Teste de autoevaluare curs

1. Denumirea de „criminalistică” a fost folosită pentru prima dată în literatura

juridică de către:
A)Hans Gross;

2. Din structura criminalisticii fac parte:

A) tehnica criminalistică, tactica criminalistică şi metodologia criminalistică;

3. Tehnica criminalistică constă în:

A) elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnice necesare căutării, descoperirii,
relevării, fixării, ridicării, conservării, examinării şi interpretării urmelor,
efectuării constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor;

4. Tactica criminalistică reprezintă:

A) un sistem de reguli şi procedee ştiinţifice princare se asigură efectuarea
planificată, organizată, operativă şi oportună a activităţilor de urmărire penală,
suportul ştiinţific care stă la baza realizării activităţilor de investigare şi
procedurale (ascultarea persoanelor, efectuarea cercetării locului faptei, a
percheziţiei, prezentării pentru recunoaştere sau reconstituirii, luarea măsurilor
asiguratorii);

1. Unul dintre principiile identificării criminalistice este:

A) principiul identităţii;

2. Din categoria urmelor materie fac parte:

A) diferite resturi de obiecte şi de materii organice sau anorganice, care ne
reproduc forma exterioară a produsului din care provin.

3. Cartuşul se compune din:

A) încărcătură;

4. Din categoria capcanelor criminalistice fac parte:

A) capcanele chimice;

1.Activitatea de cercetare a urmelor infractorului la locul infracţiunii este

denumită:
A) cercetarea la faţa locului;

2. Procedeele tactice de audiere folosite de anchetatori sunt:

A) folosirea întrebărilor de detaliu, ascultarea repetată, ascultarea încrucişată,
folosirea probelor de vinovăţie, solicitarea justificării modului cum a fost folosit
timpul într-o anumită perioadă;

3. Un aspect deosebit de important al fazei dinamice a cercetării la faţa locului

este cel al interpretării urmelor prin care se pot lămuri importante probleme, cum
sunt:
A) natura faptei comise, modul de operare, timpul comiterii, numărul
infractorilor;

4. Măsuri care se iau chiar la faţa locului, dar imediat, înaintea efectuării propriu-
zise a cercetării sunt:
A) delimitarea locului infracţiunii şi marcarea sa,  determinarea modificărilor
suferite de locul faptei, asigurarea pazei locului faptei, identificarea martorilor şi
stabilirea persoanelor suspecte, efectuarea de investigaţii şi culegerea de
informaţii;

1.Problemele care trebuie lămurite în cursul cercetării infracţiunii de omor sunt:

A) locul şi timpul săvârşirii infracţiunii, metodele şi mijloacele folosite pentru
comiterea infracţiunii, identitatea victimei, mobilul şi scopul omuciderii;

2. Măsurile care se întreprind pentru administrarea probelor (în cazul infracţiunii

de omor) sunt:
A) cercetarea la faţa locului, examinarea cadavrului, dispunerea constatării
medico-legale, dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau a expertizelor
criminalistice, identificarea şi ascultarea martorilor, identificarea, urmărirea şi
prinderea făptuitorilor;

3. În locuinţa unde s-a descoperit cadavrul, cercetarea nu se reduce doar la

camera unde a fost găsit acesta, ci se extinde în:
A) toate încăperile;

4. Examinarea cadavrului (în cazul infracţiunii de omor) are o mare importanţă

pentru:
A) explicarea mecanismului formării urmelor;

1. Sunt principii fundamentale ale Criminalisticii:

a)      principiul legalitatii
c)      principiul aflarii adevarului
d)      principiul prezumtiei de vinovatie

2. Sunt fotografii judiciare de examinare:

a)      fotografia de ilustrare
c)      fotografia de comparare
d)      fotografia separatoare de culori

3. Principalele elemente ce caracterizeaza mersul unei persoane (cararea de

urme) sunt:
a)      latimea pasului
b)      unghiul de mers
c)      directia de mers

4. Înregistrarea dactiloscopica poate fi:

a)      monodactilara
c)      decadactilara

5. Armele de foc se împart, dupa modul de functionare, în:

a)      arme simple
c)      arme automate
d)      arme semiautomate

6. Concluziile unei expertize criminalistice pot fi:

a)      concluzii de probabilitate
b)      concluzii de imposibilitate a rezolvarii problemei

7. Versiunile care se formuleaza în faza de urmarire penala constituie:

b)      presupuneri logice elaborate în baza unor date detinute într-un anumit
moment al urmaririi penale, date care ar putea explica datele si împrejurarile
unei cauze.

8. Sunt fotografii judiciare de examinare:

b)      fotografia de contrast
c)      fotografia în radiatii ultraviolete

9. Sunt proprietati ale desenului papilar:

c)      fiscitatea
d)      inalterabilitatea

10. La cercetarea urmelor de buze sunt importante:

b)      santurile coriale

11. Dupa constructia canalului tevii, armele de foc sunt:

a)      arme cu teava ghintuita
c)      arme cu teava lisa

12. Vechimea unui act scris poate fi stabilita în functie de:

a)      gradul de îmbatrânire a hârtiei
b)      examinare cernelii cu care s-a scris
c)      datele înscrise ca moment al emiterii

13. Continutul planului de urmarire penala este determinat:

a)      de nevoia dovedirii faptei asa cum crede organul de urmarire penala ca s-a
comis
b)      de dorinta organului de urmarire penala de a demonstra o modalitate
acceptabila a comiterii unei fapte, de catre o anumita persoana
c)      de problemele pe care le are de clarificat ancheta penala într-un moment
sau altul, în scopul aflarii adevarului

14. Fazele ascultarii persoanei vatamate prin infractiune sunt (în ordine):
a)      faza întrebarilor si a raspunsurilor
b)      faza discutiilor prealabile
c)      faza relatarii libere

15.Desenul papilar al mâinii unei persoane:

a)      este nemodificabil, fix
d)      este unic

16. Prin expertizarea urmelor de sânge gasite la locul faptei se poate stabili:
a)      daca sângele provine de la om sau animal
b)      din ce parte (regiune) a corpului provine sângele
c)      grupa sanguina

17. Instrumentele de spargere lasa ca urme la locul faptei :

a)      urme de taiere
b)      urme de apasare (fortare)

18. Urmele principale de împuscare sunt:

a)      urmele de perforare (când proiectilul traverseaza întregul corp)
b)      urmele de patrundere (când glontul patrunde în corp fara a mai iesi)

19. Caracteristicile de identificare a scrisului de mâna sunt:

a)      particularitatile de constructie a semnelor grafice
b)      limbajul specific al celui care a scris
c)      presiunea scrisului

20. Organizarea urmaririi penale are la baza principiile:

a)      individualitatii
b)      dinamismului

21. Perchezitia domiciliara poate fi efectuata :

a)      între orele 6 - 20
c)      atunci când organele de urmarire penala considera ca ar fi eficienta

22. Desenul papilar al degetelor unei persoane:

a)      este inalterabil
c)      este unic

23. Cercetarea la fata locului a urmelor mijloacelor de transport poate sa

stabileasca :
a)      tipul de vehicol
b)      directia de deplasare a vehicolului
d)      viteza de circulatie a vehicolului

24. Falsul prin înlaturare de text scris se poate realiza prin:

a)      razuire
b)      corodare
c)      radiere

25. Întrebarile puse martorului de organul de urmarire penala pot fi:

a)      de completare a detaliilor omise în timpul relatarii libere
b)      de control, destinate verificarii afirmatiilor deja facute

26. Perchezitia domicliara se poate efectua asupra:

a)      mobilei din locuinta
b)      cartilor, albumelor, tablourilor, decoratiunilor de interior
c)      instalatiilor sanitare, de încalzire si iluminare

27. Prezentarea pentru recunoastere a unei persoane dintr-un grup se face:

b)      dupa ce anterior cel care face recunoasterea a dat o declaratie în care a
descris-o

28. Reconstituirea consta în:

a)      reproducerea cu caracter experimental (în întregime sau în parte) a
faptelor cercetate, în conditii si circumstante asemanatoare celor din momentul
comiterii faptei

1) Care premisã, din cele de mai jos, nu este specificã identificãrii criminalistice:
4. operativitatea.
2) Este adevãrat sal fals urmãtorul enunt:
“Obiectul mijloc de identificare este alcãtuit din urmele obiectului scop si din
modelele de comparatie.”
1. Enuntul este adevãrat.
3) Principiul schimbului sau transferului presupune:
2. un infractor lasã întotdeauna urme la locul faptei si prelevã, la rândul sãu,
alte urme pe corp, pe haine si pe obiectele purtate.
4) Premisele stiintifice ale identificãrii criminalistice:
a) individualitatea;
b) stabilitatea relativã;
c) reflectivitatea.
5) Reflectivitatea este însusirea obiectelor de a se reflecta si a fi reflectate si se
prezintã sub urmãtoarele forme:
a) urme statice;
b) urme dinamice;
c) deprinderi;
d) imagini mentale;
e) imagini vizuale.
6) Care principii nu sunt caracteristice identificãrii criminalistice:
d) principiul operativitãtii în efectuarea investigatiei penale;
f) principiul prezumtiei de nevinovãtie
7) Expertul poate formula concluzii:
a) categorice – rãspuns pozitiv sau negativ;
b) concluzii de probabilitate, caracterizate ca utile si pertinente;
c) concluzii de imposibilitate, exprimate prin formula ,,Nu se poate stabili”
(NSP).
8) Concluziile de probabilitate depind de:
a) experienta expertului;
b) volumul datelor centralizate;
c) studii experimentale;
d) cercetãri fundamentale;
e) limitele cunoasterii.
9) Precizati dacã este adevãrat sau fals urmãtorul enunt:
“Concluzia de imposibilitate (NSP) este o concluzie de probabilitate, adicã fapta
incriminatã nu se exclude.”
1. Enuntul este adevãrat.
10) Cine a formulat, urmãtoarea regulã pentru experti: ,,Dacã existã cea mai mica
îndoialã, exprimati-o”:
1. Edmond Locard;
11) Cine a fãcut precizarea cu privire la responsabilitatea expertului: ,,raportul sãu
sã exprime îndoiala tot atât de clar ca si certitudinea”:
3. C.L. Retail.
12) Care sunt metodele examinãrii comparative:
a) metoda confruntãrii;
b) metoda juxtapunerii;
c) metoda îmbinãrii sau îmbucsãrii;
d) metoda suprapunerii;
e) metoda proiectãrii concomitente.
13) Care regulã este gresitã pentru obtinerea modelelor de comparatie:
1. sã nu se cunoascã persoana sau obiectul de la care provin;
14) Urmele pot fi clasificate dupã urmãtoarele criterii:
2. factorul creator, factorul primitor, esentã, mãrime, modul de formare, tipul si
natura urmei;
15) Prin martor, potrivit legii, se întelege:
1. persoana care are cunostinte de vreo faptã sau împrejurare de naturã sã
serveascã la aflarea adevãrului;
16) Receptia senzorialã, realizatã prin senzatii si perceptii, depinde de:
a) ereditate;
b) vârsta;
c) grupul tipologic
d) factori de bruiaj.
17) Precizati ordinea proceselor psihice de formare a mãrturiei:
1. perceptia, memorarea, prelucrarea, reproducerea;
18) Precizati care termeni intrã în categoria factorilor de bruiaj:
3. structuri si configuratii; constanta perceptiei; fenomenul de iluzie; starea de
expectantã; emotivitatea; efectul “halo”.
19) Dupã factorul creator, urmele se clasificã în:
1. urme ale omului, urme ale animalelor, urme ale plantelor, urme ale
obiectelor si instrumentelor, urme create de unele fenomene;
20) Dupã factorul primitor, urmele se clasificã în:
2. urme primite de om, urme primite de animale, urme primite de vegetale,
urme primite de obiecte;
21) Dupã esenta lor, urmele se clasificã în:
1. urme formã, urme materie, urme pozitionale;
22) Urmele formã pot fi:
a) urme statice, urme dinamice;
b) urme de adâncime, urme de suprafatã;
23) Urmele de suprafatã pot fi:
a) urme de stratificare;
b) urme de destratificare;
24) Urmele de stratificare si de destratificare pot fi:
a) vizibile, care sunt detectate de ochiul omenesc;
b) invizibile (sau latente), care nu pot fi detectate decât sub anumite unghiuri de
luminã, prin transparentã, ori prin folosirea unor surse dirijate de luminã sau a
radiatiilor ultraviolete;
25) Dupã mãrime, urmele pot fi:
a) macrourme, vizibile cu ochiul liber;
b) microurme, percepute cu ajutorul aparatelor optice de mãrit;
26) Dupã modul de formare, urmele pot fi:
a) statice;
b) dinamice;
c) de suprafatã;
d) de adâncime.
27) Dupã tip sau naturã, urmele pot fi:
a) urme care reproduc forma suprafetei de contact;
b) urme sub formã de pete sau resturi de materii organice si anorganice
(denumite urme materie);
c) urme sonore si olfactive;
d) urme vizibile si latente;
e) macro si microunde
28) Urmele deprinderi pot fi:
1. scrisul, vocea, mersul, deprinderi manuale;
29) Urmele substantã includ:
1. substante sau produse, de obicei fragmentare desprinse dintr-un corp finit
sau dintr-o masã amorfã;
30) Urmele pot contribui la clarificarea urmãtoarelor aspecte:
a) identificarea fãptuitorului si a victimei;
b) identificarea instrumentelor si substantelor folosite la crearea lor;
c) stabilirea infractiunii si a conditiilor în care a fost comisã.
31) Suprafata palmei este compusã din urmãtoarele regiuni:
a) tenarã;
b) hipotenarã;
c) digito-palmarã;
d) digitalã.
32) Identificarea se poate face si fãrã un control nemijlocit, tactil sau vizual:
a) dupã imaginile fixate material (prin compararea urmelor descoperite în cazul
infractiunii cu urmele create experimental;
b) din memorie (identificarea persoanelor sau obiectelor dupã semnalmente,
declaratii);
c) pe baza înregistrãrilor (cartoteci, colectii, fise): identificare dactiloscopicã;
persoane si cadavre cu identitate necunoscutã, persoane dispãrute; scrisul de
mânã; autovehicule etc.;
d) dupã modus operandi.
33) Dupã gradul de modificabilitate, obiectele examinate pot fi:
a) nemodificabile;
b) relativ modificabile;
c) modificabile în timp;
d) modificabile artificial.
34) Precizati dacã urmãtorul enunt este adevãrat sau fals:
“Reflectarea nu poate fi sub forma imaginilor vizuale (fotografii, film, bandã
video).“
b. Enuntul este fals.
35) Precizati dacã este adevãrat sau fals urmãtorul enunt:
„Reflectarea poate fi si sub forma deprinderilor.”
1. Enuntul este adevãrat.
36. Precizati care sunt definitiile corecte ale urmei infractiunii. Prin urmã se
întelege:
a. urmele formate prin reproducerea constructiei exterioare a unui obiect
asupra altui obiect;
b. modificarea materialã intervenitã în conditiile sãvârsirii unei fapte penale,
între faptã si modificarea produsã neexistând un raport de cauzalitate;
37) Precizati care sunt cuvintele care nu sunt caracteristice clasificãrii urmelor
dupã modul de formare:
3. directe si indirecte.
38) Precizati dacã este adevãrat sau fals urmãtorul enunt:
„O amprentã digitalã gãsitã pe un obiect face dovada contactului acestei
persoane cu suportul pe care a fost descoperitã urma si constituie, prin ea însãsi,
o probã de vinovãtie.”
b. Enuntul este fals.
39) Dactiloscopia are ca obiect:
a) cercetarea desenelor papilare ale degetelor;
b) cercetarea desenelor palmei;
c) cercetarea desenelor plantei (piciorului);
40) Pielea care acoperã mâna este formatã din:
a) epidermul;
b) dermul;
c) hipodermul;
41) Cine a definit dactiloscopia ca ,,stiinta privind studiul desenelor papilare”:
3. Constantin Turai .
42) Dactiloscopia este:
1. domeniu al Criminalisticii care se ocupã cu examinarea si clasificarea
desenelor papilare de pe suprafata degetelor, palmelor si tãlpilor;
43) Precizati care este denumirea desenului papilar indicat prin sãgeatã:
2. anastomozã;
44) Precizati ce reprezintã desenul papilar indicat prin sãgeatã:
3. contopire.
45) Precizati denumirea desenului papilar indicat prin sãgeatã:
1. inel;
46) Anastomoza este detaliul desenului papilar caracterizat prin:
1. creastã care uneste ca o punte (podet) douã creste relativ paralele;
47) Cârligul este detaliul desenului papilar caracterizat prin:
1. ramurã scurtã a unei creste papilare principale;
48) Butoniera este desenul papilar caracterizat prin:
1. creastã papilarã care se bifurcã iar dupã un drum scurt revine la normal;
49) Detaliile desenului papilar cu frecventã rarã de aparitie sunt:
4. reîntoarcerea, intersectia, crestele alternative, devierea si anastomoza.
50) Expertiza dactiloscopicã se realizeazã prin examen comparativ între:
2. urma ridicatã si degetele persoanei suspecte
51) Cine a formulat Legea celor 12 puncte coincidente?
3. V. Balthazard.
52) Cine a accentuat aspectul calitativ în dactiloscopie, afirmând cã: ,,Patru sau
cinci puncte bine grupate în centrul figurii, într-o manierã exceptionalã, conving
mai mult decât 12 sau 15 bifurcatii rãspândite la periferia desenului?
3. E. Locard.
53) Urmele papilare sunt utilizate pentru:
a) identificarea persoanei care le-a creat la locul faptei;
c) compararea impresiunilor digitale descoperite în mai multe locuri pentru
stabilirea autorului comun;
d) identificarea cadavrelor cu identitate necunoscutã.
54) Proprietãtile desenelor papilare:
3. Unicitatea, imuabilitatea, fixitatea si inalterabilitatea.
55) Care desene sunt gresite pentru delta albã:

56) Care rãspunsuri sunt gresite pentru delta neagrã:

57) Care sunt tipurile de bazã ale desenului papilar:
1. adeltic; monodeltic; bideltic; polideltic si amorf;
58) Precizati care denumiri nu corespund detaliilor sau minutiilor de mai jos:
a. anastomoza
d. croset (cârlig)
59) Relevarea urmelor papilare nu se face prin una din urmãtoarele metode:
4. prin folosirea de mulaje.
60) Relevarea urmelor prin metode chimice nu se face prin:
3. cu ajutorul pensulelor din pãr de veveritã, puf de strut sau cu fibre de carbon.
61) Prin ce metode se realizeazã fixarea si ridicarea urmelor digitale:
a) fotografierea sau înregistrarea cu camerã video;
b) transfer cu ajutorul peliculei adezive (folio), dupã relevare si fotografiere;
c) cu ajutorul mulajelor pentru urmele de adâncime;
62) Care este numãrul minim de detalii caracteristice necesar în multe tãri, printre
care si Romania, pentru identificarea persoanei dupa urmele papilare:
a. 12;
63) Precizati dacã este adevãrat sau fals urmãtorul enunt:
„Desenele papilare caracterizeazã obiectele examinate nemodificabile.”
1. Enuntul este adevãrat
64) Cãrarea de pasi indicã:
1. linia mersului, lungimea pasului, lãtimea pasului, unghiul de mers, directia de
miscare;
65) Cãrarea de pasi oferã informatii cu privire la:
a) numãrul de persoane, greutatea, înãltimea, sexul;
b) vârsta, defecte anatomice, viteza si modalitatea deplasãrii, starea psihicã;
c) dacã autorul cunoaste locul, dacã a stat la pândã, pe unde a intrat, pe unde a
iesit, simularea directiei de mers.
66) Urmele de picioare se fixeazã prin:
a) descriere în procesul-verbal de cercetare a locului faptei;
b) fotografiere;
c) fixarea prin mulaj;
d) copiere cu peliculã adezivã;
e) transfer electrostatic;
f) decuparea suportului purtãtor
67) Este adevãrat sau fals urmãtorul enunt:
„Urmele de picioare se fixeazã si prin decuparea si ridicarea suportului purtãtor
de urme.”
1. Enuntul este adevãrat.
68) Este adevãrat sau fals urmãtorul enunt:
„Existã o corelatie semnificativã din punct de vedere statistic între lungimea tãlpii
piciorului descult, mãsura pantofului si înãltimea persoanei.“
1. Enuntul este adevãrat.
69) Urmele de picioare oferã informatii cu privire la:
a) sexul, greutatatea aproximativã si vârsta persoanei care le-a creat;
b) mecanismul de formare;
c) de la ce picior provine;
d) vechimea aproximativã;
e) directia de mers a persoanei care le-a creat;
f) particularitãti anatomo-patologice ale persoanei care le-a creat.
70) Identificarea persoanei dupã urmele de picioare se poate realiza:
a) dupã urmele de picior descult;
b) dupã urmele de picior cu ciorap;
c) dupã urmele de picior încãltat.
71) Examinarea comparativã la expertiza traseologicã a urmelor de picioare se
realizeazã între:
1. mulajul urmei ridicate din câmpul infractional si mulajul obtinut de la
persoana suspectã;
72) Urmele de dinti conferã:
a) tipul constitutional si vârsta celui care le-a creat;
b) malformatii congenitale, carii, interventii medicale;
c) identitatea cadavrelor prin compararea particularitãtilor stomatologice cu
odontogramele luate de medic ante-mortem.
73) Urmele de comparatie la dinti se iau prin:
1. muscarea unor foi de hârtie între care s-a introdus o foaie de plombaginã;
74) Prin expertiza urmelor de dinti nu se poate rãspunde cu certitudine la una
dintre urmãtoarele întrebãri:
4. grupa sanguinã a persoanei.
75) Fixarea urmelor de dinti se face prin:
a) descriere în proces-verbal;
b) fotografiere;
76) Prin expertiza odontologicã se pot stabili:
a) specia;
b) vârsta;
c) sexul
d) tipul antropologic.
77) Fisa odontologicã este utilizatã pentru:
a) identificarea cadavrelor cu identitate necunoscutã;
b) identificarea persoanelor amnezice;
c) identificarea persoanelor care îsi ascund identitatea;
78) Urmele de buze pot fi:
a) de stratificare;
b) de destratificare;
c) de adâncime (în mod exceptional);
d) de suprafatã.
79) Urmele de buze pot fi supuse unor examinãri fizico-chimice si biologice,
inclusive testului ADN, pentru stabilirea:
a) compozitiei;
b) grupei de sânge;
c) infectiilor bacteriene;
80) Amprentele de urechi nu pot fi:
5. imuabile.
81) Urmele de urechi cele mai apte pentru exploatare sunt:
a) urmele latente statice;
c) urmele de stratificare.
82) Se recomandã ca urmele de urechi sã fie comparate în mãrime naturalã prin:
a) juxtapunere;
b) suprapunere.
83) De regulã, urmele de urechi nu pot fi:
4. de adâncime.
84) Prin expertiza urmelor de urechi nu se poate rãspunde cu certitudine la una
dintre urmãtoarele întrebãri:
3. sexul persoanei care a lãsat-o.
85) Ridicarea urmelor de sânge se face prin:
a) rãzuire sau raclare împreunã cu o portiune din suport;
b) absorbire cu pipeta sau cu hârtia de filtru;
c) ridicarea pãmântului si a nisipului ce contin urme;
d) prin tãierea si ridicarea vegetatiei;
86) Descoperirea urmelor de sânge comportã dificultãti în situatiile:
a) au suferit modificãri prin trecerea timpului;
b) sunt în cantitate micã (pete);
c) au o culoare asemãnãtoare cu cea a suportului;
d) au fost înlãturate, partial, de autor.
87) Depistarea petelor de sânge se face:
a) cu ochiul liber;
b) prin iluminarea suprafetei cercetate cu lampa de radiatii U.V.;
c) cu reactivii Medinger si Adler;
d) prin reactii cu apã oxigenatã, luminol si acid sulfuric.
88) Când se recolteazã sânge de la un cadavru se vor preciza:
a) zona de unde s-a recoltat (cord, torace, cavitate abdominalã, craniu);
b) vârsta victimei;
c) cantitatea si grupa sângelui transfuzat.
89) Precizati dacã este adevãrat sau fals urmãtorul enunt:
“Sexul persoanei nu se poate determina în functie de cromatina sexualã.”
2. Enuntul este fals.
90) Precizati care enunt este fals:
1. urma de sânge intereseazã investigarea criminalisticã numai dacã individul este
de tip secretor;
2. pe baza testului ADN nu este posibilã identificarea persoanei dupã saliva
prelevatã de pe diferite obiecte.
91) Din categoria urmelor de naturã biologicã fac parte:
a) tesuturi moi (sânge, piele, masã cerebralã etc.) si tesuturi dure (oase, unghii);
b) secretii: salivã, secretie nazalã, lapte matern;
c) excretii: sputã, vomismente, fecale, urinã, spermã.
92) Calitatea de ,,secretor” presupune:
2. calitatea de a determina grupa sanguinã dupã urmele de sânge si dupã
secretiile organismului.
93) Pentru relevarea si fixarea urmelor labiale se recomandã:
a) ridicarea obiectului purtãtor;
b) fotografierea;
94) Obiectele în stare udã, purtãtoare de urme de sânge, se ambaleazã:
1. în saci de hârtie, dupã ce au fost lãsate sã se usuce;
95) Expertiza biocriminalisticã a urmelor de sânge nu poate stabili:
g) vârsta persoanei.
96) Prin expertiza urmelor de salivã se poate stabili:
a) dacã este de naturã umanã;
c) calitatea de secretor sau nesecretor si grupa sanguinã.
97) Urmele de spermã se fixeazã prin:
a) descriere în procesul-verbal de cercetare a locului faptei;
d) prin fotografierea obiectelor pe care au fost descoperite
98) Urmele seminale prezintã interes pentru investigarea criminalisticã a
urmãtoarelor infractiuni:
a) privitoare la viata sexualã;
b) omor;
c) sinucideri ale bãrbatilor prin spânzurare;
d) în cazul unor accidente.
99) Urmele seminale sunt importante pentru investigarea criminalisticã,
deoarece:
a) aduc precizãri în legãturã cu natura faptei;
b) oferã informatii cu privire la mobilul faptei;
c) oferã date pentru individualizarea fãptuitorului.
100) Pentru ridicarea urmelor seminale se recomandã:
a) ridicarea obiectului purtãtor;
b) tãierea portiunii care cuprinde pata, fãrã a se îndoi;
c) absorbirea pe o bucatã de pânzã curatã sau pe o rondelã de hârtie filtru si
ambalarea, dupã uscare, în hârtie curatã;
d) prin decuparea urmelor dispuse pe dusumea sau parchet.
101) Precizati ce nu poate stabili expertiza biocriminalisticã a urmelor seminale:
3. vârsta individului;
102) Posibilitãtile de examinare a urmelor seminale se datoreazã timpului de
supravietuire a spermatozoizilor intravaginal la o femeie în viatã:
a. 48 ore;
103) Cum este preferabil sã se recolteze firele de pãr de la persoanele suspecte:
1. prin smulgere;
104) Cum se recomandã sã se recolteze firele de pãr:
a) cu impuritãtile aderente;
b) cu crustele care le înglobeazã;
105) Expertiza firelor de pãr determinã:
a) natura si originea umanã sau animalã;
b) sexul, vârsta si rasa;
c) grupa sanguinã.
106) Precizati dacã urmãtorul enunt este adevãrat sau fals:
Analiza firului de pãr nu poate conduce la identificarea persoanelor prin testul
ADN.
2. Enuntul este fals.
107) Ce nu se recomandã la locul faptei în cazul prelevãrii amprentei genetice:
4. ambalarea suporturilor purtãtoare de probe biologice în pungi de plastic.
108) Avantajele amprentei genetice:
a) dimensiunea molecularã a mãrimii probei;
b) vechime demonstratã pânã la 5000 ani;
c) delimitarea strictã între ADN-ul organismelor vii pe specii si subspecii.
109) ADN-ul este prezent în toate celulele nucleate din:
a) sânge prelevat pe anticoagulanti;
b) urme se sânge gãsite la locul faptei;
c) spermã (exceptând cazurile de azoospermie)
d) fragmente de tesuturi;
e) lichid amniotic;
f) salivã
110) Precizati dacã urmãtorul enunt este adevãrat sau fals:
Decriparea codului ADN specific conduce automat la rezolvarea unui caz, chiar
dacã nu existã elemente de comparatie.
2. Enuntul este fals.
111) Precizati dacã urmãtorul enunt este adevãrat sau fals:
Probele de fluide biologice, lacrimi, transpiratie etc. care nu contin celule nucleate
nu pot fi supuse analizei ADN.
1. Enuntul este adevãrat.
112) Ce se interzice la recoltarea probelor ADN:
a) tusitul sau strãnutul spre obiectele purtãtoare de urme;
d) refolosirea ambalajelor.
113) Clasificarea fotografiei judiciare a locului faptei:
1. fotografia de orientare sau de ansamblu; fotografia schitã; fotografia
obiectelor principale; fotografia de detaliu; fotografia digitalã;
114) Avantajele fotografiei judiciare sunt:
a) rapiditatea si exactitatea;
b) obiectivitatea;
c) evidentã probatorie si caracter demonstrativ;
115) Fotografia judiciarã operativã (de fixare) cuprinde:
1. fotografia locului faptei;
116) Fotografia judiciarã de examinare cuprinde :
1. fotografia realizatã în radiatii vizibile si invizibile;
117) Fotografia judiciarã a locului faptei cuprinde :
a) fotografia de orientare;
b) fotografia schitã;
c) fotografia cadavrului si a obiectelor corp delict;
d) fotografia de detaliu .
118) Fotografia care redã scena infractiunii într-un singur cadru este denumitã:
2. fotografia schitã unitarã;
119) Fotografia prin care se înlãturã zonele „oarbe” este denumitã:
3. fotografia schitã încrucisatã .
120) Fotografia panoramicã se realizeazã prin fotografieri succesive ale
subiectului, folosindu-se urmãtoarele tehnici:
a) circularã;
b) liniarã;
121) În laborator, pentru fotografiile panoramice se respectã urmãtoarele reguli:
a) se realizeazã la aceeasi scarã;
b) cu acelasi tip de hârtie fotograficã;
c) cu acelasi timp de expunere .
122) Fotografia judiciarã trebuie sã fie:
a) clarã, cu nuante si tonalitati naturale;
b) sã redea toate detaliile;
c) sã prezinte subiectul cu dimensiuni si perspective corecte;
123) Fotografia obiectelor principale (cadavru, obiecte corp-delict) se realizeazã:
a) dintr-un plan perpendicular pe obiect;
b) prin iluminare directã sau lateralã;
c) pentru aprecierea dimensiunilor si a distantelor, între obiecte se asazã o riglã,
centimetre sau bandã gradatã.
124) Fotografia de detaliu:
b) se executã la o scarã cât mai mare;
c) la obiectivul aparatului se adaugã inele intermediare sau obiectivul „zoom”;
d) sursele de luminã sunt dispuse lateral si în spatele aparatului fotografic.
125) Avantajele fotografiei digitale:
a) calitatea imaginilor;
b) transmitere rapidã prin internet la un laborator;
c) stocare pe hard disk-ul unui computer;
d) proiectarea imaginilor pe un ecran sau perete.
126) Cadavrele vor fi fotografiate:
a) în pozitia si în starea în care au fost gãsite;
b) cu aparatul dispus deasupra într-o pozitie plan paralelã;
127) Fotografia de identificare a persoanelor se executã:
a) din fatã si din profil;
c) subiectul va avea capul descoperit;
d) subiectul va fi bãrbierit si pieptãnat;
e) urechea dreaptã va fi descoperitã.
128) Fotografia de urmãrire se executã:
a) în conditii prevãzute de lege;
b) cu aparate speciale, de format mic, camuflate în obiecte de uz personal;
129) Fotografia de fixare a rezultatelor perchezitiei poate fi:
a) de orientare;
b) schitã;
c) a obiectelor principale;
d) de detaliu.
130) Precizati dacã este adevãrat sau fals urmãtorul enunt:
“Fotografiile de fixare a rezultatelor perchezitiei nu fac parte integrantã din
procesul-verbal întocmit pentru efectuarea perchezitiei.”
2. Enuntul este fals.
131) Fotografia judiciarã de examinare în radiatii vizibile poate fi:
a) fotografia de ilustrare;
b) fotografia de comparare;
c) fotografia de umbre;
132) Fotografia de ilustrare:
a) se aplicã în cercetarea înscrisurilor;
b) se aplicã în expertiza unor corpuri delicte;
133) Fotografia de comparare se obtine:
a) prin confruntarea imaginilor;
b) prin suprapunerea imaginilor;
c) prin stabilirea continuitãtii liniare (juxstapunere).
134) Fotografia de contrast se realizeazã prin:
a) suprapunerea imaginilor;
b) folosirea unor materiale fotosensibile cu grad mare de contrast;
c) diafragmarea obiectivului fotografic.
135) Din fotografia judiciarã de examinare nu fac parte:
d) fotografia de identificare a cadavrelor.
136) La identificarea persoanei dupã fotografie se folosesc urmãtoarerle
procedee:
a) juxtapunerea si îmbinarea unor pãrti din fotografii;
b) caroiajul;c) mãsurarea distantelor si a valorilor unghiulare dintre repere
identice.

137) În realizarea metodei portretului vorbit se tine cont de:

a) semnalmentele anatomice sau statice;
b) semnalmentele functionale sau dinamice;
c) semnele particulare;
138) Precizati dacã este adevãrat sau fals urmãtorul enunt:
Perceperea de cãtre martor a imaginii infractorului poate fi asimilatã cu o urmã de
memorie.
1. Enuntul este adevãrat.
139) La realizarea portretului vorbit se vor respecta urmãtoarele reguli:
a) sã se foloseascã o terminologie precisã si unitarã, într-o succesiune logicã;
b) caracteristicile generale vor fi descrise pe baza semnalmentelor anatomice
sau dinamice;
c) trãsãturile capului si ale fetei detin locul principal;
d) descrierea îmbrãcãmintei nu prezintã relevantã.
140) Descrierea semnalmentelor se face:
a) din fatã sau din plan frontal;
b) din profil sau din plan lateral.
141) La realizarea portretului vorbit, semnalmentele vor fi caracterizate dupã:
a) mãrime si formã;
b) pozitie;
c) culoare;
142) Precizati dacã este adevãrat sau fals urmãtorul enunt:
“Tatuajul înlãturat prin interventie chirurgicalã poate fi relevat prin fotografiere
sub radiatii infrarosii.”
1. Enuntul este adevãrat.
143) Metoda supraproiectiei constã în:
1. compararea prin proiectii fotografice a imaginii unui craniu necunoscut cu
fotografia unei persoane dispãrute ;
144) Semnalmentele statice ale unei persoane:
1. talia; constitutia fizicã sau corpolenta; aspectul general; forma capului si a
fetei;
145) Semnalmentele dinamice cuprind:
1. mersul, privirea, mimica si pantomima, vorbirea;
146) Pãrul unei persoane, dupã forma sa, poate fi:
1. cret, ondulat, lins, cu cãrare;
147) Sprâncenele unei persoane dupã amplasare pot fi:
1. reunite; apropiate; depãrtate; ridicate sau coborâte pe ochi;
148) Conturul nasului unei persoane poate fi:
1. drept, concav, convex;
149) Cadavrele cu identitate necunoscutã pot fi identificate prin:
a) supraproiectie;
b) reconstituirea fizionomiei dupã craniu;
c) metoda antropologicã;
d) odontologia
e) expertiza fotograficã de portret;
150) Expertiza criminalisticã a vocii si vorbirii se bucurã de reusitã dacã:
1. imprimãrile se efectueazã în conditii de loc, de fond sonor si cu aceeasi vitezã
de înregistrare;
151) Prin expertiza criminalisticã a vocii si vorbirii (fonocriminalisticã) pot fi
lãmurite:
a) autenticitatea fonogramei în litigiu;
b) deghizãri ale vocii si vorbirii;
c) încercãri de falsificare a benzii
d) identificarea vorbitorului pe baza modelului de comparatie.
152) Identificarea cadavrelor dupã metoda Gherasimov-Riscutia se realizeazã
prin:
1. suprapunerea imaginilor;
153) Precizati care urme nu fac parte din categoria urmelor principale ale
împuscãturii:
3. urme de afumare;
154) Precizati care urme nu fac parte din categoria urmelor secundare ale
împuscãturii:
4. urme de perforare.
155) Directia de tragere se stabileste prin:
a) vizare directã prin intermediul unui tub de hârtie introdus prin ambele orificii;
b) unirea urmelor cu o sfoarã;
c) introducerea unei tije în canalul orb si vizarea în prelungirea acesteia;
156) Expertiza urmelor principale ale tragerii stabileste:
a) dacã orificiile sunt produse de o armã de foc sau de altã naturã;
b) dacã sunt formate de acelasi tip de gloante;
c) dacã au fost trase de una sau mai multe arme;
d) directia sau directiile din care s-a tras;
e) mãrimea unghiului de incidentã.
157) Urmele de perforare sunt compuse din:
a) orificiul de intrare;
b) canalul;
c) orificiul de iesire.
158) Precizati dacã este adevãrat sau fals urmãtorul enunt:
Rupturile provocate de gaze au loc numai în tragerile foarte apropiate, între 3 si
12 cm.
1. Enuntul este adevãrat.
159) Forma rupturilor de gaze (stelarã, cruce, forma lipsei de material) depinde
de:
a) distanta de la care s-a tras;
b) felul armei;
c) materialul în care s-a tras.
160) Pentru stabilirea distantei de tragere se vor analiza:
a) orificiile de intrare si de iesire ale proiectilelor;
b) urmele împuscãturii;
161) La stabilirea vechimii unui înscris se iau în calcul:
a) neconcordante între continutul textului si perioada la care se pretinde cã a
fost redactat;
b) propritãtile hârtiei;
c) examinarea cernelurilor;
162) Falsul prin înlãturare de text se realizeazã prin:
1. alterare pe cale mecanicã, alterare prin acoperire, alterare pe cale chimicã;
163) Care denumire este folositã în mod gresit pentru a desemna expertiza
documentelor:
2. cercetarea grafologicã;
164) Caracteristici generale ale scrisului sunt:
1. gradul de evolutie, forma, dimensiunea, viteza;
165) Caracteristici particulare ale scrisului sunt:
1. morfologia semnelor grafice; forma elementelor constructive; directia
predominantã a miscãrilor;
166) Falsul prin imitarea scrisului se realizeazã prin:
1. imitare liberã, copiere directã, copiere prin transparentã;
167) Precizati cine este considerat fondatorul Criminalisticii:
1. Hans Gross;
168) Care carte dintre cele enumerate mai jos este consideratã ca fundamentalã
pentru aparitia Criminalisticii ca stiintã autonomã:
1. Manual de instructie judiciarã de Hanns Gross;
169) Cine a definit Criminalistica ,,arta si tehnica investigatiilor penale”?
1. Jean Nepote;
170) Cum a fost definitã Criminalistica de cãtre fondatorul ei:
2. „stiinta stãrilor de fapt”.
171) Criminalistica este o stiintã:
a) judiciarã;
b) pluridisciplinarã;
c) cu caracter autonom si unitar;
d) care însumeazã metode, mijloace tehnice si procedee tactice în scopul
descoperirii infractiunilor, probãrii vinovãtiei sau nevinovãtiei persoanelor
implicate în sãvârsirea lor si prevenirii faptelor antisociale.
172) Metode împrumutate de criminalisticã din Fizicã:
a) holografia;
c) fonoscopia;
d) analiza microscopicã, spectralã si atomicã.
173) Metode împrumutate de Criminalisticã din Chimie:
b) spectroscopia;
c) electroforeza;
d) cromatografia.
174) Metode împrumutate de Criminalisticã din Medicinã:
a) anatomia comparatã;
b) histopatologia.
175) Metode împrumutate de Criminalisticã din Matematicã:
a) programarea linearã;
b) calculul probabilitãtilor;
c) teoria multimilor vagi.
176) Cine este autorul dictonului: ,,Odatã cu trecerea timpului se sterg urmele din
amintirea oamenilor si de pe obiecte, dispar oamenii si obiectele”:
2. Siegfried Kahane;
177) Care din activitãtile enumerate mai jos nu fac parte din metodele de
cercetare ale Criminalisticii:
4. elaborarea unor reguli pentru perfectionarea sistemului de încadrare juridicã
a faptelor penale.
178) Sistemul (ramurile) Criminalisticii:
1. Fundamentele Criminalisticii; Criminalistica tehnicã; Criminalisticã tacticã;
Criminalistica metodologicã;
179) Ce cuprinde Criminalistica tehnicã:
3. ansamblul metodelor si mijloacelor stiintifice pentru descoperirea, fixarea,
ridicarea, examinarea si interpretarea urmelor si a altor mijloace materiale de
probã, efectuarea expertizelor si a constatãrilor tehnico-stiintifice.
180) Ce se întelege prin Criminalisticã tacticã:
2. ramurã a Criminalistii care cuprinde procedee tactice care se aplicã în ancheta
penalã,
181) Ce se întelege prin Criminalisticã metodologicã:
3. ramurã a Criminalisticii care studiazã metodele si mijloacele specifice de
investigare a infractiunilor în raport cu regulile generale ale tacticii si tehnicii
criminalistice.
182) Legãtura Criminalisticii si Dreptul Penal constã în:
1. contribuie la identificarea fãptuitorului si probarea vinovãtiei acestuia;
183) Legãtura Criminalisticii cu Psihologia si Psihiatria rezidã în:
1. aplicã metode proiective si caracteriologice în procesul ascultãrii martorului,
învinuitului sau inculpatului si bolnavului mintal;
184) Precizati dacã este adevãrat sau fals enuntul:
,,Timpul lucreazã în favoarea infractorului”:
1. Enuntul este adevãrat
185) Precizati dacã este adevãrat sau fals enuntul:
“Între timpul scurs de la data sãvârsirii infractiunii si sansele de descoperire a
autorului este un raport invers proportional.”
1. Enuntul este adevãrat
186) Primul manual de criminalisticã a fost tipãrit de:
1. Hans Gross la Graz
187) Care din principiile enumerate mai jos constituie principii fundamentale ale
Criminalisticii:
c) Principiul prezumtiei de nevinovãtie;
c) Principiul delimitãrii obiectelor identificãrii criminalistice în obiecte scop al
identificãrii si obiecte mijloc de identificare;
188) Principiul identificãrii în Criminalisticã înseamnã:
a) starea unui obiect de a fi ceea ce este, de a-si manifesta individualitatea în
timp si în spatiu prin caracteristicile fundamentale, neschimbãtoare;
b) nerepetabilitatea unui obiect prin evidentierea deosebirilor fatã de orice alt
obiect ;
189) Principiul fundamental al Criminalisticii, potrivit cãruia sãvârsirea unei
infractiuni determinã modificãri materiale în mediul înconjurãtor, presupune:
a) nu existã infractiune fãrã urme;
b) un infractor, fãrã voia sa, cel mai adesea lasã urme în câmpul infractiunii;
c) infractorul prelevã, fãrã stirea sa, pe corp, pe haine si pe obiectele purtate
alte urme, de obicei imperceptibile.
190) Prezumtia de nevinovãtie, ca principiu fundamental al Criminalisticii,
presupune:
1. administrarea probelor atât pentru dovedirea vinovãtiei, cât si a nevinovãtiei;
191) Principiul operativitãtii, ca principiu fundamental al Criminalisticii,
presupune:
a) timpul lucreazã în favoarea infractorului;
b) sansele de descoperire a infractorului scad pe mãsura scurgerii timpului;
192) Care enunturi sunt corecte?
d) Criminalistica stabileste, prin mijloace si metode tehnico-stiintifice, cine este
autorul unei fapte penale
e) Criminologia studiazã cauzele si împrejurãrile care au generat sãvârsirea
acestei fapte.
193) Ce se întelege prin Fundamentele Criminalisticii:
1. ramurã a Criminalisticii care studiazã probleme de ordin general, cum ar fi:
obiectul si principiile Criminalisticii; legãtura cu alte stiinte; metode de cercetare
proprii si cele împrumutate de la alte stiinte; principiile fundamentale ale
Criminalisticii; Istoricul Criminalisticii s.a.;
194) Cine este autorul sintagmei: ,,Timpul lucreazã în favoarea infractorului”:
2. Ion R. Constantin;
195) Categorii de probe pe care le oferã Criminalistica:
a) probe disculpante;
b) probe indicative;
c) probe coroborative;
d) probe determinante.
196) Precizati dacã este adevãrat sau fals urmãtorul enunt:
“Probele asociative sunt acele probe (sânge, pãr, amprente digitale etc.) prin care
se stabileste legãtura de cauzalitate dintre faptã si autor.”
1. Enuntul este adevãrat.
197) Precizati dacã urmãtorul enunt este adevãrat sau fals:
“Probele directe nu sunt stabilite prin lege.”
2. Enuntul este fals.
198) Precizati care dintre urmãtoarele categorii de probe fac parte din cele pe
care le oferã Criminalistica:
a) probe directe;
b) probe indirecte sau circumstantiale;
c) probe corp-delict;
d) probe asociative.
199) În ce documente se regãsesc primele reguli de cercetare a probelor în
înscrisuri:
a) Lex Cornelia de falsis;
b) Novelele 49 si 73 ale lui Justinian.
200) Precizati dacã este adevãrat sau fals urmãtorul enunt:
“Prima expertizã criminalisticã a scrisului, cunoscutã, dateazã din anul 1569 si
priveste falsificarea semnãturii regelui Carol al IX-lea (Franta).”
1. Enuntul este adevãrat.
201) Când a apãrut lucrarea ,,Traité des inscriptions en faux” de F. Raveneau,
apreciatã de Edmond Locard ca ,,lucrare capitalã” în grafoscopie?
b. 1666
202) Cine a afirmat: ,,Expertiza [graficã] nu a fãcut nici un progres de la
Raveneau ?”
2. Alphonse Bertillon;

203) Eugéne François Vidocq, fondatorul Sigurantei franceze, pe lângã faptul cã a

creat prima fisã de identificare pe baza semnalmentelor, aliasurilor si modului de
operare, are meritul de a fi inventat:
2. agentii sub acoperire.
204) Cine este creatorul sistemului de identificare antropometricã:
3. Alphonse Bertillon.
205) Sherlock Holmes avea cunostinte solide de:
4. chimie.
206) Cine a fãcut primele descrieri ale desenelor papilare si orificiilor glandelor
sudoripare:
a) Grew, 1684;
b) Malpighi, 1686.
207) Cine a fãcut prima clasificare a desenelor papilare în nouã tipuri:
2. Jan Evangheliste Purkinge, 1823;
208) În ce an a fost publicatã prima carte de dactiloscopie din lume, The Finger
Prints, sub semnãtura lui Sir Francis Galton:
c. 1892.
209) Cine are meritul de a fi introdus identificarea dactiloscopicã în Argentina:
1. Juan Vucetici;
210) În 1900, Anglia introduce sistemul de clasificare dactiloscopicã elaborat de:
3. Edward Henri.
211) Cine a propus, pentru prima datã în lume, folosirea amprentelor pentru
identificarea condamnatilor:
3. William Hershell în 1879.
212) Ce tarã a introdus, pentru prima datã în lume, sistemul dactiloscopic de
identificare a persoanelor, în 1894;
1. Argentina;
213) Cine a utilizat, pentru prima datã în lume, amprentele papilare pentru
identificare a infractorilor:
1. dr. Henry Faulds;
214) Cine a publicat prima carte de dactiloscopie:
1. Juan Vucetici;
215) Cine a scris Traité des inscriptions en faux:
1. Edmond Locard;
216) Cine a publicat prima carte de medicinã legalã din România, în anul 1860:
3. I.N. Auerbach.
217) În ce an a luat fiintã primul serviciu fotografic la Politia Capitalei:
a. 1879;
218) Cine a publicat, în 1904, primul Manual tehnic de medicinã legalã care
constituie, în acelasi timp, primul manual de Criminalisticã din tara noastrã?
3. Nicolae Monivici.
219) Cine i-a desemnat pe fratii Minovici, în 1911, ca fondatori ai Criminalisticii pe
mapamond:
2. R.A. Reiss;
220) Cine este autorul cãrtii ,,Dactiloscopia si portretul vorbit”, apãrutã în anul
1914:
1. D. Cãlinescu;
221) Prima expertizã dactiloscopicã din România a fost efectuatã în 1914 de:
2. Nicolae Episcopescu;
222) Cine este autorul cãrtii ,,Grafologia si expertizele în scrieri. Anonimul – falsul,
cu 204 autografe si documente grafologice”, elogiatã de J. Crèpieux-Jamin si
Edmond Locard:
1. Henri Stahl;
223) Cine este autorul lucrãrii: „Expertiza graficã, stiintificã si expertiza
caligraficã”, apãrutã în 1928:
3. Mihail Kernbach.
224) Cine a publicat, în 1930, cartea ,,Dactiloscopia în serviciul justitiei”:
1. Valentin Sava;
225) Autorul lucrãrii ,,Tactica si tehnica perchezitionãrii” (1941) este:
2. Eugen Bianu;
226) Cine a introdus dactiloscopia în România:
1. dr. Gh. Andrei Ionescu;
227) Cine este autorul primului curs original de Criminalisticã, în 1951?
2. Camil Suciu;
228) În ce an a luat fiintã, din initiativa profesorului dr. Mina Minovici, Serviciul
antropometric pe lângã Palatul de Justitie?
a. 1892;
229) Precizati scopul final al identificãrii în Criminalisticã:
a) stabilirea identitãtii;
b) stabilirea neidentitãtii;
230) Se va folosi cadavrul victimei pentru reconstituirea omorului.
b. Fals
231) În care situatii este obligatorie efectuarea expertizei psihiatrice:
a) în cazul infractiunilor de omor deosebit de grav;
c) când organul de urmãrire penalã sau instanta de judecatã are îndoieli asupra
stãrii psihice a învinuitului sau inculpatului.
232) Expertul este chemat:
c. sa-si exprime pãrerea despre fapte si împrejurãri ale cauzei.
233) Concluziile categorice sau certe ale expertului pot fi:
a. afirmative (de identificare);
b. negative (de excludere.)
234) Organul judiciar are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de
expertizã dacã:
a) concluziile raportului de expertizã sunt contrazise de probele existente în
cauzã;
b) se prezintã o insuficientã argumentare a concluziilor;
c) are dubii cu privire la competenta profesionalã ori obiectivitatea expertului;
d) constatã erori/greseli sau omisiuni;
235) O problemã deosebitã o ridicã, la investigarea omorului:
a. moartea prin inhibitie;
236) Între actiunea de ucidere si moartea victimei trebuie sã existe o legãturã de
cauzalitate .(Da sau Nu)
a. Da
237) Constituie împrejurãri negative/controversate:
a. lipsa urmelor de sânge, când cadavrul prezintã numeroase urme de violentã;
b. lipsa unor pãrti din cadavru;
c. existenta unor urme de sânge pe traseul parcurs de infractor.
238) Fazele procesului tanatologic:
a) agonia;
b) moartea aparentã;
c) moartea clinicã;
d) moartea biologicã .
239) Semnele cadaverice precoce:
a) rãcirea cadavrului;
b) deshidratarea cadavrului;
c) lividãtile cadaverice;
240) Rigiditatea cadavericã se instaleazã la toate grupurile musculare, conform
legii Nystem:
b. dupã 24 ore;
241) Semnele cadaverice tardive:
a) mumificarea;
b) putrefactia;
242) Obiectele întepãtoare-tãietoare produc leziuni:
a. cu margini netede, unghiuri ascutite, liniare sau frînte, superficiale sau
profunde;
243) Moartea s-a produs înainte de spânzurare dacã petele cadaverice se vor
situa:
a) deasupra latului;
c) pe spatele cadavrului.
244) Asfixiile prin ocluzionarea orificiilor respiratorii se aplicã în cazul
urmãtoarelor infractiuni:
a. viol;
b. tâlhãrie;
c. pruncucidere;
d. omor.
245) Omorul prin otrãviri lente este comis în majoritatea cazurilor de cãtre:
b. femei.
246) Cercetarea locului faptei în cazul infractiunii de tâlhãrie care a avut ca
urmare lovirea sau vãtãmarea gravã a victimei se va face:
a) imediat ce se reclamã fapta, chiar dacã victima a fost internatã în spital;
b) imediat ce se reclamã fapta, în prezenta victimei;
c) la depunerea plângerii, dupã externarea victimei, chiar dacã au trecut 2-3
sãptãmâni de la comiterea faptei.
247) În cazul infractiunilor de omor, capetele libere ale armelor albe vor fi fixate în
mod diferentiat:
a) cu sârmã sau cu sfoarã pentru topoare si alte instrumente;
b) cu dopuri de plutã pentru cutite.
248) Firul de pãr se va recolta :
a) cu ajutorul unei pensete
b) în plic de hartie, eprubeta sau sticluta
249) Moduri de operare folosite la sãvârtirea furtului din locuinte:
a) prin „vânzarea de ponturi”;
b) studiu prealabil;
c) pãtrunderea în locuinte prin diferite pretexte;
250) Folosirea „ruptorului” sau „extractorului” este specificã furtului comis prin:
c. efractie.251) Smulgerea lãntisorului, a gentilor si a posetelor în stradã este
specificã:
b. tâlhãriei stradale;
252) Cercetarea locului faptei este o activitate:
a) initialã;
b) imediatã;
c) irepetabilã.
253) Cel care ajunge primul la locul faptei nu trebuie sã ia una din urmãtoarele
mãsuri:
e. executarea mãsurãtorilor fotografice bidimensionale.
254) Care dintre urmãtoarele reguli generale de cercetare a locului faptei este
falsã:
e. cercetarea locului faptei se face numai între orele 6-22oo.
255) Ce activitãti nu se executã în faza staticã a cercetãrii locului faptei:
e. descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor.
256) Ce activitãti nu sunt specifice fazei dinamice de cercetare a locului faptei:
a. delimitarea teritorialã a zonei cercetate;
257) Ce se întelege prin fixarea locului faptei:
c. proces-verbal însotit de schite, fotografii, imagini video.
258) Ce nu trebuie sã se consemneze în procesul-verbal de cercetare a locului
faptei:
c. comentarii si deductii.
259) Importanta cercetãrii locului faptei:
a) constituie, de cele mai multe ori, singura modalitate de obtinere a probelor în
faza initialã;
b) contribuie la identificarea faptuitorului, stabilirea datelor privind
personalitatea acestuia si modul de operare folosit;
c) este un element probatoriu deosebit de relevant pentru aflarea adevãrului.
260) Cum se efectueazã de regulã cercetarea locului faptei?
a) de regulã în prezenta martorilor asistenti;
b) în prezenta pãrtilor;
261) În procesul-verbal de cercetare a locului faptei nu se mentioneazã:
f) opiniile expertilor sau ale martorilor asistenti cu privire la modul în care s-a
comis fapta si persoana fãptuitorului.
262) Cel care ajunge primul la locul faptei trebuie sã ia urmãtoarele mãsuri:
a) marcarea aspectului initial al locului faptei;
b) înlãturarea unor pericole iminente;
263) Precizati dacã este adevãrat sau fals urmãtorul enunt:
“În faza dinamicã a cercetãrii locului faptei nu se permite examinarea minutioasa
a cadavrului si a obiectelor purtãtoare de urme.”
b. Enuntul este fals.
264) Care factori sunt de naturã obiectivã si influenteazã mãrturia:
a) vizibilitatea;
b) audibilitatea;
c) disimularea înfãtisãrii (deghizãrii);
265) Care factori sunt de naturã subiectivã si influenteazã mãrturia:
a) personalitatea si gradul de instruire ale martorului;
b) vârsta, inteligenta si temperamentul;
c) stãrile de obosealã si stãrile afective;
d) tipul perceptiv (analitic sau sintetic);
266) Cum trebuie sã fie întrebãrile adresate martorilor:
a) scurte, clare si precise;
b) de completare, de prezentare, de reamintire si de control;
267) Particularitãtile pe care le prezintã vârsta martorilor minori între 10-14 ani:
c. este predispus la exagerãri, putând fi influentabil .
268) Declaratiile martorilor reflectã realitatea:
b. cu o marjã de relativitate;
269) Care dintre perioadele de vârstã prezintã interes pentru ascultarea minorilor:
b) 3 la 6 ani;
c) 6 la 10 ani;
d) 10 la 14 ani.
270) Precizati dacã este adevãrat sau fals urmãtorul enunt:
„Exactitatea amintirilor nu este o regulã ci o exceptie”.
a. Enuntul este adevãrat.
271) Precizati dacã este adevãrat sau fals urmãtorul enunt:
„Uitarea la bãrbati este mai accentuatã decât la femei”.
a. Enuntul este adevãrat.
272) În care grupã de vârstã minorul are o conduitã contradictorie, fiind dispus sã
exagereze:
b. 10 la 14 ani;
273) Precizati cum se face ascultarea bolnavului mintal:
a. în prezenta unui specialist;
274) Particularitãtile procedeelor tactice de ascultare a persoanei vãtãmate:
a) denaturãri involuntare, datoritã stãrii emotionale;
b) denaturãri voluntare, datoritã relei credinte;
c) denaturãri deliberate în favoarea infractorului ca urmare a unor întelegeri
survenite cu acesta;
d) denaturãri prin “schimbarea de rol.”
275) Declaratia învinuitului sau inculpatului are o valoare probantã:
b. egalã cu alte mijloace de probã deoarece poate servi la aflarea adevãrului
numai în mãsura în care este coroboratã cu fapte si împrejurîri ce rezultã din
ansamblul probelor existente în cauzã;
276) Nu pot sã depunã ca martor:
a) persoanele obligate sã pãstreze secretul profesional;
c) persoana vãtãmatã dacã se constituie parte civilã sau participã în proces ca
parte vãtãmatã.
277). Precizati care enunturi sunt corecte:
b) învinuitul sau inculpatul beneficiazã de dreptul la tãcere;
c) sarcina administrãrii probelor atât în favoarea cât si în defavoarea învinuitului
sau inculpatului revine organului de urmãrire penalã.
278) Precizati care sunt actiunile la care recurge învinuitul sau inculpatul dupã
sãvârsirea infractiunii:
a) plecarea precipitatã de la locul faptei;
b) disparitia de la domiciliu;
c) revenirea la locul faptei pentru a afla mersul anchetei;
279) Precizati care dintre manifestãrile viscerale sau somatice îl trãdeazã pe
învinuit sau inculpat în timpul interogatoriului:
a) schimbãri în ritmicitatea activitãtii cardiace;
b) schimbãri în presiunea sanguinã;
e) ascunderea faptei prin simularea sau comiterea altor infractiuni.
280) Care este cea mai tipicã atitudine a învinuitului sau inculpatului:
b. de a nu recunoaste acuzatia care i se aduce pentru a se sustrage de la
rãspundere;
281) Cum trebuie sã fie formulate întrebãrile adresate învinuitului sau
inculpatului:
a) la nivelul de întelegere al învinuitului sau inculpatului;
b) formulate clar si precis;
282) Dacã existã mai multi învinuiti sau inculpati, care vor fi ascultati la început?
a. cei care au un complex de vinovãtie;
283) Care procedee sunt specifice ascultarii a învinuitului sau inculpatului.
a) procedeul ascultãrii progresive;
b) procedeul ascultãrii frontale;
c) tactica ascultãrii repetate;
d) tactica ascultãrii încrucisate;
284) Învinuitul sau inculpatul va fi dominat de anchetatorul care:
a. vorbeste putin si la obiect;
285) Care factori frenatori pot produce erori la actualele înregistrãri poligrafice:
a) tulburarea excesivã a subiectului, provocatã de frica de a fi învinuit pe
nedrept;
b) tulburãri de ordin fiziologic: afectiuni cardiovasculare, insuficiente
respiratorii, stãri apropiate de soc;
c) tulburãri de ordin psihic: debilitate mintalã, nevroze, psihonevroze,
psihopatii;
d) instabilitate emotivã
286). Valoarea probantã a testãrii poligraf:
a. nu face parte din mijloacele de probã prevãzute de lege;
287). Perchezitia se executã între orele:
a. 6-20;
288). Cine dispune efectuarea perchezitiei domiciliare:
c. instanta de judecatã.
289). În cazul perchezitiilor efectuate la o unitate la care se referã art. 145 C. pen.
sau altã persoanã juridicã, martorii asistenti pot/nu pot sã facã parte din
personalul unitãtii.
a. Pot
290) Senatorii, deputatii si alte persoane care se bucurã de imunitate nu pot fi
supusi perchezitiei, cu exceptia:
b. infractiunilor flagrante;
291) Precizati care bunuri din cele care fac obiectul cauzei penale se ridicã în mod
obligatoriu:
a) obiecte din metale sau pietre pretioase;
b) mijloace de platã, titluri de valoare interne;
c) colectii de valoare; sume de bani.
292) Perchezitia poate/nu poate fi amânatã în scop tactic.
a. Poate.
293) Precizati dacã este adevãrat sau fals urmãtorul enunt:
„Perchezitia domiciliarã poate fi dispusã numai dupã ce a fost începutã urmãrirea
penalã.”
a. Enuntul este adevãrat.
294) Ridicarea de obiecte si înscrisuri are caracter de procedeu auxiliar de
descoperire si strângere a unor mijloace de probã. (Da sau Nu)
a. Da
295) Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecatã:
a. sunt obligate sã ridice obiectele si înscrisurile ce por servi ca mijloc de probã
în procesul penal;
296) O persoanã fizicã sau juridicã în posesia cãreia se aflã un obiect sau un înscris
ce poate servi ca mijloc de probã:
a. este obligatã sa-l predea sub luare de dovadã organului de urmãrire penalã
sau instantei de judecatã la cererea acesteia;
297) Confruntarea este o activitate de criminalisticã tacticã si de urmãrire penalã
care constã în ascultarea simultanã a douã persoane care:
a. au fost audiate anterior;
b. între care existã contradictii si neclaritãti.
298) Reconstituirea presupune o organizare judicioasã, pe baza unui plan care are
în vedere, în principal, urmãtoarele:
a) determinarea scopului infractiunii;
b) stabilirea activitãtilor care urmeazã a fi executate;
c) stabilirea persoanelor participante;
d) asigurarea mijloacelor tehnice necesare.
299) Reconstituirea se dispune:
a. la începutul desfãsurãrii procesului penal;
b. în orice moment al desfãsurãrii procesului penal;
300). Vor fi reconstituite scenele propriu-zise ale infractiunilor sexuale. (Da sau
Nu)
b. Nu