Universitatea din București

Facultatea de Geografie

Particularități ale Mării Nordului în cadrul Oceanului Planetar

Codreanu (Neacșu) Marcela

Anul I / ID
 Particularități ale Mării Nordului în cadrul Oceanului Planetar

În urmă cu mai bine de patru miliarde de ani, a avut loc unul dintre cele mai importante
evenimente din istoria pământului, și anume formarea Oceanului Planetar. Istoria Oceanului
Planetar reprezintă totodată și istoria omenirii dacă ne gândim la cât de mult a fost influențată
planeta și supraviețuirea speciei umane de către dezvoltarea acestuia.

Oceanul Planetar reprezintă învelișul unitar de apă al Pamântului, care nu doar a modelat
suprafața acestuia, ci a dat naștere climei temperate care a favorizat apariția primului organism
unicelular, în urmă cu 3,5 miliarde de ani. El este definit ca atotcuprinzatoare suprafață a
enormelor întinderi de apa, respectiv bazinele oceanice, mările marginale (aferente acestora),
mările mediterane, golfurile și strâmtorile.

Figura1 https://www.researchgate.net/figure/North-Sea-
basin

Bazinele oceanice din cadrul Oceanului Planetar sunt: Oceanul Pacific, Oceanul Atlantic,
Oceanul Indian, Oceanul Arctic și Oceanul Antarctic.
 Aceste oceane se compun la rândul lor dintr-un bazin oceanic propriu-zis și o serie de bazine
maritime, aflate în cele mai multe cazuri, în apropierea țărmurilor continentale sau între diferite
insule din arhipelaguri.

Mările reprezintă părți separate ale Oceanului Planetar, care se deosebesc de suprafețele
oceanice prin anumite proprietăți
fizice și chimice ale apei, respectiv:
temperatură, salinitate,densitate și
dinamica apelor. Acestea sunt
întinderi de ape mai mici, aproape
închise, care comunică cu Oceanul
Planetar prin strâmtori de lățimi
variabile, puțin adânci, care nu permit
schimbul cu apele din regiunile
adânci ale oceanului.

Mările interioare sunt înconjurate de

Figure 1 https://world-ocean-and-sea/
uscat și comunică cu oceanul prin

strâmtori: Marea Albă, Marea Mediterană, Marea Baltică, Marea Azov,Marea Neagră, Marea
Roșie, etc iar mările semi închise sunt separate de ocean prin insule și peninsule: Marea Bering,
Marea Nordului, Marea Galbenă, Marea Chinei de Sud, Marea Caraibilor, etc.

Marea este o întindere de apă mai mică, aproape închisă (Marea Mediterană, Marea Roşie),
care comunică cu Oceanul Planetar prin strâmtori de lăţimi variabile, puţin adânci, care nu
permit schimbul cu apele din regiunile adânci ale oceanelor.

Marea Nordului este o mare marginală a Oceanului Atlantic, situată între Norvegia și
Danemarca la extremitatea estică, Marea Britanie la vest și coastele nordice ale Germaniei,
Olandei, Belgiei și Franței la sud. Este situată în platoul continental european iar schimbul de apa
cu Oceanul Atlantic are loc prin Canalul Mânecii în sud și Marea Norvegiei în nord.

Știm că o parte a curentului Atlanticului de Nord se ramifică în Marea Nordului în drumul său
către nord, dar destinatia apei Atlanticului în Marea Nordului nu este clară.
 Conexiunea deschisă cu Atlanticul (în principal prin intrarea nordică, mai puțin prin Canalul
Mânecii) permite schimbul liber de impuls, energie și materie între cele doua mări.Undele
planetare generate de forțele astronomice și atmosferice din ocean, pătrund peste raft, se rup în
Marea Nordului, unde se produc mareele si transporturile de mase de apă. În schimb, deversările
continentale de apă dulce, influențează sistemul actual al Atlanticului de Nord.

În mijlocul Mării Nordului se află bancul de nisip Dogger Bank, unde adâncimea apelor
masoară pe alocuri numai 20 de cm.

Țărmul sudic al Mării

Nordului este format
dintr-o regiune de
„watt”, un univers
natural special, unic în
felul său: mareele care
se produc la intervale de
cca 12 ore, și au în
această zonă o
amplitudine de
aproximativ 4 metri, au
Figure 3 https://www.researchgate.net/figure/North-Sea-basin condus la apariția pe
coasta germană și
olandeză a unui biotop neobișnuit de mlaștini și bancuri de aluviuni, inundabil și periculos.

Adâncimea medie a Mării Nordului este în jur de 100 de metri, cu o adâncime maximă de 700
metri în zona estică, iar în zona de vest, este atât de mică, încât nu atinge nici măcar 17metri.

Minimul de adâncime se
înregistrează în sud estul
Angliei în dreptul bancului
Dogger -16 metri.

Marea majoritate a
mărilor este dezvoltată pe
platforma continentală (Marea Nordului, Marea Mânecii, Marea Baltică), prezentând insule şi
peninsule, adică urme ale continentului. Termenul de mare s-a extins, oarecum impropriu, şi
asupra acelor întinderi de apă din interiorul continentului care nu au nici o legătură cu oceanele.
Aşa sunt, de exemplu, Marea Caspică, Marea Aral, Marea Moartă, care au mai mult caracteristici
de lacuri şi care provin din vechi mări ce s-au „stins” pe parcursul evoluţiei geologice şi din care
au rămas numai aceste resturi.

Mările se deosebesc mult între ele în ceea ce priveşte poziţia lor geografică, originea,
raporturile cu oceanele, caracteristicile fizice şi chimice. Fiecare mare are o circulaţie proprie,
distribuţie a temperaturii, salinităţii, forme de viaţă specifice.

Marea Nordului se află pe ceea ce a fost punctul de joncțiune între trei plăci tectonice
continentale în prima perioadă a erei paleozoice.Mișcările tectonice asociate cu acest fenomen
pot provoca în continuare cutremure mici și tsunami.Caracteristicile de pe coastă sunt rezultatul
mișcărilor tectonice glaciare. Fiordurile adânci sunt cele mai frecvente de pe coasta de nord, în
timp ce coastele din sud sunt reprezentate de plaje de nisip și zone tidale. Fundul platformei
continentale prezintă, uneori pe întinderi mari, denivelări sub formă de dune sau praguri de nisip.

În Marea Nordului, înălțimea acestor praguri submarine este de 10-12 m și, din cauza
deplasării lor neprevăzute, pot provoca neajunsuri echipajelor flotelor de pescuit.

Salinitatea joacă un rol important în distribuția curenților și temperaturii cu adâncimea și are

un rol important în dezvoltarea vieții umane. Salinitatea Mării Nordului este mai redusă în
jumătatea sudică și lângă țărmuri și ajunge până la 27 la mie și chiar peste în jumătatea nordică
unde are deschidere către ocean.

Precipitațiile de pe
raftul nord vestic
european, influențează
salinitatea Mării
Nordului și
variabilitatea sa
sezonierădirect sau prin
descărcare continentală.Temperatura și salinitatea determina densitatea apeide mare și structura
maselor de apă.

Prin strâmtoarea Callais cu lățime de 33 km, Marea Nordului comunică cu Golful Biscaya,
cuprins între coastele franceze și spaniole.

Încălzirea apei oceanelor și mărilor este condiționată de o serie de factori, dintre care principal
este radiația solară, iar într-o
Figure 4 https://www.researchgate.net/figure/North-Sea-basin
măsură mai mică este vorba de
căldura pe care apa oceanelor o
primește de la scoarța pământului prin conductibilitate și prin transformarea energiei cinetice în
căldură. Temperatura mărilor este dependentă de legătura pe care acestea o au cu oceanul.

Schimbările climatice au făcut ca temperatura Mării Nordului să crească de două ori mai
repede decât cea a oceanelor lumii.

Temperatura apei variază în funcție de influența curenților Oceanului Atlantic care la

adâncime ajunge la 21 ° C în timpul verii si 6° C în timpul iernii. În partea nordică temperatura
rămâne

constantă, în jur de 10 °
C, pe tot parcursul
anului ca urmare a
schimbului continuu cu
Oceanul Atlantic.Cele
mai mari variații de
temperatură sunt
inregistrate de-a lungul
coastei de sud lângă
Insulele Frisian din

Figure 5 https://www.google.com/search?q=Temperature+of+north+sea+graphs&sxsrf
Marea Wadden, unde
gheața se poate forma
în iernile deosebit de reci.
 Temperatura medie a Mării Nordului a crescut cu 1,67 grade Celsius (3 grade Fahrenheit)în
ultimii 45 de ani, timp în care, temperatura oceanelor cum ar fi Pacificul sau Atlanticul, a crescut
în medie cu 0,74 grade Celsius.Datele se bazează pe evaluările efectuate până în 2010 de către
Grupul interguvernamental privind schimbările climatice, și potrivit acestora, temperatura Mării
Nordului ar putea crește cu încă 1,7 grade Celsius până în anul 2100.

Încălzirea apelor mării are repercursiuni pentru multe tipuri de organisme marine iar cele
sensibile la temperatură vor dispărea.

Marea Nordului primește apă dulce nu numai din râuri ci și din apa Mării Baltice, care are o
salinitate destul de redusă. Peste marea deschisă umiditatea medie este de aproximativ 82% în
timpul iernii și 84% în timpul verii. În zonele de coastă, este mai mult variabilă, atingând un
maxim de aproximativ 90% la sfârșitul toamnei și iernii, și care se încadrează la aproximativ
60% până la 65% în porturi insulare în luna mai. Umiditate foarte mica de 20% este uneori
înregistrata cu vânturi între Est și Sud-Est care crează condiții nefavorabile pentru navigație. În
condiții de furtună navele se pun la adăpost în zona capului Finister.

Marea Nordului este o mare rece, cu foarte multe furtuni și vizibilitate redusă în sezonul
rece. Aceste furtuni aduc ploaie și ceața, dar contribuie și la apariția valurilor care pot atinge
înălțimi între 6 si 10 metri, toate acestea având un impact negativ asupra industriei de transport
maritime.

Vânturile mai frecvente din nord-vest înseamnă mai puțină circulație ciclonică, mai puțin
schimb de apă cu Atlanticul și mai multă stagnare.Această schimbare ar avea consecințe negative
pentru ecosistemul Mării Nordului, care a devenit adaptat unei derive ciclonice majore de mase
de apă.

Valorile maxime ale densităţii sunt de 1,027 şi 1,028 în mările polare; spre Ecuator ele scad
la 1,023 în Atlantic şi 1,022 în Pacific. Se produc şi o serie de anomalii în distribuţia densităţii.
În zona de vărsare a 91 fluviului Amazon densitatea este de 1,015, la gura de vărsare a Gangelui
de 1,018. În Marea Baltică, în special vara, apele fiind foarte dulci, densitatea scade în luna
august la 1,004, în timp ce în Marea Nordului este de 1,026. Densitatea în adâncime creşte, în
mod regulat, datorită scăderii temperaturii şi creşterii presiunii. Repartiţia densităţii are o mare
importanţă pentru navigaţie. Flotabilitatea vaselor creşte în apele mai dense (navele care ies din
Dunăre încărcate adaugă încărcătură în Marea Neagră şi se supraîncarcă în Mediterană exact cu
diferenţa care rezultă din densitatea apei în cele trei regiuni).

Bibliografie

Vespremeanu, E., 1992. Oceanografie. Editura Universității din București. București.

Vespremeanu, E., 2005. Geografia Mării Negre. Editura Universitară. București.

Posea, Aurora,(2006).Oceanografie. Editura Fundației România de mâine

Winther N.G.& Johannessen J.A. -North Sea circulation: Atlantic inflow and its destination:

https://agupubs.onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1029/2005JC003310

North Sea warming twice as fast as world's oceans:

https://www.dw.com/en/north-sea-warming-twice-as-fast-as-worlds-oceans/a-40427339

Science Direct – A brief analysis of North Sea physics:

https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0078323411500193

ResearchGate :

https://www.researchgate.net/figure/27-Annual-cycle-in-air-temperature-C-for-the-sea-areas-of-
the-North-Sea-BSH-2009_fig56_307586374