Sunteți pe pagina 1din 63

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA DE ECONOMIE
DEPARTAMENTUL DE ECONOMIE ŞI POLITICI
ECONOMICE

MICROECONOMIE
suport de curs

Autori:
Monica Dudian
Mosora Mihaela Hrisanta
Marinaș Marius Corneliu

2020
INTRODUCERE
Cursul de microeconomie se adresează studenţilor de la Facultatea de Finanţe Asigurări
Bănci şi Burse de Valori, anul I, Învăţământul la distanţă, fiind postat pe platforma www.fabbv-
id.ase.ro.
Cursul de Microeconomie are drept obiectiv formarea modului de gândire economic,
care să servească la evaluarea corectă a oportunităţilor şi riscurilor la nivel microeconomic.
Studiul acestei discipline ne ajuta sa înțelegem funcționarea pieței, comportamentul
producătorilor, respectiv al consumatorilor, modul de formare a prețului pe diferite piețe,
principalele forme de concurenta.
Parcurgând acest curs, studenţii vor dobândi o serie de competenţe generale precum:

 Însuşirea de către studenţi a fondului de cunoştinţe economice de bază aplicate la analiza


proceselor şi regularităţilor ce se manifestă în desfăşurarea activităţii agenţilor economici
individuali;
 Înţelegerea modului de formare a cererii, a ofertei şi a mecanismelor de funcţionare a
pieţei;
 Cunoaşterea şi utilizarea indicatorilor ce caracterizează activitatea la nivel
microeconomic;
 Asigurarea cunoştinţelor economice fundamentale necesare în continuare pentru studiul
disciplinelor de specialitate.

De asemenea, parcurgerea cursului oferă o serie de competenţe specifice studenţilor,


precum:

 Cunoaşterea vocabularului de bază, comun pentru toţi economiştii;


 Cunoaşterea conceptelor economice fundamentale de piaţă, preţ,
cerere, ofertă, echilibru, concurenţă şi utilizarea limbajului ştiinţific adecvat în explicarea
influenţei mediului economic asupra întreprinderii;
 Identificarea comportamentului producătorului folosind conceptele şi teoriile privind
producţia, productivitatea, costurile, profitul etc.
 Aplicarea metodelor de analiză şi evaluare a fenomenelor microeconomice pe bază de
indicatori, grafice şi probleme de optimizare;
 Utilizarea cunoştinţelor ştiinţifice şi formularea criteriilor proprii în vederea adoptării
unor decizii cât mai bune în calitate de producător, angajat şi consumator;
 Dezvoltarea capacităţii de a înţelege texte din publicaţii ştiinţifice şi din presă privind
comportamentul firmelor şi a pieţelor specifice şi de a distinge informaţia relevantă de
cea nerelevantă pentru decizii economice în cadrul întreprinderii;
 Utilizarea corectă şi adecvată a limbajului economic în producerea de mesaje scrise în
cadrul întreprinderii.
Cursul de microeconomie este structurat în 6 unităţi de învăţare, fiecare dintre acestea
având stabilite obiectivele, secţiunile, testele de autoevaluare, răspunsurile la acestea, precum şi
bibliografia aferentă.
Evaluarea studenţilor la cursul de Microeconomie este structurată pe două paliere.
Primul se referă la evaluarea pe parcursul semestrului, în funcţie de rezultatele la doua teste
postate pe platformă. Fiecare test vizează rezolvarea a zece aplicaţii la una sau mai multe unităţi
de învăţare, fiecare subiect fiind notat cu 0,1 puncte. Punctajul total (maxim) insumat
corespunzător celor doua teste este de 3 puncte, adică 30% din nota finală. Cel de-al doilea palier
al evaluării se referă la examenul scris, al cărui punctaj maxim este de 6 puncte, adică 60% din
nota finală. Punctajul final este alcătuit din punctajul aferent evaluării pe parcursul semestrului,
din punctajul obţinut la examenul scris şi punctul din oficiu. Condiţia de promovare a
examenului este aceea a obţinerii unei note finale de minimum 5.
CUPRINS pag

Unitatea de Introducere in economie. Cost de oportunitate 7


învăţare 1

Obiective 7

Secţiunea 1. Ce este economia? 7

Secţiunea 2. Alegere şi renunţare în economie 8

Test de autoevaluare 1 8

Secţiunea 3. Principiile economiei 11

Secţiunea 4. Metodologia analizei pieței 11

Secţiunea 5. Principiile economiei 12

Unitatea de COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI 13


învăţare 2
Obiective 13

Secţiunea 1. Utilitatea totală şi cea marginală 13

Test de autoevaluare 1 13

Test de autoevaluare 2 14

Secţiunea 2. Dreapta bugetului 15

Test de autoevaluare 3 15

Secţiunea 3. Curba de indiferenţă 17

Test de autoevaluare 4 18

3.1. Forme particulare ale curbei de indiferență 19

Secţiunea 4. Echilibrul consumatorului 19

Test de autoevaluare 5 20

Unitatea de CEREREA 22
învăţare 3
Obiective 22

Secţiunea 1. Ce este cererea? 22

Test de autoevaluare 1 22
Secţiunea 2. Condițiile cererii 23

Secţiunea 3. Elasticitatea cererii 24

Test de autoevaluare 2 25

Test de autoevaluare 3 25

Unitatea de COMPORTAMENTUL PRODUCĂTORULUI 30


învăţare 4
Obiective 30

Secţiunea 1. Analiza producătorului pe termen scurt 30

Test de autoevaluare 1 31

Test de autoevaluare 2 33

Test de autoevaluare 3 34

Test de autoevaluare 4 35

Secţiunea 2. Analiza producătorului pe termen lung 37

Unitatea de OFERTA 42
învăţare 5
Obiective 42

Secţiunea 1. Ce este oferta? 42

Test de autoevaluare 1 42

Secţiunea 2. Condițiile ofertei 44

Secţiunea 3. Elasticitatea ofertei 45

Test de autoevaluare 2 45

Test de autoevaluare 3 45

Secţiunea 4. Echilibrul pieței 48

Test de autoevaluare 4 49

Test de autoevaluare 5 50

Secţiunea 5. Intervenția statului 50

Unitatea de CONCURENȚA 52
învăţare 6
Obiective 52

Secțiunea 1. Concurenţă-abordare teoretică 52

Secţiunea 2. Concurenţa perfectă 52


Test de autoevaluare 1 55

Secţiunea 2. Concurenţa imperfectă 56

Test de autoevaluare 2 58

Bibliografia generală a grupului unităţilor de învăţare 60

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1

Introducere in economie. Cost de oportunitate


Parcurgând prima unitate de învăţare vei fi capabil să:
- înţelegi principiile economiei
- înţelegi specificul teoriei microeconomice
- definești nevoile si resursele
- explici relația dintre nevoi si resurse
- să înțelegi rolul științei economice
- să înțelegi și să calculezi costul de oportunitate

Secţiunea 1. Ce este economia?


Economia este o ştiinţă socială care studiază comportamentul oamenilor în activitatea de
alocare a resurselor limitate, cu întrebuinţări alternative, pentru acoperirea nevoilor.

Resursele Nevoile sunt


sunt nelimitate
rare

Nevoile reprezintă totalitatea dorinţelor, aşteptărilor, cerinţelor care se manifestă la nivelul


unui individ, a unui grup sau la nivelul societăţii în ansamblul său. Nevoile sunt dinamice şi
nelimitate, în sensul că se multiplică şi se diversifică permanent, astfel că niciodată nu putem
spune că le-am satisfăcut pe toate.
Prin resurse economice înţelegem totalitatea elementelor naturale, umane şi create de
oameni ce pot fi utilizate sau sunt efectiv utilizate în producţia de bunuri şi servicii.
Caracteristica fundamentală a tuturor resurselor economice este caracterul lor limitat, adică
insuficienţa în raport cu nevoile. De aceea, problema fundamentală a economiei este
utilizarea eficientă a resurselor
Analiza economică se poate desfăşura pe trei nivele: la nivel microeconomic, la nivel
macroeconomic şi la nivel mondoeconomic. Microeconomia studiază comportamentul unei
anumite unităţi economice, cum ar fi cel al unei firme sau al unui consumator. Macroeconomia
care studiază economia la nivel de ansamblu, iar relaţiile economice dintre ţările lumii fac
obiectul mondoeconomiei.
Economia pozitivă este cea care se rezumă la a descrie şi explica realitatea, iar economia
normativa ne arata cum ar trebui sa fie.
Orice economie trebuie sa răspundă practic la câteva întrebările esențiale:

Tabel nr.1: Întrebările fundamentale din economie

Ce
Cât Să se producă ?
Cum
Pentru cine

Secțiunea 2. Alegere şi renunţare în economie


Să presupunem că este ziua de Paști şi primiţi cadou un 200 de lei: puteţi merge cu aceşti bani sa
cumpărați un tricou sau o pereche de sandale. Ce alegeţi? Desigur alegerea depinde de ceea ce vă
doriţi cel mai mult, altfel spus de ce aveți mai multa nevoie. Dar de ce alegeți? Pentru ca
resursele sunt insuficiente pentru a vă acoperi toate nevoile si in acest caz trebuie sa vorbim de
cost de oportunitate sau cost ale alegerii.
Costul de oportunitate reprezintă cea mai bună alternativă de alocare a resurselor
disponibile sacrificată în favoarea alternativei alese.
 Frontiera posibilităților de producție
Frontiera posibilităţilor de producţie evidenţiază ansamblul combinaţiilor de bunuri economice
ce pot fi produse pe termen scurt în condiţiile utilizării integrale şi cu maximum de eficienţă a
resurselor disponibile.

Test de autoevaluare 1. Să presupunem că o economie naţională poate produce doar două


bunuri:
Tabel nr.2
Variante X Y
A 0 500
B 100 400
C 200 250
D 250 90
E 275 0
Sursa: M. Dudian (coordonator), Economie, Editura Beck, 2009, pag.21

Să se reprezinte grafic și să se calculeze costul de oportunitate.

Răspuns:

Pe baza tabelului de mai sus putem reprezenta frontiera posibilităților de producție, astfel:
Graficul nr.1: Frontiera posibilităţilor de producţie
Y
500

M Q N

275 X
Frontiera posibilităţilor de producţie ne furnizează următoarele informaţii:
 combinațiile de produse aflate în exteriorul frontierei sunt imposibil de atins pe termen
scurt , deoarece nu exista resurse suficiente (punctul N);
 utilizarea integrală şi cu maximum de eficienţă a resurselor presupune alegerea unei
variante de combinare a bunurilor aflată pe frontieră (punctul Q);
 orice combinaţie de bunuri din interiorul frontierei indică o utilizare ineficientă şi/sau
incompletă a resurselor (punctul M);
 costul de oportunitate relevat de panta frontierei, este crescător (tabel nr.3), deoarece:
a) în economie acționează legea randamentelor marginale descrescânde: pe
măsura ce se aloca mai multe resurse pentru a produce un anumit bun (de ex.
Firma angajează din ce in ce mai mulți salariați fără a face investiții) producția
acelui bun crește din ce in ce mai puțin (exista randamente marginale
descrescânde). Conform legii randamentelor marginale descrescânde , daca se
aloca o cantitate redusa de factori de producție pentru a realiza bunul x =>
producția lui x↗ din ce in ce mai puțin (daca nu se fac alte investiții).

b) în economie există o specializare a resurselor: în condițiile specializării


resurselor, decizia de a aloca mai multe resurse pentru un bun implica renunțarea
la cat mai multe resurse folosite anterior pentru alte bunuri ( de exemplu:
extinderea sectorului imobiliar a implicat creșterea resurselor de munca folosite in
acel sector).
Costul de oportunitate poate fi calculat, astfel:

Cop = ,

Tabel nr.3: Costul de oportunitate

Pentru bunul X Pentru bunul Y


Variante Variante
B Cop= D Cop=

C Cop= C Cop=

D Cop= B Cop=

E Cop= A Cop=

Pe termen lung creşterea economică conduce la creşterea resurselor economice naţionale şi


deplasează frontiera posibilităţilor de producţie către dreapta; in caz contrar frontiera se
deplasează la stânga.

Graficul nr.3: Deplasarea frontierei posibilităţilor de producţie

Y Y

creștere scădere

X X
Secțiunea 3. Principiile economiei

1. Indivizii se confrunta cu alegeri/renunțări.


2. Costul unei alegeri este costul de oportunitate (al alternative la care se renunța).
3. Indivizii raționali (si urmăresc satisfacerea propriilor interese)iau decizii pe baza analizei
marginale. Analiza marginala evidențiază influenta modificării reduse a efortului asupra
efectului.
4. Indivizii răspund la stimulente.
5. Specializarea producătorilor si comerțul contribuie la îmbogățirea ambilor participanți la
tranzacțiile economice.
6. Piețele sunt in general, o forma buna de organizare a activității economice:
 intr-o economie centralizata, alocarea resurselor se face de către stat, iar intr-o
economie de piața se face prin deciziile agenților economici.
 ,,mâna invizibilă” conduce piețele la alocarea eficienta a resurselor.
7. Uneori guvernele pot îmbunătăți rezultatele pieței, atunci când acestea eșuează in alocarea
eficienta a resurselor.
8. Standardul de viața al unei tari este influențat de nivelul productivității muncii.
9. Preturile cresc atunci când autoritățile tipăresc prea mulți bani.
10. Societatea are de ales pe termen scurt intre inflație si șomaj. Arbitrajul nu functioneaza pe
temren lung.

Secțiunea 4. Metodologia analizei pieței

Economiștii folosesc modul economic (relații funcționale între variabile), de exemplu:


y=f(x), unde y= variabila dependent, si x= variabila independenta.
Daca :
a) x↗ => y↗, x↘ => y↘ ; atunci exista o relație directa (pozitiva, de același sens), ex intre
preț si cantitate oferita.
b) x↗ => y↘, x↘ => y↗ ; atunci exista o relație inversa (negativa), ex intre preț si
cantitatea ceruta,intre costul de producție si profit.
În realitatea economică, o variabila este influențata de mai mulți factori, pentru a simplifica
analiza relațiilor dintre variabile in economie se folosește ipoteza ,,ceteris paribus”.
Atunci când se analizează influenta unui singur factor asupra variabilei dependente, toți
ceilalți factori sunt considerați constanți. Ex : cantitatea ceruta = f (prețul x; venitul
consumatorilor; preferințe); prețul x ↗=> cant ceruta x↘ (venit=constant;
Secțiunea 5. Indicatori economici

Modificarea unei variabile economice (X):


 X0 – valoarea inițiala
 X1 – valoare actuala
a) Modificarea absoluta a variabilei X : ΔX = X1-X0 ( de exemplu, prețul creste cu 2 um)

b) Indicele variabilei X : Ix= (de exemplu, X a crescut de 3 ori sau de


300%)

b) Modificarea procentuala a variabilei X : Δ%x= 100=(IX-1)·100 ( de


exemplu, X a crescut cu 30%).
d) Creșterea procentuala a variabilei X : X↗30% => X1 = X0+30%X0

Bibliografie:

1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ASE - Economie, Ediţia a opta, Editura
Economică, Bucureşti, 2010 – capitolul 1 si 2
2. Dudian, M. (coordonator), Economie, Editura C.H.Beck, 2009-capitolul1,2,3
3. N. Gregory Mankiw, Brief Principles of Macroeconomics, 5th edition, Cengage Learning,
2010 – capitolul 1,2,3
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2
COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI

Parcurgând această unitate de învăţare vei fi capabil să:


- explici ce este utilitatea totală și cea marginală
- explici ce este constrângerea bugetară
- înțelegi importanța consumului în economie

Secțiunea 1. Utilitatea totală şi cea marginală

Prin utilitate înţelegem capacitatea unui bun de a satisface o anumită nevoie. Utilitatea
economică exprimă capacitatea unui bun de a satisface nevoia unui consumator dat, în
anumite condiţii de loc şi de timp. Altfel spus, utilitatea economică exprimă satisfacţia pe care
speră să o obţină un consumator prin consumarea unui anumit bun. Utilitatea economică are
caracter subiectiv.

Utilitatea totală exprimă satisfacţia totală resimţită de un consumator dat prin consumul
unei anumite cantităţi dintr-un bun economic. De exemplu, dacă vă este foame şi nu aveţi la
dispoziţie decât o prăjitura, satisfacţia, mulţumirea, pe care o resimţiţi după consumul acesteia
reprezintă utilitatea totală.

Utilitatea marginală este satisfacţia suplimentară resimţită din consumul ultimei unităţi
dintr-un bun. Determinarea utilităţii marginale se face astfel :

Umg=ΔUT/ΔX=dUT/dx, în care:

UT= utilitatea totală, Umg= este utilitatea marginală şi X bunul consumat.

Test de autoevaluare 1. Pe baza tabelului de mai jos, să se calculeze și să se reprezinte grafic


relația dintre utilitatea totală și cea marginală.
Tabel nr.1: Utilitatea totala si marginala

X Ut Umg
0 0 -
1 10 10
2 14 4
3 17 3
4 17 0

5 7 -10

Răspuns:

Relația dintre utilitatea totala (UT) si cea marginala poate fi descrisă cu ajutorul următorului
grafic :

Graficul nr.1: Relația dintre UT si Umg

Concluzii:

1. Utilitatea marginală este descrescătoare (tabel nr.4).


2. Utilitatea totală creşte cu o rată până în punctul în care utilitatea marginală este ,, 0 ’
3. Când utilitatea marginală este ,, 0 ’’ , utilitatea totală este  maximă sau constanta
4. Când utilitatea marginală este ,, – ’’ , utilitatea totală  scade.

Pentru că utilitatea marginală arată sporul de utilitate antrenat de fiecare unitate de bun
consumată, înseamnă că prin însumarea utilităţilor marginale obţinem utilitatea totală :

UT=∑Umg

Test de autoevaluare 2. Ana consumă succesiv patru covrigi, a căror utilitate marginală se
prezintă astfel:

Tabel nr.2
Cantitate consumată 1 2 3 4
Utilitate marginală 90 60 30 0
Utilitate totală
Se cere: să se completeze tabelul.

Rezolvare:

Cantitate consumată 1 2 3 4

Utilitate marginală 90 60 30 0

Utilitate totală 90 150 180 180

Secțiunea 2. Dreapta bugetului


În realitate orice consumator are de ales între o mulţime de bunuri, însă pentru a înţelege mai
bine acest capitol vom presupune că poate opta doar pentru două bunuri x şi y. Celor două bunuri
le corespund preţurile px şi respectiv py. Constrângerea sa bugetară este scrisă sub forma:

x⋅p x + y⋅p y =V
unde V reprezintă venitul total al consumatorului, iar consumul unui individ nu ar trebui să
depăşească venitul său (constrângerea bugetară)

Py · y = V – Px · x  Py

y‗ V _ Px  x
Py Py
Panta dreptei bugetului
Test de autoevaluare 3 : Fie doua bunuri X si Y, iar Px = 1 um şi Py = 2 um. Sa se calculeze
dreapta bugetului pentru fiecare combinație de consum din tabelul de mai jos.

Tabel nr.3: Dreapta bugetului

Cos de X Y V=x·Px+y·Py
consu
m

A 0 4 8

B 2 3 8

C 4 2 8

D 6 1 8

E 8 0 8

Dreapta bugetului poate fi reprezentata grafic, astfel:


Graficul nr.2: Dreapta bugetului

Variaţia dreptei bugetului

1. V 
Px şi Py = constant DB   se deplasează la dreapta
2. V 
Px şi Py = constant DB   se deplasează la stânga

Graficul nr.3: Deplasarea dreptei bugetului (V’>V si V”<V)

Secţiunea 3. Curba de indiferenţă


Ansamblul combinaţiilor de bunuri între care consumatorul este indiferent alcătuiesc curba de
indiferenţă ( de-a lungul unei curbe de indiferență utilitatea totala rămâne constantă). Curbele de
indiferenţă sunt instrumentele utilizate de economişti pentru a descrie preferinţele
consumatorilor.
Graficul nr.4: Curba de indiferență
Proprietățile curbelor de indiferenta:
a) Două curbe de indiferenţă nu se pot intersecta.

Graficul nr.5: Intersecția curbelor de indiferenta

UTA=UTB (se situează pe aceeași curba de indiferenta)


UTB=UTC (se situează pe aceeași curba de indiferenta)
prin tranzitivitate putem spune ca : UTA= UTC , însa cele doua coșuri de consum ( A si C) nu se
situează pe aceeași curba de indiferenta, deci UTA ≠ UTC
b) Curbele de indiferenţă sunt descrescătoare.
c) Panta curbei de indiferenţă este rata marginală de substituţie. Prin rata marginală de
substituţie vom înţelege preţul la care un consumator este dispus să substituie un bun cu
altul.
unde: y-reprezintă bunul substituit; x-bunul care substituie
Test de autoevaluare 4. Pe baza tabelului de mai jos să se calculeze rata marginală de
substituție
Tabel nr.4
Coș de consum X Y
A 2 1
B 2,5 0,8
C 3 0,65
D 3,5 0,6
E 4 0,58

Rezolvare:

Concluzie:
Panta curbei de indiferenta este descrescătoare (deoarece pe măsură ce creste preferința pentru x
cantitatea din y la care se renunță este din ce in ce mai mica pentru a menține aceeași utilitate
totala.
d) Pe măsura ce programul de consum este situat pe o curba de indiferenta mai îndepărtată
de origine cu atât UT va fi mai mare.

3.1 Forme particulare ale curbei de indiferență:


Curba de indiferenta pentru bunuri perfect substituibile si bunuri perfect complementare:

Graficul nr.6

Panta =1 Panta este 0 sau infinit

Secţiunea 4. Echilibrul consumatorului


Consumatorul va alege cea mai bună combinaţie pe care şi-o poate permite. Altfel spus,
consumatorii se vor situa pe cea mai înaltă curbǎ de indiferenţǎ permisă de bugetul pe care îl au.
Aceasta înseamnă că linia bugetului trebuie să fie tangentă la curba de indiferenţă. Grafic
optimul consumatorului se prezintă astfel :

Graficul nr.7: Echilibrul consumatorului


ΔY P X
Rmgs xy =− =
ΔX P y

In punctul de optim (A) panta dreptei bugetului este egala cu panta curbei de indiferenta,iar
consumatorul obține cea mai mare utilitate totala UT cu venitul de care dispune.

Abordarea dinamică a echilibrului consumatorului

Daca : V↗ si cererea pentru bunul x↗ => x este bun normal


V↙ => cererea pentru bunul x↙ => x este bun normal
Daca : V↗ si cererea pentru bunul y ↙ => y este bun inferior
V↙ si cererea pentru bunul y↗ => y este bun inferior

Test de autoevaluare 5: Marin are un venit de 100 de um si poate cumpăra doua bunuri x si y,
iar Px=Py=10 um. Funcția utilității marginale pentru bunul X este Umgx=10-2x, iar cea pentru y
este Umgy=5-2y. Sa se calculeze cantitatea optima din bunul x si y la echilibru?
Rezolvare

x⋅Px+ y⋅Py=V
100=10·x+10·y x=6, y=4

Bibliografie:
1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ASE - Economie, Ediţia a opta, Editura
Economică, Bucureşti, 2010 – capitolul 3
2. Dudian, M. (coordonator), Economie, Editura C.H.Beck, 2009-capitolul 4
3. Pindyck, R., Rubinfeld, D., Microeconomie, Pearson Education France, 2005-capitolul 3
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3
Cererea

Parcurgând această unitate de învăţare vei fi capabil să:


- explicați relația dintre cantitatea ceruta si preț
- faceți diferența între cantitatea ceruta si cerere
- evidențiați factorii si condițiile care influențează cererea
- calculați elasticitatea cererii

Secţiunea 1. Ce este cererea?


Cererea individuală exprimă relaţia dintre cantitatea dintr-un bun economic pe care un
consumator doreşte şi poate să o achiziţioneze într-o perioadă determinată de timp şi preţul
acelui bun. Dacă însumăm cererile individuale referitoare la un anumit bun, obţinem cererea
pieţei.
n
∑ Qi
Qpietei= i=1 , Qi-cererea individuala
Test de autoevaluare 1. Sa se calculeze cererea săptămânala pentru bunul x?
Tabel.1: Cererea săptămânala pentru bunul X

P Ion Petre Sandu Cererea


total
6 10 20 30 60
5 20 30 40 90
4 30 40 50 120
3 40 50 60 150
2 50 60 70 180

Din tabelul de mai sus observam, ca pe măsură ce preţul scade, cantitatea cerută creşte. Relaţia
inversă dintre preţ şi cantitatea cerută poartă numele de legea cererii.

Graficul nr.1: Cererea

P↑→Qceruta ↓;
P↓→Qceruta ↑
Secţiunea 2. Condițiile cererii
Factorii care influențează cererea sunt:
a) Veniturile consumatorilor. În general, atunci când veniturile cresc, consumatorii
cumpără mai mult, iar când veniturile scad, cumpără mai puţin ( în cazul unor bunuri
normale).
b) Preferinţele consumatorilor. O modificare a gusturilor consumatorilor în favoarea unui
produs va determina o creştere a cererii pentru produsul respectiv şi invers.
c) Numărul consumatorilor influenţează direct cererea.
d) Preţul altor bunuri. Există două categorii de bunuri:
 substituibile, care pot fi folosite alternativ pentru a acoperi aceeaşi nevoie (de
exemplu: mierea şi zahărul). Dacă prețul la miere creşte, consumatorii vor opta
pentru zahăr, ceea ce va conduce la creşterea cererii din acest bun.
 complementare, bunurile sunt utilizate împreună pentru a acoperi o nevoie (de
exemplu: autoturismul şi benzina sau motorină). Dacă preţul la autoturisme crește,
cantitatea cerută scade, dar în acelaşi timp se va reduce şi cererea pentru benzină
sau motorină.
e) Previziunile consumatorilor. În cazul în care consumatorii anticipează o creştere a
preţului în viitor, cererea prezentă creşte.
f) Cheltuieli cu reclama: se afla in relație directa cu cererea;

Cererea crește la dreapta și scade la stânga ( graficul nr.12)

Atenție!!!!!
!!! PX↗ => cantitatea ceruta scade, NU cererea.

Graficul nr.2: Deplasarea cererii la dreapta și la stânga


Secţiunea 3. Elasticitatea cererii
Sensibilitatea cererii, modul în care aceasta reacţionează la modificarea condiţiilor ce o
influenţează poartă numele de elasticitatea cererii. Cele mai importante forme ale elasticităţii,
din perspectiva firmei, sunt: elasticitatea cererii la preţ, elasticitatea cererii la venit şi elasticitatea
încrucişată a cererii.
A) Elasticitatea cererii în funcţie de preţ
Ne arata modificarea cantităţii cerute în funcţie de modificarea preţului. Măsurarea acesteia se
realizează cu ajutorul coeficientului de elasticitate a cererii la preţ, determinat ca un raport între
variaţia procentuală a cantităţii cerute şi variaţia procentuală a preţului.
Formula uzuală de determinare a elasticităţii este:

Δ %Qc ΔQc P0
EC /P =− =− ×
Δ%P ΔP Q0

Test de autoevaluare 2.
Daca prețul bunului X creste de la 4 u.m. la 5 u.m.  (cazul discret):
P0 = 4um  Qc0 = 800
P1 = 5um  Qc1 = 700
Sa se calculeze coeficientul de elasticitate.

Răspuns:
(700−800 ) 4
− × =0,5
EC/P= 5−4 800

Pentru a estima elasticitatea la mijlocul intervalului dintre cele două valori considerate anterior
succesiv ca puncte de referinţă vom utiliza următoarea formulă:

ΔQc (P 1 +P 2 )/2
EC/ P=− ×
ΔP (Q 1 +Q 2 )/2
În cazul în care dorim să măsurăm elasticitatea într-un punct anume de pe curba cererii şi nu
de-a lungul unui interval, sau altfel spus, între două puncte de pe respectiva curbă, vom utiliza
relaţia:
dQc P
E C/P =− ×
dP Qc

Test de autoevaluare 3.
Qc=10-2P iar P=2um, atunci EC/P?
2
=0 , 66
Răspuns: EC/P=-(-2) 6 .
In funcţie de valoarea coeficientului de elasticitate a cererii la preţ putem avea:
a) Cerere elastica, daca EC/P>1,in valoare absoluta, aceasta înseamnă că Δ%Qc>Δ%P.
 daca P creste cu 10%, atunci Q scade cu 20% .

Exemplu de bunuri cu cerere elastica:


 Bunurile de folosință îndelungată (electrocasnice, mașini etc)
 Bunurile ușor substituibile

b) Cerere inelastică, daca EC/P<1, in valoare absoluta ,aceasta înseamnă că Δ%Qc<Δ%P.


 daca P creste cu 10%, atunci Q scade cu 5% .

Exemplu de bunuri cu cerere inelastică:


 Bunuri de strictă necesitate (pâine, apa etc)
 Bunurile care au putini înlocuitori (care se înlocuiesc greu cu alte bunuri)

c) Cerere unitara, daca EC/P=1, in valoare absoluta ,aceasta înseamnă că Δ%Qc=Δ%P.


 daca P creste cu 10%, atunci Q scade cu 10% .
d) Cerere perfect elastica, daca EC/P ∞, in valoare absoluta; în acest caz cantitatea
ceruta
se modifica deși nu există o variație a prețului
d) Cerere perfect inelastică, daca EC/P 0, in valoare absoluta; în acest caz cantitatea
ceruta nu reacționează deși prețul se modifică
Exemplu de bunuri: țigări, medicamente

Ultimele trei tipuri de elasticitate îmbracă o formă grafică specifică, astfel:


Graficul nr.3: Cerere perfect inelastică
Graficul nr.4: Cerere perfect elastică

Graficul nr.5: Cerere unitară


 Qc/P- reprezintă panta curbei cererii Q=f(P). Cu cat panta este mai mica ( in
valoare absoluta), cu atât cererea este mai elastica. Daca panta este mai mare ( in
valoare absoluta), cu atât cererea este mai inelastică.
Qc = f(P)
Qc =a – bP
Qc = 10 – 2P
P0 = 2 => Qc0 = 6
P1 = 3 => Qc1 = 4
ΔP = 1 , ΔQc = -2

 Factorii care influenţează elasticitatea cererii la preţ


Cei mai importanţi factori care influenţează elasticitatea la preţ a cererii sunt: gradul de
substituire al bunurilor, ponderea cheltuielilor cu bunul studiat în totalul cheltuielilor
consumatorului, natura bunului şi perioada de timp de la modificarea preţului.
a) Gradul de substituire al bunurilor. În general, cu cât un bun este mai uşor de substituit în
consum, cu atât elasticitatea la preţ a cererii pentru bunul respectiv este mai mare.
b) Ponderea cheltuielilor cu bunul studiat în totalul cheltuielilor consumatorilor. Cu cât
această pondere este mai mare, cu atât elasticitatea este mai ridicată.
c) Natura bunului. Pentru bunurile de strictă necesitate, cum ar fi apa, energia ş.a., cererea tinde
să fie inelastică, dacă toate celelalte condiţii nu se modifică.
d) Perioada de timp de la modificarea prețului - cererea este inelastică pe termen scurt,
deoarece consumatorii au nevoie de o perioada mai lunga de adaptare la noile condiții de pe piața
și elastică pe termen lung.
B). Elasticitatea cererii la venit
Exprimă cât de sensibilă este cererea pentru un anumit bun la modificarea veniturilor
consumatorilor. Măsurarea acesteia se face cu ajutorul coeficientului de elasticitate a cererii
la venit determinat ca un raport între modificarea procentuală a cantităţii cerute şi
modificarea procentuală a venitului consumatorilor:

Δ%Q ΔQ V 0
EC /V =− =− ×
Δ%V ΔV Q 0

În funcţie de valorile acestui coeficient distingem două tipuri de bunuri:


 Bunuri normale→EC/V>0;
 Bunuri inferioare →EC/V<0;
C.) Elasticitatea încrucișata
Prin elasticitate încrucişată a cererii înţelegem modificarea cererii pentru un bun în funcţie de
modificare preţului altor bunuri, cum ar fi bunurile substituibile şi bunurile complementare.
Coeficientul de elasticitate încrucişată a cererii se determină ca un raport între modificarea
procentuală a cantităţii cerute dintr-un bun şi modificarea procentuală a preţului altui bun, astfel:

Δ% Qx ΔQx PY
ECx / Py = = ×
Δ% Py Δ Py Q X
În funcţie de acest coeficient bunurile pot fi:
 Bunuri substituibile, daca ECx/Py>0;
 Bunuri complementare, daca ECx/Py<0;
 Impactul elasticității cererii in funcție de preț asupra venitului total încasat de
producător

VT=P∙Qc , unde VT=venitul total, Qc=cantitatea ceruta, Qv=cantitatea vandută


Qc=Qv=Q

a) Cazul cererii inelastice :

P↗20% => Qc↙10%


P1=120%P0
VT0=P0∙Q0
VT1=P1∙Q1
IVT = IP∙IQ = 120%∙90% = 108% => VT↗8%
Concluzie:
!!! in cazul unei cereri inelastice există o relație directa între modificarea prețului unui bun și
modificarea încasărilor producătorului acelui bun. Decizia optima este de creștere a prețului.
b) Cazul unei cereri elastice:

Daca P↗20% => Qc↙30% => IVT = 120%∙70%=84% => VT↙16%

Concluzie:
!!! in cazul bunurilor cu cerere elastica exista o relație inversă între modificarea prețului și
modificarea încasărilor acelui producător. Decizia optima este de scădere a prețului.
Graficul nr.6: Relația dintre cerere, venit marginal, VT, elasticitatea cererii în funcție de preț.

Dacă Ec/p>1,Vmg>0;
Dacă Ec/p<1, Vmg<0;
Dacă Ec/p=1, Vmg=0, iar VT este maxim.

Bibliografie:
1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ASE - Economie, Ediţia a opta, Editura
Economică, Bucureşti, 2010 – capitolul 5
2. Dudian, M. (coordonator), Economie, Editura C.H.Beck, 2009-capitolul 5
3. Pindyck, R., Rubinfeld, D., Microeconomie, Pearson Education France, 2005-capitolul 4

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4
COMPORTAMENTUL PRODUCĂTORULUI
Parcurgând această unitate de învăţare vei fi capabil să:
- înțelegeți diferența intre termenul scurt si lung in economie
- cunoașteți factorii de producție
- înțelegeți importanta productivității
- explicați rolul, structura si tipurile de costuri
- înțelegeți importanta randamentelor de scara
- înțelegeți echilibrul producătorului

Secţiunea 1. Analiza producătorului pe termen scurt

Scopul oricărui producător este maximizarea profitul. Firmele atrag şi alocă resurse, le
transformă în factori de producţie şi realizează bunuri. Printre principalii factori de producție
putem enumera:

 munca (L)- resursele umane;

 capitalul(K)- terenuri, clădiri, echipamente etc.


Relația dintre factorii de producție (intrări) si producție (ieșiri) poate fi descrisă cu ajutorul unei
funcții de producție. Forma generala a unei funcții de producție este:
Q=f(L,K).
Orice producător in alegerile pe care le realizează trebuie sa facă o deosebire între termenul scurt
si lung.

 Pe termen scurt - un singur factor de producție este variabil-munca;

 Pe termen lung - toți factorii de producție sunt variabili.

 Legea randamentelor marginale descrescătoare.


Pe termen scurt putem vorbi de legea randamentelor marginale descrescătoare - pe măsură ce se
asociază unităţi succesive dintr-un factor de producţie variabil (L) la o cantitate dată de factor
de producţie fix (K), productivitatea marginală începe la un moment dat, să scadă.
Pentru a putea înțelege această lege trebuie să definim următoarele concepte:
a) Productivitatea medie (Wm)- producţia obţinută pe unitate de factor de producţie
utilizat.
Q
WmL= L ;
unde: WmL- productivitatea medie a muncii, Q-producția, L-munca
b) Productivitatea marginala (Wmg)- modificarea producţiei determinată de modificarea
cu o unitate a unui factor de producţie.
ΔQ dQ
=
WmgL= ΔL dL .
unde: WmgL- productivitatea marginala a muncii

Test de autoevaluare 1: Să se calculeze productivitatea medie și cea marginala pe baza tabelului


de mai jos si sa se reprezinte grafic.
Tabel nr.1: Productivitatea medie si cea marginala

K L Q

5 1 1000
5 2 2400
5 3 3600
5 4 4200
5 5 4200
5 6 3900
5 7 3500
Sursa : M.Dudian (coordonator), « Bazele economiei », Ed. AllBeck, 2004,pag.74

Răspuns:

K L Q WmL WmgL

5 1 1000 1000 1000


5 2 2400 1200 1400
5 3 3600 1200 1200
5 4 4200 1050 600
5 5 4200 840 0
5 6 3900 650 -300
5 7 3500 500 -400
Plecând de la tabelul de mai sus, putem reprezenta relație dintre productivitatea medie si cea
marginala, astfel:

Graficul nr.1: Relația dintre productivitatea medie si cea marginala

Din graficul de mai sus putem observa că:


A. Producția:

 până în punctul B producția crește cu o rata crescătoare;

 după punctul B producția va crește cu o rata descrescătoare;

 în punctul D producția este maximă, iar productivitatea marginală este zero;

 după punctul D, producția începe să scadă însă rămâne pozitivă;


B. Productivitatea marginala:

 atâta timp cat producția creste cu o rata crescătoare, productivitatea marginală crește;

 când producția începe sa crească cu o rata descrescătore, productivitatea marginala începe


sa scadă, însa rămâne pozitivă;

 când producția este maximă,productivitatea marginala este zero; după acest punct ea
devine negativă;
C. Productivitatea medie:
 până în punctul A productivitatea medie crește;

 în punctul A, WmL=WmgL→WmL este maximă;

 după punctul A, productivitatea medie începe să scadă, însă rămâne pozitivă;

 WmgL> WmL=> WmL↗;

 WmgL < WmL=> WmL ↙.

 Costurile pe termen scurt


Costurile explicite si costurile implicite : costul implicit (costul contabil) este reprezentat de
cheltuielile efective efectuate de firma (cheltuieli cu materii prime/materiale, salarii), costul
implicit (costul economic) se refera la costul de oportunitate (venitul pe care ar fi putut sa-l
obțină întreprinzătorul dacă ar fii utilizat altfel resursele).
Profit = VT – CT
a) Profit contabil = VT - costul explicit (contabil)
b) Profit economic = VT – (cost explicit + cost implicit)

Test de autoevaluare 2: VT = 100 um, Cexplicit = 50 um => Înainte de a iniția afacerea


întreprinzătorul obținea venituri (din salarii, chirie etc) în valoare de 30 um. Odata ce își
deschide afacerea el a renunța la veniturile anterioare. Sa se calculeze: a) costul explicit,
b)profitul contabil,c)profitul economic.

Răspunsuri:
a) Costul implicit = 30 um => cost de oportunitate
b) Profit contabil = 100 - 50= 50
c) Profit economic = 100 - (50+30)= 20

Profitul normal – constituie profitul care îi permite întreprinzătorului continuarea activității.


Daca acesta obține un profit mai mic de 30 um, atunci ar trebui sa revină la activitatea care îi
aducea venitul de 30 um.

In cazul în care o firma vrea să-si mărească producția, ea va trebui sa angajeze mai mulți
lucrători, costul total în acest caz este egal cu:
CT=CF+CV,(1)
unde: CF-cost fix independent de volumul producției (amortizarea, chiria, iluminatul etc);
CV-cost variabil care depinde de volumul producției (materii prime, salarii directe etc).

Daca împărțim relația (1) la producție, obținem:


CTM=CFM+CVM, (2)
unde: CTM –costul total mediu (CT/Q) ;CFM –costul fix mediu (CF/Q) ;
CVM –costul variabil mediu (CV/Q).
Daca Q creste, costul fix mediu scade deoarece CF rămâne constant (graficul nr.2)

Graficul nr.2: Funcția CFM

CFM

Funcția CVM crește în raport cu producția, cu excepția primelor unități de producție, când CVM
scade la început datorită:
 legii randamentelor marginale descrescătoare;

CV PL L PL
 știm că: CVM= Q = Q = WmL  →CVM este invers proporțional cu
productivitatea medie a muncii (PL –prețul muncii), ceea ce înseamnă că:

WmL ↗ => CVM↙


WmL ↙ => CVM↗
WmL max => CVM minim

Graficul nr.3: Funcția CVM

CVM

O altă categorie importantă de cost este costul marginal, care exprimă costul suplimentar
antrenat de ultima unitate de producţie realizată.
ΔCT ΔCV
=
Cmg= ΔQ ΔQ (caz discret) , (3)

dCT
Cmg= dQ (caz continuu)

ΔCV P L L1−P L L0 PL⋅ΔL P PL


= = L
Cmg= ΔQ = ΔQ ΔQ W mgL = WmgL  → Cmg este invers proporțional cu
productivitatea marginală a muncii (PL –prețul muncii), ceea ce înseamnă că

WmgL↗=> Cmg↙
WmgL↙=> Cmg↗
WmgL = max => Cmg = min

Test de autoevaluare 3: Să se calculeze pe baza tabelului de mai jos, costul marginal (Cmg),
costul total mediu (CTM), costul fix mediu (CFM) și costul variabil mediu (CVM).
Tabel nr.2

Q CF CV CT
0 2000 0 2000
1 2000 3400 5400
2 2000 4600 6600
3 2000 5600 7600
4 2000 7200 9200
5 2000 9500 11500
6 2000 12700 14700
Sursa : M.Dudian (coordonator), « Bazele economiei », Ed. AllBeck, 2004, pag.74

Răspuns:

Q CF CV CT Cmg CTM CFM CVM


0 2000 0 2000 2000 - - -
1 2000 3400 5400 3400 5400 2000 3400
2 2000 4600 6600 1200 3300 1000 2300
3 2000 5600 7600 1000 2533 666,66 1866,34
4 2000 7200 9200 1600 2300 500 1800
5 2000 9500 11500 2300 2300 400 1900
6 2000 12700 14700 3200 2450 333,33 2166,67
Test de autoevaluare 4: Fie funcția costului total de forma: CT(Q)=10+2Q. Sa se calculeze: a)
CF, CV, Cmg;
b) daca Q=0, atunci CT?
a) CF=10, CV=2Q, Cmg=2
b) CT=10

 Relația dintre CTM,CVM si costul marginal

Graficul nr.4: CF,CV,CT si CTM, CVM , Cmg


CT
CT, CV, CF
CV

CF

CTM, CVM, Cmg

Cmg

CTM

CVM

Din graficul de mai sus, putem observa :

 Cmg < CVM  CVM scade ;


 Cmg = CVM  CVM este minim ;
 Cmg > CVM  CVM creste ;
 Cmg < CTM  CTM scade ;
 Cmg = CTM  CTM este minim ;
 Cmg > CTM  CTM creste.
 CFM este constant pe măsura ce crește producția.
Pragul de rentabilitate : reprezintă acel nivel al producției la care firma își recuperează în
totalitate cheltuielile făcute. VT = CT => Pr = 0
Test de autoevaluare 5: Fie funcția costului total de forma: CT(Q)=CT = 10+Q , iar venitul
total: VT(Q) = 2Q. Sa se calculeze producția care corespunde pragului de rentabilitate?
Răspuns:
10+Q=2Q, Q=10 unități

Secţiunea 2. Analiza producătorului pe termen lung

 Dreapta izocostului
Ansamblul combinaţiilor de factori de producţie pe care consumatorul le poate realiza cu
aceeaşi cheltuială formează izocostul producţiei.
CT=K· PK+L· PL, ecuația liniei izocostului (4)
în care K şi L sunt cantităţile consumate din factorii de producţie
Daca împărțim relația (4) la PK, obținem:
K=(- PL/ PK)L+CT/ PK,
iar - PL / PK = reprezintă panta izocostului.

Graficul nr.5: Dreapta izocostului


K
CT/PK

CT/PL L
Daca resursele producătorului cresc, dreapta izocostului se va deplasa la dreapta (va crește); in
caz contrar se va deplasa la stânga (va scădea )
Graficul nr.6: Deplasarea izocostului
K
CT’/PK CT’>CT

CT/PK

CT/PL CT’/PL L

 Curba de izoproducție sau izocuanta


Ansamblul combinaţiilor de factori de producţie pentru care firma obţine aceeaşi producţie se
numeşte curba de izoproducţie sau izocuanta.

 Are loc substituția L cu K => L↙(ΔL 0) și K↗(din ce in ce mai puțin, firma nu


renunța însa la toți lucrătorii );
 Are loc substituția K cu L => K↙(ΔK 0) și L↗ (din ce in ce mai puțin);

Graficul nr.7: Curba de izoproducției

Q’

Harta curbelor de izoproducție : cuprinde totalitatea combinațiilor tehnice care pot exista intre
K si L.
Graficul nr.8: Harta curbelor de indiferenta

Panta izocuantei este rata marginala de substituție tehnica (Rmgst)- preţul relativ la care un
producător este dispus să înlocuiască un factor de producţie cu altul astfel încât producţia să nu
se modifice.

− ΔK WmgL
=
Rmgst= ΔL WmgK
 Optimul producãtorului

Echilibrul producãtorului (optimul) are loc atunci când:


 producția crește în condițiile în care firma are același cost total;
 firma obține aceeași producție cu costuri cât mai mici ( minimizarea costurilor la o
producție datã).

Optimul producătorului are loc în punctul de tangenţă dintre curba de izoproducţie şi izocuanta.
In punctul de optim (E)

pantacurbei de izoproductie=pantaizocostului→
− ΔK WmgL PL
=
Rmgst= ΔL WmgK = P K
Pentru determinarea optimului producătorului:
CT=K· PK+L· PL

WmgL PL
WmgK = P K
Graficul nr.9: Optimul producătorului

Punctele A si B nu reprezintã combinația optimã, deoarece producția poate sã mai creascã, iar
costul total sã nu se modifice. Nici combinația C, respectiv D nu este optima deoarece putem
produce o cantitate Q2 la un nivel al costului mai scãzut. In concluzie, firma va cãuta sã producã
cantitatea Q2 la un cost cat mai mic, iar acest lucru se întâmpla in punctul E.

 Costurile pe termen lung

Deoarece ambii factori de producție sunt variabili pe termen lung atunci toate costurile vor fi
variabile => CT = CV. Pe termen lung se calculează productivitatea medie globală (eficiența
medie obținută prin utilizarea unei unități de muncă respectiv de capital-Wmgl).

Pe termen lung curba CTM este tangenta la un număr infinit de curbe ale CTM pe termen
scurt.
Graficul nr.10 : CTM pe termen lung
CTM

Q
In acest ca, putem vorbi de legea randamentelor de scara, care ne arata cum reacționează
producției la modificarea tuturor factorilor de producție. Randamentele de scară pot fi:
Graficul nr.11:Randamentele de scară

- crescătoare (economii de scară) - daca producția creste mai mult decât cantitatea de factori de
producție utilizați (zona I, unde CTMtl↙ => Wmgl↗). Cauze:
 achiziției unei cantități mai mari de materii prime cu o reducere de preț (se pot negocia
discount-uri);
 folosirea unor utilaje cu o capacitate mai mare de producție (de exemplu daca o firma
achiziționează un utilaj cu ajutorul căruia se poate produce o cantitate de 10 ori mai
mare in același timp cheltuielile cu forța de muncă si cheltuielile materiale nu vor crește
de 10 ori).
- constante - daca producția creste proporțional cu creșterea factorilor de producție utilizați
(CTMtl este minim => Wmgl este constanta sau maximă). Cauze: specializarea firmei;
- descrescătoare (dezeconomii de scară) - daca producția creste mai puțin decât cantitatea de
factori de producție utilizați. (CTMtl↗ => Wmgl↙). Cauze: extinderea firmei.

Concluzie:
Comparație intre termenul scurt si termenul lung in teoria producătorului
 Termen scurt => acționează legea randamentelor marginale descrescătoare;
 Termen lung => exista productivitate globala (Wgl), adică randamentele de scara (firma
își modifică scara producției, adică posibilitățile de producție);

Bibliografie:
1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ASE - Economie, Ediţia a opta, Editura
Economică, Bucureşti, 2010 – capitolul 4
2. Dudian, M. (coordonator), Economie, Editura C.H.Beck, 2009-capitolul 6
3. Pindyck, R., Rubinfeld, D., Microeconomie, Pearson Education France, 2005-capitolul 6 si 7
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5
OFERTA

Parcurgând această unitate de învăţare vei fi capabil să:


- explicați relația dintre cantitatea oferită si preț
- faceți diferența între cantitatea oferita si oferta
- evidențiați factorii si condițiile care influențează oferta
- calculați elasticitatea cererii
- înțelegeți echilibrul pieței
- faceți diferența între preț maxim si preț minim

Secţiunea 1. Ce este oferta?

Oferta reprezintă relaţia dintre cantitatea pe care un producător doreşte şi poate să o vândă
dintr-un anumit bun şi preţul respectivului bun de-a lungul unei perioade de timp determinate.
Prin însumarea ofertelor individuale se obţine oferta pieţei.
n
∑ Qi
Qtotala= i=1 , Qi=oferta individuala
Test de autoevaluare 1: Pe baza tabelului de mai jos sa se calculeze oferta totală.

Tabelul nr.1: Oferta individuala si oferta totala pentru bunul X

Preț Firma A Firma B Firma C


1 10 20 30
2 20 30 40
3 30 40 50
4 40 50 60
5 50 60 70
Răspuns:

Preț Firma A Firma B Firma C Oferta totala


1 10 20 30 60
2 20 30 40 90
3 30 40 50 120
4 40 50 60 150
5 50 60 70 180

Din tabelul de mai sus putem observa că atunci când preţul creşte, cantitatea oferită creşte şi ea,
iar când preţul scade, cantitatea oferită scade. Relaţia directă, pozitivă, dintre preţ şi cantitatea
oferită poartă numele de legea ofertei

Graficul nr.1: Curba ofertei

Concluzie:
Din graficul de mai sus observam ca la o modificarea a prețului ne vom deplasa pe aceeași
curba a ofertei. Modificarea ofertei în funcţie de preţ nu deplasează curba ofertei şi o vom numi
extinderea (când preţul creşte), respectiv contracţia ofertei (când preţul scade). Creşterea şi
descreşterea ofertei sunt determinate de modificarea altor factori decât preţul, numiţi
condiţiile ofertei.
Secţiunea 2. Condițiile ofertei
a) Costul producţiei. O reducere a preţului factorilor de producţie determină reducerea
costurilor,ceea ce duce la creșterea ofertei ( deplasarea la dreapta);o creștere a costurilor de
producție, determină scăderea ofertei ( deplasarea la stânga). Exista o relație inversa între
costul de producție si oferta;
b) Modificările tehnologice. Descoperirea şi aplicarea unor tehnologii determina creșterea
ofertei. Exista o relație directă între modificările tehnologice si oferta;
c) Taxele suportate de către firma : O creştere a taxelor determină o creșterea a costurilor de
producție și o scăderea a ofertei ( deplasarea la stânga); in caz contrar oferta va crește la o
scădere a taxelor. Exista o relație inversa între taxele suportate de firma si oferta;
d) Subvențiile de care beneficiază producătorul : daca subvențiile cresc => cheltuielile de
producție pe care le suportă producătorul vor scădea => oferta creste. Exista o relație directa
intre subvenții si oferta;
e) Condițiile naturale : se afla in relație directa cu oferta;
f) Aşteptările privind evoluţia preţului. Dacă producătorii anticipează o creştere a preţului
atunci oferta prezenta va creste ( reciproca fiind si ea adevărată). Exista o relație inversă intre
anticipațiile privind prețul si oferta prezenta;
g) Numărul ofertanţilor. Creşterea numărului de producători determina creșterea ofertei
(reciproca fiind si ea adevărată). Exista o relație directa intre numărul de ofertanți si oferta;

Concluzie:
Creşterea ofertei deplasează curba ofertei către dreapta, iar reducerea sa deplasează curba
către stânga, după cum puteţi observa din următorul grafic:

Graficul nr.2: Deplasarea ofertei


Secţiunea 3. Elasticitatea ofertei
Elasticitatea ofertei exprimă modul în care reacţionează oferta la modificarea factorilor care o
influenţează, altfel spus cât de sensibili sunt producătorii la schimbarea condiţiilor ofertei.

 Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ

Modificarea cantităţii oferite în funcţie de modificarea preţului ne arata elasticitatea ofertei, care
se calculează cu ajutorul coeficientului de elasticitate. Acesta ne arata raportul dintre variaţia
procentuală a cantităţii oferite (Qo) şi variaţia procentuală a preţului.

Δ%Qo ΔQo P 0
= ×
EQ/P= Δ%P ΔP Q0
Test de autoevaluare 2:
Daca prețul bunului X creste de la 4 um la 5um  (cazul discret), sa se calculeze coeficientul de
elasticitate.
P0 = 4um  Q0 = 800
P1 = 5um  Q1 = 900

Răspuns:
(900−800) 4
× =0,5
EQ/P= 5−4 800

Pentru a estima elasticitatea la mijlocul intervalului dintre cele două valori considerate anterior,
succesiv ca puncte de referinţă vom utiliza următoarea formulă:

ΔQ (P 1 +P 2 )/2
EQ /P= ×
ΔP (Q 1 +Q 2 )/2
În cazul în care dorim să măsurăm elasticitatea într-un punct anume de pe curba ofertei şi nu de-a
lungul unui interval, sau altfel spus, între două puncte de pe respectiva curbă, vom utiliza relaţia:

dQo P
E Q/ P= ×
dP Q
Test de autoevaluare 3:
Qo=3+2P iar P=1um, atunci EQo/P?

Răspuns:
1
=0,4
EQo/P=2 5

Panta curbei ofertei este Q/P care corespunde Q=f(P) sau dQ/dP.
In funcţie de valoarea coeficientului de elasticitate a ofertei la preţ, vom spune că:
b) oferta este elastică, dacă EQ/P>1→ Δ%Qo>Δ%P;
 daca P creste cu 10%, atunci Q creste cu 20% ;
c) oferta este inelastică, dacă EQ/P<1→ Δ%Qo<Δ%P.

 daca P creste cu 10%, atunci Q creste cu 5% ;


d) oferta are elasticitate unitară, dacă EQ/P=1→ Δ%Qo=Δ%P.
 daca P creste cu 10%, atunci Q creste cu 10% ;
e) oferta este perfect elastică, dacă Eo/p ∞;

f) oferta este perfect inelastică, dacă Eo/p 0.


Ultimele trei forme de elasticitate pot fi reprezentate grafic, astfel:

Graficul nr.3: Oferta perfect inelastică

Graficul nr.4: Oferta perfect elastică


Graficul nr.5: Oferta unitara

 Factorii care influențează elasticitatea ofertei


a) Costul producţiei. Cu cât costul producţiei este mai mare, cu atât elasticitatea este mai mică.
b)Gradul de substituire al bunurilor în ofertă; dacă bunurile sunt uşor substituibile,
elasticitatea ofertei este mare.
c) Complementaritatea în ofertă a bunurilor-daca bunurile sunt complementare in oferta, atunci
aceasta este puternic inelastică.
d) Posibilităţile de stocare şi costul stocării. Cu cât posibilităţile de stocare sunt mai
numeroase, cu atât elasticitatea ofertei este mai mare. Cu cât costul stocării este mai mare, cu
atât elasticitatea ofertei este mai mică.
e) Perioada de timp de la modificarea preţului. Oferta este mai elastică pe termen lung decât
pe termen scurt.
 Elasticitatea încrucişată a ofertei

Elasticitatea încrucişată a ofertei exprimă modificarea procentuală a cantităţii oferite dintr-un


bun în funcţie de modificarea preţului altor bunuri. Formula generală de determinare este:
Δ%Qx ΔQx Py
= ×
EQx/Py= Δ% Py Δ Py Qx

în care Qx este cantitatea oferită din bunul x, iar P y este preţul bunului y. În funcţie de acest
coeficient bunurile pot fi:
 substituibile, dacă EQx/py<0;
 complementare, dacă EQx/py 0.

Secţiunea 4. Echilibrul pieței

Grafic, echilibrul se stabileşte în punctul de intersecţie a curbei cererii cu curba ofertei, după cum
urmează:
Graficul nr.6: Echilibrul pieței

Daca P>Pe→ Qo>Qc→surplus (exces) de oferta (Qo-cantitatea oferită; Qc- cantitatea cerută)

Graficul nr.7: Exces de ofertă


Daca P<Pe→ Qo<Qc- surplus (exces) de cerere sau penurie

Graficul nr.8: Exces de cerere

 Deplasarea echilibrului
Test de autoevaluare 4. Daca prețul factorilor de producție scade, cum se va modifica prețul
si cantitatea de echilibru?
Răspuns:

 daca prețul factorilor de producție scade, oferta creste (se deplasează la dreapta). In acest
caz prețul scade de la P1 la P2 iar cantitatea de echilibru creste de la Q1 la Q2.
Graficul nr.9: Deplasarea ofertei la dreapta

Test de autoevaluare 5. Daca cererea crește mai mult decât oferta, cum se va modifica
prețul si cantitatea de echilibru?

Răspuns:

 daca cererea creste mai mult decât oferta, din graficul de mai jos putem observa ca prețul
creste de la P1 la P2, iar cantitatea de echilibru de la Q1 la Q2.

Graficul nr.10: Deplasarea cererii si ofertei la dreapta


Secţiunea 5. Intervenția statului
Guvernele pot interveni asupra preţurilor pieţei fie în mod direct, prin controlul preţurilor, fie
indirect, prin măsuri care să afecteze comportamentul producătorilor şi consumatorilor.
Intervenţia directă a statului se face prin stabilirea unor niveluri maxime sau minime de
preţ. Dacă statul fixează un nivel maxim al preţului, sub preţul de echilibru, producătorii nu
au voie să-l depăşească şi atunci vor produce mai puţin.

Graficul nr.11: Preț maxim

Consecințe: penurie; inflaţia; dezvoltarea pieţei negre.


Preţurile minime sunt mai mari decât cel de echilibru, se practică în scopul declarat al statului
de asigura un venit mai mare anumitor producători, cum ar fi fermierii în Uniunea Europeană.
Graficul nr.12: Preț minim
Consecințe: exces de oferta.
Bibliografie:
1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ASE - Economie, Ediţia a opta, Editura
Economică, Bucureşti, 2010 – capitolul 6
2. Dudian, M. (coordonator), Economie, Editura C.H.Beck, 2009-capitolul 7
3. Pindyck, R., Rubinfeld, D., Microeconomie, Pearson Education France, 2005-capitolul 1 si 2

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 6
CONCURENȚA

Parcurgând această unitate de învăţare vei fi capabil să:


- înțelegeți importanta concurentei
- explici ce este concurenta perfecta
- explici avantajele si dezavantajele fiecărei piețe imperfecte

Secţiunea 1. Concurenţă-abordare teoretică


Pieţele există ori de câte ori oamenii se întâlnesc spre a cumpăra şi vinde mărfurile şi serviciile
lor. Relaţiile dintre agenţii economici care acţionează pe aceeaşi piaţă cu scopul de a-şi realiza
propriile interese , sunt relaţii de concurenţă. Pentru a putea vorbi de concurenţă trebuie să
plecăm de la următoarele premise :
 preţurile se formează liber pe piaţă;
 nici un agent economic nu trebuie să îngrădească libertatea de acţiune a altui
agent economic;
 fiecare agent economic trebuie să respecte legislaţia existentă - concurenţă
loială; în caz contrar putem vorbi de concurenţă neloială;
 numeroşi agenţi ai cererii şi ai ofertei.
Prin intermediul concurenţei se asigură:
 o bună alocare a resurselor;
 nevoile oamenilor sunt mai bine satisfăcute;
 diversificarea producţiei;
 îmbunătăţirea calităţii bunurilor şi serviciilor oferite pe piaţă;
 dezvoltarea procesului inovaţional.
Economiştii vorbesc deseori despre « structura » unei pieţe. Prin aceasta ei înţeleg numărul şi
puterea cumpărătorilor şi a vânzătorilor. In anumite sectoare de activitate ca de exemplu,
producţia de ciocolată, trei sau patru firme autohtone şi câţiva producători străini satisfac
întreaga cerere care există pe piaţă. In schimb pe piaţa titlurilor de valori sunt mulţi cumpărători
şi vânzători. In continuare vom descrie piaţa cu concurenţă perfectă şi piaţă cu concurenţă
imperfectă.
Secţiunea 2. Concurenţa perfectă
Piaţa cu concurenţă perfectă este un model teoretic, de care se aproprie însă multe pieţe reale :
bursa, piaţa muncitorilor necalificaţi etc. Studiul acestei pieţe ne este util, deoarece ne ajută să
înţelegem mai bine modul în care funcţionează celelalte structuri de piaţă, plecând de la aceasta.
Acest tip de piaţă se caracterizează prin :
 Atomicitatea cererii şi a ofertei-aceasta înseamnă că pe piaţă avem numeroşi
producători şi consumatori care nu pot influenţa piaţa ;
 Absenţa barierelor la intrarea şi la ieşirea pe/de pe piaţă-orice producător/consumator
poate intra şi ieşi de pe piaţă când doreşte. Firmele intră pe piaţă atunci când obţin profit
şi ies de pe piaţă atunci când înregistrează pierderi.
 Omogenitatea produselor-produsele oferite de producători şi achiziţionate de
consumatori sunt identice ;
 Transparenţa perfectă-fiecare producător/consumator dispune de aceeaşi informaţie în
ceea ce priveşte evoluţia pieţei pe care acţionează. Nici un cumpărător sau vânzător nu
ştie mai mult decât altul despre ce se întâmplă piaţă ;
 Perfecta mobilitate a factorilor de producţie-factorii de producţie (munca şi capitalul)
se pot deplasa cu uşurinţă de la o firmă la alta, într-o perioadă scurtă.

 Formarea preţului în concurenţă perfectă

Pe piaţa cu concurenţă perfectă preţul se formează liber prin confruntarea cererii şi a ofertei.
Fiecare firmă nu are nicio putere de decizie asupra preţului bunului pe care îl produce. Datorită
concurenţei, omogenităţii produselor şi a ponderii foarte scăzute în ansamblul pieţei, firma este
obligată să practice preţul stabilit pe piaţă . Din această cauză firma consideră preţul ca o
variabilă exterioară care i se impune ; deci firmele pe această piaţă sunt primitoare de preţ
(price-taker)→cererea unei firme in concurenta perfecta este perfect elastică.
Graficul nr.1: Cererea pieței și cererea la nivelul unei firme care acționează în concurență
perfectă
 Concurența perfectă pe termen scurt
Profitul unei firme poate fi scris, astfel:
Pr=VT-CT,
unde :Pr- profitul; VT-venitul total; CT- costul total
VT=P·Q.
unde : P-prețul; Q-producția.
Venitul mediu (Vm) poate fi calculat ca fiind venitul total raportat la producție.

VT PQ
=P
Vm= Q = Q
Plecând de la relațiile de mai sus, putem spune ca Vm=P.
Venitul marginal ne arata cum se modifica venitul total daca producția crește cu o unitate.

Δ RT dRT
Vmg= ΔQ sau Vmg= dQ ;
Intre venitul marginal si cel mediu exista următoarea relație:
 venitul marginal este pozitiv şi venitul total creşte;
 venitul marginal este negativ şi venitul total scade;
 venitul marginal este constant si venitul total este constant.
In cazul nostru P este constant→Vm=P=constant→Vm=Vmg=P.
 Echilibrul firmei
Pe termen scurt, echilibrul firmei se stabileşte în punctul în care costul marginal este egal cu
venitul marginal ( Vmg= Vm), graficul nr.2:
Graficul nr.2: Echilibrul firmei pe termen scurt
Cutia 1: Maximizarea profitului

Pr=RT-CT.
Prima derivată :
d Pr dRT dCT
= − ;
dQ dQ dQ
0=Rmg−Cmg → Rmg=Cmg
A doua derivată :
dRmg dCmg
− <0 ;
dQ dQ
dCmg
<0 ;
0- dQ  
dCmg
>0 ;
dQ
Profitul este maxim in concurenta perfecta pe termen scurt,
atunci când Vmg=Cmg, iar Cmg este crescător.
Concluzie: Pe termen scurt

P=Vm=Vmg=Cmg in concurenta perfecta


enconcurrence parfaite à cout terme
Test de autoevaluare 1:
Firma ANA S.R.L. acționează pe o piață cu concurenta perfecta, iar funcția costului total este:
CT(Q)=5+2Q2. Daca prețul pieței este de 10 um, sa se calculeze:
a) producția optima;
b) profitul.

Răspuns:
a) P=Cmg
b) Pr=VT-CT=P·Q-CT=10·2,5-(5+2·2,52)=7,5 um

 Concurenta perfecta pe termen lung


Existenţa profitului pe termen scurt atrage şi alte firme pe această piaţă, ceea ce conduce la
creşterea ofertei şi deplasarea curbei ofertei către dreapta:

Graficul nr.3: Echilibrul firmei pe termen lung

Cât timp există pe piaţă firme care obţin profit, oferta continuă să se deplaseze la dreapta şi
preţul să scadă. Echilibrul pe termen lung se stabileşte la acel nivel al producţiei q 1 pentru care
venitul marginal, preţul, costul marginal şi costul mediu sunt egale, iar costul unitar este
minim; în aceste condiţii, profitul este zero.
Concluzie: Pe termen lung

P=Vm=Vmg=Cmg=CTM in concurenta perfecta


enconcurrence parfaite à cout terme

Secţiunea 3. Concurenţa imperfectă


Concurenţa imperfectă se caracterizează prin pierderea anumitor trăsături ale concurenţei
perfecte. In aceste condiţii putem vorbi de principalele structuri de piaţă : monopol, concurenţă
monopolistică, oligopol şi piaţa consumatorilor (piaţa de monopson şi oligopson)
 Monopolul
Monopolul se caracterizează prin:
 o singură firmă oferă pe piaţă un anumit produs;
 produsul respectiv nu poate fi substituit.

Monopolul pur este un model teoretic, întrucât în practică este imposibil ca o firmă să
întrunească toate criteriile menţionate anterior. Din această cauză pe piaţă întâlnim de cele mai
multe ori firme care au putere de monopol, care constă în capacitatea firmei de a influenţa
preţul şi de a deţine o cotă de piaţă foarte mare.
De ce există monopolurile ?
Monopolurile există datorită barierelor de intrare pe piaţă, care pot fi determinate de :
 guvern-atunci când statul acordă facilităţi unei singure firme în ceea ce priveşte dreptul
de a produce un anumit bun (monopol legal) ;
 costul ridicat de producţie-datorită acestui cost ridicat firmele nu pot intra pe piaţă, ca
de exemplu : transportul feroviar (monopol natural) ;
 inovaţii-atunci când o singură firmă deţine o anumită inovaţie fiind singura capabilă să
producă un anumit bun (monopol inovaţional).

Diferenţa fundamentală între monopol şi o firmă care acţionează pe o piaţă cu concurenţă


perfectă, constă în faptul că :
 monopolul poate influenţă preţul pe piaţă ;
 nu există diferenţă între cererea către firmă şi cererea către piaţă.

 Formarea preţului în cazul monopolului

O firmă care deţine monopolul pe piaţă pe care acţionează poate stabili fie preţul pe piaţă, fie
cantitatea care poate fi achiziţionată de consumatori. Preţul nu mai este fixat în afara firmei,
ca în concurenţă perfectă, ci de firmă şi este o variabilă care descreşte odată cu cantitatea
produsă (curba cererii este descrescătoare), iar cantitatea care va fi cumpărată la acest preţ este
stabilită de consumatori. Există însă posibilitatea ca firma să stabilească cantitatea care poate fi
cumpărată de pe piaţă iar consumatorii decid preţul pe care îl vor plăti pentru această cantitate.
Cea mai cunoscută accepţiune cu privire la modul de stabilire a preţului este cea din întâi, adică
preţul este stabilit de firmă, însă cea de a două s-a dovedit a fi mai interesantă din punct de
vedere analitic. Profitul monopolului este maxim, atunci cand Vmg = Cmg. Grafic, optimul
monopolului eficient se reprezintă astfel:
Graficul nr.4: Maximizarea profitului

Test de autoevaluare 2:
Firma Mara S.R.L. deține monopolul pe piața bunului X. Funcția cererii este: P (Q)=10-2·Q iar
a costului total CT(Q)=2Q2,sa se calculeze:
a) producția optima;
b) profitul.

Răspuns:

a) Vmg=Cmg
VT=P·Q=(10-2·Q)·Q=10·Q-2·Q2
Vmg=(VT)’Q=10-4·Q
Cmg=(CT)’Q=4·Q
la echilibru: Vmg=Cmg

b) P=10-2·1,25=7,5 um
Pr=VT-CT=P·Q-CT=7,5·1,25-2·1,252=6,25 um

 Concurenţa monopolistică

Concurenţa monopolistică se aproprie cel mai mult de concurenţa perfectă şi de monopol


Această piaţă se caracterizează prin următoarele trăsături :
 atomicitatea cererii şi a ofertei, astfel încât fiecare ofertant deţine
o cotă mică din piaţă ;
 intrare şi de ieşire de pe piaţă este relativ liberă, în sensul că
există mici cheltuieli legate de accesul pe piaţă;
 diferenţierea produselor, adică diferă unele de altele.
Diferenţierea face posibilă concurenţa, atât prin preţ, cât şi prin alte mijloace, cum ar fi
reclama, perioada de garanţie etc;
 transparenţa este mare, dar nu perfectă. Atât producătorii, cât şi
consumatorii suportă cheltuieli de informare. Formarea preţului pe piaţa cu
concurenţă monopolistică 
Datorită faptului că produsele sunt diferenţiate firmele îşi stabilesc pe termen scurt preţul. Din
această cauză piaţa monopolistică seamănă cu monopolul numai că, cererea la nivelul unei
astfel de firme este mai elastică. Pe termen lung, datorită existenţei profitului pe termen scurt,
pe piaţă vor intra mai multe firme ceea ce va determina o deplasare la stânga a curbei cererii la
nivelul unei firme până când profitul va dispărea (preţul devine egal cu costul total mediu).
 Oligopolul
Termenul de oligopol provine din două cuvinte din limba greacă « oligos », care înseamnă mulţi
şi « polein », care înseamnă vânzare.
Această piaţă se caracterizează :
 printr-un un număr mic de producători - aceasta înseamnă că producătorii pot
influenţa atât piaţa cât şi deciziile celorlalţi producători şi din această cauză firmele au
un comportament strategic;
 prin atomicitatea cererii –pe această piaţă există numeroşi cumpărători;
 prin bariere de intrare pe piaţă, de exemplu : costul mare de intrare (în cazul industriei
producătoare de automobile), brevete de invenţie (produsele anumitor industrii, cum ar fi
aluminiul, produse chimice şi electronice) ;
 prin omogenitatea produselor (oţel, aluminiu) sau diferenţierea acestora
(automobile,ţigări, telefonie mobilă) ;
 prin faptul că, firmele care acţionează pe această piaţă pot încheia înţelegeri şi în acest
caz putem vorbi de :
 cartel - un grup de firme care şi-au păstrat autonomia decizională, dar se
înţeleg cu privire la preţ şi la segmentul de piaţă pe care fiecare firmă
trebuie să-l deţină (de exemplu OPEC) ;
 Trust - un grup de firme care nu şi-au păstrat autonomia decizională, ceea
ce înseamnă că firmele în cauză au fuzionat (de exemplu trustul
Rompetrol).

In urma înţelegerilor dintre firme acestea acţionează ca un monopol.

 concurenţa pe această piaţă se desfăşoară prin :


- intermediul preţurilor ;
- publicitate ;
- acordarea de facilităţi consumatorilor.
 Formarea preţului în oligopol
Aşa cum am spus mai sus, comportamentul firmelor care acţionează pe această piaţă este unul
strategic, deoarece fiecare firmă îşi concepe acţiunile în funcţie de comportamentul celorlalte
firme. Din această cauză modificarea preturilor este o decizie comună a firmelor oligopoliste.
Pentru a înţelege mai bine, vom presupune că pe piaţa « x » există trei firme, iar produsele oferite
sunt omogene. Dacă una din cele trei firme îşi va reduce preţul, scopul fiind acela a-şi mari
vânzările, celelalte firme vor face acelaşi lucru pentru a se putea menţine pe piaţă. Acest tip de
comportament poate fi considerat un « război al preţurilor », care nu este întotdeauna cel mai
bun, deoarece preţul poate scădea până la nivelul la care devine egal cu costul unitar, iar profitul
dispare. Dacă pe piaţă există în schimb un leader, acesta va stabili fie nivelul preţului, fie
cantitatea de bunuri pe care o va realiza.

Caracteristicile pieţelor economice

Concurenţa Concurenţa Oligopol Monopol


perfectă
monopolistică

Număr de Multe firme Multe firme Câteva firme Un singur


firme independente. ofertant
Nici una nu
poate controla
piaţă

Controlul Nu există. Pe termen O decizie Mult control


asupra Piaţa stabileşte scurt preţul comună la
preţurilor preţul. este stabilit de nivelul
producător. Pe firmelor.
termen lung de
piaţă.

Diferenţierea Nu există. Există Există si putem Nu există


produselor Produsele sunt avea şi produse
omogene. omogene.
Uşurinţa Uşoară Relativ Dificilă Foarte dificilă
intrării/ieşirii
de pe piaţă

Exemplu Bursa de valori Țăranii din Industria de Microsoft


piaţă autoturisme

Bibliografie:
Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ASE - Economie, Ediţia a opta, Editura
Economică, Bucureşti, 2010 – capitolul 7,8 si 9
Dudian, M. (coordonator), Economie, Editura C.H.Beck, 2009-capitolul 9,10 si 11
Pindyck, R., Rubinfeld, D., Microeconomie, Pearson Education France, 2005-capitolul 9,12 si 13

Bibliografie generală a grupului unităţilor de învăţare

1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ASE - Economie, Ediţia a opta, Editura
Economică, Bucureşti, 2010, capitolele de la 1 la 10.
2. Dudian, M. (coordonator), Economie, Editura C.H.Beck, 2009, capitolele de la 1 la 11
3. N. Gregory Mankiw, Brief Principles of Macroeconomics, 5th edition, Cengage Learning, 2010,
capitolele 1,2 si 3
4. Pindyck, R., Rubinfeld, D., Microeconomie, Pearson Education France, 2005-capitolele
1,2,3,4,6,7,9,12 si 13

S-ar putea să vă placă și