FIȘĂ DE DOCUMENTARE

Sisteme de prelucrare și analiză a datelor

a) Percepțiile și reprezentările
1. Definirea şi caracterizarea percepţiei
Percepţia este procesul psihic cognitiv senzorial prin care cunoaştem obiectul, în totalitatea însuşirilor
concrete, când acesta acţionează asupra organelor de simţ.  Percepţia ar putea fi interpretată ca: - proces
cognitiv (imaginea perceptivă este bogată în conţinut); - produs al procesului psihic (se desfăşoară “aici şi
acum”).
Percepţia este influenţată de: - distanţa faţă de stimul;
- experienţa anterioară
- specificul activităţilor desfăşurate;
- nivelul de dezvoltare a limbajului;
Durata percepţiei este corespunzătoare acţiunii stimulului.
2. Fazele percepţiei
1. orientarea spre stimul - direcţionarea privirii spre stimul;
2. detecţia stimulului - sesizarea, descoperirea prezenţei stimulului;
3. discriminarea stimulului - diferenţierea obiectului de alte obiecte din câmpul perceptiv;
4. identificarea obiectului - recunoaşterea obiectului: - identificarea categorială; - identificarea
individuală.
5. interpretarea obiectului - obiectul capătă o semnificaţie
3. Legile generale ale percepţiei
1. Legea integralităţii-structuralităţii (percepem obiectul ca întreg, ca ansamblu organizat, nu ca o sumă
de elemente)
2. Legea selectivităţii - selectăm stimulul care ne interesează (obiectul percepţiei); - ceilalţi stimuli trec în
plan secundar (fondul percepţiei)
3. Legea constanţei perceptive: obiectele sunt percepute ca având formă, mărime, culoare constante,
indiferent de unghiul din care sunt privite.
4. Legea proiectivităţii (obiectualităţii): neuro-funcţional, imaginea se realizează la nivel cortical, dar
psihologic ea se proiectează la nivelul sursei (“dulcele” e pe limbă, nu în creier).
5. Legea semnificaţiei: tot ceea ce are importanţă pentru om intră în câmpul său perceptive
4. Formele complexe ale percepţiei
1. Percepţia spaţiului - percepem doar însuşirile spaţiale ale obiectelor: formă, mărime, poziţie relativă,
dimensiuni, distanţe, relief etc.; - vedem obiectele tridimensional, în perspectivă (percepţie spaţială);
- indicatori monoculari: 1. mărimea relativă;
2. interpoziţia;
3. perspectiva liniară. -

2. Percepţia timpului - percepem numai caracteristicile temporale ale elementelor: - continuitate –

discontinuitate; - succesiune; - simultaneitate; - durată.  Axa trecut-prezent-viitor (posibilă datorită
memoriei)  Sistemul de referinţă pentru timp poate fi: - fizic; - sistemul biologic; - cosmic; - sisteml
socio-cultural;
3. Percepţia mişcării este posibilă datorită: - separării obiectului de fondul percepţiei; - constanţei
mărimii obiectului; - persistenţei imaginii retiniene; - mişcării capului şi globilor oculari.
4. Percepţia interpersonală (intercunoaşterea) are ca obiect: - însuşirile manifeste ale persoanei; -
trăsăturile situaţional-relevante; - conduitele relaţionale.
Definirea si caracterizarea reprezentarii
Reprezentarea este procesul psihic cognitiv senzorial de reflectare mijlocită, selectivă și schematică a
proprietăților concrete mai mult sau mai puțin semnificative ale obiectelor și ale fenomenelor date în
experiența perceptivă anterioară a subiectului.
Calitatea reprezentărilor este influențată de:
 calitatea percepției (acuratețe, precizie, corectitudine);
 contextul în care a avut loc receptarea obiectului dat;
 frecvența contactelor perceptive cu obiectul;
 durata între momentul perceperii și reactualizarea imaginii.
Percepții și reprezentări

Asemănări
sunt fenomene intuitive;
 determină efecte fiziologice;
 sunt legate de mișcare;
 au un înțeles, o anumită semnificație;
 oferă informații despre obiecte și fenomene;
 sunt procese de cunoaștere;
Deosebiri:.
PERCEPȚIA REPREZENTAREA
- se produce în prezența obiectului; - se produce în absența obiectului;
- reflectă clar, precis, obiectul; - nu este o reproducere fidelă a datelor perceptive, ci,
- imaginea este perceptivă este bogată o prelucrare a lor;
în conținut. - este schematică, cuprinde numai
însușirile considerate importante

2. Clasificarea reprezentărilor
a. După prezența elementului de noutate (Jean Piaget):
• reproductive;
• anticiptive.
b. În funcție de predominarea unei modalități senzoriale: • vizuale; • auditive; • gustative; • motorii.
c. Jean Marin Charcot – trei tipuri de subiecți: • tipul vizual; • tipul auditiv; • tipul verbo-motor
In general vorbind, simțurile “primesc” și mintea “percepe” ceea ce ne înconjoară. Astfel,
percepția se referă la modul în care oamenii pot fi conștienți de împrejurimile lor. Există mai
multe tipuri de percepție, care sunt direct legate de simțuri ce simt stimuli (de exemplu,
percepția vizuală, percepția auditivă, etc.), dar se poate aplica, de asemenea fenomene, atunci
când simțurile trebuie să fie reconstruite de către creier (de exemplu, percepția timp). În
primul caz, se înțelege recepția directă, în care creierul va interpreta transmisia fără echivoc și
direct a semnalului primit de unul dintre simțuri (de exemplu percepția vizuală este
capacitatea creierului de a interpreta ceea ce vedem ochii noștri). În al doilea caz, va fi
necesară reconstituirea informațiilor primite de către simțuri și interpretarea lor subiectivă. De
exemplu, percepția duratei se referă la abilitatea de a înțelege evenimente succesive ca mai
mult sau mai puțin simultane. În acest fel, percepția timpului va fi împărțita în două etape: în
prima va fi o schimbare, iar în al doilea, această schimbare va fi interpretată în mod subiectiv,
ca trecerea ei (timp scurt – lungă perioadă de timp, a evaluat în mod individual de către
uman).
Procesul de percepție în sine este organizat, ceea ce înseamnă că stimulii nu sunt analizați fără
un context, iar primirea lor se bazează pe anumite elemente. Primul element este natura
senzorială a stimulului. În psihologia Gestalt, se arată că în timpul percepției, omul
organizează stimuli în funcție de anumite tendințe naturale, care includ: similitudinea,
proximitatea, continuitatea și închiderea. În primul caz (similitudinea), omul percepe
elemente de aceeași mărime și formă sau calitate ca și un grup. De exemplu, în peisaj, arborii
individuali care se apropie unul de celălalt vor fi percepuți ca un lemn sau o pădure. Tendința
numită proximitate pe termen scurt poate fi descrisă ca o alegere pentru a grupa elemente care
sunt aproape împreună. Abilitatea de a citi textul fluent se bazează pe acest principiu. În cazul
continuității, se acordă atenție faptului că elementele separate vor fi percepute ca o linie sau
altă formă. În acest fel, uitandu-ne la paturile de flori din gradina, in care plantele cresc la o
anumita distanta una de alta, le percepem ca o linie – intregul. Ultima tendință în percepție
este închiderea. Fiecare formă incompletă va fi percepută ca una completă (cu condiția ca
gradul de incompletență să nu fie prea mare).
Iată un exemplu de figuri incomplete care sunt percepute ca închise (pătrat, trapezoid, elipsă),
deși nu din punct de vedere matematic:

Al doilea element este fundalul și figura. Fiecare obiect este văzut în contextul mediului
înconjurător sau al fundalului său, datorită tendinței de a vedea lucrurile în ansamblul lor.
Evaluarea dimensiunii elementului poate fi greșită, care rezultă din interpretarea incorectă a
fundalului. Un exemplu clasic este crucea Köhler sau iluzia “scarii imposibile”. Contextul sau
împrejurimile se referă nu doar la culoare sau lucruri, ci și la experiențele anterioare.
Aproximativ 90% din experiențele senzoriale de zi cu zi sunt percepute de oameni într-un
mod obișnuit, bazat pe ceea ce au experimentat până acum. De exemplu, un mic loc alb la
capătul lacului este perceput ca o barcă, fără a verifica de fapt acest fapt, ceea ce poate duce la
iluzii.

Figura de mai sus arată un triunghi roșu pe un romb negru sau un triunghi negru pe un romb
roșu? Sau poate două triunghiuri?
În unele cazuri, este dificil să distingem un fundal de o figură – ca în cazul celebrului desen
iluzionat “două fețe și o ceașcă”.

Al treilea element important în procesul de percepție îl reprezintă sentimentele, atitudinile și

instinctele personale. Emoțiile experimentate de oameni pot distorsiona semnificativ percepția
stimulului. Un exemplu este recepționarea diferitelor mărturii în sala de judecată sau
evaluarea unui eveniment sportiv. Ambele excese negative și emoții pozitive pot perturba
acuratețea percepției. În mod similar, instinctele (de exemplu, pofta) denaturează imaginea
realității. În afară de stimulii care se dezvoltă în corpul uman, alți oameni și sugestiile lor pot
de asemenea să perturbe procesul de percepție.
FIȘĂ DE LUCRU
1. Sunt conceptele de observare și de percepție la fel?
Da
Nu
2. Ce simt, după vedere, este responsabil pentru primirea unui număr semnificativ de stimuli?
auz
gust
miros
atingere
3. Ce tip de percepție este direct legată de simțurile responsabile de recepția stimulilor?
timp
auz
kinestetic
vedere
4. Corelați descrierile cu conceptele (scrieți cuvintele)
Orbire din neatentie
Contextul și figura
Sensul natural al stimulului
 ………………………….în timpul percepției, omul organizează stimuli în funcție de anumite tendințe
naturale, care includ: similitudinea, proximitatea, continuitatea și închiderea.
…………………………. în timpul percepției, omul vede obiecte în contextul înconjurător sau în trecut,
datorită tendinței de a vedea lucrurile în ansamblul lor.
 ,…………………………..ceea ce înseamnă că nu ați observat un obiect complet vizibil, dar neașteptat,
deoarece atenția a fost angajată într-o altă sarcină, eveniment sau obiect. Aceasta înseamnă că nu puteți
vedea un obiect complet vizibil, dar neașteptat, deoarece atenția a fost acordata unei alte sarcini sau
obiect.

5. Explicaţi pe baza unui exemplu cum apare o senzaţie.

6. Daţi un exemplu care să reflecte rolul cuvântului în reprezentare
7. Găsiţi două asemănări şi două deosebiri între reprezentări şi percepţii