Marinarul

Vizita unchiului meu din Constanta a fost mereu un prilej

de bucurie.Atmosfera grava din familia mea disparea ca prin
minune.Nea Manole umplea casa cu rasul si cu cantecul lui.
Il consideram barbatul perfect .Avea o fata maslinie,ochii
negri-negri,mustacioara mereu ingrijita sub care,cand radea,se
dezvelea o dantura impecabila.Desi era de statura medie,de la
inaltimea varstei mele de 4-5 ani il consideram un urias.Iar cand ma
ridica si-mi lipea obrajorul de fata lui eram cea mai fericita.
Admir si acum la unchiul meu imensul optimism si pofta
de viata.Nu l-am vazut niciodata trist.Desi viata de marinar l-a
incercat din greu de multe ori ,el nu si-a pierdut niciodata voiosia:
„Are charisma” asa spuneau prietenele mamei . De cate ori venea in
vizita ,ne facea o saramura de peste cum numai el stia…
Mi-ar placea sa pastrez,in amintirea unchiului
meu,curajul,perseverenta si optimismul.