PETRIȘOR RAMONA-MARIA

CRP I IF 2020-2021

Cuprins

Ce este gândirea critică? …………………………………………………… 2

De ce este nevoie de gândire critică? ……………………………………… 4
Condiţiile promovării gândirii critice ………………………………………5
Metode pentru dezvoltarea gândirii critice ………………………………….7
Evaluarea didactica din perspectiva gandirii critice ……………………..10
PETRIȘOR RAMONA-MARIA
CRP I IF 2020-2021

Dezvoltarea gândirii critice – premisă a dezvoltării creativității de grup

Tema abordată pornește de la faptul că noi, dascălii, urmărim să formăm oameni cu putere de
decizie, oameni cu simţul răspunderii, oameni cu idei proprii, oameni în adevăratul sens al
cuvântului. Gândirea critică îi învață pe elevi să-şi emită şi să-şi susţină propriile idei. Satisfacţia
noastră, a oamenilor de la catedră, nu constă în a vedea că elevul a reprodus lecţia citită,
compunerea sau comentariul dictat „cuvânt cu cuvânt”, ci în a-i pune în evidenţă „talentul”de a-
şi realiza propria compunere. Elevul nu trebuie să fie o maşină de memorat, ci trebuie să fie
creator. Avem obligaţia de a asigura atmosfera propice declanşării valului de idei personale, de a
le da elevilor senzaţia că ei sunt adevăraţii descoperitori ai „noului” (deşi e vorba de o
redescoperire). Soluţiile problemelor supuse rezolvării presupun colaborare şi cooperare. Toţi
copiii, indiferent de dezvoltarea intelectuală sau de vârstă, pot contribui la elucidarea situaţiei
necunoscute, spunându-şi părerile. Ei trebuie învăţaţi să asculte şi să accepte. Numai astfel
învăţarea va fi eficientă, realizându-se obiectivele propuse. Iată de ce se pune atâta accent pe
lucru în echipă. Relaţiile elevului cu grupul-clasă influenţează atât dezvoltarea personalităţii, cât
şi randamentul activităţii de învăţare.
Context
„Întâmplarea nu ajută decât o minte pregătită” – spunea Pasteur – „căci o minte nepregătită nu
vede mâna pe care o întinde întâmplarea” completează Fleming.
Schimbările care se petrec în societate reprezintă o provocare serioasă pentru cei a căror
sarcină este să-i pregătească pe copiii secolului XXI. Cadrele didactice se confruntă cu problema
de a-i pregăti optim pe elevi, pentru a reuşi, pentru a fi productivi într-un viitor pe care nu-l
putem prevedea. Este imposibil de anticipat ce vor face actualii elevi când vor termina liceul şi
vor intra în rândul forţelor de muncă. Pentru a funcţiona cu eficienţă în lumea viitorului va fi
adesea nevoie de cunoştinţe şi perspective complet noi.
În acest context, apare un concept nou, cel de „gândire critică”, care pare să fie o soluţie în faţa
acestor schimbări.
Ce este gândirea critică?
Gândirea este un proces asemănător cititului, scrisului, vorbitului şi ascultatului. Este un proces
activ, coordonat, complex, care presupune că te gândeşti în mod autentic la ceva. Ea nu este ceva
ce se poate preda în afara unui context.
S-a greşit adesea considerându-se gândirea critică o „materie” de studiu sau un set de
deprinderi ce trebuie memorate şi aplicate. Dacă nu este o materie de studiu, atunci ce este
gândirea critică?
PETRIȘOR RAMONA-MARIA
CRP I IF 2020-2021

Se poate afirma că este un „produs”, un punct la care ajunge gândirea noastră, ca modalitate
firească de a interacţiona cu ideile şi informaţiile. Este un „proces” activ, care se produce uneori
intenţionat, alteori spontan şi care îl face pe cel care învaţă să deţină controlul asupra informaţiei,
punând-o sub semnul întrebării, interogând-o, reconfigurând-o, adaptând-o sau respingând-o.
„A gândi critic” înseamnă a emite judecăţi proprii, a accepta părerile altora, a fi în stare să
priveşti cu simţul răspunderii greşelile tale şi să le poţi corecta, primi ajutorul altora şi a-l oferi
celor care au nevoie de el. Capacitatea de a gândi critic se dobândeşte în timp, permiţând elevilor
să se manifeste spontan, fără îngrădire, ori de câte ori există o situaţie de învăţare. Ei nu trebuie
să se simtă stingheri, să le fie teamă de reacţia celor din jur faţă de părerile lor, să aibă încredere
în puterea lor de analiză, de reflecţie. A învăţa să gândeşti critic în şcoală se face cel mai bine
când abordezi cunoştinţele, ca şi cum această abordare ar fi parte a programei sau un rezultat
previzibil al acesteia.
Gândirea critică este un proces care are loc atunci când cel care învaţă îşi pune întrebări
precum: „Ce semnificaţie au aceste informaţii pentru mine?”, „Cum pot folosi aceste
cunoştinţe?”, „Cum se leagă aceste cunoştinţe de ceea ce ştiam dinainte?”, „Care ar fi
consecinţele aplicării în practică a acestor idei pentru mine şi pentru ceilalţi?”
Cercetările în domeniul psihologiei cognitive şi educaţiei multiculturale au identificat trăsături
definitorii ale învăţării şi gândirii:
Învăţarea eficientă, care poate fi aplicată la situaţii noi, constă în principal în găsirea sensului
informaţiilor şi ideilor cu care avem de-a face. Acest lucru se întâmplă când cei care învaţă
participă activ la procesul de învăţare, interiorizând, sintetizând şi însuşindu-şi în felul acesta
informaţiile;
Învăţarea se îmbunătăţeşte când elevii folosesc un repertoriu de strategii de gândire. Folosind
aceste strategii, elevii interiorizează procesul învăţării;
Învăţarea şi gândirea critică sunt stimulate de ocaziile în care cunoştinţele nou-învăţate pot fi
aplicate în rezolvarea unor sarcini autentice;
Învăţarea se îmbunătăţeşte când se bazează pe cunoştinţele şi experienţele anterioare ale
elevilor, permiţându-le acestora să lege ceea ce ştiu deja de noile informaţii care trebuie învăţate.
Caracteristici ale învăţării eficiente:
-este întotdeauna secvenţială şi contextuală ;
-nu este niciodată completă, deplină, pe o secvenţă;
-este un proces individual chiar dacă se realizează prin cooperare în cazul unui grup;
-presupune depăşirea unor dificultăţi;
-dificultăţile sunt benefice pentru că prin depăşirea lor se ameliorează învăţarea ulterioară;
PETRIȘOR RAMONA-MARIA
CRP I IF 2020-2021

-produce satisfacţii cât rezultatele conduc la obţinerea unor succese;

-conduce la autorealizarea individului. 1
Gândirea critică şi învăţarea au loc atunci când profesorii apreciază diversitatea de idei şi
experienţe. Gândirea critică apare când nu există mentalitatea „unicului răspuns corect”

De ce este nevoie de gândire critică?

Poate pentru că noi, dascălii, urmărim să formăm oameni cu putere de decizie, oameni cu
simţul răspunderii, oameni cu idei proprii, oameni în adevăratul sens al cuvântului. Gândirea
critică îi învaţă pe elevi să-şi emită şi să-şi susţină propriile idei. Satisfacţia noastră, a oamenilor
de la catedră, nu constă în a vedea că elevul a reprodus lecţia citită, compunerea sau comentariul
dictat „cuvânt cu cuvânt”, ci în a-i pune în evidenţă „talentul”de a-şi realiza propria compunere.
Elevul nu trebuie să fie o maşină de memorat, ci trebuie să fie creator. Avem obligaţia de a
asigura atmosfera propice declanşării valului de idei personale, de a le da elevilor senzaţia că ei
sunt adevăraţii descoperitori ai „noului” (deşi e vorba de o redescoperire). Soluţiile problemelor
supuse rezolvării presupun colaborare şi cooperare. Toţi copiii, indiferent de dezvoltarea
intelectuală sau de vârstă, pot contribui la elucidarea situaţiei necunoscute, spunându-şi părerile.
Ei trebuie învăţaţi să asculte şi să accepte. Numai astfel învăţarea va fi eficientă, realizându-se
obiectivele propuse. Iată de ce se pune atâta accent pe lucru în echipă. Relaţiile elevului cu
grupul – clasă influenţează atât dezvoltarea personalităţii cât şi randamentul activităţii de
învăţare.
Consider că dezvoltarea gândirii critice trebuie să înceapă în grădiniţă, luând în
considerare valenţele pe care le are în educarea copiilor, atât în plan atitudinal cât şi
comportamental, în contextul în care formarea gândirii critice contribuie la pregătirea
viitorilor cetăţeni conştienţi de responsabilităţile lor, capabili să desfăşoare o
activitate creatoare în spaţiul în care convieţuiesc. Gândirea critică îşi demonstrează
utilitatea atunci când avem nevoie de idei noi, de soluţii în rezolvarea problemelor
ivite pentru a obţine ceva, a scăpa de ceva sau pentru a ne da seama ce vrem.
Toţi copiii , indiferent de dezvoltarea intelectuală sau de vârstă, pot contribui la
elucidarea situaţiei necunoscute, spunându-şi părerile. Ei trebuie învățați de mici să
asculte şi să accepte, făcându-i să înţeleagă că în cadrul dezbaterilor şi al schimbului
de opinii nu se critică copilul ci ideea.
1
D. Ungureanu, Fundamentele educaţiei, note de curs, 1999, Timişoara, Editura Mirton, p. 18
PETRIȘOR RAMONA-MARIA
CRP I IF 2020-2021

Dezvoltarea gândirii critice este considerată de mulți specialiști în acest domeniu

ca fiind un proces mult prea greu pentru copiii preșcolari, datorită stadiilor dezvoltării
inteligenţei copilului (descrise de J.Piaget) acest lucru este posibil cu ajutorul
suportului intuitiv.
Neculau şi Zlate (1983) menţionează „procesele specifice clasei de elevi ca grup:
-procesul de realizare a sarcinii-dacă îndeplinirea sarcinii apropie grupul de scopul său, membrii
vor fi motivaţi să depună eforturi pentru realizarea ei;
-procesele afective – atracţia dintre membrii grupului constituie o condiţie fundamentală a
performanţelor şcolare, înalte, reprezintă o sursă de satisfacţie personală şi un factor a coeziunii
grupului;
-procesul de influenţă – care asigură uniformitatea comportamentelor.” 2
Este necesar să se înţeleagă că în cadrul dezbaterilor, al schimbului de opinii, nu se critică
omul, ci ideea. Trebuie să se expună acordul sau dezacordul, indiferent de relaţiile existente ( de
simpatie sau antipatie) între participanţii la situaţiile de învăţare.
Condiţiile promovării gândirii critice
Predarea gândirii critice nu este o sarcină simplă şi nici una care se realizează într-o anumită
lecţie şi apoi se uită. Nu există o listă de paşi care trebuie urmaţi pentru a ajunge la gândire
critică, există însă un set de condiţii care sunt esenţiale pentru promovarea acesteia.
1.Trebuie găsit timp şi create condiţii pentru experienţele de gândire critică;
2. Elevii trebuie lăsaţi să speculeze;
3.Trebuie acceptată diversitatea de idei şi păreri;
4. Trebuie promovată implicarea activă a elevilor în procesul de învăţare;
5. Elevii nu trebuie să aibă sentimentul că riscă să fie ridiculizaţi;
6. Trebuie exprimată încrederea în capacitatea fiecărui elev de a gândi critic;
7. Trebuie apreciată gândirea critică.
Timpul- gândirea critică necesită timp din mai multe motive: trebuie să descoperim ceea ce
credem despre acel ceva nou (explorare arheologică a ideilor, convingerilor şi experienţelor
anterioare), urmează exprimarea acestor gânduri în propriile noastre cuvinte, pentru a auzi cum
sună, apoi comunicarea gândurilor către ceilalţi, care permite feedback-ul lor (ajută la şlefuirea

2
A. Neculau, M. Zlate, Clasa de elevi ca formaţiune profesională, 1983 în I. Radu, Psihologia educaţiei şi dezvoltării,
Bucureşti, Editura Academiei, p.89
PETRIȘOR RAMONA-MARIA
CRP I IF 2020-2021

ideilor şi reflectarea în continuare). Când gândurile sunt verbalizate într-o atmosferă care
încurajează comunicarea, ideile se formulează şi se clarifică mai bine.
Permisiunea – elevii nu gândesc întotdeauna liber cu ideile importante pentru ei. Adesea ei
aşteaptă ca profesorul să le dea „singurul răspuns bun”. Elevii care gândesc critic, însă, dezvoltă
în mod activ ipoteze, aranjând ideile şi conceptele în diverse feluri. Pentru ca acest tip de gândire
să se desfăşoare spontan, elevilor trebuie să li se permită să speculeze, să creeze, să afirme
diverse lucruri, fie că sunt evidente, fie că par aberante. Profesorii trebuie să facă însă distincţia
între a acorda permisiunea şi a fi prea indulgenţi. Acordând elevilor permisiunea de a specula nu
înseamnă şi acceptarea unui comportament superficial în gândire. Nu orice lucru merită
contemplat, iar elevii trebuie să fie responsabili pentru autenticitatea gândirii lor.
Diversitatea – a încerca să limitezi exprimarea opiniilor ar însemna să limitezi gândirea
elevilor. Când elevii se simt liberi să facă speculaţii, apare diversitatea de idei. Pentru aceasta,
trebuie creată o atmosferă în clasă care să le dea elevilor siguranţa că se aşteaptă de la ei şi se
acceptă o gamă largă de idei. Acolo unde lipseşte implicarea în procesul de gândire lipseşte şi
gândirea critică.
Asumarea de riscuri – a gândi liber poate fi riscant. Ideile pot veni în moduri ciudate,
umoristice, uneori contradictorii. Combinaţiile aiurite, noţiunile penibile sunt toate parte a
procesului de gândire. Gândirea se desfăşoară cel mai bine într-o atmosferă lipsită de riscuri, în
care ideile sunt respectate şi elevii sunt motivaţi să se angajeze activ în procesul de gândire.
Respectul – când elevii înţeleg că opiniile lor sunt apreciate, când sunt convinşi că profesorul
respectă ideile şi convingerile lor, reacţia lor tipică este de a demonstra responsabilitate şi grijă
sporită. Ei încep să arate mai mult respect faţă de propria lor gândire şi iau procesul de învăţare
şi consecinţele acestuia mult mai în serios.
Valoarea– este esenţial să comunicăm elevilor că opinia lor, adică propria lor analiză critică,
are valoare. Când elevilor li se cere să reproducă ce li s-a predat în ziua precedentă, ei înţeleg
rapid că cel mai important şi mai apreciat lucru este învăţarea pe de rost a ideilor altcuiva. Dacă
nu asta dorim să se înţeleagă, atunci trebuie demonstrat ceea ce apreciem, interacţionând în alt
fel cu elevii şi cerându-le alt fel de feed-back.
Gândirea critică este un proiect didactic prin care se urmăreşte dezvoltarea elevului prin
integrarea într-un grup, în cadrul căruia, prin cooperare, se amplifică astfel creativitatea.

M. Deutsch (1990) arată că ”orice proces de cooperare se caracterizează prin:

-comunicarea deschisă şi sinceră a unor informaţii relevante între participanţi;
-accent pe evidenţierea asemănărilor şi minimalizarea diferenţelor dintre membrii grupului;
-atitudinea pozitivă a fiecărui membru al grupului, unul faţă de celălalt,
PETRIȘOR RAMONA-MARIA
CRP I IF 2020-2021

-focalizarea pe sarcină.” 3
Prin intermediul gândirii critice se urmăreşte dezvoltarea elevului prin:
-formularea de păreri originale;
-alegerea raţională a unei posibilităţi dintre mai multe propuse;
-rezolvarea de probleme;
-dezbaterea de idei.
Sensuri posibile ale termenului de gândire critică:
-gândire la nivel superior (abilităţi cognitive la Bloom);
-deprinderi de argumentare (filosofie);
-înţelegerea mecanismelor textuale (literatură).
Metode pentru dezvoltarea gândirii critice
În esență, gândirea critică implică capacitatea de a raționa. Este vorba de învățare activă mai
degrabă decât să fim simplii destinatari de informații. Cei cu o gândire critică cercetează, pun
sub semnul întrebării în mod riguros fiecare idee, fiecare ipoteză, în loc să le accepte la valoarea
lor nominală. Ei mereu vor cerceta să stabilească dacă ideile, argumentele și constatările
reprezintă fidel întreaga imagine și în același timp sunt deschiși să afle că nu e așa. Vor
identifica, analiza și rezolva problemele în mod sistematic, mai degrabă decât prin intuiție sau
instinct.
Cei cu abilități de gândire critică pot:
-să înțeleagă legăturile dintre idei.
-să determine importanța și relevanța argumentelor și a ideilor.
-să recunoască, construiască și să evalueze argumente.
-să identifice neconcordanțe și erori în raționament.
-să abordeze problemele într-un mod coerent și sistematic.
-să reflecteze asupra justificării propriilor ipoteze, credințe și valori.
Gândirea critică este o modalitate aparte de a gândi în așa fel încât să ajungem la cea mai bună
soluție posibilă în circumstanțele care ne sunt furnizate. În limbajul cotidian, este un mod de a
gândi despre orice îți preocupă mintea în prezent, așa încât să ajungi la cea mai bună concluzie
posibilă. Pentru dezvoltarea gândirii critice la elevi este necesară parcurgerea următorilor paşi:
3
M. Deutsch Şaizeci de ani de studiu sociopsihologic al conflictului în Stoica Constantin A, Necolau A; Psihologia
rezolvării conflictului, Iaşi, p.123
PETRIȘOR RAMONA-MARIA
CRP I IF 2020-2021

1. Etapa de evocare: elevii sunt solicitaţi să-şi amintească ceea ce ştiu în legătură cu tema ce
urmează să fie abordată;
2. Etapa de realizare a sensului(întelegerea): este etapa în care elevii integrează ideile din textul
dat în propriile scheme de gândire pentru a le da sens;
3. Etapa reflecţiei (fixarea): este etapa în care se analizează critic ceea ce au învăţat, primesc
feed-back din partea colegilor şi a învăţătorului, rezolvă sarcini de lucru.4
Metoda 6-3-5
Metoda se numeşte “6-3-5”, deoarece grupele sunt compuse din 6 membri, se enunţă 3 idei
care sunt îmbunătaţite de ceilalţi 5 elevi. Dupa formularea subiectului pentru care se cer soluţii,
clasa este impărţită în grupe de 6 elevi. Se formulează 3 cerinţe şi distribuie foi pe care s-a
realizat un tabel cu 3 coloane. Un elev al grupei formulează 3 răspunsuri, apoi foaia este
transmisă de la un coleg la altul. Următorii 5 elevi modifică creativ ideiile primite.
Învăţatorul primeşte foile, centralizeaza ideile, le clasifică în funcţie de importanţa lor. Pentru
realizarea feed-back-ului şi stimularea autoevaluarii vor fi discutate şi analizate ideile formulate.
Această metodă prezintă următoarele avantaje:
Ofera elevilor mai puţin comunicativi posibilitatea de a se exprima;
Dezvoltă spiritul critic;
Încurajează competiţia între grupuri;
Încurajează solidaritatea membrilor echipei; îmbină munca de echipă cu cea individuală.
Mozaicul
Se formează grupuri de 4-5 elevi numite „grupuri casă”(se numără de la 1 la 5 astfel încât
fiecare elev să aibă un număr de la 1 la 5) , profesorul împarte textul de studiat într-un număr de
părţi egal cu numărul grupurilor, fiecare grup astfel stabilit studiază o parte de text după criteriile
formulate de profesor. Elevii revin în „grupurile casă” şi „predau” conţinuturile în care sunt
experţi celorlalţi, care pot pune întrebări suplimentare. Avantaje ale folosirii metodei:
-are caracter formativ
-stimulează încrederea în sine a participanţilor
-dezvoltă abilităţi de comunicare argumentativă şi de relaţionare în cadrul grupului
-dezvoltă gândirea logică, critică şi independentă.
-anihilarea “efectului Ringelmann”(lenea socială,când individul îşi imaginează că propria
contribuţie la -sarcina de grup nu poate fi stabilită cu precizie);5
4
Dumitru, I. A. – “Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă”, Editura de Vest,Timişoara, 2000,p.40
5
Schean, Ioan – “Gândirea critică: metode active de predare- învăţare”, Editura Dacia Educaţional, 2004
PETRIȘOR RAMONA-MARIA
CRP I IF 2020-2021

Metoda pălăriilor gânditoare

Presupune stimularea creativităţii și se bazează pe interpretarea de roluri, în funcţie de pălăria
aleasă. Elevii sunt împărţiţi în şase grupe, pentru şase pălării. Împărţirea elevilor depinde de
materialul studiat. Pentru succesul acestei metode este important ca materialul didactic să fie
bogat în conţinut, iar pălăriile să fie colorate, ca să îi atragă pe elevi.
Pălăria albastră – este liderul, conduce activitatea. Este pălăria responsabilă cu controlul
discuţiilor, extrage concluzii- clarifică/ alege soluţia corectă.
Pălăria albă – deţine informaţii despre tema pusă în discuţie, face conexiuni, oferă informaţia
exact cum a primit-o. Este neutră, participanţii sunt învăţaţi să gândească obiectiv- deţine
informaţii exacte.
Pălăria roşie – îşi exprimă emoţiile, sentimentele, supărarea, faţă de personajele întâlnite, nu se
justifică- transmite emoţii.
Pălăria neagră – este criticul, prezintă posibilele riscuri, greşeli la soluţiile propuse, exprimă doar
judecăţi negative- este pesimistul.
Pălăria verde – oferă soluţii alternative, idei noi- generează noi idei. Gândirea laterală îi este
specifică.
Pălăria galbenă – este creatorul, simbolul gândirii pozitive şi constructive, explorează optimist
posibilităţile, crează finalul- efortul aduce beneficii. Elevii trebuie să cunoască foarte bine
semnificaţia fiecărei culori şi să-şi prezinte perspectiva în funcţie de culoarea pălării pe care o
poartă. Nu pălăria în sine contează, ci ceea ce reprezintă ea.
Harta conceptuală
Această metodă surprinde printr-o schemă relaţiile care se stabilesc între cunoştinţele asimilate.
Performanţa depinde de modul în care individul îşi organizează experienţa, ideile. Pentru a
construi o hartă conceptuală se realizează o listă cu 10-15 concepte cheie sau idei despre ceea ce
ne interesează şi câteva exemple. Pornind de la o singură listă se pot realiza mai multe hărţi
conceptuale.
Etape în crearea unei hărţi conceptuale:
Se transcrie fiecare concept/ idee şi fiecare exemplu pe o foaie.Se aranjează mai întâi conceptele
generale, iar celelalte mai jos – încă nu se trec exemplele.
Se pot adăuga şi alte concepte pentru a uşura înţelegerea şi pentru a le explica mai bine pe cele
existente.Se trasează linii de la conceptele de sus către cele de jos cu care relaţionează.
Se scrie câte un cuvânt pentru a explica relaţia dintre conceptele conexate.
PETRIȘOR RAMONA-MARIA
CRP I IF 2020-2021

Se trec exemplele sub conceptul de care aparţin. Se copiază rezultatul obţinut, realizând harta
conceptuală pe o foaie de hârtie.

Evaluarea didactica din perspectiva gandirii critice

Sunt propuse spre utilizare:

-metodele traditionale de evaluare (evalueaza produsele activitatii, informatia retinuta de elev);

-metodele complementare de evaluare (evalueaza procesele psihice implicate in activitate,

dezvoltarea lor, formarea de noi abilitati, motivarea elevilor de a se implica in invatare);

- observarea sistematica a comportamentului si a activitatii;

- proiectul;

- portofoliul;

- autoevaluarea (profesor, elev, grup);

 instrumentele de evaluare sunt asociate celor trei etape ale cadrului de predare – invatare:
Evocare - Realizarea sensului – Reflectia.6

6
Steel, J., Meredith, K.S., Temple, Ch., „Promovarea gandirii critice”, Ghidul II, Proiectul Lectura si Scrierea pentru
Dezvoltarea Gandirii critice, 1998, p.56