Revolutia industrială in Germania, SUA si Franța

Realizat de Rumega Dumitru

Germania, ca urmare a lipsei unităţii statale, cunoaşte o evidentă rămânere în urmă faţă
de Anglia. Existenţa mai multor state cu populaţie germană constituie un handicap al
vieţii economice germane, parţial atenuat prin „Uniunea vamală, iniţiată de Prusia în
1819, la care au aderat toate celelalte state germane, cu excepţia Austriei, până în 1836.
Până la mijlocul secolului al XIX-lea însă industria statelor germane păstra multe din
caracteristicile economiei medievale, dominată de meşteşugari şi manufacturi.

După 1850, urmare a creşterii demografice şi reformei agrare, statele germane cunosc o
intensificare a vieţii economice, creşteri importante în producţia industrială textilă şi
cea agricolă, cu scopul, de a satisface trebuinţele interne. Progresele revoluţiei
industriale în Germania cele mai semnificative au fost înregistrate în domeniul
industriei grele, cu deosebire după unificarea statelor germane. În urma adoptării unei
puternice legislaţii protecţioniste se dezvoltă, după 1870, industria grea, care, până la
sfârşitul secolului, o întrece în realizări pe cea engleză. Metalurgia, construcţiile de
maşini, în special de material rulant, chimia, electrotehnica ş.a. cunosc creşteri şi
realizări tehnice de nivel mondial. Se cuvine menţionată şi atenţia deosebită acordată
întemeierii, dezvoltării şi consolidării învăţământului tehnic superior şi cercetării
ştiinţifice.

Descoperiri semnificative, care îşi pun amprenta asupra nivelului de dezvoltare a

economiei germane, ca motorul Otto, Diesel, electric ş.a. conferă industriei de
prelucrare o artă superioară. De asemenea, intervenţia statului german a fost deosebit
de puternică în construcţia de căi ferate, constituind un element fundamental al
unificării economice. Căile ferate germane însumează 43.000 km în 1890, au o mare
densitate în regiunile puternic industrializate, ca Westphalia, Silezia şi Saxonia, şi se
află, după 1876, în proprietatea statului.

Către sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului al XX-lea, Germania începe să-
şi creeze un imperiu colonial propriu, prin anexări de teritorii din Africa şi Asia.
Revoluţia industrială din Franţa, deşi cu tradiţii deosebite în industria manufacturieră
textilă, cunoaşte o dezvoltare industrială modernă relativ târzie. Unele împrejurări
istorice, cum sunt măsurile economice sau cu implicaţii economice luate în perioada
revoluţiei franceze, precum şi pierderile imense umane şi materiale legate de războaiele
napoleoniene, au încetinit procesul de modernizare a bonomiei franceze. La acestea se
poate adăuga, desigur, şi dimensiunea redusă a proprietăţii funciare tipic franceze, care
nu are forţa economică necesară modernizării agriculturii şi reţine un segment prea
mare din populaţia activă.

În a doua jumătate a secolului al XlX-lea, industria franceză cunoaşte realizări

remarcabile în domenii de vârf ale epocii, precum cele ale metalurgiei, otelurilor
speciale, chimiei, aeronauticii, autovehiculelor, dar, cu toate acestea, nivelul de
dezvoltare a economiei franceze în ansamblu nu poate fi caracterizat ca fiind acela al
unei ţări industrializate. Agricultura păstrează rolul dominant în economie, urbanizarea
este scăzută, iar întreprinderile industriale sunt, în porţie de 80%, de mici dimensiuni,
ele având între 3-5 angajaţi.

Revolutia industriala in SUA

SU.A, în momentul proclamării independenţei, erau  predominant agricole şi cu o
populaţie relativ redusă. De-a lungul secolului al XlX-lea, ele cunosc însemnate
frământări, determinate de cristalizarea statutului politic, întinderea teritorială şi
căutarea unui model de dezvoltare economică. Urmare a unei rate a natalităţii extrem de
ridicată, precum şi a valurilor de imigrări, populaţia SUA cunoaşte, într-un secol, un salt
uriaş, de la 4 la 100 milioane, şi este o populaţie predominant tânără, ceea ce imprimă
un dinamism deosebit vieţii economice. In plus, piaţa internă a SUA se caracterizează
printr-o mare omogenitate, urmare a ceea ce sociologii numesc „creuzetul american”. Cu
toate acestea, până în pragul secolului al XX-lea, economia SUA suferă de o cronică lipsă
de braţe de muncă, motiv pentru care producţia, atât cea agricolă, cât şi cea industrială,
are caracteristici proprii.

In dezvoltarea economică a SUA deosebim, în principal, două etape: prima, până la

războiul de secesiune, în care economia se dezvoltă în relativă dependenţă faţă de fosta
metropolă, şi a doua, după acesta, când ea îşi găseşte propriul drum şi ritm de
dezvoltare. În esenţă, dezvoltarea economică a SUA începe cu agricultura, domeniu în
care fertilitatea excepţională a terenurilor virgine şi imensitatea spaţiului geografic sunt
factori favorabili pentru cultura cerealelor şi creşterea animalelor, deşi cucerirea
vestului se dovedeşte a fi o realitate extrem de aspră. Producţia agricolă reprezintă baza
de materii prime pentru producţia alimentară, care în faza ei de început este concentrată
în jurul oraşului Chicago. Concomitent, industria textilă cunoaşte şi ea dezvoltări
semnificative, prin valorificarea bumbacului în zonele nordice. Prima „afacere în stil
american” au constituit-o însă căile ferate, construcţia lor fiind o permanenţă a vieţii
economice din SUA, începând din deceniul al treilea şi până la sfârşitul secolului al XIX-
lea. Trebuinţele generate de construcţia de căi ferate impun dezvoltarea industriilor
extractive, metalurgice şi constructoare de maşini, apariţia primelor societăţi pe acţiuni,
iar ca urmare a gradului înalt de monopolizare, a primelor legi antitrust. Este
semnificativ faptul că acţiunile societăţilor feroviare au fost primele înregistrate la Bursa
din NewYork, iar valorile la care ele erau negociate depăşeau cu mult pe cele ale
societăţilor industriale.

Descoperirea petrolului, la jumătatea secolului trecut, imprimă vieţii economice a SUA

un ritm şi direcţii proprii de dezvoltare. Coroborat cu victoria nordului industrial asupra
sudului agricol, în urma războiului de secesiune, şi cu tactica protecţionistă promovată
consecvent în a doua jumătate a secolului al-X-lea, procesul de industrializare în SUA se
desfăşoară accelerat şi cu rezultate care îndreptăţesc şi consfinţesc poziţia lor de lider în
ierarhia mondială la inceputul secolului al XX-lea. Expansiunea economică americană
se face simţită pe piaţa mondială încă înainte de primul război mondial, prin activităţile
unor mari societăţi ca Standard Oil, General Motors, Ford, United States Steel Co,
General Electric, Dupont de Nemours ş.a.

Revoluția industrială în Franța. Prima etapă

Primele mașini au apărut aici la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Dar nu
au avut aplicații largi. Recuperarea industrială a avut loc în mie opt
sute cinci - o mie opt sute zece ani în timpul domniei directorului și
Napoleon, care a sprijinit activ industria și comerțul. În același timp, în
Franța au fost găsite invenții în limba engleză. Un rol special în
industria textilă a jucat o mașină de Jacquard, creat în anii 1804-1808,
care produce tesatura cu un model, și mașină Girard (1810), care a
efectuat prelucrarea mecanică chimică a inului. Este adevărat că
aceste invenții s-au răspândit în industria textilă franceză abia în anii
1940. În general, ingineria și tehnologia gândite în Franța au rămas în
spatele limbii engleze. Blocada continentală a Angliei, care a fost
condusă de Napoleon în 1806, a închis piețele franceze și europene
pentru mărfurile britanice, a creat mari dificultăți economice pentru
Anglia. A accelerat formarea și dezvoltarea ramurilor industriei
franceze (pânză, chimică, prelucrarea metalelor). Cu toate acestea,
acele industrii care au lucrat pe materii prime coloniale (bumbac,
zahăr) au înregistrat un declin. În general, dorința lui Napoleon de a
crea condiții pentru dominarea industriei franceze pe continent a
afectat negativ cursul dezvoltării industriale. Franța timp de mulți ani a
fost lipsită de mașini, produse metalice și cărbune din engleză,
necesare pentru mecanizarea proceselor de producție. Agricultura în
Franța a suferit de la încetarea exporturilor de cereale, vin și alte
produse. Aliații lui Napoleon erau nemulțumiți de blocada continentală.
Revoluția industrială în Franța. A doua etapă
În a doua fază a revoluției industriale (1,815 - o mie 848 ani) cursul
dezvoltării economice a ratei Franței uskoryaetsya.Rastut mecanizării
producției. Industria textilă, metalurgia, imprimarea, ceramica și alte
industrii se dezvoltă. În anii 1920, a apărut ingineria franceză. De
volumul producției industriale la mijlocul secolului al XIX-lea. Franța a
ocupat locul doi în lume după Marea Britanie. Cu toate acestea, nivelul
tehnic și competitivitatea acestuia au rămas scăzute. În Franța, au fost
păstrate fabrici mici și producție de artizanat la scară mică. Această
situație este explicată de unii istorici de atmosfera anti-capitalistă a
societății franceze, natura antreprenorului: un mic om de afaceri, o
persoană conservatoare, precaută. Burghezia comercială și industrială
nu a avut o influență suficientă asupra formării politicii de stat.
Guvernul și-a ignorat interesele.
Deja în stadiul revoluției industriale, în Franța a fost formată o
burghezie financiară, care a jucat un rol semnificativ în stat, dar nu a
îngrijit prea mult pentru dezvoltarea industriei. A fost îmbogățită prin
speculații cu dobândă, speculații financiare și de schimb. Capitalul
monetar a crescut mai repede decât capitalul industrial. În Franța,
secolul al XIX-lea. ritmul lent de creștere a populației, cererea de
bunuri și produse au rămas scăzute, această tendință negativă de a
aprofunda relațiile în sat, structura complexă și contradictorie a
sectorului agricol al economiei. În agricultură, Franța, dominată de
mici ferme țărănești, care, odată cu creșterea populației rurale, se
zdrobesc din ce în ce mai mult. Predominanța micilor ferme țărănești a
limitat dezvoltarea capitalistă a satului francez. Chiar dacă politica
vamală de stat, care este mai mult decât facilitat agricultorilor
întreprinzători, și, astfel împiedicat dezvoltarea industriei, agriculturii,
nivelul de dezvoltare în comparație cu alte țări europene au rămas
scăzute.
Revoluția industrială în Franța. A treia etapă
A treia etapă a revoluției industriale din Franța a avut loc după
revoluția din 1848-1849 și a continuat până la sfârșitul anilor '60. În
această perioadă, industria fabricii a acoperit majoritatea industriilor.
Volumul total al producției industriale în perioada 1851-1865 sa dublat
aproape. Numărul de motoare cu aburi în industrie și transport a
crescut de la 7,7 la 27,8 mii. Lungimea căilor ferate a ajuns la 17,4 mii
km.
Urmând exemplul Angliei, a fost proclamată libertatea comerțului, iar
atribuțiile oneroase au fost eliminate. Dezvoltat cu succes de afaceri de
credit, și de schimb, bănci și societăți pe acțiuni au obținut putere fără
precedent și succese în dezvoltarea economică au fost realizate grație
unei politici liberale echilibrate a lui Napoleon III și guvernul său Astfel
de valoare.
Deci, ca urmare a revoluției industriale, economia franceză a luat în
cele din urmă calea dezvoltării industriale. Cu toate acestea, spre
deosebire de Anglia, în economia Franței, luciul a jucat un rol
semnificativ.