Sunteți pe pagina 1din 24

FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

APARATUL DIGESTIV

Rol: asigurarea necesarului hidro-electrolitic si nutritiv al organismului

Alcatuire: tub digestiv si organe anexe.

Componentele tubului digestiv:


-cavitatea bucala;
-faringe;
-esofag;
-stomac;
-intestin subtire;
-intestin gros

Organele anexe ale tubului digestiv:


- limba,
- dintii,
- glande salivare,
- pancreas
- ficat

Structura peretelui gastro-intestinal – 5 tunici:


-mucoasa (poate contine fibre musculare netede ce alcatuiesc muscularis mucosae)
-submucoasa
-musculara interna (fibre musculare circulare)
-musculara externa (fibre musculare longitudinale)
-seroasa

Functii:
-motorie – realizeaza deplasarea bolului alimentar
-secretorie – producerea si eliberarea componentelor sucurilor digestive ce participa
la procesul de digestie a alimentelor
-absorbtia produsilor de digestie, apei si electrolitilor

FUNCTIA MOTORIE

Muschiul neted gastro-intestinal

Structura: fibre musculare aranjate in manunchiuri cu dispunere:


-longitudinala la nivelul stratului muscular extern
-concentrica la nivelul tunicii musculare interne

1
Functionare: fiecare strat muscular actioneaza ca un sincitiu datorita multiplelor
conexiuni intercelulare de natura electrochimica prin intermediul jonctiunilor gap =>
generarea unui potential de actiune la nivelul unei zone a stratului muscular este
urmata de raspandirea acestuia in toate directiile.

Activitate electrica:
-potentialul embranar de repaus al fibrelor musculare netede gastrointestinale:
intre -50mV si -60mV
-doua tipuri de unde: unde lente si potentiale tip spike

Undele lente
• modificari subliminare ale potentialului membranar de repaus ce se desfasoara
cu o frecventa variabila la nivelul diferitelor componente ale tractului
gastrointestinal:
-stomac 3 / min
-duoden 12 / min
-ileon terminal 8-9 / min

• determina frecventa contractiilor gastrointestinale ritmice

Potentialele de tip spike potentiale de actiune declansate spontan cand potentialul


membranar al fibrelor musculare gastrointestinale depaseste nivelul prag (-
40mV) => determina cresterea concentratiei intracelulare a Ca2+ declansand
contractia

Tipurile de activitate motorie la nivelul tractului gastrointestinal

Miscari propulsive - peristaltismul


-formarea unui inel contractil care prin miscarea anterograda determina deplasarea
continutului tractului digestiv
-se produce prin initierea unui reflex mienteric (peristaltic) indus de distensia
parietala

Miscari de amestec
-miscari constrictive locale ce apar in diverse zone ale tractului gastrointestinal

Reglarea nervoasa a activitatii gastrointestinale

 Sistemul nervos autonom


Simpatic
-reduce activitatea tractului gastrointestinal
-inhiba sistemul nervos enteric
Parasimpatic
-amplifica activitatea sistemului nervos enteric
-stimuleaza majoritatea functiilor gastrointestinale

2
 Sistemul nervos enteric
-sistem nervos propriu al tractului gastrointestinal
-alcatuit din ~ 100.000.000 neuroni (numar echivalent cu cel al neuronilor maduvei
spinarii) care pot elibera la nivelul terminatiilor nervoase numeroase tipuri de
neurotransmitatori, precum acetilcolina (efect preponderent stimulator),
norepinefrina
(efect preponderent inhibitor), ATP, serotonina, dopamina, colecistokinina,
substanta
P, VIP, somatostatina, bombezina. enkefalina
-localizat la nivelul peretelui tubului digestiv, de la nivel esofagian si pana la nivelul
anusului

-Sistemul nervos enteric este format din:


Plexul mienteric (Auerbach)
-dispus intre tunicile musculare interna si externa
-implicat preponderent in reglarea activitatii motorii a tractului gastrointestinal

Plexul submucos (Meissner)


-dispus la nivelul submucoasei
-implicat preponderent in reglarea activitatii secretorii si a fluxului sanguin local

MOTILITATEA TUBULUI DIGESTIV

MASTICATIA
= totalitatea proceselor de prelucrare a alimentelor introduse în cavitatea bucală prin
intermediul carora se formeaza bolul alimentar.

Dintii au rol in taierea si macinarea alimentelor, limba asigura amestecarea si impingerea


alimentelor catre suprafetele triturante ale dintilor iar muschii masticatori realizeaza
miscarile mandibulei.

Miscarile masticatorii se realizeaza prin activarea unei succesiuni de reflexe neconditionate


de ridicare si respectiv de coborare a mandibulei.

DEGLUTITIA
= totalitatea proceselor prin care se realizeaza deplasarea bolului alimentar din cavitatea
bucală prin faringe si esofag pana in stomac.

Cuprinde 3 etape: bucala, faringiana si esofagiana

Etapa bucala
-initiaza procesul deglutitiei
-proces voluntar

Etapa faringiana
-cuprinde evenimentele implicate in procesul de trecere a bolului alimentar prin faringe catre
esofag si închiderea cailor nazala, bucala si laringiana

3
-proces involuntar

Etapa esofaginana
-cuprinde evenimentele implicate in progresia bulului alimentar prin esofag catre stomac
-proces involuntar
-tipuri de miscari peristaltice esofagiene:
unde peristaltice primare – contractii ale musculaturii esofagiene ce continua procesul
deglutitiei de la nivel faringian unde peristaltice secundare – contractii initiate prin
distensia esofagului si care se produc atunci cand undele peristaltice primare nu pot
finaliza procesul deplasarii bolului alimentar catre stomac

FUNCTIA MOTORIE A STOMACULUI

Tipuri de activitate motorie gastrica: de foame, de depozitare, de amestec, de propulsie si de


evacuare

ACTIVITATEA MOTORIE DE FOAME


Contractii ale corpului stomacului, slabe sau de intensitate ridicata, izolate sau intr-o
succesiune neregulata, insotite de senzatia de foame

ACTIVITATEA MOTORIE DE DEPOZITARE


Patrunderea alimentelor in stomac se asociaza cu reducerea tonusului peretilor fornixului si
corpului gastric (proces de relaxare receptiva) permitand socarea alimentelor fara
modificarea importanta a presiunii din stomac.

ACTIVITATEA MOTORIE DE AMESTEC SI DE PROPULSIE


Activitate motorie coordonata prin intermediul unor unde electrice lente generate spontan ce
apar cu o frecventa de 3 / min si care constituie ritmul electric de baza
Cuprinde contractii de tip tonic sau peristaltic care in portiunea distala a stomacului se
amplifica determinand propulsia si retropulsia continutului gastric.

ACTIVITATEA MOTORIE DE EVACUARE.


Contractiile peristaltice din portiunea distala a stomacului constituie principalul factor in
procesul de golire a stomacului.
De asemenea, gradul de contractie a sfincterului piloric are o contributie importanta in
controlul procesului de evacuare gastrica.

REGLAREA MOTILITĂTII GASTRICE

Mecanisme nervoase
Sistemul nervos vegetativ
Stimularea parasimpatică creste activitatea peristaltica a stomacului si reduce tonusul
sfincterului piloric favorizand evacuarea gastrica.
Stimularea simpatică are efecte opuse inhiband evacuarea gastrica.

Sistemul nervos enteric - reflexe locale, intramurale, initiate prin factori mecanici (distensia
parietala gastrica) sau chimici (compozitia chimului gastric).

4
Mecanismul umorale
Eliberarea de la nivelul mucoasei gastrice sau duodenale de hormoni cu efect modulator
asupra golirii gastrice, precum gastrina, secretina, colecistokinina

ACTIVITATEA MOTORIE A INTESTINULUI

Motilitatea intestinului subtire


Intestinul subtire are o motilitate complexă care cuprinde:
-miscari de amestec - contractii segmenare care fragmentează chimul si îl amestecă cu
sucurile intestinale, favorizând absorbtia
-miscari de propulsie – unde peristaltice care se propaga catre valvula ileo-cecala si care
asigura deplasarea chimului; mecanismul producerii acesor miscari este sintetizat prin legea
intestinului conform careia distensia unei anumite regiuni intestinale determina reflex
contractia la nivelul segmentului intestinal proximal si relaxarea la nivelul segmentului
distal.

Motilitatea intestinului gros


Este lenta, are caracteristici similare activitatii motorii a intestinului subtire si cuprinde
miscari de amestec si de propulsie

Miscarile de amestec (haustratiile) – miscari segmentare ce favorizeaza absorbtia apei si a


solvitilor

Miscarile de propulsie
-miscari peristaltice asemănătoare celor din intestinul subtire, dar cu amplitudine si
frecventa diminuate
-miscari in masa – contractii ce apar de 3-4 ori pe zi si cuprind succesiv segmente colonice
distale asigurand progresia continutului colonic spre rect.

Reglarea motilitătii intestinale Mecanisme nervoase


Sistemul nervos vegetativ
-Stimularea parasimpatică - are efect de crestere a motilitatii intestinale.
-Stimularea simpatică - inhibă motilitatea intestinala.

Sistemul nervos enteric - detine un rol esential in coordonarea activitătii motorii intestinale
si in producerea unor reflexe locale

Mecanismul umorale
Eliberarea de la nivelul mucoasei intestinale de hormoni cu efect modulator, precum
gastrina, colecistokinina,, serotonina care stimulează motilitatea intestinala

FUNCTIA SECRETORIE A TUBULUI DIGESTIV

SECRETIA SALIVARA

5
Glande salivare:
-principale: parotide, submandibulare, sublinguale
-accesorii: glande salivare mici, diseminate în mucoasa cavităţii bucale

Structura: tubulo-acinoasa (acini şi ducturi salivare)

Produsul de secreţie al glandelor salivare: saliva

Debitul salivar: 800-1500ml / 24h


pH salivar = 6,0-7,4 (domeniu favorabil acţiunii digestive a ptialinei)
Saliva mixtă = produsul de secreţie alglandelor salivare principale şi
accesorii

Compoziţia chimică a salivei


• apă 99,3%
• reziduu uscat 0,7% (substanţe organice 0,5% şi săruri minerale 0,2%)

Substanţe organice: mucină, amilază, lizozim, cantităţi mici de: albumină,


globuline, uree, acid uric, aminoacizi, creatină

În salivă - două tipuri majore de secreţii proteice:


1. secreţie seroasă ce conţine ptialină (alfa-amilază) - enzimă ce descompune
amidonul până la stadiul de dizaharide

2.secreţie mucoasă ce conţine mucina - rol în lubrifiere

Glandele parotide - salivă seroasă


Glandele submandibulare şi sublinguale – salivă cu compozitie mixta
Glandele bucale mici - mucus

Sărurile minerale : -
cationi: Na+, K+, Ca+
- anioni: Cl-, HCO3--bicarbonat, PO43- acid fosforic

Etapele secreţiei salivare:


I. etapa acinară
Acini => secreţie primară (conţine ptialină şi, după caz, mucus dizolvate într-o
soluţie de electroliţi, aflaţi în concentraţie asemănătoare celei din lichidul
extracelular)

II. etapa ductală


Pe măsură ce secreţia acinară străbate ductul => procese de transport activ ce
modifică substanţial compoziţia ionică a salivei:

6
Primul proces
- reabsorbţia activă a Na+ => concentraţia Na salivar scade
- secreţia activă a K+ la schimb cu Na+ => concentraţia K salivar creşte
- reabsorbţia pasivă a Cl- => concentraţia Cl salivar scade

Al doilea proces:
- secreţia de către celulele ducturilor a ionilor de bicarbonat (HCO 3-): - la schimb cu
Cl- şi secreţie activă

Secreţia salivară de repaus:


• concentraţia Na şi Cl scăzută faţă de conc. plasmatică
• concentraţia K şi HCO3- crescută faţă de conc. plasmatică

Secreţia salivară maximală:


debit al salivei primare provenite din acini, de 20 de ori mai mare => ducturile sunt
străbătute cu mai mare viteză => nu este timp pentru modificări semnificative ale
compoziţiei salivei primare=>
• concentraţia Na mai mare faţă de secreţia salivară de repaus
• concentraţia K mai mică faţă de secreţia salivară de repaus

ROLURILE SALIVEI
1.Hidroliza amidonului
Ptialina (amilaza salivară), în prezenţa apei şi a ionilor de clor, realizează hidroliza
amidonului fiert sau copt, până la stadiul de maltoză, trecându-l prin stadiile de
dextrine:

Amidon => Amilodextrine => Eritrodextrine =>Acrodextrine => Maltoză

Acţiunea enzimatică a amilazei este condiţionată de:


-pH-ul mediului - pH optim = 6,6
-prezenţa clorului
-temperatura optimă de 38oC

2.Pregătirea mecanică a bolului alimentar


-solubilizare şi înmuiere poduse de către apă
-legare şi lubrifiere a bolului alimentar, produse de mucină

3.Valorificarea proprietăţilor gustative ale alimentelor


Saliva dizolvă diferite substanţe din alimente, aducându-le în contact intim cu
mugurii gustativi

4. Spălarea cavităţii bucale


Fluxul salivar spală atât bacteriile patogene cât şi resturile alimentare care reprezintă
un mediu nutritiv pentru acestea.
De asemenea, saliva prezintă un rol de spălare a cavităţii bucale de unele substanţe
inerte (nisip).

7
5.Rol antiseptic şi anti bacterian
• acţiunea de spălare a cavităţii bucale
• conţinutul în factori antiseptici şi antibacterieni: -lizozim-degradeaza
glicoproteine, tiocianat, enzime proteolitice, proteine-anticorpi

6.Protecţia împotriva cariilor


• spălarea reziduurilor alimentare
• tamponarea substanţelor acide
• proprietăţi antibacteriene

7. Rol excretor Prin


salivă se elimină:
• metaboliţi: acid uric, uree (crescută în insuf. renală - uremie)
• substanţe exogene: Pb (saturnism), Hg (stomatită mercurială), arsen, tiocianat de
K, iodură de K
• agenţi patogeni ex: virusuri (rabic, polio, urlian)

8.Vorbirea articulată
menţinerea umedă a mucoasei bucale

9.Rol în termoreglare
importanţă redusă la om

10.Echilibrul hidric
În stările de deshidratare, debitul salivar este redus => este economisită apa, iar
uscăciunea regiunii oro-faringiene stimulează senzaţia de sete

11. Alte functii


Saliva unor animale conţine: factor de creştere a nervilor (NGF), factor de creştere
epidermică (EGF)

REGLAREA SECREŢIEI SALIVARE


A.Reglarea nervoasă
Secreţia glandelor salivare este stimulată în principal de impulsuri vegetative
parasimpatice (din nc. salivator superior şi inferior) şi, mai puţin de cele simpatice.

Stimulii pot fi:


• gustativi (în special amar)
• tactili
• dureroşi

Salivaţia poate fi stimulată sau inhibată prin impulsuri ale centrilor superiori din
SNC:
-mirosul, vederea sau chiar gândul la alimentul preferat

8
Salivaţia are loc şi ca urmare a unor reflexe cu punct de plecare stomacul sau
intestinul superior:
-ingestia unor alimente iritante sau suferinţă gastro-intestinală
Saliva înghiţită ajută la îndepărtarea factorului iritant prin diluţia sau neutralizarea
substanţei iritante

B.Reglarea umorală
Secreţia salivară este inhibată de către hormonul antidiuretic (ADH/vasopresina)

SECREŢIA GASTRICA

Stomacul = organ cavitar situat între esofag şi duoden, fiind separat de esofag prin
cardia, iar de duoden prin sfincterul piloric.

Structura - trei porţiuni:


• fund (fornix) aşezat deasupra orificiului cardial, de obicei umplut cu aer
• corpul - porţiune verticală
• porţiunea antrală

Activitatea secretorie a stomacului - se datorează glandelor gastrice şi celulelor


secretorii izolate.

Celulele secretoare de mucus - răspândite pe toată suprafaţa stomacului

Glandele gastrice: - glande oxintice (fundice) si glande pilorice

Glandele oxintice: - răspândite pe suprafaţa celor 80 de procente proximale ale


stomacului (fornix + corpul stomacului).
Secretă:
- acid clorhidric secretat de celulele parietale (oxintice)
- factor intrinsec secretat de celulele parietale (oxintice)
- pepsinogen secretat de celulele principale (peptice)
- mucus secretat de celulele mucoase ale gâtului glandei (accesorii)

Glandele pilorice: - localizate în porţiunea antrală a stomacului


Secretă:
- mucus
- pepsinogen în cantităţi reduse

Sucul gastric = produsul de secreţie al glandelor gastrice


Cantitate secretată în 24h = 1-1,5 l suc gastric
Aspect: lichid incolor, opalescent sau clar (în funcţie de cantitatea şi calitatea
mucusului), cu miros acid sau fad (în funcţie de gradul acidităţii)
Cea mai importantă proprietate fizico-chimică a sa este
aciditatea pH: foarte scăzut (~1,5)

9
Reglarea secreţiei gastrice: prin mecanisme nervoase şi umorale, realizând o
adaptare permanentă a cantităţii şi compoziţiei sucului gastric în funcţie de felul
alimentelor ingerate.

Mecanismul nervos
• impulsuri secretorii ce provin din centrii gastrosecretori din bulb, conduse pe
calea nervilor vagi.
• impulsurile secretorii induse prin reflexe locale, care se desfăşoară în întregime
la nivelul sistemului nervos enteric.
Majoritatea fibrelor secretorii au ca neurotransmiţător acetilcolina
Secreţia gastrică - stimulată de:
• contactul alimentului cu receptorii de la nivelul cavităţii bucale şi stomacului
• distensia stomacului
• mirosul alimentului, gândul la mâncare etc

Mecanismul umoral:
Gastrina – hormon gastrosecretor
- stimulează în primul rând secreţia de HCl şi, mai pţin secreţia de
pepsinogen - secreţia de gastrină - reglată în funcţie de pH-ul gastric:
pH crescut - secreţie crescută de gastrină
pH scăzut - secreţia de gastrina este
inhibată
=> reglarea secreţiei acide a stomacului - prin mecanism de feed-back negativ

Alte substanţe cu acţiune excitatoare sau inhibitoare a secreţiei gastrice


acţiune excitatoare: histamină, alcool, insulină
acţiune inhibitoare: atropină, mineralocorticoizi

FAZELE SECREŢIEI GASTRICE


Ţinându-se cont de locul unde acţionează stimulul alimentar, putem distinge trei
faze:
cefalică, gastrică şi intestinală

Faza cefalică
• exclusiv prin mecanisme reflexe
-condiţionate (gândul, văzul alimentelor, stimuli ce prevestesc masa)
-necondiţionate (contactul alimentelor cu receptorii cavităţii bucale).
• reprezintă o secreţie de aşteptare, stomacul fiind pregătit să primească alimentele
• demonstrată de Pavlov prin „prânzul fictiv”
• suprimată de secţionarea bilaterală a nervilor vagi

Faza gastrică
• mecanisme atât nervoase cât şi umorale
• declanşată de prezenţa alimentelor în stomac
• participă vagul şi gastina, ambii cu efect excitator

10
Faza intestinală
• mecanismul umoral: (predominant)
-ex. efectele stimulatorii produse de gastrina duodenală

• mecanismul nervos - vagul intervine excitator şi în faza intestinală

Compoziţia sucului gastric:


• apă 99%
• reziduu uscat 1%
- 0,4% substanţe organice : enzime şi mucus
- 0,6% substanţe anorganice: HCl, NaCl, KCl, fosfaţi de Ca şi Mg

Acidul clorhidric
• Secretat de celulele parietale
• Roluri
-activează pepsinogenul în pepsină
-pregăteşte proteinele pentru acţiunea pepsinei, transformându-le în acid-albumine
-rol antiseptic
-reduce Fe din forma trivalentă (ferică) neabsorbabilă, în forma bivalentă (feroasă),
uşor absorbabilă => rol antianemic
-rol în mecanismul de deschidere şi închidere a pilorului

Substanţe organice:

Mucusul gastric
 este secretat de celulele secretoare de mucus răspândite pe toată suprafaţa
stomacului şi de celulele mucoase ale glandelor gastrice
 are rolul de a proteja mucoasa de injuriile atât mecanice, cât şi chimice (acţiunea
pepsinei şi a acidului clorhidric)

Enzime
-proteolitice: pepsina, catepsina, labfermentul, gelatinaza
-lipolitice: lipaza

 Pepsina - principala enzimă a sucului gastric

Secreţie:
- sub formă inactivă numită pepsinogen, de către celulele
principale - ca răspuns la două tipuri de stimuli:
(1) acetilcolina eliberată de nervii vagi;
(2) prezenţa secreţiei acide în stomac

Activarea pepsinogenului la pepsină:


- are loc sub acţiunea acidului clorhidric

11
- pepsina formată acţionează autocatalitic mijlocind mai departe activarea
pepsinogenului

Rolul pepsinei:
- pepsina este o endopeptidază, acţionând asupra legăturilor peptidice din
interiorul proteinelor
- pepsina scindează proteinele în proteoze (albumoze), peptone şi polipeptide mari
- acţiunea pepsinei este potenţată de HCl, care atacă proteinele ingerate,
transformându-le în acid-albumine

Digestia proteinelor în stomac

Proteine
HCl

Acid albumine

Albumoze primare
Pepsin ă Pepsinogen
Albumoze secundare

Peptone

- pepsina acţionează numai în mediu puternic acid, activitatea maximă fiind la un


pH de 2-3; peste un pH de 3,5 acţiunea ei scade rapid, iar la pH = 5 devine
inactivă, distrugându-se ireversibil => prezenţa HCl, alături de pepsină, este
absolut necesară pentru digestia proteinelor în stomac
- pepsina este deosebit de importantă pentru capacitatea ei de a digera colagenul
(puţin atacat de celelalte enzime digestive), constituent major al ţesuturilor
conjunctive din carne; digestia acestei substanţe este esenţială, astfel încât restul
cărnii să poată fi atacat de celelalte enzime digestive
- pepsina produce şi coagularea laptelui, acţionând asemănător cu renina gastrică
(labfermentul).

 Catepsina
- enzima proteolitica
- acţionează asupra proteinelor la un pH de 4,5
- are importanţă în digestia proteinelor la sugar, la care sucul gastric are o aciditate
redusă

12
 Labfermentul (renina gastrică)
- secretat la copii, în perioada de alăptare
- determină coagularea laptelui prin transformarea cazeinogenului solubil în
cazeină şi apoi în paracazeină care, în prezenţa Ca 2+ => paracazeinat de Ca,
insolubil
- pH-ul optim de acţiune: 4,5-5,5; intr-un mediu mai acid acţiunea sa este inhibată

 Lipaza
- enzima lipolitica cu activitate slabă
- hidrolizează numai lipidele ingerate sub formă de emulsie (lapte,frişcă)
- pH-ul optim de activitate 4-5
- acţiunea sa este evidentă la sugar, unde pH-ul sucului gastric este slab acid
(4,55,5)

PANCREASUL

-glandă anexa a tubului digestiv, voluminoasă, lungime 15-20cm

Funcţie: atât exocrină cât şi endocrină..

Pancreasul endocrin: insulele Langerhans - răspândite în ţesutul exocrin

Pancreasul exocrin: reprezintă masa principală a glandei.


Structura:
acini asemănători cu ai glandelor salivare de la care pleacă ducte
interlobulare şi interlobare care, prin confluare colectoare
formează şi ductul accesor (Santorini). ductul principal
Ductul principal Wirsung străbate pancreasul de la (Wirsung)
coadă spre cap şi se deschide, împreună cu canalul
coledoc, în ampula hepato-pancreatică (Vater).
Ductul pancreatic accesor Santorini ia naştere din ductul principal, la nivelul capului
pancreasului şi se deschide în duodenul II, la nivelul papilei mici.
-Acinii pancreatici secretă enzimele digestive
-Ducturile mici şi mari secretă importante cantităţi dintr-o soluţie bogată în
bicarbonat de Na.

SUCUL PANCREATIC:
- lichid incolor şi inodor
- cantitate 1-1,5 l / 24 h
- pH puternic alcalin (8,5) datorită bicarbonatului de Na (sub acţiunea sucului
pancreatic, chimul gastric acid este neutralizat şi alcalinizat)
- se varsă în porţiunea a II-a a duodenului, prin canalul Wirsung şi respectiv
Santorini.

13
Compoziţie: apă 99% si reziduu uscat 1%

Reziduul uscat:
-substanţe organice (cea mai importantă - enzimele)
-substanţe anorganice (cea mai importantă fiind bicarbonatul de Na care
neutralizează chimul acid deversat din stomac în duoden)

Substanţe organice
Enzimele din sucul pancreatic sunt secretate numai în acini. Sucului pancreatic are
în compoziţia sa enzime digestive pentru toate principiile alimentare: proteine,
glucide şi grăsimi, acestea putând fi clasificate în:
- enzime proteolitice
- enzime lipolitice
- enzime glicolitice

Enzimele proteolitice: tripsina, chimotripsina, ribonucleaza şi dezoxiribonucleaza,


carboxipeptidaza şi elastaza.

Tripsina
- secretată sub forma inactivă de tripsinogen (proenzimă)
- activată la nivelul duodenului, sub acţiunea enterochinazei, enzimă secretată de
mucoasa duodenală la contactul cu chimul gastric; tripsina formată determină apoi
autocatalitic accelerarea procesului de activare a tripsinogenului.
- acţiunea sa digestivă constă în hidroliza peptonelor până la stadiul de polipeptide şi
oligopeptide (di- şi tripeptide).

Chimotripsina
- secretată sub formă de chimotripsinogen inactiv
- activată de tripsină
- acţiune digestivă asemănătoare tripsinei, în plus determinând coagularea laptelui.

(Tripsina şi chimotripsina pot descompune şi proteine nedigerate în stomac)

14
Peptone
Enterokinaza

Tripsinogen Tripsin ă

Chimotripsinogen Chimotripsin ă

Polipeptide
şi
tripeptide

Ribonucleaza şi dezoxiribonucleaza
- produc scindarea acizilor nucleici în nucleotizii componenţi

Carboxipeptidazele (carboxipolipeptidaza):
- sintetizată sub formă inactivă de procarboxipolipeptidază
- activată de tripsină
- fragmentează oligopeptidele până la aminoacizi completând digestia celei mai mari
parti a proteinelor până la stadiul de aminoacizi

Elastaza:
- activată de tripsină
- hidrolizează proteinele fibrilare

Enzime lipolitice

Lipaza pancreatică
- cea mai puternica enzima lipolitica a tubului digestiv
- hidrolizează toate grăsimile emulsionate sau nu scindându-le în acizi graşi şi
glicerină
- activitatea sa este potenţată de sărurile biliare

Colesterolesteraza: - hidrolizează esterii colesterolului

Fosfolipaza: - desprinde acizii graşi din fosfolipide

Enzime glicolitice

Amilaza pancreatică
- putere hidrolitică mult mai mare ca cea salivară

15
- poate descompune până la maltoză toate formele culinare de amidon
- de asemenea poate digera glicogenul şi alţi compuşi glucidici (cu excepţia
celulozei) până la stadiul de dizaharide şi uneori trizaharide

Substanţe anorganice
Apa şi bicarbonatul din sucul pancreatic sunt secretate în mari cantităţi, mai ales la
nivelul canaliculelor şi ducturilor ce pornesc de la acini.

Concentratia ridicata de bicarbonat


-neutralizeaza chimul gastric acid ajuns la nivel duodenal.
-asigură un pH optim pentru activitatea enzimelor pancratice

Reglarea secreţiei pancreatice: prin mecanisme nervoase şi umorale


(predominante)

Secreţia pancreatică - 4 stimuli fundamentali:

1. Acetilcolina - eliberată de treminaţiile nervoase parasimpatice vagale sau de alţi


nervi colinergici din sistemul nervos enteric => stimulează secreţia de suc
pancreatic bogat în enzime

2. Gastrina - eliberată în cantităţi foarte mari în faza gastrică a secreţiei stomacului

3. Colecistokinina - secretată de duoden şi jejunul superior în momentul pătrunderii


alimentelor în intestin

4. Secretina - eliberată de mucoasa duodenală şi jejunală la contactul cu alimentele


având un mare grad de aciditate

Acetilcolina, gastrina şi colecistokinina - stimulează preponderent celulele acinare


=> provoacă o secreţie bogată în enzime digestive şi relativ săracă în lichid de
transport.

Secretina stimulează secreţia la nivelul ducturilor a unei soluţii abundente de


bicarbonat de Na şi nu stimulează aproape deloc secreţia de enzime.

Secreţia acestor hormoni este stimulată prin contactul mucoasei cu chimul gastric
acid şi cu produşii intermediari de degradare a proteinelor => secreţia de suc
pancreatic este stimulată mai ales de prezenţa chimului gastric la nivelul regiunii
superioare a intestinului subţire, iar compoziţia sucului pancreatic este determinată
până la un anumit punct de tipul alimentelor din chim.

SECREŢIA INTESTINALĂ

16
SECREŢIA INTESTINULUI SUBŢIRE

Glandele Brunner
• Sunt glande secretoare de mucus localizate in portiunea proximala a duodenului
• Rol: lubrifiant si de protectie fata de factorii chimici agresivi continuti in chimul
gastric

Criptele Lieberkühn
• Sunt depresiuni la nivelul mucoasei intestinale distribuite pe intreaga lungime a
intestinului subtire.
• Celulele epiteliale de la nivelul acestor cripte elaborează un lichid extracelular
aproape pur, cu pH uşor alcalin de 7,5-8.
• Secreţia este elaborată intr-un volum de aprox. 1800 ml pe zi şi este rapid
absorbită la nivelul vilozitatilor intestinale realizand un circuit care antreneaza
substantele nutritive din chim aducandu-le in contact cu epiteliul mucoasei
intestinale la nivelul carora se gasesc enzime digestive si unde se realizeaza
procesul de absorbtie a acestora.

Reglarea secreţiei intestinului subţire


Stimulii ai secretiei intestinale:
- stimulii tactili sau iritativi;
- cresterea activitatii parasimpatice;
- cresterea secretiei hormonilor gastrointestinali, precum gastrina, colecistokinina,
secretina, VIP

SECREŢIA INTESTINULUI GROS

• Mucoasa intestinului gros nu conţine vilozităţi in schimb prezinta cripte Lieberkuhn care
contin numeroase celule secretante de mucus, celule similare fiind distribuite si la
nivelul suprafetei mucoasei colonului.
• Secretia intestinului gros este redusa din punct de vedere cantitativ, izotonica, are un
conţinut ridicat de bicarbonat ceea ce ii confera un pH alcalin (8-8,4) si are o compozitie
bogata in mucus cu rol lubrifiant, de protejare a peretelui colonic de factorii agresivi
mecanici şi chimici si in formarea bolului fecal.

Reglarea secreţiei intestinului gros


Stimulii ai secretiei intestinale:
- stimulii tactili sau iritativi;
- cresterea activitatii parasimpatice;

FICATUL

Este cea mai mare glandă anexă a tubului digestiv.


Participă la digestie prin funcţia biligenetică

17
Căile biliare
Sunt conducte prin care bila, secretată continuu de către celulele hepatice, ajunge în
duoden numai atunci când în duoden ajung produşii digestiei gastrice.

-Căile biliare intrahepatice: canaliculele biliare intralobulare, colangiolele,


canaliculele biliare perilobulare şi interlobulare, canale hepatice: stâng şi drept.
-Căile biliarea extrahepatice: canalul hepatocoledoc şi aparatul diverticular, format
din vezicula biliară şi canalul cistic.

• Canalul hepatic comun. Se formează din unirea la nivelul hilului, a celor


două canale hepatice - stâng şi drept.
• Canalul coledoc. Ţine de la locul unde, din canalul hepatic comun se
desprinde canalul cistic şi până la ampula Vater de la nivelul duodenului II in care
se deschide împreună cu canalul principal al pancreasului. La nivelul ampulei
hepatopancreatice se află sfincterul Oddi.
• Canalul cistic leagă calea biliară principală cu vezica biliară; are rolul de a
conduce bila în perioadele interdigestive spre vezica biliară.
• Vezicula biliară (colecistul) este un rezervor în care se depozitează bila în
perioadele interdigestive şi se concentrează prin absorbţia de apă şi secreţia de
mucină de către epiteliul vezicii biliare.

Secreţia biliară
= produsul activităţii exocrine a ficatului.
- 800 - 1200 ml bilă / 24 h

Etapele secreţiei biliare:

(1) bila se formează la nivelul capilarelor biliare fără pereţi proprii, situate între
celulele hepatice dispuse în cordoane, fiind secretată continuu de către hepatocite

(2) de aici bila se scurge prin căile intrahepatice şi extrahepatice fiind deversată
fie în duoden fie, prin canalul cistic spre vezicula biliară unde se acumulează. Pe tot
acest traseu prin căile biliare, bila primeşte o secreţie secundară suplimentară,
reprezentată de o soluţie apoasă de ioni de Na şi de bicarbonat, care poate creşte
debitul biliar cu 100%. Această secreţie secundară e stimulată de secretină, care
creşte secreţia de ioni de bicarbonat ajutând sucul pancreatic la neutralizarea
acidului provenit din stomac.

(3) bila este secretată continuu de către hepatocite, fiind depozitată în vezicula
biliară până când este necesară în duoden, evacuarea ei având loc intermitent, în
timpul meselor. La acest nivel are loc un proces de concentrare a bilei (prin resorbţia
de apă, NaCl, şi alţi electroliţi cu moleculă mică). De asemenea, la acest nivel are
loc îmbogăţirea bilei cu mucus.

(4) evacuarea vezicii biliare se realizează prin contracţia veziculei biliare,


asociată relaxării sfincterului Oddi.

18
Reglarea evacuarii veziculei biliare:
Stimularea parasimpatica - determină contracţia veziculei biliare şi relaxarea
sfincterului Oddi
Stimularea simpatica - determină efecte inverse.

Colecistokinina - cel mai puternic stimul ce comandă contracţia veziculei biliare -


este eliberata din mucoasa duodenala în sânge stimulul fiind reprezentat în special
de pătrunderea grăsimilor în duoden.

Compoziţia bilei - diferită în funcţie de provenienţa sa:


-bila hepatică: 97% apă, 3% reziduu uscat, nu conţine mucus
-bila din vezicula biliară: (mult mai concentrată) 85% apă, 15% reziduu uscat,
conţine mucus

Reziduul uscat - alcătuit din componente organice şi anorganice

Componente anorganice:
- anioni (Cl, NaHCO3)
- cationi (Na, K, Ca)

Componentele organice cele mai importante: mucus, săruri biliare, pigmenţi


biliari, lecitină,colesterol, fosfolipide; nu conţine enzime
• Mucusul - secretat de celulele mucoasei veziculare

• Sărurile biliare:
Precursorul sărurilor biliare = colesterolul endogen sau exogen

colesterol => acid colic/acid chenodesoxicolic; aceşti acizi biliari se conjugă la


nivelul hepatocitului cu glicină => acid glicocolic - sau cu taurină => acid
taurocolic (într-o măsură mai redusă)

Glicocolatul şi taurocolatul de Na -săruri de Na ale acizilor glicocolic şi taurocolic


Sărurile biliare sunt supuse unei circulaţii entero-hepatice. Astfel, 90% din sărurile
eliminate prin bilă provin din acest ciclu, 10% fiind nou sintetizate.

Sărurile biliare – rol important pentru digestia şi absorbţia lipidelor.


- substanţe tensioactive cu rol de detergent, care scad tensiunea superficială a
picăturilor de grăsime, favorizând emulsionarea particulelor lipidice mari din
alimente în numeroase particule lipidice mai mici, care pot fi atacate de către
lipazele din sucul pancreatic(efect emulgator); astfel potenţează lipaza pancreatică,
ajutând la digestia lipidelor

- ajută la transportul şi absorbţia produşilor de digestie a lipidelor (acizi graşi,


monogliceride, colesterol şi alte lipide) către şi prin membrana mucoasei

19
intestinale. formează cu acestia micelii hidrosolubile (datorită grupărilor polare ale
sărurilor biliare)

- stimulează peristaltismul intestinal

- stimulează secreţia biliară a ficatului (funcţie coleretică)

- previne putrefacţia proteinelor în intestinul gros (rol antiputrid)

- solubilizează colesterolul acesta asociindu-se cu sărurile biliar şi cu lecitina,


formând micelii ultramicroscopice solubile în apă

- alături de fosfolipide, previne apariţia de calculi biliari

 Pigmenţii biliari:
- produşi de eliminare ai catabolismului hemoglobinei
-dau culoarea caracteristică a materiilor fecale.

În celulele reticulo-histiocitare hemoglobina este degradata pana la bilirubină


Bilirubina neconjugată nu este solubilă în apă; de aceea circulă în plasmă legată de
albumină, neputând trece membrana glomerulară. Ajungând la ficat, este absorbită
de celula hepatică unde este conjugată cu o substanţă ce îi conferă solubilitate
(glicuronoconjugare – proces catalizat de glucuronil-transferază). Bilirubina
conjugată este eliminată în tubul digestiv.

Bilirubina neconjugată = bilirubină indirectă

Bilirubina conjugată (solubilă) = bilirubină directă

Rolurile bilei:

1. în digestia şi absorbţia lipidelor


sărurile biliare emulsioneaza lipidele si ajută la transportul şi absorbţia produşilor
de digestie a lipidelor prin mucoasa intestinală

2. excreţia din sânge a unor cataboliţi importanţi: bilirubină, colesterol

DIGESTIA SI ABSORBTIA LA NIVELUL TRACTULUI


GASTROINTESTINAL

Caracteristici structurale ale tractului intestinal


 Valvulele conivente:
pliuri semilunare prezente in numar de cateva sute la nivelul peretelui intestinal, de
la nivelul duodenului descendent si pana la nivelul ileonului terminal, dar cu

20
densitate maxima la nivelul jejunului maresc de aproape 3 ori suprafata de absorbtie
a mucoasei intestinale
 Vilozităţile intestinale:
formaţiuni bogat vascularizate, cu lungime de 0,5 - 1mm si aspect de deget de
manusa, prezente in numar de cateva milioane la nivelul mucoasei intestinului
subtire maresc de aproximativ 10 ori suprafata mucoasei intestinale  Microvilii
enterocitelor:
prelungiri celulare cu lungime de 1m si diametru 0,1m prezente in numar de
cateva sute la nivelul regiunii lumino-apicale a enterocitului constituind marginea în
perie. maresc de aproximativ 20 de ori suprafata intestinala.

Celulele epiteliului mucoasei intestinale, in special cele de la nivelul vilozitatilor


contin enzime digestive ce actioneaza asupra produsilor nutritivi din lumen cu care
vin in contact.

DIGESTIA GLUCIDELOR.
Amilazele
-descompun amidonul in fragmente oligozaharidice de dimensiuni variabile
(dextrine) pana la maltoza

Amilaza salivara (ptialina)


-incepe digestia amidonului inca de la nivelul cavitatii bucale

Amilaza pancreatica
-foarte activa
-continua digestia glucidelor la nivelul duodenului

Oligozaharidazele (dizaharidaze)
-realizeaza digestia oligozaharidelor
-se gasesc la nivelul microvililor enterocitelor
-au actiune mai intensă în duoden şi jejunul superior

Lactaza descompune lactoza în glucoză şi galactoză;


Zaharaza (sucraza) descompune zaharoza (sucroza) în glucoză şi fructoză;
Maltaza / alfa-dextrinaza clivează maltoza si alfa-dextrinele in glucoza;

ABSORBŢIA GLUCIDELOR
-Absorbţia glucozei, galactozei şi fructozei se realizeaza prin mecanisme de
transport activ şi transport facilitat, preponderent la nivelul duodenului şi jejunului
superior. -De la acest nivel monozaharidele absorbite sunt transportate prin sangele
portal catre ficat

DIGESTIA PROTEINELOR
Acidul clorhidric
-secretat de celulele parietale gastrice
-actioneaza asupra proteinelor transformandu-le in acid-albumine

21
Pepsina
-Enzima secretata de celulele principale gastrice care actioneaza asupra legăturilor
peptidice din interiorul proteinelor pe care le scindeaza in albumoze, peptone şi
polipeptide mari.

Enzimele proteolitice pancreatice


Tripsina şi chimotripsina determina hidroliza peptonelor până la stadiul de
polipeptide şi oligopeptide (di- şi tripeptide).
Elastaza determină hidroliza elastinei
Carbopeptidaza este o exopeptidază care fragmentează oligopeptidele până la
aminoacizi
Ribonucleaza şi dezoxiribonucleaza realizeaza scindarea acizilor nucleici

Peptidazele intestinale
-enzime proteolitice localizate la nivelul microvililor enetrocitari
-hidrolizeaza peptidele pana la stadiul de aminoacizi

Peptidazele enterocitare
-peptidaze intracelulare care hidrolizeaza pana la stadiul de aminoacizi di- şi
tripeptidele transportate activ în enterocite

ABSORBTIA PROTEINELOR
Absorbţia aminoacizilor si peptidelor
Absorbţia aminoacizilor si di- şi tripeptidelor din lumenul intestinal în enterocit se
realizează prin mecanism de cotransport activ prin intermediul unor proteine
transportoare specifice.

Absorbţia proteinelor
La nivelul enterocitelor pot fi preluate din lumen mici cantităţi de proteine
nedigerate printr-un proces de endocitoză.

DIGESTIA LIPIDELOR
Sarurile biliare
-realizeaza emulsionarea lipidelor, facilitand actiunea enzimelor lipolitice
-formeaza micelii care preiau produsii de digetie a lipidelor (acizi grasi si
monogliceride) si ii transporta spre marginea in perie enterocitara.

Lipazele
-hidrolizează trigliceridele scindându-le în acizi graşi liberi şi monogliceride

Lipaza gastrica
-enzima lipolitica cu activitate slaba
-la sugar are o actiune mai importanta
-la adult permite digestia unor cantitati minime de lipide

22
Lipaza pancreatica
-enzima ce realizeaza cea mai mare parte a digestiei trigliceridelor, actiune ce are loc
la nivel duodenal la pH alcalin.

Lipaza intestinala
-enzima localizata la nivelul celulelor epiteliale ale intestinului subtire
-participa intr-o masura redusa la digestia lipidelor

Colesterolesteraza
-hidrolizează esterii colesterolului

Fosfolipaza
-desprinde acizii graşi din fosfolipide

ABSORBŢIA LIPIDELOR
-Produsii de digestie a lipidelor sunt transportati pana la nivelul marginii in perie a
enterocitelor prin intermediul miceliilor. La acest nivel acizii grasi si
monogliceridele sunt transportati prin membrana epiteliala, iar sarurile biliare din
structura miceliilor se intorc in lumenul intestinal.
-La nivelul celulelor epiteliale intestinale o parte din acizii graşi şi monogliceridele
formeaza trigliceride iar colesterolul este esterificat.
-Trigliceridele, colesterolului esterificat si fosfolipidele si mici cantitati de
betalipoproteine formeaza structuri globulare numite chilomicroni care sunt
eliminati prin exocitoză din celula la nivelul polului bazal de unde sunt preluati in
limfă. O parte din acizii grasi (cei cu lant scurt) sunt preluati de vasele sanguine
portale.

Absorbţia apei si a electrolitilor

ABSORBŢIA APEI
Apa din tractul gastrointestinal este absorbită în proportie de este 95%, acest proces
realizandu-se prin difuziune care are loc preponderent prin porii aflati intre celulele
epiteliului intestinal.

ABSORBŢIA SODIULUI
Sodiul trece din lumenul intestinal în celulele epiteliale intestinale prin difuziune, pe
baza gradientului electrochimic creat prin procesul de transport activ al Na+ ce are
loc in regiunea bazo-laterală a enterocitului.

ABSORBŢIA CLORULUI
Clorul este absorbit pasiv, secundar absorbţiei sodiului.

ABSORBŢIA CALCIULUI
Calciul este absorbit activ in special la nivel duodenal cu ajutorul unui carrier
localizat la nivelul polului lumino-apical al enterocitului acest proces fiind reglat în
funcţie de controlul exercitat de vitamina D şi de parathormon.

23
ABSORBTIA FIERULUI
Se realizeaza la nivelul intestinului subtire prin mecanism de transport activ

ABBSORBTIA POTASIULUI, MAGNEZIULUI, FOSFATILOR


Prin mecanism activ.

24