Timișoara (în latină Timisvaria; în maghiară Temesvár; în germană Temeschwar, alternativ Temeschburg

sau Temeswar; în sârbă Темишвар, cu alfabet latin: Temišvar; în turcă Temeșvar) este municipiul de
reședință al județului Timiș, Banat, România. Se află în vestul României, aproape de frontierele cu
Ungaria și Serbia, pe malul râului Bega. În anul 2011, Timișoara avea 319.279 de locuitori și era al treilea
oraș ca populație din România, fiind printre puținele orașe care au înregistrat o creștere de la cifra
înregistrată la recensământul din 2002. Zona metropolitană Timișoara are o populație de 468.162 de
oameni, pe când populația zonei urbane funcționale (ZUF) numără 508.037 de locuitori. Stațiunile Buziaș
și Băile Călacea, aflate la o distanță de 30, respectiv 27 de km de oraș, sunt menționate încă de pe
vremea romanilor pentru proprietățile curative ale apelor termo-minerale din zonă.[7] Numele localității
provine de la cel al râului Timiș, combinat cu substantivul maghiar vár, „cetate”, adică Cetatea Timișului.
Situat pe râul Bega, Timișoara este cel mai mare și important oraș al regiunii istorice Banat. Din 1848 și
până în 1860 a fost capitala Voivodinei sârbești și a Banatului timișan. După Primul Război Mondial
Timișoara a intrat în componența României. În 1989, orașul a fost focarul Revoluției Române, care a
îndepărtat de la guvernare regimul comunist.[3] Timișoara este un centru industrial, comercial, medical,
cultural și universitar important pentru România. Acesta găzduiește sediile multora din cele mai mari
firme autohtone: compania aeriană Carpatair; producătorul de sisteme de iluminat ELBA; producătorul
de vopsele Azur; firma de încălțăminte Guban; fabrica de bere Timișoreana, precum și cel mai mare
combinat de prelucrare a cărnii din sud-estul Europei, Comtim. Timișoara este cel mai mare centru
academic din euroregiunea DKMT, adunând cca. 50.000 de studenți în patru universități publice:
Universitatea de Vest; Universitatea Politehnica; Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”;
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, și trei private: Universitatea
Tibiscus; Universitatea Dimitrie Cantemir și Universitatea Ioan Slavici. Clădiri emblematice pentru oraș
sunt Catedrala Mitropolitană Ortodoxă și Opera Națională Română din Piața Victoriei respectiv Domul
Romano-Catolic, Vicariatul Sârbesc și Casa Brück din Piața Unirii. Printre obiectivele turistice se numără
Castelul Huniade, Bastionul Theresia, Muzeul de Artă și Muzeul Satului Bănățean. Timișoara va fi
Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.[8]

Timișoara are o istorie îndelungată care începe cu antice așezări umane pe actuala vatră a orașului și mai
apoi cu apariția primei cetăți fortificate, în jurul secolului al XII-lea. Cetatea a trecut prin diferite stăpâniri
care i-au marcat profund cursul dezvoltării. A început să se dezvolte sub stăpânirea ungară a lui Carol
Robert de Anjou, în secolul al XIV-lea, devenind pentru scurt timp și capitală a regatului ungar. Cetatea a
fost apoi cucerită de otomani, în 1552 și pentru aproape două secole a devenit un important bastion
militar turcesc. În 1716 istoria Timișoarei ia o puternică întorsătură, când cetatea e cucerită de Imperiul
Habsburgic și începe reconstrucția și dezvoltarea orașului drept capitală a Banatului. Colonizarea
Banatului face din Timișoara un adevărat centru multicultural și multiconfesional. Construcția canalului
navigabil Bega dă un avânt puternic dezvoltării economice și a comerțului. Orașul cunoaște o perioadă
de înflorire fără precedent, ajungând să primească numele de „Mica Vienă” ca recunoaștere a
importanței și frumuseții lui. În 1919, Banatul se unește cu România și în Timișoara se instaurează pentru
prima dată administrația română. Ocupația sovietică postbelică marchează începutul perioadei
comuniste, perioadă care ia sfârșit în 1989 odată cu revoluția anticomunistă: revoluție pornită tocmai
din orașul de pe Bega.[9] Timișoara timpurie Vezi și: Lista siturilor arheologice din județul Timiș. Primele
urme umane existente pe teritoriul de astăzi al Timișoarei datează din neolitic, mai bine de 10.000 de ani
în urmă. Poziția geografică a vetrei pe care s-a dezvoltat orașul Timișoara, în centrul unei zone delimitate
de trei artere importante de circulație (Mureș, Tisa, Dunărea), fertilitatea câmpiei bănățene, luncile și
mlaștinile întinse din preajmă au oferit încă din vechime condiții favorabile de hrană și viețuire a
oamenilor.[10] Articol principal: Palanca Mare. În cartierul Fratelia au fost descoperite vase ceramice
aparținând culturii Vinča, iar în altă locație, un complex de locuințe și ceramică. De asemenea, au fost
descoperite obiecte aparținând acestei perioade (anul 4000 î. Hr.) în cartierele Cetate, Mehala și la
Pădurea Verde.[11] Referitor la perioada bronzului, cea mai relevantă descoperire este o necropolă de
incinerație în cartierul Fratelia, unde arheologii au scos la lumină 300 de morminte și 600 de vase.
Această necropolă susține ipoteza că aici exista o așezare stabilă. Au mai fost descoperite urme din
epoca bronzului și în siturile din cartierele Fabric și Mehala.[12] Epoca fierului, legată de înflorirea
civilizației geto-dace, este și ea reprezentată. Au fost descoperite ceramică, monede romane din aur și
bronz, precum și un cuțit la Pădurea Verde. Din perioada romană au fost descoperite monede, fibule și
un vârf de lance în cartierele 1 Mai și Mehala. În vatra orașului este atestată o continuitate și după
retragerea aureliană. În cartierul Freidorf au fost găsite fragmente de râșniță, semințe carbonizate, gropi
de aprovizionare, toate datând din secolele III–IV și care atestă practicarea agriculturii și creșterea
animalelor, iar resturile de vânat indică practicarea vânătorii. De asemenea, în situl de la Cioreni s-a
descoperit ceramică autohtonă, dar și romană aparținând secolelor II–IV, iar locuirea așezării se
prelungește până în secolele VIII–IX. Tot în acestă așezare a fost identificată o necropolă aparținând
feudalismului timpuriu din care s-au cercetat 50 de morminte. Este vorba de același lucru și în cazul
cercetărilor de la Dumbrăvița, unde materialul ceramic și celelalte obiecte descoperite au dus la
concluzia existenței unei așezări daco-romane datând din secolele II–III.[13] Atestarea documentară a
castrului Tymes Vezi și: Cioreni. Se presupune că în secolul al IX-lea, cneazul Glad domnea peste aceste
locuri. El a acceptat suveranitatea ungară. Totuși, până acum nu a fost descoperit niciun document care
să dateze din acea perioadă. Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de
controversată, aceasta fiind plasată de specialiști fie în 1212, fie în 1266. În această perioadă, cetatea
ocupa o suprafață dreptunghiulară, iar fortificația consta dintr-un val de pământ cu palisadă care era
apărată din trei părți de brațe de apă, iar pe a patra latură de un canal. Așezarea care a evoluat în
această zonă nu dobândise până atunci o importanță politică, economică, socială sau religioasă, pentru
că rolul dominant în zonă, în plan politic și spiritual, îl avea Cenadul. În 1175 este menționat comitatul
Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. În momentul
atestării sale, acesta făcea parte din comitatul Timiș, o unitate administrativ-teritorială a regatului ungar.
Teritoriul cunoscut mai târziu ca Banat, cu centrul administrativ în Urbs Morisena (apoi Cenad) fusese
cucerit de către maghiari în jurul anului 1030 și încorporat regatului ungar.[14]