantul este oportun, sau cel putin
inevitabil, ce alt fel de concept legitimator este mai bun? Cel putin ideea unei
guvernari in numele cetatenilor avanseaza aceasta actiune dincolo de regulile
pur personale si deseori tiranice. In al doilea rand, o data “pus in actiune”
conceptul de ”public” devine investit cu o sursa de bunuri pe care noi le
identificam cu cuvinte precum cetatenie, securitate, justitie si libertate.

Statul si Legea Suprema

Pentru a vedea problema moralitatii publice si private in perspectiva este


necesar sa intelegem relatiile complicate dintre ambele moralitati si ”legea
suprema”. Conceptul de lege suprema, folosit in forma sa simpla pentru
scopurile noastre, inseamna ca ea contine o sursa si o masura a dreptatii care
este deasupra si dincolo atat de interese de individ cat si de interese de guvern.
In istoria noastra, conceptul de lege suprema este reprezentat proeminent in
justificarea revolutiei impotriva guvernului lui George al treilea si ea inspira
“Declaratia de Independenta”. Filosofii clasici greci, din care deriva cea mai
mare parte a gandirii noastre politice, au vazut o unitate a celor doua tipuri de
morala. Omul bun este la fel cu cetateanul bun? Atat Platon cat si Aristotel au
raspuns intrebarii in mod afirmativ, Platon intr-un mod mult mai clar decat
Aristotel. In lumea relativ simpla a oraselor-state, comparativ cu lumea de azi,
acest raspuns poate fi plauzibil, dand grecilor convingerea superioritatii si
natura elitista a relatiilor cetatenesti: organizarea politica creeaza cetateni in
acea admirabila imagine in care se gaseste sursa moralitatii oamenilor: aici nu
poate exista nici o deviere legitima de la ceea ce este mentinut ca fiind drept.

Dar dupa cum releva “Antigona” lui Sofocle, ideea unei legi supreme - in acest
caz legile lui Zeus impotriva celor ale Regelui Creon - a existat chiar si in
Athena. In timpul perioadei elenistice, dupa declinul cetatilor state, ideea unei
legi naturale deasupra si dincolo de lumea pamanteana a fost elaborata de stoici
in special. Un sens al personalitatii duse dincolo de importanta organizarii
statale, al legalitatii esentiale a oamenilor ca oameni era creat, iar el era insotit
de o credinta crescanda ca binele si raul ramaneau la baza tuturor lucrurilor,
dincolo de organizarea politica si statala. Asa cum Sabinele au afirmat “Barbatii
faceau ca si sufletele sa fie, incet-incet, pentru ei insisi, ”Odata cu crestinismul
aceste idei au fost desigur adancite si extinse. Ideea legii lui Dumnezeu, sau
legea naturala - si in mod caracteristic cele doua au fost combinate - devenea o
forta puternica in relatie cu ambele moralitati-publica si privata.

O SCHITA A DIFERITELOR OBLIGATII

Cu cativa ani in urma, incercand sa abordez subiectul “Obligatii Etice si


Serviciul Public”, am facut o schita a obligatiilor etice ale functionarului public
vazute din punctul meu de vedere. Mai tarziu, schita a fost elaborata, finisata in
colaborare cu Patrik Hennigan intr-un eseu nepublicat inca. Va servi scopurilor
noastre prezente pentru a indica natura acestei stradanii.

Schita se refera la obligatiile etice ale functionarului public, cu referire speciala


la situatia din SUA. Perspectiva este aceea a surselor si tipurilor de obligatii
etice la care functionarul public trebuie sa raspunda. Am identificat 12 tipuri de
obligatii, dar asa cum am specificat anterior, lista poate continua la nesfarsit,
fara o logica a ordonarii lor.

1. Obligatia de a respecta constitutia

Este o obligatie legala, dar este si o sursa de obligatii etice, ce pot fi simbolizate
printr-o datorie de a sustine si apara Constitutia. Sprijinirea unui regim al
valorilor este o sursa a obligatiilor serviciului public, iar Constitutia este
fundamentul valorilor pentru SUA. Dar nu un fundament ambiguu. O mare
parte a istoriei noastre, inclusiv razboiul civil, poate fi vazuta prin interpretarea
diferita a prevederilor Constitutiei.

2. Obligatia de a respecta legile

Legile facute sub imperiul Constitutiei sunt o sursa nu numai pentru obligatii
legale, dar si pentru obligatii etice, cum ar fi de subliniat codurile de etica in
serviciul public. Din nou, fara ambiguitati si interpretari. Dar daca legea este
neclara? Sau daca exista o suprapunera a legilor? Daca o lege pare
neconstitutionala sau violeaza o prevedere a unei legi mai importante din punct
de vedere constitutional? Care este statutul etic al regulamentelor facute sub
imperiul legii?

3. Obligatia catre natiune si tara

Cele mai multe interpretari vad in mod separat natiunea, tara si regimul politic,
iar o apropiere intre ele poate crea obligatii etice. Intr-adevar, obligatiile pentru
tara depasesc in multe situatii obligatiile fata de regim. Lincoln, justificand
actiunile sale din 1864, a spus:”Era posibil sa pierd natiunea si sa pastrez totusi
Constitutia?”

4. Obligatia de a respecta si sustine democratia

Aceasta este separabila de obligatia fata de Constitutie, bazandu-se pe faptul ca


legatura este complicata si discutabila. Oricare ar fi parerile altora, de la care nu
ma astept la intelegere, democratia s-a realizat; acum urmeaza sa fie acceptata
ca o ideologie si ca un set de practici care subliniaza si interactioneaza cumva
cu Constitutia. Acceptiunea emotionala si intelectuala a democratiei creeaza
obligatii care sunt intelese si simtite de functionarul public. Dar este de observat
urmatoarea ambiguitate: este doar dorinta poporului exprimata si sustinuta
totdeauna de lege? Daca ea mai poate fi exprimata si in alte moduri: cum si in
ce fel legitimate?

5. Obligatia de a respecta normele organizarii birocratice

Aceste norme pot fi divizate intre cele care sunt generale si cele specifice.
Obligatiile generale sunt adanc inradacinate in natura umana, in istorie si
cultura. Sunt asociate cu termeni ca: loialitate, datorie, ordine si probabil
productivitate, eficienta, economie. Obligatiile specifice vor depinde de
circumstante ca: functiile sale , tehnologia pe care se bazeaza,clientela etc.

6. Obligatie spre profesie si profesionalism

Sociologii vor fi de acord ca o profesie, o ocupatie contine un etos care


actioneaza in sensul determinarii unei configuratii a valorilor si
comportamentului membrilor sai. Acest etos influenteaza actiunile
profesionistilor din aceeasi ramura, clienti, pacienti, angajati si in general
actiunile societatii in ansamblu. Am devenit mult mai constienti de forta si
efectele valorilor profesionale si comportamentale in administratia publica de la
publicarea cartii lui Frederik Mosher -”Democratie si serviciu public”.
7. Obligatie fata de familie si prieteni

Obligatia fata de familie este o piesa de baza in toate dimensiunile moralitatii.


Dar in tarile formate dupa modelul vestic al traditiilor politice se accepta, in
principiu, ca obligatia fata de tara si regim, la fel ca cea fata de public sunt mai
mari decat cele fata de familie. In timp ce ziarele va vor indica aproape zilnic ca
principiul este deseori incalcat, noi insistam asupra acestei idei care credem ca
prevaleaza. Dar in tari in care conceptul de ”public” este recent si in care
familia sau alte grupuri sociale raman centrul loialitatii si valorilor, principiul nu
este respectat, astfel incat un guvernamant efectiv nu poate fi indeplinit. Relatia
de prietenie este mai putin decat familia, dar ca si aceasta, ea este onorata de
traditii morale. Pentru a indica problemele morale care pot izvori din aceasta
sursa, trebuie doar sa se caute un nume - Bert Lance.

8. Obligatia fata de tine insuti

Da, fata de tine insuti; este o parte importanta a traditiilor noastre morale, cel
mai bine gandit in dictonul shakespearean: ”iar deasupra tuturor celorlalte,
binele tau propriu sa fie singurul adevar ce conteaza”. Egoismul si
egocentrismul sunt rele in intelesul lor general. Argumentul pentru ”propriu”
este ca privirea asupra propriei persoane este baza pentru caracterizarea
celorlalte, ne conduce mai bine spre ceilalti, indeplinirea corecta a datoriei se
bazeaza pe forta personala si integritate. Dar, pastrand principiul, cum trebuie sa
traga cineva linie in practica, intre atentia pozitiva acordata propriei persoane si
interesul public?

9. Obligatia catre colectivitatile cu care venim in contact

Avem in vedere un lot larg si eterogen: partid, clasa, uniune, biserica, rasa, grup
de interes si altele. Este foarte clar ca acestea sunt capabile sa creeze obligatii
morale si ca aceste obligatii sunt transmise in sectorul administratiei publice.
Cand si cum este mai potrivit pentru asemenea obligatii sa afecteze
comportamentul administrativ, sa influenteze deciziile politice?

10. Obligatie catre interesul public sau bunastare generala

Aceasta obligatie este raportata la constitutie, la natiune, la democratie. Dar, din


punct de vedere analitic, este distincta. Este deseori explicit reprezentata in legi,
dar are si ceva separat. Conceptul este greu de operationalizat, si a fost in mod
repetat subiect de critica. Dar ar trebui luat serios in considerare de cei din
administratia publica.

11. Obligatia catre umanitate


E o veche idee care ia amploare, ”cum ca obligatia e datorata umanitatii in
general, lumii ca o entitate mica, viitorului ca suma, simbol a tuturor
sperantelor. Toate marile religii se orienteaza in aceasta directie, dar o fac
imperfect, vag. Este cu siguranta acelasi ingredient, in forme variate insa, al
constiintei lumii, oglindindu-se clar in etica mediului si politicile ecologice.

12. Obligatia fata de religie, fata de Dumnezeu

Cineva poate intreba imediat - acestea sunt doua lucruri distincte, sau doar
unul? Raspunsul este dificil. Dar aceste obligatii sunt vazute ca impuse de
religie sau Dumnezeu, lucru acceptat chiar si de atei. Cineva poate arata spre
domeniul administratiei publice, in care aceste obligatii pretioase sunt in centrul
”a ceea ce se intampla sau nu se intampla”.

NEVOIA DE A AVEA HARTI

In mod evident, aceasta listare a surselor si tipurilor de obligatii etice implicate


in administratia publica este sumara, neprelucrata. Numarul lor - doisprezece-
este ales arbitrar. Poate ca unele din aceste obligatii au fost incluse gresit sau
trebuiau combinate; sau poate unele ar trebui divizate si redefinite. In mod sigur
mai pot fi introduse si altele: stiinta - nu ca ceva ce necesita un act de masuri
potrivite, ci sa dea o motivatie puternica ce sa insoteasca imperativele etice.
Dupa cum stim, asezarea grupurilor cu idei diametral opuse fata in fata
determina normele lor proprii si comportamentul puternic influent, dar ele n-au
fost nici macar amintite. Dar despre constiinta? Trebuie ea privita doar ca o
transmitere pasiva a semnalelor sau ca o sursa autonoma a conduitei morale, cel
putin in parte?

Ati observat ca nu am incercat sa ordonez cele douasprezece tipuri de obligatii


in functie de importanta sau imperativele lor etice. Nu am facut-o din neglijenta
sau lipsa de inteligenta din partea mea ci, mai degraba, am reflectat in intinderea
mare a universului etic. Lista poate continua la nesfarsit. In orice caz, nu vom
putea prea usor ordona de la unu la doisprezece aceste prioritati, cu unele
superioare altora.

Cum sa incepem? Cum putem dobandi destula claritate pentru a putea cel putin
discuta diferentele noastre de opinie, cu un minimum de confuzie? Punctul meu
de vedere este ca o activitate preliminara necesara este sa construim mai multe
si mai bune harti ale domeniului pe care ni l-am propus sa-l elucidam. Bazandu-
ne ca aceasta propunere poate reflecta doar obiceiul academicienilor care au
inclinatia de a face pregatiri masive pentru calatorii pe care nu le vor face
niciodata. Dar nu vad cum putem trece dincolo de neintelegerile izvorate din
opinii diferite pana ce nu exista o intelegere mai mare asupra a ceea ce
discutam.
Daca am dreptate, atunci ceea ce ne-ar fi de folos ar fi un program serios de
intocmire a hartii. Avem nevoie de diferite tipuri de harti, asemanatoare cu
hartile ce indica relieful, factorii climatici, date demografice, activitati
economice etc. Avem nevoie de harti la diferite scari care sa indice trasaturile
principale ale unei mari parti a organizarii lumii, altele detaliind anumite nivele,
functii si activitati. In ciuda unor elemente comune, problemele etice ale unui
legislator sunt semnificativ diferite de cele ale unui ofiter, cele ale unui membru
al comisiei de mediere de cele ale unui sef de politie, cele ale unui supervizor
din teren de cele ale unui sef de departament.

In mod simplu exprimat: daca vom vorbi despre etica din viata publica, ne va fi
folositor sa cunoastem despre ce anume vom vorbi.

NEVOIA UNOR INSTRUMENTE DE NAVIGATIE

Metafora de “harti” poate nu a fost cea mai concludenta, iar acum voi uza de
una si mai prost aleasa - cea a ”instrumentelor de navigatie”. Dar cel putin a
doua metafora este complementara: avand harti, cum navigam? Cum aflam
drumul nostru prin ceea ce ne arata hartile? Lasati-ma sa indic natura unor
echipamente de navigatie ce pot fi folosite.

1. Mai intai, va fi util sa avem un instrument care sa ne ghideze prin


dimensiunea istorica a problemelor noastre etice din administratia publica. Mai
intai de toate va fi folositor sa avem o explicatie a implicatiilor si consecintelor
separarii dintre cresterea importantei auto-cunoasterii administrative si a celei
politice. Ce stim noi despre aparitia si cresterea moralitatii administrative,
servitutii, datoriei si obligatiilor, reciproce sau unilaterale? Cu respect pentru
administratia care, in anumite perioade istorice, era savarsita doar de o anumita
clasa sociala, regulile conduitei corecte au fost foarte divergente, sau natura
functiei le-a indreptat spre uniformitate? De cand managementul unei paturi
sociale a fost implicat in mod central in guvernarea regala, ce efect a avut
asupra moralitatii birocratice? Poate merita sa mentionam ca termenul de
“clasa” si “stat” sunt inrudite, ambele derivand de la cuvantul latin “stare” -
notiunea esentiala fiind substantiala in ambele cazuri - un centru organizational.

2. In al doilea rand, va fi folositor sa avem instrumente provenite sau derivate


din stiintele sociale. Imediat ne vom afla in fata faptului aratat in epigraful lui
Bradley si Wilkie, din inceputul acestui capitol: ”Aparitia consideratiilor morale
in orice discutie despre organizatii de obicei provoaca discomfort”. In directa
legatura cu comportamentul organizational, ca si cu stiintele sociale
contemporane in general, etica nu e doar un interes neglijat, ci chiar respins. Ma
voi intoarce asupra acestui punct; dar ceea ce am in minte nu trebuie sa cauzeze
un discomfort, desi va lovi pe multi ca un interes specific si o degajare de
energie. Ce am in vedere nu este o referire la problemele etice, fie direct sau
indirect. De exemplu, o problema etica prezenta intr-un mod mascat –
moralitatea – poate fi o stiinta? Putem observa ca raspunsul pozitiv a fost
adeverit ca fiind adevarat in trecut, si nu cum pretind azi cativa ca ar fi adevarat.
Ce ar fi mai onest - o vedere dezpovarata de ideologie? Lasand la o parte
aceasta intrebare, ofera paradigmele si instrumentele stiintelor sociale solutii
pentru solicitarile eticii?

Stiintele politice vor fi mult mai central implicate. Si aceasta ma aduce,


inevitabil, la intrebarea: care sunt consecintele pentru stiinta politica si pentru
cea administrativa - sau politica si administratie - faptul ca politica si-a gasit
auto-definirea inca din antichitatea greaca, iar administratia doar la sfarsitul
sec.XIX, si aceasta in ciuda faptului ca chiar si in micile si simplele orase - state
grecesti – polis - politica si administratia erau unite.

Celelalte stiinte sociale, chiar si antropologia, trebuie sa fie cercetate. De


asemenea, sociologia - incepand cu vechile scrieri ale lui Montesquieu si a
altora si terminand cu Comte, Spencer, Durkheim, Weber, Parsons - este
relevanta in materiale relevante. Si economia - desi ne stanjeneste cu aura sa pur
stiintifica si aparatele sale tehnice impresionante. Adam Smith, din punctul sau
de vedere si din cel al contemporanilor sai, a fost un filosof moral; iar Irving
Kristol ne-a amintit recent ca scrierea: ”O cercetare asupra naturii si cauzelor
bogatiei natiunilor” a lui A. Smith nu a fost publicata cu intentia de a apara
moralitatea intreprinderilor libere. Stiintele economice sunt importante in orice
cercetare a comportamentului etic in administratie.

3. In al treilea rand, etica vazuta ca un plan de auto-cunoastere, impreuna cu


modelele filosofice din care diferitele teorii etice rezulta, necesita sa fie cautate
si ordonate in scopul analizei si judecatii etice in administratia publica. Poate fi
reflectat faptul ca doar binele in aceasta discutie despre teoria etica poate fi pus
in prim plan. Dar parerea mea e ca problema nu merita prioritate mare, ea
insoteste doar in mica masura etica spre un comportament corect in organizatiile
mari. Interesele centrale ale eticii au fost in alta parte, avand tendinta sa oscileze
intre cercetarea relatiilor traditionale ca cele de prietenie si de familie si mai
degraba abstracte principii generale de conduita. In timp ce trebuie sa ne indoim
ca toate lucrurile scrise in literatura sunt relevante, relevanta eticii devine clara
doar prin extrapolare si aplicare in concret.

4. In al patrulea rand, relatia trebuie de asemenea observata cu intentia de a


determina ce instrumente de navigatie poate determina. Pentru intentiile noastre,
atentia trebuie concentrata spre gandirea si practica religiilor iudeo-crestine, dar
toate relatiile majore trebuie incluse. Printre mai multe domenii in care nu sunt
expert este si acela al teologiei si al istoriei religiilor. Totusi, e nevoie doar de
putine cunostinte si intelegere pentru a aprecia trei lucruri. Mai intai ca teologia,
ca etica cu care se aseamana in multe parti, a orientat relativ putin spre un
comportament potrivit organizatiile formale, cel putin pe acelea nereligioase.
Apoi, ca si in etica, exista in teologie o mare parte ce poate fi relevanta prin
exploatare si aplicare. In fapt scrierile lui Reinhold Niebuhr se indreapta tocmai
in aceasta directie. In al treilea rand, istoria si efectele institutiilor religioase si
nenumarate efecte ale gandirii si practicii religioase sunt atat de insemnate
pentru viata organizationala incat cineva isi poate dedica intreaga cariera acestei
probleme fara sa faca mai mult decat sa exploateze cateva domenii ale ei.
Problema este reliefata prin simpla referire la munca facuta sub conducerea
principiului eticii protestantiste.

JOCUL DE PUZZLE PIRAMIDAL

Multe dintre cele mai interesante si semnificative probleme referitoare la


administratie si etica privesc teoria si practica ierarhiei. Cateva din aceste
intrebari sunt generice, in sensul ca ele se aplica atat in afaceri si in organizatiile
non-profit private, cat si in administratia publica. Dar unele au relevanta aparte
pentru administratia publica, ca acelea care fac referire la institutiile
guvernamentale si ideologia politica. Va fi folositor sa ne concentram putin
asupra acestui joc piramidal in contextul public.

Foarte important, cel putin din punctul meu de vedere, este faptul ca ierarhia e
reprezentata atat ca o forta pentru moralitate, cat si ca o sursa a imoralitatii.
Ambele ne sunt familiare noua, desi poate nu prin contextul eticii.

a. Primul caz se bazeaza pe faptul ca ierarhia e o forta ce lucreaza atat pentru


valorile de baza ale democratiei cat si pentru valorile ferme ale eficacitatii,
eficientei si economiei: intr-adevar, daca indeplinirea valorilor de baza, cat si a
valorilor ferme este complementara, ele nu sunt doua idei ci una singura.
Aceasta e o tema centrala a vechii linii a administratiei publice, iar ratiunile si
concluziile ne sunt familiare: democratia este, in mod realist, posibil de
indeplinit doar daca puterea este concentrata in asa fel incat poate fi
supravegheata, monitorizata - iar aceasta e posibil doar prin ierarhie. Altfel,
responsabilitatea se scurge spre nivelul social. Mecanismele de concentrare a
atentiei cetatenilor pot fi savarsite efectiv - mecanisme ca scrutinul si reforma
de partid erau parti componente ale vechiului model de relatii publice.
Responsabilitatea era vazuta ca o rezultanta a pozitiei sale inalte subordonata
celei direct superioare ei, pana in varful piramidei, varf care facea legatura cu
poporul pe baza principiului electoral. Autoritatea era perceputa ca miscandu-se
in sens contrar, ridicandu-se de la popor spre reprezentantii lor alesi, facand
legatura cu cei din varful piramidei si caborand, nivel cu nivel, la fiecare oficial
si functionar.
Acest mod de a vedea lucrurile, cu o logica si forta considerabila, m-a uimit prin
naturalete. Este plauzibil, desi nu fara comentarii in contradictoriu, bazandu-se
pe constitutie si istorie, si poate fi sustinut cu multe exemple. Poate fi, si a fost
sustinut prin argumente din experiente exterioare administratiei si prin practica
economica. Persoane importante au sustinut acest argument: Paul Appleby -
“Moralitate si administratie in guvernarea democratica”: Principiul ierarhizarii
inaintea guvernarii efective, dar mai intai de toate el e necesar guvernarii
democratice, asigurand prin operarea sa triumful interesului general inaintea
celui special de grup. Marver Bernstein: “Etica in guvernare: probleme in
perspectiva” - a argumentat ce iregularitatile etice, ca si ineficienta, sunt
asigurate de lipsa controlului ierarhic in agentii, lipsa care mai determina
conflicte de interese. Victor Thompson in cartea: “Fara simpatie sau entuziasm:
probleme ale administratiei” argumenteaza ca recomandarea pentru participare
este sinonima cu o invitatie pentru cei neautorizati de a-si insusi “mijloacele”
administrative de la “detinatorii lor” - publicul.

Impotrivirea fata de ierarhie are, de asemenea, o logica si o forta considerabila


cu radacini in constitutie si istorie, si poate fi sustinuta prin exemple
nenumarate. In acest caz persoane onorabile au dezvaluit contradictiile ivite din
folosirea ierarhiei ca un mijloc de promovare a democratiei, propunand
limitarea ierarhiei ca mijloc de dobandire a eficacitatii si eficientei si implicarea
ei in indepartarea imoralitatii. Vincent Ostrom in “Criza intelectuala in
administratia publica”, aratand caracterul eronat pe care ierarhizarea il are in
centralizare si posibilitatea fauririi unei democratii autentice prin organizarea
administratiei publice in unitati mici, mult mai apropiate dorintei de consum si
control. Apoi sunt acei avocati ai Noii Administratii publice, care iau echitatea
sociala ca principiu conducator si cauta sa-i dezvolte caracterul activ prin
intermediul clientului. William Howton - citat in epigraf - vorbeste pentru aceia
care cred ca ierarhia, cu corolarul ei obisnuit pe care si l-a creat, deformeaza
oamenii intr-un mod ireversibil. Frederick Taylor “Un sfarsit al Ierarhiei! Un
sfarsit al Competitiei!” care gaseste ierarhia implicata in imoralitate si-n
promovarea ineficientei, si ca fiind necesar sa fie distrusa pentru a putea exista
un viitor acceptabil.

Scopul meu nu e acela de a cantari argumentele, cu atat mai putin de a da un


verdict, ci mai degraba sa accentuezi complexitatea problemelor etice in relatie
cu principiile si practica ierarhiei, aceasta pentru a reflecta pozitia importanta,
centrala, a preocuparilor etice in problemele noastre profesionale - daca ne place
sau nu sa le tratam ca pe niste intrebari etice. Dar inainte de a continua, lasati-
ma sa pun o intrebare pe care multi o vor privi ca pe o intrebare esentiala: “Ce
diferenta produce democratia in respectarea moralitatii actiunilor intreprinse de
guverne?” Rousseau, daca il inteleg corect, a spus ca daca poporul poate gresi,
ei nu pot fi incorecti. Doua exemple pentru a ilustra aceasta: unul din istorie, al
doilea ipotetic.

1] Daca bombardarea Haiphong-ului a fost imorala, a fost incendierea Dresdei


si Hamburgului - care au fost mult mai dezastruoase - la fel de imorale? Daca
nu, de ce?

2] Daca holocaustul ar fi fost savarsit sub un regim democratic, nu sub unul


dictatorial, ar fi fost considerat un Eichmann mai mult sau mai putin imoral?

Reflectand asupra acestor lucruri, pastrati in minte eseul lui Herman Finer
despre: “Responsabilitatea administratiei in guvernare” in care face o referire la
functionarii publici: “Primul comandament este servilismul, subordonarea fata
de public”.

OBSERVATII SI REFLECTII

Spiritul si natura acestor discutii au fost date de subtitlul eseului - Prolog la


prefata. In cel mai bun caz pot spera sa ating cateva din problemele care vor fi
demne de atentie intr-o cercetare mult mai sistematica si mai serioasa. In
concluzie, urmatoarele observatii si reflectii:

1. Secolul XX poate fi greu identificat fie dupa atentia acordata codului moralei,
sau dupa concentrarea asupra cercetarii eticii. Dimpotriva, el poate fi observat
dupa “decaderea” codurilor morale traditionale, dupa un sentiment raspandit ca
moralitatea e “relativa”, daca nu fara insemnatate, si o inclinatie spre a privi
cercetarea eticii ca frivola, irelevanta. Aceste curente de gandire au fost asociate
cu o “despartire” de credinta religioasa si o ridicare concomitenta a “credintei”
in stiinta si in aura sa filosofica.

Aceasta dezvoltare a coincis cu revolutia organizationala: o crestere fara


precedent in varietate, numar, marime si forta a organizatiilor, in centru a ceea
ce inseamna actul guvernarii, adica in administratia publica. A coincis, de
asemenea, cu aparitia autodefinirii administratiei, cu un nou tip de interes
stiintific in studiul administratiei, si o crestere a tehnologiei administrative.

Astfel ne confruntam cu aceasta situatie istorica: tocmai in momentul in care


lumea organizationala isi insuseste nevoia crescanda de repere etice, nu doar
vechile moralitati se erodeaza, dar nu se face nici un efort pentru a se crea un
nou cod al conduitei potrivit noilor realitati: iar mentalitatea stiintifica, care este
principala vinovata pentru revolutia organizationala, face ca simultan sa fie
dificil sa se ia in serios problemele etice.
2. In nici o tara nivelul constiintei etice in conduita guvernarii nu atinge nivelul
realitatii complexe, doar Statele Unite au problema aparte. A fost deseori
observat ca americanii au intentia de a vedea moralitatea in cea mai mare parte,
daca nu exclusiv, in termeni sexuali sau financiari.

Dupa cum vad eu, o preocupare pentru moralitatea publica trebuie, intr-adevar,
sa includa o preocupare fata de varietatea bine cunoscuta a comportamentelor
gresite din punct de vedere social sau pecuniar, in interiorul sau afectand viata
publica; ar trebui sa ignoram istoria si viata politica actuala pentru a putea gandi
in alt fel. Oricum, dupa cum arata chiar si probele mele putin documentate,
problema conduitei etice corecte se intinde mult dincolo de imaginea publica a
banilor si legaturilor sexuale. Prezinta probleme de conduita pentru care
moralitatea traditionala, dezvoltata si aparuta in timpuri mai putin complexe ne
indica putine puncte de reper sau nu indica deloc.

3. Unele din cele mai bune scrieri ce se ocupa de subiectul nostru subliniaza
prevalenta, poate chiar si necesitatea “ambiguitatii morale” in viata
organizationala. Stephen Bailey, in lucrarea sa “Etica si Serviciul Public”; ma
intorc la partea din acest eseu, subliniind “contextualitatea” binelui si a raului.
Melville Dalton in: ”Omul care administreaza” conclude ca persoanele ce
provin din clasa de mijloc este mai posibil sa devina manageri de succes decat
persoanele ce se trag din clasa inferioara primei, nu datorita abilitatii superioare
sau indemanarii tehnice, ci datorita unei socializari care ii pregateste mai bine
pentru a face fata ambiguitatilor morale.

Daca nu putem clarifica etica si lumea organizationala, poate va fi de folos daca


vom putea avansa in a intelege, iesind din confuzie si complexitate. Daca
ambiguitatea nu poate fi eliminata, atunci o “toleranta pentru ambiguitate”
devine absolut necesara. O calitate morala la fel de bine ca o indemanare
operationala? Nu voi incerca sa raspund la aceasta.

4. Urmatorul lucru pare adevarat, aproape axiomatic: complexitatea problemelor


morale creste odata cu sporirea numarului membrilor in organizatie: persoanele
din organizatiile formale in completarea celor din organizatiile traditionale se
confrunta cu probleme morale mult mai mari decat acelea de pe hartie, cei din
organizatiile publice formale intalnesc mai multe probleme morale complexe ca
cei din organizatiile non-publice, iar complexitatea morala creste ca si
responsabilitatile odata cu cresterea ierarhiei administrative.

Daca aceasta este o viziune corecta, atunci functionarul din varful ierarhiei
organizatiilor publice (manageri, directori) sunt in centrul complexitatii etice. In
legatura cu aceasta ma refer la verificarea moralitatii in relatiile cu administratia
in: “Functiile executivului” a lui Chester Bernard din care e extras citatul din
inceputul acestui capitol. Functiile sunt, desigur, larg si corect vazute. Dar se
poate discuta asupra interesului generatiei trecute ca aceasta discutie a
moralitatii a fost ignorata in general.

Bernard crede ca “creativitatea morala” a fost o functie executiva esentiala.


Cum indica fraza citata, el crede de asemenea ca sarcina asumata poate conduce
la o decadere morala. Intr-un mod similar - Stephen Bailey - in eseul citat in a
treia observatie, foloseste metafora “deasupra liniei periculoase” aratand prin
aceasta climatul moral dificil in care inaltii oficiali trebuie sa lucreze si pericolul
la care ei se expun.

5. Am vazut recent, si vedem si acum, largirea unei zone cenusii in care orice
distingere clara intre categoriile: public si privat, dispar in noi modele
organizationale si aranjamente legale. In aceasta zona gri, ierarhia e diminuata,
dar nu dispare, noi relatii pe diagonala si pe laterala se dezvolta, facand tot mai
dificil de dat raspuns la intrebarea: cine conduce aici?

Dupa cum vad eu, problemele noastre etice se amesteca in aceasta crescanda
zona gri. Cine va fi responsabil? Pentru ce? In fata cui? In ce va consta datoria
si cum poate fi judecata onestitatea? Un punct de vedere e acela ca cu o ierarhie
relaxata si o libertate marita, drumul e deschis dezvoltarii moralitatii personale,
autentice. H. Cleveland cauta o solutie in speranta ca managerii din lumea
“orizontala” se vor considera “manageri publici” pentru ca in fapt ei vor fi asa.

6. Cum indica epigraful lui David Bradley si Roy Wilkie “aparitia


consideratiilor morale” in studierea organizatiilor nu a fost bine primita. Intr-
adevar, capitolul de Moralitate si Organizatii din “Conceptul de Organizatie”
este, dupa cunostintele mele, fara o legatura cu tratamentul general al teoriei sau
comportamentului organizational.

Un numar de factori, care au de a face fie cu problemele societatii americane,


fie cu climatul general al vietii noastre intelectuale ce nu poate fi explicat aici,
sugereaza ca se poate schimba situatia, ca vom incepe sa aplicam in mod serios
dimensiunile etice lumii noastre organizationale - aici imi permit putin
optimism. Aceasta poate fi mai bine facuta incepand de la bazele empirice
legitimate in stiintele sociale recente. Pot incepe, de exemplu, prin a face harti,
de-a lungul liniilor sugerate mai inainte; mai apoi e posibil ca noi sa fim in stare
sa ne adreasam eticii de asemenea.

Un punct de vedere a fost ca cercetarea etica e periculoasa. Samuel Butler a


spus: “Fundamentele moralitatii sunt la fel ca celelalte fundamente: daca
cercetezi prea mult la ele suprastructura se va prabusi.” Dar in cazul nostru
sapatul s-a facut, suprastructura e deja jos. Dar apoi, vechea suprastructura nu a
fost obiectul nostru de investigatie. Poate pe o noua fundatie putem folosi ceva
material cazut pentru a construi ceva suprastructura in scopul nostru?

Studiul de caz

Introducere.

Urmatorul eseu al lui Dwight Waldo este o privire de ansamblu a domeniului


complicat al eticii moderne in confruntarea cu administratorii publici. Mai
degraba decat un cod, el “schiteaza” o duzina de obligatii etice concurente
carora functionarii trebuie sa le fie loiali. Cum alege un functionar dintre aceste
coduri si decide la care sa adere? Cum jongleaza cu aceste cereri concurente? In
urmatorul caz interesant studiat de profesorul Douglas F.Morgan de la Colegiul
“Lewis& Clark” putem vedea in concret dilemele etice centrale ale
administratiei publice moderne pe care eseul lui Waldo le subliniaza in teorie.
Cazul reaminteste dilema morala pusa bibliotecilor publice datorita plangerilor
clientilor referitoare la aparitia unei carti – “Sexul Madonei”. Profesorul
Morgan sublinieaza cum a inceput controversa si descrie trei tipuri de raspuns la
aceasta problema a bibliotecilor din intreaga America. El accentueaza modul in
care asociatia profesionala a bibliotecarilor – American Library Association,
mai ales Oficiul Libertatii Intelectuale – au jucat un rol critic. Dupa cum
conclude el: ”Controversa referitoare la “Sexul Madonei” ne dezvaluie o lectie
importanta in reflectia asupra problemei ambiguitatii rolului administrativ.
Aceasta problema nu poate fi rezolvata fara a ordona multimea acuzelor care se
fac asupra carierelor noastre de functionari publici. Bibliotecarii, in cazul
“Madonnei” si in alte eforturi de a cenzura imoralitatile au reusit sa inteleaga
acest proces ordonat. Au facut aceasta bazandu-se pe un puternic etos
profesional, un standard organizational pus sa educe membrii sai in primul
principiu, o strategie concreta de transformare a primului principiu in un plan de
actiune. Citind cazul, fiti atenti la urmatoarele intrebari:

De ce este greu pentru bibliotecari sa dezvolte politici clare de cenzura in cazul


unor carti ca “Sexul Madonnei”? Care erau cele trei variante de raspunsuri
administrative folosite de bibliotecile din intreaga tara in rezolvarea problemei?
De ce au fost standardele profesionale atat de influente in acest caz? Care coduri
etice ale lui Waldo au fost uzate pentru a rezolva problema?

SEXUL MADONNEI

Douglas F. Morgan

“Unii s-au nascut in maretie, unii o dobandesc; altii o au doar aruncata asupra
lor. In acest fel bibliotecarii au devenit cenzori ai literaturii. Carti care
propovaduiesc raul, care invata cum sa pacatuiesti si cat e de placut pacatul sunt
din ce in ce mai populare, tentandu-l pe autor sa le scrie, pe publicist sa le
produca, pe vanzator sa le difuzeze. Multumesc cerului ca nu l-au tentat pe
bibliotecar!”

(Arthur Bostwich-presedintele ALA,

“Manualul” ALA)

Susan Miller indeplinea rutina finala la biroul de aparitii editoriale al bibliotecii


cand tocmai vazu un tata insotit de fiul sau ridicand o carte:”Ce se intampla
aici? Nu retineti asemenea carti din fata minorilor?”

Nu e tocmai ceea ce vrei sa auzi dupa o zi de munca, in timp ce doi din angajatii
sai nu au putut veni la servici din cauza vremii, care insa nu i-a oprit pe scolari
sa asalteze biblioteca.

Ca un bibliotecar de copii prin pregatire, resimti puternic intreaga munca


administrativa care te indeparteaza de la ceea ce ti-a placut si ai fost pregatit sa
faci-sa recomanzi literatura buna copiilor si parintilor lor. Apoi te intrebi daca
vei mai putea face vreodata ceea ce iti doresti atat de mult, fiind preocupat cu
hartii, alcatuind bugetul, intelegand evaluarile de personal, raspunzand
plangerilor clientilor. Si brusc te trezesti cu un parinte nervos care crede ca tu,
nu el trebuie sa aleaga ce este mai potrivit pentru fiul sau sa citeasca.

Observi cartea – e un exemplar din “Sexul Madonnei”- o serie de poze


personale facute de un binecunoscut fotograf care a surprins in mod erotic
fanteziile sexuale ale starului. Avand deja o experienta asupra acestor lucruri, le
dai raspunsul standard al bibliotecii: ”Incurajam parintii sa-si ajute copiii in
alegerea lecturii potrivite varstei lor. Pot sa va ajut in gasirea unei carti mai
potrivite?” “Nu aceasta era problema. Taxele publice nu trebuie folosite pentru
a incuraja astfel de materiale ce contin ilustratii pornografice si incurajeaza un
stil de viata devastator din punct de vedere social. Mai ales ca dumneavoastra
aveti o responsabilitate speciala in a proteja tineretul nostru sa aiba acces la
astfel de materiale.”

Vazand ca argumentele tale nu sunt convingatoare, faci apel la o alta tehnica ce


functiona in trecut: ceri clientului furios sa formuleze in scris obiectiile sale.
Dar aceasta nu a pus capat problemei. In saptamana urmatoare directorul
bibliotecii iti inmaneaza plangerea parintelui cu care te-ai contrazis asupra cartii
Madonnei si iti cere sa-i raspunzi.

Gandindu-te ce sa faci, te gandesti la toate variantele posibile. Vrea directorul sa


rezolve aceasta problema ca si in trecut? Plangerea parintelui face parte din o
campanie a societatii care are ca scop sa determine modul de actiune al
bibliotecilor? Este timpul sa-ti schimbi locul de munca, chiar daca nu e bine
pentru familia ta sau pentru situatia ta financiara?

FANTEZIILE ADMINISTRATIVE SI ROLUL AMBIGUITATII

Dilema morala a lui Sue Miller este un teren propice de cercetare pentru cei
preocupati de bazele etice ale discretiei administrative. Pentru unii angajati ai
bibliotecii ”Sexul Madonnei” se reprezinta cu dilema morala de a facilita
circulatia materialului pe care ei il gasesc obiectabil. Aceasta situatie dezvaluie
bogate posibilitati de a exploata prudenta, integritatea, compromisul si
loialitatea. Pe scurt se arata o oportunitate sa se examineze standardele apropiate
ce trebuie sa ghideze exercitiul discretiei administrative. Oricum sunt interesat
sa folosesc controversa acestei carti pentru a explora conditiile institutionale
(organizationale si profesionale) necesare sa transfere principalele actiuni
corecte in practica administrativa concreta.

Mare parte din literatura recenta de etica administrativa e de acord asupra


existentei unei nevoi de a adanci exercitiul discretiei birocratice in anumite
principii largi de servitute. In timp ce ajuta sa clarifice locul si continutul
obligatiilor de servitute, aceasta literatura nu ne ajuta sa intelegem procesele
sociale, organizationale si profesionale ce face imposibil de transpus in practica
acest principiu.

Exista cel putin trei ratiuni pentru care bibliotecarii si bibliotecile publice locale
sunt folositoare in cercetarea legaturii dintre principiile “gandirii pozitive “si
conditiile pentru “actiunea pozitiva”. Mai intai, librariile, ca si scolile, reflecta
gandirea din interiorul comunitatilor locale. Apoi bibliotecarii participa la acest
proces de a “forma gandirea socetatii” prin pregatirea lor profesionala care nu
difera in mare masura de cea primita de functionarii din sectorul public. In
sfarsit, atat bibliotecile cat si bibliotecarii sunt influentati mult de rolul crescand
al ALA in formarea atitudinii de cenzurare, controversata in cazuri ca “Sexul
Madonnei”.

In ultimii ani, diferentele locale de opinie asupra caror modele de carti trebuie
bibliotecarul sa se opreasca in alegerea sa si spre cine sa se indrepte ele a
crescut ingrijorator. Din 1 septembrie 1990 pana in 15 aprilie 1993 – Biroul
Libertatii Intelectuale al ALA a primit 1577 rapoarte referitoare la plangeri
impotriva calitatii materialului din biblioteci. In 1991 au fost 512 cazuri
raportate, care au crescut in anul urmator la 653, cu un procent de 28%. In
primele patru luni din 93 au fost 253 de cazuri. E greu de determinat cat la suta
erau plangeri ale populatiei si cat la suta ale bibliotecarilor in incercarea lor de a
cenzura astfel de materiale. Oricum bibliotecarii sunt de acord ca incercarile
comunitatii sa cenzureze achizitiile de material pentru bibliotecile locale au
crescut constant in ultimii ani.

Daca bibliotecarii trebuie sa reflecte nevoile cetatenilor si sa le asigure dreptul


de acces la informatii al tuturor solicitantilor, ei nu se pot ascunde de clientii
carora nu le plac cartile pe care le-au achizitionat. Pentru ca un bibliotecar nu
poate ramane bibliotecar fara sa achizitioneze carti si pentru ca ei nu au resurse
nelimitate pentru a cumpara tot ce se editeaza, trebuie sa se faca o selectie.

Un al doilea motiv pentru care controversa “Sexului Madonnei” este interesanta


pentru studentii ce studiaza discretia administrativa e ca bibliotecarii sunt
asemenea majoritatii lucratorilor bine platiti: urmeaza cursurile unor scoli de
specialitate si au petrecut mai mult timp invatand talentul si tehnicile necesare
unui bun bibliotecar decand acumuland o intelegere a scopurilor si finalitatilor
pe care acestea le vor indeplini in activitatile lor. Ca majoritatea birocratilor, ei
ajung in pozitia autoritatii administrative directionale (cu puteri depline) fara
multa pregatire anterioara referitoare la rolul lor de conducere a comunitatii
locale pe care le servesc.

In sfarsit, bibliotecarii isi indeplinesc datoria sub autoritatea Primului


Amendament, principiu la care se face referire in Cartea Drepturilor Bibliotecii
care opune simultan cenzura si promovarea achizitiilor “pentru interesul,
informarea tuturor persoanelor comunitatii deservite de biblioteca.”-Manualul
ALA. Luate ca atare, aceste cuvinte par sa faca o pledoarie pentru
achizitionarea, prezentarea si raspandirea materialelor din biblioteci, oricat de
nepopulare pot ele fi. Exista biblioteci locale, cum ar fi cele ale scolilor, care
sunt controlate si finantate de oficiali cu scopul de a deservi vointa comunitatii,
pentru ca cetatenii sunt platitori de taxe. Un grup de cetateni care ameninta cu
refuzul de a plati urmatoarea plata pana cand carti precum “Sexul Madonnei”
sunt scoase din biblioteca, va trebui luat in serios! Din acest punct de vedere
exista cel putin doua intrebari folositoare in studierea discretiei administrative:
Ce influenta are o asociatie profesionala – ca si ALA- in formarea interesului
local? Ce lectie poate fi insusita din aceasta controversa?

“SEXUL MADONNEI” – Modele ale raspunsului administrativ

Controversa a aparut in 21 octombrie 1992, cand mult anuntata carte “Sexul


Madonnei” a fost scoasa pe piata. Cartea continea o serie de fotografii
infatisand fanteziile erotice ale exchibitionistei vedete de muzica pop. Cu un
pret mai mare de 49,95 $ si cu o legatura fragila, bibliotecarii au fost siliti sa
decida daca sa o achizitioneze sau nu,.In multe locuri din tara , bibliotecile
primeau multe solicitari pentru cartile noi –best seller.Dar in cazul cartii”Sexul
Madonnei” asemenea cereri erau insotite de un numar egal de a fi interzisa.
Dilema administrativa prezenta aici a fost frumos rezumata de Judith Krug-
directorul Biroului Libertatii Intelectuale din ALA.” Daca biblioteca refuza sa
cumpere cartea-va fi invinuita de auto-cenzura; daca vor cumpara multe
exemplare, ele vor fi oricum deteriorate sau furate . Multe biblioteci au ales sa
cumpere unul sau doua exemplare, dar aceasta a intampinat la fel de multe
critici ca si cand ar fi cumparat duzini de carti pentru a satisface
cererea.Bibliotecile au raspuns in fata acestei dileme cu trei modele diferite de
actiuna administrativa:

A. Doar spune “NU”

In mod ironic, orasul natal al Madonnei-Rochester Hills , Michigan a fost unul


din orasele in care decizia de a nu achizitiona cartea nu a intampinat
opozitie.Directorul bibliotecii publice a spus:”Nu vedem cartea ca o achizitie
importanta si datorita costului ei, nu o vom cumpara fara interes.Daca publicul e
interesat- atunci va fi bine sa dam banul public pe ea. Cred insa ca publicul nu e
interesat.”

Dar ce trebuie sa faca un director cand e confruntat cu o mare cerere?

Tipic pentru multi directori de biblioteci care s-au confruntat cu astfel de


probleme, Ralph Eduards- directorul bibliotecii Phoenix- a asteptat pana a
aparut recenzia cartii, dupa care a considerat ca nu merita sa fie
cumparata..”Daca ati citi recenzia, ati sti ca ea se refera in mod negativ la
carte.Am decis ca nu are indeajuns de multa calitate artistica sa merite 50 $.”In
Scothdale-Arizona, directorul bibliotecii publice-Linda Saferite a concluzionat
ca legatura cartii nu va supravietui unei circulatii indelungate;Rodeane Widonn-
Gledale,Arizona- a spus ca nu poate cheltui atatia bani pentru o carte ilustrata,a
carui fotograf nu reprezinta nici macar un nume mare in lumea show-ului.

In Mesa- Arizona, cartea a provocat pareri controversate dupa ce directorul


Vince Anderson a spus ca a facut o cerere de cumparare. Primind o serie de
plangeri din aceasta cauza, si-a retras cererea. Inainte de a vedea anularea
actului de cumparare, primarul Willie Wong a spus :”Cariera mea e terminata !
Sunt un om mort! Trebuie sa iau in considerare opinia comunitatii, desi sunt un
puternic sustinator al Primului Amendament. Simtamantul meu e ca publicul nu
e in sprijinul cartii lui Madona, asa ca am anulat comanda”. Presedintele
Consiliului de Analizare al Bibliotecii din Mesa s-a plans:”S-a format un
precedent al cenzurii de catre bibliotecar....voi accepta decizia lui, dar aici e o
problema importanta ce trebuie discutata.Sunt preocupat ca locul comunitatii in
evaluarea cartilor a fost ignorat.”

B. Supravegherea cartii.
Cativa bibliotecari doreau sa permita accesul cartii in biblioteca, dar ea sa nu fie
imprumutata asa de usor.Justificarea pentru acest acces restrictiv era bazat pe
legatura fragila a cartii,iar altele pe faptul ca nu era potrivita pentru minori.
Oricum, decizia de a avea acces restrictiv,opusa non-circulatiei,este luata mai
rar, de obicei pentru nevoia de a trece testul Primului Amendament.

Controversa asupra accesului restrictiv a fost puternic atacata in Houston, unde


un grup numit:"Cetatenii Impotriva Pornogafiei” au inceput sa se mobilizeze
camd au aflat ca biblioteca a cerut patru carti,folosind pentru plata o donatie
anonima.Grupul a cerut primarului sa opreasca achizitia si sa-l demita pe
directorul bibliotecii.”Unele din cele mai rele pornografii se afla in scolile si in
bibliotecile noastre”- a declarat presedintele CIP. Dupa ce a fost pichetat de
demonstranti, Consiliul Houston-ului a hotarat sa restranga dreptul de acces
doar pentru adulti.

C. Acces liber.

“Sexul Madonnei” poate fi avuta cu pretul unui abonament la biblioteca.Multe


librarii s-au bazat pe politica de selectie pe care o aveau si pe politica accesului
nerestrictiv de a cumpara si a pune in circulatie cartea pentru oricine detine un
abonament.Unele din aceste biblioteci au trebuit sa faca fata supararii unor
clienti. Unul din atacurile cele mai tari a avut loc in Monroe County-
Michigan. In fata cetatenilor nervosi care cereau respingerea cartii, Consiliul
Bibliotecii a votat pentru achizitionarea cartii, sustinand plasarea ei in acces
nerestrictiv. Atat presedintele bibliotecii cat si directorul aonsiliului au fost
amenintati, cerandu-li-se sa-si dea demisia.Au fost chiar si amenintari teroriste,
biblioteca fiind evacuata si inchisa temporar.

IMPACTUL BIROULUI LIBERTATII INTELECTUALE AL ALA

Cand s-au lovit de amenintari si atacuri, directorii si presedintii bibliotecilor si


consiliilor au cerut opinia oficiala, legala a avocatilor. Majoritatea au decis ca
nu se intrunesc conditiile pentru ca “Sexul Madonnei” sa fie considerata in
afara legii, interzise copiilor.Dar deciziile oficiale nu au imbunatatit abilitatile
bibliotecarilor de a purta un dialog cu membrii comunitatii. Pentru o mai mare
ajutorare s-a apelat la Biroul pentru Libertatea Intelectuala al ALA. Pe tot
parcursul contoversei legate de cartea incriminata, biroul a oferit membrilor sai
informatii , ghidandu-i si ajutandu-i in lurea deciziilor. Dar mai important, a
reamintit constant membrilor sai ca misiunea lor primara este sa promoveze si
sa apere libertatea intelectului impotriva tuturor formelor de cenzura.

Comparativ cu alte profesii publice, axeasta responsabilitate a servitutii este


temeinic dezvoltata si relativ bine definita. In timp ce referintele de baza ale
profesiei atesta faptul ca filosofia libertatii intelectuale este prea tanara, prea
fragila pentru a fi uzata de traditie,...a castigat recunoasterea ca substanta a
intregii filosofii de modelare a serviciului bibliotecar in SUA.....Din punctul de
vedere al libertatii intelectuale, rolul bibliotecilor in societatea noastre nu se
bazeaza pe principiul regulii majoritatii, ci pe principiul din Primul
Amendament, ca punctul de vedere al minoritatii trebuie sa fie ascultat si el,
indiferent cat de nepopular sau detestat ar fi de majoritate.

Acest angajament la libertatea intelectuala este reflectat in “Cartea Drepturilor


Bibliotecilor” adoptata in 1939.

Cartea Drepturilor Bibliotecilor:

1.Cartile si alte resurse ale bibliotecii trebuie folosite in interesul, informatia si


folosul intregii comunitati deservita de biblioteca. Materialul nu trebuie exclus
din cauza originilor, trecutului sau opiniilor acelora care au contribuit la crearea
materialului.

2.Bibliotecarii trebuie sa prezinte materiale si informatii ce sa prezinte toate


punctele de vedere in problemele curente si istorice. Materialele nu trebuie
mutate sau deteriorate datorita dezaprobarii sau partizanatului celor care le au in
custodie

3.Bibliotecarii trebuie sa se impotriveasca cenzorilor in indeplinirea


indatoririlor pe care le au.

4.Bibliotecarii trebuie sa coopereze cu toate persoanele si grupurile preocupate


de pastrarea liberului acces la expresie si idei

5.Dreptul unei persoane de a avea acces la biblioteca nu trebuie ingradit datorita


originilor, trecutului , varstei sau opiniilor.

Cartea drepturilor este insotita de mai mult de 125 de pagini de indrumari care
sa ajute la aplicarea acestor drepturi in diferite circumstante. Acestea includ
plasarea responsabilitatii pentru parinti in scopul de a controla accesul minorilor
la anumite materiale; pentru a se opune distrugerilor de material din biblioteca;
pentru a preveni interzicerea accesului pentru batrani , saraci, handicapati sau
alte categorii defavorizate ale societatii; pentru a proteja dreptul oamenilor la
intimitate.

Luat impreuna cu Cartea Drepturilor, indrumarile propun o interpretare


absolutista la citirea Primului Amendament la Constitutie. Justificarea pentru
aceasta se bazeaza pe continutul acestui amendament care prevede
ca:”Congresul nu trebuie sa adopte nici o lege care sa ingradeasca dreptul la
cuvant sau dreptul presei.” Manualul spune ca este teotusi indicat sa se faca
exceptie de la aceste prevederi pentru cuvintele violente, obscenitati etc.,dar
ALA considera ca membrii sai si bibliotecarii nu trebuie sa-si asume
responsabilitatea pentru a face aceste exceptii.

BIROUL LIBERTATII INTELECTUALE

Libertatea intelectuala nu este lasata la libera apreciere a fiecarui bibliotecar in


parte. In 1967 a fost infiintat un “Birou al Libertatii Intelectuale” pentru a servi
ca o arma educationala a IFC. Biroul Libertatii Intelectuale (BLI) poarta
responsabilitatea educarii bibliotecarilor si a publicului asupra importantei
libertatii intelectuale, folosind politica ALA ca indrumator. BLI a devenit o
forta organizationala puternica in cultivarea conformitatii nationale a
bibliotecarilor la cerintele ridicate de libertatea intelectuala.

Filosofia biroului se bazeaza pe premisa ca daca se vrea sa se inteleaga


importanta libertatii intelectuale, bibliotecarii trebuie sa inteleaga importanta
conceptului si modul in care el reactioneaza cu societatea.

BLI scoate o publicatie bilunara-“Stiri despre Libertatea Intelectuala”si o


publicatia lunarra –“BLI Memorandum”, la care se adauga alte materiale
speciale. In fiecare an BLI publica o lista a cartilor care au fost criticate de
opinia publica. Ar fi interesant de observat care este impactul BLI asupra
substantei si formei deciziilor luate in mod individual de bibliotecari in perioada
controversei ridicate de subiectul “Madonna”. La nivel institutional,ar fi
interesant de vazut numarul eforturilor incununate de succes ale cenzorilor in
relatie cu numarul consiliilor bibliotecilor care au adoptat in mod explicit
politica Cartii Drepturilor Bibliotecilor.

Exista cateva caracteristici ale unei politici de selectare a materialului care


restrange abilitatea unui bibliotecar de a evita incercarile de cenzurare.Mai intai,
dezvoltarea unei politici si fregventa re-examinare a ceea ce este considerat ca
fiind importante pentru organizatii in educarea functionarilor la obligatiile
functiei lor de servitute. In al doilea rand , o politica concreta de selectieface
imposibil de institutionalizat principiile servitutii in munca zilnica. In al treilea
rand, cand apar cazuri discutabile, o politica de selectare a materialelor ajutala
alegerea a ceea ce este bun pentru o comunitate.

CONCLUZII

Controversa cazului “Madonna”ne-a furnizat o lectie importanta in tratarea


ambiguitatii administrative.Aceasta problema nu poate fi rezolvata fara o cale
de a ordona multiplicitatea cerintelor care insotesc cariera noastrea de
functionari publici.Bibliotecarii din acest caz prezentat au reusit sa-si ordoneze
acest vast proces. Au reusit pentru ca s-au bazat pe un puternic etos profesional,
un standard organizational care ajuta la educarea membrilor asupra primului
principiu. Lectia pe care o putem invata din acest caz este nevoia de a merge
dincolo de preocuparea noastra de a defini un “catehism “potrivit pentru
practica administrativa si sa acordam egala atentie structurii sociale,
organizationale, profesionale care transforma acest catehism intr-o actiune
morala insemnata.

INTREBARI

1. Cum ati rezuma sfatul referitor la comportamentul etic in functia publica


sugerat in eseul lui Waldo? Prin ce difera viziunea sa de cea a lui Chester
Barnard, Stephen Bailay sau Paul Appleby, la care se refera introducerea acestui
capitol? Care apropiere de etica guvernarii vi se pare mai convingatoare? De ce?

2. Care factori au determinat problemele etice ale “Sexului Madonnei”? Cum s-


au descurcat bibliotecarii cu aceste probleme? Ce norme si valori au influentat
comportamentul lor? Au fost alegerile lor fundamental morale si etice?

3. Pe baza studierii acestui studiu de caz, ati adauga vreun alt punct de vedere
referitor la alte criterii sau standarde pentru un comportament moral corect al
oficialilor publici?

1 Chester I.Barnard ”Functiile Executivului” (Cambridge,Mass.:Harvard University press,1938) p272.

2 Paul h. Appleby. ”Moralitate si Administratie in Guvernamantul Democratic” (Baton Rouge,La.:Louisiana State University
press,1952)

3 Stephen K.Baily,”Ethics and the Public Service”,in Roscoe C.Martin.,ed.”Administratia Publica siDemocratia”(Syracuse,N.Y.:Syracuse
University press.1965)