Sunteți pe pagina 1din 60

LEGE nr.

55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru


prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
(la data 10-sep-2021 a se vedea referinte de aplicare din  Hotarirea 932/2021 )
(la data 11-aug-2021 a se vedea referinte de aplicare din  Hotarirea 826/2021 )
(la data 12-iul-2021 a se vedea referinte de aplicare din Hotarirea 730/2021  )
(la data 13-apr-2021 a se vedea referinte de aplicare din  Hotarirea 432/2021 )
(la data 12-feb-2021 a se vedea referinte de aplicare din Hotarirea 35/2021  )
(la data 15-mai-2020 actul a fost promulgata de Decretul 261/2020 )
Având în vedere faptul că în contextul generat de dinamica evoluţiei situaţiei
epidemiologice naţionale, dar şi internaţionale, determinată de răspândirea
coronavirusului SARS-CoV-2, interesul public general reclamă adoptarea unor noi
măsuri care să permită autorităţilor publice să intervină eficient şi cu mijloace
adecvate pentru gestionarea crizei,
luând în considerare necesitatea asigurării în continuare, chiar şi după încetarea
stării de urgenţă, a unei protecţii adecvate împotriva îmbolnăvirii cu coronavirusul
SARS-CoV-2, dar şi crearea în acelaşi timp a premiselor-cadru pentru revenirea
etapizată, fără sincope majore, la situaţia de normalitate, inclusiv prin relaxarea
măsurilor luate în contextul instituirii şi prelungirii de către Preşedintele României a
stării de urgenţă pe teritoriul României,
având în atenţie experienţa statelor grav afectate de evoluţia virusului şi măsurile
care au avut impact pozitiv în prevenirea şi limitarea răspândirii acestuia, inclusiv
după luarea măsurilor iniţiale de primă urgenţă,
în considerarea necesităţii instituirii, inclusiv la nivel legislativ, în contextul
existenţei unei situaţii de urgenţă de amploare şi intensitate deosebită, a unor
mecanisme care să protejeze, în mod adecvat şi cu prioritate, drepturile
convenţionale, unionale şi constituţionale la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea
sănătăţii şi având în vedere obligaţia instituită de Legea fundamentală în sarcina
statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice a cetăţenilor,
întrucât, în conformitate cu prevederile art. 53 din Constituţia României,
republicată, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin
lege şi numai dacă se impune, după caz, între altele, pentru apărarea ordinii, a
sănătăţii publice, dar şi a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor,
în condiţiile în care, în contextul situaţiei de criză generate de pandemia de COVID-
19, este necesară adoptarea de către Parlamentul României, prin lege, a unor
măsuri restrictive, cu caracter esenţialmente temporar şi, după caz, gradual,
proporţionale cu nivelul de gravitate prognozat sau manifestat al acesteia, necesare
pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa drepturilor
convenţionale, unionale şi constituţionale la viaţă, integritate fizică şi sănătate ale
persoanelor, în mod nediscriminatoriu, şi fără a aduce atingere existenţei altor
drepturi sau libertăţi fundamentale,
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Prezenta lege are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în
condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19,
a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la
viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea
exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale.
(2)Măsurile restrictive de drepturi prevăzute în prezenta lege, precum şi, după caz,
cele de renunţare sau de relaxare a acestora se dispun cu respectarea principiului
egalităţii de tratament juridic pentru situaţii identice sau comparabile.
Art. 2
Starea de alertă reprezintă răspunsul la o situaţie de urgenţă de amploare şi
intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând
într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporţionale cu nivelul de
gravitate manifestat sau prognozat al acesteia şi necesare pentru prevenirea şi
înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa vieţii, sănătăţii persoanelor, mediului
înconjurător, valorilor materiale şi culturale importante ori a proprietăţii.
Art. 3
(1)Starea de alertă se declară la nivel local, judeţean sau naţional, atunci când
analiza factorilor de risc indică necesitatea amplificării răspunsului la o situaţie de
urgenţă, pentru o perioadă limitată de timp, care nu poate fi mai mare de 30 de
zile.
(2)Starea de alertă poate fi prelungită ori de câte ori analiza factorilor de risc indică
necesitatea menţinerii răspunsului amplificat pentru o perioadă de timp
suplimentară, care nu poate fi mai mare de 30 de zile.
(3)Starea de alertă încetează, înainte de împlinirea termenului pentru care a fost
declarată ori prelungită, atunci când analiza factorilor de risc indică faptul că nu mai
este necesară menţinerea unui răspuns amplificat.
(4)În aplicarea alin. (1)-(3) se analizează cumulativ următorii factori de risc:
a)amploarea situaţiei de urgenţă, respectiv manifestarea generalizată a tipului de
risc la nivel local, judeţean sau naţional;
b)intensitatea situaţiei de urgenţă, respectiv viteza de evoluţie, înregistrată sau
prognozată, a fenomenelor distructive şi gradul de perturbare a stării de
normalitate;
c)insuficienţa şi/sau inadecvarea capabilităţilor de răspuns;
d)densitatea demografică în zona afectată de tipul de risc;
e)existenţa şi gradul de dezvoltare a infrastructurii adecvate gestionării tipului de
risc.
Art. 4
(1)Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului
afacerilor interne, şi nu poate depăşi 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită,
pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la
propunerea ministrului afacerilor interne.
(2)Starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor
unităţi administrativ-teritoriale, după caz.
(3)
(la data 01-iul-2020 Art. 4, alin. (3) din capitolul I a fost atacat de (exceptie admisa) Decizia
457/2020  )
[textul din Art. 4, alin. (3) din capitolul I a fost abrogat la 15-aug-2020 de Actul
din Decizia 457/2020]
(4)
(la data 01-iul-2020 Art. 4, alin. (4) din capitolul I a fost atacat de (exceptie admisa) Decizia
457/2020  )
[textul din Art. 4, alin. (4) din capitolul I a fost abrogat la 15-aug-2020 de Actul
din Decizia 457/2020]
(5)Valabilitatea documentelor eliberate de instituţiile şi autorităţile publice, precum
şi de entităţile private autorizate conform legii se menţine pe toată perioada stării
de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.
(6)Prin excepţie de la alin. (1), în cazul dovezilor înlocuitoare ale permiselor de
conducere - cu drept de circulaţie, se menţine numai valabilitatea celor emise în
temeiul art. 111 alin. (1) lit. b), alin. (4) sau (5) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, pe toată perioada stării de alertă, precum şi
pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestei stări. Pentru aceeaşi perioadă
se menţine şi valabilitatea prelungirii dreptului de circulaţie, dispusă de procuror
sau de instanţa de judecată potrivit art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOLUL II: Măsuri sectoriale
SECŢIUNEA 1: Domeniul economic
Art. 5
(1)Măsurile pentru creşterea capacităţii de răspuns sunt:
a)achiziţionarea bunurilor şi serviciilor de necesitate imediată în gestionarea
situaţiei de urgenţă pentru care a fost declarată starea de alertă, prin negocierea
fără publicare prealabilă;
b)suplimentarea, prin redistribuirea către zonele afectate, a tehnicii,
echipamentelor şi dispozitivelor necesare acţiunilor de răspuns;
c)detaşarea pe teritoriul naţional, în zonele afectate, a personalului care deţine
competenţele adecvate gestionării situaţiei de urgenţă, cu consimţământ;
d)coordonarea operaţională a unor servicii publice;
e)adaptarea programului de lucru sau permanentizarea activităţii serviciilor de
asistenţă socială;
f)permanentizarea activităţii unor centre operative pentru situaţii de urgenţă cu
activitate temporară.
(2)Măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor sunt:
a)evacuarea temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi
afectată;
b)acordarea de ajutoare de primă necesitate pentru persoanele şi animalele
afectate;
c)efectuarea lucrărilor pentru modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi
infrastructurii, stabilite de forţele de intervenţie pentru oprirea sau limitarea
efectelor situaţiei de urgenţă;
d)măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs
asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la
domiciliu;
(3)Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt:
a)restrângerea sau interzicerea organizării şi desfăşurării unor mitinguri,
demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise,
precum şi a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice,
religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise;
b)restrângerea sau interzicerea circulaţiei persoanelor şi vehiculelor în locurile şi,
după caz, în intervalele orare stabilite;
c)interzicerea ieşirii din zonele stabilite şi, după caz, în intervalele orare stabilite
sau instituirea carantinei asupra unor clădiri, localităţi sau zone geografice;
d)restrângerea sau interzicerea efectuării de către operatori a transporturilor
rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul pe rutele şi, după caz,
în intervalele orare stabilite;
e)închiderea temporară a unor puncte de trecere a frontierei de stat;
f)limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activităţii unor instituţii sau
operatori economici;
g)participarea cetăţenilor şi a operatorilor economici la unele activităţi în folosul
comunităţilor locale.
Art. 6
Hotărârile prin care se declară ori se prelungeşte starea de alertă, precum şi cele
prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă cuprind:
a)baza legală;
b)perioada stării de alertă;
c)măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns, asigurarea rezilienţei
comunităţilor şi diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condiţiile
concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri;
d)instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea
aplicării măsurilor, după caz.
Art. 7
Măsurile aplicate pe durata stării de alertă se reevaluează în cazul instituirii stării de
urgenţă potrivit art. 93 din Constituţia României, republicată, în baza analizei
factorilor de risc prevăzuţi la art. 2.
Art. 8
(1)Pe durata stării de alertă se poate suspenda consumul produselor alimentare şi
băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din
restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în
interiorul, cât şi la terasele din exteriorul acestora.
(2)Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei şi comercializarea
produselor alimentare şi băuturilor alcoolice care nu se consumă în spaţiile
menţionate la alin. (1), cu excepţia teraselor unde se respectă măsurile de protecţie
sanitară.
Art. 9
(1)Pe durata stării de alertă se pot suspenda activităţile de comercializare cu
amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară
activitatea mai mulţi operatori economici, cu acordul CNSSU.
(2)Măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul centrelor comerciale mici, de
sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare.
(3)Prin excepţie de la alin. (1), sunt permise următoarele activităţi comerciale:
a)vânzarea produselor electronice şi electrocasnice, doar dacă operatorii economici
asigură livrarea acestora la domiciliul/sediul cumpărătorului;
b)activitatea desfăşurată de operatorii economici din cadrul centrelor comerciale
care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei şi este întreruptă comunicarea
cu restul complexului;
c)activitatea desfăşurată de către magazinele agroalimentare, farmacii, cabinetele
stomatologice, curăţătorii de haine şi centrele de îngrijire personală, precum şi
vânzarea produselor şi serviciilor de optică medicală.
(4)Personalul care desfăşoară activităţile prevăzute la alin. (2) şi (3) are obligaţia
de a purta în permanenţă mască ce va fi schimbată la un interval de cel mult 4 ore,
iar operatorul economic va asigura măşti pentru aceştia, precum şi soluţii de
dezinfecţie a mâinilor în zona de acces în incintă. Purtarea măştilor de protecţie de
către client şi respectarea normelor de distanţare la case de marcat sunt obligatorii.
SECŢIUNEA 2: Domeniul sănătăţii
Art. 10
Pe durata stării de alertă, Ministerul Sănătăţii coordonează activităţile de prevenire
şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în cadrul unităţilor sanitare
publice, după caz.
(la data 02-iun-2020 Art. 11 din capitolul II, sectiunea 2 a se vedea referinte de aplicare
din Metodologie din 2020 )
Art. 11
Până la încetarea stării de alertă, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul
Ministerului Sănătăţii şi unităţilor aflate în subordinea şi în coordonarea Ministerului
Sănătăţii, inclusiv funcţiile publice de execuţie şi conducere, pot fi ocupate prin
numire, fără concurs, de funcţionari publici sau personal contractual care
îndeplinesc cerinţele de ocupare stabilite în fişa postului şi în actele normative
specifice domeniului de activitate, aplicabile categoriei de personal cu care este
prevăzut a fi încadrat postul vacant, şi criteriile prevăzute de statutele profesionale
specifice. Numirea în cadrul aparatului propriu al Ministerului Sănătăţii se face prin
ordin al ministrului sănătăţii şi încetează de drept în cel mult 30 de zile de la data
încetării stării de alertă sau înainte de termen, la iniţiativa angajatorului. Numirea în
cadrul unităţilor aflate în subordinea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii se
face prin act administrativ al conducătorului instituţiei sau al unităţii angajatoare,
cu încadrarea în limita numărului maxim de posturi aprobate de către ordonatorul
principal de credite prin statul de funcţii, şi încetează de drept în cel mult 30 de zile
de la data încetării stării de alertă sau înainte de termen, la iniţiativa conducătorului
instituţiei sau al unităţii angajatoare.
(la data 03-sep-2021 Art. 11 din capitolul II, sectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 1.
din Ordonanta 19/2021  )
Art. 12
(1)Pe durata stării de alertă, pentru neîndeplinirea gravă a atribuţiilor de serviciu
de natură a pune în pericol persoanele şi măsurile de prevenire şi combatere a
efectelor pandemiei de COVID-19, pot fi suspendate din funcţii persoanele cu funcţii
de conducere din cadrul Ministerului Sănătăţii şi din unităţile sanitare publice aflate
în subordinea, sub autoritatea Ministerului Sănătăţii.
(2)Posturile devenite vacante temporar prin aplicarea suspendării prevăzute la alin.
(1) pot fi ocupate de funcţionari publici sau personal contractual, prin numire, fără
concurs, prin ordin al ministrului sănătăţii.
(3)Suspendarea din funcţie dispusă în condiţiile alin. (1) şi numirea dispusă în
condiţiile alin. (2) încetează de drept la încetarea stării de alertă.
Art. 13
Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului
afacerilor interne se poate institui:
a)obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale,
mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;
(la data 06-nov-2020 Art. 13, litera A. din capitolul II, sectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 1.
din Ordonanta urgenta 192/2020 )
b)obligativitatea organizării activităţii instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor
economici şi profesioniştilor, astfel încât să se asigure la intrarea în sediu, în mod
obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru
personalul propriu, cât şi pentru vizitatori. Pentru personalul propriu triajul
epidemiologic constă în măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, iar
pentru vizitatori triajul se realizează prin măsurarea temperaturii.
Art. 14
Pe durata stării de alertă, pentru produsele utilizate pentru rezolvarea cauzei care a
determinat starea de alertă pot fi plafonate preţurile, în condiţiile art. 4 alin. (3) din
Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, doar dacă în piaţă există disfuncţionalităţi în privinţa asigurării acestora.
Art. 15
În vederea reluării activităţii de către furnizorii de servicii medicale pe durata stării
de alertă, indiferent de natura furnizorului, se stabilesc prin ordin al ministrului
sănătăţii normele generale de funcţionare pe tipuri de specialităţi.
SECŢIUNEA 3: Domeniul muncii şi protecţiei sociale
Art. 16
Pe durata stării de alertă, în funcţie de specificul activităţii şi de nevoi, conducătorii
instituţiilor publice implicate în combaterea pandemiei de COVID-19 pot dispune
detaşarea cu acordul prealabil al angajatului şi al angajatorului care detaşează, cu
condiţia ca angajatorul la care se face detaşarea să fie din acelaşi domeniu de
activitate.
Art. 17
Pe durata stării de alertă, angajatorii dispun munca la domiciliu sau în regim de
telemuncă, acolo unde specificul activităţii permite, cu respectarea prevederilor
Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, şi ale Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă.
(la data 06-nov-2020 Art. 17 din capitolul II, sectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 2.
din Ordonanta urgenta 192/2020 )
Art. 18
Pe durata stării de alertă, în funcţie de specificul activităţii şi de nevoi, conducătorii
instituţiilor publice implicate în combaterea pandemiei de COVID-19, precum şi a
efectelor acesteia pot dispune unilateral întreruperea concediilor de odihnă, de
odihnă suplimentare, fără plată, de studii şi pentru formare profesională ale
personalului angajat şi reluarea activităţii pentru personalul propriu.
Art. 19
Conducătorii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice,
centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru
alte categorii vulnerabile, prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, precum şi
în regulamentele-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015, cu modificările şi completările ulterioare,
au obligaţia de a asigura măsurile de continuitate a activităţii pe durata stării de
alertă, având dreptul să stabilească programul de lucru al angajaţilor, în condiţiile
legii.
Art. 20
(1)Valabilitatea contractelor colective de muncă şi a acordurilor colective de muncă
se prelungeşte pe durata stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile
de la încetarea acesteia.
(2)În cazul contractelor şi acordurilor colective de muncă prevăzute la alin. (1),
părţile au obligaţia iniţierii negocierii colective în termen de 45 de zile de la
încetarea stării de alertă, în condiţiile legii.
Art. 21
Pe durata stării de alertă, prin derogare de la prevederile art. 118 alin. (1) din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale
şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile
autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul
social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-
teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariaţi, organizează programul de
lucru astfel încât personalul să fie împărţit în grupe care să înceapă, respectiv să
termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră.
(la data 06-nov-2020 Art. 21 din capitolul II, sectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 3.
din Ordonanta urgenta 192/2020 )
Art. 211
(1)Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de
următoarele drepturi:
a)câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru
fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat;
b)câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin
efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor;
c)câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor
militare în activitate şi al soldaţilor şi gradaţilor profesionişti.
(2)Drepturile persoanelor prevăzute la alin. (1) se acordă pe baza adeverinţei de
vaccinare eliberate potrivit legii. În situaţia în care ziua liberă coincide cu ziua
vaccinării, persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia depunerii adeverinţei de
vaccinare în prima zi lucrătoare de la vaccinare.
(3)Beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) şi unul dintre părinţi sau
reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei
cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a
persoanei cu dizabilităţi.
(4)Drepturile persoanelor prevăzute la alin. (3) se acordă pe baza adeverinţei de
vaccinare şi a declaraţiei pe propria răspundere a celuilalt părinte sau a
reprezentantului legal, potrivit căreia acesta nu a solicitat şi nu va solicita zile libere
pentru însoţirea la efectuarea vaccinului a copilului cu vârsta sub 18 ani, respectiv a
persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani. În cazul familiilor
monoparentale, în declaraţia pe propria răspundere se va menţiona faptul că
părintele se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 3 din Legea
nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
(5)Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică în situaţia în care persoanele
prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c) sunt vaccinate la locul de muncă prin grija
angajatorului.
(6)Pentru a nu afecta semnificativ activitatea angajatorului, angajaţii au obligaţia
de a informa angajatorul cu privire la opţiunile de programare a zilelor libere pe
care urmează să le solicite în temeiul prezentului articol, în vederea asigurării în
condiţii optime a funcţionării activităţii acestuia.
(la data 29-iul-2021 Art. 21 din capitolul II, sectiunea 3 completat de Art. 1 din  Legea 221/2021  )
Art. 212
(1)Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schemă completă de
vaccinare beneficiază de o alocaţie de hrană, în valoare totală de 100 lei, sub forma
tichetelor de masă pe suport hârtie, care au caracteristicile fizice şi valorice
prevăzute de cap. II - Tichete de masă din Legea nr. 165/2018 privind acordarea
biletelor de valoare, cu modificările şi completările ulterioare. Tichetele de masă vor
putea fi emise fără datele personale ale beneficiarilor, acestea urmând să fie
completate la momentul distribuirii acestora.
(2)Cheltuielile aferente drepturilor prevăzute la alin. (1) se suportă din bugetul
Ministerului Sănătăţii de la titlul 20 - Bunuri şi servicii.
(3)Alocaţia de hrană, sub forma tichetelor de masă, acordată potrivit prevederilor
alin. (1), reprezintă venit neimpozabil pentru persoanele fizice, conform art. 62 lit.
a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare.
(4)Tichetele de masă se achiziţionează de către direcţiile de sănătate publică
judeţene şi a municipiului Bucureşti cu respectarea prevederilor Legii
nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi
se distribuie centrelor de vaccinare, cabinetelor medicilor de familie, ambulatoriilor
de specialitate, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.
(la data 13-sep-2021 Art. 21^2, alin. (4) din capitolul II, sectiunea 3 a se vedea referinte de aplicare
din Ordinul 1.863/2021  )
*) Dispoziţiile art. 212 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru
prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi
completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta
ordonanţă, se aplică persoanelor cu schema completă de vaccinare după intrarea în
vigoare a prezentei ordonanţe.
(la data 03-sep-2021 Art. 21^2 din capitolul II, sectiunea 3 a se vedea referinte de aplicare din Art.
III, alin. (1) din  Ordonanta 19/2021 )
Art. 213
(1)Se aprobă organizarea Loteriei de vaccinare, ca măsură pentru încurajarea
vaccinării.
(2)Loteria de vaccinare constă în acordarea de premii în bani persoanelor cu
schemă completă de vaccinare.
(3)Premiile în bani acordate potrivit prezentului articol se supun regimului fiscal
aferent veniturilor din premii reglementat la cap. VIII - Venituri din premii şi din
jocuri de noroc din titlul IV - Impozitul pe venit din Legea nr. 227/2015, cu
modificările şi completările ulterioare.
(4)Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului stabileşte fondul anual de
premiere pentru Loteria de vaccinare, precum şi repartizarea acestuia.
(5)Extragerile sunt organizate de către Compania Naţională «Loteria Română» -
S.A. şi sunt efectuate în prezenţa Comisiei pentru supravegherea efectuării
extragerilor, din care fac parte câte un reprezentant al Ministerului Economiei,
Antreprenoriatului şi Turismului, al Ministerului Sănătăţii, respectiv al Companiei
Naţionale «Loteria Română» - S.A., cu respectarea Regulamentului
(UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016
privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu
caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a
Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).
(6)Rezultatul extragerilor se consemnează într-un proces-verbal care se transmite
Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi Ministerului Sănătăţii, în
prima zi lucrătoare după data extragerii.
(7)Costurile aferente organizării şi desfăşurării extragerilor sunt suportate de către
Compania Naţională «Loteria Română» - S.A.
(8)Revendicarea premiilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data
extragerii, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de a
revendica premiul.
(9)Plata câştigurilor se face de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi
Turismului, prin Compania Naţională «Loteria Română» - S.A., în maximum 60 de
zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor.
(10)Pentru anul 2021, prima extragere are loc în luna octombrie.
(11)În anul 2021, suma necesară pentru asigurarea fondului de premiere pentru
Loteria de vaccinare se asigură prin virări de credite angajament şi credite
bugetare, cu încadrarea în bugetul aprobat al Ministerului Economiei,
Antreprenoriatului şi Turismului, potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind
finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.
(12)Plăţile aferente cheltuielilor prevăzute la alin. (11) se asigură de la capitolul
80.01 Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă, de la o poziţie distinctă
de transferuri din cadrul titlului 55 Alte transferuri.
(13)Persoanele cu schemă completă de vaccinare, după emiterea certificatului de
vaccinare pe baza numelui, prenumelui şi CNP-ului, în conformitate cu prevederile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri
pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi
acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita
libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19, se pot înscrie pentru
participarea la Loteria de vaccinare pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro.
Condiţiile privind înscrierea pe site-ul de vaccinare sunt stabilite prin ordin comun al
ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al
directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. Înscrierea persoanelor
reprezintă acceptul acestora pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, în
temeiul art. 6 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului
European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016. Datele cu caracter personal sunt
prelucrate şi utilizate de către Ministerul Sănătăţii şi Compania Naţională «Loteria
Română» - S.A. şi stocate de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale în scopul
înscrierii persoanelor cu schemă completă de vaccinare, a extragerii, validării şi
acordării premiilor, numai pe durata necesară aplicării prevederilor prezentei
ordonanţe.
(14)În vederea îndeplinirii scopului menţionat la alin. (13), Serviciul de
Telecomunicaţii Speciale dezvoltă pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro
funcţionalitatea de înscriere a participanţilor în cadrul Loteriei de vaccinare, în baza
cerinţelor stabilite conform ordinului comun prevăzut la alin. (13).
(la data 03-sep-2021 Art. 21^1 din capitolul II, sectiunea 3 completat de Art. I, punctul 2.
din Ordonanta 19/2021  )
Art. 22
Pe durata stării de alertă, pentru angajaţii din sistemul public, angajatorul poate
stabili, cu acordul acestora, executarea unor lucrări sau sarcini de serviciu urgente,
în legătură cu prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă,
indiferent de natura atribuţiilor de serviciu, cu asigurarea măsurilor de protecţie a
angajatului.
Art. 23
(1)Pe durata stării de alertă, Guvernul dispune măsuri speciale de sprijin al
angajatorilor şi protecţie a angajaţilor şi familiilor acestora.
(2)Pentru perioada stării de alertă, autorităţile competente dispun măsuri de
protecţie şi prevenţie pentru angajaţii aflaţi în situaţii de vulnerabilitate.
(3)Pentru durata stării de alertă, Guvernul stabileşte măsuri speciale de sprijin
pentru alţi profesionişti, astfel cum sunt reglementaţi de art. 3 alin. (2) din Legea
nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pentru
persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii
nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu
modificările ulterioare, precum şi pentru persoanele fizice care obţin venituri
exclusiv din drepturile de autor şi drepturile conexe, astfel cum sunt reglementate
de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, care au întrerupt activitatea, ca urmare a
măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.
Art. 24
Prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi
completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în
domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de
răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare,
inclusiv ale actelor normative care o modifică şi/sau o completează ori care cuprind
dispoziţii care privesc aplicarea prevederilor sale, se aplică în continuare, fără
întrerupere, de la data încetării stării de urgenţă instituite prin decret, potrivit art.
93 alin. (1) din Constituţia României, republicată, pentru toate domeniile de
activitate în care se menţin restricţii, până la ridicarea acestora, dar nu mai târziu
de data de 31 decembrie 2020.
OUG 120/2020:(1)Prin derogare de la prevederile art. 24 din Legea
nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor
pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, salariaţii angajatorilor a căror
activitate a fost suspendată ca urmare a anchetei epidemiologice efectuate de
direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti
beneficiază de acordarea indemnizaţiei prevăzute la art. XI din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte
normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în
contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului
SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu
completările ulterioare.
(2)Indemnizaţia prevăzută la alin. (1) se calculează pentru numărul de zile în care
activitatea a fost suspendată.
(3)Măsura prevăzută la alin. (1) se aplică pe toată perioada în care activitatea este
suspendată, dar nu mai târziu de data de 30 iunie 2021.
(la data 07-dec-2020 Art. 24 din capitolul II, sectiunea 3 modificat de Art. II din  Ordonanta
urgenta 211/2020 )
(4)De măsura prevăzută la alin. (1) nu beneficiază salariaţii aflaţi în concediu
medical şi care primesc indemnizaţia de asigurări sociale aferentă.
(5)Regimul fiscal aplicabil indemnizaţiilor prevăzute la alin. (1) este cel reglementat
la art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, şi la
art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2020 privind unele măsuri
financiar-fiscale, cu modificările ulterioare.
(la data 24-iul-2020 Art. 24 din capitolul II, sectiunea 3 a se vedea referinte de aplicare din Actul
din Ordonanta urgenta 120/2020 )
Art. 25
(1)Pe durata stării de alertă, angajaţii din sistemul public vor rămâne disponibili
pentru efectuarea sarcinilor de serviciu, în funcţie de volumul de activitate al
instituţiei, în vederea realizării scopului prezentei legi.
(2)Aplicarea prevederilor alin. (1) se va face cu respectarea unui număr de
maximum 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.
Art. 26
(1)Pe durata stării de alertă, pentru neîndeplinirea gravă a atribuţiilor de serviciu
legate de instituirea şi aplicarea măsurilor prevăzute de prezenta lege, persoanele
din instituţiile publice care au în atribuţii prevenirea contaminării şi combaterii
efectelor COVID-19, pot fi suspendate din funcţie, potrivit normei proprii de
organizare şi funcţionare a instituţiei sau autorităţii publice, după caz. Suspendarea
încetează de drept la data încetării stării de alertă.
(2)Posturile devenite vacante temporar prin aplicarea suspendării prevăzută la alin.
(1) pot fi ocupate de funcţionari publici sau personal contractual, prin numire de
către autoritatea competentă, fără concurs.
(3)Suspendarea din funcţie dispusă în condiţiile alin. (1) şi numirea dispusă în
condiţiile alin. (2) încetează de drept la încetarea stării de alertă.
Art. 27
(1)Instituţiile şi autorităţile publice pot angaja personal fără concurs, în funcţie de
nevoile determinate de prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de
alertă şi exclusiv pentru activităţi legate de aceasta, pentru o durată determinată,
ce nu poate depăşi 30 de zile de la data încetării stării de alertă.
(la data 27-mai-2020 Art. 27, alin. (1) din capitolul II, sectiunea 3 a se vedea referinte de aplicare
din Ordinul 86/2020 )
(2)Pe durata stării de alertă, prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare, numirile în funcţiile publice sau de înalt funcţionar public pot
fi făcute doar dacă îndeplinesc condiţiile de a fi funcţionar public sau, după caz, înalt
funcţionar public şi numai dacă sunt necesare pentru punerea în aplicare a
măsurilor prevăzute de prezenta lege şi pentru o durată determinată de maximum
30 de zile de la data încetării stării de alertă.
(la data 12-dec-2020 Art. 27, alin. (3) din capitolul II, sectiunea 3 a fost in legatura cu  Legea
281/2020  )
(3)Până la încetarea stării de alertă, în instituţiile şi autorităţile publice se suspendă
orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcţiilor vacante şi temporar
vacante, cu excepţia celor prevăzute la alin. (1) şi (2), a posturilor şi funcţiilor
vacante din cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor aflate în subordinea şi
coordonarea acestuia, a posturilor şi funcţiilor vacante din cadrul Casei Naţionale de
Asigurări de Sănătate şi caselor de asigurări de sănătate, a posturilor şi funcţiilor
vacante din unităţile sanitare publice aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţele
sanitare proprii, astfel cum sunt prevăzute la art. 4 alin. (2) din Legea
nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi a posturilor didactice, didactice auxiliare,
nedidactice şi de conducere din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar, a
posturilor de conducere, de îndrumare şi de control din cadrul inspectoratelor
şcolare, precum şi a posturilor şi funcţiilor vacante din cadrul instituţiilor de
învăţământ superior, institutelor de cercetare, Agenţiei Române de Asigurare a
Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), Academiei Române, academiilor de
ramură şi a funcţiilor din cadrul Direcţiei generale pentru implementarea proiectului
«România Educată» din cadrul Ministerului Educaţiei.
(la data 13-sep-2021 Art. 27, alin. (3) din capitolul II, sectiunea 3 modificat de Art. II, punctul 1.
din Ordonanta urgenta 99/2021 )
*) Prin derogare de la prevederile art. 19 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 20 iulie 2005, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, mandatele membrilor
Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior se
prelungesc după data de 30 septembrie 2021 până la data de 31 decembrie 2021.
(la data 13-sep-2021 Art. 27, alin. (3) din capitolul II, sectiunea 3 a se vedea referinte de aplicare
din Art. III din  Ordonanta urgenta 99/2021  )
*) O.U.G. nr. 103/2021 - Prin derogare de la dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea
nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor
pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, pentru posturile
şi funcţiile vacante şi temporar vacante, altele decât cele prevăzute la art. II din
Legea nr. 203/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind
unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
pot fi organizate şi desfăşurate concursuri în condiţiile legii, până la data de 31
decembrie 2021, cu încadrarea în creditele de angajament şi creditele bugetare
aprobate în bugetul pentru anul 2021.
(la data 24-sep-2021 Art. 27, alin. (3) din capitolul II, sectiunea 3 a se vedea referinte de aplicare
din Art. I din Ordonanta urgenta 103/2021 )
*) ATENŢIE! Potrivit art. 20 alin. (8) din O.U.G. nr. 104/2021, "Prin derogare de la
dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru
prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi
completările ulterioare, pe durata stării de alertă se pot desfăşura şi concursuri sau
examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din structura
organizatorică a DNSC."
(la data 24-sep-2021 Art. 27, alin. (3) din capitolul II, sectiunea 3 a se vedea referinte de aplicare
din Art. 20, alin. (8) din  Ordonanta urgenta 104/2021  )
*) Prin derogare de la prevederile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020 privind
unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu
modificările şi completările ulterioare, Administraţia Fondului pentru Mediu poate
organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante aferente funcţiilor publice.
(la data 01-oct-2021 Art. 27, alin. (3) din capitolul II, sectiunea 3 a se vedea referinte de aplicare
din Art. II, alin. (2) din Ordonanta urgenta 108/2021 )
Art. 28
(1)Pe durata stării de alertă, prevederile Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor
zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a
unităţilor de învăţământ, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică până la
finalizarea cursurilor anului şcolar.
(2)În aplicarea alin. (1), miniştrii sunt abilitaţi să emită ordine pentru personalul
din subordine.
Art. 29
Pe durata stării de alertă se interzice declararea, declanşarea sau desfăşurarea
conflictelor colective de muncă în unităţile sistemului energetic naţional, în unităţile
operative de la sectoarele nucleare, în unităţile cu foc continuu, în unităţile sanitare
şi de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, în
transporturile pe căile ferate, în unităţile care asigură transportul în comun şi
salubrizarea localităţilor, precum şi aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie
electrică, căldură şi apă.
Art. 30
Prin derogare de la prevederile art. 81 alin. (4) din Legea nr. 53/2003,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul personalului încadrat
în unităţi sanitare, de asistenţă socială, de asistenţă medico-socială şi în instituţiile
din domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, termenele de preaviz
nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe întreaga durată a
stării de alertă.
Art. 31
Pe durata stării de alertă, pentru angajaţii români care urmează să desfăşoare
activitate în străinătate, autorităţile competente dispun măsuri speciale de
protecţie.
SECŢIUNEA 4: Domeniul transporturilor şi infrastructurii
Art. 32
(1)În scopul prevenirii contaminării cu noul coronavirus SARS Cov-2 şi pentru
asigurarea bunei desfăşurări a transportului de persoane pentru fiecare tip de
transport terestru, subteran, aerian sau naval, se instituie restricţii şi măsuri în
condiţiile prezentei legi, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
(2)Măsurile prevăzute la alin. (1) se instituie la propunerea Comitetului naţional
pentru situaţii speciale de urgenţă, denumit în continuare CNSSU, prin ordin al
ministrului afacerilor interne. Măsurile propuse de CNSSU privind activităţile de
transport se avizează de ministrul transporturilor infrastructurii şi comunicaţiilor.
Art. 33
Pe durata stării de alertă, în domeniul transportului aerian, ministerul de resort
poate dispune măsuri, respectiv restricţii, cu privire la: igiena şi dezinfecţia spaţiilor
comune, echipamentelor, mijloacelor de transport şi aeronavelor, procedurile şi
protocoalele din interiorul aeroporturilor şi aeronavelor, regulile de conduită pentru
personalul operatorilor aeroportuari, aerieni şi pentru pasageri, precum şi privitor la
informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor
şi personalului ce activează în domeniul transportului aerian.
Art. 34
Pe durata stării de alertă, în domeniul transportului feroviar, ministerul de resort
poate dispune măsuri, respectiv restricţii, cu privire la: igiena şi dezinfecţia spaţiilor
comune din gări, halte, staţii sau puncte de oprire, a echipamentelor şi garniturilor
de tren, procedurile şi protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, staţiilor sau
punctelor de oprire, dar şi în interiorul vagoanelor şi garniturilor de tren, gradul şi
modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul
operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi
pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează
în domeniul transportului feroviar.
Art. 35
Pe durata stării de alertă, în domeniul transportului rutier, ministerul de resort
poate dispune măsuri, respectiv restricţii, cu privire la: igiena şi dezinfecţia
mijloacelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele din interiorul
mijloacelor de transport, gradul şi modul de ocupare a mijloacelor de transport,
regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi
privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării
pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului rutier.
Art. 36
Pe durata stării de alertă, în domeniul transportului naval ministerul de resort poate
dispune măsuri, respectiv restricţii, cu privire la: igiena şi dezinfecţia navelor de
transport persoane, procedurile şi protocoalele din interiorul navelor de transport
persoane, gradul şi modul de ocupare al navelor de transport persoane, regulile de
conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la
informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor
şi personalului ce activează în domeniul transportului naval.
Art. 37
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, la propunerea CNSSU,
poate lua măsuri, respectiv restricţii, în domeniul transportului intern şi
internaţional de mărfuri şi persoane, precum şi în domeniul comunicaţiilor, de
comun acord cu miniştrii de resort din statele membre ale Uniunii Europene, sau
celelalte state, după caz.
SECŢIUNEA 5: Domeniul educaţie şi cercetare
Art. 38
(1)Pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a
antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ se pot
suspenda, la propunerea consiliului de administraţie a unităţii de învăţământ
preuniversitar, cu avizul inspectoratului şcolar judeţean/Inspectoratului Şcolar al
Municipiului Bucureşti şi al direcţiei de sănătate publică judeţene/Direcţiei de
Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi cu aprobarea prin hotărâre a comitetului
judeţean pentru situaţii de urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti pentru
Situaţii de Urgenţă, pe baza argumentelor legale privind starea de sănătate."
(la data 19-sep-2020 Art. 38, alin. (1) din capitolul II, sectiunea 5 modificat de Art. I, punctul 1.
din Legea 203/2020 )
(11)Pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a
elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar militar aparţinând Ministerului
Apărării Naţionale se pot suspenda la propunerea consiliului de conducere al unităţii
de învăţământ preuniversitar militar, cu avizul inspectoratului şcolar judeţean,
statului major al categoriei de forţe/comandamentului care are în subordine
unitatea de învăţământ preuniversitar militar şi cu aprobarea prin hotărâre a
comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti
pentru Situaţii de Urgenţă.
(12)Ministerul Educaţiei şi Cercetării are obligaţia să asigure suportul privind
resursele materiale, formarea cadrelor didactice şi cadrul metodologic pentru
desfăşurarea cursurilor online.
(la data 19-sep-2020 Art. 38, alin. (1) din capitolul II, sectiunea 5 completat de Art. I, punctul 2.
din Legea 203/2020 )
(13)În perioada noiembrie 2020-31 decembrie 2020, prin excepţie de la prevederile
alin. (1), prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, în baza hotărârii Comitetului
Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi analizei situaţiei epidemiologice la nivel
naţional, se pot dispune suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a
antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea
activităţilor didactice în sistem on-line.
(la data 06-nov-2020 Art. 38, alin. (1^2) din capitolul II, sectiunea 5 completat de Art. I, punctul 4.
din Ordonanta urgenta 192/2020 )
(14)În perioada 11 ianuarie 2021-8 februarie 2021, prin excepţie de la prevederile
alin. (1), în baza şi sub rezerva analizei situaţiei epidemiologice la nivel naţional
realizate de Ministerul Sănătăţii împreună cu Centrul Naţional de Coordonare şi
Conducere a Intervenţiei şi în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de
Urgenţă, prin ordin al ministrului educaţiei, se pot dispune suspendarea activităţilor
care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de
învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem on-line.
(la data 07-ian-2021 Art. 38, alin. (1^3) din capitolul II, sectiunea 5 completat de Art. 1
din Ordonanta urgenta 2/2021 )
(la data 08-ian-2021 Art. 38, alin. (1^4) din capitolul II, sectiunea 5 a se vedea referinte de aplicare
din Ordinul 3.090/2021  )
(15)În perioada 13 septembrie 2021-10 ianuarie 2022, prin excepţie de la
prevederile alin. (1), în baza şi sub rezerva analizei situaţiei epidemiologice la nivel
naţional realizate de Ministerul Sănătăţii împreună cu Centrul Naţional de
Coordonare şi Conducere a Intervenţiei şi în baza hotărârii Comitetului Naţional
pentru Situaţii de Urgenţă, prin ordin al ministrului educaţiei, se pot dispune
suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor,
preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor
didactice în sistem online.
(la data 13-sep-2021 Art. 38, alin. (1^4) din capitolul II, sectiunea 5 completat de Art. II, punctul 2.
din Ordonanta urgenta 99/2021 )
(2)Durata suspendării prevăzută la alin. (1) poate depăşi durata stării de alertă, în
funcţie de perioada rămasă din anul şcolar şi de stadiul procesului de învăţământ.
Art. 381
Pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a studenţilor
în instituţiile de învăţământ superior se pot suspenda prin hotărâre a senatului
universitar, cu respectarea măsurilor stabilite prin ordin comun al ministrului
sănătăţii şi al ministrului educaţiei şi cercetării. Cursurile online se desfăşoară
conform unui regulament al senatului universitar.
(la data 19-sep-2020 Art. 38 din capitolul II, sectiunea 5 completat de Art. I, punctul 3. din Legea
203/2020  )
Art. 39
(1)Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la eliminarea
restricţiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, unităţile de
învăţământ preuniversitar organizează activităţi din planurile de învăţământ şi în
mediul online.
(2)În situaţia în care activităţile nu pot fi desfăşurate conform prevederilor alin.
(1), pentru a asigura accesul egal la educaţie, inspectoratele şcolare/inspectoratul
şcolar al municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar au obligaţia
să asigure resursele educaţionale pentru elevii care nu au acces la tehnologie, în
conformitate cu instrucţiunile ministrului educaţiei şi cercetării.
(3)Derularea activităţilor prevăzute la alin. (2), precum şi modul de recuperare a
conţinuturilor din programele şcolare care nu pot fi parcurse în această perioadă se
stabilesc de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Art. 40
(1)Pe perioada stării de alertă, precum şi pe tot parcursul anului universitar 2021-
2022, instituţiile de învăţământ superior din sistemul naţional de învăţământ, în
baza autonomiei universitare cu respectarea calităţii actului didactic, pot utiliza
metode didactice alternative de predare-învăţare-evaluare, în format online, în
conformitate cu propriile metodologii. De asemenea, se pot desfăşura online şi
examenele de finalizare a studiilor de licenţă, de masterat sau a programelor de
studii postuniversitare, susţinerea tezelor de doctorat, susţinerea tezelor de
abilitare.
(la data 13-sep-2021 Art. 40, alin. (1) din capitolul II, sectiunea 5 modificat de Art. II, punctul 3.
din Ordonanta urgenta 99/2021 )
(2)Activităţile didactice şi de cercetare prevăzute la art. 287 din Legea educaţiei
naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi
examenele de finalizare a semestrelor şi a studiilor de licenţă şi masterat,
susţinerea referatelor şi a tezelor de doctorat desfăşurate online în anul universitar
2021-2022, precum şi pe toată perioada stării de urgenţă, necesitate sau alertă, în
cadrul formelor de învăţământ cu frecvenţă, cu frecvenţă redusă şi la distanţă se
circumscriu prevederilor art. 139 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi
completările ulterioare, şi sunt recunoscute.
(la data 13-sep-2021 Art. 40, alin. (2) din capitolul II, sectiunea 5 modificat de Art. II, punctul 3.
din Ordonanta urgenta 99/2021 )
(3)Participarea studenţilor şi studenţilor doctoranzi, care pe perioada stării de
urgenţă, necesitate sau de alertă au urmat activităţi de învăţare şi predare prin
metode didactice alternative de comunicare, în format online, la examenele
prevăzute de art. 143 şi 144 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările
ulterioare, de studenţii şi studenţii doctoranzi, se realizează potrivit metodologiilor
aprobate de instituţiile de învăţământ universitar.
(4)În situaţia desfăşurării activităţilor prevăzute la art. 287 în sistem online, norma
didactică se stabileşte cu respectarea art. 287 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, cu
modificările şi completările ulterioare.
Art. 41
Cu avizul CNSSU, prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al
ministrului sănătăţii, se stabilesc măsuri pentru desfăşurarea activităţilor în unităţile
şi instituţiile de învăţământ, în condiţii de siguranţă sanitară, pentru finalizarea
anului şcolar aflat în curs la data instituirii stării de alertă, precum şi pentru
pregătirea începerii anului şcolar următor.
Art. 42
(1)În unităţile de învăţământ preuniversitar, cu avizul CNSSU, prin ordin al
ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii, se stabilesc măsuri
pentru desfăşurarea activităţilor de pregătire în vederea susţinerii examenelor
naţionale şi de certificare a competenţelor profesionale, care presupun interacţiunea
"faţă în faţă", în condiţii de protecţie sanitară.
(2)Susţinerea examenelor naţionale şi de certificare a competenţelor profesionale,
care presupun interacţiunea "faţă în faţă" se organizează în condiţiile prevăzute la
alin. (1).
(3)Ministerul Educaţiei şi Cercetării are obligaţia de a asigura elevilor şi
personalului didactic şi nedidactic implicat, pe toată durata activităţilor prevăzute la
alin. (1) şi (2), numărul necesar de măşti de protecţie ce vor fi purtate obligatoriu
în spaţiile închise din incinta unităţilor de învăţământ.
SECŢIUNEA 6: Domeniul tineretului şi sportului
Art. 43
(1)Pe durata stării de alertă, în scopul prevenirii contaminării cu noul coronavirus
SARS-CoV-2 a participanţilor, activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor
sportive, definite conform Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu
modificările şi completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente şi
competiţii sportive organizate pe teritoriul României, precum şi accesul la bazele
sportive sau spaţiile în care se desfăşoară activităţi sportive se vor desfăşura în
condiţiile stabilite prin ordin al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului
sănătăţii, pe baza hotărârii CNSSU.
Pe durata stării de alertă autorităţile locale au obligaţia să asigure accesul
cetăţenilor pentru desfăşurarea activităţilor sportive în aer liber cu acordul CNSSU
în parcurile localităţilor şi pe terenurile de sport ale instituţiilor aflate în
administrare.
(2)Pe durata stării de alertă, în scopul susţinerii structurilor sportive, definite
conform Legii nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, autorităţile
administraţiei publice locale pot aproba, prin hotărârea consiliului local şi/sau
judeţean, după caz, diverse forme de sprijin pentru finanţarea cheltuielilor de
funcţionare sau de natură salarială ale structurilor sportive care îşi au sediul pe raza
administrativ-teritorială ale acestora. În cazul acestor forme de sprijin, pe durata
stării de alertă, nu sunt aplicabile prevederile legale privind ajutorul de stat şi
prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din
fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările
şi completările ulterioare.
SECŢIUNEA 7: Domeniul culturii şi cultelor
Art. 44
(1)Pe durata stării de alertă, activitatea instituţiilor muzeale, a bibliotecilor,
librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizual, a
instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, a centrelor şi/sau a căminelor culturale şi
a altor instituţii de cultură, precum şi evenimentele culturale în aer liber şi
festivalurile publice şi private se vor putea desfăşura potrivit unor regulamente ce
prevăd măsuri de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului culturii
şi al ministrului sănătăţii.
(2)În situaţia nerespectării măsurilor de protecţie sanitară prevăzute la alin. (1),
activităţile menţionate pot fi suspendate prin hotărârea CNSSU pe o perioadă
determinată.
(3)Organizarea măsurilor de protecţie sanitară şi a condiţiilor de desfăşurare
pentru activităţile prevăzute la alin. (1) pe perioada stării de alertă se stabilesc prin
ordin comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, la propunerea CNSSU.
Art. 45
(1)Pe durata stării de alertă, activitatea cultelor religioase se exercită liber, cu
respectarea regulilor de protecţie sanitară stabilite, la propunerea CNSSU şi cu
avizul secretarului de stat pentru culte, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi
al ministrului afacerilor interne.
(2)Regulile prevăzute la alin. (1) vor cuprinde măsuri privind accesul în lăcaşele de
cult, distanţa minimă de siguranţă.
SECŢIUNEA 8: Măsuri în domeniul insolvenţei
Art. 46
(1)Debitorul aflat în stare de insolvenţă la data intrării în vigoare a prezentei legi,
sau care ajunge în stare de insolvenţă poate, pe durata stării de alertă, să adreseze
tribunalului o cerere pentru a fi supus prevederilor Legii nr. 85/2014 privind
procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi
completările ulterioare, fără a avea însă obligaţia de a introduce această cerere. La
cererea adresată tribunalului va fi ataşată dovada notificării organului fiscal
competent cu privire la intenţia de deschidere a procedurii insolvenţei.
(2)Dispoziţiile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, cu modificările şi
completările ulterioare, nu sunt aplicabile până la încetarea stării de alertă, dată de
la care începe să curgă şi termenul de 30 de zile pe care acestea îl prevăd. Corelativ
până la aceeaşi dată, nu sunt aplicabile, în mod corespunzător, prevederile art. 66
alin. (2) şi (3) din Legea nr. 85/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 47
(1)Pe durata stării de alertă se suspendă aplicabilitatea tezei finale a art. 5 pct. 72
şi a tezei finale a art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, cu modificările şi
completările ulterioare.
(2)Pe durata stării de alertă, în cazul debitorilor care şi-au întrerupt activitatea
total sau parţial ca efect al măsurilor adoptate pe perioada stării de urgenţă,
instituită prin Decretul nr. 195/2020 şi prelungită prin Decretul nr. 240/2020, de
autorităţile publice competente potrivit legii, pentru prevenirea răspândirii virusului
SARS-Cov-2, menţinute, după caz, şi în perioada stării de alertă, valoarea-prag
prevăzută la art. 5 pct. 72 din Legea nr. 85/2014, cu modificările şi completările
ulterioare, este de 50.000 lei, atât pentru creditori, cât şi pentru debitori.
Art. 48
În cazul debitorului care şi-a întrerupt activitatea total sau parţial ca efect al
măsurilor adoptate în perioada stării de urgenţă, instituită prin Decretul
nr. 195/2020 şi prelungită prin Decretul nr. 240/2020, de autorităţile publice
competente potrivit legii, pentru prevenirea răspândirii pandemiei cu coronavirusul
SARS-COV-2, menţinute, după caz, şi în perioada stării de alertă, creditorii pot
formula, pe perioada stării de alertă, cerere de deschidere a procedurii insolvenţei
numai după încercarea rezonabilă, dovedită cu înscrisuri comunicate între părţi prin
orice mijloc, inclusiv prin mijloace electronice, de încheiere a unei convenţii de
plată.
Art. 49
(1)În procedurile de concordat preventiv aflate în derulare la data intrării în vigoare
a prezentei legi, perioada în care se desfăşoară negocierile asupra proiectului de
concordat preventiv se prelungeşte cu 60 de zile. În funcţie de etapa în care se află
debitorul, perioada de elaborare a ofertei de concordat se prelungeşte, în mod
corespunzător, cu maximum 60 de zile sau, după caz, perioada de negociere a
ofertei de concordat se prelungeşte, în mod corespunzător, cu maximum 60 de zile.
(2)În cazul debitorului aflat în executarea concordatului preventiv la data intrării în
vigoare a prezentei legi, perioada pentru satisfacerea creanţelor stabilite prin
concordat se prelungeşte, în mod corespunzător, cu două luni.
Art. 50
(1)Dacă debitorul se află în perioada de observaţie la data intrării în vigoare a
prezentei legi, aceasta se prelungeşte cu 3 luni. Corelativ, termenul în care
categoriile de persoane îndreptăţite pot propune un plan de reorganizare se
prelungeşte cu 3 luni, inclusiv în cazul în care termenul de depunere a planului,
prevăzut de lege, a început să curgă.
(2)În cazul în care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, era depus un plan de
reorganizare la dosarul cauzei, dar, urmare efectelor pandemiei de COVID-19, s-au
modificat perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii
debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta
debitorului, persoanele îndreptăţite să depună un plan de reorganizare pot, în
termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să depună un plan de
reorganizare modificat, notificând creditorii, prin grija administratorului judiciar,
asupra acestei intenţii, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei
legi.
Art. 51
(1)În cazul debitorului aflat în reorganizare judiciară la data intrării în vigoare a
prezentei legi, durata executării planului de reorganizare judiciară se prelungeşte cu
două luni.
(2)Debitorul aflat în reorganizare judiciară, care şi-a întrerupt activitatea total ca
efect al măsurilor adoptate de autorităţile publice competente potrivit legii, pentru
prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19, poate solicita judecătorului sindic,
în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, suspendarea
executării planului pentru un termen care nu poate depăşi două luni. Cererea se
judecă de urgenţă, pe bază de înscrisuri, fără citarea părţilor. Încheierea pronunţată
de judecătorul sindic poate fi atacată cu apel, potrivit art. 43 din Legea
nr. 85/2014, cu modificările şi completările ulterioare, termenele prevăzute
reducându-se la jumătate.
(3)În cazul debitorului aflat în reorganizare judiciară la data intrării în vigoare a
prezentei legi, care şi-a întrerupt activitatea total sau parţial ca efect al măsurilor
adoptate de autorităţile publice competente potrivit legii, pentru prevenirea
răspândirii pandemiei de COVID-19, perioada de executare a planului de
reorganizare se poate prelungi fără a depăşi o durată totală a derulării sale de 5
ani, şi se poate modifica, în mod corespunzător, dacă este cazul, în condiţiile
prevăzute la art. 139 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 52
Pentru debitorul care şi-a întrerupt activitatea total sau parţial ca efect al măsurilor
adoptate de autorităţile publice competente potrivit legii, pentru prevenirea
răspândirii pandemiei de COVID-19, pe durata stării de urgenţă şi/sau de alertă,
durata iniţială de executare a planului de reorganizare, prevăzută de art. 133 alin.
(3) din Legea nr. 85/2014, cu modificările şi completările ulterioare, poate fi de 4
ani, cu posibilitatea prelungirii, fără a depăşi o durată totală a derulării planului de 5
ani, şi a modificării, în mod corespunzător, dacă este cazul, în condiţiile art. 139
alin. (5) din Legea nr. 85/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
SECŢIUNEA 9: Domeniul executării pedepselor, măsurilor educative
şi a altor măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal
SUBSECŢIUNEA 1: §1. Executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a
altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal
Art. 53
(1)Măsura de supraveghere referitoare la prezentarea persoanei supravegheate la
serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta, prevăzută la art. 85 alin. (1) lit.
a), art. 93 alin. (1) lit. a) şi la art. 101 alin. (1) lit. a) din Legea
nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare,
precum şi obligaţia prevăzută de art. 121 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009,
cu modificările şi completările ulterioare, se execută prin mijloace de comunicare la
distanţă audio sau audiovideo, în condiţii care asigură confidenţialitatea
informaţiilor şi a datelor transmise, convorbirile realizându-se din sediul serviciului
de probaţiune şi utilizând o conexiune de internet securizată.
(2)Prezentarea persoanei supravegheate la serviciul de probaţiune, la datele fixate
de către consilierul de probaţiune, are loc doar în cazuri excepţionale, precum
imposibilitatea realizării întrevederii prin mijloace de comunicare la distanţă,
împlinirea termenului de supraveghere în 6 luni de la data intrării în vigoare a legii,
riscul mare de săvârşire de noi infracţiuni, necesitatea comunicării conţinutului unor
hotărâri judecătoreşti sau a unor modificări intervenite în executarea acestora ori
nerespectarea măsurilor şi obligaţiilor de către persoanele aflate în evidenţă.
(3)Criteriile de prioritizare a cazurilor în care întrevederile cu persoanele
supravegheate se realizează la sediul serviciului de probaţiune, precum şi
modalitatea de aplicare a acestora se stabilesc prin decizie a directorului general al
Direcţiei Naţionale de Probaţiune.
(4)Întrevederile derulate la sediul serviciului de probaţiune în condiţiile alin. (2) şi
(3) sunt precedate de activităţi de pregătire a acestora, realizate prin modalităţi de
comunicare la distanţă cu persoana supravegheată, pentru a facilita realizarea
scopului întâlnirii.
(5)Întrevederile cu persoanele supravegheate la sediul serviciului de probaţiune se
realizează cu respectarea regulilor de distanţare socială, precum şi a măsurilor de
prevenţie şi siguranţă medicală, care se stabilesc prin decizie a directorului general
al Direcţiei Naţionale de Probaţiune.
Art. 54
(1)Măsura de supraveghere referitoare la primirea de către persoanele
supravegheate a vizitelor consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea,
prevăzută la art. 85 alin. (1) lit. b), art. 93 alin. (1) lit. b) şi la art. 101 alin. (1) lit.
b) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se execută
numai în cazurile şi potrivit criteriilor prevăzute la art. 53 alin. (2) şi (3).
(2)Vizitele consilierului de probaţiune manager de caz la locuinţa persoanei
condamnate se desfăşoară cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 53 alin. (4) şi
(5).
Art. 55
(1)Executarea obligaţiei de a urma un curs de pregătire şcolară sau de calificare ori
formare profesională, prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. a), art. 93 alin. (2) lit. a),
art. 101 alin. (2) lit. a) şi la art. 121 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 286/2009, cu
modificările şi completările ulterioare, se realizează potrivit modalităţii în care
instituţia din comunitatea la care a fost înscrisă persoana supravegheată derulează
cursurile şcolare, de calificare sau de formare profesională, prin prezenţa fizică a
participanţilor sau în mediul online.
(2)În situaţia în care cursurile de pregătire şcolară sau de calificare ori formare
profesională la care sunt înscrise sau urmează a fi înscrise persoanele
supravegheate sunt suspendate, iar executarea nu se poate realiza până la
împlinirea termenului de supraveghere, al duratei supravegherii sau al măsurii
educative neprivative de libertate, consilierul de probaţiune manager de caz face
demersuri pentru a identifica o altă instituţie din comunitate în care se derulează
cursuri sau, după caz, demersuri pentru modificarea conţinutului obligaţiei, în
condiţiile legii, ori înştiinţează instanţa despre imposibilitatea obiectivă de executare
şi face menţiune despre aceasta în raportul final.
Art. 56
(1)Obligaţia persoanelor supravegheate de a participa la derularea de programe de
reintegrare socială, prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. c), art. 93 alin. (2) lit. b) şi la
art. 101 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările
ulterioare, fie că sunt individuale sau de grup ori că sunt derulate în cadrul
serviciilor de probaţiune sau în colaborare cu instituţiile din comunitate, se execută
prin modalităţi de comunicare audiovideo la distanţă, în condiţii care să asigure
confidenţialitatea informaţiilor şi a datelor transmise, convorbirile realizându-se din
sediul serviciului de probaţiune şi utilizând o conexiune de internet securizată.
(2)Programele de reintegrare socială în varianta de lucru individual ori programele
de grup adaptate la modalitatea de lucru individual pot fi derulate la sediul
serviciului de probaţiune sau la sediul instituţiilor din comunitate abilitate numai în
cazurile în care executarea acestei obligaţii a început anterior declarării stării de
urgenţă şi a fost suspendată pe durata acesteia, precum şi în cazurile al căror
termen de supraveghere expiră în 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, iar
obligaţia nu a fost executată şi programul nu poate fi finalizat prin modalităţi de
comunicare audiovideo la distanţă.
(3)Regulile privind desfăşurarea programelor de reintegrare socială în varianta de
lucru individuală şi a programelor de grup adaptate la modalitatea de lucru
individual se aplică tuturor instituţiilor din comunitate implicate în derularea unor
astfel de programe, în limitele resurselor materiale disponibile la nivelul acestor
instituţii.
(4)În situaţia în care executarea programelor de reintegrare socială în instituţiile
din comunitate nu se poate realiza până la împlinirea termenului de supraveghere
sau al duratei supravegherii, consilierul de probaţiune manager de caz face
demersuri pentru a identifica o altă instituţie din comunitate în care se derulează
astfel de programe sau, după caz, demersuri pentru modificarea conţinutului
obligaţiei ori înştiinţează instanţa despre imposibilitatea obiectivă de executare şi
face menţiune despre aceasta în raportul final.
Art. 57
(1)Obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, prevăzută la
art. 64, art. 85 alin. (2) lit. b) şi art. 93 alin. (3) din Legea nr. 286/2009, cu
modificările şi completările ulterioare, se pune în executare cu prioritate pe
perioada stării de alertă în cazurile al căror termen ori durată de supraveghere se
împlineşte în 6 luni de la data intrării în vigoare a legii şi în cazurile în care timpul
rămas până la împlinirea termenului sau duratei supravegherii nu permite
executarea integrală.
(2)Obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii se execută cu
prioritate în spaţii deschise şi, în cazuri excepţionale, în spaţii închise, cu
respectarea regulilor de distanţare socială, a măsurilor de prevenţie şi siguranţă
medicală.
(3)În situaţiile în care desfăşurarea muncii în folosul comunităţii nu este posibilă în
condiţiile prevăzute la alin. (1), serviciul de probaţiune va efectua demersurile
necesare pentru modificarea felului muncii în cadrul aceleiaşi instituţii sau, după
caz, pentru prestarea activităţii în cadrul unei alte instituţii din
comunitate, inclusiv în cazul în care instituţia din comunitate este o unitate
spitalicească, un centru rezidenţial subordonat autorităţilor locale sau o instituţie în
care au fost confirmate persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 ori înştiinţează
instanţa despre imposibilitatea obiectivă de executare şi face menţiune despre
aceasta în raportul final.
Art. 58
În situaţia în care, pe durata termenului de supraveghere, consilierul de probaţiune
manager de caz constată că persoana supravegheată nu respectă măsurile de
supraveghere sau nu execută obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite la art. 53-
57, procedează, după caz, potrivit art. 67 alin. (1) sau (3) din Legea
nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, cu
modificările şi completările ulterioare, ori potrivit art. 101 alin. (1), (3) sau (4) din
aceeaşi lege.
Art. 59
(1)Întrevederea sau întrevederile dintre consilierul de probaţiune şi inculpaţii
minori ori majori pentru care organele judiciare au solicitat referate ori rapoarte de
evaluare se desfăşoară prin mijloace de comunicare la distanţă audio sau
audiovideo, în condiţii care să asigure confidenţialitatea informaţiilor transmise,
convorbirile realizându-se din sediul serviciului de probaţiune şi utilizând o
conexiune de internet securizată.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte interacţiunea consilierului de
probaţiune cu alte persoane care pot furniza informaţii utile în legătură cu persoana
evaluată.
(3)Interacţiunea nemijlocită a consilierului de probaţiune cu persoana evaluată ori
cu alte persoane care pot furniza informaţii despre aceasta se realizează numai
dacă nu există posibilitatea comunicării prin mijloace de comunicare la distanţă,
audio ori audiovideo ori în acele situaţii în care consilierul de probaţiune apreciază
că pentru acurateţea evaluării, este necesar contactul direct cu persoana evaluată
ori cu persoana care oferă informaţii.
(4)Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică şi în ceea ce priveşte referatele şi rapoartele
de evaluare întocmite pe perioada supravegherii de către consilierii de probaţiune
manageri de caz cu privire la persoanele supravegheate minore sau majore.
Art. 60
(1)Directorul general al Direcţiei Naţionale de Probaţiune dispune prin decizie
măsurile necesare pentru ca activitatea în cadrul serviciilor de probaţiune, precum
şi în cadrul structurii centrale a Direcţiei Naţionale de Probaţiune să se realizeze cu
respectarea regulilor de distanţare socială, a măsurilor de prevenţie şi siguranţă
medicală, în acest scop putând fi luate măsuri precum limitarea numărului de
persoane în spaţiile de aşteptare şi în birouri, introducerea programului de lucru
decalat al angajaţilor sau în schimburi sau desfăşurarea activităţii în regim de
telemuncă, acolo unde este posibil.
(2)Activitatea structurilor prevăzute la alin. (1) se realizează cu respectarea
măsurilor de igienă, care presupun dezinfectarea regulată a spaţiilor şi cu purtarea
în mod obligatoriu a unor echipamente de protecţie, precum măşti, mănuşi, viziere.
(3)Accesul tuturor persoanelor în sediile serviciilor de probaţiune se realizează cu
purtarea în mod obligatoriu a unor echipamente de protecţie, precum măşti şi
mănuşi.
SUBSECŢIUNEA 2: §2. Executarea pedepselor şi a măsurilor privative de
libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
Art. 61
(1)Cu privire la executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse
de organele judiciare în cursul procesului penal, prin decizie a directorului general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pot fi dispuse următoarele măsuri
excepţionale:
a)acordarea vizitei cu dispozitiv de separare, indiferent de regimul de executare
sau categoria din care fac parte persoanele private de libertate;
b)organizarea activităţilor din programul zilnic la care participă persoanele private
de libertate, precum activităţi şi programe educative, culturale, terapeutice, de
consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi
formare profesională, plimbare zilnică, astfel încât să se respecte timpul minim
prevăzut de dispoziţiile legale şi desfăşurarea acestora în grupuri restrânse, cu
purtarea echipamentului de protecţie individuală şi respectarea regulilor de
distanţare socială;
c)desfăşurarea activităţilor lucrative, cu respectarea regulilor de distanţare socială,
precum şi a măsurilor de prevenţie şi siguranţă medicală, respectiv cu purtarea
echipamentului de protecţie individuală;
d)restricţionarea activităţii de transfer al unor efective mari de persoane private de
libertate între locurile de deţinere, cu excepţia situaţiilor impuse de urgenţele
medicale, solicitările exprese formulate de organele judiciare sau schimbarea
regimului de executare, numai dacă în locul de deţinere nu este organizată
executarea pedepsei pentru noul regim, precum şi a transferurilor din motive de
siguranţă;
e)realizarea accesului persoanelor vizitatoare în locul de deţinere numai cu
echipamentul propriu de protecţie, în vederea respectării măsurilor de prevenţie şi
siguranţă medicală;
f)acordarea dreptului la comunicări online, indiferent de situaţia disciplinară a
persoanei private de libertate şi periodicitatea legăturii cu familia;
g)amânarea exerciţiului dreptului la vizită intimă şi punerea în aplicare a
recompenselor cu permisiunea de ieşire din penitenciar, dacă prin acordarea
acestora sunt afectate măsurile de prevenţie şi siguranţă medicală;
h)relocarea unor efective mari de persoane private de libertate în alte locuri de
deţinere, indiferent de profilul acestora, în centre educative/centre de detenţie, sau
în alte stabilimente ori facilităţi de cazare aparţinând unităţilor care fac parte din
sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în situaţia
existenţei unui risc epidemiologic crescut sau operativ, extins la nivelul unui
penitenciar, cu afectarea persoanelor private de libertate sau a personalului;
i)stabilirea regulilor de distanţare socială, a măsurilor de prevenţie şi siguranţă
medicală necesar a fi respectate;
j)paza şi supravegherea persoanelor private de libertate internate în unităţi
sanitare publice, altele decât penitenciarele-spital, se poate realiza prin
monitorizare video de la distanţă, cu acordul medicului curant şi cu informarea
prealabilă a persoanei private de libertate cu privire la obligaţiile şi interdicţiile pe
care le are pe perioada în care se află internată; pot fi aplicate şi măsuri de
siguranţă prevăzute de legislaţia privind executarea pedepselor şi a măsurilor
privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
(2)Măsurile dispuse potrivit alin. (1) trebuie să fie proporţionale cu situaţia care le-
a determinat şi se comunică, de îndată, ministrului justiţiei, împreună cu motivele
care au stat la baza adoptării acestora.
(3)La încetarea situaţiei care a determinat dispunerea măsurilor potrivit alin. (1),
administraţia locului de deţinere procedează la acordarea, eşalonată, a drepturilor
al căror exerciţiu a fost amânat pe durata stării de alertă, precum şi la punerea în
aplicare a recompenselor cu permisiunea de ieşire din penitenciar în condiţiile
prevăzute de legislaţia în vigoare.
SUBSECŢIUNEA 3: §3. Dispoziţii privind ascultarea persoanelor private de
libertate
Art. 62
[textul din Art. 62 din capitolul II, sectiunea 9, subsectiunea 3 a fost abrogat la 02-
mai-2021 de Art. 17, litera B. din capitolul IV din Legea 114/2021]
SUBSECŢIUNEA 4: §4. Organizarea activităţii poliţiştilor de penitenciare
Art. 63
(1)Poliţistului de penitenciare i se pot modifica, fără acordul său, locul şi/sau felul
muncii. Modificarea locului şi/sau felului muncii poliţistului de penitenciare se
realizează în raport cu necesităţile şi situaţia operativă existente la nivelul unităţii
unde este încadrat sau al altei unităţi din poliţia penitenciară.
(2)Concediul de odihnă, de odihnă suplimentar, fără plată, de studii şi pentru
formare profesională al poliţistului de penitenciare poate fi întrerupt unilateral de
către directorul unităţii în care poliţistul de penitenciare îşi desfăşoară activitatea, în
raport cu necesităţile şi situaţia operativă existente la nivelul unităţii unde este
încadrat poliţistul de penitenciare sau al altei unităţi din poliţia penitenciară.
CAPITOLUL III: Răspunderi şi sancţiuni
Art. 64
Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, civilă,
contravenţională sau penală, după caz.
Art. 65
Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât
să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte săvârşite pe
durata stării de alertă:
a)neluarea de către conducătorii serviciilor de asistenţă socială a măsurilor stabilite
conform art. 5 alin. (1) lit. e), referitoare la adaptarea programului de lucru sau la
permanentizarea activităţii;
b)neluarea de către conducătorii autorităţilor sau instituţiilor la nivelul cărora sunt
constituite centrele operative pentru situaţii de urgenţă a măsurilor pentru
permanentizarea activităţii acestora, conform art. 5 alin. (1) lit. f);
c)neexecutarea măsurilor stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. a), referitoare la
evacuarea temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi
afectată, de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate să pună
în aplicare aceste măsuri;
d)împiedicarea de către orice persoană fizică a executării măsurilor de evacuare
temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată,
stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. a);
e)împiedicarea de către orice persoană fizică a distribuirii ajutoarelor de primă
necesitate pentru persoanele şi animale afectate, stabilite conform art. 5 alin. (2)
lit. b);
f)neefectuarea lucrărilor stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. c), referitoare la
modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii, de către personalul
instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate prin hotărâri ale comitetelor pentru
situaţii de urgenţă să pună în aplicare aceste măsuri;
g)împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor stabilite conform
art. 5 alin. (2) lit. c), referitoare la modificarea de urgenţă a mediului înconjurător
şi infrastructurii;
h)nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a
vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii
persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d);
i)nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor de izolare la domiciliu
stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d);
j)nerespectarea interdicţiilor stabilite conform art. 5 alin. (3) lit. a) de a organiza
mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spaţii
deschise, ori întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase,
sportive sau de divertisment, în spaţii închise;
k)participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau
la alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori la întruniri de natura activităţilor
culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii
închise, interzise în conformitate cu art. 5 alin. (3) lit. a);
l)desfăşurarea de către organizatori a unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni,
concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori a unor întruniri de
natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de
divertisment, în spaţii închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite conform art. 5
alin. (3) lit. a);
m)circulaţia persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile şi, după caz, în
intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă potrivit art. 5 alin.
(3) lit. b);
n)nerespectarea de către persoanele fizice a interdicţiei de ieşire din zonele stabilite
în conformitate cu art. 5 alin. (3) lit. c) sau încălcarea intervalelor orare în care este
permisă ieşirea din aceste zone;
o)nerespectarea de către persoanele fizice a interdicţiei de ieşire din clădirile,
localităţile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina potrivit art. 5
alin. (3) lit. c);
p)nerespectarea de către operatori a măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit.
d), referitoare la restrângerea sau interzicerea transporturilor rutiere, feroviare,
maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul ori încălcarea intervalelor orare în care
acestea sunt permise;
q)nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau operatorilor economici a
condiţiilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f), referitoare la desfăşurarea activităţii
acestor instituţii sau operatori economici;
r)nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau operatorilor economici a
măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f), referitoare la suspendarea
temporară a activităţii acestor instituţii sau operatori economici;
s)
(la data 01-iul-2020 Art. 65, litera S. din capitolul III a fost atacat de (exceptie admisa) Decizia
457/2020  )
[textul din Art. 65, litera S. din capitolul III a fost abrogat la 15-aug-2020 de Actul
din Decizia 457/2020]
ş)
(la data 01-iul-2020 Art. 65, litera Ş. din capitolul III a fost atacat de (exceptie admisa) Decizia
457/2020  )
[textul din Art. 65, litera Ş. din capitolul III a fost abrogat la 15-aug-2020 de Actul
din Decizia 457/2020]
Art. 66
Contravenţiile prevăzute la art. 65 se sancţionează după cum urmează:
a)cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. c), d),
e), g), h), k), m), n) şi ş);
*) Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de
Avocatul Poporului şi constată că dispoziţiile art. 66 lit. a), b) şi c) în ceea ce
priveşte trimiterile la art. 65 lit. s), ş) şi t) din Legea nr. 55/2020 privind unele
măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt
neconstituţionale.
(la data 01-iul-2020 Art. 66, litera A. din capitolul III atacat de (exceptie admisa) Actul din  Decizia
457/2020  )
b)cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. a),
b), f), i), o), q) şi s);
*) Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de
Avocatul Poporului şi constată că dispoziţiile art. 66 lit. a), b) şi c) în ceea ce
priveşte trimiterile la art. 65 lit. s), ş) şi t) din Legea nr. 55/2020 privind unele
măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt
neconstituţionale.
(la data 01-iul-2020 Art. 66, litera B. din capitolul III atacat de (exceptie admisa) Actul din  Decizia
457/2020  )
c)cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. l),
r) şi t);
*) Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de
Avocatul Poporului şi constată că dispoziţiile art. 66 lit. a), b) şi c) în ceea ce
priveşte trimiterile la art. 65 lit. s), ş) şi t) din Legea nr. 55/2020 privind unele
măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt
neconstituţionale.
(la data 01-iul-2020 Art. 66, litera C. din capitolul III atacat de (exceptie admisa) Actul din  Decizia
457/2020  )
d)cu amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. j) şi
p).
Art. 67
(1)Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 65 şi aplicarea sancţiunilor
prevăzute la art. 66 se fac de către subofiţeri şi ofiţeri de pompieri şi protecţie civilă
cu atribuţii de îndrumare, control şi constatare, anume desemnaţi de inspectorul
general.
(2)Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 65 şi aplicarea sancţiunilor
prevăzute la art. 66 se fac de către:
a)inspectorii de muncă, pentru contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. a), q) şi r);
b)personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă,
precum şi subofiţerii şi ofiţerii de pompieri şi protecţie civilă, pentru contravenţiile
prevăzute la art. 65 lit. b), c), d), e), f), g), h), i), j), k), l), m), n), o), s), ş) şi t);
*) Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de
Avocatul Poporului şi constată că dispoziţiile art. 67 alin. (2) lit. b) în ceea ce
priveşte trimiterile la art. 65 lit. s), ş) şi t) din Legea nr. 55/2020 privind unele
măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt
neconstituţionale.
(la data 01-iul-2020 Art. 67, alin. (2), litera B. din capitolul III atacat de (exceptie admisa) Actul
din Decizia 457/2020 )
c)agenţii şi ofiţerii de poliţie, subofiţerii şi ofiţerii de jandarmi, poliţiştii locali, pentru
contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. d), e), g), h), i), j), k), l), m), n), o), r) şi ş);
d)personalul direcţiilor de sănătate publică, pentru contravenţiile prevăzute la art.
65 lit. h) şi i);
e)personalul desemnat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi
Comunicaţiilor, pentru contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. p);
f)agenţii şi ofiţerii de poliţie rutieră, pentru contravenţiile prevăzute la art. 65 lit.
p), referitoare la transportul rutier.
Art. 68
Contravenţiilor prevăzute de prezenta lege le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările
ulterioare.
Art. 69
(1)Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării
sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de
agentul constatator pentru contravenţiile prevăzute de lege.
(2)Sumele provenite din amenzile aplicate pentru contravenţiile prevăzute de
prezenta lege se fac venit integral la bugetul de stat.
Art. 70
Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile art. 66 intră în vigoare la 3 zile de
la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
CAPITOLUL IV: Dispoziţii finale
Art. 71
(1)În vederea punerii în aplicare a măsurilor prevăzute de prezenta lege, Guvernul
adoptă hotărâri, la propunerea ministerelor de resort sau a CNSSU.
(2)În vederea aplicării măsurilor prevăzute de prezenta lege, ministerele şi celelalte
autorităţi responsabile, la propunerea CNSSU, după caz, emit ordine şi instrucţiuni.
(la data 19-aug-2020 Art. 71, alin. (2) din capitolul IV a se vedea referinte de aplicare din Ordinul
780/2020  )
(la data 19-aug-2020 Art. 71, alin. (2) din capitolul IV a se vedea referinte de aplicare din Ordinul
1432/2020  )
(la data 01-sep-2020 Art. 71, alin. (2) din capitolul IV a se vedea referinte de aplicare din  Ordinul
1493/2020  )
(la data 01-sep-2020 Art. 71, alin. (2) din capitolul IV a se vedea referinte de aplicare din  Ordinul
2788/2020  )
(la data 01-sep-2020 Art. 71, alin. (2) din capitolul IV a se vedea referinte de aplicare din  Ordinul
149/2020  )
(la data 24-sep-2020 Art. 71, alin. (2) din capitolul IV a se vedea referinte de aplicare din  Ordinul
1219/2020  )
(la data 24-sep-2020 Art. 71, alin. (2) din capitolul IV a se vedea referinte de aplicare din  Ordinul
1634/2020  )
(la data 08-apr-2021 Art. 71, alin. (2) din capitolul IV a se vedea referinte de aplicare din  Ordinul
197/2021  )
(la data 08-apr-2021 Art. 71, alin. (2) din capitolul IV a se vedea referinte de aplicare din  Ordinul
462/2021  )
Art. 72
(1)Dispoziţiile prezentei legi se completează cu reglementările de drept comun
aplicabile în materie, în măsura în care acestea din urmă nu contravin prevederilor
prezentei legi.
(2)Pentru starea de alertă instituită pentru prevenirea şi combaterea unei pandemii
COVID-19, dispoziţiile art. 2 lit. f) şi m), art. 4 alin. (1) lit. b), alin. (2), (5) şi (6),
art. 20 lit. c) şi d), art. 21 lit. c), art. 22 lit. c), art. 23 lit. c), art. 24 lit. c) şi art. 42
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de
Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile.
*) Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Kapcza Mikolt Krisztina în
Dosarul nr. 664/33/2020 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios
administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea
nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor
pandemiei de COVID-19, cu referire la art. 42 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de
Urgenţă, precum şi soluţia legislativă din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020,
potrivit căreia dispoziţiile acestei legi se completează cu reglementările de drept
comun aplicabile în materie în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunilor formulate
împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau se
încetează starea de alertă, precum şi a ordinelor şi a instrucţiunilor prin care se
stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, sunt neconstituţionale.
(la data 28-ian-2021 Art. 72 din capitolul IV a se vedea referinte de aplicare din Actul din   Decizia
392/2021  )
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor
art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
FLORIN IORDACHE
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
ROBERT-MARIUS CAZANCIUC
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 396 din data de 15 mai 2020
Forma aplicabila pentru 'Legea 55/2020' la data 26 octombrie 2021, valabila si azi
HOTĂRÂRE nr. 1090 din 6 octombrie 2021 privind prelungirea
stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10
octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică
pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor
pandemiei de COVID-19
Ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri
aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu
data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de
răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii
educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările
ulterioare,
având în vedere prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 81/2018 privind
reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările şi completările ulterioare,
luând în considerare prevederile art. 16 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de
Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu
modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea
Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc,
având în vedere faptul că evaluarea realizată în baza factorilor de risc prevăzuţi la
art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi
combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările
ulterioare, indică necesitatea menţinerii unui răspuns amplificat la situaţia de
urgenţă determinată de răspândirea noului coronavirus, aspecte materializate în
cuprinsul documentului intitulat "Analiza factorilor de risc privind managementul
situaţiei de urgenţă generate de virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul României la data
de 5.10.2021", întocmit la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a
Intervenţiei,
ţinând seama de propunerile cuprinse în Hotărârea Comitetului Naţional pentru
Situaţii de Urgenţă nr. 80/2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a
măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea
efectelor pandemiei de COVID-19,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 3, 4, 6 şi art. 71
alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi
combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările
ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Începând cu data de 10 octombrie 2021, se prelungeşte cu 30 de zile starea de
alertă pe întreg teritoriul ţării, instituită prin Hotărârea Guvernului
nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe
durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României
nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, prelungită prin Hotărârea
Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României
şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea
efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, prin
Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul
României începând cu data de 17 iulie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se
aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de
COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului
nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu
data de 16 august 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata
acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu
modificările şi completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului
nr. 782/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu
data de 15 septembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata
acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu
modificările şi completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului
nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu
data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata
acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu
modificările şi completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului
nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu
data de 14 noiembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata
acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu
modificările şi completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului
nr. 1.065/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând
cu data de 14 decembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe
durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
prin Hotărârea Guvernului nr. 3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe
teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea
măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea
efectelor pandemiei de COVID-19, prin Hotărârea Guvernului nr. 35/2021 privind
prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie
2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru
prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prin Hotărârea
Guvernului nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României
începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică
pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-
19, cu modificările şi completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului
nr. 432/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu
data de 13 aprilie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata
acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prin
Hotărârea Guvernului nr. 531/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul
României începând cu data de 13 mai 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se
aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de
COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului
nr. 636/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu
data de 12 iunie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata
acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu
modificările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 730/2021 privind prelungirea
stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iulie 2021, precum şi
stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi
combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările
ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 826/2021 privind prelungirea stării de
alertă pe teritoriul României începând cu data de 11 august 2021, precum şi
stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi
combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi prin Hotărârea Guvernului
nr. 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu
data de 10 septembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata
acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu
modificările şi completările ulterioare.
Art. 2
Pe durata prevăzută la art. 1, măsurile de prevenire şi control al infecţiilor cu
coronavirusul SARS-CoV-2, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor
măsuri, precum şi instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau
urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute
în:
a)anexa nr. 1 - "Măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns";
b)anexa nr. 2 - "Măsuri pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor";
c)anexa nr. 3 - "Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc".
Art. 3
În aplicarea dispoziţiilor art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri
aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu
modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului
nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, secretarul de stat, şeful
Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor
Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, prin ordin al comandantului
acţiunii, măsurile necesare prevenirii şi combaterii infecţiilor cu coronavirusul SARS-
CoV-2, în cadrul acţiunilor de răspuns la nivel naţional.
Art. 4
Regimul contravenţional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în
anexele nr. 1-3 este cel stabilit la art. 64-70 din Legea nr. 55/2020 privind unele
măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu
modificările şi completările ulterioare.
Art. 5
Actele emise pentru punerea în executare a Hotărârii Guvernului nr. 394/2020,
aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României
nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului
nr. 476/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului
nr. 553/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului
nr. 668/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului
nr. 782/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului
nr. 856/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului
nr. 967/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului
nr. 1.065/2020, a Hotărârii Guvernului nr. 3/2021, a Hotărârii Guvernului
nr. 35/2021, a Hotărârii Guvernului nr. 293/2021, cu modificările şi completările
ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 432/2021, a Hotărârii Guvernului
nr. 531/2021, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului
nr. 636/2021, cu modificările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 730/2021, cu
modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 826/2021 şi a
Hotărârii Guvernului nr. 932/2021, cu modificările şi completările ulterioare, îşi
menţin aplicabilitatea în măsura în care dispoziţiile acestora nu contravin măsurilor
stabilite în anexele nr. 1-3 la prezenta hotărâre.
Art. 6
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
-****-
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎŢU
Contrasemnează:
Ministrul afacerilor interne,
Lucian Nicolae Bode
p. Ministrul sănătăţii, interimar,
Vass Levente,
secretar de stat
p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii, interimar,
Ionel Scrioşteanu,
secretar de stat
Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
Raluca Turcan
p. Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, interimar,
Daniela Nicolescu,
secretar de stat
p. Ministrul energiei,
Dan-Dragoş Drăgan,
secretar de stat
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
Cseke Attila Zoltan
p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
Corvin Nedelcu,
secretar general
Ministrul tineretului şi sportului,
Carol-Eduard Novak
p. Ministrul culturii,
Costel Cristian Lazăr,
subsecretar de stat
Ministrul educaţiei,
Sorin-Mihai Cîmpeanu
p. Ministrul afacerilor externe,
Dănuţ Sebastian Neculăescu,
secretar de stat
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Nechita-Adrian Oros
Ministrul finanţelor,
Dan Vîlceanu
p. Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale,
Angelica Lămăşanu
Secretariatul de Stat pentru Culte,
Victor Opaschi,
secretar de stat
ANEXA nr. 1:
MĂSURI pentru creşterea capacităţii de răspuns
ANEXA nr. 2:
MĂSURI pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor
ANEXA nr. 3:
MĂSURI pentru diminuarea impactului tipului de risc
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 962 din data de 7 octombrie 2021
Forma aplicabila pentru 'Hotarirea 1.090/2021' la data 26 octombrie 2021, valabila si
azi

ACTUL din 6 octombrie 2021 - MĂSURI pentru creşterea


capacităţii de răspuns
(la data 07-oct-2021 actul a fost aprobat de  Hotarirea 1.090/2021  )
Art. 1
În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri
pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările
şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1.coordonarea operaţională a serviciilor publice de ambulanţă şi a serviciilor
voluntare pentru situaţii de urgenţă, în condiţiile art. 54 şi 55 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu
data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de
răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii
educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările
ulterioare;
2.coordonarea operaţională a poliţiei locale, în condiţiile art. 50-52 1 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 2
În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1.se instituie obligaţia de a asigura măsurile de continuitate a activităţii centrelor
rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale
pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii
vulnerabile şi de a stabili programul de lucru al angajaţilor, potrivit art. 19 din
Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, cu avizul direcţiilor
de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
2.furnizorii de servicii sociale îşi organizează programul în centrele rezidenţiale în
funcţie de contextul epidemiologic existent la nivel local şi cu respectarea normelor
în vigoare privind legislaţia în domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii
va fi organizată şi desfăşurată cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii
virusului SARS-CoV-2 instituite de autorităţile competente.
Art. 3
În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare, se stabileşte desfăşurarea în regim permanent a activităţii
tuturor centrelor operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate temporară,
precum şi a activităţii Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei
şi a centrelor judeţene/al municipiului Bucureşti de coordonare şi conducere a
intervenţiei.
Art. 4
(1)Măsura prevăzută la art. 1 pct. 1 se pune în aplicare de către unităţile teritoriale
pentru situaţii de urgenţă, respectiv de către inspectoratele pentru situaţii de
urgenţă.
(2)Măsura prevăzută la art. 1 pct. 2 se pune în aplicare de către Poliţia Română,
prin inspectoratele de poliţie judeţene/Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului
Bucureşti.
(3)Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 2 se urmăreşte de către
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
(4)Măsura prevăzută la art. 3 se pune în aplicare de către instituţiile la nivelul
cărora sunt organizate centrele operative pentru situaţii de urgenţă, respectiv
centrele de coordonare şi conducere a intervenţiei. Respectarea aplicării acestei
măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 962 din data de 7 octombrie 2021

ACTUL din 6 octombrie 2021 - MĂSURI pentru asigurarea


rezilienţei comunităţilor
(la data 07-oct-2021 actul a fost aprobat de  Hotarirea 1.090/2021  )
Art. 1
În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) şi ale art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind
unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu
modificările şi completările ulterioare, în spaţiile publice, pieţe, târguri, bâlciuri,
talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de
transport în comun şi la locul de muncă se poate institui obligativitatea purtării
măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, în condiţiile stabilite prin
ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în
temeiul art. 13 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare, sau în alte zone cu potenţial de aglomerare stabilite prin
hotărâre a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.
Art. 2
Se pot institui izolarea şi carantina persoanelor în condiţiile art. 7, 8 şi 11 din Legea
nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în
situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
Art. 3
În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu
modificările şi completările ulterioare, direcţiile de sănătate publică judeţene,
respectiv a municipiului Bucureşti asigură testarea săptămânală a personalului de
îngrijire şi asistenţă, a personalului de specialitate şi auxiliar care îşi desfăşoară
activitatea în centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice,
în centrele rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru
alte categorii vulnerabile.
Art. 4
(1) În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare, este permisă participarea la una dintre activităţile prevăzute
în anexa nr. 3 art. 1 pct. 6, 9 şi 12, art. 6 pct. 1, 2, 6, 6 1, 63 şi 64, art. 9 pct. 1, 2,
4, 6 şi 7, precum şi art. 11 alin. (2) numai persoanelor care se află în una dintre
următoarele situaţii: (la data 25-oct-2021 Art. 4, alin. (1) modificat de Art. 1, punctul 1.
din Hotarirea 1.161/2021 )
a)sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de
la finalizarea schemei complete de vaccinare;
b)se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării
infectării cu SARS-CoV-2.
(2)În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare, este permis accesul, potrivit art. 6 pct. 6 2 şi art. 12 alin. (4)
din anexa nr. 3, numai persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-
CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de
vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru
infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ
certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai
vechi de 48 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a
15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
(la data 25-oct-2021 Art. 4, alin. (2) modificat de Art. 1, punctul 2. din  Hotarirea 1.161/2021  )
(3)Persoanele fizice sunt obligate să facă dovada situaţiilor prevăzute la alin. (1) şi
(2) prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, în
conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului
european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii
Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de
COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorităţi nu emit
certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente
compatibile cu aceste certificate, dovada situaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se
face prin intermediul unui document, pe suport hârtie sau în format electronic, care
să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecţia cu virusul SARS-CoV-2.
(la data 22-oct-2021 Art. 4 modificat de Art. I, punctul 1. din Hotarirea 1.130/2021 )
Art. 5
(1)Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 se urmăreşte de către
Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.
(2)Măsura prevăzută la art. 3 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii.
Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 3 se urmăreşte de către Ministerul
Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.
(3)Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 4 se urmăreşte de către
Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 962 din data de 7 octombrie 2021

ACTUL din 6 octombrie 2021 - MĂSURI pentru diminuarea


impactului tipului de risc
(la data 07-oct-2021 actul a fost aprobat de  Hotarirea 1.090/2021  )
Art. 1
În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri
pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările
şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1.pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2 sunt interzise
organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte,
spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferinţe sau alte tipuri de întruniri,
organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive şi altele
asemenea), precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice,
artistice, sportive sau de divertisment în spaţii deschise sau închise, cu excepţia
celor organizate şi desfăşurate potrivit pct. 2-13;
2.activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, definite
conform Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi
completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii
sportive organizate pe teritoriul României, pot fi desfăşurate numai în condiţiile
stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului
sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu
modificările şi completările ulterioare;
3.în condiţiile pct. 2 se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti,
legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite
sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt
permise în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului
şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea
nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
4.în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul
României fără participarea spectatorilor, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al
ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43
şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările
ulterioare;
5.activităţile instituţiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor,
studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, instituţiilor de spectacole şi/sau
concerte, şcolilor populare de artă şi meserii, precum şi evenimentele culturale în
spaţii închise sau deschise se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordinul
comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al
art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
6.în condiţiile pct. 5, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul
cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în spaţii închise sau
deschise sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea
maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă
doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi
pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi
ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin
ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art.
44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările
ulterioare;
7.activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, se
desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor
de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al
ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea
nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
8.în condiţiile pct. 7, pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-
2, organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu
respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului
sănătăţii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte;
9.activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt permise cu
participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună. Participarea este
permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-
2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi
ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin
ordinul comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului,
ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale;
10.se permit organizarea şi desfăşurarea de către instituţiile cu atribuţii în domeniul
apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice, în aer liber, a activităţilor specifice,
sub supravegherea unui medic epidemiolog;
11.se permit organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice din domeniul
diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare acreditate
în România, astfel încât să fie asigurate o suprafaţă de minimum 4 mp pentru
fiecare persoană participantă şi respectarea regulilor de protecţie sanitară;
12.se permite, în condiţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea
adunărilor publice, republicată, cu modificările ulterioare, organizarea de mitinguri
şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu
purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care
sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la
finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în
perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu
virusul SARS-CoV-2;
13.se permite desfăşurarea activităţilor de prevenire şi combatere a pestei porcine
africane prin vânători colective la care pot participa maximum 20 de persoane.
Art. 2
(1)În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1.în toate localităţile se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei
în intervalul orar 22,00-5,00, cu următoarele excepţii:
a)deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi
locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b)deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de
la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c)deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează
călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele
efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi
care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d)deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa
persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de
familie.
2.măsurile instituite la pct. 1 nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva
virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei
complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între
a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 şi care
fac dovada îndeplinirii acestei condiţii prin intermediul certificatului de vaccinare, pe
suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene
privind COVID-19;
3.măsurile instituite la pct. 1 şi 2 nu se aplică persoanelor fizice provenite din state
ale căror autorităţi nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-
19 sau documente compatibile cu aceste certificate, vaccinate împotriva virusului
SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de
vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a
180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 şi care fac dovada
îndeplinirii acestei condiţii prin documente, pe suport hârtie sau în format
electronic, care să ateste vaccinarea sau vindecarea de infecţia cu virusul SARS-
CoV-2 a acestor persoane.
(2)Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la alin. (1)
pct. 1 lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului
autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator
ori o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
(3)Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la alin. (1)
pct. 1 lit. b)-d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului
autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
(4)Declaraţia pe propria răspundere, prevăzută la alin. (2) şi (3), trebuie să
cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului
activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
Art. 3
Se poate institui carantina zonală în condiţiile art. 7 şi 12 din Legea
nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în
situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
Art. 4
În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1.suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviaţie spre şi
dinspre ţări care nu fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare stabilite de
Institutul Naţional de Sănătate Publică şi aprobate de Comitetul Naţional pentru
Situaţii de Urgenţă şi din aceste ţări către România pentru toate aeroporturile din
România, potrivit art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările
ulterioare, se aprobă prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de
Urgenţă;
2.sunt exceptate de la prevederile pct. 1 următoarele categorii de zboruri:
a)efectuate cu aeronave de stat;
b)de transport marfă şi/sau corespondenţă;
c)umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă;
d)pentru căutare-salvare sau de intervenţie în situaţii de urgenţă, la solicitarea unei
autorităţi publice din România;
e)având drept scop transportul echipelor de intervenţie tehnică, la solicitarea
operatorilor economici stabiliţi în România;
f)aterizări tehnice necomerciale;
g)de poziţionare a aeronavelor, fără încărcătură comercială tip ferry;
h)tehnice, în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;
i)efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate
cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru
transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetăţeni străini din
România către alte state, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române şi al
autorităţii competente din statul de destinaţie;
j)efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate
cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state
către România, pentru repatrierea cetăţenilor români, cu avizul Autorităţii
Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne şi al
Ministerului Afacerilor Externe;
k)efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în
conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter),
pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor, prevăzuţi în anexa nr. 3
la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi ("Green Lanes") în temeiul
Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării
sănătăţii şi a asigurării disponibilităţii mărfurilor şi serviciilor esenţiale - C (2020)
1.897 din 23 martie 2020, din România către alte state şi din alte state către
România, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române, al Ministerului Afacerilor
Externe şi al autorităţii competente din statul de destinaţie;
3.pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2, în perioada stării
de alertă se interzic efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii
ocazionale, precum şi suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în
vigoare, în scopul participării la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase către
locurile unde se desfăşoară aceste activităţi.
Art. 5
În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare, se menţine închiderea temporară, totală sau parţială, a
următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:
1.la frontiera româno-ungară: Carei, judeţul Satu Mare;
2.la frontiera româno-bulgară:
a)Lipniţa, judeţul Constanţa;
b)Dobromir, judeţul Constanţa.
Art. 6
În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1.activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de
preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor
alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor,
precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în
intervalul orar 5,00-21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care
sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la
finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în
perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu
virusul SARS-CoV-2;
2.activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau
altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă până la 50% din
capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-21,00. Participarea este
permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-
2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi
ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
3.măsurile prevăzute la pct. 1 şi 2 se aplică şi operatorilor economici care
desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor
alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile publice închise care au
un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin doi pereţi,
indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
(la data 25-oct-2021 Art. 6, punctul 3. modificat de Art. 1, punctul 3. din  Hotarirea 1.161/2021  )
4.în situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 1-2 este
restricţionată sau închisă, se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor
alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile
respective;
5.operatorii economici prevăzuţi la pct. 1-2 vor respecta obligaţiile stabilite prin
ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, antreprenoriatului
şi turismului, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu
modificările şi completările ulterioare;
6.prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor
alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în
exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia celor prevăzute la pct. 3, cu
respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al
ministrului sănătăţii, al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al
preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa
Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu
modificările şi completările ulterioare. Consumul produselor alimentare şi băuturilor
alcoolice şi nealcoolice este permis în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul
clădirilor, în aer liber doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului
SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de
vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a
180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
61.activitatea cu publicul în centrele şi parcurile comerciale, definite potrivit art. 4
lit. o) şi q) din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea
produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva
virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei
complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între
a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Măsura nu se aplică persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea
administrării unei doze de vaccin, dacă sunt stabilite culoare dedicate şi controlate
de intrare, deplasare şi ieşire în/din centrele şi parcurile comerciale;
62.prin excepţie de la pct. 61, pentru serviciile publice comunitare care funcţionează
în centrele şi parcurile comerciale, accesul este permis şi persoanelor care prezintă
rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai
vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru
infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore şi care fac dovada
deplasării în acest scop prin prezentarea unui document justificativ în format letric
sau electronic;
63.activitatea cu publicul a operatorilor economici care au ca obiect principal de
activitate comercializarea produselor nealimentare este permisă doar pentru
persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au
trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele
care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării
infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsura nu se aplică unităţilor farmaceutice
dispuse în afara centrelor şi parcurilor comerciale, precum şi benzinăriilor;
64.activitatea de cazare în structurile de primire turistice, definite potrivit art. 2 lit.
d) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea
activităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 755/2001, cu modificările şi completările ulterioare, este permisă doar pentru
persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au
trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele
care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării
infectării cu virusul SARS-CoV-2;
(la data 25-oct-2021 Art. 6, punctul 6. completat de Art. 1, punctul 4. din Hotarirea 1.161/2021 )
7.activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este interzisă.
Art. 7
(1)În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare, se instituie obligaţia pentru operatorii economici care
desfăşoară activităţi în domeniul comerţului şi prestărilor de servicii în spaţii închise
şi/sau deschise, publice şi/sau private, inclusiv în interiorul centrelor şi parcurilor
comerciale, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00-
21,00.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21,00-5,00 operatorii
economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise
şi/sau deschise, publice şi/sau private pot activa doar în relaţia cu operatorii
economici cu activitate de livrare la domiciliu.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), unităţile farmaceutice, benzinăriile,
operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii
economici din domeniul transportului rutier de persoane şi de mărfuri îşi pot
desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de
protecţie sanitară.
Art. 8
În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) şi ale art. 33-36 din Legea nr. 55/2020, cu
modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1.transportul aerian se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor
referitoare la igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de
transport şi aeronavelor, procedurile şi protocoalele din interiorul aeroporturilor şi
aeronavelor, regulile de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari,
aerieni şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi
pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează
în domeniul transportului aerian, stabilite prin ordin comun al ministrului
transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului
sănătăţii, emis în temeiul art. 32, 33 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020,
cu modificările şi completările ulterioare;
2.transportul feroviar se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor
referitoare la igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune din gări, halte, staţii sau puncte
de oprire, a echipamentelor şi garniturilor de tren, procedurile şi protocoalele din
interiorul gărilor, haltelor, staţiilor sau punctelor de oprire, dar şi în interiorul
vagoanelor şi garniturilor de tren, gradul şi modul de ocupare a materialului rulant,
regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi
privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării
pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, stabilite
prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului
afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32, 34 şi al art. 71
alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
3.transportul rutier se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare
la igiena şi dezinfecţia mijloacelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele
din interiorul mijloacelor de transport, gradul şi modul de ocupare a mijloacelor de
transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri,
precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii
contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului
rutier, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al
ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32, 35 şi
al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările
ulterioare;
4.transportul naval se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare
la igiena şi dezinfecţia navelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele
spaţiilor comune din porturi, terminale/dane de pasageri sau locuri de
îmbarcare/debarcare pasageri, din interiorul navelor de transport persoane, gradul
şi modul de ocupare a navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru
personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea
personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi
personalului ce activează în domeniul transportului naval, stabilite prin ordin comun
al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al
ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32, 36 şi al art. 71 alin. (2) din Legea
nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
5.transportul intern şi internaţional de mărfuri şi persoane se desfăşoară cu
respectarea prevederilor din ordinul comun al ministrului transporturilor şi
infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în
temeiul art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 9
În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1.activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în
spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi
30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum
4 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele
care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile
de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în
perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu
virusul SARS-CoV-2;
2.activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de
administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea
maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt
vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la
finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în
perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu
virusul SARS-CoV-2;
3.se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de
administrare a ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau a sălilor de
sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al
ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71
alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
4.activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de
noroc este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului. Participarea
este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-
CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de
vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a
180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
5.operatorii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc au obligaţia să
respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului
Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnico-
ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a
comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă. Măsurile
se stabilesc pentru unităţile administrativ-teritoriale în care se constată o
răspândire comunitară intensă a virusului şi/sau un număr în creştere al
persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2;
6.activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă
fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-21,00.
Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva
virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei
complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între
a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
7.activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii
în spaţii închise sau deschise este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea
maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-21,00. Participarea este permisă doar
pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru
care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv
persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară
confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
8.se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de
tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul
ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu
modificările şi completările ulterioare;
9.se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de jocuri de
noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcţiuni de cazare, precum şi
activităţi de lucru în birouri cu spaţii comune în sistem deschis de a respecta
normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei,
antreprenoriatului şi turismului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71
alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, în baza
căruia îşi pot desfăşura activitatea;
10.se instituie obligaţia instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi
profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să asigure, la intrarea în sediu,
în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât
pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori, în condiţiile stabilite prin ordinul
comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art.
13 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările
ulterioare;
11.se instituie obligaţia desfăşurării activităţii la nivelul cabinetelor stomatologice şi
unităţilor sanitare non-COVID, în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii,
emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 10
În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) şi ale art. 38 din Legea nr. 55/2020, cu
modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1.activitatea în creşe este permisă numai cu respectarea condiţiilor stabilite prin
ordin comun al ministrului educaţiei, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al
ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu
modificările şi completările ulterioare;
2.activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi tip after-school se
suspendă pe o perioadă de 14 zile de la data intrării în vigoare a prezentelor
măsuri;
3.în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ sunt permise activităţile didactice şi
alte activităţi specifice, precum şi organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru
elevi/studenţi, cadre didactice, în condiţiile respectării măsurilor de prevenire,
stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii, emis în
temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările
ulterioare;
4.la apariţia a 3 cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile
consecutive, în spaţiile destinate cazării elevilor sau studenţilor, se instituie măsura
închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru elevii/studenţii care nu au
posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locaţie se asigură de către
unitatea/instituţia de învăţământ responsabilă cazarea în condiţii de carantină,
precum şi măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităţilor de bază.
Art. 101
În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare, unităţile particulare de învăţământ, inclusiv cele cuprinse în
Registrul special al organizaţiilor furnizoare de educaţie care organizează şi
desfăşoară pe teritoriul României activităţi de învăţământ corespunzătoare unui
sistem educaţional din altă ţară, îşi suspendă activităţile ce impun prezenţa fizică a
preşcolarilor şi elevilor în perioada 26 octombrie 2021 - 5 noiembrie 2021.
(la data 25-oct-2021 Art. 10 completat de Art. 1, punctul 5. din  Hotarirea 1.161/2021  )
Art. 11
(1)În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare, activitatea pieţelor agroalimentare, inclusiv a pieţelor
volante, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului
nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele
zone publice, cu modificările şi completările ulterioare, se desfăşoară în condiţiile
stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi
administraţiei, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii
şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale.
(2)În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare, activitatea târgurilor, a bâlciurilor şi a talciocurilor, definite
potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004, cu modificările şi
completările ulterioare, este permisă până la 30% din capacitatea maximă a
spaţiului, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor
publice şi administraţiei, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului
sănătăţii şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale. Participarea este permisă doar
pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru
care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv
persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară
confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Art. 12
(1)În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) şi alin. (3) lit. f) şi art. 17 din Legea
nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata stării de alertă,
angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă,
pentru cel puţin 50% din angajaţi, acolo unde specificul activităţii permite, în
condiţiile art. 108-110 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, şi cu respectarea prevederilor Legii
nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările şi
completările ulterioare.
(2)În situaţia în care nu se poate desfăşura activitatea de către salariat în regim de
telemuncă sau muncă la domiciliu şi în vederea evitării aglomerării transportului
public, angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi
locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome,
societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este
deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială,
având un număr mai mare de 50 de salariaţi, au obligaţia organizării programului
de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în grupe/schimburi/ture care să
înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră, cu
respectarea strictă a măsurilor de protecţie sanitară.
(3)Organizarea activităţii la locul de muncă se va realiza cu respectarea
prevederilor legale emise de autorităţile competente în ceea ce priveşte prevenirea
contaminării cu virusul SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în
muncă a lucrătorilor, ţinând cont şi de gradul de vaccinare a angajaţilor de la acel
loc de muncă, atestat prin certificat de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2
prezentat de salariaţii pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei
complete de vaccinare, precum şi de numărul de angajaţi care se află în perioada
cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul
SARS-CoV-2 şi care deţin şi prezintă angajatorului adeverinţă eliberată de medicul
de familie.
(4)Accesul persoanelor, cu excepţia angajaţilor, a participanţilor în cadrul
procedurilor judiciare, disciplinare, contravenţionale, administrativ-jurisdicţionale şi
a celor administrative din motive de ordine şi siguranţă publică, a persoanelor care
necesită servicii medicale şi prestaţii sociale, precum şi a persoanelor care se
prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, în
incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome şi operatoriilor
economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării
împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea
schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR
pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul
negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu
mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi
a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
(la data 25-oct-2021 Art. 12, alin. (4) modificat de Art. 1, punctul 6. din  Hotarirea 1.161/2021  )
(5)Prin excepţie de la prevederile alin. (4) este permis accesul avocaţilor pentru
exercitarea activităţilor prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru
organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
(6)În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorităţi nu emit
certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente
compatibile cu aceste certificate, dovada situaţiei prevăzute la alin. (4) se face prin
intermediul unui document, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste
vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecţia cu virusul SARS-CoV-2.
(7)Prevederile alin. (4) şi (6) se aplică şi pentru operatorii economici care
funcţionează în clădiri cu birouri private în care îşi desfăşoară activitatea cel puţin
50 de persoane simultan.
(8)Prin excepţie de la prevederile alin. (4) şi (7), instituţiile publice şi operatorii
economici vor întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea accesului cetăţenilor
la serviciile publice oferite, în situaţii urgente (de exemplu: eliberare certificat de
deces, certificat de naştere şi altele asemenea) şi persoanelor care nu fac dovada
vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2, prin organizarea
activităţii în mediul on-line, în spaţii deschise, la ghişee dispuse direct în exteriorul
clădirilor sau în orice alte condiţii care să asigure respectarea măsurilor de
prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.
(9)Accesul persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de
infecţia cu virusul SARS-CoV-2 este permis în lăcaşurile de cult, unde se desfăşoară
activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, şi în unităţile
de alimentaţie publică în care se comercializează produse alimentare şi băuturi
alcoolice sau nealcoolice aflate în afara centrelor comerciale, târgurilor, bâlciurilor şi
talciocurilor, cu purtarea măştii de protecţie şi respectarea normelor de protecţie
sanitară.
Art. 13
(1)Măsurile prevăzute în prezenta anexă se aplică indiferent de rata de incidenţă
cumulată la 14 zile.
(2)Prin incidenţa cumulată la 14 zile se înţelege incidenţa cumulată a cazurilor
calculată pe un interval de 14 zile, cuprins între a 17-a zi şi a 3-a zi, anterioare
datei în care aceasta se realizează, prin raportare la cifra reprezentând suma
persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în localitatea de referinţă, comunicată
comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă de către
Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul
Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile teritoriale judeţene, în prima zi
lucrătoare a săptămânii, la ora 16,00. Cifra comunicată de către Direcţia pentru
Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, prin structurile teritoriale
judeţene, este utilizată ca referinţă pentru întreaga perioadă de timp până la
furnizarea unui nou set de date actualizate şi se transmite şi Serviciului de
Telecomunicaţii Speciale.
(3)Constatarea încadrării în limitele incidenţei cumulate la 14 zile, astfel cum este
calculată la alin. (2), se realizează în maximum 48 de ore de la atingerea acestora,
prin hotărâre a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de
urgenţă, pe baza analizelor prezentate de direcţiile de sănătate publică judeţene,
respectiv a municipiului Bucureşti, iar măsurile se aplică pentru o perioadă de 14
zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.
(4)Direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti
calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competenţă, incidenţa
cumulată a cazurilor la 14 zile, astfel cum este calculată potrivit dispoziţiilor alin.
(2), şi prezintă comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de
urgenţă analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii
limitelor stabilite în prezenta hotărâre.
(5)Zilnic, pe baza rezultatelor testelor persoanelor nou-confirmate, gestionate în
aplicaţia "corona-forms", Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va prezenta
automat, la ora 10,00, pe platforma "alerte.ms.ro", rezultatul calculului ratei de
incidenţă conform formulei prevăzute la alin. (2).
Art. 14
(1)Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se
realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind
COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului
european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii
Europene privind COVID-19 pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei
de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Organizatorii/Operatorii economici care desfăşoară activităţi potrivit prezentei
anexe au obligaţia de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene
privind COVID-19 folosind secţiunea "Verificare reguli interne" din aplicaţia mobilă
"Check DCC" pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului,
fără a se reţine niciun fel de date sau informaţii din certificatul verificat.
(3)În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorităţi nu emit
certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente
compatibile cu aceste certificate, organizatorii/operatorii economici care desfăşoară
activităţi potrivit prezentei anexe au obligaţia de a verifica existenţa documentelor,
pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau
vindecarea de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 a acestor persoane.
(4)Măsurile prevăzute în prezenta anexă nu se aplică în cazul persoanelor care au
vârsta mai mică sau egală cu 12 ani şi sunt însoţite de o persoană cu vârsta mai
mare de 18 ani şi care face dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 şi
pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară
confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Art. 15
(1)Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 pct. 1 se urmăreşte de către
Ministerul Afacerilor Interne.
(2)Măsurile prevăzute la art. 1 pct. 2-4 se pun în aplicare de către Ministerul
Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului. Respectarea aplicării acestor măsuri
se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(3)Măsurile prevăzute la art. 1 pct. 5 şi 6 se pun în aplicare de către Ministerul
Sănătăţii şi Ministerul Culturii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de
către Ministerul Afacerilor Interne.
(4)Măsura prevăzută la art. 1 pct. 7 se pune în aplicare de către Ministerul
Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea aplicării acestei măsuri se
urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(5)Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 pct. 8 se urmăreşte de către
Ministerul Afacerilor Interne.
(6)Măsura prevăzută la art. 1 pct. 9 se pune în aplicare de către Ministerul
Sănătăţii şi, după caz, de Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Mediului,
Apelor şi Pădurilor sau Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Respectarea
aplicării acestei măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(7)Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 pct. 10, 11 şi 13 se
urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(8)Măsura prevăzută la art. 1 pct. 12 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor
Interne.
(9)Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 2 se urmăreşte de către
Ministerul Afacerilor Interne.
(10)Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 3 se urmăreşte de către
Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.
(11)Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 4 se urmăreşte de către
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Afacerilor Interne.
(12)Măsura prevăzută la art. 5 se pune în aplicare de către Ministerul Afacerilor
Interne.
(13)Măsura prevăzută la art. 6 pct. 5 se pune în aplicare de către Ministerul
Sănătăţii, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi Autoritatea
Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Respectarea aplicării
măsurilor prevăzute la art. 6 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei
Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(14)Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 7 se urmăreşte de către
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
(15)Măsurile prevăzute la art. 8 se pun în aplicare de către Ministerul
Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătăţii.
Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi
Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(16)Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 9 pct. 1 şi 5-8 se urmăreşte
de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(17)Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 4 se pun în aplicare de către Ministerul
Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea aplicării acestor măsuri se
urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor
Interne.
(18)Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 3, 10 şi 11 se pun în aplicare de către
Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(19)Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 7 şi 9 se pun în aplicare de către Ministerul
Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea
aplicării măsurilor prevăzute la art. 9 pct. 7 se urmăreşte de către Ministerul Muncii
şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne, iar a măsurilor prevăzute la art.
9 pct. 9 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
(20)Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 2 se pun în aplicare de către Ministerul
Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri
se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor
Interne.
(21)Măsurile prevăzute la art. 10 se pun în aplicare de către Ministerul Educaţiei şi
Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de către
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(22)Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 10 1 şi 11 se urmăreşte de
către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(la data 25-oct-2021 Art. 15, alin. (22) modificat de Art. 1, punctul 7. din Hotarirea 1.161/2021 )
(23)Măsurile prevăzute la art. 12 alin. (1)-(8) se pun în aplicare de către Ministerul
Muncii şi Protecţiei Sociale. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 12 alin.
(4) şi (9) se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(la data 22-oct-2021 Actul modificat de Art. I, punctul 1. din  Hotarirea 1.130/2021  )
LEGE nr. 55 din 15 mai
LEGE nr. 55 din 15 mai 2020 Sancțiuni Text
2020
Art. 67 Art. 65 b)cu amendă de la Art. 5
(2)Constatarea Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt 1.000 lei la 5.000 (1)Măsurile pentru creşterea
contravenţiilor prevăzute săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate lei contravenţiile capacităţii de răspuns sunt:
la art. 65 şi aplicarea potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte prevăzute la art. 65 e)adaptarea programului de lucru sau
sancţiunilor prevăzute la săvârşite pe durata stării de alertă: lit. a), b), f), i), o), permanentizarea activităţii serviciilor
art. 66 se fac de către: a)neluarea de către conducătorii serviciilor de asistenţă q) şi s); de asistenţă socială;
a)inspectorii de muncă, socială a măsurilor stabilite conform art. 5 alin. (1) lit. e), c)cu amendă de la (3)Măsurile pentru diminuarea
pentru contravenţiile referitoare la adaptarea programului de lucru sau la 2.000 lei la 10.000 impactului tipului de risc sunt:
prevăzute la art. 65 lit. a), permanentizarea activităţii; lei contravenţiile f)limitarea sau suspendarea pe durată
q) şi r); q)nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau prevăzute la art. 65 determinată a activităţii unor
operatorilor economici a condiţiilor stabilite potrivit art. lit. l), r) şi t); instituţii sau operatori economici;
5 alin. (3) lit. f), referitoare la desfăşurarea activităţii
acestor instituţii sau operatori economici;
r)nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau
operatorilor economici a măsurilor stabilite potrivit art. 5
alin. (3) lit. f), referitoare la suspendarea temporară a
activităţii acestor instituţii sau operatori economici;

HOTĂRÂRE nr. 1090 din 6 octombrie 2021 Text


ACTUL din 6 octombrie 2021 - MĂSURI Art. 2
pentru creşterea capacităţii de răspuns În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările
ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1.se instituie obligaţia de a asigura măsurile de continuitate a activităţii centrelor rezidenţiale
Art. 4 de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu
(3)Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile şi de a stabili programul de lucru
art. 2 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi al angajaţilor, potrivit art. 19 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare,
Protecţiei Sociale. cu avizul direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
2.furnizorii de servicii sociale îşi organizează programul în centrele rezidenţiale în funcţie de
contextul epidemiologic existent la nivel local şi cu respectarea normelor în vigoare privind
legislaţia în domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizată şi
desfăşurată cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2
instituite de autorităţile competente.
ACTUL din 6 octombrie 2021 - MĂSURI Art. 6
pentru diminuarea impactului tipului de risc În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările
ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
Art. 15 1.activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare,
(13)Măsura prevăzută la art. 6 pct. 5 se pune în comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de
aplicare de către Ministerul Sănătăţii, Ministerul tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până
Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-21,00. Participarea este
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru
pentru Siguranţa Alimentelor. Respectarea care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele
aplicării măsurilor prevăzute la art. 6 se care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu
urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei virusul SARS-CoV-2;
Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne. 2.activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor
unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă până la 50% din capacitatea
maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-21,00. Participarea este permisă doar pentru
persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10
zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în
perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-
CoV-2;
3.măsurile prevăzute la pct. 1 şi 2 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi
de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi
nealcoolice în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt
delimitate de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau
permanent;
(la data 25-oct-2021 Art. 6, punctul 3. modificat de Art. 1, punctul 3. din  Hotarirea
1.161/2021 )
4.în situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 1-2 este restricţionată
sau închisă, se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor
alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
5.operatorii economici prevăzuţi la pct. 1-2 vor respecta obligaţiile stabilite prin ordinul
comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului,
emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările
ulterioare;
6.prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi
nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer
liber, cu excepţia celor prevăzute la pct. 3, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară
stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii, al ministrului economiei,
antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi
pentru Siguranţa Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu
modificările şi completările ulterioare. Consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice
şi nealcoolice este permis în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer
liber doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru
care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele
care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu
virusul SARS-CoV-2;
61.activitatea cu publicul în centrele şi parcurile comerciale, definite potrivit art. 4 lit. o) şi q)
din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de
piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este permisă doar pentru
persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10
zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în
perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-
CoV-2. Măsura nu se aplică persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea
administrării unei doze de vaccin, dacă sunt stabilite culoare dedicate şi controlate de intrare,
deplasare şi ieşire în/din centrele şi parcurile comerciale;
62.prin excepţie de la pct. 61, pentru serviciile publice comunitare care funcţionează în centrele
şi parcurile comerciale, accesul este permis şi persoanelor care prezintă rezultatul negativ al
unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau
rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2
nu mai vechi de 48 de ore şi care fac dovada deplasării în acest scop prin prezentarea unui
document justificativ în format letric sau electronic;
63.activitatea cu publicul a operatorilor economici care au ca obiect principal de activitate
comercializarea produselor nealimentare este permisă doar pentru persoanele care sunt
vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea
schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a
15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsura nu se
aplică unităţilor farmaceutice dispuse în afara centrelor şi parcurilor comerciale, precum şi
benzinăriilor;
64.activitatea de cazare în structurile de primire turistice, definite potrivit art. 2 lit. d) din
Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în
România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările şi
completările ulterioare, este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva
virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de
vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi
ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2; (la data 25-oct-2021 Art. 6, punctul
6. completat de Art. 1, punctul 4. din Hotarirea 1.161/2021  )
7.activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este interzisă.

(14)Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la Art. 7


art. 7 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi (1)În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările
Protecţiei Sociale. ulterioare, se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi în
domeniul comerţului şi prestărilor de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau
private, inclusiv în interiorul centrelor şi parcurilor comerciale, să îşi organizeze şi să îşi
desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00-21,00.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21,00-5,00 operatorii economici
care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice
şi/sau private pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la
domiciliu.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii
economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul
transportului rutier de persoane şi de mărfuri îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de
muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
(15)Măsurile prevăzute la art. 8 se pun în Art. 8
aplicare de către Ministerul Transporturilor şi În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) şi ale art. 33-36 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
Infrastructurii, Ministerul Afacerilor Interne şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor 1.transportul aerian se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi
măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi dezinfecţia spaţiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport şi aeronavelor,
Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor procedurile şi protocoalele din interiorul aeroporturilor şi aeronavelor, regulile de conduită
Interne. pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni şi pentru pasageri, precum şi privitor la
informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi
personalului ce activează în domeniul transportului aerian, stabilite prin ordin comun al
ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului
sănătăţii, emis în temeiul art. 32, 33 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu
modificările şi completările ulterioare;
2.transportul feroviar se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena
şi dezinfecţia spaţiilor comune din gări, halte, staţii sau puncte de oprire, a echipamentelor şi
garniturilor de tren, procedurile şi protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, staţiilor sau
punctelor de oprire, dar şi în interiorul vagoanelor şi garniturilor de tren, gradul şi modul de
ocupare a materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru
pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii
contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului feroviar,
stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului
afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32, 34 şi al art. 71 alin. (2) din
Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
3.transportul rutier se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi
dezinfecţia mijloacelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele din interiorul
mijloacelor de transport, gradul şi modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de
conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea
personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce
activează în domeniul transportului rutier, stabilite prin ordin comun al ministrului
transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis
în temeiul art. 32, 35 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare;
4.transportul naval se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi
dezinfecţia navelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele spaţiilor comune din
porturi, terminale/dane de pasageri sau locuri de îmbarcare/debarcare pasageri, din interiorul
navelor de transport persoane, gradul şi modul de ocupare a navelor de transport persoane,
regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la
informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi
personalului ce activează în domeniul transportului naval, stabilite prin ordin comun al
ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului
sănătăţii, emis în temeiul art. 32, 36 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu
modificările şi completările ulterioare;
5.transportul intern şi internaţional de mărfuri şi persoane se desfăşoară cu respectarea
prevederilor din ordinul comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului
afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu
modificările şi completările ulterioare.
(16)Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările
art. 9 pct. 1 şi 5-8 se urmăreşte de către ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi 1.activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în
Ministerul Afacerilor Interne. domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă
a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană.
Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului
SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară
confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
5.operatorii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc au obligaţia să respecte
orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru
Situaţii de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea
bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului judeţean/al municipiului
Bucureşti pentru situaţii de urgenţă. Măsurile se stabilesc pentru unităţile administrativ-
teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului şi/sau un număr în
creştere al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2;
6.activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi
30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-21,00. Participarea este permisă
doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au
trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află
în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul
SARS-CoV-2;
7.activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii
închise sau deschise este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în
intervalul orar 5,00-21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate
împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei
complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi
a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
8.se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear de
a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii, emis în temeiul art.
71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
(17)Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 4 se pun în Art. 9
aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările
Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către 4.activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru
Ministerul Afacerilor Interne. persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10
zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în
perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-
CoV-2;
(18)Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 3, 10 şi 11 se Art. 9
pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii. În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările
Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi 3.se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a
Ministerul Afacerilor Interne. ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau a sălilor de sport/fitness de a respecta
normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al
ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare;
10.se instituie obligaţia instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi
profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod
obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul
propriu, cât şi pentru vizitatori, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului
sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi al art. 71 alin. (2) din
Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
11.se instituie obligaţia desfăşurării activităţii la nivelul cabinetelor stomatologice şi unităţilor
sanitare non-COVID, în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii, emis în temeiul
art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.
(19)Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 7 şi 9 se pun Art. 9
în aplicare de către Ministerul Economiei, În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările
Antreprenoriatului şi Turismului şi Ministerul ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
Sănătăţii. Respectarea aplicării măsurilor 7.activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii
prevăzute la art. 9 pct. 7 se urmăreşte de către închise sau deschise este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi intervalul orar 5,00-21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate
Ministerul Afacerilor Interne, iar a măsurilor împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei
prevăzute la art. 9 pct. 9 se urmăreşte de către complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
9.se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc,
îngrijire personală, primire turistică cu funcţiuni de cazare, precum şi activităţi de lucru în
birouri cu spaţii comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin
ordinul comun al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al ministrului
sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare, în baza căruia îşi pot desfăşura activitatea;
(20)Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 2 se pun în Art. 9
aplicare de către Ministerul Tineretului şi În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările
Sportului şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către 2.activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.
Ministerul Afacerilor Interne. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului
SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară
confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
(21)Măsurile prevăzute la art. 10 se pun în Art. 10
aplicare de către Ministerul Educaţiei şi În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) şi ale art. 38 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestei completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi 1.activitatea în creşe este permisă numai cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun
Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor al ministrului educaţiei, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii,
Interne. emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările
ulterioare;
2.activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi tip after-school se suspendă pe o
perioadă de 14 zile de la data intrării în vigoare a prezentelor măsuri;
3.în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ sunt permise activităţile didactice şi alte
activităţi specifice, precum şi organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru elevi/studenţi,
cadre didactice, în condiţiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al
ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea
nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
4.la apariţia a 3 cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile
consecutive, în spaţiile destinate cazării elevilor sau studenţilor, se instituie măsura închiderii
clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru elevii/studenţii care nu au posibilitatea deplasării
la domiciliu sau o altă locaţie se asigură de către unitatea/instituţia de învăţământ responsabilă
cazarea în condiţii de carantină, precum şi măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării
necesităţilor de bază.
(22)Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la Art. 101
art. 101 şi 11 se urmăreşte de către Ministerul În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările
Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul ulterioare, unităţile particulare de învăţământ, inclusiv cele cuprinse în Registrul special al
Afacerilor Interne. organizaţiilor furnizoare de educaţie care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României
(la data 25-oct-2021 Art. 15, alin. (22) activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară, îşi suspendă
modificat de Art. 1, punctul 7. din Hotarirea activităţile ce impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în perioada 26 octombrie 2021 -
1.161/2021 ) 5 noiembrie 2021. (la data 25-oct-2021 Art. 10 completat de Art. 1, punctul 5. din Hotarirea
1.161/2021 )
Art. 11
(1)În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările
ulterioare, activitatea pieţelor agroalimentare, inclusiv a pieţelor volante, definite potrivit art. 7
alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi
servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare, se desfăşoară
în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi
administraţiei, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al
ministrului muncii şi protecţiei sociale.
(2)În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările
ulterioare, activitatea târgurilor, a bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1)
din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004, cu modificările şi completările ulterioare, este permisă
până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în condiţiile stabilite prin ordin comun al
ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, al ministrului agriculturii şi
dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale.
Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului
SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară
confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
(23)Măsurile prevăzute la art. 12 alin. (1)-(8) se Art. 12
pun în aplicare de către Ministerul Muncii şi (1)În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) şi alin. (3) lit. f) şi art. 17 din Legea nr.  55/2020, cu
Protecţiei Sociale. Respectarea aplicării modificările şi completările ulterioare, pe durata stării de alertă, angajatorii dispun organizarea
măsurilor prevăzute la art. 12 alin. (4) şi (9) se muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, pentru cel puţin 50% din angajaţi, acolo unde
urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne. specificul activităţii permite, în condiţiile art. 108-110 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii,
(la data 22-oct-2021 Actul modificat de Art. I, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu respectarea prevederilor Legii
punctul 1. din Hotarirea 1.130/2021 ) nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările şi completările
ulterioare.
(2)În situaţia în care nu se poate desfăşura activitatea de către salariat în regim de telemuncă
sau muncă la domiciliu şi în vederea evitării aglomerării transportului public, angajatorii din
sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de
finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome, societăţile naţionale, companiile
naţionale şi societăţile la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o
unitate administrativ-teritorială, având un număr mai mare de 50 de salariaţi, au obligaţia
organizării programului de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în grupe/schimburi/ture
care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră, cu respectarea
strictă a măsurilor de protecţie sanitară.
(3)Organizarea activităţii la locul de muncă se va realiza cu respectarea prevederilor legale
emise de autorităţile competente în ceea ce priveşte prevenirea contaminării cu virusul SARS-
CoV-2 şi pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor, ţinând cont şi de
gradul de vaccinare a angajaţilor de la acel loc de muncă, atestat prin certificat de vaccinare
împotriva virusului SARS-CoV-2 prezentat de salariaţii pentru care au trecut 10 zile de la
finalizarea schemei complete de vaccinare, precum şi de numărul de angajaţi care se află în
perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-
CoV-2 şi care deţin şi prezintă angajatorului adeverinţă eliberată de medicul de familie.
(4)Accesul persoanelor, cu excepţia angajaţilor, a participanţilor în cadrul procedurilor
judiciare, disciplinare, contravenţionale, administrativ-jurisdicţionale şi a celor administrative
din motive de ordine şi siguranţă publică, a persoanelor care necesită servicii medicale şi
prestaţii sociale, precum şi a persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea
administrării unei doze de vaccin, în incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor
autonome şi operatoriilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada
vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea
schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru
infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al
unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore,
respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării
infectării cu virusul SARS-CoV-2. (la data 25-oct-2021 Art. 12, alin. (4) modificat de Art. 1,
punctul 6. din Hotarirea 1.161/2021 )
(5)Prin excepţie de la prevederile alin. (4) este permis accesul avocaţilor pentru exercitarea
activităţilor prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea
profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorităţi nu emit certificate digitale
ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate,
dovada situaţiei prevăzute la alin. (4) se face prin intermediul unui document, pe suport hârtie
sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecţia cu
virusul SARS-CoV-2.
(7)Prevederile alin. (4) şi (6) se aplică şi pentru operatorii economici care funcţionează în
clădiri cu birouri private în care îşi desfăşoară activitatea cel puţin 50 de persoane simultan.
(8)Prin excepţie de la prevederile alin. (4) şi (7), instituţiile publice şi operatorii economici vor
întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea accesului cetăţenilor la serviciile publice
oferite, în situaţii urgente (de exemplu: eliberare certificat de deces, certificat de naştere şi
altele asemenea) şi persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecţia
cu virusul SARS-CoV-2, prin organizarea activităţii în mediul on-line, în spaţii deschise, la
ghişee dispuse direct în exteriorul clădirilor sau în orice alte condiţii care să asigure
respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.

S-ar putea să vă placă și