Subiectui Ix

Acad.
Ion Guceac DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE Suport de curs
SUBIECTUL IX. DREPTUL ELECTORAL – INSTITUȚIE JURIDICĂ DE DREPT

CONSTITUȚIONAL ȘI INSTRUMENT FUNDAMENTAL AL MECANISMULUI DE FOMARE
A AUTORITĂȚILOR REPREZENTATIVE
Obiective:
 a stabili principiile dreptului electoral;
 a compara modalităţile de scrutin;
 a aprecia rolul autorităţilor publice în organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi referendumului.
SUVERANITATEA NAȚIONALĂ ȘI DREPTUL DE VOT
În marea majoritate a statelor contemporane constituţiile declară poporul drept deţinător al

suveranităţii naţionale, aceastî regulă fiind ridicată la rang de principiu constituţional ce determină forma
de stat.
Acest principiu, care formează temelia dreptului constituţional contemporan, este fundamentat
teoretic din cele mai vechi timpuri.
Din punct de vedere nomativ este formulat în istorica Declaraţie franceză a drepturilor omului şi
cetăţeanului,care proclama : “Principiul oricărei suveranităţi reşade esenţialmente în naţiune. Nici un corp,
nici un individ nu poate exercita vreo autoritate care nu emană expres de la această sursă”.
Drept rezultat, acest principiu asigură realizarea unuia dintre drepturile fundamentale ale omului şi
cetăţeanului consacrat în art. 21 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în conformitate cu care
voinţa poporului este baza puterii de stat. Această voinţă trebuie să fie exprimată prin alegeri oneste care
trebuie să aibă locperiodic, prin sufragiu universal, egal şi prin vot secret sau dupa oprocedură echivalentă
care să asigure libertatea votului.
Într-adevăr, în condiţiile statului de drept ultimul şi decisivul cuvânt înprocesul de organizare a
societăţii în stat îi aparţine poporului. Conform Declaraţiei suveranităţii RepubliciiMoldova, izvorul şi
purtătorul suveranităţii este poporul. La fel, Constituţia Republicii Moldova (art. 2) consacră următoarele:
“Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin
organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie”.
Organul de manifestare a suveranităţii naţionale este voinţa generală a corpului social care
alcătuieşte condiţia juridică de existenţă a statului cu denumirea de popor.
Manifestarea principală a suveranităţii naţionale în statul contemporan se materializează în
procesul de legiferare. Legiferarea se produce direct de popor, în condiţiile democraţiei directe, sau prin
reprezentanţi aleşi care, legiferînd, exercită suveranitatea în numele poporului, în sistemul de guvernămînt
al democraţiei reprezentative.
Voinţa generală nu va putea constitui niciodată voinţa unanimă a tuturor membrilor corpului
social, care este imposibil de realizat, ea va reprezenta numai voinţa majorităţii. Neputându-se realiza
voinţa unanimă, este logic şi natural să se admită voinţa celor mulţi. Minoritatea, prin însăşi esenţa voinţei
sociale, va trebui să se supună voinţei majorităţii, fără de care nu se poate concepe o organizare socială şi
politică.
Principiul suveranităţii naţionale consideră poporul ca un subiect de drept constituţional având o
existenţă proprie, deosebită de vieţile indivizilor care îl constituie la un moment dat. Această fiinţă cu
1
Acad. Ion Guceac DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE Suport de curs
existenţă proprie are voinţa sa care întruchipează produsul instinctului naţiunii, a evoluţiei istorice, a
tradiţiilor, moravurilor, culturii, voinţă căreia voinţele individuale trebuie neapărat să se supună, la nevoie
chiar prin constrîngere, în interesul societăţii. Dar această prezenţă, nefiind o persoană fizică, nu-şi poate
manifesta prin ea însăşi voinţa. Echivalentul acestei voinţe nu se poate găsi decît în voinţele concordate
ale unui anumit număr de indivizi luaţi din corpul naţiunii, a majorităţii cetăţenilor. Rezultanta voturilor
lor va fi considerată ca expresia voinţei naţionale. Dreptul de a lua parte la această consultare şi a se
exprima se numeşte dreptul de vot.
În cadrul democraţiei directe, cetăţenii învestiţi cu dreptul de vot, se pronunţă nemijlocit şi direct
asupra tuturor actelor de suveranitate. În sistemul democraţiei reprezentative, cetăţenii învestiţi cu acest
drept aleg reprezentanţi care exercită în numele poporului suveranitatea.
După cum voinţa generală, expresie a suveranităţii naţionale, nu poate fi decît voinţa majorităţii,
tot astfel majoritatea sufragiilor pronunţate în acelaşi sens va determina pe cei aleşi ca reprezentanţi.
Din aceste considerente pare a fi logic şi inevitabil principiul majoritar în alegerea reprezentanţilor
poporului. Faţă cu principiul suveranităţii naţionale, nu se poate concepe un alt sistem pentru exprimarea
voinţei generale.
Cetăţenii, exercitând suveranitatea prin dreptul de vot, acţionează nu în numele lor propriu, ca
deţinători ai unei cote părţi de suveranitate, ci în numele poporului pe care ei îl reprezintă în acel moment.
Ei îndeplinesc o funcţie socială. Dreptul de vot este exerciţiul unei funcţii sociale.
Din însuşi principiul suveranităţii naţionale, rezultă că toţi cetăţenii sunt chemaţi în mod natural şi
egal să îndeplinească această funcţie. Interesul general însă cere ca, pentru bunul mers al societăţii, să se
supună îndeplinirea funcţiei sociale a dreptului de vot unorcondiţii care să asigure îndeplinirea ei cât mai
eficientă. Aceasta cu condiţia ca restricţiile să fie excepţionale şi întemeiate pe împrejurări naturale sau
morale care ar face ca exerciţiul acestei funcţii să fie un pericol. Nu se pot pune alte condiţii decât acelea
ale discernământului şi ale sociabilităţii - vârstă; capacitate, moralitate.
Tot în interesul general, se poate institui obligativitatea votului, silind pe cetăţeni la exerciţiul
funcţiei sociale cu care sunt învestiţi. De altfel, obligativitatea votului este şi instrumentul cel mai puternic
de educaţie cetăţenească. Prin alegeri se exprimă astfel cu adevărat voinţa naţională.
Nu se pot fixa condiţii de cens, avere, învăţătură, familie etc., căci am cădea în arbitrar, un arbitrar
incompatibil cu deplina egalitate care formează temelia principiului suveranităţii naţionale. Singurul
sistem de vot potrivit cu acest principiu este numai votul universal şi egal al tuturor cetăţenilor.
În concluzie, suveranitatea aparţinând poporului ca un tot indivizibil, exerciţiul suveranităţii
aparţine corpului întreg al alegătorilor şi votul într-un anumit sens al majorităţii acestui corp va exprima
voinţa naţională.
DESTINAŢIA SOCIALĂ ŞI TIPURILE DE ALEGERI
În doctrina dreptului constituţional noţiunea de alegerisemnifică procedura de formare a unui organ

de stat sau învestireaunei persoane cu atribuţii publice realizate prin intermediul votuluiacordat de
persoane autorizate în condiţiile în care pentru obţinereamandatului respectiv sunt înaintate două sau mai
multe candidaturi.
2
Definiţia de mai sus face posibilă diferenţierea alegerilor dealte modalităţi de formare a organelor
de stat sau investireapersoanelor oficiale cu atribuţii publice, cum ar fi, de exemplu, numirea în funcţie de
către un organ colegial realizată prin intermediul votului exprimat de persoane competente.
Ractica constituţională au fost cunscute şi alte practici de desemnare a unor reprezentanţi sociali.
Astfel, încă Aristotel (Politica IV, 9) menţiona următoarele: „În general, se admite că desemnarea în
diverse magistraturi prin tragere la sorţi este de natură democratică, iar desemnarea prin alegeri, de natură
oligarhică”. În azul aceste Aristotel are, probabil, în vedere desemnarea magistraţilor (reprezentanţi ai
puteri executive) şi nu a reprezentanţilor în organul legislativ, deoarece, după cum cunoaştem, cetăţile
greceşti la care se referea aristotel practicau democraţia directă, fără a avea nevoie de un asemenea organ.
În acest model al democraţiei antic, majoritatea magistraţilor erau aleşi prin tragere la sorţi între cetăţeni,
cu excepţia strategului care era ales, datorită competenţei specifice încredinţate acestuia.
Vom observa că opţiunea pentru tagerea la sorţi ori alegerea nu este totuşi determinată numai de
competenţa celui desemnat. Această opţiune ţine, în primul rând, de faptul că tagerea la sorţi şi alegerile se
deosebsc cardinal pin natura competiţiei. Astfel, în cazul tragerii la sorţi candidaii sunt pasivi şi se
subordonează unei proceduri asupra căreia ei nu deţin nici un control. Cât priveşte alegerile acestea
pesupun o competiţie în rezultatul căreia sunt aleşi cei mai buni. Anume în acest sens şi în continuarea
ideii lansate de Aristotel, Montesquieu observase că „sufragiul prin tragere la sorţi este de natură
democratică; sufragiul prin alegeri este de natură aristocratică”, având în vedere că aristocraţa înglobează
pe cei mai buni membri aiu societăţii.
Aristotel, după cum am menţionat ai sus a utilizat termenul de oligarhie, fapt prin care atenţiona că
alegerile sunt însoţite de diferite mecanisme (în special, censul) utilizate pentru a îndepărta cetăţenii săraci
d la viaţa politică.
Impunerea alegerilor ca mijloc de desemnare a reprezentanţilor societăţii a fost susţinută şi de
Biserică, mai ales, în perioada Evului Mediu, care condamna tragerea la sorţi ca pe un procedeu păgân.
Este necesar să subliniem că în regimurile reprezentative moderne, prin intermediul alegerilor se
formează diverse organe ale puterii publice: parlamentele, şefii de stat, organele judiciare, autorităţile
administraţiei publice locale.
Ca instrument de formare a organelor puterii publice, alegerilese caracterizează prin următoarele
trăsături specifice:
1. Alegerile legitimează puterea. Prin intermediul alegerilor poporul îşi selectează reprezentanţii
săi, iar mandatul încredinţat le transmite împuterniciri de realizare a suveranităţii. Or, „nu exist guvernanţi
legitimi, împuterniciţi cu forţa de a comnada, decît cei ieşiţi din alegeri libere şi democratice”.
Alegerile nu sunt numai ceea ce dă viaţă ansamblului instituţional, Presedinţia Republicii
Moldova, Parlamentul, consiliile locale. Ele au o semnificaţie mai largă: alegerile reprezintă principala
formă de participare politică a cetăţenilor, iar în ochii conştiinţei collective, ele sunt criteriul principal
aldemocraţiei politice.
2. Alegerile constituie barometrul vieţii politice. În procesul de organizare şi desfăşurare a
alegerilor se confruntă interesele diferitelor viziuni şi programe de guvernare ai căror exponenţi sunt
partidele şi organizaţiile social-politice. Rezultatele alegerilor reflectă măsura de influenţă aacestor forţe
politice şi aspiraţiile alegătorilor.
3. Alegerile sunt un instrument de selectare a guvernanţilor.Anume alegerile creează pentru
cetăţeni posibilitatea de atransmite dreptul la guvernare persoanelor capabile şi demne să guverneze.
3
Deseori însă alegătorii nu au posibilitatea de a alege pecel bun dintre cei răi şi rămân să aleagă pe cel mai
bun dintre ceirăi. Această stare de fapt stimulează abstenţionismul, fenomen desprecare urmează să
discutam mai jos.
Doctrina şi practica constituţională cunosc mai multe tipuride alegeri. Astfel, alegerile pot fi
directe şi indirecte.
Alegerile directe se caracterizeaza prin aceea că cetăţeniiîşi exprimă opţiunile electorale nemijlocit,
fără intermediari.
Prin alegeri directe se aleg camerele inferioare, uneori şisuperioare, ale parlamentelor bicamerale,
parlamentele unicamerale, şefii de stat în regimurile prezidenţiale şi semiprezidenţiale.
Pentru alegerile indirecte este caracteristică alegerea organelorreprezentantive nu de către
alegători, dar de persoane împuternicite de alegătorii primari (electori, deputaţi).
Prin alegeri indirecte se aleg camerele superioare aleparlamentelor bicamerale, uneori şefii de stat,
guvernele,judecătorii etc. Alegerile indirecte pot cuprinde două, trei şi maimulte etape.
Alegerile pot fi generale şi parţiale.
Alegerile generale se desfăşoară cu participarea tuturorcetăţenilor cu drept de vot (alegerile
parlamentare, prezidenţiale).
Alegerile parţiale se desfăşoară în vederea repartizării unormandate parlamentare în urma
exprirării înainte de termen a acestora.
Alegerile pot fi naţionale şi regionale (locale).
Uneori chiar şi în cadrul unor state aflate în etapa de tranziţie a creării unui stat de drept, care
pretind cu mare vervă să se numească democratice, alegerile pot să capete un caracter denotativ sau chiar
agresiv, pe parcursul campaniei electorale fiind identificate anumite probleme, cum ar fi:
- arestările şi ameninţările cu arestarea, fapte ce crează o atmosferă de intimidare;
- abuzul excesiv de putere din partea autorităţilor;
- prezentarea de mass-media de stat a informaţiei părtinitoare şi distorsionate;
- supravegherea riguroasă a vieţii publice de către forţele de ordine a împiedicat
desfăşurarea unei campanii electorale dinamice;
- campanie electorală, caracterizată în general printr-un nivel scăzut de activitate, anemică a
fost marcată de lipsa unei separări depline între funcţiile de partid şi cele guvernamentale etc.
DREPTURILE ELECTORALE ALE CETĂŢENILOR
Drepturile electorale formează o categorie distinctă în cadrul drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor

RepubliciiMoldova.
Prin importanţa sa, drepturile electorale sunt plasate în categoria drepturilor cetăţeneşti
fundamentale.În cadrul acestor drepturi fundamentale, drepturile electorale sunt grupate într-o categorie
distinctă numită drepturi exclusiv politice.
Ca drepturi exclusiv politice drepturile electorale aparţin numai cetăţenilor Republicii Moldova,
fiindcă în virtutea articolului 2 din Constituţie, numai ei participă la guvernarea statului nostru.
Cu privire la drepturile electorale ale cetăţenilor este necesară o precizare: drepturile electorale au
o sferă mult mai largă decât sfera rezultată din constituţie.
4
Explicaţia constă în faptul că prin Constituţie sunt nominalizate numai drepturile fundamentale ale
cetăţenilor, celelalte drepturi electorale (de a propune candidaţi, de a fi membru al comisiei electorale,
dreptul de agitatie etc.) sunt prevăzute în legile electorle.
De aceea când analizăm drepturile electorale ale cetăţenilor RepubliciiMoldova, trebuie să avem în
vedere că sfera lor este mai largă decât cea care rezultă din Constituţie, această împrejurare impune
delimitării drepturilor electorale fundamentale (nominalizate prin Constituţie) şi celorlalte drepturi
electorale (obişnuite).
Desigur, toate drepturile electorale ale cetăţenilor se află într-o strînsă corelaţie, drepturile
electorale obişnuite avînd în acelaşi timp şi rolul de garanţii pentru drepturile electoralefundamentale.
Tradiţional sunt exprimate constituţional şi analizate în lucrrile stiinţifice următoarele drepturi
electorale fundamentale:
- dreptul de a alege;
- dreptul de a fi ales;
- dreptul de revocare.
Dreptul de a alege. Este unul dintre drepturile electorale fundamentale ale cetăţenilor Republicii
Moldova. Codul electoral (art. 11) oferă dreptul de a alege cetăţenilor Republicii Moldova care au
împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani, cu excepţia celor privaţi de acest drept în modul
stabilit de lege.
Spre deosebire de Republica Moldova, în unele cantoane din Elveţia persoanele care nu se prezintă
la vot sunt amendate, situaţie prin care se asigură obligativitatea prezentării la vot.În literatura de
specialitate se consideră căobligativitatea votului are sens, deoarece exercitarea acestui drept este o
chestiune de conştiinţă.
Codul electoral, (art. 13) stabileşte restricţii privitor la exercitarea acestui drept. Astfel, nu au
dreptul de a alege persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani și persoanele lipsite de dreptul la vot prin
hotărîrea definitivă a instanței de judecată.
Dreptul de a fi ales.În conformitate cu art. 12 din Codul electoral, dreptul de a fi aleşi îl au
cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot care întrunesc condiţiile prevăzute de acest cod.
Şi în acest caz Codul electoral, art. 13. alin. 2 stabileşte restricţii în conformitate cu care nu pot fi
aleşi :
- militarii cu serviciul in termen;
- cetăţenii care nu au dreptul de a alege;
- persoanele care sunt condamnate la închisoare (privaţiune de libertate) prin hotărâre
judecătorească definitivă şi îşi ispăşesc pedeapsa în instituţii penitenciare, precum şi persoanele care au
antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
- persoanele private de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere prin hotărâre judecătorească
definitive;
- cetăţenii Republicii Moldova care, în virtutea funcţiei pe care o deţin, nu au dreptul să fie membri
ai partidelor sau ai altor organizaţii social-politice, precum şi persoanele cu înaltă funcţie de răspundere al
căror mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova şi/sau de legile
organice, din momentul înregistrării lor în calitate de concurenţi electorali, îşi suspendă activitatea în
funcţia pe care o deţin. Sub incidenţa acestor prevederi cad: viceprim-miniştrii, miniştrii şi membrii din
5
oficiu ai Guvernului;conducătorii autorităţilor publice centrale; preşedinţii şi vicepreşedinţii

raioanelor;primarii şi viceprimarii;pretorii şi vicepretorii.
Revocarea. În democraţiile reprezentative este acceptată regula ca electoratul să aştepte până la
sfârşitul termenului mandatului celui ales , pentru a-şi exprima prin vot atitudinea faţă de activitatea
acestuia. În unele state,, totuşi, alegătorii au posibilitatea de a obliga pe cel ales să depună mandatul până
la expirarea termenului acestuia.
Revocarea are loc atunci când un anumit numar de semnături pe o petiţie (de la 20% până la 30%)
cere organizarea şi desfăşurarea alegerilor speciale pentru îndepartarea din funcţie a unei anumite
oficialităţi alese în prealabil. Motivele pentru care se cere îndepărtarea din funcţie variază de la acţiuni
contrare legii, eşecuri înregistrate în îndeplinirea obligaţiilr revenite, pînă la nemulţumirea publică a
alegătorilor datorată măsurilor luate sau a comportamentului extrem de ofensator al celui ales.
În Republica Moldova revocarea ca formă de manifestare a democraţiei poate fi aplicată doar în
raport cu primarii. Astfel, în conformitate cu Codul electoral (art. 3), revocarea reprezintă retragere de
către instanţa de judecată a mandatului persoanei care ocupa o funcţie publică eligibilă, precum şi
retragerea mandatului primarului prin referendum local. Codul (art. 185) dispune că revocarea primarului
satului (comunei), sectorului, oraşului (municipiului) se efectuează prin referendum local. Revocarea
primarului poate fi iniţiată în cazul în care acesta nu respectă interesele comunităţii locale, nu exercită în
mod adecvat atribuţiile de ales local prevăzute de lege, încalcă normele morale şi etice, fapte confirmate în
modul stabilit. Referendumul local pentru revocarea primarului poate fi iniţiat după expirarea unui an de
la intrarea acestuia în funcţie sau de la data referendumului local precedent pentru revocarea aceluiaşi
primar. Revocarea primarului nu poate fi iniţiată pe parcursul ultimelor 6 luni înainte de expirarea
mandatului.
NOŢIUNEA ŞI CARACTERISTICA PRINCIPIILOR ELECTORALE
Principiile dreptului electoral reprezintă dispoziţii cu caracter general care direcţionează întregul
proces de reglementare normativă a raporturilor electorale. Ele formează conţinutul de bază al sistemului
electoral, asigură mecanismul de reglementare normativă a alegerilor, îndeplinesc rolul unor criterii de
apreciere a legalităţii acţiunilor întreprinse de cetăţeni, blocuri electorale, comisii electorale, organe de
stat, organe de autoadministrare locală, instanţe judecătoreşti.
Principiile dreptului electoral creionează parametrii de bază în cadrul cărora se constituie
mecanismul de reglementare a relaţiilor sociale electorale.
Dezvoltarea dreptului electoral contemporan, în condiţiile aprofundării şi extinderii începuturilor
democratice în procesul de organizare şi desfăşurare a alegerilor, implică actualitate sporită problemei
privind „formarea unor standarde (criterii) universale pentru sistemul principiilor organizatorico-
tehnologici de drept, care direcţionează procesul de rotaţie şi transmitere a puterii publice prin intermediul
campaniilor electorale”.
Din aceste considerente cercetarea sistemului de principii reprezintă una dintre sarcinile de bază
ale doctrinei ştiinţifice a dreptului electoral din Republica Moldova.
Reformarea, dar mai bine zis, constituirea dreptului elctoral în Republica Moldova a început
imediat după adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova la 27 august 1991 a Declaraţiei de
independenţă. Această activitate a căpătat amploare mai ales după adoptarea Constituţiei în vigoare.
6
Anume Legea fundamentală a creat condiţiile necesare dezvoltării dinamice a legislaţiei elctorale, ale
cărei norme garantează drepturile electorale ale cetăţenilor, asociaţiilor electorale formate de ei.
În legătură cu aceasta, principiile care fundamentează normele constituţionale, pe lîngă faptul că
determină parametrii întregului proces de reglementare legislativă, mai servesc şi criterii de apreciere a
legislaţiei în vigoare.
Cu părere de rău, absenţa în Constituţie a unui capitol rezervat sitemului electoral nu contribuie la
marcarea unor puncte de orientare expresă şi clară a reformei elctorale, obiectivul prioritar al căreia este
reconstituirea dreptului elctoral în baza unor principii noi.
Este de datoria noastră să reamintim că reformele în domeniul dreptului electoral din Republica
Moldova, iniţiată imediat după adoptarea Constiuţiei din 1994, erau chemate să asigure şi să garanteze
procesul democratic şi legitim de exprimare a voinţei libere de către cetăţeni în procesul de formare a
organelor reprezentative centrale şi a organelor de autoadministrare locală, să contribuie la edificarea unui
sistem electoral unitar, coordonat, optimal balansat, necontradictoriu şi care ar reflecta natura structurii
unitare a statului şi, totodată, garantînd stabilitate şi preemţiune în activitatea autorităţilor publice centrale
şi locale. Din acest punct de vedere problema principiilor dreptului electoral nu poate fi redusă doar la
dreptul subiectiv al cetăţeanului de a participa la alegeri şi la garanţia realizării acestuia.
Prin principii ale dreptului electoral vom înţelege o serie de standarde (începuturi) general
acceptate, fundamentale, care reflectă natura democratică a alegerilor în calitate de fundament
constituţional al puterii publice, care determină condiţiile primare de reglementare a drepturilor electorale,
un sistem coordonat de garanţii şi proceduri care asigură desfăşurarea unor alegeri oneste (nefalsificate),
realizarea şi protecţia drepturilor electorale ale cetăţenilor.
Deocamdată, în literatura juridică nu s-a conturat o viziune unică privitor la clasificarea principiilor
dreptului electoral.
Spre exemplu, pentru etapa dreptului electoral sovietic era specifică confundarea principiilor
dreptului elctoral cu condiţiile de realizare a drepturilor subiective ale cetăţeanului de a alege şi de a fi ales
în autorităţile reprezentative ale statului. Din acest punct de vedere calitatea de principii ale dreptului
elctoral era acordată în exclusivitate condiţiilor de participare a cetăţenilor la alegeri în virtutea dreptului
electoral universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
Putem remarca cu satisfacţie că actualmente se înregistrează tendinţa de interpretare extensivă a
conceptului de principii ale dreptului electoral prin includerea în sistemul lor nu numai a condiţiilor
conceptuale de participare a cetăţenilor la alegeri, dar şi a condiţiilor primare (încipiente) ale procesului
electoral care reflectă natura democratică a alegerilor în calitatea acestora de instituţie politică a
suveranităţii poporului care asigură participarea liberă şi deschisă a cetăţenilor la formarea autorităţilor
publice reprezentative.
Astăzi alegerile obligatorii, organizate la intervale prestabilite de timp, oportune, libere,
competitive, autentice reprezintă unica modalitate de delegare a puterii de către popor aleşilor săi, inclusiv
mijlocul optimal de constituire a instituţiilor democraţiei reprezentative care formează un element
obligatoriu al modelului statului de drept.
Ţinând cont de particularităţile dreptului electoral contemporan se propune clasificarea principiilor
dreptului electoral din Republica Moldova condiţionată de destinaţia şi interdependenţa acestor principii
în mecanismul organizatorico-juridic de reglementare a raporturilor electorale.
În funcţie de acest criteriu principiile dreptului electoral sunt sistematizate în două categorii:
7
1) principiile organizării şi desfăşurării alegerilor;

2) principiile participării cetăţenilor Republicii Moldova la alegeri;
Unii autori recunosc şi existenţa unor principii complimentare.
Principiile organizării şi desfăşurării alegerilor reprezintă o categorie de principii care reflectă
condiţiile incipiente de asigurare a raporturilor electorale ce ţin de obligativitatea, periodicitatea,
oportunitatea fixării, libertăţii, caracterului de alternativă şi competitivitate a alegerilor şi admisibilitatea
diferitelor sisteme electorale, independenţa organelor electorale, nefalsificarea alegerilor, distribuirea
competenţelor între subiecţii procesului electoral, interdicţia desfăşurării concomitente a alegerilor şi a
referendumului.
În categoria principiilor participării cetăţenilor Republicii Moldova la alegeri vom include
universalitatea şi egalitatea dreptului de a alege şi de a fi ales, votarea directă, votarea secretă, libertatea
exprimării opţiunilor electorale.
În categoria principiilor complimentare sunt incluse: publicitatea, transparenţa, caracterul teritorial
al alegerilor, responsabilitatea pentru încălcarea drepturilor electorale ale cetăţenilor.
Trebuie să subliniem că toate pribncipiile numite interacţionează aidoma unui mecanism
asemănător teoriei de comunicare a vaselor capilare.
Principiile organizării şi desfăşurării alegerilor. Evoluţia dreptului electoral contemporan din
Republica Moldova, practica aplicării acestuia şi perspectiva de dezvoltare la începutul mileniului nou
este fundamentată de normele Constituţiei în vigoare, Codului electoral şi de alte acte normative.
Conţinutul acestor acte ne permite să tragem concluzia că organizarea şi desfăşurarea alegerilor (centrale,
locale) sunt determinate de următoarele principii:
Obligativitatea alegerilor. Acest principiu presupune că în Republica Moldova alegerile sunt unica
modalitate obligatorie şi legală de formare a organelor reprezentative centrale şi de autoadministrare
locală. Oricare altă modalitate de intrare în posesia atribuţiilor reprezentative vine în contradicţie cu
Constituţia şi cu alte acte normative din Republica Moldova şi nu pot fi calificate altfel decît violare a
ordinii constituţionale.
Totodată, obligativitatea alegerilor determină interdicţia pentru organele de stat şi cele de
autoadministrare locală de a se eschiva de la luarea deciziei despre desfăşurarea scrutinului în termenul
stabilit de legislaţie, să anuleze ori să amîne alegerile fixate.
Autenticitatea (nefalsificarea) alegerilor. Se află într-o legătură strânsă cu principiul obligativităţii
alegerilor. În conformitate cu Codul electoral (art. 32 alin. 3), hotărârile consiliului şi biroului electoral,
adoptate în limitele competenţei lor, inclusive cele care confirmă rezultatele alegerilor, sunt executorii
pentru autorităţile publice, întreprinderi, instituţii şi organizaţii, persoanele cu funcţii de răspundere,
partide, alte organizaţii social-politice şi organele lor, precum şi pentru toţi cetăţenii.
În practica constituţională sunt înregistrate cazuri de revizuire a hotărîrilor comisiilor electorale
privitor la rezultatele alegerilor de către unele organe de stat sau funcţionari din cadrul lor. Asemenea
situaţii sunt specifice mai ales statelor federative cu un număr mare de subiecţi ai federaţiei.
Periodicitatea alegerilor. Acest principiu este condiţionat de faptul că atribuţiile autorităţilor
publice reprezentative centrale şi de autoadministrare locală sunt limitate în timp şi presupune că alegerile
ordinare trebuie să se defăşoare la anumite intervale de timp. Intervalele de timp dintre alegerile
consecutive sunt determinate de durata mandatului de realizare a atribuţiilor organelor respective astfel
încât, pe de o parte, se realizeze stabilitatea în activitatea organelor şi funcţionarilor electivi, iar pe de altă
8
parte să fie garantată rotaţia acestora şi exclusă exercitarea de lungă durată nejustificată a funcţiilor
elective de către unele şi aceleaşi persoane.
Principiul periodicităţii alegerilor este şi o condiţie obligatorie a legalităţii şi democratismului
alegerilor. Normele dreptului internaţional consacră că alegerile libere organizate la diferite intervale de
timp fac parte din categoria elementelor dreptăţii, care sunt necesare pentru expresia deplină a demnităţii
personalităţii umane, drepturilor inalienabile a tuturor oamenilor. Şi Constituţia Republicii Moldova (art.
38) recunoaşte că voinţă poporului care constituie baza puterii de stat se exprimă prin alegeri libere, care
au loc în mod periodic.
Periodicitatea alegerilor reprezintă, în acelaşi timp, o garanţie importantă care împiedică
prelungirea nelegitimă a termenului de exercitare a atribuţiilor cu caracter public la nivel naţional şi local.
Din aceste considerente în Constituţia Republicii Moldova (art. 63) se consacră în mod expres că
Parlamentul este ales pentru un mandat de 4 ani. Aceste dispoziţii deopotrivă cu normele de drept care
determină termenele de fixare a alegerilor ordinare şi extraordinare contribuie la asigurarea normativă a
principiului periodicităţii alegerilor. În conformitate cu art. 130 din Codul electoral, Primarii oraşelor
(municipiilor), sectoarelor, satelor (comunelor) şi consilierii în consiliile raionale, orăşeneşti (municipale),
de sector şi săteşti (comunale) se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pentru un
mandat de 4 ani.
Libertatea alegerilor. Importanţa acestui principiu pentru organizarea şi desfăşurarea campaniilor
electorale este universală. Din aceste considerente Constituţia Republicii Moldova (art. 38) consacră acest
principiu. Libertatea alegerilor în calitatea sa de principiu al sistemului electoral cere ca în procesul de
organizare şi desfăşurare a alegerilor să se excludă orice formă de constrângere în raport cu participarea
cetăţenilor la alegeri, şi la procesul votării nemijlocite.
Acest principiu presupune caracterul liber al alegerilor în cadrul cărora orice cetăţean îşi exprimă
opţiunea electorală aşa cum doreşte el, fără a fi supus vreunui control şi fără a fi tras la răsundere în
legătură cu modul în care şi-a exercitat acest drept electoral.
Trebuie precizat că în trecutul istoric al constituţionalismului naţional dreptul electoral de a alege a
fost şi obligatoriu, în conformitate cu art. 64 şi 68 din Constituţia României din 1923, art. 61 din
Constituţia României din 1938.
În unele state din America de Sud, campaniile electorale sunt extrem de agitate şi violente. În anul
1988, datorită violenţelor din timpul campaniei electorale, la alegerile parlamentare din Salvador s-au
prezentat la urne numai 50% din cei înscrişi în listele electoale.Un alt exemplu de campanie electorală şi
de alegeri desfăşurate sub semnul terorii poate servi cazul Columbiei, unde în anul 1988 au fost asasinaţi
150 de cetăţeni.
Realizarea principiului libertăţii alegerilor cere ca în procesul de stabilire a rezultatelor alegerilor
să nu se ţină cont de numărul de alegători care au votat, adică chiar dacă a votat un singur alegător să se
considere că alegerile au avut loc.
În majoritatea cazurilor, însă, legislaţia statelor este orientată spre stabilirea unei cote obligatorii de
participare a cetăţenilor la alegeri pentru validarea lor.
În Republica Moldova Comisia Electorală Centrală poate consideraalegerile parlamentare
nevalabile dacă la ele au participat mai puţin de 1/3 din numărul de persoane înscrise în listele electorale
(Cod electoral, art. 99). La fel şi alegerile locale pot fi considerate nevalabile dacă la primul tur de scrutin
au participat mai puțin de 1/3 din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale (Cod electoral, art.
9
125). În turul doi de scrutin, alegerile se vor declara valabile indiferent de numărul alegătorilor care au
participat la alegeri.
Alternativitatea alegerilor. În unele sisteme constituţionale acest principiu este consacrat în
legislaţia electorală. Spre exemplu, în art. 32 din Legea despre garanţiile de bază ale drepturilor electorale
şi a dreptului de participare la referendum a cetăţenilor Federaţiei Ruse se stipulează că în cazul în care în
ajunul zilei de votare în circumscripţia electorală nu va rămâne nici un candidat sau numărul de candidaţi
va fi mai mic decât numărul de mandate disputate ori egal, sau va fi înregistrat doar o listă de candidaţi,
alegerile în aceasată circumscripţie electorală, prin decizia comisiei electorale respective, vor fi amânate
pentru un termen nu mai mare de 6 luni, pentru înaintarea suplimentară a candidaţilor (listelor de
candidaţi) şi realizarea altor activităţi ce ţin de procesul electoral.
O astfel de reglementare normativă a procesului de înaintare şi înregistrare a candidaţilor este
chemată să asigure condiţii favorabile caracterului de competitivitate a alegerilor.
Cu regret, acest principiu nu este consacrat în Codul electoral al Republicii Moldova (şi nici nu
este asigurat), ceea ce creează situaţii de incertitudine în dreptul electoral.
Introducerea principiului alternativităţii (competiţionalităţii) în sistemul dreptului electoral va
contribui la avansarea proceselor democratice, la consolidarea societăţii civile, servind şi catalizator al
dezvoltării parlamentarismului naţional. Graţie competitivităţii candidaţilor alternativi şi listelor de
candidaţi înaintate de partidele politice, opţiunile electorale ale alegătorilor-cetăţeni ai Republicii Moldova
vor căpăta o expresie mai obiectivă, care va ţine cont de caracterul real al coraportului dintre diferitele
forţe sociale din viaţa politică a societăţii.
Admisibilitatea diferitelor sisteme electorale. Nici Constituţia şi nici Codul electoral al Republicii
Moldova nu conţin interdicţii privitor la utilizarea diferitelor sisteme electorale în procesul organizării
alegerilor centrale sau locale.
Legislaţia recunoaşte caracterul legitim al alegerilor organizate după sistemul electoral majoritar,
al reprezentării proporţionale ori al unor modele mixte.
De regulă, acceptarea unui sau altui sistem electoral este condiţionat de o serie de factori, cum ar
fi: caracterul procesului de dezvoltare social-economică a statului respectiv; principiile constituţionale
privind structura şi atribuţiile autorităţilor publice reprezentative; particularităţile naţionale, istorice şi
locale, care la rândul lor pot să-i atribuie sistemului electoral acceptat un colorit naţional specific.
Legislaţia electorală din Republica Moldova acceptă sistemul reprezentării proporţionale în
organizarea alegerilor pralamentare, organelor de autoadministrare locală deliberative şi sistemul electoal
majoritar la alegerea primarilor.
Este semnificativ că principiul admisibilităţii diferitor sisteme elctorale presupune, în primul rind,
căutarea celor mai optimale mecanisme de desfăşurarea a alegerilor şi în al doilea rînd completează
principiul libertăţii alegerilor.
Independenţa organelor electorale. Acest principiu determină că pentru realizarea efectivă a
alegerilor şi garantarea drepturilor electorale ale cetăţenilor se formează organe electorale speciale. În
procesul de organizare a alegerilor organele electorale, în limita competenţei acordate, sunt independente
de organele de stat şi de autoadministrare locală.
În acest context, un interes sporit prezintă dispoziţiile Codului electoral (art. 16), care acordă
Comisiei Electorale Centrale statutul de organ de stat constituit pentru organizarea şi desfăşurarea
alegerilor care funcţionează autonom de organele legislative, executive şi judecătoreşti.
10
Sistemul organelor electorale asigură la maximum realizarea cît mai organizată a procesului de
desfăşurare a alegerilor pentru formarea autorităţilor publice centrale şi de autoadministrare locală.
În acelaşi timp organele electorale supraveghează şi respectarea drepturilor electorale ale
cetăţenilor Republicii Moldova, repartizează mijloacele financiare alocate pentru alegeri şi verifică
utilizarea lor conform destinaţiei; întocmesc listele alegătorilor, înregistrează candidaţii şi persoanele lor
de încredere, supraveghează respectarea condiţiilor egale de participare a candidaţilor şi persoanelor de
încredere la campania electorală, stabilesc rezultatele alegerilor şi exercită alte atribuţii prevăzute de
legislaţia în vigoare. Hotărârile comisiilor electorale, adoptate în limita competenţei, sunt obligatorii
pentru toate organele de stat şi funcţionarii acestora, organizaţiile non-guvernamentale şi cetăţeni.
De regulă, organele electorale se constituie la propunerea blocurilor electorale, partidelor şi
organizaţiilor social-politice, autorităţilor publice centrale, autorităţilor de autoadministrare locală,
adunările alegătorilor la locul de muncă ori de trai etc.
Principiile participării cetăţenilor Republicii Moldova la alegeri. Principiile realizării de către
cetăţeni a drepturilor de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice reprezentative şi în organele de
autoadministrare locală sunt consacrate în Constituţia Republicii Moldova şi în Codul electoral. Astfel
Constituţia (art. 38) determină că în Republica Moldova alegerile de orice nivel au loc prin sufragiu
universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. La rândul său şi Codul electoral (art. 2 “Principiile
participării la alegeri”) consacră că cetăţeanul Republicii Moldova participă la alegeri prin vot universal,
egal, direct, secret şi liber exprimat.
În corespundere cu art 25 din Pactul internaţional cu priviire la drepturile civile şi politice adoptat
de Adunarea Generală a ONU la 16 decembrie 1966, orice cetăţean are dreptul şi posibilitatea, fără nici o
discriminare şi fără restricţii nerezonabile, de a alege şi de a fi ales, în cadrul unor alegeri periodice,
oneste, cu sufragiu universal şi egal şi cu scrutin secret, asigurînd exprimarea liberă a voinţei alegătorilor.
Dispoziţiile normative cuprinse în Pactul menţionat, precum şi în alte izvoare de drept internaţional
în domeniul drepturilor omului atrag concluzia că aceste principii sunt o parte integrantă a standardelor
internaţionale general acceptate, obligatorii în egală măsură pentru toate tipurile de alegeri.
Universalitatea dreptului electoral. Acest pricipiu a fost extins de la început numai asupra
bărbaţilor, pe urmă asupra femeilor şi mai apoi asupra străinilor.
Universalitatea dreptului electoral presupune că cetăţenii Republicii Moldova care au atins vărsta
de 18 ani au dreptul de a alege, de a participa la procedurile electorale în conformitate cu legislaţia în
vigoare, iar la atingerea vărstei prevăzute de Codul electoral, să fie aleşi în organele elective.
În virtutea acestui principiu, realizarea dreptului electoral nu depinde de sex, rasă, naţionalitate,
limba de vorbire, provenienţa socială, funcţia deţinută, genul de ocupaţie şi avere, locul de trai, religie,
aspiraţii politice, apartenenţa la anumite formaţiuni politice şi de alte circumstanţe.
În acelaşi timp, a spune că alegerile au devenit în sfârşit, universale, nu înseamnă că toată
populaţia statului beneficiază de deptul de a alege, rămânând şi astăzi unele categorii sociale excluse din
acest drept, cum ar fi, de exemplu, alienaţii mintali, copiii minori (fără a admite că părinţii lor ar putea
vota în numele lor, prin reprezentare, cum se face în relaţiile de drept civil). Şi acestea au loc după ce
francezul Lamartin, încă în anul 1848, pleda pentru participarea la alegeri pe „toţi cei ce poartă în numele
său de om calitatea de cetăţean”.
Totodată, trebuie să ţinem cont şi de faptul că o parte din titularii dreptului de vot se autoexclud de
la alegeri: fie că ei au neglijat procedura de înscriere în listele electorale (acolo unde înscrierea în listele
11
electorale este personală), fie pentru că ei s-au abţinut să meargă să-şi facă datoria lor civică în ziua
scrutinului (din cauza dezinteresului pentru viaţa politică din societate, din lipsa de încredeere pentru
rezultatele lui.
O importanţă deosebită pentru asigurarea universalităţii dreptului electoral al cetăţenilor o
constituie problema censului electoral care reprezintă anumite impedimente, stabilite de legislaţia în
vigoare, pentru realizarea dreptului electoral activ şi pasiv.
În istoria dreptului constituţional sunt cunoscute mai multe tipuri de cens electoral: censul de
proprietate, censul de sex, censul de rasă, censul de vîrstă, censul de şedere şi censul capacitar.
Censul de proprietate. Iniţial se credea că conform doctrinei suveranităţii naţionale, electoratul nu
are un drept (cetăţenii nu posedă suveranitatea de a împuternici), dar posedă o funcţie pe care o pot
exercita în numele naţiunii, cei mai capabili prin plătirea unui impozit garantează bunul mers, adică
reuşita în afacerile private, gajul discernămîntului pentru afacerile publice. În aşa fel, aleşii şi chiar
alegătorii constituie, deci, o elită socială, acea a cetăţenilor activi care formează „ţara legală”, pe de o
parte, sau mai sus de „ţara reală” a maselor de „cetăţeni pasivi”. Astfel, plecînd de la un postulat iniţial
progresist, consimţămîntul poporului privind impozitul pentru reprezentanţii săi (nu este taxă fără
reprezentare) s-a ajuns la concluzia conservativă precum că chiar plătitorii trebuie să fie consilierii sau
alegătorii acestora din urmă (nu este reprezentare fără taxare). Pornind de la aceasta, francezul Ghizo
recomanda celor care cereau dreptul de a participa la viaţa politică să se îmbogăţească, ceea ce s-ar egala
cu o recomandare adresată unor şomeri de a-şi crea întreprinderile sale.
Сensul de sex. În virtutea acestui cens, au fost multă vreme nedreptăţite, neavînd drepturi politice,
femeile. În pofida viguroaselor campanii organizate de “sufragişti” femeile au fost mult timp îndepărtate
de la orice participare la viaţa politică din mai multe motive:
- genetice. “Biologic, a declarat generalul argentinian Vileda, femeile sunt prin natura sa pasive,
conservative şi agresive numai atunci când este vorba de apărarea copiilor săi. Cînd se observă că câteva
femei ajung a abandona căminul lor în apărarea ideologiilor care susţin teroriismul, evident că noi sântem
în prezenţa psihopatelor a căror boală este mai puternică decât instinctul încestral”.
- morale. Din punctul de vedere al aspectuli moral femeile sunt definite de dicţionarul Academiei
franceze, prima ediţie, ca fiind “femele ale omului”. Expresia de “om public” nu a avut un veritabil
echivalent cu cea de femeie şi chiar regina Victoria promitea solemn că va “biciui femeile activiste care
uită de treburile sexului lor”.
- juridice. Participarea femeilor la alegeri era interzisă, deoarece acestea nu aveau capacitate
juridică deplină. Astfel, legislaţia interzicea femeilor să semneze cecuri sau alte hârtii de valoare ori să
completeze animite acte fără consimţământul soţului.
- politice.Femeile nu erau admise sub nici o formă în viaţa politică fiind suspectate de
conservatism ori de supunere orbească bisericii.
Cea dintâi ţară care a acordat dreptul de vot femeilor, încă în 1883, a fost Noua Zeelandă. Acest
exemplu a fost mai apoi urmat de Uniunea Sovietică în 1917, S.U.A. în 1920, Marea Britanie în 1928,
România în 1932, Iordania în 1982. Completăm şirul statelor menţionate de Ch. Lasham şi cu alte
exemple: Australia (1901), Norvegia, Danemarca (1913), Africa de Sud (1917) numai pentru albi, Canada,
Germania, Finlanda (1919), Austria, Letonia, Estonia (1920), Suedia, Cehoslovacia (1921), Ungaria
(1922) etc. Femeile din Spania au aşteptat acest drept până în 1931, franţuzoaicele şi italiencile până în
12
1945, iar cele din Belgia – 1948. Elveţia a organizat chiar şi un referendum (7 februarie 1971) pentru a
acorda dreptul la vot femeilor la nivel federal, iar altul (1 iulie 1984) pentru alegerile din Lihtenştein.
Totuşi, accesul femeilor la alegeri nu prea a sporit procentajul femeilor alese în organele
reprezentative. Conform unor cercetări sociologice, ale cărei rezultate au fost publicate de către Uniunea
interparlamentară, în august 1989, din cei 31 055 parlamentari din 120 de ţări nu erau decît 3937 de femei,
adică 12,7% (contra la 14,6% în ianuarie 1988), cu diminuări considerabile în ţările de Est, tradiţional
aflate în vîrf din acest punct de vedere (15,3% în Sovietul Suprem al URSS, după alegerile din martie
1989 contra 34,5% înregistrate anterior; 13% în Parlamentul polonez contra 20,2% etc.).
Censul de vărstă.În ceea ce priveşte vărsta de la care pot fi exercite drepturile electorale, marea
majoritate a constituţiilor o stabileşte de la 18 ani. Aceasta însă nu este o regulă generală, fiind cunoscute
şi excepţii. Spre exemplu, Constituţiile României din 1923 şi 1938 dreptul de vot se exercita la împlinirea
vîrstei de 21 de ani. În Brazilia, Cuba, Iran şi Filipine acest drept se exercită de la vîrsta de 16 ani, în
Guineea Bissau de la 15 ani, în Austria de la 19 ani. Totodată, legislaţia electorală înaintează diferite
cerinţe faţă de vîrsta atinsă pentru exercitarea dreptului electoral activ şi al celui pasiv.
Actualmente legislaţia electorală admite censul de vârstă (art. 11, Cod electoral) pentru cetăţenii
din Republica Moldova.
În continuare vom încerca să evidenţiem câteva elemente constitutive ale censului de vârstă
specific cetăţenii Republicii Moldova.
În primul rând, restricţii de vârstă pot fi stabilite doar în raport cu dreptul electoral pasiv.
În al doilea rând, vârsta minimală stabilită pentru candidaţi nu poate depăşi 18 ani în cazul
alegerilor parlamentare şi a consiliilor localeşi 25 de ani în cazul alegerii primarilor.
În al treilea rând, nu se stabileşte vârsta maximală a candidatului în organele elective după
atingerea căreia acesta pierde dreptul de a candida.
Censul domiciliar. Presupune exercitarea drepturilor electorale numai cu condiţia unui domiciliu
neîntrerupt în aceeaşi localitate şi pe o durată prevăzută de lege (Norvegia şi Islanda 5 ani, Noua Zeelandă
1 an, în Australia 6 luni). Conform dispoziţiilor din Legea despre garanţiile de bază ale drepturilor
electorale şi a dreptului de participare la referendum a cetăţenilor Rusiei, (art. 4), legile constituţionale
federative pot consacra condiţii suplimentare privitor la dobîndirea dreptului electoral activ, legate de
şederea permanentă sau temporară într-un teritoriu anumit.
Censul capacitar. În unele sisteme constituţionale pentru exerciţiul dreptului electoral se cere ca
cetăţenii să dovedească un anumit grad de instruire. De exemplu, în Cili, Filipine cei interesaţi să participe
la alegeri trebuie să dovedească că ştiu să citească şi să scrie.
Censul naţional-rasial. Sub acest pretext nu erau admişi la alegeri evreii în Germania hitleristă,
populaţia de culoare în SUA, până la 1965, iar în unele state şi străinii naturalizaţi.
Conceptual universalitatea votului exclude orice participare la alegeri a cetăţenilor străini. În unele
state însă se face excepţie de la această regulă generală. Spre exemplu, aceeaşi Lege despre garanţiile de
bază ale drepturilor electorale şi a dreptului de participare la referendum a cetăţenilor Rusiei (art. 18)
prevede că la alegerile locale, în conformitate cu tratatele internaţionale semnate de Rusia şi cu actele
normative adoptate de subiecţii federaţiei, în listele de alegători se includ şi cetăţenii străini care au atins
vărsta de 18 ani şi care locuiesc permanent ori prioritar în unitatea administrativ teritorială în care au loc
alegerile.
13
Recunoaşterea dreptului de a alege cetăţenilor străini în alegerile locale se consideră o dovadă a

specificului activităţilor municipale care ţine cont de experienţa altor state în cadrul cărora
autoadministrarea nu este interpretată drept o prerogativă exclusivă a cetăţenilor şi se extinde şi asupra
cetăţenilor străini şi a persoanelor fără cetăţenie care locuiesc în cadrul unor unităţi municipale.
Egalitatea dreptului electoral presupune că cetăţenii participă la algeri în condiţii egale. Se asigură
acest principiu prin acordarea tuturor alegătorilor a unor posibilităţi egale din punct de vedere normativ
începând cu înaintarea candidaţilor, participarea la campania electorală şi votarea propriu-zisă.
Egalitatea dreptului electoral este asigurată mai întâi de toate prin includerea alegătorului doar într-
o singură listă dintr-o singură circumscripţie electorală astfel încât acesta să participe la alegerea unuia şi
aceluiaşi organ electiv doar o singură dată. Fiecărui alegător al Republicii Moldova i se repartizează
acelaşi număr de buletine, opţiunea electorală a acestuia avînd aceeaşi importanţă ca şi opţiunile altor
cetăţeni.
Doctrina dreptului constituţional cunoaşte şi curente care nu exclud posibilitatea instituirii unor
excepţii de la principiul egalităţii votului. Un exemplu specific este aşa - numita teorie a votului plural.
Adepţii votului plural pornesc de la conceperea democraţiei drept guvernare a poporului prin el însuşi.
Pentru a asigura o legiferare şi o guvernare cât mai bune, trebuie ca cei aleşi să fie cei mai buni
membri ai corpului social. Democraţia este deci, după cum am spus, guvernarea tuturor prin cei mai buni.
Guvernământul reprezentativ este un mijloc de organizare a guvernării prin cei mai buni, prin elită. Astfel,
cei mai buni aleşi de popor “voiesc pentru dânsul”.
Pentru a ajunge la alegerea celor mai buni, s-a susţinut că cei buni, elita, trebuie să aibă o influenţă
deosebită în alegerea reprezentanţilor, deoarece ei vor fi mai capabili să descopere şi să-i propună pe cei
mai buni. Această influenţă a elitei se consideră că poate fi asigurată doar prin votul plural.
Votul plural acordă fiecărui cetăţean cel puţin un vot, dar acordă unor anumite categorii de cetăţeni
câte unul sau mai multe voturi suplimentare, acesta depunând astfel, la alegerea reprezentanţilor
poporului, o cotă mai mare a celor care sunt prezumaţi ca mai capabili a face o alegere mai bună.
Sistemul votului plural se bazează pe inegalitatea de fapt a oamenilor. Cu toate acestea el şi-a găsit
partizani chiar şi în rândul celor mai cunoscuţi constituţionalişti. L. Duguit spunea că, oricât de paradoxal
s-ar părea, sufragiul universal absolut egalitar este contrar totodată egalităţii şi solidarităţii sociale. Statul
ar trebui să acorde tuturor dreptul de a vota, dar nu tuturor în aceeaşi măsură, el nu poate impune tuturor
aceleaşi sarcini şi conferi aceleaşi prerogative, ci în raport cu aptitudinile fiecăruia.
În practică, votul plural se ciocneşte cu dificultăţi enorme în determinarea elitei, aprecierea
aptitudinilor fiecărui cetăţean. El se poate întemeia pe cens, pe proprietate, care este tot un cens deghizat -
în aceste cazuri este incompatibil cu principiul suveranităţii naţionale. Statul ar deveni un fel de societate
pe acţiuni în care cetăţenii ar avea drepturi în raport cu capitalul depus de fiecare. Votul plural se poate
întemeia însă pe alte condiţii de cultură, vârstă, familie.
În această formă, el are mulţi partizani bazaţi pe consideraţia că condiţii de asemenea natură ar fi
subiective: şi îndeplinirea lor accesibilă oricui. Astfel văzut, la prima vedere acest drept pare seducător.
Cetăţenii cu o anumită cultură sau mai maturi sunt mai înţelepţi şi ar asigura o mai bună alegere. De
asemenea, celor cu o familie numeroasă, având un interes social mai mare, ar trebui să li se acorde dreptul
de a avea o cotă mai însemnată în organizarea guvernării, în raport cu numărul de copii pe care îi au şi
care reprezintă generaţiile viitoare angajate prin hotărârile şi actele celei de astăzi.
În istoria constituţionalismului francez este cunoscut cazul când s-a propus o diversitate a votului
14
plural, votul familial, dreptul pentru părintele de familie, mama văduvă cu copii minori sau tutore de a
avea, pe lângă votul lor personal, şi câte un vot suplimentar pentru fiecare copil minor aflat în îngrijirea
lor. Propunerea însă a fost respinsă, dar cu o foarte mică diferenţă de voturi, ea fiind una dintre mijloacele
de luptă contra scăderii natalităţii franceze, decât o propunere privind reforma pur electorală.
Doctrinar, votul plural nu s-ar putea lua în considerare decât dacă s-ar putea lua în calcul dreptul la
vot ca un drept individual, proprietate a cetăţeanului, când partea de interes a fiecăruia, sau de competenţă
s-ar putea lua în consideraţie.
În practică, oricât de accesibile ar fi fiecărui cetăţean condiţiile pluralităţii votului, împrejurările
vieţii sociale moderne fac pentru cei mai mulţi foarte aleatorie îndeplinirea lor. Cultura, orice s-ar zice, nu
e la îndemâna oricui. Şi apoi înţelepciunea, cea mai benefică binelui public, de foarte multe ori ţine de un
bun simţ, intelegenţă născută care n-are nici o legătură cu învăţătura. De altfel, instruirea literară, juridică,
ştiinţifică şi educaţia politică sunt două lucruri cu totul deosebite, dovadă fiind numărul impnător de
intelectuali lipsiţi de cel mai elementar simţ politic, dar totuşi pretenţia de a juca roluri politice, pentru
care se cred “actori” deosebiţi.
Votul plural a fost introdus în Belgia, o dată cu sufragiul universal, prin revizuirea constituţională
din 1893. El a apărut atunci ca o concesie între numeroasele curente care agitau Constituanta şi
împiedicau realizarea unei reforme.
Votul plural, fiind bazat pe neegalitate, este nedemocratic şi nu mai este în pas cu stadiul actual al
evoluţiei vieţii politice universale. El favorizează anumite categorii sociale şi prin aceasta vine în
contradicţie cu scopul organizării sufragiului social: a menţine pacea şi echilibrul în stat, între toate
categoriile sociale. Tendinţa generală a lumii moderne este egalarea cetăţenilor absolut în toate domeniile
vieţii politice. În lumea modernă formula un om, un vot se impune cu puterea unei forţe a naturii.
În afară de votul plural propriu-zis, mai sunt şi alte sisteme de sufragiu care pot fi considerate
varietăţi ale acestui sistem de vot. Este vorba de votul multiplu care acordă cetăţeanului dreptul să voteze
în mai multe circumscripţii unde are interese; votul cumulativ care oferă alegătorului dreptul ca în cadrul
scrutinului de listă să-şi plăseze mai multe voturi sau chiar toate voturile pe numele unui singur candidat.
Practica constituţională cunoaşte şi alte modalităţi de organizare a unor alegeri în cadrul cărora nu
se respectă egalitatea votului, ba chiar se insistă asupra aplicări unor procedee care ar disconsidera acest
principiu. Un asemenea procedeu este cel botezat gerrymandering. Denumirea acestuia vine de la numele
unui guvernator al statului american Massachusetts E. Gerry care s-a manifestat ca un “maestru” în arta de
a împărţi teritoriul statului său în circumscripţii ale căror forme alungite, comparabile cu tentaculele
salamandrelor, asigurau anumitor candidaţi un avantaj sigur. De regulă, gerrymandering, numit uneori şi
geografie electorală, este utilizat atunci cînd alegerile sunt organizate sub controlul total al partidului de
guvenământ, care, în tendinţa de a învinge la alegeri, împarte teritoriul statului în circumscripţii electorale
diferite după numărul de alegători. Astfel, zonele în care locuiesc compact alegătorii care susţin alte
partide politice vor fi divizate în circumscripţii mari după teritoriu şi numărul de alegători, iar zonele
populate de susţinătorii săi vor fi organizate în circumscripţii mici după teritoriu şi numărul de alegători,
atribuind tuturor circumscripţiilor electorale un număr egal de mandate. Evident că în condiţiile când un
număr diferiit de alegători aleg acelaşi număr de membri ai organului reprezentativ, egalitatea votului nu
se respectă.
Votarea directă. Acest principiu electoral presupune că cetăţenii Republicii Moldova cu drept de
vot îşi exprimă opţiunile electorale în procesul alegerilor de orice nivel nemijlocit, fără intervenţia altor
15
persoane. Deci dreptul de vot trebuie exercitat personal de titular şi nu prin mandatar, chiar dacă acesta ar
fi un membru al familiei. În conformitate cu acest principiu, în Republica Moldova nu pot fi organizate
sub nici un pretext alegeri indirecte sau pe trepte.
Ţinem să atenţionăm asupra faptului că votarea directă ca principiu al dreptului electoral poate fi
uşor confundat cu noţiunea de „participare nemijlocită a alegătorului la alegeri”. În calitate de argument
poate fi adus conţinutul articolului 53 din Codul electoral al Republicii Moldova, care confirmă că
“fiecare alegător votează personal iar votarea în locul altor persoane nu se admite”.
Secretul votului. Votarea în condiţii secrete exclude orice control din partea oricăror organe sau
funcţionari publici, forme de asociere socială sau cetăţeni a modului în care cetăţenii şi-au expimat sau îş-i
exprimă opţiunile electorale. Dacă votul nu ar fi secret alegătorul ar fi “supărat” partidele politice care
speră că opţiunea acestora ar fi pentru ele; astfel, titularul votului l-ar exprima adeseori împotriva
convingerilor sale. Un stat de drept, cu adevărat democratic, trebuie să creeze condiţiile necesare fiecărui
cetăţean să-şi exprime liber, nestingherit, dreptul la vot. Numai când cetăţeanul este convins că votul său
este secret, că nimeni nu are posibilitatea să descopere opţiunea sa pentru un anumit concurent electoral şi
că nimeni nu are dreptul să-l întrebe cu cine a votat, el va fi cu adevărat liniştit şi mai activ la alegeri. Din
aceste considerente legislaţia consideră respectarea secretului votului drept una din sarcinile primordiale
ale organelor electorale, inclusiv în timpul votării în afara localului secţiilor de votare.
În Marea Britanie, legislaţia electorală prevede: „Nici unei persoane care a votat la alegeri,
indiferent de demersurile legale prin care s-ar contesta valabilitatea algerilor, nu trebuie să i se ceară să
dezvăluie pentru cine a votat”.
Codul nostru electoral (art. 57) obligă organele electorale să asigure efectuarea votării în localuri
special amenajate cu mese la care se eliberează buletinele de vot, cu cabine sau camere pentru vot secret şi
cu urne de votare.
Se interzice ca în timpul completării buletinului de vot în cabina pentru votare secretă să se afle şi
alte persoane. Se admite, totuşi, ca alegătorul care nu este în stare să completeze de sine stătător buletinul
să invite în cabină o altă persoană, cu excepţia membrilor biroului secţiei de votare, membrilor
reprezentanţi ai concurenţilor electorali sau ai persoanelor autorizate să asiste la operaţiunile electorale.
Libertatea exprimării opţiunii electorale. Este un principiu al dreptului electoral care acordă
alegătorului posibilitatea de a decide personal despre utilitatea şi necesitatea participării la alegeri.
Libertatea exprimării opţiunii electorale exclude orice formă de constrângere a alegătorilor în scopul
impunerii să participe sau să se abţină de la votare sau să influienţeze modul de exprimae a opţiunii
electorale. Sub acest aspect Codul electoral (art. 7) stabileşte că nimeni nu este în drept să exercite
presiuni asupra alegătorului pentru a-l face să voteze sau să nu voteze, precum şi pentru a-l împiedica să-şi
exprime voinţa în mod independent.
Analiza succintă a principiilor dreptului electoral din Republica Moldova ne sugerează ideea că
acestea reflectă natura democratică a alegerilor care se manifestă în calitatea de instituţie fundamentală a
constituţionalismului contemporan.
Condiţia respectării stricte a acestor principii de către alegători, candidaţi, blocuri electorale,
organe de stat şi autorităţi ale administraţiei publice, comisii electorale, organe judecătoreşti şi alţi
participanţi la procesul electoral este cheia succesului pentru excluderea din campaniile electorale a
lacunelor şi coliziilor juridice, iar procesul de transmitere a atribuţiilor legate de realizarea puterii publice
organelor elective, va dobîndi caracterul de legitimitate şi un conţinut armonios, consecutiv, nefalsificat şi
16
ireversibil.
NOŢIUNEA ŞI IMPORTANŢA SISTEMULUI ELECTORAL
Problema sistemelor electorale are aceeaşi vârstă ca şi ştiinţa politică, parcurgând perioade
alternative de estompare şi revenire în actualitate.
Din pacate, izolarea noastra informationala nu a permis specialiştilor din Republica Moldova să
participe la aceste discuţii - iar uneori nici măcar să ia cunoştinţă de existenţa lor. Rezultatul este că
argumentarea pentru o poziţie sau alta se bazează mai degrabă pe bun simţ, speculaţie teoretică sau
exemple clasice irelevante în situaţia noastră. Pe de altă parte, deputaţii sau liderii partidelor de opoziţie
care călătoresc în Occident, intrând în contact cu mediul democratic funcţional de acolo şi descoperind
incredibila varietate a formulelor electorale practicate, cad în tentaţia perfecţionismului legislativ,
imaginându-şi că singura explicaţie a calităţii democraţiilor o constituie mecanismul electoral.
Transplantarea ei în Est, în această viziune, ar fi suficientă pentru a obţine ameliorările dorite.
Discuţiile purtate asupra aspectelor practice şi teoretice alesistemului electoral au prezentat
întotdeauna interes ştiinţific.
Această atenţie este condiţionată de următoarele împrejurări:
- importanţa deosebităa alegerii organelor reprezentative prin intermediul cărora poporul îşi
exercită suveranitatea sa;
- fiind mereu în atenţia politicii şi dreptului, alegerile suntsubordonate scopurilor sporirii eficienţei
lor prin intermediulperfecţionării legislaţiei, care ar asigura condiţiile juridiceoptimale pentru realizarea
suveranităţii poporului;
- caracterul derepetabilitate al alegerilor;
- alegerile reprezintă procedeul, prin excelenţă necesar, pentru legitimarea exercitării puterii. Nu
există guvernanţi legitimi, împuterniciţi cu forţa de a comanda, decât cei ieşiţi din alegeri libere şi
democratice”.
- în începuturile sale, alegerile sunt factorii cei mai de seamă care configurează trecerea la statul
democratic, iar mai apoi asigură dezvoltarea democraţiei, fac posibilă luarea în considerare cît mai corectă
a opţiunilor electoratului care este rostul lor principal;
- alegerile nu sunt numai ceea ce dă viaţă ansamblului instituţional, Preşedinţia Republicii
Moldova, Parlamentul, consiliile locale. Ele au o semnificaţie mai largă: alegerile reprezintă principala
formă de participare politică a cetăţenilor, iar în ochii conştiinţei colective ele sunt criteriul principal
aldemocraţiei politice.
Relaţiile sociale care privesc alegera deputaţilor, şefuluide stat, autorităţilor administraţiei publice
locale, sunt reglementate de dreptul constituţional, deoarece princonţinutul lor ele constituie relaţii
fundamentale, relaţii ce apar înprocesul de organizare a societăţii în stat şi de realizare a puterii publice.
După cum am menţionat anterior, normele de drept care reglementează aceste relaţii
socialeformează o subramură a dreptului constituţional, ele fiind înserate în Constituţia
RepubliciiMoldova precum şi în alte izvoare de drept electoral.
Am constatat deja, că aceste norme sunt cercetate de stiinţa dreptuluiconstituţional sub denumirea
de drept electoral, fie sub cea de sistem electoral, fie sub alte denumiri.
17
În contextul celor menţionate este necesară următoarea constatare: noţiunile de drept electoral şi
sisem electoral nu trebuie confundante. Această pecizare este determinaă de faptul că noţiunea de drept
electoral semnifică totalitatea normelor juridice care reglementează participarea cetăţenilor la procesul de
formare a organelor de stat centrale şi locale elective, precum şi la alegerea funcţionarilor lor, prin
intermediul drepturilor şi libertăţilor electorale garantate de Constituţia Republicii Moldova, iar noţiunea
de sistem electoral presupune procedurile utilizate pentru desemnarea de reprezentanţi ai poporului în
organismele puterii centrale şi locale.
Sistemul electoral mai poate fi interpretat şi ca modalitate de repartizare a mandatelor disputate în
alegeri în funcţie de rezultatele alegerilor.
Unii autori sunt de părerea că sistemul electoral determină, “pe de o parte, condiţiile pe care
trebuie să le indeplinească indivizii pentru a fi alegători şi, pe de altă parte, condiţiile în care indivizii
şi/sau partidele pot participa la competiţia electorală”.
Indiferent de modul de interpretare a noţiunii de “sistem electoral”, trebuie să reţinem că sistemele
electorale nu sunt doar mecanisme prin care voturile sunt transformate în „locuri”. Ele sunt aranjamente
institutionale mai generale şi, din acest motiv, componentele sale influntează natura competiţiei politice.
Studiul unor surse bibliografice de specialitate ne convinge şi de faptul că între noţiunile “drept
electoral” şi “sistem electoral” nu se face nici o distincţie. Exemplu elocvent la acest capitol ne serveşte şi
următoarea afirmaţie: “sistemele electorale, concepute ca reglementînd drepturile electorale ale cetăţenilor
şi procedura după care aceştia îşi desemnează aleşii în organele reprezentative, constituie unul dintre
jaloanele cardinale ale participării reale a membrilor societăţii la proiectarea destinelor ei”.
Orice naţiune posedă o anumită formă de sistem electoral, daracesta difera în funcţie de sistemul
politic.
În sistemul dictatorial monopartitist alegerile suntpetrecute, practic, doar în scop pur “ceremonial”,
neexistînd nici ocompetiţie; este posibil însă ca alegerile să se tinăîn cadrul unuipartid, caz în care mai
mulţi candidaţi a căror loialitate faţă departidul conducător a fost dovedită şi care concurează pentru un
loc în adunarea legislativă a ţării sale. Un asemenea sistem a fost introdus în anul 1966 în Ungaria, dar cu
menţiunea că toţi candidaţii trebuiausă aibă aprobarea comitetului Frontului Partidului Popular.
Nu este neobişnuit pentru o naţiune să aibă două sistemeelectorale - unul dictat de lege, care
îndeamnă la alegeri corecte, la intervale de timp bine stabilite şi desfăşurate în deplinăcompetitivitate, şi al
doilea sistem determinat de tradiţie şi deactuala distribuţie a puterii politice care permite alegeri rare,
incorecte şi apriori falsificăte. Aşa, timp de mai mulţi ani,observatorii străini acreditaţi la alegerile din
Guatemala şiBangladesh au observat că rezultatele finale erau cunoscute cu mult înainte de a fi date
publicităţii. Această practică a impus oponenţiisă organizeze lovituri de stat militare şi să cucerească
puterea destat. Este semnificativ faptul că loviturile de stat s-au produs înaceeaşi zi, la 24 martie 1982, în
ambele state.
După cum şi este firesc, relaţiile sociale privind alegera deputaţilor şi a şefuluide stat sunt
reglementate de dreptul constituţional, deoarece princonţinutul lor constituie relaţii fundamentale, relaţii
ce apar înprocesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii de stat. Normele de drept care reglementează
aceste relaţii formează o instituţie distinctă a dreptului constituţional, ele fiind înserate în Constituţia
RepubliciiMoldova precum şi în legile electorale.
Aceste norme sunt cercetate de ştiinţa dreptuluiconstituţional sub denumirea de sistem electoral,
fie sub cea dedrept electoral, fie sub alte denumiri.
18
Normele juridice electorale stabilesc:

1) drepturile electorale ale cetăţenilor Republicii Moldova;
2) condiţiile ce trebuie îndeplinite de o persoană pentru a deveni titularul acestora;
3) garanţiile ce asigură exercitarea efectivă adrepturilorelectorale;
4)obligaţiile organelor de stat în legatură cu alegerile;
5) regulile de desfăşurare şi petrecere a alegerilor;
6) regulile de stabilire, centralizare şi comunicare a rezultatelor alegerilor.
Pe lângă noţiunea de sistem electoral în literatura de specialitate şi în vorbirea uzuală este utilizată
pe larg şi noţiunea de scrutin.
În practica electorală exista două mari categorii de sisteme electorale: sistemul majoritar şi
sistemul electoral al reprezentării proporţionale, toate celelalte tipuri fiind considerate combinaţii în
diverse proporţii ale acestora (sisteme electorale mixte).
Sistemul electoral majoritar. Sistemul majoritar este o consecinţă directă a principiului

suveranităţii naţionale care cere ca alegerea reprezentanţilor naţiunii să aibă loc cu majoritatea voturilor
alegătorilor. Fiind primul tip istoric de sistem electoral,sistemul majoritar este fundamentalizat de
principiul majorităţii (dela franţuzesculmajorite) în conformitate cu care sunt declaraţi aleşicandidaţii care
au obţinut cel mai mare număr de voturi.
În cadrul oricărei adunări colective, când este vorba ca participanţii să se pronunţe asupra unei
chestiuni prin pro sau contra, este natural ca pentru stabilirea sensului în care această adunare s-a
pronunţat, să se ceară majoritatea absolută, adică ca cele hotărâte de jumătate plus unul din participanţi să
fie expresia voinţei adunării asupra chestiunii în discuţie. Când este vorba însă de o alegere între mai mulţi
candidaţi, este destul, spre a vedea cine este ales, a vedea pentru care candidatură s-a pronunţat
majoritatea relativă, adică cei mai mulţi dintre acei care au luat parte la alegeri.
Din punctul de vedere al teoriei dreptului electoral, sistemele majoritare conduc la:
- diminuarea fragmentării spectrului politic;
- subreprezentarea parlamentară a partidelor extremiste;
- majorităţi confortabile, deci posibilitate de acţiune pentru guvern;
- o legatură mai puternica între parlamentar şi circumscripţia lui, acesta devenind mai atent la
interesele locale specifice.
Sistemul electoral majoritar cunoaşte două variante:
- uninominal;
- de listă.
Sistemul electoral majoritar uninominal. Acest sistem electoral presupune ca alegătorul să voteze
pentruun singur candidat, într-o singură circumscripţie electorală. Acest sistem prevede o organizare mai
simplă şi o dirigare mai simplă. El creează condiţii pentru o alegere mai bună şi mai eficientă, punînd într-
un contact nemijlocit alegătorii şi candidaţii, circumscripţia electorală fiind mică. Acest tip de scrutin
salvează, într-o oarecare măsură, masa de alegători de sub presiunea abuzivă a partidelor, lăsând câmp
deschis pentu intrarea în Parlament şi candidaţilor independenţi.
Scrutinul uninominal restrânge într-o anumită măsură orizontul politic al alegătorilor şi dă o mare
însemnătate chestiunilor de interes local, dar această situaţie în adesea este convenabilă statelor
centralizate, unde totul se face pentru capitală, ca “sediu al interesului naţional general”. Anume în
19
condiţiile statelor cu o centralizare puternică scrutinul uninominal, lângă preocupările de interes general,
le dictează şi pe cele de interes legitim locale.
Scrutinul uninominal poate fi un mijloc puternic de stimulare a vieţii cetăţeneşti în centrele mici,
lucrînd pentru progresul şi prosperarea lor, operă eminamente de interes general.
Scrutinul uninominal răspunde şi principiului de egalitate a drepturilor electorale, fiecare
contribuind cu votul său pentru alegerea numai a unui singur reprezentant.
Acest scrutin permite ca în sistemul democraţiei reprezentative, cetăţenii, votînd, să nu se pronunţe
numai asupra ideilor şi programelor diferitelor partide, ci şi asupra persoanelor considerate mai potrivite
pentru a le realiza în viaţă.
Pe parcursul evoluţiei istorice a constituţionalismului, atitudinea faţă de sistemul electoral
majoritar uninominal a fost diferită.
Spre exemplu, Constituţiile franceze au variat între scrutinul de listă şi cel uninominal, schimbând
pe parcursul unui veac de 11 ori tipul de scrutin. A 12-a modificare a reîntrodus scrutinul de listă pentru a
face posibilă funcţionarea sistemului reprezentării minorităţilor.
În regimul scrutinului uninominal, colegiul electoral în Franţa era plasa (l'arrondissement). Fiecare
plasă alegea un deputat. Plasele, a căror populaţie depăşea numărul de 100 000 de locuitori, se împărţeau
în atâtea circumscripţii câţi deputaţi aveau de ales, cu condiţia ca fiecare sută de mii de locuitori să alegeă
câte un deputat.
Organizaţia electorală tradiţională engleză făcea abstracţie, în atribuirea mandatelor, de
proporţionalitatea populaţiei din diferite circumscripţii electorale, pentru că deputaţii aleşi erau
reprezentanţii colectivităţilor care alcătuiau burgurile şi comitatele din care s-au format circumscripţiile
electorale. Fiecare colectivitate trimitea câte un mandatar în sfatul regesc, fără a ţine seamă de numărul
celor, care alcătuiau colectivitătea. Ulterior, însă s-a remediat inegalitatea ce se întronase din cauza sporirii
enorme a populaţiei din vechile circumscripţii, sporire datorată mai ales dezvoltării comerciale şi
industriale a unor mari centre urbane.
Scrutinul uninominal este mai potrivit statelor cu o democraţie mai tânără, mai puţin conştientă, cu
o stare de cultură politică mai puţin dezvoltată: el este un bun instrument de descentralizare şi de educaţie
cetăţenească.
Actualmente în statele care practică sistemul uninominal, teritoriul ţării se împarte în
atîteacircumscripţii electorale cîte mandate sunt (corespunzător număruluide deputaţi).
Sistemul electoral majoritar de listă.Acest tip de sistem electoral presupune ca alegătorii să aleagă
maimulţi candidaţi. În scrutinul de listă, fiecare alegător votează un număr de candidaţi egal cu numărul
de mandate de care dispune organul reprezentativ.
În cazul acestui scrutin, circumscripţiile electorale suntmari după teritoriu.În acest sistem partidele
politice joacă un rolimportant şi este mai mult o opţiune politică decît alegerea unui om, deoarece
alegătorul se exprimă pentru o listă şi nu pentru un candidat.
Scrutinul de listă poate fi complicat prin aplicareapanasajului (sau panaşat) şi al votului
preferenţial (în unele surse este numit “vot transferabil”).
Panasajul este posibilitatea alegătorului de a întocmichiar el lista candidaţilor alegând din mai
multe listeprezentate. Panasajul permite compararea diferiţilor candidaţi, insuflând alegătorului ideea că
persoanele pot avea importanţă mai mare decât ideile. De regulă, panasajul este aplicat în mediul cu
alegtori indeferenţi faţă de lupta electorală dintre partidele politice.
20
Votul preferenţial oferăalegătorului posibilitatea de amodifica ordinea numerelor de pe lista de

candidaţi. Un asemenea sistem funcţionează deja în Estonia şi, într-o variantă mai restrictivă, în Polonia,
Cehia şi Slovenia.
Atunci când nu este acceptat nici panasajul, nici votulpreferenţial, se spune că suntem în prezenţa
unei liste blocate, adică alegatorul nu o poate modifica, şi este obligat să votezelista în întregime.
La general, scrutinul de listă este un sistem de vot specific unei vieţi politice mai dezvoltate, cu o
democraţie mai veche şi mai conştientizată, el presupune existenţa unor partide politice sănătoase,
experimentate şi disciplinate şi prezenţa unei mişcări vii de idei constructive.
Scrutinul de listă ca şi cel uninominal, are avantaje, dar şi dezavantaje :
a) se încadrează mai bine în organizarea administrativă a teritoriului din punct de vedere geografic
şi istoric, care corespund unor realităţi şi categorii definite de interese, cum sunt: provinciile, regiunile,
districtele, judeţele, raioanele;
b) în scrutinul de listă, circumscripţiile electorale sunt mari după teritoriu şi după numărul de
alegători;
c) propunerea candidaţiloreste realizată de partide şi organizaţii social-politice, cu
excepţiacandidaţilor independenţi care pot fi înaintaţi de către cetăţenii cudrept de vot;
d) repartizarea mandatelor se efectuează în funcţie de un procent minim ce trebuie întrunit la nivel
naţional(pragul electoral). Astfel, partidele, organizaţiilesocial-politice, blocurile electorale care au
întrunit un numar mai micdecât procentul minim nu vor obţine nici un mandat;
e) exclude (cel puţin parţial) corupţia şi presiunea administrativă prin marea întindere a
circumscripţiilor şi numărul însemnat de alegători, permiţîndu-i fiecărui alegător să contribuie la alegerea
mai multor reprezentanţi;
f) asigură o dictatură a partidelor şi a politicienilor de meserie, transformînd partidele, cu întreaga
lor cohortă de “agenţi şi trepăduşi” cu o moralitate în majoritatea cazurilor dubioasă, în asociaţii electorale
legal constituite. În cele mai multe cazuri, politicienii independenţi şi cei care nu doresc să accepte
compromisuri, cu partidele sunt împiedicaţi să răzbată şi să-şi dea concursul la opera de legiferare şi
control a Parlamentului, deoarece dificultăţile în campaniile electorale în "luptei” lor alături de partide
sunt aproape de neânvins, îndeosebi în circumscripţiile mari;
g) presupune ruperea legăturii dintredeputat şi alegătorii săi, fiindcă ultimii votează pentru mai
multepersoane, pentru programul unui partid şi nu pentru un candidatconcret;
h) nu este comod tuturor alegătorilor. Cea mai mare parte dintre ei nu cunosc suficient de bine toţi
candidaţii şi, de obicei, votează numai după emblema partidelor sau la recomandaţia organizaţiilor ori a
şefilor locali. În afară de capii de listă, restul candidaţilor, deseori, sunt mediocrităţi, pe care alegătorul
este forţat a-i vota, mai ales atunci cînd se interzice panasajul şi votul preferenţial;
i) în cadrul acestui sistem se falsifică totalmente guvernământul reprezentativ care implică, înainte
de toate, deplina încredere a alegătorului în cel ales, căruia îi transmite toate drepturile sale;
î) variantele scrutinului de listă cuprind numeroasedificultăţi procedurale prin mulţimea de
operaţiuni la nivel de secţiede votare şi naţional, dificultăţi ce provoacă numeroasecontestaţii din partea
formaţiunilor politice ce se consideră lezate în drepturi.
Este de menţionat că, treptat, electoratul din Republica Moldova începe să acorde votul de
încredere mai mult candidaţilor independenţi decât listelor de candidaţi. Aceasta dovedeşte faptul de ce la
alegerile locale din 24 mai şi 8 iunie 2003 alegătorii au ales pimari independenţi în 136 de localităţi.
21
Indiferent de forma scrutinului (uninominal sau de listă), sistemul electoral majoritar este aplicat
sub mai multe forme, şi anume:
a) Sistemul majoritar relativ.
Este cel mai simplu sistem electoral, conform în esenţa căruia esteconsiderat ales candidatul care a
întrunit cel mai mare numar devoturi, faţă de orice adversar. Din aceste considerente el mai este numit şi
majoritate simplă.
În cadrul acestui sistem electoral nu este determinat înprealabil numărul de alegători care trebuie să
participe obligatoriu laalegeri pentru ca acestea să fie considerate valabile.
Drept rezultat, poate fi considerat ales candidatul chiar dacăla alegeri nu participă nici un alegător
suficient fiind un singur pro al candidatului însuşi.
Trebuie însă să menţionăm că acest sistem electoral este în dezavantaj faţă de partidele politice,mai
ales faţă de acelea careexercită o influenţă insignifiantă în societate.
Acest sistem este cel mai uzitat în SUA la alegerea unor funcţionari publici şi a reprezentanţilor în
Congres.
Una dintre problemele cu care se confruntă aplicarea acestui sistem în Marea Britanie rămâne a fi
disproporţionalitatea, adică diferenţa însemnată care se înregistrează între numărul de voturi exprimate în
favoarea unui partid şi numărul de locuri parlamentare pe care le obţine partidul respectiv. De cele mai
multe ori, acest fenomen se traduce printr-o suprareprezentare a partidelor mari şi o subreprezentare a
partidelor mici.
b) Sistemul majoritar absolut. În cădrul acestui sistem electoral, pentru obţinerea
mandatuluireprezentativ este necesară acumularea majorităţii absolute de voturi(50+1).
Această majoritate absolută poate fi de trei categorii:
- majoritatea absolută a alegătorilor înregistraţi (este ceamai dură cerinţă care fiind aplicată în
Uniunea Sovietică după adoptarea Constituţiei URSS din 1977, în etapa actuală practic nu se întâlneşte).
- majoritatea absoluta a voturilor exprimate;
- majoritatea absoluta a voturilor valabil exprimate.
Acest sistem electoral mai este complicat prin faptul că, deobicei, se stabileşte nivelul minimal de
participare a alegătorilor laalegeri şi dacă acest nivel de participare nu este atins se considerăcă alegerile
n-au avut loc sau nu sunt valabile.
Nivelul minimal de participare poate să constituie 50%,uneori chiar mai puţin, din numărul de
alegători înregistraţi.
Dacă nivelul minimal de participare constituie jumătate dinnumărul de alegători înregistrati,
majoritatea absolută poate să constituie 25% + 1 din numărul de alegători potenţiali. Dacă însă conform
legilor electorale, pentru obţinerea mandatului este necesară majoritatea absolută a voturilor valabil
exprimate, atunci cota din numarul total de alegători înregistraţi poate să fie şi mai mică. De exemplu,
dacă cota voturilor nevalabile constituie 10% din numărul total de voturi exprimate, majoritatea absolută a
voturilor necesare pentru obţinerea mandatului poate să constituie doar 20% + 1 din numărul de alegători
înregistraţi.
Ca şi în cazul sistemului majoritar relativ, sistemulmajoritar absolut presupune circumscripţii
electorale cu un singurmandat cu toate că sunt admise şi circumscripţii electorale cu maimulte mandate.
22
Avantajul acestui sistem electoral faţă de sistemul majoritarrelativ constăîn faptul că sunt
consideraţi aleşi candidaţiisusţinuţi de majoritatea reală a alegătorilor care au participat laalegeri, chiar
dacă această majoritate constituie un singur vot.
Totodata, este prezentă aceeaşi dificultate care constă înpierderea şi neluarea în considerare a
voturilor exprimate împotrivacandidaţilor aleşi.
Acest aspect negativ practic nu joacă nici un rol laalegerile prezidenţiale, când teritoriul statului
constituie o singură circumscripţie electorală.Dar în cazul alegerilor parlamentare, cândteritoriul statului
este împărţit în mai multe circumscripţiielectorale, se poate întâmpla ca partidului care a obţinut
majoritateade voturi sâ-i fie atribuite un numar mai mic de mandate.
Pentru a evita alegerile nerezultative se aplică mai multeprocedee, şianume:
a) scrutinul în două tururi;
b) votarea alternativă.
a) Scrutinul în două tururi. În primul tur de scrutin mandatul se atribuie candidatului(candidaţilor)
care au întrunit majoritatea absoluta de voturi.
Al doilea tur de scrutin, dacă este stabilit de lege, sepractică atunci când în primul tur sunt
consideraţi aleşi numaicandidaţii care au obţinut majoritatea absoluta (50 + 1).
Pentru mandatele nedistribuite în primul tur (pentru că niciun candidat nu a întrunit majoritatea
absolută de voturi, seorganizează al doilea tur de scrutin.
Codul electoral (art. 120) dispune că în cazul în care niciunul dintre candidaţii la funcţia de
Preşedinte al Republicii Moldova nu a întrunit cel puţin jumătate din voturile alegătorilor care au
participat la alegeri, se organizează al doilea tur de scrutin pentru primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea
descreşterii numărului de voturi obţinute în primul tur. În rezultatul celui de-al doilea tur este declarat ales
candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.
b) Votarea alternativă sau votul transferabil. Acest tip de scrutin contribuie la evitarea
nerezultativităţii alegerilor fără al doilea tur de scrutin. Se aplică în Australia la alegerile în Cămera
reprezentantilor (Cămera inferioara a Parlamentului).
Esenţa acestui tip de scrutin constă în faptul că alegatorul este în drept să-şi exprime preferinţa faţă
de candidaţi prin cifre. De exemplu, dacă într-o circumscriptie electorală cu un singur mandat căndidează
patru persoane A, B, C, D, alegătorul poate nota candidatul A, care este cel mai preferat, cu cifra 1;
candidatul B, care este cel mai nedorit, cu cifra 3; candidatul C, care este cel dorit în caz că nu va învinge
candidatul A; cu cifra 2, iar candidatul D nu este apreciat cu nici o cifra fiind absolut nedorit.
Votul trasferabil are mai multe subtipuri, cel mai cunoscut fiind votul unic transferabil folosit în
Irlanda - este vorba de faptul că votantul dintr-o circumscripţie capătă o listă cu toţi candidaţii partidelor,
pe care îi poate ierarhiza individual. Numărătoarea, desfăşurată în paşi succesivi timp de mai multe zile,
nu ia în considerare numai candidaţii de pe locul unu, ci şi pe toţi ceilalţi. Astfel, e posibil ca un candidat
care a obţinut numeroase locuri doi să devanseze un altul care are mai puţine locuri unu. De asemenea,
votantul are teoretic posibilitatea de a indica implicit, prin ordinea opţiunilor sale, coaliţia de partide pe
care o preferă.
Organizarea alegerilor în acest caz necesită o logistică şi o disciplină administrativă formidabile,
cu toate cheltuielile ce decurg de aici. În anumite circumscripţii, calculele se lungesc uneori până la o
săptămână. Pe lângă aceasta, complexitatea procedurilor descurajează participarea la vot - rata de
participare în Irlanda fiind printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană. În fine, faptul că fiecare
23
candidat concurează individual îl forţează pe acesta să iasă cu ceva în evidenţă, deci să intre în competiţie
cu colegii de partid pentru crearea imaginii. În aceste condiţii, coerenţa formaţiunilor se poate menţine
numai cu ajutorul puternicei lor “înrădăcinări culturale” în segmentele de electorat, veche de decenii.
c) Sistemul majoritar calificat.
În cadrul acestui sistem electoral este considerat ales candidatul care a obţinut majoritatea
călificăta de voturi.
Majoritatea călificăta se determina prin lege şi depăşeşte cu mult majoritatea absoluta. De
exemplu, în Chile Camera deputaţilor (camera inferioară a Parlamentului) se formează în urma alegerilor
organizate în circumscripţiile electorale cu cîte două mandate. Partidul care obţine 2/3-din numărul de
voturi valabil exprimate benefeciază de ambele mandate din circumscripţie.
Nu putem evita menţiunea că sistemul majoritar nu este pe placul tuturor specialiştilor în tehnica
electorală. Obiectivitatea ne obligă să prezentăm şi unele argumente aduse împotriva sistemelor
majoritare:
- este considerată a fi o iluzie ideea ca votul uninominal responsabilizeaza deputaţii şi, implicit,
imbunătăţeşte calitatea demersului democratic;
- graţie efectului de mass media, votanţii cunosc mult mai bine liderii naţionali ai partidelor decît
pe deputaţii din propriile circumscripţii;
- o campanie de vot uninominal nu se câstigă cu moderaţie, profesionism şi aptitudini de
negociator - ceea ce reclamă acum opinia publică de la parlamentari -, ci cu alte calităţi, mai “colorate”şi
mai superficiale;
- pentru electorat este practic imposibil să urmărească toate acţiunile şi luările de poziţie ale
fiecărei persoane alese în parlament (deşi mulţi deputaţi trăiesc cu impresia greşită că cetăţenii le sorb
zilnic cuvintele de pe buze) şi să le sancţioneze ulterior, la urne, inconsecvenţele;
- votul uninominal reduce disciplina de partid, pulverizind formaţiunile politice şi “personalizînd”
campaniile electorale.
Sistemul electoral al reprezentării proporţionale. Tendinţele care au dat naştere reprezentării

minorităţilor au adus pe unii cugetători la ideea reprezentării proporţionale. Ca şi reprezentarea
minorităţilor, reprezentarea proporţională se bazează pe principiul echităţii sociale. Primul sistem
recunoaşte preponderenţa majorităţii, însă face loc şi minorităţii; al doilea cere ca reprezentarea
suveranităţii naţionale să reprezinte în ansamblul ei imaginea fidelă a tuturor opiniilor care se manifestă în
sânul naţiunii, opinii care trebuie să fie reprezentate şi valorificate în Parlament în proporţia în care sunt
împărtăşite de cetăţeni.
Cea dintâi formulare precisă a teoriei reprezentării proporţionale a fost făcută încă în sec. al XIX-
lea de avocatul englez Thomas Hare care a publicat şi broşura Mecanismul de reprezentare proporţională.
Ideea însă nu a fost acceptată din start, propunerile acestuia devenind obiectul unor polemici violente.
Însă conceptul, este preluat în Belgia de un profesor de drept civil de la Universitatea din Gand pe
nume Victor d’Hondt, care propune un proiect de lege electorală, fundamentat pe principiul reprezentării
proporţionale, proiect ce a fost adoptat la 30 noiembrie 1899.
De atunci ideea reprezentării proporţionale şi-a făcut loc în doctrina politico-juridică, găsind
răsunet în gândirea multor teoreticieni şi oameni politici din toate ţările. Progresele fiind constante,
numărul partizanilor săi a crescut mereu, astfel încât astăzi o regăsim în legislaţia electorală a multor state.
24
Ea funcţionează în Belgia, Elveţia, Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda, unele state din Statele Unite
şi şi-a făcut loc aproape în toate constituţiile noi edictate după cel de-al doilea război mondial.
Succesul reprezentării proporţionale se datorează în primul rând faptului că ea se întemeiază pe
echitate. Reprezentarea proporţională are scop în teorie de a determina aritmetic raportul dintre forţa
numerică şi puterea politică, de a restaura proporţia dintre reprezentanţi şi reprezentaţi.
Paul Deschanel, fost preşedinte al Republicii Franceze, zicea, apărând sistemul reprezentării
proporţionale, că democraţia modernă se bazează pe două principii esenţiale: participarea tuturor
cetăţenilor la afacerile publice şi exerciţiul guvernămîntului de către majoritate, ceea ce presupune
proporţionalitate în reprezentare şi în discuţie, majoritate în hotărâre şi în acţiuni.
Mecanismul reprezentării proporţionale presupune un scrutin de listă, fiecare partid stabilind în
acest scop numele candidaţilor care vor figura pe listele înaintate după procedura prevăzută de legislaţia
electorală. Repartizarea mandatelor în Parlament are loc în urma unor calcule complicate, stabilite deseori,
în mod diferit, în funcţie de sistemul constituţional sau momentul istoric.
În practica constituţională sunt cunoscute foarte multe sisteme de reprezentare proporţională, şi
anume:
Sistemul câtului rectificat. În acest caz, se împarte numărul total de votanţi din circumscripţie,
prin numărul de deputaţi de ales plus unul. Numărul întreg, imediat superior câtului obţinut prin această
operaţie, se numeşte, număr electoral. Fiecare listă de candidaţi obţine atâtea mandate, de câte ori
numărul electoral e conţinut în totalul voturilor sale. Dacă rămân mandate nedistribuite, se împarte totalul
fiecărei liste la numărul de mandate deja obţinute plus unul. Mandatele se atribuie pe rând listelor care au
câturile cele mai mari. În caz de egaliate, mandatul se atribuie candidatului care a obţinut cele mai multe
voturi. Acest sistem are ca scop reducerea pe cât este posibil a resturilor uşurând împărţirea mandatelor. El
tinde să favorizeze minorităţile, micşorând câtul electoral prin adăugirea unei unităţi la divizor.
Favorizând însă minorităţile faţă de majoritate, între mai multe minorităţi favorizează pe cele mai
puternice.
Sistemul celor mai mari resturi.Este aplicat în unele cantoane elveţiene Acest sistem atribuie
mandatele rămase listelor care au cele mai mari resturi şi în ordinea importanţei resturilor. El favorizează
minorităţile, dar poate da rezultate imprecise în circumscripţiile mici
Pentru a da rezultate bune, necesită de circumscripţii în care se dispută cel puţin 7 mandate
reprezentative. Această exigenţă este dovedită prin următorul exemplu: într-o circumscripţie care alege 4
deputaţi, dacă votează, spre exemplu, 70 000 de alegători şi se prezintă 4 liste de candidaţi care întrunesc
în total respectiv 27 000, 22 000, 11 000 şi 10 000 de voturi, fiecare listă obţine câte un mandat, ceea ce
este absurd.
Sistemul concurenţei listelor şi al dublului vot simultan. Spre a obţine câtul electoral, se împarte
numărul de votanţi la numărul de mandate. Fiecare listă are atâţia candidaţi aleşi de câte ori întruneşte
câtul. În fiecare listă, locurile dobândite se atribuie candidaţilor celor mai favorizaţi.
În acest sistem se votează simultan şi listele, şi persoanele cu un dublu vot simultan. Aici apare
însă o dificultate greu de evitat, căci, de obicei, suma obţinută ca voturi totale de pe fiecare listă nu este
divizibilă şi rămân resturi, precum şi mandate nedistribuite. De aici pot apărea mai multe întrebări la care
nu se poate răspunde uşor: Cui vor reveni aceste mandate? Listei celei mai favorizate? Celei mai puţin
favorizate? Celei cu totalul mai mare? Celei cu restul mai mare?
25
Sistemul proiectului Briand. În cadrul acestui sistem se împarte numărul de alegători înscrişila
numărul de deputaţi care urmează să fie aleşi, pentru a obţine câtul electoral. Se împarte apoi totalul
voturilor fiecărei liste la acest cât şi se atribuie atâtea mandate de câte ori totalul voturilor sale cuprinde
câtul. Mandatele nedistribuite revin candidaţilor nealeşi care au obţinut cele mai multe voturi, indiferent
de lista din care fac parte. Acest sistem protejează majoritatea. Esta considerat a fi mai mult un scrutin de
listă cu reprezentare proporţională a minorităţilor.
Sistemul divizorului comunsau al lui d’Hondt. În cadrul acestui sistem se stabileşte o unitate de
măsură, un prag electoral fix, acelaşi pentru toate listele dintr-o circumscripţie, ce se obţine împărţind
numărul total de voturi întrunit în fiecare listă la 1, 2, 3, 4..., câte mandate sunt în circumscripţie. Câturile
obţinute se înşiră apoi după importanţa lor, indiferent de liste; acela care corespunde numărului de
reprezentanţi de ales este divizorul comun. Fiecărei liste i se atribuie atâtea mandate de câte ori totalul
voturilor sale, din cifrasau masa de voturi,cuprinde divizorul comun.
Mandatele rămase nedistribuite, din cauză că resturile sunt inferioare divizorului comun, se
atribuie listelor în ordinea importanţei resturilor. În fiecare listă se proclamă aleşi candidaţii care obţin
cele mai multe voturi, pînă la concurenţa numărului de mandate cuvenite listei.
Sistemul acesta se poate aplica şi fără divizorul comun, care este de prisos şi complică operaţia
dînd naştere întotdeauna la resturi şi lăsând mandate neatribuite. Este suficient a stabili mai întâi masa
electorală a fiecărei liste, împărţind-o apoi succesiv prin 1, 2, 3, 4..., după numărul mandatelor de atribuit.
După aceasta se înşiră câturile astfel obţinute după importanţa lor, până la concurenţa numărului de
mandate ale circumscripţiei. Fiecărei liste îi revin atâtea mandate câte câturi rezultate din împărţirea masei
sale electorale prin 1, 2, 3, etc., se găsesc în rang util, adică între câturile înşirate după importanţă. În
fiecare listă sunt proclamaţi aleşi candidaţii cei mai favorizaţi, până la concurenţa mandatelor ei atribuite.
Procedând astfel, toate mandatele vor fi atribuite dintr-o singură operaţie şi nici nu vom mai fi stingheriţi
de resturi.
Sistemul van de Wallee. Este considerat foarte complicat, dar, în acelaşi timp şi ingenios.
Grupează circumscripţiile pe regiuni sau provincii şi utilizează resturile din circumscripţiile unei regiuni
pentru atribuirea mandatelor nedistribuite în toată regiunea. Întâi se împart mandatele în fiecare
circumscripţie, după divizorul respectiv. Mandatele rămase neatribuite în diferitele circumscripţii ale
regiunii se atribuie, pe regiune, partidelor care au întrunit totalurile de resturi cele mai mari în regiuni şi li
se repartizează fiecăruia în circumscripţiile unde au cele mai mari resturi. Cu acest sistem se reduc la cea
mai mică expresie resturile rămase nereprezentate.
Sistemul grupării listelor (l'apparentement). A fost adoptat în 1912 de Camera franceză, dar,
respins de Senat, nu s-a mai aplicat. Mai multe liste din aceeaşi circumscripţie se asociază în vederea
distribuirii mandatelor rămase după prima repartizare, care se face atribuind fiecărei liste atâtea mandate,
de câte ori câtul electoral intră în masa electorală a listei respective. Apoi se atribuie fiecărei asociaţii de
liste atâtea mandate din cele rămase neatribuite, de câte ori câtul electoral intră în totalul resturilor lor în
urmă se mai atribuie un mandat, dacă a mai rămas, listei sau grupării de liste care a obţinut majoritatea
absolută a voturilor dacă n-are deja majoritatea absolută a mandatelor. În fine, dacă mai rămân mandate,
ele se împart între liste şi grupări de liste. Mandatele obţinute în comun de grupările de liste se împart între
listele fiecărei grupări, după procedeul mijlociei voturilor. Acest sistem favorizează foarte mult
majoritatea şi presupune coaliţii electorale imorale.
26
Sistemului numărului unic. În acest sistem se împarte numărul total al alegătorilor din toată ţara
la numărul total de mandate de care dispune legislativul, obţinându-se astfel un cât numit divizorul
electoral uniform. În fiecare circumscripţie, fiecare listă de candidaţi va obţine atâtea mandate de cîte ori
divizorul electoral uniform va fi cuprins în numărul mijlociu de voturi obţinut de acea listă, în
circumscripţia respectivă. Resturile listelor fiecărui partid din toate circumscripţiile se adună pe întreaga
ţară şi totalurile obţinute sunt împărţite prin divizorul electoral, uniform, numit şi numărul unic. Se
atribuie fiecărui partid, din mandatele rămase neatribuite în întreaga ţară, un număr de mandate egal cu
cîtul obţinut prin împărţirea totalului resturilor listei respective prin, divizorul electoral uniform.
Mandatele astfel atribuite se repartizează partidelor în circumscripţiile unde resturile respective sunt cele
mai mari. Acest sistem este foarte complicat.
În literatura de specialitate şi în practica constituţională se constată şi existenţa altor sisteme de
reprezentare proporţională, care repezintă rezultatele unor corective aduse sistemelor expuse de noi mai
sus. Din acestea un interes deosebit reprezintă metoda Saint-Layue, sistemul Hagenbach-Bischof.
S-a constatat că reprezentarea proporţională poate da rezultatele dorite fiind aplicată în
circumscripţiile electorale cu mai multe mandate şi cu cît mai mare după numărul alegătorilor este
circumscripţia, cu atât mai mare va fi nivelul de proporţionalitate atins. Cel mai excelent rezultat însa se
obtine atunci când toată ţara formează o singură circumscripţie electorală. Aşa se organizează alegerile în
organul reprezentantiv din Israel (Cneset) format din 120 de deputaţi. În Ungaria din 386 de deputaţi ai
Adunării de Stat 152 de deputaţi se aleg în circumscripţii mari, iar 58 într-o circumscripţie cuprinzând
teritoriul întregii ţări.
Dacă însă teritoriul statului este împărţit în circumscripţii electorale, atunci acestea sunt mari (după
teritoriu şi după numarul de alegători) şi în fiecare circumscripţie sunt aleşi zeci de deputaţi.
Actualmente, în marea majoritate a sistemelor reprezentării proporţionale, atribuirea mandatelor
începe prin determinarea coeficientului electoral în circumscripţia dată. Acest coeficient se obţine prin
împărţirea numărului de voturi exprimate la numărul de mandate atribuite unei circumscripţii electorale.
După aceasta se procedează la repartizarea mandatelor între listele de candidaţi, aflate în competiţie în
circumscripţia dată, prin împărţira numărului de voturi obţinute de fiecare listă la coeficientul electoral.
Am menţionat deja că aceste operaţiuni electorale nu duc deodata la atribuira tuturor mandatelor,
deoarece, după prima împărţire, rămân întotdeauna resturi electorale care constituie voturi neutilizate şi
respectiv mandate nedistribuite. Drept rezultat, apare necesitatea unei noi repartizări, şi anume: în această
etapă apar dificultăţile acestui sistem electoral.
Pentru a reduce la maximum aceste dificultăţi, practica constituţională contemporană cunoaşte mai
multe metode de repartizare a voturilor, din care un interes deosebit prezintă reprezentarea proporţională
apropiată şi reprezentarea proporţională integrală.
Reprezentarea proporţională apropiată are loc atunci când repartizarea resturilor se realizează în
interiorul circumscripţiei electorale (judeţului, cantonului, raionului etc.) şi nu pe plan naţional.
Reprezentarea proporţională apropiată cunoaşte şi ea două variante: sistemul celor mai mari resturi
şi sistemul celei mai mari medii.
Repartizarea proportionala integrală se efectuează la nivel naţional şi în căzul de faţă, la fel, se
aplică două metode.
27
Prima metodă constă în calcularea tuturor rezultatelor la nivelul întregii ţări constituită într-o
singură circumscripţie electorală. Este considerat puţin democratic (desemnarea parlamentarilor se
realizeaza de către partide şi nu de către electorat) şi este recomandat statelor mici.
Metoda a doua consta în repartizarea resturilor nu în circumscripţiile electorale, ci la nivel naţional.
Astfel, voturile neutilizate de fiecare lista în circumscripţiile electorale sunt adunate şi se face repartizarea
mandatelor nedistribuite la nivel naţional folosind una din regulile de mai sus.
Toate sistemele reprezentării proporţionale menţionate nu asigură însă întotdeauna realizarea
scopului dorit – toate au inconvenienţe şi nici unul nu este exact matematiceşte. Unele dintre ele
favorizează majoritatea; altele – minorităţile şi din acest punct de vedere reprezentarea proporţională are
avantajul de a permite prezentarea unor puncte de vedere diferite existente într-o circumscriptie în cădrul
organului legislativ, dar tinde să încurajeze fragmetarea acestuia, fiindcă şi un partid mic poate obţine un
număr de reprezentanţi.
Rezultatul fragmentării este că uneori formarea guvernului poate fi foarte dificilă, durând pâna la
şase luni. Se consideră, însă, că avantajele reprezentării proporţionale contrabalansează dezavantajele sale
în ciuda dificultăţilor în formarea unei coaliţii de guvernare stabile.
Sistemul electoral al reprezentării proporţionale creează condiţii favorabile pentru promovarea
cadrelor de vîrf ale partidelor politice, dar totodată înstrăinează de la procesul politic membrii de rând şi
electoratul partidelor respective. O astfel de situaţie s-a creat în Italia, unde în urma referendumului din
aprilie 1993, alegătorii s-au exprimat împotriva reprezentării proporţionale.
De altfel, marele defect al reprezentării proporţionale este complicaţia. Ea nu este accesibilă unei
mare mase de alegători, dintre care cei mai mulţi nu posedă cunoştinţele necesare spre a înţelege toate
amănuntele diferitelor sisteme.
Chiar şi cei mai convinşi proporţionalişti recunosc că reprezentarea proporţională este accesibilă
doar “unei elite”. Concurenţa listelor cu dublul vot simultan, divizorul comun, câtul electoral,“quotientul”
etc. sunt pentru mulţi alegători ceva misterios, greu de conceput. Operaţiile electorale vor fi pentru
cetăţeni ca săvârşirea unei taine într-o limbă neânţeleasă şi, după rituri, necunoscute. Pentru ei nu va exista
nici oposibilitate de control şi nu vor putea avea toată încrederea în obiectivitatea unor alegeri organizate
în aşa condiţii.
Fiecare sistem de reprezentare proporţională îşi are ciudăţeniile lui, şi nici chiar cei chemaţi a
legifera, care au cunoştinţe mai complete decât masa de alegători, nu se pot orienta suficient.
În practică, în toate sistemele, nu poate fi atinsă niciodată orepartizareexactă a mandatelor în
fiecare circumscripţie. Rămân întotdeauna resturi şi mandate nedistribuite. Greutatea cea mare constă
tocmai în împărţrea acestora şi în folosirea resturilor.
Alegerile făcute cu reprezentarea proporţională în Belgia de la 1900 şi până azi au dovedit acele
mari dificultăţi care apar în procesul aplicării acestui sistem electoral, greutăţi care au ajuns, uneori, până
la completa falsificare a rezultatului alegerilor. Numărul de voturi anulate este foarte mare şi cetăţenii din
toate straturile sociale greşesc.
Oricât s-ar spune că aceste greutăţi sunt inerente oricărui început şi că experienţa le va îndepărta,
este inadmisibil ca, de dragul unui sistem, şi chiar pentru oidee de dreptate, care s-ar realiza cândva, viaţa
politică a unei ţări să fie ani de zile falsificată, iar dreptul la vot, acordat tuturor, să nu fie exercitat de toţi
cetăţenii în măsura în care li se cuvine. De altfel, trebuie să se ţină seamă că reprezentarea proporţională
nu este un scop,ci numai un mijloc pentru a ajunge la exprimarea voinţei generale şi la alegerea
28
reprezentanţilor poporului, iar orice mijloc trebuie înainte de toate să fie practic şi să răspundă
necesităţilor sociale.
În practică, roadele reprezentării proporţionale, în ceea ce priveşte asigurarea unei reprezentări cît
se poate mai exacte a tuturor opiniilor, sunt aproape imperceptibile
Reprezentarea proporţională dă oreprezentare de minorităţi în ţările cu partide numeroase, fapt ce
nu poate produce decât guverne de coaliţie sau de colaborare, care, pentru a se putea menţine, vor trebui
să-şi sacrifice activitatea pentru menţinerea echilibrului între partidele componente.
Reprezentarea proporţională nu poate suprima, orice s-ar zice, nici frauda, nici corupţia, nici
presiunile administrative, care nu depind de sistemul de vot, ci de moravuri. Ea înlesneşte frauda,
fabricarea câturilor electorale pentru anumiţi candidaţi, controlul masei de alegători fiind imposibil.
Reprezentarea proporţională, fiind legată de scrutinul de listă, împrumută acestui sistem toate defectele ei.
Ea impune partide şi împiedică alegerea indivizilor neânregimentate.
Reprezentarea proporţională şi-ar avea, poate, rost din acest punct de vedere, dacă în alegeri s-ar
vota numai partidele, fără candidaturi personale, urmând ca apoi fiecare partid, prin organizaţiile sale, să
desemneze pe cei care vrea în Parlament, după numărul mandatelor obţinute. Oricum e absolut absurd şi
de neânţeles pentru alegătorii cel mai mulţi, de ce dl X, care a întrunit 15 000 voturi, nu este ales, iar dl Y,
care n-are decât 5 000, este ales. De altfel, în ideea reprezentării proporţionale trebuie să se facă abstracţie
completă de persoane; ea nu poate presupune decât un vot de idei exprimate prin partide.
Reprezentarea proporţională este contrară regimului parlamentar, care în statul modern are o
întreită menire: reprezentare, legiferare, guvernare. Guvernământul reprezentativ e în mod necesar
guvernarea majorităţii. El se întemeiază pe ideea că guvernul ţării aparţine, pentru o legislatură,
reprezentanţilor aleşi de către corpul electoral prin majoritatea alegătorilor.
Reprezentarea proporţională are scop traducerea în lege a voinţei exprimate în anumită direcţie,
prin alegeri, de popor. De aceea alegerile se fac pe bază de programe. Adoptând un anumit program
electoral, poporul îşi exprimă voinţa şi deleagă, celor aleşi, dreptul de a legifera potrivit programului lor,
care, fiind adoptat, exprimă astfel voinţa generală, iar nu potrivit voinţei arbitrare a celor aleşi.
Reprezentarea proporţională duce la o fidelă reprezentare a segmentelor de electorat, inclusiv a
minorităţilor, ceea ce consolidează legitimitatea parlamentului. Într-adevăr, minoritatea trebuie să fie
reprezentată în parlament. De altfel, regimul parlamentar nici nu poate funcţiona fără prezenţa opoziţiei;
dovadă e faptul că dacă opoziţia nu este consolidată şi nu participă la alegeri, ea se naşte din sânul
majorităţii. Numărul de membri nu contează, deoarece ea are numai rolul de control în Parlament. În afara
Parlamentului, sarcina opoziţiei este de a-şi lărgi rândurile astfel încât să câştige alegerile viitoare.
Pentru a justifica principiul reprezentării proporţionale se zice că o adunare trebuie să fie oglinda
corpului electoral. Credem că ar fi aşa, poate, dacă rolul ei ar fi pur reprezentativ, cum ar fi cel al unei
adunări, consultative. acolo e nevoie să fie exprimate şi cunoscute toate părerile. Or, o adunare legislativă
hotărăşte, exercitând astfel un atribut al suveranităţii, discuţia fiind numai ceva accesoriu. O asemenea
adunare nu poate fi instituită decât în baza principiului majoritar. Parlamentul nu reprezintă indivizii, ale
căror păreri diverse să-şi găsească reprezentarea în sânul lui, parlamentul reprezintă raţiunea care nu poate
avea decât o singură voinţă : aceea a majorităţii, exprimată prin alegeri.
Reprezentarea proporţională nu ar putea fi justificată, din acest punct de vedere, fundamental,
decât dacă Parlamentul s-ar considera o putere independentă faţă de popor în care reşade suveranitatea.
Dar dacă suveranitatea aparţine poporului, iar Parlamentul este doar un delegat al ei pentru o mai
29
uşoară şi mai eficientă legiferare, este evident că delegaţia nu poate fi desemnată decât de către şi conform
voinţei generale. Astfel, alegerile sunt o operaţie, care permite exprimarea tuturor voinţelor emanate de la
popor şi care ulterior se constituie într-o voinţă generală care se manifestă în delegarea împuternicirilor
celor aleşi. Voinţa generală, neputând fi decât cea a majorităţii, delegaţii nu vor putea fi decît acei
desemnaţi de majoritate. Dacă poporul ar legifera în mod direct, este evident că voinţa majorităţii
cetăţenilor asupra chestiunii în dezbatere ar fi definitivă. Prin delegarea de către popor a dreptului şi
sarcinei de legiferare reprezentanţilor săi, conform voinţei generale, este logic şi natural ca aceşti
reprezentanţi să întruchipeze majoritatea elementelor constitutive ale poporului - condiţie juridică de
existenţă a statutului.
În sistemul reprezentării proporţionale se urmăreşte suprimarea alegerilor parţiale, prin instituirea
deputaţilor supleanţi. Candidaţii de pe fiecare listă, care n-au fost declaraţi aleşi rămân supleanţi şi sunt
chemaţi să ocupe în Parlament mandatele vacante ale colegilor de listă demisionaţi, decedaţi, etc., pe
perioada legislaturii date. Suprimarea alegerilor parţiale, mai ales în ţările cu legislaturi lungi este
periculoasă. Schimbările de opinie publică nu mai pot fi exprimate legal pe durata legislaturii.
Deşi se consideră că sistemul reprezentării proporţionale asigură o rată înaltă de participare la vot
şi o bună disciplină de partid, adesea este considerat imoral, deoarece, de multe ori, se ajunge la
împăriţirea unui mandat prin înţelegeri prealabile. Dar ce ne ne facem în caz de vacanţă, când nu sunt sau
nu mai sunt supleanţi? Prin ce sistem se va completa funcţia de deputat devenită vacantă? Va rămâne
mandatul vacant până la sfârşitul legislaturii? Va trebui să recurgem la o alegere uninominală cu scrutin
majoritar. Ce ne facem cu reprezentarea proporţională?
Printre problemele reprezentării proporţionale identificate în dezbaterile ştiinţifice mai putem
enumăra: fragmentarea spectrului parlamentar, procedurile greoaie de funcţionare a camerelor, corupţia,
lipsa de interes a parlamentarului pentru preocupările concrete ale electoratului din circumscripţie, lipsa de
cooperare legislativ/executiv, calitatea slabă a clasei politice etc.
Cu tot succesul său indiscutabil în lumea politică contemporană, succes pe care îl considerăm
efemer, sistemul reprezentării proporţionale nu poate fi justificat în teorie, fiind în contrazicere cu
principiile constituţionale fundamentale care stau la temelia constituţionalismului contemporan, cum ar fi
cel al suveranităţii naţionale, iar în practică rezultatele sale nu compensează dificultăţile şi erorile care
însoţesc aplicarea lui. Şi apoi, după cum am văzut, reprezentarea proporţională nu-i nici măcar
proporţională.
Sisteme electorale mixte. În condiţiile zilelor de astăzi pe nimeni nu mai surprinde faptul că
încercarea de a raţionaliza sistemele electorale, pornindu-se de la cerinţele existente în societate şi
experienţa acumulată, constituie dominanta incontestabilă a evoluţiei lor. De altfel, aceasta şi este
explicaţia apariţiei şi dezvoltării sistemelor electorale mixte, considerate ca fiind întemeiate pe “… un
dozaj variabil de reprezentare proporţională şi scrutin majoritar şi pe diverse ingeniozităţi, asigurând, mai
mult sau mai puţin, omogenitatea amestecului”.
Între cele două extreme - majoritarismul şi proporţionalismul - exista, dupa cum spuneam, variante
intermediare. Sistemele electorale mixte constituie combinarea sistemului majoritar cu cel cu reprezentare
proporţională în scopul obţinerii unor avantaje.
Apelând la o comparaţie sugestivă, unii autori susţin că, de fapt, “legislatorul pocedează ca un
barman pentru un coktail: un deget de reprezentare proporţională şi două de scrutin majoritar sau
30
viceversa. În ambele cazuri, inventatorul este adeseori mai satisfăcut de amestecul său decât consumatorul
- alegător”.
Aceasta se întâmplă datorită faptului că orice sistem electoral reprezintă un mod de comunicare
între guvernanţi şi guvernaţi, populaţia având posibilitatea ca prin vot să răspundă la o anumită politică
elaborată şi promovată de concurenţi pentru obţinerea mandatelor reprezentative. Mai mult decât atât,
sistemele electorale trebuie să răspundă şi unor condiţii de eficacitate, deoarece, poate contrazice faptul că
“valoarea socială a alegerilor se regăseşte în selectarea unor conducători politici care trebuie să acţioneze
într-un sistem statal existent – prestructurat instituţional şi normativ de limitele şi funcţiile căruia vor fi
obligaţi să ţină seama”.
În baza celor menţionate, îmbinarea eficacităţii cu caracterul democratic al sistemelor electorale
mixte nu este un fenomen atât de simplu şi din acest motiv, această modalitate “hibridă” de organizare şi
desfăşurare a alegerilor şi stabilire a rezultatelor se caracterizează prin complexitate şi dificultate.
Complexitatea sistemelor electorale mixte este determinată de faptul că tentativa de a prelua
avantajele sistemelor electorale majoritar şi al reprezentării proporţionale se soldează cu o deformare a
caracteristicilor definitorii ale acestora. La rândul lor dificultăţile sunt condiţionate de faptul că odată cu
avantajele se preiau, chiar dacă şi parţial, şi dezavantajele celor două tipuri de scrutin.
Anume din aceste considerente acest “coktail” indiferent de eforturile depuse, nu va conduce la
rezultate absolut necriticabile. Cu atăt mai mult cu cât, deocamdată, nu există un sistem electoral
considerat perfect care să propună soluţii ideale pentru orişice sistem politic şi ar indica ieşirea dintr-o
eventuală criză de guvernare numai în urma operării unor modificări în legislaţia electorală.
Practica constituţională cunoaşte următoarele variante ale sistemelor electorale mixte:
Sistemul lui Hare.A avut un mare răsunet încă pe la mijlocul sec. al XIX-lea. Pentru prima dată
este aplicat în Danemarca în 1855.
Este o modalitate de scrutin carese realizează în circumscripţii foarte mari. Este un fel de scrutin
uninominal în scrutinul de listă.
În cadrul acestui sistem electoral, este considerat ales candidatul care obţine mai multe voturi ce
depăşesc cota electorală (se obţine prin împărţirea numărului de voturi valabil exprimate la numărul de
locuri pentru deputaţi la care se adaugă o unitate).
Sistemul votului cumulativ.Este considerat o variantă a scrutinului plurinominal, alegătorul
dispunând de mai multe voturi pentru acelaşi candidat.
În cadrul acestui sistem fiecare alegător are dreptul la mai multe voturi, numărul lor fiind
determinat de numărul mandatelor disputate. Pentru obţinerea acestor mandate fiecare partid înaintează o
listă de candidaţi, fără a fi obligat să includă în lista sa un număr de candidaţi egal cu cel de mandate aflate
în disputa electorală. În condiţiile descrise, fiecare alegător îşi poate da voturile unei singure persoane.
Deoarece rezultatul alegerilor este determinat de adiţionarea voturilor obţinute de fiecare candidat, sunt
foarte mari şansele candidaturilor unice în circumscripţii electorale cu 3-4 mandate.
Sistemul votului cumulativ este apreciat ca fiind foarte eficace pentru asigurarea reprezentării unei
minorităţi (naţionale sau religioase), bine orientate politic şi consecvente, care se va concentra pentru o
anumită opţiune.
Cu căt mai mare este numărul acestor minorităţi cu atît mai mari sunt şansele acestora în raport cu
cele ale partidelor puternice, care, având liste de canidaţi complete, sunt impuse să-şi oblige alegătorii să
voteze cu un vot sau cu cel mult două fiecare candidat înscris în lista sa.
31
Acest sistem electoral, deoarece prin posibilitatea “manevrării” voturilor pentru câţiva candidaţi nu
are loc altceva decât deformarea voinţei reale a electoratului, drept rezultat, un partid majoritar cu o listă
de candidaţi completă, care include personalităţi valoroase, ajunge la discreţia unei minorităţi, chiar dacă
şi este disciplinată, pentru care nu contează personalitatea candidatului, dar câştigarea mandatului.
Votul limitat.Ca şi sistemul votului cumulative, este axat pe modificarea scrutinului plurinominal,
dar de data aceasta în sens invers. Astfel, de această dată, alegătorul dispune de mai puţine voturi decât
numărul de mandate disputate în circumscripţia electorală respectivă, şi nu le poate acorda aceluiaşi
candidat.
Votul limitat a mai fost utilizat în Portugalia şi Malta, actualmente însă ambele state au substituit
acest sitem electoral prin cel al reprezentării proporţionale.
Sistemul “votului unic netransferabil”. A mai fost botezat şi “măciuca chinezească”. Această
modalitate de sistem electoral mixt a fost utilizată în anii 1902 – 1993 în Japonia. În esenţă acest sistem
este simplu de tot, deoarece fiecare alegător dispne de un singur vot, indiferent de numărul de candidaţi
înscrişi în liste.
În procesul de stabilitre a reultatelor alegerilor sunt declaraţi aleşi candidaţii care obţin cel mai
mare număr de voturi, indiferent de lista la care aparţin. Este de menţionat că alegerile se desfăşoară în
circumscripţii electorale cu câte 4-6 mandate fiecare.
Din punct de vedere practice, acesta este considerat un sistem corect şi echitabil, deoarece
alegătorii apreciază numai pe cel mai bun dintre candidaţii propuşi de partide în listele de candidaţi
înaintate. De aici vine şi denumirtea de “măciuca chinezească”, pentru că în marea majoritate a cazurilor,
alegătorii îşi concentrează atenţia asupra unuia dintre candidaţi şi drept rezultat, acesta câştigă mandatul
cu o mare diferenţă faţă de ceilalţi concurenţi electorali, a căror reprezentativitate este puternic diminuată.
Această denumire este condiţionată şi de dificultăţile pe care le pune în faţa partidelor politice care
participă la alegeri şi care trebuie să evalueze:
a) numărul de voturi pe care poate conta în circumscripţia respectivă;
b) şansele partidelor concurente pentru a stabili, în funcţie de acestea, numărul de candidaţi cu care
trebuie să se prezinte la alegeri;
c) distribuirea aproximativă a voturilor între candidaţii din lista sa.
Ţinâd cont de aceste condiţii şi luând în consideraţie preferinţele electorale în anumite împrejurări
politice, valoarea candidaţilor promovaţi şi buna organizare a campaniilor electorale, acest sistem a permis
Patidului liberal-democrat japonez să “domine” alegerile mai bine de jumătate de secol.
“Măciuca chinezească”, ori sistemul “votului unic netransferail”, a fost aplicată şi în Coreea de
Sud până în anul 1985.
Sistemul german al buletinului dublu. Este cel mai răspândit şi mai lăudabil sistem electoral mixt
care a fost lansat după cel de-al doilea război mondial în Germania (RFG), pentru alegerea membrilor
Bundestagului. În literatura de specialitate mai poate fi îtâlnit şi sub denumirea de sistem “de
compensare”, “sistem mixt echilibrat”, “reprezentare proporţională personalizată”.
Aici scrutinul majoritar şi reprezentarea proporţională se cumulează prin intermediul votului dublu.
Fiecare alegător votează de două ori, într-un singur buletin împărţit în două părţi. Prima parte include
numele candidaţilor din circumscripţia electorală respectivă, desemnaţi câte unul de fiecare partid (scrutin
majoritar uninominal), iar a doua - listele de candidaţi prezentate de fiecare partid în cadrul landului
conform sistemului reprezentării proporţionale.
32
În procesul de constatare a rezultatelor alegerilor voturile din prima categorie sunt evaluate
conform regulilor sistemului majoritar uninominal într-un singur tur, iar cele din categoria a doua –
conform sistemului electoral al reprezentării proporţionale de tip d Hondt.
Astfel, primul vot de care dispun alegătorii germani serveşte la desemnarea candidatului ales din
circumscripţia cu sistem electoral majoritar, mandatele distribuite în acest mod constituind jumătate din
numărul total al celor disputate în alegeri. Cel de-al doilea vot este decisiv, deoarece serveşte pentru
stabilirea numărului de mandate la care are dreptul în cadrul landurilor fiecare partid, în raport cu numărul
de voturi obţinute prin reprezentarea proporţională care decurge din votarea listelor. Ultima categorie de
mandate au valoare de plafon numeric de reprezentare în care trebuie să se încadreze toate mandatele
obinute pe land. Atunci când numărul de mandate obţinute în circumscripţiile de scrutin majoritar este mai
mare decât cel obţinut în urma aplicării sistemului reprezentării proporţionale, diferenţa dintre ele nu se
anulează, iar cu valoarea ei se suplimentează numărul de deputaţi în Bundestag. O asemenea situaţie s-a
creat la alegerile organizate în 1994, când, datorită acestor suplimentări, în loc de 656 de deputaţi au fost
desemnaţi 672. Anume din acest motiv mandatele suplimentare sunt denumite “de compensare”
(Uberhangmandaten).
Legislaţia electorală germană instituie şi unele măsuri de siguranţă care asigură ca la repartizarea
mandatelor să participe doar asociaţile electorale care au acumulat la nivel naţional un prag electoral egal
cu 5% din voturile valabil exprimate ale alegătrilor sau cel puţin 3 mandate în circumscripţiile de scrutin
majoritar. Experienţa electorală germană a dovedit că, de obicei, partidul care nu a acumulat 5% din
voturile acordate de alegători pe întreaga ţară, nu a obţinut nici mai mut de 3 mandate prin scrutinul
majoritar.
Sistemul german al buletinului dublu generează aşa-numitul fenomen al “votului util”. Astfel,
cunoscînd regula pragului electoral de 5%, alegătorul german ştie că, optând pentru asociaţii electorale cu
o importanţă nu prea mare, riscă să piardă eficacitatea votului de care dispne. Pornind de la această
constatare, el va urmări să-şi exprime opţiunea pentru candidaţii asociaţiilor electorale mari, în a căror
şansă de reprezentare este sigur. În aceste condiţii electoratul german a reuşit să-şi constituie majorităţi
parlamentare şi respectiv, guvernamentale solide.
Rezultatele obţinute au contribuit la aceea ca sistemul electoral al buletinului dublu să fie preluat,
deşi cu unele modificări, şi de alte state.
Cu toate elogiile aduse acestui tip de sistem electoral mixt şi acesta, dealtfel ca şi celelalte tipuri de
scrutin mixte, denaturează caracteristicile sistemelor electorale combinate (majoritar şi de reprezentare
proporţională). Printre dificultăţile ori dezavantajele care însoţesc sistemul german al buletinului dublu, se
înscriu şi următoarele:
- deşi este posibilă depunerea unor liste de persoane care candidează împreună fără a fi afiliate la
vreo asociaţie electorală, practice nu se poate vorbi de succesul candidaţilor independenţi;
- metoda reprezentării proporţionale are prioritate în raport cu cea majoritară, situaţie urmată de o
legătură slabă între deputaţi şi electorat;
- “votul util” deformează voinţa alegătorului forţându-l pe acesta să-şi exprime opţiunea prin
acordarea votului altei asociaţii electorale decît celei pe care o preferă în realitate.
Daca ar fi să caracterizăm printr-o singură frază disputele clasice în privinţa “sistemului electoral
celui mai bun”, concluzia ar fi că un asemenea sistem nu există. Fiecare aranjament are avantaje şi
dezavantaje, precum şi avocaţii săi printre marile nume din stiinţa dreptului.
33
În rezultatul analizei mai multor tipuri de sisteme electorale examinate în prezentul capitol revine
concluzia că acceptarea unui sau altui sistem electoral trebuie să se realizeze numai ţinînd cont de
avantajele şi dezavantajele fiecăruia şi luînd în consideraţie realităţile politice din statul respectiv.
CONCEPTUL ŞI STRUCTURA PROCESULUI ELECTORAL
Evenimentele şi acţiunile ce ţin de organizarea, desfăşurarea şi constatarea rezultatelor alegerilor

constituie etapele unei activităţi complexe cu denumirea de proces electoral. Această noţiune semnifică şi
una din trăsăturile definitorii ale mecanismului de asigurare normativă a alegerilor reprezentînd asocierea
eforturilor normelor materiale şi procesuale în activitatea de reglementare a raporturilor de drept electoral.
Printre altele, procesul electoral a obţinut o reflectare în legislaţie şi o recunoaştere în domeniul
realizării normelor care reglementează drepturile electorale ale cetăţenilor Republicii Moldova şi, care, în
mod evident, mărturiseşte importanţa indiscutabilă a acestuia în reglementarea regimului juridic al
campaniilor electorale.
Prin proces electoral se subântelege activitatea indivizilor, autorităţilor publice, partidelor şi altor
formaţiuni sociale, reglementată de normele de drept constituţional, desfăşurată cu scopul formării
organelor reprezentative, inclusiv a autorităţilor de autoadministrare locală.
Deocamdată, legislaţia electorală din Republica Moldova nu conţine o interpretare a noţiunii
„proces electoral”.
Spre deosebire de Republica Moldova, în practica constituţională a unor state, legislaţia electorală
defineşte în mod direct această noţiune.
În acelaşi timp, pare mai logic ca întâi de toate procesul electoral să fie reprezentat nu printr-o serie
de activităţi ale subiecţilor de drept electoral, ci ca un sistem de relaţii organizaţionale, interdependente
care se derulează într-o consecutivitate anumită şi care intermediază organizarea şi desfăşurarea alegerilor.
În acest caz procesul electoral evoluează în calitate de condiţie fireascăîntru realizarea de către
subiecţii raporturilor de drept electoral a drepturilor electorale cu care sunt învestiţi şi asigură
corespunderea aspectelor procedurii de organizare şi desfăşurare a alegerilor scopului şi sarcinilor unui
mecanism democratic şi echitabil de fomare a autorităţilor reprezentării populare.
Pentru reglementarea normativă este caracteristic realizarea acesteia nu numai în plan static, dar şi
în cel dinamic de intermediere a relaţiilor sociale.
Respectiv, procesul electoral reprezintă un sistem oranizat de relaţii care reflectă o anumită
consecutivitate a evoluţiei lor în cadrul campaniei electorale, asigură realizarea drepturilor electorale ale
cetăţenilor Republicii Moldova şi care iau naştere în urma realizării procedurilor determinate de legislaţia
electorală.
Procesul electoaral are o structură internă destul de complicată. În literatura de specialitate din
Republica Moldova acest aspect nu este, deocamdată, supus unei analize şi dezbateri ştiinţifice
speciale.Pentru o analiză complexă a structurii interne a procesului electoral vom încerca să diferenţiem
următoarele părţi componente ale acestuia: subiecţională, tehnologică şi instituţională.
Structura instituţională a procesului electoral reprezintă etapele procesului de organizare şi
desfăşurare a alegerilor care se constituie în baza acţiunilor electorale. Fiecare din aceste etape reprezintă
o totalitate distinctă de relaţii care se stabilesc pe parcursul unor anumite intervale de timp din cadrul
campaniei electorale, şi asigură realizarea ascendentă a drepturilor electorale ale cetăţenilor şi ale altor
34
subiecţi de drept electoral. Prin urmare, procesul electoral este reflectat în legislaţie şi se realizează în
viaţă mai întâi ca un sistem de etape de organizare şi desfăşurare a alegerilor care se substituie în ordine
consecutivă.
Importanţa funcţională a etapelor procesului electoral ţine de asigurarea dinamismului acţiunilor
electorale în absenţa căruia atingerea rezultatelor alegerilor şi, respectiv, formarea Parlamentului şi a
autorităţilor administraţiei publice locale sunt irealizabile.
Procesul electoral este constituit dintr-o serie de etape consecutive şi interdependente, fiecare
dintre care are o destinaţie strict determinată în regimul procesual al raporturilor electorale.
În urma analizei legislaţiei electorale, inclusiv a practicii de aplicare a ei în Republica Moldova,
popunem următoarele etape principale ale procesului electoral:
- fixarea alegerilor;
- formarea bazelor organizaţional-tehnologice ale alegerilor;
- desemnarea şi înregistrarea candidaţilor (listelor de candidaţi);
- agitaţia electorală;
- votarea;
- calcularea voturilor, stabilirea rezultatelor alegerilor şi validarea lor.
Toate aceste etape sunt elemente obligatorii ale procesului electoral şi absenţa cel puţin a uneia
dintre ele poate paraliza mersul întregii campanii electorale.
Deopotrivă cu etapele principale, constatăm şi existenţa etapelor facultative ale procesului
electoral, care pot pretinde la o existenţă autonomă numai în cazurile şi în condiţiile expres determinate de
legislaţia electorală.
În această ordine de idei în categoria etapelor faculative putem include:
- suspendarea (anularea) alegerilor;
- desemnarea suplimentară a candidaţilor;
- votarea repetată.
Nu vom include în categoria etapelor facultative în mod specal alegerile repetate şi alegerile noi,
deoarece aspectul normativ de asigurare a acestora este determinat de procesul electoral în ansamblu, care
presupune aplicarea completă a tuturor etapelor procesului electoral în timpul desfăşurării lor.
Fixarea alegerilor. Ete etapa de debut a procesului de organizare şi desfăşurare a alegerilor.

Legislaţia electorală conţine dispoziţii care determină cu exactitate cadrul subiecţilor cu drept de
fixare a alegerilor, termenul de fixare a alegerilor, regulile generale şi particulare de fixare a diferitelor
tipuri de alegeri. Reglementarea normativă a activităţilor care formează în ansamblu această etapă a
procesului electoral este concentrată în Constituţie, Codul electoral şi alte izvoare de drept electoral.
În cazul alegerilor ordinare, legile electorale conţin prevederi exprese referitoare la procedura de
fixare a alegerilor, stabilind data acestora. În SUA, data alegerilor este stabilita în prealabil, iar procesul
electoral începe ca de la sine. În majoritatea statelor însă data alegerilor nu se stabileşte în prealabil,
aceasta implicând emiterea unui act normativ în care se şi fixează data alegerilor.
În Republica Moldova alegerile deputaţilor în Parlament se desfăşoară în cel mult 3 luni de la
expirarea mandatului Parlamentului. Data alegerilor Parlamentului se stabileste prin hotarire a
Parlamentului cu cel putin 60 de zile inainte de ziua alegerilor.
În cazul dizolvării Parlamentului, prin acelaşi decret al Preşedintelui Republicii Moldova, se
35
stabileşte data alegerii noului Parlament. Alegerile anticipate vor avea loc după cel puțin 60 de zile, dar nu
mai tîrziu de 3 luni de la dizolvarea Parlamentului.(art. 83Cod electoral).
Alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova se vor desfășura cu cel puţin 30 de
zile şi cel mult 60 de zile înainte de expirarea mandatului preşedintelui în funcție. În caz de vacanţă a
funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova (în cazul demisiei, demiterii, imposibilității definitive de a
exercita atribuţiile sau al decesului), data alegerilor se stabilește în termen de 2 luni din ziua în care a
intervenit vacanţa. Parlamentul stabileşte data alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii
Moldova cu cel puţin 60 de zile înainte de ziua alegerilor (Cod electoral, art. 109).
Data alegerilor locale generale sau anticipate se fixează prin hotărârea Parlamentului cu cel putin
60 de zile inainte de alegeri.
Data votării repetate a alegerilor noi şi a celor parţiale se stabilesc de către Comisia Electorală
Centrală în condiţiile determinate de legislaţia electoală (art. 133 Cod electoral).
Durata de timp dintre actul de fixare a datei şi ziua alegerilor se stabileşte ţinând cont de conţinutul
şi succesiunea operaţiunilor electorale. Din aceste considerente momentul fixării alegerilor se determină în
funcţie de tipul de alegeri (naţionale ori locale).
În marea majoritate a statelor alegerile generale se desfăşoară numai în zilele de odihnă. De
exemplu, în Austria, alegerile în Consiliul naţional (camera inferioară) al Parlamentului trebuie să aibă loc
în mod obligatoriu într-o zi de duminică sau în altă zi de odihnă.
În SUA, data alegerilor revine în ziua de marţi. Aceste exemple ne duc la concluzia că regulile de
fixare a alegerilor diferă de la un sistem constituţional la altul.
Formarea bazelor organizaţional-tehnologice ale alegerilor. Formarea bazelor organizaţional-

tehnologice ale alegerilor reprezintă una dintre cele mai dificile şi bogate în conţinut etape ale procesului
electoral. Anume în cadrul acestei etape se desfăşoară acţiunile pregătitoare de bază, fără de care este
imposibilă realizarea depturilor electorale ale cetăţenilor de a alege şi de a fi aleşi în organele centrale şi
organele administraţiei publice locale.
Pornind de la conţinutul de bază a legislaţiei electorale naţionale, considerăm că formarea bazelor
organizaţional-tehnologice ale alegerilor presupune: în primul rând, formarea circumscripţiilor electorale
şi a secţiilor de votare; în al doilea rînd, formarea oranelor electorale sau a unora dintre ele; în al treilea
rând, întocmirea listelor electorale.
Circumscripţiile electorale. În practică, votarea tuturor cetăţenilor într-un singur corp electoral, în
statele moderne cu milioane de alegători şi sute de candidaţi electorali, devine în cadrul democraţiei
reprezentative o imposibilitate. După cum am menţionat anterior, votarea nu poate avea loc doar într-o
democraţie directă, prin referendumulorganizat cu prilejul votării unei legi, sau pentu alegerea unui
reprezentant, cum era ales odinioară Preşedintele Republicii franceze după Constituţia de la 1848.
Ulterior, a fost propusă soluţia de a împărţi corpul social în mai multe colegii electorale, care să
aleagă de sine stătător câte unul sau mai mulţi reprezentanţi. Prin aceste alegeri separate, fiecare colegiu
nu acţionează însă în virtutea unui drept propriu şi nu exercită în numele său acte de suveranitate.
Deputaţii aleşi îşi exercită atribuţiile date de popor, ai căror reprezentanţi sunt, şi nu de colegiul electoral
care i-a ales.
36
Dacă aleşii sunt reprezentanţi ai întregului popor, şi nu numai ai colegiului electoral care i-a ales,
atunci colegiile electorale nu pot fi decît fracţiuni ale întregului corp electoral, cuprinzînd în sînul lor
alegători din toate categoriile sociale.
Anterior s-a practicat împărţirea corpului electoral naţional în colegii alcătuite ad-hoc anume în
acest scop, fără a ţine seamă de organizarea administrativă a teritoriului, colegii care cuprindeau un număr
uniform de alegători sau corespundeau unei cifre egale de populaţie.
Într-un asemenea sistem, alegătorul este desprins din cadrul unităţilor în mijlocul cărora îşi trăieşte
viaţa şi este legat artificial şi temporar de alţii cu care are foarte puţin comun, de cele mai multe ori, ca
interese, tradiţii, obiceiuri, aspiraţii, devenind un simplu număr, purtat la fiecare remaniere dintr-o
circumscripţie în alta.
Actualmente, circumscripţiile electorale sunt nişte unităţi teritoriale în care se desfăşoară
operaţiunile de alegere a deputaţilor în organele reprezentative ale statului, şefului de stat (acolo unde
acesta este desemnat prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat), membrilor organelor de
autoadminisrare locală. Aceste unităţi teritoriale uneori se formează în mod special, uneori însă, drept
circumscripţie electorală servesc unităţile administrativ-teritoriale (regiunile, provinciile, oraşele,
raioanele) sau teritoriile subiecţilor federaţiei.
În unele cazuri circumscripţiile electorale nu se formează, toată ţara rămânând a fi o singură
circumscripţie electorală. Circumscripţiile electorale s-au transformat într-un anumit fel de colegii ectorale
cele mai des întâlnite în sistemele electorale contemporane. În caz de formare a organelor reprezentative
dupa un alt principiu decît cel teritorial, drept unităţi electorale pot servi alte forme de asociaţie a
cetăţenilor. Astfel, în marea majoritate a statelor socialiste, pe lângă principiul teritorial, în procesul de
formare a organelor reprezentative, erau aplicate şi principiile reprezentării colectivului de muncă, şi
principiul reprezentării partidelor şi organizaţiilor social-politice.
Procedura de formare a circumscripţiilor electorale are o însemnatate politică şi juridică deosebită,
deoarece, deseori, rezultatele alegerilor sunt influenţate de modul de divizare a teritoriului statului în
circumscripţii electorale.
Din aceste considerente numărul de circumscripţii electorale se determină prin legile electorale, iar
în unele cazuri se stabileşte chiar prin constituţie. Astfel, conform art.49 din Constitutia Belgiei, numărul
de mandate reprezentative în Camera reprezentanţilor (camera inferioară a Parlamentului belgian),
atribuite fiecărei circumscripţii electorale, este proporţional cu numărul de locuitori din circumsripţia
respectivă. Pentru stabilirea numărului de mandate pentru fiecare circumscripţie electorală, numărul
locuitorilor din circumscripţie este împărţit la cota naţională care, la rândul său, derivă din rezultatele
împărţirii numărului de locuitori ai ţării la cifra 212 (numarul de mandate în Camera reprezentanţilor).
Mandatele nerepartizate se transmit circumscripţiilor electorale care, după împărţirea numărului de
locuitori la cota naţională de reprezentare, au obţinut cel mai mare cât (rest).
În Anglia circumscripţiile electorale sunt revăzute o dată în 15 ani prin adoptarea unei legi la
propunerea unei comisii condusă de speacherul Camerei comunelor.
În Germania circumscripţiile electorale pentru organizarea alegerilor în Bundestag se formează în
conformitate cu Legea cu privire la alegerile federale (adoptată în 1956 şi revizuită în anul 1993).
Conform prevederilor acestei legi Preşedintele federal formează o comisie parlamentară din 7 persoane cu
atribuţii de determinare a hotarelor circumscripţiilor electorale. Legea a stabilit următoarele principii de
formare a circumscripţiilor electorale:
37
1. În procesul de formare a circumscripţiilor electorale se respecta hotarele landurilor (ele nu

trebuie sa fie intersectate de hotarele circumscripţiilor electorale).
2. Numărul alegătorilor din circumscripţia electorală nu trebuie să depăşească media de alegători
din alte circumscripţii decît cu 25 %. Dacă diferenţa constituie 33 %, hotarele circumscripţiei electorale
sunt modificate.
3. Numărul de circumscripţii în landuri trebuie să fie cât de cât proporţional cu numărul de
locuitori din land.
4. După posibilitate, trebuie să fie respectate (să nu se intersecteze) hotarele comunelor, regiunilor
şi oraşelor.
În Franţa circumscripţiile electorale se formează de către Ministerul Afacerilor Interne şi se aprobă
de către Parlament. În funcţie de numărul de candidaţi aleşi circumscripţiile electorale se clasifică în:
- uninominale (cu un singur mandat);
- polinominale (cu mai multe mandate), sunt aleşi mai mulţi candidaţi, chiar până la cîteva zeci de
candidaţi);
- plurinominale (sunt aleşi câţiva candidaţi).
În principiu, circumscripţiile electorale trebuie să se contureze astfel încât să fie asigurată
egalitatea de voturi exprimate de alegători, adică să fie exclusă “geografia electorala”, “geometria
electorala” sau practică «djerimanderingului» american.
Codul electoral din Republica Moldova (art. 28) acordă Comisiei Electorale Centrale, ca cu cel
puţin 55 de zile înainte de alegeri, dreptul să constituie circumscripţii electorale care corespund unităţilor
administrativ-teritoriale de nivelul doi ale Republicii Moldova, unităţii teritoriale autonome Găgăuzia,
municipiilor Chişinău şi Bălţi.
Pentru alegerile consiliilor locale şi ale primarilor, fiecare raion, unitate administrativ-teritorială cu
statut special, oraş (municipiu), sector, sat (comună) constituie o singură circumscripţie electorală.
Circumscripţiile electorale orăşeneşti (municipale), de sector, săteşti (comunale) sînt constituite de către
consiliile electorale de circumscripţie ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi ale Republicii
Moldova cu cel puţin 45 de zile înainte de ziua alegerilor.(art 131 Cod electoral).
Pentru desfăşurarea nemijlocită a alegerilor, circumscripţiile electorale se divizează în secţii de
votare. Secţiile de votare reprezintă nişte delimitări teritoriale care unesc alegătorii printr-un loc comun de
votare. Secţiile de votare au o importanţă mai mult pentru tehnica organizării alegerilor, de aceea deseori
statutul lor este determinat nu de legile electorale, dar de acte normative subordonate legii, iar în unele
state chiar de instrucţiunile ministerelor afacerilor interne. Ele se amenajează în aşa fel, încât toţi alegătoii
să-şi poată exercita dreptul de vot în condiţii optime.
În Franţa secţiile de votare se constituie în hotarele comunelor - unitatea primară în organizarea
administrativă a teritoriului statului.
În Spania secţiile de votare pot fi divizate în cîteva secţii de votare, cuprinzînd de la 500 pînă la 2
mii de alegători.
În Italia secţiile de votare cuprind de la 100 pîna la 800 de alegători, iar în regiunile greu accesibile
de la 50 pînă la 100 de alegători.
Legislaţia electorală a unor state consacră şi alte condiţii de constituire a secţiilor de votare. De
exemplu, Legea nr. 68 din 15 iulie 1992, care reglementează alegerile pentru Camera Deputaţilor şi a
Senatului României (art. 20) prevede că pe navele sub pavilionul român, aflate în navigaţie în ziua
38
alegerilor, se vor organiza secţii de votare, acestea făcând parte din circumscripţia electorală unde este
înregistrată nava.
Şi în Republica Moldova, în scopul efectuării votării şi numărării voturilor, circumscripţiile
electorale se divizează în secţii de votare. Acestea se constituie de către consiliile electorale de
circumscripţie în localităţi, în baza propunerilor primarilor oraşelor (municipiilor), sectoarelor şi satelor
(comunelor), cu cel puţin 35 de zile înainte de data alegerilor, şi vor cuprinde cel puţin 30 şi cel mult 3000
de alegători. La propunerea primarilor oraşelor (municipiilor), ai sectoarelor şi ai satelor (comunelor),
plafonul de 3000 de alegători poate fi depășit cu cel mult 10 la sută. Pentru alegerile de orice nivel şi
pentru referendumurile republicane, secţiile de votare se constituie în acelaşi termen. Sediile secţiilor de
votare se stabilesc, de regulă, în sediile aflate în proprietate publică şi se amenajează astfel încît să
faciliteze accesul în ele al persoanelor în vîrstă şi cu dizabilităţi. Secţii de votare speciale pot fi constituite
pe lîngă spitale, sanatorii, maternităţi, aziluri şi cămine pentru bătrîni. Aceste secţii de votare trebuie să
includă cel puţin 30 de alegători(Art. 30 Cod electoral).
În cazul alegerilor parlamentare și prezidențiale, pe lîngă misiunile diplomatice şi oficiile
consulare ale Republicii Moldova se organizează una sau mai multe secţii de votare pentru alegătorii care
se află în străinătate la data alegerilor. În cazul acestor alegeri pentru alegătorii localităţilor din stînga
Nistrului, Comisia Electorală Centrală, cu cel puţin 35 de zile înainte de data alegerilor, organizează mai
multe secţii de votare cu sediul pe teritoriul Republicii Moldova aflat sub jurisdicţia constituţională a
autorităţilor publice central, cu respectarea următoarelor condiții:
- secțiile de votare se vor deschide în unitățile administrativ-teritoriale aflate sub control
constituțional al autorităților Republicii Moldova, atât de pe malul stâng, cât și de pe malul drept al
Nistrului;
- pentru localitățile din stînga Nistrului vor fi deschise secții de votare distincte în baza datelor din
Registrul de stat al alegătorilor, inclusiv în baza înregistrării prealabile, conform procedurii stabilite prin
regulamentul aprobat de Comisia Electorală Centrală;
- la deschiderea secțiilor de votare se va ține cont de numărul alegătorilor care au participat la
scrutinele precedente, conform datelor din Registrul de stat al alegătorilor, inclusiv conform înregistrării
prealabile.
Formarea organelor electorale sau a unora din ele în procesul electoral este etapa principală în
constituirea bazelor organizaţional-tehnologice al alegerilor.
Anume organele electorale reprezintă mecanismul organizatoric de excepţie care asigură reânoirea
periodică, pe cale democratică, a organelor de stat elective, autorităţilor administraţiei publice locale,
persoanelor cu atribuţii publice desemnate în funcţie prin intermediul alegerilor şi care asigură buna
desfăşurare a operaţiilor electorale.
Organele electotale pot fi clasificate în:
- teritoriale, inclusiv centrale, structura lor depinzînd de organizrea administrativă a teritoriului
statului;
- de circumscripţie. Sunt formate atunci cînd hotarele circumscripţiilor raionale nu coincid cu
hotarele unităţilor administrativ-teritoriale;
- de sector. Sunt formate în sectoarele electorale.
39
Organele electorale de sector asigură, de obicei, înregistrarea alegătorilor sau modifică listele
acestora, organizează votarea şi stabilesc rezultatele votării în sectorul electoral.
Organele electorale de circumscripţie asigură înregistrarea candidaţilor la alegeri, asigură
decurgerea normală a campaniei electorale, stabilesc rezultatele alegerilor în circumscripţiile electorale.
Organele electorale teritoriale concentrează şi dau publicităţii rezultatele alegerilor desfăşurate în
circumscripţiile electorale. În lipsa organelor electorale de circumscriptie organele electorale teritoriale
exercită şi funcţiile acestora.
De obicei, organele electorale sunt constituite din persoane cu funcţii publice, care fac parte din
aparatul de stat.
Astfel, în Belgia preşedinte al comisiei electorale teritoriale primare devine, conform funcţiei
preşedintele organului judecătoresc de primă instanţă.
În Germania organele electorale de orice nivel activează sub conducerea unor funcţionari din
cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
În Mexica Comisia Electorală Federală este condusă de secretarul de stat; ea este constituită dintr-
un deputat şi un senator, aleşi de către camerele respective ale parlamentului, cîte un reprezentant din
partea fiecărui partid politic şi un notar de stat care este secretarul comisiei. Reprezentanţii
parlamentului şi ai partidelor politice au cîte un locţiitor.
Comisia Electorala Federala formeaza comisiile electorale ale statelor federate şi comitetele
electorale de circumscripţie, iar comisiile electorale ale secţiilor de votare sunt formate de către comitetele
electorale de circumscripţie.
În multe state ale lumii conducătorii organelor electorale sunt împuterniciţi cu atribuţii impersonale
deosebit de importante. Astfel în Anglia, preşedintele comisiei electorale de circumscripţie Returning
Officer) anunţă organizarea alegerilor, înregistrează candidaţii, numeşte preşedinţii comisiilor, ai secţiilor
de votare, veghează procesul de votare, stabileşte rezultatele alegerilor.
În Republica Moldova, după cum am menţionat, în scopul organizării şi desfăşurării alegerilor,
sunt constituite:
a) Comisia Electorală Centrală (constituită din 9 membri: un membru este desemnat de către
Preşedintele Republicii Moldova, ceilalţi 8 membri sînt desemnaţi de către Parlament, cu respectarea
reprezentării proporţionale a majorităţii şi a opoziţiei. Componenţa nominală a Comisiei se confirmă prin
hotărâre a Parlamentului, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi);
b) consiliile electorale de circumscripţie.Se constituie dintr-un număr impar de membri, de cel
puţin 7 şi de cel mult 11 persoane, dintre care în consiliile de circumscripţie de nivelul doi cel puţin 3
persoane cu studii juridice superioare sau cu studii în domeniul administraţiei publice. În cazul alegerilor
locale candidaturile a 2 membri ai consiliilor electorale de circumscripţie de nivelul întâi se propun de
către consiliul local de nivelul întâi, iar în cazul când lipsesc aceste propuneri, ei sunt numiţi de Comisia
Electorală Centrală din numărul persoanelor incluse în Registrul funcţionarilor electorali. Candidaturile
celorlalţi membri se propun de către partide şi alte organizaţii social-politice reprezentate în Parlament la
data constituirii consiliului electoral de circumscripţie, câte unul de la fiecare partid sau altă organizaţie
social-politică, iar dacă nu este suficient, numărul rămas de membri se completează de Comisia Electorală
Centrală, din Registrul funcţionarilor electorali. Pe măsura posibilităţii, în componenţa consiliilor
electorale de circumscripţie se includ persoane cu studii juridice superioare.
40
În cazul alegerilor parlamentare, prezidențiale şi alegerilor locale generale, candidaturile a 2

membri ai consiliului electoral de circumscripţie de nivelul doi se propun de către judecătorie sau, după
caz, de către curtea de apel, candidaturile altor 2 membri – de către consiliile locale de nivelul doi şi
Adunarea Populară a Găgăuziei. Candidaturile celorlalţi membri se propun de către partide şi alte
organizaţii social-politice reprezentate în Parlament la data constituirii consiliului electoral de
circumscripţie, cîte unul de la fiecare partid sau altă organizaţie social-politică, iar dacă nu este suficient,
numărul rămas de membri se completează de Comisia Electorală Centrală, din Registrul funcţionarilor
electorali.
În cazul când partidele şi alte organizaţii social-politice nu prezintă candidaturile lor în
componenţa consiliului electoral de circumscripţie cel târziu cu 7 zile înainte de expirarea termenului de
constituire a acestuia, numărul necesar de candidaturi se completează de către consiliile locale şi
Adunarea Populară a Găgăuziei, iar dacă nici acestea nu prezintă candidaturile, consiliul electoral se
completează de Comisia Electorală Centrală, din Registrul funcţionarilor electorali. În cazul în care
consiliul electoral de circumscripţie îndeplineşte şi funcţia de birou al secţiei de votare, membrii propuşi
de către partide şi alte organizaţii social-politice reprezentate în Parlament nu pot fi membri de partid.
c) birourile electorale ale secţiilor de votare.Se constituie de către consiliile electorale de
circumscripţie cu cel puţin 25 de zile înainte de ziua alegerilor, dintr-un număr impar de membri, de cel
puţin 5 şi cel mult 11 persoane. Pentru alegerile de orice nivel şi pentru referendumurile republicane,
birourile electorale ale secţiilor de votare se constituie în acelaşi termen. Candidaturile a 3 membri ai
biroului electoral al secţiei de votare se propun de către consiliile locale. Candidaturile celorlalţi membri
ai biroului electoral al secţiei de votare se propun de către partide şi alte organizaţii social-politice
reprezentate în Parlament, cîte unul de la fiecare partid sau altă organizaţie social-politică, iar dacă nu este
suficient, numărul rămas de membri se completează de consiliul electoral de circumscripţie, la propunerea
Comisiei Electorale Centrale, din Registrul funcţionarilor electorali. Membrii biroului electoral al secţiei
de votare nu pot fi consilieri în consiliile locale şi membri de partid. În cazul când partidele şi alte
organizaţii social-politice nu prezintă candidaturile lor în componenţa biroului electoral al secţiei de
votare cel târziu cu 7 zile înainte de expirarea termenului de constituire a biroului, numărul necesar de
candidaturi se completează de către consiliul local, iar dacă nici acesta nu prezintă candidaturile, biroul
electoral se completează de consiliul electoral de circumscripţie, la propunerea Comisiei Electorale
Centrale, din Registrul funcţionarilor electorali.
În decursul a 2 zile de la data constituirii biroului electoral al secţiei de votare, membrii acestuia
aleg din rîndul lor preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul biroului, adoptă hotărîrea respectivă,
comunicînd-o imediat consiliului electoral de circumscripţie şi aducînd la cunoştinţa publică componenţa
şi sediul biroului electoral, modul de contactare pentru relaţii (art. 30 Cod electoral).
Întocmirea listelor electorale - condiţie obligatorie a procesului de oganizare a campaniilor
electorale, care creează condiţiile necesare pentru ca alegătorii să-şi realizeze dreptul la vot şi presupune
includerea cetăţenilor în listele electorale în conformitate cu care aceştia vor fi admişi la votare. În opinia
unor specialişti, destinaţia acestei operaţiuni electorale constă în identificarea înainte de alegeri a
persoanei cu drept de vot astfel încât numai acest individ să primească buletinul de vot.
În funcţie de faptul cui aparţine obligaţia de înregistrare a alegătorilor această procedură poate fi:
- publică (obligatorie);
- personală (benevolă).
41
Înregistrarea publică, la rândul său, poate fi aplicată în două variante.

Prima se aplică în Germania, Suedia, Elveţia, unde populaţia este luată la evidenţă şi autorităţile
publice sunt informate despre persoanele care domiciliaza în unitatea administrativ-teritorială respectivă.
În Anglia, Canada, unde nu se aplică înregistrarea obligatorie a populaţiei se aplică varianta a
două. Astfel, în Canada listele alegătorilor se alcătuiesc în ajunul fiecărei alegeri de către reprezentanţii
autoritatilor publice prin metoda "de la uşă la uşă".
În Anglia listele alegătorilor se alcătuiesc anual şi se consideră "închise" de la 15 februarie, ele
considerându-se inviolabile. Persoanele care şi-au schimbat locul de trai dupa "închiderea" listelor pot
vota doar la locul anterior de trai.
Înregistrarea personală prevede că alegătorul trebuie să se prezinte personal în oficiul respectiv şi,
în baza documentelor de identitate, să fie inclus în listele alegătorilor, care, de obicei, sunt permanente şi
sunt revizuite anual şi sau înainte de alegeri. O astfel de modalitate de întocmire a listelor de alegători se
aplică în SUA , Franţa.
În Franţa alegătorii sunt obligaţi prin lege să se înregistreze pentru participare la alegeri, dar
neîndeplinirea acestei îndatoriri nu se pedepseşte. Articolul 11 din Codul electoral francez stabileşte 3
condiţii pe care trebuie să le întrunească alegătorii pentru a se înscrie în lista electorală a unei comune:
posesia domiciliului (adică un loc permanent de trai); domicilierea în acest loc cel puţin 6 luni; a figura nu
mai puţin de 5 ori, fără întrerupere, în calitate de contribuabil direct.
Aplicarea acestei metode de înregistrare a alegătorilor se caracterizează printr-un număr mare de
alegători neânregistraţi şi, drept rezultat, unele circumscripţii electorale devin mai mici decât au fost
prevăzute în Constituţie şi în alte legi. Pentru a exclude astfel de practici, în SUA există o organizaţie
înfiinţată special pentru educaţia cetăţenilor în privinţa necesităţii de a se înscrie pe listele electorale. La
fel şi în Marea Britanie, o companie publicitară organizată de Home Office, Departamentul de Stat, în
fiecare toamnă recomandă cetăţenilor să se înscrie în listele electorale.
Procedura de întocmire a listelor elctorale la alegerile organizate în Republica Moldova este
reglementată de dispoziţii normative cuprinse într-un capitol separat (Capitolul 5) din Codul electoral.
Astfel, listele electorale sunt întocmite în baza Registrului de stat al alegătorilorAcestea cuprind
toţi cetăţenii cu drept de vot care domiciliază ori îşi au reşedinţa pe teritoriul unei secţii de votare.
Alegătorul poate fi înscris numai într-o singură listă electorală şi la o singură secţie de votare. Alegătorul
care are şi domiciliu, şi reşedinţă este înscris, în perioada valabilităţii reşedinţei, în lista electorală de la
secţia de votare în a cărei rază teritorială acesta îşi are reşedinţa.
Listele electorale cuprind: numele şi prenumele alegătorului, data, anul naşterii, domiciliul, datele
actului de identitate. Ordinea de înscriere este stabilită de primării.
Listele electorale se transmit de către Comisia Electorală Centrală autorităţilor administraţiei
publice locale/misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare cu cel puţin 22 de zile înainte de ziua
alegerilor, în 3 exemplare oficiale, ştampilate şi cu alte semne de protecţie pe fiecare pagină. Două
exemplare ale listelor se transmit imediat biroului electoral al secţiei de votare, iar un exemplar se
păstrează la primărie/misiunea diplomatică sau oficiul consular.
Listele electorale se fac accesibile în localurile secţiilor de votare, precum şi se plasează pe pagina
web a Comisiei Electorale Centrale cu 20 de zile înainte de ziua alegerilor, în acestea fiind indicate
numele, prenumele și anul nașterii ai fiecărui alegător. Un exemplar al listei se păstrează la primărie.
Alegătorilor li se comunică, cel tîrziu cu 20 de zile înainte de ziua alegerilor, prin toate mijloacele de
42
comunicare disponibile (mass-media, telefon, afişe, internet), sediul secţiei de votare la care ei vor putea
vota. Alegătorilor și reprezentanților concurenților electorali li se asigură posibilitatea de a lua cunoştinţă
de listele electorale şi de a verifica corectitudinea întocmirii lor. Ei au dreptul să facă contestaţii împotriva
neincluderii lor în listă sau excluderii din ea, precum şi împotriva altor erori comise la înscrierea datelor
despre sine sau despre alţi alegători cel tîrziu în ziua precedentă zilei alegerilor. Contestaţiile se
examinează de către organele electorale respective în decurs de 24 de ore, iar deciziile acestora pot fi
contestate de subiecţii interesaţi în instanţa de judecată, după procedura stabilită, în cazul în care aceştia
au primit refuz de corectare sau includere în listă.
Propunerea şi înregistrarea candidaţilor. În procesul de organizare a alegerilor, propunerea

candidaţilor este una dintre operaţiile deosebit de importante, dat fiind că la această etapă se determină
corpul de persoane din rândul cărora urmează să fie aleşi preşedinţii, deputaţii, senatorii, consilierii în
organele adiminstraţiei publice locale. Importanţa acestei etape principale a procesului electoral este
determinată şi de faptul că anume în cadrul ei îşi ia începutul realizarea dreptului electoral pasiv al
cetăţenilor Republicii Moldova.
Anume în acest “nod” al campaniei electorale este imperativă respectaea balanţei intereselor
fiecărui alegător şi ale societăţii în ansamblu, instituirea premiselor în vederea coordonării armonioase a
mecanismelor electorale de reproducere a puterii reprezentative centrale şi locale cu necesităţile şi
interesele societăţii civile, care presupun responsabilitatea participării cetăţenilor la fomarea instituţiilor
democratice elective.
Nu întâmplător în procesul de definire a dreptului electoral pasiv, inclusiv la stabilirea calităţilor
indispensabile pentru persoanele care candidează la diferite funcţii elective, se înaintează restricţii mult
mai dure decît pentru realizarea dreptului electoral activ.
În acelaşi timp, trebuie să ţinem cont de faptul că caracterul progresist şi democratismul sistemului
electoral depinde direct de modul de propunere şi înregistrare a candidaţilor la funcţiile de preşedinţi,
deputaţi, senatori, consilieri în organele adiminstraţiei publice locăle, primari şi alte funcţii elective,
deoarece includerea în conţinutul procesului electoral sau, invers, neutilizarea unor astfel de metode de
selectare a candidaţilor, cum ar fi: autopropunerea, desemnarea de către alegători sau de asociaţiile
elctorale, extinde esenţial sau restrânge posibilităţile cetăţenilor în procesul de autoguvernare.
Trebuie să menţionăm că în raport cu regimul juridic al activităţilor legate de desemnarea
candidaturilor pare a fi raţional să accentuăm atenţia asupra următoarelor elemente ale acestui regim
juridic: subiecţii electorali cu drept de propunere a candidaţilor, condiţiile, modalităţile, etapele şi
termenele de înaintare a candidaţilor.
Legislaţia electorală, în linii mar, formulează cerinţele faţă de fiecare element al regimului juridic
de desemnare a candidaţilor, fapt ce contribuie inevitabil la unificarea experienţei electorale şi la
realizarea principiului egalităţii dreptului electoral al cetăţenilor Republicii Moldova în selectarea
candidaţilor la funcţiile elective în autorităţile publice centrale şi de autoadministrare locală. Aceasta nu
înseamnă însă că actuala legislaţie electorală din Republica Moldova reprezintă cea mai bună paletă de
acţiuni electorale orientate spre propunerea candidaţilor.
Privitor la subecţii cu drept de desemnare a candidaţilor la alegerile Parlamentului Republicii
Moldova, constatăm şirul modest al acestora cuprinde:
a) partidele şi alte organizaţii social-politice înregistrate legal până la stabilirea datei alegerilor, în
43
conformitate cu statutele (regulamentele) lor şi cu legislaţia în vigoare);

b) blocurile electorale, înregistrate corespunzător de Comisia Electorală Centrală - la
alegerile parlamentare şi alegerile locale generale sau de consiliile electorale de circumscripţie -
în cazul alegerilor noi;
c) cetăţenii Republicii Moldova care îşi înaintează propria candidatură (candidaţii independenţi).
Condiţiile înaintate faţă de candidaţi reprezintă anumite circumstanţe de prezenţa (absenţa) cărora
legislaţia electorală leagă posibilitatea realizării de către cetăţeni (asociaţii electorale) a dreptului de
desemnare a candidaţilor în organele representative de stat şi autorităţiloe administraţiei publice locale.
Legislaţia electorală asigură o prezentare juridică diferenţiată a condiţiilor de desemnare a candidaţilor în
funcţie de tipul alegerilor (centrale, locale) şi poate să înainteze diferite cerinţe faţă de candidaţi.
Tradiţional, în categoria acestor condiţii se însciu următoarele:
Apartenenţa la cetăţenia Republicii Moldova. Această condiţie presupune că alegătorii pot să-şi
realizeze dreptul de desemnare a candidaţilor numai cu condiţia că pretendenţii la funcţiile elective sunt
posesori ai cetăţeniei Republicii Moldova.
Atingerea unei anumitei vârste. Legislaţia electorală stabileşte censul de vîstă pentru realizarea
dreptului electoral pasiv în funcţie de organul electiv pentru care urmează să concureze cadidaţii. Astfel
art. 82 din Codul electoral dispune că pot fi aleşi deputaţi în Parlament cetăţenii Republicii Moldova cu
drept de vot care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani și dețin cetățenia Republicii
Moldova. Acelaşi cens de vârstă este înaintat şi candidaţilor la funcţia de consilieri în consiliile locale, iar
de la candidaţii la funcţia de primar se cere împlinirea, inclusiv în ziua alegerilor, a vârstei de 25 de ani
(art. 135 Cod electoral).
Legislaţia Republcii Moldova nu stabileşte plafonul de vârstă maximal pentru candidaţii la
funcţiile elective, practică răspândită în marea majoritate a statelor. În viziunea noastră însă absenţa în
legislaţia electorală a censului maximal de vârstă poate duce la situaţii stupide ori chiar amuzante. De
exemplu, printre candidaţii care şi-au prezentat oficial oferta de participare la scrutinul pentru postul de
guvernator al Statului California, SUA, din vara anuui 2003, era înregistrată şi o femeie de 100 de ani.
Censul de şedere. În unele sisteme constituţonale de la candidaţi se cere un anumit termen de
şedere cu loc de trai permanent sau prioritar într-o anumită unitate teritorială a statului respectiv. Printre
alte condiții care urmează să fie întrunite de candidații la funcția de Președinte, legislaţia electorală din
Republica Moldova indică și demonstrarea faptului că au locuit sau locuiesc permanent pe teritoriul
Republicii Moldova nu mai puţin de 10 ani.
Absenţa restricţiilor consacrate în legislaţia electorală. Din categoria condiţiilor, care exclud
posibilitatea participării cetăţenilor la alegeri, inclusiv în calitate de candidaţi, fac parte:
a) cetăţenii care sunt recunoscuţi incapabili sau privaţi de drepturi electorale prin hotărîre
definitivă a instanţei de judecată;
b) persoanele condamnate la privaţiune de libertate prin hotărîre definitivă a instanţei de judecată;
c) militarii cu serviciul în termen;
d) persoanele care au antecedente penale nestinse.
În viziunea noastră, cadrul acestor restricţii poate fi completat cu incompatibilitatea mandatului de
deputat cu exercitărea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi stiinţifice.
Consimţământul persoanei de a candida. Consimţământul cetăţenilor cu drept electoral pasiv de a
candida la o funcţie electivă se exprimă sub formă de declaraţie. Obligativitatea depunerii declaraţiei
44
privind consimţămîntul candidatului de a candida la funcţia pentru care a fost desemnat este prevăzută în
articolul 46 din Codul electoral.
Modalităţi de desemnare a candidaţilor. În practica constituţională sunt cunoscute următoarele
modalităţi de propunere a candidaţilor:
1. Autopropunerea. Reprezintă manifestarea de voinţă a cetăţeanului cu drept electoral pasiv.
Procedura autopropunerii diferă de la stat la stat. De exemplu, în Franţa persoana care doreşte să
candideze pentru mandatul de deputat în Adunarea Naţională înaintează o cerere în prefectura
departamentului respectiv în care indică familia şi numele, data şi locul naşterii, domiciliul, genul de
ocupaţie, profesia, atît pentru sine cât şi pentru locţiitorul său şi acordul în scris al locţiitorului de a evolua
în acest rol şi depune cauţiunea electorală.
2. Propunerea de către alegători. În Dania persoana care pretinde să candideze pentru obţinerea
mandatului de deputat necesită semnăturile a cel puţin 25 de alegători din circumscripţia electorală
respectivă. În Polonia candidatul la funcţia de senator trebuie să fie susţinut de cel puţin 3 mii de alegători
din voievodatul respectv.
3. Propunerea de către partide, organizaţii social-politice şi alte formaţiuni sociale. Asttfel, sunt
propuşi candidaţii în componenţa Bundestagului german, Consiliului Naţional Austriac, Seimului
finlandez, Camerei reprezentanţilor japonezi.
De obicei, această procedură de propunere a candidaţilor este aplicată în cadrul sistemelor
electorale cu reprezentare proporţională şi circumscripţii electorale cu mai multe mandate unde sunt
înaintate liste întregi de candidaţi.
În unele sisteme constituţionale pot fi folosite diferite combinaţii de modalităţi de propunere a
candidaţilor menţionate mai sus.
În unele state (Franţa, Irlanda, Niderland, Australia) candidaţii sunt obligaţi să depună cauţiunea
electorală care nu este atât de mare, dar totuşi exclude din campania electorală partidele mici şi
persoanele care nu sunt sponsorizate.
Cauţiunea electorală se restituie dacă candidatul a acumulat un anumit număr de voturi: 5% în
Franţa, 4% (de prima referinţă) în Australia. Persoana care întruneşte condiţiile necesare dobândesc
statutul de candidat din momentul înregistrării de către organul electoral respectiv sau din momentul cînd
candidatura este anunţată în public.
Etapele procedurii de desemnare a candidaţilor. Analiza comparativă a legislaţiei electorale
aparţinînd diferitelor state permite să constatăm că procedura de desemnare a candidaţilor presupune
realizarea următoarelor etape consecutive:
- iniţiativa de desemnare a candidaţilor;
- colectarea semnăturilor în susţinerea candidaţilor desemnaţi;
- prezentarea actelor de desemnare în organul electoral respective, pentru înregistrarea
candidaţilor.
Iniţiativa de desemnare a candidaţilor este punctul de plecare în procesul de realizare nemijlocită a
dreptului electoral pasiv. În funcţie de subiectul electoral, desemnarea se poate efectua sau prin acţiunile
alegătorilor priviţi individual sau prin adunările, congresele, reuniunile asociaţiilor electorale.
Colectarea semnăturilor în susţinerea candidaţilor rămâne a fi cea mai dificilă etapă a întregului
proces electoral. Pentru colectarea semnăturilor este specific consacrarea restrictivă în legislaţia electorală
45
a procedurii acestei activităţi, cerinţele înaintate faţă de semnături şi consecinţile nerespectării regulilor
stabilite.
În Republica Moldova semnăturile pentru desemnarea candidaţilor pentru alegerea în Parlament se
colectează numai în susţinerea candidatului independent. În cazul alegerilor locale, semnăturile se
colectează numai în circumscripţiile în care candidează candidaţii independenţi.
Dreptul de a colecta semnături se acordă membrilor grupurilor de iniţiativă care desemnează şi/sau
susţin candidaţii independenţi la alegeri, persoanele împuternicite de aceştia, precum şi membrii grupului
de iniţiativă pentru iniţierea referendumului.
Codul electoral permite unui alegător să susţină, prin semnătură, doar un singur candidat în cadrul
unui scrutin.
Pentru a fi înregistrat de Comisia Electorală Centrală, candidatul independent prezintă liste de
subscripţie care conţin semnăturile a cel puţin 2 000 şi cel mult 2 500 de susţinători cu drept de vot. Pentru
a fi înregistrat de către Comisia Electorală Centrală, candidatul independent la alegerile parlamentare
trebuie să prezinte liste de subscripție care conțin semnăturile a cel puțin 2000 și cel mult 2500 de
susținători cu drept de vot. Prin derogare de la această prevedere, un candidat femeie poate fi înregistrat
dacă prezintă semnăturile a cel puţin 1000 şi cel mult 2500 de susţinători cu drept de vot.
Codul electoral (art. 84) prevede şi condiţii speciale pentru înregistrarea listelor de candidaţi la
algerile parlamentare. Astfel, numărul de candidaţi incluşi în liste la data înregistrării nu poate fi mai mic
de 51 de persoane şi nu va depăşi numărul de 103 persoane. Liste pentru alegerile parlamentare și locale
vor fi întocmite respectându-se cota minimă de reprezentare de 40% pentru ambele sexe. Poziționarea
candidaților pe liste se face conform formulei: minimum patru candidați la fiecare zece locuri.
Pentru a fi înregistraţi de Comisia Electorală Centrală, toți candidaţii la funcţia de Preşedinte al
Republicii Moldova depun liste de subscripţie, care conţin semnăturile a cel puţin 15000 și nu mai mult de
25000 de alegători din cel puţin jumătate din numărul unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi ale
Republicii Moldova şi corespund altor prevederi ale prezentului cod.
Legislaţia electorală din Republica Moldova nu prevede restricţii privitor la numărul de candidaţi
independenţi care pot fi înregistraţi. Astfel, la alegerile parlamentare din 1998, pentru obţinerea
mandatelor de deputaţi în organul legislativ au concurat 60 de candidaţi independenţi. În unele state aceste
cifre pot fi şi mai impunătoare. Spre exemplu, la scrutinul pentru postul de guvernator al statului
California, SUA, desfăşurate în vara-toamna anului 2003 s-au înregistrat peste 125 de candidaţi.
Termenele de înaintare a candidaturilor. Reprezintă unul din mijloacele de legătură între
elementele constitutive ale procedurilor juridie din cadrul acestei etape.
În conformitate cu art. 46 din Codul electoral, În cazul alegerilor parlamentare și prezidențiale,
procesul de desemnare a candidaţilor începe cu 60 de zile înainte de ziua alegerilor şi se termină cu 30 de
zile înainte de ziua alegerilor. În cazul alegerilor locale, desemnarea candidaturilor se efectuează după
constituirea circumscripţiilor electorale şi consiliilor electorale de circumscripţie.
Altă problemă de importanţă deosebită este posibilitatea candidaţilor înregistraţi de a-şi retrage
candidatura. Legislaţia electorală oferă concurenţilor electorali dreptul să retragă întreaga listă de
candidaţi, să înlocuiască un candidat, să excludă un candidat, dar nu mai târziu decât cu 14 zile înainte de
ziua alegerilor. La fel și candidatul independent are dreptul să îşi retragă candidatura, dar nu mai târziu
decît cu 14 zile înainte de ziua alegerilor.
46
Agitaţia electorală. Dacă propunerea şi înregistrarea candidaţilor a fost numită “nod” al

campaniei electorale, atunci agitaţia electorală reprezintă “culminaţia” procesului electoral. Este de
neânchipuit organizarea alegerilor parlamentare ori locale fără o competiţie activă pentru a câştiga
încrederea şi opţiunea electoratului.
Această etapă a procesului electoral se caracterizează printr-o activitate desfăşurată de către partide
şi organizaţii social-politice, candidaţi şi simpatizanţii acestora şi constă în popularizarea prin mitinguri,
presă, radio, televiziune sau alte mijloace admise a platformelor lor politice în scopul orientării opţiunii
electoratului în sprijinul lor.
Importanţa deosebită a campaniei electorale reclamă ca legea să determine în mod expres
condiţiile de desfăşurare şi diversele garanţii pentru realizarea agitaţiei electorale.
Dacă în sec. XIII-XIX şi chiar la începutul sec. al XX-lea formaţiunile politice influenţau
electoratul prin contacte directe, ajungând chiar şi la coruperea acestuia, etapa modernă se caracterizează
printr-o influenţă indirectă asupra electoratului prin intermediul diverselor mijloace mass-media.
Cu regret, uneori, această competiţie aţâţă spiritele se într-atât încât este imposibil ca “actorii”
campaniei electorale să fie ţinuţi în anumite limite ale acestei campanii, admise de legislaţie. Aceasta
generează necesitatea unei reglementări scrupuloase a metodelor de agitaţie electorală în toate sferele de
manifestare, inclusv a formelor de reacţionare promtă şi adecvată la încălcările legislaţiei de domeniu şi de
responsabilitate personală a subiecţilor de drept care le-au săvârşit.
Codul electoral din Republica Moldova (art. 1) defineşte agitaţia electorală drept o totalitate de
acţiuni de pregătire şi difuzare a informaţiilor ce conțin îndemnul la vot în vederea determinării
alegătorilor să voteze pentru unii sau pentru alţi concurenţi electorali.
Analiza legislaţiei electorale din Republica Moldova ne oferă posibilitatea să deducem că
reglementarea normativă a regulilor şi condiţiilor de desfăşurare a agitaţiei electorale se efectuează prin
stabilirea: termenului de realizare a agitaţiei electoale; condiţiilor de participare a cetăţenilor şi a altor
subiecţi de drept electoral la agitaţia electorală; interdicţiilor şi restricţiilor în mersul agitaţiei electorale;
stabilirea răspunderii pentru încălcarea procedurii stabilite de realizare a agitaţiei electorale.
Legislaţia electorală din Republica Moldova (Cod electoral, art. 52) dispune că agitaţia electorală
în favoarea concurentului electoral se admite numai după înregistrarea acestuia de către organul electoral.
Privitor la termenul de încetare a agitaţiei electorale, Codul electoral stipuleatză că Îîn ziua
alegerilor şi în ziua precedentă alegerilor nu se admite niciun fel de agitaţie electorală. Interdicţia
respectivă nu se referă la informaţiile deja plasate pe Internet şi pe afişele expuse anterior.
Experienţa electorală însă măturiseşte că în ultimul timp este foarte răspândită aşa-numita “agitaţie
electorală de rezervă” când, cu mult timp până la fixarea datei alegerilor, persoanele interesate îşi permit
unele acţiuni care au drept scop popularizarea unor potenţiali candidaţi, folosind pentru aceasta mijloacele
de informare în masă sau alte posibilităţi.
Legislaţia electorală nu conţine interdicţii în acest sens, deoarece aceste acţiuni pot fi calificate
drept diversitate de publicitate politică care, din punct de vedere juridic, nu face parte din agitaţia
electorală şi datorită cărui fapt cade sub incidenţa normelor de dept care reglementează activitatea
partidelor politice sau a mijloacelor de informare în masă. Totodată, nu trebuie să exagerăm importanţa
legilor care de la sine, în mod unilateral, nu pot garanta obectivitatea, imparţialitate şi echilibrul
publicităţii politice. Experienţa altor state ne convinge de importanţa mecanismelor autoregulatoare. De
exemplu, în Dania, Norvegia, nu sunt instituite reguli formale privitor la reflectarea alegerilor în presă. În
47
faţa mijloacelor de informare în masă de stat este pusă îndatorirea de a respecta obiectivitatea şi
imparţialitatea, iar în procesul de reflectare a campaniilor electorale ele se conduc de propriile reguli.
Privitor la condiţiile de participare a cetăţenilor şi a altor subiecţi de drept electoral la agitaţia
electorală, trebuie să menţionăm că legislaţia electorală din Republica Moldova indică în mod direct
următoarele:
- concurenţilor electorali li se acordă dreptul de a avea persoane de încredere în fiecare
circumscripţie electorală. Aceştia îi ajută pe concurenţii electorali la desfăşurarea campaniilor electorale,
fac agitaţie electorală în favoarea lor şi le reprezintă interesele în relaţiile cu autorităţile publice, cu
alegătorii, cu consiliile şi birourile electorale;
- statul oferă cetăţenilor Republicii Moldova, asociaţiilor electorale, candidaţilor şi persoanelor de
încredere ale candidaţilor dreptul de a supune discuţiilor libere şi sub toate aspectele programele
electorale ale concurenţilor electorali, calităţile politice, profesionale şi personale ale acestora, precum şi
de a face agitaţie în favoarea sau în defavoarea candidaţilor în cadrul adunărilor, mitingurilor, întîlnirilor
cu alegătorii, prin intermediul mijloacelor de informare în masă sau altor forme de comunicare.
- legislaţia electorală consacră egalitatea concurenţilor electorali şi altor subiecţi de drept electoral
în procesul de realizare a agitaţiei electorale. În acest sens art.52 din Codul electoral dispune: concurenţii
electorali pot organiza întîlniri cu alegătorii, autorităţile administraţiei publice locale fiind obligate să
asigure posibilitatea desfăşurării unor astfel de întîlniri în termene şi în condiţii egale.
Autorităţile/instituţiile publice şi cele asimilate acestora nu pot transmite/acorda concurenţilor electorali
bunuri publice sau alte favoruri decât pe bază de contract, în condiţii de egalitate pentru toţi concurenţii
electorali.
La fel, tuturor concurenţilor electorali li se oferă posibilităţi egale în asigurarea tehnico-materială şi
financiară a campaniei electorale.
Codul electoral oferă mai multe detalii privitor la condiţiile de realizare a agitaţiei electorale în
mijloacele de informare în masă. Astfel, radiodifuzorii, în cadrul tuturor programelor lor, şi mijloacele de
informare în masă scrise fondate de autorităţi publice au obligaţia de a respecta principiile de echitate,
responsabilitate, echilibru şi imparţialitate în reflectarea alegerilor, având obligaţia să ofere condiţii egale,
nediscriminatorii la acordarea timpilor de antenă sau a spaţiului publicitar pentru publicitatea electorală.
Interdicţiile şi restricţiile prezăzute de legislaţia electorală ce ţin de realizarea agitaţiei electorale
sunt necesare pentru asigurarea unui caracter civilizat şi legal al competiţiei electorale şi în acelaşi timp
sunt chemate să împiedice încălcarea normelor legislaţiei electorale. Aceste interdicţii şi restricţii pot fi
prezentate în felul următor:
- legislaţia electorală conţine interdicţii şi restricţii privitor la cadrul subiecţilor electorali care au
dreptul să facă agitaţie electorală;
- legislaţia electorală interzice agitaţia în favoarea sau în defavoarea candidaţilor în cadrul
adunărilor, mitingurilor, întâlnirilor cu alegătorii, prin intermediul mijloacelor de informare în masă
sau altor forme de comunicare cu încălcarea ordinii publice şi normelor etice;
- legislaţia electorală conţine restricţii privitor la asigurarea financiară a agitaţiei electorale. În
acest context Codul electoral interzice finanţarea, precum şi susţinerea materială sub orice formă a
grupurilor de inițiativă, a campaniilor electorale ale candidaţilor la alegeri şi ale concurenţilor electorali de
către alte state, de către întreprinderi, instituţii şi organizaţii străine, internaţionale şi mixte, precum şi de
către persoanele fizice care nu sînt cetăţeni ai Republicii Moldova. Sumele astfel primite se confiscă prin
48
hotărîre a instanţei de judecată şi se fac venit la bugetul de stat conform prevederilor legislaţiei penale şi
contravenţionale;
- legislaţia electorală nu admite ca în perioada desfăşurării dezbaterilor electorale concurenţii
electorali să se bucure de priorităţi în virtutea funcţiei pe care o ocupă;
- legislaţia electorală conţine interdicţii şi restricţii privitor la utilizarea timpului de antenă. Astfel,
se interzice ca în perioada desfăşurării dezbaterilor electorale, în afara timpului de antenă gratuit,
difuzarea materialelor publicitare despre activitatea concurenţilor electorali sau cu participarea
acestora şi a persoanelor lor de încredere, a reportajelor televizate sau radiofonice de la întîlnirile
concurenţilor electorali cu alegătorii, despre vizitele de lucru ale concurenţilor din rîndul
conducătorilor de rang republican sau judeţean în colectivele de muncă.
La fel, pe parcursul campaniei electorale, precum şi pe parcursul desfăşurării referendumului
timpii de antenă acordaţi serviciilor de presă ale Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului nu pot fi folosiţi
în scopul agitaţiei electorale.
Votarea.Votarea este cea mai responsabilă etapă a procesului electoral. Anume votarea reprezintă
„deznodământul” întregii campanii electorale. Importanţa acestei etape a procesului electoral este
determinată de faptul că anume acum electoratul îşi exprimă opţiunea sa politică, în urma cereia o parte
din candidaţi obţin mandatele reprezentantive, iar în cazul scrutinului în două tururi - dreptul de a
continua competiţa electorală şi în turul doi.
Legislaţia electoală descrie detaliat condiţiile în care are loc votarea, inclusiv cerinţele înaintate
faţă de organele electorale pentru asigurarea unor condiţii favorabil şe pentru exprimarea opţiunilor
electorale de către cetăţeni.
Privitor la modalităţile de votare trebuie să menţionăm că legislaţia electorală nu face o distincţie
clară a acestora.
Tradiţional, în toată lumea, se votează cu ajutorul buletinelor de votare, dar tot mai des începe să
fie practicată şi votarea prin intermediul unor maşini speciale. Referitor la buletinele de vot, trebuie să
menţionăm că legile electorale cuprind toate dispoziţiile de ordin tehnic privind buletinele de vot, ele fiind
documentele în care se caracterizeaza grafic, opţiunile alegerilor, dar care se deosebesc de la stat la stat.
În ultimul timp în literatura de specialitate se pune în discuţie problema votului electronic.Prin
această modalitate de votare se încearcă instituţionalizarea Internetuluica arenă a proceselor democratice.
Primul proces important de votare publică a fost organizat prin election.com în SUA, pentru
alegerile prezidenţiale din Arizona, în martie 1999. Peste 39 000 voturi au venit prin Internet, care
constituiau aproape jumătate din voturile exprimate de alegători. Procesul electoral din India, Olanda şi
din numeroase state ale SUA, utilizează maşini electronice pentru votare; acestea au fost introduse şi în
Irlanda şi Australia. La 2 noiembrie 2000, British Telecom şi election.com, specializat în vot electronic, au
convenit să introducă numărătoarea electronică a voturilor în Marea Britanie.

În sprijinul votului electronic se aduc următoarele argumente:
- procesul electoral devine mai ieftin şi mai rapid, ceea ce ar încuraja mai mulţi alegători să voteze;
- procesul actual necesită eforturi considerabile;
- economie de timp şi bani pentru transportul până la secţia de votare;
49
- economie de hârtie;
- reţeaua Internet permite candidaţilor să-şi prezinte mai bine politicile oferind un for pentru
dezbateri;
- rezultatul parvine la puţin timp după închiderea urnelor.

Totodată sunt aduse şi argumente contra votului electronic:
- expansiunea diviziunii digitale. Suportul votului electronic este Internetul. Internetul nu are
limite, nu are culoare politică şi permite un anumit anonimat. Putem vota de pe calculatoarele de la
domiciliu, cu aparatele de televiziune digitală şi de la "chioşcurile" Internet. Utilizatorii de Internet sunt,
de regulă, din grupele sociale instruite şi cu posibilităţi financiare adecvate. Votarea on-line va avantaja
aceste segmente al populaţiei, ceea ce nu este echitabil şi pentru celelalte categorii de populaţie. Până când
majoritatea populaţiei nu va avea acces egal la Internet, demografia accesului îi va dezavantaja pe cei
săraci şi grupurile marginalizate, ceea ce poate să influenţeze negativ procesul de votare;
- probleme sistemice la care votul electronic este la fel de vulnerabil ca şi votul tradiţional:
fraudele electorale; forţarea balotajului; înregistrarea celor decedaţi; manipularea alegătorilor (există
numeroase website-uri care deformează informaţia);
- votul electronic nu este foarte sigur (sistemele de securitate pot fi sparte, iar rezultatele alegerilor
pot fi falsificate;
- secretul votului nu este asigurat. Problema-cheie în orice sistem democratic de vot este conflictul
dintre dreptul votantului la confidenţialitate şi necesitatea prevenirii fraudelor. Ecranul computerului nu
oferă siguranţa cabinei de vot în ceea ce priveşte secretul opţiunii alegătorului. Votul on-line poate
reprezenta o ameninţare pentru corectitudinea procesului de votare. Votul on-line nu oferă siguranţacă
alegătorul nu este influenţat de alte persoane. Dreptul de a vota liber de orice influenţă este esenţial pentru
realizarea democraţiei.
În ce ne priveşte, credem că eficienţa sistemelor de vot electronic va fi asigurată numai în condiţii
de transparenţă şi control din partea comunităţii.
În afară de aceasta nu putem trece cu vederea că în literatura de specialitate din străinătate sunt
menţionate şi alte modalităţi de votare. Aşa, la Coferinţa Asociaţiei organizatorilor alegerilor în statele
Europei Centrale şi de Răsărit cu genericul „Asigurarea integrităţii şi accesibilităţii pocesului electoral”
(noeimbrie, 1998), printre modalităţile de votare aplicate în diferite sisteme constituţionale au fost numite
şi următoarele: votarea prin poştă, votarea prin corespondenţă, votarea prin procură.
Votarea prin poştă este răspândită în mai multe ţări şi asigură condiţii favorabile pentru votare
cetăţenilor care nu se pot prezenta la secţiile de votare. Aşa - numita votare prin corespondenţă asigură
posibilitate persoanelor care se află în afara circumscripţiei electorale din care face parte să voteze pentru
candidaţii din circumscripţia sa în orice secţie de votare. Această modalitate de votare este însoţită de
eforturi organizatorice şi cheltuieli financiare considerabile, deoarece necesiă ca fiecare secţie de votare să
dispună de lista deplină a tuturor candidaţilor pentru toate circumscripţiile electorale şi buletinele de vot
necesare, care după încheierea votării urmează să fie transmise în circumscripţiile respective pentru
numărarea voturilor şi constatarea rezultatelor alegerilor.
50
Votarea prin procură se întâlneşte mai rar. Ea reprezintă o posibilitate pentru alegătorul care în
ziua alegerilor lipseşte de la locul de trai perrmanent, să-şi încredinţeze dreptul său de a alege altui
alegător.
În ce priveşte modalităţile de votare utilizate în Republica Moldova, acestea pot fi clasificate în:
- votarea în localul secţiei de votare;
- votarea în afara localului secţiei de votare;
- votarea în baza certificatului pentru drept de vot ;
- votarea repetată.
Votarea în localul secţiei de votare este cea mai răspândită modalitate de votare şi din aceste
considerente mai este numită „votare obişnuită”. Codul electoral (art. 57) dispune că votarea se
efectuează Votarea se efectuează în localuri special amenajate cu mese la care se eliberează buletinele de
vot, cu cabine sau camere pentru vot secret şi cu urne de vot. Urnele se instalează în aşa fel încît
alegătorul, pentru a se apropia de ele, să traverseze neapărat cabina sau camera pentru vot secret. Localul
secţiei de votare trebuie să fie dotat cu un număr suficient de cabine sau camere pentru a se evita
aglomeraţia.
Votarea în afara localului secţiei de votare umăreşte scopul să creeze condiţii pentru exprimarea
opţiunii electorale de alegătorii incluşi în listele elctorale ale secţiei de votare respectivă, care în ziua
alegerilor nu au posibilitatea să se deplaseze pînă la localul secţiei de votare. Codul electoral prevede
această modalitate de votare, dispunînd că în cazul în care alegătorul, din motive de sănătate sau din alte
motive temeinice, nu poate veni în localul de votare, biroul electoral al secţiei de votare desemnează, la
cererea scrisă a acestuia, cel puţin 2 membri ai biroului care se deplasează cu o urnă de vot mobilă şi cu
materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze..
Votarea în baza certificatului pentru dreptul de vot este rezervată alegătorilor care în ziua alegerilor
nu vor avea posibiliatea să se prezinte la secţia de votare în listele electorale ale căreia sunt incluşi.
Votarea repetată, de regulă, se practică în cadrul sistemelor electorale majoritare. Votarea repetată
se organizează pentru candidaţii care în primul tur de alegeri au acumulat cel mai mare număr de voturi
ale alegătorilor, dar care este insuficient pentru dobândirea mandatului reprezentativ.
Calcularea voturilor, stabilirea rezultatelor alegerilor şi validarea lor. Constatarea totalurilor

votării, rezultatelor alegerilor şi validarea lor finalizează procesul de exprimare a opţiunilor electorale ale
alegătorilor.
Mecanismul de totalizare a rezultatelor alegerilor este formulat în conţinutul Codului electoral. În
acest context sunt pevăzute consecutivitatea acţiunilor realizate de organele electoale de diferite niveluri,
modul de calculare a voturilor alegătorilor, regulile privind determinarea rezultatelor alegerilor, garanţiile
efectuării tuturor operaţiunilor legate de calcularea voturilor şi stabilirea rezultatelor alegerilor în condiţii
de publicitate etc.
În confomitate cu Codul electoral, numărarea şi totalizarea voturilor începe în cadrul biroului
electoral al secţiei de votare imediat după expirarea timpului rezervat votării. În acest scop preşedintele
biroului electoral al secţiei de votare anunţă încheierea votării şi dispune închiderea secţiei de votare
Rezultatul numărării voturilor se examinează în şedinţa biroului electoral al secţiei de votare şi se
consemnează într-un proces-verbal care se semnează de preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi ceilalţi
membri ai biroului.
51
Un exemplar al procesului-verbal se păstrează la biroul electoral al secţiei de votare, un exemplar

se prezintă consiliului electoral de circumscripţie, iar celelalte, în mod obligatoriu, se înmînează
reprezentanţilor concurenţilor electorali.
După primirea proceselor-verbale şi raporturilor birourilor electorale ale secţiilor de votare în
care sunt indicate rezultatele numărării voturilor din secţiile de votare, consiliul electoral de circumscripţie
stabileşte mai întîi numărul de alegători care au participat la alegeri şi comunică imediat această cifră
Comisiei Electorale Centrale. În cazul în care, la alegerile din întreaga circumscripţie a participat un
număr de alegători mai mic decât numărul cerut pentru declararea alegerilor valabile în
circumscripţia respectivă, consiliul de circumscripţie înştiinţează Comisia Electorală Centrală despre
acest fapt. Comisia Electorală Centrală sau consiliul electoral de circumscripţie face un anunţ public prin
care declară alegerile nevalabile pe întreaga ţară sau pe circumscripţia dată.
Consiliul electoral de circumscripţie consemnează rezultatele totalizării voturilor pe întreaga
circumscripţie într-un proces-verbal, semnat de toţi membrii consiliului, care au posibilitatea să facă
comentarii în scris la procesul-verbal.
În termen de 48 de ore după închiderea secţiilor de votare, consiliul electoral de circumscripţie este
obligat să prezinte procesul-verbal cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor pe circumscripţie
Comisiei Electorale Centrale.
Dreptul de totalizare a rezultatelor alegerilor se acordă Comisiei Electorale Centrale.
Comisia Electorală Centrală consemnează rezultatele totalizării voturilor pe ţară în ansamblu într-
un proces-verbal, care se semnează de membrii comisiei, şi întocmeşte un raport cu privire la rezultatele
alegerilor.
Aceste acte, în caz de necesitate, vor fi prezentate Curţii Constituţionale pentru confirmarea
rezultatelor alegerilor şi validarea mandatelor.
Comisia Electorală Centrală poate să considere alegerile parlamentare nevalabile.La rândul său,
Curtea Constituţională, dacă stabileşte că în procesul alegerilor şi/sau la numărarea voturilor au fost
comise încălcări ale Codului electoral care au influenţat rezultatele votării şi atribuirea mandatelor, este în
drept să declare alegerile nule.
În cazul când alegerile sunt declarate nevalabile sau nule, Comisia Electorală Centrală
organizeazăvotarea repetată, în baza aceloraşi liste electorale, pentru aceleaşi candidaturi şi cu aceleaşi
consilii şi birouri electorale.
Dacă şi după votarea repetată alegerile sunt declarate nevalabile sau nule, Comisia
Electorală Centrală stabileşte data desfăşurării alegerilor noi.
Comportamentul cetăţenilor la alegeri şi limitarea opţiunilor electorale. Studiile privind

comportamentul cetăţenilor în procesul votării se preocupă de influienţa pe care o au asupra votului o serie
de factori, cum ar fi: afilierea la un partid, legăturile cu familia şi cu prietenii, vîrsta, religia, ocupaţia,
naţionalitatea, locul de trai, nivelul de educaţie, convingerile ideologice, nivelul venitului, bunăstarea
economică generală, statutul social, suspiciuna faţă de propagandă etc. Studiile privind comportamentul
la vot au scopul de a culege date, de a elabora teorii privind tendinţele la vot, de a descoperi
interraporturi între votare şi alţi factori sociali sau de a pronostica rezultatele votării.
Spre exemplu, rata participării cetăţenilor americani la vot este tot mai scăzută, uneori sub 35 %, în
alegerile pentru Congres şi deseori sub 30 % în cazul alegerilor locale şi districtuale.
52
O asemenea situaţie este justitficată prin faptul că, în primul rând faptul că SUA are legi foarte
stricte în ceia ce priveşte înregistrarea la vot. Dar în urma unor sondaje a fost sugerată ideia că şi dacă s-ar
permite înregistrarea voturilor chiar până în ziua alegerilor, dacă oficiile de înregistrare ar fi deschise şi
noaptea, sau la sfârşit de săptămână, dacă sa-r permite sistemul de votare prin poştă pentru civilii aflaţi
peste hotare, nici chiar aşa rata participanţilor la vot n-ar creşte decât cu circa 10 %.
În alte state a căror rată de participare a alegătorilor la vot este mai mare, însuşi guvernul poartă
responsabilitatea pentru înregistrarea votanţilor, ţine evidenţa tuturor rezidenţilor săi, asigurându-i cu
actele necesare. Astfel se procedează în Elveţia, Germania, Austria, Franţa, Marea Britanie, Belgia şi
Canada. Participarea la vot în Germania şi Franţa este mai mare şi datorita faptului că alegerile în aceste
ţări se desfăşoară la sfârşit de săptămână pe când în SUA ziua tradiţională de vot este marţea.
În al doilea rând, nici o altă naţiune nu este chemată atât de des la urnă, pentru soluţionarea
diverselor probleme şi alegerea atâtor oficialităţi ca în SUA. De aceia se consideră că tocmai excesul de
transparenţă a democraţiei americane, dovedită şi de frecvenţa şi de numărul mare de alegeri, a
determinat prin ironia soartei ca America să dobândească cea mai mare rată de absenteism la vot,
comparativ cu celelalte democraţii occidentale.
În afară de formalităţile greoaie de înregistrare şi a numărului mare de alegeri, există şi alte
explicaţii pentru rata mică de participare la vot.
Astfel, participarea la vot poate depinde şi de influienţa pe care o exercită asupra noastră semenii
noştri. Bârfele despre candidaţi, discuţiile asupra procedeelor de înregistrare, inclusiv mersul în grup la
secţiile de votare, sunt doar câteva exemple despre modul în care semenii noştri se influenţează reciproc.
Şi în Republica Moldova, ca şi în alte republici postsocialiste, dreptul la vot îşi pierde treptat
importanţa sa. Alegătorii din Republica Moldova pierd încrederea în transformările care pot surveni în
urma alegerilor. Ei au impresia că opinia lor exprimată în opţiunea electorală nu contează prea mult.
Sistemele electorale actuale nu funcţionează întotdeauna. În scopul sporirii participării individului
la viaţa politică a naţiunii, unele prevederi au chiar efecte invers, datorită restricţiilor impuse alegătorilor.
Aceste restricţii pot fi cu caracter impersonal şi personal.
Restricţiile impersonale se aplică oricărui cetăţean în mod legal, fără nici o discriminare, în
cazurile în care:
- pretinde cetăţenilor să fi locuit în circumscripţia respectivă o anumită perioadă de timp înainte
de înregistrare la vot şi de votarrea propriu-zisă;
- cere partidelor politice să treacă dificitul test al "suportului semnificătiv de mase" prin petiţii
semnate de un număr de cetăţeni egali cu un anume procent dintre cei care au participat la alegerile
precedente;
- pune termene scurte pentru depunerea petiţiilor;
- alegerea indirectă, dupa cum se ştie, desemnează alegerea la care au drept de vot acele
persoane care au fost deja alese pentru anumite posturi. De exemplu, locuitorii unui oraş francez aleg
consiliul municipal, dar numai membrii consiliului municipal vor participa la alegerea primarului.
Restrictiile la dreptul de vot cu caracter personal sunt îndreptate împortiva anumitor grupuri de
indivizi.
- restricţii bazate pe criteriul etnic sau rasial. Asemenea restricţii au fost cunoscute în SUA şi
aveau drept scop îndepărtarea de la alegeri a cetăţenilor de culoare.
53
Deseori aceste restricţii sunt deghizate sub forma unor restricţii cu caracter impersonal, cum
sunt: clauza ştiinţei de carte (censu capacitar), taxele de vot, aşa- numita clauză a bunicului (dacă
bunicul a votat, atunci putea vota şi nepotul).
Caracterul benevol al dreptului electoral de a alege deseori stimulează absenteismul (neparticiparea
la alegeri), care este rezultatul unui nivel scăzut de cultură politico-juridică pentru o parte din alegători sau
al altor circumstanţe.
Astăzi sunt cunoscute mai multe categorii ale absenteismului:
1. Forţat. Sistemele electorale actuale nu funcţionează întotdeauna în scopul sporirii participării
individului la viaţa politică a naţiunii. Unele prevederi au chiar efecte opuse, şi aceasta a fost şi scopul
introducerii lor. Aceste restricţii pot fi cu caracter personal.
2. Mnimalizat. Se întâlneşte ân ţările în care dreptul la vot este de mare cinste. Sunt prezente doar
abţinerile forţate, călătorie, boală neprevăzută.
3. Abtenţionismul legat de statutul social. Este determinat de o slabă integrare temporară sau de
lungă durată. El afectează unele categorii sociale bine determinate, tineretul, femeile, persoanele în vîrstă,
populaţia de la sate, fenomen rural, astăzi fenomen al marelor oraşe.
4. Absenteismul politic. Este determinat de modalitatea de scrutin şi orientarea politică.
În scopul reducerii sau excluedrii absenteismului se face trimitere la experienţa statelor care au
consacrat în legislaţie obligativitatea participării la alegeri. În Australia, spre exemplu, dreptul la alegeri a
fost transformat în obligaţiunea de a vota în anul 1924, după ce în cadrul unui scrutin naţional a fost
înregistrată o prezenţă a alegătorilor la urnele de votare mai mică de 47%. Din acest moment şi pnă în
prezent în Australia se constată o participare constantă a alegătorilor la alegeri în mărime de 94%-96%.
Cetăţenii australieni cu drept de vot care nu participă la alegeri primesc prin intermediul serviciilor poştale
bonuri de plată în sumă aproximativ de 250-300 lei MD (în funcţie de categoria alegerilor de la care s-au
abţinut: naţionale sau locale). O asemenea experienţă este considerată de nii autori ca fiind utilă pentru a
«suprima aproape complet absenteismul.
Obligativitatea participării la alegeri a fost legiferată şi în alte sisteme constituţionale democratice
cum ar fi: Argentina, Austria; Belgia, Bolivia; Brazilia, Cipru, Republica Dominicană, Egiptul, Grecia,
Guatemala, Honduras, Liechenstein, Luxembourg, Panama, Pfilippinele, Singapore, Elveţia (unele
cantoane) şi Uruguay. De un sistem similar au beneficiat Venezuela şi Olanda, actualmente însă legislaţia
în cauză suferind modificări.
Fenomenul abstenţionsmului dictează nevoia unei educaţii civice şi electorale chiar şi în
democraţiile consacrate. Cu atît mai mult, o atare educaţie apare necesară în noile democraţii. Numai în
rezultatul unei educaţii temeinice a alegătorilor, în care li se arată buletinul de vot, cum să se orienteze
pentru a găsi partidul pentru lista căruia vrea să voteze, cum să aplice ştampila “Votat”, cum să
împăturwească buletinul şi să-l introducă în una de votare, fără ca acesta să se desfacă, există certitudinea
că alegătorul va participa la alegeri, nu-şi va da votul la întîmplare, caz în care, dacă votul nu este nul, este
cel puţin inefecient.
54

Subiectui Ix

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Subiectui Ix

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Acad.

Ion Guceac DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE Suport de curs

SUBIECTUL IX. DREPTUL ELECTORAL – INSTITUȚIE JURIDICĂ DE DREPT

SUVERANITATEA NAȚIONALĂ ȘI DREPTUL DE VOT

În marea majoritate a statelor contemporane constituţiile declară poporul drept deţinător al

DESTINAŢIA SOCIALĂ ŞI TIPURILE DE ALEGERI

În doctrina dreptului constituţional noţiunea de alegerisemnifică procedura de formare a unui organ

DREPTURILE ELECTORALE ALE CETĂŢENILOR

Drepturile electorale formează o categorie distinctă în cadrul drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor

oficiu ai Guvernului;conducătorii autorităţilor publice centrale; preşedinţii şi vicepreşedinţii

NOŢIUNEA ŞI CARACTERISTICA PRINCIPIILOR ELECTORALE

1) principiile organizării şi desfăşurării alegerilor;

Recunoaşterea dreptului de a alege cetăţenilor străini în alegerile locale se consideră o dovadă a

NOŢIUNEA ŞI IMPORTANŢA SISTEMULUI ELECTORAL

Normele juridice electorale stabilesc:

Sistemul electoral majoritar. Sistemul majoritar este o consecinţă directă a principiului

Votul preferenţial oferăalegătorului posibilitatea de amodifica ordinea numerelor de pe lista de

Sistemul electoral al reprezentării proporţionale. Tendinţele care au dat naştere reprezentării

CONCEPTUL ŞI STRUCTURA PROCESULUI ELECTORAL

Evenimentele şi acţiunile ce ţin de organizarea, desfăşurarea şi constatarea rezultatelor alegerilor

Fixarea alegerilor. Ete etapa de debut a procesului de organizare şi desfăşurare a alegerilor.

Formarea bazelor organizaţional-tehnologice ale alegerilor. Formarea bazelor organizaţional-

1. În procesul de formare a circumscripţiilor electorale se respecta hotarele landurilor (ele nu

În cazul alegerilor parlamentare, prezidențiale şi alegerilor locale generale, candidaturile a 2

Înregistrarea publică, la rândul său, poate fi aplicată în două variante.

Propunerea şi înregistrarea candidaţilor. În procesul de organizare a alegerilor, propunerea

conformitate cu statutele (regulamentele) lor şi cu legislaţia în vigoare);

Agitaţia electorală. Dacă propunerea şi înregistrarea candidaţilor a fost numită “nod” al

convenit să introducă numărătoarea electronică a voturilor în Marea Britanie.

- rezultatul parvine la puţin timp după închiderea urnelor.

Calcularea voturilor, stabilirea rezultatelor alegerilor şi validarea lor. Constatarea totalurilor

Un exemplar al procesului-verbal se păstrează la biroul electoral al secţiei de votare, un exemplar

Comportamentul cetăţenilor la alegeri şi limitarea opţiunilor electorale. Studiile privind

S-ar putea să vă placă și