Sunteți pe pagina 1din 57

Analize medicale de laborator

IMUNOLOGIE
• Ag HBe
• Ag HBs
• alfa -Fetoproteina - test cantitativ
• alfa 1 Antitrispina
• alfa 1- microglobulina in urina
• Anti - HBs
• Anti - TG
• Anti - TPO
• Anti HAV IgM
• Anti HBc IgM
• Anti HBc total
• Anti HBe
• Anti HBs
• Anti HCV
• Anti HIV 1 2
• Anti-HBc
• Antigen carcinoembrionar
• Antigen carcinoembrionar CEA
• Apolipoproteina A 1
• Apolipoproteina A1
• Apolipoproteina B
• ASLO
• B CrossLaps
• Beta-hCG
• beta2 Microglobulina - test cantitativ
• CA 125
• CA 15-3
• CA 19-9
• CA 72-4 (neo stomac)
• Citomegalovirus Ig M
• Citomegalovirus IgG
• Complement seric C3 - test cantitativ
• Complement seric C4 test cantitativ
• Complexe imune circulante
• Cortisol
• Crioglobuline

1
• Cyfra 21-1 (neo pulmonar)
• Depistare Anti Chlamydii IgA
• Depistare Anti Chlamydii IgG - test serologic
• Depistare Anti Chlamydii IgM - test serologic
• Depistare Anti Toxo IgG - test serologic
• Depistare Anti Toxo IgM - test serologic
• Depistare Helycobacter Pylori anticorpi IgG
• DHEA-S
• Digoxin
• Estradiol - test cantitativ
• Factor reumatoid
• Factor Rh
• Feritina
• Folate
• Free PSA - test cantitativ
• FSH - test cantitativ
• FT3 - test cantitativ
• FT4 - test cantitativ
• Grupa sanguina
• h CG
• Haptoglobina - test cantitativ
• Herpes simplex
• HIV Ag
• Imumograma Ig A
• Imunoglobulina A (sange)
• Imunoglobulina Ig E - test cantitativ
• Imunograma Ig G
• Imunograma Ig M
• Insulina
• LH - test cantitativ
• Mioglobina - test cantitativ
• N-Mid Osteocalcin
• NSE (neo pulmon)
• ProBNP
• Progesteron - test cantitativ
• Prolactina - test cantitativ
• Proteina C reactiva
• PSA - TOTAL

2
• PTH
• RPR
• Rubeola - Anticorpi IgG
• Rubeola - Anticorpi IgM
• Testosteron - test cantitativ
• Tireoglobulina (TG)
• TPHA - test de confirmare
• Transferina
• Troponina T - test cantitativ
• TSH
• TT3 - test cantitativ
• TT4 - test cantitativ
• Ureaplasma Urealytycum
• VDRL
• Vitamina B12

Ag HBe

Ag HBe
Ag HBe marker de replicare virala cand replicarea virala scade Ag Hbe dispare
si se detecteaza Anti Hbe.
AgHBe se evidentiaza inca din perioada de incubatie, imediat dupa aparitia AgHBs.
Dispare in convalescenta cu aparitia anti Hbe.
Detectarea lui indica infectivitatea persoanei.
Informatii generale
AgHBe este codificat de aceeasi secventa de ADN ca si AgHBc, dar transcriptia lui incepe
mai devreme. Prezenta AgHBe este indicatorul cel mai concret al replicarii virale si deci al
infectiozitatii serului. La purtatorii cronici de AgHBs, investigarea AgHBe permite estimarea
riscului de infectare a celor care vin in contact cu acesti indivizi. AgHBe apare in decurs de o
saptamana de la aparitia AgHBs si in cazurile acute dispare inaintea acestuia. De obicei
remanenta lui in ser este de 3-6 saptamani2;4.
Disparitia AgHBe in hepatita acuta se asociaza in mod obisnuit cu un declin al valorilor
transaminazelor si inceputul etapei de vindecare3.
Cu cateva exceptii, AgHBe este prezent doar la persoane care prezinta in ser ADN VHB si
este utilizat ca alternativa la determinarea ADN VHB. Persistenta lui mai mult de 20 de
saptamani sugereaza evolutia spre starea de purtator cronic si, posibil, spre hepatita cronica.
Prezenta lui la mamele cu AgHBs pozitiv, indica o probabilitate de 90% ca nou-nascutul sa
dobandeasca infectia cu VHB. Sunt posibile absenta AgHBe si prezenta ADN VHB la
pacientii infectati cu un mutant al VHB care nu sintetizeazã AgHBe4.
Recomandari pentru determinarea AgHBe
• investigarea gradului de infectiozitate;

3
• monitorizarea hepatitei B acute si cronice;
• evaluarea succesului terapiei antivirale2;3.
Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate)1.
Specimen recoltat - sange venos1.
Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator1.
Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare; se lucreaza imediat;
daca acest lucru nu este posibil, serul se pastreaza la 2-8°C sau la -20°C1.
Volum proba - minim 0.5 mL ser1
Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat; specimen expus la temperaturi ridicate;
specimen contaminat bacterian1.
Stabilitate proba - serul este stabil 7 zile la 2-8°C; timp indelungat la -20°C1.
NOTA : Serul nu se lasa la temperatura camerei, deoarece AgHBe este termolabil1.
Evitati decongelarea/recongelarea1.
Metoda - imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA)1.
Valori de referinta – AgHBe negativ1.
Limite si interferente – AgHBe nu poate fi detectat la pacientii infectati cu un mutant al
VHB, care nu sintetizeazã AgHBe4.
• Interferente analitice
Pot produce interferente cu unele componente ale kit-ului si conduce la rezultate
neconcludente urmatoarele:
-tratamentul cu biotina in doze mari (>5 mg/zi); de aceea se recomanda ca recoltarea de sange
sa se faca dupa minimum 8 ore de la ultima administrare;
-titrurile foarte crescute de anticorpi anti-streptavidina si anti-ruteniu;
-anticorpii monoclonali proveniti de la soarece administrati la unii pacienti in scop diagnostic
sau terapeutic
Ag HBs
Definitie
Evidentierea antigenului de suprafata al virusului hepatic de tip B.

Semnificatie clinica

Prezenta AgHBs in serul/plasma umana este marker de infectie cu virusul hepatitei B.


Ag HBs este primul marker de infectie care apare cu cateva zile sau saptamani innainte de
aparitia simptomelor clinice.
Detectia AgHBs se face in scop diagnostic si de monitorizare a persoanelor infectate cu HVB
, pentru evitarea transmiterii acestuia.prin sange sau derivate de sange.
Determinarea AgHBs este factor de monitorizare a evolutie bolii la pacientii cu HVB acuta
sau cronica .
virusul, pot sa nu prezinte nici un fel de simptome (pana la 40% din cei infectati) fiind
descoperiti intamplator cu ocazia testarii pentru donarea de sange ca fiind purtatori;
sau pot prezenta simptome asemanatoare unei gripe

4
Multe persoane care au contactat recent: pierderea apetitului alimentar, oboseala (care persista
de saptamani), dureri musculare sau articulare, greturi, varsaturi,dureri abdominale sau in
zona ficatului, diaree, eruptie cutanata, febra moderata, urina inchisa la culoare, scaune
decolorate, icter (coloratia galbena a pielii si ochilor);

Simptomele pot aparea intr-un interval de 25-180 de zile dupa expunerea la virus

Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Ag HBsNEGATIV

alfa -Fetoproteina - test cantitativ

Definitie
Alfa-fetoproteina este o proteina de origine fetala care se sintetizeaza in ficat si celulele
gastrointestinale si trece transplacentar in sangele matern.
AFP se detecteaza in plasma embrionului de 4 saptamani si creste rapid in primul
trimestru de sarcina. Cantitati mici de AFP (500ng/ml) strabat placenta si se
gasesc in serul matern.

Ce indica acest test


Prezenta alfa-fetoproteinei in serul mamei detecteaza, daca nivelul ei este crescut peste
limitele normalului, un risc crescut pentru gemelaritate, defecte deschise ale tubului neural
fetal (de ex., anencefalia sau spina bifida), atrezia intestinala, hepatita, nefroza.
La adult nivelul Alfa –fetoproteinei este folosit ca markar tumoral. Valori ridicate pot
indica stari patologice:seminom testicular, carcinom hepatic. Nivelul ridicat de AFP nu se
asociaza intotdeauna cu malignitatea. Cantitati de AFP mari se pot intalni si in cazul unor stari
patologice de hepatita virala, hepatita cronica, ciroza.
Practicat intre a 15-a si a 20-a saptamana de sarcina testul prenatal pentru alfa fetoproteina din
serul matern indica, atunci cand se inregistreaza o scadere marcata, risc crescut pentru
nasterea unui copil cu sindrom Down, trisomia 13 sau alte aneuploidii. Trebuie avut in vedere
faptul ca exista si alte cauze de scadere a nivelului alfa-fetoproteinei.

Cand trebuie facut acest test

Se recomanda practicarea testului alfa-fetoproteinei in sangele matern la


persoanele cu varsta mai mare de 35 de ani, celor care au nascut si alti copii cu
defecte ale tubului neural sau cu cromozomopatii diverse, precum si femeilor,
care au fost expuse la radiatii, la diferite substante chimice sau la medicamente
cu "reputatie" teratogena.

Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM alfa -Fetoproteina - test


cantitativ <=5.8 F. gravide 14 sapt: <23.2; F. gravide 15-19 sapt: 25.6-45.5IU/ml

5
alfa -Fetoproteina - test cantitativ0.00 - 7.22IU/ml alfa -Fetoproteina - test
cantitativ< 7.22 sarcina normala: sapt 15-20/25-56 IU/ml

alfa 1 Antitrispina

Alfa 1-antitripsina este un inhibitor al serin-proteazei. Desi se numeste antitripsina, tintele


sale fiziologice sunt proteazele (elastaza, colagenaza), eliberate din leucocite (si nu tripsina).
Leucocitele elibereaza proteazele în timpul fagocitozei, în reactia inflamatorie
pulmonara cronica, iar tesutul pulmonar este lezat.
ÃŽn conditii normale, activitatea proteazelor este inhibata completde alfa 1-antitripsina.
Sinteza hepatica a alfa1-antitripsinei creste de 4 ori în reactia inflamatorie. Deficienta
sintezei acestei proteine are consecinte patologice. Pierderea elasticitatii tesutului pulmonar
este rezultatul procesului de îmbatrânire fiziologica, dar deficitul alfa1-antitripsinei
accelereaza procesul si produce emfizem pulmonar, în special la fumatori. Când se
întrunesc cele doua conditii, atacul de emfizem începe la 30 de ani, cu sfârsit letal la
50. Poluarea aerului sau infectiile respiratorii au efecte defavorabile la pacientii cu deficit al
sintezei alfa 1-antitripsinei. ÃŽn absenta acestei proteine inhibitoare, proteazele leucocitare
ataca tesutul înconjurator si produc leziuni care initiaza procesul inflamator. Inhibitorul
proteazei alfa antitripsina (alfa AT) este un reactant de faza acuta, iar nivelul lui seric
creste în mod firesc în cadrul diverselor reactii inflamatorii si dupa administrarea de
estrogen. Nivelul seric de alfa AT este fie scazut, fie absent la anumiti pacienti cu debut
precoce al emfizemului.
Prin tehnicile cu gel acid de amidon si imunoelectroforeza a fost posibila identificarea
genetica a tipurilor de inhibitori de proteaza. Majoritatea membrilor dintr-o populatie normala
au doua gene M, denumite ca AT tip MM, si un nivel seric de alfa AT peste 2,5 g/1. Multe
gene contribuie la modificarea nivelurilor serice de alfa antitripsina, dar cel mai frecvent sunt
asociate cu emfizemul genele Z si S. Indivizii homozigoti ZZ sau SS au frecvent niveluri
serice apropiate de zero, dar niciodata mai mari de 0,5 g/1, si dezvolta un emfizem panacinar
sever în decadele a treia - a patra de viata. Procesul panacinar predomina la bazele plamÃ
¢nilor. Dispneea progresiva, cu tuse minima, caracterizeaza tabloul clinic, desi la fumatori,
bronsita cronica este pe primul plan.
Date fiind posibilitatea sintezei chimice sau biologice în cantitati semnificative a
inhibitorului de alfa proteaza si efectul dovedit în administrarea intravenoasa pentru
reechilibrarea balantei proteaza-antiproteaza în lichidul de lavaj din plamânul indivizilor
ZZ, s-a sugerat ca terapia de substitutie cu alfa AT poate fi valoroasa în împiedicarea
aparitiei emfizemului la acesti pacienti. Terapia de substitutie a fost folosita înaintea
evaluarii eficacitatii ei, si de aceea un studiu amanuntit stiintific nu a fost posibil, într-un
registru national, un studiu al evolutiei naturale urmeaza a se efectua, din care se vor putea
evalua efectele tratamentului, daca grupele de pacienti tratati si netratati sunt selectate pentru
a fi comparabile de la început.
Heterozigotii MZ si MS au niveluri intermediare serice de alfa AT (de exemplu, între 0,5 si
2,5 g/1); deci, expresia genetica este aceea a alelei codominante autosomale. Un subiect de
controversa este daca starea de heterozigot se asociaza cu alterarea functiei pulmonare.
Subiectul este foarte important, deoarece statusul de heterozigot este foarte frecvent, incidenta
variind între 5 si 14% din populatia generala. Modul exact în care deficienta de
antitripsina produce emfizem este neclar. Pe lânga inhibarea tripsinei, alfa AT este un
inhibitor eficient al elastazei si al mai multor enzime proteolitice. Exista dovada
experimentala ca integritatea structurala a elastinei din structura plamânilor depinde de
aceasta antienzima, care protejeaza plamânul de proteazele eliberate din leucocite.

6
Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM alfa1 Antitrispina2-100 ani 110-280
mg/dl

alfa 1- microglobulina in urina

Informatii generale
Alfa1 microglobulina este o glicoproteina cu greutate moleculara mica (26 kDa) sintetizata la
nivelul ficatului, ce face parte din superfamilia proteinelor lipocalin. In plasma formeaza
complexe cu IgA. Forma nelegata este filtrata la nivel glomerular si reabsorbita partial in tubii
proximali, unde este metabolizata. In conditii normale, datorita reabsorbtiei tubulare doar o
mica parte se gaseste in urina finala, de aceea, orice crestere a excretiei urinare a alfa1
microglobulinei indica fie o modificare morfologica, fie una functionala la nivelul tubului
proximal.
Cresterile serice ale alfa 1-microglobulinei sunt asociate cu cresteri ale IgA sau afectiuni
hepatice, nefiind semnificative in depistarea modificarilor tubulo – interstitiale1;2;4.
Recomandari pentru determinarea de alfa1microglobulina
- screening-ul tubulopatiilor;
- monitorizarea evolutiei leziunilor sau disfunctiilor tubulare;
- detectarea disfunctiilor renale cronice asimptomatice;
- nefrite interstitiale;
- pielonefrite;
- tubulopatii ereditare;
- sindrom Fanconi;
- guta;
- nefropatii induse de medicamente;
- boala Wilson;
- sindrom Sjőgren;
- evaluarea functiei renale dupa transplant3.
Pregatire pacient – nu este necesara2.
Specimen recoltat
a) urina din 24 ore: la ora 7 dimineata pacientul urineaza si nu retine aceasta urina; apoi
colecteaza intr-un vas curat de 2- 3 litri toate emisiunile de urina pana la ora 7 dimineata in
ziua urmatoare, inclusiv; omogenizeaza (prin agitare) urina recoltata; masoara intreaga
cantitate; retine aproximativ 100 ml, in pahar de plastic de unica folosinta pentru urina; proba
se tine la 2- 8°C in timpul colectarii si ulterior, pana se lucreaza efectiv;
b) o proba de urina spontana (preferabil prima urina de dimineata)2.
Recipient de recoltare
a)vas de 2 – 3 litri si pahar de plastic de unica folosinta pentru urina, pe care se noteaza
cantitatea totala de urina din 24 ore;
b)eprubeta pentru urina2.

7
Prelucrare necesara dupa recoltare – nu se adauga acizi sau conservanti2; specimenul se
centrifugheaza la temperatura camerei2;4.
Cantitate recoltata - a) aproximativ 100 mL; b) 10 mL2.
Cauze de respingere a probei – specimene congelate2.
Stabilitate proba – 7 zile la 2-8ºC2.
Metoda – nefelometrica2.
Valori de referinta - < 14 mg/L; < 1,58 mg/mmol creatinina /24 h2.
Interpretarea rezultatelor
Modificari ale excretiei urinare de alfa1 microglobulina se inregistreaza in afectiuni tubulare,
nefrite interstitiale, pielonefrite, tubulopatii ereditare, intoxicatii cu metale grele sau expunere
la medicamente nefrotoxice.
Glomerulopatiile si vasculopatiile renale se asociaza adesea cu leziuni tubulare determinand
cresteri ale concentratiei urinare de alfa1 microglobulina.
La pacientii cu infectii urinare, prezenta alfa1 microglobulinei in urina indica o afectare renala
(pielonefrita).
O cale alternativa la dozarea alfa1 microglobulinei este determinarea proteinei transportoare a
retinolului (RBP), deoarece nu exista studii care sa demonstreze superioritatea unui test fata
de celalalt4.
Limite si interferente
Rezultatele testului pot fi modificate daca specimenele contin particule (celule, cristale etc.)
sau au turbiditatea modificata

Anti - HBs

Descriere Hepatita virala B se vindeca in totalitate la 90 % dintre pacienti in decurs de 12


saptamani, cu disparitia AgHBs si aparitia anticorpilor protectori anti-HBs.
Anti-HBs sunt prezenti in ser la 4-6 luni de la debutul bolii si raman detectabili la 80-90 %
dintre pacientii cu virusul eliminat.
Prezenta anticorpilor anti-HBs fara AgHBs detectabil indica vindecarea dupa o infectie cu
VHB, absenta contagiozitatii si imunitate fata de o infectie ulterioara cu VHB; in caz de
expunere, pacientul nu necesita administrarea de gamaglobuline; sangele lui poate fi
transfuzat.
Anti-HBs apar si dupa transfuzii prin transfer pasiv.
Prezenta anti-HBs poate fi utilizata pentru a demonstra eficienta programelor de imunizare
(vaccinare). Apar la 90 % dintre adultii sanatosi dupa administrarea a 3 doze imunizante; 30-
50 % dintre acestia pierd anticorpii dupa 7 ani si necesita revaccinare.
Recomandari
Pregatire pacient
Se recolteaza a jeun (pe nemancate).
Metoda
Se foloseste metoda imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA).
Pentru cadre medicale
Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare; se lucreaza imediat;
daca acest lucru nu este posibil, serul se pastreaza la 2-8o C sau la -20o C.

8
Volum proba - minim 0.5 mL ser.

Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat, specimen lipemic, specimen expus la


temperaturi ridicate, specimen contaminat bacterian.

Stabilitate proba - serul este stabil 6 zile la 2-8o C ; timp indelungat la -20o C; evitati
decongelarea/recongelarea.
Definitie

Anti HBs - anticorpi specifici de tip Ig G, anti-antigene de suprafata a virusului hepatitei B.


Cand acest test este pozitiv, inseamna ca persoana respectiva are deja dezvoltata imunitate impotriva virusului hepatitei
B

Interpretarea rezultatelor pt Anti HBs

Domeniul de masurare -2.00-1000 UI/l ( defineste limita de detectie si maximum curbei de referinta).
Valorile sub limita de detectie se exprima astfel < 2.00UI/L.
Valorile peste limta de detectie se exprima astfel > 1000 UI/L sau > 100 000 UI/L pentru esantioanele diluate 1/100
( dilutia se face manual sau automat cu ser fiziologic sau ser uman negativ ptr HVB, iar rezultatul se inmulteste cu
factorul de dilutie).
Esantioanele al caror rezultate sunt < 10 UI/L sunt negative.
Esantioanele al caror rezultate sunt > 10 UI/L sunt pozitive.

Semnificatie clinica

Anti HBs apar dupa o hepatita cu HBV (semn de convalescenta sau imunitate) sau dupa vaccinare contra hepatitei B.
Anti HBs sunt detectabili toata viata.
Au rol de monitorizare a succesului terapeutic in hepatita de tip B acuta.
In cazul vaccinarii anti HVB permite verificarea necesitatii si succesului vaccinarii anti HVB.

Anti - TG
Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Anti - TG<115 IU/ml
Descriere termen medical:
Anticorpii antiroglobulina sunt anticorpi indreptati impotriva tireoglobulinei (proteina, precursor
al hormonilor tiroidieni, sintetizata de catre celulele tiroidiene si stocata in glanda
tiroida). Determinarea concentratiei serice de anticorpi antitireoglobulina este utila in diagnosticul
tiroiditelor autoimune.
Sinonim: anticorp antiroglobulina.

Tireoglobulina (Tg)
TG este o glicoproteina care contine atomi de iod, si asigura substratul pentru sinteza hormonilor

tiroidieni T3 si T4, fiind sintetizata in tesutul tiroidian normal si in cel malign tiroidian - diferentiat.

Valori normale

9
In mod normal exista un nivel seric a Tg ce variaza intre 2-70 ng/ml, sinteza acesteia fiind

controlata de TSH .

Valori crescute indica o leziune a celulelor foliculare tiroidienesi se pot inatalini in: Boala Graves

Boala Hashimoto Gusa difuza netoxica Tiroidite subacute Carcinom tiroidian netratat Alte conditii

(sarcina, fumat, deficit de iod, tratamente medicamentoase)

Valori scazute apar in: Hipotiroidie Prezenta de anticorpi anti-Tg Tiroidectomie subtotala

Datorita specificitatii de organ, principala utilitate clinica este monitorizarea postoperatorie a

pacientilor cu carcinom tiroidian diferentiat, pentru detectia sau excluderea metastazelor sau a

recurentelor tumorale.

Anti - TPO

Aticorpi anti tiroid peroxidaza

• TPO se gaseste in microzomii tirocitelor si se exprima pe suprafata celulelor atipice ,


in asociatie cu tyroglobulina (TG) are rol esential in iodinarea L-tyrozinei si formarea
hormonilor tiroidieni T4,T3 si fT3
• TPO are potential autoantigenic.
• Determinarea concentratiei serice de antiTPO este utila in diagnosticul tiroiditelor
autoimune:
Anti TPO crescut avem in
• 90% din pacientii cu tiroidita Hashimoto cronica
• 70% din pacientii cu boala Graves
Nivelul seric al antiTPO nu este totdeauna corelat cu starea clinica, un nivel normal nu
exclude boala , dar reaparitia antiTPO dupa remisie poate insemna o recrudescenta a bolii.
Valori crescute se intalnesc in:
• Tiroidita Hashimoto
• Boala Graves
• Mixedem idiopatic
• Boala Addison
• Tiroidita Riedl
Principalele indicatii clinice sunt:
• Tiroidite - in special pentru detectia tiroiditelor cronice limfocitare (b.Hashimoto)
• Hipotiroidism primar (forme subclinice, latente)
• Hipertiroidism -mai ales ca analiza aditionala la determinarea TRAK (anticorpi
antireceptori TSH) la pacienti cu boala
• Graves Gusa endemica pentru evaluarea prezentei unei boli tiroidiene autoimune
suprapuse

10
Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Anti - TPO0-34 IU/ml

Anti HAV IgM

Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Anti HAV IgMnegativ


Informatii generale
Virusul hepatitei A este un virus mic, lipsit de invelis, ce face parte din familia
Picornaviridae, genul Hepatovirus; este alcatuit dintr-un genom ARN monocatenar de
polaritate pozitiva si o capsida cu simetrie icosaedrica; in functie de proteinele capsidale (VP1
– VP3) a fost descrisa o singura varianta antigenica majora. Anticorpii care apar fata de aceste
antigene sunt anticorpi neutralizanti, protectori3;4;6.
Virusul se transmite predominat fecal-oral, prin apa si alimente contaminate cu fecale, dar in
conditii de mare promiscuitate este posibila transmiterea si prin contact interuman strans4;6;
este raportata si transmiterea pe cale sexuala la homosexuali6 si rar parenteral3;7.
Perioada de incubatie a bolii este in medie 28 zile (15-60 zile). Formele inaparente reprezinta
peste 80% din cazurile inregistrate la copii; cu varsta numarul acestora scade. Manifestarile
hepatitei sunt cel mai frecvent de gravitate medie, dar pot evolua si sever, insa foarte rar (1%)
ca hepatite fulminante (insuficienta hepato-renala, cu mortalitate 80-90% ). Hepatita virala A
nu cronicizeaza si virusul nu persista in organism3;4;6;7.
Virusul este prezent in sange si fecale cu 2 saptamani inaintea debutului bolii si 1-2 saptamani
dupa disparitia icterului4.
Diagnosticul de rutina al infectiei este serologic; testele comerciale pun in evidenta anticorpii
de tip IgM si totali.
Primii anticorpi care apar sunt de tip IgM, urmati ulterior de aparitia IgG. Anti-HAV-IgM
apar concomitent cu debutul simptomelor, ating un nivel maxim in cursul primei luni si devin
nedetectabili dupa 6 luni2;4. Anticorpii anti- HAV totali sunt predominant de tip IgG, cu
exceptia perioadei infectiei acute cu VHA, cand predomina anticorpii de tip IgM. Ei sunt
aproape intotdeauna prezenti la debutul hepatitei acute si sunt de regula detectabili tot restul
vietii (45% dintre adulti au acesti anticorpi prezenti in ser). Prezenta lor indica o expunere
anterioara la VHA, convalescenta, precum si imunitate fata de hepatita de tip A7; anti-HAV-
IgG sunt pusi in evidenta in ser la 2 saptamani de la vaccinare4 si dupa administrarea de
imunoglobuline3;7; titrul anticorpilor postinfectie este mai mare decat cel prezent dupa transfer
pasiv3;4.
Titrul minim protector nu este bine definit, dar este foarte mic: < 45 mUI/mL6.
Anti-HAV-IgG transferati de la mama la fat transplacentar pot fi detectati la copii, chiar si
peste varsta de1 an3.
Absenta anticorpilor anti-HAV totali exclude practic infectia recenta cu VHA.
Profilaxia infectiei se realizeaza prin vaccinare7.
Recomandari pentru determinarea anti-HAV
• diagnosticul de infectie acuta cu virusul hepatitei A (anti-HAV-IgM)3.
Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate)1.
Specimen recoltat - sange venos1.
Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator1.

11
Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare; se lucreaza imediat;
daca acest lucru nu este posibil, serul se pastreaza la 2°- 8°C sau la -20°C1
Volum proba - minim 0.5 mL ser1
Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat; specimen expus la temperaturi ridicate;
specimen contaminat bacterian1.
Stabilitate proba - serul este stabil 7 zile la 2-8°C; timp indelungat la -20°C;evitati
decongelarea/recongelarea1.
Metoda - imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA)1.
Valori de referinta
• anti-HAV-IgM: negativ1.
Limite si interferente
Anticorpii anti-HAV totali nu fac distinctia intre o infectie recenta si una veche, pentru
aceasta fiind necesara determinarea anti-HAV-IgM. Efectuarea de teste seriale nu este de
obicei indicata7.
Prezenta anticorpilor anti-HAV nu exclude hepatita B sau alte forme de hepatita virala2.
Pot sa apara rezultate fals pozitive pentru anti-HAV-IgM daca anti-HAV-IgG sunt prezenti in
ser in concentratii foarte mari6.
Foarte rar anti-HAV-IgM se pot dezvolta dupa vaccinarea anti hepatita tip A5.
• Interferente analitice
Pot produce interferente cu unele componente ale kit-ului si conduce la rezultate
neconcludente urmatoarele:
- tratamentul cu biotina in doze mari (>5 mg/zi); de aceea se recomanda ca recoltarea de
sange sa se
faca dupa minimum 8 ore de la ultima administrare;
- titrurile foarte crescute de anticorpi anti-streptavidina si anti-ruteniu;
- anticorpii monoclonali proveniti de la soarece administrati la unii pacienti in scop diagnostic
sau terapeutic

Anti HBc IgM


Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Anti HBc TotalNEGATIV
Anti HBc IgMNEGATIV
Descriere
Anticorpii anti-HBc-IgM apar in ser in timpul proliferarii active a virusului hepatitei B. Ei pot fi detectati in titru
ridicat pentru o scurta perioada de timp in cursul stadiului acut al bolii, interval ce acopera fereastra serologica,
dupa care scad la niveluri joase, caracteristice fazei de convalescenta. Titrul cel mai mare de anti-HBc-IgM este
depistat in saptamanile 2-3 de boala. In majoritatea cazurilor acesti anticorpi raman detectabili o perioada mai
mare de 2 luni si, intr-un procent redus, mai mult de 1 an, chiar in conditiile vindecarii hepatitei.
Impreuna cu anti-HBc pot fi singurii markeri serologici prezenti dupa ce AgHBs si AgHBe au disparut, dar inainte
ca anticorpii corespunzatori sa fi aparut, si pot diferentia infectia acuta cu VHB de cea cronica.
Testele de determinare a anticorpilor anti - HBc - IgM se fac impreuna cu determinarile de antigen HBs, pentru
identificarea infectiilor acute cu virusul hepatitei B.
Anti - HBc - IgM pot fi detectati si in hepatita cronica B, insa aproape intotdeauna in titruri mici. In hepatita cronica
B prezenta si titrul anti - HBc - IgM se coreleaza cu activitatea inflamatorie a bolii. Astfel anti-HBc-IgM pot fi
utilizati in monitorizarea hepatitei B cronice, iar unii autori considera detectarea anti - HBc - IgM ca un semn
favorabil in cursul tratamentului cu interferon.

12
Recomandari
Recomandari pentru determinarea anti-HBc-IgM:

- diagnosticul hepatitei B acute;


- monitorizarea hepatitei B cronice.

Pregatire pacient
Se recolteaza a jeun (pe nemancate).

Metoda
Se foloseste metoda imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA).

Pentru cadre medicale


Specimen recoltat - sange venos.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare; se lucreaza imediat; daca acest lucru nu
este posibil, serul se pastreaza la 2-8o C sau la -20o C.

Volum proba - minim 0.5 mL ser.

Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat; specimen expus la temperaturi ridicate; specimen
contaminat bacterian.

Stabilitate proba - serul este stabil 6 zile la 2-8o C; timp indelungat la -20o C; evitati decongelarea/recongelarea.

Limite si interferente
In cazul hepatitei B cronice, titrul mare al anticorpilor anti-HBc-IgG poate sa interfere cu determinarea anti - HBc -
IgM, dand rezultate fals pozitive, daca blocarea acestora este insuficienta.

Interferente analitice
Pot produce interferente cu unele componente ale kit-ului si conduce la rezultate neconcludente urmatoarele:
- tratamentul cu biotina in doze mari (> 5 mg/zi); de aceea se recomanda ca recoltarea de sange sa se faca dupa
minimum 8 ore de la ultima administrare;
- titrurile foarte crescute de anticorpi anti-streptavidina si anti-ruteniu;
- anticorpii monoclonali proveniti de la soarece administrati la unii pacienti in scop diagnostic sau terapeutic.

Anti HBc total


Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Anti HBc totalNEGATIV

Anticorpii impotriva HBc = Anti-HBc,


- sunt anticorpii impotriva proteinei c
- prezenta lor nu inseamna vindecarea hepatitei, decat daca se asociaza si cu prezenta AcHBs
- sunt doua tipuri de anticorpi anti HBC
+ Anti HBc IgM, care arata un contact recent cu virusul hepatitei B (infectie acuta) de cel mult 6 luni

13
+ Anti HBc IgG, care arata o infectie veche (cronica ) cu virusul hepatitei B , si fata de cel anterior, persista toata
viata (nu numai 6 luni)
Anti HBe

Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Anti HBeNEGATIV


• Antigenul HBe = Ag HBe
○ este o proteina a virusului hepatitei B
○ se gaseste in sange doar daca este prezent si virusul
○ de obicei dispare la vindecarea bolii;
○ exista si variante de virus hepatitic B fara acest antigen (mutanti), destul de
frecvente si in Romania, mai ales daca ai facut tratament cu lamivudina.
• Anticorpii impotriva HBe = Anti HBe
○ sunt anticoprii impotriva proteinei e a virusului B
○ aparitia lor intr-o hepatita acuta inseamana vindecarea bolii
○ persista o perioada indelungata in sange
○ aparitia lor intr-o hepatita cronica poate insemna vindecarea sau lipsa de
inmultire a virusului.
Ag HBe marker de replicare virala cand replicarea virala scade Ag Hbe dispare si se detecteaza Anti
HBe.
AgHBe se evidentiaza inca din perioada de incubatie, imediat dupa aparitia Ag HBs.
Dispare in convalescenta cu aparitia anti HBe.
Detectarea lui indica infectivitatea persoanei.

Anti HBs
Definitie

Anti HBs - anticorpi specifici de tip Ig G, anti-antigene de suprafata a virusului hepatitei B.


Cand acest test este pozitiv, inseamna ca persoana respectiva are deja dezvoltata imunitate
impotriva virusului hepatitei B

Interpretarea rezultatelor pt Anti HBs

Domeniul de masurare -2.00-1000 UI/l ( defineste limita de detectie si maximum curbei de


referinta).
Valorile sub limita de detectie se exprima astfel < 2.00UI/L.
Valorile peste limta de detectie se exprima astfel > 1000 UI/L sau > 100 000 UI/L pentru
esantioanele diluate 1/100 ( dilutia se face manual sau automat cu ser fiziologic sau ser uman
negativ ptr HVB, iar rezultatul se inmulteste cu factorul de dilutie).
Esantioanele al caror rezultate sunt < 10 UI/L sunt negative.
Esantioanele al caror rezultate sunt > 10 UI/L sunt pozitive.

14
Semnificatie clinica

Anti HBs apar dupa o hepatita cu HBV (semn de convalescenta sau imunitate) sau dupa
vaccinare contra hepatitei B.
Anti HBs sunt detectabili toata viata.
Au rol de monitorizare a succesului terapeutic in hepatita de tip B acuta.
In cazul vaccinarii anti HVB permite verificarea necesitatii si succesului vaccinarii anti HVB.

Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Anti HBs>2 IU/l


Anti HCV

Defintie

Test specific de depistare in sange a anticorpilor anti-virus hepatita C.


Anticorpii nu sunt suficienti pentru a oferi imunitate organismului si testul nu poate face
distinctia intre infectia acuta si cea cronica.
Daca testul este pozitiv se recomanda repetarea sa pentru eliminarea erorilor de laborator.
Semnificatia clinica

Anticorpii pot lipsi in primele 4 saptamani dupa infectare la aprox. 30 % dintre persoane.
Dupa 3 luni de la infectare, anticorpii sunt detectati la 90 % din persoanele infectate
doar biopsia hepatica poate apoi identifica tipul si gradul leziunilor hepatice si determina
severitatea bolii, fiind necesara pentru evaluarea inceperii tratamentului

Enzimele hepatice (GOT, GPT) pot fi crescute (ele sunt eliberate in sange cand celulele
hepatice sunt distruse) sau pot fi normale, in functie de perioadele de activitate sau inactivitate
a bolii.

Daca este depistata prezenta anticorpilor (HCV-Ac), se poate determina prezenta in sange a
ARN-ului viral (HCV-RNA) care confirma prezenta virusului in sange
Aceasta determinare este necesara apoi pentru initierea si evaluarea tratamentului.

Este utila si determinarea genotipului viral, anumite tipuri de virus raspunzand mai bine la
tratament decat altele. Genotipul nu are insa legatura cu felul in care va evolua boala ca
severitate. Este util de stiut genotipul viral doar pentru a putea face o evaluare a raspunsului
care ar putea fi obtinut la tratamentul antiviral. Astfel, studiile au aratat ca genotipul 1 (cel
mai frecvent in SUA) este cel mai rezistent la tratament. Bolnavii care au acest tip de virus au
sanse 40-45% de a obtine un raspuns sustinut dupa tratamentul asociat. Bolnavii care au
infectie cu genotipul 2 au sanse de 85% de a obtine un raspuns sustinut la tratament
in cadrul procesului de determinare a diagnosticului trebuie discutata si prezenta factorilor de
risc si calea prin care infectarea s-a produs.

15
Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Anti HCVNEGATIV

Anti HIV 1,2


Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Anti HIV 1, 2NEGATIV
Descriere
Virusul imunodeficientei umane (HIV), agentul etiologic al sindromului imunodeficientei umane dobandite (SIDA),
este un retrovirus, care are capacitatea de a infecta si distruge limfocitele T helper.

Exista doua tipuri de HIV, fiecare cu mai multe subtipuri, diferentiate pe zone geografice:
HIV-1
- mai virulent;
- responsabil de epidemia globala actuala;
- severitatea infectiei variaza de la o persoana la alta;

HIV-2
- descoperit initial in vestul Africii;
- transmiterea nu este atat de eficienta ca in cazul HIV-1;
- genomul sau este mai inrudit cu genomul SIV decat in cazul HIV-1.

HIV se transmite prin sange contaminat si derivate de sange, prin contact sexual si de la mama infectata la copil,
in timpul si dupa nastere. Principalele grupe de risc sunt: homosexualii, hemofilicii si primitorii de sange,
prostituatele, toxicomanii care folosesc droguri injectabile, personalul medico-sanitar.
In ceea ce priveste infectia neonatala, 40 % dintre sugarii nascuti de mame infectate dobandesc infectia HIV si 30
% dintre sugarii infectati sunt pozitivi la nastere (ARN-HIV prezent), element ce sugereaza infectie in utero, in
timp ce 75 % sunt HIV-negativi la nastere, dar pozitivi dupa 7 zile, ceea ce sugereaza infectie intrapartum. Peste
90 % dintre sugarii infectati sunt HIV-pozitivi la 14 zile.
Depistarea gravidelor HIV-pozitive este esentiala pentru prevenirea transmiterii infectiei la fat. ACTG 076 a fost
primul studiu clinic care a demonstrat eficienta terapiei antiretrovirale in prevenirea transmiterii verticale a
infectiei. Astfel administrarea orala de zidovudin (AZT) in saptamanile 14-34 de sarcina, urmata de administrarea
intravenoasa de AZT in cursul travaliului reduce rata de transmitere a infectiei cu 67 %.
Evolutia infectiei HIV se desfasoara in decurs de cel mult 10 ani, finalul survenind prin SIDA, al carui sfarsit letal
se consuma in cateva luni sau ani de la debutul bolii.
Productia de anticorpi este detectabila dupa 4-12 saptamani de la infectie si dureaza toata viata.

Recomandari
Recomandari pentru determinarea anti-HIV:

- diagnosticul infectiilor cu HIV.

Pregatire pacient
Se recolteaza a jeun (pe nemancate).

Metoda
Se foloseste metoda imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA). Testul HIV combi este un
test de generatia a 4-a care combina detectia anticorpilor HIV cu cea a antigenului. Sunt recunoscute astfel toate
grupele si subtipurile majore de HIV-1, inclusiv divergentul grup O si HIV-2. Detectia simultana a antigenului si
anticorpilor conduce la o sensibilitate clinica mai mare in faza precoce de seroconversie. In plus permite o

16
identificare mai buna a pacientilor aflati in stadiu avansat al bolii, care prezinta modificari ale antigenemiei si
sintezei de anticorpi. Obtinerea unui rezultat reactiv impune confirmarea prin testul Western blot.

Pentru cadre medicale


Specimen recoltat - sange venos.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare.

Volum proba - minim 0.5 mL ser.

Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat; specimen expus la temperaturi ridicate; specimen
contaminat bacterian.

Stabilitate proba - serul este stabil 3 zile la 25° C ; 10 zile la 2-8° C; timp indelungat la -20° C; evitati
decongelarea/recongelarea.

Limite si interferente
Exista o fereastra serologica (6-12 saptamani de la contactul infectant), adica o perioada cand HIV se gaseste in
sange si celelalte produse, dar anticorpii nu au aparut inca. Acest sange donat poate transmite HIV!
Anticorpii de tip IgG traverseaza placenta in cursul ultimului trimestru de sarcina; toti sugarii nascuti de catre
mame infectate cu HIV-1 sunt seropozitivi pentru HIV-1 timp de aproximativ 18 luni. Datorita transferului pasiv de
anticorpi materni anti-HIV, testele serologice sunt dificil de interpretat la sugari. Metoda de electie pentru
diagnosticul infectiei neonatale este PCR pentru ARN HIV.

Interferente analitice
Pot produce interferente cu unele componente ale kit-ului si conduce la rezultate eronate urmatoarele:
- tratamentul cu biotina in doze mari (>5 mg/zi); de aceea se recomanda ca recoltarea de sange sa se faca dupa
minimum 8 ore de la ultima administrare;
- titrurile foarte crescute de anticorpi anti-streptavidina si anti-ruteniu;
- anticorpii monoclonali proveniti de la soarece administrati la unii pacienti in scop diagnostic sau terapeutic.

Anti-HBc
Descriere Exista un antigen central al VHB, Ag HBc, care nu se gaseste in sange ci numai in
celulele hepatice infectate. Anticorpii fata de acest antigen, anti-HBc, apar in sange destul de
timpuriu, inaintea anti-HBs, avand valoare diagnostica.
Anticorpii anti-HBc devin aproape intotdeauna detectabili in perioada de incubatie a bolii.
Dupa disparitia antigenului HBs si inainte de aparitia anticorpilor anti-HBs ( fereastra
imunologica ), anticorpii anti-HBc pot fi singurii indicatori ai prezentei hepatitei B acute.
Datorita persistentei anticorpilor anti-HBc (de obicei o perioada lunga dupa infectare),
detectarea acestor anticorpi este utila in scop epidemiologic, pentru a constata prevalenta
infectiei cu VHB in anumite grupe de populatie.
Titrul anticorpilor anti-HBc determinat la purtatorii sanatosi de antigen HBs este in medie de
10 ori mai mare fata de cel depistat la pacientii cu hepatita acuta B, in timp ce la pacientii cu
hepatita cronica B este in medie de 100 de ori mai mare. Un titru foarte ridicat de anticorpi
anti-HBc chiar si la persoanele cu Ag HBs negativ, sugereaza prezenta hepatitei cronice B
(infectie cu VHB criptica).

17
Recomandari
Recomandari pentru determinarea anti-HBc:
- diagnosticul hepatitei B acute si cronice;
- verificarea rezultatelor pozitive obtinute pentru AgHBs si anti-HBs.

Pregatire pacient
Se recolteaza a jeun (pe nemancate).
Metoda
Se foloseste metoda imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA).
Pentru cadre medicale
Specimen recoltat - sange venos.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare; se lucreaza imediat;
daca acest lucru nu este posibil, serul se pastreaza la 2-8° C sau la -20° C.

Volum proba - minim 0.5 mL ser.

Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat; specimen care contine azida de sodiu;
specimen expus la temperaturi ridicate; specimen contaminat bacterian.

Stabilitate proba - serul separat este stabil 5 zile la 2-8° C; timp indelungat la -20° C; evitati
decongelarea/recongelarea.

Limite si interferente
Testele noi utilizate in determinarile de anti-HBc contin un agent reducator care distruge
anticorpii IgM si astfel se mareste semnificativ specificitatea pentru determinarea anti-HBc-
IgG.
Interferente analitice
Pot produce interferente cu unele componente ale kit-ului si conduce la rezultate
neconcludente urmatoarele:
- tratamentul cu biotina in doze mari (>5 mg/zi); de aceea se recomanda ca recoltarea de
sange sa se faca dupa minimum 8 ore de la ultima administrare;
- titrurile foarte crescute de anticorpi anti-streptavidina si anti-ruteniu;
- anticorpii monoclonali proveniti de la soarece administrati la unii pacienti in scop diagnostic
sau terapeutic.
Antigen carcinoembrionar
Descriere
CEA este o glicoproteina cu greutate moleculara de 180kD, care are o componenta
carbohidrat variabila (45-60 %). La fel ca AFP (alfa-fetoproteina), CEA apartine grupului
antigenelor oncofetale care sunt produse in perioada embrionara si fetala. In timpul dezvoltarii

18
embrionului, CEA se formeaza in pancreas si in tractul gastrointestinal ca un antigen de
suprafata celulara. Sinteza CEA este supresata dupa nastere si, in consecinta, valorile acestuia
sunt scazute la adultul sanatos (apare in cantitati foarte mici in tesutul intestinal, pancreatic si
hepatic).
Cresteri semnificative ale concentratiei CEA sunt intalnite in diverse neoplazii (cancer
colorectal, pancreatic, gastric, pulmonar, mamar, cervical, ovarian). Determinarea CEA in
lichidul cefalorahidian poate fi utila in diagnosticarea unor tumori primare si secundare ale
sistemului nervos central, iar dozarea lui in lichidul pleural este utila in diagnosticul
pleureziilor paraneoplazice din carcinoame pulmonare, mamare, digestive si ovariene (in
asociere cu CA 125).

Recomandari
Recomandari pentru determinarea CEA:

- monitorizarea pacientilor (raspuns la tratament, posibil indicator al recurentei tumorale si al


prognosticului) cu diferite neoplazii (cancer colorectal, mamar, pulmonar, gastric, pancreatic,
ovarian).

Pregatire pacient
Se recolteaza a jeun (pe nemancate).
Metoda
Se foloseste metoda imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA).
Pentru cadre medicale
Specimen recoltat - sange venos.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare; se lucreaza serul
proaspat in maxim 2 ore; daca acest lucru nu este posibil, serul se pastreaza la 2-8o C, la -20o
C sau la -70o C.

Volum proba - minim 0.5 mL ser.

Cauze de respingere a probei :specimen hemolizat, specimen expus la temperatura


ridicata, specimen contaminat bacterian.

Stabilitate proba - serul separat este stabil 7 zile la 2-8o C ; timp indelungat la -20o C sau la
-70o C ; nu decongelati/recongelati.

Limite si interferente
CEA nu poate fi folosit in scop de screening.
Cresteri usoare sau moderate (rar peste 10 ng/mL) sunt intalnite la fumatori si in unele
afectiuni benigne ale intestinului (colita ulceroasa, boala Crohn, polipoze), pancreasului
(pancreatite), ficatului (ciroza hepatica, hepatita cronica), rinichilor (insuficienta renala),
plamanilor (emfizem pulmonar) si glandelor mamare.

Interferente analitice

19
Pot produce interferente cu unele componente ale kit-ului si conduce la rezultate
neconcludente urmatoarele:
- tratamentul cu biotina in doze mari (>5 mg/zi); de aceea se recomanda ca recoltarea de
sange sa se faca dupa minimum 8 ore de la ultima administrare;
- titrurile foarte crescute de anticorpi anti-streptavidina si anti-ruteniu;
- anticorpii monoclonali proveniti de la soarece administrati la unii pacienti in scop diagnostic
sau terapeutic.

Datorita heterogenitatii structurale marcate, valorile obtinute prin diverse tehnici sunt foarte
variate si nu pot fi convertite de la o tehnica la alta. De aceea se recomanda utilizarea aceleiasi
metode de determinare a CEA in monitorizarea evolutiei unei boli maligne.
Antigen carcinoembrionar CEA
Defnitie
CEA reprezinta antigenul carcinoembrionar. Antigenul carcinoembrionar este o glicoproteina
( glucide peste 50% iar proteine peste 40% ) cu greutatea moleculara de aproximativ 200 000
de Daltoni si cu constanta de sedimentare de 7-8 S. A fost izolat in 1965 de Gold si Freedman.

Antigenul carcinoembrionar este produsul de secretie al :

 glicocalixului enterocitelor normale unde se elibereaza sub influenta factorului inflamator


 adenocarcinoamelor colonice
 suferintelor hepatice cronice de tip inflamator ( hepatita cronica agresiva , ciroza hepatica
alcoolica , ciroza hepatica primitiva )
 FOMELOR NEOPLAZICE HEPATICE
 eziunilor obstructive si inflamatorii ale cailor biliare
Cresterea nivelului seric al antigenului carcinoembrionar in suferintele hepatice survine ca
urmare a reducerii cotei de metabolizare, dar si a excesului de sinteza hepatocitara , iar in
afectiunile cailor biliare este expresia interferarii procesului de excretie hepatocitara.

In sangele uman se afla doua tipuri de antigeni carcinoembrionari. Cea mai importanta forma
circulanta de antigen carcinoembrionar pare a fi izoantigenul CAB , care manifesta o
specificitate ridicata pentru cancerele digestive . Determinarea antigenului carcinoembrionar
este totusi nespecifica nu numai datorita multiplelor afectiuni in care concentratia sanguina a
acestuia creste dar si datorita pozitivitatii sale intr-o incidenta de aproximativ 33-35 % din
cazuri si la fumatori.

Determinarea nivelului sanguin al antigenului carcinoembrionar se face prin aceleasi metode


ca si pentru detectarea alfa 1 fetoproteinei. Aceste metode de detectare sunt variabile ca
sensibilitate , in functie de cresterea gradului de determinare.

Aceste metode sunt:

• imunelectroforeza
• imunodifuzia
• difuziunea dubla
• electroimunodifuzia cantitativa
• metode radio imunologice

20
Antigenul carcinoembrionar migreaza electroforetic cu beta globulinele.

Valorile normale in sange ale CEA sunt:


• < 2,5 ng/ ml
Celulele canceroase produc mari cantitati de CEA, dar acest marker se gaseste in mod normal
(in mici cantitati) in sangele persoanelor sanatoase.
Valori mari de CEA se gasesc la persoane cu cancer sau cu anumite afectiuni benigne. CEA
se recomanda a se utiliza, in principal, in monitorizarea cancerului colorectal, in special cand
se pune problema metastazarii acestuia.

CEA poate fi folosit si dupa tratamentul cancerului colorectal, pentru detectarea unei recidive
a acestuia. CEA poate, totusi, sa se gaseasca la valori mari si in alte tipuri de cancer, cum ar
fi: melanomul, limfomul, cancerul de san, cancerul pulmonar, cancerul pancreatic, cancerul
gastric, tiroidian, renal, hepatic, ovarian, cancerul de vezica urinara si de col uterin Valori
mari ale CEA se pot gasi si in unele afectiuni benigne, incluzand inflamatii osoase,
pancreatita, afectiuni hepatice. De remarcat faptul ca si fumatul poate determina cresterea
valorilor CEA peste normal.
Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Antigen carcinoembrionar CEA0-
3.01 ng/ml
Apolipoproteina A 1
Definitie
Apolipoproteina A1 este o lipoproteina, componenta majora a lipoproteinelor cu densitate
mare (high density lipoproteins –HDL) in plasma.
Proteina realizeaza refluxul colesterolului din tesuturi catre ficat pentru a fi excretata. Este un
cofactor pentru LCAT (lecitin colesterolacil transferaza) care este responsabila de formarea a
multor esteri din plasma.

Deficitul de APO-A1 se asociaza cu deficit de HDL care se poate intalni in amiloidoza non-
neuropatica.

Valori nornale
Valorile normale ale apolipoproteinei A1 sunt:
• barbati: 94-178 mg/dl
• femei 101-199 mg/dl

Ca si component major al HDL, apolipoproteina A1 impiedica depunerea colesterolului la


nivelul vaselor sanguina(impiedica aparitia placii de aterom, grasimea pe artere).
Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Apolipoproteina A17-18 ani 31-227
F 18-100 ani 108-225 B 18-100 ani 104-201 mg/dl
Apolipoproteina A1
Descriere
Apolipoproteinele sunt componente proteice ale lipoproteinelor si au rolul de a evalua riscul
de boala coronariana. Apolipoproteina A (APO A) este componentul principal al HDL (90 %)
iar apolipoproteina B (APO B) este componentul principal al LDL-ului, cu rol in reglarea
sintezei si metabolismului colesterolului. Lipidele si lipoproteinele sunt molecule a caror
compozitie si concentratie sunt influentate de variatiile biologice normale, in schimb
nivelurile APO A-1 si APO B sunt mai stabile si se coreleaza mai bine cu severitatea si

21
extinderea afectarii cardiovasculare.
Nu s-a ajuns inca la un consens daca APO A-I este un test mai fidel in evaluarea riscului de
boala coronariana decat HDL-colesterol.

Raportul APO A-I/APO B are o sensibilitate si specificitate mai mare decat raportul
LDL/HDL colesterol sau raportul HDL colesterol/trigliceride .
De asemenea, nivelele Apo A-I se coreleaza cu rata de supravietuire a pacientilor cu infarct
miocardic sau arteriopatie periferica.

Recomandari
Recomandari pentru determinarea apolipoproteinelor:

- evaluarea pacientilor predispusi la boala coronariana;


- stabilirea diagnosticului bolii Tangier;
- nivelul borderline al colesterolului;
- raportul colesterol/HDL crescut, cu valoare normala a colesterolului;
- valori normale ale profilului lipidic la copii si adulti cu istoric familial pozitiv;
- pacienti cu hipertrigliceridemie care au risc de boala coronariana.

Pregatire pacient
Se recolteaza doar daca pacientul nu mananca cu 12-14 ore inaintea recoltarii.
Metoda
Se foloseste metoda imunoturbidimetrica.
Pentru cadre medicale
Specimen recoltat - sange venos.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare in ziua recoltarii.

Volum proba - minim 0.5 mL ser.

Cauze de respingere a probei - specimen intens hemolizat /recoltat interprandial.

Stabilitate proba - serul separat este stabil 24 ore la 20-25o C, 3 zile la 2-8o C ; 2 luni la -20o
C.

Limite si interferente
Interferente cu medicamente:
Cresteri :
- carbamazepina, furosemid, contraceptive orale, fenobarbital, fenitoin, prednisolon, derivati
ai acidului fibric (ex. clofibrat, gemfibrozil).

Scaderi :
- lovastatin.
Apolipoproteina B

22
Definitie

Apolipoproteina B este apolipoproteina primara a lipoproteinelor cu densitate mica (low


density lipoproteins-LDL sau asa numitul “colesterol rau”) care are responsabilitatea
transportului colesterolului la tesuturi.

Apolipoproteina actioneaza ca un ligand pentru diferiti receptori LDL ai diferitelor celule din
organism. Astfel putem considera ca aceasta apolipoproteina poate fi responsabila de
producerea de placi de aterom(ateroscleroza). Exista dovezi ca nivelul de apolipoproteina este
un indicator mai important al riscului de boala cardiaca decat colesterolul total sau LDL-ul.

Niveluri crescute de Apolipoproteina B se asociaza cu boli de inima. Exista un factor genetic


care predispune la cresteri ale APOB dar si dieta alimentara are un rol foarte important.

Apolipoproteina B se regaseste in plasma in 2 mari forme:APOB48 si APOB100 Prima este


sintetizata exclusiv de catre intestinul mic iar cea de a doua de catre ficat. Pentru persoanele
care au boala coronara(afectare a arterelor coronare) sau risc de a dezvolta o asemenea
afectiune, s-a stabilit ca un nivel de sub 0,9 g/l este fiziologic.
Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Apolipoproteina B7-18 ani 28-114 F
18-100 ani 60-117 B 18-100 ani 66-133 mg/dl
ASLO
Definitie

Este analiza care descopera in sangele bolnavilor anticorpii antistreptococici, care se numesc
antistreptolizine. Rezultatele se exprima in unitati ASLO/ml ser.
Anticorpii anti streptolizina O apar impotriva unei enzime produse de streptococii
b -hemolitici de grup A . Cresterea titrului de anticorpi anitistreptolizina O se
asociaza cu aparitia unor afectiuni poststreptococice: febra reumatismala,
( cardita, poliartrita, choreea minor, noduli subcutanati, eritem ), glomerulonefrita
poststreptococica.

Valori normale

0-2 ani <160 U/ml


2-4 ani <120 U/ml
5-5 ani <160 U/ml
6-9 ani <240 U/ml
9-12 ani <320 U/ml
12-100 ani <200 U/ml

Cresteri patologice

O reactie pozitiva cu valori de peste 300 U/ml arata ca in trecutul apropiat la bolnavului a fost
o infectie cu streptococ, fie in gat, nas fie in alta parte a corpului, chiar daca in prezent

23
microbul nu se mai gaseste in organism. In unele cazuri reactia iese pozitiva si la persoanele
care poarta streptococul in gat, fara sa prezinte semne de infectie streptococica.
Analiza ASLO se recomana atat pentru depistarea infectiilor streptococice (faringita,
amigdalita, scarlatina) cat si pentru urmarirea evolutiei in timp a acestori boli spre vindecare.

Revenirea la normal a valorilor ASLO indica o vindecare a infectiei streptococice pe cand


cresterea acestora sugereaza o noua infectie cu streptococ. De aceea repetarea acestei analize
este importanta nu numai pentru tratamentul cu penicilina a infectiei, dar si pentru prevenirea
complicatiilor ce pot surveni dupa infectia cu streptococ mai ales la copii si tineri: reumatism
articular acut, boli de inima, boli de rinichi (glomerulornefrita).

Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM ASLO0-2 ani <160 2-4 ani <120 5-5
ani <160 6-9 ani <240 9-12 ani <320 12-100 ani <200 U/ml
B CrossLaps
Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM B CrossLapsB 30-50 ani 0.016-0.584
B 50-70 ani 0-0.704 B 70-100 ani 0.2-0.854 Pre-menopauza: 0.299-0.573 Post-menopauza:
0.556-1.008ng/ml
Recomandari
Recomandari pentru determinarea Beta-CrossLaps:

- osteoporoza : monitorizarea terapiei antiresorbtive (tratament de substitutie hormonala, bifosfonati, calcitonina,


modulatori selectivi ai receptorilor de estrogeni) si estimarea riscului de fracturi (marker de electie).

Pregatire pacient
Se recolteaza a jeun (pe nemancate).

Metoda
Se foloseste metoda imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA).

Pentru cadre medicale


Specimen recoltat - sange venos.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare.

Volum proba - minim 0.5 mL ser.

Cauze de respingereaprobei - specimen hemolizat.

Stabilitate proba - serul separat este stabil 24 ore la temperatura camerei; 3


luni la -20° C; timp indelungat la -70° C; se va evita decongelarea/recongelarea.

24
Limite si interferente
Interpretarea rezultatelor la pacientii cu disfunctii renale trebuie efectuata cu
prudenta (se poate produce o diminuare a excretiei markerului si o crestere in
consecinta a nivelului seric al acestuia).

Interferente analitice:
Pot produce interferente cu unele componente ale kit-ului si conduce la rezultate
neconcludente urmatoarele:
- tratamentul cu biotina in doze mari (>5 mg/zi); de aceea se recomanda ca
recoltarea de sange sa se faca dupa minimum 8 ore de la ultima administrare;
- titrurile foarte crescute de anticorpi anti-streptavidina si anti-ruteniu;
- anticorpii monoclonali proveniti de la soarece administrati la unii pacienti in
scop diagnostic sau terapeutic.

Beta-hCG

Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Beta-hCGF. negravide: 3 F.


postmenopauza: 6 F. gravide 4-6 sapt: 0.04-28.7 F. gravide 8 sapt: 31.1-184 F.
gravide 9-10 sapt: 61.2-143 F. gravide 14-19 sapt: 14.3-56.6 Barbati: 2mIU/ml
Beta hCGBarbati: < 0.5 - 2.67 Femei: <0.5 - 2.90 Femei gravide: Sapt. -0.2 - 1: 5
- 50 -1 - 2: 50 - 500 2 - 3: 100 - 5 000 3 - 4: 500 - 10 000 -4 - 5: 1 000 - 50 000 5 -
6: 10 000 - 100 000 -6 - 8: 15 000 - 200 000 -8 - 12: 10 000 - 100 000 -13: 10 000
- 95 000 -14: 10 000 - 80 000 -15: 9 000 - 70 000 -16: 7 000 - 64 000 -17: 5 500 -
56 000 -18: 4 500 - 50 000 -19: 3 300 - 40 000 -20: 2 500 - 32 000 -21: 1 800 - 25
000 mUI/ml

hCG

hCG - Human chorionic gonadotropin- este un hormon peptidic produs in sarcina, secretat de catre

embrion imediat dupa concepere iar mai tarziu secretat de catre sincitiotrofoblast.(parte a

placentei).

Rolul lui este de a preveni dezintegrarea Corpus Luteum a ovarului, si prin aceasta rolul sau este de

a mentine secretia de progesteron absolut critica pentru sarcina la oameni. hCG poate avea si alte

functii, de exemplu se crede ca acest hormon afecteaza toleranta imuna in sarcina. Testele de

detectie a sarcinii timpurii se bazeaza in general pe detectia si masurarea hCG.

25
hCG este o glicoproteina oligozaharida in compozitia careia intra 244 de aminoacizi, ea avand o

masa moleculara de 36,7 kDaltoni. Dimensiunile totale sunt de 75x35x30 angstroms (7.5x3.5x3

nanometers).

· Este heterodimeric (hCG) cu o subunitatea alfa identica cu cea a hormonului luteinizant (LH), a

hormonului foliculo-stimulator(FSH),si a hormonului tireo-stimulator(TSH) si de asemenea o

subunitate beta care este unica pentru hCG.Subunitatea alfa este formata din 92 de aminoacizi si

are dimensiunile de 60x25x15 angstroms (6x2.5x1.5 nm).

· βhCG este codata de 6 gene inalt omoloage care sunt aranjate in tandem si perechi inversate

pe cromozomul chromosome 19q13.3 - CGB(1,2,3,5,7,8).

Cele doua subunitati creeaza un mic miez hidrofobic inconjurat de o zona mare formata in cea mai

mare parte din aminoacizi hidrofili.

Functia hCG- hormoniil hCG interactioneaza cu receptorii LHCG si sunt responsabili de mentinerea

corpus luteum in fazele de inceput ale sarcinii si prin aceasta de mentinerea secretiei de

progesteron .Progesteronul este foarte important ,caci el , de exemplu ,creste circulatia la nivelul

uterului asigurand astfel hranirea fatului.Datorita incarcarii lui inalt electronegative hCG ar putea sa

respinga moleculele cu rol in imunitate provenite de la mama.Un alt rol se pare ca il gasim in faptul

ca celulele endometriale hCG-tratate au indus o crestere in apoptoza limfocitelor T(ducand practic

la distrugerea lor).Acest fapt sugereaza ca hCG ar putea fi o veriga din lantul care duce la

dezvoltarea tolerantei imune peritrofoblastice si ca hCG ar putea facilita invazia trofoblastica .S-a

sugerat de asemenea ca nivelurile hCG sunt legate de severitatea greturilor matinale la femeile

gravide.Datorita asemanarii lui cu hormonul luteinizant , hCG poate fi folosit in clinica pentru a

induce ovulatia si pentru a induce secretia de testosteron la nivelul testicolului.Din moment ce o

sursa majora de hCG o reprezionta femeile gravide, unele organizatii colecteaza urina femeilor

gravide pentru a izola hCG si pentru a o utiliza in tratamentele infertilitatii.

Teste de sarcina- aceste teste de sarcina masoara nivelele de hCG in sange si urina pentru a indica

prezenta sau absenta unui embrion.In particular , celel mai multe teste implica folosirea de

anticorpi monoclonali - monoclonal antibody (MAb)- care sunt specifici subunitatii beta a hCG

(βhCG).Aceasta este foarte important pentru ca testele sa nu dea rezultate fals pozitive , prin

confuzia hCG cu hormonul luteinizant sau cu alti hormoni- de exemplu, hormonul foliculo

stimulator( cei doi hormoni cu care se poate confunda hCG sunt tot timpul prezenti in sarcina pe

cand hCG este doar in sarcina, in rest cantitatile fiind neglijabile).

26
Testul de urina ar putea fi unul cromatografic , dar exista si alte forme de teste.Valorile normale

variaza in functie de metoda de testare, cuprinzand cifre cuprinse in intervalul 20-100 mUI/ml.

Urina ar trebui sa fie prima urina dimineata, cand nivelurile de hCG sunt cele mai mari.

Testarea sangelui –este o metode fluorimetrica , folosindu-se aproximativ 2-6 ml de sange venos.

Se pot detecta niveluri ale beta hCG incepand de la chiar 5 mUI/ml.Acest test favorizeaza

masurarea cantitativa si cuantificarea concentratiei de beta hCG.Cuantificarea nivelurilor de beta

hCG este foarte importanta in evaluarea sarcinii ectopice si in monitorizarea tumorilor trofoblastice

si a riscului de tumori cu celule germinale .

hCG poate fi folosit ca medicatie parenterala in tratamentele de infertilitate, in locul hormonului

luteinizant.In prezenta a unuia sau a mai multor foliculi ovarieni maturi ovulatia poate fi declansata

de administrarea de hCG.Ovulatia se va produce dupa aproximativ 40-45 de ore de la injectarea

hCG. La barbati, hCG este folosit pentru a stimula celulele Leydig sa produca testosteron.

Testosteronul intratesticular este necesar pentru spermatogeneza.

beta2 Microglobulina - test cantitativ

Definitie
b2-M (BETA 2-MICROGLOBULINA) este un marker tumoral . Este o proteina care se
gaseste pe suprafata celor mai multe celule nucleate, in mod particular in concentratii crescute
pe suprafata limfocitelor.

Markerii tumorali sunt substante, care pot fi produse de catre tumora sau care apar ca raspuns
al organismului fata de aceste antigene. Desi numarul lor este mare si exista tehnici abordabile
in practica medicala, rolul lor in diagnosticarea diferitelor tipuri de cancer este minor, mai
ales in stadiile precoce ale neoplaziilor.

Notiunea de marker tumoral a fost introdusa in limbajul medical, in sensul unor substante sau
molecule, a caror aparitie si acumulare sa fie asociata cu aparitia si dezvoltarea tumorilor
maligne. Markerii tumorali sunt substante care pot fi detectate in cantitati mai mari decat
normalul in sange, urina sau tesuturile organismului la unele personae cu anumite tipuri de
cancer.

Markerii tumorali sunt produsi fie de catre tumora insasi, fie de catre organism, ca raspuns la
prezenta tumorii maligne sau in anumite afectiuni benigne necanceroase.

Markerii tumorali si deci si beta 2 microglobulina trebuie sa indeplineasca o serie de criterii


care sa faca acest test ( de determinare a markerului) unul viabil. Printre caracteristicile
principale ale unui marker tumoral ar trebui sa fie:
• acuratete 100%, in diferentierea intre celulele normale si cele canceroase ale
organismului;
• capacitatea de a depista toate tumorile pacientului in stadii incipiente

27
• corelatie directa intre valoarea markerului si stadiul bolii
• valoare prognostica
Validitatea markerilor tumorali depinde de o serie de parametrii, pe care acestia trebuie sa ii
indeplineasca:Intre acestia cei mai importanti sunt:
• sensibilitatea reprezinta probabilitatea ca rezultatul testului sa fie pozitiv in prezenta
formatiunii tumorale; ea reprezinta raportul dintre numarul rezultatelor adevarat
pozitive si suma dintre numarul rezultatelor adevarat pozitive si numarul rezultatelor
fals negative.
• specificitatea: probabilitatea ca rezultatul negativ al testului sa corespunda starii de
sanatate a pacientului. Ea reprezinta raportul dintre numarul rezultatelor adevarat
negative si suma dintre numarul rezultatelor adevarat negative si numarul rezultatelor
fals positive.

ROLUL MARKERULUI TUMORAL IN ONCOLOGIE


 Valoare de screening
 Valoare diagnostica
 Valoare prognostica
 Rol in monitorizarea terapeutica un nivel scazut al valorii markerilor tumorali poate
semnifica un tratament eficient, iar o valoare crescuta un tratament ineficient
 Valoare predictiva
 ndice de supraveghere
S-a constatat ca niveluri crescute ale acestui marker tumoral determinate preoperator au fost
asociate cu recidive locale sau metastaze precoce, fata de cazurile cu niveluri moderate.
Postoperator, persistenta unor niveluri crescute are semnificatia neextirparii in intregime a
tumorii sau prezenta metastazelor.

BETA 2-MICROGLOBULINA b2-M se gaseste frecvent crescuta in boli limfoproliferative


(mielom multiplu, limfom cu celule B, leucemia limfatica cronica)
Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM beta2 Microglobulina - test cantitativ

CA 125

Definitie
CA-125 este cunoscut ca si Cancer Antigen 125. Acest antigen este un marker
tumoral sau biomarker ale carui valori pot fi crescute in sangele unor persoane
cu anumite tipuri de cancer.

CA 125 este o glicoproteina si este produsa de catre gena MUC 16. Este mai
cunoscut sub numele de markerul tumoral al cancerului ovarian, dar aceasta
asociere (a markerului cu cancerul ovarian) nu trebuie privita ca unica.

Niveluri crescute ale acestui marker in sange se mai pot intalni si in alte afectiuni
maligne. De exemplu, acest marker poate fi intalnit (nivelurile lui sunt crescute )
si in cancerul pulmonar, de san, gastrointestinal, precum si cel cu origine in
endometru sau tubele fallopiene.

28
De asemenea se pot intalni niveluri crescute ale acestui marker in diferite
afectiuni benigne cum ar fi endometrioza, diferite afectiuni ale ovarelor si de
asemenea sarcina. Alte afectiuni atat benigne cat si maligne ce provoaca
inflamatii in zona abdominala pot duce la cresterea acestui marker in sange.
Astfel acest marker nu este nici extrem de specific pentru cancer si nici extrem
de sensibil caci nu toti pacientii cu cancer au un nivel crescut de CA-125 in
sange.

De exemplu 79 % din totalul cancerelor ovariene prezinta pozitivitate a testului


pentru markerul CA-125 in timp ce restul de 21 % nu au nici o expresie a acestui
antigen prezenta in sange.

Aceste marker CA-125 este clinic aprobat pentru urmarirea raspunsului la


tratament si pentru evaluarea prognosticului dupa tratament. El este cu
precadere folositor pentru diagnosticarea cancerului ovarian recurent. Rolul
potential in detectia timpurie a cancerului ovarian este controversat si de aceea
nu este inca adoptat printre testele de screening de larga utilizare sau care se fac
standard.

Problemele cheie in folosirea testului de determinare a antigenului CA-125 ca


unealta de screening sunt tocmai lipsa lui de specificitate si incapacitatea lui de a
detecta fazele primare ale cancerului, acelea in care se mai poate inca interveni,
caci aceste faze sunt cele curabile. De exemplu, pentru o confirmare pozitiva a
unui test de determinare a antigenului CA-125, teste care a iesit pozitiv (s-a gasit
acest antigen in sangele unei femei, iar cantitatile erau crescute-ceea ce teoretic
ar insemna prezenta cancerului ovarian la acea femeie), o interventie
chirurgicala ar fi necesara pentru a confirma ca intr-adevar acea femeie are
cancer ovarian, interventie care asociaza desigur riscul pe care orice interventie
il are.

In plus chiar daca s-ar confirma ca intr-adevar acea persoana are cancer ovarian,
s-ar constata ca faza in care se afla este cel mai probabil una foarte avansata,
lucru care ar face ca terapia sa fie ceva mai putin eficienta.

Telul oricarui doctor este acela de a perfecta un test care sa poata diagnostica un
neoplasm in fazele lui incipiente pentru a se putea interveni cu eficacitate
maxima. CA-125 a fost initial detectat cu anticorpi monoclonali denumiti OC 125.
Desi acest test de determinare a CA 125 nu se gaseste printre testele de
screening larg aplicate, totusi valori crescute ale markerului CA 125 pot fi un
indiciu ca acea persoana la care intalnim aceste valori crescute ar trebui sa
primeasca tratament sau macar sa i se efectueze teste de screening
suplimentare.

Valorile normale variaza de la 0-35 U/ml.

Cresteri moderate sunt considerate cele in care valorile se gasesc in intervalul

29
35-50 U/ml.
Cresteri severe sunt cele de peste 50 U/ml . Niveluri crescute se intalnesc
frecvent la femei la menopauza si aceste valori crescute trebuie sa atentioneze
persoanele respective cu privire la necesitatea de a efectua analize mai
amanuntite.
La femeile la care nu s-a instalat inca menopauza testul este mai putin viabil
deoarece niveluri crescute se pot intalni din o multitudine de cauze.
Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM CA 125<35 U/ml

CA 15-3

Definitie

Ca_15-3 este un marker tumoral. Markerii tumorali sunt substante, care pot fi produse de
catre tumora sau care apar ca raspuns al organismului fata de aceste antigene (aceste substante
produse de catre tumora sunt antigene).

Numarul lor (al markerilor) este destul de mare. Desi numarul lor este mare si exista tehnici
abordabile in practica medicala, rolul lor in diagnosticarea diferitelor tipuri de cancer este
minor, mai ales in stadiile precoce ale neoplaziilor.

Studiul tumorilor, in general, si a celor maligne, in special, reprezinta una din pricipalele
probleme actuale de sanatate, la care participa medici specialisti din diverse domenii.
Dezideratul actual al eforturilor lor il constituie descoperirea unor factori, care sa confirme
prezenta unor formatiuni tumorale maligne la nivelul organismului in stadii incipiente,
curabile.

Ca un marker sa fie util in diagnostic el ar trebui sa indeplineasca niste criterii, sa faca fata
unor exigente.

Caracteristicile sale trebuie sa fie bine stiute si orientate catre utilitate. Caracteristicile
principale ale unui marker tumoral ar trebui sa fie:

• acuratete 100%, in diferentierea intre celulele normale si cele canceroase ale


organismului;
• capacitatea de a depista toate tumorile pacientului in stadii incipiente;
• specificitate de organ;
• corelatie directa intre valoarea markerului si stadiul bolii;
• capacitatea de a indica raspunsul pacientului la tratament;
• valoare prognostica.

Validitatea markerilor tumorali depinde de o serie de parametrii, pe care acestia trebuie sa ii


indeplineasca. Acestia sunt: specificitate, sensibilitate, valoare predictiva pozitiva, valoare
predictiva negativa.

Principalul rol al markerilor este in screening ei avand valoare diagnostica. De asemenea se


pot folosi pentru a realiza estimari, deci pentru valoarea prognostica si nu in ultimul rand
pentru aprecierea eficacitatii terapiei alese.

30
Alaturi de acesti markeri tumorali, trebuie remarcat faptul, ca pot fi folosite si alte
determinari, cum ar fi: determinarea cantitatii ADN in celulele tumorale (ADN ploidia). Nu
trebuie absolutizata valoarea markerilor tumorali.

Markerii tumorali pot fi gasiti la valori crescute in anumite tipuri de cancer, dar valorile pot fi
crescute si in unele afectiuni benigne.

CA15-3 semnifica CANCER ANTIGEN 15-3. Tehnicile folosite pentru masurarea acestui
marker detecteaza 2 site-uri antigenice asociate cu celulele canceroase mamare.

CA15-3 este folosit, in principal, ca marker in cancerul de san, valori foarte mari ale acestuia
semnificand un stadiu avansat de boala sau un cancer in stadiu metastatic.

CA15-3 se foloseste si pentru monitorizarea terapeutica a cancerului de san. Valori mari


postterapeutic ale CA15-3 pot indica o recidiva locala sau o lipsa de raspuns la tratament, deci
o extindere a bolii .

Valori crescute ale CA15-3 pot fi gasite si in alte neoplazii (cancerul ovarian, cancerul
pulmonar, cancerul gastric, cancer pancreatic, cancerul de prostata).

Unele afectiuni benigne (endometrioza, afectiuni inflamatorii pelvine, hepatita, afectiuni


benigne ale sanului, ovarului, sarcina sau alaptarea) pot determina cresteri ale CA15-3. Acest
antigen are indicatie crescuta in monitorizarea tratamentului si a evolutiei bolii in cancerul
mamar.

Valorile normale ale acestui marker sunt:


• < 40 U/ml.
Valorile moderat crescute sunt cele cuprinse intre 40-60 U/ml, iar valorile extrem de mari care
necesita o atentie sporite din partea doctorului si care determina conduita terapeutica sunt cele
care depasesc 60 U/ml.

Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM CA 15-30-31 U/ml CA 15-30 - 35


U/ml

CA 19-9

Definitie
CA 19-9 INSEAMNA CARBOHYDRAT ANTIGEN 19-9. ACEST ANTIGEN ESTE UN
MARKER TUMORAL.DESI IN PREZENT SUNT RAR FOLOSITI, MARKERII
TUMORALI AU O IMPORTANTA TOT MAI MARE IN DIAGNOSTICUL
NEOPLASMELOR.

Markerii tumorali sunt substante, care pot fi produse de catre tumora sau care apar ca raspuns
al organismului fata de aceste antigene. Desi numarul lor este mare si exista tehnici abordabile
in practica medicala, rolul lor in diagnosticarea diferitelor tipuri de cancer este minor, mai
ales in stadiile precoce ale neoplaziilor.

31
Detectarea markerilor tumorali se poate face fie in sange, fie in urina, sau alte tesuturi ale
organismului in functie de tipul de cancer. CA 19-9 este prezent in pancreas dar si in tesutul
epitelial al stomacului dar nu numai (alte locuri sunt si alte parti ale tubului digestiv).

Markerii tumorali CA 19-9 sunt produsi fie de catre tumora insasi, fie de catre organism, ca
raspuns la prezenta tumorii maligne sau in anumite afectiuni benigne necanceroase.

Printre trasaturile importante ale unui marker se numara cea conform careia el trebuie sa
diferentieze fara echivoc celulele normale si cele canceroase ale organismului. O alta trasatura
importanta este specificitatea de organ, care insa nu este indeplinita aici.

Markerul CA 19-9 este folosit pentru detectia si urmarirea in special a tratamentului


cancerului pancreatic. Insa multitudinea de alte neoplasme in care poate fi intalnit ii da
aceasta nespecificitate de organ. Markerul CA 19-9 are indicatie majora in suspiciunea de
cancer pancreatic, hepatic, biliar sau gastric precum si in monitorizarea pacientilor cu aceste
tipuri de neoplazii.

De asemenea tot acest marker mai are o indicatie relativa in diagnosticarea si monitorizarea
cancerului colorectal si ovarian. Testarea pozitiva nu inseamna insa prezenta categorica si
singulara a neoplasmului, alte investigatii fiind absolut necesare in stabilirea unui diagnostic
corect.

Validitatea markerului tumoral depinde de o serie de parametrii, pe care acesta trebuie sa ii


indeplineasca:
• sensibilitatea reprezinta probabilitatea ca rezultatul testului sa fie pozitiv in prezenta
formatiunii tumorale; ea reprezinta raportul dintre numarul rezultatelor adevarat
pozitive si suma dintre numarul rezultatelor adevarat pozitive si numarul rezultatelor
fals negative.
• specificitatea: probabilitatea ca rezultatul negativ al testului sa corespunda starii de
sanatate a pacientului. Ea reprezinta raportul dintre numarul rezultatelor adevarat
negative si suma dintre numarul rezultatelor adevarat negative si numarul rezultatelor
fals positive.
Atat sensibilitatea cat si specificitatea sunt destul de scazute in cazul acestui marker deoarece
el apare, la valori crescute, in stadii avansate ale bolii ( in fazele incipiente, desi formatiunea
tumorala este prezenta exista posibilitatea de a intalni rezultate negative), iar specificitatea de
organ este mica.

Valoarea diagnostica a markerului este orientativa caci doctorul va trebui sa efectueze


investigatii suplimentare pentru a determina cauza si stadiul unui eventula neoplasm sugerat
de CA 19-9.

Cea mai importanta utilizare a lui CA 19-9 s-a demonstrat a fi monitorizarea eficacitatii
tratamentului administrat bolnavilor cu neoplasm. S-a constatat ca niveluri crescute ale
markerului tumoral determinate preoperator au fost asociate cu recidive locale sau metastaze
precoce, fata de cazurile cu niveluri moderate.

Postoperator, persistenta unor niveluri crescute are semnificatia neextirparii in intregime a


tumorii sau prezenta metastazelor.
32
CA19-9 este prezent in tesutul epitelial fetal al stomacului, intestinului, ficatului si
pancreasului. La adult, poate fi gasit in pancreas, ficat, plaman si tract biliar. Este folosit in
principal ca marker pentru cancerul de pancreas, gasindu-se la valori crescute mai ales in
stadii avansate .

CA19-9 poate fi crescut si in alte cancere (cancerul hepatic, cancerul pulmonar, cancerul de
san, cancerul uterin, cancerul ovarian mucinos, cancerul colorectal). De asemenea un rol
important i se atribue lui CA 19-9 in cancerul de cai biliare. Unele afectiuni benigne (ciroza
hepatica, hepatite, pancreatite, colecistite, boli autoimune, fibroza chistica sau alte afectiuni
benigne ale pulmonului, rinichiului sau tractului gastrointestinal) se pot asocia cu valori
crescute ale CA19-9.

Markerii tumorali pot fi folositi si ca markeri de prognostic pentru o neoplazie (detectarea


unor valori mari ale markerilor tumorali la anumite intervale de timp, dupa incheierea
tratamentului, are semnificatia unei evolutii nefavorabile cu posibilitatea aparitiei unei
recidive sau extinderea tumorii cu metastazare).

Valorile normale

<35 U/ml.

Valori considerate a fi cresteri moderate sunt cele cuprinse in intervalul : 35 – 100 U/ML. Iar

valorile cele mai importante prin prisma atitudinii terapeurice pe care o impun sunt cele ce

depasesc 100 U/ml.

CA 72-4 (neo stomac)

Definitie
CA 72-4 este un marker tumoral. Markerii tumorali sunt substante, care pot fi produse de
catre tumora sau care apar ca raspuns al organismului fata de aceste antigene. Studiul
tumorilor, in general, si a celor maligne, in special, reprezinta una din pricipalele probleme
actuale de sanatate, la care participa medici specialisti din diverse domenii. Dezideratul actual
al eforturilor lor il constituie descoperirea unor factori, care sa confirme prezenta unor
formatiuni tumorale maligne la nivelul organismului in stadii incipiente, curabile.

Validitatea markerilor tumorali depinde de o serie de parametrii, pe care acestia trebuie sa ii


indeplineasca:

• sensibilitatea reprezinta probabilitatea ca rezultatul testului sa fie pozitiv in prezenta


formatiunii tumorale; ea reprezinta raportul dintre numarul rezultatelor adevarat
pozitive si suma dintre numarul rezultatelor adevarat pozitive si numarul rezultatelor
fals negative.

33
• specificitatea: probabilitatea ca rezultatul negativ al testului sa corespunda starii de
sanatate a pacientului. Ea reprezinta raportul dintre numarul rezultatelor adevarat
negative si suma dintre numarul rezultatelor adevarat negative si numarul rezultatelor
fals positive.
• valoarea predictiva pozitiva (VPP) reprezinta probabilitatea prezentei formatiunii
tumorale la pacientii, ale caror teste au avut rezultate pozitive. VPP reprezinta raportul
dintre numarul rezultatelor adevarat pozitive si suma dintre numarul rezultatelor
adevarat positive si numarul rezultatelor fals positive.
• Valoarea predictiva negativa (VPN) reprezinta probabilitatea ca tumora sa fie absenta,
in prezenta valorilor negative ale testului. VPN reprezinta raportul dintre numarul
rezultatelor adevarat negative si suma dintre numarul rezultatelor adevarat negative si
numarul rezultatelor fals negative.

CA 72-4 este o glicoproteina mucin-like de greutate moleculara 220-400 kDaltoni. Metodele


de determinare ale acestui marker sunt:RIA, ELISA.

CA72-4 este markerul tumoral cel mai specific pentru cancerul gastric. Determinarea lui in
perioada preoperatorie in sangele pacientilor poate servi la stadializarea bolii, dar nu poate fi
un indicator de predictie al recidivei clinice independent, ci asociat altor markeri tumorali
(CEA, TPA). Valori semnificative ale markerului au fost semnalate in cazurile de cancer
gastric cu metastaze ganglionare sau cu invazia seroaselor. El poate sa apara la valori crescute
si in unele afectiuni benigne (endometrioza).

Valoarea acestui marker este una atat de screening, de diagnostic, cat si valoare de prognostic
insa el trebuie intotdeauna asociat cu alte teste si chiar cu alti markeri (de exemplu CEA). De
asemenea un rol important il are in monitorizarea eficacitatii terapiei alese.

CA 72-4 poate prezenta un nivel seric ridicat si in anumite afectiuni benigne cum ar fi de
exemplu: pancreatite, ciroze hepatice boli pulmonare, boli reumatismale, afectiuni
ginecologice, afectiuni ale ovarelor si ale tractului gastro-intestinal.

Valorile normale ale CA 72-4 sunt :

• 0- 5 U/ml
Valorile moderat crescute sunt cele considerate intre 6-30 U/ml.
Valorile crescute mult sunt cele de peste 30 de unitati la ml.

CONCLUZII
 Exista un numar mare de markeri tumorali, dar pentru practica medicala ei nu pot fi
folositi singulari cu rol diagnostic, mai ales in stadiile precoce ale neoplaziilor. Valorile lor
crescute corespund unor stadii avansate ale neoplaziei.
 Markerii tumorali sunt utili, in special pentru monitorizarea tratamentului (valori scazute
ale markerilor semnificand un tratament eficace, persistenta unor valori mari sau cresterea
valorilor markerilor in timpul sau postterapeutic semnalizeaza un tratament cu efecienta
redusa sau lipsa de raspuns la tratament, ceea ce impune schimbarea tratamentului).
 Markerii tumorali pot fi folositi si ca markeri de prognostic pentru o neoplazie (detectarea
unor valori mari ale markerilor tumorali la anumite intervale de timp, dupa incheierea
tratamentului, are semnificatia unei evolutii nefavorabile cu posibilitatea aparitiei unei
recidive sau extinderea tumorii cu metastazare).

34
 Nu trebuie absolutizata valoarea markerilor tumorali. Markerii tumorali pot fi gasiti la
valori crescute in anumite tipuri de cancer, dar valorile pot fi crescute si in unele afectiuni
benigne. Din aceasta cauza, markerii tumorali trebuie corelati cu tabloul clinic si cu alte teste
de laborator sau cu explorari imagistice, crescand astfel valoarea lor in diagnostic, stadializare
sau monitorizarea terapeutica sau evolutiva a pacientilor cu diverse neoplazii.

Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM CA 72-4 (neo stomac)5.6-8.2 U/ml

Citomegalovirus Ig M

Definitie
CMV –citomegalovirus din familia Herpesviridae, determina sindroame proteiforme atat la
copil cat si la adult. Infectia este frecventa si intereseaza o mare parte din populatie, dar boala
asociata infectiei este relativ rara.
Semnificatie clinica
La nou-nascut CMV poate induce un sindrom congenital cu evolutie fatala.
Afectiunea apare frecvent asimptomatic, intre 70-90% din populatia adulta avand anticorpi
pentru infectia cu CMV (mai ales in tarile cu un nivel redus de civilizatie). Nu se cunoaste
exact morbiditatea prin aceasta afectiune datorita neobligativitatii declararii ei si a
numeroaselor forme inaparente.
Diagnosticul serologic este cel mai util si consta in decelarea anticorpilor specifici de tip IgM
si IgG. Prezenta anticorpilor IgM-CMV in ser este importanta pentru:
• diagnosticul infectiei verticale cu CMV, cand in sangele din cordonul ombilical se
deceleaza Ig M-CMV ;
• diagnosticul infectiei acute sau recente cu CMV.
Anticorpii IgM-CMV apar la cateva saptamani dupa infectie, se mentin in titru crescut in ser
cateva saptamani, dupa care nivelul seric incepe sa scada treptat, in decurs de 4-6 luni.
Ocazional, anticorpii IgM-CMV sunt prezenti in ser cativa ani. Existenta anticorpilor IgM-
CMV in ser nu ne permite a face distinctie intre infectia primara sau secundara cu virusul
citomegalic, deoarece reactivarea unei infectii cronice este insotita de aparitia acestor
anticorpi in serul bolnavilor cu deficienta imuna. Prezenta anticorpilor IgG-CMV in ser
confirma infectia cronica cu CMV.
Anticorpii IgG-CMV apar la o saptamana dupa anticorpii IgM-CMV, si persista in ser toata
viata. Aceste teste serologice sunt utile pentru triajul donatorilor de sange sau organe si pentru
supravegherea epidemiologica.
Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Citomegalovirus Ig MNEGATIV

Citomegalovirus IgG

Definitie

35
CMV –citomegalovirus din familia Herpesviridae, determina sindroame proteiforme atat la
copil cat si la adult. Infectia este frecventa si intereseaza o mare parte din populatie, dar boala
asociata infectiei este relativ rara.

Semnificatie clinica
La nou-nascut CMV poate induce un sindrom congenital cu evolutie fatala.
Afectiunea apare frecvent asimptomatic, intre 70-90% din populatia adulta avand anticorpi
pentru infectia cu CMV (mai ales in tarile cu un nivel redus de civilizatie). Nu se cunoaste
exact morbiditatea prin aceasta afectiune datorita neobligativitatii declararii ei si a
numeroaselor forme inaparente.
Diagnosticul serologic este cel mai util si consta in decelarea anticorpilor specifici de tip IgM
si IgG. Prezenta anticorpilor IgM-CMV in ser este importanta pentru:
• diagnosticul infectiei verticale cu CMV, cand in sangele din cordonul ombilical se
deceleaza Ig M-CMV ;
• diagnosticul infectiei acute sau recente cu CMV.
Anticorpii IgM-CMV apar la cateva saptamani dupa infectie, se mentin in titru crescut in ser
cateva saptamani, dupa care nivelul seric incepe sa scada treptat, in decurs de 4-6 luni.
Ocazional, anticorpii IgM-CMV sunt prezenti in ser cativa ani. Existenta anticorpilor IgM-
CMV in ser nu ne permite a face distinctie intre infectia primara sau secundara cu virusul
citomegalic, deoarece reactivarea unei infectii cronice este insotita de aparitia acestor
anticorpi in serul bolnavilor cu deficienta imuna. Prezenta anticorpilor IgG-CMV in ser
confirma infectia cronica cu CMV.
Anticorpii IgG-CMV apar la o saptamana dupa anticorpii IgM-CMV, si persista in ser toata
viata. Aceste teste serologice sunt utile pentru triajul donatorilor de sange sau organe si pentru
supravegherea epidemiologica.

Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Citomegalovirus IgGNEGATIV: <8


ECHIVOC: > 12 POZITIV: 8 - 12 EU/ml

Complement seric C3 - test cantitativ

Definitie
Complementul seric reprezinta un grup de aproximativ 15 proteine. Ele migreaza la
electroforeza cu beta-globulinele. Au rol in imunitate.
Activarea acestui sistem de catre reactiile antigen-anticorp , functie de interactiunea cu
acestea , este urmata de declansarea unor efecte biologice , implicate in patologia umana:
• hemoliza si/sau citoliza imuna
• opsonizare, fagocitare, bacterioliza
• reactii de fixare a complementului

36
• eliberare de histamina
• declansarea coagularii sangelui
Activarea complementului seric are loc in cascada pe cale clasica sau pe cale alternanta.
 activarea pe cale clasica are loc sub actiunea anticorpilor sau complexelor imune antigen-
anticorp
 calea alternanta de activare a complementului are loc de obicei in faza fluida sub influenta
diverselor veninuri, agenti infectiosi a endotoxinelor, a properdinei Dintre cele 15
componente ale sistemului de proteine C3 si C4 au urmatoarele valori:

• C3 = 1200 micrograme /ml si C3-180 000 gr. mol.


• C4= 400 micrograme/ml si C4-206 000 gr. mol.
Locurile de producere ale acestor componente sunt:
• C3-ficat,
• C4 –macrofag
Dozarea activitatii serice a complementului se face prin doua metode:
• determinarea activitatii globale a complementului seric printr-o reactie de hemoliza
cantitativa
• determinarea activitatii doar a primelor 4 componente ale acestui sistem printr-o
reactie de tip imuno-aderenta-hemaglutinare
Valori normale

Valorile normale ale activitatii complementului sunt:


• 45-50 UH/ml unde UH sunt unitati hemolitice
Cresteri( ale compl. seric luat global si deci si ale fractiunilor C3 si C4):
• reumatism articular acut
• poliartrita reumatoida (forme usoare)
• sclerodermie
• dermatomiozita
• polimialgie reumatica
• stadiul de debut al bolilor inflamatorii si infectioase
• hiperlipoproteinemii usoare
• unele tumori maligne
• neoplasme hepatice si intestinale

Scaderi:
• LES in puseu evolutiv
• poliartrita reumatoida seropozitiva
• glomerulonefrita acuta poststreptococica
• sindromul GOOD-Pasture

Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Complement seric: C3 - test


cantitativ0.9 - 1.8 g/L
37
Complement seric C4 test cantitativ

Definitie
Complementul seric reprezinta un grup de aproximativ 15 proteine. Ele migreaza la
electroforeza cu beta-globulinele. Au rol in imunitate.
Activarea acestui sistem de catre reactiile antigen-anticorp , functie de interactiunea cu
acestea , este urmata de declansarea unor efecte biologice , implicate in patologia umana:
• hemoliza si/sau citoliza imuna
• opsonizare, fagocitare, bacterioliza
• reactii de fixare a complementului
• eliberare de histamina
• declansarea coagularii sangelui
Activarea complementului seric are loc in cascada pe cale clasica sau pe cale alternanta.
 activarea pe cale clasica are loc sub actiunea anticorpilor sau complexelor imune antigen-
anticorp
 calea alternanta de activare a complementului are loc de obicei in faza fluida sub influenta
diverselor veninuri, agenti infectiosi a endotoxinelor, a properdinei Dintre cele 15
componente ale sistemului de proteine C3 si C4 au urmatoarele valori:

• C3 = 1200 micrograme /ml si C3-180 000 gr. mol.


• C4= 400 micrograme/ml si C4-206 000 gr. mol.
Locurile de producere ale acestor componente sunt:
• C3-ficat,
• C4 –macrofag
Dozarea activitatii serice a complementului se face prin doua metode:
• determinarea activitatii globale a complementului seric printr-o reactie de hemoliza
cantitativa
• determinarea activitatii doar a primelor 4 componente ale acestui sistem printr-o
reactie de tip imuno-aderenta-hemaglutinare
Valori normale

Valorile normale ale activitatii complementului sunt:


• 45-50 UH/ml unde UH sunt unitati hemolitice
Cresteri( ale compl. seric luat global si deci si ale fractiunilor C3 si C4):
• reumatism articular acut
• poliartrita reumatoida (forme usoare)
• sclerodermie
• dermatomiozita
• polimialgie reumatica
• stadiul de debut al bolilor inflamatorii si infectioase
• hiperlipoproteinemii usoare

38
• unele tumori maligne
• neoplasme hepatice si intestinale

Scaderi:
• LES in puseu evolutiv
• poliartrita reumatoida seropozitiva
• glomerulonefrita acuta poststreptococica
• sindromul GOOD-Pasture

Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Complement seric: C4 test


cantitativ20-40 mg/dl

Complexe imune circulante

In vivo, complexele imune se formeaza de fiecare data când anticorpii întâlnesc antigenul specific. De obicei,

complexele imune sunt epurate (eliminate din circulatie) de celulele SFM, iar persistenta lor produce manifestari

patologice (reactii de hipersensibilitate). Hipersensibilitatea imediata de tip III este dependenta de

complexele imune si este consecinta formarii si persistentei complexelor

imune în organism.

Complexele imune in vivo se formeaza în urmatoarele trei situatii:

− în infectiile cronice cu streptococ α -hemolitic, cu stafilococ, cu Plasmodium, cu virusurile hepatitice B si C, cu HIV. In

toate aceste cazuri, antigenele persista timp îndelungat. Se sintetizeaza anticorpi specifici si se formeaza complexe

imune, care eventual se depun întesuturi;

− complexele imune pot fi rezultatul proceselor patologice autoimune. Sinteza continua a anticorpilor fata de

componentele selfmodificate, determina formarea complexelor imune, care nu pot fieliminate în ritmul formarii si se

depun;

− complexele imune se pot forma cu antigenele exogene, care nu se multiplica în organism, dar patrund în mod repetat,

în cantitate mare. Astfel, antigenele vegetale, bacteriene (din actinomicete), fungice sau antigene de origine animala,

dupa inhalarea repetata în plamân, induc sinteza locala a anticorpilor si formarea complexelor imune.

Complexele imune interactioneaza cu celulele sistemului imunitar (macrofage, limfocite), producând activarea sau

inactivarea lor. Un alt efect major este stimularea retelei citochinelor. Proteinele plasmatice C1q, C4b, C3b, factorul H

sau anticorpii anti-IgG(factorul reumatoid), anticorpii anti-idiotipici si anti-fibronectina maresc dimensiunile

complexelor imune. Complexele imune sunt structuri tridimensionale ce formeaza o retea moleculara alcatuita din

antigen si anticorpii specifici, ale carei dimensiuni variaza în functie de dimensiunile antigenului, de densitatea

epitopilor imunogenici, de izotipul anticorpilor, de multi- sau monospecificitatea anticorpilor, de afinitatea lor. Pentru

demonstrarea complexelor imune in vivo, în ser sau în alte lichide ale organismului, în care antigenul nu este cunoscut,

pot fi urmate doua cai:

1) estimarea cantitativa a complexelor imune, cu caracterizarea izotipului de imunoglobulina din complex si

39
componentul complementului, utilizând teste screening conventionale;

2) analiza specificitatii anticorpilor si a antigenului complexat.

Testele screening rapide pentru detectarea complexelor imune se bazeaza pe capacitatea complexelor imune de a

interactiona cu receptorii naturali, humorali si celulari. O tehnica clasica este testul legarii C1q, bazat pe capacitatea

complexelor imune de a interactiona cu domeniul globular al lui C1q. C1q purificat, radiomarcat, se leaga cu

complexele imune si ansamblul rezultat se detecteaza prin metoda excluderii dimensionale cu PEG. O varianta tehnica

mai simpla consta în amestecul unei concentratii mici de PEG, cu efect precipitant asupra complexelor

macromoleculare si analiza ulterioara a precipitatului. AMC specifici fata de C1q imobilizati pe suport, pot fi utilizati

pentru a capta C1q, fixat pe complexele imune in vivo, cu evidentierea ulterioara a imunoglobulinei din complex. Alta

metoda pentru detectarea complexelor imune pe o faza solida, consta în utilizarea conglutininei sau a factorilor

reumatoizi, pentru captarea complementului legat cu complexele imune. Conglutinina este o proteina din serul normal

de bovine, cu proprietatea de a lega componentele complementului.

Complexele imune se pot detecta pe calea utilizarii interactiunii lor cu receptorul Fc de pe suprafata macrofagelor sau

plachetelor. Testul cel mai folosit se bazeaza pe folosirea receptorilor pentru C3bi de pe suprafata celulelor

limfoblastoide transformate in vitro. Testul inhibitiei rozetelor EAC (eritrocite-anticorpi-complement) masoara gradul

inhibitiei formarii rozetelor, de catre complexele imune, dintre o subpopulatie de limfocite B circulante si eritrocitele

tapetate cu C3.

Complexele imune persista în organism, datorita incapacitatii organismului de a le elimina. Rata eliminarii este

dependenta de mai multi factori:

- dimensiunile complexelor imune

- disponibilitatea proteinelor complementului

- izotipul anticorpilor.

Complexele Ag-Ac de dimensiuni mari sunt eliminate în câteva minute dupa ce s-au format, iar cele de dimensiuni mici

circula timp îndelungat. Orice factor care influenteaza dimensiunile complexelor imune, influenteaza rata clearance-

ului. Anticorpii fata de antigenele self au adeseori, afinitate mica, ceea ce înseamna formarea complexelor imune mici,

cu persistenta îndelungata. In excesul antigenic,

caracteristic infectiilor cronice sau maladiilor autoimune, situsurile de legare ale anticorpilor se satureaza si se

formeaza, de asemenea, complexe imune de dimensiuni mici.

Contactul eritrocitelor cu endoteliul se produce în sinusoidele ficatului si splinei, dar si la

situsurile la care curgerea sângelui devine turbionara (punctele de ramificatie arteriala). În sinusoidele ficatului si splinei,

eritrocitele se descarca de complexele imune. Tot aici sunt retinute eritrocitele îmbatrânite. Complementul este foarte

important, deoarece mediaza legarea complexelor imune, de macrofagele din sinusoidele splenice si

hepatice.

Rinichiul este organul de electie al depunerii complexelor imune, factorul favorizant fiind presiunea sanguina de 4 ori

mai mare în glomerulii vasculari, comparativ cu celelalte capilare. Dar cele mai severe leziuni se produc la situsurile

unde circulatia sângelui

produce curgere turbionara: la bifurcatia arterelor si în filtrele vasculare (plexurile coroide, corpul ciliar). Persistenta

îndelungata a complexelor imune la locul depunerii

40
favorizeaza denaturarea IgG. IgG denaturat induce sinteza auto-anticorpilor – IgM anti-IgG, care poarta denumirea de

factor reumatoid (FR). Factorul reumatoid se

sintetizeaza in situ (în articulatii), în plasmocitele din membrane sinoviala.

Hipersensibilitatea este un termen sinonim cu injuria tisularã mediatã imun. Existã numeroase date care mentioneazã cã

complexele imune sunt implicate în patogenia leziunilor tisulare în variate boli la om. Stãrile patologice în care

complexele imune par sã joace un rol sunt boala serului datoratã serului, medicamentelor sau antigenului virusului

hepatitei, lupusul eritematos sistemic, poliartrita reumatoidã, poliarterita nodoasã, crioglobulinemia, pneumonita cu

hipersensibilizare, aspergiloza bronhopulmonarã, glomerulonefrita acutã, glomerulonefrita membranoproliferativã

cronicã, altã patologie renalã asociatã.

Nivelul complexele imune circulante (CIC) este frecvent crescut în cursul puseelor de LES. Rolul CIC este însă doar

parţial elucidat. Bolnavii cu valori mari ale CIC evoluează progresiv. Sunt utile determinările seriate, iar evoluţia se

corelează cu CIC. Nivelurile CIC sunt utile în urmărirea tratamentului cu corticosteroizi sau imunosupresoare.

Există o corelaţie între activitatea LES, alterarea funcţiei renale şi prezenţa CIC. Detectarea CIC este totuşi dificil de

standardizat.

Descriere
Complexele imune circulante rezulta in urma legarii imunoglobulinelor (anticorpilor) organismului de
antigene, rezultand un complex circulant antigen-anticorp, ca de exemplu in poliartrita reumatoida,
complex care este distructiv pentru articulatie

Cortisol

Definitie
Cortizolul este un hormon corticosteroid produs de catre cortexul glandei suprarenale si care
este implicat in raspunsul la stress. El creste tensiunea arteriala, glicemia, si poate cauza
infertilitate la femei.

Cantitatea de cortizol prezent in sange parcurge variatii astfel incat nivelul maxim este intalnit
spre orele matinale ale diminetii (la trezire) iar nivelul minim este la aproximativ 3 ore dupa
ce adormim. Schimbarea acestui tipar legat de nivelul cortizolului seric este strans legata de
hormonul ACTH , stress, depresie, boala, febra trauma, hipoglicemie,interventii chirurgicale,
frica durere.
Cortizolul:
• actioneaza ca un antagonist al insulinei, crescand gluconeogeneza, si lipoliza
• diminueaza activitatea sistemului imun
• diminueaza activitatea de formare a oaselor
• este hiperglicemiant si HTA
• creste eficacitatea catecolaminelor
Valori normale
• 20 mg/zi sau 55micromoli/zi

41
Testarile sangelui si urinii pentru cortisol sunt folosite pentru a disgnostica in special
sindromul Cushing si boala Addison. Amandoua sunt doua boli severe si semnifica afectiuni
la nivelul glandelor suprarenalelor. Unii doctori folosesc testarea cortizolului din saliva pentru
a pune diagnosticul de sindrom Cushing insa aceasta practica nu s-a raspandit foarte mult.

Cele mai dese tipuri de teste ce se fac pentru a stabili nivelul productiei de cortizol in exces
sunt testarile pe saliva si mai ales pe urina. Odata ce s-a determinat un nivel anormal de
cortizol doctorul va efectua alte teste pentru a stabili cu certitudine daca exista un exces sau
din contra un deficit de cortizol in organism si pentru a-i determina cauza.

Daca exista un nivel crescut de cortizol doctorul va efectua un test de inhibare a


dexametazonei, pentru a determina daca principala cauza a excesului se datoreaza cresterii
secretiei de ACTH-hormon produs de glanda pituitara si care stimuleaza secretia de cortizol.
Acest test se realizeaza astfel : se administreaza pacientului dexametazona oral (un
glucocorticoid sintetic) si apoi se masoara nivelul seric si urinar de cortizol. Dexametazona
inhiba secretia de ACTH si implicit ar trebui sa scada si secretia de cortizol daca sursa
excesului este cauzata de hipersecretia glandei pituitare.

Exista o varietate de procedee dar cel mai des folosit este urmatorul: se administreaza la
fiecare 6 ore inhibitorul de ACTH pe parcursul a 2-4 zile. Separat, urina de pe parcursul a 24
de ore este colectata atat inainte de administrare cat si in timpul perioadei de testare. De
asemenea sangele si urina este colectata la sfarsitul perioadei de testare si se evalueaza
nivelele serice si urinare de cortizol.

Daca rezultatele testarilor sangelui si/sau urinii indica un nivel scazut de cortizol atunci
doctorul poate cere un test de stimulare a ACTH. Acest test implica masurarea concentratiei
de cortizol in sangelel unui pacient inainte si dupa administrarea de ACTH. Daca glandele
suprarenale functioneaza normal atunci injectarea de ACTH ar trebui sa stimuleze productia
de cortizol.

Acesta masuratoare se face atunci cand un pacient este suspectat (prezinta semne si
simptome) a avea sindrom Cushing:obezitate, pierderea masei musculare, fatigabilitate etc)
sau cand prezinta semne ale bolii Addison:slabiciune fatigabilitate, cresterea pigmentarii
samd.

Testele de inhibare sau stimulare se fac daca un pacient este suspectat a avea una din
afectiunile mentionate sau pentru a monitoriza starea sa daca el a fost deja diagnosticat.

La cei mai multi oameni nivelul de cortizol este foarte mic la culcare si este maxim la trezire
dimineata. Acest tipar se va schimba daca o persoana isi modifica ritmul somn-veghe.
Concentratii normale sau crescute dimineata corelate cu unele care nu scad seara sugereaza o
hipersecretie de cortizol. Daca nivelul de cortizol scade la testul de inhibare a ACTH aceasta
semnifica faptul ca pacientul are o problema cauzata de hipersecretia glandei pituitare. Daca
nu scade, atunci nivelul crescut de cortizol se datoreaza unei tumori secretante de ACTH sau
unei afectari la nivelul corticalei glandei suprarenale, sau chiar medicatiei pe care o ia
respectivul pacient (ex- terapia cu corticosteroizi).
42
Daca nivelul de cortizol este prea mic si pacientul raspunde la un test de stimulare a ACTH-
ului atunci problema este secretia insuficienta a glandei pituitare. Daca nivelul este scazut dar
pacientul nu raspunde la un test de stimulare, atunci este foarte probabil ca afectarea s-a
produs la nivelul glandei suprarenale.

Insuficienta corticosuprarenala se caracterizeaza prin nivel scazut de cortizol-boala Addison.


Odata ce testarea s-a realizat si s-a identificat un nivel anormal-fie scazut fie crescut-de
cortizol, doctorul poate cere alte investigatii cum ar fi CT sau RMN.

De asemenea trebuie stiut ca sarcina, stresul fizic si emotional, si boala pot duce la cresterea
nivelului de cortizol. Cresterea cortizolului sanguin se poate datora si hipertiroidismului sau
obezitatii.

Tratamentele cu spironolactona, hidrocortizon si contraceptivele orale- de asemenea cresc


nivelul de cortizol. Scaderea nivelului de cortizol se poate datora hipotiroidismului, sau
administrarii de hormoni steroidieni. Pentru testare trebuie stiut ca pacientul este bine sa tina o
dieta in care concentratia de sare este de 2-3 grame/zi si sa isi limiteze efortul fizic cu 10-12
ore inainte de test.
Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Cortisol seric7-10 AM : 171-536
nmol/l 16-20 PM : 64-327 nmol/lnmol/l.

Crioglobuline

Definitie
Crioglobulinele sunt proteine sau complexe proteice circulante care devin insolubile la
temperaturi mici (mai putin de 4 grade Celsius). Reactia este reversibila, reversibilitatea
producandu-se la 37 de grade Celsius.

Prezenta lor are valoare in urmatoarele cazuri:


• unele leucemii
• mielom multiplu
• unele pneumonii
• macroglobulinemie
• unele boli autoimune cum ar fi lupusul eritematos sistemic si poliartrita reumatoida
De asemenea sunt gasite ocazional si in Hepatita C (aproximativ 30% cazuri)
Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Crioglobuline ABSENTE

Cyfra 21-1 (neo pulmonar)

Definitie

43
Cyfra 21-1 este o analiza care masoara fragmente de citokeratina existente in
sange. Testarea este de tip Elisa (enzyme-linked immunosorbent assay).
Masurarea fragmentelor de citokeratina 19 in sange se face in cazurile de cancer
pulmonar (altfel de cancer pulmonar decat cel cu celule mici) si in cazuri de
carcinom cu celule scuamoase.

Insa cyfra 21-1 este folosit in special ca marker tumoral pentru neoplasmele de
plaman. Se pune intrebarea daca acest marker tumoral prezinta sensibilitatea si
specificitatea necesara pentru a fi considerat un marker util si pentru a fi folosit
in diagnosticul timpuriu al cancerelor.

Testul cyfra 21-1 foloseste doi anticorpi monoclonali specifici (KS 19.1 and BM
19.21) pentru citokeratina 19 .

Valori normale
Valoarea medie a indivizilor sanatosi este de aproximativ : 1.3 ng/mL.

La pacientii cu afectiuni pulmonare tumorale benigne , valoarea medie a fost


intre 1,7 si 2,9 ng/ml.

NU s-a observat o diferenta semnificativa intre sexe. De asemenea nu s-a stabilit


o corelatie intre fumat si nivelurile sanguine ale cyfra 21-1.

NU s-a facut o legatura clara intre subtipurile de afectari benigne (cum ar fi


tuberculoza pulmonara, pneumonia ) si cyfra21-1, toate inregistrand cresteri
moderate ale nivelelor serice. Pentru valori mai mari de 3,3-3,5 ng/ml,
specificitatea testului cyfra 21-1 pentru afectari benigne ale plamanului este de
95 % iar sensibilitatea pentru afectari maligne cum ar fi cancerul pulmonar cu
celule mici , carcinom cu celule scuamoase , adenocarcinom , si carcinom cu
celule mari nediferentiate este de: 20 % , 62 %, 39 %, si respectiv pentru ultimul
36% .
Se considera a fi valori foarte mari cele care depasesc 5 ng/ml .
Se observa ca sensibilitatea este foarte scazuta in cazul tipului de cancer
pulmonar cu celule mici. Insa in cazul cancerelor pulmonare altele decat cu celule
mici ,aceasta sensibilitate este de aproximativ 51 % , mai mare decat
sensibilitatea antigenului carcinoembrionar.

Sensibilitatea acestuia din urma este mai mare in cazul adenocarcinomului -58 %
, este mai mare decat a altor markeri. Markerul cyfra 21-1 este un marker foarte
bun pentru cancerul cu celule scuamoase unde valorile crescute ale acestui
marker(printre cele mai mari valori ale tuturor markerilor) recomanda realizarea
testului ELISA in caz de suspiciune.

Nivelurile sanguine ale markerului cyfra 21-1 sunt desigur corelate cu stadiul
tumorii si marimea ei, legatura dintre aceste valori fiind una de directa
proportionalitate . Este markerul tumoral cu un indice de susceptibilitate deosebit
de mare –indicatie majora - pentru cancerul pulmonar, in special pentru

44
cancerul pulmonar altul decat cel cu celule mici (NSCLC).

In alte afectiuni insa pot exista cresteri ale nivelelor serice. Poate avea un nivel
ridicat si in alte afectiuni neoplazice (cancerul de vezica urinara, cancerul
laringian, formatiuni pulmonare de origine necunoscuta). Utilitatea cea mai mare
o are markerul pentru monitorizarea tratamentului si a evolutiei bolii.
Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Cyfra 21-1 (neo
pulmonar)0-3.3 ng/ml.

Depistare Anti Chlamydii IgA

Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Depistare Anti Chlamydii


IgANEGATIV

Definiţie şi caracteristici
Analiza depistează dacă pacientul prezintă o infecţie cu bacteria Chlamydia trachomatis, una dintre cele
mai comune boli cu transmitere sexuală. În acest caz, o serie de anticorpi vor fi activaţi, printre care şi
anticorpul IgA.
Ce indică
Testul este efectuat:
• pentru a diagnostica cauza apariţiei simptomelor bolii
• pentru a investiga starea de sănătate a persoanelor active sexual (dacă în sânge sunt prezente
microorganisme)
Când se efectuează
Medicul poate recomanda efectuarea analizei dacă pacienţii prezintă anumite simptome, cum ar fi
durerile abdominale şi scurgerile vaginale (pentru femei) sau ale penisului (pentru bărbaţi) şi usturimi la
urinare.

Denumire Chlamydia trachomatis - Anticorpi IgA

Alte denumiri Gonoree

Categorie Imunologie si serologie

Durata 7Z
Analiza depistează dacă pacientul prezintă o infecţie cu bacteria
Chlamydia trachomatis, una dintre cele mai comune boli cu transmitere
Descriere
sexuală. În acest caz, o serie de anticorpi vor fi activaţi, printre care şi
anticorpul IgA.

Depistare Anti Chlamydii IgG - test serologic

Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Depistare Anti Chlamydii


IgG - test serologic</= 1/32

45
Chlamydia trachomatis - Anticorpi IgG
Analiza depistează dacă pacientul prezintă o infecţie cu virusul Chlamydia trachomatis, una dintre cele mai
comune boli cu transmitere sexuală.

În acest caz, o serie de anticorpi vor fi activaţi, printre care şi anticorpul IgG.

Medic poate recomanda efectuarea analizei dacă pacienţii prezintă anumite simptome, cum ar fi durerile abdominale şi
scurgerile vaginale (pentru femei) sau ale penisului (pentru bărbaţi) şi usturimi la urinare.

Depistare Anti Chlamydii IgM - test serologic

Analiza depistează dacă pacientul prezintă o infecţie cu virusul Chlamydia trachomatis, una dintre cele mai
comune boli cu transmitere sexuală.

În acest caz, o serie de anticorpi vor fi activaţi, printre care şi anticorpul IgM.

Medic poate recomanda efectuarea analizei dacă pacienţii prezintă anumite simptome, cum ar fi durerile abdominale şi
scurgerile vaginale (pentru femei) sau ale penisului (pentru bărbaţi) şi usturimi la urinare.

Anticorpi anticardiolipinici IgM Conform Medcenter

Denumire Anticorpi anticardiolipinici IgM

Categorie Imunologie si serologie

Durata 5Z
Acest test detectează prezenţa anticorpilor anticardiolipinici IgM, produs
Descriere de sistemul imunitar ca răspuns la o ameninţare percepută asupra
organismului.

Depistare Anti Toxo IgG - test serologic

Parametru Valori normale UM


< 16 UI/l

Depistare Anti Toxo IgG


- test serologic

Descriere
Depistarea anticorpilor specifici reprezinta metoda primara de diagnostic al infectiei cu Toxoplasma gondii, cele
mai larg utilizate fiind testele imunoenzimatice.
Persoanele sunt testate initial pentru prezenta anticorpilor IgG in scopul determinarii statusului imun. Obtinerea
unui rezultat pozitiv indica infectia specifica, dar nu se poate preciza momentul dobandirii acesteia (cantitatea de
anticorpi IgG s-a dovedit a fi un indicator neconcludent pentru infectia recenta), de aceea se recomanda

46
determinarea anticorpilor IgM. Un rezultat negativ pentru anticorpii IgM exclude practic infectia recenta, dar un
rezultat pozitiv este dificil de interpretat deoarece anticorpii specifici IgM pot fi depistati prin metode
imunoenzimatice pana la 18 luni de la dobandirea infectiei acute. Dificultatea cea mai mare de interpretare a unui
rezultat pozitiv pentru anti-Toxoplasma IgM este intalnita la pacientele gravide, la care stabilirea momentului
infectiei este cruciala pentru managementul corect al sarcinii.
Aparitia testelor de aviditate pentru anticorpii anti-Toxoplasma IgG (1989, Hedman, Finlanda) bazate pe
intensitatea legarii anticorpilor specifici IgG de antigenul multivalent Toxoplasma, a revolutionat diagnosticul
serologic al infectiei. Numeroase studii au aratat utilitatea testelor de aviditate in diverse situatii clinice in care
stabilirea momentului infectiei si diferentierea infectiei primare de cea secundara sunt vitale.
Testul de aviditate IgG reprezinta o metoda care permite diferentierea unei infectii recente de o infectie mai
veche, folosindu-se o singura proba de ser (in majoritatea cazurilor). Acest test trebuie folosit ca metoda
complementara in diagnosticul toxoplasmozei dobandite si in identificarea sarcinilor cu risc de transmitere
transplacentara a infectiei.
Datele actuale indica faptul ca testul de aviditate are utilitate mai mare in excluderea (in cazul unei aviditati IgG
crescute) decat in confirmarea unei infectii dobandite recent (in cazul unei aviditati IgG scazute).
Efectuarea testului la pacientele gravide in cursul primelor 16 saptamani de sarcina ofera sansa de a reduce
monitorizarile in dinamica si de asemenea necesitatea de a recurge la metode invazive (amniocenteza cu
determinari PCR din lichidul amniotic). Reduce, de asemenea, riscul unui tratament nenecesar cu spiramicina sau
alte medicamente, precum si anxietatea pacientelor asociata cu testari suplimentare. Astfel, demonstrarea
prezentei anticorpilor IgG de aviditate crescuta in primul trimestru de sarcina exclude net infectia materna
primara; in aceste situatii fatul are o sansa foarte mica de a dezvolta infectie congenitala, interventia terapeutica
nefiind necesara.

Interpretarea rezultatelor - in laboratorul Synevo Bucuresti se calculeaza indexul de aviditate, adica raportul
dintre cantitatea de anticorpi cu aviditate crescuta si cantitatea anticorpilor specifici totali.

Recomandari
Recomandari pentru determinarea aviditatii anticorpilor IgG anti Toxoplasma gondii:

- stabilirea momentului infectiei si diferentierea infectiei primare de cea secundara.

Metoda
Se foloseste metoda imunochimica prin tehnica ELFA (enzyme-linked immunofluorescence assay).

Pentru cadre medicale


Pentru interpretarea corecta a rezultatelor se recomanda ca testul de aviditate sa fie efectuat din acelasi ser in
care s-au determinat anticorpii IgG si eventual IgM; din acest motiv, in laborator se vor pastra timp de o luna
serurile din care s-au efectuat determinari serologice pentru Toxoplasma.

Limite si interferente
Nu se recomanda folosirea testului in scop de screening, inaintea demonstrarii
pozitivitatii anticorpilor IgG. Testul nu poate fi folosit in stadiile timpurii ale
infectiei, deoarece nivelul anticorpilor IgG specifici trebuie sa fie suficient de
mare pentru a permite masurarea indexului de aviditate.

Testul nu a fost validat pentru:


- nou-nascuti;
- <!--[endif]-->pacienti care sufera de toxoplasmoza cronica (cu limfadenopatii

47
persistente);
- <!--[endif]-->cazurile de reactivare sau reinfectie cu Toxoplasma gondii.

Rezultatele nu sunt concludente la pacientii care au primit transfuzii sau alte


produse de sange in ultimele luni. Interpretarea testului poate fi eronata in
situatiile in care pacientii au primit deja tratament antiparazitar, deoarece acesta
poate afecta cinetica maturarii IgG in cursul infectiei.

Depistare Anti Toxo IgM - test serologic

Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Depistare Anti Toxo IgM -


test serologic NEGATIV

Descriere
Toxoplasma gondii este un protozoar apartinand ordinului Coccidia, clasa Sporozoare, foarte apropiat de genul
Isospora. Ciclul de viata al Toxoplasma presupune 3 forme:
- trofozoit: forma invaziva responsabila de manifestarile acute ale infectiei;
- chist: responsabil de infectia persistenta si latenta;
- oochist: nu se intalneste la om, ci numai la pisica (gazda obligatorie), avand rol in ciclul evolutiv al Toxoplasmei
si in transmiterea infectiei.
Parazitul este ubicuitar in natura, putand infecta orice mamifer, insa ciclul evolutiv complet se realizeaza numai la
familia Felidae (din care face parte si pisica), unde parazitul se reproduce si este eliminat prin materiile fecale sub
forma de oochisti.
Toxoplasma este un parazit intracelular obligatoriu, care are predilectie pentru neuroni, microglii, celulele coroidei
si retinei, precum si pentru celulele apartinand sistemului reticuloendotelial.
Rezervorul infectiei este reprezentat de pisica si numeroase alte specii de animale (caini, porcine, bovine, ovine,
rozatoare de camp, pasari domestice si salbatice etc.), care se pot infecta si ale caror produse pot constitui
surse de infectie pentru om. Omul poate dobandi infectia prin consumul de carne insuficient preparata termic (ce
contine chisturi), prin ingestia de alimente contaminate cu pamant (ce contine chisturi mature) sau prin contactul
cu excrementele de pisica (jocuri de copii, geofagie, zarzavaturi contaminate).
Calea transplacentara de transmitere a infectiei constituie o problema majora, datorita urmarilor grave pentru fat.
Infectarea este posibila si in cursul travaliului. Transmiterea de la om la om nu este cunoscuta, cu exceptia celei
in utero. Modalitati mai rare de transmitere a infectiei sunt transfuziile de sange provenit de la persoane aflate in
stadiul de parazitemie si infectiile de laborator.
Receptivitatea fata de infectie este generala. Nu se cunosc date suficiente despre gradul si durata imunitatii.
Frecventa infectiei variaza dupa grupe de varsta si populatie intre 20 si 80%, procentul crescand cu varsta, asa
cum rezulta din prezenta testelor serologice pozitive, al caror procent creste cu varsta.Infectia evolueaza in
majoritatea cazurilor asimptomatic. Atunci cand infectia devine clinic manifesta, pacientul prezinta un sindrom
mononucleozic autolimitant cu astenie fizica si adenopatii. Perioada de parazitemie nu este bine definita, dar are
loc inainte de producerea seroconversiei. La pacientii HIV-pozitivi precum si la cei cu defecte ale limfocitelor T
sau corticoterapie prelungita se produce mai frecvent o parazitemie cronica.
Infectia fetala in cursul primului trimestru de sarcina se produce mai rar, dar se asociaza cu un risc mai mare de
avort spontan si aparitie a anomaliilor fetale. Infectia contractata intr-o perioada avansata a sarcinii este mai
frecventa, dar prezinta un risc mai mic de a induce anomalii fetale. Cel mai mare risc de boala congenitala
severa apare cand infectia este dobandita in saptamanile 10-24 de sarcina, iar cel mai mare risc de transmitere
verticala se produce in cursul saptamanilor 26-40. Infectia primara a mamei imediat inaintea conceptiei sau in
primele 10 saptamani de sarcina are o rata de transmitere verticala de 2%, dar peste 80% dintre fetusii infectati
vor dezvolta o boala severa cu microftalmie, corioretinita, hidrocefalie si calcificari intracraniene. Intre
saptamanile 24 si 30 prevalenta infectiei severe scade de la 80 la 20%, iar dupa saptamana 30 se reduce la 6%,
desi peste 80% dintre gravidele care prezinta infectie primara in aceasta perioada vor transmite infectia fatului.
Raspunsul imun la infectie este reprezentat in faza precoce de aparitia anticorpilor IgM in decursul primei
saptamani de boala, care ating un nivel maxim intr-o luna, scad progresiv intr-un interval de 3-6 luni, existand
posibilitatea de a persista in titruri scazute pana la 2 ani. Determinarea anticorpilor de tip IgM are utilitate in
diagnosticul infectiei recente.
Pentru a evita complicatiile din cursul sarcinii se recomanda evaluarea statusului imun inainte de conceptie. Se
considera astfel ca femeile seropozitive inainte de a ramane insarcinate sunt protejate in ceea ce priveste

48
transmiterea infectiei viitorului fat. Pe de alta parte, femeile seronegative prezinta riscul de a contracta infectia in
cursul sarcinii, iar la acestea trebuie aplicate masuri profilactice.

Interpretarea rezultatelor si recomandarile ulterioare:


- Toxo IgG negativ si Toxo IgM negativ - reprezinta absenta infectiei. Daca exista suspiciunea unei infectii recente
se recomanda repetarea recoltarii peste 3 saptamani; in cazul pacientelor gravide se va repeta testarea la
intervale de 8-12 saptamani.
- Toxo IgG pozitiv si Toxo IgM negativ - reprezinta existenta unei infectii in antecedente (mai veche de 2 ani).
- Toxo IgG negativ si Toxo IgM echivoc - reprezinta posibilitatea unei infectii acute (nu poate fi exclus un rezultat
fals pozitiv). Se recomanda testarea unei noi probe peste 1 saptamana.
- Toxo IgG negativ si Toxo IgM pozitiv - reprezinta posibilitatea unei infectii acute (nu poate fi exclus un rezultat
fals pozitiv). Se recomanda testarea unei noi probe peste 2-3 saptamani.
- Toxo IgG echivoc si Toxo IgM negativ - reprezinta un status imun incert. Se recomanda testarea unei noi probe
peste 1 saptamana.
- Toxo IgG echivoc si Toxo IgM echivoc - reprezinta un status imun incert. Se recomanda testarea unei noi probe
peste 1 saptamana.
- Toxo IgG echivoc si Toxo IgM pozitiv - reprezinta posibilitatea unei infectii acute. Se recomanda testarea unei
noi probe peste 2-3 saptamani; daca pe noua proba se obtin rezultate identice sau IgG devine pozitiv se va
recomanda confirmarea infectiei recente intr-un centru de referinta.
- Toxo IgG pozitiv si Toxo IgM echivoc reprezinta existenta unei infectii in antecedente sau un rezultat fals
echivoc pentru IgM. Se recomanda efectuarea testului de aviditate IgG din acelasi ser.
- Toxo IgG pozitiv si Toxo IgM pozitiv - reprezinta posibilitatea unei infectii recente (in decursul ultimilor 2 ani). Se
recomanda efectuarea testului de aviditate IgG din acelasi ser; daca se va obtine un index scazut se va
recomanda confirmarea infectiei recente intr-un centru de referinta (alternativ se poate testa o noua proba peste
2-3 saptamani, pentru evidentierea unei modificari semnificative a titrului anticorpilor IgG).

In laboratorul Synevo Bucuresti unde se efectueaza testele serologice, un rezultat echivoc sau pozitiv pentru
Toxo IgM prin chemiluminisenta se confirma intotdeauna si prin metoda ELFA inainte de a se comunica rezultatul
pacientului.
O crestere de 4 ori a titrului anticorpilor anti- Toxo - IgG pe 2 probe recoltate la interval de 2-3 saptamani si
testate simultan este sugestiva pentru o infectie recenta sau reactivarea infectiei.
daca la nou-nascut se depisteaza anticorpi IgM care persista la mai multe determinari se suspecteaza cu mare
probabilitate infectia congenitala.

Recomandari
Recomandari pentru deterinarea anticorpilor:

- diagnosticul infectiei cu Toxoplasma Gondii.

Pregatire pacient
Nu necesita o pregatire prealabila.

Metoda
Se foloseste metoda imunochimica prin tehnica ELFA (enzyme-linked immunofluorescence assay) pentru
anticorpii IgG; imunoenzimatica cu detectie prin chemiluminiscenta/ imunochimica prin tehnica ELFA pentru
anticorpii IgM.

Pentru cadre medicale


Specimen recoltat - sange venos.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator.

49
Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare.

Volum proba - minim 1 mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi).

Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat.

Stabilitate proba - serul separat este stabil 3 zile la 2-8° C; 6 luni la –20 ° C. Centrifugati specimenele
decongelate si utilizati supernatantul. Evitati congelarea/decongelarea repetata.

Limite si interferente
Diagnosticul de infectie recenta cu Toxoplasma gondii nu trebuie sa se stabileasca niciodata pe baza unui singur
rezultat pozitiv pentru anticorpii anti-Toxo-IgM, datorita persistentei indelungate a acestui tip de anticorpi la unii
pacienti si posibilitatii prezentei de anticorpi IgM “naturali” fata de antigenele Toxoplasmei, in absenta infectiei.
Anticorpii de tip IgM sunt detectati de obicei la pacientii cu infectie primara recenta, dar pot fi intalniti si la cei cu
infectii reactivate sau secundare.
Cea mai buna metoda pentru diagnosticul infectiei fetale este PCR din lichidul amniotic, care are o sensibilitate de
83-97.5% si o specificitate de 100% la gravidele care au prezentat seroconversie in cursul sarcinii.
Probele recoltate intr-un stadiu precoce al infectiei acute pot sa nu contina niveluri detectabile de anticorpi IgM.
La unii pacienti anticorpii IgM pot sa dispara precoce, in decurs de 3 saptamani de la debut. La acesti pacienti
sunt utile determinarile IgG in dinamica.
Pacientii avand corioretinita activa indusa de Toxoplasma gondii nu prezinta de obicei anticorpi IgM detectabili.
Prezenta sau absenta anticorpilor specifci nu poate fi folosita pentru a evalua eficacitatea tratamentului.
Rezultatele pozitive obtinute la pacientii care au primit produse de sange in decursul ultimelor luni pot sa nu fie
valide.
La pacientii imunodeprimati rezultatele obtinute trebuie interpretate cu prudenta, deoarece acestia prezinta de
obicei titruri scazute de anticorpi IgG, iar anticorpii IgM pot fi nedectabili.
Anticorpii heterofili prezenti in serul pacientilor pot interactiona cu imunoglobulinele incluse in componentele kit-
ului si da rezultate neconcludente la determinarea prin chemiluminiscenta.

Depistare Helycobacter Pylori anticorpi IgG

Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM Depistare Helycobacter


Pylori anticorpi IgG NEGATIV

Descriere test:

Testul pentru Helicobacter pylori se efectueaza pentru identificarea prezentei unei infectii cu
Helicobacter pylori la nivelul stomacului si a partii superioare a intestinului subtire (duodenul).
Majoritatea persoanelor infectate cu Helicobacter pylori nu dezvlta ulcer, desi infectia are
capacitatea de a provica ulcer peptic.

Exista 4 tipuri de analize care pot detecta prezenta infectiei gastrice cu H. Pylori:

Analiza anticorpilor serici consta in depistarea anticorpilor serici impotriva H. pylori; prezenta
acestor anticorpi inseamna ca pacientul a fost infectat cu Helicobacter pylori fie in trecut, fie de
curand.

Testul repirator cu uree identifica prezenta infectiei la nivel gastric, dar efectuarea acestei analize
nu este intotdeauna posibila.

Prezenta antigenului la nivelul scaunului, presupune identificarea la nivelul materiilor fecale a


portiunilor din Helicobacter pylori care determina aparitia unui raspuns imun.

50
Depistarea antigenului de la nivelul scaunului se poate face pentru confirmarea infectiei cu H.
pylori sau pentru evaluarea raspunsului la tratament importiva Helicobacter pylori.

Biopsia gastrica este o proicedura care consta in prelevarea unor portiuni mici din mucoasa gastrica
sau duodenala prin o procedura nuita endoscopie gastrica.

De ce se face testul?

Acest test este efectuat in urmatoarele conditii:


- pentru a se identidaca infectia cu H. pylori este cea care produce ulcer sau inflamatia mucoasei
gastrice (gastrita);
- pentru a se afla daca tratamentul impotriva infectiei cu H. pylori a dat rezultate pozitive.

Pregatire pacient

In cazul in care se analizeaza prezenta anticorpilor serici anti H. pylori sau a antigenului de la
nivelul materiilor fecale, nu este necesara niciun fel de pregatire din partea pacientului.

In cazul efectuarii unei biopsii gastrice sau in cazul efectuarii testului repirator cu uree trebuie sa
nu mancati cu cel putin 6 ore inainte de efectuarea testului.

Anumite medicamente pot influenta rezultatele testului. Trebuie sa discutati cu doctorul


dumneavoastra si sa il informati daca urmati un anumit tratament medicamentos; doctorul va
dispune incetarea acestor tratamente daca exista riscul sa influenteze rezultatele testului. Doctorul
poate de exemplu sa va spuna sa incetati tratamentul medicamentos cu antibiotice, inhibitori de
pompa de protoni sau medicamente pe baza de bismut cu o saptamana inainte de efectuarea
testului. Doctorul poate de asemenea sa intrerupa administrarea de blocante H2 cu 24 de ore
inainte de efectuarea testului.

Puteti discuta cu doctorul dumneavoastra daca va nelamuresc sau va ingrijoreaza anumite anumite
aspecte ale testului. Doctorul ar trebui de asemenea sa va explice riscurile implicate, cum se va
desfasura testul si ce indica rezultatele acestuia.

Cum se face testul?

In cazul efectuarii unei analize a anticorpilor serici va trebui sa furnizati o mostra de sange.
Persoana care va efectua aceasta operatiune trebuie sa respecte urmatorii pasi:
- Pentru a opri circulatia sangelui, un garou va fi infasurat in jurul partii superioare a bratului.
Venele se vor mari, facand introducerea unui ac in vena un proces mult mai sigur.
- Zona unde se va introduce acul trebuie curatata cu alcool.
- Un ac va fi introdus in vena (mai multe intepaturi pot fi necesare in aceasta etapa).
- Sangele va fi colectat intr-un recipient special.
- Cand destul sange a fost colectat, se scoate acul, se indeparteaza garoul, si se acopera zona
intepata de ac cu tifon. Mentineti presiune asupra intepaturii pentru a opri sangerarea.
- Se bandajeaza dupa caz.

In cazul efectuarii testului respirator cu uree se va recolta o mostra de la nivelul caii respiratorii
prin suflarea intr-un balon sau prin formarea de bule in interiorul unei sticle cu lichid. Se vor
respecta urmatorii pasi:
- doctorul va colecta o mostra respiratorie inainte de inceperea testului;
- pacientul va inghiti o capsula sau un lichid ce contine o substanta radioactiva;
- se vor colecta mostre respiratorii in momente diferite si se va determina daca acestea contin un
material ce se formeaza prin contactul H. pylori cu materialul radioactiv;
- testul respirator cu uree dureaza de obicei o ora si treizeci de minute.

In cazul depistarii antigenului de la nivelul materiilor fecale, va trebui sa furnizati o mostra de


materie fecala (mostra poate fi colectata si acasa). Se vor respecta urmatorii pasi: - urinati inainte

51
de a avea scaun, pentru ca mostra sa nu se amestece cu picaturile de urina;
- in timpul colectarii probei folositi manusile de unica folosinta (fecalele pot contine bacterii care
sa raspandeasca infectia). Dupa indepartarea manusilor, spalati bine mainile cu apa si sapun;
- pot fi colectate atat mostrele solide, cat si cele lichide. In cazul in care aveti diaree vi se poate da
o punga de plastic ce va fi atasata pe interiorul vasului de toaleta. Ulterior acest sac de plastic va fi
introdus intr-un recipient steril;
- nu colectati mostra direct din vasul de toaleta;
- nu amestecati mostra cu hartie igienica, apa sau sapun;
- mostra trebuie colectata o singura data pe zi (exceptie fac acele cazuri speciale, stabilite de
medicul specilalist).

Daca mostra este colectata in spital, nu trebuie decat sa inmanati laborantului punga de plastic ce a
fost atasata in prealabil pe interiorul vasului de toaleta.

O alta metoda de prelevare a mostrei de fecale are la baza introducerea unui tampon rectal, si
rotirea acestuia in mod delicat.

In cazul efectuarii unei biopsii gastrice, se vor recolta mostre de tesut gastric sau duodenal (cel
mult 10). Mostrele de testut vor fi ulterior testate in laborator pentru depistarea infectiei cu
H.pylori, sau in cazuri foarte rare mostra poate fi plasata intr-un recipient care stimuleaza
dezvoltarea H.pylori (procedeu numit cultura H.pylori). Daca bacteria creste la nivelul culturii, se
poate efectua teste pentru a se evidentia sensibilitatea bacteriei la anumite antibiotice, putandu-se
astfel afla care antibiotic va avea un efect optim in tratarea infectiei.

Cum se simte?

In cazul efectuarii unei analize a anticorpilor serici pacientul poate simti un usor disconfort de la
garou. De asemnea, puteti simti o usoara durere in momentul cand acul este introdus in vena; mai
multe incercari pot fi necesare, in functie de marimea venelor si arterelor pacientului. In functie de
persoana si in functie de cantitatea de sange prelevata, puteti simti o usoara senzatie de ameteala.

In cazul efectuarii testului respirator cu uree pacientul nu va simti discomfort.

In cazul depistarii antigenului de la nivelul materiilor fecale, prelevarea mostrei de fecale nu


implica durere. Este posibil, insa, ca in momentul introducerii tamponului sa resimtiti o usoara
senzatie de disconfort si presiune la nivelul rectului.

In cazul efectuarii unei biopsii gastrice pacientul poate simti o intepatura scurta, ascutita atunci
cand acul este introdus intravenos. Anestezia locala (la nivelul faringelui) cu spray poate determina
aparitia unui gust usor amar, iar pacientul va simti senzatie de amorteala si tumefiere la nivelul
limbii si faringelui. Unii pacienti spun ca au avut senzatia ca nu pot respira atunci cand tubul
endoscopului este introdus pe gura, dar aceasta este o falsa senzatie produsa de anestezia locala.
Exista intotdeauna suficient spatiu pentru respiratie in jurul tubului din regiunea gurii si faringelui.
Se recomanda respiratii rare si profunde.

De asemenea, mai pot aparea senzatie de greata, balonare sau dureri abdominale in timpul miscarii
endoscopului. Desi pacientul nu poate vorbi in timpul procedurii deoarece are un tub introdus de-a
lungul faringelui, el va putea comunica cu medicul specialist. In cazul in care disconfortul este
sever, se recomanda atentionarea medicului prin semne stabilite de la inceput sau printr-un semn
usor pe mana.

Medicamentele care se administreaza intravenos inainte de inceperea procedurii pot cauza


somnolenta. Alte efecte adverse care pot aparea includ dificultati de vorbire, uscarea gurii, vedere
incetosata, caderea pleoapelor, simptome care pot persista cateva ore dupa efectuarea testului iar
pacientul nu isi poate aminti mai nimic despre ce s-a intamplat in timpul testului.

52
Riscuri

In cazul efectuarii unei analize a anticorpilor serici, pacientul se expune unui risc foarte scazut si
poate prezenta urmatoarele simptome dupa ce vi se ia o mostra de sange:
- O mica vanataie in zona unde a fost introdus acul. Dupa ce medicul extrage acul, trebuie sa
mentineti presiune asupra zonei respective – acest lucru reduce riscul aparitiei unei vanatai.
- Daca vena se umfla, aplicati o compresa calda de mai multe ori pe zi, dupa caz.
- Dupa recoltarea de sange puteti avea senzatii de ameteala sau lesin.
- Informati-va doctorul daca suferiti de o conditie medicala care previne coagularea sangelui sau
daca luati medicamente anticoagulante. In caz contrar va fi foarte greu sa fie oprita sangerarea.

In cazul efectuarii testului respirator cu uree nu exista riscuri pentru pacient. Prin folosirea
carbonului radiactiv, gradul radioactivitatii este comparativ cu cel la care suntem expusi in fiecare
zi de catre radiatiile ultraviolete.

In cazul depistarii antigenului de la nivelul materiilor fecale, pacientul nu se expune altui risc decat
cel de a raspandi infectia daca nu se va spala pe maini dupa recoltarea mostrei.

In cazul efectuarii unei biopsii gastrice exista un risc foarte mic de a gauri peretele esofagului,
stomacului sau duodenului in timpul efectuarii endoscopiei pentru recoltarea mostrei de perete
gastric. De asemenea poate aparea sangerare la nivelul locului punctiei. Cu toate acestea, de
obicei, sangerarea se opreste fara tratament.

Dupa efectuarea endoscopiei poate aparea senzatia de voma sau de balonare. De asemenea mai
poate aparea senzatia de gat iritat, uscat, raguseala usoara sau usoara inflamatie a faringelui.
Aceste simptome pot dura cateva zile. Pentru tratarea acestora pot fi utile pastilele pentru gat sau
gargara cu apa calda si usor sarata. Consumul de alcool dupa efectuarea testului este strict interzis.

Se recomanda contactarea medicului daca:


- apar varsaturi cu sange sau scaun cu sange, negru;
- apar probleme la inghitire sau de vorbire;
- apare scurtarea respiratiei sau batai cardiace accentuate;
- apare durere abdominala sau cardica a carei intensitate creste;
- apare durere de gat sau de umar;
- apare febra.

Rezultate

Testele pentru Helicobacter pylori se efectueaza pentru detectarea prezentei infectiei cu aceasta
bacterie la nivelul stomacului sau regiunii superioare a intestinului subtire (duodenul).

Rezultatele testului respirator cu uree sau a celui care detecteaza antigenul H. pylori in scaun sunt
gata in cateva ore. Cele care detecteaza anticorpii serici sunt disponibili in 24 de ore, cele ale
biopsiei gastrice sunt gata in 48 de ore, iar cele ale unei biopsii gastrice care este supusa culturii
pot dura pana la zece zile.

Analiza anticorpilor serici


Normal: Mostra sanguina nu contine anticorpi antiH.pylori
Anormal: Mostra de sange contine anticorpi antiH. pylori

Testul respirator cu uree


Normal: Mostra respiratorie nu contine atom de carbon radiomarcat
Anormal: Mostra respiratorie contine carbon radiactiv.

Depistarea antigenului de la nivelul materiilor fecale


Normal: Mostra de materii fecale nu contine antigen de H. pylori; acesta este un test negativ; cu

53
toate acestea, un test negativ nu exclude existenta unei infectii
Anormal: Mostra de materii fecale contine antigen de H.pylori

Biopsia gastrica
Normal: Mostra de perete gastric nu contine H.pylori; Bacteria nu creste la nivelul culturii din
biopsia gastrica
Anormal: Mostra de biopsie contine H. pylori; Bacteria creste la nivelul culturii efectuata din biopsia
gastrica.

Ce poate afecta testul?

Rezultatele testului pot fi afectate de:


- testul respirator cu uree este contraindicat in timpul sarcinii sau la femeile care alapteaza
deoarece poate fi daunator fatului;
- consumul de antibiotice poate afecta rezultatele testului respirator cu uree, testul antigenului de
la nivelul scaunului si biopsia gastrica, prin reducerea cantitatii bacteriei de la nivel gastric si
duodenal;
- consumul de lansoprazol, rabeprazol, sucralfat, omeprazol, famotidina, ranitidina, nizatidina,
cimetidina sau alte medicamente pe baza de bismut pot de asemenea influenta rezultatele testelor
respirator cu uree si biopsia gastrica;
- biopsia gastrica poate sa nu detecteze prezenta infectiei cu H. pylori, in cazul in care mostra se
recolteaza din zonele de perete neinfectate de bacterie;
- manipularea inadecvata, contaminarea sau refrigerarea necorespunzatoare a mostrei de sange
poate modifica rezultatele testului anticorpilor serici;
- in cazul in care testul anticorpilor serici se efectueaza in perioada initiala a infectiei pot aparea
rezultate fals negative deoarece titrul anticorpilor nu este suficient de ridicat pentru a fi masurat;
- probabilitatea infectiei cu H.pylori creste cu inaintarea in varsta; persoanele in varsta au
probabilitate mai inalta de a prezenta valori pozitive ale testelor.

Alte informatii

- testul respirator cu uree este contraindicat femeilor insarcinate sau celor care alapteaza din cauza
riscului expunerii copilului la radiatii;
- testul antigenului de la nivelul scaunului este cel mai recent si mai ieftin dintre toate testele
pentru H.pylori, dar exista posibilitatea sa nu fie la fel de concludent ca si celelalte; biopsia
gastrica este foarte concludenta, dar este cea mai scumpa si mai riscanta dintre toate;
- un test al antigenului din scaun negativ nu exclude prezenta infectiei cu H. pylori;
- desi majoritatea oamenilor prezinta infectia cu H. pylori, numai unii vor dezvolta ulcer peptic; din
acest motiv se vor lua in considerare si alti factori (de exemplu simptomatologia pacientului) in
interpretarea rezultatelor testului;
- testul anticorpilor serici poate iesi pozitiv si cativa ani dupa infectie; de aceea se recomanda
efectuarea testului respirator cu uree sau biopsia gastrica pentru a stabili eficienta tratamentului;
- in cazul in care simptomatologia persista, se recomanda efectuarea unei endoscopii digestive
superioare
- prezenta infectiei cu H.pylori poate creste riscul de cancer gastric, risc care este insa foarte
scazut.

DHEA-S

Informatii specifice Focus ParametruValori normaleUM DHEA-S1-5 ani 0.47-19.4


5-10 ani 2.8-85.2 F 10-15 ani 33.9-280 B 10-15 ani 24.4-247 F 15-20 ani 65.1-368
B 15-20 ani 70.2-492 F 20-25 ani 148-407 B 20-25 ani 211-492 F 25-35 ani 98.9-
337 B 25-35 ani 160-449 F 35-45 ani 60.9-337 B 35-45 ani 88.9-427 F 45-55 ani

54
35.4-256 B 45-55 ani 44.3-331 F 55-65 ani 18.9-205 B 55-65 ani 51.7-295 F 65-75
ani 9.4-246 B 65-75 ani 33.6-249 F 75-100 ani 12.0-154 B 75-100 ani 16.2-123
µg/dl

Descriere test:

Testul se efectureaza pentru a determina cantitatea de sulfat dehidroepiandrosteron in sange.

De ce se face testul?

Rolul testului este de a depista daca pacientul prezinta cantitati anormale de sulfat
dehidroepiandrosteron in sange, indicand astfel ca glandele suprarenale nu functioneaza normal.
Sulfatul dehidroepiandrosteron este un hormon androgen produs de catre glanda suprarenala, care
se gaseste atat in organismul barbatilor cat si al femeilor. In cazul persoanelor de sex feminin,
cantitati mari de sulfat dehidroepiandrosteron conduc la aparitia parului in exces (hirutism) si la
masculinizarea trasaturilor corpului.

Testul mai este efectuat si pentru a descoperi daca sulfatul dehidroepiandrosteron este responsabil
pentru maturizarea prematura a copiilor.

Pregatire pacient

Trebuie sa discutati cu doctorul dumneavoastra si sa il informati daca urmati anumite tratamente


medicamentoase; medicul va dispune incetarea tratamentului daca exista riscul ca acesta sa
influenteze rezultatele testului. Doctorul ar trebui de asemenea sa va explice riscurile implicate,
cum se va desfasura testul si ce indica rezultatele acestuia.

Cum se face testul?

Va trebui sa furnizati o mostra de sange. Persoana care va efectua aceasta operatiune trebuie sa
respecte urmatorii pasi:
- Pentru a opri circulatia sangelui, un garou va fi infasurat in jurul partii superioare a bratului.
Venele se vor mari, facand introducerea unui ac in vena un proces mult mai sigur. Introducerea
acului in vena poate solicita mai mult de o singura incercare.
- Zona unde se va introduce acul trebuie curatata cu alcool.
- Un ac va fi introdus in vena (mai multe intepaturi pot fi necesare in aceasta etapa).
- Sangele va fi colectat intr-un recipient special.
- Cand destul sange a fost colectat, se scoate acul, se indeparteaza garoul, si se acopera zona
intepata de ac cu tifon. Mentineti presiune asupra intepaturii pentru a opri sangerarea.
- Se bandajeaza dupa caz.

Cum se simte?

Pacientul poate simti un usor disconfort de la garou. De asemnea, puteti simti o usoara durere in
momentul cand acul este introdus in vena. In functie de persoana si in functie de cantitatea de
sange prelevata, puteti simti o usoara senzatie de ameteala. Unele persoane pot avea deasemenea
senzatii de lesin.

Riscuri

Testul pentru depistarea nivelului sulfat dehidroepiandrosteron din sange necesita prelevarea unei
mostre de sange, procedura care prezinta un risc foarte scazut pentru pacient. Puteti prezenta
urmatoarele simptome dupa ce vi se ia o mostra de sange:
- O mica vanataie in zona unde a fost introdus acul. Dupa ce medicul extrage acul, trebuie sa
mentineti presiune asupra zonei respective – acest lucru reduce riscul aparitiei unei vanatai.
- Daca vena se umfla, aplicati o compresa calda de mai multe ori pe zi, dupa caz.

55
- Dupa recoltarea de sange puteti avea senzatii de ameteala sau lesin.
- Informati-va doctorul daca suferiti de o conditie medicala care previne coagularea sangelui sau
daca luati medicamente anticoagulante. In caz contrar va fi foarte greu sa fie oprita sangerarea.

Rezultate

Trebuie sa luati in considerare faptul ca rezultatele variaza in functie de sex si varsta.

Rezultate normale pentru persoanele de sex feminin, in functie de varsta:


Varsta-Dehidroepiandrosteron sulfat seric
18-19 - 145-395 ug/dL
20-29 - 65-380 ug/dL
30-39 - 45-270 ug/dL
40-49 - 32-240 ug/dL
50-59 - 26-200 ug/dL
60-69 - 13-130 ug/dL
69+ - 17-90 ug/dL

Rezultate normale pentru persoanele de sex masculin, in functie de varsta:


Varsta-Dehidroepiandrosteron sulfat seric
8-19 - 108-441 ug/dL
20-29 - 280-640 ug/dL
30-39 - 120-520 ug/dL
40-49 - 95-530 ug/dL
50-59 - 70-310 ug/dL
60-69 - 42-290 ug/dL
69+ - 28-175 ug/dL

Legenda: ug/dL = microgram pe decilitru

Cantitatile de sulfat dehidroepiandrosteron in sange care nu se incadreaza in valorile normale pot


indica: carcinom suprarenal, hiperplazie suprarenala congenitala, sindromul ovarului polichistic,
tumoare a glandei suprarenale.

Ce poate afecta testul?

Testul poate fi afectat de recoltarea necorespunzatoare a probei de sange, precum si de anumite


tratamente medicamentoase. Este foarte important sa va informati medicul in legatura cu
medicamentatia pe care o urmati, indiferent daca acele medicamente sunt eliberate fara reteta
medicala.

Alte informatii

Sulfatul dehidroepiandrosteron este un hormon androgen, dar acest lucru nu inseamna ca el nu se


gaseste si in organismul persoanelor de sex feminin (dar in cantitati reduse). Femeile care au un
nivel ridicat de sulfat dehidroepiandrosteron in sange prezinta simptome precum masculinizarea
trasaturilor si aparitia parului in exces.

Copii care prezinta un nivel ridicat de sulfat dehidroepiandrosteron se maturizeaza prematur.

56
57