Sunteți pe pagina 1din 6

Capitolul X

GLOBALIZAREA – CONCEPT, PREMISE

Introducere
Conceptul de „global” cuprinde atât ideea intensificării competiţiei, cât şi de
extindere a oportunităţilor la nivelul pieţei mondiale.
Lumea s-a schimbat profund şi se află într-o tranziţie politică şi economică
majoră. Problemele complexe din cadrul relaţiilor economice internaţionale sunt mai
curând globale decât naţionale, solicitând o rezolvare globală.
Aşadar, globalizarea este o tendinţă care se manifestă în economia mondială,
tendinţă accelerată de dezvoltarea societăţii informaţionale. Ea nu acţionează de la
sine, ci prin intermediul unor politici economico-financiare care, ca orice factori
subiectivi, pot reflecta corect realitatea sau se pot abate de la ea.

Obiective operaţionale
După parcurgerea acestui capitol veţi putea să:
- înţelegeţi conceptul de „globalizare”;
- analizaţi procesul de globalizare;
- înţelegeţi cum se realizează globalizarea culturală;
- identificaţi criticile aduse acestui proces;

Cuvinte cheie
Principalele cuvinte cheie ale acestui capitol sunt: interdependenţă, multilateralism,
revoluţia globală, forţe geoeconomice, ordine globală, globalizare culturală.

Societatea contemporană trece în prezent prin schimbări structurale profunde,


necunoscute în perioadele istorice anterioare. Problema asupra căreia se concentrează
dezbateri politice, economice, militare, ştiinţifice etc. este următoarea : "încotro se
îndreaptă această societate"? O serie de opinii converg în direcţia aprecierii faptului
că lumea s-a schimbat profund, că ea se află într-o tranziţie politică şi economică
majoră. Problemele complexe ce s-au ivit în arena relaţiilor economice internaţionale
sunt tot mai dificil de administrat. Ele sunt mai curând globale decât naţionale,
solicitând o rezolvare mai degrabă globală decât naţională.
Globalizarea economiei mondiale poate fi definită ca fiind procesul de creştere a
interdependenţelor dintre statele naţionale ca urmare a extinderii legăturilor
transnaţionale în diferite sfere ale vieţii economice, politice, cultural-sociale. Aşadar
criteriul de bază al definirii globalizării îl constituie creşterea interdependenţei în
diferite sectoare ale vieţii social-politice şi economice. Dar interdependenţa este o relaţie
(legătură) reciproc avantajoasă, ce se stabileşte între firme din diferite ţări sau/şi între
economii naţionale.
Din punct de vedere istoric expansiunea internaţională s-a făcut prin intermediul
schimbărilor iar după anii 80 printr-o dezvoltare importantă a investiţiilor directe şi a
colaborării între întreprinderi. Din această cauză un studiul al Organizaţiei de Cooperare
şi Dezvoltare Economică (O.C. D. E) dat publicităţii în 1994 asimilează globalizarea cu
multilateralismul.
Potrivit opiniei mai multor economişti, se pare că termenul de “globalizare” a
fost pentru prima dată folosit de Theodore Levitt în lucrarea sa “The Globalization of
Markets” pentru a caracteriza schimbările care au avut loc în economia internaţională ca
urmare a expansiunii comerţului, investiţiilor şi tehnologiei.1
Globalizarea poate fi privită şi ca modalitate sau sistem de acceptare şi aderare
a unor probleme globale ale omenirii. 2 Primii care au semnalat aceste probleme globale
au fost membrii Clubului de la Roma (fondat în 1968), concluziile lor fiind expuse în
numeroase lucrări de referinţă.
Problemele omenirii sunt acele aspecte (laturi) fundamentale ale vieţii fără de
soluţionarea cărora nu sunt posibile progresul şi bunăstarea tuturor popoarelor. În
virtutea interdependenţelor din economia mondială, rezolvarea unor probleme vitale
creează premisele de a gândi şi soluţiona noi probleme ale dezvoltării. În cadrul acestor
probleme, cele grave (urgente) sunt acelea care, prin consecinţele lor previzibile
(probabile), pun în pericol nu numai dezvoltarea, ci însăşi existenţa vieţii oamenilor.
Istoria civilizaţiei umane evidenţiază faptul că problemele omenirii înainte de a fi
rezolvate trebuie să fie descoperite, localizate în timp şi spaţiu, corect formulate cu
ajutorul ştiinţei şi integrate într-o strategie realistă de dezvoltare. De aceea, se
consideră că prima dinte problemele urgente şi permanente ale omenirii este sprijinirea
dezvoltării continue a ştiinţei şi punerii cuceririlor ei în slujba îmbunătăţirii vieţii
oamenilor.
Procesul globalizării a demarat în anii '70 şi s-a accentuat pe la mijlocul anilor
'80. “Revoluţia globală nu are o bază ideologică. Ea capătă formă printr-un amestec fără
precedent de seisme geostrategice, de factori sociali, economici, tehnologici, culturali şi
etnici” susţin A King şi B. Schneider.
Acesta din urmă apreciază că “globalizarea este o tendinţă care se manifestă în
economia mondială, tendinţă accelerată de dezvoltarea societăţii informaţionale”. Tot el
susţine că globalizarea este departe de a fi un proces autocuprinzător, de vreme ce ţările
cele sărace şi multe din cele aflate în curs de dezvoltare nu sunt cuprinse de globalizare,
fiindcă ele sunt în afara revoluţiei informaţionale. Globalizarea după Bertrand
Schneider, cuprinde atât economia cât şi cultura, deci întregul bloc de relaţii umane,
impunând reconsiderarea rolului statului naţional în economie şi societate. Globalizarea
nu acţionează de la sine, ci prin intermediul unor politici economico-financiare care, ca
orice factori subiectivi pot reflecta corect realitatea sau se pot abate de la ea. Cei care
elaborează şi aplică aceste politici nu pot fi decât marile centre de putere economico-
financiară ale lumii şi organizaţiile create de acestea pentru a le servi interesele. Aceste
centre de putere sunt: S.U.A., U.E. şi Japonia, iar organizaţiile prin care ele acţionează
în economia mondială sunt: G7, FMI, BM, OMC, OECD şi alte organizaţi ale O.N.U.
(PNUD, UNCTAD, etc.).
Globalizarea este mai puţin un slogan al comercianţilor liberi cât o realitate
actuală, apreciază Nathan Gardels în “Schimbarea ordinii globale”. El apreciază că prin
prisma acestui fenomen, capitaluri, bunuri şi forţă de muncă traversează graniţele cu tot
mai multă libertate. Steaua pieţelor financiare sau a imperiilor informaţiei – ale căror
imagini, de bine, de rău, ni se întipăresc în conştiinţă – pare că nu va apune niciodată.
Francis Fukuyama avertizează, în aceeaşi lucrare, că nu toate culturile vor
evolua identic în acest regim global. Cele cu o mai mare coeziune socială şi cu un grad
înalt de încredere socială se vor adapta mai bine în loc să se destrame sub presiunile
concurenţei mediatice şi economice ale noii ordini.

1
Gh. Postelnicu, C. Poatelnicu – Globalizarea economiei, Ed. Economică, Bucureşti, 2000
2
Niţă Dobrotă– Dicţionar de economie, Ed. Economică, Bucureşti, 1999
Societatea mondială nu este, prin urmare, o mega-societate naţională care
cuprinde şi asimilează toate societăţile naţionale, ci un orizont mondial caracterizat prin
diversitate şi ne-integrare, care se deosebeşte atunci când este construit şi conservat în
spiritul comunicării şi al acţiunii 1 .
Globalizarea se referă deci şi la un non-stat mondial. Mai exact: societate
mondială fără stat mondial şi fără guvern mondial. Se propagă un capitalism global
dezorganizat. Pentru că nu există – nici economic, nici politic – vreo putere hegemonială
sau vreun regim internaţional.

Aspecte şi exemplificări ale globalizării

Globalizarea culturală se realizează prin îmbinarea unor forme transculturale de


comunicare şi viaţă, de atribuţii şi responsabilităţi, de autoreprezentare şi redare ale unor
grupuri şi indivizi. Elisabeth Beck-Gernsheim s-a aplecat asupra acestui aspect pornind
de la exemplul căsătoriilor şi familiilor transculturale. Există o certitudine dincolo de
toate aprecierile, speranţele şi temerile: Apartenenţele etnice se complică tot mai mult
din cauza dezvoltării sociale şi demografice. Deoarece într-o epocă a mobilităţii, a
circulaţiei masive şi a conexiunii economice creşte numărul acelora care, depăşind raza
de acţiune a propriului grup de origine, trăiesc şi muncesc împreună cu oameni
aparţinând altor grupuri; al acelora care din varii motive (fie sărăcie, foamete sau
persecuţie, fie şcolarizare şi profesie sau călătorie şi curiozitate) îşi părăsesc patria pe
termen scurt sau lung, poate chiar definitiv; al acelora care, trecând peste graniţele
naţionale, se nasc aici, cresc dincolo, se căsătoresc şi întemeiază un cămin dincolo.
Statele Unite ale Americii consideră deja că această dezvoltare s-ar putea transforma
“eventual într-o nouă normalitate”: “Numărul parteneriatelor biculturale creşte, iar
perechile alb-asiatice sau arabo-mozaice nu mai reprezintă de mult timp o raritate (R.C.
Schneider) 2 .
Nimic nu poate descrie mai bine ce înseamnă globalizarea la nivelul propriei
existenţe decât următorul exemplu3 : O femeie în vârstă de 84 de ani locuieşte de mai
bine treizeci de ani, fără întrerupere, la Tutzing, pe malul lacului Starnberg, în
Germania. Un caz clasic de imobilitate (geografică). Doar că venerabila noastră doamnă
zboară de cel puţin trei ori pe an, pentru mai multe săptămâni sau chiar luni, în Kenya.
Unde este deci “acasă”? La Tutzing? În Kenya? Da şi nu. În Kenya are mai mulţi
prieteni decât la Tutzing, convieţuieşte într-o reţea deasă constituită din africani şi
germani, dintre care unii “trăiesc” în apropiere de Hamburg, dar “provin” din Berlin. Ea
se distrează mai bine în Kenya decât la Tutzing, la care nu vrea însă să renunţe.
Localnicii africani o aprovizionează şi o îngrijesc, o invită în casele lor. Bunăstarea ei la
vârsta senectuţii constă în faptul că în Kenya “este cineva”, are o “familie”. În timp ce la
Tutzing, unde este înregistrată, reprezintă un “nimeni”. Trăieşte, spune ea, asemeni unei
“păsări cântătoare”.
Şi cunoscuţii cu care se întâlneşte în Kenya, cu care împarte o “comunitate”
specială, provin din Germania, dar s-au instalat între localităţi şi continente. Doris, mai
tânără decât ea cu patruzeci de ani, s-a măritat în Kenya cu un indian (musulman), se
întoarce însă regulat în Germania pentru a-şi câştiga banii şi pentru a se ocupa de casa cu

1
Ulrich Beck – “Ce este globalizarea?” – traducere, Editura Trei, Bucureşti, 2003
2
Ulrich Beck – op.cit.
3
Ulrich Beck – op.cit.
grădină pe care o deţine în regiunea Eifel. Se simte bine şi într-un loc şi într-altul, ceea
ce nu înseamnă că nu va obosi la un moment dat de atâta încolo-şi-încoace. “Dorul de
casă” poartă în cazul bătrânei noastre două feţe, ele pot striga la fel de bine “Tutzing” şi
“Kenya”. Încotro o va trage aţa, va depinde – nu în ultimul rând – de locul în care se află
deja de prea mult timp.
Să reprezinte oare o nenorocire, o formă de manifestare a disoluţiei această
existenţă ce leagă localităţi din diferite continente şi le uneşte transnaţional într-o viaţă?
Ei bine, nu. Nimeni şi nimic nu o obligă pe bătrâna noastră doamnă la acest trai
transnaţional, nici măcar în mod indirect, aşa cum se întâmplă adesea în cazul acelora
care duc o viaţă-şpagat între dictată de cariera profesională. Femeia se află în fericita
postură de a nu fi obligată să aleagă Tutzing în defavoarea Kenyei, dar nici Kenya în
defavoarea Tutzihgului. Ea trăieşte într-o poligamie glocală, iubeşte ceea ce aparent se
exclude: Africa şi Tutzing. Poligamia locală transnaţională, căsătoria cu mai multe
localităţi aparţinând unor lumi diferite – iată care este poarta de acces a globalităţii în
propria existenţă, care conduce la globalizarea biografiei.
Globalizarea biografiei înseamnă deci: contrariile lumii nu se regăsesc doar
acolo afară, ci şi în centrul propriei noastre vieţi, în căsătorii şi familii multiculturale, la
serviciu, în cercul de prieteni, la şcoală, la cinematograf, în timpul audiţiilor muzicale, al
cinei, etc.

Critici ale globalizării

Un prim grup de critici îi aduc globalizării chiar manifestanţii care se adună de


fiecare dată când o reuniune internaţională discută globalizarea. Motivaţia atitudinii de
respingere a globalizării este nerespectarea spiritului democraţiei în relaţia dintre state şi
încălcarea independenţei şi suveranităţii ţărilor slab dezvoltate, în care trăieşte marea
majoritate a polulaţiei planetei.
Criticile s-au accentuat în măsura în care s-a observat că modelul anglo-
american al globalizării neoliberale a înregistrat eşecuri şi a generat dereglări economice
şi pierderi pentru ţările Americii Latine, ale Asiei şi pentru alte ţări. Un alt rând de critici
mai profunde le aduc diverşi economişti, sociologi şi ecologişti, cercetători ai problemei.
Între aceste critici amintim câteva mai semnificative:
John Keneth Galbraith – atacă caracterul brutal şi antiuman al capitalismului
atât pe plan intern cît şi pe plan extern sub flamura globalizării. Astăzi, spune autorul
“trăim o democraţie, dar o democraţie a proprietarilor şi a celor satisfăcuţi. Proprietari
exercită un monopol aproape complet asupra săracilor"”
Peter Drucker – cunoscut economist american se declară mult mai critic faţă de
globalizare. În eseul intitulat “Economia globală şi statul – naţiune” autorul apreciază că
“Globalizarea pune în scenă un asalt asupra suveranităţii statului, îi exploatează
vulnerabilităţile pe piaţa financiară şi în alte părţi”. Cum statele din lumea a treia şi din
lumea ex-socialistă sunt extrem de vulnerabile din punct de vedere financiar şi implicit
economic în general, prin asaltul la suveranitatea naţională aceste probleme nu se vor
rezolva. Doi economişti germani Peter Martin şi Harold Schuman au publiat un
studiu intitulat ”Capcanele globalizării. Agresiunea ca democraţie şi prosperitate”. Teza
lor fundamentală porneşte de la promovarea liberalizării mai ales de către SUA care
prezintă această tendinţă ca semn al generării bunăstării generale. În realitate, afirmă
autorii, bunăstarea promisă prin liberalizarea pieţelor susţinută în cadrul OMC de
americani, s-a dovedit o iluzie. Contradicţii există şi între UE şi SUA pe tema
liberalizării şi a organizării noii ordini economice internaţionale. Americanul D. Korten,
unul din fondatorii “Forumului Dezvoltării Centrate pe Oameni”, susţine că” mitul
globalizării este propagat ca să justifice lăcomia şi să mascheze măsura în care
transformarea globală a instituţiilor umane a devenit o consecinţă a deliberatelor
intervenţii ale unei elite care dispune de mijloace financiare ce-i permite să trăiască într-
o lume de iluzii, separate de restul omenirii”. După profesorul Lester Thurow în cartea
sa "The Futur of Capitalism" în locul unei lumi în care politicile naţionale ghidează
deciziile agenţilor economici, economia mondializată creează conjuncturi în care forţele
geoeconomice internaţionale determină politicile economice naţionale.
Interesant este că, în ultimul timp, s-au înmulţit vocile celor care protestează
împotriva globalizării chiar din interiorul ţărilor dezvoltate. Ei susţin că inegalitatea este
în creştere şi în cadrul naţiunilor industrializate, în special în Statele Unite ale Americii 4 .
După opinia unor autori 5 , elementele care condiţionează reuşita procesului de
globalizare sunt cel puţin următoarele:
- consolidarea sistemului financiar internaţional, astfel încât să nu mai
provoace crize devastatoare;
- restabilirea încrederii în dezvoltarea durabilă, ştiind că popoarele vor fi mult
mai receptive la binefacerile globalizării într-un climat de creştere şi
oportunităţi de afaceri;
- înfăptuirea unor reforme structurale macroeconomice, care să ţină seama de
interesele naţionale;
- sprijinirea naţiunilor aflate în curs de dezvoltare în eforturile lor de a-şi
consolida instituţiile democratice, capabile să promoveze o politică deschisă,
de largă cooperare economică internaţională, orientată spre îmbunătăţirea
standardului de trai al tuturor cetăţenilor lor;
- implementarea la nivel internaţional a unor norme de bună conduită în
afaceri, bazate pe transparenţă şi avantaje nediscriminatorii (în această
privinţă, suntem de acord cu cei ce susţin că globalizării îi trebuie o doză de
democraţie 6 );
- combaterea corupţiei la toate nivelurile, care subminează suportul
instituţiilor guvernamentale, democraţia şi buna administraţie;
- în fine, identificarea noului rol al statului în contextul globalizării, ştiindu-se
că acesta a afectat grav în ultimul timp funcţiile şi atributele sale

Teme de reflecţie
1. Rolul revoluţiei informatice în globalizarea economiei mondiale.
2. Cum se manifestă globalizarea culturală?

Întrebări de autoevaluare
1. Ce este globalizarea?
2. Care sunt beneficiile procesului de globalizare?
3. Care sunt criticile aduse globalizării?

4
R.C. Longworth – “Global Economy Creates Divide Rift Grows Between Rich, Poor”, în Chicago
Tribune, July 13, 1999
5
Gheorghe Postelnicu, Cătălin Postelnicu – “Globalizarea economiei”, Editura Economică, Bucureşti,
2000
6
Richard Falk – “Globalization Needs a Dose of Democracy”, în International Herald Tribune,
October 5, 1999
Bibliografie selectivă

Ulrich Beck Ce este globalizarea? – traducere, Editura Trei,


Bucureşti, 2003

Niţă Dobrotă Dicţionar de economie, Ed. Economică, Bucureşti,


1999

Richard Falk Globalization Needs a Dose of Democracy,


International Herald Tribune, 2000

Nathan Gardels Schimarea ordinii globale, Editura Antet, Oradea,


2001

Gh. Postelnicu, Globalizarea economiei, Ed. Economică, Bucureşti,


C. Postelnicu 2000

M. Pricop Globalizarea şi strategia firmei, Ed. Eficient,


A. Tănţău Bucureşti, 2001