Ministerul Educației Culturii Și Cercetării al Republicii Moldova

Mun.Balti

Generalitati Privind Sistemele Hidraulice De Actionare

Clasificarea Pompelor Volumice. Pompe Cu Roti dintate Cu
Angregare Exterioara
Actionari Pneohidraulice

Elaborat:Porcirean Daniel

Verificat:Grozavu Valeriu

Grupa:E-229

Balti 2021
 Generalitati Privind Sistemele Hidraulice De Actionare
Clasificarea Pompelor Volumice.

Generalitati privind sistemele hidraulice de actionare Definitie. Prin sistem hidraulic de

actionare se intelege acel sistem in care transmiterea energiei de la sursa la
consumator se realizeaza prin intermediul unui curent de lichid sub presiune.
Clasificare. Dupa ponderea energiei potentiale sau a celei cinetice in cadrul energiei
totale, exista: -sisteme hidrostatice - la care predomina energia potentiala datorata
presiunii statice; ele prezinta o caracteristica mecanica rigida si au o larga utilizare in
actionarea masinilor si utilajelor industriale; -sisteme hidrodinamice - la care predomina
energia cinetica; ele prezinta o caracteristica mecanica elastica si au o utilizare redusa
in industrie. Structura generala. Un sistem hidrostatic se compune din urmatosrele
elemente: ME - sursa primara de energie mecanica; GH generator hidraulic; MHR -
motor hidraulic rotativ (sau linear MHL); ACR - aparataj de comanda si reglare; AA -
aparataj auxiliar;

OL - organul de lucru antrenat.

Mediul hidraulic este suportul material prin prin care se transmite energia hidraulica de
la sursa la consumator. Deoarece el vine in contact cu masinile hidraulice, cu aparatajul
si cu personalul de deservire, iar in timpul functionarii instalatiei este supus unor variatii
importante de presiune, temperatura si viteza, el trebuie sa raspunda urmatoarelor
cerinte generale: - stabilitate ridicata a proprietatilor fizico-chimice, in special a
vascozitatii, in domeniul temperaturilor normale de lucru (30-70 C) si la variatii ale
presiunii (0- x100 bar.); - sa nu fie coroziv sau toxic; - sa aiba un cost cat mai redus.
 Masini hidraulice
Masinile hidraulice sunt convertizoare de energie, care transforma energia
mecanica in energie hidraulica (generatoare hidraulice, sau pompe), sau
energia hidraulica in energie mecanica (receptoare hidraulice, sau motoare),
ele fiind in general masini reversibile.

Clasificare
Dupa tipul energiei hidraulice produse (sau consumate), se deosebesc:
- masini hidrostatice, sau volumice, la care predomina energia potentiala
datorata presiunii lichidului;
- masini hidrodinamice, sau centrifuge, la care predominanta este energia
cinetica a lichidului.
In actionarile hidrostatice se utilizeaza masinile volumice, care realizeaza debitul
prin transportul unor cantitati determinate de lichid cu o anumita frecventa, ca
urmare a variatiei controlate a volumului unor camere de pompare, rezultand o
caracteristica mecanica rigida de actionare;

Caracteristicile generale ale

pompelor volumice: a)Debitul
mediu teoretic: QT = ∆V.z.i.n, in
care:
∆V este variatia volumului camerelor de
pompare; z- numarul camerelor de
pompare;
i-numarul de actiuni (cicluri absorbtie –refulare la o rotatie a
axului pompei); n-turatia de antrenare a pompei; b)Debitul
real:
QR = QT - ∆Q
∆Q -pierderea interioara la trecerea lichidului prin pompa;
c)Pulsatia debitului: variatia acestuia in timp datorata actiuniii succesive a
camerelor de pompare in camera de refulare si variatiei neliniare in timp a
debitului pompat, caracterizata prin frecventa pulsatiei, f p = z.i.n, si gradul de
neuniformitate, δ= ( Qmax-Qmin) / Qmed ;
d)Presiunea nominala, p n ;
e)Puterea hidraulica, N h = Q. p ;
f)Randamentul total: η t = η v. η p. η m , ca produs al
randamentelor partiale: volumic, de presiune si mecanic.
 Pompe volumice-Clasificare

Pompe cu roti dintate cu angrenare exterioara

Principiul constructiv si
functional Pompe simple:

1-corpul pompei;
2- rotor conducator;
3- rotor condus;
4- capace laterale;
5-lagare;

6-garnitura de etansare;
7-capac; A- camera
de absorbtie;

B- R- camera de
refulare; n -turatia de
antrenare;

Caracteristici :
• simplitate constructiva;
• cost redus;
• debite medii (x1-x10 l/min); presiuni mici-medii (x1-150 bar);
• debit constant.
 Pompe cu pistoane axiale

a) - cu bloc inclinat si distribuitor frontal;

b) - cu disc inclinat si distribuitor frontal;
c) - cu disc fulant si distribuitor frontal;
d) - cu disc fulant si distributie prin ventile de sens.
1 - blocul pistoanelor;
2 - disc de actionare a pistoanelor;
3 - distribuitor frontal;
4 - biele sau arcuri de antrenare a pistoanelor; 5 - sistem de rotire si actionare axiala
a elementului condus; ά - unghi de inclinare; n - turatia de antrenare a pompei;
Va - ventile de absorbtie ; Vr - ventile de refulare.

Pompe cu pistoane
radiale Au pistoanele dispuse perpendicular pe axa de
rotatie a pompei.

Dupa modul de circulatie a lichidului, pot fi:

-cu circulatie interioara (fig. 3.30 si fig.3.33 a ),

– cu circulatie exterioara (fig. 3.32 si fig.3.33 b );

Actionarea pistoanelor se face cu: stator excentric (fig.3.30), cu excentric (fig 3.32), sau
cu cama (interioara-fig.3.33 a , sau exterioara- fig.3.33 b ).

Separarea fazelor se face cu distribuitor (fig. 3.30, fig. 3.32 a si fig. 3.33 a ), sau prin
ventile de sens (fig.3.32 b si fig. 3.33 b ).
1) Pompa cu pistoane radiale cu circulatie interioara si separarea
fazelor prin distribuitor ( Qconstant, sau Q- variabil ), fig. 3.30;
2) Pompe cu pistoane radiale cu excentric ( Q-constant), fig. 3.32; 3)
Pompe cu pistoane radiale cu came ( Q- constant), fig. 3.33;

Pompe cu palete
La pompele cu palete camerele de pompare (fig.3.48 ) sunt delimitate de statorul 1,
rotorul 2, doua palete radiale alaturate mobile 3 deplasabile in rotor, si capacele
laterale 4.

Clasificare:

• dupa numarul de actiuni, se cunosc pompe: cu simpla actiune, cu dubla

actiune si cu multipla actiune;
 • dupa modul de circulatie a lichidului: cu circulatie exterioara, sau interioara;
• dupa reglabilitate: de debit constant, reglabil sau reversibil.

- Figura 3.48- pompa cu simpla actiune, cu circulatie exterioara, de debit

reglabil ( prin reglarea excentricitatii e);
- Figura 3.49- pompa cu simpla actiune, cu circulatie interioara, de debit
reglabil; - Figura 3 63- pompa cu dubla actiune, de debit constant.
Debitul pompelor cu simpla actiune se calculeaza cu o formula de forma:

Q=4.п.e.Rs.b.n ;

Debitul pompelor cu dubla actiune se calculeaza cu o relatie de forma:

Q=2.п.b (Rs2 – Rs1).n .

Motoare hidrostatice
Sunt masini hidraulice volumice care realizeaza conversia energiei hidraulice ( Q; p ) in
energie mecanica (M; n, sau F ; v ), conform cerintelor de actionare impuse de masina
antrenata.

Clasificarea motoarelor hidrostatice

 Motoare hidrostatice pentru rotatie continua
Sunt destinate antrenarii organelor de lucru intr-o miscare de rotatie continua (pe un
unghi nedeterminat).

Motoarele hidrostatice pentru turatii normale ( n = x100-x1000 rot/min ) deriva,

datorita reversibilitatii masinilor hidraulice, din pompele de acelasi tip (conform
tabelului 3.3). Turatia lor se calculeaza cu o relatie de forma: n = Q /V1, in care
V1 este volumul specific (cilindreea, sau volumul corespunzator unei rotatii). V1
poate fi constant (motoare de turatie constanta), sau reglabil (motoare de turatie
reglabila).

Motoarele lente ( n = x1-x100 rot/min ) sunt in general constructii speciale bazate

insa pe aceleasi principii functionale ca si motoarele normale. Simbolizarea
motoarelor pentru rotatie continua (fig. 3.68):

a) – motor unisens, de cilindree constanta ;

b)- motor dublu sens, de turatie constanta ;

c)- motor unisens, reglabil ;

d)- motor dublu sens,

reglabil e,f)- unitati de lucru
(pompa si motor)

Motoare hidrostatice oscilante

Sunt destinate realizarii miscarii de rotatie pe un unghi limitat, determinat, constant sau
reglabil.

Constructiv, pot fi realizate:- cu paleta (simpla, dubla, sau multipla), fig.3.73, sau – cu
piston (simplu, dublu , sau multiplu), .
 Marimi caracteristice pentru motoarele cu paleta

Pentru motoarele cu piston:

Simbolizare:

a)- motor oscilant de unghi constant;

b)- motor oscilant de unghi reglabil.

Motoare hidraulice pentru realizarea miscarii de translatie

Realizeaza deplasarea liniara pe o anumita cursa l, cu o anumita viteza v, dezvoltand
o anumita forta F.

Principiul constructiv si functional al motoarelor liniare este redat in figura urmatoare,

si cuprinde:
A si B-camere de lucru (activa si pasiva);

1- cilindru;

2 – element mobil de separatie a camerelor (piston sau membrana);

3 – tija de actionare;
4 – capace de inchidere a camerelor de lucru.
Cele mai raspandite sunt motoarele cu piston.
Clasificarea motoarelor liniare monocilindru cu piston:

a) – cu simplu efect si tija unilaterala mobila

b) – cu dublu efect si tija unilaterala mobila
c) – cu dublu efect si tija unilaterala fixa;
d) – cu dublu efect si tije bilaterale mobile;
e) – cu dublu efect si tije bilaterale fixe;
f) – cu simplu efect, cu plunjer.
Cele mai utilizate sunt motoarele cu dublu efect cu tija unilaterala

Motoarele multicilindru
se folosesc in scopul: - reducerii gabaritului radial (b) sau axial (a,
d, e ); - realizarii mai multor viteze de
deplasare (c); - cresterii fortei dezvoltate (b).

a) – motoare jumelate (reduc gabaritul axial);

b) – motoare in tandem (maresc forta);
c) – motor compus cu trei viteze;
d) – motor telescopic cu simplu efect;
e) – motor telescopic cu dublu efect (reduce gabaritul axial).
Motoare cu membrane

Realizeaza curse mici si forte reduse

a) – cu simplu efect;

b) – cu dublu efect.

Franarea motoarelor liniare

Reduce timpul si socul la oprire, mareste precizia

a) – franare constanta la capatul din stanga cursei;

b) – franare constanta la ambele capete ale cursei;
c) – franare reglabila la ambele capete ale cursei

Calculul motoarelor hidraulice liniare

Presupune determinarea dimensiunilor principale ale motorului , mai ales a diametrului
pistonului D si al tijei d, si stabilirea parametrilor hidraulici-p si Q , necesari pentru
realizarea parametrilor functionali- v si F.

Schema fortelor care apar la un motor hidraulic liniar este redata in figura urmatoare:

Fa -forta rezistenta exterioara (data initiala de proiectare);

G -greutatea organului mobil;

Fi -forta de inertie, Fi= m. a);

Ffg -forta de frecare in ghidaje, Ffg = μe (G.cos ά + Fa.sin β);

Fft -forta de frecare la tija, functie de tipul etansarii;

Fref -forta hidraulica de refulare (Fref = pref . Sref );

Ffp -forta de frecare la piston, functie de tipul etansarii;

Fp -forta hidraulica activa pe piston (Fp = p . Sep );

Frt -forta rezistenta la tija, Frt = G.sin ά + Fa.cos β ± Fi + Ffg

p, Q-presiunea si debitul de alimentare;

v, F-viteza si forta de deplasare a
organului mobil.

Ecuatia de echilibru a fortelor este: Fp = Frt + Fft + Ffp + Fref .

In principiu, succesiunea de calcul este urmatoarea:

• Diametrul tijei d se calculeaza din solicitarea de flambaj, considerand fortele

exterioare aplicate tijei.
• Presiunea de actionare p se alege in functie de forta rezistenta, gabaritul
disponibil si minimizarea costului, in principiu fiind recomandate valori mari.
• Diametrul cilindrului D se determina din expresia fortei active pe piston Fp , prin
explicitarea suprafetei efective Sep.
• Pentru D si d se adopta in final valori normalizate, pe baza carora si a lungimii
cursei se alege din cataloage motorul potrivit aplicatiei date.
 Pompe Cu Roti dintate Cu Angregare Exterioara

Aspecte introductive
Specia umană este într-o continuă evoluţie, dar cel puţin din punct de vedere al
mâncării am păstrat in genele noastre reminescenţele alimentaţiei primelor
antropoide, bazată pe vegetaţie şi mici animale. În vremurile in care primele
maimuţe trăiau în Africa şi apoi în Asia, "meniul" lor era compus în principal din
frunze, muguri, flori, rădăcini, polen, plante diverse, legume si fructe sălbatice.
Atunci exista o mai mare variaţie în acest domeniu decât astăzi, dar treptat,
prin experienţă, primii oameni au învăţat să evite acele plante, legume si fructe
sălbatice care aveau gust neplăcut sau erau toxice. Paradoxal sau nu, pe măsură
ce am evoluat, rolul vegetalelor în alimentaţie a scăzut tot mai mult, gama s-a
restrâns, iar carnea si alte produse au devenit esenţiale.
Alimentaţia este o cerinţă absolută pentru sănătatea omului. Industria
alimentară asigură prelucrarea producţiei agricole şi deci hrana pentru populatie.
Această ramură industrială are importanţă deosebită în diversificarea produselor
alimentare.
Transformarea materiilor prime în produse alimentare finite sau
semifabricate se realizează printr-o succesiune de operaţii de natură fizică,
chimică, biochimică, microbiologică sau combinate, prin care se obţin produse
alimentare.
Oricât de complex ar fi un proces tehnologic acesta este alcătuit dintr-o
succesiune de operaţii simple din care numai o mică parte sunt de natură chimică
şi biochimică, majoritatea sunt de natură fizică sau mecanică.
Operaţiile tehnologice se realizează cu ajutorul unor aparate, maşini de lucru
şi utilaje. Maşinile, aparatele şi utilajele pentru un proces tehnologic se
caracterizează prin caracteristici tehnice constructive, principiu de funcţionare şi
caracteristici tehnologice de capacitate şi calitate.
Operaţiile, aparatele şi utilajele care se utilizează în diversele ramuri ale
industriei alimentare pentru prelucrarea produselor agricole, sunt permanent
înnoite şi modernizate prin folosirea şi adaptarea celor mai noi cuceriri ale ştiinţei.
În acest proiect este prezentată o schemă tehnologică de transport a
produselor în stare lichidă, în acest caz, a sucurilor de fructe, în cadrul unui sistem
de dozare şi ambalare a acestora, folosind pompe cu roţi dinţate, cu angrenare
exterioară, randamentul mecanic fiind de 0,83% şi un debit de 230 l/h.
Aceste pompe sunt implicate în acest caz şi în transportul apei care circulă în
acest sistem.
Apariţia şi dezvoltarea construcţiilor de pompe a fost strâns legată de
necesitatea transportării lichidelor, îndeosebi a apei. Obiectul irigării pământului
egiptean prin pomparea apelor din fluviul Nil nu se deosebeşte mult de cerinţele
pompării apei în marile oraşe contemporane, chiar dacă metodele de realizare
sau schimbat.
Pentru refularea apei, necesară irigării ogoarelor, oamenii foloseau maşina
de scos apă, pusă în mişcare prin forţa musculară sau prin energia de cădere a
apelor.
Inventarea în secolul al XVIII-lea a maşinii cu abur a determinat apariţia, la
scurt timp după aceasta, a pompei cu piston. În anul 1897, omul de ştiinţă rus V.
G. Suhov elaborează prima lucrare asupra teoriei pompelor cu piston.
Dezvoltarea instalaţiilor de forţă, creşterea puterilor de acţionare, apariţia
motoarelor electrice, trecerea de la acţionarea pompelor prin mişcare de
translaţie alternativă la acţionarea prin mişcare de rotaţie au dus la mărirea
puterii pompelor cu rotor, care s-au răspândit în ritm rapid.
Pompele sunt maşini destinate transformării energiei mecanice disponibile la
arborele unui motor în energie hidraulică transmisă la un lichid la ieşirea acestuia
din pompă. Pompele se folosesc la deplasarea unui fluid dintr-un loc în altul, în
timp ce fluidul primeşte energia prin mişcarea unui corp solid (rotor, piston) în
masa fluidului.
Cu construcţia de pompe se ocupă un număr mare de uzine. Producţia
mondială anuală de pompe se cifrează la sute de mii de pompe cu debite de la
câţiva litri pe minut până la zeci de metrii cubi pe secundă şi cu antrenare prin
motoare electrice cu puteri până la 5000 kW. Dimensiunile de gabarit şi greutatea
pompelor-dependente de destinaţie şi de tipul lor constructiv-oscilează
aproximativ între 200 mm şi 2-3 kg până la 8-10 m şi, respectiv, 10 t.
În prezent pompele au o largă utilizare în toate ramurile tehnicii.
În hidrotehnică, apa este pompată dintr-un rezervor inferior într-unul
superior, dintr-un râu într-un lac de acumulare sau din pânza apelor subterane în
rezervoare de alimentare cu apă potabilă. În lucrările de construcţii, pompele se
folosesc la evacuarea apelor din gropile de fundaţie şi din incinta construcţiei
hidrotehnice, pe şantier. Pentru hidroamelioraţii, pompele se utilizează la
desecarea mlaştinilor, a terenurilor îndiguite sau la pomparea debitelor de apă
necesare irigaţiilor. La executarea diverselor lucrări hidrotehnice sunt necesare
pompe de presiune înaltă pentru dislocarea terenurilor şi transportul nămolului.
Un rol important îl au staţiile de pompare pentru asigurarea cu apă
industrială şi potabilă a centrelor industriale, a oraşelor şi satelor. În orice uzină,
fabrică, atelier din oricare ramură industrială: metalurgică, chimică, agricultură,
minieră, alimentară, construcţii etc., se utilizează nu una, ci mai multe pompe, şi,
de cele mai multe ori, nu un singur tip funcţional, ci mai multe. Aici, pompele
pompele se folosesc pentru dispozitivele hidraulice de acţionare sau la pomparea
diverselor lichide, ca: petrol, benzină, acizi, ulei, apă, băuturi răcoritoare, alcoolice
etc.
Cu toate acestea, în întreprinderile industriale din ţara noastră nu existau,
decât în mică măsură, pompe de construcţie naţională, aşa cum nu exista, în
general, ramura generală a construcţiilor de maşini. Această ramură s-a dezvoltat
considerabil în anii puterii populare şi se dezvoltă în ritm rapid mai departe.
În prezent, în ţara noastră se produc diferite tipuri de pompe, ale căror
caracteristici sunt comparabile cu cele ale pompelor de construcţie modernă,
fabricate în uzinele cu tradiţie tehnică unanim recunoscută din ţările dezvoltate
din punct de vedere industrial. Cu ocazia expoziţiilor internaţionale de la Cairo,
Izmir, Leipzig, Casablanca etc., tipurile de pompe expuse, fabricate în ţara noastră,
au fost apreciate de către specialişti, ceea ce a şi determinat ulterior cererile
pentru export în diferite ţări.
Printre tipurile de pompe fabricate în ţara noastră se menţionează: pompele
cu piston cu acţiune directă, pompele cu roţi dinţate, pompe cu inel lichid,
pompele duplex şi triplex cu piston pentru industria petrolieră etc.
 CAP. I

1. Transportul produselor în stare fluidă

Multe operaţii din procesele tehnologice din industria alimentară,

prelucrează produse în stare lichidă. Produsele în stare fluidă sunt compuse din
starea lichidă şi starea solidă. Fluidele au o foarte mare importanţă în realizarea
proceselor tehnologice, fie prin participarea directă la diferite operaţii, fie pentru
a asigura transportul între utilaje.
Transportul produselor în stare fluidă nu este posibil decât prin implicarea
unor maşinării, aparate sau utilaje, mai mici sau mai mari care au rolul de a pune
în mişcare fluidul, transportînd-ul cu anumite viteze acolo unde este nevoie de el,
de-a lungul proceselor tehnologice din cadrul industriei alimentare.
Pentru ca transportul lichidelor să se poată realiza, este nevoie, de
asemenea, pe lângă aparatele care pun în mişcare lichidul, să existe şi alte obiecte
de legătură, fără de care acest transport nu ar fi posibil, şi anume este nevoie de
conductele de legătură, care fac posibilă trecerea fluidului până la locul dorit.
Transportul lichidelor depinde de condiţiile în care se desfăşoară a procesul
tehnologic, de proprietăţile lichidului, care trebuie să corespundă conform unei
bune funcţionări a acestor operaţii.

2. Pomparea

Prin pompare se înţelege operaţia de ridicare a energiei totale a unui fluid,

cu ajutorul unei pompe, în scopul transportării lui. În acest scop, în pompă se
transformă energia mecanică de antrenare a pompei în energie hidraulică.
Pomparea dorită este realizată dacă energia absorbită de pompă asigură
debitul şi înălţimea de ridicare impusă. Înălţimea totală de ridicare a fluidului este
dată de relaţia:
 p1-p2
H = ——— + Hi + Σhf
γ
unde: p1 şi p2 sunt presiunile gazului la suprafaţa lichidului în recipienţii de
aspiraţie şi de refulare;
Hi reprezintă înălţimea de ridicare netă;
Σhf suma pierderilor în pompă şi în conducte.
Când asupra suprafeţei libere a lichidului din rezervorul inferior şi, respectiv,
superior lucrează presiunea atmosferică (în acest caz p 1=pat), înălţimile de
pompare pot fi exprimate astfel:
● înălţimea totală este suma a doi termeni - primul termen este înălţimea statică,
egală egală cu diferenţa dintre nivelul suprafeţei libere din rezervorul superior şi
nivelul suprafeţei libere din rezervorul inferior – al doilea termen este suma
pierderilor hidraulice, liniare şi locale pe toate conductele de aspiraţie şi de
refulare. Înălţimea totală rezultă şi prin însumarea înălţimii de aspiraţie cu
înălţimea de refulare.
● înălţimea de refulare este suma înălţimii de la axa pompei în sus până la
nivelul suprafeţei libere din rezervorul superior cu înălţimea corespunzătoare
pierderilor în conducta de refulare;
● înălţimea de aspiraţie este suma înălţimii de la axa pompei până la nivelul
suprafeţei libere din rezervorul inferior cu înălţimea corespunzătoare în conducta
de aspiraţie. Când nivelul suprafeţei libere din rezervorul inferior este mai sus
decât axa pompei, la o înălţime mai mare decât înălţimea corespunzătoare
pierderilor în conducta de aspiraţie, înălţimea de aspiraţie este considerată
negativă, iar pompa lucrează cu contrapresiune la intrare.
După cum se vede, înălţimea de aspiraţie variază [fig. 1,(2)]
cu temperatura, deoarece depinde de presiunea de va-
porizare a lichidului. Când presiunea lichidului la in-
trarea în rotorul pompei este mai mică decât presiunea
de vaporizare, apare cavitaţia şi prin urmare presiunea
de aspiraţie este limitată şi de aceasta.
La pompele care deservesc dispozitivele de acţio-
nare hidrostatice, mecanismele hidraulice, presiunea de
refulare pe care trebuie să o asigure pompa depinde în
principal de mărimea forţelor şi momentelor pe care
trebuie să le dezvolte aceste mecanisme. În acest caz
nu este vorba de pomparea propriu-zisă, întrucât aici
scopul funcţionării nu este transportarea lichidului, ci
creşterea presiunii lui, iar diferenţele de nivel între sec-
toarele de aspiraţie şi refulare devin neânsemnate, rolul principal îl joacă
diferenţele de presiune între refulare şi aspiraţie (2 – 300 kgf / cmp).

3. Clasificarea pompelor
Orice clasificare a pompelor este relativ arbitrară sau incompletă având în vedere
numărul mare de criterii de clasificare. Mai jos, în [fig. 2,(1)], se reprezintă o
clasificare a pompelor.

[fig.2, (1)].
4. Caractere ale unor tipuri de pompe

Pompele sunt maşini destinate transformării energiei mecanice disponibile

la arborele unui motor în energie hidraulică transmisă la un lichid la ieşirea
acestuia din pompă. Pompele se folosesc la deplasarea unui fluid dintr-un loc în
altul, în timp ce fluidul primeşte energia prin mişcarea unui corp solid (rotor,
piston) în masa fluidului.
Clasificarea pompelor se face obişnuit după mecanismul de mişcare sau
mijlocul de transformare a energiei disponibile la arborele de antrenare a pompei.
Din acest punct de vedere, pompele se clasifică în pompe cu rotor şi pompe
volumice .

Pompele cu rotor pot fi:

● centrifuge: radiale şi axial-radiale;
● elicoidale;
● regenerative.

Pompele volumice se clasifică astfel:

● alternative: cu piston, cu pistonaşe şi cu membrană;
● rotative: cu roţi dinţate ( cu angrenare exterioară şi interioară ), cu şurub, cu
palete şi cu inel lichid.

La pompele cu rotor, energia necesară pentru pomparea lichidului este dată

de un rotor prevăzut cu palete sau cu pale. Lichidul pătrunde în rotor fie datorită
efectului de aspiraţie în timpul învârtirii rotorului, fie datorită efectului vaselor
comunicante ( la pompele submersibile ).
La pompele centrifuge cu palete, energia mecanică de la arborele de
antrenare este transferată lichidului sub formă de energie cinetică, lichidul fiind
împins spre periferia rotorului sub acţiunea forţelor centrifuge, iar la pompele cu
pale ( pompele elicoidale sau axiale ), lichidul este pompat datorită diferenţei de
presiune pe feţele paletelor.
Transformarea energiei cinetice în energie de presiune a lichidului la
pompele cu rotor se realizează în canalele care înconjoară rotorul( difuzor, stator
cu palete ).
Pompele cu rotor cu palete se numesc pompe centrifuge. În pompele
centrifuge, direcţia curentului de lichid la intrare este axială faţă de rotor. La
ieşirea din rotor, direcţia curentului de lichid poate fi: radială( pompa centrifugă
radială ), axială( pompa centrifugă axială ) sau înclinată( pompa centrifugă mixtă
sau diagonală ).
Spre deosebire de pompele centrifuge, pompele elicoidale au pale în loc de
palete, iar intrarea şi ieşirea lichidului din rotor se face axial. Diferenţa de
presiune pe palele rotorului determină componenţa axială a forţei care împinge
lichidul spre refulare. La aceste pompe, forţa centrifugă care apare nu contribuie
la pomparea lichidului.
În pompele cu rotor, circuitul de lichid este continuu, iar debitul şi presiunea
de refulare depind de turaţia rotorului. Aceste pompe nu au organe de închidere
în mişcare şi nici camere de refulare.
Pompele volumice realizează transportarea lichidului dintr-o cavitate în alta
prin echivalare de volume şi nu prin intermediul forţelor centrifuge ca la pompele
centrifuge. La pompele volumice este caracteristică prezenţa organelor de
închidere( dinţii roţilor dinţate, supape, clape, bile etc.), care, în timpul
funcţionării, închid spaţii în interiorul cărora este transportat lichidul din camera
de aspiraţie spre camera de refulare. Turaţia arborelui de antrenare determină,
direct proporţional, debitul pompei, însă nu influenţează, în general, presiunea de
refulare. La aceste pompe, presiunea de refulare este determinată de presiunea
mediului în care se pompează, care determină şi puterea necesară pompei.
După direcţia de deplasare a volumelor determinate de organele de
închidere, pompele volumice se împart în pompe alternative şi pompe rotative.
Principalele pompe care se includ în categoria pompelor alternative sunt
pompele cu piston, cu pistonaşe şi pompele cu membrană sau cu diafragmă.
În pompa cu piston lichidul este pompat prin mişcarea rectilinie alternativă a
pistonului în cilindrul pompei, în timp ce, succesiv şi sincronizat, se închid şi se
deschid supapele de aspiraţie şi respectiv de refulare pentru a permite accesul
lichidului în pompă, respectiv ieşirea lichidului din pompă.
 Pompa cu pistonaşe reprezintă un ansamblu de elemente de
pompare( pompe cu piston), a căror funcţionare este similară funcţionării
pompelor cu piston. Spre deosebire de acestea, aici lipsesc supapele de aspiraţie
şi de refulare, deoarece închiderea volumelor se realizează prin trecerea succesivă
a pistoanelor în zonele de aspiraţie respectiv de refulare.
Uneori pompele cu pistonaşe sunt considerate ca făcând parte din grupa
pompelor rotative, deoarece volumul de lichid cuprins într-un element de
pompare este refulat în urma deplasării pe o rotaţie a corpului cu pistonaşe.
În pompele rotative, transportarea fluidului este realizată prin deplasarea
volumului cuprins între organele de închidere, în timpul învârtirii unui organ de
pompare în interiorul lichidului care umple carcasa pompei. Condiţia principală de
funcţionare a pompei rotative este menţinerea etanşării între camera de refulare
şi camera de aspiraţie.
Pompele rotative pot fi cu un singur arbore( pompe cu şurub, pompe cu aripi
etc.) şi cu doi sau mai mulţi arbori( pompe cu roţi dinţate, pompe cu cilindrii
rotitori etc.).
Pompa cu roţi dinţate este alcătuită în principiu din două roţi dinţate, dintre
care una este conducătoare iar cealaltă condusă, dinţii constituind organele de
închidere. Aceste pompe se clasifică: după tipul angrenajului ( exterior sau
interior), după numărul de rotoare( două, trei etc.), după forma dinţilor( cilindrică,
în formă de V, înclinaţi etc.).
În categoriile pompelor volumice alternative, rotative sau combinate se pot
încadra şi alte tipuri de pompe.
Indiferent de tipul sau forma constructivă, se obişnuieşte să se clasifice
pompele după valoarea presiunii de lucru( joasă, medie sau înaltă ), după numărul
de etaje( mono sau multietajate ), după valoarea turaţiei( mici, mijlocii, mari ),
după mărimea puterii( mici, medii, mari ), după poziţia axului principal
( orizontale, verticale ) etc.
Pentru transportarea lichidelor se folosesc uneori şi alte mijloace tehnice,
cum sunt: compresoarele cu jet sau ejectoarele, pompa bec-hidraulic.

5. Roţi dinţate
 Roţile dinţate sunt organe de maşini constituite din corpuri de rotaţie
(cilindru, con, hiperboloid), în cazul nostru, cilindrul, prevăzute cu o dantură
exterioară (sau interioară).
Angrenajul este un mecanism constituit din două roţi dinţate care serveşte la
transmiterea mişcării de rotaţie între arbori apropiaţi.
Transmiterea mişcării de rotaţie şi a puterii este realizată prin contact direct
dintre dinţii roţilor conjugate constituind angrenajul.
Roata dinţată, montată pe arborele care transmite mişcarea, se numeşte
roată conducătoare, iar roata dinţată montată pe arborele care primeşte
mişcarea, se numeşte roată condusă.
Părţile componente ale unei roţi dinţate sunt: coroana, partea pe care se află
dantura; butucul, partea cu care se fixează pe arbore; discul sau spiţele, care sunt
elementele care fac legătura dintre butuc şi coroană [fig. 3, (4)].

[fig. 3,(4)].

Termenul de roată dinţată este folosit ca termen generic şi în cazul organelor

dinţate având forme specifice şi denumiri particulare (cremalieră, melc, etc.).