 Greaca (Ελληνικά, citit simplificat /elini'ka/) este o limbă indo-europeană, vorbită în

Grecia începând cel puțin cu secolul XVII î.Hr.. Încă din primele timpuri de când s-au
păstrat documente scrise, adică începând cu epopeile lui Homer, limba greacă apare
împărțită în mai multe dialecte. Iliada și Odiseea, deși este alcătuită în dialectul ionic,
conțin numeroase elemente eolice. La origine a existat o mare varietate de dialecte,
sistematizate azi în patru grupuri : arcado-cipriot, occidental, eolian și ionian-atic.
Alfabetul grec a stat la baza celui latin, chirilic, armean și a multor alte sisteme de
scriere.

 Dialectele
 Varietatea dialectelor grecești se poate urmări în timp și spațiu cel mai bine cu
ajutorul inscripțiilor, care s-au păstrat într-un număr foarte mare. Dintre aceste însă
numai câteva au ajuns sa fie întrebuințate și în literatură. Aceste sunt dialectul ionic,
atic, doric și eolic.


 Dialectele limbii grecești vechi
1 - 4: eolic
5: ionic și 6: atic
7 - 14: doric
15 a 18: nord-occidental
19 - 21: arcado-chipriot

 Dialectul ionic este vorbit în Ionia, în Ciclade, pe insula Eubea și în coloniile ionice.
În acest dialect sunt scrise epopeile homerice, poemele lui Hesiod, operele poetice ale
acelora care i-au imitat, poezia elegiacă și cea iambică, opera istorică a lui Herodot și
scrierile despre medicină ale lui Hippocrate.

 Strâns înrudit cu dialectul ionic este dialectul atic, ai cărui scriitori principali sunt
tragicii Eschil, Sofocle și Euripide, comicul Aristofan, istoricii Tucidide și
Xenophon,filosoful Platon, oratorii Lysias, Demostene și Eschine. Datorită
supremației politice a Atenei și a superiorității literaturii atice, dialectul atic devine cel
mai imsemnat al limbii grecești.

 Dialectul doric se vorbea de dorienii din Peloponez, în Creta si Macedonia , în

insulele dorice ale Mării Egee, precum și în coloniile doriene ale Siciliei și Italiei de
 Sud. În dialectul doric sunt scrise odele lui Pindar și ale lui Bacchylide și idilele lui
Teocrit. Corurile din tragedia atică conțin de asemenea elemente dorice.

 Dialectul eolic este întrebuințat de Eolienii din Eolida(în Asia Mică, la nord de Ionia),
în Tesalia și în Beoția. În acest dialect și-au scris celebrele lor ode Alceu și poeta
Sappho.

 Aceste dialecte au dispărut treptat în diferite epoci, în schimb dialectul atic s-a
răspîndit încă. din secolul al V-lea î.Hr. cu mult peste granițele sale, fiind întrebuințat
de toți grecii culți. În urma cuceririlor lui Alexandru cel Mare, limba atică devine
limba universală a Orientului, din care cauză fu numită koine, adică limba comună a
lumii helenice.

 Primul document păstrat în greacă folosea silabarul linear B pentru a nota vechiul
dialect arhaic sau micenian. Scrierea lineară B nu a putut fi descifrată până în 1953.
După căderea civilizației miceniene a existat o perioadă tulbure de aproximativ cinci
sute de ani (times of troubles după interpretarea lui Arnold Toynbee), numită Marea
Migrație Miceniană. În timpul acesteia ori nu s-a folosit scrierea (puțin probabil), ori
nu a rămas nimic scris până în zilele noastre drept dovadă a scrierilor grecești pre-
homerice. De la începuturile perioadei clasice, greaca a fost scrisă în alfabetul grec,
despre care se spunea că ar fi derivat din cel fenician. Trecerea la acest alfabet ar fi
avut loc în timpul lui Homer. Cum nu există nici o referință, cât de ambiguă în poezia
lui Homer care să sugereze că el ar fi știut de această metodă de scriere și cum
scrierile vechi europene le preced pe cele aramaice, fiind răspândite inclusiv în
Anatolia, este de presupus ipoteza contrară, mult mai plauzibilă: paradigma
alfabetului grecesc, despre care se credea că ar fi derivat din cel fenician a fost efectiv
inversată prin studii mai serioase. Fenicienii fiind la origine navigatori proto-ionieni,
stabiliți în cetăți-stat sau doar "capete de pod" comerciale în Palestina, Liban și apusul
Siriei, au adus cu ei alfabetul grec, din care a derivat cel fenician. Mai mult, teoria lui
Jean Faucounau, cel ce a descifrat scrierea hieroglifică a discului din Phaistos,
împinge cronologia înaltă a proto-ionienilor până spre Cicladicul Vechi, Troia II,
Troia I și în orice caz cu mult înainte de thalassocrația minoică. Se pune astfel
problema raportului dintre alfabetele vechi europene, scrierile fonetice în general și
contribuția limbilor indo-europene (mai ales proto-hitite, din faza pre-anatoliană) la
etimologiile pre-grecești din limba greacă (după indo-europeniștii Frisk și Beekes).

 Atica (dialect al grupului ionian-atic), limbă vorbită la Atena, constituie limba în care
s-a scris cea mai mare parte a literaturii grecești clasice. Sub Alexandru cel Mare
utilizarea dialectelor grecești a fost restrânsă, în așa fel ca lumea greacă să folosească
koina, limbă comună rezultată din mai multe dialecte ale grupului ionian-atic. Astfel,
el a putut comunica cu armata sa heteroclită, iar limba a fost învățată de locuitorii
regiunilor cucerite, devenind o așa-numită lingua franca din Antichitate. Limba
greacă a fost în concurență cu latina. Koina, devenită limbă oficială a imperiului
roman de răsărit, continuând să evolueze pentru a da naștere limbii grecești moderne
de astăzi a fost extrem de răspândită.

 Faptul că Vechiul Testament a fost tradus în versiunea Septuagintei iar Noul

Testament a fost redactat în limba greacă, a făcut din aceasta o limbă de cult, dar și de
cultură pan-europeană.
  Greaca, ca și multe alte limbi indo-europene, este o limbă flexionară neaglutinantă și
ne-ergativă. De exemplu, substantivele au cinci cazuri, trei genuri și trei numere,
verbele au trei voci, trei persoane și trei numere ca și multe alte forme.

 Mai jos se află declinarea articolului hotărât în greaca veche:

Singular Plural

Masc. Fem. Neutru Masc. Fem. Neutru

nominativ ho hê to hoi hai ta

 Limba greacă modernă sau neogreacă, în original Νέα Ελληνικά sau Νεοελληνική,
cunoscută și ca Ρωμαίικα, se referă la cea de-a cincea etapă din evoluția limbii
grecești, după greaca miceniană, greaca antică, cea a perioadei elenistice și cea
medievală.
 Astăzi vorbesc această limbă aproximativ 14-17 milioane de persoane, cei mai mulți
vorbitori fiind în Grecia și Cipru. Există însă un număr important de vorbitori printre
minoritățile etnice din state sau în comunități de imigranți.
 În mod simbolic se consideră că anul căderii Constantinopolului (1453) reprezintă
începutul limbii moderne grecești, deși, din punct de vedere lingvistic, în secolul al
XI-lea aceasta era deja formată.
 Timp îndelungat au coexistat două limbi, una reprezentată de dialectele vorbite în
diferite regiuni ca limbă vernaculară, cealaltă fiind limba care conserva formele scrise
ale limbii arhaice. Între secolele al XIX-lea și al XX-lea s-au aflat în competiție
diferite forme ale limbii populare (Δημοτική) și limba pură (Καθαρεύουσα), utilizată
în administrație, justiție și literatură.
 În 1976, prin legea 306/1976, statul grec a declarat ca limbă oficială o formă
standardizată a demoticii.
  Acest articol despre Grecia este un ci
 Creare cont
 Autentificare

 Articol
 Discuție

 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric

Căutare

 Pagina principală
 Schimbări recente
 Cafenea
 Articol aleatoriu
 Facebook
Participare

 Cum încep pe Wikipedia

 Ajutor
 Portaluri tematice
 Articole cerute
 Donații

Trusa de unelte

 Ce trimite aici
 Modificări corelate
 Trimite fișier
 Pagini speciale
 Navigare în istoric
 Informații despre pagină
 Citează acest articol
 Element Wikidata

Tipărire/exportare

 Creare carte
 Descarcă PDF
 Versiune de tipărit

În alte proiecte

 Wikimedia Commons

În alte limbi

 Български
 Deutsch
 English
 Español
 Français
 Magyar
 Polski
 Српски / srpski
 Türkçe

Modifică legăturile

 Ultima editare a paginii a fost efectuată la 30 iunie 2021, ora 11:20.

 Acest text este disponibil sub licența Creative