Nicolae BUSUIOC
RÃDÃCINILE
FANTASTICULUI
Î
ntr-un timp în care apatia generalã dominã lumea,
una aproape paralizatã de plãceri, consumism ºi
lãcomie, a se scrie despre teme profunde ºi
temeinice precum rãdãcinile fantasticului în literaturã ºi
artã pare o fantezie de moment, neavenitã ºi inutilã. Pe
cine mai intereseazã un asemenea gen de studii, cînd azi se
întîlneºte un altfel de fabulos, unul material, lipsit de spir-
itul emanat de culturã ºi cunoaºtere? ªi totuºi, numãrul
exegezelor cu referire la subiectul amintit s-au înmulþit,
dovadã cã interesul se menþine, mai mult, cititorii (cîþi mai
sunt) atraºi de ambiguitatea ºi tensiunea trãirilor exis-
tenþiale vor sã desluºeascã drama alienãrii omului modern,
al celui copleºit de refulãri ºi de neîmplinirile vieþii sociale
actuale.
Fãcînd distincþie între basm, povestire ºi ficþiunea
ºtiinþifico-fantasticã, relevînd în acelaºi timp determinarea
socio-culturalã a acestor forme literare, George Bãdãrãu
scoate la luminã Rãdãcinile fantasticului românesc, o carte
în care analizeazã mecanismul creator ºi în care demon-
streazã cã „originea fantasticului se aflã în fantezie, care
este esenþial fantasticã, producãtoare de genuri fantastice.
Acestei lumi autonome, la fel ca oricãrui tip de imitaþie, îi
este proprie verosimilitatea. Deºi anormalul reprezintã
condiþia normalã obligatorie, fantasticul este credibil”.
Autorul aminteºte de contribuþiile în cercetarea structuralã
a subiectului ale lui Roger Caillois, T. Todorov, A.
Marino, N. Ciobanu, Pavel Dan, Ioan Vultur, G. Genette,
N. Manolescu, G. Vico, Edgar Papu, W. Kayser ºi alþii,
unde mai toþi aceºti analiºti considerã fantasticul o cate-
gorie a sensibilitãþii, echivalent cu visul, coºmarul,
teroarea, rãvãºirea, panica, dezaxarea lãuntricã, de unde
rezultã cã opera fantasticã este o expresie directã, nemi-
jlocitã, a unor stãri psihice, a unor intruziuni ale insolitului
în normal. George Bãdãrãu trateazã cu atenþie temele
genului fantastic, dar mai ales rãdãcinile ºi categoriile fan-
tasticului românesc cu toatã gama fabulosului: feeric,
miraculos, mitologic, filosofic, enigmatic, absurd, exem-
plificînd aceste specii cu opere reprezentative din literatu-
ra românã.
Se ºtie, proza fantasticã este una de acþiune care lasã
impresia plauzibilului. Deºi invazia misteriosului exclude
explicaþia riguroasã, textele fantastice sunt pline de idei
morale care influenþeazã comportarea ºi firea omului. În
literatura românã existã un fantastic poetic, cu rãdãcinile
în realitate, dar ºi un fabulos feeric, ca în unele poveºti ale
lui Ion Creangã sau ca în unele scrieri ale lui I.L.
Caragiale, I. Minulescu, Oscar Lemnaru ºi Vladimir Colin.
Revista românã nr. 1 (67) / 2012
Fantasticul miraculos
este întîlnit adesea în
nuvelele lui N. Gane,
Cezar Petrescu ºi Al.
Philippide. Autorul exam-
ineazã ºi fantasticul mito-
logic, ancorat în tradiþia
folcloricã, pe linia unor teme ºi motive ca la Gala
Galaction, Ion Agârbiceanu, Mihail Sadoveanu ºi ªtefan
Bãnulescu, dupã cum fantasticul filosofic, a cãrei caracter-
isticã o constituie prezentarea condiþiei umane într-o largã
perspectivã cosmologicã, este exprimat în creaþia literarã
aparþinînd lui Mihai Eminescu (Sãrmanul Dionis), Liviu
Rebreanu (Adam ºi Eva), Tudor Arghezi (Cimitirul Buna-
Vestire), apoi în prozele lui Mircea Eliade (Domniºoara
Christina, ªarpele, La þigãnci). Nu în cele din urmã,
George Bãdãrãu se opreºte asupra fantasticului absurd ºi
realismului magic, unde suntem introduºi în universul
arhaic, al miturilor ºi practicilor magice, cu modele de
tehnicã a hierofaniilor, substituirilor ºi rãsturnãri imper-
ceptibile a cronologiei reale. Este cazul lui Vasile
Voiculescu (Mistreþii erau blînzi), Mircea Eliade (Un vis-
col de altãdatã), fiind enumerate apoi ºi modele de genul
celor ezoterice, enigmatice, alegorice, groteºti etc. ºi din
care cititorul poate extrage idei, mesaje, pilde,
învãþãminte, o literaturã plinã de simboluri ºi semnificaþii
ce nu poate fi înlocuitã cu cea lipsitã de har, imaginaþie ºi
fantezie.
Dincolo de exegezele ºi teoriile asupra fabulosului din
literaturã, extrem de interesante pentru un cerc restrîns de
avizaþi, volumul Rãdãcinile fantasticului românesc vine
indirect în sprijinul orientãrii cititorilor, relevînd faptul cã
încã existã atracþii ispititoare pentru lecturã, cã ºi cãrþile cu
tematica magicã a fantasticului ar putea fi antidotul unei
existenþe facile, cu orgoliul ei materialist, definitã ºi deter-
minatã doar de sãrãcia spiritului. George Bãdãrãu ne prez-
intã informaþii, interpretãri ºi formulãri de o concizie fra-
pantã, prilej de meditaþie ºi adîncire a perspectivelor noas-
tre existenþiale într-un timp doar material, blazat ºi confuz.
Literatura încã poate fi o sursã care întãreºte minþile ºi des-
fatã sufletele, pentru cã nimic nu dãinuie dacã nu-ºi trage
seva din lumea ei magicã. Acum, din nou, existenþa capãtã
sens ºi înþeles. Revii la literaturã cu gîndul la ceea ce
înseamnã pentru om cultura ºi spiritul, eliberarea ºi încãr-
cãtura cunoaºterii, sensibilitatea ºi frumosul într-un timp
dur ºi neiertãtor.
! 43