Ministerul Educatiei ,Culturii si Cercetarii Republicii Moldova

Universitatea de Studii Europene din Moldova

Facultatea de Stiinte Economice
Catedra Economie si Turism

Referat
“Conceptul de cheltuiala si cost”

A elaborate: Lupu-Gorita Natalia

Grupa: FB 401
Conducator stiintific: Chira Tatiana

Chisinau 2021
 CUPRINS

Introducere ................................................................................................................3

Capitolul 1 Clasificarea Cheltuielilor .......................................................................5

1.1. Dupa natura lor...................................................................................................5

1.2. Dupa omogenitatea continutului lor....................................................................6
1.3. Dupa importanta lor in procesul de productie....................................................6
1.4. Dupa modul de repartizare in costul produselor, lucrarilor si serviciilor...........6
1.5. Dupa destinatia lor...............................................................................................7
1.6. Din punct de vedere al includerii cheltuielilor inregistrate la nivelul contabilitatii
financiare in costul de productie...........................................................................8
1.7. Din punct de vedere al aprecierii performantelor unitatii productive pentru realizarea
functiilor sale economico-sociale..........................................................................8
1.8. In functie de dependenta cheltuielilor fata de volumul productiei......................9

Capitolul 2 Tipuri de costuri ..................................................................................10

Capitolul 3 Costurile şi preţurile ............................................................................12
Concluzii ..................................................................................................................13

Bibliografie ..............................................................................................................14
 INRODUCERE

Cunoasterea activitătii economice, gestiunea resurselor impun studierea factorilor de

productie nu numai in procesul alocarii si combinarii ci si in consumarea lor. O data cu aceasta,
este necesara calcularea costului de productie, a carei problematica tine de nivelul
microeconomic, deoarece intreprinderile, ca centre de decizie, combina, intr-un fel sau altul,
factorii de productie, efectueaza cheltuieli de resurse si obtine rezultate.
Consumul factorilor de productie inseamna intrebuintarea nemijlocita a acestora la
producerea de bunuri materiale si servicii, in careia resursele economice alocate se regasesc intr-
o forma naturala concreta si/sau valorica in preturile rezultatelor obtinute.
Gestiunea factorilor de productie presupune evaluarea in bani a consumului acestora si,
deci, cunoasterea costului; aceasta se impune cu atit mai mult in contextul resurselor limitate,
care actioneaza restrictiv. Pentru orice producator, incă inainte de a avea loc productia, in faza de
informare şi documentare, se ridica problema, aparent simpla: cit costa producerea bunului
respectiv? Un cost de productie, pe unitatea de rezultat, mai mic permite obtinerea de profit mai
mare, asigura mentinerea clientilor si totodata satisfactie actionarilor, consiliului de
administratie, salariatilor, in ansamblu. Iata de ce se poate spune ca actiunile agentilor economici
sunt ghidate de costuri.
Costul de productie ocupa un loc important in sistemul categorial al economiei
politice, fiind unul dintre cei mai sintetici indicatori ai activitatii economice reflectind gradul de
eficienta a acesteia prin structura, marimea si evolutia sa.
Costul constituie un raport, o corelatie intre forma baneasca a cheltuielilor pe care le
efectueaza o intreprindere pentru desfasurarea productiei sale intr-o perioada de timp determinata
si cantitatea de bunuri materiale, lucrari si servicii care formeaza aceasta productie exprimata in
anumite unitati de masura.
Costul de productie reprezinta totalitatea cheltuielilor corespunzatoare consumului de
factori de productie, pe care producatorii le efectueaza pentru producerea si vinzarea de bunuri
materiale sau pentru prestarea de servicii.
Exprimarea baneasca a cheltuielilor, independent de marimea şi importanţa lor, permite
aducerea la un numitor comun a consumurilor de factori de productie diferiti şi pe aceasta baza,
devin posibile masurarea şi compararea lor.
Aceste cheltuieli sunt determinate de desfasurarea concreta a procesului de productie
care este inseparabil legat de folosirea productiva a celor trei elemente fundamentale ale sale:
mijloace de munca: masini, utilaje, cladiri.
obiectele muncii: materii prime si auxiliare, combustibili si energie, rezultate dintr-un
proces de munca anterior.
forta de munca.
Folosirea productiva a acestor trei factori determina intr-un fel consumarea lor care
constituie baza cheltuielilor de productie. Fiind utilizati in procesul de productie potrivit rolului
si insusirilor diferite, factorii fundamentali ai procesului de munca contribuie in mod diferit la
formarea cheltuielilor care constituie obiectul calculatiei.
 In forma lor naturala, mijloacele de munca de felul masinilor, agregatelor, instalatiilor
si cladirilor participa integral la obtinerea produselor pastrindu-si forma initiala si utilizate fiind
in aceeasi calitate in decursul mai multor perioade de gestiune, aceste mijloace dau nastere la o
cheltuiala numita amortizare, care delimitata la nivelul unei perioade de gestiune reprezinta
numai o parte din valoarea cu care au intrat ele in procesul de productie si anume acea parte pe
care mijloacele respective au pierdut-o prin uzare.
In ceea ce priveste obiectul muncii acesta fie ca se transforma intrind in mod natural in
componenta noului produs, fie ca se consuma in procesul de munca devin cheltuieli pentru
intreaga lor valoare deoarece valoarea de intrebuintare dispare dupa un singur ciclu de productie.
Forta de munca care pune in miscare uneltele, masinile, ocazioneaza cheltuieli de
salarizare a muncii, cheltuieli de productie si de desfacere care formeaza costul si intra in
obiectul calculatiei neputind fi confundate cu categoria cheltuielilor in intelesul ei larg generic.
Notiunea de cheltuiala, in general, are deci un inteles mai cuprinzator decit notiunea de
cheltuiala de productie si de desfacere. Ea exprima pe lingă cheltuielile care sunt cuprinse in
costuri si transformarea de mijloace banesti in valori materiale prin cumpararea sau utilizarea
efectiva a unor fonduri speciale existente la nivelul intreprinderii.
 CAPITOLUL 1

Avand in vedere problematica complexa a costurilor de productie si varietatea cheltuielilor

care determina structura acestora, contabilitatea de gestiune procedeaza la clasificarea lor in
functie de mai multe criterii. Clasificarea scoate in evidenta pe de o parte rolul utilizarii
informatiilor in legatura cu anumite tipuri de costuri, iar pe de alta parte, se scot in evidenta
caracteristicile specifice categoriilor de cheltuieli, abordate in cadrul metodelor de calculatie.
Astfel clasificarea cheltuielilor care formeaza costul productiei se poate face in functie de
urmatoarele criterii:

1.1. Dupa natura lor - cheltuielile unei intreprinderi se clasifica in: cheltuieli de
exploatare, cheltuieli financiare si cheltuieli extraordinare.

Cheltuielile de exploatare reprezinta consumurile si platile banesti ocazionate de operatiile care

reprezinta obiectul de activitate al intreprinderii. In aceasta categorie se cuprind cheltuielile
privind consumurile de materii prime si materiale, combustibili, cheltuieli cu salarii cuvenite
personalului intreprinderi si asigurarile sociale aferente, cheltuieli postale, primele de asigurare
datorate etc., adica toate acele cheltuieli care privesc activitatea normala, curenta de exploatare,
toate aceste cheltuieli cuprinzandu-se integral in costuri.
Cheltuielile financiare au la baza tranzactii banesti efectuate de intreprindere si pot privi
activitatea de exploatare (diferentele nefavorabile de curs la creantele si obligatiile in valuta,
precum si la disponibilitatile banesti in devize rezultate din activitatea de exploatare ; dobanzile
datorate capitalului imprumutat pentru productie ; sconturi acordate clientilor si debitorilor
aparuti din activitatea de exploatare), sau pot fi colaterale acesteia (pierderi din creante legate de
participatii, contravaloarea titlurilor de plasament cedate etc.). Prima categorie de cheltuieli
financiare fiind aferenta activitatii de exploatare se va regasi in costuri, pe cand cea rezultata din
actiuni colaterale activitatii de exploatare nu se va regasi.
Cheltuielile extraordinare cuprind plati banesti survenite in urma unor operatii extraordinare
care nu au legatura cu desfasurarea normala a activitatii de exploatare si deci nu le vom regasi in
costuri. Se includ aici : amenzi, despagubiri si penalitati datorate sau platite tertilor, donatiile si
subventiile acordate, pierderi din calamitati, valoarea nerecuperata a imobilizarilor financiare.
Fiecare grupa de cheltuieli este detaliata pe elemente primare ,utilizandu-se conturile sintetice de
gradul I si II din Planul de Conturi General , a caror continut este stabilit prin norme
metodologice obligatorii. In calculatia costurilor se foloseste detalierea cheltuielilor dupa natura
lor, Si detalierea cheltuielilor de exploatare si financiare pe elemente primare pentru realizarea
bugetului de costuri in legatura cu productia de realizat, privita in ansamblul ei. Clasificarea pe
elemente primare este utila in determinarea ponderii fiecarui tip de cheltuiala in total costuri,
permitand si analiza evolutiei acestora in timp.
 1.2. Dupa omogenitatea continutului lor, cheltuielile privind productia se grupeaza in
cheltuieli simple si cheltuieli complexe.

Cheltuielile simple au un continut omogen formandu-se pe seama unui singur fel de mijloace
consumate sau plati efectuate, ca de exemplu : consumul de materii prime, de materiale, de
energie, amortizarea mijloacelor fixe, salariile personalului, precum si contributiile la asigurarile
si protectia sociala aferente, dobanda la capitalul imprumutat etc. Acest tip de cheltuiala nu se
mai poate descompune la randul sau si deci se mai numesc cheltuieli monoelementare.
Cheltuielile complexe cuprind doua sau mai multe cheltuieli monoelementare, ca de exemplu :
cheltuiala cu intretinerea si functionarea utilajelor ; cheltuieli pentru cercetari, experiente, studii
in scopul activitatii productive ; cheltuielile cu protectia mediului inconjurator ; cheltuielile de
administratie si conducere ; cheltuieli cu transportul de bunuri si personal ; cheltuieli de
deplasare, detasare si transfer etc. Gruparea cheltuielilor monoelementare in cheltuieli complexe
se face in raport de destinatia comuna a acestora sau a scopului pentru care s-au efectuat.

1.3. Dupa importanta lor in procesul de productie, cheltuielile cuprinse in costuri se

clasifica in cheltuieli de baza si cheltuieli de regie.

Cheltuielile de baza, numite si cheltuieli tehnologice, sunt ocazionate de derularea operatiilor

tehnologice care privesc realizarea produselor sau prestarea serviciilor sau executia lucrarilor. In
aceasta categorie se includ : consumurile de materii prime si materiale; consumurile de energie
electrica ; salariile muncitorilor direct productivi, precum si contributiile la asigurarile sociale
aferente ; amortizarea utilajelor si alte cheltuieli legate de functionarea lor, data fiind ponderea
acestora in procesul direct productiv.
Cheltuielile de regie, numite si cheltuieli suplimentare, cuprind consumurile de valori
determinate de organizarea, conducerea si administrarea productiei, cum sunt de exemplu :
cheltuielile generale ale sectiei, cheltuielile generale ale intreprinderii.
Cele doua categorii se comporta diferit, de aceea se exprima distinct, urmarindu-se si
modalitatile de reducere a acestora. Astfel cheltuielile de baza pot fi reduse prin diminuarea
consumurilor tehnologice, fara insa a afecta calitatea produselor obtinute, utilizarea rationala si
eficienta a factorilor de productie ce se consuma in cadrul procesului productiv. La randul lor
cheltuielile de regie pot fi diminuate printr-o organizare a productiei si muncii cat mai rationale
si eficiente, proces care vizeaza reducerea marimii absolute a acestora, si implicit a cotei acestora
pe unitatea de produs, coroborata cu o eventuala sporire a volumului productiei acolo unde
conditiile tehnologice si piata o permit.

1.4. Dupa modul de repartizare in costul produselor, lucrarilor si serviciilor,

cheltuielile de productie se clasifica in cheltuieli directe si cheltuieli indirecte.

Cheltuielile directe sunt acele cheltuieli care se identifica pe un anumit obiect de calculatie
(produs, lucrare, serviciu, comanda, faza, activitate, functie, centru etc.) inca din momentul
efectuarii lor si ca atare se includ direct in costul obiectelor respective . Se mai numesc si
cheltuieli individuale sau specifice deoarece acestea pot fi identificate pe purtator direct si sunt
reflectate ca pozitii distincte in structura costului avand o destinatie precisa. De exemplu :
consumul de materii prime, materiale, utilitati tehnologice, salarii directe precum si asigurarile si
protectia sociala aferenta etc.
Cheltuielile indirecte nu pot fi identificate un anumit obiect de calculatie, acestea privesc
intreaga productie a sectiei, respectiv a unitatii productive, de unde si denumirea de cheltuieli
comune. Aceste cheltuieli se vor repartiza, pe baza unor procedee aplicate cu consecventa, apoi
pe sectoarele de cheltuieli constituite in functie de structura organizatorica. Cheltuielile indirecte
cuprind :
- regia fixa de productie, formata din cheltuielile indirecte de productie care sunt relativ
constante indiferent de volumul activitatii productive (amortizarea utilajelor, intretinerea sectiilor
si utilajelor, cheltuieli de conducere si administrare a sectiilor) ;
- regia variabila de productie, care cuprinde cheltuielile indirecte de productie ce variaza in
functie de volumul activitatii productive (cheltuielile indirecte cu consumul de materiale si forta
de munca).

1.5. Dupa destinatia lor, cheltuielile de productie se grupeaza pe articole de calculatie.

Gruparea cheltuielilor cuprinse in costuri pe articole de calculatie, pe de o parte arata cat de
economicos se folosesc mijloacele intreprinderii si asigura pe de alta parte calculul costului pe
produs printr-o metodologie relativ simpla. Nomenclatura articolelor de calculatie poate fi
structurata astfel :

 materii prime si materiale directe ;

 produse reziduale (deseuri) recuperabile - se scad ;
 salarii directe ;
 contributia privind asigurarile si protectia sociala aferente salariilor directe ;
 cheltuieli cu intretinerea si functionarea utilajelor ;
 cheltuieli generale ale sectiei;
 cheltuieli generale de administratie;
 cheltuieli de desfacere ;

Prin insumarea articolelor de calculatie putem determina costul de productie si costul complet.
Costul de productie, numit si costul sectiei se obtine prin insumarea articolelor de calculatie
inclusiv pana la cheltuielile generale ale sectiei. Daca la costul de productie adunam si
cheltuielile generale de administratie si cheltuielile de desfacere repartizate rational obtinem
costul complet, numit si cost comercial. Aceste doua categorii de costuri sunt utilizate atat in
antecalcul, cat so in postcalcul. Corelatia ce se stabileste intre cheltuielile grupate pe articole de
calculatie si cheltuielile grupate pe elemente primare este urmatoarea : suma cheltuielilor
determinate pe baza articolelor de calculatie este egala cu suma cheltuielilor stabilite pe elemente
primare.
 1.6. Din punct de vedere al includerii cheltuielilor inregistrate la nivelul contabilitatii
financiare in costul de productie, avem cheltuieli integral incorporabile in costuri, cheltuieli
partial incorporabile, cheltuieli neincorporabile si cheltuieli supletive.

Cheltuielile incorporabile sunt acele cheltuieli inregistrate in contabilitatea financiara si care

se vor cuprinde in costuri. In raport nivelul de incorporare se disting :
- cheltuieli integral incorporabile - care le includem in costuri in aceeiasi suma cu cea regasita
la nivelul contabilitatii financiare, adica acele cheltuieli normale in raport cu activitatea
intreprinderii, exceptand cheltuielile cu dobanzile pentru activitatea cu ciclu lung de fabricatie ;
- cheltuieli calculate - adica acele cheltuieli care se vor incorpora in costuri dupa ce in prealabil
cheltuielile din contabilitatea financiara au fost calculate in functie de criterii adaptate nevoilor
de analiza si control a gestiunii. Exista trei categorii de cheltuieli calculate : cheltuielile de
folosinta ; cheltuielile preliminate si cheltuielile anticipate.

Cheltuielile partial incorporabile in costuri sunt reprezentate de cheltuielile ce se vor regasi

in costuri in functie de gradul de indeplinire a unor parametri de referinta.

Cheltuielile neincorporabile sunt reprezentate de cheltuielile inregistrate la nivelul

contabilitatii financiare, dar care sunt excluse din determinarea costurilor caci nu corespund
conditiilor normale de functionare a activitatii unitatii, nu sunt legate de obiectul de activitate si
nu au raport direct cu activitatea curenta a acesteia. Sunt excluse astfel cheltuielile cu
amortizarea cheltuielilor de constituire ; cheltuielile in legatura cu impozitul pe profit ; cheltuieli
in legatura cu amenzi, penalitati, despagubiri datorate de unitate ; alte cheltuieli care de regula
figureaza la nivelul contabilitatii financiare mai mult din considerente fiscale decat economice
(provizioane pentru cresteri de preturi, fluctuatii de curs valutar, provizioane pentru litigii si alte
riscuri etc.).

Cheltuielile supletive, numite si cheltuieli de adaugat, corespund consumurilor de factori de

productie care concura la buna functionare a intreprinderii, si sunt acele cheltuieli care se
incorporeaza in costuri chiar daca nu se regasesc inregistrare la nivelul contabilitatii financiare
din ratiuni juridice si fiscale, ca de exemplu : remuneratia conventionala a capitalurilor proprii ;
remunerarea intreprinzatorului individual.

1.7. Din punct de vedere al aprecierii performantelor unitatii productive pentru

realizarea functiilor sale economico-sociale, distingem :

Cheltuielile de oportunitate sunt determinate de caracterul restrictiv al unor resurse si

cuprind atat costul propriu - zis al acelui factor necesar realizarii unui anumit produs, lucrare sau
serviciu, cat si pierderea suferita prin neutilizarea lui intr-un alt proces economic care este mai
avantajos. Acest lucru i-a atras si numele de costul ocaziilor pierdute sau costul unui profit
nerealizat. Aceste cheltuieli sunt luate in considerare mai ales in momentul stabilirii deciziilor,
caci se stie foarte bine ca factorii de productie se pot utiliza la un moment dat decat intr-o
singura combinatie. Odata aleasa posibilitatea de combinare a factorilor de productie, cheltuielile
de oportunitate exprima diferenta dintre valoarea maxima teoretica pe care ar fi generat-o
combinatia cea mai buna de utilizare a factorului de productie si valoarea efectiva rezultata
efectiv din combinatia aleasa. in cazul inexistentei unei alte alternative de utilizare a resurselor,
cheltuielile de oportunitate sunt nule. Acestea cuprind in structura lor costul explicit si costul
implicit.
- costul explicit este format din cheltuielile generate de plati efectuate de unitate pentru
obtinerea factorilor necesari realizarii ciclului productiv, ca de exemplu achizitia materiilor
prime, a materialelor, plata salariilor si asigurarilor sociale aferente etc.
- costul implicit cuprinde cheltuielile care nu rezulta din efectuarea unor plati, ci sunt
efectuate pe seama resurselor sale proprii, cum ar fi: amortizarea utilajelor, remunerarea muncii
proprietarului etc.
Cheltuielile cu mediul inconjurator, numite si cheltuieli verzi sunt reprezentate de sumele
care trebuie platite de catre intreprindere pentru prevenirea poluarii si degradarii mediului, pentru
evaluarea poluarii si protectiei mediului, si indreptarea efectelor poluarii si degradarii mediului.
Cheltuieli de disfunctionalitate numite si costuri ascunse rezulta ca diferenta dintre
functionarea reala a unitatii si functionarea acesteia in conditii ideale (asteptate). Functionarea
ideala este aceea care permite realizarea obiectivelor sale, tinand cont de constrangerile sociale,
psihologice individuale sau colective ale personalului angajat. Printre factorii care determina
disfunctionalitati amintim: absenteismul la locul de munca; accidentele de munca; rotatia
personalului; utilizarea personalului calificat necorespunzator realizarii sarcinii respective etc.

1.8. In functie de dependenta cheltuielilor fata de volumul productiei, cheltuielile se clasifica

in cheltuieli variabile si cheltuieli fixe.
Variatia unui cost fata de volumul productiei are caracter diferit, dupa cum aceasta
variatie este privita la nivelul intregului volum al productiei sau pe unitatea de produs.
Cheltuieli fixe cuprind costuri care sunt independente de volumul productiei, suportate
de intreprindere, oricare ar fi nivelul sau de activitate. Nivelul acestor costuri depinde nu numai
de volumul fizic al productiei, dar si de timp, fapt pentru care costurile fixe sunt :
- cheltuieli relativ fixe sau conventional constante (cheltuieli cu protectia mediului, salariile
personalului TESA etc.);
- cheltuieli fixe propriu-zise care raman nemodificate in timp sau se modifica la intervale mari
de timp sau sub actiunea altor factori.
Cheltuielile variabile sunt acele cheltuieli care isi modifica marimea (valoarea in mod
semnificativa odata cu modificarea volumului fizic al productiei.
 CAPITOLUL 2

Odata delimitat volumul cheltuielilor de incorporat in costuri se poate trece la definirea si

caracterizarea diferitelor tipuri de costuri.

Costul are trei dimensiuni caracteristice, si anume:

 campul de aplicare
 momentul calculului
 continut

Campul de aplicare este foarte variat. Se poate calcula costul:

 unei functiuni economice a companiei (aprovizionare, productie, distributie,

administratie)
 unui mijloc de exploatare (unui utilaj, canal de distributie) (duba de transport marfa)
 unei activitati
 unui produs, grupe de produse
 unui centru de responsabilitate (magazin).

Pot fi distinse urmatoarele tipuri de costuri:

Costul aprovizionarii (achizitiei) reprezinta totalitatea cheltuielilor efectuate in procesul de
aprovizionare a materiilor prime si materialelor (valoarea la pretul de cumparare din factura,
cheltuielile de transport, manipulare, receptie, depozitare, taxe nerecuperabile, etc.)
Costul productiei (fabricatiei) reprezinta valoarea materialelor consumate si suma
cheltuielilor reclamate de prelucrarea materialelor conform procesului tehnologic (cheltuieli
salariale, energie, amortizari, etc).
Costul distributiei reprezinta totalitatea cheltuielilor aferente depozitarii, manipularii,
transportului produselor la client, cheltuieli de publicitate, ambalare, studii de marketing, etc).
Costul administratiei reprezinta suma cheltuielilor serviciilor functionale, cercetare,
informatica, secretariat, management general, etc.
Existenta elementelor stocabile (a stocurilor) determina alegerea procedurii de atasare a
echivalentului resurselor consumate intr-o activitate concreta intr-o maniera considerate cea mai
utila. Din acest punct de vedere se disting urmatoarele costuri:
Costul produsului reprezinta costul atasat unui element stocabil si care va servi la evaluarea
stocurilor. (Eu: incorporabile in stocuri)
Costul perioadei este costul ales si recunoscut de contul de rezultate in perioada de referinta,
fara a fi atasat unui element stocabil (si deci unui cont de stocuri).

Momentul de calcul determina diferentierea a doua tipuri de costuri:

Costuri efective = calculate “aposteriori” (ulterior) faptelor, proceselor, activitatilor sau
realizarii produselor la care se refera.
Costuri prestabilite = calculate anterior faptelor, proceselor, activitatilor sau realizarii
produselor care reclama estimarea consumurilor de resurse.
Continutul costurilor determina urmatoarea clasificare:
2.1. In functie de dependenta fata de variatia nivelului de activitate:

Costuri variabile = totalul costurilor care se modifica direct proportional cu numarul de

unitati produse sau cu orice alta unitate de masura a volumului productiei.
Costuri fixe = totalul costurilor care raman constante in intervalul relevant al volumului de
productie sau de activitate.

2.2. In functie de modul de identificare a consumului de resurse:

Costuri directe = cheltuieli de productie ce pot fi atribuite cu usurinta unor produse

specifice.
Costuri indirecte = cheltuieli de productie ce nu pot fi atribuite cu usurinta unor produse
specifice si trebuie repartizate printr-o anumita metoda.
Luand in considerare cele doua criterii enuntate anterior, ansamblul cheltuielilor ce se
incorporeaza in costuri se descompune in patru subansamble, astfel:

Identificare consum/ COSTURI

COSTURI FIXE
Variatie nivel activitate VARIABILE

COSTURI DIRECTE I III

COSTURI INDIRECTE II IV

 Costuri variabile directe = cuprind ansamblul cheltuielilor care depind de variatia

nivelului de activitate si se regasesc fara ambiguitate in costul produsului.
 Costuri variabile indirecte = cuprind cheltuielile care se modifica la o variatie a
volumului de activitate fara insa a putea fi afectate in mod direct costului unui anumit
produs (sau activitati)
 Costuri fixe directe = sunt constituite din ansamblul cheltuielilor care pot fi afectate
direct in costul unui produs dar care sunt independente de volumul de activitate.
 Costuri fixe indirecte = cuprind cheltuielile care nu se modifica in functie de volumul de
activitate fara insa a putea fi afectate in mod direct costului unui anumit produs (sau
activitati).

2.3. Dupa sfera de cuprindere a cheltuielilor incorporabile in costul produsului

Costul total = cuprinde totalitatea cheltuielilor incorporabile in costul unui produs, delimitate
in directe si indirecte.
Costul partial = costul care cuprinde doar o categorie de cheltuieli, si anume: costurile
variabile sau costurile directe.
 CAPITOLUL 3

Funcţionarea unui mediu concurenţial interzice practicarea unor preţuri excesive sau
practicarea unor preţuri de ruinare, în scopul înlăturării concurenţilor.
Preţuri de ruinare - Strategie (deliberată) a unei entităţi aflate, în general, într-o poziţie
dominantă, care constă în eliminarea concurenţilor de pe piaţă, prin fixarea de preţuri inferioare
costurilor de producţie.
Daca entitatea respectivă reuşeşte să elimine concurenţii existenţi de pe piaţă şi să descurajeze
intrarea noilor firme pe piaţă, poate, ulterior, să-şi crească preţurile şi să realizeze profituri mai
mari. Practicarea de preţuri de ruinare este interzisa de dreptul comunitar al concurentei, ca abuz
de poziţie dominantă. Se poate presupune că preţurile fixate la un nivel inferior costurilor
variabile medii sunt preţuri de ruinare, pe motiv ca ele nu au o altă justificare economică decât
eliminarea concurenţilor, din moment ce, în caz contrar, ar fi mai logic de a nu produce şi a nu
vinde un produs al cărui preţ nu poate fi superior costului variabil mediu. Atunci când preţurile
fixate sunt inferioare costurilor totale medii (dar superioare costurilor variabile), pentru a le
putea califica drept preţuri de ruinare, este necesară stabilirea existenţei unor elemente
suplimentare, care să demonstreze intenţia entităţii în cauză, întrucât şi alte consideraţii
comerciale, cum ar fi necesitatea de a elimina stocuri, pot să stea la baza politicii sale de preţ.
Practicarea unor preţuri excesive reprezintă acea situaţie în care cel care abuzează de poziţia
sa dominantă solicită clienţilor săi (chiar fără să impună) preţuri de vânzare ce depăşesc cu mult
costurile efective, plus un profit rezonabil .Aprecierea ca un preţ este excesiv se face prin
comparaţie între preţul ridicat şi un preţ format din costul de producţie plus un profit rezonabil.
Se impune precizarea faptului că practicarea unor preţuri de ruinare, în scopul înlăturării
concurenţilor a înregistrat abordări diferite, în jurisprudenţa americană fata de cea comunitară.
Astfel în unele spete înregistrate în practica judiciară europeană s-a decis că stabilirea unor
preţuri la un nivel scăzut pentru o perioadă lungă de timp cu intenţia de a elimina de pe piaţă pe
concurenţii săi, constituie abuz de poziţie dominantă. În schimb în practica judiciară relevantă
americană, s-a conturat teoria potrivit căreia agentul sau agenţii economici practică preţuri de
ruinare dacă nu au posibilitatea de a-şi recupera în perioada următoare pierderile înregistrate în
intervalul de timp în care a practicat preţurile de ruinare. Trebuie subliniat faptul că nu în toate
situaţiile practicarea unor preţuri de ruinare pe o perioadă mai lungă de timp trebuie calificată ca
o manifestare a unei intenţii frauduloase a agenţilor. Pot fi înregistrate situaţii în care din motive
obiective, campanii promoţionale, lichidare de stoc, se pot practica preţuri scăzute sub costuri,
fără a se urmări eliminarea de pe piaţă a concurenţilor.
 CONCLUZII

Deci diferenta intre cele doua notiuni COST si CHELTUIALA este determinate de existenta
relatiei cu obiectul, i se determina costul si deci, asupra caruia se raporteaza o cheltuiala sau o
suma de cheltuieli.
Cheltuiala nu constituie costuri si nu formeaza obiectul calculatiei deoarece nu sunt legate de
obtinerea si de desfacerea productiei. Baza cheltuielilor de productie o constituie consumurile
productive care intervin in intreprinderi. Nu orice consum productiv intra in costuri. Astfel
substantele care provin direct din natură (aer) nu pot constitui costuri deoarece ele, nefiind
produse ale muncii omenesti, nu au valoare si deci nu pot fi exprimate in bani. Există mijloace de
munca a caror utilizare nu da nastere la cheltuieli de productie (pamintul). Aşadar, pentru a fi
cuprinse in costuri, consumurile productive, cheltuielile materiale trebuie sa se poata exprima in
bani.
 Bibliografie

- Standardele Internationale de Contabilitate, Editura Economica, 2004

- Albu N, Albu C, Instrumente de management al performanţei, Ed. Economică, Bucureşti
2003
- Contabilitate managerial,colectiv de autori,coord.A.Nederita,Chisinau ACAP 2020
- Turcanu Viorel,Calculatia costurilor,editura ASEM Chisinau 2001