Sunteți pe pagina 1din 5

Alimentația prematurilor

Trebuie să ţină seama de marile deficienţe funcţionale ale aparatului digestiv,


astfel:
- la prematurii care au reflex de supt destul de puternic (prematurii de gradul I)
alimentaţia se poate realiza prin supt la sân sau la biberon;
- la prematurii care nu au reflexul de supt suficient de format dar pot înghiţi
(prematurii de gradul II), se foloseşte alimentaţia cu linguriţa sau cu pipeta;
- la prematurii care nu au nici putere să sugă, nici reflex de deglutiţie, alimentaţia
se face prin gavaj cu sondă "a demeure" (care rămâne pe loc). Sonda de polietilen,
având un căpăcel pentru închidere la partea superioară, se introduce prin nas, fiind
umezită în prealabil cu ser fiziologic. Ea trebuie să alunece pe peretele posterior al
faringelui pentru ca să nu intre în laringe . Adâncimea de pătrundere a sondei,
pentru a ajunge în stomac, trebuie să fie egală cu distanţa de la glabelă (articulaţia
dintre oasele nazale şi osul frontal) până la apendicele xifoid (situat la extremitatea
inferioară a sternului) plus încă 3-4 cm. Sonda se solidarizează de obraz cu o fâşie
de leucoplast. Cantitatea de lapte calculată pentru o masă se introduce cu seringa,
treptat, prin sondă. La sfârşit se introduce puţină soluţie glucoză 5% pentru a nu
rămâne lapte pe pereţii sondei şi se pune căpăcelul ca să nu regurgiteze din lapte
înapoi în afară. La 24-48 de ore se schimbă sonda şi nara pe care a fost introdusă,
pentru ca să nu se producă ulceraţii ale mucoasei nazale.
Alimentaţia prematurilor începe la 6-12 ore de la naştere cu administrarea de
soluţie de glucoză 5% cu linguriţa, cu pipeta sau pe sonda . După alte 6-12 ore se
trece la alimentaţia propriu-zisă, cu lapte. Laptele ideal îl reprezintă cel matern.
Numai în lipsa lui se vor utiliza alte preparate, dintre care menţionăm ca fiind
indicate la prematuri: Similac (preparat industrial adaptat); Pregalia (produs
destinat special prematurilor); Prebeba; Preaptamil; Robolact (toate cu indicaţie
pentru prematuri).
Numărul de mese va fi pentru un prematur de gradul I sau II de 7-8 în 24 ore, la
câte 3 ore interval. Un prematur de gradul III sau IV primeşte 10 mese în 24 ore, la
câte 2 ore interval.
Cantitatea totală de lapte necesară pentru o zi la un prematur se calculează după
următoarea formulă valabilă în primele 10-15 zile de viaţă:
Cv = 0,02 x V x G formulă în care:
Cv = cantitatea de lapte necesară în ziua V de viaţă, exprimată în grame;
V = ziua de viaţă (vârsta în zile)
G = greutatea la naştere exprimată în grame.
Cantitatea obţinută se împarte în mod egal la numărul de mese.
Exemplu: un prematur născut cu 2.000 g, cu reflex de supt insuficient dar cu o
deglutiţie bună, va primi în a 8-a zi de viaţă o cantitate totală de lapte de 0,02 x 8
x 2.000 = 320 g. Această cantitate se împarte la 8 mese la câte 3 ore interval,
revenind la fiecare masă 40 g, administrate cu linguriţa sau cu pipeta.
Complicațiile prematurității
Prematurii, categorie de nou – născuți cu risc crescut, pot crea adevărate surprize
în evoluţia lor, prin apariţia bruscă sau treptată a unor tulburări care trebuie
cunoscute.
1. Crizele de apnee şi cianoză apar în special la prematurii gravi. Se caracterizează
prin oprirea completă a respiraţiei, oprire care poate dura de la câteva secunde
până la un minut şi care este insoţită de cianoza feţei şi extremităţilor. Crizele pot
apărea spontan sau pot fi declanşate de alimentaţie sau de o manevrare mai bruscă
a copilului; pot fi însă revelatoare pentru o infecţie respiratorie sau o hemoragie
cerebro-meningeală. De regulă, respiraţia se reia spontan dar, dacă este o cauză
organică, criza se poate solda cu moartea prematurului. Tratamentul de urgenţă
constă din uşoare stimulări (excitaţii) tactile pe tegumente; oxigen pe mască,
administrat cu o Fi (fracţie inspiratorie, care se stabileşte prin calculator) sub 0,40;
Miofilin 5 mg i.v., urmat apoi la câte 6 ore de doza de întreţinere de 1 mg/kgcorp;
eventual cofeină s.c. În final, dacă manevrele eşuează, ventilaţie mecanică.
2. Hemoragia cerebro-meningeală este datorită fragilităţii capilare a prematurilor ,
dar şi traumatismului obstretical , la care se asociază hipoxia fetală ce însoţeşte o
naştere prelungită şi laborioasă. Se poate manifesta sub două forme:
a) hemoragia cerebro-meningeală precoce, la care manifestările apar chiar de la
naştere: întârziere în declanşarea primei respiraţii, tip de asfixie albă sau asfixie
albastră, cu Apgar foarte scăzut ;
b) hemoragia cerebro-meningeală tardivă, la care tulburările apar după un interval
liber de câteva ore sau chiar zile după naştere. Manifestările acestei forme sunt:
- convulsii (contracturi musculare involuntare) de diferite
tipuri;
- stare de hipertonie sau hipotonie a musculaturii;
- paralizii ale membrelor sau ale nervilor cranieni (paralizie
facială, paralizii ale globilor oculari);
- dispariţia reflexelor arhaice;
- crize de apnee şi cianoză sau alte tulburări respiratorii;
- stare de comă (dispariţia completă a sensibilităţii, a
reactivităţii şi a motilităţii voluntare);
- febră fără a exista vreo infecţie.
Pentru confirmarea diagnosticului de hemoragie cerebro-meningeală sunt necesare
unele investigaţii şi anume;
- puncţia lombară care poate extrage lichid cefalorahidian
sanguinolent sau xantocrom (gălbui). La microscop se constată prezenţa
de numeroase hematii vechi, modificate;
- echografia transfontanelară dă date imagistice despre
focarul hemoragic;
- tomografia computerizată (CT) este cel mai sigur examen,
arătând sediul şi mărimea focarului hemoragic endocranian.
Tratamentul hemoragiei cerebro-meningeale a prematurului este complex şi dificil,
cu rezultate nesigure. El constă din:
a) asigurarea funcţiilor vitale (respiraţie, activitate cardiacă) cu monitorizarea lor şi
,
la nevoie , instituirea ventilaţiei mecanice;
b) montarea unei linii de perfuzie endovenoasă continuă pentru hidratare şi nutriţie
endovenoasă totală. Se administrează soluţie glucoză 5% si 10%, soluţii
electrolitice
(de clorură de sodiu, clorură de potasiu, bicarbonat de sodiu), soluţii de aminoacizi,
soluţie de albumină umană;
c) medicaţie hemostatică: Adrenostazin şi Etamsilat i.v., plasmă proaspătă
congelată în perfuzie;
d) Manitol soluţie 10% i.v. pentru combaterea edemului cerebral care însoţeşte de
regulă focarul hemoragic;
e) corticosteroizi: hemisusccinat de hidrocortizon i.v. în perioada iniţială, apoi
prednison per os;
f) combaterea convulsiilor cu Diazepam i.v.;
g) în cazul formării unui hematom endocranian poate fi necesară intervenţia
neurochirurgicală pentru abordarea şi evacuarea lui;
h) antibiotice pentru protejare împotriva infecţiilor intercurente care complică
boala.
3. Boala membranelor hialine (detresa respiratorie) constă în formarea unei
membrane care căptuşeşte bronhiile terminale şi alveolele pulmonare, împiedicând
schimburile gazoase Rezultă o insuficienţă respiratorie acută prin tulburarea
difuziunii gazelor. Cauza principală o reprezintă deficitul de surfactant, deficit
caracteristic prematurului, dar boala are şi cauze favorizante: hipotermia, hipoxia,
acidoza.
Manifestările bolii încep la 2-4 ore de la naştere şi constau în dispnee cu polipnee,
cianoză , chiar dacă prematurul respiră în atmosferă de oxigen pur , alterarea stării
generale. Letalitatea este ridicată. Tratamentul este de urgenţă şi constă din:
- instilarea în trahee de surfactant natural sau sintetic. Acesta reprezintă
tratamentul substitutiv, adică de înlocuire a substanţei care este deficitară;
- oxigen pe mască sau prin cateter endonazal;
- perfuzii cu soluţie glucoză 5% şi 10% şi cu soluţie de bicarbonat de sodiu
(împotriva acidozei care însoţeşte boala).
- nutriţie endovenoasă totală cu soluţii de aminoacizi şi albumină umană;
- în caz de anemie, transfuzii cu concentrat eritrocitar izogrup, izo-Rh;
- antibiotice de protecţie împotriva suprainfectării bacteriene;
- în caz de eşec, se instituie ventilaţie mecanică;
- pe toată durata bolii se menţine monitorizarea gazelor sanguine, în funcţie de
care se ajustează administrarea oxigenului: presiunea parţială arterială a
oxigenului, saturaţia sângelui în oxigen, presiunea parţială arterială a bioxidului de
carbon, pH-ul sanguin.
4. Anemia prematurului este datorată în principal zestrei reduse de fier cu care
acesta vine pe lume, dar în apariţia ei mai intervin şi alte mecanisme. Este totuşi în
primul rând o anemie carenţială feriprivă, în care cea mai scăzută este hemoglobina
sanguină. Se instalează la câteva săptămâni de la naştere şi se manifestă prin
paloare, polipnee fără vreo cauză pulmonară, lipsa creşterii în greutate, tahicardie,
anorexie . Profilaxia şi tratamentul constau în administrarea precoce de fier pe cale
orală, începând de la vârsta de o lună, utilizând una din următoarele soluţii:
- picături din soluţia de Ferrum Haussmann care conţine complex polimaltozat de
hidroxid de fier;
- picături de fiole care conţine gluconat feros + gluconat de mangan + gluconat de
cupru;
- picături din soluţia de Fer-sol care conţine citrat de fier colină.
Nu se dau la vârste atât de mici siropuri, capsule sau drajeuri cu fier.
Dozele se calculează astfel încât să revină 5 mg/kgcorp/zi de fier elementar.
Picăturile se administrează într-o linguriţă de lapte, înaintea meselor, iar cantitatea
din întreaga zi va fi fracţionată în 3 prize. În caz de vărsături, diaree sau semne
care
indică apariţia de colici abdominale intense după preparatul de fier, administrarea
acestuia se suspendă. Se recomandă asocierea şi cu vitamina C, care se va da din
fiole şi anume câte 1-2 ml, tot într-o linguriţă de lapte. În anumite cazuri poate fi
necesară şi vitamina E.
Formele mai grave de anemie au uneori indicaţie de tratament cu eritropoietină
umană recombinantă (rHuEpo) care se administrează s.c. sau i.v. în doza de 400
u/kgcorp de 3 ori pe săptămână.
Formele cele mai severe, în care hemoglobina sanguină scade sub 6g/dl, necesită
transfuzii cu concentrat eritrocitar în doza totală de 10-15 ml. Această doză se
introduce însă fracţionat, în ritm de 2-3 ml/kgcorp/oră.
5. Rahitismul carenţial se manifestă mai devreme la prematuri decât la nou-
născuții
la termen, prin apariţia la 1-2 luni a cranio-tabesului (înmuierea oaselor calotei
craniene în zona parieto-occipitală). Profilaxia rahitismului carenţial trebuie să fie
precoce, din primele săptămâni de la naştere. Vitamina D se administrează sub
forma de picături din soluţii sau de comprimate bine fărâmate (pot fi diverse
preparate: Sterogyl, Vigantol, Vigantolette). Acestea se dau într-o linguriţă de lapte
şi doza se calculează astfel încât să revină 400 u/kgcorp/zi. Administrarea se face
în
fiecare zi, dar se întrerupe dacă apar vărsături sau diaree.
6. Fibroplazia retrolentală (retinopatia prematurului) este o afecţiune oculară care
duce la dezlipirea de retină şi la cecitate (orbire) completă. Se datorează mai
multor
factori printre care hiperoxia (supradozarea oxigenului administrat). Profilaxia
bolii
constă în supravegherea permanentă a concentraţiei oxigenului din incubator şi
administrare de vitamina E. Tratamentul bolii odată constituite este de specialitate,
cu folosirea laserului.
7. Pneumonia interstiţială plasmocelulară este denumită astfel din cauza apariţiei
în
interstiţiul pulmonar a numeroase plasmocite. Este produsă de un protozoar
parazit,
Pneumocystis carinii, care se grefează pe organismele cu rezistenţă antiinfecţioasă
scăzută . Boala are o incubaţie de câteva săptămâni, astfel încât nu apare imediat
după naştere, ci uneori după vârsta de 3-4 luni. Se manifestă prin dispnee intensă
cu polipnee uneori peste 100 respiraţii/minut, tiraj intercostal, supra - şi substernal,
cianoză perioronazală, bătăi ale aripioarelor nazale. De notat că tusea este foarte
rară, iar febra lipseşte. Diagnosticul este uneori dificil, examenul radiologic
pulmonar necaracteristic şi doar decelarea parazitului în exsudatul traheal permite
afirmarea cu certitudine a etiologiei .Boala are mortalitate ridicată. Tratamentul se
face fie cu cotrimoxazol (trimetoprim + sulfametoxazol, preparatul românesc are
denumirea Tagremin), fie cu pentamidină (Lomidin) sub forma injectabilă.
8. Infecţia cu Pseudomonas aeruginosa (bacilul piocianic) este posibilă prin
contaminare în incubator, din barbotoarele pentru oxigen, de pe mâinile
personalului de îngrijire, de pe catetere, băiţele pentru copii, etc. Bacilul poate
produce leziuni cutanate cu escare, otită externă cu necroză, infecţii oculare,
bronhopneumonie, tulburări gastrointestinale, septicemie. Profilaxia este deosebit
de importantă prin respectarea riguroasă a igienei. Tratamentul se face cu
cefalosporine din generaţia a III-a (Ceftriaxon, Ceftazidim) şi gentamicină.
9. Sindromul morţii subite se întîlneşte mai frecvent la prematuri decât la nou –
născuții la termen. Cauzele sunt încă incerte, poate fi un stop respirator ireversibil
prin lipsa de maturitate a centrilor respiratori sau o displazie (formare defectuoasă
a structurilor) bronhopulmonară.