 Ce părere aveţi despre afirmațiile de mai sus?

Se pot aplica şcolii de

azi? Este nevoie ca şcoala să pregătească pentru viaţă? Care este,
după opinia dumneavoastră, rolul şcolii? Faceţi o listă a achiziţiilor
necesare în viaţă şi pe care şcoala le oferă/ ar trebui să le ofere elevilor.
 Cât la sută din ceea ce predaţi dumneavostră este util pentru viaţa
socio- profesională şi personală a viitorului absolvent. Faceţi o listă a
achiziţiilor cu adevărat utile pe care le predaţi.

Insuccesul  şcolar reprezintă ansamblul pierderilor şcolare ale căror efecte se repercutează

negativ asupra integrării sociale, el având la bazã mai mulţi factori care au ca principale cauze:
propria persoană, părinţii şi familia, şcoala, comunitatea locală. Pentru a preveni şi înlătura
eşecul şcolar se impune o colaborare strânsă între medicul şcolar, învăţător şi familie, precum si
identificarea elevilor cu nevoi speciale, organizarea unei reţele de consiliere psihopedagogică,
adaptarea metodelor şi mijloacelor utilizate la specificul vârstei, clasei şi disciplinei, dar şi
evitarea surmenajului şi supraîncărcării.
Eşecul şcolar nu este o problemă nouă, de-a lungul timpului au fost realizate multiple cercetări
pentru identificarea şi prevenirea eşecului şcolar. Odată cu trecerea timpului şi apariţia unor noi
factori ce contribuie la acest fenomen negativ în rândul elevilor, schimbarea viziunii  educativ –
informative şi formative, egalitatea de şanse privind educaţia, suportul psihopedagogic oferit în
şcoli, este necesară o implicare a tuturor factorilor ce contribuie la educaţia şcolară pentru
stoparea şi eventual eradicarea acestui fenomen. Eşecul şcolar este un fenomen periculos,
deoarece el determină efecte negative atât în plan psihologic individual, respectiv o alterare a
imaginii de sine a elevului în cauză, care-şi va pierde tot mai mult încrederea în propriile
posibilităţi şi capacităţi ajungând să dezvolte o teamă de eşec, cât şi pe plan social, pentru că
eşecul şcolar permanentizat „stigmatizează”, „etichetează” şi conduce la o marginalizare socială
cu un nivel crescut de comportamente deviante şi infracţionale. Eşecul şcolar are la bază mai
mulţi factori, elevul confruntandu-se cu o serie de dificultăţi şcolare care au ca principale cauze:
propria persoană, părinţii şi familia, şcoala, comunitatea locală, etc.
Cauzele insuccesului şcolar sunt de triplă natură şi anume:
Cauze de naturã familialã ale insuccesului şcolar: familiile dezorganizate; lipsa condiţiilor
necesare vieţii decente; lipsa condiţiilor de învãţãtura; comportarea autoritarã a unor pãrinţi faţã
de copiii lor; lipsa controlului unor pãrinţi asupra activitãţii şcolare şi a celei extraşcolare; lipsa
legãturii unor pãrinţi cu şcoala, cu profesorii; lipsa preocupãrii unor parinţi faţã de orientarea
şcolara şi profesionala a copiilor lor.
Cauzele de naturã psihosociofiziologicã ale insuccesului şcolar: tulburãrile fiziologice;
tulburãri psihice şi de comportament; tulburãri psihosociale.
Cauzele de naturã pedagogicã ale insuccesului şcolar: calitatea necorespunzãtoare a organizãrii
şcolare la anumite niveluri; conţinutul învãţãmantului necorespunzãtor cu exigenţele
contemporane; pregãtirea necorespunzãtoare a cadrelor didactice; baza tehnico-materialã şi
didacticã necorespunzãtoare; metodologie didacticã pasivã; tratarea globalã şi doar ca obiect al
educaţiei  elevilor; lipsa de cooperare dintre profesori; relaţii nedemocratice faţã de elevi;
orientarea şcolara şi profesionalã necorespunzãtoare; existenţa uni grup şcolar neunitar;
evaluarea subiectivã a rezultatelor şcolare; insuficienta contribuţie a factorilor educativi; lipsa
preocupãrii socioeducative.
 Pentru optimizarea actului didactic, în contextul căruia să se prevină ori să se elimine
eşecul şcolar, factorul educativi, mai ales profesorul trebuie să dovedească şi să respecte câteva
condiţii specifice şi anume:
      manifestarea unei concepţii optimiste faţă de educaţie;
      dragoste şi dăruire faţă de elevi;
      măiestrie pedagogică, tact pedagogic;
      conştientizarea elevului asupra posibilităţile sale reale.
Atunci când s-au folosit strategiile adecvate şi valoroase pentru obţinerea succesului
şcolar şi nu s-a reuşit, atunci trebuie procedat în consecinţă, în sensul că elevii care se menţin
într-o situaţie de nereuşită şcolară să fie îndreptaţi către acele şcoli care corespund posibilităţilor
lor de pregătire şcolară.
  Eşecul şcolar poate fi diagnosticat corect printr-o colaborare strânsă între medicul şcolar,
învăţător şi familie.Ca modalitaţi de remediere a insuccesului şcolar se impune identificarea
elevilor cu nevoi speciale, organizarea unei reţele de consiliere psihopedagogică, adaptarea
metodelor şi mijloacelor utilizate la specificul vârstei, clasei şi disciplinei, dar şi evitarea
surmenajului şi supraîncărcării.Realizarea şi evaluarea procesului de instrucţie şi educaţie
trebuie să aibă în vedere atât factorii succesului şcolar, cât şi pe cei care determină insuccesul
şcolar.
  Pentru a preveni şi înlătura eşecul şcolar se impune sporirea rolului învăţământului preşcolar,
realizarea unui parteneriat între şcoală şi familie, spijinirea şcolii cu resurse materiale şi umane
corespunzătoare unui învăţământ de calitate,desfăşurarea activităţilor şcolare de către cadre
didactice bine pregătite profesional şi desfăşurarea unor activităţi de orientare şcolar-
profesională adecvate.Colaborarea dintre învăţător şi familiile elevilor nu înseamnă colaborare
cu părinţii elevilor foarte buni la învăţătură, ci cu toţi părinţii,în special cu cei ai căror copii
întâmpină dificultăţi în diferite planuri. În activităţile desfăşurate cu părinţii se pot aborda teme
referitoare la dezvoltarea  interesului pentru învăţătură, respectarea regimului zilnic de
activitate şi odihnă, cunoaşterea anturajului copiilor, îndrumarea şi verificarea lecturii copiilor
de către părinţi.
Pornind de la definirea termenului „biologie“, care provine din limba greacă (bios = viață;
logos = știință) și reprezintă un complex de științe care studiază lumea vie, vom înțelege că
științele vieții răspund multor întrebări ce privesc aspecte fundamentale pentru omenire,
confruntată în ultimul timp cu probleme din domeniile alimentației, sănătății, poluării, sunt
strâns legate de biologie. Științele biologice au o multitudine de subdomenii rezultate din
diferențierea cunoașterii și sunt apte și de sinteze majore care să integreze detaliile și să facă
posibilă înțelegerea proceselor naturale. În condițiile în care dreptul la sănătate este unul din
drepturile fundamentale ale omului, școala, prin autoritatea morală pe care o are, poate aduce o
contribuție substanțială în transmiterea cunoștințelor legate de ocrotirea sănătății, de adaptare la
condițiile unei civilizații moderne aflate în continuă reînnoire și evoluție, de formare a unor
comportamente ecologice față de natură, prin aceasta având capacitatea de a educa și influența
o parte semnificativă a populației.
         Prevenție prin educație pentru sănătate
Biologia umană este un domeniu prioritar. Natura complexă a ființei umane, care este o realitate
bio-psiho-socio-culturală, se reflectă în detalii specifice ale biologiei sale și impune o perspectivă
cuprinzătoare în ocrotirea și păstrarea sănătății. Din perspectivă publică, sănătatea constituie,
datorită multiplelor sale implicații individuale, sociale și demografice, unul dintre cele mai
importante obiective vizate de politicile și strategiile guvernamentale din întreaga lume.
Disciplinele biologice vin în întâmpinarea nevoilor fundamentale de educație ale elevilor.
Formarea unui stil de viață sănătos devine o condiție esențială pentru dezvoltarea armonioasă a
personalității elevului. În acest context, este mai necesară ca niciodată introducerea obligatorie a
disciplinei Educație pentru sănătate, care se regăsește în planurile de învățământ ale tuturor
țărilor europene dezvoltate. Statistici ale Ministerului Sănătății prezintă românii ca pe un popor
cronic consumator de servicii medicale și de tratamente costisitoare. În condițiile în care
prevenția constituie cea mai eficace și mai ieftină modalitate de păstrare a sănătății pe termen
lung a individului și implicit a națiunii, studiul disciplinei Educație pentru sănătate trebuie să
servească acestei cerințe.