DESPRE LECTURĂ...

Referat susţinut în cadrul catedrei de limba şi literatura română, LPS Buzău, februarie, 2021
Prof. Mioara Issabel Dinu

Problema lecturii se încadrează în acea serie de fenomene tipic omenești, cum ar fi râsul,
imitația sau tortura, ale căror origini și psihologie obscură i-a determinat pe filosofi să le califice drept
insolubile. Nimeni nu știe cu exactitate de ce râdem și dacă am posedat această facultate încă de la
ridicarea noastră în două picioare. Dimpotrivă, știm foarte bine că imitația este cea care ne-a smuls
din animalitate, iar perversitatea și cruzimea este prețul plătit pentru a fi devenit oameni. Despre
lectură nu se poate afirma nimic cu certitudine în afară de faptul că este cea mai veche aptitudine
intelectuală a omului, care, înainte să fi învățat a descifra simbolurile scriptice, decodifica informația
încifrată în urmele animalelor, sunetele și culorile naturii, reacțiile și simptomele corpului.
Lectura unui sistem de litere nu constituie decât un sistem de lectură printre multe altele și e
logic să presupunem că istoria ei începe odată cu istoria scrisului, adică aproximativ 4500 de ani în
urmă, când bravii sumerieni din Mesopotamia au descoperit că își pot încredința vocabulele unor
semne misterioase zgâriate pe tăblițe de argilă. Simpla datare istorică a apariției hieroglifelor nu
eliberează chestiunea scrisului și a cititului de acel sentiment abisal în care recad toate lucrurile de
origine sacră și mitică. Invenția scrisului le-a părut sumerienilor o descoperire atât de extraordinară,
încât i-au atribuit acest „cadou divin” zeului Thot, pe care l-au venerat construindu-i sanctuare, statui
și obeliscuri în toate provinciile imperiului, iar hieroglifele, însemnând ad litteram „gravuri sacre”, au
ajuns foarte curând la o omonimie aproape perfectă între scris și știință. Dacă există vreo legătură
între cele patru fenomene la care ne-am referit anterior, aceasta nu poate fi alta decât farsa pe care i-a
jucat-o omului propria sa inteligență. Evident, o farsă tragică, ce se răsucește într-o perfectă
circumferință civilizațională care aduce omenirea înapoi la punctul de unde a pornit.
În „Biografia ideii de literatură” (1992), Adrian Marino demonstrează aceeași concepție cu
referire la noțiunea de „literă”, în sensul de „artă frumoasă de a scrie”, literatură, erudiție și știință în
accepția generală a cuvântului, care a degenerat, în virtutea supraabundenței de conotații atribuite,
la înțelesul etimologic al lui „scribere” drept acțiune de notare a semnelor grafice pe un suport
material sau virtual. Totuși, teoreticianul român nu ajunge la concluzia că literatura, care nu mai
înseamnă nimic deoarece a însemnat totul, s-a refugiat în turnul ei de fildeș, unde continuă să existe
ca o activitate privilegiată destinată unui grup restrâns de inițiați. Un asemenea deznodământ al sorții
literare lipsește din ecuația lui Marino nu pentru că previziunea i-ar fi fost inaccesibilă, în fond,
literatura nu a renunțat niciodată la pretențiile ei elitiste, dar în contextul evoluțiilor socioculturale
care îl preocupă pe Marino, o asemenea afirmație era pur și simplu de nesusținut. În plus, formula în
care Marino și-a conceput vasta lucrare este una pur macrologică, sprijinită pe principiul variabilității
diacronice a spiritului producător de literatură, fără a lua în calcul comportamentul istoric determinat
al consumatorului de literatură. Altfel spus, „Biografia ideii de literatură”, ca, de altfel, orice viziune
de ansamblu asupra câmpului literaturii, pivotează mereu în jurul elementului literar ca dat în sine, or
în afara acestui monopol de grup care își întemeiază obiectivitatea convingerilor pe propriile lor legi
și metode, există o comunitate umană incomensurabilă și nu neapărat gregară la momentul de față,
unde literatura subzistă intactă, inaccesibilă, obscură și însoțită de o oarecare curiozitate profană,

1
aidoma sateliților sau găurilor negre de ozon. Dinamica structurală a acestei comunități umane, pentru
care se presupune că lucrează scriitorul și întreaga instituție literară, nu a fost, în realitate, niciodată
considerată separat de opinia minoritară a oamenilor care creează opere de artă sau de gândire.
Din nevoia de cultură face parte integrantă nevoia de cultură a lecturii. În contextul
situaţional a ceea ce se întâmplă cu noi și ce se întâmplă cu cartea, căci îi este dat și ei un destin,
precum sună celebrul adagiu al lui Terentianus Maurus „Habent sua fata libelli” („Cărţile își au soarta
lor”), iată că toţi cei care o creează sau au grijă ca să devină un bun cultural sunt puși în faţa unor
realităţi și în faţa unui întreg complex de probleme: ce se citește, cum ajunge cartea la cititor, adică
cum este promovată de bibliotecă, școală, alte instituţii de cultură, de înșiși autorii și prin ce
modalităţi (lansări, saloane, expoziţii, predare în instituţiile de învăţământ, conferinţe etc.).
Cultura lecturii este definită drept abilitatea persoanei nu doar de a citi un număr mare de
publicații, nu doar de a citi permanent, fluent, dar mai ales de a înțelege, a învăța din text prin
pătrunderea adevăratului sens al expunerii, cuvintelor, prin formularea de idei critice și creative.
Cultura lecturii integrează și este vizibilă prin setul de cunoștințe în expansiune, abilități și strategii
utilizate de persoane pe tot parcursul vieții, în diferite contexte, interacționând cu semenii lor și cu
întreaga comunitate .
De ce sunt atât de importante competențele de lectură? Pentru că lectura deschide uși spre
experiențe, educație, cunoaștere, carieră, imaginație, creativitate… și încă multe alte uși, importanța
cărora este aflată abia după ce ușa este deschisă. „Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu!” –
această constatare, care servește ca motto pentru mai multe activități, vehiculată frecvent, reliefează
un mare adevăr. Lucrările care nu sunt citite la vârsta potrivită nu vor mai fi citite niciodată, iar lipsa
acestor lecturi va șubrezi fundamentul cunoașterii. Este adevărat că în universul lecturilor este cale de
întoarcere, uneori prin copii, alteori prin nepoți, poate chiar strănepoți… și totuși. Viața fără lectură
înseamnă viață fără de viață – cam așa putem spune despre o competență absolut indispensabilă
omului cult. Drumul spre cunoaștere și dezvoltare trece prin lectură și cu cât mai greu este bagajul de
cunoștinţe adunat în rezultatul lecturii, cu atât mai largi sunt orizonturile pe care o persoană le poate
cuprinde. Prin lectură se transmite memoria colectivă a omenirii, de aici și marea apreciere de care
cartea și lectura s-au bucurat încă de la începuturi. Probabil nu există alte lucruri sau fenomene care
să fi fost mai elogiate decât cartea și puţine sunt marile personalităţi care să nu se fi pătruns de marile
valori ascunse printre pagini și să nu fi trimis mesajul acestei preţuiri către urmași. Îl putem invoca în
acest context pe Seneca cu afirmația „Literatura se face prin cultură, iar cultura prin lectură”,
ajungând la Jeorge Luis Borges, care afirma că „o carte te trimite la alte cărți și toate împreună
formează baza trainică a culturii noastre”. Nu putem trece pe lângă Mihai Eminescu cu îndemnul
„Citește. Numai citind mereu, creierul tău va deveni un laborator nesfârșit de idei și imagini”. Tot în
acest sens și îndemnul spre lectură al mai apropiaților de timpurile noastre – Tudor Chirilă, un idol al
adolescenților: „Scopul vostru trebuie să fie cunoașterea. Cu cât veți ști mai multe, cu atât veți fi mai
înalți. Orice carte citită, orice lecție învățată se vor așeza sub voi și vă vor ridica deasupra celorlalți.
Veți domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decât asta”, la fel, și cercetătorul de generație net-istă,
Dorian Furtună: „Faceți sport și citiți cărți, iată rețeta simplă pentru oricine dorește să fie în armonie
cu sine”. J.K. Rowling, care prin Harry Potter și alte personaje a incitat și continuă să incite
imaginația unui număr enorm de cititori-fani, îndeamnă, și ea, fără o adresă concretă de vârstă:
„Citește oricât de mult poți. Nimic nu te va ajuta atât de mult ca lectura”. Confucius vedea lectura ca
o evadare din mrejele ignoranței: „Oricât de ocupat ai fi, trebuie să găsești timp ca să citești. Altfel
vei capitula în fața ignoranței.” Această idee apare și la Joan Bauer, care scria: „Bunica întotdeauna
spunea că Dumnezeu a făcut bibliotecile pentru ca oamenii să nu aibă nicio scuză de a fi stupizi”.
Scott Corbett și George R.R. Martin considerau că lectura te ajută să trăiești mai multe vieți. „Adesea

2
mi-e milă de oamenii care nu citesc. Ei nu știu că pierd șansa de a trăi o viață în plus”, scria Scott
Corbett. Și în același sens, George R.R. Martin menționa: „Un cititor trăiește o mie de vieți până
moare. Un om care nu citește trăiește o singură viață”.
Chiar şi motivul fericirii a fost asociat cu lectura: Michel Tournier: „Citiţi, citiţi, cititul vă face
fericiţi și inteligenţi”; Jorge Luis Borges: „Lectura e o formă a fericirii, dar nu poţi obliga pe nimeni
sa fie fericit”; Fernando Savater: „Lectura este o formă a fericirii. Ultima la care vom renunţa!”;
Marcel Proust: „Probabil că nu există zile mai fericite din copilărie ca acelea petrecute citind o carte
extraordinară”; John Lubbock: „Oricine va avea cheia de aur care deschide ușa tăcută a bibliotecilor
va găsi în ele încurajare și mângâiere, odihnă și fericire”; Stefan Bollmann: „fericirea lecturii coincide
întru totul cu soluționarea incertitudinilor celor mai lumești, cum ar fi singurătatea esențială a omului,
absența sensului existențial sau necesitatea niciodată satisfăcută de dragoste”.

BIBLIOGRAFIE:
1. PLEȘU, A., Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste. București: Humanitas,2012.
2. BLANCHOT, M., Spațiul literar. București: Univers, 1980.
3. CĂRTĂRESCU, Mircea. „Dacă un copil nu-și vede niciodată părinţii citind, nici el n-o va face”.
[citat 30.05.19]. Disponibil: https://life.ro/ mircea-cartarescu-daca-un-copil-nu-si-vede-niciodata-
parintii-citind-nici-el-n-o-va-face/?fbclid=IwAR1WAZSbZalSqgZUK3qVPyqiibOVTd7nL-
NfGOa20-D__EGYUcBovD9QlDk.
4. CUM a evoluat cititul de-a lungul a 5000 de ani [online]. [citat 31.05.19]. Disponibil:
https://hyperliteratura.ro/cum-a-evoluat-cititul-de-a-lungul-a-5000-de ani/?
fbclid=IwAR2uJrSTnEwvjVclh0qDIeBsSVdIt4NLsgXwjcT0h3CAAVBe60IJ7C9EsWM.
5. RISTEA, Ioana. Ce spun scriitorii despre importanța lecturii. [citat30.05.19]. Disponibil:
http://www.carteadelaora5.ro/ce-spun-scriitorii-despre-importanta-lecturii/.