Regnul Plante

Încrengătura Muşchilor (Bryophyta)

Muşchii sau briofitele sunt talofite evaluate, nevascularizate,

care traiesc pe diferite substraturi : pe sol, pe scoarţa copacilor, pe
stânci, în turbării, în apă . Ei sunt răspândiţi din zona de câmpie
până in zona montană , de la Ecuator până la regiunile plolare.
Ciclul de viaţă a uni muşchi cuprinde o alternanţă de doua
generaţii : generaţia gametofitică , dominantă atât ca dezvoltare şi
dimensiune , cât şi ca durată, şi generaţia sporofitica, subordonata
gametofitului pe care trăieşte şi care-l hrăneşte.
Generaţia gametofică, haploida (Gn) începe cu sporul, care în
codiţii de umiditate formează un filament verde pluricelular şi
ramificat, asemanator cu algele filamentoase, numit protonemă.
Protonema generează muguraşi, din care se formează muşchiul
propriu-zis, care este un tal.
La briofite există două tipuri de tal: de tip eutalic (la clasa
Hepaticae) de forma unei frunze, cu marginile lobate, aşezată
parallel cu solul, considerat inferior, ce caracteriyeaya muşchii
hepatici (ex. Fierea pământului) şi de tip carmoid (la clasa
Bryatae), mai evoluat, cu o poyitie şi simetrie radiară, care
caracterizeaza muşchii frunzoşi (ex. Muşchiul de pământ).
Talul briofitelor nu este format din ţesuturi specializate, ci
din grupe de ceule care îndeplinesc anumite funcţii: la exteriorul
talului epiderma cu rol de apărare, care prezintă din loc în loc
stamate iar în centrul tulpiniţei un grup de cellule alungite cu rol de
susţinere a talului şi de transport al substanţelor nutritive. Lipseşte
cilindrul central cu vase conducătoare (liberiene şi lemnoase).
La Maturitate, pe gametofit se formeaza organelle de
reproducere, arhegonul care protejează gametul feminin oosfera şi
anterida în care se formează gameţii masculini, bispiralaţi şi
biflagelaţi anterozoizi.
Generaţia sporofitică, diploidă (S2n), începe cu zigotul care
germinează şi formează sporogonul diferenţiat în picior, setă şi
capsulă. În capsulă se află celulele-mame ale sporilor, care prin
diviziune reducţională (R) formează sporii maturi, haploizi, care
reiau ciclul de viaţă al muşchiului.
Nutriţia este autotrofă.
Reproducerea este asexuată, prin spori, si sexuată, prin
oogamie.
Reprezentanţi: fierea pământului, muşchiul de pământ,
muşchiul de turbă care trăieşte în locuri mlăştinoase, muşchiul de
fântână, ce trăieşte fixat pe stâncile din apele montane.

Încrengătura Traheofitelor (Tracheophyta)

Încrengătura cuprinde toate plantele vasculare, la căror aparat

vegetative este un corm, diferenţiat în rădăcină, tulpină şi
frunze.La aceste plante apar pntru prima dată vasele conducătoare
lemnoase (traheide şi trahei) şi liberiene.
Din această încrengătura fac parte trei subîncrengături.

A.Subîncrengătura ferigilor (Pteridophyta)

Ferigile sunt primele plante cormofite. Ele au nevoie de
multă umiditate, de aceea sunt răspândite prin păduri, la umbra
copacilor, dar mai ales de-a lungul râurilor şi pârâielor montane şi
se dezvoltă luxuriant în pădurile tropicale umede, unde ating
dimensiuni impresionante.
Ferigile în ciclul lor de dezvoltare, prezintă două generaţii
independente, gametofitică şi sporofitică,care se succed în mod
obligatoriu.
Generaţia gametofitica este reprezentată printr-o formaţiune
pluricelulară, bogată în cloroplaste (de culoare verde) numită
protal, care provine din germinare unui spor haploid. Pe protal se
diferenţiază organele de reproducere sexuată (arhegoane, care
protejează gametul feminin oosfera, anteridiile, în care se formează
gameţii masculini, biflagelaţi şi pluriflagelaţi, numiţi anterozoizi).
 Oosfera este fecundată de un anterozoid şi formează zigotul
diploid, din care va rezulta sporofitul tânăr, după care protalul
moare.
Generaţia sporofitică începe cu zigotul diploid, care prin
germinare formează embrionul, caracteristic tuturor cormofitelor.
Din embrion ia naştere sporofitul tânăr şi apoi cel matur, format
din rădăcină, tulpină şi frunze. Unele ferigi prezintă o tulpină
subterană, numită rizom, din care se desprind numeroase rădăcini
adventive. Tulpina ferigilor este formată din epidermă, scoarţă şi
cilindrul central, în care se găseşte ţesutul conducător liberian şi
lemnos. Ţesutul conducător lemnos este alcătuit din traheide, cel
mai adesea de tip scalariform însoţite uneori şi de trahee. Cele
două tipuri de vase sunt dispuse in fascicule libero lemnoase.
Frunzele sunt în majoritatea cazurilor simplu sau dublu penate. Pe
dosul frunzelor, în timpul verii, apar nişte umflături de culoare
brună numite sori, protejaţi de un înveliş membranos.Sorul este
format din mai mulşi sporangi, de formă ovală, legaşi de frunză
printr-un pedicel.Din ţesutul sporangelui în urma diviziunii
reducşionale (R) se formează sporii haploizi (n).Când sporii sunt
maturi, peretele sporangelui crapă, iar sporii eliberaţi vor fi duşi de
vânt pe sol, unde germinează şi încep din nou ciclul de viaţă al
ferigii.
Reprezentanţi: pedicuţa, feriga comună, feriguţa, struţişorul,
coada calului.

B.Subîncrengătura Coniferofitina (Gymnospermae)

Coniferele sunt plante lemnoase, arbori şi arbuşti, care
formează pădurile de conifere din zona montană, la care apar
pentru prima dată florile grupate în conuri (de unde şi denumirea
de conifere). Ele se înmulţessc prin seminţe, care sunt libere,
neînchise într-un fruct.
În ciclul lor de dezvoltare alternează două generaţii: una
sporofitică (asexuată), diploidă, şi una gametofitică (sexuată),
haploida. După fecundare, rezultă zigotul, din care va lua naştere
sămânţa, care va începe generaţia sporofitică.
 Generaţia sporofitică este reprezentată de un corm bine
dezvoltat, format dintr-o rădăcină puternică, ramificată la suprafaţa
solului datorită substratului stâncos.
Tulpina este dreaptă, lemnoasă, iar coroana are aspectul unui
con. Tulpina produce o sunstanţă cleioasă şi lipicioasă, numită
răşină (de aici şi numele de răşinoase), care in contact cu aerul se
întăreşte. Frunzele sunt acirculare, dispuse penat, în smocuri sau în
jurul ramurilor. Ele sunt persistente şi iarna, cad pe rând la
intervale de 3-6 ani, de aceea coniferele rămân verzi în permanenţă
(cu excepţia laricei sau zadei, care toamna în fiecare an îşi schimba
frunzele, ca şi arborii cu frunze căzătoare).
Generaţia gametofitică (sexuată) este reprezentată de gameţi
care sunt formaţi în flori. Florile sunt grupate în conuri.
Conurile bărbăteşti sunt situate spre vârful ramurilor ţi
prezintă o floare bărbătească, formată dintr-un ax al conului care
susţine solzii staminali, purtătorii sacilor polinici, cu numeroase
grăuncioare de polen.
Conurile femeieşti sunt situate în vârful unei ramuri de la
baza coroanei şi reprezintă o inflorescenţă. Fiecare con este format
dintr-un ax care susţine sozii carpelari cu 2 voule şi o bractee. Din
zigotul diploid, prin diviziuni repetate, se va diferenţia embrionul
cu numeroase cotiledoane. Semiţele libere, unele aripate, cad din
conul seminal, pe sol şi formează o nouă plantă (sporofitul).
Apariţia seminţei reprezintă un salt calitativ în procesul
evoluţiei plantelor.
Reprezentanţi: pinul, molidul, tisa, arborele ocrotit,
ienupărul, jneapănul, bradul, laricele sau zada, zâmbrul, arborele-
vieţii.

C.Subîncrengătura Angiospermofitina (Angiospermae)

Numărul angiospermelor este de aproximativ 300000 de
specii, iar la noi în ţară sunt aproximativ 3600. Majoritatea sunt
plante terestre, altele trăiesc în locuri umede, în apă, iar un număr
mic trăiesc pe copaci, folosind umezeala aerului atmosferic.
 Floarea angiospermelor este considerată o ramură scurtă,
redusă, al cărei frunze, modificate progresiv, s-au specializat în
vederea reproducerii sexuate. Majoritatea au flori hermafrodite,
însă întâlnim şi flori unisexuate (ex. arborii). La angiosperme,
staminele şi pistilul sunt înconjurate de un înveliş floral numit
periant, format din calciu (K), totalitatea sepalelor şi corola
(C),totalitatea petalelor. Totalitatea staminelor formează androceul
(A), iar totalitatea carpelor formează gineceul (G).
Tipul floral se poate include în două forme fundamentale:
-Clasa Dicotiledonate: flori pentaciclide şi pentamere
-Clasa Monocotiledonate: flori pentaciclide şi trimere.
Modificările profunde in floare se datoreaza si modului de
polenizare. Astfel, la plantele care se polenizeaza prin vant
(anemofile), invelisurile florale sunt modificate sau reduse. La
plantele cu polenizare prin insecte (entomofile), periantul este
diferit colorat, florile mici se grupeaza in inflorescente
caracteristice. Inchiderea carpelor la formarea ovarului a
determinat o serie de modificari privind modul de deplasare a
gametilor in sacul embrionar. Se diferentiaza un stigmat care retine
graunciorii de polen. Polenul ajuns pe stigmat germineaza si
formeaza un tub polinic, nucleii spermatici patrund in interiorul
ovarului, in ovul. In urma procesului de dubla fecundatie se
formeaza din ovulul fecundat samanta, iar din ovar, fructul.
Ciclul de viata este reprezentat prin alternarea a doua
generatii. Generatia sporofitica este reprezentata de planta propriu-
zisa, bine dezvoltata, reprezentand un corm, care protejeaza
generatia gametofitica. Generatia gametofitica reprezinta formarea
granulelor de polen (microsporogeneza) si formarea sacului
embrionar (macrosporogeneza).
Angiospermele se deosebesc de gimnosperme prin
a.sunt atat plante lemnoase cat si ierboase
b.in structura tulpinii apar traheele vase lemnoase mai
perfectionate cu rol in conducerea sevei brute
c.ovulele din care iau nastere semintele sunt inchise in ovar
d.aparitia fructului care protejeaza semintele