Arhiepiscopia Dunării de Jos

Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei”

Lucrare scrisă în cadrul examenului de atestare

a competențelor profesionale

Coordonator: Elev:
Prof. dr. Gheorghe Butuc Rarinca Jeni

Galați, 2021
 Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei”
Disciplina: Noul Testament

A doua venire a Mântuitorului și Învierea

noastră (Corinteni 15)

Coordonator: Elev:
Prof. dr. Gheorghe Butuc Rarinca Jeni

Galați, 2021
Cuprins

Realitatea Învierii lui Hristos, temelia învierii noastre..............................................................4

Întruparea și Moartea lui Hristos, izbavirea pacatelor noastre...............................................5

Pregatirea pentru a doua venire..................................................................................................8

Despre cei adormiți și cei vii la venirea Mântuitorului..........................................................9

Antihristul se arata inaintea venirii lui Hristos.....................................................................10

Pogorârea la iad și Învierea......................................................................................................10

Mântuirea..............................................................................................................................11

Concluzie..................................................................................................................................14

Bibliografie..............................................................................................................................15

3
Realitatea Învierii lui Hristos, temelia învierii noastre

Pentru creștini, Învierea Domnului reprezintă cheia încrederii, nădejdea unei vieți după
moarte. „Cei ce prin El aţi crezut în Dumnezeu, Care L-a înviat pe El din morţi, şi I-a dat Lui
slavă, ca să vă fie credinţa şi nădejdea voastră în Dumnezeu.” (Petru 1,2) Din cauza căderii în
păcat, a fost nevoie de un Răscumpărător. Căci precum moartea a venit prin întâiul Adam,
viața a venit prin al doilea. Deoarece primul a fost făcut din pămând, iar al doilea a fost
ceresc.1

Învierea și patimile Domnului reprezintă cel mai important moment de la Facerea

Lumii. Momentul în care Iisus este răstignit este evenimentul în care legătura dintre om și
Dumnezeu este restabilită. „Căci, deşi a fost răstignit din slăbiciune, din puterea lui
Dumnezeu este însă viu. Şi noi suntem slabi întru El, dar vom fi împreună cu El, din puterea
lui Dumnezeu faţă de voi.” ( 2 Rom. 13,4)2

În prima Evanghelia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel avem un capitol

dedicat special Învierii Domnului și învierii noastre, capitolul 15. Aici ni se prezintă
sacrificiul făcut de Dumnezeu pentru Omenire ,,…că Hristos a murit pentru păcatele noastre”
( I Cor 15,3). Textul se continua cu versetul ,,Și că a fost îngropat și a înviat a treia zi, după
Scripturi”( I Cor 15,4), acesta ne indică până unde poate merge iubirea Lui Dumnezeu. Mai
mult decât atât, Pavel ne aduce și dovezi că aceasta s-a întâmplat ,, Și că s-a arătat lui Chefa,
apoi celor doisprezece.” (1Cor 15,5) și ca noi să înțelegem cât de universală vrea Dumnezeu
să fie mântuirea și pentru a distruge orice urmă de îndoială, Pavel, întră și mai adânc în detalii
si afirmă ,,În urmă s-a arătat deodată la peste cinci sute de frați, dintre care cei mai mulți
trăiesc până astăzi, iar unii au și adormit”. Având în față toate aceste mărturii, putem înțelege
universalitatea mântuirii și ni se demonstrează încă o dată că Dumnezeu nu a venit în lume
doar pentru cei aleși, ci pentru toată făptura omenească. Un alt verset care ne conturează și ne
explică perfect scopul morții noastre, prin Mântuitorul, este ,,Tu ce semeni nu dă viață dacă
nu va fi murit.” ( I Cor 15,36). Privind din această perspectivă înțelegem că moartea este cel
mai bun eveniment prin care poate trece omul, la fel ca o sămânță, dacă este îngropată în
pământ bun, udată si îngrijită la momentul potrivit și omul înflorește, plin de roadele
Împărației Lui Dumnezeu. Acest verset poate fi descris ca o prefigurare a pildei E

1
Efrem Sirul, Despre cea de-a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, traducere, introducere și note de
Alexandru Prelipcean, Editura Doxologia, Iași, 2018. P.93.
2
Idem.
minunat cum Dumnezeu, prin înțelepciunea sa nemărginită a îngăduit ca propria Lui Ființă,
să se nască ca Om, prin cel mai credincios pământean, la fel ca noi, păcătoșii. Căci scris este
că Mântuitorul era fără de păcat. 3

Sfântul Pavel, purtat de Duhul Sfânt ne spune ,,Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o
știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, Ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se
asemenea oamenilor, și la înfățișare făcându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător
făcându-se pâna la moarte, și încă moarte de cruce.” (Filipeni 2, 6-8). Deci prin nașterea sa nu
putem înțelege decât imensa Lui iubire față de noi, căci fiind Împărat s-a deșertat pe El și a
luat chip de om, a trăit la fel ca noi și a suportat cea mai chinuitoare moarte, moartea pe
cruce, Cine ar mai face aceasta din dragoste? De aceea, dragostea adevărata este doar în
Dumnezeu. Iar noi să nu mai căutam doar ale noastre ci să căutam să fim bine plăcuți Lui
Dumnezeu. 4

Întruparea și Moartea lui Hristos, izbavirea pacatelor noastre

Deoarece era cu neputință să moară Însuși Fiul nemuritor al Tatălui, iar moartea putea
fi biruită doar cu moarte, Fiul a fost nevoit să-și ia trup omenesc în care să moară, dar
Cuvântul ce locuia în el să rămână nestricăcios. De aceea Iisus Hristos a fost fără de păcat.
Dar aici apare întrebarea: ,,Cum poate fi un om fără de păcat?”. Iar Sfântul Ioan Damaschin
ne aduce o explicație foarte convingătoare: “După cum soarele luminează un copac, iar
securea taie copacul, soarele rămâne netăiat şi impasibil (de neatins), cu atât mai mult rămâne
imposibilă Dumnezeirea Cuvântului unită cu trupul după ipostas, atunci când trupul suferă!
Şi după cum dacă cineva varsă apă pe un fier înroşit în foc, focul, se stinge, dar fierul rămâne
nevătămat, căci nu are însuşirea naturală de a se strica din pricina apei, cu cât mai mult
suferinţa nu este proprie Dumnezeirii, singura impasibilă, şi cu atât mai mult rămâne
depărtată de suferinţă, atunci când trupul suferea”. Deci, aducând ca jertfă trupul asemănător
cu cel al oamenilor, a îndepărtat moartea de la noi toți. Și prin aceasta a plătit datoria pentru
toată creația omenească. Căci așa cum atunci când vine un împărat într-o cetate și locuiește în
una din case, aceasta se învrednicește cu mare cinste și nu mai este atacată de nici un tâlhar
pentru a o nimici, ci mai degrabă toată lumea se îngrijește de aceasta datorită împăratului.
Deci așa s-a întămplat și cu Fiul lui Dumnezeu, Împăratul tuturor. Căci venind la noi, locuind
3
Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile Epistolei I către Corinteni și II Tesaloniceni, traducere Theodosie
Athanasiu, editura Ateliere grafice, București, 1908. pp. 230-237.
4
Sfântul Ioan Gură de Aur... p.236.

5
într-un trup la fel ca al nostru, a îndepărtat de la noi toți tâlharii, stricăciunea, dar mai ales
moartea. Dar neamul omenesc s-ar fi pierdut dacă Cuvântul nu s-ar fi milostivit și nu ar fi pus
capat morții.5

Văzând Dumnezeu că făpturile cuvântatoare sunt supuse morții, din cauza neascultării,
a răutații și deoarece nu se cuvenea să înlăture legea înainte de a se împlini, s-a milostivit de
neamul nostru neputincios si s-a pogorât la stricăciunea noastră. Și și-a făcut locaș din
Fecioara Maria,care era necunoscătoare de bărbat, un trup curat și neprihănit, făcându-se ca
unul din noi, deși putea alege pe cineva mai mare. Și astfel, luând un trup asemenea celui al
nostru, l-a predat morții pentru noi toți și mântuirea noastră. Scopul Întrupării Cuvântului a
fost pentru a-l aduce jertfă Tatălui și pentru a învinge moartea pentru că toata făptura
omenească era supusă stricăciunii morții. Iar toate aceastea le-a făcut din iubire pentru
oameni, pentru ca oamenii să se întoarcă la nestricăciune prin El. Căci prin moarte să ajungă
din nou la viață. Și a reușit acestea prin trupul pe care l-a ales și prin propria sa înviere.6

Deci pentru că oamenii au început să nu mai privească cerul, ci în jos. Cuvântul S-a
pogorât și a luat trup, și ni s-a arătat noua, pentru a ne aminti de Creatorul nostru, dar cel mai
important pentru a ne izbăvi din ghearele morții. Căci dragostea lui Dumnezeu pentru creație
este nemărginita. După cum spune și Pavel ,, Înrădacinați și întemeiați în iubire, să puteți
înțelege cu toți sfinții care este lărgimea și lungimea și înălțimea și adâncimea și să cunoașteți
dragostea lui Hristos ce covârșește cunoștința, ca să vă umpleți de toată plinătatea Lui.”
(Efes. 3, 17-19). Deoarece Dumnezeu este peste tot. De aceea s-a arătat o vreme, rămânând în
trup, trăind ca unul din noi, iar prin acestea nu doar a nimicit moartea, ci ni s-a și arătat. Căci
înainte de aceasta noi nu-L cunoșteam pentru ca era nearătat și nevăzut.7

Toate faptele Sale de pe Pământ arătau faptul că Acesta era Stăpânul, căci dacă acesta a
reușit să schimbe apa în vin, era lesne de înțeles că acesta era Stăpânul apelor. Altă fapta care
mărturisea adevărata sa fire este atunci când a mers pe ape. Căci doar Creatorul poate stăpâni
tot cuprinsul existent, iar numai Acesta poate pași pe ape ca și pe pământ. Astfel, Sfântul
Atanasie ne explică imensitatea valorică a Întrupării Logosului pentru salvarea omenirii, dar
mai ales pentru ca moartea să fie biruită. Din punct de vedere valoric, întruparea
Mântuitorului este momentul în care toată creația a fost salvată. Deci prin Întrupare, așa cum
5
Dr. Nicu Dumitrașcu, Hristologia Sfântului Atanasie cel Mare, în contextul controverselor ariene și post-
ariene, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 1999, p. 144.

6
Idem
7
Idem
afirmă și sfântul, Dumnezeu nu ia doar chip omenesc, ci și toate păcatele lumii. Prin
întrupare, are loc un schimb între om si Fiu, Fiul luând trup omnesc, iar omul devine
îndumnezeit.8

Din cauza că oamenii s-au făcut neraționali si s-au lăsat amagiți de diavol, nu au
încercat deloc să cunoscă pe Dumnezeu, chiar dacă le era cu ușurință să privească marimea
cerului si toată armonia pământului sau să cunoască pe prooroci, aceștia s-au lenevit alegând
să-I întoarcă spatele Tatălui. Dar Dumneze-Creatorul a făcut omul pentru a se supune Lui, dar
mai ale pentru a-L cunoaște. Căci precum un împărat, chiar de ar fi om, ar vrea ca locuitorii
cetății lui sa-L slujească cu atât mai mult Domnul Dumnezeul nostru trebuie slujit. Pentru ca
noi să înțelegem mai bine, Sfântul Atanasie cel Mare, aduce multe argumente ușor de înțeles.
Ca de exemplu el face o asemănare între un chip din lemn desenat care se șterge pe dinafară
și pentru a putea fi refăcut trebuie să vină din nou cel al căruia este făcut chipul, cu Întruparea
Cuvântului care a venit să reînoiască pe om, deoarece el fiind înselat, și-a pierdut adevărata
fire.9

Din cauza ca idolatria și necredința tot creșteau, Tatăl a fost nevoit să-și trimită Fiul
pentru a ne îndrepta. Pentru că altcineva mai de folos pentru aceasta nu există. Dumnezeu ne-
a lăsat liberi de a alege, de a stăpâni pământul, de a alerga pe tot întinsul de sub soare, de a
vorbi, de a gândi singuri, fără a fi îngrădiți, știind totuși că omul îi va întoarce spatele. Iar
oamenii fiind amagiți de diavol, nu ar fi putut învăța pe ceilalți oameni cum să slujească pe
Dumnezeu Adevăratul. Oamenii au uitat cine era Ziditorul lor, dar Dumnezeu care vede toate,
chiar sufletul, mintea și tot ce mișcă din ce a creat le-a îngăduit încă o șanșă de a se întoarce
la El. De-al cunoaște, de a se izbăvi, pentru a învinge moartea, ca ea să nu mai dăinuiască
peste om. Pentru ca cei ce citesc scrierile Sfântului Atanasie să nu înțeleagă greșit acesta
aduce lămuriri la tot ceea ce scrie, nelăsând loc pentru interpretări.10

Pe lângă întruparea Sa, Iisus a acceptat batjocora oamenilor, răstignirea, iar toate
acestea Le-a facut din dragoste pentru oameni. Sfântul spune că Logosul a luat trup creat și S-
a născut prin Fecioara, pentru a-l reînoi în calitatea Sa de de Creator, să-L îndumnezeiască,
iar pe noi să ne poate lua cu El în cer.11

8
Idem
9
Idem
10
Idem
11
Idem

7
Pregatirea pentru a doua venire
Dumnezeu în imensitatea lui iubire pentru oameni, ne-a oferit libertatea de a ne
întoarce la El. Din acest motiv viața pe care o trăim este creată din propriile alegeri, deci
mântuirea noastră este precedată de propria voință. Prin urmare, printr-un raționament
simplu, putem percepe că suntem răspunzători pentru alegerile noastre. Învierea este plină de
universalitate. Toată lumea va învia, dar doar adevărata dragoste pentru Hristos ne va mântui.
Iar pentru a ne mântui trebuie să facem cele ale Domnului și să-l urmăm. „Fiți urmăritori mie,
precum și eu sunt lui Hristos.” (1 Cor. 9,1)

Dumnezeu își dorește ca noi toți să ne mântuim de aceea ne oferă tuturor o cale, ne
iartă, ne ajută, dar cel mai important ne iubește. Mitropolitul Antonie de Suroj spunea, că
Dumnezeu se gândește întotdeauna la noi, în ciuda faptului ca noi ne rugăm să nu uite de noi.
Deci ce e mai de preț pe lume ca atunci cand simți ca toți te-au uitat, dar tot ce este mai de
preț te poartă mereu în propriul gând. 12

Sfântul Cuvios Sofronie Athonitul spunea: ,, Cum vei căuta ceea ce nu ai pierdut?
Cum poți căuta ceea ce nu cunoști nicidecum? Dar sufletul cunoaște pe Domnul și de aceea îl
caută.”. Deci sufletul cunoaște pe Dumnezeu, dar cum poate cunoaște sufletul pe Domnul
dacă nu l-a cunoscut? Pentru că Dumnezeu este firescul din orice lucru, iar El s-a descoperit
tuturor, pentru a ne ușura întoarcerea la Creator. Prin întoarcere înțelegem mântuire.13

Astfel, cum ar trebui să se comporte omul pentru a-și îndeplini scopul pe pământ? Să
iubească pe Dumnezeu. Pavel le spunea tesalonicenilor ,,Căci acum noi suntem vii dacă voi
stați neclintiți întru Domnul.”. ( 1 Tes. 3,8) Vii putem fi doar întru Hristos Adevăratul.
Dumnezeu nu așteaptă de la noi un comportament supra-omenesc, nu așteaptă minuni pentru
că știe că nu le putem face. „Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede
în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui.” ( Rom. 10,9 )

12
Mitropolitul Antonie de Suroj, Făcând din viață rugăciune, Traducere de Anastasia Igiroșanu, Editura Sofia,
București, 2014. P.69.
13
Sfântul Cuvios Sofronie Athonitul, Viața și învățătura starețului Siluan Atonitul, Ediția a II-a, Traducere de
Pr. Prof. Ioan Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2004. P.103.
 Dar totuși Dumnezeu ne-a înzestrat cu putere de a raționa, de a șimti, de a face. Deci
pregătirea pentru venirea Mântuitorului este asupra noastră, ni s-a oferit doar că noi trebuie să
dorim. Dumnezeu ne așteaptă în iubire, cu iubire si prin iubire.14

Despre cei adormiți și cei vii la venirea Mântuitorului

„Pentru că Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui
Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi, ”( 1 Tesaloniceni 4,
16). La fel ca în Epistola de la Matei „Sculaţi-vă, că a venit mirele" ( Matei 24,29), în
versetul de mai sus ne este prezentată venirea lui Iisus. Iar precum și fecioarele anunță
venirea mirelui, la fel și îngerii vor vesti cu glas mare venirea Mântuitorului și învierea din
morți. Îngerii sunt premergători și vestitori ai venirii Domnului. „Şi va trimite pe îngerii Săi,
cu sunet mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la
marginile cerurilor până la celelalte margini.,, ( Matei 24,31)15

Motivul pentru care vor mai exista oameni pe pământ la venirea Mântuitorului este
pentru că orice împărat trebuie primit așa cum se cuvine. Deci rolul celor vii la venirea lui
Iisus este acela de a întâmpina pe Mântuitorul. De aceea aceștia îl întâmpină pe Dumnezeu și
mai apoi urcă la cer „După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei,
în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul. ” (1
Tesaloniceni 4, 17) Căci precum atunci când un părinte vine acasă, doar copii săi și slujnicele
cele bune îl întâmpină, iar cei care nu sunt plăcuți de dânsul stau acasă. La fel și noi vom ieși
în întâmpinarea Domnului. Iar prin iubirea lui pentru noi, ne va cinsti și ne va ridica la cer, la
fel ca pe Fiul Său. 16

Antihristul se arata inaintea venirii lui Hristos

14
Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Morală creștină, Editia a V-a, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2006. P.222.

15
Sfântul Ioan Gură de Aur...p.231.
16
Idem.

9
 Deoarece locuitorii din tesalonic au înțeles greșit cuvântările lui Pavel despre venirea
Mântuitorului, acesta a adus o cuvântare lămuritoare. „În privinţa venirii Domnului nostru
Iisus Hristos şi a adunării noastre împreună cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă clintiţi degrabă
cu mintea, nici să vă spăimântaţi - nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo
scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi sosit. Să nu vă amăgească nimeni,
cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de
credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării,”. ( 2Tes. 2, 1-3) Aici, Pavel
precizează că Ziua Domnului va veni după „omul nelegiuirii”, adică antihristul.

Scopul antihristului este acela de a pierde toată omenirea, acesta se va îndumnezei pe

sine, „Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte
cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept
dumnezeu.” (2 Tes 2, 4) Acesta va veni cu mărturii și minuni mincinoase, iar venirea acestuia
va fi îngăduită de Dumnezeu ca o pedeapsă pentru neprimirea lui Hristos. „Iar venirea aceluia
va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase
și de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să
se mântuiască. Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă
minciuni, Ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea.” (2
Tes. 2, 9-12).
La venirea Antihristului, Iisus se va arăta „fară de lege”, adică din proprie inițiativă și
va învinge pe Satan și moartea doar cu suflarea Sa. „Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe
care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale.”
(2 Tes. 2,8). 17

Pogorârea la iad și Învierea

Pogorârea la iad reprezintă momentul în care cei de sub pământ, care stau în întuneric și în
umbra morții vor fi luminați, precum cei de pe pământ au fost pentru că Dumnezeu a făgăduit
slobozirea celor robiți și celor ce au crezut Mântuire veșnică. Iar celor ce nu au crezut
mustrare a necredinței, precum celor din iad „Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele
pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli”

17
Idem.
(Coloseni 3,5) și astfel ne-a eliberat și iarăsi a revenit dintre morți pentru ca noi să putem
învia.

Înviera lui Hristos este cea mai mare minune deoarece prin Ea Dumnezeu a izbăvit
moartea. Prin Ea Hristos ne redă libertatea în fața morții, dar ne și încurajează să credem într-
o înviere a morților. Acestă acțiune este Izvorul nestricăciunii și unul dintre cele mai
importante evenimente pentru creștinii ortodocsi mărturisesc în Simbolul de Credință, că
Hristos a înviat a treia zi după Scripturi. Acest fapt conturează ideea de înviere a oamenilor.

Mântuirea

Mântuirea nu este un eveniment impus în mod colectiv. Dumnezeu ne-a lăsat liberi,
iar noi prin faptele noastre ne putem mântui. „Dar noi, fiind ai zilei, să fim treji, îmbrăcându-
ne în platoşa credinţei şi a dragostei şi punând coiful nădejdii de mântuire.” ( 1 Tesaloniceni
5, 8) Deci scopul omului este mântuirea. Aceasta nu înseamnă că toată lumea se va mântui,
deși cum spune în versetul de mai sus toți suntem „fii ai luminii”, adică a lui Dumnezeu.
Desigur că Dumnezeu ne vrea asumați, plini de dragoste și mântuiți, de aceea ne-a oferit toate
mijloacele pentru a ne întoarce la el.

Mântuirea vine de la Dumnezeu, dar implică în mod necesar voinţa proprie a fiecăruia
de a se mântui. Aşadar, Iisus ne-a redat şansa de a ne mântuirii, dar decizia mântuirii este un
drept care ne aparţine. „Iar noi, fraţilor, iubiţi de Domnul, datori suntem totdeauna să
mulţumim lui Dumnezeu pentru voi, că v-a ales Dumnezeu dintru început, spre mântuire,
întru sfinţirea duhului şi întru credinţa adevărului”. Deci, Dumnezeu ne-a ales de la începutul
creației omului spre a ne mântui, dar aceasta vine cu responsabilităti*, „sfințirea duhului și
credința adevăralui”, iar prin acestea întelegem respectarea lui Dumnezeu și credința în
acesta, în adevăr. Dumnezeu ar putea să ne mântuiască, dar acest lucru ar denota că noi nu
mai suntem liberi, iar moartea Mântuitorului nu ar mai avea sens.

Mântuirea împlinită prin Iisus Hristos odată cu pătimirea, moartea și Învierea Sa,
mărturisesc un Dumnezeu iertător și iubitor. Prin moartea Sa, Mântuitorul aduce viața în
omului certitudinea că va fi mântuit, aduce un scop în viața omului. Iar pentru Pământ, acest
moment reprezintă refacerea barierei dintre natură și om. Deci prin moartea Sa, Hristos a
reușit să reabiliteze tot. Pentru că moartea Sa a fost creatoare, reușind astfel să învîngă

11
moartea ce pusese stăpânire pe creație. Prin Înviere, omul a primit șansa de a se mântui, de a
reveni la forma sa cea mai bună, de a se vindeca de moarte. Sfinţenia vine de la Hristos, prin
Duhul Sfânt, iar aceasta o primesc și cei ce iau sfânta Taină a împărtășaniei, după ce se
curățesc de păcate. Dar ca acestea să se împlinească trebuie să le credem „Voi vă închinaţi
căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este.” (Ioan 4,22).

Lucrarea îndumnezeirii omului este explicată prin Invierea lui Hristos, prin care
omului i se acordă o nouă șansă pentru a crede și a urma adevărul. Căci dacă înainte de
aceasta cineva se îndoia de dumnezeirea lui Iisus, prin aceasta Ddumnezeu spulberă orice
urmă de neîncredere. „Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt
nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi.” ( Fapte 4,12) semănătorului,
sintetizată.18

Mântuitorul Iisus Hristos este biruința noastră, dar și a Lui Dumnezeu, pentru că prin
El, Tatăl obține ceea ce-și dorește, mântuirea lumii și recâștigarea noastră după cădere,
deoarece prin Adam cel dintâi a venit moartea, iar prin Adam cel de pe urmă a venit viața,
căci este scris ,,Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu, iar Adam cel de pe urmă, cu
duh dătător de viață” (1Cor 15,45). Adam cel de pe urmă fiind Mântuitorul care a venit să
răscumpere lumea.

Cerințele Lui Dumnezeu pentru a ne mântui nu sunt multe și nici greu de săvârșit.
Uneori suntem ispitiți, dar nimeni nu e fără de păcat, iar asta nu înseamnă că nimeni nu va
intra în Împărăția Cerurilor, deoarece Dumnezeul Nostru este un dumnezeu iubitor si bun.
Căci scris de Sfântul Pavel este ,,Că îndreptându-ne prin harul Lui, să ne facem după nădejde
moștenirii vieții celei veșnice” (Tit 3,7), deci scopul venirii Mântuitorului în lume este pentru
a ne îndrepta spre adevăratul nostru scop, dar totuși liberi fiind, pentru că Dumnezeu ne-a
oferit, prin dragostea Sa, libertate, chiar dacă știa că aceasta va aduce o multitudine de
impedimente în întoarcerea noastră la EL. Prin dragoste, vom cunoaște Dragostea! Iar prin
libertate vom cunoaște Libertatea. Pentru ca omul nu poate fi liber decât prin Dumnezeu, iar
dragostea este doar o inșelăciune dacă nu este de la Dumnezeu. Cât despre amăgirea
cunoașterii, cunoașterea este la Dumnezeu. Iar despre cunoașterea în lipsa Lui Dumnezeu
știm că este înșelăciune curată, precum prin Adam ni s-a dat pildă.

18
Dumitru Stâniloae, Stăniloae, Dumitru, Teologua Dogmatică Ortodoxă, vol. 1, Editia a doua a, Editura
institutului biblic și de misiune ortodoxă Române, București, 1996, Pp. 120-129.
 În epistola 1 către Timotei întâlnim la 3, 16 expresia "Dumnezeu întrupat", acest fapt
ne demonstrează că Fiul este consubstanțial cu Tatăl. Faptul că Mântuitorul S-a întrupat este
cu certitudine sigur. Argumentele cu privire la aceasta sunt nenumărate, ca de exemplu "Fiul
Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel ce era pierdut" ( Luca 19, 10), "Iisus Hristos a
venit pe lume ca să mântuiască pe cei păcătoși" (1 Timotei 1, 15). Scopul întrupării este si el
la fel de clar, pentru a ne mântui, căci "ca prin moarte să surpe pe cel ce are stăpânire peste
morți, adică pe diavol, și să-i izbăvească pe cei ce erau ținuți toata viața în robia fricii de
moarte" (Evrei 2, 14-15).

Prin Învierea lui Iisus Hristos şi prin lucrarea harului Duhului Sfânt în lume
consecinţele căderii în păcat sunt depăşite din punct de vedere obiectiv, însă mântuirea
generală devine lucrătoare în momentul în care oamenii reuşesc să-şi însuşească în mod
subiectiv aceste roade. Armonia dintre oamenii sfinţi şi animale ne arată că ele devin supuse
atunci când simt, „mirosul paradisului în sfinți”, buna mireasmă a curăţiei stării primordiale
în care se aflau omul, natura înconjurătoare şi animalele. Scrierile sfinte ne arată că omul în
timpul vieţii este într-o continuă luptă împotriva patimilor din lăuntrul său pentru dobândirea
sfinţeniei, că prin lucrarea harului oamenii sfinţi pot să stăpânească natura, că prin Hristos şi
Duhul Sfânt omul poate struni creaţia şi o poate înălţa către Creator. Dacă dezrădăcinam şi ne
debarasam de patimi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin efort personal, vom trăi în pace nu
numai cu oamenii, ci şi cu natura înconjurătoare, cu animalele sălbatice chiar cu întreg
cosmosul.

Neputrezirea osemintelor sfinţilor este o făgăduinţă şi o garanţie privind slava de care

se vor bucura trupurile credincioşilor după înviere. Prin prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt în
trupurile sfinţilor ele au fost considerate izvoare, rădăcini şi miruri duhovniceşti, care trezesc
în fiecare zi credinţa şi pe care nu le veştejeşte nici timpul, nu le opreşte nici depărtarea, de
aceea avem în Biserica Ortodoxă cinstirea pe care credincioşii o dau trupurilor sfinţilor. Aşa
cum florile nu ţin parfumul pentru ele, ci îl împrăştie tuturor, la fel este şi mireasma sfintelor
moaşte, acestea înmiresmează pe tot omul care vine la Hristos.19

Concluzie

19
Sfântul Efrem Sirul... p.95.

13
 Pentru mine icoana este o ușă către cer, o legătură directă cu raiul. De aceea, afirm
întotdeauna că icoana este o mică parte a Bibliei, colorată. Îmi place enorm de mult sa
călătoresc, probabil de aceea sufletul meu a ales această minunată artă. Pentru a putea
calatori neîntrerupt pe tărâmuri pe care nici un alt om nu mi le poate descoperi, decât eu prin
puterea și mila Lui Dumnezeu.

Un alt motiv pentru care am ales această artă a fost cel de a arată intr-o forma non-
verbală, faptul ca biserica este Hristos. Și din acest motiv, nu-mi dau prilejul să greșesc!
Pentru că fiecare greseală a mea poate transmite eronat un gând și poate închide o ușă către
cer a unui creștin. Prin iconografie trebuie să realizăm o comuniune sacră cu persoana sfântă.
De aceea avem nevoie de post, liniște sufletească și smerenie. Desigur, nu putem realiza
această comuniune directă decat prin rugaciune. Înainte de a începe o lucrare de acest gen
este important să percepem lucrul măreț la care ne angajăm să luam parte, să înțelegem că
avem nevoie de o relație strâns legată cu persoana sfântă. Dar cum să avem o relație ca
acesta?! În primul rând, avem nevoie să știm viața sfântului, să-l cunoaștem și să încercăm
să-l ințelegem. Să-i înțelegem fiecare culoare a veșmântului, cauza fiecarui rid de pe chip și
motivul fiecărei sclipiri din ochi. Pentru că toate, cu ajutorul Lui Dumnezeu, au un rost bine
întemeiat.

Lucrarea practică aleasă de mine în cadrul acestei lucrari este "Învierea Domnului".
Am ales această temă pentru că în ea este reprezentată întreaga esență a vieții omului. De
aceea această temă este apropiată sufletului meu. Am personalizat și am trecut întreaga
lucrare prin filtrul sufletului meu. Învierea Mântuitorului este cea mea personală icoană, dar
și cea mai frumoasă mărturie a iubirii.
Bibliografie

Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura institutului biblic și de misiune ortodoxă, București, 2008.

Antonie, Mitr. De Suroj, Făcând din viață rugăciune, Traducere de Anastasia Igiroșanu, Editura Sofia,
București, 2014.

Dumitrașcu, Dr. Nicu, Hristologia Sfântului Atanasie cel Mare, în contextul controverselor ariene și post-ariene,
Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 1999.

Efrem, Sfântul Sirul, Despre cea de-a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, traducere, introducere și note
de Alexandru Prelipcean, Editura Doxologia, Iași, 2018.

Ioan, Sfântul, Gură de Aur, Comentariile Epistolei I către Corinteni și II Tesaloniceni, traducere Theodosie
Athanasiu, editura Ateliere grafice, București, 1908.

Sofonie, arhim., Viața și învățătura starețului Siluan Atonitul, Ediția a II-a, Traducere de Pr. Prof. Ioan Ică jr.,
Editura Deisis, Sibiu, 2004.

Stăniloae, Dumitru, Teologua Dogmatică Ortodoxă, vol. 1, Editia a doua a, Editura institutului biblic și de
misiune ortodoxă Române, București, 1996.

Zăgrean, Arhid. Prof. Dr. Ioan, Morală creștină, Editia a V-a, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2006.

15