Maroc

Maroc ? sau MAGHREB ? apartine continentului afican, fiind poarta acestuia spre Europa. Se intinde ca
o fasie in nord-vestul Africii, fiind protejat la nord de Marea Mediterana si intinzandu-se de-a lungul
Oceanului Atlantic, avand la sud Sahara ce il desparte de Africa Neagra.
Avand o istorie fascinanta, colonizat de arabi, francezi si spanioli, Marocul este tara contrastelor. Face
parte din cele 5 tari din Nordul Africii ce alcatuiesc Comunitatea Maghrebiana. Nu se poate spune despre
Maroc ca este o tara araba, in adevaratul inteles al cuvantului, ci maghrebiana, datorita tomai influentelor
istorice.
Locuitorii originari ai Marocului se numesc berberi, si acestia fiind diferentiati in functie de zona. Sunt mai
multe dialecte ce se vorbesc in Maroc, cel mai raspandit fiind Darija, existand si alte dialecte berbere (nu
barbare ? nu are nici o legatura!)
Insa limba oficiala este limba araba, dar se vorbeste si franceza ? in orasele mari din mijlocul Marocului,
respectiv spaniola-in orasele din Nordul Marocului.
Soare, apa, desert, artizani, culori, miresmele bucatariei traditionale si ceaiul cu frunze de menta...sunt
putine cuvinte ce pot descrie Regatul Marocului. De aceea va invitam sa parcurgeti alaturi de noi o
fascinanta calatorie in tara unde trecutul se impleteste cu prezentul pentru a produce o veritabila explozie
a simturilor...
De vizitat in Maroc - Rabat
Peste tot este albastru. Albastrul intens al cerului si al oceanului. Si, protejat de zidurile in ocru, orasul de
un alb stralucitor cu minaretele care ating norii: acesta este Rabat, capitala Marocului.

Repere:
- TURNUL HASSAN
- OUDAIAS CAFE
- MAUSOLEUL MOHAMED V (foto)

Rabat are o lunga istorie ca si capitala a tarii. In secolul al XII ? lea, Yacoub el-Mansour, marele cuceritor
Almohad, l-a ales sa-l reprezeinte. Dar istoria deja se facuse la Rabat. In sec XIII si XIV s-a reconstruit pe
ruinele vechiului oras roman ? Sale. Istoria este o parte nelipsita din evolutia Rabat-ului. O vei gasi la
fiecare colt, la o piata care vinde lucruri artizanale din piele sau la un bazar de covoare autentice
handmade. Este, deasemenea, impregnata in fiecare piatra dina Oudais kasbah, fortareata piratilor
Andaluzi din secolul al XVII-lea. Doar gandindu-te la timpurile acelea te trec fiori prin tot corpul, insa te
relaxezi placut stiind ca esti la Moorish Caf? si mananci delicioasele produse de patiserie orientale si
sorbi din ceaiul plin de frunze proaspete de menta.
Istoria a lasat urme incontestabile aupra Rabat-ului, si Rabat ii onoreaza pe acei care au facut-o. Asa
cum Yacoub el-Mansour este onorat cu turnul Hassan, dominand ce ar fi trebuit sa fie una dintre cele mai
mari moschei a lumii musulmane, sau Mausoleulu raposatului Mohamed V, arhitect al independentei
Marocului din 1956, precum si impozantul Palat Regal, resedinta a Regelui si sediul Guvernului din 1912.

De vizitat in Maroc - FEZ

Repere:
- PALATUL REGAL
- MOSCHEEA EL QARAOIYYIN

Ca un ocean netulburat al acoperisurilor plate, punctate de semetele minarete. Dar odata ajuns in
interiorul orasului, este o explozie de activitati pretutindeni! O multidudine de pasaje, drumulete si mici
curti interioare, toate duc catre o retea de drumuri strajuite de magazinele vanzatorilor de bijuterii, de
ceramica pictata in albastru de Fez, de djilabele colorate, de prajiturile de miere de albine, de kebabul de
oaie, de migdalele prajite si de ceaiul de menta.

Exista profunzime in fiecare lucru. Chiar si in Fez, in multiplele sale aspecte. Asa cum si orasele
europene au adugat constructii noi dupa primul razboi mondial, distingem aici Fez el Jedid (Fez-orasul
nou) si Fez el Bali.
Deasemenea in Fez el Bali se gasesc doua districte. In timpul secolului al VIII-lea, 8000 de familii arabe
s-au stabilit pe colina dreapta a Campiei Fez, dupa ce au fost expulzati din Andalusia de catre armatele
crestine.
 O suta de ani mai tarziu, 2000 de familii kerouane si-au stabilit caminul pe colina opusa.
Arabii andaluzi au adus cu ei arta si experienta unei civilizatii aflate in culmea gloriei ? asa cum o
demonstreaza decoratiunile splendide si arta mozaicului din Moscheea Andalusa si Es-Sahrij (Scoala
Coranica).
Mostenirea kerouana o constituie indeosebi impozanta Qaraouiyyin, prima universitate din lume si , chiar
in zilele noastre, una din cele mai importante centre intelectuale din Nordul Africii.
Cand merinizii au venit la putere in secolul al XIII-lea, au gasit ca Fez el Bali a fi prea neincapator pentru
a construi palate care sa simbolizeze grandoarea lor. Asa ca au construit in afara zidurilor orasului,
adaugand gradini, moschei, scoli Coranice si souks ( bazare). Asa s-a nascut Noul Fez sau Fez el Jedid.
Fiind in anul 809 prima capitala sub Idriss II, si apoi de doua ori , in secolul al XIII sub merinizi si in
secolul al XIX-lea sub domnia lui Moulay Abdallah, Fez reprezinta centrul spiritual si cultural al
traditionalului Maroc ? si cel mai imperial dintre toate orasele imperiale.

Capitolul 2

Cultura Marocului

Factori geografici, politici, sociali si religiosi au constituit fundalul perenitatii culturii milenare marocane. Trebuie amintit ca
Marocul constituia inima vastului imperiu al Almoravizilor, Almohazilor sau Marinizilor care timp de secole si-au intins stapanirea si aria de
influenta asupra intregului Magreb, a unei mari parti a Spaniei si asupra regiunilor occidentale ale Africii negre. Arhitectura este prin
excelenta dinastica. Fiecare dinastie va cauta sa dea stralucire oraselor ce vor fi alese drept resedinta.

O remarcabila contributie a gandirii , marocane se releva in filozofie si, in aceasta ramura a stiintei, Marocul l-a dat pe cel mai
mare filozof materialist al lumii arabe din Evul Mediu, Ibn Rashid, cunoscut mai mult sub numele de Averroes. Operele lui Ibn Rashid, ale
lui Abou Ibn Badjda ca si ale altor filozofi au patruns in traducere latina in lumea occidentului.

Se releva organizarea unor institutii de invatamant: conservatoare si scoli de muzica, scoli de arte frumoase si de arte plastice.
In numeroase orase exista biblioteci publice sau specializate :organizarea arhivelor, cercetarea manuscriselor . Situata in inima cartierului
universitar al capitalei, „Biblioteca generala” joaca, gratie bogatiei colectiilor sale diversitatii publicatiilor si serviciilor, rolul de Biblioteca
Nationala a Regatului. Ea ofera cititorului un impresionant numar de manuscrise, titluri de carti de stiinta si beletristica, periodice, harti si
fotografii, un laborator de microfilme si de fotocopii. Biblioteca are o tot mai intensa activitate editoriala. Dintre publicatiile periodice in
diferite limbi, remarcam cele doua mari colectii stiintifice: „Catalogul manuscriselor arabe din Rabat” si „ Sursele inedite ale istoriei
Marocului”. Biblioteca generala din Rabat coordoneaza activitatea bibliotecilor – filiale ale acesteia – din numeroase orase ale tarii: Sale,
Fes, Tanger, Azila, Oujda.

Valorificarea patrimoniului national, creatia artistica, literara si stiintifica reprezinta actiuni permanente cu caracter cultural.
Acestea se traduc prin organizarea de conferinte publice, colocvii, expozitii in tara si in strainatate, concerte de muzica clasica si populara,
reprezentatii de teatru, publicarea de carti si reviste. In cadrul actiunii culturale se intensifica schimburile culturale decurgand din acorduri
si conventii internationale; se organizeaza „saptamani culturale” , manifestari artistice si culturale organizate in scopul difuzarii productiei
literare si artistice marocane in strainatate. Comisia nationala marocana pentru UNESCO asigura legatura intre organismele publice sau
private si organizatiile internationale. Comisia ia parte la toate activitatile UNESCO organizate in tara si in strainatate, se ocupa cu
organizarea cluburilor UNES Invatamantul este una din institutiile cǎrora Marocul le-a acordat o deosebitǎ atentie in deceniul trecut si in
ultimii ani. Formarea intr-un rǎstimp cat mai scurt a cadrelor necesare dezvoltǎrii economice si sociale se impunea drept un imperativ,
procentul de scolarizare fiind foarte scazut.

Procesul de arabizare s-a desfasurat intr-un ritm sustinut, mai ales in cadrul scolilor primare. In primii doi ani de scoala primarǎ
arabizarea este completǎ. Incepand din al treilea an este introdusǎ franceza ca limbǎ strainǎ.

Evolutia procesului de arabizare, adaptarea lui la structurile si realitǎtile nationale, este conditionat ritmul de crestere al
numarului de cadre calificate. O deosebitǎ atentie se acordǎ dezvoltarii invatamantului tehnic. Fiecǎrui minister cu profil economic ii
revine sarcina de formare a cadrelor necesare ramurii de care se ocupa. Astfel Ministerului Agriculturii ii este afiliat un Institut pentru
pregatirea inginerilor agronomi, iar Ministerului Comertului si Industriei un Institut superior de comert si administratia intreprinderilor.

Invatamantul superior are o multiseculara traditie si se bucurǎ de prestigiu in Africa si in intreaga lume. Moscheea Al
Qaraouiyyine si numeroasele sǎli de studiu pentru studentii universitatilor coranice din vechiul oras Fes-al-Bali erau vestite in intreg
occidental musulman. Astazi, Universitatea Qaraouiyyine - care slujeste din secolul al IX-lea civilizatia islamicǎ si arabǎ –cuprinde
facultatile de drept, limbǎ arabǎ teologie si stiinte islamice. In iulie 1959, Institutul de Inalte studii din Rabat a fost transformat in
Universitatea Mahommed al V-lea. Celor trei facultati existente li s-a adaugat facultatea de medicina. Universitatii ii sunt afiliate Institutul
de sociologie si renumitul Institut universitar pentru cercetari stiintifice, ale caror studii sunt editate in numeroase publicatii periodice.

Politica guvernului in domeniul invatamantului urmareste realizarea unui invatamant musulman in conceptie, arab in materie de
limba si marocan ca orientare. Ridicarea nivelului cultural al poporului, difuzarea culturii arabo-musulmane, conservarea si dezvoltarea
patrimoniului cultural, reprezintǎ jaloane ale orientǎrii invǎtǎmantului si culturii in urmǎtorii ani.

Cele mai importante influente asupra managementului international le au urmǎtoarele elemente ale culturii: limba, estetica ,
religia, educatia, perceptiile si stereotipurile ,valorile.

Unicitatea unei culturi poate fi usor identificata in simbolurile sale, cu semnificatiile ei distincte (in lumea arabǎ nu se oferǎ un
cadou cand intalnesti pe cineva pentru prima oarǎ. Poate fi interpretat ca o mitǎ. Nu trebuie lǎsata impresia ca se asteaptǎ oferirea
cadoului atunci cand partenerul este singur.)

Alǎturi de simboluri, in comunicare un rol deosebit de important il au miscarile corporale, gesturile, modul de a adresa
solicitarile, semnificatia numerelor (miscari corporale-ridicarea sprancenelor inseamna “da”; numerele: pozitive-3,5,7,9; negative - 13,15;
simboluri - figurile rotunde sau patrate sunt acceptate ; steaua in sase colturi, aratatorul ridicat sunt evitate).

Legea islamului –Shari’ah –are o puternica influenta asupra vietii adeptilor acestei religii. Aceasta se observa numai cu pregnanta
in cele cinci rugaciuni zilnice, postul in sfanta luna a Ramadanului si pelerinajul la Mecca .

Islamismul propaga onestitatea, virtutea adevarului, respectul fatǎ de dreptul altuia, moderatia, sacrificiul si munca asiduǎ.
Islamismul sustine atreprenoriatul, descurajand totusi actiunile care ar putea fi interpretate ca exploatarea altora. S-a argumentat uneori
cǎ fatalismul Islamic si traditionalismul au incetinit dezvoltarea economicǎ in tarile cu acestǎ religie.

Islamismul este o religie monoteistǎ, fondatǎ de profetul Mahommed si este bazatǎ pe perceptele Coranului - carte sfantǎ la
musulmani. Teologia musulmanǎ defineste tot in ceea ce trebuie sǎ creada omul, iar legea musulmanǎ prescrie ceea ce trebuie sǎ faca
el.

Un alt element important al credintei musulmane il constituie faptul cǎ ceea ce se intamplǎ, bun sau rau, se datoreaza vointei
divine si este dinainte scris. Aceastǎ credintǎ fatalistǎ restrictioneazǎ incercarea de a aduce modificari in tarile musulmane. Cuvantul
“islam” este infinitivul in arabǎ al cuvantului “supus”.

Cei cinci piloni ai islamului sau datoriile marocanului sunt: credinta(recitarea crezului), rugaciunea, postul, milostenia (pomana)
si pelerinajul la Mecca.

Credinta. Declaratia de credintǎ a musulmanilor, numitǎ SAHARADA este urmatoarea: “ Nu existǎ alt Dumnezeu in afarǎ de
Allah, iar Mahommed este profetul sǎu”.

Rugaciunea zilnicǎ este numitǎ SALAT si este consideratǎ “firul direct cu Dumnezeu” . De remarcat cǎ nu existǎ o autoritate
ierarhicǎ in Islamism, si nici la preoti, rugaciunile fiind conduse de o persoanǎ care cunoaste Coranul.

Postul, numit Ramadan, este de o lunǎ de zile si se interzice sǎ se manance, sǎ se bea si sǎ se fumeze pana la asfintitul
soarelui. Bolnavii si femeile gravide nu postesc in aceastǎ perioadǎ, ci mai tarziu un numǎr de zile egal cu cele nepostite. Postul
presupune cǎ-l intelegi pe cel infometat. In timpul Ramadanului productia se reduce deoarece mahomedanii mananca noaptea si se
odihnesc mai putin decat in restul anului.

Milostenia (pomana), numitǎ ZACAT, presupune impartirea bunurilor cu saracii.

Pelerinajul la Mecca numit HAGIALÂC, este binecunoscut. El este obligatoriu doar pentru cei capabil fizic si financiar sǎ-l faca.
Pelerinajul incepe in a 12-a lunǎ a anului islamic, care este lunar nu solar, asa cǎ HAGIALÂCUL si RAMADANUL cad uneori iarna, iar
alteori vara. Pelerinii se imbraca in haine speciale, simple, in asa fel incat toti sǎ fie egali in fata lui Dumnezeu. Ritualul HAGIALÂCULUI
presupune inconjurarea pietrei sfinte de 7 ori si parcurgerea de 7 ori a traseului intre Muntii SAFA si MARWA. Musulmanii sunt impreunǎ
pe campia Arafatului pentru rugaciuni de iertare, prefigurand Judecata de Apoi. Pelerinajul se incheie cu un festival, la care se fac
rugaciuni, daruri, in ziua in care se consfinteste sfarsitul Ramadanului. Pelerinajul la Mecca este o formǎ specialǎ de consum.

Musulmanii nu consumǎ carne de porc si alcool. Este interzisǎ si camata, insa in practicile moderne de afaceri aceasta este
adesea ignoratǎ.
 Rolul femeii este strans legat de religie in islamism, in special in Orientul Mijlociu, unde femeile nu pot desfasura aceleasi
activitati ca si in tarile occidentale. In Maroc restrictiile impuse femeilor au influentǎ atat asupra accederii femeilor in functiile de
conducere, cǎt si asupra modelelor de cumparare. In afarǎ de produsele alimentare, la toate celelalte produse barbatul ia decizia finalǎ la
cumparare.

In Maroc, o bunǎ gospodinǎ este cea care , in fiecare zi, merge la piatǎ pentru a cumpara legume, fructe, carne si paine. Ea va
considera cǎ este bine servitǎ dacǎ poate atinge si gusta diferitele produse de pe tarabǎ. Ea va da comandǎ lui Hamidon, proprietarul,
care va fi curtenitor si va pregati cu deplinǎ incredere produsele, in timp ce ea va merge altundeva pentru a-si continua drumul. O orǎ
mai tarziu, ea va reveni pentru a plati: Hamidon va rotunji suma de platǎ, vor fi socotite cumparaturile si un baiat de pravalie va merge
cu gospodina pana la masinǎ sau chiar pana acasa. A doua zi Hamidon va spune : „Cum au fost rosiile mele? Ti-am spus cǎ sunt bune!”.
Un bacsis va incheia tranzactia.

Comparativ cu o gospodinǎ marocanǎ, in Europa stapana exemplarǎ a casei este cea care, o datǎ pe saptamana merge la
supermarket pentru a face piata, care cumpǎrǎ produsele ce prezinta cele mai bune garantii de igienǎ ( adica cele care nu au fost atinse
de o altǎ persoanǎ sau care sunt bine ambalate), iar dacǎ gustǎ un produs o face pe ascuns. Ea nu va indrazni sǎ cearǎ unui angajat sǎ
guste pepenele sau un biscuit. Ea trebuie sǎ acorde incredere marcii si magazinului.

ELEMENTE Implicatii asupra managementului

A. Concepte fundamentale islamice  
1.Unitatea Standardizarea produselor si a promovǎrii
2. Legitimitatea Garantii ale produsului mai putin formale, profit
satisfǎcǎtor, nu maxim
3. Zakat(2,5% taxǎ obligatorie la reclamele Publicitate institutionalǎ, folosirea profitului
„bogate”) pentru scopuri caritable
4. Interzicerea luǎrii de camǎtǎ Creditul nu se poate folosi ca instrument de
marketing, ci doar reducerile de pret in numerar
5. Suprematia vietii umane Alimentele pentru animalele de casǎ sunt mai
putin importante, reclama trebuie sǎ reflecte
inalte valori umane
6. Comunitatea Dezvoltarea serviciilor comunitare, pachete de
alimente „kosher”
7. Abstitenta Produse nutritive si usor digestibile la inceputul si
sfarsitul postului, dezvoltarea productiei de
bǎuturi nealcoolice, alimente cu caracter vegetal
ELEMENTE Implicatii asupra managementului
8. Environmentalism Acceptarea echipamentelor antipoluante
 
 
9. Rugǎciunea zilnicǎ Program de lucru, traficul consumatorului
B. Cultura islamicǎ  
1. Obligatii familiale si de castǎ Comunicare din om in om, utilizarea grupurilor de
referintǎ
2. Obligatia sacrǎ fatǎ de pǎrinti Reliefarea sfatului sau aprobǎrii pǎrintilor in
reclamǎ
3. Obligatia ospitalitǎtii Elaborarea de produse simbol al ospitalitǎtii
4. Conformarea cerintelor codului de conduitǎ Magazine speciale pentru femei, cu promovarea
sexualǎ si interactiunea socialǎ mai personalǎ a produselor
5. Obligatia respectǎrii sǎrbǎtorilor religioase Oferirea de cadouri

Valorile reprezintǎ convingerile de bazǎ pe care le au oamenii referitoare la ceea ce este bun si rǎu, corect si incorect, important
si neimportant.

Valorile culturale marocane:

 siguranta familiei;
 armonia familiei;
  varsta;
 autoritate;
 compromis;
 devolutie;
 foatre rǎbdǎtori;
 caracter indirect;
 ospitalitate;
 caracterformal/admiratie;
 reputatie;
 inrudiri;
 apartenenta;
 prietenie;
 recunoastere socialǎ;
 traditie

Ocupatia preferata a comerciantilor de bijuterii, piele, covoare sau mirodenii este tocmitul. Un pret, oricat de mic, acceptat fara tocmeala,
este o adevarata jignire la adresa celor care vand obiectele.

RELIGIA

 
Ca in orice tara oamenii sunt religiosi si practica religia intr-o anumita masura decisa de ei. Asta nu
inseamana ca sunt obligati sa poarte batic sau val, ca sunt obligati sa mearga la moschee la
fiecare rugaciune, ca sunt obligati sa poarte haine nu stiu cum etc. Islamul e ca oricare religie, si
fiecare om o perecepe cum vrea. Pana la urma faptul ca esti religios sau nu, depinde doar de tine, si
statul marocan nu obliga pe nimeni sa fie practicant inrait a islamului, nu te obliga nici sa fii
musulman, nici sa te comporti ca atare.

1.Rugaciune
Ceea ce va va surprinde si e diferit fata de noi e faptul ca la ei inca sunt multi care practica islamul,
adica nu sunt musulmani cum suntem noi ortodoxi sau catolici si atat. De exemplu se roaga de 5 ori pe
zi la ore fixe ( sau intervale de ora ) si e usor sa iti dai seama care sunt alea dupa sunetul ce se aude
in tot orasul ( mai exact toata tara ). Este chemarea la rugaciune care se aude zilnic din toate
moscheile la ora fixa, prima e la 5 dimineata, iar ultima e in jur de 10 seara. Mie mi se parea ciudat sa
ii vad pe strada, in magazin, in parc, adica oriunde ca isi scot covorul si se roaga. Asta in ideea in care
biserica de langa mine in Romania pana si dumineca e aproape goala.
2.Sarbatori religioase

Apoi mai au si ei sarbatorile religioase, cea mai importanta fiind Ramadanul pe care cel putin 90% din
populatie il tine. Chiar si cei care nu se roaga zilnic Ramadanul il tin. Asta e undeva intre traditie
si religie. Pana la urma asa-i si la noi Pastele si Craciunul il tine toata lumea chiar daca practica religia
si in restul anului sau nu.
Ca sa intelegeti mai bine ce inseamana Ramadan am sa atasez un colaj foarte explicit.

Tot in partea cu religia mai trebuie specificat faptul ca in Maroc dumineca nu e sarbatoare sau zi de
odihna ca la noi ci vineri. Vineri e ziua in care imanul zice povesti religioase, e ziua in care rugaciunea
e mult mai lunga si mai importanta, e ziua in care majoritatea nu lucreaza ( mai putin cei care lucreaza
la firme europene ). Deci vineri cel putin pana dupa-masa nu va faceti program turistic sau de
cumparaturi.

Apoi mai exista Sarbatoarea Mare ( The big Fest ) si Sarbatori Mici. Sarbatoarea Mare e cu taiatul
mielului si dureaza 2 zile. Religia spune ca fiecare barbat insurat care isi permite ( dar toti o fac )
trebuie sa taie un miel pe care  sa il consume timp de o saptamana ( si neaparat sa imparta din el
celor nevoiasi ). Toata lumea trebuie sa manance miel.  Totul se petrece in familie, barbatii taie mielul,
femeile sorteaza carnea, apoi o prepara. In prima zi se face barbeque iar in zilele urmatoare se fac
diverse feluri de mancare traditionala din miel. Binenteles totul are loc intr-o atmosfera festiva cu ceai,
prajiturele si multa voie buna.
Sarbatorile mici se serbeaza cumparand haine noi copiilor.

3. Produse interzise: ce veti gasi si ce nu veti gasi in Maroc

Tot pe baza religiei puteti pune faptul ca nu veti gasi alcool la toate terasele ca la noi dar sa nici nu
credeti ca nu exista. In Casablanca in centrul istoric e plin de baruri unde se consuma alcool. E drept
lumea care le frecventeaza si felul cum arata ( gen bodega ) nu te imbie inauntru dar daca sunteti
consumatori si va perimiteti, cluburile private si restaurantele de lux au in meniu bauturi alcoolice.
Pentru preturi mai prietenoase mergeti in magazinele Metro sau Marjene.
Deasemenea nu veti gasi nici carne de porc. Spre deosebire de alcool pe care totusi il gasesti cu
putin efort, carne de porc nu. Nu prea sunt consumatoare dar de curiozitate am intrebat des. Si va
spun sigur ca nu veti gasi.
Si desi ati crede ca nu veti gasi nici tigari, gresit. Tigarile se gasesc peste tot la pachet sau
bucata. Preturile poate sunt putin mai mari, dar nu atat incat sa te faca sa ti le duci din tara :)
In rest fumatul din narghilea si nenumaratele feluri de iarba sunt existente uneori la fiecare colt de
strada.

4.Se acopera femeile sau nu?

 In Maroc nu veti gasi la tot pasul acele femei acoperite din cap pana in picioare (ninja style), cu ochi
mari si curiosi, din contra le veti vedea rar, si dupa mers veti sti ca sunt femei in varsta. Noua
generatie nu mai aplica asfel de manifestari extreme, asa ca in Maroc sunt pe cale de disparitie.
Totusi fetele tinere inca pastreaza valul pe care il pun in diferite feluri ( inca nu am invatat nici unul,
desi am incercat ) il asorteaza precum un accesoriu si sunt foarte mandre de el. Cele care poarta val
sunt cele care aleg sa urmeze calea Coranului si doresc sa arate asta. De obicei aceste fete se imbraca
decent ( fara decolteu, cu fundul acoperit cu bluze mai lungi etc ) si nu se rezuma totul aici. Insa cum
religia nu are nici o treaba cu restul , fetele din Maroc conduc masini, stau in masina langa
sofer, poarta tocuri, folosesc make up, merg in cafenele, merg la shopping .... deci se
comporta perfect normal, ca noi, fie ca sunt practicante ale religiei sau nu. Sa porti val e doar
o optiune si daca nu il porti nu inseamana ca nu esti religios sau  ca nu esti musulman. Cel putin asa
am vazut eu ca sta treaba in Maroc.

5. Mana lui Fatima

In Maroc nu exista tablouri religioase sau iconite. La ei exista tablouri cu numele lui Allah ( 
are 99 de nume ) si mana lui Fatima.

Simbolul mainii este numit de catre musulmani mana lui Fatima (fiica profetului), si se spune ca mai
simbolizeaza si cei 5 stalpi ai islamului.
Ochiul din mana este considerat un talisman puternic impotriva deochiului, si este purtat de obicei la
gat sau este agatat pe pereti, deasupra usii unei locuinte sau al unui local. Fiecare tara cu talismanul
ei. Noi avem ata rosie.

Diferente culturale ale terminologiei

dr. Muhammed 'Imarah

Introducere

În descrierea sa de diferenţe culturale ale terminologiei, Dr. Muhammad `Imarah

consideră că terminologia ar putea fi văzută ca un recipient şi o unealtă care transmit
mesajul în spatele înţelesului. Acesta a fost cazul multor termeni de-a lungul istoriei şi
printre civilizaţii diferite.
Terminologia poate fi, de asemenea, considerată prin intermediul implicaţiilor şi
mesajelor pe care le transmite. În mod adecvat se poate face referire la propoziţia
„Terminologia nu crează dispute”. Aceasta deoarece utilizarea recipientului
(terminologia) drept instrument (transmiţător de mesaj) este obişnuită printre civilizaţii
şi concepte, deoarece fiecare civilizaţie şi cultură are propriile implicaţii şi mesaje
distincte.

Orice confuzie sau deviere în terminologie crează un dezechilibru în structura de

ansamblu şi îi distruge valoarea sau duce la pierderea adevărului intrinsec. Selecţionarea
unei terminologii precise şi exacte afectează profund mai degrabă conţinutul decât doar
forma, ceea ce provoacă efecte grave şi necesită o dezbatere a înţelesurilor şi
implicaţiilor terminologiei.

Trebuie menţionat că moştenirea noastră culturală accentuează utilizarea de cuvinte

prexise şi exacte, în mod particular atunci când cuvintele au legătură cu anumite situaţii.
Musulmanilor li se cere cu stricteţe să folosească terminologii şi cuvinte precise şi să
evite sinonimele, chiar dacă cuvintele poartă acelaşi înţeles (O, voi cei de-o credinţă! Nu
spuneţi cuvinte cu înţeles ambiguu) (Qur`an, Surah Al-Baqarah 2, 104).

Documentele din cadrul conferinţelor Naţiunilor Unite, în special cele despre femei, sunt
încărcate de diferiţi termeni care formează bazele soluţiilor propuse pentru problemele
sociale globale. Aceste soluţii pot fi înţelese doar utilizând cuvinte şi terminologii precise
şi exacte, deoarece problema principală/iniţială apare când terminologia şi cuvintele nu
sunt folosite într-un mod precis.

Terminologia imprecisă şi inexactă este importată în societăţile care sunt diferite în

totalitate în ceea ce priveşte cultura, limba, modul de viaţă şi civilizaţie, ceea ce
constituie cea de-a doua problemă. Însămânţarea de concepte într-un mediu cultural
diferit nu conduce la aceleaşi rezultate ca şi în mediul cultural original. `Ali Sharit,
filozoful iranian, numeşte acest lucru „geografia cuvintelor”. El crede că, în timp ce
anumite cuvinte pot fi adecvate într-un anumit mediu, ele se pot comporta diferit când
sunt importate şi plantate în alt mediu.

A treia problemă apare când conceptele importate încep să constituie standarde pentru
fenomenele sociale ale celui de-al doilea mediu cultural, devenind, prin urmare,
concepte globale şi standarde internaţionale. Cel de-al doilea mediu se transformă într-o
copie a culturii originale, iar succesul său devine dependent de similaritatea sa cu mediul
cultural original.

A patra problemă, esenţială, este că importul şi plantarea/însămânţarea de concepte şi

standarde izolează conceptele şi valorile originale ale celui de-al doilea mediu cultural şi
cauzează retragerea acestora. Cu cât are loc mai mult acest proces de înlocuire, cu atât
mai mult aceste concepte sunt ignorate şi izolate.

A cincea problemă este o adevărată tragedie. Conceptele originale sunt, atunci, văzute
şi interpretate prin intermediul conceptelor importate, având drept scuză faptul că
aceste concepte importate sunt standarde globale/mondiale în faţa cărora culturile,
civilizaţiile şi valorile sunt perimate.

Un exemplu clar este referirea religioasă la Creştinism din lumea occidentală, în

dezbaterea relaţiei dintre religie şi ştiinţă şi a contradicţiilor dintre ele. Mulţi gânditori din
lumea musulmană, în încercarea lor de a păşi pe urmele occidentalilor, nu se referă la
Islam, religia religiilor, când discută aceeaşi chestiune. Dimpotrivă, ei apelează la
aceleaşi argumente folosite în Occident în legătură cu contradicţiile dintre Creştinism şi
ştiinţa modernă. Întrebarea este, ar trebui gânditorul din lumea musulmană care,
psihologic, aparţine Occidentului să discute cultura societăţii sale de origine sau pe cea a
celeilalte societăţi ale cărei valori, obiceiuri şi mod de viaţă el le-a adoptat?

Prin urmare, necesitatea acurateţii solicită ambele aspecte de mai jos:

1. Conceptele de bază ale problemelor femeilor şi relaţiilor umane ar trebui eliberate de

toate formele de raţioamente greşite şi înţelegeri eronate. Aceasta pentru că cuvintele
sunt folosite ca o formă de exprimare şi au implicaţii psihologice asupra oamenilor.
Limbajul este mai degrabă esenţa interacţiunii culturale decât un instrument simbolic de
exprimare. Conceptele vestice despre sfera socială şi femei, îndeosebi, ar trebui respinse
pentru a elibera terminologia. Conceptele vestice sunt încărcate de gândirea şi principiile
filozofice ale occidentalilor care le refelectă cultura. Fiecare naţiune are propria sa limbă
care reflectă valori profund legate de convingerile şi viziunea sa asupra Omului,
universului şi vieţii şi care, prin urmare, nu poate fi separată de mediul său.
Terminologia şi conceptele referitoare la chestiunile feminine sau sfera socială nu pot fi
considerate în acelaşi mod precum numele de invenţii şi lucruri.

2. Adoptarea conceptelor pur islamice care reprezintă o anumită structură sau un mod
bine organizat de gândire automat eşuează dacă unul dintre acestea este adoptat
separat, deoarece conceptele islamice au ca origine ideea de Unicitate a Domnului.
Drept rezultat, ele formează o unitate completă care le diferenţiază de alte concepte.
Conceptele islamice exprimă problemele într-un mod mai universal şi la diferite niveluri
şi percepţii. Ele oferă, totodată, anumite dovezi la niveluri diferite de analiză. Prin
urmare, conştientizarea importanţei cuvântului şi a responsabilităţii sale potrivit
Coranului formează o bază pentru eliberarea / deschiderea mentală.

Procesul adoptării conceptelor islamice ţinteşte, în esenţă, următoarele obiective:

1. Crearea unei identităţi musulmane distincte, având natură, sursă, metode şi scopuri
islamice. Terminologia poartă mesaje şi este un instrument pentru comunicare şi
exprimare a viziunilor noastre despre Creator, univers şi viaţă.

2. Învăţarea de către musulmani a unor concepte care sunt relevante pentru natura lor
adevărată, concepte care reflectă credinţa, îndatoririle, ceea ce este permis (halal) şi
ceea ce este interzis (haram), teama de Dumnezeu.

3. Respingerea apelului de globalizare a conceptelor occidentale şi considerare a lor

drept moştenire umană. Potrivit Dr. Ahmad Sidqi Al-Dajani, Occidentul monopolizează
globalizarea, care are drept referinţă doar Occidentul. orice standard occidental este
considerat internaţional, de parcă Occidentul ar fi singura lume care există. [3]

Terminologia Esenţială Conferinţelor Naţiunilor Unite referitoare la Femei şi Sfera Socială

Documentele conferinţelor Naţiunilor Unite privind femeile şi problemele sociale abundă

în termeni specifici / particulari care pot fi înţeleşi doar în conexiune cu înţelesul şi limba
lor originală (engleza) şi dintr-o viziune occidentală legală.

„Genul” este pilonul celei mai mari părţi a terminologiei Naţiunilor Unite. Termenii N.U.
fie explică lucrurile pe baza genului, fie le interpretează ambiguitatea. „Genul” provoacă
confuzie, este înşelător şi ambiguu, iar încercarea de a-l descrie cu acurateţe este
dezamăgitoare. A apărut prima oară în documentul Conferinţei de la Cairo din 1994, de
peste 51 de ori. Articolul 4, paragraful 19 din declaraţie solicită eliminarea tuturor
formelor de distincţie bazate pe gen. Totuşi, nu a cauzat nicio dispută deoarece a fost
tradus ca referindu-se la sex (masculin/feminin).

La Conferinţa Femeilor de la Beijing din 1995, „gen” apare de 233 de oriîn documentul
acesteia. Unii creştini occidentali s-au opus obiectivelor Conferinţei de la Beijing şi au
jucat un rol major în definirea genului şi dezvăluirea semnificaţiilor sale implicite.

Conform Enciclopediei Britannica, identitatea de gen este dată de simţirea Omului drept
mascul sau femelă. În majoritatea cazurilor, identitatea de gen coincide cu
caracteristicile organice. Există, totuşi, cazuri când sentimentele umane nu se potrivesc
cu caracteristicile organice, iar identitatea de gen (simţămintele personale ca mascul sau
femelă) nu se conformează identităţii organice. Astfel de cazuri apar când fiinţa umană
doreşte să-şi schimbe caracteristica organică, în ciuda evidenţei acesteia. În asemenea
cazuri, fiinţa umană crede că el/ea ar trebui să aparţină sexului opus. Identitatea de gen
nu este, prin urmare, stabilită la naştere ci, mai degrabă, este supusă factorilor
psihologici şi sociali care o schimbă şi o afectează. O altă identitate de gen se poate
dezvolta ulterior şi poate înăbuşi identitatea originală. Atunci se dezvoltă orientarea
sexuală.

Definiţia identităţii de gen dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) este şi mai
rea. O.M.S. defineşte genul ca termenul utilizat pentru a descrie caracteristicile
bărbaţilor şi femeilor formate social, fără referire la diferenţele organice.

În timpul conferinţei de la Beijing, discuţia delegaţiilor despre semnificaţia reală a

identităţii de gen a generat o dispută lugă pe durata a câteva zile. S-a format un comitet
pentru definirea termenului. Occidentul a refuzat să definească genul ca sex
(masculin/feminin) şi comitetul nu a reuşit să definească cuvântul şi a căzut de acord să
nu îl mai definească. Aceasta dovedeşte reaua voinţă insistenţa hotărâtă de a impune şi
forţa orientarea sexuală anormală ca un comportament social, altfel de ce se opune
Occidentul să definească genul ca fiind doar sex (masculin/feminin)? S-a format un alt
comitet, care a eşuat, de asemenea. Occidentul a insistat pe alcătuirea unei definiţii care
să includă orientarea sexuală anormală, în timp ce celelalte ţări s-au opus şi au refuzat
să accepte această definiţie. Rezultatul a fost nedefinirea genului.

Raportul din 1997 al Comisiei de Evoluţie Socială afirmă clar că „genul” este un concept
social fără legătură cu diferenţele biologice.

Documentele Conferinţei despre Stabilirea Curţii Internaţionale Penale desfăşurată la

Roma între 14 – 18 iunie 1998 au încercat să incrimineze legile care
penalizează/pedepsesc orientarea sexuală anormală. Occidentul a inclus în aceste
documente că toate formele de distingere sau pedeapsă pe baza genului constituie o
crimă împotriva umanităţii. Folosirea cuvântului englezesc „gender” (gen) era ea însăşi
ciudată, deoarece atât textele arabe cât şi cele franceze foloseau cuvântul pentru „sex”,
deoarece genul nu are o definiţie specifică sau precisă. Acest lucru a motivat delegaţiile
arabe şi musulmane, conduse de Arabia Saudită, Qatar şi Siria, să înlocuiască „gen” cu
„sex”, iar disputa a durat, ca de obicei, zile întregi. Unul dintre delegaţii arabi a zis:
„Dacă spuneţi că <> este sinonimul pentru <>, de ce trebuie să insistaţi atât pe
utilizarea <>? Dacă ele poartă două semnificaţii diferite, arătaţi-ne diferenţa, deoarece
este limba voastră, ca să putem discuta dacă se conformează la Lege sau nu.” Disputa i-
a făcut pe occidentali să admită că genul înseamnă orientare sexuală anormală, de
exemplu pedepsirea persoanelor homosexuale îl transformă pe judecător într-un criminal
împotriva umanităţii.

În ciuda obiecţiilor hotărâte arabe şi islamice, nu s-a reuşit scoaterea „genului” din textul
englezesc. Totuşi, s-a ajuns la o soluţie de compromis, aceea de a defini genul ca
masculin sau feminin în cadru social. Arabia Saudită a refuzat să accepte acest lucru,
deoarece „în cadru social” înseamnă că diferenţele dintre bărbaţi şi femei sunt sociale şi
nu organice, ceea ce este definiţia genului. Ceea ce este şi mai rău este faptul că
occidentalii au reuşit să definească sexul ca masculin şi feminin într-un cadru social.

Conferinţa pentru Tineret din 1999 de la Lahay face apel la formarea unei agenţii în
fiecare şcoală pentru „a aboli imaginea tradiţională şi negativă a identităţii de gen, cu
scopul de a educa studenţii cu privire la drepturile lor sexuale şi de reproducere şi de a
crea o identitate pozitivă pentru fete/femei şi băieţi/bărbaţi.” Declaraţia cere cu
neruşinare guvernelor să-şi reconsidere legile în vigoare şi să legifereze legi noi care să
fie în acord cu drepturile adolescenţilor şi tinerilor de a se bucura de „sănătate sexuală”
şi sănătate reproductivă fără nicio discriminare bazată pe gen. [4]

„Acordarea de drepturi” este pe cât de faimos în toate documentele Conferinţelor

Naţiunilor Unite, pe atât de ambiguu. Agenda temporară a Comisiei Centrale a Femeilor,
la cea de-a 44-a sesiune „Continuarea celei de-a patra Conferinţe Mondiale pentru
Femei” şi în discuţiile privind integrarea problemelor femeilor în activităţile principale ale
Organizaţiilor Naţiunilor Unite, a inclus faptul că în relaţie cu femeile şi sărăcia,
activităţile organizaţiilor Naţiunilor Unite sunt centrate pe importanţa acordării de
drepturi femeilor în toate sferele (economic, politic şi social). Cartea Femeile şi
Acordarea de Drepturi [5] nu a inclus, cu toate acestea, o definiţie specifică a acordării
drepturilor. Totuşi, într-unul din grupurile de lucru ale Conferinţei Pacificului privind
Femeile, Progresul şi Acordarea de Drepturi, Vanessa Griffen a afirmat că acordarea de
drepturi femeilor înseamnă pur şi simplu mai multă forţă pentru femei, iar forţa
reprezintă un nivel înalt de putere şi control. Reprezintă, de asemenea, potenţialul
femeilor de a se exprima şi al celorlalţi de a le asculta.

Acordarea de drepturi este abilitatea de a defini şi crea din perspectiva unei femei, de a
face alegeri sociale eficiente şi de a influenţa deciziile sociale în toate sferele sociale, nu
doar în acelea care sunt acceptabile pentru femei din punct de vedere social. Este
recunoaşterea şi respectul egal pentru femei şi abilitatea de a participa în toate sferele
sociale, nu doar în interior. Este participarea recunoscută şi apreciată a femeilor.
Această lungă definiţie conferă şi mai multă ambiguitate acordării de drepturi. Nu
explică nimic şi este deschisă interpretării potrivit fiecărei situaţii.

Articolul 12 din Declaraţia Conferinţei de la Beijing a inclus „acordarea de drepturi şi

progresul/emanciparea femeilor”, incluzând dreptul la gândire, religie şi convingere.
Acest paragraf sprijină viziunea Occidentului de a elibera femeile de toate restricţiile
spirituale, etice sau de gândire şi de a le permite să exerseze libertatea în calitate de
indivizi sau de membri ai comunităţii în scopul facilitării dominaţiei modului de viaţă
occidental.

„Sănătatea de reproducere” sau „sănătatea sexuală” sunt doi dintre termenii cei mai
alarmanţi din cadrul Naţiunilor Unite. Documentele Naţiunilor Unite consideră sănătatea
de reproducere şi sexuală drept drepturi umane care nu sunt limitate doar la cuplurile
legal căsătorite. Sănătatea sexuală şi de reproducere este prvită ca o nevoie firească şi
un drept pentru oricine de orice vârstă fără restricţii legale sau religioase.

Agenda Conferinţei Mondiale pentru Populaţie şi Dezvoltare de la Cairo, 5 – 13

septembrie 1994, decidea că sexul protejat bazat pe consimţământ reciproc este un
drept pentru toţi, întocmai precum mâncarea. Nu este limitat la cuplurile căsătorite legal
şi este un drept uman dictat de natura umană, nefiind supus poruncilor lui Dumnezeu
(din punctul de vedere al documentului). Nici Dumnezeu, nici religiile nu au fost
menţionate în proiectul/schiţa programului, nici măcar o dată. Religiile nu au fost deloc
menţionate în program, care este de mărimea unei cărţi mici. [6]

„Sănătatea de reproducere” este un termen pozitiv, deoarece face apel la îmbunătăţirea

sănătăţii reproductive a bărbaţilor şi femeilor prin relaţii sănătoase, instrucţiuni şi
îndrumare sănătoase. Totuşi, utilizarea sa în programul de Planificare Familială şi
integrarea sa în „Planificarea de Fertilizare” (limitând rata naşterilor în anumite locuri) se
centrează în jurul unui anumit înţeles, respectiv furnizarea de mai multe servicii de
reproducere şi sexuale, incluzând accesul public necondiţionat la contraceptive.

„Uniuni/Legături şi Cupluri” a fost unul dintre cei mai controversaţi termeni ai Conferinţei
Mondiale pentru Populaţie de la Cairo. Declaraţia conferinţei menţiona legături şi cupluri
în afara familiei, care este singura temelie firească/normală pentru orice comunitate
umană. Termenul a fost repetat la conferinţele de la Beijing, Istanbul şi Lahay. Acest
lucru transmite încercarea persistentă de a legaliza orientarea sexuală anormală, care a
fost recunoscută de unele biserici şi state din Occident. Prin urmare, nu a fost uimitor
faptul că Mary Robinson, Înalt Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului şi
fost preşedinte al Irlandei, s-a dedicat depunerii tuturor eforturilor pentru a sprijini
Alianţa Internaţională a Homosexualilor. La întâlnirea ei cu Alianţa la sfârşitul anului
1998, şi-a declarat intenţia de a numi un observator pentru drepturile homosexualilor,
[7], incluzând dreptul la căsătorii homosexuale şi lesbiene, şi de a continua lupta
împotriva legilor care pedepsesc orientarea sexuală anormală. Opinia ei era că toate
formele de distingere/discriminare pe baza comportamentului sexual sunt ilegale.

Mai multe ţări, inclusiv ţări arabe şi islamice, Vaticanul, unele ţări din America Latină şi
China au încercat să afirme faptul că căsătoria este o înţelegere/un acord între un
bărbat şi o femeie care alcătuiesc o familie. Familia este o instituţie socială responsabilă
pentru reproducerea şi creşterea copiilor. Documentele Naţiunilor Unite, totuşi,
promovau formele diferite ale familiei. Conferinţa de la Beijing a fost martora unei alte
dezbateri/controverse, când documentul său a prevăzut că familia are forme variate care
diferă în funcţie de societate. Ţările care s-au opus acestei afirmaţii au încercat în zadar
să adauge cuvântul „convenţional” la descrierea familiei şi a formelor familiei. Cu toate
acestea, ţările occidentale au refuzat.

Documentele Naţiunilor Unite au introdus un alt concept al familiei decât cel recunoscut
de toate religiile. Conceptul religios este că familia se bazează pe căsătoria legală a unui
bărbat şi a unei femei. Documentele, totuşi, consideră relaţiile în afara căsătoriei drept
afaceri ilicite şi relaţii homosexuale sau lesbiene, [8] care sunt anormale.

Documentul Conferinţei de la Cairo nu numai că permite aceste forme de familie, dar le

şi conferă drepturi şi face apel la abolirea tuturor piedicilor şi formelor de discriminare
împotriva acestor relaţii anormale şi păcătoase. „Toate formele de discriminare în relaţie
cu politicile de căsătorie şi familia în toate formele sale trebuie eliminate.” Obiectivul
conferinţei era dezvoltarea de politici şi legi care să ofere familiei un sprijin mai bun şi să
contribuie la stabilitatea ei, luând în considerare formele variate ale acesteia. Ulterior,
documentul a explicat „formele familiei” drept căsătoria cuplurilor de acelaşi sex şi
relaţiile în afara căsătoriei/nunţii, solcitând drepturi egale pentru toate. [9]

Astfel de concepte de relaţii şi practici sexuale şi familie transformă sexul protejat bazat
pe consimţământul reciproc într-un drept al oricărei fiinţe umane şi îl consideră la fel de
important precum mâncarea. Sexul nu este supus regulilor căsătoriei legale dintre un
bărbat şi o femeie ci, mai degrabă, este permis femeilor şi bărbaţilor necăsătoriţi de
toate vârstele, între adolescenţi, lesbiene şi homosexuali.

La Conferinţa pentru Habitate de la Istanbul din 1996, a izbucnit o nouă luptă asupra
definiţiei familiei, ceea ce dovedeşte insistenţa organizaţiilor care sponsorizează aceste
conferinţe de a răspândi anarhia sexuală prin ruperea familiei şi devierea de la conceptul
ei. Controversa a ţinut mai multe zile, dacă familia este o unitate socială care ar trebui
sprijinită sau unitatea socială primară/esenţială care ar trebui sprijinită. Controversa era
asupra utilizării articolului hotărât şi a cuvântului „primară”, la care Occidentul avea
obiecţii, ca de obicei. Mai mult, pentru a doua oară s-a dezbătut dacă familia are forme
variate. La finalul luptei, Canada şi Uniunea Europeană continuau să creadă în existenţa
formelor variate ale familiei, în opoziţie cu viziunea Chinei şi a ţărilor nealiate. Concluzia
a fost adoptarea, în Declaraţia de la Cairo, a unei atitudini de mijloc cu privire la soţ şi
soţie şi păstrarea „familiei în toate formele sale”.

Astfel de conferinţe internaţionale asupra femeilor încearcă să elimine familia. Acest

lucru se manifestă în termenii utilizaţi cu referire la copiii bastarzi. În trecut, se folosea
„nelegitim” pentru a descrie astfel de copii. În zilele noastre, cuvintele folosite sunt
„copii în afara căsătoriei”, „copii naturali” şi, în fine, „copii din dragoste”. [10]

„Libertatea orientării sexuale” a fost menţionată pentru prima dată la Conferinţa de la

Beijing. Articolul 226 al documentului conferinţei face apel la libertatea de orientare
sexuală ca fiind unul din drepturile omului. Multe dintre statele participante au încercat
fie să definească, fie să elimine termenul. Occidentul, totuşi, în frunte cu statele
scandinave, Canada, Statele Unite şi Uniunea Europeană, a afirmat că libertatea de
orientare sexuală nu adaugă un nou drept la drepturile şi libertăţile omului. Termenul a
fost eliminat din declaraţie, doar pentru a fi repetat la Conferinţa Tinerilor de la Brag,
Portugalia, din 1998.

Organizaţiile liberale şi asociaţiile homosexualilor au încercat să folosească „libertatea de

orientare sexuală” pentru a doua oară. Încecarea lor a eşuat, confruntându-se cu
obiecţii hotărâte. Totuşi, au reuşit să adauge un nou termen cu aceeaşi semnificaţie:
„teama de orientare sexuală atipică”, adică teama de orientare sexuală anormală.
Declaraţia chema la lupta împotriva „discriminării, rasismului şi a temerii de orientare
sexuală atipică.”

La Conferinţa Tineretului şi a Organizaţiilor Non-Guvernamentale din 1999 de la Lahay,

„libertatea de orientare sexuală” a fost impusă în declaraţia conferinţei. Educaţia sexuală
va fi obligatorie în toate fazele educaţiei. Va fi acordată libertatea de plăcere, încredere
şi exprimare sexuală şi de orientare sexuală anormală. Guvernele mondiale nu vor
discrimina tinerii pe baza rasei, religiei, culturii, sexului sau orientării sexuale, ceea ce
reprezintă mai degrabă o nouă victorie pentru asociaţiile homosexuale. Conceptul de
libertate a orientării sexuale a fost implicit menţionat în Conferinţa Populaţiei din 1994
de la Cairo, iar apoi s-a mutat treptat la Brag în 1998 şi, în cele din urmă la Lahay în
1999.

Cazul lui Nicolas Tonen, homosexualul australian, este un exemplu al rolului influent pe
care îl joacă organizaţiile Naţiunilor Unite. Nicolas a dat în judecată legea statului său
(Tasmania, Australia) la Comisia Drepturilor Omului de la Naţiunile Unite. Legea
pedepseşte orientarea sexuală anormală, ceea ce Nicolas considera o încălcare a
drepturilor sale şi o imixtiune în viaţa sa personală. Nicolas a considerat acets lucru o
încălcare a aderării Australiei la Convenţia Drepturilor Civile şi Politice ale Omului.
Comisia Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului este desemnată să monitorizeze
punerea acestora în practică şi respectarea lor de către statele semnatare, potrivit unui
protocol special anexat la Convenţia Drepturilor Civile şi Politice ale Omului din 1966.
Tratatul din 1966 nu se referă la drepturile sexuale sau la Libertatea de Orientare
Sexuală în niciunul din articolele sale, ci mai degrabă încurajează respectul faţă de
căsătorie şi sanctitatea vieţii maritale. Totuşi, Comisia a reuşit să includă libertatea de
orientare sexuală şi nepermisiunea imixtiunii statelor în vieţile persoanle ale indivizilor.
Statele nu sunt îndreptăţite să se amestece în vieţile intime din motive de interes public,
protecţia eticii sau prevenirea epidemiilor. Comisia a obligat Australia, ca stat semnatar,
să respecte libertatea de orientare sexuală şi a obligat Tasmania ca, în termen de 90 de
zile, să-şi amendeze legea penală pentru a corespunde aderării sale internaţionale la
tratat. [11]

Forţa de muncă feminină: Partea cea mai rea a viziunii Occidentului în ceea ce priveşte
problemele femeilor este aceea că femeile sunt considerate indivizi solitari, excluşi din
familie, societate şi ţară, care nu au legătură cu nimic. Forţa de muncă a omului a fost
redefinită ca muncă cuantificabilă, depusă în viaţa publică pentru plata în bani, care este
supusă legii cererii şi a ofertei. Această definiţie exclude maternitatea, creşterea copiilor
şi îndatoririle casnice, deoarece asemenea muncă nu poate fi măsurată cu precizie, iar
femeile nu sunt plătite în bani pentru ea.

Totuşi, asemenea muncă încarcă vieţile şi preocupările femeilor, şi nu poate fi

monitorizată deoarece îndatoririle sunt îndeplinite în viaţa personală. Munca de acasă a
femeilor nu se măsoară după preţ, deşi este nespus de preţioasă. Dar documentul nu o
consideră muncă. „Nu fac nimic, stau doar acasă”, este răspunsul unei casnice întrebate
despre slujba ei. Aceasta înseamnă că, în ciuda dinamicii/vitalităţii şi a dificultăţii
maternităţii, este considerată „nimic”, deoarece femeile nu sunt plătite pentru ea şi nu
este depusă în viaţa publică.

Acesta este fundamentul nesfârşitelor conferinţe despre femei, planificare familială şi

mişcarea de eliberare a femeilor, care vizează spargerea familiilor şi eliberarea femeilor
de rolurile lor stereotipe precum „Mama”. Comisia Naţiunilor Unite pentru Statutul
Femeilor crede că asemenea roluri ţin femeile prizoniere [12], iar documentul Celei de-a
Patra Conferinţe Mondiale a Femeilor (Beijing) considera munca femeilor din casă ca
soţii şi mame drept muncă neremunerată.

Convenţia pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeilor

(CEDAW) include mai mulţi termeni încărcaţi de semnificaţii, care necesită a fi discutaţi
şi lămuriţi.

„Discriminare” este pivotul pentru CEDAW şi este un termen legal cu implicaţii sociale.
În engleză, „discriminare” exprimă mai degrabă injusteţe decât distingere/separare.
Totuşi, nu toate actele de distingere a celor care diferă unul de altul sunt injuste.
Egalitatea poate fi realizată doar în rândul acelora care se bucură de caracteristici,
funcţii şi capacitate legală similare (ansamblul sarcinilor şi îndatoririlor).

„Roluri stereotipe” este doar un atac asupra familiei în forma sa instinctivă, considerată
de toate religiile şi comunităţile normale, care reprezintă majoritatea lumii. Familia este
compusă dintr-un bărbat şi o femeie care sunt căsătoriţi legal. Sarcinile de viaţă sunt
distribuite între ei, în căutarea de integrare. „Roluri stereotipe” înseamnă că sunt roluri
stereotipe de femei pentru femei şi roluri stereotipe de bărbaţi pentru bărbaţi.

CEDAW cere, prin urmare, eliminarea rolurilor stereotipe şi credinţa că există o largă
posibilitate a schimbării rolurilor, presupunând că acestea sunt neutre. Maternitatea este
o funcţie socială, nu o caracteristică biologică. Oricine poate îndeplini rolul maternal.
Acesta este motivul pentru care Naţiunile Unite, interpretând CEDAW, solicită concediu
de îngrijire a copiilor pentru bărbaţi, pentru a permite mamelor să funcţioneze în sarcina
lor primară, respectiv angajarea în viaţa publică în schimbul plăţii.

CEDAW a folosit „dreptul la beneficii familiale” pentru a se referi la egalitatea absolută la

moştenire între fraţi şi surori. Potrivit Dr. Muhammad `Imarah, „dreptul la beneficii
familiale” este un termen care creează confuzie şi a fost format în acest fel pentru a
evita reacţia islamică în dezbaterea egalităţii la moştenire.

„Drepturile femeii (ca părinte) fără referire la statutul ei marital” separă dreptul unei
femei ca părinte de statutul ei ca femeie şi nu indică motivul legal sau ilegal al creării
„femeii ca părinte”. Acest lucru accentuează ceea ce s-a discutat în anumite documente
ale Naţiunilor Unite cu referire la femei şi sfera socială: o mamă este părinte fără nicio
legătură cu modul în care a rămas însărcinată. Prin urmare, documentul Conferinţei
pentru Populaţie de la Cairo a separat căsătoria, sexul şi reproducerea şi le-a considerat
teme diferite şi separate.
FEMINITATEA
Islamul a apreciat întotdeauna feminitatea femeii, feminitate ce antrenează un rol integral, precum cel al
bărbatului. Nimeni nu este nicidecum un duşman, adversar sau concurent al celuilalt, ci, mai degrabă, fiecare
este un ajutor pentru celălalt, pentru atingerea perfecţiunii relative a persoanei sale şi a fiecărui sex.Ordinea
realizată de Allah în Univers face din existenţa dualităţii una dintre caracteristicile sale. Acest principiu se
manifestă în prezenţa bărbatului şi a femeii în lumea vie a oamenilor, animalelor şi plantelor sau în prezenţa
negativului şi pozitivului în lumea nevie, prin fenomenul magnetismului, electricităţii etc. Chiar şi în atom există
sarcini pozitive şi negative, acestea fiind date de proton şi electron. Coranul, revelat acum o mie patru sute de
ani, dă o explicaţie clară acestui fapt: „Şi din fiecare lucru Noi am creat perechi. Poate că voi vă veţi lăsa
îndemnaţi.” (Coran 51: 49).Prin definiţie, bărbaţii şi femeile sunt precum cutia şi capacul său, o unitate ce
cuprinde obiectul şi perechea sa; unul nu poate exista fără celălalt. Când Allah l-a creat pe primul om, Adam, El
i-a creat, de asemenea, şi perechea, pe Eva, pentru a locui şi a-şi găsi pacea alături de ea. Allah Atotputernicul
nu l-a lăsat pe Adam singur nici chiar în Rai. Cuvântarea lui Allah, indiferent dacă lua forma interdicţiei sau a
poruncii, era adresată amândurora: „Şi zis-am Noi: «O, Adam, sălăşluieşte tu împreună cu soaţa ta în această
grădină! Mâncaţi din ea pe îndestulate, ori de unde voiţi, dar să nu vă apropiaţi de acest pom, pentru ca să nu fiţi
dintre cei nedrepţi!»” (Coran 2: 35).Toate acestea demonstrează că femeia este diferită de bărbat, ea
completându-l pe el şi el pe ea. Un lucru nu se completează singur. Coranul evidenţiază acea deosebire: „Şi un
băiat nu este întocmai ca o copilă!” (Coran 3: 36).Ei nu sunt precum pozitivul şi negativul. Deosebirea nu
înseamnă că sunt adversari în niciun sens. Ei se nasc din fiecare şi sunt unul pentru altul: „... căci sunteţi unii din
alţii”(Coran 4: 25);„Şi Allah v-a făcut soaţe din voi înşivă” (Coran 16: 72). Allah cel Înţelept a ordonat, de
asemenea, ca întreaga construcţie fizică şi psihică a femeii să aibă elemente prin care să atragă şi să fie atrasă
de bărbat. Esenţială în acest scop a fost înzestrarea femeii de către Allah cu o dorinţă instinctivă şi o pasiune
puternică naturală, aspecte ce conduc la atracţia reciprocă şi la comuniunea lor, astfel încât viaţa să continue,
iar generaţiile să apară mai departe.De aceea Islamul dezaprobă sistemele care nu susţin acest instinct natural
sau nu îl fructifică; de exemplu – viaţa monahală. Cu toate acestea, prin niciun mijloc, acest lucru nu reflectă
acceptarea canalizării acestei energii în direcţia greşită, ci doar în căsătoriile permise de divinitate care formează
baza familiei. Astfel, Islamul, alături de celelalte religii revelate, interzice adulterul la fel ca şi toate formele de
imoralitate, indiferent dacă sunt la vedere sau nu. Islamul a menţionat toate abaterile care pot genera aceste
acte, asigurând astfel protejarea bărbaţilor şi a femeilor de toţi factorii de seducţie şi de poftele trupeşti.Pe baza
instinctului natural al femeii, al nevoii sale de a avea condiţii sănătoase şi adecvate ale relaţiei sale cu bărbatul,
Islamul a stabilit codurile sale proprii pentru femeie, precum a stabilit şi celelalte coduri relevante, instrucţiuni şi
reguli. Islamul încearcă să îi protejeze feminitatea, să îi recunoască nevoile şi să nu i le reprime. El încearcă să
creeze o barieră între femeie şi depravare pentru a o proteja de prădătorii care o vânează, o devorează în
vizuinele lor şi îi aruncă rămăşiţele.Putem oferi un rezumat al viziunii Islamului asupra femeii: 1. Islamul
protejează femeile pentru a le păstra gingăşia şi frumuseţea. Din acest motiv le sunt permise unele lucruri ce le
sunt interzise bărbaţilor. Femeia poate purta aur şi mătase naturală; avem dovada în hadisul: „Acestea două
[materialele] le sunt interzise bărbaţilor comunităţii mele şi permise femeilor”. (Hadis consemnat de Ibn Majah de
la Ali (3595); hadis sahih.) Permisiunea de a folosi lucruri care i se potrivesc femeii este completată de interdicţia
de a folosi lucruri care îi afectează feminitatea, precum hainele bărbăteşti sau adoptarea gesturilor şi a
comportamentului masculin, în general. O femeie nu are voie să poarte îmbrăcămintea bărbatului; un bărbat nu
are voie să poarte îmbrăcămintea femeii. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) spune: „Allah
blesteamă bărbatul care se îmbracă precum o femeie şi femeia care se îmbracă precum un bărbat”.Hadisul a
fost consemnat de Abu Huraira şi Abu Dawud (4098), Ahmed 2/325, Ibn Hibban (1904) şi alţii. Bărbaţii care se
comportă ca femeile şi femeile care se comportă ca bărbaţii sunt pedepsiţi la fel de către Allah. Profetul (Pacea
şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) spune: „Trei [categorii de persoane] nu intră în Paradis şi nu se bucură
de vederea Frumuseţii lui Allah în Ziua Judecăţii: un fiu care nu i-a ascultat pe părinţii săi, o femeie
masculinizată şi un adulterin”.Hadisul este consemnat de Ahmed Ibn Omar şi aprobat de şeicul Şaker ca sahih
(1680), An-Nisa’i 5/80, Al-Hakim 1/72 şi alţii.2. Islamul susţine feminitatea şi, datorită slăbiciunii relative a
femeilor, protejează femeia, lăsând-o în grija unui bărbat ce o întreţine, îi asigură cheltuielile de trai şi îi acoperă
toate nevoile. Chiar dacă este sub tutela tatălui, a soţului, fiului sau a fratelui ei, ea va fi îngrijită de ei, aceasta
reprezentând obligaţia lor conform legislaţiei islamice. Nicio nevoie nu ar trebui să o silească să îşi facă drum
prin întinderile neexplorate ale vieţii pline de conflicte, în mijlocul învălmăşelii bărbaţilor aflaţi în competiţie pentru
a-şi câştiga pâinea – situaţie în care a fost prinsă femeia occidentală, presată de o necesitate stringentă, din
cauză că tatăl, fratele, fiul sau unchiul nu o ajută cu nimic. Consecinţa este că în societăţile vestice femeia
trebuie să accepte orice fel de muncă, cu orice salariu, pentru a putea supravieţui.3. Religia lui Allah protejează
moralitatea şi decenţa femeii, are grijă de reputaţia şi demnitatea ei, îi apără castitatea, păzind-o de gândurile şi
vorbele necurate, şi încearcă să împiedice mâinile răuvoitoare care vor să-i aducă vătămare. Ca să atingă
aceste obiective nobile, o datorie, prescrisă în Islam, a femeii este aceea de a-şi pleca ochii şi a-şi păstra
castitatea şi puritatea:„Şi spune drept-credincioaselor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor, să
nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor! Şi să nu-şi
arate frumuseţea lor decât înaintea soţilor, sau a părinţilor lor, sau a părinţilor soţilor lor, sau a fiilor lor, sau a
fiilor soţilor lor, sau a fraţilor lor, sau a fiilor fraţilor lor, sau a fiilor surorilor lor, sau a muierilor lor, sau a acelora
pe care le stăpânesc mâinile lor drepte, sau a slujitorilor dintre bărbaţi, care nu mai au dorinţă, sau a copiilor mici
care nu ştiu ce este goliciunea femeilor. Şi să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe
ascund ele! Şi căiţi-vă cu toţii, o, voi, drept-credincioşilor, faţă de Allah, pentru ca voi să izbândiţi!” (Coran 24:
31).Ea se îmbracă şi se împodobeşte decent. „ ... să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară
(...) şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor!” (Coran 24: 31).Gătelile vizibile la care se referă acest verset au
fost interpretate ca fiind inclusiv inelul, faţa, cele două mâini, şi unii exegeţi şi jurişti au stabilit ca fiind şi
picioarele de la gleznă în jos. (În timpul Profetului – Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa! – unele
femei obişnuiau să îşi acopere faţa. Flexibilitatea Islamului îi permite femeii să opteze sau nu pentru acoperirea
feţei. Nota editorului.)Ea trebuie să îşi acopere celelalte părţi atractive, precum părul, gâtul, mâinile şi picioarele,
faţă de toţi oamenii, excepţie făcând soţul, rudele de sânge, persoanele cu care nu poate avea o relaţie de
căsătorie din cauza proximităţii relaţiei (fraţi, unchi etc.) şi de care îi este dificil să şi-i le ascundă: „Şi spune
drept-credincioaselor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor, să nu-şi arate gătelile lor, afară de
ceea ce este pe dinafară şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor! Şi să nu-şi arate frumuseţea lor decât
înaintea soţilor, sau a părinţilor lor, sau a părinţilor soţilor lor, sau a fiilor lor, sau a fiilor soţilor lor, sau a fraţilor
lor, sau a fiilor fraţilor lor, sau a fiilor surorilor lor, sau a muierilor lor, sau a acelora pe care le stăpânesc mâinile
lor drepte, sau a slujitorilor dintre bărbaţi, care nu mai au dorinţă, sau a copiilor mici care nu ştiu ce este
goliciunea femeilor. Şi să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele! Şi căiţi-vă
cu toţii, o, voi, drept-credincioşilor, faţă de Allah, pentru ca voi să izbândiţi!” (Coran 24: 31).Femeia musulmană
trebuie să păstreze decenţa în mers şi în vorbire: „Şi să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce
podoabe ascund ele!” (Coran 24: 31);„O, voi, soţii ale Profetului! Voi nu sunteţi ca niciuna dintre femei. Dacă
sunteţi pioase, nu vă arătaţi binevoitoare [faţă de bărbaţi], cu vorba, pentru ca acela care are o boală în inimă să
nu poftească la voi, şi spuneţi vorbe potrivite!” (Coran 33: 32).Prin urmare ei nu îi este interzis să vorbească (aşa
cum unii au înţeles); vocea sa nu este ceva interzis. Dimpotrivă, în Coran îi este poruncit să vorbească, dar
conform normelor credinţei islamice. Ea trebuie să fie mai presus de toate actele menite să stârnească şi să
tenteze bărbatul, aşa cum se întâmpla în epoca ignoranţei, în perioada preislamică, sau în varianta modernă a
Jahiliyei. O femeie musulmană ar trebui să nu fie excentrică. Ea trebuie să evite să se afle într-un loc singură, cu
un bărbat care nu este soţul ei, sau cu o persoană cu care se poate căsători, pentru a păstra o barieră între ea şi
celălalt bărbat şi toate gândurile păcătoase, între reputaţia ei bună şi zvonurile false. Profetul (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) spune: „Niciun bărbat nu trebuie să se afle într-un loc izolat cu o femeie
şi nicio femeie nu ar trebui să călătorească cu nimeni în afară de o persoană cu care nu se poate căsători.” sau
soţul ei, desigur.Trebuie evitate adunările de bărbaţi, excepţie făcând cazurile necesare sau scopurile
considerabile, doar pentru strictul necesar. Participarea la rugăciunile în grup din moschee, căutând
cunoaşterea, cooperarea în caritate şi promovarea credinţei sunt situaţii în care prezenţa femeii alături de
bărbaţi este acceptată; astfel, ea nu este privată de dreptul de a participa la servirea comunităţii ei, cu condiţia
de a nu depăşi limitele codului islamic în viaţa socială.Prin aceste indicaţii şi regulamente, Islamul are grijă de
siguranţa femeii şi a feminităţii sale, pentru ca ea să fie apărată de gurile profane; Islamul îi păstrează decenţa şi
castitatea, ţinând-o departe de toţi factorii de abatere. Islamul are grijă de onoarea ei, luptând împotriva
calomniei şi a celor care o răspândesc. Mai presus de toate, Islamul îi protejează sufletul şi îi calmează mintea,
luptând împotriva tensiunii, instabilităţii şi tulburării ce pornesc de la închipuirile sălbatice sau de la alţi factori ce
produc agitaţie. În acelaşi timp, Islamul protejează bărbatul de anxietate şi rătăcire, familia de despărţire şi
societatea de prăbuşire şi destrămare.